This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52012PC0710
Proposal for a DECISION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL on a General Union Environment Action Programme to 2020 "Living well, within the limits of our planet"
Propunere de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI privind un Program general de acțiune pentru mediu al UE până în 2020 „O viață bună, în limitele planetei noastre”
Propunere de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI privind un Program general de acțiune pentru mediu al UE până în 2020 „O viață bună, în limitele planetei noastre”
/* COM/2012/0710 final - 2012/0337 (COD) */
Propunere de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI privind un Program general de acțiune pentru mediu al UE până în 2020 „O viață bună, în limitele planetei noastre” /* COM/2012/0710 final - 2012/0337 (COD) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII Programele de acțiune pentru mediu au
orientat dezvoltarea politicii UE în domeniul mediului încă de la
începutul anilor 1970. În conformitate cu tratatul, programele de acțiune
pentru mediu sunt adoptate prin procedura legislativă ordinară. Al
şaselea Program de acţiune pentru mediu s-a încheiat în iulie 2012;
Ca răspuns la cererea părților interesate, inclusiv a
Consiliului și a Parlamentului European, Comisia Europeanăpropune
programul următor. Contextul prezentei propuneri prezintă patru
aspecte. În primul rând, în pofida progreselor înregistrate în anumite
sectoare, persistă atât provocări majore de mediu, cât și
oportunități de a face mediul mai rezilient la riscurile și la
schimbările sistemice. În al doilea rând,
UE a adoptat strategia Europa 2020 pentru o creştere inteligentă,
durabilă şi favorabilă incluziunii, care orientează
evoluția politicii în perioada de până în 2020. În al treilea rând,
deși multe state membre se luptă să depășească
criza economică, nevoia de reforme structurale oferă UE noi
oportunități de a trece la o economie verde favorabilă
incluziunii. În fine, Rio+20 a evidențiat importanța dimensiunii
globale. Prezentul program de acțiune pentru mediu
urmărește accelerarea contribuției politicii în domeniul
mediului la tranziția către o economie eficientă din punctul de
vedere al utilizării resurselor și cu emisii reduse de carbon, care
să protejeze și să sporească capitalul natural și care
să protejeze sănătatea și bunăstarea
cetățenilor. Programul prevede un cadru general pentru politica în
domeniul mediului până în 2020, identificând nouă obiective
prioritare pe care trebuie să le atingă UE și statele sale
membre. Responsabilitatea pentru atingerea obiectivelor de
mediu și a celor legate de climă le revine, în comun, Uniunii
Europene și statelor sale membre. Programul trebuie să fie
implementat la nivelul corespunzător, în conformitate cu principiul
subsidiarității. 2. REZULTATELE CONSULTĂRILOR CU
PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII IMPACTULUI Pentru pregătirea acestei propuneri, Comisia
a efectuat o evaluare a impactului în care ține seama de opiniile
exprimate de celelalte instituții ale UE, precum și de o gamă
largă de părți interesate. De asemenea, Comisia s-a bazat pe o
serie de studii și evaluări. În evaluare s-a concluzionat că
propunerea ar aduce valoare adăugată în mai multe feluri: prin
furnizarea unui cadru strategic pentru politica UE în domeniul mediului; prin
asigurarea complementarității și a coerenței; prin
asigurarea predictabilității și a unor condiții de
concurență echitabile; precum și prin măsuri de stimulare
la toate nivelurile de guvernanță. Opiniile exprimate de majoritatea
părților interesate sprijină aceste concluzii și scopul
propus al programului. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII Prezenta propunere de Decizie a Parlamentului
European și a Consiliului privind un nou program general de acțiune
pentru mediu al Uniunii până în 2020 se bazează pe articolul 192
alineatul (3) din TFUE. 4. IMPLICAȚIILE BUGETARE Programul din prezenta propunere de decizie a fost
elaborat în conformitate cu propunerea Comisiei privind cadrul financiar
multianual al UE 2014-2020. 2012/0337 (COD) Propunere de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI
A CONSILIULUI privind un Program general de acțiune
pentru mediu al UE până în 2020 „O viață bună, în
limitele planetei noastre” (Text cu relevanță pentru SEE) PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (3), având în vedere propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act
legislativ către parlamentele naționale, având în vedere avizul Comitetului Economic
și Social European[1], având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[2], hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, întrucât: (1) Uniunea și-a stabilit
obiectivul de a trece, până în 2020, la o economie inteligentă,
durabilă și favorabilă incluziunii, cu un set de politici
și acțiuni vizând o economie cu emisii reduse de carbon și
eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor[3].
(2) Programele succesive de
acțiune pentru mediu au furnizat cadrul pentru acțiunea Uniunii în
domeniul mediului începând din 1973. (3) Al șaselea Program
comunitar de acțiune pentru mediu s-a încheiat în iulie 2012, însă
multe măsuri și acțiuni lansate în cadrul acestui program
continuă să fie implementate. (4) Evaluarea finală al
celui de-al șaselea Program comunitar de acțiune pentru mediu a
concluzionat că programul a adus beneficii pentru mediu și a furnizat
o direcție strategică generală pentru politica în domeniul
mediului. În pofida acestor realizări, există încă tendințe
nesustenabile în toate cele patru sectoare prioritare identificate în cadrul
celui de-al șaselea Program comunitar de acțiune pentru mediu:
schimbări climatice, biodiversitate, mediu și sănătate,
precum și utilizarea sustenabilă a resurselor naturale și
gestionarea deșeurilor. (5) Evaluarea finală a
evidențiat unele deficiențe ale celui de-al șaselea Program
comunitar de acțiune pentru mediu care ar trebui soluționate în
cadrul noului program. (6) Tendințele și
provocările sistemice globale legate de dinamica populației, de
urbanizare, de boli și pandemii, de accelerarea schimbărilor
tehnologice și de creșterea economică nesustenabilă fac
și mai dificile soluționarea provocărilor de mediu și
realizarea dezvoltării durabile pe termen lung. Asigurarea
prosperității pe termen lung a Uniunii necesită luarea de
măsuri suplimentare pentru soluționarea provocărilor respective. (7) Este esențial să se
stabilească obiectivele prioritare pentru 2020 ale Uniunii, în lumina unei
viziuni pe termen lung până în 2050. Noul program trebuie să se
bazeze pe inițiativele de politică din strategia Europa 2020[4],
inclusiv pachetul energie/climă al UE[5], Foaia de parcurs
pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid
de carbon până în 2050[6], strategia UE în domeniul
biodiversității pentru 2020[7], Foaia de parcurs
către o Europă eficientă din punct de vedere energetic[8]
și inițiativa emblematică „O Uniune a inovării”[9]. (8) Programul trebuie să
contribuie la atingerea obiectivelor de mediu convenite deja la nivelul
Uniunii. (9) Uniunea a convenit să
reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES) din UE cu cel
puțin 20% până în 2020 (30%, cu condiția ca și alte
țări dezvoltate să se angajeze să realizeze reduceri
comparabile de emisii și ca țările în curs de dezvoltare să
contribuie în mod adecvat, în funcție de responsabilitățile
și capacitățile fiecăreia); să garanteze că,
până în 2020, 20% din consumul de energie va proveni din energie din surse
regenerabile; și să reducă consumul de energie primară cu
20% față de nivelurile preconizate prin ameliorarea eficienței
energetice[10]; (10) Uniunea a convenit să
oprească declinul biodiversității și deteriorarea
serviciilor ecosistemice în UE până în 2020 și să le refacă
în măsura în care acest lucru este realizabil, sporind totodată
contribuția UE la combaterea declinului biodiversității la nivel
mondial[11]; (11) Uniunea a convenit să
realizeze, până în 2020, starea bună a tuturor apelor din Uniune,
inclusiv a apelor dulci (râuri și lacuri, ape subterane), a apelor de
tranziție (estuare/delte) și a apelor costiere până la
distanță de o milă marină de coastă[12]; (12) Uniunea a convenit să
realizeze starea bună de mediu a tuturor apelor marine ale Uniunii
până în 2020[13]. (13) Uniunea a convenit să
atingă niveluri de calitate a aerului care să nu cauzeze impacturi
negative semnificative asupra mediului și sănătății
umane și nici riscuri pentru acestea[14]; (14) Uniunea a convenit ca,
până în 2020, substanțele chimice să fie utilizate și
produse astfel încât să se reducă la minimum efectele negative
semnificative asupra sănătății umane și asupra
mediului[15]; (15) Uniunea a convenit să
protejeze mediul și a sănătatea umană prin prevenirea sau
reducerea impacturilor negative ale generării și gestionării
deșeurilor, precum și prin reducerea impactului global al
utilizării resurselor și ameliorarea eficienței utilizării
acestora, prin aplicarea următoarei ierarhii în privința
deșeurilor: prevenire, pregătire pentru refolosire, reciclare, alte
modalități de recuperare, eliminare[16]; (16) Uniunea a convenit să
depună eforturi în vederea separării absolute a creșterii
economice de degradarea mediului[17]; (17) Uniunea a convenit să
depună eforturi în vederea opririi degradării terenurilor în
contextul dezvoltării durabile[18]; (18) Politica de mediu a Uniunii se
bazează în special pe principiul „poluatorul plătește”, pe
principiul precauției și al acțiunii preventive și pe
principiul corectării poluării la sursă. (19) Trebuie luate măsuri în
scopul stabilirii de obiective prioritare la diferite niveluri de
guvernanță, în conformitate cu principiul subsidiarității. (20) Implicarea unor actori
neguvernamentali este importantă pentru asigurarea succesului programului
și a atingerii obiectivelor. (21) Declinul
biodiversității și degradarea ecosistemelor din Uniune au
implicații importante pentru mediu și sunt costisitoare pentru
societate în ansamblul ei, în special pentru actorii economici din sectoarele
care depind în mod direct de serviciile ecosistemice. (22) Există
posibilități ample de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
seră și de ameliorare a eficienței utilizării resurselor în
Uniune. Astfel vor fi atenuate presiunile asupra mediului, competitivitatea va
crește și se vor găsi noi surse de creștere și locuri
de muncă, cu economii de costuri datorate eficienței ameliorate,
comercializării inovațiilor și unei mai bune gestionări a
resurselor pe întreaga durată a ciclului lor de viață. (23) Deși problemele de mediu
și impacturile asupra acestuia continuă să prezinte riscuri
semnificative pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor,
măsurile de îmbunătățire a stării mediului pot fi
benefice. (24) Implementarea completă
și uniformă a acquis-ului în domeniul mediului în întreaga
Uniune reprezintă o investiție solidă atât pentru mediu și
pentru sănătatea umană, cât și pentru economie. (25) Politica Uniunii în domeniul
mediului trebuie să se sprijine în continuare pe o bază de
cunoștințe solidă. (26) Obiectivele de mediu trebuie
sprijinite prin investiții adecvate. (27) Integrarea problemelor de
mediu este esențială pentru reducerea presiunilor asupra mediului
rezultate din politicile și activitățile din alte sectoare
și pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu și climatice. (28) Densitatea populației din
Uniune este mare și peste 70% dintre cetățeni trăiesc în
zone urbane și periurbane, confruntându-se cu provocări de mediu
și climatice specifice. (29) Multe provocări din
domeniul mediului au un caracter global, putând fi tratate integral numai
printr-o abordare globală cuprinzătoare, în timp ce alte
provocări de mediu au o dimensiune regională accentuată, care
necesită cooperarea cu țările învecinate. (30) În cadrul monitorizării
rezultatelor Conferinței ONU privind dezvoltarea durabilă (Summit-ul
Rio+20), noul program general de acțiune trebuie să sprijine
procesele internaționale și regionale care urmăresc transformarea
economiei mondiale într-o economie verde favorabilă incluziunii în
contextul dezvoltării durabile și al reducerii sărăciei. (31) O combinație
adecvată de instrumente de politică poate permite întreprinderilor
și consumatorilor să înțeleagă mai bine ce impact au
activitățile lor asupra mediului și cum să gestioneze acest
impact. Printre aceste instrumente de politică se numără
stimulente economice, instrumente bazate pe piață, cerințe în
materie de informații, precum și instrumente și măsuri
voluntare care să completeze cadrele legislative și să implice
părțile interesate la diferite niveluri. (32) Toate măsurile,
acțiunile și obiectivele stabilite în noul program general de
acțiune trebuie realizate în conformitate cu principiile
reglementării inteligente[19] și trebuie,
dacă este cazul, să facă obiectul unei evaluări exhaustive
a impactului. (33) Progresele înregistrate pentru
atingerea obiectivelor noului program general de acțiune trebuie
monitorizate și evaluate pe baza unor indicatori de comun acord, ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: Articolul 1 Se adoptă, în conformitate cu anexa, un
program general de acțiune în domeniul mediului al Uniunii pentru perioada
de până la 31 decembrie 2020 („programul”). Articolul 2 1. În executarea programului, Uniunea
vizează următoarele obiective: (a)
protejarea, conservarea și ameliorarea
capitalului natural al Uniunii; (b)
trecerea Uniunii la o economie verde și
competitivă cu emisii reduse de dioxid de carbon și eficientă
din punctul de vedere al utilizării resurselor (c)
protejarea cetățenilor Uniunii de
presiunile legate de mediu și de riscurile la adresa
sănătății și a bunăstării; (d)
sporirea la maximum a beneficiilor legislației
Uniunii în domeniul mediului; (e)
îmbunătățirea bazei de
cunoștințe pentru politica în domeniul mediului; (f)
asigurarea de investiții pentru politica în domeniul
mediului și al climei și stabilirea corectă a prețurilor; (g)
îmbunătățirea integrării
problemelor de mediu și a coerenței politicilor; (h)
ameliorarea sustenabilității
orașelor din Uniune; (i)
creșterea eficacității Uniunii în
confruntarea cu provocările de mediu regionale și mondiale. 2. Programul se bazează pe principiul
„poluatorul plătește”, pe principiul precauției și al
acțiunii preventive și pe principiul corectării poluării la
sursă. 3. Toate măsurile, acțiunile și
obiectivele stabilite în program se implementează în conformitate cu
principiile reglementării inteligente[20] și fac
obiectul unei evaluări exhaustive a impactului, dacă este cazul. Articolul 3 1. Uniunea și statele sale membre sunt
responsabile pentru asigurarea atingerii obiectivelor prioritare prevăzute
în program. Acestea trebuie să urmărească o abordare
coerentă pentru soluționarea provocărilor identificate.
Măsurile trebuie luate ținând seama de principiul
subsidiarității la nivelul cel mai potrivit pentru atingerea
obiectivelor prioritare și pentru obținerea rezultatelor aferente
prevăzute în program. 2. Autoritățile publice de la toate
nivelurile trebuie să coopereze cu întreprinderile și cu partenerii
sociali, cu societatea civilă și cu cetățenii în vederea
implementării programului. Articolul 4 Prezenta decizie intră în vigoare în a
douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene. Adoptat la Bruxelles, Pentru Parlamentul European, Pentru
Consiliu Preşedintele Preşedintele ANEXĂ „O viață bună, în limitele
planetei noastre” UN PROGRAM DE
ACȚIUNE PÂNĂ ÎN 2020 1. În ultimii 40 de ani, au fost
elaborate o gamă largă de acte legislative în domeniul mediului care
au venit în completarea celor mai cuprinzătoare standarde moderne din
lume. Acest lucru a contribuit la abordarea celor mai grave preocupări
legate de mediu ale cetățenilor și întreprinderilor din Uniune. 2. Emisiile de poluanți în
aer, apă și sol au fost reduse semnificativ în ultimele decenii, la
fel cum s-a întâmplat și în cazul emisiilor de gaze cu efect de seră
(GES) în ultimii ani. Legislația UE în domeniul substanțelor chimice
a fost modernizată și s-a restricționat utilizarea multor
substanțe toxice sau periculoase, precum plumbul, cadmiul și
mercurul, în produsele cel mai des folosite în gospodării. Cetățenii
UE beneficiază de un nivel al calității apei aflat printre cele
mai ridicate din lume, iar peste 80% din teritoriul UE și 4% din
mările sale au fost desemnate zone naturale protejate. 3. Politica de mediu a Uniunii a
stimulat inovarea și investițiile în bunuri și servicii de mediu
generând locuri de muncă și oportunități de export[21].
Datorită extinderilor succesive, standardele înalte de protecție a
mediului se aplică pe o suprafață vastă a continentului
european, iar eforturile Uniunii au contribuit la intensificarea angajamentelor
la nivel internațional în vederea combaterii schimbărilor climatice
și a declinului biodiversității, precum și la succesul
eforturilor globale de eliminare a substanțelor care epuizează
stratul de ozon și a carburanților cu plumb. 4. S-au înregistrat progrese
considerabile și în ceea ce privește integrarea obiectivelor de mediu
în alte politici și activități ale Uniunii. Politica
agricolă comună (PAC) reformată a legat, începând din 2003, plățile
directe de cerințele privind menținerea terenurilor în bune
condiții agricole și de mediu și respectarea legislației
relevante în domeniul mediului de către agricultori. Combaterea
schimbărilor climatice a devenit parte integrantă a politicii
energetice și s-au înregistrat progrese în ceea ce privește
integrarea preocupărilor legate de utilizarea eficientă a resurselor,
de schimbările climatice și de eficiența energetică în alte
sectoare-cheie, precum cel al transporturilor și al construcțiilor. 5. Cu toate acestea, multe
tendințe privind mediul în UE rămân îngrijorătoare, nu în
ultimul rând din cauza implementării insuficiente a legislației UE în
vigoare în domeniul mediului. Numai 17% dintre speciile și habitatele
evaluate în temeiul Directivei „Habitate”[22] sunt în stare
bună, iar degradarea și declinul capitalului natural pun în pericol
eforturile de a atinge obiectivele UE în materie de biodiversitate și de
combatere a schimbărilor climatice. Acest lucru generează costuri
aferente ridicate care nu au fost încă valorizate corespunzător în
sistemul nostru economic sau social. O parte din teritoriul UE (30%) este
extrem de fragmentată, ceea ce afectează conectivitatea și
sănătatea ecosistemelor, precum și capacitatea acestora de a
furniza nu numai servicii, ci și habitate viabile pentru specii. Deși
în UE s-au înregistrat progrese în sensul separării creșterii de
emisiile de GES, de consumul de resurse și de impacturile asupra mediului,
resursele sunt încă utilizate, în mare parte, în mod nesustenabil și
ineficient, iar deșeurile nu sunt gestionate în mod corespunzător.
Prin urmare, întreprinderile din UE nu pot beneficia de
oportunitățile semnificative oferite de utilizarea eficientă a
resurselor în ceea ce privește competitivitatea, reducerea costurilor, creșterea
productivității și securitatea aprovizionării. Nivelurile
de calitate a apei și de poluare atmosferică sunt încă
problematice în multe părți ale Europei, iar cetățenii UE
continuă să fie expuși la substanțe periculoase, ceea ce le
poate afecta sănătatea și bunăstarea. Exploatarea
nesustenabilă a terenurilor consumă solurile fertile, având impacturi
asupra securității alimentare și asupra atingerii obiectivelor
în materie de biodiversitate. Degradarea solurilor rămâne în mare
măsură necontrolată. 6. Schimbările survenite în
domeniul mediului în UE sunt cauzate tot mai frecvent de evoluțiile care
au loc la nivel mondial, inclusiv în ceea ce privește demografia, modelele
de consum și comerciale, precum și progresul tehnologic rapid.
Deși toate acestea oferă oportunități semnificative de
creștere economică și de bunăstare a societății,
ele creează provocări și incertitudini pentru economia și
societatea UE și cauzează degradarea mediului la nivel mondial[23]. 7. Împreună cu sistemele
actuale de producție și de consum al deșeurilor din economia
mondială, creșterea cererii de bunuri și servicii și
epuizarea resurselor duc la creșterea costului materiilor prime
esențiale, al mineralelor și al energiei, ceea ce generează mai
multă poluare și mai multe deșeuri, sporind emisiile globale de
GES și cauzând degradarea terenurilor, defrișări și
declinul biodiversității. Aproape două treimi din ecosistemele
lumii sunt în declin[24] și există
dovezi că limitele planetare ale biodiversității, ale
schimbărilor climatice și ale ciclului azotului au fost deja
încălcate[25]. În absența unor
progrese în ceea ce privește îmbunătățirea utilizării
eficiente a resurselor, este probabil că până în 2030 va exista un
deficit de apă de 40% la nivel mondial. De asemenea, există riscul ca
schimbările climatice să agraveze și mai mult aceste probleme,
generând costuri ridicate. În 2011, dezastrele cauzate parțial de
schimbările climatice au avut ca rezultat pierderi economice de peste 300
de miliarde de euro. OCDE a avertizat că degradarea și eroziunea
continuă a capitalului natural riscă să cauzeze schimbări
ireversibile care ar putea să pună în pericol creșterea
standardelor de trai din ultimele două secole și să antreneze
costuri semnificative[26]. 8. Soluționarea unora
dintre aceste probleme complexe necesită valorificarea întregului
potențial al tehnologiei existente în domeniul mediului și asigurarea
dezvoltării și a adoptării permanente de către industrie a
celor mai bune tehnici disponibile și a inovațiilor emergente. De
asemenea, sunt necesare progrese rapide în domeniile promițătoare ale
științei și tehnologiei. Acestea ar trebui făcute posibile
prin încurajarea cercetării și crearea condițiilor necesare
pentru realizarea de investiții private legate de cercetare. În același
timp, avem nevoie să înțelegem mai bine riscurile potențiale
pentru mediu și pentru sănătatea umană asociate noilor
tehnologii și trebuie să le evaluăm și să le
gestionăm mai bine. Aceasta este o condiție prealabilă pentru
acceptarea de către public a noilor tehnologii, precum și pentru
capacitatea UE de a identifica evoluțiile tehnologice și de a
reacționa în mod eficace și la timp la riscurile potențiale
asociate acestor evoluții. 9. Pentru a trăi bine în
viitor, trebuie luate în prezent măsuri urgente și concertate pentru
a ameliora reziliența ecologică și pentru a maximiza beneficiile
pe care politica în domeniul mediului le poate oferi economiei și
societății, respectând totodată limitele ecologice ale planetei.
Prezentul program reflectă angajamentul UE de a se transforma într-o
economie verde favorabilă incluziunii, care să asigure creșterea
și dezvoltarea, să protejeze sănătatea și
bunăstarea oamenilor, să ofere locuri de muncă decente, să
reducă inegalitățile și care să investească în
capitalul natural și să-l protejeze.. 10. Viziunea pentru 2050
prezentată în continuare are ca scop să contribuie la orientarea
acțiunii până în 2020 și ulterior. În 2050 vom trăi bine,
în limitele ecologice ale planetei. Prosperitatea noastră și mediul
sănătos vor fi rezultatul unei economii inovatoare, circulare, în
care nu se irosește nimic și resursele naturale sunt gestionate
astfel încât să sporească reziliența societății
noastre. Creșterea noastră cu emisii scăzute de dioxid de carbon
a fost de multă vreme separată de utilizarea resurselor, stabilind
ritmul unei economii globale sustenabile. 11. Această transformare
necesită integrarea deplină a aspectelor de mediu în alte politici,
precum politica în domeniul energiei, al transporturilor, politica
agricolă, politica în domeniul pescuitului, al economiei și industriei,
al cercetării și inovării, al ocupării forței de
muncă și politica socială, pentru a crea o abordare
coerentă și coordonată. Acțiunea în interiorul UE trebuie,
de asemenea, să fie completată de o acțiune mai
hotărâtă la nivel mondial și de cooperarea cu țările
învecinate în vederea soluționării provocărilor comune. 12. UE a pus în mișcare
această transformare prin strategii integrate pe termen lung care
vizează oprirea declinului biodiversității[27],
eficientizarea utilizării resurselor[28] și accelerarea
tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de
carbon[29]. Comisia a integrat
și mai mult preocupările și obiectivele de mediu în
inițiativele recente luate în alte domenii de politică, inclusiv
energia[30] și transporturile[31],
și a căutat să sporească beneficiile de mediu prin
reformarea politiilor UE în domeniul agriculturii și al dezvoltării
rurale, al pescuitului și al coeziunii, bazându-se pe realizările de
până acum. 13. UE a semnat multe angajamente
la nivel internațional în domeniul mediului, inclusiv cele adoptate în
cadrul Conferinței ONU privind dezvoltarea durabilă (Rio+20)[32],
în care și-a exprimat sprijinul pentru economia verde favorabilă
incluziunii ca parte centrală a unei strategii mai largi pentru dezvoltare
durabilă. 14. Prezentul program
completează aceste eforturi prin definirea obiectivelor prioritare pe care
UE trebuie să le atingă până în 2020. 15. În multe cazuri, măsurile
necesare pentru atingerea acestor obiective vor fi luate în principal la nivel
național, regional sau local, în conformitate cu principiul
subsidiarității. În altele, vor fi necesare măsuri suplimentare
la nivelul UE. Deoarece politica în domeniul mediului este un domeniu de
competență partajată în UE, unul dintre scopurile prezentului
program este să creeze un sentiment de adeziune la obiective comune
și să asigure condiții de concurență echitabile pentru
întreprinderi și autorități publice. Existența unor
obiective clare oferă factorilor de decizie și altor părți
interesate, inclusiv regiunilor și orașelor, întreprinderilor și
partenerilor sociali, dar și cetățenilor individuali, o
direcție și un cadru previzibil pentru acțiune. PRIORITĂȚI TEMATICE Obiectivul prioritar nr. 1:
Protejarea, conservarea și ameliorarea capitalului natural al UE 16. Prosperitatea și
bunăstarea economică a UE se bazează pe capitalul său
natural, ce cuprinde ecosistemele care oferă bunuri și servicii
esențiale, de la soluri fertile și păduri multifuncționale
la terenuri și mări productive, de la ape dulci și aer curat, la
polenizare, controlul inundațiilor și reglarea climei, precum și
protecție împotriva dezastrelor naturale. Un ansamblu substanțial de
acte legislative ale UE are ca scop protejarea, conservarea și ameliorarea
capitalului natural, inclusiv Directiva-cadru privind apa[33],
Directiva-cadru privind strategia pentru mediul marin[34],
Directiva privind calitatea aerului și directivele conexe[35],
precum și Directivele „Habitate” și „Păsări”[36].
Legislația în domeniul schimbărilor climatice, al substanțelor
chimice, al emisiilor industriale și al deșeurilor contribuie, de
asemenea, la atenuarea presiunilor asupra biodiversității, inclusiv
asupra ecosistemelor, a speciilor și a habitatelor. 17. Cu toate acestea,
evaluările recente arată că biodiversitatea din UE este tot în
declin și că majoritatea ecosistemelor sunt grav deteriorate[37].
Strategia UE privind biodiversitatea până în 2020[38]
stabilește obiectivele și acțiunile necesare pentru a inversa
aceste tendințe negative și trebuie implementată integral pentru
a permite UE să își îndeplinească obiectivul principal pentru
2020 în materie de biodiversitate. Deși strategia include măsuri
integrate pentru ameliorarea implementării Directivelor „Păsări”
și „Habitate”, inclusiv a rețelei Natura 2000, atingerea obiectivului
principal va necesita implementarea integrală a tuturor actelor
legislative care vizează protejarea capitalului natural. 18. În pofida eforturilor
considerabile de până acum, cerința în temeiul Directivei-cadru
privind apa privind realizarea „stării ecologice bune” până în 2015
este susceptibilă de a fi respectată numai pentru 53% din
suprafața corpurilor de apă din UE[39]. Există, de
asemenea, riscul ca obiectivul Directivei-cadru privind strategia pentru mediul
marin de realizare a „stării ecologice bune” până în 2020 să nu
poată fi atins, inter alia din cauza pescuitului excesiv permanent
și a prezenței deșeurilor marine în mările Europei. În
plus, deși politicile UE în domeniul aerului și al emisiilor
industriale au contribuit la reducerea multor forme de poluare, ecosistemele
sunt în continuare afectate de depunerile excesive de azot și de poluarea
stratului de ozon asociate emisiilor generate de transporturi, de agricultura
intensivă și de producția de energie. 19. Prin urmare, pentru
protejarea, conservarea și ameliorarea capitalului natural al UE este
nevoie și de eliminarea cauzelor problemelor existente, inter alia
printr-o mai bună integrare a obiectivelor privind capitalul natural în
alte politici, garantându-se că politicile sunt coerente și
oferă beneficii conexe. Elementele ecologizante prevăzute în
propunerile de reformă ale Comisiei, în special în ceea ce privește
politica agricolă, politica în domeniul pescuitului și politica de
coeziune, sprijinite de propunerile de ecologizare a bugetului UE în contextul
cadrului financiar multianual 2014-2020 (CFM), sunt concepute pentru a sprijini
aceste obiective. De exemplu, ecosistemele acvatice din zonele rurale trebuie
să beneficieze de condiționarea plăților agricole de
respectarea cerințelor relevante ale Directivei-cadru privind apa, astfel
cum sunt stabilite în propunerile de reformă a PAC prezentate de Comisie[40].
Ecologizarea PAC va contribui și la promovarea practicilor agricole
favorabile mediului de diversificare a culturilor, a protecției
pășunilor permanente, precum și a creării și
menținerii unor zone agricole și forestiere valoroase din punct de
vedere ecologic. 20. În cazul mediului marin,
deși sectorul marin oferă oportunități economice, de la
pescuit, transport și acvacultură, la materii prime, energie offshore
și biotehnologie marină, trebuie să se garanteze
compatibilitatea acestora cu conservarea și cu gestionarea
sustenabilă a ecosistemelor marine și costiere. 21. În cadrul politicii UE în
domeniul combaterii schimbărilor climatice trebuie să se recurgă
mai frecvent la abordări bazate pe ecosisteme privind atenuarea
schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, care sunt și ele
favorabile biodiversității și furnizării altor servicii
ecosistemice, în timp ce la luarea deciziilor legate de energia din surse regenerabile
trebuie să se țină seama pe deplin de alte obiective de mediu,
precum conservarea biodiversității și protecția apelor. În
fine, va fi necesar să se aplice măsuri vizând soluționarea
problemei poluării atmosferice și a emisiilor de CO2
legate de transporturi[41]. 22. Degradarea, fragmentarea
și exploatarea nesustenabilă a terenurilor din UE periclitează
furnizarea mai multor servicii ecosistemice esențiale, amenințând
biodiversitatea și sporind vulnerabilitatea Europei la schimbările
climatice și la dezastrele naturale, și determină, de asemenea,
degradarea solului. Peste 25% din teritoriul UE este afectat de eroziunea
solului de către ape, care compromite funcțiile solului și
afectează calitatea apelor dulci. Alte probleme persistente sunt
contaminarea și impermeabilizarea solului. Peste jumătate de milion
de situri din întreaga UE sunt considerate contaminate și până ce nu
vor fi identificate și evaluate, acestea vor continua să prezinte
riscuri potențiale grave pentru mediu și pentru sănătate.
În fiecare an, o suprafață de peste 1 000 km² de teren este
afectată construirii de locuințe, activităților
industriale, transporturilor sau activităților recreative. Este
dificil sau costisitor să se pună capăt acestor schimbări
pe termen lung, care implică aproape întotdeauna compromisuri între
diferite necesități sociale, economice și de mediu. Deciziile de
planificare ale statelor membre legate de exploatarea terenurilor trebuie
să devină mai sustenabile. 23. Pentru a reduce cele mai
semnificative presiuni cauzate de om asupra terenurilor, solului și asupra
altor ecosisteme din Europa, se vor lua măsuri pentru a se garanta că
deciziile legate de exploatarea terenurilor adoptate la toate nivelurile
relevante țin seama în mod corespunzător și de impacturile asupra
mediului, nu numai de cele sociale și economice. Rezultatul Summit-ului
Rio+20 a fost un apel la „o lume în care degradarea terenurilor nu mai
constituie o problemă” UE și statele membre trebuie să analizeze
care este modul optim de a face acest angajament funcțional în sferele lor
respective de competență și de a soluționa problemele
legate de calitatea solului într-un cadru juridic obligatoriu[42]. Se vor stabili, de asemenea, obiective privind exploatarea
sustenabilă a terenurilor și solul. 24. Deși emisiile de azot
și fosfor în mediul înconjurător din UE au scăzut considerabil
în ultimii 20 de ani, emisiile excesive de nutrienți continuă să
afecteze calitatea aerului și a apei și să aibă un impact
negativ asupra ecosistemelor, cauzând probleme grave pentru sănătatea
umană. În special, problema emisiilor de amoniac cauzate de gestionarea
ineficientă a îngrășămintelor și de tratarea
inadecvată a apelor uzate trebuie soluționată de
urgență pentru a se putea realiza și alte reduceri semnificative
ale emisiilor de nutrienți. De asemenea, sunt necesare eforturi
suplimentare pentru gestionarea ciclului nutrienților într-un mod mai
rentabil și mai eficient din punctul de vedere al utilizării
resurselor, precum și pentru eficientizarea utilizării
îngrășămintelor. În acest scop, este necesară ameliorarea
implementării legislației UE în domeniul mediului menită să
soluționeze aceste provocări prin înăsprirea standardelor,
dacă este cazul, și prin abordarea ciclului nutrienților în
cadrul unei abordări mai holistice care să interconecteze și
să integreze politicile UE existente care contribuie la soluționarea
problemei emisiilor excesive de nutrienți și a eutrofizării. 25. Măsurile luate în cadrul
strategiei privind biodiversitatea pentru a reface 15% dintre ecosistemele
degradate ale UE și pentru a extinde utilizarea infrastructurii verzi vor
contribui la eliminarea fragmentării terenurilor și la sporirea în
continuare a capitalului natural și a rezilienței ecosistemelor
și pot oferi opțiuni rentabile de atenuare a schimbărilor
climatice și de adaptare la acestea, precum și de gestionare a
riscurilor de dezastre. Totodată, eforturile statelor membre de a
identifica și de a evalua ecosistemele și serviciile furnizate de
acestea, precum și inițiative „nicio pierdere netă”
planificată pentru 2015 vor contribui la menținerea rezervei de
capital natural la diverse niveluri. Integrarea valorii economice a serviciilor
ecosistemice în sistemele contabile și de raportare la nivelul UE și
la nivel național până în 2020 va duce la o mai bună gestionare
a capitalului natural al UE. 26. Pentru a proteja, a conserva
și a spori capitalul natural al UE, programul garantează că,
până în 2020: (a)
declinul biodiversității și
degradarea serviciilor ecosistemice vor fi stopate, iar ecosistemele și
serviciile lor vor fi menținute și consolidate; (b)
impacturile presiunilor asupra apelor dulci, de
tranziție și costiere vor fi reduse semnificativ pentru a realiza, a
menține sau a crește starea bună a acestora, astfel cum este
definită în Directiva-cadru privind apa; (c)
impacturile presiunilor asupra apelor marine vor fi
reduse pentru a realiza sau a menține starea bună de mediu, în
conformitate cu Directiva-cadru privind strategia pentru mediul marin; (d)
impacturile poluării atmosferice asupra
ecosistemelor și biodiversității vor fi reduse și mai mult; (e)
terenurile vor fi gestionate în mod sustenabil în
UE, solul va fi protejat în mod adecvat, iar refacerea siturilor contaminate va
fi în plină desfășurare; (f)
ciclul nutrienților (azot și fosfor) va
fi gestionat în mod mai sustenabil și mai eficient din punctul de vedere
al utilizării resurselor; (g)
pădurile și serviciile pe care acestea le
furnizează vor fi protejate, iar reziliența lor la schimbările
climatice și la incendii va fi ameliorată. În acest scop, este necesar, în special: (a)
să fie implementată integral strategia UE
privind biodiversitatea; (b)
să fie implementat integral Planul pentru
garantarea resurselor de apă ale Europei; (c)
să se depună eforturi suplimentare, inter
alia, pentru a se garanta că stocurile de pești vor fi
sănătoase până în 2020, începând cu pescuitul la nivelurile de
producție maximă durabilă sau sub acestea în toate
pescăriile începând din 2015, și pentru a stabili un obiectiv
cantitativ la nivelul întregii UE pentru reducerea deșeurilor marine; (d)
să se intensifice eforturile în vederea
realizării deplinei conformități cu legislația UE în
domeniul calității aerului și să se definească
obiectivele și acțiunile strategice pentru perioada de după
2020; (e)
să se intensifice eforturile de reducere a
eroziunii solului și de sporire a materiei organice din sol, eforturile de
refacere a siturilor contaminate și de îmbunătățire a
integrării aspectelor legate de exploatarea terenurilor într-un proces
decizional coordonat, care să implice toate nivelurile relevante ale
autorităților publice, iar aceste eforturi să fie sprijinite
prin adoptarea unor obiective referitoare la sol și la terenuri ca
resursă și a unor obiective în materie de amenajare a terenurilor; (f)
să se ia măsuri suplimentare pentru
reducerea emisiilor de azot și de fosfor, inclusiv a celor cauzate de
tratarea apelor uzate urbane și industriale și de utilizarea
îngrășămintelor; (g)
să se elaboreze și să se
implementeze o nouă strategie a UE privind pădurile, care să
abordeze numeroasele exigențe și beneficii legate de păduri
și să contribuie la adoptarea unei abordări mai strategice în
ceea ce privește protecția și valorificarea pădurilor. Obiectivul prioritar nr. 2:
trecerea UE la o economie verde și competitivă cu emisii reduse de
dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al
utilizării resurselor 27. Inițiativa
emblematică „O Europă eficientă din punctul de vedere al
utilizării resurselor” din cadrul strategiei Europa 2020 are ca scop
să sprijine trecerea la o economie care să fie eficientă prin
modul de utilizare a tuturor resurselor, să separe în mod absolut
creșterea economică de consumul de resurse și energie și de
impacturile sale asupra mediului, să reducă emisiile de GES, să
crească competitivitatea prin eficiență și inovare și
să promoveze o mai mare securitate energetică. Foaia de parcurs
către o Europă eficientă din punct de vedere energetic[43]
și Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu
emisii scăzute de dioxid de carbon[44] sunt elemente
esențiale ale inițiativei, care stabilesc cadrul pentru acțiuni
viitoare care să ducă la atingerea acestor obiective. 28. Inovarea în scopul
eficientizării utilizării resurselor este necesară în toate
sectoarele economice pentru a îmbunătăți competitivitatea în
contextul prețurilor tot mai mari ale resurselor, al insuficienței
acestora și al constrângerilor legate de furnizarea lor. Sectorul
întreprinderilor este principalul factor determinant al inovării, inclusiv
al ecoinovării. Cu toate acestea, piețele nu vor găsi singure
soluția. Sunt necesare acțiuni la nivel de guverne, la nivelul
Uniunii și al statelor membre pentru a crea condițiile-cadru adecvate
pentru ecoinovare, prin stimularea dezvoltării unor întreprinderi
sustenabile sau a unor soluții tehnice la provocările de mediu[45]. 29. Această cerință
esențială pentru a face față provocărilor de mediu
aduce, de asemenea, beneficii socioeconomice substanțiale. Creșterea
potențială a numărului locurilor de muncă determinată
de trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și
eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor este
esențială pentru atingerea obiectivelor privind ocuparea forței
de muncă stabilite de strategia Europa 2020[46].
Ocuparea forței de muncă în sectorul tehnologiilor și al
serviciilor de mediu din UE a crescut cu 3% pe an în ultimii ani[47].
Valoarea pieței mondiale a industriilor ecologice este estimată la
cel puțin un bilion de euro și se prevede că aproape se va dubla
în următorii 10 ani. Societățile europene au deja un avans la
nivel mondial în ceea ce privește reciclarea și eficiența
energetică și trebuie încurajate pentru a beneficia de pe urma
acestei creșteri a cererii mondiale, fiind sprijinite de Planul de
acțiune privind ecoinovarea[48]. De exemplu, se
preconizează că numai sectorul european al energiei din surse
regenerabile va genera peste 400 000 de noi locuri de muncă până
în 2020. [49] 30. Inplementarea integrală a
pachetului energie/climă al UE este esențială pentru parcurgerea
etapelor identificate pentru 2020 și pentru crearea unei economii competitive,
cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050. Deși UE este
în prezent pe cale de a reduce emisiile interne de GES cu 20% sub nivelurile
din 1990 până în 2020, atingerea obiectivului de 20% în materie de
eficiență energetică va necesita îmbunătățiri
mult mai rapide ale eficienței. Acest lucru este important și în
contextul creșterii tot mai mari a cererii de energie și al
dezbaterilor actuale cu privire la conflictele legate de exploatarea
terenurilor pentru hrană sau pentru bioenergie. Se preconizează
că Directiva privind eficiența energetică va avea o
contribuție semnificativă în acest sens. 31. Va fi necesar ca toate
sectoarele economice să contribuie la reducerea emisiilor de GES pentru ca
UE să poată contribui în mod echitabil la eforturile globale. UE
trebuie să convină asupra următoarelor etape ale cadrului
său privind schimbările climatice și energia după 2020,
pentru a se pregăti în vederea negocierilor internaționale cu privire
la un nou acord obligatoriu din punct de vedere juridic, dar și pentru a
furniza statelor membre și industriei un cadru clar pentru realizarea
investițiilor necesare pe termen mediu. Prin urmare, UE trebuie să
examineze opțiunile de politică posibile pentru realizarea
reducerilor stabilite în Foaia de parcurs pentru o economie cu emisii reduse de
dioxid de carbon după 2020. Foaia de parcurs privind energia pentru 2050
și Cartea albă privind politica în domeniul transporturilor trebuie
să aibă la bază cadre de politică mai solide. În plus,
statele membre trebuie să elaboreze și să pună în aplicare
strategii de dezvoltare pe termen lung rentabile, cu emisii scăzute de
dioxid de carbon, care să vizeze atingerea obiectivului UE de reducere a
emisiilor de GES cu 80-95% până la mijlocul secolului față de
nivelurile din 1990, în cadrul efortului global de limitare a creșterii
medii a temperaturii la sub 2°C. Sistemul UE de comercializare a certificatelor
de emisii va rămâne un pilon central al politicii climatice a UE și
după 2020. 32. Adoptarea de către
industrie a celor mai bune tehnici disponibile în temeiul Directivei privind
emisiile industriale va duce la ameliorarea modelelor de utilizare a resurselor
și la reducerea emisiilor pentru peste 50 000 de instalații
industriale majore din UE, contribuind astfel semnificativ la stimularea
dezvoltării de tehnici inovatoare, la ecologizarea economiei și la
reducerea costurilor aferente sectorului pe termen lung. 33. De asemenea, se vor lua
măsuri pentru a se îmbunătăți și mai mult
performanța de mediu a bunurilor și serviciilor de pe piața UE
pe durata întregului lor ciclu de viață, inclusiv măsuri de
creștere a ofertei de produse și de servicii sustenabile din punctul
de vedere al mediului și de stimulare a unei schimbări de direcție
semnificative în ceea ce privește cererea consumatorilor pentru aceste
produse. Acest lucru se va realiza prin utilizarea unei combinații
echilibrate de stimulente pentru consumatori și pentru întreprinderi,
inclusiv IMM-uri, instrumente bazate pe piață și
reglementări vizând reducerea impacturilor asupra mediului ale
operațiunilor și produselor acestora. Legislația în vigoare în
domeniul produselor, cum sunt Directiva privind proiectarea ecologică,
Directiva privind eticheta energetică și Regulamentul privind
eticheta ecologică, va fi revizuită în vederea
îmbunătățirii performanței de mediu și a
eficienței energetice a produselor pe durata întregului lor ciclu de
viață, asigurându-se astfel un cadru mai coerent pentru
producția și consumul sustenabil din UE[50]. 34. Întrucât 80% dintre toate
impacturile asupra mediului legate de produse nu sunt manifeste pe durata
etapei de proiectare a acestora, cadrul de politică al UE trebuie să
garanteze că produsele prioritare introduse pe piața UE sunt
proiectate în mod ecologic, în vederea optimizării eficienței utilizării
resurselor și a materialelor, prin abordarea, inter alia, a
capacității de reciclare, a conținutului reciclat și a
durabilității. Aceste cerințe vor trebui să poată fi
implementate și aplicate. Se vor intensifica, la nivelul UE și la
nivel național, eforturile de eliminare a barierelor din calea
ecoinovării[51] și de valorificare
a întregului potențial al industriilor ecologice ale Europei, generându-se
beneficii pentru crearea de locuri de muncă și creștere
ecologică. 35. În vederea instituirii unui
cadru de măsuri vizând îmbunătățirea și a altor
aspectelor legate de utilizarea eficientă a resurselor decât cele privind
emisiile de GES și energia, vor fi stabilite obiective privind reducerea
impactului global al consumului asupra mediului, în special în sectorul
alimentar, în cel al locuințelor și în cel al mobilității[52].
Luate împreună, aceste sectoare sunt responsabile de aproape 80% dintre
impacturile consumului asupra mediului. Cu ocazia Summitului Rio+20 s-a
recunoscut necesitatea de a reduce semnificativ pierderile și
deșeurile alimentare generate în urma recoltării sau de altă
natură de-a lungul întregului lanț de aprovizionare cu alimente. 36. Pe lângă cerințele
obligatorii în materie de achiziții publice ecologice pentru anumite
categorii de produse[53], majoritatea statelor
membre au adoptat planuri de acțiune voluntare și multe dintre ele
și-au stabilit obiective cu privire la anumite grupuri de produse. Cu
toate acestea, administrațiile de la toate nivelurile dispun de o marjă
de manevră considerabilă pentru a-și reduce și mai mult
impactul asupra mediului prin deciziile lor în materie de achiziții.
Statele membre și regiunile ar trebui să ia măsuri suplimentare
pentru a atinge obiectivul de aplicare a cerințelor în materie de
achiziții publice ecologice în cel puțin 50% dintre licitațiile
publice. Comisia va evalua posibilitatea de a introduce acte legislative
sectoriale suplimentare pentru a stabili norme obligatorii în materie de
achiziții publice ecologice și pentru alte categorii de produse. 37. De asemenea, gestionarea
deșeurilor în UE mai poate fi încă mult
îmbunătățită pentru a utiliza mai bine resursele, a
deschide noi piețe, a crea noi locuri de muncă și a reduce
dependența de importurile de materii prime, reducând totodată
impacturile acesteia asupra mediului[54]. În fiecare an,
în UE se produc 2,7 miliarde de tone de deșeuri, dintre care 98 de
milioane de tone sunt deșeuri periculoase. În medie, numai 40% dintre
deșeurile solide sunt reutilizate sau reciclate. Restul ajung în
depozitele de deșeuri sau sunt incinerate. În unele state membre, peste
70% dintre deșeuri sunt reciclate, ceea ce demonstrează modul în care
deșeurile ar putea fi utilizate ca una dintre resursele principale ale UE.
În același timp, multe state membre trimit la depozitele de deșeuri
peste 75% din deșeurile lor municipale. 38. Transformarea deșeurilor
într-o resursă, așa cum se solicită în Foaia de parcurs privind
utilizarea eficientă a resurselor, necesită implementarea
integrală a legislației UE în domeniul deșeurilor în întreaga
Uniune, pe baza aplicării stricte a ierarhiei deșeurilor și
vizând diferite tipuri de deșeuri[55]. Sunt necesare
eforturi suplimentare pentru: reducerea cantității de deșeuri
generate pe cap de locuitor în termeni absoluți, limitarea
valorificării energetice la materialele nereciclabile, eliminarea
treptată a depozitelor de deșeuri, asigurarea calității
ridicate a reciclării și dezvoltarea de piețe pentru materiile
prime secundare. Deșeurile periculoase vor trebui gestionate astfel încât
să se reducă la minimum efectele negative semnificative asupra
sănătății umane și asupra mediului, după cum s-a
convenit la Summit-ul Rio+20. Pentru a realiza acest lucru, ar trebui ca
instrumentele bazate pe piață care favorizează prevenirea,
reciclarea și reutilizarea să fi aplicate mai sistematic în întreaga
UE. Obstacolele cu care se confruntă activitățile de reciclare
pe piața internă a UE ar trebui eliminate, iar obiectivele existente
în ceea ce privește reutilizarea, reciclarea, valorificarea și
depozitarea deșeurilor ar trebui reexaminate pentru a se putea trece la o
economie „circulară”, în care utilizarea succesivă a resurselor
și a deșeurilor reziduale ajunge aproape la zero. 39. Utilizarea eficientă a
resurselor în sectorul apei va fi, de asemenea, tratată ca prioritate
pentru a se contribui la realizarea stării bune a apelor. Deși
secetele și deficitul de apă afectează tot mai multe
părți ale Europei, se estimează că 20-40% din resursele
hidrologice disponibile ale Europei continuă să fie irosite, de exemplu,
prin scurgerile din sistemul de distribuție. În conformitate cu
modelizarea existentă, există încă foarte multe
posibilități de eficientizare a utilizării apei în UE. În plus,
se preconizează că cererea tot mai mare și impacturile
schimbărilor climatice vor spori considerabil presiunea asupra resurselor
hidrologice ale Europei. În acest context, Uniunea și statele membre
trebuie să ia măsuri pentru a garanta că, până în 2020,
operațiunile de captare a apei vor respecta limitele resurselor
hidrologice regenerabile disponibile, inclusiv eficientizând utilizarea apei
prin recurgerea la mecanisme de piață precum stabilirea unor
prețuri care să reflecte adevărata valoare a apei[56].
Progresul va fi facilitat de demonstrarea și punerea în aplicare
accelerată a unor sisteme tehnologice inovatoare și a unor modele de
afaceri bazate pe planul strategic de implementare a parteneriatului european
pentru inovare în domeniul apei. 40. Un cadru de politică
previzibil pe termen lung în toate aceste domenii va contribui la stimularea
nivelului investițiilor și al măsurilor necesare pentru
dezvoltarea deplină a unor piețe pentru tehnologii ecologice și
pentru promovarea unor soluții sustenabile pentru întreprinderi. Este
nevoie de indicatori și obiective privind utilizarea eficientă a
resurselor pentru a oferi factorilor de decizie din sectorul public și
privat orientările necesare în vederea transformării economiei. O
dată adoptate la nivelul Uniunii, acestea vor deveni parte integrantă
a prezentului program. 41. În scopul trecerii UE la o
economie verde și competitivă cu emisii reduse de dioxid de carbon
și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor,
programul garantează că până în 2020: (a)
UE își va fi atins obiectivele climatice
și energetice pentru 2020 și se va ocupa de reducerea emisiilor de
GES cu 80-95% față de nivelurile din 1990, ca parte a efortului
global de limitare a creșterii medii a temperaturii la sub 2°C; (b)
impactul global asupra mediului al tuturor
sectoarelor economice din UE va fi redus semnificativ, iar resursele vor fi
utilizate mai eficient; (c)
se va reduce impactul global al producției
și consumului asupra mediului, în special în sectorul alimentar, în cel al
locuințelor și în cel al mobilității; (d)
deșeurile vor fi gestionate în condiții
de siguranță, producția de deșeuri pe cap de locuitor va
scădea drastic, valorificarea energetică va fi limitată la
materialele nereciclabile, iar depozitarea materialelor reciclabile și
compostabile în depozite de deșeuri va fi eradicată în mod eficace; (e)
stresul hidric din UE va fi prevenit sau redus
semnificativ. În acest scop, este necesar, în special: (a)
să se implementeze integral pachetul
energie/climă și să se convină asupra cadrului strategic al
UE în domeniul climei și al energiei pentru perioada de după 2020; (b)
să se generalizeze aplicarea „celor mai bune
tehnici disponibile” și să se intensifice eforturile de promovare a
adoptării tehnologiilor, proceselor și serviciilor inovatoare
emergente; (c)
să se impulsioneze, în sectorul public și
în cel privat, eforturile de cercetare și inovare necesare pentru punerea
în aplicare a sistemelor tehnologice și a modelelor de afaceri inovatoare
care vor accelera tranziția către o economie cu emisii scăzute
de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al
utilizării resurselor și vor reduce costurile aferente acestei
tranziții; (d)
să se stabilească un cadru mai coerent
pentru producția și consumul sustenabile; să se revizuiască
legislația în domeniul produselor în vederea îmbunătățirii
performanței de mediu a acestor produse și a utilizării
eficiente a resurselor pentru producerea lor, pe durata întregului lor ciclu de
viață; să se stabilească obiective privind reducerea
impactului global al consumului. (e)
să se implementeze integral legislația UE
în domeniul deșeurilor. Aceasta include aplicarea ierarhiei
deșeurilor și utilizarea eficace a instrumentelor și
măsurilor bazate pe piață pentru a se asigura eliminarea
progresivă a depozitelor de deșeuri, limitarea valorificării
energetice la materiale nereciclabile, utilizarea deșeurilor reciclate ca
sursă majoră și fiabilă de materii prime pentru UE,
gestionarea în condiții de siguranță a deșeurilor
periculoase și reducerea generării acestora, eradicarea
transporturilor ilegale de deșeuri și eliminarea obstacolelor de pe
piața internă care împiedică desfășurarea
activităților de reciclare ecologice. (f)
să se eficientizeze utilizarea apei prin
stabilirea de obiective la nivel de bazin hidrografic și utilizarea unor
mecanisme de piață precum fixarea prețurilor la apă. Obiectivul prioritar nr. 3:
Protejarea cetățenilor UE împotriva presiunilor legate de mediu
și împotriva riscurilor la adresa sănătății și a
bunăstării 42. Legislația UE în domeniul
mediului a adus beneficii importante pentru sănătatea și
bunăstarea cetățenilor. Cu toate acestea, apa, poluarea
atmosferică și substanțele chimice rămân unele dintre
principalele preocupări de mediu ale publicului larg din UE[57].
Organizația Mondială a Sănătății (OMS)
estimează că factorii care afectează mediul sunt responsabili
pentru 15-20% dintre decesele înregistrate în 53 de țări europene[58].
Potrivit OCDE, poluarea atmosferică din mediul urban va deveni principala
cauză a mortalității la nivel mondial până în 2050. 43. O parte importantă a
populației UE continuă să fie expusă la niveluri de poluare
atmosferică ce depășesc standardele recomandate ale OMC[59].
Este necesar să se ia măsuri mai ales în zonele în care oamenii,
grupurile sociale deosebit de sensibile sau vulnerabile și ecosistemele
sunt expuse unor niveluri ridicate de poluanți, cum ar fi în orașe
sau în clădiri. 44. Accesul la apă de
calitate satisfăcătoare rămâne problematic în mai multe zone
rurale din UE, în timp ce asigurarea bunei calități a apelor de
scăldat din Europa este benefică atât pentru sănătatea umană,
cât și pentru sectorul turismului din UE. Consecințele negative ale
inundațiilor pentru sănătatea oamenilor și pentru
activitatea economică se resimt tot mai frecvent, în parte din cauza
modificării ciclului hidrologic și exploatării terenurilor. 45. Faptul că politica
existentă nu este implementată integral nu permite UE să
atingă standardele adecvate de calitate a aerului și a apei. UE va
actualiza obiectivele în conformitate cu cele mai recente date
științifice și va căuta într-un mod mai activ să
asigure sinergii cu alte obiective de politică în domenii precum
schimbările climatice, biodiversitatea și mediul marin și
terestru. De exemplu, reducerea anumitor poluanți atmosferici poate
contribui semnificativ la atenuarea schimbărilor climatice. Intensificarea
eforturilor în această direcție va fi alimentată de o revizuire
exhaustivă a legislației UE în domeniul calității aerului
și de Planul pentru garantarea resurselor de apă ale Europei. 46. Eliminarea cauzelor
poluării rămâne o prioritate, iar implementarea Directivei privind
emisiile industriale va reduce și mai mult emisiile din sectoarele
industriale majore. Atingerea obiectivelor stabilite în Foaia de parcurs pentru
un spațiu european unic al transporturilor va determina, la rândul
său, o mai mare sustenabilitate a mobilității în UE, ceea ce va
duce la eliminarea unei surse majore de zgomot și de poluare
atmosferică locală. 47. Se estimează că 40 %
din populația UE trăiește în zone urbane cu niveluri de zgomot
pe timp de noapte care depășesc nivelurile recomandate de OMS. 48. Legislația
orizontală în domeniul substanțelor chimice (REACH și
regulamentele privind clasificarea, etichetarea și ambalarea) oferă o
protecție de bază pentru sănătatea umană și
pentru mediu și promovează adoptarea unor metode de testare evolutive
care să nu implice utilizarea animalelor. Cu toate acestea, persistă
incertitudini în ceea ce privește impacturile asupra
sănătății umane și asupra mediului cauzate de efectele
combinate ale diferitelor substanțe chimice (amestecuri), nanomateriale,
substanțe chimice care afectează sistemul endocrin (hormonal)
(perturbatori endocrini) și substanțele chimice care intră în
componența produselor. În ultimii ani, au ieșit la lumină mai
multe informații care subliniază nevoia de a lua măsuri în
vederea soluționării acestor provocări, în special dacă UE
dorește să atingă obiectivul adoptat de comun acord în cadrul
Summit-ului mondial privind dezvoltarea durabilă din 2002 și
reafirmat cu ocazia Summit-ului Rio+20, să asigure „reducerea la minimum a
efectelor negative semnificative” ale substanțelor chimice asupra
sănătății umane și asupra mediului până în 2020
și să reacționeze la problemele și provocările noi
și la cele emergente în mod eficace, eficient, coerent și coordonat.
UE va continua să elaboreze și să implementeze abordări
menite să soluționeze efectele combinării substanțelor
chimice și preocupările în materie de siguranță legate de
perturbatorii endocrini și a stabilit o abordare cuprinzătoare pentru
reducerea la minimum a efectelor negative ale substanțelor periculoase,
inclusiv ale substanțelor chimice care intră în componența
produselor, care beneficiază de sprijinul unei baze de
cunoștințe cuprinzătoare privind nivelul de expunere și de
toxicitate al substanțelor chimice. Siguranța și gestionarea
sustenabilă a nanomaterialelor vor fi garantate în cadrul unei
abordări cuprinzătoare care implică evaluarea și
gestionarea riscurilor, informarea și monitorizarea. Împreună, toate
aceste abordări vor contribui la mărirea bazei de
cunoștințe și vor oferi un cadru previzibil care va impulsiona
elaborarea unor soluții mai sustenabile. 49. Între timp, piața în
creștere a bioproduselor, a produselor biochimice și a biomateriilor
poate oferi avantaje precum emisii mai scăzute de GES și noi
oportunități de piață, însă trebuie să se
garanteze că întregul ciclu de viață al acestor produse este
sustenabil și nu duce la exacerbarea concurenței pentru terenuri sau
la creșterea nivelurilor de emisii. 50. Schimbările climatice or
agrava și mai mult problemele de mediu, cauzând perioade mai lungi de
secetă și caniculă, inundații și incendii forestiere
și forme noi sau mai virulente de maladii în rândul oamenilor, animalelor
și plantelor. Ar trebui luate măsuri specifice pentru a se garanta
că UE este pregătită în mod corespunzător să facă
față presiunilor și schimbărilor cauzate de
schimbările climatice, consolidând reziliența de mediu,
economică și societală a acesteia. Întrucât multe sectoare sunt
și vor fi tot mai frecvent supuse efectele schimbărilor climatice,
este necesar ca aspectele legate de adaptare și de gestionarea riscurilor
de dezastre să fie integrate și mai mult în politicile UE. 51. În plus, măsurile de
creștere a rezilienței ecologice și climatice, precum refacerea
ecosistemelor și infrastructura verde, pot aduce beneficii socioeconomice
importante, inclusiv pentru sănătatea publică. Sinergiile
și potențialele compromisuri între obiectivele climatice și ale
obiective legate de mediu, cum ar fi calitatea aerului, trebuie gestionate în
mod adecvat. De exemplu, trecerea la alte tipuri de combustibili ca
reacție la problemele legate de climă sau de securitatea aprovizionării
ar putea duce la creșteri considerabile ale pulberilor în suspensie
și ale emisiilor periculoase. 52. Pentru a proteja
cetățenii UE împotriva presiunilor legate de mediu și împotriva
riscurilor pentru sănătate și bunăstare, programul
garantează că, până în 2020: (a)
calitatea aerului se va fi
îmbunătățit semnificativ; (b)
poluarea fonică din UE va fi scăzut
semnificativ; (c)
cetățenii din întreaga UE vor beneficia
de apă potabilă și de scăldat la standarde înalte; (d)
efectele combinațiilor de substanțe
chimice și preocupările în materie de siguranță legate de
perturbatorii endocrini) vor fi soluționate în mod eficace, iar riscurile
pentru mediu și sănătate asociate cu utilizarea
substanțelor periculoase, inclusiv a substanțelor chimice care
intră în componența produselor, vor fi evaluate și reduse la
minimum; (e)
preocupările în materie de siguranță
legate de nanomateriale vor fi soluționate în mod eficace în cadrul unei
abordări coerente aplicate legislațiilor din diferite domenii; (f)
se vor înregistra progrese semnificative în
privința adaptării la efectele schimbărilor climatice. În acest scop, este necesar, în special: (a)
să se implementeze politica UE în domeniul
calității aerului, actualizată în conformitate cu cele mai
recente date științifice, precum și măsuri de combatere a
cauzelor poluării atmosferice. (b)
să se implementeze politica UE în domeniul
poluării fonice, actualizată în conformitate cu cele mai recente date
științifice, precum și măsuri de combatere a cauzelor
poluării fonice. (c)
să se intensifice eforturile de implementare a
Directivei privind apa potabilă, în special în cazul micilor furnizori de
apă potabilă, precum și a Directivei privind apa de
scăldat; (d)
să se elaboreze o strategie a UE pentru un
mediu netoxic, care să se sprijine pe o bază de cunoștințe
cuprinzătoare privind nivelurile de expunere și de toxicitate ale
substanțelor chimice și care să conducă la inovare în
materie de substitute sustenabile; (e)
să se adopte de comun acord și să se
implementeze o strategie a UE pentru adaptarea la schimbările climatice,
inclusiv să se integreze aspecte legate de adaptarea la schimbările
climatice și de gestionarea riscurilor de dezastre în principalele
inițiative și sectoare strategice ale UE. CADRUL
PERMISIV 53. Pentru atingerea acestor
obiective tematice prioritare va fi nevoie de un cadru permisiv care să
sprijine măsuri eficace. Vor fi luate măsuri pentru ameliorarea a
patru piloni esențiali ai acestui cadru permisiv:
îmbunătățirea modului de implementare a legislației UE în
domeniul mediului la nivelul întregii Uniuni; consolidarea bazei de
cunoștințe științifice pentru politica în domeniul
mediului; protejarea investițiilor și crearea stimulentelor adecvate
pentru protecția mediului; și, în fine, îmbunătățirea
integrării problemelor de mediu și a coerenței politice atât în
cadrul politicii în domeniul mediului, cât și cu alte politici. Aceste
măsuri orizontale vor aduce politicii UE în domeniul mediului beneficii
care depășesc domeniul de aplicare și intervalul de timp
rezervat prezentului program. Obiectivul prioritar nr. 4:
Sporirea la maximum a beneficiilor legislației UE în domeniul mediului 54. Beneficiile obținute din
garantarea implementării efective a legislației UE în domeniul
mediului sunt de trei feluri: crearea unor condiții de
concurență echitabilă pentru actorii economici care
funcționează în cadrul pieței interne, stimularea inovării
și promovarea avantajului primului venit pentru societăți
europene din numeroase sectoare. Costurile aferente neimplementării legislației
sunt, prin contrast, ridicate, estimate în mare la aproximativ 50 de miliarde
EUR pe an, inclusiv costuri legate de cazurile de încălcări ale
dreptului UE[60]. Numai în anul 2009 s-au
înregistrat 451 de cazuri de încălcări ale legislației UE în
domeniul mediului. De asemenea, Comisia primește numeroase plângeri
trimise direct de cetățenii UE, dintre care multe ar putea fi
soluționate mai bine la nivelul statelor membre sau la nivel local. 55. Prin urmare, în anii
următori, se va acorda prioritate îmbunătățirii
implementării acquis-ului UE în domeniul mediului la nivelul
statelor membre. Există diferențe semnificative în privința
implementării între statele membre și în interiorul acestora. Este
necesar ca factorii implicați în implementarea legislației în
domeniul mediului la nivel național, regional și local să posede
cunoștințele și cu capacitatea necesară pentru
îmbunătățirea beneficiilor obținute de pe urma
aplicării acestei legislații. 56. Numărul mare de
încălcări, plângeri și petiții din domeniul mediului
demonstrează că este nevoie de un sistem funcțional și
eficace de control și echilibru la nivel național pentru a contribui
la identificarea și soluționarea problemelor legate de implementare,
precum și de măsuri care să le împiedice în primul rând să
apară. În această privință, eforturile care se vor depune
până în 2020 se vor concentra asupra îmbunătățirilor din
patru sectoare principale. 57. În primul rând, modul de
colectare și de diseminare a cunoștințelor privind implementarea
va fi îmbunătățit pentru a ajuta publicul larg și profesioniștii
din domeniul mediului să înțeleagă pe deplin modul în care
angajamentele Uniunii sunt puse în practică la nivelul
administrațiilor naționale și locale[61].
Fiecare stat membru va beneficia de asistență pentru provocările
în materie de implementare care îi sunt specifice, în mod similar cu abordarea
personalizată urmată în cadrul procesului Semestrul European. De
exemplu, vor fi elaborate acorduri de parteneriat între Comisie și statele
membre privind implementarea, care vor aborda aspecte precum sprijinul
financiar pentru implementare și sisteme de informații mai bune
pentru a ține evidența progreselor. 58. În al doilea rând, UE va
extinde cerințele privind inspecțiile și supravegherea la
întreaga legislație a UE în domeniul mediului și le va completa cu o
capacitate la nivelul UE care să poată aborda situații în care
există motive întemeiate de îngrijorare. 59. În al treilea rând, va fi
îmbunătățit modul în care sunt tratate și rezolvate
plângerile referitoare la implementarea legislației UE în domeniul
mediului. 60. În al patrulea rând,
cetățenii vor obține un acces mai bun la justiție în
probleme de mediu și protecție juridică eficace în conformitate
cu tratatele internaționale și cu evoluțiile determinate de
intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și de jurisprudența
recentă a Curții Europene de Justiție. De asemenea,
reglementarea extrajudiciară a conflictelor va fi promovată ca o
alternativă la litigii. 61. Standardul general al
guvernanței de mediu din întreaga UE va fi îmbunătățit în continuare,
prin creșterea cooperării la nivelul UE între profesioniști din
domeniul protecției mediului (cum ar fi avocați publici, inspectori,
procurori, mediatori și judecători) și prin încurajarea acestora
să facă schimb de bune practici. 62. Pe lângă că
ajută statele membre să se conformeze mai bine normelor[62],
Comisia va continua să își respecte angajamentul de a se asigura
că legislația este adecvată scopului și reflectă cele
mai recente date științifice. În general, obligațiile juridice
care sunt suficient de clare și de precise vor fi integrate în
regulamente, care au efecte directe și măsurabile și
determină mai puține inconsecvențe în implementare. Comisia va
recurge tot mai frecvent la tablouri de bord și la alte mijloace de
monitorizare a progreselor realizate de statele membre în implementarea
anumitor acte legislative. 63. Pentru a spori la maximum
beneficiile legislației UE în domeniul mediului, programul garantează
că, până în 2020: (a)
cetățenii UE vor avea acces la
informații clare privind modul în care se implementează
legislația UE în domeniul mediului; (b)
implementarea anumitor acte legislative va fi
îmbunătățită; (c)
va fi consolidată respectarea legislației
UE în domeniul mediului la toate nivelurile administrative și vor fi
garantate condiții de concurență echitabile în cadrul
pieței interne; (d)
cetățenii vor avea mai multă
încredere în legislația UE în domeniul mediului; (e)
va fi facilitată aplicarea principiului unei
protecții juridice eficace pentru cetățeni și pentru
organizațiile acestora. În acest scop, este necesar, în special: (a)
să se stabilească, la nivel
național, sisteme care să disemineze activ informații despre
modul în care se implementează legislația UE în domeniul mediului,
cuplate cu o imagine de ansamblu la nivelul UE a performanțelor statelor
membre individuale; (b)
să se încheie acorduri de parteneriat pentru
implementare între statele membre și Comisie. (c)
să se extindă criteriile obligatorii
aplicabile inspecțiilor și supravegherii eficace efectuate de statele
membre la întreaga legislație a UE în domeniul mediului și să
fie dezvoltată o capacitate complementară la nivelul UE pentru a
aborda situații în care există motive întemeiate de îngrijorare, cu
sprijinul rețelelor de profesioniști; (d)
să se stabilească, la nivel
național, mecanisme coerente și eficace pentru tratarea plângerilor
legate de implementarea legislației UE în domeniul mediului; (e)
să se asigure că dispozițiile
naționale privind accesul la justiție reflectă
jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și
să fie promovată reglementarea extrajudiciară a conflictelor ca
mijloc de soluționare pe cale amiabilă a conflictelor din domeniul
mediului. Obiectivul prioritar nr. 5:
Îmbunătățirea bazei de cunoștințe pentru politica în
domeniul mediului 64. Cunoștințele
necesare politicii UE în domeniul mediului se bazează pe monitorizarea
mediului înconjurător, pe date, indicatori și evaluări legate de
implementarea legislației UE, precum și pe cercetarea
științifică formală și pe inițiative
științifice cetățenești. S-au înregistrat progrese
considerabile în ceea ce privește consolidarea acestei baze de
cunoștințe, sensibilizarea opiniei publice și
îmbunătățirea încrederii factorilor de decizie și a
publicului în abordarea bazată pe cunoștințe a politicii,
facilitând, în rândul acestora, înțelegerea provocărilor în materie
de mediu și societale. 65. Ar trebui luate măsuri la
nivelul UE și la nivel internațional pentru a consolida și a
ameliora în continuare interfața științifică a politicii în
domeniul mediului, de exemplu prin numirea unor consultanți
științifici principali, ceea ce Comisia și unele state membre au
și făcut deja. 66. Cu toate acestea, ritmul
evoluțiilor actuale și incertitudinile care planează asupra
tendințelor viitoare probabile impun măsuri suplimentare pentru
menținerea și consolidarea acestei baze de cunoștințe în
vederea garantării faptului că politica UE va continua să se
bazeze pe o înțelegere solidă a stării mediului, a
opțiunilor posibile de reacție și a consecințelor acestora.
67. În ultimele decenii, modul de
colectare și de utilizare a informațiilor și statisticilor de
mediu s-a îmbunătățit, atât la nivelul UE și al statelor
membre, cât și la nivel mondial. Cu toate acestea, colectarea și
calitatea datelor rămân variabile, iar multitudinea de surse pot face
dificil accesul la acestea. Prin urmare, este nevoie de investiții
permanente pentru a se asigura, pentru factorii implicați în definirea
și implementarea politicii, disponibilitatea și accesibilitatea unor
date și indicatori credibili, comparabili și de o calitate
garantată. Sistemele de informații despre mediu trebuie concepute
astfel încât să permită încorporarea cu ușurință a
unor noi informații legate de teme emergente. 68. Implementarea aprofundată
a principiului „produ o dată, utilizează des” care stă la baza
sistemului partajat de informații referitoare la mediu[63],
precum și a abordărilor și standardelor comune privind
obținerea și colaționarea informațiilor spațiale în
cadrul sistemelor INSPIRE[64] și GMES[65]
va contribui la evitarea duplicării eforturilor și la eliminarea
sarcinilor administrative inutile ale autorităților publice, la fel
ca eforturile de a simplifica obligațiile de raportare în temeiul
diferitelor acte legislative. Statele membre ar trebui să faciliteze
și mai mult accesul publicului informațiile colectate pentru
evaluarea impacturilor planurilor, programelor și proiectelor asupra
mediului (de exemplu, prin evaluări ale impactului asupra mediului sau
prin evaluări strategice ale impactului). 69. Cunoștințele
prezintă încă lacune semnificative, unele dintre acestea fiind
importante pentru obiectivele prioritare ale prezentului program. Prin urmare,
pentru a se asigura că autoritățile publice și
întreprinderile dispun de o bază solidă pentru a lua decizii care să
reflecte adevăratele beneficii și costuri sociale, economice și
de mediu, este esențial să se investească în
activități de cercetare mai aprofundată pentru a elimina aceste
lacune. Există patru lacune principale: –
Sunt necesare activități de cercetare
avansată pentru a elimina lacunele în ceea ce privește datele și
informațiile, precum și instrumente de modelizare adecvate pentru a
înțelege mai bine aspectele complexe legate de schimbările pe care le
suferă mediul, cum ar fi schimbările climatice și impacturile
dezastrelor, implicațiile dispariției speciilor pentru serviciile
ecosistemice, pragurile de mediu și punctele critice ecologice. Deși
cunoștințele disponibile oferă garanții totale pentru
luarea de măsuri de precauție în aceste sectoare, cercetarea
aprofundată a limitelor planetare, a riscurilor sistemice și a
capacității planetei noastre de a le face față va sprijini
dezvoltarea celor mai adecvate reacții. Acestea ar trebui să
includă investiții în eliminarea lacunelor existente în ceea ce
privește datele și cunoștințele, cartografierea și
evaluarea serviciilor ecosistemice, înțelegerea rolului
biodiversității în susținerea acestora și a modului lor de
adaptare la schimbările climatice. –
Tranziția către o economie verde
favorabilă incluziunii necesită analizarea corespunzătoare a
interacțiunii dintre factorii socioeconomici și de mediu. Dacă
înțelegem mai bine modelele de producție și de consum
sustenabile, modul în care pot fi evaluate mai precis costurile acțiunii
sau inacțiunii, modul în care schimbarea comportamentului individual
și societal contribuie la obținerea de rezultate în materie de
protecție a mediului și modul în care mediul înconjurător al
Europei este afectat de megatendințele globale, putem contribui la o mai
bună orientare a inițiativelor de politică către
eficientizarea utilizării resurselor și atenuarea presiunilor asupra
mediului. –
Persistă incertitudini cu privire la
implicațiile perturbatorilor endocrini, ale amestecurilor, ale
substanțelor chimice care intră în componența produselor și
ale nanomaterialelor pentru sănătatea umană și pentru
mediu. Eliminarea acestor lacune poate accelera procesul decizional și
poate permite elaborarea ulterioară a acquis-ului în domeniul
substanțelor chimice pentru a-l orienta mai bine către sectoarele
care fac obiectul preocupărilor, stimulând totodată utilizarea mai
sustenabilă a substanțelor chimice. O mai bună înțelegere a
factorilor de mediu care afectează sănătatea umană ar
permite luare de măsuri strategice preventive. –
Asigurarea contribuției tuturor sectoarelor la
eforturile de combatere a schimbărilor climatice necesită o imagine
de ansamblu clară a măsurătorilor, a activităților de
monitorizare și a colectării de date privind GES, care sunt în
prezent incomplete în ceea ce privește sectoarele principale, precum
agricultura. Inițiativa Orizont 2020 va furniza
oportunitatea de a concentra eforturile de cercetare și de a valorifica
potențialul de inovare al Europei prin reunirea resurselor și a
cunoștințelor din diferite domenii și discipline din UE și
de pe plan internațional. 70. Problemele noi și
emergente cauzate de evoluțiile tehnologice, mai rapide decât cele din
domeniul politicilor, precum nanomaterialele, sursele de energie
neconvenționale, captarea și stocarea dioxidului de carbon și
undele electromagnetice, generează provocări în materie de gestionare
a riscurilor și pot da naștere unor interese, necesități
și așteptări conflictuale. La rândul său, acest lucru poate
duce la creșterea preocupărilor în rândul publicului și la
ostilitatea potențială a acestuia față de noile tehnologii.
Prin urmare, este necesar să se asigure o dezbatere explicită, mai
largă, la nivelul întregii societăți, cu privire la riscurile
pentru mediu și la posibilele compromisuri în materie pe care suntem gata
să le acceptăm pe baza unor informații uneori incomplete sau
nesigure legate de riscurile emergente și de modul în care acestea ar
trebui gestionate. O abordare sistematică a gestionării riscurilor la
adresa mediului va duce la ameliorarea capacității UE de a identifica
și de a lua măsuri la timp cu privire la evoluțiile tehnologice,
oferind totodată garanții publicului. 71. Pentru a
îmbunătăți baza de cunoștințe pentru legislația
UE în domeniul mediului, programul garantează că, până în 2020: (a)
factorii de decizie și întreprinderile vor
dispune de o bază mai bună pentru elaborarea și implementarea
politicilor climatice și de mediu, inclusiv pentru măsurarea
costurilor și beneficiilor; (b)
vom înțelege și vom putea să
evaluăm și să gestionăm mult mai bine riscurile emergente
pentru mediu și climă; (c)
interfața științifică a
politicii în domeniul mediului va fi consolidată. În acest scop, este necesar, în special: (a)
ca eforturile de cercetare la nivelul UE și al
statelor membre să fie coordonate și orientate către abordarea
principalelor lacune din cunoștințele despre mediu, inclusiv
riscurile pe care le implică punctele critice ecologice; (b)
să se adopte o abordare sistematică a
gestionării riscurilor; (c)
să se simplifice, să se
raționalizeze și să se modernizeze colectarea, gestionarea
și partajarea datelor și informațiilor privind mediul și
schimbările climatice. Obiectivul prioritar nr. 6:
Asigurarea de investiții pentru politica în domeniul mediului și al
climei și stabilirea corectă a prețurilor 72. Eforturile necesare pentru
atingerea obiectivelor stabilite mai sus vor necesita investiții adecvate
din surse publice și private. Totodată, în timp ce multe
țări se străduiesc să facă față crizei
economice și financiare, nevoia de reforme economice și scăderea
datoriilor publice oferă noi oportunități de trecere rapidă
la o economie eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor și cu emisii scăzute de dioxid de carbon. 73. Atragerea investițiilor
în unele sectoare este dificilă în prezent din cauza absenței
semnalelor de preț de pe piață sau din cauza semnalelor de
preț denaturate, rezultate din contabilizarea incorectă a costurilor
de mediu sau din acordarea de subvenții publice pentru
activități dăunătoare mediului. 74. Va trebui ca Uniunea și
statele membre să creeze condițiile necesare pentru a garanta
abordarea în mod adecvat a externalităților de mediu și
transmiterea unor semnale corecte sectorului privat, ținând seama în mod
corespunzător de eventualele impacturi sociale negative. Acest lucru va
implica aplicarea mai sistematică a principiului „poluatorul
plătește”, prin eliminarea treptată a subvențiilor
dăunătoare mediului și prin deplasarea presiunii fiscale de pe
piața muncii către poluatori. Pe măsură ce resursele
naturale se împuținează tot mai mult, renta și profiturile
economice asociate proprietății asupra acestora sau utilizării
lor exclusive pot crește. Intervenția publică în vederea
garantării faptului că aceste rente nu sunt excesive și că
se ține seama de externalități va determina o utilizare mai
eficientă a acestor resurse si va contribui la evitarea denaturării
pieței, generând totodată venituri publice. Prioritățile în
materie de protecție a mediului și de combatere a schimbărilor
climatice vor fi realizate în cadrul Semestrului European, unde acestea sunt
importante pentru perspectivele de creștere sustenabilă ale statelor
membre individuale, cărora le sunt adresate recomandări specifice.
Alte instrumente bazate pe piață, precum plățile pentru
serviciile ecosistemice, ar trebui utilizate mai extensiv la nivelul UE și
la nivel național pentru a stimula implicarea sectorului privat și
gestionarea sustenabilă a capitalului natural. 75. Sectorul privat ar trebui, de
asemenea, să fie încurajat să profite de oportunitățile
oferite în noul cadru financiar al UE pentru a-și accelera implicarea în
eforturile de atingere a obiectivelor de mediu și climatice, în special în
ceea ce privește activitățile de ecoinovare și adoptarea de
noi tehnologii, acordându-se o atenție specială IMM-urilor.
Inițiativele public-privat în domeniul ecoinovării ar trebui
promovate în cadrul parteneriatelor europene pentru inovare, cum este
Parteneriatul pentru inovare în domeniul apei[66]. Prin
intermediul noului cadru pentru instrumente financiare inovatoare, ar trebui
facilitat accesul sectorului privat la finanțare pentru investiții în
domeniul mediului – mai ales în materie de biodiversitate și de combatere
a schimbărilor climatice. Întreprinderile europene ar trebui să fie
încurajate în continuare să facă publice informațiile privind
mediul în cadrul raportării lor financiare, într-o măsură mai
mare decât prevede legislația UE în vigoare[67].
76. În propunerile sale pentru
cadrul financiar multianual 2014-2020 al UE, Comisia a
îmbunătățit integrarea obiectivelor de mediu și climatice
în toate instrumentele de finanțare ale UE pentru a oferi statelor membre
oportunități de atingere a unor obiective conexe. De asemenea,
Comisia a propus creșterea cheltuielilor aferente combaterii
schimbărilor climatice la cel puțin 20% din întregul buget. În principalele
domenii de politică, cum ar fi agricultura, Comisia a propus
creșterea stimulentelor acordate agricultorilor pentru a furniza bunuri
și servicii benefice pentru mediu, precum și crearea unor
condiții de mediu corespunzătoare. Dacă aceste propuneri vor fi
acceptate, politicilor UE li se vor aloca resurse financiare coerente pentru
implementare și vor fi disponibile fonduri suplimentare pentru
protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, ceea ce
va genera în mod eficace beneficii concrete și coerente la nivel local
și regional. 77. Dincolo de această
integrare, includerea „proiectelor integrate” în programul LIFE va permite
combinarea fondurilor și o mai bună aliniere a acestora la
prioritățile de politică într-un mod mai strategic și mai
rentabil, pentru sprijinirea măsurilor. 78. Creșterea capitalului
Băncii Europene de Investiții (BEI), ca parte a Pactului pentru
creștere economică și locuri de muncă 2012, oferă
surse suplimentare de investiții[68]. 79. Experiența dobândită
în perioada de programare 2007-2013 demonstrează că, deși pentru
protecția mediului sunt disponibile fonduri substanțiale,
absorbția lor la nivel național și regional din primii ani a
fost foarte eterogenă, ceea ce a reprezentat un pericol potențial
pentru atingerea obiectivelor convenite. Pentru a evita repetarea acestei
experiențe, statele membre ar trebui să integreze obiectivele de
mediu și climatice în strategiile și programele lor de finanțare
a politicii de coeziune economică, socială și teritorială,
a politicii de dezvoltare rurală și a politicii în domeniul maritim,
să acorde prioritate absorbției timpurii a fondurilor pentru
protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice și
să consolideze capacitatea a organismelor de implementare de a realiza
investiții rentabile și sustenabile, în vederea asigurării
sprijinului financiar adecvat necesar investițiilor în aceste sectoare. 80. În plus, cheltuielile legate
de biodiversitate și de climă sunt dificil de monitorizat. Pentru a
se evalua progresele înregistrate în ceea ce privește atingerea acestor
obiective, ar trebui instituit un sistem de monitorizare și raportare,
bazat pe metodologia OCDE („reperele Rio”). Acest lucru este important din
perspectiva efortului global al UE legat de acordurile multilaterale privind
combaterea schimbărilor climatice și biodiversitatea. În acest
context, UE va contribui la procesul interguvernamental, lansat cu ocazia
Summitului Rio+20, de evaluare a necesităților de finanțare
și va propune opțiuni cu privire la o strategie eficace de
finanțare a dezvoltării durabile. 81. Ar trebui continuate
eforturile de elaborare a unor indicatori pentru monitorizarea progreselor
economice care completează și depășesc PIB-ul. Asigurarea
unor investiții transparente și sustenabile depinde de evaluarea
corectă a valorii bunurilor de mediu. Vor fi necesare eforturi
suplimentare de măsurare a valorii ecosistemelor noastre și a
costurilor aferente declinului acestora, precum și stimulente
corespunzătoare, pentru a se putea lua decizii informate în materie de
politici și de investiții. Vor trebui accelerate eforturile de
elaborare a unui sistem de conturi privind mediul, inclusiv conturi fizice
și monetare pentru capitalul natural și serviciile ecosistemice.
Acest lucru sprijină concluziile Summitului Rio+20, în care se
recunoaște necesitatea unor măsuri mai ample de progres pentru a
evalua nivelul bunăstării și al sustenabilității, care
să completeze produsul intern brut. 82. În vederea asigurării de
investiții pentru politica în domeniul mediului și pentru politicile
climatice și în vederea fixării corecte a prețurilor, programul
garantează că, până în 2020: (a)
obiectivele politicii în domeniul mediului și
al politicilor climatice vor fi atinse în mod rentabil și vor fi
sprijinite de o finanțare adecvată. (b)
va crește finanțarea cheltuielilor legate
de protecția mediului și de combaterea schimbărilor climatice în
sectorul privat. În acest scop, este necesar, în special: (a)
să se elimine progresiv subvențiile
pentru activități dăunătoare mediului, să se utilizeze
mai frecvent instrumentele bazate pe piață, inclusiv impozitarea,
fixarea prețurilor și taxarea și să se extindă
piețele pentru servicii și bunuri de mediu, ținând seama în mod
corespunzător de eventualele impacturi sociale negative; (b)
să se faciliteze accesul la instrumente
financiar inovatoare și la fondurile pentru ecoinovare; (c)
ca prioritățile în materie de
protecție a mediului și de combatere a schimbărilor climatice
să se reflecte în mod adecvat în cadrul politicilor care sprijină
coeziunea economică, socială și teritorială; (d)
să se depună eforturi speciale pentru a
se asigura utilizarea integrală și eficientă a fondurilor
disponibile ale Uniunii pentru acțiuni în domeniul mediului, inclusiv prin
ameliorarea considerabilă a absorbției timpurii a acestor fonduri în
temeiul cadrului financiar multianual 2014-2020 al Uniunii și prin
alocarea a 20% din buget pentru atenuarea schimbărilor climatice și
adaptarea la acestea prin integrarea politicilor climatice și în
legătură cu indicatori clari, prin stabilirea de obiective,
monitorizare și raportare. (e)
să se elaboreze și să se aplice,
până în 2014, un sistem de raportare și de monitorizare a
cheltuielilor legate de mediu în cadrul bugetului UE, în special în ceea ce
privește combaterea schimbărilor climatice și biodiversitatea; (f)
să se integreze aspecte legate de mediu
și climă în procesul Semestrul European, acolo unde acest lucru este
important pentru perspectivele de creștere sustenabilă ale statelor
membre și adecvat pentru recomandările specifice fiecărei
țări; (g)
să se elaboreze și să se aplice
indicatori alternativi care să completeze și să
depășească PIB-ul, pentru a monitoriza cât de sustenabile sunt
progresele realizate și să se continue eforturile de integrare a
indicatorilor economici cu indicatorii de mediu și sociali, inclusiv
contabilizarea capitalului natural. Obiectivul prioritar nr. 7:
Îmbunătățirea integrării problemelor de mediu și a
coerenței politicilor 83. Deși integrarea
preocupărilor privind protecția mediului în alte politici și
activități ale UE a fost prevăzută în tratate încă din
1997, starea generală a mediului înconjurător din Europa indică
faptul că progresele înregistrate până în prezent, deși
acceptabile în unele sectoare, nu au fost suficiente pentru a inversa toate
tendințele negative. Atingerea multora dintre obiectivele prioritare ale
prezentului program va necesita o integrare și mai eficace a
considerentelor de mediu și climatice în alte politici, precum și
abordări comune mai coerente la nivelul politicilor, care să genereze
beneficii multiple. Acest lucru ar trebui să contribuie la garantarea
gestionării din timp a compromisurilor dificile, mai degrabă decât în
etapa de implementare, și a posibilității de atenuare mai
eficace a impacturilor inevitabile. Dacă sunt corect aplicate, Directiva
privind evaluarea strategică a impactului[69] și
Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului[70]
reprezintă instrumente eficace pentru asigurarea integrării
cerințelor în materie de protecție a mediului atât în planuri și
programe, cât și în proiecte. Autoritățile locale și
regionale, care sunt în general responsabile pentru luarea deciziilor privind
exploatarea terenurilor și a zonelor marine, joacă un rol deosebit de
important în evaluarea impacturilor asupra mediului și în protejarea,
conservarea și sporirea capitalului natural, tot în scopul creșterii
rezilienței la impacturile schimbărilor climatice și la
dezastrele naturale. 84. Expansiunea preconizată a
rețelelor energetice și de transport, inclusiv infrastructura
offshore, va trebui să fie compatibilă cu necesitățile
și obligațiile în materie de protecție a naturii și de
adaptare la schimbările climatice. Încorporarea infrastructurii verzi în
planuri și programe conexe poate contribui la eliminarea fragmentării
habitatelor și la conservarea sau refacerea conectivității
ecologice, poate spori reziliența ecosistemelor și, prin urmare,
poate asigura furnizarea permanentă a serviciilor ecosistemice, inclusiv
sechestrarea dioxidului de carbon și adaptarea la schimbările
climatice, oferind totodată cetățenilor medii și spații
de recreere mai sănătoase. 85. Acest program include o serie
de obiective prioritare concepute pentru a spori integrarea. În propunerile
sale privind reforma PAC, a PCP, a rețelelor trans-europene (TEN) și
a politicii de coeziune, Comisia a inclus măsuri de sprijinire în
continuare a integrării și sustenabilității mediului.
Pentru ca prezentul program să dea rezultatele scontate, aceste politici
ar trebui să contribuie în continuare la atingerea obiectivelor legate de
mediu. În mod similar, eforturile menite inițial să aducă
îmbunătățiri în materie de mediu ar trebui concepute astfel
încât să aducă beneficii conexe și altor politici, ori de câte
ori este posibil. De exemplu, eforturile de refacere a ecosistemelor pot fi
orientate astfel încât să favorizeze habitatele și speciile și
sechestrarea dioxidului de carbon, îmbunătățind totodată
furnizarea de servicii ecosistemice vitale pentru multe sectoare economice, cum
ar fi polenizarea sau purificarea apei pentru agricultură, și
contribuind la crearea de locuri de muncă ecologice. 86. Pentru a
îmbunătăți integrarea aspectelor de mediu și coerența
politicilor, programul garantează că, până în 2020: (a)
politicile sectoriale de la nivelul UE și al
statelor membre vor fi elaborate și implementate astfel încât să contribuie
la atingerea obiectivelor relevante legate de mediu si de climă. În acest scop, este necesar, în special: (a)
să se integreze condițiile și
stimulentele legate de mediu și de climă în inițiativele de
politică, inclusiv revizuiri și reforme ale politicii existente,
precum și inițiative noi, la nivelul UE și al statelor membre; (b)
să se efectueze evaluări ex-ante
sistematice ale impacturilor sociale, economice și de mediu ale
inițiativelor de politică la nivelul UE și al satelor membre,
pentru a se asigura coerența și eficacitatea acestora. SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR LOCALE, REIONALE ȘI MONDIALE Obiectivul prioritar nr. 8:
Ameliorarea sustenabilității orașelor din UE 87. UE este dens populată
și, până în 2020, probabil că 80% din populația UE va locui
în zone urbane și periurbane. Calitatea vieții va fi direct
influențată de starea mediului urban. Impacturile orașelor
asupra mediului se resimt și dincolo de limitele fizice ale acestora,
întrucât orașele se bazează într-o foarte mare măsură pe
zonele periurbane și rurale atât pentru a-și satisface cererea de
alimente, de energie, de spațiu și de resurse, cât și pentru a
depozita deșeurile. 88. Majoritatea orașelor se
confruntă cu un ansamblu central de probleme de mediu, inclusiv calitatea
slabă a aerului, nivelurile ridicate de zgomot, emisiile de GES, deficitul
de apă, incendii și furtuni, situri contaminate, situri industriale
dezafectate și deșeuri. În același timp, orașele din UE
stabilesc standardele în ceea ce privește sustenabilitatea urbană
și sunt adesea primele care găsesc soluții inovatoare la
provocările din domeniul mediului[71]. Un număr
tot mai mare de orașe europene pun sustenabilitatea mediului în centrul
strategiilor lor de dezvoltare urbană. 89. Cetățenii UE, fie
că locuiesc la oraș, fie că locuiesc la țară,
beneficiază de o serie de politici și inițiative ale UE care
sprijină dezvoltarea durabilă a zonelor urbane. Totuși, în acest
scop, este nevoie de coordonare eficace și eficientă între diferitele
niveluri ale administrației și dincolo de limitele administrative,
precum și de implicarea sistematică a autorităților
regionale și locale în planificarea, formularea și elaborarea
politicilor cu impact asupra calității mediului urban. Mecanismele de
coordonare consolidate la nivel național și regional propuse în
cadrul Cadrului strategic comun pentru următoarea perioadă de
finanțare și crearea unei „Platforme de dezvoltare urbană”[72]
ar contribui la garantarea acestui lucru și vor implica mai multe grupuri
de părți interesate și publicul larg în deciziile care îi
vizează. Autoritățile locale și regionale vor beneficia, de
asemenea, de dezvoltarea în continuare a unor instrumente pentru simplificarea
colectării și a gestionării datelor privind mediul și
pentru facilitarea schimbului de informații și de bune practici,
precum și eforturile de ameliorare a implementării legislației
în domeniul mediului la nivelul Uniunii, la nivel național și la
nivel local[73]. Acest lucru este în
conformitate cu angajamentul luat cu ocazia Summitului Rio+20 de a promova o
abordare integrată a planificării, construirii și
gestionării unor orașe și așezări urbane sustenabile.
Abordările integrate privind amenajarea teritoriului urban, în care se
ține seama atât de considerente de mediu pe termen lung, cât și de
provocări economice și sociale, sunt esențiale pentru garantarea
faptului că în comunitățile urbane se poate trăi și
lucra în mod sustenabil, eficient și sănătos. 90. UE ar trebui să promoveze
în continuare și, dacă este cazul, să extindă
inițiativele existente care sprijină inovarea și bunele practici
în orașe, colaborarea în rețea și schimburile dintre acestea
și care încurajează orașele să își valorifice
poziția de lideri ai dezvoltării durabile urbane[74].
Instituțiile UE și statele membre ar trebui să faciliteze
și să încurajeze absorbția fondurilor UE disponibile în cadrul
politicii de coeziune și a altor fonduri pentru a sprijini eforturile
orașelor de a consolida dezvoltarea durabilă urbană, pentru a
sensibiliza populația și pentru a încuraja implicarea actorilor
locali[75]. Elaborarea unui set de
criterii de sustenabilitate pentru orașe și adoptarea acestora de
comun acord ar oferi o bază comună de referință pentru
astfel de inițiative și ar promova o abordare coerentă și
integrată privind dezvoltarea durabilă urbană. 91. Pentru a spori
sustenabilitatea orașelor din UE, programul garantează că,
până în 2020: (a)
majoritatea orașelor din UE vor implementa
politici de planificare și design urban sustenabil. În acest scop, este necesar, în special: (a)
să se definească și să se
convină asupra unui set de criterii de evaluare a performanței de
mediu a orașelor, ținând seama de impacturile economice și
sociale; (b)
să se asigure informarea orașelor cu
privire la finanțarea măsurilor de ameliorare a
sustenabilității urbane, precum și accesul lor la această
finanțare. Obiectivul prioritar nr. 9:
Creșterea eficacității UE în confruntarea cu provocările de
mediu la nivel regional și mondial 92. Sustenabilitatea mediului este
esențială pentru reducerea sărăciei și pentru
asigurarea calității vieții și a creșterii economice[76].
Cu ocazia Summitului Rio+20, liderii mondiali și-au reafirmat angajamentul
față de dezvoltarea durabilă și au recunoscut atât faptul
că economia verde favorabilă incluziunii este un instrument important
pentru realizarea dezvoltării durabile, cât și rolul crucial al unui
mediu sănătos în asigurarea securității alimentare și
în reducerea sărăciei. Având în vederea creșterea
populației într-o lume tot mai urbanizată, aceste provocări vor
include nevoia de acțiune în legătură cu apa, cu oceanele, cu
terenurile și ecosistemele sustenabile, cu utilizarea eficientă a
resurselor (în special a deșeurilor), cu energia sustenabilă și
cu schimbările climatice, inclusiv prin eliminarea subvențiilor
pentru combustibilii fosili. Aceste provocări vor trebui soluționate
prin abordări adaptate la nivel local, național sau la nivelul
Uniunii, fiind necesară totodată participarea angajată la
eforturile internaționale de elaborare a soluțiilor necesare pentru a
se asigura dezvoltarea durabilă la nivel mondial. 93. Va trebui ca
prioritățile de politică internă și externă ale
Uniunii și ale statelor sale membre să reflecte concluziile
Summitului Rio+20. De asemenea, Uniunea ar trebui să sprijine crearea unui
forum politic la nivel înalt care să înlocuiască progresiv Comisia
pentru dezvoltare durabilă și să monitorizeze implementarea
concluziilor Summitului Rio+20. 94. Multe dintre obiectivele
prioritare stabilite în prezentul program pot fi atinse integral în cadrul unei
abordări globale și în cooperare cu țări partenere. De
aceea, Uniunea și statele sale membre ar trebui să se angajeze în
procese relevante la nivel internațional, regional și bilateral
într-un mod puternic, orientat, unit și coerent. Ele ar trebui să
continue promovarea unui cadru eficace, bazat pe norme, pentru politica în
domeniul mediului la nivel mondial, completat de o abordare mai eficace și
mai strategică, în care dialogurile și cooperarea bilaterală
și regională la nivel politic sunt adaptate în favoarea partenerilor
strategici ai Uniunii[77], al țărilor
candidate și învecinate și, respectiv, al țărilor în curs
de dezvoltare, sprijinit de finanțare adecvată. 95. Intervalul de timp acoperit de
prezentul program corespunde etapelor principale ale politicii
internaționale în domeniul climei, al biodiversității și al
substanțelor chimice. Pentru a menține temperatura sub pragul de 2 °C,
emisiile globale de GES trebuie reduse cu cel puțin 50% față de
nivelurile din 1990 până în 2050. Cu toate acestea, părțile la
CCONUSC s-au angajat să realizeze numai jumătate din reducerile de
emisii necesare până în 2020[78]. În absența unei
acțiuni mai hotărâte la nivel mondial, schimbările climatice nu
vor putea fi combătute eficient. Chiar și în cel mai bun scenariu,
țările se vor confrunta cu impacturile inevitabile ale
schimbărilor climatice din cauza emisiilor istorice de GES și vor
trebui să elaboreze strategii de adaptare la schimbările climatice.
În cadrul Platformei de la Durban pentru o acțiune consolidată,
urmează să fie convenit până în 2015 și implementat
până în 2020 un acord cuprinzător și solid, aplicabil tuturor
părților. UE va rămâne angajată proactiv în acest proces,
inclusiv în discuțiile privind modul de eliminare a decalajului dintre
angajamentele actuale în materie de reducere a emisiilor asumate de
țările în curs de dezvoltare, precum și privind acțiunile
necesare pentru a rămâne pe o traiectorie a emisiilor compatibilă cu
obiectivul de menținere a temperaturii sub 2oC. Analiza punerii
în practicã a concluziilor Summitului Rio+20 ar trebui să contribuie
și la reducerea emisiilor de GES, sprijinind astfel combaterea
schimbărilor climatice . În paralel, UE ar trebui să creeze și
să intensifice în continuare parteneriate strategice în domeniul
combaterii schimbărilor climatice și să ia măsuri suplimentare
pentru a integra considerentele de mediu și climatice în politica sa de
dezvoltare. 96. Obiectivele globale în materie
de biodiversitate[79] din cadrul
Convenției privind diversitatea biologică trebuie atinse până în
2020, ele reprezentând baza pentru oprirea și eventual inversarea
declinului biodiversității la nivel mondial. UE va contribui în mod
echitabil la aceste eforturi, inclusiv prin atingerea obiectivului de a dubla,
până în 2015, fondurile legate de biodiversitate acordate
țărilor în curs de dezvoltare și de a menține acest nivel
până în 2020[80]. Există deja un
obiectiv global pentru 2020 în ceea ce privește gestionarea riscurilor pe
care le prezintă substanțele chimice. UE va continua să joace un
rol activ și constructiv, ajutând aceste procese să își
atingă obiectivele. 97. UE deține un record bun
în ceea ce privește calitatea de membru în acordurile multilaterale de
mediu, deși mai multe state membre nu au ratificat încă acorduri
esențiale. Acest lucru compromite credibilitatea UE în cadrul negocierilor
conexe. Statele membre și UE ar trebui să asigure ratificarea la timp
a tuturor acestor acorduri de mediu pe care le-au semnat. 98. De asemenea, UE, care este una
dintre cele mai mari piețe din lume, ar trebui să își
consolideze această poziție pentru a promova politici și
abordări care să scadă presiunea asupra bazei mondiale de
resurse naturale. Acest lucru poate fi realizat prin modificarea modelelor de
consum și de producție, precum și prin garantarea faptului
că politicile comerciale și cele privind piața internă
sprijină atingerea obiectivelor de mediu și climatice și
oferă altor țări stimulente în vederea actualizării și
aplicării cadrelor și standardelor lor de reglementare în domeniul
mediului. UE va continua să promoveze dezvoltarea durabilă prin
negocierea și implementarea dispozițiilor specifice în cadrul
acordurilor comerciale internaționale pe care le încheie și ar trebui
să analizeze și alte opțiuni de politică pentru a reduce
impacturile consumului din UE asupra mediului din țările terțe.
Un exemplu de astfel de opțiune de politică îl reprezintă
parteneriatele privind aplicarea legislației forestiere, guvernarea
și comerțul (FLEGT), care stabilesc un cadru pentru a garanta faptul
că pe piața UE pătrunde numai lemnul recoltat în mod legal în
țările partenere. 99. UE ar trebui să promoveze
în continuare practicile comerciale responsabile din punctul de vedere l
mediului. Noile obligații în temeiul Inițiativei UE pentru
activități comerciale responsabile[81] aplicabile
întreprinderilor extractive și de exploatare a pădurilor primare,
care prevăd raportarea plăților pe care acestea le fac
guvernelor, vor duce la o mai mare transparență și
responsabilitate în modul de exploatare a resurselor naturale. În
calitatea sa de furnizor principal de bunuri și servicii de mediu, UE ar
trebui să promoveze standarde ecologice la nivel mondial, liberul schimb
de bunuri și servicii de mediu, implementarea aprofundată a
tehnologiilor favorabile mediului și climei, protecția
investițiilor și a drepturilor de proprietate intelectuală,
precum și schimbul de bune practici la nivel internațional. 100. Pentru a spori eficacitatea UE
în ceea ce privește abordarea provocărilor în materie de mediu
și de schimbări climatice de la nivel regional și mondial,
programul garantează că, până în 2020: (a)
concluziile Summitului Rio+20 vor fi pe deplin
integrate în politicile externe ale UE, iar UE va contribui în mod eficace la
eforturile globale de implementare a angajamentelor convenite, inclusiv a celor
asumate în cadrul convențiilor de la Rio. (b)
UE va sprijini cu eficacitate eforturile depuse la
nivel național, regional și internațional pentru a face
față provocărilor de mediu și climatice și pentru a
asigura dezvoltarea durabilă; (c)
impactul consumului din UE asupra mediului din
afara granițelor sale va fi redus. În acest scop, este necesar, în special: (a)
să se depună eforturi în vederea
adoptării unor obiective de dezvoltare durabilă care: a) să
abordeze sectoarele prioritare ale unei economii verzi favorabile incluziunii
și obiective de dezvoltare durabilă mai largi, precum energia, apa,
securitatea alimentară, oceanele și consumul și producția
sustenabile, precum și aspecte transversale cum ar fi echitatea,
incluziunea socială, locurile de muncă decente, statul de drept
și buna guvernanță; b) să fie universal aplicabile,
acoperind toate cele trei sectoare ale dezvoltării durabile; c) să
fie evaluate și însoțite de obiective și de indicatori și
d) să fie coerente și integrate în cadrul de dezvoltare post 2015
și să sprijine politicile climatice. (b)
să se depună eforturi în vederea
creării, în cadrul OBNU, a unei structuri mai eficiente pentru dezvoltarea
durabilă, prin consolidarea PNUM în conformitate cu concluziile Summitului
Rio+20, continuându-se totodată eforturile de promovare a statutului PNUM
la poziția de agenție ONU și prin sprijinirea eforturilor
actuale de creștere a sinergiilor dintre acordurile multilaterale de
mediu; (c)
să se consolideze impacturile diverselor surse
de finanțare, inclusiv ale impozitării și ale mobilizării
resurselor interne, ale investițiilor private, ale unor surse noi și
inovatoare, precum și să se creeze opțiuni privind utilizarea
ajutorului pentru dezvoltare pentru a compensa celelalte surse de
finanțare în cadrul strategiei de finanțate a dezvoltării durabile,
stabilite la Rio, precum și în cadrul propriilor politici ale UE, inclusiv
în cadrul angajamentului internațional privind finanțarea
biodiversității și a combaterii schimbărilor climatice. (d)
ca țările partenere să fie implicate
în mod mai strategic. În acest scop, cooperarea ar trebui să se
concentreze asupra: 1) (cu partenerii strategici) pe promovarea celor mai bune
practici în cadrul politicii și a legislației interne din domeniul
mediului, precum și a convergenței în cadrul negocierilor multilaterale
legate de mediu; 2) (cu țările acoperite de politica europeană
de vecinătate) pe apropierea progresivă de politicile și de
legislația esențială a UE în domeniul mediului și al
schimbărilor climatice și pe consolidarea cooperării în scopul
soluționării provocărilor de mediu și climatice; 3) (cu
țările în curs de dezvoltare) pe sprijinirea eforturilor acestora de
protecție a mediului, de combatere a schimbărilor climatice și
de reducere a dezastrelor naturale, precum și pe implementarea
angajamentelor internaționale în domeniul mediului, ca o contribuție
la reducerea sărăciei și la dezvoltarea durabilă. (e)
ca UE să participe activ în cadrul unor
procese multilaterale în domeniul mediului, inclusiv CCONUSC, Convenția
privind diversitatea biologică și convențiile legate de
substanțele chimice, precum și în cadrul altor foruri relevante, cum
sunt Organizația Aviației Civile Internaționale și
Organizația Maritimă Internațională, într-un mod mai
coerent, mai proactiv și mai eficace, pentru a garanta că angajamentele
pentru 2020 sunt îndeplinite la nivelul UE și la nivel mondial și
pentru a conveni asupra acțiunilor care vor trebui luate la nivel
internațional după 2020; (f)
să fie ratificate toate principalele acorduri
multilaterale de mediu cu mult înainte de 2020; (g)
să se evalueze impactul asupra mediului,
într-un context global, atât al consumului și producției, cât și
al produselor de bază nealimentare din UE, precum și posibilele
reacții aferente. MONITORIZAREA PROGRESELOR 101. Comisia va garanta că
implementarea programului este monitorizată în contextul procesului normal
de monitorizare din cadrul strategiei Europa 2020. O evaluare a programului va
fi efectuată înainte de 2020, în special pe baza raportului AEM privind
starea mediului. 102. Printre indicatorii utilizați
pentru monitorizarea progreselor înregistrate în direcția atingerii
obiectivelor prioritare se numără cei folosiți de AEM pentru a
monitoriza starea mediului și cei utilizați pentru monitorizarea
implementării obiectivelor existente și a legislației în vigoare
în domeniul mediului și al schimbărilor climatice, inclusiv obiective
climatice și energetice, obiective privind biodiversitatea și etape
în utilizarea eficientă a resurselor. În cooperare cu părțile
interesate, în contextul Foii de parcurs pentru o Europă eficientă
din punct de vedere energetic, vor fi elaborați indicatori suplimentari
pentru a măsura progresul global în direcția unei economii și a
unei societăți europene eficiente din punctul de vedere al
utilizării resurselor, precum și a contribuției acestora la
bunăstare și la prosperitate. [1] JO C , , p. . [2] JO C , , p. . [3] COM(2010) 2020 (JO C 88, 19.3.2011) și EUCO 13/10. [4] COM(2010) 2020, JO C 88, 19.3.2011. [5] Regulamentul (CE) nr. 443/2009, Directiva 2009/28/CE,
Directiva 2009/29/CE, Directiva 2009/30/CE, Directiva 2009/31/CE, Decizia
nr. 406/2009/CE, toate în JO L 140, 5.6.2009. [6] COM(2011) 112, JO C 140, 11.5.2011. [7] COM(2011) 244, JO C 264, 8.9.2011. [8] COM(2011) 571, JO C 37, 10.2.2012. [9] COM(2010) 546, JO C 121, 19.4.2011. [10] Consiliul European, 8-9 martie 2007. [11] EUCO 7/10; Concluziile Consiliului, 7536/10; COM (2011)
244. [12] Directiva 2000/60/EC, JO L 327, 22.12.2000. [13] Directiva 2008/56/EC, JO L 164, 25.6.2008. [14] Decizia nr. 1600/2002/CE, JO L242, 10.8.2002; Directiva
2008/50/EC, JO L 152, 11.06.2008. [15] Decizia nr. 1600/2002/CE, JO L242, 10.8.2002; Planul de
implementare de la Johannesburg (WSSD 2002). [16] Directiva 2008/98/EC, JO L 312, 22.11.2008. [17] Concluziile Consiliului din 11 iunie 2012; COM(2011) 571. [18] Rezoluția Adunării Generale a ONU A/Res/66/288. [19] COM(2010) 543, JO C 121, 19.4.2011. [20] COM(2010) 543, JO C 121, 19.4.2011. [21] „The economic benefits of environmental policy”
(„Beneficiile economice ale politicii în domeniul mediului”), (IES, Vrije
Universiteit Amsterdam, 2009); COM (2012)173. „Implementing EU legislation for
Green Growth” („Implementarea legislației UE pentru creștere
ecologică”), (BIO Intelligence Service 2011). [22] Directiva 92/43/EEC, JO L 206, 22.7.1992. [23] SEC(2011) 1067; „The European Environment - State and Outlook
2010: Assessment of Global Megatrends” („Mediul în Europa – situație
și perspective în 2010: Evaluarea megatendințelor globale”) (AEM,
2010). [24] Raportul Grupului la nivel înalt pentru durabilitatea
globală al Secretarului General al ONU, „Resilient People, Resilient
Planet: A future worth choosing” („Oameni rezilienți, planetă
rezilientă: un viitor care merită ales”), 2012. [25] Au fost identificate praguri asociate cu nouă „limite
planetare” care, odată depășite, ar putea duce la schimbări
ireversibile cu consecințe potențial dezastruoase pentru oameni,
inclusiv: schimbări climatice, declinul biodiversității, epuizarea
apei dulci la nivel mondial, acidificarea oceanelor, ciclurile azotului și
fosforului și schimbarea destinației terenurilor (Ecology and Society,
vol. 14, nr. 2, 2009) [26] Perspective privind mediul până în 2050 (OCDE 2012). [27] COM(2011) 244, JO C 264, 8.9.2011. [28] COM(2011) 571, JO C 37, 10.2.2012. [29] COM(2011) 112, JO C 140, 11.5.2011. [30] COM(2011) 885, JO C 102, 5.4.2012. [31] COM(2011) 144, JO C 140, 11.5.2011. [32] Rezoluția Adunării Generale a ONU 66/288. [33] Directiva 2000/60/EC, JO L 327, 22.12.2000. [34] Directiva 2008/56/EC, JO L 164, 25.6.2008. [35] Directiva 2008/50/CE, JO L 152, 11.6.2008 și
Directiva 2004/107/CE, OJ L 23, 26.1.2005. [36] Directiva 2009/147/CE,
JO L 20, 26.1.2010 și Directiva 92/43/CEE, OJ L 206, 22.7.1992. [37] Raportul tehnic al AEM 12/2010. [38] COM(2011) 244, JO C 264, 8.9.2011. [39] COM(2012) 673. [40] COM(2011) 625, JO C 37, 10.2.2012. [41] COM(2011) 144, JO C 140, 11.5.2011. [42] COM(2006) 232 (JO C 332, 30.12.2006) propune o
directivă de stabilire a unui cadru pentru protecția solului și
de modificare a Directivei 2004/35/CE. [43] COM(2011) 571, JO C 37, 10.2.2012. [44] COM(2011) 112, JO C 140, 11.5.2011. [45] „Fostering Innovation for Green Growth” („Încurajarea
inovării în vederea unei creșteri ecologice”) (OCDE 2011) și
„The Eco-Innovation Gap: An economic opportunity for business” (Decalajul
privind ecoinovarea: o oportunitate economică pentru întreprinderi”) (EIO
2012). [46] COM(2012) 173, încă nepublicat în JO. [47] În sectorul ecoindustrial al UE lucrau aproximativ 2,7
milioane de persoane în 2008, iar în 2012 este posibil ca această
cifră să se ridice la 3,4 milioane. (Ecorys, 2012) [48] COM(2011) 899, JO C 102, 5.4.2012. [49] „The impact of renewable energy policy on economic growth
and employment in the EU” („Impactul politicii în domeniul energiei din surse
regenerabile asupra creșterii economice și a ocupării
forței de muncă în UE”) (Employ-RES 2009). [50] Legislația în
domeniul proiectării ecologice, al etichetei energetice, al etichetei
ecologice, al EMAS și al practicilor comerciale neloiale urmează
să fie revizuită înainte de 2015. [51] COM(2011) 899, JO C 102, 5.4.2012. [52] Producția anuală de deșeuri alimentare din
UE se ridică la aproximativ 89 de milioane de tone, ceea ce
reprezintă 179 kg pe cap de locuitor (BIO Intelligence Service 2010). Impacturile
combinate ale sectorului locuințelor și ale infrastructurii
reprezintă aproximativ 15-30% din totalul presiunilor asupra mediului
legate de consum din Europa și o contribuție anuală de
aproximativ 2,5 tone de echivalent CO2 pe cap de locuitor [SEC(2011)
1067]. [53] Regulamentul (CE) nr. 106/2008, JO L 39, 13.2.2008; Directiva
2009/33/CE, JO L 120, 15.5.2009 și noua Directivă 2012/27/UE privind
eficiența energetică, JO L 315, 14.11.2012. [54] De exemplu, implementarea integrală a
legislației UE în domeniul deșeurilor ar determina realizarea unor
economii de 72 de miliarde EUR pe an, ar spori cifra de afaceri anuală a
sectorului gestionării și reciclării deșeurilor din UE cu
42 de miliarde EUR și ar duce la crearea a 400 000 de locuri de
muncă până în 2020. [55] Directiva 2008/98/EC, JO L 312, 22.11.2008. [56] COM(2012) 673. [57] Eurobarometru special 365 (2011). [58] AEM, „The European environment – state and outlook 2010”
(„Mediul european – stare și perspective 2010”) ('SOER 2010'). [59] SOER 2010. [60] „The costs of not implementing the environmental acquis”
(„Costurile neimplementării acquis-ului în domeniul mediului”) (COWI,
2011). [61] COM(2012) 95, JO C 171, 16.06.2012. [62] COM(2008) 773, JO C 76, 25.3.2010. [63] COM(2008) 46, JO C 118, 15.5.2008. [64] Directiva 2007/2/CE de instituire a unei infrastructuri
pentru informaţii spaţiale în Europa (INSPIRE), JO L 108, 25.4.2007. [65] Regulamentul nr. 911/2010/UE privind Programul european de
monitorizare a Pământului (GMES), JO L 276, 20.10.2010. [66] COM(2012) 216. [67] COM(2011) 681,
JO C 37, 10.2.2012. [68] EUCO 76/12. [69] Directiva 2001/42/CE, JO L 197, 21.7.2001. [70] Directiva 85/337/CE, JO L 175, 5.7.1985. [71] A se vedea, de exemplu, raportul „Cities of tomorrow”
(„Orașele de mâine”) (Comisia Europeană, 2011) și SWD(2012) 101. [72] COM(2011) 615, JO C 37, 10.2.2012. [73] De exemplu, Sistemul de informații privind apa (WISE),
Sistemul de informații pentru Europa privind biodiversitatea (BISE)
și Platforma europeană de adaptare la schimbările climatice
(CLIMATE-ADAPT). [74] Printre exemple se numără Parteneriatul european
pentru inovare privind orașele și comunitățile inteligente,
C(2012) 4701, premiul „Capitala europeană verde” și inițiativa
de programare în comun din domeniul cercetării „Europa urbană”. [75] Comisia a propus să aloce minimum 5% din Fondul
european pentru dezvoltare regională (FEDER) în fiecare stat membru pentru
a finanța dezvoltarea durabilă urbană integrată. [76] Raport privind dezvoltarea umană (PNUD, 2011). [77] Brazilia, Canada, China, India, Japonia, Mexic, Rusia,
Africa de Sud, Coreea de Sud și Statele Unite, precum și alte
țări G20 (i.e. Argentina, Australia, Indonezia, Arabia Saudită
și Turcia). [78] „Bridging the emissions gap” („Eliminarea decalajelor în
ceea ce privește emisiile”), (PNUM, 2011). [79] Planul strategic privind biodiversitatea 2011-2020 din
cadrul Convenției privind diversitatea biologică. [80] Decizia Convenției privind diversitatea
biologică XI/4. [81] Propunerile de revizuire a Directivei privind
transparența, COM(2011) 683, și a Directivelor privind
contabilitatea, COM(2011) 684