52012DC0761

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

Raport intermediar privind punerea în aplicare a Directivei 2011/85/UE a Consiliului privind cerințele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre

1.           Introducere

Directiva 2011/85/UE a Consiliului privind cerințele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre[1] a intrat în vigoare în decembrie 2011. Ea reprezintă o componentă importantă a pachetului legislativ privind consolidarea guvernanței economice (cunoscut și sub numele de „six-pack”). Această directivă a oferit pentru prima dată Uniunii Europene ocazia de a stabili cerințe minime pentru cadrele bugetare, adăugând astfel certitudine juridică recomandărilor emise pentru fiecare țară în cadrul semestrului european. Având în vedere caracterul urgent al măsurilor de consolidare necesare în cazul unui număr mare de state membre, punerea în aplicare a acestor dispoziții capătă o importanță capitală. În acest context, eforturile de întărire a cadrelor bugetare naționale sunt puternic legate de politicile de consolidare bugetară, deoarece ambele au scopul de a produce îmbunătățiri durabile în ceea ce privește calitatea rezultatelor bugetare.

În conformitate cu directiva, prin „cadru bugetar” se înțelege ansamblul dispozițiilor, procedurilor, normelor și instituțiilor care stau la baza aplicării politicii bugetare a unei administrații publice, în special: (i) sistemele de contabilitate bugetară și de raportare statistică; (ii) normele și procedurile care reglementează elaborarea previziunilor pentru planificarea bugetară; (iii) regulile bugetare numerice specifice fiecărei țări; (iv) cadrele bugetare pe termen mediu; (v) mecanismele care reglementează raporturile bugetare dintre autoritățile publice din diferitele subsectoare ale administrației publice. Pentru fiecare rubrică, directiva prevede o serie de standarde esențiale. Statele membre au obligația de a le transpune în legislația lor până la data de 31 decembrie 2013. În iulie 2011, angajamentul politic al șefilor de state și guverne din statele membre ale zonei euro de a transpune directiva până la sfârșitul anului 2012 a dat un nou impuls acestui proces[2]. În cele din urmă, adoptarea Tratatului interguvernamental privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța (TSCG) a asigurat un follow-up la directivă. 25 de state membre s-au angajat să stabilească o regulă de echilibru bugetar național în termeni structurali.

Conform articolului 15 alineatul (3) din directivă, Comisia „pregătește un raport intermediar privind stadiul aplicării principalelor dispoziții din prezenta directivă pe baza informațiilor relevante din partea statelor membre, raport care este prezentat Parlamentului European și Consiliului până la 14 decembrie 2012.” În acest scop, în mai 2012, Comisia a transmis Comitetului de politică economică un chestionar care le dă statelor membre posibilitatea de a furniza informații cu privire la măsurile introduse, reformele lansate și proiectele concrete. În consecință, prezentul raport se bazează, în principal, pe informațiile comunicate de statele membre. Majoritatea statelor membre și-au trimis contribuțiile în septembrie 2012[3]. Prin urmare, informațiile reflectă situația din momentul prezentării informațiilor respective. Fișele detaliate pentru fiecare țară sunt prezentate în documentul de lucru al serviciilor Comisiei [SWD(2012) 433] care însoțește raportul.

Scopul raportului intermediar (RI) este de a informa Consiliul, Parlamentul European și publicul cu privire la progresele înregistrate în transpunerea directivei. Nu este, așadar, vorba despre o evaluare exhaustivă a conformității dispozițiilor naționale cu directiva, care va fi efectuată după expirarea termenului de transpunere, în conformitate cu legislația UE. Pentru a oferi o imagine de ansamblu adecvată, secțiunea 2 din prezentul raport este structurată în jurul a cinci subsecțiuni care corespund principalelor dispoziții din directivă, urmate de o concluzie care rezumă principalele constatări.

2.           Progresele realizate în transpunerea principalelor dispoziții ale directivei

2.1         Contabilitate, statistică și dispoziții în materie de transparență (capitolul II și articolul 14 din directivă)

O politică bugetară solidă trebuie să se bazeze pe un sistem solid de raportare a informațiilor bugetare. Pentru decidenții politici, este esențial, în mai multe privințe, să dispună de informații precise, complete și transmise la timp cu privire la execuția bugetară. Acest lucru permite, în primul rând, ca bugetele votate de organele legislative să fie corect executate și, în al doilea rând, ca autoritățile fiscale să monitorizeze aproape în timp real orice abatere de la traiectoriile bugetare convenite. În al treilea rând, dintr-o perspectivă pe termen lung, se asigură faptul că planificarea bugetară este realizată pe baza celor mai recente cifre, reducându-se la minimum efectele de bază cauzate de revizuirile ulterioare ale datelor bugetare.

Până de curând, informațiile bugetare care trebuie transmise foarte frecvent erau comunicate în mod fragmentat în majoritatea statelor membre. Chiar și atunci când obligațiile de raportare erau definite în mod corespunzător, datele referitoare la diferite sectoare ale administrației publice erau colectate în temeiul unor norme contabile sau principii statistice diferite în ceea ce privește frecvența, termenele limită de raportare sau metodologiile de compilare. În aceste condiții, evoluțiile bugetare negative au rămas nedetectate pentru mult timp, mai ales atunci când se produceau la nivelul unor entități ale administrației publice descentralizate. Una dintre primele inițiative ale statelor membre în cadrul programelor de ajustare și creștere economică a fost elaborarea rapoartelor bugetare de mare frecvență pentru toate entitățile administrației publice[4].

În consecință, directiva oferă o ocazie importantă de a armoniza convențiile contabile la nivelul administrației publice, de a eficientiza liniile de raportare și de a furniza date concrete factorilor de decizie și observatorilor externi. Includerea în legislație a procedurilor neoficiale existente de colectare a datelor și a noilor cerințe statistice ar permite sutelor - și uneori miilor – de entități din cadrul administrației publice să fie integrate în mod adecvat într-un sistem global de colectare a datelor.

Aproape toate statele membre care raportează transmit date lunare de trezorerie sau utilizând o altă bază contabilă pentru organele administrației publice (BG, DK, DE, EE, EL, ES, FR, IE, IT, LT, MT, NL, AT, PT, RO, SK, FI, SE, SI și UK)[5]. În schimb, în ceea ce privește entitățile din domeniul asigurărilor sociale, disponibilitatea datelor bugetare conform dispozițiilor directivei este mai redusă (BG, DK, EE, EL, NL, RO, PT și FI), iar reformele în curs de desfășurare nu sunt încă finalizate în cazul entităților publice de stat în AT, DE și ES[6]. La nivel local, în privința căruia directiva impune standarde nu foarte exigente (raportare trimestrială a datelor de trezorerie sau metode echivalente), numai unsprezece state membre (BG, DK, EE, EL, IT, LT, MT, PT, RO, FI și UK) au transmis anumite date. În consecință, mai sunt încă multe de făcut în majoritatea statelor membre în ceea ce privește subsectoarele care nu țin de administrația centrală. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât aceste subsectoare reprezintă uneori o parte importantă din totalul cheltuielilor publice, în special în statele puternic descentralizate.

În paralel cu eforturile depuse de statele membre, Comisia ia, la rândul său, măsuri în domeniul statistic. Pentru a asista statele membre în implementarea practică a dispozițiilor statistice de la articolele 3 și 14 din directivă, Eurostat a instituit un grup de lucru care se ocupă de implicațiile directivei asupra colectării și difuzării datelor bugetare. Rezultatele activității grupului de lucru se vor materializa sub forma unor modele și note explicative cu privire la metodologie, datele care trebuie furnizate, periodicitatea și calendarul publicării la nivel național a indicatorilor individuali care să ghideze eforturile depuse de institutele naționale de statistică. Majoritatea statelor membre și-au manifestat dorința de a ține cont de concluziile grupului de lucru în elaborarea măsurilor din domeniul statistic.

În plus, conform articolului 16 alineatul (3) din directivă, „Comisia efectuează până la 31 decembrie 2012 o evaluare a validității Standardelor internaționale de contabilitate pentru sectorul public pentru statele membre”. În acest sens, s-au primit peste șaizeci de contribuții în urma consultării publice lansate de Comisie. Raportul de evaluare, care urmează să fie publicat înainte de sfârșitul anului 2012, se va referi la importanța și utilitatea contabilității de angajamente și la utilizarea actuală a contabilității de angajamente în statele membre urmând să includă un rezumat și o evaluare a adecvării normelor contabile internaționale (IPSAS), a costului potențial al implementării unor noi standarde de contabilitate și anumite aspecte legate de guvernanță.

În cele din urmă, în ceea ce privește punerea în aplicare a articolului 4 alineatul (7) din directivă, Eurostat a publicat, pentru prima data la 6 februarie 2012, un comunicat de presă regulat consacrat evoluției trimestriale a datoriei publice, care furnizează date referitoare la UE, zona euro și la fiecare stat membru în parte. Se are în vedere o inițiativă similară și pentru evoluția trimestrială a deficitului.

2.2         Previziuni macroeconomice și bugetare (capitolul III din directivă)

Previziunile macroeconomice și bugetare utilizate pentru planificarea bugetară au fost considerate dintotdeauna un punct slab în realizarea bugetelor anuale. De mai multă vreme, s-au identificat distorsiuni în estimările bugetare ale anumitor state membre. În astfel de cazuri, nu se poate considera că bugetele bazate pe ipoteze greșite oferă Parlamentului și publicului larg o imagine fidelă și corectă. Din acest motiv, directiva acordă o atenție deosebită prognozării, dedicând acestui subiect un întreg capitol care le impune, în esență, statelor membre să-și bazeze planificarea bugetară pe previziuni macroeconomice și bugetare realiste, utilizând cele mai recente informații.

Cu toate că stabilirea unor standarde în materie de prognozare este o sarcină dificilă, statele membre trebuie sa fie deosebit de vigilente în elaborarea, publicarea și evaluarea previziunilor. Printre măsurile adecvate în etapa de punere în aplicare se numără, în mod normal, delimitarea clară a sarcinilor între entitățile implicate în procesul de previzionare și planificarea unei evaluări ex post. Această evaluare nu trebuie neapărat realizată în fiecare an, deși constituie o etapă importantă, care poate pune în gardă autoritățile bugetare în legătură cu prezența unor distorsiuni.

Previzionarea poate presupune și participarea unor instituții sau organisme independente cu autonomie funcțională, așa cum se propune în proiectul de regulament „two-pack” pentru monitorizarea planurilor bugetare ale statelor membre din zona euro[7], care extinde și clarifică o parte dintre dispozițiile directivei. Odată adoptat, regulamentul bugetar „two-pack” ar putea oferi un sprijin concret pentru atingerea obiectivelor directivei în acest domeniu.

În ansamblu, o treime din statele membre (BG, DE, DK, EE, PL, RO, SE, SI, SK și UK) au raportat că au introdus procese structurate care implică mai multe instituții sau organisme însărcinate cu asigurarea transparenței și responsabilității în materie de previziuni. Alte state membre se află încă în faza de elaborare sau nu au prezentat decât intenții vagi în această direcție. Elaborarea unor scenarii macroeconomice și bugetare alternative – un demers preventiv sănătos, care facilitează rectificarea bugetului în stadiul execuției, când parametrii reali se îndepărtează de scenariul central – a fost anunțată de AT, BG, CY, DE, DK, EL, RO, SE și UK. Doar o minoritate a statelor membre compară (sau intenționează să compare) previziunile lor cu cele ale Comisiei Europene (BG, CY, DE, EE, EL[8], FR, RO și SI), deși unele state membre utilizează anumite ipoteze ale Comisiei ca sursă de informații pentru propriile prognoze (EE și PL). Puține state membre raportează la acest moment măsuri specifice de evaluare ex post a calității previziunilor în sensul articolului 4 alineatul (6) din directivă.

2.3         Reguli fiscale numerice naționale (capitolul IV din directivă)

Directiva impune statelor membre să introducă reguli fiscale numerice naționale care să promoveze în mod eficace respectarea obligațiilor ce le revin în temeiul TFUE în domeniul politicii bugetare (articolele 5-7). Directiva nu oferă detalii cu privire la aceste norme, însă prevede obligația de a defini clar obiectivele și domeniul de aplicare a normelor, de a institui o monitorizare independentă eficace și în timp util, de a introduce mecanisme stricte de asigurare a respectării conformității și de a defini numai clauze de exceptare bine circumscrise[9].

După cum se știe, cadrele bine elaborate și bazate pe reguli întăresc semnificativ disciplina bugetară. Când statele membre elaborează astfel de reguli, trebuie îndeplinite câteva condiții preliminare. În primul rând, normele bugetare naționale trebuie să fie pe deplin compatibile cu cadrul bugetar al UE. În al doilea rând, este important să se evite două capcane opuse. Pe de o parte, lacunele la nivelul normelor ar putea slăbi eficacitatea întregului cadru creând posibile depășiri de buget. Pe de altă parte, suprapunerea normelor naționale riscă să crească probabilitatea conflictelor dintre acestea, în cazul în care ele nu sunt concepute în mod adecvat și, în consecință, să le slăbească autoritatea generală. În cele din urmă, pentru ca normele să își facă simțită prezența și să asigure disciplina bugetară, este necesară evaluarea cu regularitate a conformității. Monitorizarea efectivă și evaluarea ex post sunt în special justificate atunci când normele sunt complexe sau există numeroase norme naționale a căror interacțiune este mai dificil de interpretat. Verificările periodice realizate de instituții de monitorizare cu suficientă autoritate ar oferi, de asemenea, ocazia sensibilizării referitor la sustenabilitatea bugetară și ar promova o dezbatere sănătoasă cu autoritățile bugetare și cu publicul larg cu privire la obiectivele bugetare comune.

În urma impulsului dat de introducerea directivei și a TSCG, au fost anunțate sau raportate ca fiind deja finalizate o serie de reforme majore care conduc la o reexaminare a normelor bugetare în douăzeci de state membre AT, BG, CY, CZ, DE, DK, EE, ES, IE, IT, FR, LT, LV, NL, PL, PT, RO, SE, SK și SI). Pe lângă propunerile legislative, au fost anunțate noi reguli de echilibru bugetar în unsprezece state membre (CY, IE, ES, FR, IT, LT, LV, NL, PL, PT și SI). În plus, regulile de echilibru bugetar sunt actualizate în vederea consolidării în alte cinci țări (BG, DK, DE, EE și AT). Unele reguli de echilibru bugetar vor intra pe deplin în vigoare numai după o perioadă de tranziție. Este cazul Germaniei (2016 pentru guvernul federal, 2020 pentru landuri), Austriei (2017) și Spaniei (2020). Norme referitoare la cheltuieli sunt instituite în zece state membre (AT, CY, DK, EE, ES, IT, LT, LV, PL și PT) și fac obiectul unor modificări în alte cinci state membre (BG, CZ, RO, SI și SK). Crearea sau consolidarea normelor naționale în materie de datorie reprezintă o nouă evoluție în douăsprezece state membre (AT, BG, CY, CZ, EE, IE, IT, ES, NL, PL, PT și SK). În plus, statele membre care fac obiectul unui program de ajustare sunt supuse unui cadru multianual cu mai multe obiective, care le restrânge politica bugetară ca regulă fiscală de facto cu caracteristici pronunțate de monitorizare și punere în aplicare.

Multe state membre declară că noile norme sau cele actualizate vor avea caracteristici conforme cu cerințele directivei. Mai exact, câteva state membre raportează că instituțiile de monitorizare vor fi însărcinate cu evaluarea punerii în aplicare a normelor bugetare (BG, CY, CZ, DK, DE, EE, IE, IT, LV, PL și SK). În BG, CY, CZ, DK, DE, ES, IE, LV, AT, PL și SK au fost definite clauze de exceptare. Administrația locală sau regională face obiectul unor norme bugetare, fie de echilibrare a bugetului (BG, DE, ES, FR, LT, LU, NL, AT, RO, SE și SK), fie în materie de datorii (BG, CZ, EE, ES, IT, AT, PT, RO și SK), fie cu privire la cheltuieli (BG, ES și AT). În ansamblu, instituirea de reguli fiscale numerice naționale pare să fie pe calea cea bună. Cu toate acestea, caracteristicile lor specifice și coerența generală ar trebui să fie evaluate la un moment dat în raport cu cerințele prevăzute la articolele 5 și 6 din directivă.

2.4         Cadrele bugetare pe termen mediu (capitolul V din directivă)

În temeiul directivei, statele membre au obligația de a institui un cadru bugetar pe termen mediu (CBTM) credibil și eficace care să le permită să extindă planificarea bugetară dincolo de orizontul anual, încurajând astfel elaborarea unor politici mai coerente, mai eficace și eventual mai ambițioase pe termen mediu. CBTM trebuie să includă obiective bugetare multianuale în combinație cu proiecții pentru fiecare rubrică principală de venituri și cheltuieli în ipoteza menținerii politicilor, cu explicații privind politicile corective pe termen mediu care permit evitarea decalajului dintre ipotezele fondate pe menținerea politicilor și obiectivele de politică. În plus, cadrul trebuie să conțină o evaluare a modului în care politicile preconizate pot afecta sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice.

Cu toate că Directiva consacră un capitol cadrului bugetar pe termen mediu (articolele 9-11), este important ca elaborarea unui CBTM național să nu fie privită în mod izolat. Calendarul pentru elaborarea CBTM și integrarea sa în ciclul bugetului anual trebuie să fie analizate cu atenție, astfel încât cadrul să poată fi utilizat de către stat ca document strategic, funcționând împreună cu documentele obișnuite referitoare la bugetul anual. Ori de câte ori este necesar, CBTM ar trebui să înlocuiască documentele de planificare existente sau să le consolideze într-un singur document strategic bine identificat. Coerența este primordială și trebuie înțeleasă la mai multe niveluri. În primul rând, CBTM ar trebui să servească cu adevărat drept bază pentru pregătirea ulterioară a bugetului anual. În al doilea rând, deoarece unele state membre au elaborat reguli fiscale multianuale obligatorii, cifrele derivate din aceste reguli fiscale ar trebui să fie încorporate în mod natural în CBTM. În cele din urmă, documentul privind CBTM ar trebui să fie consecvent în timp, documentând în mod detaliat și transparent ajustările datelor, indiferent dacă derivă din efectele de bază, din devierile la nivelul execuției bugetare sau din schimbările discreționare.

Douăzeci și două de state membre (BG, CY, CZ, DK, DE, EE, IE, EL, FR, HU, IT, LT, LV, NL, AT, PL, PT, RO, SE, SI, SK și UK) raportează că au instituit cadre multianuale sau au planuri concrete în acest sens. Aproape toate cadrele sunt actualizate cel puțin în fiecare an prin includerea unui nou an la finalul perioadei. Cu toate acestea, NL își actualizează cadrul numai pentru a lua în calcul evoluția prețurilor pe durata legislaturii, în timp ce FR îl actualizează din doi în doi ani. SI gestionează un buget bianual, prin ajustări efectuate în fiecare an în combinație cu un cadru pentru cheltuieli pe trei ani. Cadrele multianuale semnalate se derulează pe o durată de trei ani (BG, CY, FR, IT, LT, LV, HU, RO, SE, SK), patru ani (CZ, DK, EE, EL, NL, PL, AT, PT și SI) sau cinci ani (DE, UK). Există dispoziții legislative care asigură coerența dintre cadrele multianuale naționale și procesele bugetare anuale corespunzătoare (BG, CZ, EE, LV, PL și SK). Cadrele multianuale pot să constituie, de asemenea, instrumente de stabilire a unor plafoane sau ținte de cheltuieli (CZ, DK, EE, EL, FR, LT, LV, NL, AT, PT, SE și SI), cu toate că simpla prezentare a evoluției cheltuielilor pe termen mediu nu este suficientă pentru a constitui un cadru bugetar pe termen mediu în sensul directivei. În cele din urmă, doar câteva state membre au raportat că proiecțiile multianuale sunt prezentate în baza ipotezei că politicile vor rămâne neschimbate, deși este esențial să se stabilească un scenariu de referință în combinație cu măsuri de politică pentru a se asigura realizarea obiectivelor implicate de normele bugetare existente.

2.5         Mecanisme de coordonare între subsectoarele administrației publice (articolele 12 și 13 din directivă)

Articolul 12 prevede că măsurile prevăzute în Directivă trebuie să fie consecvente și să acopere totalitatea subsectoarelor administrației publice. Aceasta reflectă faptul că eforturile inițiale de a îmbunătăți cadrele bugetare s-au concentrat numai asupra administrației centrale. Directiva pregătește terenul pentru o extindere amplă a principiilor în materie de contabilitate, statistică, previzionare și norme fiscale la nivelul fondurilor de asigurări sociale și al administrației locale, care, luate împreună, reprezintă o parte importantă din totalul cheltuielilor. Pentru a asigura o bună administrare, articolul 13 din directivă subliniază importanța delimitării clare a responsabilităților între diferitele niveluri ale administrației și stabilește principiul conform căruia „Statele membre instituie mecanisme adecvate de coordonare între subsectoarele administrației publice pentru a asigura o acoperire cuprinzătoare și consecventă a tuturor subsectoarelor administrației publice în ceea ce privește planificarea bugetară, regulile fiscale numerice cu specific național, precum și elaborarea previziunilor bugetare și a planificării multianuale prevăzute în mod special în cadrul bugetar multianual.”

În consecință, dispozițiile naționale ar trebui să garanteze că limitările care decurg din obiectivele bugetare pentru administrația publică sunt corect internalizate la toate nivelurile administrației. Astfel de dispoziții detaliate nu pot avea decât caracter național, având în vedere particularitățile redistribuirii orizontale și verticale adesea complexe între și în cadrul diferitelor niveluri ale administrației. Normele și procedurile clare și bine puse în aplicare sunt esențiale în acest scop, însă aceste instrumente ar trebui în mod ideal să fie însoțite de forumuri în cadrul cărora reprezentanții entităților administrației publice să aibă posibilitatea de a face schimb de opinii și de a participa la ciclul bugetar anual general la nivel strategic, înainte ca diferitele niveluri ale administrației să-și elaboreze bugetul anual în conformitate cu propriile reguli procedurale.

Dincolo de instituirea de norme fiscale (sau extinderea lor) la nivelul subsectoarelor administrației publice, statele membre raportează diverse instrumente de coordonare în diferite etape ale procesului bugetar anuale. În BG, în cursul procesului de elaborare a CBTM au loc consultări cu autoritățile municipale. Procesele verbale ale acestor consultări contribuie la dezbaterile pe marginea proiectului de lege a bugetului de stat în cadrul Consiliului de Miniștri. În DK, urmează să se stabilească o corelare mai strânsă între obiectivele convenite și subvențiile guvernamentale acordate municipalităților. În DE, instituția care monitorizează aplicarea regulii privind echilibrul bugetar (Consiliul de Stabilitate) are în componența sa membri ai guvernului federal și ai landurilor. Practica utilizată dintotdeauna de a realiza previziuni comune pentru veniturile provenind din impozite comune în cadrul unui comitet constituie, de asemenea, o formă de coordonare „integrată”. În ES, noua lege organică stabilește plafoane de îndatorare defalcate în funcție de nivelurile administrației, cu proceduri corective aplicabile subsectoarelor administrației publice. Acest tip de pact de stabilitate național se întâlnește și în AT, unde se stabilesc ținte de deficit pentru fiecare nivel și unde există un organism de conciliere pentru soluționarea litigiilor între nivelurile administrației publice. În NL, proiectul de lege privind sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice vizează stabilirea obligației legale a administrațiilor locale de a contribui în mod echitabil la realizarea obiectivului pe termen mediu. Nerealizarea obiectivelor comune poate conduce la aplicarea unor amenzi pentru toate nivelurile administrației care nu și-au îndeplinit obiectivele. În RO, Ministerul finanțelor publice transmite instrucțiuni autorităților locale prin intermediul unei scrisori-cadru privind elaborarea bugetelor locale, cadrul macroeconomic și plafoanele pentru transferuri de la bugetul de stat. În plus, FI, DE, IE, FI, FR, LU și SI au în vedere adaptări ale acordurilor de coordonare.

3.           Concluzie

În general, statele membre au raportat progrese substanțiale, dar inegale în transpunerea directivei. În ceea ce privește capitolul II din directivă, statele membre au încă multe de făcut pentru a asigura acoperirea statistică completă și în timp util pentru toate subsectoarele administrației publice. În câteva state membre, dispozițiile comunicate în materie de prognozare nu sunt suficient de detaliate. S-au înregistrat progrese mai consistente în ceea ce privește regulile fiscale numerice, după cum se specifică în capitolul IV din directivă: o gamă largă de instrumente naționale este în curs de elaborare pentru a sprijini elaborarea politicilor bugetare. Caracterul de consolidare reciprocă al tuturor actelor legislative din „six-pack” referitoare la reforma Pactului de stabilitate și creștere, în combinație cu impulsul dat de TSCG, a contribuit la plasarea acestor aspecte în topul priorităților pe agendele de reformă ale statelor membre. Deși numeroase state membre au raportat că au instituit deja sau intenționează să instituie CBTM, în sensul capitolului V din directivă, informațiile detaliate furnizate sunt uneori limitate și nu oferă suficiente dovezi că vor respecta pe deplin cerințele directivei. În sfârșit, multe state membre fac eforturi pentru a asigura mecanisme eficiente de coordonare pentru subsectoarele administrației publice, însă este necesar ca intențiile pozitive comunicate să se concretizeze sub forma unor mecanisme aplicabile în practică. O serie de state membre care înregistrează de obicei rezultate bugetare bune au raportat în această etapă realizarea unui număr limitat de reforme, însă intenționează să formalizeze o parte a cadrului informal actual pentru o mai mare eficiență. Comisia va continua punerea în aplicare a directivei în domeniile pentru care este responsabilă, iar după expirarea termenului de transpunere va efectua o evaluare a conformității în conformitate cu procedurile standard ale UE.

[1]               JO L 306, 23.11.2011, p. 41.

[2]               Declarația din 21 iulie 2011, p. 4, punctul 14.

[3]               NL, SI, LT PT, IT și HU și-au transmis rapoartele în octombrie, iar CY, LV, MT și UK în noiembrie.

[4]               În acest sens, Grecia a luat măsuri ample; a se vedea European Economy – Occasional Paper nr. 94. „The Second Economic Adjustment Programme for Greece — March 2012”.

[5]               Nu este însă întotdeauna ușor de determinat, pentru statele membre care transmit rapoarte, dacă toate entitățile și organele care nu sunt cuprinse în bugetul de stat, dar fac parte din administrația centrală contribuie efectiv la colectarea datelor.

[6]               Totuși, în anumite cazuri, asigurările sociale țin de administrația centrală, iar numeroase state membre nu au bugete regionale în conformitate cu Sistemul european de conturi (S.1312).

[7]               Propunere de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind dispozițiile comune pentru monitorizarea și evaluarea proiectelor de planuri bugetare și pentru asigurarea corectării deficitelor excesive ale statelor membre din zona euro – COM(2011) 821 final.

[8]               Acest lucru se realizează în cadrul unor discuții bilaterale în contextul programului de ajustare și creștere economică.

[9]               TSGC constituie o aplicare concretă a directivei pentru statele membre din zona euro și alte state membre care au ratificat acest tratat în mod voluntar. El prevede introducerea unei reguli a echilibrului bugetar în termeni structurali la nivel național, care trebuie în mod natural să respecte cerințele directivei ca orice altă normă numerică naționale.