Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52010PC0616

Propunere de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2010/004 PL/Wielkopolskie Autovehicule, Polonia)

/* COM/2010/0616 final */

52010PC0616

/* COM/2010/0616 final */ Propunere de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2010/004 PL/Wielkopolskie Autovehicule, Polonia)


[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 29.10.2010

COM(2010) 616 final

Propunere de

DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2010/004 PL/Wielkopolskie Autovehicule, Polonia)

EXPUNERE DE MOTIVE

Punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară[1] permite mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare (FEG), prin intermediul unui mecanism de flexibilitate, în limita plafonului anual de 500 de milioane EUR, peste rubricile corespunzătoare din cadrul financiar.

Normele aplicabile contribuțiilor din FEG sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare[2].

La data de 5 februarie 2010, Polonia a înaintat cererea EGF/2010/004 PL/Wielkopolskie Autovehicule pentru o contribuție financiară din FEG, ca urmare a unor concedieri efectuate în două întreprinderi a căror activitate se încadrează în sectorul NACE a doua revizuire diviziunea 29 („Fabricarea autovehiculelor, remorcilor și semiremorcilor”)[3] în regiunea NUTS II Wielkopolskie (PL41) din Polonia.

După examinarea atentă a acestei cereri, Comisia a concluzionat, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006, că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru o contribuție financiară în temeiul regulamentului menționat.

SINTEZA CERERII ȘI ANALIZĂ

Date esențiale:

Numărul de referință FEG EGF/2010/004

Statul membru Polonia

Articolul 2 (b)

Întreprinderile în cauză SEWS Polska Sp. z o.o.; Leoni Autokabel Polska Sp. z o.o.

Regiunea NUTS II Wielkopolskie (PL41)

Diviziunea NACE a doua revizuire 29 (fabricarea autovehiculelor, remorcilor și semiremorcilor)

Perioada de referință 1/3/2009 - 30/11/2009

Data de începere a serviciilor personalizate 11/5/2009

Data cererii 5/2/2010

Concedieri în timpul perioadei de referință 1 104

Lucrători concediați vizați de sprijin 590

Servicii personalizate: buget în EUR 926 345

Cheltuieli pentru punerea în aplicare a FEG[4]: buget în EUR 47 620

Cheltuieli pentru punerea în aplicare a FEG (%) 4,8

Buget total în EUR 973 965

Contribuția FEG (65 %) (EUR) 633 077

1. Cererea a fost prezentată Comisiei la data de 5 februarie 2010 și a fost completată cu informații suplimentare până la data de 6 iulie 2010.

2. Cererea îndeplinește condițiile de mobilizare a FEG prevăzute la articolul 2 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 și a fost prezentată în termenul stabilit de 10 săptămâni menționat la articolul 5 din regulamentul respectiv.

Legătura dintre concedieri și modificările majore apărute în structura comerțului mondial ca urmare a globalizării sau a crizei financiare și economice mondiale

3. Polonia susține că responsabilitatea directă pentru concedierile din industria autovehiculelor este atribuită crizei financiare și economice globale. Aceasta menționează statistici care arată că, în 2008 și 2009, numărul înmatriculărilor de automobile noi în Europa a scăzut cu aproximativ 8 % și respectiv 6,6 %.

Întrucât o parte semnificativă (aprox. 17,6 miliarde EUR pe an) din producția industriei poloneze a autovehiculelor se exportă, în esență în interiorul UE, o scădere a cererii în străinătate are consecințe considerabile asupra întreprinderilor producătoare din Polonia. Ca urmare a tendinței de mai sus, în prima jumătate a anului 2009, producția de automobile în Polonia a reprezentat doar 48,7 % din producția perioadei corespunzătoare a anului 2008, iar în sectorul camioanelor, producția a reprezentat numai 27 % din producția perioadei corespunzătoare a anului 2008.

Criza economică și financiară a provocat o scădere a vânzărilor și a comenzilor, nu numai pentru automobilele noi dar și pentru componentele acestora, reducând astfel ocuparea forței de muncă în rândul multor subcontractanți și ducând, în unele cazuri, la falimentul acestora. În același timp, volumul concedierilor din rândul producătorilor de automobile și a furnizorilor acestora a fost mai mic decât scăderea producției, deoarece angajatorii nu concediază cu ușurință lucrătorii, de teama că, după criză, vor întâmpina dificultăți la reangajarea de personal cu înaltă calificare. Antreprenorii polonezi urmăresc reducerea la minimum a costurilor, protejându-și angajații, trimițându-i în vacanță și la cursuri de formare în perioadele de producție redusă, ceea ce permite păstrarea locurilor de muncă pentru o mare parte din personalul lor, dar și o creștere rapidă a producției în caz de creștere a cererii.

Pentru lucrătorii mai puțin calificați, totuși, și mai ales pentru cei cu contracte de scurtă durată, situația a fost mai dificilă. Mulți angajatori au urmărit să reducă costurile prin încetarea temporară a producției și concedierea lucrătorilor cu contracte de scurtă durată. Utilizarea de lucrători temporari de către întreprinderile de autovehicule a fost determinată de caracterul sezonier al producției și de apariția contractelor de scurtă durată. Cu toate acestea, din cauza scăderii cererii mondiale de autovehicule, anumite întreprinderi poloneze au fost nevoite, în plus, să concedieze o parte dintre angajații lor permanenți.

Ca o consecință a crizei mondiale, numărul de persoane angajate în domeniul privat în Polonia a scăzut cu 2,1 % (sau cu 118 000). Totuși, scăderea ocupării forței de muncă în industria autovehiculelor a fost mai gravă. La sfârșitul primei jumătăți a anului 2009, numărul de angajați din industria în cauză era de 179 000 sau cu aproximativ 16,4 % (sau cu 35 000) mai mic decât în perioada similară din 2008. Industria autovehiculelor cuprindea 29,7 % din numărul de lucrători care și-au pierdut locul de muncă în prima jumătate a anului 2009 în sectorul privat. Acestea sunt confirmate de tendințele generale observate, după cum se arată, de altfel, în OECD Economic Outlook No. 86 (Perspectivele economice ale OCDE nr. 86) din noiembrie 2009, potrivit cărora ciclul economic din industria autovehiculelor este coerent cu ciclul întregii economii, dar cunoaște o fluctuație mai importantă decât economia în ansamblu sau decât întregul sector manufacturier. Datorită faptului că Polonia și-a pierdut avantajul concurențial, unii fabricanți de piese de automobile studiază posibilitatea transferării producției lor în țări africane, ceea ce ar duce la o reducere suplimentară a ocupării forței de muncă în industria autovehiculelor.

În ceea ce privește întreprinderile vizate de prezenta cerere de intervenție, întreprinderea SEWS Polska Production Plant și-a consolidat producția în uzinele sale din Leszno (tot în Polonia) și din România. Întreprinderea Leoni Autokabel Polska și-a transferat activitățile în afara UE, și anume în Ucraina.

Stabilirea numărului de concedieri și verificarea îndeplinirii criteriilor prevăzute la articolul 2 litera (b)

4. Polonia a depus această cerere în temeiul criteriilor de intervenție menționate la articolul 2 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006, care prevede concedierea a cel puțin 500 de salariați, într-o perioadă de nouă luni, în întreprinderi a căror activitate se încadrează într-o diviziune NACE a doua revizuire, într-o regiune sau în două regiuni învecinate cu nivelul NUTS II.

5. Cererea menționează 1 596 concedieri din NACE revizuirea 2 diviziunea 29 („Fabricarea autovehiculelor, remorcilor și semiremorcilor”) în regiunea NUTS II Wielkopolskie (PL41) în cursul perioadei de referință de nouă luni dintre 1 martie 2009 și 30 noiembrie 2009. Toate concedierile au fost calculate în conformitate cu articolul 2 al doilea paragraf a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006.

Explicația caracterului neprevăzut al acestor concedieri

6. Autoritățile poloneze susțin faptul că criza economică și financiară mondială a fost neprevăzută și a avut consecințe grave asupra industriei autovehiculelor, cum se vede din cele de mai sus.

Identificarea întreprinderilor care au procedat la concedieri și a lucrătorilor care pot beneficia de asistență

7. Cererea menționează un total de 1 104 concedieri în cursul perioadei de referință, din două societăți independente una de cealaltă, încadrate în NACE revizuirea 2 diviziunea 29, din regiunea Wielkopolskie.

Societate | Concedieri |

SEWS Polska Sp. z o.o. | 474 |

Leoni Autokabel Polska Sp. z o.o. | 630 |

Total | 1 104 |

Polonia estimează că 590 din lucrătorii concediați vor beneficia de ajutor din partea FEG. Se așteaptă ca restul lucrătorilor să își găsească locuri de muncă prin propriile mijloace, fără a solicita ajutorul FEG, sau să părăsească piața forței de muncă.

8. Defalcarea referitoare la lucrătorii vizați este următoarea:

Categorie | Număr | Procentaj |

Bărbați | 145 | 24,6 |

Femei | 445 | 75,4 |

Cetățeni ai UE | 415 | 100,0 |

Cetățeni din țări terțe | 0 | 0,0 |

15 - 24 de ani | 146 | 24,7 |

25 - 54 de ani | 420 | 71,2 |

Peste 54 de ani | 24 | 4,1 |

9. Defalcarea în funcție de categorii profesionale este următoarea:

Categorie | Număr | Procentaj |

Meseriași și muncitori calificați în metalurgie, construcții mecanice și asimilați | 329 | 55,8 |

Operatori și asamblori la mașini și instalații | 187 | 31,7 |

Funcționari de birou | 20 | 3,4 |

Specialiști asimilați în fizică și inginerie | 16 | 2,7 |

Specialiști în fizică, matematică și inginerie | 12 | 2,0 |

Alți profesioniști | 12 | 2,0 |

Alți meseriași și asimilați | 7 | 1,2 |

Muncitori necalificați în industria minieră, construcții, industria prelucrătoare și transporturi | 5 | 0,8 |

Conducători de vehicule și operatori la instalații mobile | 1 | 0,2 |

Muncitori necalificați în comerț și servicii | 1 | 0,2 |

10 . În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006, Polonia a confirmat faptul că s-a aplicat o politică de egalitate între femei și bărbați, precum și de nediscriminare și că aceasta se va aplica în continuare pe parcursul diferitelor etape de punere în aplicare a FEG și, în special, în cursul accesului la contribuția financiară a FEG.

Descrierea teritoriului vizat, a autorităților acestuia și a părților interesate

11. Teritoriul vizat este cel al voivodatului (provinciei) Wielkopolskie (NUTS II – PL41 Wielkopolskie); și mai ales cel al districtelor ( powiats ) Ostrzeszów (în NUTS III – PL416 sub-regiunea Kalisz), Leszno și Rawicz (în NUTS III – PL417 sub-regiunea Leszno).

Provincia Wielkopolskie este a doua ca suprafață și a treia ca populație în rândul celor șaisprezece provincii din Polonia, cu o suprafață de 29 826 km2 și o populație de aproape 3,4 milioane. Capitala sa este orașul Poznań. Cele trei districte afectate se situează toate în sudul provinciei.

Districtul Ostrzeszów, cu o suprafață de 772 km2, are 54 490 de locuitori (în 2006);districtul Leszno, cu o suprafață de 805 km2, are 50 024 de locuitori (în 2006);districtul Rawicz, cu o suprafață de 553 km2, are 59 375 de locuitori (în 2006).

12. Principalele părți interesate sunt autoritățile provinciale și locale care sunt implicate în ajutorul acordat lucrătorilor concediați, prin intermediul Biroului provincial al forței de muncă din Poznań și al birourilor forței de muncă din districtele în care sunt situate societățile. La ajutorul acordat lucrătorilor concediați participă și administrația fiscală, Departamentul de promovare și dezvoltare al comunei ( gmina ), instituția de asigurare socială (ZUS) și Inspectoratul Național al Muncii (PIP).

13. Partenerii sociali asociați la punerea în aplicare a FEG sunt organizația sindicală Solidarność (Solidaritatea) din societatea SEWS Polska, precum și Comitetul provincial pentru ocuparea forței de muncă din Poznań, care cuprinde:

- organizații patronale: Camera Artizanatului din Wielkopolskie (Poznań); Confederația poloneză a angajatorilor privați Lewiatan; Uniunea angajatorilor privați din Wielkopolskie; Camera Artizanatului și a Antreprenoriatului din Kalisz; Confederația angajatorilor polonezi; Camera poloneză de comerț a importatorilor, exportatorilor și a cooperării; Confederația poloneză a angajatorilor privați Lewiatan; Federația angajatorilor din Wielkopolskie.

- sindicate: sindicatul Solidarność din regiunea Wielkopolskie; sindicatul agricol Samoobron (autoapărare); sindicatul Solidarność din sudul regiunii Wielkopolskie; Alianța poloneză a sindicatelor; și Forumul pentru sindicate.

Impactul preconizat al disponibilizărilor în ceea ce privește ocuparea forței de muncă la nivel local, regional sau național

14. Polonia se așteaptă ca impactul concedierilor să fie important pe plan local. Concedierile au contribuit la o creștere a șomajului în districtele în cauză. La sfârșitul lunii decembrie 2009, lucrătorii concediați de la cele două societăți menționate în cerere constituiau 9 % din numărul total de șomeri din districtul Leszno, 14,8 % din cel din districtul Rawicz, 33,4 % din cel din districtul Ostrzeszów și 1,2 % din numărul total de șomeri ai provinciei.

La sfârșitul lunii decembrie 2009, lucrătorii concediați reprezentau 0,7 % din numărul total de lucrători din districtul Leszno, 1,8 % din cel din districtul Rawicz, 3,2 % din cel din districtul Ostrzeszów și 0,1 % din numărul total de lucrători ai provinciei. În districtele afectate ale provinciei, numărul șomerilor a crescut în mod considerabil în cursul anului din decembrie 2008 până în decembrie 2009: cu 57,4 % în districtul Leszno, cu 56,2 % în districtul Rawicz și cu nu mai puțin de 87,1 % în districtul Ostrzeszów. Aceste creșteri au fost superioare mediei din întreaga provincie (46,1 %).

Pachet coordonat de servicii personalizate care vor fi finanțate și o defalcare a costurilor estimate, inclusiv complementaritatea cu acțiunile finanțate prin fondurile structurale

15. Polonia a propus un ansamblu de cinci măsuri distincte dar coordonate în favoarea lucrătorilor concediați. Aceste măsuri vizează sporirea activității și a mobilității lucrătorilor concediați pe piața forței de muncă, promovarea antreprenoriatului în rândul lucrătorilor și ameliorarea perspectivelor acestora de a găsi un loc de muncă, între altele, prin adaptarea calificării celor concediați la nevoile pieței forței de muncă. Măsurile sunt următoarele:

16. Formare și reconversie profesională personalizate : Această măsură constă în diagnosticarea nevoilor de formare ale persoanelor în căutare de locuri de muncă, acoperirea costurilor de formare (inclusiv a studiilor postuniversitare), a cheltuielilor de deplasare sau a celor de cazare și de masă în perioada formării, acoperirea costurilor examenelor medicale sau psihologice care permit obținerea de certificate, diplome, anumite calificări profesionale sau titluri profesionale și a costului obținerii autorizațiilor necesare pentru practicarea activității vizate. Se estimează că 406 lucrători urmează să beneficieze de această măsură, pentru un cost de 645 EUR per lucrător.

17. Promovarea antreprenoriatului și ajutorul pentru prestarea de activități independente: Această măsură constă în acordarea de subvenții ocazionale lucrătorilor pentru a-i ajuta să-și creeze propria afacere, inclusiv pentru costul asistenței juridice, a serviciilor de consultanță și consiliere la începerea unei afaceri. Subvenția nu poate depăși echivalentul a șase salarii medii și, atunci când activitatea este desfășurată în condițiile unor cooperative sociale, subvenția alocată șomerului nu poate fi depăși echivalentul a patru salarii medii dacă beneficiarul este fondator al unei cooperative sociale și echivalentul a trei salarii medii dacă beneficiarul se asociază unei cooperative sociale existente. Se estimează că 97 lucrători urmează să beneficieze de această măsură, pentru un cost de 4 895 EUR per lucrător.

18. Alocații de formare : Potrivit estimărilor, 27 de lucrători care participă la activități de formare vor beneficia de o alocație de maximum 120 % din alocația de șomaj (circa 900 zloți pe lună). Costul estimativ este de 750 EUR per lucrător.

19. Echipament și reamenajarea locului de muncă : Angajatorii care recrutează un lucrător concediat trimis de serviciile pentru ocuparea forței de muncă ale districtului pot beneficia de un ajutor pentru costul echipamentului și al reamenajării locului de muncă al persoanei respective. Suma trebuie să fie specificată în contractul dintre angajator și serviciile pentru ocuparea forței de muncă ale districtului, dar nu poate depăși echivalentul a șase salarii lunare medii. Se estimează că 42 lucrători urmează să beneficieze de această măsură, pentru un cost de 3 735 EUR per lucrător.

20. Formare la locul de muncă : Lucrătorii concediați care efectuează o formare la locul de muncă prin intermediul biroului polonez pentru ocuparea forței de muncă pot beneficia de o alocație de formare echivalentă cu 120 % din alocația de șomaj timp de maximum 12 luni, astfel cum este specificat în contractul cu angajatorul. Se estimează că de această măsură vor beneficia 11 lucrători, pentru un cost estimativ de 1 140 EUR per lucrător.

21. Cheltuielile pentru punerea în aplicare a FEG, care sunt incluse în cerere în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006, acoperă activitățile de pregătire, gestionare și control, precum și activitățile legate de informare și publicitate.

22. Serviciile personalizate prezentate de autoritățile poloneze sunt măsuri active pe piața forței de muncă în cadrul acțiunilor eligibile definite la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. Autoritățile poloneze estimează costurile totale ale acestor servicii la 926 345 EUR, iar cheltuielile pentru punerea în aplicare a FEG la 47 620 EUR (4,9 % din suma totală). Contribuția totală solicitată de la FEG este de 633 077 EUR (65 % din costurile totale).

Acțiuni | Numărul estimat al lucrătorilor vizați | Costul estimat per lucrător vizat (în EUR) | Costuri totale (FEG și cofinanțare la nivel național) (în EUR) |

Servicii personalizate [articolul 3 primul paragraf din regulamentul (CE) nr. 1927/2006] |

Formare și reconversie profesională | 406 | 645 | 261 870 |

Ajutor pentru prestarea unei activități independente | 97 | 4 895 | 474 815 |

Alocații de formare | 27 | 750 | 20 250 |

Echipament și reamenajarea locurilor de muncă | 42 | 3 735 | 156 870 |

Formare la locul de muncă | 11 | 1 140 | 12 540 |

Subtotal servicii personalizate | 926 345 |

Cheltuieli pentru punerea în aplicare a FEG [articolul 3 al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006] |

Activități de pregătire | 2 300 |

Gestionare | 28 200 |

Informare și publicitate | 15 120 |

Activități de control | 2 000 |

Subtotal cheltuieli pentru punerea în aplicare a FEG | 47 620 |

Total costuri estimate | 973 965 |

Contribuție din FEG (65 % din costurile totale) | 633 077 |

23 . Polonia confirmă că măsurile descrise mai sus sunt complementare acțiunilor finanțate din fondurile structurale. Polonia a instituit procedurile necesare pentru a garanta separarea financiară a acțiunilor desfășurate de către FEG și fondurile structurale precum și pentru a elimina orice risc de dublă finanțare.

Data (datele) la care serviciile personalizate pentru lucrătorii afectați au început sau sunt prevăzute să înceapă

24. Polonia a inițiat serviciile personalizate pentru lucrătorii afectați incluse în pachetul coordonat propus pentru cofinanțarea din FEG la 11 mai 2009. Prin urmare, această dată reprezintă începutul perioadei de eligibilitate pentru orice asistență care ar putea fi acordată din partea FEG.

Procedurile de consultare a partenerilor sociali

25. În cursul reuniunii Comisiei provinciale pentru dialog social de la Poznań din 29 decembrie 2009, echipa de monitorizare a pieței forței de muncă și a situației economice din Wielkopolskie a examinat posibilitatea de a obține ajutor din partea FEG pentru lucrătorii concediați din cele trei districte afectate.

În cursul reuniunii Comitetului pentru ocuparea locurilor de muncă de la Poznań din 17 februarie 2010, a fost studiată finalitatea FEG și posibilitatea intervenției acestuia în Wielkopolskie precum și tipurile de ajutor care sunt definite în cererea de contribuție financiară din FEG în favoarea lucrătorilor concediați de SEWS Polska și de Leoni Autokabel Polska.

Informare cu privire la acțiunile obligatorii în temeiul legislației naționale sau al contractelor colective

26. În ceea ce privește îndeplinirea criteriilor stabilite la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006, în cererea lor, autoritățile poloneze:

- au confirmat că măsurile care țin de responsabilitatea societăților în temeiul legislației naționale sau al contractelor colective nu vor fi înlocuite de contribuția financiară din partea FEG;

- au demonstrat că acțiunile respective oferă sprijin pentru lucrătorii individuali și nu urmează să fie folosite pentru a restructura societăți sau sectoare de activitate;

- au confirmat faptul că acțiunile eligibile menționate la punctele 15 până la 24 de mai sus nu beneficiază de asistență de la alte instrumente financiare comunitare.

Sisteme de gestionare și control

27. Polonia a notificat Comisiei faptul că aceleași organisme care asigură gestionarea și controlul finanțărilor din Fondul Social European (FSE) vor gestiona și controla această contribuție financiară în Polonia.

Finanțare

28. Pe baza cererii înaintate de Polonia, contribuția propusă din FEG pentru pachetul coordonat de servicii personalizate este de 633 077 EUR, reprezentând 65 % din costurile totale. Alocarea propusă de Comisie în cadrul acestui fond se bazează pe informațiile furnizate de Polonia.

29. Având în vedere cuantumul maxim al unei contribuții financiare care poate fi acordată din FEG, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006, precum și posibilitățile de realocare a creditelor, Comisia propune mobilizarea FEG pentru suma totală menționată mai sus, care să fie înscrisă în rubrica 1a din cadrul financiar.

30. Cuantumul contribuției financiare propus va lăsa mai mult de 25 % din suma maximă anuală rezervată pentru FEG disponibilă pentru alocări în perioada ultimelor patru luni ale anului, conform dispozițiilor articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006.

31. Prin prezentarea acestei propuneri de mobilizare a FEG, Comisia inițiază procedura simplificată de trilog, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006, în vederea obținerii acordului celor două componente ale autorității bugetare cu privire la necesitatea utilizării FEG și cu privire la suma solicitată. Comisia invită prima dintre cele două părți componente ale autorității bugetare care ajunge la un acord, la nivelul politic corespunzător, cu privire la proiectul de propunere de mobilizare, să informeze cealaltă parte componentă și Comisia în legătură cu intențiile sale. În cazul în care una dintre cele două componente ale autorității bugetare nu este de acord cu această propunere, se va organiza o reuniune formală de trilog.

32. Comisia prezintă separat o cerere de transfer în vederea înscrierii în bugetul 2010 a unor credite de angajament și de plată specifice, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006.

Originea creditelor de plată

33. În stadiul actual de execuție, se poate preconiza că, anul acesta, creditele de plată disponibile în 2010 la linia bugetară 01.0404 „Program-cadru pentru competitivitate și inovare — Program pentru spirit antreprenorial și inovare” nu vor fi utilizate integral.

34. Într-adevăr, această linie acoperă cheltuieli legate de execuția instrumentului financiar al acestui program, al cărui principal obiectiv este facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare. Există un decalaj de timp între transferurile către conturile fiduciare gestionate de Fondul european de investiții și plățile către beneficiari. Criza financiară afectează în mod decisiv previziunile în ceea ce privește plățile pentru 2010. Prin urmare, pentru a evita soldurile excesive în conturile fiduciare, metoda de calculare a creditelor de plată a fost revizuită pentru a lua în considerare plățile preconizate. Prin urmare, suma de 633 077 EUR poate fi pusă la dispoziție pentru transfer.

Propunere de

DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2010/004 PL/Wielkopolskie Autovehicule, Polonia)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară[5], în special punctul 28,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare[6], în special articolul 12 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene[7],

întrucât:

(1) Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor concediați ca urmare a schimbărilor majore din structura comerțului mondial generate de globalizare și pentru a-i ajuta să se reintegreze pe piața forței de muncă.

(2) Domeniul de aplicare a FEG a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009, pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor disponibilizați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale.

(3) Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 de milioane EUR.

(4) La 5 februarie 2010, Polonia a prezentat o cerere de mobilizare a FEG cu privire la concedierile din două întreprinderi a căror activitate se încadrează în NACE revizuirea 2 diviziunea 29 („Fabricarea autovehiculelor, remorcilor și semiremorcilor”) în regiunea NUTS II Wielkopolskie (PL41) și a completat-o prin informații suplimentare transmise până la 6 iulie 2010. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea contribuțiilor financiare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. În consecință, Comisia propune mobilizarea unei sume de 633 077 EUR.

(5) Prin urmare, FEG ar trebui mobilizat pentru a oferi o contribuție financiară ca răspuns la cererea depusă de Polonia.

DECID:

Articolul 1

În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) pentru alocarea sumei de 633 077 EUR, sub formă de credite de angajament și credite de plată.

Articolul 2

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Adoptată la,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele

[1] JO C 139, 14.6.2006, p. 1.

[2] JO L 406 din 30.12.2006, p. 1.

[3] Regulamentul (CE) 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice (JO L 393 din 30.12.2006, p. 1).

[4] În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006.

[5] JO C 139, 14.6.2006, p. 1.

[6] JO L 406, 30.12.2006, p. 1.

[7] JO C […], […], p. […].

Top