Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32026R1734

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1734 al Comisiei din 16 iulie 2026 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 al Consiliului privind protecția animalelor în momentul uciderii în ceea ce privește autorizarea asomării cu bolț captiv nepenetrant și a asomării cu spumă cu expansiune crescută pe bază de azot

C/2026/4941

JO L, 2026/1734, 17.7.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2026/1734/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2026/1734/oj

European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/1734

17.7.2026

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/1734 AL COMISIEI

din 16 iulie 2026

de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 al Consiliului privind protecția animalelor în momentul uciderii în ceea ce privește autorizarea asomării cu bolț captiv nepenetrant și a asomării cu spumă cu expansiune crescută pe bază de azot

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 al Consiliului din 24 septembrie 2009 privind protecția animalelor în momentul uciderii (1), în special articolul 4 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 stabilește metodele de asomare care trebuie utilizate pentru asomarea animalelor. În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1099/2009, anexa I la regulamentul respectiv poate fi modificată pentru a ține seama de progresele științifice și tehnice, pe baza unui aviz al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”), cu condiția ca noua metodă să asigure un nivel de bunăstare a animalelor cel puțin echivalent cu cel asigurat de metodele existente. Anexa poate fi modificată pe baza noilor informații științifice și tehnice.

(2)

Metoda bolțului captiv nepenetrant utilizează un dispozitiv cu un bolț cu cap rotund, pentru a lovi craniul fără a intra în creier, ceea ce duce la pierderea cunoștinței animalului din cauza comoției cerebrale și, în cazul animalelor nou-născute, moartea.

(3)

Comisia a solicitat autorității să furnizeze avize care să servească drept bază științifică solidă pentru discuțiile viitoare la nivelul Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA) în contextul revizuirii standardelor relevante privind bunăstarea animalelor în momentul sacrificării și al uciderii. Între 2019 și 2024, autoritatea a adoptat o serie de avize privind bunăstarea diferitelor specii de animale în momentul sacrificării și în timpul uciderii.

(4)

În 2020, autoritatea a adoptat un aviz privind bunăstarea porcilor în timpul uciderii în alte scopuri decât sacrificarea (2) („avizul privind porcii”). Pe baza studiilor științifice privind metodele umane de eutanasiere efectuate asupra purceilor nou-născuți uciși într-o fermă, avizul privind porcii concluzionează, în special, că:

s-a demonstrat că bolțul captiv nepenetrant este o metodă viabilă de a produce o asomare imediată urmată de deces la purceii nou-născuți; și că

metoda este eficace și duce la pierderea cunoștinței numai dacă este utilizată în condiții specifice (în special în ceea ce privește sistemul de siguranță, poziția de tragere a dispozitivului amplasat pe cap și energia cinetică produsă de dispozitiv).

(5)

În avizul său privind porcii, EFSA a evaluat datele din diferite studii care utilizează asomarea cu bolț captiv nepenetrant, limitate în principal la purcei cu o greutate în viu de maximum 10,9 kg. Avizul concluzionează că o armă pneumatică cu bolț captiv nepenetrant, acționată pentru a furniza o energie cinetică suficientă și aplicată în poziția corectă, asigură pierderea imediată și ireversibilă a cunoștinței și moartea cerebrală la purcei de maximum 10,9 kg greutate în viu și duce la moartea purceilor nou-născuți de maximum 5 kg greutate în viu. Cu toate acestea, dovezile științifice disponibile cu privire la eficacitatea bolțului captiv nepenetrant pentru a cauza moartea purceilor cu o greutate mai mare de 5 kg în viu sunt limitate. Prin urmare, această metodă poate fi considerată o metodă de ucidere pentru purcei cu o greutate în viu de maximum 5 kg și o metodă simplă de asomare atunci când este utilizată pentru purcei cu greutatea cuprinsă între 5 și 10 kg.

(6)

Asomarea cu bolț captiv nepenetrant este deja menționată în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 pentru alte categorii de animale decât porcii. Pe baza dovezilor furnizate în avizul privind porcii, este adecvat să se modifice anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 pentru a permite utilizarea ei ca metodă de ucidere pentru purceii cu greutatea de maximum 5 kg și ca asomare simplă atunci când este utilizată pentru purceii cu greutatea cuprinsă între 5 și 10 kg.

(7)

În 2024, autoritatea a adoptat un aviz privind bunăstarea ovinelor și caprinelor în timpul uciderii în alte scopuri decât sacrificarea (3) („avizul privind ovinele și caprinele”). Avizul respectiv concluzionează că bolțul captiv nepenetrant cauzează pierderea cunoștinței din cauza comoției cerebrale și decesul mieilor și al iezilor cu o greutate în viu de maximum 4,5 kg și este o metodă reversibilă de asomare a mieilor și a iezilor cu o greutate în viu cuprinsă între 4,5 și 10 kg. Prin urmare, autoritatea recomandă restricționarea utilizării bolțului captiv nepenetrant ca metodă de ucidere a mieilor și a caprinelor cu o greutate de maximum 4,5 kg. Pentru mieii și caprinele cu o greutate în viu cuprinsă între 4,5 și 10 kg, bolțul captiv nepenetrant poate fi utilizat ca metodă simplă de asomare.

(8)

Bolțul captiv nepenetrant este deja inclus în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 pentru utilizarea la rumegătoarele de maximum 10 kg, ca metodă simplă de asomare. Pe baza dovezilor furnizate în avizul privind ovinele și caprinele și pentru a asigura securitatea juridică, este oportun să se modifice anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 pentru a permite utilizarea lui ca metodă de ucidere pentru mieii și iezii cu o greutate în viu de maximum 4,5 kg și pentru a stabili cerințele specifice pentru utilizarea metodei respective în ceea ce privește purceii, mieii și iezii.

(9)

În plus, în conformitate cu avizele EFSA privind porcinele și ovinele și caprinele, utilizarea asomării cu bolț captiv nepenetrant trebuie să facă obiectul unor cerințe specifice care să asigure fie moartea animalului, fie pierderea cunoștinței acestuia. În special, este necesar să se specifice poziția de imobilizare și amplasarea dispozitivului de tragere pe capul animalului.

(10)

În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1099/2009, orice persoană interesată de autorizarea unei metode de asomare noi sau modificate poate furniza datele tehnice și științifice necesare. Pe această bază, Comisia trebuie să solicite autorității să evalueze informațiile științifice sau tehnice și echivalența sau superioritatea bunăstării animalelor în raport cu metodele de asomare existente.

(11)

La 22 decembrie 2021, Comisia a primit o cerere din partea unui operator economic (denumit în continuare „solicitantul”) de actualizare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 pentru a include utilizarea spumei cu expansiune crescută pe bază de azot pentru asomarea și uciderea porcinelor și a păsărilor de curte. Solicitantul a explicat echivalența în raport cu metodele existente în anexa I și a furnizat o serie de publicații și informații tehnice care au fundamentat cererea.

(12)

La 13 mai 2022, Comisia a solicitat autorității să furnizeze un aviz științific în urma acestei cereri.

(13)

La 3 iunie 2024, autoritatea a adoptat un aviz privind utilizarea spumei cu expansiune crescută pe bază de azot pentru asomarea și uciderea porcinelor și a păsărilor de curte (4). Avizul respectiv concluzionează, în special, că:

expunerea porcilor la spumă cu expansiune crescută (raport de expansiune 1:> 250) umplută cu azot care duce la anoxie (< 2 % în volum de oxigen rezidual) asigură un nivel de bunăstare a animalelor cel puțin echivalent cu cel asigurat de expunerea la dioxid de carbon (CO2) în concentrație mare;

expunerea păsărilor de curte la spumă cu expansiune crescută (raport de expansiune 1:> 250) umplută cu azot care duce la anoxie (< 2 % în volum de oxigen rezidual) asigură un nivel de bunăstare a animalelor cel puțin echivalent cu cel asigurat de expunerea la CO2 în concentrație mare, în special în timpul gazării întregii incinte, și un nivel de bunăstare a animalelor cel puțin echivalent cu cel asigurat de electrocutarea în baie de apă.

(14)

Datele prezentate de solicitant și evaluate de autoritate, care sunt extrase din diferite studii privind utilizarea asomării cu spumă cu expansiune crescută pe bază de azot menționate în avizul autorității, se limitează la porcii cu o greutate în viu cuprinsă între 15 și 41 kg și la găinile ouătoare și puii de carne de toate vârstele. Nu există nicio dovadă că utilizarea acestei metode pentru asomarea sau uciderea animalelor, altele decât aceste categorii de porcine și păsări de curte, asigură un nivel de bunăstare a animalelor cel puțin echivalent cu cel asigurat de expunerea la CO2 în concentrație mare.

(15)

Având în vedere că asomarea cu spumă cu expansiune crescută pe bază de azot este o metodă care nu este enumerată în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 și că asigură un nivel de bunăstare echivalent cu cel puțin una dintre metodele aprobate, este adecvat ca ea să fie inclusă în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 numai pentru categoriile de animale menționate mai sus.

(16)

În conformitate cu avizul EFSA privind utilizarea spumei cu expansiune crescută pe bază de azot pentru asomarea și uciderea porcinelor și a păsărilor de curte, spuma cu expansiune crescută pe bază de azot trebuie să facă obiectul unor cerințe specifice care să asigure eficacitatea sa în cauzarea pierderii cunoștinței și a morții utilizând recipiente pentru uciderea în exploatație a porcinelor și a păsărilor de curte în alte scopuri decât sacrificarea. Prin urmare, este oportun să se modifice anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 pentru a stabili cerințele specifice pentru utilizarea metodei respective la porcine și păsări de curte, în special în ceea ce privește concentrația de oxigen, timpul de expunere, raportul de expansiune a spumei și rata de producție a spumei.

(17)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 trebuie modificată.

(18)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 iulie 2026.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 303, 18.11.2009, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/1099/oj.

(2)  Avizul EFSA privind bunăstarea porcilor în timpul uciderii în alte scopuri decât sacrificarea, https://doi.org/10.2903/j.efsa.2020.6195.

(3)  Avizul EFSA privind bunăstarea ovinelor și caprinelor în timpul uciderii în alte scopuri decât sacrificarea, https://doi.org/10.2903/j.efsa.2024.8835.

(4)  Avizul EFSA privind utilizarea spumei cu expansiune crescută pentru asomarea și uciderea porcinelor și a păsărilor de curte, https://doi.org/10.2903/j.efsa.2024.8855.


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 se modifică după cum urmează:

1.

Capitolul I se modifică după cum urmează:

(a)

în tabelul I, rândul 2 se înlocuiește cu următorul text:

Nr.

Denumire

Descriere

Condiții de utilizare

Parametri-cheie

Cerințe specifice capitolului II din prezenta anexă

„2

Dispozitiv cu bolț captiv nepenetrant

O leziune gravă a creierului provocată de șocul acționării unui bolț captiv fără penetrare

Uciderea purceilor cu o greutate în viu de maximum 5 kg și a mieilor și iezilor cu o greutate în viu de maximum 4,5 kg

Asomarea simplă a:

purceilor cu greutatea cuprinsă între 5 kg și 10 kg;

rumegătoarelor cu greutatea de maximum 10 kg, cu excepția mieilor și a iezilor cu greutatea de maximum 4,5 kg;

păsărilor de curte;

iepurilor;

iepurilor de câmp.

Rumegătoare cântărind maximum 10 kg în viu

Purcei cântărind maximum 10 kg în viu

Păsări de curte, iepuri de crescătorie și iepuri de câmp

Sacrificarea, depopularea și alte situații

Poziția și direcția de împușcare

Viteză adecvată, energie cinetică, diametru și forma bolțului corespunzătoare dimensiunii și speciei animalului

Forța cartușului utilizat

Intervalul sau intervalele maxime dintre asomare și sângerare/ucidere

Punctul 1”

(b)

în tabelul 3 se adaugă următorul rând:

Nr.

Denumire

Descriere

Condiții de utilizare

Parametri-cheie

Cerințe specifice capitolului II din prezenta anexă

„8

Spumă cu coeficient crescut de expandare pe bază de azot

Expunerea directă, în containere special construite, a animalelor conștiente la spumă cu expansiune crescută ca vehicul pentru transportul azotului care duce la anoxie prin reducerea oxigenului disponibil la mai puțin de 2 %

Porci cu o greutate în viu cuprinsă între 15 și 41 kg, găini ouătoare și pui de carne.

Alte situații cu excepția sacrificării

Concentrația de oxigen

Durata de expunere

Raportul de expansiune a spumei

Diametrul bulelor și omogenitatea spumei.

Rata de producție a spumei

Distribuția spumei

Densitatea animalelor

Temperatura apei și vaporizarea azotului

Agent de spumare

Vizibilitatea animalelor

Calitatea apei (moale sau dură).

Punctul 11”

2.

Capitolul II se modifică după cum urmează:

(a)

punctul 1se modifică după cum urmează:

„1.   Dispozitiv cu bolț captiv nepenetrant

La utilizarea acestei metode la rumegătoare, operatorii trebuie să acorde o atenție deosebită pentru a evita fracturarea craniului.

La purcei, dispozitivul se aplică cu un singur impact pe linia mediană a osului frontal-parietal. Corpul purcelului trebuie să fie imobilizat, iar capul trebuie să se sprijine pe o suprafață dură.

La mieii și iezii nou-născuți, capul dispozitivului se aplică cu un singur impact asupra liniei mediane din spatele vârfului capului (adică între urechi), cu bărbia flectată înspre gât.”;

(b)

se adaugă următorul punct 11:

„11.   Spumă cu coeficient crescut de expandare pe bază de azot

Concentrația de oxigen rezidual trebuie monitorizată continuu și trebuie să fie mai mică de 2 % din volum până când animalele sunt moarte; timpul de expunere este de cel puțin 5 minute pentru păsările de curte și 7 minute pentru porcine.

Raportul de expansiune a spumei se menține la 1:> 250.

Diametrul bulelor în 95 % din spumă trebuie să fie de cel puțin 10 milimetri și trebuie menținută omogenitatea spumei.

Rata de producție a spumei trebuie să fie adecvată pentru umplerea rezervorului în mai puțin de 60 de secunde.

Distribuția spumei în rezervor trebuie să fie uniformă și fără bule de aer.

Densitatea efectivelor din container trebuie să fie adecvată pentru a obține expunerea uniformă și simultană a animalelor la anoxie.

Temperatura apei trebuie să fie caldă, iar azotul trebuie să fie complet vaporizat înainte de a ajunge la generatorul de spumă.

Agentul de spumare trebuie să nu dăuneze animalelor.

Spuma trebuie să fie transparentă, iar observarea animalelor trebuie să nu fie împiedicată.”


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2026/1734/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top