(1)

Prin Regulamentul (UE) 2024/1348 al Parlamentului European și al Consiliului (3) se stabilește o procedură comună de acordare și retragere a protecției internaționale în Uniune. Comisia a reexaminat diferitele elemente ale conceptului de țară terță sigură, inclusiv criteriile de siguranță, respectarea garanțiilor procedurale, criteriul legăturii și dispozițiile privind căile de atac efective. Reexaminarea respectivă a condus la concluzia că se poate îmbunătăți aplicabilitatea conceptului de țară terță sigură, menținându-se în același timp garanțiile juridice pentru solicitanți și asigurându-se respectarea drepturilor fundamentale.

(2)

Atunci când se aplică conceptul de țară terță sigură ca motiv de inadmisibilitate, Regulamentul (UE) 2024/1348 prevede necesitatea existenței unei legături între solicitant și țara terță pe baza căreia ar fi rezonabil ca solicitantul să meargă în țara terță respectivă. Cu toate acestea, existența unei legături între solicitant și țara terță sigură nu este impusă de dreptul internațional al refugiaților, în special Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951, astfel cum a fost completată prin Protocolul de la New York privind statutul refugiaților din 31 ianuarie 1967, nici de dreptul internațional al drepturilor omului, în special Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale. Prin urmare, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica conceptul de țară terță sigură în cazul în care nu se poate stabili o legătură între solicitant și țara terță sigură în cauză, în condițiile prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1348, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament.

(3)

Statele membre ar trebui să păstreze posibilitatea de a aplica conceptul de țară terță sigură pe baza unei legături între solicitant și țara terță în cauză pe baza căreia ar fi rezonabil ca solicitantul să meargă în țara terță respectivă. Ținând seama pe deplin de parametrii stabiliți în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, statele membre ar trebui să poată aplica conceptul de țară terță sigură pe baza unei legături, astfel cum este definită în conformitate cu dreptul intern sau practica națională, în măsura în care în dreptul intern sau practica națională este prevăzută în mod specific o astfel de definiție. S-ar putea considera că legătura dintre solicitant și țara terță este stabilită în special atunci când în țara terță respectivă sunt prezenți membri ai familiei solicitantului, atunci când solicitantul s-a stabilit sau a locuit în țara terță respectivă sau atunci când solicitantul are legături lingvistice, culturale sau alte legături similare cu țara terță respectivă.

(4)

Statele membre ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea de a aplica conceptul de țară terță sigură în cazul solicitanților care au tranzitat teritoriul unei țări terțe înainte de a intra în Uniune, deoarece se poate considera în mod rezonabil că o persoană care solicită protecție internațională ar fi putut solicita protecție efectivă într-o țară terță sigură pe care a tranzitat-o. Tranzitarea anterioară a unei țări terțe sigure creează o legătură obiectivă între solicitant și țara terță în cauză. În sensul prezentului regulament, tranzitarea unei țări terțe ar putea include o situație în care solicitantul a trecut printr-o țară terță sau a locuit pe teritoriul unei țări terțe în drum spre Uniune sau o situație în care solicitantul s-a aflat la frontiera sau într-o zonă de tranzit a unei țări terțe în care a avut posibilitatea de a solicita protecție efectivă din partea autorităților țării terțe în cauză.

(5)

Având în vedere necesitatea de a consolida cooperarea cu țările terțe în ceea ce privește abordarea migrației ilegale către Uniune, statele membre ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea de a aplica conceptul de țară terță sigură în baza unui acord sau a unei înțelegeri, indiferent de desemnarea oficială a acestora, încheiat de Uniune sau de statele membre cu țara terță în cauză într-un mod care să conducă la securitate juridică și transparență, cu condiția ca acordul sau înțelegerea în cauză să conțină dispoziții care să impună examinarea fondului cererilor de protecție efectivă depuse în țara terță respectivă de solicitanții care intră sub incidența acordului sau a înțelegerii respective. Examinările efectuate de autoritățile competente ale țării terțe cu care Uniunea sau statele membre au încheiat un acord sau o înțelegere ar putea include, exclusiv în scopul acordării unei protecții efective, diferite tipuri de proceduri de prelucrare a cazurilor, cum ar fi proceduri simplificate, de grup sau prima facie.

(6)

Pentru a asigura o coordonare mai strânsă la nivelul Uniunii și a întări pârghiile și cooperarea în dialogul cu țările terțe, statele membre ar trebui să poată aplica solicitanților conceptul de țară terță sigură în temeiul unor acorduri sau înțelegeri la care Uniunea sau unul sau mai multe dintre statele sale membre ori unul sau mai multe state membre și țări terțe, pe de o parte, și țara terță sigură, pe de altă parte, sunt părți. Din motive de eficacitate și pentru a evita incompatibilitățile, întrucât obiectul acordurilor care intră în domeniul de competență al prezentului regulament se poate încadra în sfera competenței partajate a Uniunii și a statelor membre, Comisia și statele membre ar trebui să coopereze îndeaproape atunci când încheie astfel de acorduri, pentru a asigura unitatea reprezentării internaționale a Uniunii și a statelor sale membre. În special, pe lângă procedura prevăzută la articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și fără a aduce atingere acesteia, Comisia ar trebui, în cursul negocierilor unui acord cu o țară terță (denumit în continuare „acord la nivelul Uniunii”), să țină seama în mod corespunzător de orice acord bilateral sau multilateral existent între un stat membru și aceeași țară terță și de consecințele acordului la nivelul Uniunii pentru respectivele acorduri bilaterale sau multilaterale și pentru cooperarea și relațiile generale ale statului membru cu țara terță respectivă în domeniul migrației, inclusiv în ceea ce privește chestiunile politice și economice în cauză.

(7)

Uniunea poate încheia acorduri sau înțelegeri cu țări terțe, fără a aduce atingere repartizării competențelor între statele membre și Uniune. Astfel de instrumente la nivelul Uniunii pot contribui la oferirea unui cadru juridic și procedural comun al Uniunii pentru cooperarea în materie de azil și migrație, asigurând punerea în aplicare coerentă a dreptului și a standardelor Uniunii și consolidând încrederea reciprocă între statele membre în ceea ce privește aplicarea conceptului de țară terță sigură.

(8)

Având în vedere situația de vulnerabilitate a minorilor neînsoțiți și necesitatea unui sprijin specific, conceptul de țară terță sigură ar trebui să se aplice minorilor neînsoțiți numai în cazul în care se poate stabili o legătură cu țara terță în cauză sau tranzitarea țării terțe în cauză și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 59 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2024/1348. Statele membre ar trebui să se asigure că interesul superior al copilului este considerat primordial în toate deciziile privind minorii. Statele membre ar trebui, de asemenea, să țină seama în mod corespunzător de principiul unității familiei atunci când aplică conceptul de țară terță sigură.

(9)

Este necesar să se sporească transparența în ceea ce privește încheierea de către statele membre a unor acorduri și înțelegeri cu țările terțe sigure pentru a sprijini statele membre și Comisia în stabilirea unei abordări cuprinzătoare a dimensiunii externe a migrației și în coordonarea eforturilor acestora în raport cu țările terțe pentru a aplica conceptul de țară terță sigură. Acest lucru ar permite în egală măsură să se monitorizeze dacă acordurile sau înțelegerile cu țările terțe îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1348, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament. De asemenea, ar trebui să permită o aplicare mai consecventă și mai coerentă a conceptului de țară terță sigură în întreaga Uniune și să contribuie la buna funcționare generală a sistemului european comun de azil. În acest scop, la încheierea unui acord sau a unei înțelegeri cu o țară terță, statele membre ar trebui să aibă obligația de a informa Comisia și celelalte state membre cu privire la acordul sau înțelegerea în cauză înainte de data aplicării sale cu titlu provizoriu sau înainte de intrarea sa în vigoare, luându-se în considerare data care survine mai întâi.

(10)

În conformitate cu normele aplicabile din tratate, Parlamentului European și Consiliului ar trebui să li se furnizeze informații relevante privind acordurile sau înțelegerile dintre Uniune și țări terțe referitoare la conceptul de țară terță sigură.

(11)

Pentru a asigura protecția suficientă a intereselor legitime legate de gestionarea frontierelor externe și de securitatea internă a statelor membre în cauză, în situațiile în care un stat membru negociază un acord sau o înțelegere în sensul Regulamentului (UE) 2024/1348, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament, cu una dintre țările terțe învecinate cu Uniunea, statele membre care au o frontieră comună cu țara terță respectivă ar trebui, la momentul oportun înainte de încheierea acordului sau a înțelegerii în cauză, să fie informate cu privire la respectivele negocieri, cu respectarea deplină a principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În plus, pentru a evita orice nerespectare a dreptului Uniunii și pentru a spori și mai mult transparența în ceea ce privește acordurile sau înțelegerile dintre statele membre și țările terțe, statele membre ar trebui să facă eforturi pentru a informa Comisia și celelalte state membre în legătură cu evoluția negocierilor cu o țară terță referitoare la acordurile sau înțelegerile autorizate în temeiul prezentului regulament, înainte ca părțile să ajungă la acordul final, inclusiv în vederea obținerii din partea Comisiei a unei evaluări privind compatibilitatea cu dreptul Uniunii a acordului preconizat sau a înțelegerii preconizate în curs de negociere.

(12)

Statele membre ar trebui să poată lua toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina riscul ca solicitanții cărora li se aplică conceptul de țară terță sigură să se sustragă, inclusiv prin restricționarea liberei circulații în temeiul articolului 9 din Directiva (UE) 2024/1346 a Parlamentului European și a Consiliului (4) sau prin luarea în custodie publică a solicitantului în cauză în conformitate cu articolul 10 din directiva respectivă, pentru a evalua admisibilitatea cererilor.

(13)

Regulamentul (UE) 2024/1348 prevede că, în cazul în care o cerere este respinsă ca inadmisibilă în baza conceptului de țară terță sigură, autoritatea decizională ar trebui să furnizeze solicitantului un document prin care autoritățile țării terțe sunt informate că cererea nu a fost examinată pe fond în Uniune ca urmare a aplicării conceptului de țară terță sigură. Uniunea și statele sale membre ar putea încheia astfel de acorduri sau înțelegeri, astfel cum sunt autorizate în temeiul prezentului regulament, care ar putea include dispoziții privind proceduri de informare a autorităților țării terțe în cauză cu privire la transferul solicitanților de pe teritoriul statelor membre către respectiva țara terță care diferă de procedura prevăzută în Regulamentul (UE) 2024/1348. În consecință, în cazul în care conceptul de țară terță sigură este aplicat cu privire la o țară terță cu care Uniunea sau un stat membru a încheiat un astfel de acord sau o astfel de înțelegere, procedura prevăzută în Regulamentul (UE) 2024/1348 ar trebui să se aplice fără a aduce atingere niciunei proceduri de informare a autorităților țării terțe prevăzute în dispozițiile relevante ale acordului respectiv sau ale înțelegerii respective.

(14)

Pentru a spori eficiența procedurală, solicitantul nu ar trebui să aibă în mod automat dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru în scopul exercitării unei căi de atac împotriva unei decizii de inadmisibilitate adoptate pe baza conceptului de țară terță sigură. În plus, solicitantul nu ar trebui să aibă automat dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru în scopul exercitării unei căi de atac împotriva unei decizii de inadmisibilitate adoptate pe motiv că un alt stat membru decât statul membru în care se introduce calea de atac a acordat solicitantului protecție internațională. Cu toate acestea, executarea deciziei de returnare corespunzătoare ar trebui să fie suspendată până la expirarea termenului în care solicitantul își poate exercita dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe de prim grad de jurisdicție și, dacă este introdusă o astfel de cale de atac, în cazul în care există un risc de încălcare a principiului nereturnării.

(15)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume revizuirea condițiilor de aplicare a conceptului de țară terță sigură, nu poate fi realizat de către statele membre, ci poate fi realizat numai la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(16)

În conformitate cu articolul 3 și articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, Irlanda a notificat, prin scrisoarea din 22 iulie 2025, intenția sa de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului regulament.

(17)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(18)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

(19)

Având în vedere aplicarea începând cu 12 iunie 2026 a Regulamentului (UE) 2024/1348 și pentru a asigura securitatea juridică cât mai curând posibil, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale.

(20)

Prin urmare, Regulamentul (UE) 2024/1348 ar trebui să fie modificat în consecință,

1.

articolul 59 se modifică după cum urmează:

2.

la articolul 68 alineatul (3), litera (b) se înlocuiește cu următorul text: