Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32026D0714

Decizia (UE) 2026/714 a Consiliului din 17 martie 2026 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul celei de a 237-a sesiuni a Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) în ceea ce privește adoptarea amendamentului la anexa 13 la Convenția privind aviația civilă internațională

ST/6773/2026/INIT

JO L, 2026/714, 20.3.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2026/714/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2026/714/oj

European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/714

20.3.2026

DECIZIA (UE) 2026/714 A CONSILIULUI

din 17 martie 2026

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul celei de a 237-a sesiuni a Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) în ceea ce privește adoptarea amendamentului la anexa 13 la Convenția privind aviația civilă internațională

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 100 alineatul (2) coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Convenția privind aviația civilă internațională (denumită în continuare „Convenția de la Chicago”), care reglementează transportul aerian internațional, a intrat în vigoare la 4 aprilie 1947. Prin Convenția de la Chicago a fost înființată Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI).

(2)

Toate statele membre sunt state contractante la Convenția de la Chicago (denumite în continuare „statele contractante”) și membre ale OACI, în timp ce Uniunea are statut de observator în anumite organisme ale OACI. În Consiliul OACI sunt reprezentate șase state membre.

(3)

În temeiul articolului 54 litera (l) din Convenția de la Chicago, Consiliul OACI poate adopta standarde și practici recomandate internaționale (SARP) și le poate desemna ca anexe la Convenția de la Chicago.

(4)

Consiliul OACI, în cadrul celei de a 237-a sesiuni ale sale, urmează să adopte amendamentul 20 la anexa 13 – Investigarea accidentelor și incidentelor aviatice – la Convenția de la Chicago (denumit în continuare „amendamentul 20”).

(5)

Principalul scop al amendamentului 20 este de a îmbunătăți siguranța aviației prin asigurarea unui nivel ridicat de eficiență, promptitudine și calitate a investigațiilor privind siguranța aviației civile.

(6)

Rețeaua europeană a autorităților de investigații pentru siguranța aviației civile (ENCASIA), instituită în temeiul articolului 7 din Regulamentul (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (1), este responsabilă, printre altele, de consilierea instituțiilor Uniunii cu privire la toate aspectele elaborării și punerii în aplicare a politicilor și normelor Uniunii referitoare la investigațiile privind siguranța și la prevenirea accidentelor și a incidentelor. ENCASIA a contribuit la elaborarea propunerii pentru amendamentul 20.

(7)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului OACI, întrucât amendamentul 20, odată adoptat, va fi obligatoriu în temeiul dreptului internațional, în conformitate cu articolul 90 litera (a) din Convenția de la Chicago, și poate influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, în special Regulamentul (UE) nr. 996/2010. Domeniul de aplicare al prezentei decizii ar trebui să se limiteze la conținutul amendamentului 20, în măsura în care conținutul acestuia intră sub incidența unui domeniu deja reglementat în mare măsură de normele comune ale Uniunii. Prezenta decizie nu ar trebui să aducă atingere repartizării competențelor între Uniune și statele membre în domeniul aviației.

(8)

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul celei de a 237-a sesiuni a Consiliului OACI sau al oricărei sesiuni ulterioare cu privire la adoptarea amendamentului 20 ar trebui să fie de a sprijini adoptarea amendamentului 20. Poziția Uniunii ar trebui să fie exprimată de statele membre care sunt membre ale Consiliului OACI, acționând împreună în interesul Uniunii.

(9)

În temeiul articolului 38 din Convenția de la Chicago, orice stat contractant care consideră că îi este imposibil să respecte din toate punctele de vedere un standard internațional sau o procedură internațională ori să își alinieze în totalitate propriile reglementări sau practici la orice astfel de standard internațional sau procedură internațională după modificarea standardului sau procedurii respective sau care consideră că este necesar să adopte reglementări sau practici care diferă dintr-un anumit punct de vedere față de cele stabilite de un standard internațional trebuie să transmită imediat către OACI o notificare cu privire la diferențele dintre practicile sale și cele stabilite de standardul internațional.

(10)

În temeiul articolului 90 din Convenția de la Chicago, orice anexă menționată la articolul 54 din Convenția de la Chicago sau orice amendament la o anexă produce efecte în termen de trei luni de la comunicarea sa către statele contractante sau după expirarea unei perioade mai lungi fixate de Consiliul OACI, cu excepția cazului în care, între timp, majoritatea statelor contractante notifică dezaprobarea lor Consiliului OACI.

(11)

Poziția Uniunii după adoptarea amendamentului 20 de către Consiliul OACI, care urmează să fie anunțată de Secretarul General al OACI prin procedura scrisorilor OACI adresate statelor, în măsura în care conținutul respectiv intră sub incidența unui domeniu deja reglementat în mare măsură de normele comune ale UE, ar trebui să fie de a nu înregistra niciun fel de dezaprobare și de a se conforma amendamentului 20. În cazul în care legislația Uniunii ar fi diferită de SARP-urile nou adoptate după data preconizată de aplicare a SARP-urilor respective, o diferență față de respectivele SARP-uri ar trebui să fie notificată OACI. Poziția Uniunii cu privire la o astfel de diferență ar trebui să se bazeze pe un document scris transmis Consiliului de către Comisie spre dezbatere și aprobare. Poziția respectivă ar trebui să fie exprimată de toate statele membre, acționând împreună în interesul Uniunii,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul celei de a 237-a sesiuni a Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale sau în cadrul oricărei sesiuni ulterioare este de a sprijini amendamentul 20 la anexa 13 – Investigarea accidentelor și incidentelor aviatice – la Convenția de la Chicago (denumit în continuare „amendamentul 20”).

(2)   Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii, cu condiția adoptării de către Consiliul OACI, fără modificări substanțiale, a amendamentului 20, este de a nu înregistra nicio dezaprobare și de a notifica conformarea cu amendamentul 20 adoptat, ca răspuns la scrisoarea relevantă a OACI adresată statelor.

În cazul în care legislația Uniunii este diferită de standardele prevăzute în anexa 13 la Convenția de la Chicago după data preconizată de aplicare a standardelor respective, necesitând notificarea diferențelor față de respectivele standarde specifice către OACI, în conformitate cu articolul 38 din Convenția de la Chicago, Comisia prezintă Consiliului, spre dezbatere și aprobare, în timp util și cu cel puțin două luni înainte de orice termen stabilit de OACI pentru notificarea diferențelor, un document pregătitor care stabilește poziția Uniunii în ceea ce privește diferențele detaliate care trebuie să fie notificate OACI de către statele membre, în numele Uniunii.

Articolul 2

Poziția menționată la articolul 1 alineatul (1) este exprimată de statele membre care sunt membre ale Consiliului OACI, acționând împreună în interesul Uniunii.

Pozițiile menționate la articolul 1 alineatul (2) sunt exprimate de toate statele membre, acționând împreună în interesul Uniunii.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 17 martie 2026.

Pentru Consiliu

Președintele

A. VAFEADES


(1)  Regulamentul (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind investigarea și prevenirea accidentelor și incidentelor survenite în aviația civilă și de abrogare a Directivei 94/56/CE (JO L 295, 12.11.2010, p. 35, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2010/996/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2026/714/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top