Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32025R2067

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2067 al Comisiei din 15 octombrie 2025 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 340/2008 al Comisiei privind redevențele și drepturile plătite Agenției Europene pentru Produse Chimice în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH)

C/2025/6790

JO L, 2025/2067, 16.10.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/2067/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/2067/oj

European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/2067

16.10.2025

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/2067 AL COMISIEI

din 15 octombrie 2025

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 340/2008 al Comisiei privind redevențele și drepturile plătite Agenției Europene pentru Produse Chimice în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (1), în special articolul 74 alineatul (1) și articolul 132,

întrucât:

(1)

Creșterea sustenabilității modelului de finanțare al Agenției Europene pentru Produse Chimice („agenția”) este unul dintre obiectivele prevăzute în Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice (2), având în vedere în special reducerea și imprevizibilitatea veniturilor din redevențe după ultimul termen de înregistrare din 2018 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și realocarea planificată a activităților științifice și tehnice către agențiile Uniunii. Prezentul regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr. 340/2008 al Comisiei (3) în ceea ce privește redevențele și drepturile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 și procedurile aferente este una dintr-o serie de măsuri menite să contribuie la creșterea sustenabilității financiare a agenției.

(2)

În conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 340/2008, este necesar ca redevențele și drepturile prevăzute în regulamentul respectiv să fie revizuite anual în funcție de rata inflației măsurată prin intermediul indicelui european al prețurilor de consum publicat de Eurostat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului (4), abrogat și înlocuit cu Regulamentul (UE) 2016/792 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

(3)

În urma revizuirii efectuate de Comisie, este necesar ca redevențele și drepturile standard să fie ajustate în conformitate cu ratele medii anuale ale inflației pentru anii 2021, 2022 și 2023, astfel cum au fost publicate de Eurostat, pentru a reflecta rata cumulată a inflației de 19,5 %. Pentru a proteja competitivitatea întreprinderilor mici și mijlocii („IMM-uri”) și în conformitate cu obiectivele Orientărilor politice ale Comisiei pentru perioada 2024-2029 (6) și cu Pachetul Comisiei de măsuri de ajutorare a IMM-urilor (7), ajustarea la inflație nu se va aplica redevențelor și drepturilor pe care IMM-urile trebuie să le plătească agenției.

(4)

Este necesar ca ajustarea redevențelor și drepturilor să fie stabilită la un asemenea nivel încât veniturile generate de ele, combinate cu veniturile din alte surse ale agenției, conform articolului 96 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, să fie suficiente pentru a acoperi costurile serviciilor furnizate de agenție.

(5)

Este necesar ca monitorizarea eforturilor depuse de către agenție pentru creșterea eficienței în vederea obținerii celui mai bun raport între resursele utilizate și rezultatele obținut să fie continuată de consiliul ei de administrație în baza competențelor care i-au fost conferite prin Regulamentul (CE) nr. 1907/2006. Este necesar ca, în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 340/2008, Comisia să țină seama de avizul Consiliului de administrație la următoarea revizuire a redevențelor și a drepturilor agenției.

(6)

În conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 340/2008, solicitanții de înregistrare sau solicitanții de altă natură declară pe propria răspundere dimensiunea întreprinderii lor, pe baza Recomandării 2003/361/CE a Comisiei (8), la momentul transmiterii dosarului. Ulterior, agenția efectuează o verificare ex post a corectitudinii acestor declarații. Inițial, acest sistem trebuia să fie în măsură să facă față amplorii înregistrărilor în termenele regulamentare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1907/2006. Cu toate acestea, experiența a arătat că verificarea ex post este laborioasă, necesitând adesea interacțiuni multiple cu solicitanții de înregistrare sau cu solicitanții de altă natură, în special în cazul în care statutul întreprinderii s-a schimbat de la declarația pe propria răspundere inițială și, prin urmare, necesită o verificare prin intermediul unor loturi multianuale. În plus, în cazurile în care dimensiunea unui solicitant de înregistrare sau a unui solicitant de altă natură este mai mare decât cea care a fost declarată pe proprie răspundere, se aplică o taxă suplimentară și o taxă administrativă în conformitate cu decizia Consiliului de administrație al agenției (9) și cu Regulamentul (CE) nr. 340/2008. Corectitudinea plăților redevențelor și eficacitatea și promptitudinea procesului de verificare a IMM-urilor au fost, de asemenea, aduse în atenția Comisiei de către Curtea de Conturi Europeană, Parlamentul European (10) și Consiliu (11).

(7)

Având în vedere că amploarea transmiterilor a scăzut de la ultimul termen de înregistrare din 2018 și pentru a îmbunătăți eficiența procesului de verificare a IMM-urilor și a stabili condiții de concurență echitabile, este adecvat să se solicite cererea de recunoaștere a statutului de IMM și documentele justificative înainte de transmiterea corespunzătoare. Prin urmare, este necesar ca agenția să efectueze o verificare ex ante a IMM-urilor. Este necesar ca agenția să decidă fără întârziere cu privire la cererile de recunoaștere a statutului de IMM și să decidă în termen de cel mult două luni de la primirea întregii documentații relevante. În consecință, este necesar ca o cerere de recunoaștere a statutului de IMM să fie transmisă fără întârziere cu cel puțin două luni înainte de o transmitere pentru care se solicită o reducere a redevenței, astfel încât agenția să aibă suficient timp pentru a lua o decizie cu privire la statutul de IMM al solicitantului înainte de transmiterea efectivă.

(8)

Având în vedere termenul de contestare prevăzut la articolul 92 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 și impactul pe care plata la timp a taxei de contestație îl are asupra admisibilității unei astfel de contestații, este necesar ca, în scopul reducerii taxei de contestație, contestatarul să transmită o declarație pe proprie răspundere și documente justificative cu privire la statutul său de IMM, împreună cu transmiterea contestației.

(9)

Verificarea statutului de IMM ar putea utiliza resurse din partea agenției care nu ar fi acoperite de redevența sau de dreptul IMM plătite odată cu transmiterea subsecventă și, prin urmare, este necesar ca agenția să aibă posibilitatea de a introduce o taxă administrativă care să fie plătită de întreprinderile care solicită statutul de IMM și care să reflecte volumul de muncă asociat verificării. Este necesar ca taxa administrativă să nu fie percepută în cazul în care decizia ulterioară a agenției privind statutul de IMM recunoaște statutul de IMM al solicitantului.

(10)

Pentru a spori securitatea juridică și a reduce sarcina administrativă asociată transmiterii unei cereri de recunoaștere a statutului de IMM și verificării unei astfel de cereri, este necesar ca decizia agenției privind statutul de IMM să rămână valabilă timp de trei ani, iar, în această perioadă, este necesar ca ea să se aplice tuturor transmiterilor către agenție în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii care impune verificarea statutului de IMM, nu numai transmiterilor efectuate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006. Aceasta înseamnă că este necesar ca orice alte transmiteri efectuate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 sau al altor acte legislative ale Uniunii, care generează o redevență sau un drept în cursul acestei perioade de trei ani de către aceeași întreprindere, să facă obiectul deciziei existente a agenției privind statutul de IMM, fără a fi necesar să se solicite din nou recunoașterea statutului de IMM. Pentru a ușura sarcina asupra IMM-urilor, prima cerere repetată de recunoaștere a statutului de IMM după prima decizie a agenției privind statutul de IMM poate fi depusă printr-o declarație pe proprie răspundere privind dimensiunea întreprinderii, dacă ea este depusă cu două luni înainte de încheierea perioadei de valabilitate de trei ani și dacă statutul de IMM nu s-a schimbat. În cazul în care statutul nu s-a schimbat, nu sunt necesare informații noi.

(11)

Părțile interesate și agenția au nevoie de suficient timp pentru a lua măsurile adecvate pentru a se conforma modificărilor aduse procesului de verificare a IMM-urilor prevăzut în prezentul regulament. Așadar, este necesar ca aplicarea modificărilor aduse articolului 13 din Regulamentul (CE) nr. 340/2008 în ceea ce privește procesul de verificare a IMM-urilor să fie amânată cu 15 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

(12)

Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (CE) nr. 340/2008 să fie modificat în consecință.

(13)

Este necesar ca prezentul regulament să nu se aplice transmiterilor valabile care sunt pendinte la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(14)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 133 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 340/2008 se modifică după cum urmează:

1.

la articolul 10 se introduce alineatul (2a) cu următorul text:

„(2a)   O persoană fizică sau juridică are dreptul de a plăti o taxă de contestație redusă în cazul în care ultima decizie emisă de agenție în beneficiul persoanei respective în conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din prezentul regulament a concluzionat că persoana în cauză are dreptul la o astfel de reducere și dacă perioada de valabilitate a deciziei respective nu a expirat încă. În acest caz, persoana fizică sau juridică transmite agenției decizia privind recunoașterea statutului de IMM atunci când transmite contestația.

În cazul în care o decizie privind recunoașterea statutului de IMM este încă pendinte la momentul transmiterii contestației, articolul 13 alineatul (7) se aplică mutatis mutandis.

În cazul în care o astfel de decizie nu a fost emisă anterior de agenție sau este pendinte sau în cazul în care perioada de valabilitate a deciziei a expirat, persoana în cauză pune la dispoziție, la transmiterea contestației, o declarație pe propria răspundere privind dimensiunea întreprinderii și documentele justificative menționate la articolul 13 alineatul (1b) din prezentul regulament, conform cărora are dreptul la reducere.”

;

2.

articolul 13 se modifică după cum urmează:

(a)

titlul articolului se înlocuiește cu următorul text:

Recunoașterea statutului de IMM, reduceri și scutiri de redevențe ”;

(b)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   O persoană fizică sau juridică care pretinde că are dreptul la o redevență redusă sau la un drept redus, în conformitate cu articolele 3-9, solicită agenției recunoașterea statutului de IMM cu cel puțin două luni înainte de transmiterea care a condus la plata redevenței.

O persoană fizică sau juridică care pretinde că are dreptul la o redevență redusă sau la un drept redus transmite agenției documentele relevante care dovedesc dreptul la o astfel de reducere în temeiul statutului de IMM în conformitate cu Recomandarea 2003/361/CE.”

;

(c)

se introduc următoarele alineate (1a) și (1b):

„(1a)   Verificarea statutului de IMM de către agenție poate face obiectul unei taxe administrative.

Nivelul respectivei taxe administrative se stabilește de consiliul de administrație al agenției, pe baza unei propuneri a directorului executiv al agenției care să reflecte volumul de muncă asociat verificării statutului de IMM în temeiul prezentului articol. Este necesar ca o taxă administrativă să nu fie percepută în cazul în care decizia ulterioară a agenției privind statutul de IMM recunoaște statutul de IMM al solicitantului. Decizia consiliului de administrație privind nivelul taxei administrative se publică.

(1b)   Agenția publică o listă cu documentele relevante care trebuie să fie transmise în conformitate cu alineatul (1).”

;

(d)

alineatele (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(3)   Agenția poate solicita, în orice moment, dovezi suplimentare din care să rezulte că se îndeplinesc condițiile pentru reducerea redevențelor sau a drepturilor sau pentru scutire de la plata redevențelor. Agenția respinge cererea în cazul în care dovezile solicitate nu sunt furnizate în termenul stabilit de agenție pentru cererea respectivă.

În cazul în care orice document transmis agenției nu este redactat într-una dintre limbile oficiale ale Uniunii, el trebuie să fie însoțit de o traducere autorizată în oricare dintre limbile oficiale.

(4)   La primirea întregii documentații relevante, agenția decide, în termen de două luni, dacă statutul de IMM poate fi recunoscut. Termenul poate fi mai târziu dacă agenția și întreprinderea convin de comun acord.

O decizie privind recunoașterea statutului de IMM este valabilă timp de trei ani pentru toate transmiterile efectuate către agenție după o astfel de decizie, în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii care impune astfel de transmiteri. Prima cerere repetată de recunoaștere a statutului de IMM după prima decizie a agenției privind statutul de IMM poate fi depusă printr-o declarație pe proprie răspundere privind dimensiunea întreprinderii, dacă ea este depusă cu două luni înainte de încheierea perioadei de valabilitate de trei ani și dacă statutul de IMM nu s-a schimbat.”

;

(e)

se introduc următoarele alineate (5), (6) și (7):

„(5)   În cazul în care agenția decide să nu recunoască statutul de IMM solicitat, solicitantul nu are dreptul la nicio revendicare de reducere a redevenței sau a dreptului în conformitate cu articolele 3-10.

(6)   Atunci când o persoană fizică sau juridică care solicită o redevență redusă sau un drept redus în conformitate cu articolele 3-9 efectuează o transmitere către agenție în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, trebuie să transmită, împreună cu transmiterea respectivă și decizia agenției privind recunoașterea statutului de IMM.

(7)   În cazul în care, în circumstanțe excepționale, agenția nu este în măsură să adopte o decizie cu privire la statutul de IMM în termen de două luni de la primirea tuturor documentelor relevante, o transmitere efectuată ulterior de solicitantul statutului de IMM care generează plata unei redevențe sau a unui drept menționate la alineatul (1) beneficiază temporar de redevența redusă sau de dreptul redus solicitate. O astfel de redevență redusă sau de drept redus se acordă condiționat până la adoptarea unei decizii privind statutul de IMM. În cazul în care decizia ulterioară nu recunoaște statutul de IMM, agenția percepe soldul redevenței integrale sau al dreptului integral și poate percepe o taxă administrativă.

Alineatele (5), (6) și (7) de la articolele 3-5 și alineatele (3), (4) și (5) de la articolul 7 se aplică mutatis mutandis.

Pentru redevențele de plătit în conformitate cu articolele 6, 8 și 9, soldul redevenței integrale sau al dreptului integral se plătește în termen de 14 zile calendaristice de la data primirii deciziei agenției de a nu recunoaște statutul de IMM.”

;

3.

anexele I-VIII la Regulamentul (CE) nr. 340/2008 se înlocuiesc cu anexele I-VIII la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament nu se aplică transmiterilor valabile care sunt pendinte la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Totuși, articolul 1 alineatele (1) și (2) se aplică de la 5 februarie 2027.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 octombrie 2025.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 396, 30.12.2006, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2006/1907/oj.

(2)  Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice [COM(2020) 667 final].

(3)  Regulamentul (CE) nr. 340/2008 al Comisiei din 16 aprilie 2008 privind redevențele și drepturile plătite Agenției Europene pentru Produse Chimice în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) (JO L 107, 17.4.2008, p. 6, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/340/oj).

(4)  Regulamentul (CE) nr. 2494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum (JO L 257, 27.10.1995, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1995/2494/oj).

(5)  Regulamentul (UE) 2016/792 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum și indicele prețului locuințelor, și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului (JO L 135, 24.5.2016, p. 11, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/792/oj).

(6)  În fața unei alegeri – Orientările politice pentru următoarea Comisie Europeană 2024-2029, 18 iulie 2024, Strasbourg.

(7)  Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Pachetul de măsuri de ajutorare a IMM-urilor [COM(2023) 535 final].

(8)  Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36 , ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2003/361/oj).

(9)  Decizia MB/01/2024 a Consiliului de administrație al ECHA din 22 iulie 2024 privind clasificarea serviciilor pentru care se percep drepturi.

(10)  Parlamentul European, Raport privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Agenției Europene pentru Produse Chimice aferent exercițiului financiar 2018 [2019/2086 (DEC)].

(11)  Consiliul Uniunii Europene, Recomandările Consiliului privind descărcarea de gestiune a organismelor instituite în temeiul TFUE și al Tratatului Euratom în ceea ce privește execuția bugetară pentru exercițiul financiar 2018 (5761/20 ADD 1).


ANEXA I

Redevențe pentru înregistrările transmise în temeiul articolelor 6, 7 sau 11 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

Tabelul 1

Redevențe standard

 

Transmitere individuală

Transmitere în comun

Redevență pentru substanțe în intervalul cantitativ de la 1 la 10 tone

2 078  EUR

1 558  EUR

Redevență pentru substanțe în intervalul cantitativ de la 10 la 100 de tone

5 585  EUR

4 190  EUR

Redevență pentru substanțe în intervalul cantitativ de la 100 la 1 000 de tone

14 939  EUR

11 204  EUR

Redevență pentru substanțe în cantități de peste 1 000 de tone

40 270  EUR

30 202  EUR


Tabelul 2

Redevențe reduse pentru IMM-uri

 

Întreprindere mijlocie

(transmitere individuală)

Întreprindere mijlocie

(transmitere în comun)

Întreprindere mică

(transmitere individuală)

Întreprindere mică

(transmitere în comun)

Microîntreprindere

(transmitere individuală)

Microîntreprindere

(transmitere în comun)

Redevență pentru substanțe în intervalul cantitativ de la 1 la 10 tone

1 131  EUR

848  EUR

609  EUR

457  EUR

87  EUR

65  EUR

Redevență pentru substanțe în intervalul cantitativ de la 10 la 100 de tone

3 038  EUR

2 279  EUR

1 636  EUR

1 227  EUR

234  EUR

175  EUR

Redevență pentru substanțe în intervalul cantitativ de la 100 la 1 000 de tone

8 126  EUR

6 094  EUR

4 375  EUR

3 282  EUR

625  EUR

469  EUR

Redevență pentru substanțe în cantități de peste 1 000 de tone

21 904  EUR

16 428  EUR

11 795  EUR

8 846  EUR

1 685  EUR

1 264  EUR


ANEXA II

Redevențe pentru înregistrările transmise în temeiul articolului 17 alineatul (2), al articolului 18 alineatele (2) și (3) sau al articolului 19 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

Tabelul 1

Redevențe standard

 

Transmitere individuală

Transmitere în comun

Redevență

2 078  EUR

1 558  EUR


Tabelul 2

Redevențe reduse pentru IMM-uri

 

Întreprindere mijlocie

(transmitere individuală)

Întreprindere mijlocie

(transmitere în comun)

Întreprindere mică

(transmitere individuală)

Întreprindere mică

(transmitere în comun)

Microîntreprindere

(transmitere individuală)

Microîntreprindere

(transmitere în comun)

Redevență

1 131  EUR

848  EUR

609  EUR

457  EUR

87  EUR

65  EUR


ANEXA III

Redevențe pentru actualizările înregistrărilor transmise în temeiul articolului 22 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

Tabelul 1

Redevențe standard pentru actualizarea intervalului cantitativ

 

Transmitere individuală

Transmitere în comun

De la intervalul cantitativ 1-10 tone la intervalul cantitativ 10-100 de tone

3 507  EUR

2 630  EUR

De la intervalul cantitativ 1-10 tone la intervalul cantitativ 100-1 000 de tone

12 861  EUR

9 645  EUR

De la intervalul cantitativ 1-10 tone la intervalul cantitativ de peste 1 000 de tone

38 192  EUR

28 644  EUR

De la intervalul cantitativ 10-100 tone la intervalul cantitativ 100-1 000 de tone

9 353  EUR

7 015  EUR

De la intervalul cantitativ 10-100 tone la intervalul cantitativ de peste 1 000 de tone

34 685  EUR

26 013  EUR

De la intervalul cantitativ 100-1 000 tone la intervalul cantitativ de peste 1 000 de tone

25 332  EUR

18 998  EUR


Tabelul 2

Redevențe reduse pentru IMM-uri pentru actualizarea intervalului cantitativ

 

Întreprindere mijlocie

(transmitere individuală)

Întreprindere mijlocie

(transmitere în comun)

Întreprindere mică

(transmitere individuală)

Întreprindere mică

(transmitere în comun)

Microîntreprindere

(transmitere individuală)

Microîntreprindere

(transmitere în comun)

De la intervalul cantitativ 1-10 tone la intervalul cantitativ 10-100 de tone

1 908  EUR

1 431  EUR

1 027  EUR

770  EUR

147  EUR

110  EUR

De la intervalul cantitativ 1-10 tone la intervalul cantitativ 100-1 000 de tone

6 995  EUR

5 246  EUR

3 767  EUR

2 825  EUR

538  EUR

404  EUR

De la intervalul cantitativ 1-10 tone la intervalul cantitativ de peste 1 000 de tone

20 774  EUR

15 580  EUR

11 186  EUR

8 389  EUR

1 598  EUR

1 198  EUR

De la intervalul cantitativ 10-100 tone la intervalul cantitativ 100-1 000 de tone

5 087  EUR

3 816  EUR

2 739  EUR

2 055  EUR

391  EUR

294  EUR

De la intervalul cantitativ 10-100 tone la intervalul cantitativ de peste 1 000 de tone

18 866  EUR

14 150  EUR

10 159  EUR

7 619  EUR

1 451  EUR

1 088  EUR

De la intervalul cantitativ 100-1 000 tone la intervalul cantitativ de peste 1 000 de tone

13 779  EUR

10 334  EUR

7 419  EUR

5 564  EUR

1 060  EUR

795  EUR


Tabelul 3

Redevențe standard pentru alte actualizări

Tipul actualizării

Modificare a identității solicitantului de înregistrare care implică o modificare a personalității juridice

1 949  EUR

Tipul actualizării

Transmitere individuală

Transmitere în comun

Modificare a accesului acordat la informații din transmitere:

Gradul de puritate și/sau identitatea impurităților sau a aditivilor

5 846  EUR

4 384  EUR

Intervalul cantitativ relevant

1 949  EUR

1 461  EUR

Un rezumat al studiilor sau un rezumat detaliat al studiilor

5 846  EUR

4 384  EUR

Informații din fișa cu date de securitate

3 897  EUR

2 923  EUR

Denumirea comercială a substanței

1 949  EUR

1 461  EUR

Denumirea IUPAC pentru substanțele care nu beneficiază de un regim tranzitoriu menționate la articolul 119 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

1 949  EUR

1 461  EUR

Denumirea IUPAC pentru substanțele menționate la articolul 119 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 utilizate ca intermediare, în activitățile științifice de cercetare și dezvoltare sau în cercetarea și dezvoltarea orientate spre produse sau procese

1 949  EUR

1 461  EUR


Tabelul 4

Redevențe reduse pentru IMM-uri pentru alte actualizări

Tipul actualizării

Întreprindere mijlocie

Întreprindere mică

Microîntreprindere

Modificare a identității solicitantului de înregistrare care implică o modificare a personalității juridice

1 060  EUR

571  EUR

82  EUR

Tipul actualizării

Întreprindere mijlocie

(transmitere individuală)

Întreprindere mijlocie

(transmitere în comun)

Întreprindere mică

(transmitere individuală)

Întreprindere mică

(transmitere în comun)

Microîntreprindere

(transmitere individuală)

Microîntreprindere

(transmitere în comun)

Modificare a accesului acordat la informații din transmitere:

Gradul de puritate și/sau identitatea impurităților sau a aditivilor

3 180  EUR

2 385  EUR

1 712  EUR

1 284  EUR

245  EUR

183  EUR

Intervalul cantitativ relevant

1 060  EUR

795  EUR

571  EUR

428  EUR

82  EUR

61  EUR

Un rezumat al studiilor sau un rezumat detaliat al studiilor

3 180  EUR

2 385  EUR

1 712  EUR

1 284  EUR

245  EUR

183  EUR

Informații din fișa cu date de securitate

2 120  EUR

1 590  EUR

1 141  EUR

856  EUR

163  EUR

122  EUR

Denumirea comercială a substanței

1 060  EUR

795  EUR

571  EUR

428  EUR

82  EUR

61  EUR

Denumirea IUPAC pentru substanțele care nu beneficiază de un regim tranzitoriu menționate la articolul 119 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

1 060  EUR

795  EUR

571  EUR

428  EUR

82  EUR

61  EUR

Denumirea IUPAC pentru substanțele menționate la articolul 119 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 utilizate ca intermediare, în activitățile științifice de cercetare și dezvoltare sau în cercetarea și dezvoltarea orientate spre produse sau procese

1 060  EUR

795  EUR

571  EUR

428  EUR

82  EUR

61  EUR


ANEXA IV

Redevențe pentru cererile transmise în temeiul articolului 10 litera (a) punctul (xi) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

Tabelul 1

Redevențe standard

Element pentru care se solicită confidențialitatea

Transmitere individuală

Transmitere în comun

Gradul de puritate și/sau identitatea impurităților sau a aditivilor

5 846  EUR

4 384  EUR

Intervalul cantitativ relevant

1 949  EUR

1 461  EUR

Un rezumat al studiilor sau un rezumat detaliat al studiilor

5 846  EUR

4 384  EUR

Informații din fișa cu date de securitate

3 897  EUR

2 923  EUR

Denumirea comercială a substanței

1 949  EUR

1 461  EUR

Denumirea IUPAC pentru substanțele care nu beneficiază de un regim tranzitoriu menționate la articolul 119 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

1 949  EUR

1 461  EUR

Denumirea IUPAC pentru substanțele menționate la articolul 119 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 utilizate ca intermediare, în activitățile științifice de cercetare și dezvoltare sau în cercetarea și dezvoltarea orientate spre produse sau procese

1 949  EUR

1 461  EUR


Tabelul 2

Redevențe reduse pentru IMM-uri

Element pentru care se solicită confidențialitatea

Întreprindere mijlocie

(transmitere individuală)

Întreprindere mijlocie

(transmitere în comun)

Întreprindere mică

(transmitere individuală)

Întreprindere mică

(transmitere în comun)

Microîntreprindere

(transmitere individuală)

Microîntreprindere

(transmitere în comun)

Gradul de puritate și/sau identitatea impurităților sau a aditivilor

3 180  EUR

2 385  EUR

1 712  EUR

1 284  EUR

245  EUR

183  EUR

Intervalul cantitativ relevant

1 060  EUR

795  EUR

571  EUR

428  EUR

82  EUR

61  EUR

Un rezumat al studiilor sau un rezumat detaliat al studiilor

3 180  EUR

2 385  EUR

1 712  EUR

1 284  EUR

245  EUR

183  EUR

Informații din fișa cu date de securitate

2 120  EUR

1 590  EUR

1 141  EUR

856  EUR

163  EUR

122  EUR

Denumirea comercială a substanței

1 060  EUR

795  EUR

571  EUR

428  EUR

82  EUR

61  EUR

Denumirea IUPAC pentru substanțele care nu beneficiază de un regim tranzitoriu menționate la articolul 119 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

1 060  EUR

795  EUR

571  EUR

428  EUR

82  EUR

61  EUR

Denumirea IUPAC pentru substanțele menționate la articolul 119 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 utilizate ca intermediare, în activitățile științifice de cercetare și dezvoltare sau în cercetarea și dezvoltarea orientate spre produse sau procese

1 060  EUR

795  EUR

571  EUR

428  EUR

82  EUR

61  EUR


ANEXA V

Redevențe și drepturi pentru notificările PPORD transmise în temeiul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

Tabelul 1

Redevențe pentru notificări PPORD

Redevență standard

650 EUR

Redevență redusă pentru întreprinderi mijlocii

353 EUR

Redevență redusă pentru întreprinderi mici

190 EUR

Redevență redusă pentru microîntreprinderi

27 EUR


Tabelul 2

Drepturi pentru prelungirea scutirii PPORD

Drept standard

1 299  EUR

Drept redus pentru întreprinderi mijlocii

707 EUR

Drept redus pentru întreprinderi mici

380 EUR

Drept redus pentru microîntreprinderi

54 EUR


ANEXA VI

1.   Redevențe pentru cererile de autorizare prezentate în temeiul articolului 62 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

Tabelul 1

Redevențe standard

Redevență de bază

64 650  EUR

Redevență suplimentară per substanță

12 930  EUR

Redevență suplimentară per utilizare

58 185  EUR


Tabelul 2

Redevențe reduse pentru întreprinderi mijlocii

Redevență de bază

40 575  EUR

Redevență suplimentară per substanță

8 115  EUR

Redevență suplimentară per utilizare

36 518  EUR


Tabelul 3

Redevențe reduse pentru întreprinderi mici

Redevență de bază

24 345  EUR

Redevență suplimentară per substanță

4 869  EUR

Redevență suplimentară per utilizare

21 911  EUR


Tabelul 4

Redevențe reduse pentru microîntreprinderi

Redevență de bază

5 410  EUR

Redevență suplimentară per substanță

1 082  EUR

Redevență suplimentară per utilizare

4 869  EUR

2.   Redevențe pentru cererile de autorizare pentru utilizări ale substanțelor în producția de piese de schimb pentru produse a căror producție a încetat sau în repararea articolelor care nu se mai fabrică sau a produselor complexe, astfel cum se menționează la articolul 8 alineatul (2) al cincilea paragraf

Tabelul 1

Redevențe standard

Redevență de bază

32 325  EUR

Redevență suplimentară per substanță

6 465  EUR

Redevență suplimentară per utilizare

29 092  EUR

Tabelul 2

Redevențe reduse pentru întreprinderi mijlocii

Redevență de bază

20 287  EUR

Redevență suplimentară per substanță

4 057  EUR

Redevență suplimentară per utilizare

18 259  EUR

Tabelul 3

Redevențe reduse pentru întreprinderi mici

Redevență de bază

12 172  EUR

Redevență suplimentară per substanță

2 434  EUR

Redevență suplimentară per utilizare

10 955  EUR

Tabelul 4

Redevențe reduse pentru microîntreprinderi

Redevență de bază

2 705  EUR

Redevență suplimentară per substanță

541 EUR

Redevență suplimentară per utilizare

2 434  EUR


ANEXA VII

1.   Drepturi pentru revizuirea unei autorizații în temeiul articolului 61 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

Tabelul 1

Drepturi standard

Drept de bază

64 650  EUR

Drept suplimentar per substanță

12 930  EUR

Drept suplimentar per utilizare

58 185  EUR


Tabelul 2

Drepturi reduse pentru întreprinderi mijlocii

Drept de bază

40 575  EUR

Drept suplimentar per substanță

8 115  EUR

Drept suplimentar per utilizare

36 518  EUR


Tabelul 3

Drepturi reduse pentru întreprinderi mici

Drept de bază

24 345  EUR

Drept suplimentar per substanță

4 869  EUR

Drept suplimentar per utilizare

21 911  EUR


Tabelul 4

Drepturi reduse pentru microîntreprinderi

Drept de bază

5 410  EUR

Drept suplimentar per substanță

1 082  EUR

Drept suplimentar per utilizare

4 869  EUR

2.   Drepturi pentru revizuirea unei autorizații acordate pentru utilizările unor substanțe în producția de piese de schimb pentru produse a căror producție a încetat sau pentru repararea articolelor care nu se mai produc sau a produselor complexe, astfel cum se menționează la articolul 9 alineatul (2) al cincilea paragraf

Tabelul 1

Drepturi standard

Drept de bază

32 325  EUR

Drept suplimentar per substanță

6 465  EUR

Drept suplimentar per utilizare

29 092  EUR

Tabelul 2

Drepturi reduse pentru întreprinderi mijlocii

Drept de bază

20 287  EUR

Drept suplimentar per substanță

4 057  EUR

Drept suplimentar per utilizare

18 259  EUR

Tabelul 3

Drepturi reduse pentru întreprinderi mici

Drept de bază

12 172  EUR

Drept suplimentar per substanță

2 434  EUR

Drept suplimentar per utilizare

10 955  EUR

Tabelul 4

Drepturi reduse pentru microîntreprinderi

Drept de bază

2 705  EUR

Drept suplimentar per substanță

541 EUR

Drept suplimentar per utilizare

2 434  EUR


ANEXA VIII

Redevențe pentru contestații în temeiul articolului 92 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

Tabelul 1

Redevențe standard

Contestație împotriva unei decizii adoptate în temeiul

Redevență

articolelor 9 sau 20 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

2 858  EUR

articolelor 27 sau 30 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

5 716  EUR

articolului 51 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

8 574  EUR


Tabelul 2

Redevențe reduse pentru IMM-uri

Contestație împotriva unei decizii adoptate în temeiul

Redevență

articolelor 9 sau 20 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

1 794  EUR

articolelor 27 sau 30 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

3 587  EUR

articolului 51 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

5 381  EUR


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/2067/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top