(1)

În concluziile sale privind „Adoptarea de măsuri pentru o mai bună gestionare a fluxurilor migratorii” din 10 octombrie 2014, Consiliul a recunoscut că, ținând seama de eforturile întreprinse de statele membre afectate de fluxurile migratorii, toate statele membre ar trebui să își aducă contribuția la relocare într-un mod echitabil și echilibrat.

(2)

Prezentul regulament se bazează pe aplicarea deplină și incluzivă a Convenției Organizației Națiunilor Unite din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților, astfel cum a fost completată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967 (denumită în continuare „Convenția de la Geneva”).

(3)

Ar trebui instituit un cadru de relocare și de admisie umanitară al Uniunii (denumit în continuare „cadrul Uniunii”) care să completeze alte căi legale. Cadrul Uniunii ar trebui să ofere resortisanților țărilor terțe celor mai vulnerabili sau apatrizilor care au nevoie de protecție internațională acces la o soluție durabilă în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern.

(4)

La 19 septembrie 2016, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) îndemna statele să intensifice eforturile de relocare și preconiza un cadru cuprinzător de răspuns privind refugiații în care statele să urmărească să ofere posibilități de relocare și alte căi legale la o scară care să permită satisfacerea nevoilor de relocare la nivel mondial identificate de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR). Pactul mondial privind refugiații, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 17 decembrie 2018, prevede că se vor solicita contribuții voluntare din partea statelor pentru a stabili sau a extinde domeniul de aplicare, dimensiunea și calitatea programelor de relocare.

(5)

În comunicarea sa din 13 mai 2015 referitoare la Agenda europeană privind migrația, Comisia a arătat că este nevoie de o abordare comună în ceea ce privește acordarea de protecție persoanelor strămutate care au nevoie de protecție prin relocare.

(6)

În recomandarea sa din 8 iunie 2015 adresată statelor membre privind un mecanism european de relocare, Comisia a recomandat ca relocarea să se bazeze pe o cheie de repartizare echitabilă. Aceasta a fost urmată de concluzii ale reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului la 20 iulie 2015, privind relocarea, prin sisteme multilaterale și naționale, a unui număr de 22 504 persoane care aveau în mod clar nevoie de protecție internațională. Locurile de relocare au fost repartizate între statele membre și Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția în conformitate cu angajamentele prevăzute în anexa la concluziile respective.

(7)

La 15 decembrie 2015, Comisia a adresat statelor membre și statelor asociate o recomandare privind un sistem de admisie umanitară pe bază de voluntariat gestionat împreună cu Turcia, prin care statelor participante li se recomanda să admită persoane strămutate în urma conflictului din Siria care aveau nevoie de protecție internațională.

(8)

În comunicarea sa din 6 aprilie 2016 intitulată „Posibilități de reformare a sistemului european comun de azil și de îmbunătățire a căilor legale de migrație”, Comisia anunța că va înainta o propunere privind un sistem structurat de relocare în cadrul politicii Uniunii în materie de relocare și care urma să definească o abordare comună pentru sosirea sigură și legală în Uniune a persoanelor care au nevoie de protecție internațională.

(9)

În rezoluția sa din 12 aprilie 2016 referitoare la situația din Mediterana și la necesitatea unei abordări globale a migrației de către UE, Parlamentul European sublinia necesitatea unui program de relocare permanent la nivelul Uniunii, prin care să se asigure relocarea unui număr semnificativ de refugiați în raport cu numărul total de refugiați care solicită protecție în Uniune.

(10)

La 27 septembrie 2017, Comisia a adresat statelor membre o recomandare privind sporirea căilor legale pentru persoanele care au nevoie de protecție internațională. Ca răspuns, statele membre s-au angajat să ofere 50 039 de locuri de relocare.

(11)

Pe baza inițiativelor existente și în contextul arhitecturii internaționale actuale, ar trebui instituit un cadru stabil și fiabil al Uniunii pentru admisia pe teritoriul statelor membre a resortisanților țărilor terțe sau a apatrizilor care au nevoie de protecție internațională, care să fie implementat în conformitate cu un plan de relocare și de admisie umanitară al Uniunii (denumit în continuare „planul Uniunii”), care ar trebui să respecte pe deplin precizările concrete ale statelor membre privind angajamentele lor.

(12)

Cadrul Uniunii ar trebui situat în contextul eforturilor depuse pe plan internațional în privința relocării și a admisiei umanitare. Contribuția cadrului Uniunii la satisfacerea nevoilor de relocare și de admisie umanitară la nivel internațional ar trebui să joace un rol în consolidarea parteneriatului Uniunii cu țări terțe, cu scopul de a manifesta solidaritate cu țările din regiunile în care au fost strămutate numeroase persoane care au nevoie de protecție internațională, ajutând la atenuarea presiunii exercitate asupra țărilor respective, stimulând capacitatea acestora de a îmbunătăți condițiile de primire și de protecție internațională și reducând deplasările ulterioare, ilegale și periculoase către noi destinații, ale resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor care au nevoie de protecție internațională, în contextul migrației.

(13)

Pentru a contribui la sporirea eforturilor de relocare și de admisie umanitară și pentru a reduce divergențele dintre practicile și procedurile naționale de relocare, ar trebui instituită o procedură comună, împreună cu criterii comune de eligibilitate și motive comune de refuzare a admisiei, precum și principii comune referitoare la statutul care urmează să fie acordat persoanelor admise.

(14)

Procedura de admisie comună ar trebui să se bazeze pe experiența și standardele în materie de relocare și de admisie umanitară ale statelor membre și, după caz, pe cele ale UNHCR.

(15)

Admisia membrilor de familie ai resortisanților țărilor terțe sau ai apatrizilor cu ședere legală într-un stat membru, ori ai cetățenilor Uniunii, nu ar trebui să aducă atingere drepturilor prevăzute în Directiva 2003/86/CE a Consiliului (4), în Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) sau în dreptul intern privind reîntregirea familiei. Prin urmare, o astfel de admisie ar trebui să se axeze pe membrii de familie care nu intră în domeniul de aplicare al directivelor respective sau al dreptului intern relevant ori care nu au putut fi reuniți cu familiile lor din alte motive.

(16)

Pentru a asigura unitatea familiei, ar trebui, de regulă și în măsura posibilului, ca toți membrii de familie în legătură cu care un stat membru intenționează să deruleze o procedură de admisie, care sunt eligibili și care nu intră sub incidența motivelor de refuz, să fie admiși împreună. Dacă acest lucru nu este posibil, membrii de familie neadmiși împreună ar trebui admiși cât mai curând posibil într-un stadiu ulterior. În procesul de stabilire a parametrilor unei anumite familii de care depinde un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid, astfel cum se menționează în prezentul regulament, statele membre ar trebui să recunoască faptul că relațiile extinse pot fi ultima linie de apărare pentru persoanele care se bazează exclusiv pe familie pentru supraviețuire, sprijin psihologic și asistență emoțională.

(17)

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a alege persoanele în legătură cu care derulează o procedură de admisie, inclusiv pe baza considerentelor referitoare la componența familiei. Atunci când fac respectiva alegere, statele membre ar trebui să respecte principiul unității familiei. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a le solicita resortisanților țărilor terțe sau apatrizilor să facă dovada existenței unei relații de familie.

(18)

Noțiunea „pericol pentru sănătatea publică” este înțeleasă ca făcând referire la o boală cu potențial epidemic în înțelesul Regulamentului sanitar internațional al Organizației Mondiale a Sănătății.

(19)

O procedură de admisie constă în următoarele etape: recomandare, după caz, identificare, înregistrare, evaluare și o concluzie privind admisia, precum și, în cazul relocării, o decizie privind acordarea protecției internaționale sau, în cazul admisiei umanitare, o decizie privind acordarea protecției internaționale ori a statutului umanitar în temeiul dreptului intern.

(20)

O concluzie pozitivă privind admisia înseamnă că o persoană în legătură cu care un stat membru a derulat o procedură de admisie în scopul relocării sau al admisiei umanitare a fost acceptată în scopul admisiei de statul membru care a ajuns la concluzia respectivă. O concluzie negativă privind admisia înseamnă că o astfel de persoană nu a fost acceptată în scopul admisiei de statul membru respectiv.

(21)

Înainte de acordarea protecției internaționale, ar trebui efectuată o evaluare completă a nevoilor de protecție internațională ale resortisantului țării terțe sau ale apatridului.

(22)

În cazul unei admisii de urgență, evaluarea cerințelor de admisie stabilite în temeiul prezentului regulament ar trebui accelerată. Admisia de urgență nu ar trebui să fie neapărat legată de regiunile sau țările terțe din care urmează să se efectueze admisia în temeiul prezentului regulament. Toate statele membre ar trebui să fie încurajate să ofere locuri pentru admisia de urgență.

(23)

O procedură de admisie ar trebui încheiată cât mai curând posibil, asigurându-se în același timp faptul că statele membre dispun de suficient timp pentru a efectua o examinare adecvată a fiecărui caz în parte. Statele membre ar trebui să depună toate eforturile pentru a se asigura că resortisanții țărilor terțe sau apatrizii în legătură cu care s-a ajuns la o concluzie pozitivă privind admisia intră pe teritoriul lor nu mai târziu de douăsprezece luni de la data concluziei respective.

(24)

Toate datele cu caracter personal ale persoanelor cărora li s-a acordat protecție internațională sau un statut umanitar național în conformitate cu prezentul regulament ar trebui să fie stocate timp de cinci ani de la data înregistrării la nivel național. Respectiva perioadă de cinci ani ar trebui să fie considerată suficientă în scopurile procedurii de admisie, dat fiind că majoritatea acestor persoane își vor fi avut rezidența de mai mulți ani în Uniune și vor fi obținut cetățenia unui stat membru. Având în vedere că resortisanților țărilor terțe sau apatrizilor cărora li s-a refuzat admisia într-un stat membru, în cei trei ani anteriori admisiei, deoarece au existat motive întemeiate să se considere că aceștia ar reprezenta un pericol pentru comunitate, pentru ordinea publică, pentru securitate sau pentru sănătatea publică a statului membru care examinează dosarul de admisie, sau pe motiv că s-a emis o alertă în Sistemul de informații Schengen sau în baza de date națională a unui stat membru în scopul de a i se refuza intrarea ar trebui să li se refuze admisia în temeiul prezentului regulament, datele acestora ar trebui să fie stocate pe o perioadă de trei ani de la data la care s-a ajuns la concluzia negativă privind admisia. Având în vedere că resortisanților țărilor terțe care, în cei trei ani anteriori admisiei, nu și-au dat consimțământul pentru a fi admiși într-un anumit stat membru sau și-au retras consimțământul li s-ar putea refuza admisia în temeiul prezentului regulament, datele ar trebui să fie stocate pentru o perioadă de trei ani de la data întreruperii. Perioada de stocare ar trebui să fie mai scurtă în anumite situații speciale, când nu este nevoie să se stocheze datele cu caracter personal pentru acest interval. Datele cu caracter personal care aparțin unui resortisant al unei țări terțe sau unui apatrid ar trebui să fie șterse imediat și permanent de îndată ce respectiva persoană obține cetățenia unui stat membru.

(25)

Nu există un drept de a solicita admisia sau de a fi admis de un stat membru. În plus, statele membre nu au nicio obligație de a admite o persoană în temeiul prezentului regulament.

(26)

Relocarea ar trebui să fie principalul tip de admisie, completat de admisia umanitară și de admisia de urgență, după caz, pentru a răspunde anumitor circumstanțe specifice.

(27)

Cadrul Uniunii ar trebui să aibă drept scop ca toate statele membre să contribuie la punerea în aplicare a planului Uniunii și să își intensifice eforturile în privința relocării și a admisiei umanitare, astfel încât să contribuie în mod semnificativ la satisfacerea nevoilor de relocare la nivel mondial, incluzând cazurile urgente.

(28)

În acest scop, Fondul pentru azil, migrație și integrare, instituit prin Regulamentul (UE) 2021/1147 al Parlamentului European și al Consiliului (6), ar trebui să furnizeze asistență specifică sub forma unor stimulente financiare pentru fiecare persoană admisă în conformitate cu cadrul Uniunii, precum și pentru acțiunile menite să creeze infrastructuri și servicii corespunzătoare pentru punerea în aplicare a cadrului Uniunii.

(29)

Agenția Uniunii Europene pentru Azil (denumită în continuare „Agenția pentru Azil”), instituită prin Regulamentul (UE) 2021/2303 al Parlamentului European și al Consiliului (7), ar trebui să acorde sprijin statelor membre, la cererea acestora și în conformitate cu mandatul său, în ceea ce privește punerea în aplicare a planului Uniunii, de exemplu acordându-le asistență la punerea în aplicare a anumitor elemente ale procedurii de admisie, precum și coordonând cooperarea pe plan tehnic și facilitând utilizarea în comun a infrastructurii.

(30)

Ar trebui promovat schimbul de bune practici între actorii din domeniul relocării și al admisiei umanitare în cadrul forurilor relevante, inclusiv în cadrul consultărilor privind relocarea și căile complementare.

(31)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a cadrului Uniunii, ar trebui să i se confere Consiliului competențe de executare pentru instituirea și modificarea planului bienal al Uniunii, în care să se stabilească numărul total de persoane care urmează să fie admise și în care să se precizeze partea din acel număr care ar trebui să fie alocată relocării, admisiei umanitare și admisiei de urgență, detaliile despre participarea statelor membre la planul Uniunii și contribuțiile acestora la numărul total de persoane care urmează să fie admise, o descriere a grupului specific sau a grupurilor specifice de persoane cărora ar trebui să li se aplice planul Uniunii, precum și precizarea regiunilor sau a țărilor terțe din care ar urma să se efectueze admisia.

(32)

Conferirea acestor competențe de executare Consiliului se justifică prin faptul că respectivele competențe de executare au legătură cu competențele de executare naționale în ceea ce privește admisia resortisanților țărilor terțe pe teritoriul statelor membre.

(33)

Modificările planului Uniunii pentru a-l adapta la circumstanțe noi ar putea include contribuții referitoare la noi regiuni sau țări terțe care respectă pe deplin precizările cu caracter facultativ prezentate de statele membre în cadrul Comitetului la nivel înalt privind relocarea și admisia umanitară (denumit în continuare „comitetul la nivel înalt”), prin realocarea contribuțiilor existente sau prin contribuții noi.

(34)

Aceste competențe de executare ar trebui exercitate în legătură cu o propunere a Comisiei privind numărul total de persoane care să fie admise și precizarea regiunilor sau a țărilor terțe din care să se efectueze admisia, respectând pe deplin precizările cu caracter facultativ prezentate de statele membre în cadrul comitetului la nivel înalt înainte ca propunerea să fie înaintată. Comisia ar trebui să înainteze propunerea de plan al Uniunii în același timp cu propunerea de proiect de buget anual al Uniunii în anul anterior perioadei de doi ani în care urmează să fie pus în aplicare planul Uniunii. Comisia ar trebui să înainteze propunerea sa de modificare a planului Uniunii simultan cu o propunere corespunzătoare privind proiectul de buget rectificativ, dacă este necesar. Consiliul ar trebui să urmărească să adopte propunerea în termen de două luni.

(35)

Dispozițiile privind conținutul protecției internaționale cuprinse în acquis-ul în materie de azil ar trebui să se aplice din momentul în care o persoană admisă căreia i se acordă protecție internațională sosește pe teritoriul statului membru în cauză sau, în cazul în care protecția internațională este acordată după sosirea persoanei în cauză, pe teritoriul statului membru, din momentul în care persoanei respective i se acordă protecție internațională.

(36)

Integrarea în societatea-gazdă a persoanelor admise este importantă pentru reușita procedurii de admisie. Persoanele admise ar trebui să aibă același acces la măsurile de integrare ca și beneficiarii de protecție internațională în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1347 al Parlamentului European și al Consiliului (8). Statele membre ar trebui să poată impune participarea la aceste măsuri de integrare numai în cazul în care aceste măsuri sunt ușor accesibile, disponibile și gratuite. Statele membre ar trebui, de asemenea, să ofere resortisanților țărilor terțe sau apatrizilor, acolo unde se consideră fezabil, un program de orientare anterior plecării. Un astfel de program ar putea include informații cu privire la drepturile și obligațiile acestora, cursuri de limbă și informații cu privire la situația socială, culturală și politică din statul membru. Astfel de informații ar putea fi furnizate și după intrarea pe teritoriul statului membru în cauză sau ar putea fi incluse în măsurile de integrare, ținând seama de vulnerabilitățile specifice ale persoanei admise. Statele membre ar trebui să poată oferi, de asemenea, programe de orientare după sosire persoanelor admise, adaptate la nevoile acestora, pentru a le ghida în ceea ce privește, în special, învățarea limbii statului membru gazdă, educația și accesul pe piața forței de muncă, ținând seama de vulnerabilitățile lor specifice. Statele membre ar trebui să stabilească modalitățile prin care organismele și persoanele interesate, precum autorități locale și persoane care au fost deja admise, ar trebui, în măsura posibilului, să fie implicate în punerea în aplicare a acestor programe.

(37)

Ar trebui descurajată deplasarea secundară a tuturor persoanelor care au fost admise în temeiul prezentului regulament, inclusiv dacă li s-a acordat statut umanitar în temeiul dreptului intern. Statele membre, în cadrul dreptului și al politicii Uniunii, ar trebui să coopereze în mod efectiv și să readmită fără întârzieri nejustificate persoane care au fost admise în conformitate cu prezentul regulament și care au fost găsite într-un stat membru în care nu au drept de ședere.

(38)

Fără a aduce atingere dreptului de a solicita protecție internațională, statele membre pot, în cazul admisiei umanitare, să ajungă la o concluzie privind admisia pe teritoriul lor a unui resortisant al unei țări terțe sau a unui apatrid pe baza unei evaluări inițiale și să îi acorde persoanei respective statut umanitar în temeiul dreptului intern.

(39)

Statutul umanitar în temeiul dreptului intern ar trebui să prevadă drepturi și obligații echivalente cu cele stabilite la articolele 20-26 și 28-35 din Regulamentul (UE) 2024/1347 pentru beneficiarii de protecție subsidiară. Acest statut ar trebui retras numai în cazul apariției unor circumstanțe noi sau al unor probe noi referitoare la eligibilitatea persoanei după luarea deciziei de acordare a statutului.

(40)

În conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1351 al Parlamentului European și al Consiliului (9), pentru a se reflecta pe deplin eforturile depuse de fiecare stat membru, numărul de resortisanți ai țărilor terțe admiși de statele membre prin intermediul mecanismelor de relocare sau de admisie umanitară la nivelul Uniunii și la nivel național ar trebui să fie luat în considerare în evaluarea situației generale a Uniunii ca parte a Raportului european anual privind azilul și migrația.

(41)

Dată fiind expertiza UNHCR în ceea ce privește facilitarea diferitelor forme de admisie a persoanelor care au nevoie de protecție internațională din țările terțe în care au fost strămutate în statele membre dispuse să le admită, UNHCR ar trebui să continue să joace un rol important în temeiul cadrului Uniunii. Ar trebui să fie posibil să se invite, pe lângă UNHCR, actori internaționali precum Organizația Internațională pentru Migrație pentru a acorda asistență statelor membre în punerea în aplicare a cadrului Uniunii.

(42)

Ar trebui instituit un comitet la nivel înalt pentru a desfășura consultări cu părțile interesate cu privire la punerea în aplicare a cadrului Uniunii. Comitetul la nivel înalt ar trebui să ofere Comisiei consiliere referitoare la chestiuni legate de punerea în aplicare a cadrului Uniunii, inclusiv în legătură cu un număr de persoane care se recomandă să fie admise și cu regiunile sau țările terțe din care ar trebui să se efectueze admisia, ținând seama de nevoile de relocare la nivel mondial preconizate de UNHCR. Comitetul la nivel înalt ar trebui să poată formula recomandări. Comisia ar trebui să invite statele membre să precizeze, cu titlu facultativ, în cadrul reuniunii comitetului la nivel înalt, detaliile participării lor, inclusiv tipul de admisie și țările din care urmează să aibă loc admisia, precum și contribuțiile lor la numărul total de persoane care urmează să fie admise în temeiul planului Uniunii.

(43)

Eforturile de relocare și de admisie umanitară depuse de statele membre în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie sprijinite printr-o finanțare corespunzătoare din bugetul general al Uniunii. Pentru a se permite o funcționare adecvată și durabilă a cadrului Uniunii, Regulamentul (UE) 2021/1147 ar trebui să fie modificat.

(44)

Prezentul regulament nu aduce atingere posibilității statelor membre de a adopta sau de a pune în aplicare mecanisme naționale de relocare, de exemplu în situația în care statele membre contribuie cu un număr suplimentar de locuri de admisie la numărul total de persoane care urmează să fie admise în temeiul planului Uniunii.

(45)

Ar trebui să se asigure complementaritatea cu alte inițiative de relocare și de admisie umanitară în curs de derulare în cadrul Uniunii.

(46)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și ar trebui, prin urmare, să fie aplicat în conformitate cu drepturile și principiile respective, în special în ceea ce privește drepturile copilului, dreptul la respectarea vieții de familie, precum și principiul general al nediscriminării.

(47)

Orice prelucrare a datelor cu caracter personal de către autoritățile statelor membre în cadrul prezentului regulament ar trebui să se efectueze în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(48)

Orice prelucrare a datelor cu caracter personal de către Agenția pentru Azil în cadrul prezentului regulament ar trebui să se efectueze în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (11), precum și cu Regulamentul (UE) 2021/2303 și ar trebui să respecte principiile necesității și proporționalității.

(49)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume de a institui un cadru al Uniunii, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vederea amploarea și efectele cadrului de relocare al Uniunii, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(50)

În conformitate cu articolele 1 și 2 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(51)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică,

1.

„relocare” înseamnă admisia pe teritoriul unui stat membru, în urma unei recomandări din partea înaltului comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru refugiați (UNHCR), a unui resortisant al unei țări terțe sau a unui apatrid, dintr-o țară terță în care persoana respectivă a fost strămutată, care:

2.

„protecție internațională” înseamnă protecție internațională astfel cum este definită la articolul 3 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2024/1347;

3.

„admisie umanitară” înseamnă admisia pe teritoriul unui stat membru, în urma unei recomandări, în cazul în care se solicită de către un stat membru, din partea Agenției Uniunii Europene pentru Azil (denumită în continuare „Agenția pentru Azil”), sau din partea altui organism internațional relevant, a unui resortisant al unei țări terțe sau a unui apatrid, dintr-o țară terță în care persoana respectivă a fost strămutată cu forța și cel puțin pe baza unei evaluări inițiale, care:

4.

„admisie de urgență” înseamnă admisia prin intermediul relocării sau al admisiei umanitare a persoanelor cu nevoi urgente de protecție juridică sau fizică ori cu nevoi medicale imediate.

(a)

asigură sosirea legală și în condiții de siguranță pe teritoriul unui stat membru a resortisanților țărilor terțe sau a apatrizilor care sunt eligibili pentru a fi admiși și care nu intră sub incidența motivelor de refuz prevăzute de prezentul regulament, cu scopul de a le acorda protecție internațională în conformitate cu prezentul regulament sau statut umanitar în temeiul dreptului intern, astfel cum se menționează la articolul 2 punctul 3 litera (c), și încurajează toate statele membre să își intensifice eforturile în acest scop;

(b)

aduce un aport la sporirea contribuției Uniunii la inițiativele internaționale în materie de relocare și de admisie umanitară, în vederea creșterii numărului total de locuri disponibile pentru relocare și pentru admisie umanitară;

(c)

contribuie la consolidarea parteneriatelor Uniunii cu țările terțe din regiunile în care au fost strămutate un număr mare de persoane care au nevoie de protecție internațională.

(a)

nevoile de relocare la nivel mondial preconizate de UNHCR;

(b)

posibilitățile de îmbunătățire a mediului de protecție și de creștere a spațiului de protecție în țările terțe;

(c)

amploarea și conținutul angajamentelor în materie de relocare sau admisie umanitară asumate de țările terțe cu scopul de a contribui în mod colectiv la satisfacerea nevoilor de relocare la nivel mondial preconizate de UNHCR.

1.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

2.

La articolul 19, alineatele (1), (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text: