Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32021R0240

    Regulamentul (UE) 2021/240 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 februarie 2021 de instituire a unui Instrument de sprijin tehnic

    JO L 57, 18.2.2021, p. 1–16 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/240/oj

    18.2.2021   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 57/1


    REGULAMENTUL (UE) 2021/240 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

    din 10 februarie 2021

    de instituire a unui Instrument de sprijin tehnic

    PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 175 al treilea paragraf și articolul 197 alineatul (2),

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

    având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

    având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),

    hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu articolele 120 și 121 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), statele membre trebuie să își conducă politicile economice în așa fel încât să contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii și în contextul orientărilor generale formulate de Consiliu. Articolul 148 din TFUE prevede obligația statelor membre de a pune în aplicare politici de ocupare a forței de muncă care țin seama de liniile directoare privind ocuparea forței de muncă stabilite de Consiliu. Prin urmare, coordonarea politicilor economice ale statelor membre constituie o chestiune de interes comun.

    (2)

    Articolul 175 din TFUE prevede, printre altele, obligația statelor membre de a-și coordona politicile economice în vederea realizării obiectivelor privind coeziunea economică, socială și teritorială menționate la articolul 174 din TFUE.

    (3)

    Izbucnirea epidemiei de COVID-19 la începutul anului 2020 a modificat perspectivele economice și sociale pentru anii următori în Uniune și în lume. În Uniune, au apărut noi priorități, legate de criză, care pun accentul în principal pe redresare și reziliență. Prioritățile respective necesită un răspuns urgent și coordonat al Uniunii pentru a face față consecințelor economice, sociale și în materie de sănătate cu care se confruntă statele membre, precum și pentru a atenua efectele sociale și economice negative. În special femeile au fost afectate deosebit de puternic de consecințele economice ale crizei provocate de COVID-19. Criza provocată de COVID-19, precum și criza economică și financiară anterioară au demonstrat că dezvoltarea unor economii solide și reziliente și a unor sisteme financiare bazate pe structuri economice și sociale puternice și durabile ajută statele membre să reacționeze mai eficient la șocuri și să se redreseze mai rapid în urma acestora. De asemenea, s-a demonstrat în mod clar necesitatea ca sistemele de sănătate, serviciile publice esențiale și mecanismele eficiente de protecție socială să fie pregătite. Reformele și investițiile de îmbunătățire a creșterii, durabile, inteligente și responsabile din punct de vedere social, politicile fiscale sănătoase și crearea unor locuri de muncă de înaltă calitate menite să răspundă noilor provocări, să remedieze deficiențele economice structurale și să consolideze reziliența economică vor fi, prin urmare, esențiale pentru a readuce economia și societatea pe o traiectorie de redresare durabilă și pentru a depăși divergențele economice, sociale și teritoriale care există în Uniune. Aceste măsuri ar trebui luate în interesul bunăstării cetățenilor Uniunii și în conformitate cu principiile relevante privind drepturile fundamentale.

    (4)

    Regulamentul (UE) 2017/825 al Parlamentului European și al Consiliului (4) a instituit Programul de sprijin pentru reforme structurale pentru perioada 2017-2020, cu un buget de 142 800 000 EUR la momentul adoptării. Programul de sprijin pentru reforme structurale a fost instituit cu scopul de a consolida capacitatea statelor membre de a pregăti și a implementa reforme administrative și structurale menite să promoveze creșterea, inclusiv prin recurgerea la asistență pentru utilizarea eficientă și eficace a fondurilor din partea Uniunii. Sprijinul tehnic acordat în cadrul Programului de sprijin pentru reforme structurale este furnizat de către Comisie, la cererea unui stat membru, și poate acoperi o gamă largă de domenii de politică. Prezentul regulament este conceput ca o continuare a respectivului program, față de care statele membre au avut un răspuns favorabil, și încorporează ajustările relevante.

    (5)

    Statele membre au beneficiat tot mai mult de sprijin tehnic în cadrul Programului de sprijin pentru reforme structurale. Prin urmare, pentru a sprijini în continuare și într-o măsură mai mare statele membre în implementarea reformelor, prezentul regulament ar trebui să instituie un instrument de sprijin tehnic (denumit în continuare „instrumentul”).

    (6)

    La nivelul Uniunii, semestrul european pentru coordonarea politicilor economice constituie cadrul care identifică provocările și prioritățile naționale de reformă și monitorizează punerea în aplicare a priorităților respective. De asemenea, statele membre își elaborează propriile strategii de investiții multianuale naționale în sprijinul priorităților respective în contextul semestrului european. Respectivele strategii sunt prezentate împreună cu programele naționale de reformă anuale, pentru a defini și a coordona prioritățile care urmează să beneficieze de sprijin prin intermediul finanțării naționale sau din partea Uniunii. Acestea ar trebui, de asemenea, să servească drept mijloc de utilizare a finanțării din partea Uniunii într-un mod coerent și de maximizare a valorii adăugate a sprijinului financiar care urmează să fie primit în special din programele sprijinite de Uniune în cadrul fondurilor structurale și de coeziune, precum și din alte programe. În ceea ce privește provocările identificate în contextul semestrului european, instrumentul ar aduce o valoare adăugată clară prin sprijinirea statelor membre să își îmbunătățească capacitatea de a aborda în mod eficace recomandările specifice fiecărei țări.

    (7)

    Reflectând Pactul verde european, ca fiind strategia de creștere a Uniunii, și transpunerea în practică a angajamentelor Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris privind schimbările climatice și obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, instrumentul este destinat să contribuie la punerea în aplicare a Pactului verde european, la integrarea acțiunilor climatice și la atingerea unei ținte globale reprezentate de alocarea a 30 % din cheltuielile bugetului Uniunii pentru sprijinirea îndeplinirii obiectivelor privind clima, precum și la planul ambițios de a aloca pentru obiectivele în materie de biodiversitate 7,5 % din cheltuielile anuale efectuate în contextul cadrului financiar multianual începând cu 2024 și 10 % pentru 2026 și pentru 2027, ținând seama totodată de suprapunerile existente între obiectivele privind clima și cele în materie de biodiversitate. Acțiunile relevante ar trebui identificate în cursul pregătirii și implementări instrumentului, iar ulterior acestea ar trebui să fie reevaluate în cadrul evaluărilor și procedurilor de reexaminare relevante. Instrumentul ar trebui să abordeze, de asemenea, provocările de mediu și sociale mai ample cu care se confruntă Uniunea, printre care protecția capitalului natural, conservarea biodiversității și sprijinirea economiei circulare și a tranziției energetice, în conformitate cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Instrumentul ar trebui, de asemenea, să sprijine tranziția digitală și să contribuie la crearea pieței unice digitale.

    (8)

    Obiectivul general al instrumentului ar trebui să fie promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii prin sprijinirea eforturilor statelor membre de a implementa reforme. Acest lucru este necesar pentru a încuraja investițiile publice și private, a sprijini redresarea economică și socială durabilă și echitabilă și convergența, a obține reziliență, a reduce sărăcia și inegalitatea, a promova egalitatea de gen, a crește competitivitatea, a răspunde în mod eficace provocărilor identificate în recomandările specifice fiecărei țări adoptate și a pune în aplicare dreptul Uniunii. Acest lucru este necesar, de asemenea, pentru a sprijini eforturile statelor membre de a-și consolida capacitatea instituțională și administrativă și cadrul juridic, inclusiv la nivel regional și local, și eforturile acestora de a pune în aplicare obiectivele de politică pentru a facilita tranziții favorabile incluziunii sociale, ecologice și digitale, în conformitate cu Acordul de la Paris privind schimbările climatice, cu obiectivele Uniunii privind clima și energia pentru 2030 și cu obiectivul realizării neutralității climatice până în 2050, cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite și cu Pilonul european al drepturilor sociale.

    (9)

    Obiectivele specifice ale instrumentului ar trebui să fie asistarea autorităților naționale în eforturile lor de a elabora, dezvolta și implementa reforme și de a pregăti, modifica, implementa și revizui planurile de redresare și reziliență în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului (5), inclusiv prin schimb de bune practici, prin procese și metodologii adecvate, prin implicarea părților interesate, atunci când este cazul, și printr-un management al resurselor umane mai eficace și mai eficient.

    (10)

    Pentru a ajuta statele membre să elaboreze, să dezvolte și să implementeze reforme în toate domeniile-cheie economice și societale, Comisia ar trebui să continue să furnizeze sprijin tehnic la cererea unui stat membru, într-o gamă largă de domenii de politică, care includ domenii legate de gestionarea finanțelor și a bunurilor publice, reforma instituțională și administrativă, reforma judiciară, mediul de afaceri, sectorul financiar și îmbunătățirea alfabetizării financiare, piața produselor, a serviciilor și a forței de muncă, educație și formare, egalitatea de gen, dezvoltarea durabilă, sănătatea publică, bunăstarea socială și îngrijirea, precum și capacități de detectare timpurie și de răspuns coordonat. Ar trebui să se acorde o atenție specială acțiunilor care promovează tranziția verde și digitală. Instrumentul ar trebui să sprijine și pregătirea pentru aderarea la zona euro.

    (11)

    Prezentul regulament stabilește un pachet financiar aferent instrumentului, care reprezintă principala valoare de referință, în înțelesul Acordului interinstituțional din 16 decembrie 2020 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii (6), pentru Parlamentul European și pentru Consiliu pe durata procedurii bugetare anuale. Creditele anuale ar trebui autorizate de Parlamentul European și de Consiliu în cadrul procedurii bugetare anuale, în limitele cadrului financiar multianual și ținând seama de cererea pentru instrument.

    (12)

    Pentru a răspunde nevoilor suplimentare în cadrul instrumentului, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a transfera la bugetul instrumentului resurse programate prin gestiune partajată în cadrul fondurilor din partea Uniunii și de a transfera înapoi resursele neangajate, în conformitate cu un regulament de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de instituire a unor norme financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil și migrație, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului pentru managementul frontierelor și vize. Resursele transferate ar trebui să fie executate în conformitate cu normele instrumentului și ar trebui să fie utilizate exclusiv în beneficiul statului membru în cauză. Comisia ar trebui să ofere feedback statului membru în cauză cu privire la utilizarea resurselor transferate.

    (13)

    Pentru a răspunde nevoilor suplimentare în cadrul instrumentului, un stat membru ar trebui să poată solicita sprijin tehnic suplimentar și ar trebui să plătească costul aferent unui astfel de sprijin suplimentar. Astfel de plăți ar trebui să constituie venituri alocate externe în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (7) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”) și ar trebui să fie utilizate exclusiv în beneficiul statului membru respectiv.

    (14)

    Sprijinul tehnic ar trebui pus la dispoziție la cerere, cu scopul de a sprijini implementarea reformelor întreprinse la inițiativa statelor membre, a reformelor în contextul proceselor de guvernanță economică, în special cele care abordează în mod efectiv recomandările specifice fiecărei țări, sau al acțiunilor legate de punerea în aplicare a dreptului Uniunii, precum și a reformelor în legătură cu implementarea programelor de ajustare economică. De asemenea, instrumentul ar trebui să acorde sprijin tehnic pentru conceperea, modificarea, implementarea și revizuirea planurilor de redresare și reziliență în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241.

    (15)

    În conformitate cu normele și practicile existente deja în cadrul Programului de sprijin pentru reforme structurale, ar trebui să se stabilească un proces prin care transmiterea cererilor de sprijin tehnic să fie ușoară. Din acest motiv, cererile statelor membre ar trebui transmise până la data de 31 octombrie, cu excepția cazului în care se precizează altfel în cadrul sesiunilor suplimentare pentru depunerea unor cereri specifice. Respectând principiul general al egalității de tratament, al bunei gestiuni financiare și al transparenței, ar trebui să se stabilească criterii adecvate pentru analizarea cererilor depuse de statele membre. Criteriile respective ar trebui să țină cont de urgența, gravitatea și amploarea problemelor, precum și pe nevoile de sprijin identificate în domeniile de politică în care este preconizată acordarea de sprijin tehnic. Comisia ar trebui să organizeze sesiuni suplimentare pentru depunerea unor cereri specifice ca răspuns la nevoile emergente specifice ale statelor membre, inclusiv, în mod prioritar, pentru pregătirea, modificarea, implementarea și revizuirea planurilor de redresare și reziliență în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241.

    (16)

    Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea ca, înainte de a solicita sprijin tehnic, să consulte, după caz, părțile interesate relevante, cum ar fi autoritățile locale și regionale, partenerii sociali și societatea civilă, în conformitate cu dreptul intern și cu practicile naționale.

    (17)

    De asemenea, ar trebui să fie specificat conținutul planurilor de cooperare și de sprijin, care să detalieze măsurile pentru acordarea de sprijin tehnic statelor membre. În acest scop, măsurile de sprijin tehnic preconizate și contribuția financiară globală estimată aferentă ar trebui să ia în considerare acțiunile și activitățile finanțate din fonduri sau programe ale Uniunii.

    (18)

    În scopul asigurării răspunderii și a transparenței, precum și a vizibilității acțiunilor Uniunii, sub rezerva anumitor condiții care să protejeze informațiile sensibile, Comisia ar trebui să transmită planurile de cooperare și de sprijin simultan Parlamentului European și Consiliului. Comisia ar trebui să poată să se implice în activități de comunicare. Comisia ar trebui să publice pe site-ul său o listă a cererilor de sprijin tehnic aprobate.

    (19)

    Pentru a asigura o mai mare transparență în ceea ce privește contribuția tehnică la procesul decizional național, Comisia ar trebui să creeze un registru public unic online, prin intermediul căruia să poată pune la dispoziție, sub rezerva normelor aplicabile și pe baza consultărilor cu statele membre în cauză, studii sau rapoarte finale elaborate în cadrul acțiunilor eligibile. Pentru a proteja informațiile sensibile și confidențiale legate de interesele lor publice, statele membre ar trebui să poată solicita ca, în cazurile justificate, Comisia să nu dezvăluie conținutul unor astfel de documente fără acordul lor prealabil.

    (20)

    Ar trebui să se stabilească dispoziții privind implementarea instrumentului, în special modurile de gestiune, formele de finanțare pentru măsurile de sprijin tehnic și conținutul programelor de lucru, care ar trebui să fie adoptate prin acte de punere în aplicare. Având în vedere importanța susținerii eforturilor autorităților naționale în ceea ce privește continuarea și implementarea reformelor, este necesar să se permită o rată de cofinanțare pentru granturi de până la 100 % din costurile eligibile. Pentru a permite mobilizarea rapidă a sprijinului tehnic în caz de urgență, ar trebui să se prevadă adoptarea unor măsuri speciale pentru o perioadă limitată. În acest scop, un cuantum limitat din bugetul programului de lucru al instrumentului, de maximum 30 % din bugetul anual alocat, ar trebui să fie rezervat pentru măsuri speciale.

    (21)

    Pentru a se asigura alocarea eficientă și coerentă a fondurilor din bugetul Uniunii și pentru a respecta principiul bunei gestiuni financiare, acțiunile întreprinse în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie în concordanță cu programele Uniunii aflate în curs și complementare acestora. Dubla finanțare a acelorași cheltuieli ar trebui totuși evitată. În special, pentru a evita duplicări și suprapuneri, Comisia și autoritățile naționale ar trebui să asigure, în toate etapele procesului, o coordonare eficace în vederea asigurării consecvenței, coerenței, complementarității și sinergiei între sursele de finanțare, inclusiv în ceea ce privește finanțarea asistenței tehnice.

    (22)

    În temeiul punctelor 22 și 23 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (8), instrumentul ar trebui să fie evaluat pe baza informațiilor colectate în conformitate cu cerințele de monitorizare specifice, evitând totodată sarcinile administrative excesive, în special pentru statele membre, precum și o reglementare excesivă. Cerințele respective ar trebui să includă, după caz, indicatori cuantificabili pe baza cărora să se evalueze efectele instrumentului la fața locului.

    (23)

    Comisia ar trebui să prezinte simultan Parlamentului European și Consiliului un raport anual cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament. În plus, ar trebui să se efectueze o evaluare independentă la jumătatea perioadei, care să analizeze îndeplinirea obiectivelor instrumentului, eficiența utilizării resurselor sale și valoarea sa adăugată. În acest context, Parlamentul European ar trebui să poată invita Comisia să participe la un schimb de opinii cu comisia competentă a Parlamentului European pentru a discuta despre raportul anual și despre implementarea instrumentului. În plus, o evaluare independentă ex post ar trebui să analizeze impactul instrumentului pe termen lung.

    (24)

    Ar trebui stabilite programe de lucru pentru implementarea sprijinului tehnic. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Prezentului regulament i se aplică normele financiare orizontale adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în temeiul articolului 322 din TFUE. Normele respective sunt cuprinse în Regulamentul financiar. Acestea prevăd în special procedura de stabilire și de execuție a bugetului prin intermediul granturilor, al achizițiilor publice, al premiilor și al gestiunii indirecte și prevăd verificări privind responsabilitatea actorilor financiari. Normele adoptate în temeiul articolului 322 din TFUE includ, de asemenea, un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii.

    (25)

    În conformitate cu Regulamentul financiar, cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (9) și cu Regulamentele (CE, Euratom) nr. 2988/95 (10),(Euratom, CE) nr. 2185/96 (11) și (UE) 2017/1939 (12) ale Consiliului, interesele financiare ale Uniunii trebuie să fie protejate prin măsuri proporționale, inclusiv măsuri referitoare la prevenirea, depistarea, corectarea și investigarea neregulilor, inclusiv a fraudei, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau incorect utilizate și, dacă este cazul, prin impunerea de sancțiuni administrative. În special, în conformitate cu Regulamentele (Euratom, CE) nr. 2185/96 și (UE, Euratom) nr. 883/2013, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) are competența de a desfășura investigații administrative, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, pentru a stabili dacă a avut loc o fraudă, un act de corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1939, Parchetul European (EPPO) este împuternicit să investigheze și să urmărească penal infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii, astfel cum sunt prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului (13). În conformitate cu Regulamentul financiar, orice persoană sau entitate care primește fonduri din partea Uniunii trebuie să coopereze pe deplin pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, să acorde drepturile necesare și să permită accesul reprezentanților Comisiei, ai OLAF, ai Curții de Conturi și, în ceea ce privește statele membre care participă la forma de cooperare consolidată în temeiul Regulamentului (UE) 2017/1939, ai EPPO, și să se asigure că orice terț implicat în execuția fondurilor din partea Uniunii acordă drepturi echivalente.

    (26)

    Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii propuse, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.

    (27)

    Prezentul regulament nu ar trebui să afecteze continuarea sau modificarea măsurilor de sprijin aprobate de către Comisie până la 31 decembrie 2020 în temeiul Regulamentului (UE) 2017/825 sau al oricărui alt act al Uniunii aplicabil asistenței respective. Prin urmare, măsurile aprobate în temeiul Regulamentului (UE) 2017/825 ar trebui să rămână valabile. În acest sens, ar trebui să se prevadă o dispoziție tranzitorie.

    (28)

    Pentru a se asigura aplicarea cu promptitudine a măsurilor prevăzute de prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    CAPITOLUL I

    DISPOZIȚII GENERALE

    Articolul 1

    Obiect

    Prezentul regulament instituie un Instrument de sprijin tehnic (denumit în continuare „instrumentul”).

    Prezentul regulament stabilește obiectivul general și obiectivele specifice ale instrumentului, bugetul instrumentului pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 și 31 decembrie 2027, formele de finanțare din partea Uniunii și normele pentru furnizarea finanțării.

    Articolul 2

    Definiții

    În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

    1.

    „sprijin tehnic” înseamnă măsuri care ajută autoritățile naționale să implementeze reforme instituționale, administrative și structurale care sunt durabile și consolidează reziliența, îmbunătățesc coeziunea economică, socială și teritorială și sprijină administrațiile publice în pregătirea unor investiții durabile și care cresc nivelul de reziliență;

    2.

    „autoritate națională” înseamnă una sau mai multe autorități publice de la nivel guvernamental, inclusiv autoritățile de la nivel regional și local, precum și organizațiile dintr-un stat membru în înțelesul articolului 2 punctul 42 din Regulamentul financiar, care cooperează într-un spirit de parteneriat în conformitate cu cadrul juridic și instituțional al statelor membre;

    3.

    „fonduri ale Uniunii” înseamnă Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă, Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură, Fondul pentru azil și migrație, Fondul pentru securitate internă și Instrumentul pentru managementul frontierelor și vize;

    4.

    „organizație internațională” înseamnă o organizație în înțelesul articolului 156 din Regulamentul financiar și organizațiile asimilate unei astfel de organizații în temeiul articolului respectiv;

    5.

    „semestrul european pentru coordonarea politicilor economice” sau „semestrul european” înseamnă procesul prevăzut la articolul 2-a din Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului (14);

    6.

    „recomandări specifice fiecărei țări” înseamnă recomandările Consiliului adresate fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 121 alineatul (2) și articolul 148 alineatul (4) din TFUE în contextul semestrului european.

    Articolul 3

    Obiectiv general

    Obiectivul general al instrumentului este promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii prin sprijinirea eforturilor statelor membre de a implementa reforme. Acest lucru este necesar pentru încurajarea investițiilor, sporirea competitivității și realizarea convergenței economice și sociale durabile, a rezilienței și a redresării. Acest lucru este, de asemenea, necesar pentru sprijinirea eforturilor statelor membre de consolidare a capacității instituționale și administrative, inclusiv la nivel regional și local, de facilitare a unor tranziții favorabile incluziunii sociale, verzi și digitale, de abordare eficientă a provocărilor identificate în recomandările specifice fiecărei țări și de punere în aplicare a dreptului Uniunii.

    Articolul 4

    Obiective specifice

    Pentru realizarea obiectivului general prevăzut la articolul 3, obiectivele specifice ale instrumentului constau în asistarea autorităților naționale în demersul lor de îmbunătățire a capacității lor:

    (a)

    de a elabora, dezvolta și implementa reforme;

    (b)

    de a pregăti, a modifica, a implementa și a revizui planurile de redresare și de reziliență în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241.

    Aceste obiective specifice sunt urmărite în strânsă cooperare cu statele membre în cauză, inclusiv prin schimbul de bune practici, procese și metodologii, implicarea părților interesate, după caz, precum și o gestionare mai eficace și mai eficientă a resurselor umane.

    Articolul 5

    Domeniul de aplicare

    Obiectivele specifice prevăzute la articolul 4 se referă la domenii de politică legate de coeziune, competitivitate, educație, productivitate, cercetare și inovare, creștere inteligentă, echitabilă, durabilă și favorabilă incluziunii, locuri de muncă și investiții, cu un accent special pe acțiunile care promovează tranziția verde echitabilă și tranziția digitală, și, mai ales, se concentrează pe unul sau mai multe dintre următoarele domenii de politică:

    (a)

    gestionarea finanțelor și a bunurilor publice, procedura bugetară, inclusiv bugetarea verde și de gen, cadrul macrobugetar, gestiunea datoriilor și a fluxurilor de numerar, politica privind cheltuielile și politica fiscală, conformarea fiscală, administrarea veniturilor, uniunea vamală, precum și combaterea planificării fiscale agresive, a fraudei și a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale;

    (b)

    reforma instituțională și funcționarea eficientă și orientată spre servicii a administrației publice și a guvernării electronice, simplificarea normelor și a procedurilor, auditarea, creșterea capacității de absorbție a fondurilor din partea Uniunii, promovarea cooperării administrative, respectarea statului de drept, reforma sistemului de justiție, consolidarea capacităților autorităților de concurență și antitrust, consolidarea controlului financiar și consolidarea luptei împotriva fraudei, a corupției și a spălării banilor;

    (c)

    mediul de afaceri, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, lucrătorii independenți, antreprenorii și întreprinderile sociale, reindustrializarea și relocarea producției în Uniune, dezvoltarea sectorului privat, piața produselor și a serviciilor, investițiile publice și private, inclusiv în infrastructura fizică și virtuală, promotorii și pepinierele de proiecte, participarea publică în întreprinderi, procesele de privatizare, comerțul și investițiile străine directe, concurența, achizițiile publice eficiente și transparente, dezvoltarea sectorială durabilă și sprijinul pentru cercetare, inovare și digitalizare;

    (d)

    educația, învățarea pe tot parcursul vieții și formarea, învățământul și formarea profesionale, politicile de tineret, politicile privind piața forței de muncă, inclusiv dialogul social, vizând crearea de locuri de muncă, participarea intensificată pe piața muncii a grupurilor slab reprezentate, perfecționarea și reconversia profesională, în special competențele digitale, educația în domeniul mass-mediei, cetățenia activă, îmbătrânirea activă, egalitatea de gen, protecția civilă, politicile privind frontierele și migrația, promovarea incluziunii sociale și lupta împotriva sărăciei, a inegalității veniturilor și a tuturor formelor de discriminare;

    (e)

    asistență medicală publică, sisteme de securitate socială, îngrijire și asistență socială și servicii de îngrijire a copiilor accesibile, reziliente și la prețuri rezonabile;

    (f)

    politicile referitoare la atenuarea schimbărilor climatice, la tranziția verde echitabilă și la tranziția digitală, soluțiile în materie de guvernare electronică, achizițiile publice electronice, conectivitatea, accesul la date și guvernanța datelor, soluțiile privind protecția datelor, învățarea online, utilizarea soluțiilor bazate pe inteligența artificială, pilonul de mediu al dezvoltării durabile și protecția mediului, acțiuni climatice, transport și mobilitate, promovarea economiei circulare, a eficienței energetice, a utilizării eficiente a resurselor și promovarea energiei din surse regenerabile, realizarea diversificării energetice, combaterea sărăciei energetice și asigurarea securității energetice, precum și politicile privind sectorul agriculturii, protecția solului și a biodiversității, pescuitul și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale, îndepărtate și insulare;

    (g)

    politicile și reglementarea privind sectorul financiar, inclusiv educația financiară, stabilitatea financiară, accesul la finanțare și la împrumuturi acordate economiei reale, în special întreprinderilor mici și mijlocii, lucrătorilor independenți și antreprenorilor;

    (h)

    producerea, furnizarea și monitorizarea calității datelor și a statisticilor;

    (i)

    pregătirea în vederea aderării la zona euro; și

    (j)

    detectarea timpurie și răspunsul coordonat în cazul unor riscuri semnificative pentru sănătatea sau securitatea publică, precum și asigurarea continuității activității și serviciilor în instituții și sectoare publice și private esențiale.

    Articolul 6

    Buget

    (1)   Pachetul financiar pentru implementarea instrumentului pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 și 31 decembrie 2027 este de 864 000 000 EUR, în prețuri curente.

    (2)   Pachetul financiar pentru instrument poate acoperi, de asemenea, cheltuielile legate de activitățile de pregătire, monitorizare, control, audit și evaluare care sunt necesare pentru gestionarea instrumentului și îndeplinirea obiectivelor acestuia, în special cele legate de studii, reuniunile experților, acțiunile de informare și comunicare, inclusiv comunicarea instituțională a priorităților politice ale Uniunii, în măsura în care acestea sunt legate de obiectivele prezentului regulament, cheltuielile legate de rețelele informatice care se concentrează pe prelucrarea și schimbul de informații, inclusiv instrumentele corporative de tehnologie a informației și toate celelalte cheltuieli de asistență tehnică și administrativă suportate de Comisie pentru gestionarea instrumentului. Cheltuielile pot acoperi, de asemenea, costurile altor activități de sprijin, cum ar fi controlul calității și monitorizarea proiectelor de sprijin tehnic la fața locului și costurile consilierii inter pares și ale experților pentru evaluarea și implementarea reformelor structurale.

    (3)   În plus față de pachetul financiar prevăzut la alineatul (1), resursele alocate statelor membre în cadrul gestiunii partajate pot, la cererea acestora și în conformitate cu condițiile și procedura prevăzute într-un regulament de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de instituire a unor norme financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil și migrație, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului pentru managementul frontierelor și vize, să fie transferate instrumentului în scopul finanțării unor cereri de sprijin tehnic identificate în mod clar și transferate înapoi dacă nu sunt angajate. Resursele respective se utilizează exclusiv în beneficiul statului membru care a solicitat transferul, inclusiv la nivel regional și local.

    Articolul 7

    Plăți pentru sprijin tehnic suplimentar

    (1)   în plus față de sprijinul tehnic aferent bugetului prevăzut la articolul 6, statele membre pot solicita sprijin tehnic suplimentar în cadrul instrumentului și suportă costul aferent unui astfel de sprijin suplimentar.

    (2)   Plățile efectuate de un stat membru în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol constituie venituri alocate externe prevăzute de actul de bază, în conformitate cu articolul 21 alineatul (5) din Regulamentul financiar, și se utilizează exclusiv în beneficiul statului membru respectiv.

    CAPITOLUL II

    SPRIJIN TEHNIC

    Articolul 8

    Acțiunile eligibile pentru sprijin tehnic

    Pentru a urmări obiectivele prevăzute la articolele 3 și 4, instrumentul finanțează în special următoarele tipuri de acțiuni:

    (a)

    furnizarea expertizei legate de consilierea în materie de politici, de schimbări în materie de politici, de formularea de strategii și elaborarea de foi de parcurs pentru reforme, precum și a expertizei legate de reformele legislative, instituționale, structurale și administrative;

    (b)

    punerea la dispoziție a unor experți, inclusiv a unor experți rezidenți, pentru o perioadă scurtă sau lungă, care să îndeplinească sarcini în anumite domenii sau care să desfășoare activități operaționale, beneficiind, atunci când este necesar, de sprijin în materie de interpretare, traducere și cooperare și de asistență administrativă, de infrastructură și echipamente;

    (c)

    acțiuni de consolidare a capacității instituționale, administrative sau sectoriale și acțiuni de sprijin conexe, la toate nivelurile de guvernanță, contribuind, de asemenea, la capacitarea societății civile, inclusiv a partenerilor sociali, după caz, în special:

    (i)

    seminare, conferințe și ateliere, cu implicarea factorilor relevanți, după caz;

    (ii)

    schimb de bune practici, inclusiv, după caz, vizite de lucru în statele membre relevante sau în țări terțe pentru a le permite funcționarilor să dobândească expertiză sau cunoștințe privind chestiunile relevante sau să și le îmbunătățească;

    (iii)

    acțiuni de formare și crearea de module de formare online sau de alt tip care să sprijine dobândirea competențelor și a cunoștințelor profesionale necesare în domeniul reformelor relevante;

    (d)

    colectarea de date și statistici, elaborarea de metodologii comune, inclusiv de metodologii de integrare și urmărire a perspectivei de gen și a aspectelor legate de schimbările climatice, și, dacă este cazul, de indicatori sau de obiective de referință;

    (e)

    organizarea de sprijin operațional local în domenii precum azilul, migrația și controlul la frontiere;

    (f)

    consolidarea capacităților informatice, inclusiv expertiză legată de dezvoltarea, întreținerea, utilizarea și controlul calității infrastructurii informatice și a aplicațiilor necesare pentru implementarea reformelor relevante, securitate cibernetică, soluții hardware și software cu sursă deschisă, soluții privind protecția datelor, precum și expertiză legată de programele orientate către digitalizarea serviciilor publice, în special în servicii precum cele din domeniul asistenței medicale, al educației sau din domeniul justiției;

    (g)

    realizarea de studii, inclusiv studii de fezabilitate, cercetare, analize și sondaje, evaluări și evaluări ale impactului, inclusiv ale impactului de gen, precum și dezvoltarea și publicarea de ghiduri, de rapoarte și de materiale educaționale;

    (h)

    stabilirea și executarea de proiecte și strategii de comunicare pentru învățare, inclusiv învățarea online, cooperare, creșterea gradului de sensibilizare, activități de diseminare și schimb de bune practici, organizarea de campanii de sensibilizare și de informare, de campanii media și evenimente, inclusiv comunicare instituțională și, după caz, comunicare prin rețelele sau platformele sociale;

    (i)

    compilarea și publicarea de materiale pentru diseminarea de informații și diseminarea rezultatelor sprijinului tehnic acordat în temeiul instrumentului, inclusiv prin dezvoltarea, utilizarea și întreținerea de sisteme și instrumente bazate pe tehnologiile informației și comunicațiilor; și

    (j)

    orice altă activitate relevantă ce sprijină obiectivul general și obiectivele specifice prevăzute la articolul 3 și, respectiv, la articolul 4.

    Articolul 9

    Cererea de sprijin tehnic

    (1)   Statele membre care doresc să primească sprijin tehnic în cadrul instrumentului prezintă Comisiei o cerere de sprijin tehnic în care identifică domeniile de politică și prioritățile privind sprijinul care intră în domeniul de aplicare al instrumentului, astfel cum se prevede la articolul 5. Astfel de cereri se depun până la data de 31 octombrie, cu excepția cazului în care se specifică altfel în cadrul sesiunilor suplimentare pentru depunerea unor cereri specifice menționate la alineatul (4) din prezentul articol. Comisia poate oferi orientări privind principalele elemente care trebuie să figureze în cererea de sprijin tehnic.

    (2)   Pentru ca reformele întreprinse de statele membre să se bucure de un sprijin larg și de participare responsabilă, statele membre care doresc să primească sprijin tehnic în cadrul instrumentului pot consulta, după caz, părțile interesate relevante înainte de a solicita sprijin tehnic, în conformitate cu dreptul intern și cu practicile naționale.

    (3)   Statele membre pot transmite o cerere de sprijin tehnic în situații legate de:

    (a)

    implementarea unor reforme de către statele membre, întreprinse din proprie inițiativă și în conformitate cu obiectivul general și cu obiectivele specifice prevăzute la articolul 3 și, respectiv, la articolul 4;

    (b)

    implementarea unor reforme pentru promovarea creșterii și consolidarea rezilienței în contextul proceselor de guvernanță economică, în special al recomandărilor specifice fiecărei țări emise în contextul semestrului european sau al acțiunilor legate de punerea în aplicare a dreptului Uniunii;

    (c)

    implementarea programelor de ajustare economică în cazul statelor membre care primesc asistență financiară din partea Uniunii în temeiul instrumentelor existente, în special în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (15) în ceea ce privește statele membre a căror monedă este euro și cu Regulamentul (CE) nr. 332/2002 al Consiliului (16) în ceea ce privește statele membre a căror monedă nu este euro;

    (d)

    pregătirea, modificarea și revizuirea planurilor de redresare și reziliență în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 și implementarea acestora de către statele membre.

    (4)   Comisia organizează sesiuni suplimentare pentru depunerea unor cereri specifice ca răspuns la nevoile emergente specifice ale statelor membre, cum ar fi depunerea cererilor legate de situațiile menționate la alineatul (3) litera (d).

    (5)   Ținând cont de principiile transparenței, egalității de tratament și bunei gestiuni financiare și în urma unui dialog cu statele membre, inclusiv în contextul semestrului european, Comisia analizează cererea de sprijin menționată la alineatul (1) pe baza gradului de urgență, a amplorii și a profunzimii provocărilor identificate, a nevoilor de sprijin în domeniile de politică respective, a analizei indicatorilor socioeconomici și a capacității instituționale și administrative generale a statelor membre în cauză.

    Pe baza analizei respective și ținând cont de acțiunile și măsurile existente finanțate din fonduri ale Uniunii sau în cadrul altor programe ale Uniunii, Comisia și statele membre în cauză convin asupra domeniilor prioritare ale sprijinului, obiectivelor, unui calendar orientativ, sferei de aplicare a măsurilor de sprijin care urmează să fie acordate și contribuției financiare globale estimate a sprijinului tehnic respectiv, care urmează să fie prevăzute în cadrul unui plan de cooperare și de sprijin (denumit în continuare „planul de cooperare și de sprijin”).

    (6)   Planul de cooperare și de sprijin identifică, în mod separat de alt sprijin tehnic, măsurile legate de planurile de redresare și reziliență prevăzute pentru statele membre în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241.

    Articolul 10

    Informarea Parlamentului European și a Consiliului și comunicarea cu privire la planurile de cooperare și de sprijin

    (1)   Cu acordul statului membru în cauză, Comisia transmite planul de cooperare și de sprijin simultan Parlamentului European și Consiliului fără întârzieri nejustificate. Statul membru în cauză poate refuza să-și dea acordul în cazul unor informații sensibile sau confidențiale a căror dezvăluire ar pune în pericol interesele publice ale statului membru.

    (2)   În pofida alineatului (1), Comisia transmite planul de cooperare și de sprijin Parlamentului European și Consiliului:

    (a)

    de îndată ce statul membru în cauză a eliminat toate informațiile sensibile sau confidențiale, a căror dezvăluire ar pune în pericol interesele publice ale statului membru;

    (b)

    după o perioadă de timp rezonabilă, când dezvăluirea informațiilor respective nu ar afecta implementarea măsurilor de sprijin și, în orice caz, cel târziu în termen de două luni de la implementarea acestor măsuri în cadrul planului de cooperare și de sprijin.

    (3)   Comisia poate desfășura activități de comunicare pentru a asigura vizibilitatea finanțării din partea Uniunii pentru măsurile de sprijin preconizate în planurile de cooperare și de sprijin, inclusiv prin intermediul unor activități de comunicare comune cu autoritățile naționale și cu birourile de reprezentare ale Parlamentului European și ale Comisiei în statul membru în cauză. Comisia publică pe site-ul său o listă a cererilor de sprijin tehnic aprobate pe care o actualizează periodic. Comisia informează cu regularitate birourile de reprezentare ale Parlamentului European și ale Comisiei cu privire la proiectele din statele membre în cauză.

    Articolul 11

    Finanțare complementară

    Acțiunile finanțate în cadrul instrumentului pot beneficia de sprijin din alte programe, instrumente sau fonduri ale Uniunii în cadrul bugetului Uniunii, cu condiția ca un astfel de sprijin să nu acopere aceleași costuri.

    Articolul 12

    Implementarea instrumentului

    (1)   Comisia implementează instrumentul în conformitate cu Regulamentul financiar.

    (2)   Măsurile din cadrul instrumentului pot fi implementate fie direct de către Comisie, fie indirect, de către persoane sau entități, în conformitate cu articolul 62 alineatul (1) din Regulamentul financiar. În special, sprijinul acordat de Uniune pentru acțiunile prevăzute la articolul 8 din prezentul regulament se acordă sub formă de:

    (a)

    granturi;

    (b)

    contracte de achiziții publice;

    (c)

    rambursarea cheltuielilor suportate de experții externi, inclusiv experții autorităților naționale, regionale sau locale din statele membre care furnizează sau primesc sprijin;

    (d)

    contribuții la fondurile fiduciare constituite de organizații internaționale; și

    (e)

    acțiuni desfășurate prin gestiune indirectă.

    (3)   Se pot acorda granturi autorităților naționale, Grupului Băncii Europene de Investiții (BEI), organizațiilor internaționale, organismelor publice sau private și entităților stabilite legal în:

    (a)

    statele membre;

    (b)

    țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb care fac parte din Acordul privind Spațiul Economic European, în conformitate cu condițiile stabilite în acesta.

    Rata de cofinanțare pentru granturi este de până la 100 % din costurile eligibile.

    (4)   Sprijinul tehnic poate fi furnizat în cooperare cu entitățile și organizațiile internaționale din alte state membre.

    (5)   Sprijinul tehnic poate fi acordat, de asemenea, de experți individuali, care pot fi invitați să contribuie la anumite activități organizate ori de câte ori acest lucru este necesar pentru realizarea obiectivelor specifice prevăzute la articolul 4.

    (6)   În vederea implementării sprijinului tehnic, Comisia adoptă programe de lucru prin intermediul unor acte de punere în aplicare și informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la aceasta.

    Programele de lucru stabilesc:

    (a)

    alocarea pentru instrument;

    (b)

    măsurile menționate la alineatul (2) de la prezentul articol, în conformitate cu obiectivul general și obiectivele specifice menționate la articolul 3 și, respectiv, la articolul 4 din prezentul regulament, cu respectarea domeniului de aplicare menționat la articolul 5 și a acțiunilor eligibile prevăzute la articolul 8 din prezentul regulament; și

    (c)

    criteriile de selecție și de atribuire de granturi, precum și toate elementele prevăzute în Regulamentul financiar.

    (7)   Pentru a asigura disponibilitatea rapidă a resurselor, o parte limitată din programul de lucru, de maximum 30 % din bugetul anual alocat, este rezervată pentru măsuri speciale luate din motive neprevăzute și justificate în mod corespunzător care au un caracter urgent și necesită un răspuns imediat, cum ar fi o perturbare gravă a economiei sau circumstanțe importante care afectează grav condițiile economice, sociale sau situația sanitară dintr-un stat membru și care depășesc posibilitatea statului membru de a controla situația.

    Comisia poate adopta, la cererea unui stat membru care dorește să beneficieze de sprijin tehnic, măsuri speciale în conformitate cu obiectivele și acțiunile e prevăzute în prezentul regulament pentru a acorda sprijin tehnic autorităților naționale în vederea soluționării unor probleme urgente. Astfel de măsuri speciale au un caracter provizoriu și trebuie să fie legate de condițiile prevăzute la articolul 9 alineatul (3). Astfel de măsuri speciale încetează în termen de șase luni de la adoptarea lor și pot fi înlocuite cu măsuri de sprijin tehnic în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 9.

    CAPITOLUL III

    COMPLEMENTARITATE, MONITORIZARE ȘI EVALUARE

    Articolul 13

    Coordonare și complementaritate

    (1)   Comisia și statele membre în cauză, în limitele responsabilităților lor, încurajează sinergiile și asigură o coordonare eficace între instrument și alte programe și instrumente ale Uniunii și, în special, cu măsurile finanțate din fondurile din partea Uniunii. În acest scop, Comisia și statele membre în cauză:

    (a)

    asigură complementaritatea, sinergia, coerența și consecvența dintre diferitele instrumente de la nivelul Uniunii, de la nivel național și, dacă este cazul, de la nivel regional și local, în special în ceea ce privește măsurile finanțate din fondurile din partea Uniunii, atât în faza de planificare, cât și în timpul implementării;

    (b)

    optimizează mecanismele de coordonare pentru a se evita dublarea sau suprapunerea eforturilor;

    (c)

    asigură o cooperare strânsă între autoritățile responsabile de implementarea la nivelul Uniunii, la nivel național și, dacă este cazul, la nivel regional și local pentru a întreprinde acțiuni de sprijin coerente și raționalizate în cadrul instrumentului.

    (2)   Comisia depune eforturi pentru a asigura complementaritatea și sinergiile cu sprijinul furnizat de alte organizații internaționale relevante.

    Articolul 14

    Monitorizarea implementării

    (1)   Comisia monitorizează implementarea instrumentului și măsoară gradul de îndeplinire a obiectivului general și a obiectivelor specifice stabilite la articolul 3 și, respectiv, la articolul 4, inclusiv cu ajutorul planurilor de cooperare și de sprijin. Indicatorii care se utilizează pentru raportarea cu privire la progresele înregistrate și în vederea monitorizării și a evaluării prezentului regulament din perspectiva realizării obiectivului general și a obiectivelor specifice sunt stabiliți în anexă. Monitorizarea implementării este orientată către activitățile desfășurate în cadrul instrumentului și este proporțională cu aceste activități.

    (2)   Sistemul de raportare a performanței asigură faptul că datele pentru monitorizarea implementării instrumentului și a rezultatelor sunt colectate în mod eficient, cu eficacitate, la timp și, după caz și dacă este posibil, defalcate în funcție de gen. În acest scop, destinatarilor fondurilor din partea Uniunii li se impun cerințe de raportare proporționale.

    Articolul 15

    Raportul anual

    (1)   Comisia prezintă simultan Parlamentului European și Consiliului un raport anual cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament (denumit în continuare „raportul anual”).

    (2)   Raportul anual cuprinde informații privind:

    (a)

    cererile de sprijin prezentate de statele membre în temeiul articolului 9 alineatul (1);

    (b)

    analiza aplicării criteriilor menționate la articolul 9 alineatul (3), utilizate pentru analizarea cererilor de sprijin prezentate de statele membre;

    (c)

    planurile de cooperare și de sprijin astfel cum sunt menționate la articolul 9 alineatul (5);

    (d)

    măsurile speciale adoptate în temeiul articolului 12 alineatul (7);

    (e)

    implementarea măsurilor de sprijin, după caz și la nivel național și regional; și

    (f)

    activitățile de comunicare desfășurate de Comisie.

    (3)   Parlamentul European poate invita Comisia să participe la un schimb de opinii cu comisia competentă a Parlamentului European pentru a discuta raportul anual și implementarea instrumentului.

    Articolul 16

    Evaluarea la jumătatea perioadei și evaluarea ex post

    (1)   Până la 20 februarie 2025, Comisia prezintă simultan Parlamentului European și Consiliului, precum și Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor un raport de evaluare independentă la jumătatea perioadei cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament. Respectivul raport analizează, în special, în ce măsură au fost îndeplinite obiectivul general și obiectivele specifice prevăzute la articolul 3 și, respectiv, la articolul 4, adecvarea și eficiența utilizării resurselor și valoarea adăugată europeană. De asemenea, raportul de evaluare la jumătatea perioadei examinează dacă toate obiectivele și acțiunile sunt în continuare relevante. Dacă este cazul, rezultatele raportului de evaluare la jumătatea perioadei pot fi utilizate pentru orice propunere legislativă relevantă.

    (2)   Până la 31 decembrie 2030, Comisia prezintă simultan Parlamentului European și Consiliului, precum și Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor un raport de evaluare independentă ex post. Respectivul raport cuprinde o evaluare globală a punerii în aplicare a prezentului regulament și include informații privind impactul prezentului regulament pe termen lung.

    Articolul 17

    Transparență

    Comisia stabilește un registru public unic online, prin intermediul căruia poate pune la dispoziție, sub rezerva normelor aplicabile și pe baza consultărilor cu statele membre în cauză, studii sau rapoarte finale elaborate ca parte a acțiunilor eligibile prevăzute la articolul 8. În cazuri justificate, statele membre în cauză pot solicita Comisiei să nu dezvăluie conținutul unor astfel de documente fără acordul lor prealabil.

    CAPITOLUL IV

    DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE

    Articolul 18

    Informare, comunicare și publicitate

    (1)   Destinatarii fondurilor din partea Uniunii recunosc originea fondurilor respective și asigură vizibilitatea fondurilor din partea Uniunii, în special cu ocazia promovării acțiunilor și a rezultatelor acestora, prin oferirea de informații coerente, concrete și proporționale unor categorii de public diverse, care includ mass-media și publicul larg.

    (2)   Comisia pune în aplicare acțiuni de informare și comunicare privind instrumentul, acțiunile întreprinse în temeiul instrumentului și rezultatele obținute, inclusiv, după caz și cu acordul autorităților naționale, prin activități de comunicare comune cu autoritățile naționale, precum și cu birourile de reprezentare ale Parlamentului European și ale Comisiei în statul membru în cauză.

    Articolul 19

    Dispoziții tranzitorii

    (1)   Acțiunile și activitățile de sprijin tehnic inițiate la 31 decembrie 2020 sau înainte de această dată în temeiul Regulamentului (UE) 2017/825 sunt guvernate în continuare de regulamentul respectiv până la încheierea acestora.

    (2)   Pachetul financiar prevăzut la articolul 6 alineatul (1) din prezentul regulament poate acoperi, de asemenea, cheltuielile de asistență tehnică și administrativă, inclusiv cele legate de activitățile de monitorizare, comunicare și evaluare impuse în temeiul Regulamentului (UE) 2017/825 care nu sunt finalizate până la 31 decembrie 2020.

    (3)   În cazul în care este necesar, se pot înregistra credite în bugetul pentru perioada de după 2020 pentru a acoperi cheltuielile prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din prezentul regulament legate de gestionarea acțiunilor și activităților inițiate în temeiul Regulamentului (UE) 2017/825 și nefinalizate până la 31 decembrie 2020.

    Articolul 20

    Intrare în vigoare

    Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 10 februarie 2021.

    Pentru Parlamentul European

    Președintele

    D. M. SASSOLI

    Pentru Consiliu

    Președintele

    A. P. ZACARIAS


    (1)  JO C 364, 28.10.2020, p. 132.

    (2)  JO C 440, 18.12.2020, p. 160.

    (3)  Poziția Parlamentului European din 19 ianuarie 2021 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 2 februarie 2021.

    (4)  Regulamentul (UE) 2017/825 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 de instituire a Programului de sprijin pentru reforme structurale pentru perioada 2017-2020 și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1303/2013 și (UE) nr. 1305/2013 (JO L 129, 19.5.2017, p. 1).

    (5)  Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență (a se vedea pagina 17 din prezentul Jurnal Oficial).

    (6)  JO L 433 I, 22.12.2020, p. 28.

    (7)  Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).

    (8)  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

    (9)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO L 248, 18.9.2013, p. 1).

    (10)  Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, 23.12.1995, p. 1).

    (11)  Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele și inspecțiile la fața locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri (JO L 292, 15.11.1996, p. 2).

    (12)  Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (JO L 283, 31.10.2017, p. 1).

    (13)  Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (JO L 198, 28.7.2017, p. 29).

    (14)  Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (JO L 209, 2.8.1997, p. 1).

    (15)  Regulamentul (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind consolidarea supravegherii economice și bugetare a statelor membre din zona euro care întâmpină sau care sunt amenințate de dificultăți grave în ceea ce privește stabilitatea lor financiară (JO L 140, 27.5.2013, p. 1).

    (16)  Regulamentul (CE) nr. 332/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de înființare a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre (JO L 53, 23.2.2002, p. 1).


    ANEXĂ

    INDICATORI

    Gradul de realizare a obiectivului general și a obiectivelor specifice menționate la articolul 3 și, respectiv, la articolul 4 se măsoară pe baza următorilor indicatori, ce urmează a fi defalcați în funcție de statul membru și de domeniul de intervenție.

    Indicatorii se utilizează în conformitate cu datele și informațiile disponibile, inclusiv date cantitative și/sau calitative.

    Indicatori de realizare

    (a)

    numărul planurilor de cooperare și sprijin încheiate

    (b)

    numărul activităților de asistență tehnică desfășurate

    (c)

    rezultatele activităților de asistență tehnică, cum ar fi planuri de acțiune, foi de parcurs, orientări, manuale și recomandări

    Indicatori de rezultat

    (d)

    rezultatele activităților de asistență tehnică desfășurate, cum ar fi adoptarea unei strategii, adoptarea unei noi legi/unui nou act sau modificarea uneia/unuia existent și adoptarea de proceduri și acțiuni noi pentru îmbunătățirea implementării reformelor

    Indicatori de impact

    (e)

    obiectivele stabilite în planurile de cooperare și sprijin, care s-au realizat, printre altele, datorită asistenței tehnice primite

    De asemenea, Comisia efectuează evaluarea ex post menționată la articolul 16 în scopul stabilirii legăturilor dintre sprijinul tehnic acordat și implementarea măsurilor relevante în statul membru în cauză în vederea consolidării rezilienței, a creșterii durabile, a creării de locuri de muncă și a coeziunii.


    Top