(1)   Prezentul regulament se aplică în materie civilă sau comercială, atunci când instanța unui stat membru, în conformitate cu dreptul statului membru respectiv, adresează o cerere:

(2)   Cererea nu vizează obținerea de probe care nu sunt menite să fie utilizate în proceduri judiciare care sunt deja inițiate sau care sunt preconizate.

(1)   Cererile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (a) se transmit de către instanța înaintea căreia procedura este inițiată sau preconizată (denumită în continuare „instanța solicitantă”), direct către instanța competentă din alt stat membru (denumită în continuare „instanța solicitată”), în vederea obținerii de probe.

(2)   Fiecare stat membru întocmește o listă a instanțelor competente pentru obținerea de probe în conformitate cu prezentul regulament. Lista indică, de asemenea, competența teritorială și, după caz, competența specială a respectivelor instanțe.

(1)   Fiecare stat membru își desemnează un organism central care este însărcinat cu:

(2)   Statele membre federale, statele membre în care se aplică mai multe sisteme de drept, și statele membre în care există unități teritoriale autonome sunt libere să desemneze mai multe organisme centrale.

(3)   De asemenea, fiecare stat membru își desemnează organismul central prevăzut la alineatul (1) din prezentul articol sau una sau mai multe autorități competente care să fie responsabile pentru luarea deciziilor privind cererile efectuate în temeiul articolului 19.

(1)   Cererile se efectuează folosind formularul A sau, unde este cazul, formularul L din anexa I. Fiecare cerere conține următoarele detalii:

(2)   Cererea și toate actele însoțitoare sunt scutite de obligația de legalizare sau de orice altă formalitate echivalentă.

(3)   Actele pe care instanța solicitantă consideră necesar să le atașeze pentru executarea cererii sunt însoțite de o traducere a actelor în limba în care este formulată cererea.

(1)   Cererile și comunicările efectuate în temeiul prezentului regulament se transmit prin intermediul unui sistem informatic descentralizat, securizat și fiabil, cu respectarea în mod corespunzător a drepturilor și libertăților fundamentale. Respectivul sistem informatic descentralizat se bazează pe o soluție interoperabilă, precum e-CODEX.

(2)   Cadrul juridic general pentru utilizarea serviciilor de încredere calificate stabilit în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 se aplică cererilor și comunicărilor transmise prin intermediul sistemului informatic descentralizat.

(3)   În cazul în care cererile și comunicările menționate la alineatul (1) din prezentul articol necesită sau conțin un sigiliu ori o semnătură olografă, acestea se pot înlocui cu sigilii electronice calificate sau semnături electronice calificate, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 910/2014.

(4)   În cazul în care nu este posibilă transmiterea în conformitate cu alineatul (1) din cauza perturbării sistemului informatic descentralizat, datorită naturii probelor în cauză sau datorită unor circumstanțe excepționale, transmiterea se efectuează prin cele mai rapide și mai adecvate mijloace alternative, ținând seama de nevoia de a asigura fiabilitatea și securitatea.

(1)   În termen de șapte zile de la primirea cererii, instanța competentă solicitată trimite instanței solicitante o confirmare de primire, folosind formularul B din anexa I. În cazul în care cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute în articolele 6 și 7, instanța solicitată menționează acest lucru în confirmarea de primire.

(2)   În cazul în care instanța solicitată nu are competență de executare a unei cereri formulate prin utilizarea formularului A din anexa I care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 6, respectiva instanță înaintează cererea instanței competente din statul său membru și informează instanța solicitantă despre aceasta folosind formularul C din anexa I.

(1)   Dacă o cerere nu poate fi executată pentru că nu conține toate informațiile necesare menționate la articolul 5, instanța solicitată informează instanța solicitantă despre acest lucru fără întârziere în termen de cel mult 30 de zile de la primirea solicitării, prin intermediul formularului D din anexa I, și solicită instanței solicitante să trimită informațiile care lipsesc, precizând cât mai exact posibil care sunt acestea.

(2)   Dacă o cerere nu poate fi executată deoarece a fost solicitat o cauțiune sau un avans în conformitate cu articolul 22 alineatul (3), instanța solicitată informează fără întârziere în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, prin intermediul formularului D din anexa I, și informează instanța solicitantă despre modul în care ar trebui să fie depusă cauțiunea sau să fie plătit avansul. Instanța solicitată confirmă primirea cauțiunii sau a avansului fără întârziere, în termen de cel mult 10 zile de la primirea cauțiunii sau a avansului, prin intermediul formularului E din anexa I.

(1)   Atunci când, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1), instanța solicitată a menționat pe confirmarea de primire că cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolele 6 și 7 sau când a informat instanța solicitantă, în conformitate cu articolul 10, că cererea nu poate fi executată pentru că aceasta nu conține toate informațiile necesare menționate la articolul 5, termenul prevăzut la articolul 12 începe să curgă din momentul în care instanța solicitată a primit cererea completată corespunzător.

(2)   Atunci când instanța solicitată solicită o cauțiune sau un avans în conformitate cu articolul 22 alineatul (3), termenul prevăzut la articolul 12 începe să curgă din momentul în care este depusă cauțiunea sau este plătit avansul.

(1)   Instanța solicitată execută cererea fără întârziere și în termen maxim de 90 de zile de la primirea cererii.

(2)   Instanța solicitată execută cererea în conformitate cu dreptul său intern.

(3)   Instanța solicitantă poate solicita ca executarea cererii să aibă loc în conformitate cu o procedură specială prevăzută în dreptul său intern, prin intermediul formularului A din anexa I. Instanța solicitată execută cererea în conformitate cu procedura specială cu excepția cazului când executarea ar fi incompatibilă cu dreptul intern sau când aceasta nu este în măsură să o facă din cauza unor dificultăți practice majore. Dacă instanța solicitată nu dă curs solicitării ca cererea să fie executată în conformitate cu o procedură specială din unul din aceste motive, aceasta informează instanța solicitantă prin intermediul formularului H din anexa I.

(4)   Instanța solicitantă poate cere instanței solicitate să utilizeze o anumită tehnologie de comunicații pentru obținerea de probe, în special utilizarea videoconferinței sau teleconferinței.

Instanța solicitată utilizează tehnologia de comunicații specificată în temeiul primului paragraf, cu excepția cazului când această utilizare ar fi incompatibilă cu dreptul intern sau când instanța solicitată nu este în măsură să facă aceasta din cauza unor dificultăți practice majore.

Dacă instanța solicitată nu utilizează tehnologia de comunicații specificată din unul din aceste motive, aceasta informează instanța solicitantă prin intermediul formularului H din anexa I.

Dacă tehnologia de comunicații menționată la primul paragraf nu este disponibilă în cadrul instanței solicitante sau a instanței solicitate, această tehnologie de comunicații poate fi pusă la dispoziție cu acordul comun al respectivelor instanțe.

(1)   Dacă dreptul statului membru al instanței solicitante prevede aceasta, părțile și reprezentanții lor, după caz, au dreptul să fie prezenți atunci când instanța solicitată obține probele.

(2)   În cererea sa, instanța solicitantă informează instanța solicitată, prin intermediul formularului A din anexa I, despre prezența părților și, după caz, a reprezentanților lor, precum și, dacă este cazul, faptul că se solicită participarea acestora la obținerea de probe. Aceste informații pot fi furnizate și în orice alt moment oportun.

(3)   Dacă se solicită participarea părților și, după caz, a reprezentanților lor la obținerea probelor, instanța solicitată stabilește condițiile în care acestea pot participa, în conformitate cu articolul 12.

(4)   Instanța solicitată informează părțile și, după caz, pe reprezentanții acestora, cu privire la momentul și locul obținerii probelor și, dacă este necesar, cu privire la condițiile în care acestea pot participa la obținerea probelor, prin folosirea formularului I din anexa I.

(5)   Alineatele (1)-(4) nu aduc atingere competenței instanței solicitate de a cere părților și, după caz, reprezentanților acestora, să fie prezenți sau să participe la obținerea probelor dacă este prevăzută de dreptul statului său membru.

(1)   Dacă este compatibil cu dreptul statului membru al instanței solicitante, reprezentanții acesteia au dreptul de a fi prezenți la obținerea probelor de către instanța solicitată.

(2)   În sensul prezentului articol, termenul „reprezentanți” include personalul judiciar desemnat de instanța solicitantă în conformitate cu dreptul său intern. Instanța solicitantă poate, de asemenea, desemna orice altă persoană, de exemplu un expert, în conformitate cu dreptul său intern.

(3)   În cererea sa, instanța solicitantă informează instanța solicitată, folosind formularul A din anexa I, că reprezentanții săi vor fi prezenți și, dacă este cazul, că participarea lor la obținerea de probe este necesară. Aceste informații pot fi furnizate și în orice alt moment oportun.

(4)   Dacă se solicită participarea reprezentanților instanței solicitante la obținerea probelor, instanța solicitată stabilește, în conformitate cu articolul 12, condițiile în care aceștia pot participa.

(5)   Instanța solicitată informează instanța solicitantă, prin intermediul formularului I din anexa I, cu privire la ora și locul unde se desfășoară obținerea probelor și, dacă este cazul, cu privire la condițiile în care reprezentanții săi pot participa la obținerea de probe.

(1)   O cerere de audiere a unei persoane nu se execută atunci când persoana în cauză invocă dreptul de a refuza să depună mărturie sau se află sub interdicția de a depune mărturie:

(2)   Executarea unei cereri poate fi refuzată numai pentru alte motive decât cele menționate la alineatul (1), atunci când se aplică unul sau mai multe dintre următoarele motive:

(3)   O instanță solicitată nu poate să refuze executarea exclusiv pentru motivul că, în conformitate cu dreptul său intern, o altă instanță a statului membru respectiv are competență exclusivă în ceea ce privește obiectul acțiunii respective, sau pentru motivul că dreptul statului membru respectiv nu admite dreptul la acțiune în ceea ce privește obiectul respectiv.

(4)   Dacă executarea unei cereri se refuză dintr-unul dintre motivele prevăzute la alineatul (2), instanța solicitată informează instanța solicitantă cu privire la acest refuz în termen de 60 de zile de la primirea cererii de către aceasta, prin intermediul formularului K din anexa I.

(1)   Atunci când o instanță solicită obținerea de probe în mod direct într-un alt stat membru, acesta prezintă o cerere organismului central sau autorității competente din respectivul stat membru, prin intermediul formularului L din anexa I.

(2)   Obținerea de probe în mod direct nu se poate realiza decât pe bază voluntară, fără să se recurgă la măsuri coercitive.

În cazul în care obținerea de probe în mod direct implică audierea unei persoane, instanța solicitantă informează persoana respectivă că obținerea de probe are loc pe bază voluntară.

(3)   Obținerea de probe în mod direct este realizată de către un membru al personalului judiciar sau de orice altă persoană, cum ar fi un expert care este desemnat în conformitate cu dreptul statului membru al instanței solicitante.

(4)   În termen de 30 de zile de la primirea cererii de obținere de probe în mod direct, organismul central sau autoritatea competentă a statului membru solicitat informează instanța solicitantă în ceea ce privește acceptarea sau nu a cererii și, dacă este necesar, informează instanța solicitantă cu privire la condițiile în care urmează să se desfășoare obținerea de probe în mod direct în conformitate cu dreptul statului său membru, prin intermediul formularului M din anexa I.

Organismul central sau autoritatea competentă poate însărcina o instanță a statului său membru să participe la obținerea de probe în mod direct pentru a asigura aplicarea corespunzătoare a prezentului articol și respectarea condițiilor în care urmează să fie efectuată obținerea de probe în mod direct.

(5)   În cazul în care instanța solicitantă nu a primit informații în termen de 30 de zile de la confirmarea primirii cererii de obținere de probe în mod direct, în ceea ce privește acceptarea sau nu a cererii, aceasta poate trimite o atenționare de reamintire organismului central sau autorității centrale din statul membru solicitat. În cazul în care instanța solicitantă nu primește niciun răspuns în termen de 15 zile de la confirmarea de primire a atenționării de reamintire, cererea de obținere de probe în mod direct se consideră acceptată. Cu toate acestea, în circumstanțe extraordinare din cauza cărora organismul central sau autoritatea competentă a fost împiedicată să reacționeze la cerere în termenul care urmează atenționării de reamintire, pot fi încă invocate în orice moment, în mod excepțional, motive de refuzare a obținerii directe de probe după expirarea termenului respectiv, până în momentul obținerii efective a probelor în mod direct.

(6)   Organismul central sau autoritatea competentă din statul membru solicitat poate însărcina o instanță din statul său membru să ofere asistență practică în obținerea probelor în mod direct.

(7)   Organismul central sau autoritatea competentă din statul membru solicitat poate refuza o cerere de obținere de probe în mod direct doar dacă:

(8)   Sub rezerva oricăror condiții stabilite în conformitate cu alineatul (4), instanța solicitantă realizează în mod direct obținerea de probe în conformitate cu dreptul statului său membru.

(1)   În cazul în care trebuie să se obțină probe prin audierea unei persoane care este prezentă în alt stat membru, iar instanța solicită obținerea de probe în mod direct în conformitate cu articolul 19, instanța respectivă obține probe prin utilizarea videoconferinței sau a altei tehnologii de comunicații la distanță, cu condiția ca respectiva tehnologie să fie la dispoziția instanței, iar instanța să considere că utilizarea unei astfel de tehnologii este adecvată în circumstanțele specifice ale cauzei.

(2)   O cerere de obținere de probe în mod direct prin utilizarea videoconferinței sau a unei alte tehnologii de comunicații la distanță se transmite prin intermediul formularului N din anexa I. Instanța solicitantă și organismul central sau autoritatea competentă din statul membru solicitat ori instanța căreia i s-a încredințat sarcina de a oferi asistență practică în obținerea de probe în mod direct convin asupra modalităților practice de audiere.

La cerere, instanței solicitante i se acordă asistență pentru a găsi un interpret, dacă este necesar.

(1)   Executarea unei cereri de obținere de probe în conformitate cu articolul 12 nu dă dreptul la o cerere de rambursare a taxelor sau cheltuielilor.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), instanța solicitată poate pretinde rambursarea taxelor sau cheltuielilor. În cazul în care instanța solicitată cere acest lucru, instanța solicitantă asigură rambursarea fără întârziere a următoarelor:

Obligația părților de a suporta aceste onorarii sau cheltuieli este reglementată de dreptul statului membru al instanței solicitante.

(3)   Atunci când este necesar avizul unui expert, înainte de executarea cererii, instanța solicitată poate să ceară instanței solicitante o cauțiune sau un avans corespunzător în raport cu cheltuielile preconizate privind raportul de expertiză. În toate celelalte cazuri, cauțiunea sau avansul nu reprezintă o condiție pentru executarea cererii de obținere de probe.

Cauțiunea sau avansul este depus de către părți dacă acest lucru este prevăzut de dreptul statului membru al instanței solicitante.

(1)   Comisia întocmește și actualizează cu regularitate un manual conținând informațiile comunicate de statele membre în conformitate cu articolul 31 și cu acordurile sau înțelegerile în vigoare, în conformitate cu articolul 29 alineatul (3). Manualul este pus la dispoziție în format electronic, în special prin Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială și pe portalul european e-justiție.

(2)   Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 24, acte delegate de modificare a anexei I pentru a actualiza formularele prevăzute în aceasta sau pentru a aduce modificări tehnice acestor formulare.

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 23 alineatul (2) se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 22 decembrie 2020. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 23 alineatul (2) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 23 alineatul (2) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

(1)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare de elaborare a unui sistem informatic descentralizat, prin care stabilește următoarele:

(2)   Actele de punere în aplicare menționate la alineatul (1) din prezentul articol se adoptă până la 23 martie 2022, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 26 alineatul (2).

(1)   Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(1)   Comisia este însărcinată cu elaborarea, întreținerea și dezvoltarea viitoare a unui software de implementare de referință pe care statele membre îl pot alege să îl aplice drept sistem back-end în locul unui sistem informatic național. Elaborarea, întreținerea și dezvoltarea viitoare a software-ului de implementare de referință sunt finanțate din bugetul general al Uniunii.

(2)   Comisia furnizează, menține și sprijină cu titlu gratuit implementarea componentelor software care stau la baza punctelor de acces.

(1)   Fiecare stat membru suportă costurile de instalare, de funcționare și de întreținere a punctelor sale de acces care interconectează sistemele informatice naționale în contextul sistemului informatic descentralizat.

(2)   Fiecare stat membru suportă costurile de creare și de ajustare a sistemelor sale informatice naționale pentru a asigura interoperabilitatea acestora cu punctele de acces și suportă costurile de administrare, de funcționare și de întreținere a sistemelor respective.

(3)   Alineatele (1) și (2) nu aduc atingere posibilității statelor membre de a solicita granturi pentru finanțarea activităților menționate la alineatele respective în cadrul programelor financiare ale Uniunii.

(1)   Prezentul regulament prevalează, în materia care intră în domeniul său de aplicare, asupra altor dispoziții conținute în acordurile sau înțelegerile bilaterale sau multilaterale încheiate de statele membre și, în special, față de Convenția de la Haga din 1 martie 1954 privind procedura civilă și Convenția de la Haga din 18 martie 1970 privind obținerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială, în relațiile dintre statele membre care sunt parte la acestea.

(2)   Prezentul regulament nu împiedică statele membre să mențină sau să încheie acorduri sau înțelegeri pentru a facilita în mai mare măsură obținerea de probe, atât timp cât respectivele acorduri sau înțelegeri sunt compatibile cu prezentul regulament.

(3)   Statele membre înaintează Comisiei:

(1)   Orice prelucrare a datelor cu caracter personal care are loc în temeiul prezentului regulament, inclusiv schimbul sau transmiterea de date cu caracter personal de către autoritățile competente, se efectuează în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.

Orice schimb sau transmitere de informații efectuată de autoritățile competente la nivelul Uniunii se desfășoară în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725.

Datele cu caracter personal care nu sunt relevante pentru tratarea unui anumit caz sunt șterse imediat.

(2)   Autoritatea sau autoritățile competente potrivit dreptului intern sunt considerate ca fiind operatori în înțelesul Regulamentului (UE) 2016/679 în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament.

(3)   În pofida alineatelor (1) și (2), informațiile transmise în temeiul prezentului regulament sunt utilizate de către instanța solicitată doar în scopul pentru care au fost transmise.

(4)   Instanțele solicitate se asigură că astfel de informații rămân confidențiale, în conformitate cu dreptul lor intern.

(5)   Alineatele (3) și (4) nu aduc atingere dispozițiilor de drept intern în temeiul cărora persoanele în cauză au dreptul să fie informate cu privire la utilizarea informațiilor transmise în temeiul prezentului regulament.

(6)   Prezentul regulament nu aduce atingere Directivei 2002/58/CE.

(1)   Statele membre comunică Comisiei următoarele:

(2)   Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificări ulterioare survenite în informațiile menționate la alineatul (1).

(3)   Fiecare stat membru comunică Comisiei informații detaliate privind celelalte autorități care sunt competente să obțină probe în scopul desfășurării procedurilor judiciare în materie civilă sau comercială. Statele membre informează Comisia despre orice schimbări ulterioare aduse respectivelor informații.

(4)   Statele membre pot informa Comisia dacă sunt în măsură să exploateze sistemul informatic descentralizat înainte de termenul impus de prezentul regulament. Comisia pune la dispoziție aceste informații în format electronic, în special prin intermediul portalului european e-justiție.

(1)   Până la 2 iulie 2023, Comisia stabilește un program detaliat de monitorizare a realizărilor, a rezultatelor și a impactului prezentului regulament.

(2)   Programul de monitorizare stabilește măsurile pe care trebuie să le ia Comisia și, respectiv, statele membre pentru monitorizarea realizărilor, a rezultatelor și a impactului prezentului regulament. Acesta stabilește momentul în care trebuie colectate pentru prima oară datele menționate la alineatul (3) din prezentul articol, și anume cel târziu până la 2 iulie 2026, precum și periodicitatea cu care respectivele date trebuie colectate ulterior.

(3)   Statele membre furnizează Comisiei următoarele date necesare în vederea monitorizării, atunci când acestea sunt disponibile:

(4)   Software-ul de implementare de referință și, în cazul în care este echipat astfel, sistemul back-end național trebuie să colecteze în mod programat datele menționate la alineatul (3) literele (a) și (b) și să le transmită Comisiei în mod regulat.

(1)   În cel mult cinci ani de la data de aplicare a articolului 7 în conformitate cu articolul 35 alineatul (3), Comisia efectuează o evaluare a prezentului regulament și prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport conținând principalele sale constatări, însoțit, atunci când este cazul, de o propunere legislativă.

(2)   Statele membre îi furnizează Comisiei informațiile necesare pentru întocmirea raportului menționat la alineatul (1).

(1)   Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 se abrogă de la data de aplicare a prezentului regulament, cu excepția articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001, care se abrogă de la data de aplicare a articolului 7 menționată la articolul 35 alineatul (3) din prezentul regulament.

(2)   Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc conform tabelului de corespondență prevăzut în anexa III.

(1)   Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 iulie 2022.

(2)   Articolul 31 alineatul (3) se aplică de la 23 martie 2022.

(3)   Articolul 7 se aplică din prima zi a lunii care urmează perioadei de trei ani de la data de intrare în vigoare a actelor de punere în aplicare menționate la articolul 25.