This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32019R0454
Commission Implementing Regulation (EU) 2019/454 of 20 March 2019 concerning the authorisation of preparations of alpha-amylase from Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251, or Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, as well as a preparation of endo-1,4-beta-glucanase from Trichoderma reesei ATCC PTA-10001 as silage additives for all animal species (Text with EEA relevance.)
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/454 al Comisiei din 20 martie 2019 privind autorizarea preparatelor de alfa-amilază din Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251 sau Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, precum și a unui preparat de endo-1,4-beta-glucanază din Trichoderma reesei ATCC PTA-10001 ca aditivi pentru însilozare pentru toate speciile de animale (Text cu relevanță pentru SEE.)
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/454 al Comisiei din 20 martie 2019 privind autorizarea preparatelor de alfa-amilază din Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251 sau Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, precum și a unui preparat de endo-1,4-beta-glucanază din Trichoderma reesei ATCC PTA-10001 ca aditivi pentru însilozare pentru toate speciile de animale (Text cu relevanță pentru SEE.)
C/2019/2033
JO L 79, 21.3.2019, pp. 4–8
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
|
21.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 79/4 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/454 AL COMISIEI
din 20 martie 2019
privind autorizarea preparatelor de alfa-amilază din Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251 sau Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, precum și a unui preparat de endo-1,4-beta-glucanază din Trichoderma reesei ATCC PTA-10001 ca aditivi pentru însilozare pentru toate speciile de animale
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații. Articolul 10 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 10 alineatele (1)-(4), stabilește dispozițiile specifice pentru evaluarea produselor utilizate în Uniune ca aditivi pentru însilozare. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, preparatele de alfa-amilază (EC 3.2.1.1) produsă din următoarele tulpini de Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251 sau Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, precum și un preparat de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) produsă din Trichoderma reesei ATCC PTA-10001 au fost introduse în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produse existente care aparțin grupei funcționale „aditivi pentru însilozare”, pentru toate speciile de animale. |
|
(3) |
În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 din același regulament, a fost depusă o cerere de autorizare a celor trei preparate de alfa-amilază (EC 3.2.1.1) și a unui preparat de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) ca aditivi destinați hranei pentru animale pentru toate speciile de animale. |
|
(4) |
Cererea se referă la autorizarea preparatelor de alfa-amilază (EC 3.2.1.1) produsă din Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251 sau din Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, precum și a preparatului de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) produsă din Trichoderma reesei ATCC PTA-10001 ca aditivi destinați hranei pentru animale, pentru toate speciile de animale, pentru a fi incluse în categoria de aditivi „aditivi tehnologici”. Cererea a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. |
|
(5) |
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat, în avizul său din 7 martie 2018 (2), că în condițiile propuse de utilizare, preparatele în cauză nu au efecte adverse asupra sănătății animalelor, a sănătății umane sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatele în cauză au potențialul de a îmbunătăți producția de furaje însilozate din materiale de furaje care sunt ușor, relativ dificil și dificil de însilozat. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. |
|
(6) |
Evaluarea preparatelor de alfa-amilază (EC 3.2.1.1) produsă din Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251 sau din Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, precum și a preparatului de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) produsă din Trichoderma reesei ATCC PTA-10001 arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestor preparate ar trebui să fie autorizată conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament. |
|
(7) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Preparatele menționate în anexă, aparținând categoriei „aditivi tehnologici” și grupei funcționale „aditivi pentru însilozare”, sunt autorizate ca aditivi pentru hrana animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 20 martie 2019.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 268, 18.10.2003, p. 29.
(2) EFSA Journal 2018; 16(4):5224.
ANEXĂ
|
Numărul de identificare al aditivului |
Aditivul |
Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică |
Specia sau categoria de animale |
Vârsta maximă |
Conținutul minim |
Conținutul maxim |
Alte dispoziții |
Sfârșitul perioadei de autorizare |
||||||
|
Unități de activitate a aditivului/kg de material proaspăt |
||||||||||||||
|
Aditivi tehnologici: aditivi pentru însilozare |
||||||||||||||
|
1k101 |
Alfa-amilază (EC 3.2.1.1) |
Compoziția aditivului Preparat de alfa-amilază produsă din: Bacillus amyloliquefaciens DSM 9553, cu o activitate minimă de 129 800 DNS (1)/g de aditiv Stare solidă Caracterizarea substanței active Alfa-amilază produsă din Bacillus amyloliquefaciens (DSM 9553) Metoda analitică (2) Pentru determinarea alfa-amilazei din aditivul furajer: metoda colorimetrică (DNS) bazată pe hidroliza enzimatică a amidonului la un pH de 4,5 și la 37 °C |
Toate speciile de animale |
— |
— |
— |
|
11 aprilie 2029 |
||||||
|
1k102 |
Alfa-amilază (EC 3.2.1.1) |
Compoziția aditivului Preparat de alfa-amilază produsă din Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251, cu o activitate minimă de 101 050 DNS/g de aditiv Stare solidă Caracterizarea substanței active Alfa-amilază produsă din Bacillus amyloliquefaciens NCIMB 30251 Metoda analitică (2) Pentru determinarea alfa-amilazei din aditivul furajer: metoda colorimetrică (DNS) bazată pe hidroliza enzimatică a amidonului la un pH de 4,5 și la 37 °C |
Toate speciile de animale |
— |
— |
— |
|
11 aprilie 2029 |
||||||
|
1k103 |
Alfa-amilază (EC 3.2.1.1) |
Compoziția aditivului Preparat de alfa-amilază produsă din Aspergillus oryzae ATCC SD-5374, cu o activitate minimă de 235 850 DNS/g de aditiv Stare solidă Caracterizarea substanței active Alfa-amilază produsă din Aspergillus oryzae ATTC SD-5374 Metoda analitică (2) Pentru determinarea alfa-amilazei din aditivul furajer: metoda colorimetrică (DNS) bazată pe hidroliza enzimatică a amidonului la un pH de 4,5 și la 37 °C |
Toate speciile de animale |
— |
— |
— |
|
11 aprilie 2029 |
||||||
|
1k104 |
Endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) |
Compoziția aditivului Preparat de endo-1,4-beta-glucanază produsă din Trichoderma reesei ATCC PTA -10001, cu o activitate minimă de 2 750 DNS (3)/g de aditiv Stare solidă Caracterizarea substanței active Endo-1,4-beta-glucanază produsă din Trichoderma reesei ATCC PTA -10001 Metoda analitică (2) Pentru determinarea endo-1,4-beta-glucanazei din aditivul furajer: metoda colorimetrică (DNS) bazată pe hidroliza enzimatică a celulozei carboximetilice (CMC) la un pH de 4,5 și la 37 °C |
Toate speciile de animale |
— |
— |
— |
|
11 aprilie 2029 |
||||||
(1) 1 unitate de DNS (3,5-acid dinitrosalicilic) este cantitatea de zahăr reducător, eliberată ca echivalenți de maltoză, în micromoli pe gram pe minut, la un pH de 4,5 și la 37 °C, din amidon, în condițiile specificate de testare.
(2) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: https://ec.europa.eu/jrc/en/eurl/feed-additives/evaluation-reports
(3) 1 unitate de DNS (3,5-acid dinitrosalicilic) este cantitatea de zahăr reducător, eliberată ca echivalenți de glucoză, în micromoli pe gram pe minut, la un pH de 4,5 și la 37 °C, din celuloză carboximetilică (CMC), în condițiile specificate de testare.