Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018D0747

    Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/747 a Consiliului din 14 mai 2018 privind aplicarea unor măsuri de control în privința noii substanțe psihoactive N-(1-amino-3,3-dimetil-1-oxobutan-2-il)-1-(ciclohexilmetil)-1H-indazol-3-carboxamidă (ADB-CHMINACA)

    JO L 125, 22.5.2018, p. 8–9 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2018/747/oj

    22.5.2018   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 125/8


    DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/747 A CONSILIULUI

    din 14 mai 2018

    privind aplicarea unor măsuri de control în privința noii substanțe psihoactive N-(1-amino-3,3-dimetil-1-oxobutan-2-il)-1-(ciclohexilmetil)-1H-indazol-3-carboxamidă (ADB-CHMINACA)

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Decizia 2005/387/JAI a Consiliului din 10 mai 2005 privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive (1), în special articolul 8 alineatul (3),

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    având în vedere avizul Parlamentului European (2),

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu articolul 6 din Decizia 2005/387/JAI, în cadrul unei sesiuni speciale a Comitetului științific extins al Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie, a fost elaborat un raport de evaluare a riscurilor noii substanțe psihoactive N-(1-amino-3,3-dimetil-1-oxobutan-2-il)-1-(ciclohexilmetil)-1H-indazol-3-carboxamidă (denumită în continuare „ADB-CHMINACA”), care a fost transmis Comisiei și Consiliului la 14 noiembrie 2017.

    (2)

    ADB-CHMINACA este un canabinoid sintetic. Acesta prezintă efecte similare cu THC, care este responsabil de principalele efecte psihoactive ale canabisului, dar ADB-CHMINACA are un grad sporit de toxicitate care pune viața în pericol. Efectele puternice ale substanței ADB-CHMINACA, pe de o parte, și faptul că poate reprezenta un conținut mare sau variabil necunoscut în amestecurile pentru fumat, pe de altă parte, înseamnă că prezintă un risc ridicat de otrăvire.

    (3)

    ADB-CHMINACA este disponibilă în Uniunea Europeană cel puțin din august 2014 și a fost detectată în 17 state membre. Din cauza naturii substanței ADB-CHMINACA, este probabil ca numărul cazurilor semnalate să fie mai mic decât cel real, întrucât nu se efectuează în mod sistematic verificări pentru detectarea substanței ADB-CHMINACA. În majoritatea cazurilor, ADB-CHMINACA a fost confiscată sub formă de preparat solid din ierburi sau de pudră vegetală, dar, chiar dacă într-o măsură mai mică, și sub alte forme fizice, de exemplu, sub formă de tampon. În Uniune au fost efectuate mai mult de 630 de confiscări.

    (4)

    Trei state membre au raportat 13 decese asociate cu ADB-CHMINACA. În cazul a cel puțin nouă decese, ADB-CHMINACA a fost fie cauza decesului, fie este posibil să fi contribuit la acesta. În plus, un stat membru a raportat trei cazuri de intoxicație acută neletală asociată cu ADB-CHMINACA. Din cauza naturii substanței ADBCHMINACA, atât intoxicațiile neletale, cât și decesele cauzate de substanța ADBCHMINACA sunt susceptibile de a fi detectate și raportate într-un număr mai mic decât cel real.

    (5)

    Nu există informații cu privire la implicarea grupurilor de criminalitate organizată în producția, distribuția,traficul și furnizarea substanței ADBCHMINACA în Uniune. Datele disponibile sugerează că ADB-CHMINACA este produsă de societăți din industria chimică din China.

    (6)

    ADB-CHMINACA este vândută, în general, în cantități mici, dar și cu ridicata, în magazine specializate (head shops), prezentată ca un așa-numit drog legal, sub formă de amestecuri pentru fumat sau sub formă de pulbere, precum și pe internet, prezentată drept un așa-numit înlocuitor legal al canabisului. De asemenea, este probabil să fie vândută direct pe piața drogurilor ilegale. Deoarece ambalajul unui astfel de produs rareori precizează ingredientele, majoritatea utilizatorilor nu sunt conștienți că utilizează ADB-CHMINACA, sau chiar canabinoizi sintetici, în general.

    (7)

    ADB-CHMINACA nu are utilizări recunoscute în domeniul medicinii umane sau veterinare în Uniune și, din câte se pare, nici în altă parte. Nu există indicii că ADBCHMINACA poate fi utilizată în alt scop decât ca etalon analitic de referință și în cercetarea științifică.

    (8)

    Raportul de evaluare a riscurilor arată că prin continuarea cercetării s-ar putea răspunde la multe dintre întrebările legate de ADB-CHMINACA care apar ca urmare a lipsei de date cu privire la riscurile la adresa sănătății individuale, a sănătății publice și a societății. Cu toate acestea, dovezile și informațiile disponibile privind riscurile pentru sănătate și societate pe care substanța le implică oferă motive suficiente pentru a aplica măsuri de control în întreaga Uniune în privința ADB-CHMINACA.

    (9)

    ADB-CHMINACA nu se regăsește pe lista substanțelor care fac obiectul controlului în temeiul Convenției unice a Organizației Națiunilor Unite din 1961 privind substanțele stupefiante sau al Convenției Organizației Națiunilor Unite din 1971 privind substanțele psihotrope. ADB-CHMINACA nu face în prezent obiectul unei evaluări în sistemul Organizației Națiunilor Unite.

    (10)

    Întrucât 13 state membre controlează ADB-CHMINACA în temeiul legislației lor naționale de control al drogurilor, iar patru state membre controlează ADBCHMINACA în temeiul unei legislații diferite, aplicarea unor măsuri de control în întreaga Uniune în privința ADB-CHMINACA ar contribui la evitarea apariției unor obstacole în cooperarea transfrontalieră în domeniul aplicării legii și în cel judiciar și ar contribui la protecția împotriva eventualelor riscuri generate de disponibilitatea și consumul acestei substanțe.

    (11)

    Decizia 2005/387/JAI conferă Consiliului competențe de executare cu scopul de a asigura, la nivelul Uniunii, un răspuns rapid și bazat pe cunoștințe de specialitate în cazul apariției unor noi substanțe psihoactive detectate și raportate de statele membre, prin aplicarea unor măsuri de control în întreaga Uniune în privința substanțelor respective. Având în vedere că au fost respectate condițiile și procedura pentru începerea exercitării unor astfel de competențe de executare, ar trebui adoptată o decizie de punere în aplicare în vederea stabilirii unor măsuri de control în întreaga Uniune în privința substanței ADB-CHMINACA.

    (12)

    Danemarcei îi revin obligații în temeiul Deciziei 2005/387/JAI și, prin urmare, participă la adoptarea și aplicarea prezentei decizii, care pune în aplicare Decizia 2005/387/JAI.

    (13)

    Irlandei îi revin obligații în temeiul Deciziei 2005/387/JAI și, prin urmare, participă la adoptarea și aplicarea prezentei decizii, care pune în aplicare Decizia 2005/387/JAI.

    (14)

    Regatul Unit nu are obligații în temeiul Deciziei 2005/387/JAI și, prin urmare, nu participă la adoptarea și aplicarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Noua substanță psihoactivă N-(1-amino-3,3-dimetil-1-oxobutan-2-il)-1-(ciclohexilmetil)-1H-indazol-3-carboxamidă (ADB-CHMINACA) face obiectul unor măsuri de control în întreaga Uniune.

    Articolul 2

    Până la 23 mai 2019, statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu dreptul lor intern, pentru a aplica măsuri de control și sancțiuni penale în privința ADB-CHMINACA, astfel cum se prevede în legislația lor, cu respectarea obligațiilor care le revin în temeiul Convenției Organizației Națiunilor Unite din 1971 privind substanțele psihotrope.

    Articolul 3

    Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezenta decizie se aplică în conformitate cu tratatele.

    Adoptată la Bruxelles, 14 mai 2018.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    E. ZAHARIEVA


    (1)  JO L 127, 20.5.2005, p. 32.

    (2)  Avizul din 3 mai 2018 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).


    Top