EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017R1798

Regulamentul delegat (UE) 2017/1798 al Comisiei din 2 iunie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele specifice privind compoziția și informațiile aplicabile înlocuitorilor totali ai dietei în scop de control al greutății (Text cu relevanță pentru SEE. )

JO L 259, 7.10.2017, p. 2–10 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 29/11/2022

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2017/1798/oj

7.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 259/2


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2017/1798 AL COMISIEI

din 2 iunie 2017

de completare a Regulamentului (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele specifice privind compoziția și informațiile aplicabile înlocuitorilor totali ai dietei în scop de control al greutății

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale și înlocuitorii unei diete totale pentru controlul greutății și de abrogare a Directivei 92/52/CEE a Consiliului, a Directivelor 96/8/CE, 1999/21/CE, 2006/125/CE și 2006/141/CE ale Comisiei, a Directivei 2009/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 41/2009 și (CE) nr. 953/2009 ale Comisiei (1), în special articolul 11 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Directiva 96/8/CE a Comisiei (2) stabilește norme armonizate privind produsele alimentare destinate utilizării în dietele hipocalorice destinate scăderii din greutate și include în domeniul ei de aplicare produsele definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 ca produse menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății.

(2)

Regulamentul (UE) nr. 609/2013 abrogă Directiva 96/8/CE și stabilește cerințe generale privind compoziția și informarea pentru diferite categorii de produse alimentare, inclusiv produse definite ca înlocuitori totali ai dietei în scop de control al greutății. Pentru ca Comisia să își îndeplinească obligația de a adopta cerințe specifice privind compoziția și informarea pentru produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății, este adecvat să fie utilizate ca bază dispozițiile Directivei 96/8/CE, întrucât respectivele dispoziții au asigurat în mod satisfăcător libera circulație a produselor alimentare prezentate ca înlocuitori totali ai dietei în scop de control al greutății, asigurând, în același timp, un nivel înalt de protecție a sănătății publice.

(3)

Înlocuitorii totali ai dietei în scop de control al greutății sunt produse complexe care vizează în mod specific adulții supraponderali sau obezi care intenționează să obțină reducerea greutății. Compoziția esențială a produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății trebuie să respecte necesarul zilnic de substanțe nutritive al adulților supraponderali sau obezi care altminteri au o stare bună de sănătate, în contextul dietelor hipocalorice pentru scăderea în greutate, astfel cum este confirmat prin datele științifice general acceptate.

(4)

Pentru a asigura siguranța și adecvarea produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății ar trebui să fie stabilite cerințe detaliate privind compoziția lor, inclusiv cerințe privind valoarea energetică, conținutul de macronutrienți și de micronutrienți. Respectivele cerințe ar trebui să se bazeze pe cele mai recente avize științifice ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) (3) emise cu privire la subiectul în cauză.

(5)

Pentru a asigura inovarea și dezvoltarea produselor ar trebui să fie posibilă adăugarea voluntară în produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății a ingredientelor care nu sunt reglementate prin cerințe specifice din prezentul regulament, în special a fibrelor alimentare. Toate ingredientele utilizate la fabricarea produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății ar trebui să fie adecvate pentru adulții supraponderali și obezi altminteri sănătoși, iar adecvarea lor ar trebui să fi fost demonstrată, dacă este cazul, prin studii corespunzătoare. Este responsabilitatea operatorilor din sectorul alimentar de a demonstra această adecvare și a autorităților naționale competente de a lua în considerare, de la caz la caz, dacă această cerință este îndeplinită.

(6)

Produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății trebuie să respecte Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Pentru a ține seama de natura specifică a produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății, adăugirile și derogările de la normele generale respective ar trebui, dacă este cazul, să fie stabilite.

(7)

Este esențial ca declarația nutrițională a produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății să fie disponibilă pentru a asigura faptul că este utilizată în mod corespunzător atât de adulții supraponderali sau obezi altminteri sănătoși care consumă alimentele respective, cât și de specialiștii din domeniul sănătății care pot oferi recomandări cu privire la oportunitatea utilizării lor în anumite cazuri. Prin urmare, pentru a furniza informații mai complete, declarația nutrițională ar trebui să conțină mai multe informații decât cele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1169/2011. În plus, obligația de a pune la dispoziție declarația nutrițională ar trebui să fie obligatorie pentru toate produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății, indiferent de dimensiunea ambalajului sau a recipientului și, în consecință, scutirea prevăzută la punctul 18 din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 nu ar trebui să se aplice.

(8)

Pentru a furniza informații adecvate și pentru a facilita compararea produselor, declarația nutrițională pentru produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății ar trebui să fie exprimată per porție și/sau per unitate de consum, precum și per rație zilnică totală. În plus, astfel de informații ar trebui să se refere la produsul gata de utilizare după preparare în conformitate cu instrucțiunile producătorului.

(9)

Articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 conține o listă limitată de nutrienți care pot fi incluși în mod voluntar în declarația nutrițională referitoare la produsele alimentare. Anexa la Regulamentul (UE) nr. 609/2013 conține o serie de substanțe care pot fi adăugate în produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății, unele dintre ele nefiind reglementate prin articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011. Pentru a se asigura claritatea juridică, ar trebui să se prevadă în mod explicit că declarația nutrițională pentru produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății poate include astfel de substanțe. În plus, în anumite cazuri, informații mai detaliate cu privire la glucidele și lipidele prezente în produs ar putea fi utile pentru consumatori și pentru specialiștii din domeniul sănătății. Prin urmare, operatorii din sectorul alimentar ar trebui să fie autorizați să furnizeze astfel de informații în mod voluntar.

(10)

Adulții supraponderali sau obezi altminteri sănătoși pot avea nevoi nutriționale diferite față de restul populației. În plus, înlocuitorii totali ai dietei în scop de control al greutății sunt produse alimentare care înlocuiesc în totalitate dieta zilnică. Din respectivele motive, exprimarea informațiilor nutriționale privind valoarea energetică și cantitatea de nutrienți din produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății ca procent din valorile de referință ale aportului zilnic prevăzut pentru populația generală în Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 ar induce consumatorii în eroare și, prin urmare, nu ar trebui să fie permisă.

(11)

Mențiuni referitoare la conținutul caloric „foarte mic” sau „mic” al produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății pot oferi consumatorilor informații utile. Prin urmare, este adecvat să se prevadă norme privind astfel de mențiuni voluntare.

(12)

Mențiunile nutriționale și cele referitoare la sănătate sunt instrumente publicitare utilizate în mod voluntar de către operatorii din sectorul alimentar în comunicarea în scop comercial, în conformitate cu normele din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Având în vedere rolul deosebit al produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății în dieta persoanelor care le consumă, utilizarea mențiunilor nutriționale și a celor referitoare la sănătate nu ar trebui să fie permisă pentru astfel de produse. Totuși, având în vedere că informațiile privind prezența fibrelor alimentare în produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății pot fi utile pentru consumatori, ar trebui adoptate dispoziții pentru a permite să fie utilizate mențiuni nutriționale referitoare la adaosul de fibre alimentare în anumite condiții.

(13)

Directiva 96/8/CE prevede obligativitatea adăugirii fibrelor alimentare în produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății. Din cauza lipsei dovezilor științifice în ceea ce le privește, autoritatea nu a putut stabili un conținut minim de fibre alimentare în avizul ei cel mai recent. Din aceste motive, este adecvat să se mențină nivelul minim de fibre alimentare cerute în temeiul Directivei 96/8/CE, dacă sunt adăugate în produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății.

(14)

Articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (6) impune statelor membre să asigure respectarea legislației referitoare la produsele alimentare, precum și să monitorizeze și să verifice respectarea cerințelor de către operatorii din sectorul alimentar și al hranei pentru animale în toate etapele de producție, prelucrare și distribuție. În acest context, pentru a facilita monitorizarea oficială eficientă a produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății, operatorii din sectorul alimentar care introduc pe piață astfel de produse ar trebui să furnizeze autorităților naționale competente un model al etichetei utilizate și toate informațiile relevante considerate necesare de către autoritățile competente pentru a verifica respectarea prezentului regulament, cu excepția cazului în care statele membre au un sistem de monitorizare eficient diferit.

(15)

Pentru a permite operatorilor economici din sectorul alimentar să se adapteze noilor cerințe care pot implica adaptarea tehnică la procesul de fabricație a produselor în cauză, prezentul regulament ar trebui să se aplice începând cu o dată situată la cinci ani de la intrarea sa în vigoare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește următoarele cerințe specifice în ceea ce privește produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății:

(a)

cerințe privind compoziția;

(b)

cerințe privind etichetarea, prezentarea și publicitatea;

(c)

cerințe privind notificarea în vederea introducerii produsului pe piață.

Articolul 2

Introducerea pe piață

(1)   Denumirea produsului sub care produsul alimentar menționat la articolul 2 alineatul (2) litera (h) din Regulamentul (UE) nr. 609/2013 este vândut este „înlocuitor total al dietei în scop de control al greutății”.

(2)   Produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății pot fi introduse pe piață numai dacă sunt în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 3

Cerințe privind compoziția

(1)   Produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății respectă cerințele privind compoziția stabilite în anexa I, ținând seama de specificațiile din anexa II.

(2)   Cerințele privind compoziția menționate în anexa I se aplică produselor alimentare gata de utilizat, comercializate ca atare sau după prepararea în conformitate cu instrucțiunile producătorului.

(3)   Produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății pot conține alte ingrediente decât substanțele menționate în anexa I numai în cazul în care adecvarea acestora a fost stabilită pe baza unor date științifice general acceptate.

Articolul 4

Cerințe specifice privind informațiile referitoare la produsele alimentare

(1)   În plus față de informațiile obligatorii menționate la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății sunt însoțite de următoarele mențiuni obligatorii:

(a)

o mențiune care să indice faptul că produsul este destinat numai adulților sănătoși supraponderali sau obezi care intenționează să își reducă greutatea;

(b)

o mențiune care să indice faptul că produsul nu ar trebui să fie utilizat de către femei însărcinate sau care alăptează, de adolescenți sau de către persoane care suferă de o afecțiune medicală fără avizul unui specialist în domeniu;

(c)

o mențiune care să indice importanța unui aport zilnic corespunzător de lichide;

(d)

o mențiune care să indice faptul că produsul asigură cantități zilnice corespunzătoare pentru toate substanțele nutritive esențiale atunci când este utilizat în conformitate cu instrucțiunile de utilizare;

(e)

o mențiune care să indice faptul că produsul nu ar trebui utilizat mai mult de opt săptămâni sau în mod repetat în cursul unor perioade mai scurte decât aceasta de către adulții sănătoși supraponderali sau obezi fără avizul unui specialist în domeniu;

(f)

instrucțiuni pentru prepararea corespunzătoare, dacă sunt necesare, precum și o mențiune privind importanța respectării instrucțiunilor respective;

(g)

în cazul în care un produs, utilizat conform instrucțiunilor fabricantului, asigură un aport zilnic de polioli mai mare de 20 g pe zi, o mențiune care să indice faptul că produsul alimentar poate avea efect laxativ;

(h)

în cazul în care în produs nu au fost adăugate fibre alimentare, o mențiune care să indice faptul că în ceea ce privește posibilitatea de a completa produsul cu fibre alimentare trebuie să fie solicitat avizul unui specialist în domeniu.

(2)   Atunci când apar pe ambalaj sau pe eticheta aplicată pe acesta, mențiunile obligatorii prevăzute la alineatul (1) se indică astfel încât să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 13 alineatul (2) și alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011.

(3)   Etichetarea, prezentarea și publicitatea produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății nu fac nici o referire la viteza sau la cantitatea de reducere din greutate care poate rezulta în urma utilizării sale.

Articolul 5

Cerințe specifice privind declarația nutrițională

(1)   În plus față de informațiile la care se face referire la articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, declarația nutrițională obligatorie în cazul produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății include cantitățile corespunzătoare fiecărei substanțe minerale și fiecărei vitamine menționate în anexa I la prezentul regulament care sunt prezente în produs.

Declarația nutrițională obligatorie în cazul produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății include, de asemenea, cantitatea de colină și, în cazul în care se adaugă, de fibre alimentare.

(2)   În plus față de informațiile menționate la articolul 30 alineatul (2) literele (a)-(e) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, conținutul declarației nutriționale obligatorii pentru produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății poate fi completat cu:

(a)

cantitățile de lipide și de glucide;

(b)

cantitățile corespunzătoare oricărei substanțe menționate în anexa la Regulamentul (UE) nr. 609/2013, în cazul în care o astfel de indicație nu este prezentă în alineatul (1) al prezentului articol;

(c)

cantitatea corespunzătoare oricărei substanțe adăugate produsului în conformitate cu articolul 3 alineatul (3).

(3)   Prin derogare de la articolul 30 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, informațiile incluse în declarația nutrițională obligatorie pentru produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății nu se repetă pe etichetă.

(4)   Declarația nutrițională este obligatorie pentru toate produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății, indiferent de mărimea celei mai mari suprafețe a ambalajului sau a recipientului.

(5)   Toate substanțele nutritive incluse în declarația nutrițională pentru produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății îndeplinesc cerințele stabilite la articolele 31-35 din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011.

(6)   Prin derogare de la articolul 31 alineatul (3) și articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, valoarea energetică și cantitățile de substanțe nutritive din produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății sunt exprimate în raport cu rația zilnică totală, precum și per porție și/sau per unitate de consum a produsului alimentar gata de consum după preparare în conformitate cu instrucțiunile producătorului. Dacă este cazul, informațiile pot fi menționate și în raport cu 100 g sau 100 ml de produs alimentar în starea în care este vândut.

(7)   Prin derogare de la articolul 32 alineatele (3) și (4) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, valoarea energetică și cantitățile de substanțe nutritive ale produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății nu se exprimă ca procent din consumul de referință menționat în anexa XIII la regulamentul respectiv.

(8)   Informațiile incluse în declarația nutrițională pentru produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății care nu sunt menționate în anexa XV la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 se prezintă după cea mai relevantă rubrică din anexa respectivă la care aparțin sau din care fac parte.

Informațiile care nu sunt menționate în anexa XV la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 și care nu aparțin sau nu sunt componente ale niciuneia dintre rubricile din anexa respectivă se prezintă în declarația nutrițională după ultima rubrică din anexa respectivă.

Indicarea cantității de sodiu apare împreună cu alte minerale și poate fi repetată lângă indicarea conținutului de sare după cum urmează: „Sare: X g (din care sodiu: Y mg)”.

(9)   Mențiunea „dietă foarte săracă în calorii” poate fi utilizată pentru produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății în condițiile în care conținutul energetic al unui produs este mai mic de 3 360 kJ/zi (800 kcal/zi).

(10)   Mențiunea „dietă săracă în calorii” poate fi utilizată pentru produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății în condițiile în care conținutul energetic al unui produs este între 3 360 kJ/zi (800 kcal/zi) și 5 040 kJ/zi (1 200 kcal/zi).

Articolul 6

Mențiuni referitoare la nutriție sau la sănătate

(1)   Produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății nu fac obiectul unor mențiuni referitoare la nutriție sau la sănătate.

(2)   Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), mențiunea referitoare la nutriție „fibre adăugate” poate fi utilizată pentru produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății în condițiile în care conținutul de fibre alimentare al produsului este de minimum 10 g.

Articolul 7

Notificare

atunci când produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății sunt introduse pe piață, operatorul din sectorul alimentar notifică autorității competente din fiecare stat membru în care produsul în cauză este comercializat informațiile care figurează pe etichetă transmițându-i un model de etichetă utilizată în cazul produsului, precum și orice alte informații pe care autoritatea competentă le poate solicita în mod rezonabil pentru a stabili conformitatea cu prezentul regulament, cu excepția cazului în care un stat membru scutește operatorul din sectorul alimentar de respectiva obligație în cadrul unui sistem național care garantează o monitorizare oficială eficientă a produsului în cauză.

Articolul 8

Trimiteri la Directiva 96/8/CE

Trimiterile la Directiva 96/8/CE din alte acte legislative se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.

Articolul 9

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 27 octombrie 2022.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 2 iunie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 181, 29.6.2013, p. 35.

(2)  Directiva 96/8/CE a Comisiei din 26 februarie 1996 privind produsele alimentare utilizate în dietele hipocalorice pentru scăderea în greutate (JO L 55, 6.3.1996, p. 22).

(3)  Grupul EFSA pentru produse dietetice, nutriție și alergii, 2015. Scientific Opinion on the essential composition of total diet replacement for weight control (Aviz științific privind compoziția esențială a înlocuitorilor totali ai dietei în scop de control al greutății, EFSA Journal 2015; 13(1): 3957 și EFSA, Grupul NDA al EFSA (Grupul EFSA pentru produse dietetice, nutriție și alergii) 2016. Scientific Opinion on the Dietary Reference Values for choline, (Aviz științific privind valorile dietetice de referință pentru colină), EFSA Journal 2016; 14(8): 4484.

(4)  Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei (JO L 304, 22.11.2011, p. 18).

(5)  Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare (JO L 404, 30.12.2006, p. 9).

(6)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1).


ANEXA I

Cerințe referitoare la compoziție menționate la articolul 3

1.   ENERGIE

Valoarea energiei furnizate de produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății nu trebuie să fie mai mică de 2 510 kJ (600 kcal) și mai mare de 5 020 kJ (1 200 kcal) pentru rația zilnică totală.

2.   PROTEINE

2.1.   Cantitatea de proteine care intră în compoziția produselor menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății nu trebuie să fie mai mică de 75 g și mai mare de 105 g pentru rația zilnică totală.

2.2.   În sensul punctului 2.1, „proteină” înseamnă proteinele al căror Scor aminoacidic corectat în funcție de digerabilitatea proteinelor (Protein Digestibility-Corrected Amino Acid Score) este 1.0 în comparație cu proteina de referință, astfel cum se prevede în anexa II.

2.3.   Adăugarea de aminoacizi este permisă doar în scopul îmbunătățirii valorii nutritive a proteinelor conținute în produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății și doar în proporțiile necesare atingerii acestui scop.

3.   COLINĂ

Cantitatea de colină conținută în produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății nu trebuie să fie mai mică de 400 mg pentru rația zilnică totală.

4.   LIPIDE

4.1.   Acid linoleic

Cantitatea de acid linoleic conținută în produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății nu trebuie să fie mai mică de 11 g pentru rația zilnică totală.

4.2.   Acid alfa-linolenic

Cantitatea de acid alfa-linolenic conținută în produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății nu trebuie să fie mai mică de 1,4 g pentru rația zilnică totală.

5.   CARBOHIDRAȚI

Cantitatea de carbohidrați conținută în produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății nu trebuie să fie mai mică de 30 g pentru rația zilnică totală.

6.   VITAMINE ȘI MINERALE

Produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății furnizează cel puțin cantitățile de vitamine și de minerale menționate în tabelul 1 pentru dieta zilnică totală.

Produsele menite să înlocuiască total dieta în scop de control al greutății nu conțin mai mult de 250 mg de magneziu pentru rația zilnică totală.

Tabelul 1

Vitamina A

[μg RE (1)]

700

Vitamina D

(μg)

10

Vitamina E (2)

(mg)

10

Vitamina C

(mg)

110

Vitamina K

(μg)

70

Tiamină

(mg)

0,8

Riboflavină

(mg)

1,6

Niacină

[mg-NE (3)]

17

Vitamina B6

(mg)

1,6

Folat

[μg-DFE (4)]

330

Vitamina B12

(μg)

3

Biotină

(μg)

40

Acid pantotenic

(mg)

5

Calciu

(mg)

950

Fosfor

(mg)

730

Potasiu

(g)

3, 1

Fier

(mg)

9

Zinc

(mg)

9,4

Cupru

(mg)

1,1

Iod

(μg)

150

Molibden

(μg)

65

Seleniu

(μg)

70

Sodiu

(mg)

575

Magneziu

(mg)

150

Mangan

(mg)

3

Clor

(mg)

830


(1)  Echivalenți de retinol

(2)  Activitatea vitaminică E a RRR α-tocoferolului.

(3)  Echivalenți de niacină

(4)  Echivalenți de folat alimentar: 1 μg DFE = 1 μg folat alimentar = 0,6 μg acid folic din înlocuitorii totali ai dietei în scop de control al greutății.


ANEXA II

Model de necesar de aminoacizi  (1)

 

g/100 g de proteine

Cistină + metionină

2,2

Histidină

1,5

Izoleucină

3,0

Leucină

5,9

Lizină

4,5

Fenilalanină + tirozină

3,8

Treonină

2,3

Triptofan

0,6

Valină

3,9


(1)  Organizația Mondială a Sănătății/Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite/Universitatea Națiunilor Unite), 2007. Protein and amino acid requirements in human nutrition (Necesarul de proteine și de aminoacizi în alimentația umană). Raport al unei consultări comune a experților OMS/FAO/UNU. [WHO Technical Report Series (Seria de rapoarte tehnice a OMS), 935, p. 284].


Top