Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017R0623

    Regulamentul (UE) 2017/623 al Comisiei din 30 martie 2017 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru acequinocil, amitraz, cumafos, diflufenican, flumechină, metribuzin, permetrin, piraclostrobin și streptomicină din sau de pe anumite produse (Text cu relevanță pentru SEE. )

    C/2017/2018

    JO L 93, 6.4.2017, p. 1–29 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2017/623/oj

    6.4.2017   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 93/1


    REGULAMENTUL (UE) 2017/623 AL COMISIEI

    din 30 martie 2017

    de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru acequinocil, amitraz, cumafos, diflufenican, flumechină, metribuzin, permetrin, piraclostrobin și streptomicină din sau de pe anumite produse

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a),

    întrucât:

    (1)

    Pentru diflufenican și piraclostrobin, limitele maxime de reziduuri (LMR) au fost stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. LMR-urile pentru amitraz și permetrin au fost stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la regulamentul respectiv. Pentru acequinocil și metribuzin, LMR-urile au fost stabilite în partea A din anexa III la regulamentul respectiv. Pentru cumafos, flumechină și streptomicină nu au fost stabilite LMR-uri specifice, iar substanțele respective nu au fost incluse în anexa IV la regulamentul menționat, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv.

    (2)

    În contextul unei proceduri de obținere a autorizației de utilizare pe castraveții cornișon a unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă acequinocil, a fost depusă o cerere de modificare a LMR existente în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

    (3)

    În ceea ce privește substanțele diflufenican și metribuzin, o astfel de cerere a fost depusă pentru măslinele destinate producției de ulei. În ceea ce privește substanța piraclostrobin, o astfel de cerere a fost depusă pentru sfecla de pețiol și frunză.

    (4)

    În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, respectivele cereri au fost evaluate de statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost transmise Comisiei.

    (5)

    Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, în cazurile în care era relevant, pentru animale, și a emis avize motivate cu privire la LMR-urile propuse (2). Autoritatea a transmis respectivele avize solicitanților, Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.

    (6)

    Referitor la toate aceste cereri, autoritatea a concluzionat că au fost îndeplinite toate cerințele privind datele și că modificările LMR-urilor cerute de către solicitanți erau acceptabile din punctul de vedere al siguranței consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. Autoritatea a ținut cont de cele mai recente informații referitoare la proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor produselor alimentare care le-ar putea conține, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum mare de produse relevante, nu au indicat existența unui risc de depășire a dozei zilnice acceptabile sau a dozei acute de referință.

    (7)

    Amitrazul, flumechina, permetrinul și streptomicina sunt substanțe farmacologic active utilizate în medicina veterinară. În ceea ce privește produsele de origine animală, LMR-urile ar trebui stabilite în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la aceleași niveluri cu cele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 37/2010 al Comisiei (3), deoarece se prevede că expunerea prin utilizarea în medicamentele de uz veterinar este mai ridicată decât prin utilizarea în produsele de protecție a plantelor. Acele LMR-uri sunt sigure pentru consumatorii din Uniune (4).

    (8)

    În ceea ce privește substanța cumafos, autoritatea a identificat probleme în materie de evaluare a riscurilor asociate expunerii cronice, care trebuie să fie abordate prin intermediul unei decizii de gestionare a riscurilor. Ținând cont de faptul că Regulamentul (UE) nr. 37/2010 stabilește o LMR pentru cumafos numai în ceea ce privește mierea și având în vedere contribuția scăzută a acestui produs la expunerea cronică a consumatorilor, este oportun să se stabilească LMR pentru miere și alte produse apicole în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la același nivel.

    (9)

    Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

    (10)

    Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

    (11)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 30 martie 2017.

    Pentru Comisie

    Președintele

    Jean-Claude JUNCKER


    (1)  JO L 70, 16.3.2005, p. 1.

    (2)  Rapoartele științifice ale EFSA sunt disponibile online la adresa: http://www.efsa.europa.eu:

     

    Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for acequinocyl in gherkins (Aviz motivat privind modificarea limitei maxime existente pentru reziduurile de acequinocil din castraveții cornișon), EFSA Journal 2016;14(8):4568 [13 pagini].

     

    Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for diflufenican in olives for oil production (Aviz motivat privind modificarea limitei maxime existente pentru reziduurile de diflufenican din măslinele destinate producției de ulei), EFSA Journal 2016;14(10):4585 [15 pagini].

     

    Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for metribuzin in olives for oil production (Aviz motivat privind modificarea limitei maxime existente pentru reziduurile de metribuzin din măslinele destinate producției de ulei), EFSA Journal 2016;14(10):4591 [13 pagini].

     

    Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for pyraclostrobin in beet leaves (chards) [Aviz motivat privind modificarea limitei maxime existente pentru reziduurile de piraclostrobin din frunzele de sfeclă (sfecla de pețiol și frunză], EFSA Journal 2016;14(8):4552 [14 pagini].

    (3)  Regulamentul (UE) nr. 37/2010 al Comisiei din 22 decembrie 2009 privind substanțele active din punct de vedere farmacologic și clasificarea lor în funcție de limitele reziduale maxime din produsele alimentare de origine animală (JO L 15, 20.1.2010, p. 1).

    (4)  Reasoned opinion on the setting of maximum residue levels for amitraz, coumaphos, flumequine, oxytetracycline, permethrin and streptomycin in certain products of animal origin (Aviz motivat privind stabilirea unor limite maxime de reziduuri pentru amitraz, cumafos, flumechină, oxitetraciclină, permetrin și streptomicină în anumite produse de origine animală). EFSA Journal 2016;14(8):4570 [39 de pagini].


    ANEXĂ

    Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:

    1.

    Anexa II se modifică după cum urmează:

    (a)

    coloanele referitoare la amitraz, diflufenican, permetrin și piraclostrobin se înlocuiesc cu următorul text:

    „Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)

    Număr de cod

    Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-uri (1)

    Amitraz (amitraz inclusiv metaboliții care conțin fracțiunea 2,4 -dimetilanilină, exprimați în amitraz)

    Diflufenican (L)

    Permetrin (sumă de izomeri) (L)

    Piraclostrobin (L)

    (1)

    (2)

    (3)

    (4)

    (5)

    (6)

    0100000

    FRUCTE PROASPETE sau CONGELATE; FRUCTE NUCIFERE

    0,05 (*1)

    0,01 (*1)

    0,05 (*1)

     

    0110000

    Fructe citrice

     

    (+)

     

     

    0110010

    Grepfruturi

     

     

     

    1

    0110020

    Portocale

     

     

     

    2

    0110030

    Lămâi

     

     

     

    1

    0110040

    Lămâi verzi «lime»

     

     

     

    1

    0110050

    Mandarine

     

     

     

    1

    0110990

    Altele (2)

     

     

     

    1

    0120000

    Fructe nucifere

     

     

     

     

    0120010

    Migdale

     

    (+)

     

    0,02 (*1)

    0120020

    Nuci de Brazilia

     

     

     

    0,02 (*1)

    0120030

    Caju

     

     

     

    0,02 (*1)

    0120040

    Castane

     

     

     

    0,02 (*1)

    0120050

    Nuci de cocos

     

     

     

    0,02 (*1)

    0120060

    Alune

     

     

     

    0,02 (*1)

    0120070

    Nuci de Macadamia

     

     

     

    0,02 (*1)

    0120080

    Nuci de Pecan

     

     

     

    0,02 (*1)

    0120090

    Semințe de pin dulce

     

     

     

    0,02 (*1)

    0120100

    Fistic

     

     

     

    1

    0120110

    Nuci comune

     

    (+)

     

    0,02 (*1)

    0120990

    Altele (2)

     

     

     

    0,02 (*1)

    0130000

    Fructe sămânțoase

     

    (+)

     

    0,5

    0130010

    Mere

     

     

     

     

    0130020

    Pere

     

     

     

     

    0130030

    Gutui

     

     

     

     

    0130040

    Moșmoni

     

     

     

     

    0130050

    Moșmoni japonezi

     

     

     

     

    0130990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0140000

    Fructe sâmburoase

     

    (+)

     

     

    0140010

    Caise

     

     

     

    1

    0140020

    Cireșe (dulci)

     

     

     

    3

    0140030

    Piersici

     

     

     

    0,3

    0140040

    Prune

     

     

     

    0,8

    0140990

    Altele (2)

     

     

     

    0,02 (*1)

    0150000

    Bace și fructe mici

     

     

     

     

    0151000

    (a)

    struguri

     

    (+)

     

     

    0151010

    Struguri de masă

     

     

     

    1 (+)

    0151020

    Struguri de vin

     

     

     

    2

    0152000

    (b)

    căpșuni

     

     

     

    1,5

    0153000

    (c)

    fructe de rug

     

     

     

     

    0153010

    Mure

     

     

     

    3

    0153020

    Mure de câmp

     

     

     

    2

    0153030

    Zmeură (galbenă și roșie)

     

     

     

    3

    0153990

    Altele (2)

     

     

     

    2

    0154000

    (d)

    alte bace și fructe mici

     

     

     

     

    0154010

    Afine

     

     

     

    4

    0154020

    Merișoare

     

     

     

    3

    0154030

    Coacăze (albe, negre și roșii)

     

     

     

    3

    0154040

    Agrișe (galbene, roșii și verzi)

     

     

     

    3

    0154050

    Măceșe

     

     

     

    3

    0154060

    Dude (albe și negre)

     

     

     

    3

    0154070

    Păducel spaniol

     

     

     

    3

    0154080

    Boabe de soc

     

     

     

    3

    0154990

    Altele (2)

     

     

     

    3

    0160000

    Fructe diverse cu

     

     

     

     

    0161000

    (a)

    coajă comestibilă

     

     

     

    0,02 (*1)

    0161010

    Curmale

     

     

     

     

    0161020

    Smochine

     

     

     

     

    0161030

    Măsline de masă

     

     

     

     

    0161040

    Kumquat

     

     

     

     

    0161050

    Carambola

     

     

     

     

    0161060

    Kaki

     

     

     

     

    0161070

    Prună de Java

     

     

     

     

    0161990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0162000

    (b)

    coajă necomestibilă, mici

     

     

     

    0,02 (*1)

    0162010

    Kiwi (galbeni, roșii, verzi)

     

    (+)

     

     

    0162020

    Litchi

     

     

     

     

    0162030

    Fructele pasiunii/maracuja

     

     

     

     

    0162040

    Smochine indiene/limba soacrei

     

     

     

     

    0162050

    Chrysophyllum cainito

     

     

     

     

    0162060

    Plaqueminier/kaki de Virginia

     

     

     

     

    0162990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0163000

    (c)

    coajă necomestibilă, mari

     

     

     

     

    0163010

    Avocado

     

     

     

    0,02 (*1)

    0163020

    Banane

     

     

     

    0,02 (*1)

    0163030

    Mango

     

     

     

    0,05

    0163040

    Papaia

     

     

     

    0,07

    0163050

    Granate/rodii

     

     

     

    0,02 (*1)

    0163060

    Cherimoya

     

     

     

    0,02 (*1)

    0163070

    Guave

     

     

     

    0,02 (*1)

    0163080

    Ananas

     

     

     

    0,02 (*1)

    0163090

    Fructele arborelui de pâine

     

     

     

    0,02 (*1)

    0163100

    Durian

     

     

     

    0,02 (*1)

    0163110

    Graviola

     

     

     

    0,02 (*1)

    0163990

    Altele (2)

     

     

     

    0,02 (*1)

    0200000

    LEGUME PROASPETE sau CONGELATE

    0,05 (*1)

     

    0,05 (*1)

     

    0210000

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi

     

    0,01 (*1)

     

     

    0211000

    (a)

    cartofi

     

     

     

    0,02 (*1)

    0212000

    (b)

    legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

     

     

     

    0,02 (*1)

    0212010

    Rădăcini de cassava/manioc

     

     

     

     

    0212020

    Cartofi dulci

     

     

     

     

    0212030

    Igname

     

     

     

     

    0212040

    Arorut

     

     

     

     

    0212990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0213000

    (c)

    alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

     

     

     

     

    0213010

    Sfecle

     

     

     

    0,1

    0213020

    Morcovi

     

     

     

    0,5

    0213030

    Țeline de rădăcină

     

     

     

    0,3

    0213040

    Hrean

     

     

     

    0,3

    0213050

    Topinamburi

     

     

     

    0,06

    0213060

    Păstârnaci

     

     

     

    0,3

    0213070

    Rădăcina de pătrunjel/pătrunjel rădăcină

     

     

     

    0,1

    0213080

    Ridichi

     

     

     

    0,5

    0213090

    Barba-caprei

     

     

     

    0,1

    0213100

    Varză-nap/gulie furajeră

     

     

     

    0,09

    0213110

    Napi

     

     

     

    0,09

    0213990

    Altele (2)

     

     

     

    0,02 (*1)

    0220000

    Legume bulboase

     

    0,01 (*1)

     

     

    0220010

    Usturoi

     

     

     

    0,3

    0220020

    Ceapă

     

     

     

    1,5

    0220030

    Ceapă eșalotă

     

     

     

    0,3

    0220040

    Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

     

     

     

    1,5

    0220990

    Altele (2)

     

     

     

    0,02 (*1)

    0230000

    Legume fructoase

     

    0,01 (*1)

     

     

    0231000

    (a)

    solanacee

     

     

     

     

    0231010

    Tomate

     

     

     

    0,3

    0231020

    Ardei dulci/gogoșari

     

     

     

    0,5

    0231030

    Pătlăgele vinete/vinete

     

     

     

    0,3

    0231040

    Bame

     

     

     

    0,02 (*1)

    0231990

    Altele (2)

     

     

     

    0,02 (*1)

    0232000

    (b)

    cucurbitacee cu coajă comestibilă

     

     

     

    0,5

    0232010

    Castraveți

     

     

     

     

    0232020

    Cornișoni

     

     

     

     

    0232030

    Dovlecei

     

     

     

     

    0232990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0233000

    (c)

    cucurbitacee cu coajă necomestibilă

     

     

     

    0,5

    0233010

    Pepeni galbeni

     

     

     

     

    0233020

    Dovleci

     

     

     

     

    0233030

    Pepeni verzi

     

     

     

     

    0233990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0234000

    (d)

    porumb dulce

     

     

     

    0,02 (*1)

    0239000

    (e)

    alte legume fructoase

     

     

     

    0,02 (*1)

    0240000

    Legume din familia Brassicaceae (cu excepția rădăcinilor și a culturilor de frunze tinere din familia Brassicaceae)

     

    0,01 (*1)

     

     

    0241000

    (a)

    varză cu inflorescență

     

     

     

    0,1

    0241010

    Broccoli

     

     

     

     

    0241020

    Conopidă

     

     

     

     

    0241990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0242000

    (b)

    varză cu căpățână

     

     

     

     

    0242010

    Varză de Bruxelles

     

     

     

    0,3

    0242020

    Varză cu căpățână

     

     

     

    0,2

    0242990

    Altele (2)

     

     

     

    0,02 (*1)

    0243000

    (c)

    brasicacee cu frunze

     

     

     

    1,5

    0243010

    Varză chinezească/petsai

     

     

     

     

    0243020

    Kale

     

     

     

     

    0243990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0244000

    (d)

    gulii

     

     

     

    0,02 (*1)

    0250000

    Legume cu frunze, plante aromatice și flori comestibile

     

     

     

     

    0251000

    (a)

    lăptuci și plante pentru salate

     

    0,01 (*1)

     

     

    0251010

    Salata mielului/fetică

     

     

     

    10

    0251020

    Lăptuci

     

     

     

    2

    0251030

    Scarolă/cicoare cu frunze întregi

     

     

     

    0,4

    0251040

    Creson și alți germeni și lăstari

     

     

     

    10

    0251050

    Barbarea verna

     

     

     

    10

    0251060

    Rucolă

     

     

     

    10

    0251070

    Muștar vânăt

     

     

     

    10

    0251080

    Plante de cultură cu frunze tinere (inclusiv specii din familia Brassicaceae)

     

     

     

    10

    0251990

    Altele (2)

     

     

     

    10

    0252000

    (b)

    spanac și frunze similare

     

    0,01 (*1)

     

     

    0252010

    Spanac

     

     

     

    0,5

    0252020

    Iarbă-grasă

     

     

     

    0,02 (*1)

    0252030

    Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

     

     

     

    1,5

    0252990

    Altele (2)

     

     

     

    0,02 (*1)

    0253000

    (c)

    frunze de viță-de-vie și specii similare

     

    0,01 (*1)

     

    0,02 (*1)

    0254000

    (d)

    năsturel

     

    0,01 (*1)

     

    0,02 (*1)

    0255000

    (e)

    cicori witloof/andive

     

    0,01 (*1)

     

    0,02 (*1)

    0256000

    (f)

    plante aromatice și flori comestibile

     

    0,02 (*1)

     

    2

    0256010

    Asmățui

     

     

     

     

    0256020

    Arpagic

     

     

     

     

    0256030

    Frunze de țelină

     

     

     

     

    0256040

    Pătrunjel

     

     

     

     

    0256050

    Salvie

     

     

     

     

    0256060

    Rozmarin

     

     

     

     

    0256070

    Cimbru

     

     

     

     

    0256080

    Busuioc și flori comestibile

     

     

     

     

    0256090

    Frunze de dafin

     

     

     

     

    0256100

    Tarhon

     

     

     

     

    0256990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0260000

    Leguminoase

     

    0,01 (*1)

     

    0,02 (*1)

    0260010

    Fasole (păstăi)

     

     

     

     

    0260020

    Fasole (boabe)

     

     

     

     

    0260030

    Mazăre (păstăi)

     

     

     

     

    0260040

    Mazăre (boabe)

     

     

     

     

    0260050

    Linte

     

     

     

     

    0260990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0270000

    Legume cu tulpină

     

    0,01 (*1)

     

     

    0270010

    Sparanghel

     

     

     

    0,02 (*1)

    0270020

    Cardon

     

     

     

    0,02 (*1)

    0270030

    Țelină

     

     

     

    0,02 (*1) (+)

    0270040

    Fenicul de Florența

     

     

     

    0,02 (*1)

    0270050

    Anghinare

     

     

     

    2

    0270060

    Praz

     

     

     

    0,7

    0270070

    Rubarbă

     

     

     

    0,02 (*1)

    0270080

    Lăstari de bambus

     

     

     

    0,02 (*1)

    0270090

    Miez de palmier

     

     

     

    0,02 (*1)

    0270990

    Altele (2)

     

     

     

    0,02 (*1)

    0280000

    Ciuperci, mușchi și licheni

     

    0,01 (*1)

     

    0,02 (*1)

    0280010

    Ciuperci de cultură

     

     

     

     

    0280020

    Ciuperci sălbatice

     

     

     

     

    0280990

    Mușchi și licheni

     

     

     

     

    0290000

    Alge și organisme procariote

     

    0,01 (*1)

     

    0,02 (*1)

    0300000

    LEGUMINOASE

    0,05 (*1)

    0,01 (*1)

    0,05 (*1)

     

    0300010

    Fasole

     

     

     

    0,3

    0300020

    Linte

     

     

     

    0,5

    0300030

    Mazăre

     

     

     

    0,3

    0300040

    Lupin/boabe de lupin

     

     

     

    0,05

    0300990

    Altele (2)

     

     

     

    0,3

    0400000

    SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

    0,05 (*1)

     

     

     

    0401000

    Semințe oleaginoase

     

    0,01 (*1)

     

     

    0401010

    Semințe de in

     

     

    0,05 (*1)

    0,2

    0401020

    Arahide/alune de pământ

     

     

    0,05 (*1)

    0,04

    0401030

    Semințe de mac

     

     

    0,05 (*1)

    0,2

    0401040

    Semințe de susan

     

     

    0,05 (*1)

    0,2

    0401050

    Semințe de floarea-soarelui

     

     

    0,05 (*1)

    0,3

    0401060

    Semințe de rapiță

     

     

    0,05 (*1)

    0,2

    0401070

    Soia

     

     

    0,05 (*1)

    0,05

    0401080

    Semințe de muștar

     

     

    0,05 (*1)

    0,2

    0401090

    Semințe de bumbac

     

     

    0,05 (*1)

    0,3

    0401100

    Semințe de dovleac

     

     

    0,05 (*1)

    0,02 (*1)

    0401110

    Semințe de șofrănaș

     

     

    0,1 (*1)

    0,2

    0401120

    Semințe de limba-mielului

     

     

    0,1 (*1)

    0,2

    0401130

    Semințe de camelină

     

     

    0,1 (*1)

    0,2

    0401140

    Semințe de cânepă

     

     

    0,05 (*1)

    0,02 (*1)

    0401150

    Ricin

     

     

    0,1 (*1)

    0,2

    0401990

    Altele (2)

     

     

    0,05 (*1)

    0,02 (*1)

    0402000

    Fructe oleaginoase

     

     

     

    0,02 (*1)

    0402010

    Măsline pentru ulei

     

    0,6

    0,05 (*1)

     

    0402020

    Sâmburi de palmier pentru ulei

     

    0,01 (*1)

    0,1 (*1)

     

    0402030

    Fructe de palmier pentru ulei

     

    0,01 (*1)

    0,1 (*1)

     

    0402040

    Capoc

     

    0,01 (*1)

    0,1 (*1)

     

    0402990

    Altele (2)

     

    0,01 (*1)

    0,05 (*1)

     

    0500000

    CEREALE

    0,05 (*1)

     

    0,05 (*1)

     

    0500010

    Orz

     

    0,02

     

    1

    0500020

    Hrișca și alte pseudocereale

     

    0,01 (*1)

     

    0,02 (*1)

    0500030

    Porumb

     

    0,01 (*1)

     

    0,02 (*1)

    0500040

    Mei comun

     

    0,01 (*1)

     

    0,02 (*1)

    0500050

    Ovăz

     

    0,02

     

    1

    0500060

    Orez

     

    0,01 (*1)

     

    0,02 (*1)

    0500070

    Secară

     

    0,02

     

    0,2

    0500080

    Sorg

     

    0,01 (*1)

     

    0,5

    0500090

    Grâu

     

    0,02

     

    0,2

    0500990

    Altele (2)

     

    0,01 (*1)

     

    0,02 (*1)

    0600000

    CEAIURI, CAFEA, INFUZII, CACAO ȘI ROȘCOVE

    0,1 (*1)

    0,05 (*1)

    0,1 (*1)

     

    0610000

    Ceaiuri

     

     

     

    0,1 (*1)

    0620000

    Boabe de cafea

     

     

     

    0,3 (+)

    0630000

    Infuzii de

     

     

     

    0,1 (*1)

    0631000

    (a)

    flori

     

     

     

     

    0631010

    Mușețel

     

     

     

     

    0631020

    Hibiscus

     

     

     

     

    0631030

    Trandafir

     

     

     

     

    0631040

    Iasomie

     

     

     

     

    0631050

    Tei pucios

     

     

     

     

    0631990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0632000

    (b)

    frunze și plante aromatice

     

     

     

     

    0632010

    Căpșun

     

     

     

     

    0632020

    Rooibos

     

     

     

     

    0632030

    Maté

     

     

     

     

    0632990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0633000

    (c)

    rădăcini

     

     

     

     

    0633010

    Valeriană

     

     

     

     

    0633020

    Ginseng

     

     

     

     

    0633990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0639000

    (d)

    orice alte părți ale plantei

     

     

     

     

    0640000

    Boabe de cacao

     

     

     

    0,1 (*1)

    0650000

    Roșcove

     

     

     

    0,1 (*1)

    0700000

    HAMEI

    0,1 (*1)

    0,05 (*1)

    0,1 (*1)

    15

    0800000

    CONDIMENTE

    0,1 (*1)

     

    0,1 (*1)

     

    0810000

    Condimente din semințe

     

    0,05 (*1)

     

    0,1 (*1)

    0810010

    Anason

     

     

     

     

    0810020

    Chimen negru

     

     

     

     

    0810030

    Țelină

     

     

     

     

    0810040

    Coriandru

     

     

     

     

    0810050

    Chimen

     

     

     

     

    0810060

    Mărar

     

     

     

     

    0810070

    Fenicul

     

     

     

     

    0810080

    Schinduf

     

     

     

     

    0810090

    Nucșoară

     

     

     

     

    0810990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0820000

    Condimente din fructe

     

    0,05 (*1)

     

    0,1 (*1)

    0820010

    Piper de Jamaica

     

     

     

     

    0820020

    Piper Sichuan

     

     

     

     

    0820030

    Chimen

     

     

     

     

    0820040

    Cardamom

     

     

     

     

    0820050

    Fructe de ienupăr

     

     

     

     

    0820060

    Piper boabe (alb, negru și verde)

     

     

     

     

    0820070

    Vanilie

     

     

     

     

    0820080

    Tamarin

     

     

     

     

    0820990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0830000

    Condimente din scoarță

     

    0,05 (*1)

     

    0,1 (*1)

    0830010

    Scorțișoară

     

     

     

     

    0830990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0840000

    Condimente din rădăcini sau rizomi

     

     

     

     

    0840010

    Lemn-dulce

     

    0,05 (*1)

     

    0,1 (*1)

    0840020

    Ghimbir

     

    0,05 (*1)

     

    0,1 (*1)

    0840030

    Șofran de India/curcuma

     

    0,05 (*1)

     

    0,1 (*1)

    0840040

    Hrean

     

    (+)

     

    (+)

    0840990

    Altele (2)

     

    0,05 (*1)

     

    0,1 (*1)

    0850000

    Condimente din muguri

     

    0,05 (*1)

     

    0,1 (*1)

    0850010

    Cuișoare

     

     

     

     

    0850020

    Capere

     

     

     

     

    0850990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0860000

    Condimente din pistiluri de flori

     

    0,05 (*1)

     

    0,1 (*1)

    0860010

    Șofran

     

     

     

     

    0860990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0870000

    Condimente din arile

     

    0,05 (*1)

     

    0,1 (*1)

    0870010

    Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

     

     

     

     

    0870990

    Altele (2)

     

     

     

     

    0900000

    PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

    0,05 (*1)

    0,01 (*1)

    0,05 (*1)

     

    0900010

    Sfeclă de zahăr

     

     

     

    0,2

    0900020

    Trestie de zahăr

     

     

     

    0,02 (*1)

    0900030

    Rădăcini de cicoare

     

     

     

    0,08

    0900990

    Altele (2)

     

     

     

    0,02 (*1)

    1000000

    PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

     

     

     

     

    1010000

    Țesuturi provenind de la

     

    0,02 (*1)

     

    0,05 (*1)

    1011000

    (a)

    porcine

     

     

    0,05 (*1)

     

    1011010

    Mușchi

     

     

     

     

    1011020

    Țesut gras

    0,4

     

     

     

    1011030

    Ficat

    0,2

     

     

     

    1011040

    Rinichi

    0,2

     

     

     

    1011050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

     

    1011990

    Altele (2)

     

     

     

     

    1012000

    (b)

    bovine

     

     

     

     

    1012010

    Mușchi

     

    (+)

    0,05

     

    1012020

    Țesut gras

    0,2

    (+)

    0,5

     

    1012030

    Ficat

    0,2

    (+)

    0,05

     

    1012040

    Rinichi

    0,2

    (+)

    0,05

     

    1012050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

    0,05 (*1)

     

    1012990

    Altele (2)

     

     

    0,05 (*1)

     

    1013000

    (c)

    ovine

     

     

    0,05 (*1)

     

    1013010

    Mușchi

     

    (+)

     

     

    1013020

    Țesut gras

    0,4

    (+)

     

     

    1013030

    Ficat

    0,1

    (+)

     

     

    1013040

    Rinichi

    0,2

    (+)

     

     

    1013050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

     

    1013990

    Altele (2)

     

     

     

     

    1014000

    (d)

    caprine

     

     

    0,05 (*1)

     

    1014010

    Mușchi

     

    (+)

     

     

    1014020

    Țesut gras

    0,2

    (+)

     

     

    1014030

    Ficat

    0,1

    (+)

     

     

    1014040

    Rinichi

    0,2

    (+)

     

     

    1014050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

     

    1014990

    Altele (2)

     

     

     

     

    1015000

    (e)

    ecvidee

     

     

     

     

    1015010

    Mușchi

     

     

     

     

    1015020

    Țesut gras

     

     

     

     

    1015030

    Ficat

     

     

     

     

    1015040

    Rinichi

     

     

     

     

    1015050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

     

    1015990

    Altele (2)

     

     

     

     

    1016000

    (f)

    păsări de curte

    0,05 (*1)

     

    0,05 (*1)

     

    1016010

    Mușchi

     

     

     

     

    1016020

    Țesut gras

     

     

     

     

    1016030

    Ficat

     

     

     

     

    1016040

    Rinichi

     

     

     

     

    1016050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

     

    1016990

    Altele (2)

     

     

     

     

    1017000

    (g)

    alte animale terestre de crescătorie

     

     

     

     

    1017010

    Mușchi

     

     

     

     

    1017020

    Țesut gras

     

     

     

     

    1017030

    Ficat

     

     

     

     

    1017040

    Rinichi

     

     

     

     

    1017050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

     

    1017990

    Altele (2)

     

     

     

     

    1020000

    Lapte

     

    0,01 (*1)

     

    0,01 (*1)

    1020010

    Bovine

    0,01

    (+)

    0,05

     

    1020020

    Ovine

    0,01

    (+)

    0,05 (*1)

     

    1020030

    Caprine

    0,01

    (+)

    0,05 (*1)

     

    1020040

    Cai

     

     

    0,05 (*1)

     

    1020990

    Altele (2)

     

     

    0,05 (*1)

     

    1030000

    Ouă de păsări

    0,01 (*1)

    0,02 (*1)

     

    0,05 (*1)

    1030010

    Găini

     

     

    0,05 (*1)

     

    1030020

    Rațe

     

     

     

     

    1030030

    Gâște

     

     

     

     

    1030040

    Prepelițe

     

     

     

     

    1030990

    Altele (2)

     

     

     

     

    1040000

    Miere și alte produse apicole

    0,2

    0,05 (*1)

     

    0,05 (*1)

    1050000

    Amfibieni și reptile

     

    0,02 (*1)

     

    0,05 (*1)

    1060000

    Animale nevertebrate terestre

     

    0,02 (*1)

     

    0,05 (*1)

    1070000

    Animale vertebrate sălbatice terestre

     

    0,02 (*1)

     

    0,05 (*1)

    (b)

    se adaugă următoarele coloane referitoare la cumafos, flumechină și streptomicină:

    „Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)

    Număr de cod

    Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-uri (2)

    Cumafos

    Flumechină

    Streptomicină

    (1)

    (2)

    (3)

    (4)

    (5)

    0100000

    FRUCTE PROASPETE sau CONGELATE; FRUCTE NUCIFERE

     

     

     

    0110000

    Fructe citrice

     

     

     

    0110010

    Grepfruturi

     

     

     

    0110020

    Portocale

     

     

     

    0110030

    Lămâi

     

     

     

    0110040

    Lămâi verzi «lime»

     

     

     

    0110050

    Mandarine

     

     

     

    0110990

    Altele (2)

     

     

     

    0120000

    Fructe nucifere

     

     

     

    0120010

    Migdale

     

     

     

    0120020

    Nuci de Brazilia

     

     

     

    0120030

    Caju

     

     

     

    0120040

    Castane

     

     

     

    0120050

    Nuci de cocos

     

     

     

    0120060

    Alune

     

     

     

    0120070

    Nuci de Macadamia

     

     

     

    0120080

    Nuci de Pecan

     

     

     

    0120090

    Semințe de pin dulce

     

     

     

    0120100

    Fistic

     

     

     

    0120110

    Nuci comune

     

     

     

    0120990

    Altele (2)

     

     

     

    0130000

    Fructe sămânțoase

     

     

     

    0130010

    Mere

     

     

     

    0130020

    Pere

     

     

     

    0130030

    Gutui

     

     

     

    0130040

    Moșmoni

     

     

     

    0130050

    Moșmoni japonezi

     

     

     

    0130990

    Altele (2)

     

     

     

    0140000

    Fructe sâmburoase

     

     

     

    0140010

    Caise

     

     

     

    0140020

    Cireșe (dulci)

     

     

     

    0140030

    Piersici

     

     

     

    0140040

    Prune

     

     

     

    0140990

    Altele (2)

     

     

     

    0150000

    Bace și fructe mici

     

     

     

    0151000

    (a)

    struguri

     

     

     

    0151010

    Struguri de masă

     

     

     

    0151020

    Struguri de vin

     

     

     

    0152000

    (b)

    căpșuni

     

     

     

    0153000

    (c)

    fructe de rug

     

     

     

    0153010

    Mure

     

     

     

    0153020

    Mure de câmp

     

     

     

    0153030

    Zmeură (galbenă și roșie)

     

     

     

    0153990

    Altele (2)

     

     

     

    0154000

    (d)

    alte bace și fructe mici

     

     

     

    0154010

    Afine

     

     

     

    0154020

    Merișoare

     

     

     

    0154030

    Coacăze (albe, negre și roșii)

     

     

     

    0154040

    Agrișe (galbene, roșii și verzi)

     

     

     

    0154050

    Măceșe

     

     

     

    0154060

    Dude (albe și negre)

     

     

     

    0154070

    Păducel spaniol

     

     

     

    0154080

    Boabe de soc

     

     

     

    0154990

    Altele (2)

     

     

     

    0160000

    Fructe diverse cu

     

     

     

    0161000

    (a)

    coajă comestibilă

     

     

     

    0161010

    Curmale

     

     

     

    0161020

    Smochine

     

     

     

    0161030

    Măsline de masă

     

     

     

    0161040

    Kumquat

     

     

     

    0161050

    Carambola

     

     

     

    0161060

    Kaki

     

     

     

    0161070

    Prună de Java

     

     

     

    0161990

    Altele (2)

     

     

     

    0162000

    (b)

    coajă necomestibilă, mici

     

     

     

    0162010

    Kiwi (galbeni, roșii, verzi)

     

     

     

    0162020

    Litchi

     

     

     

    0162030

    Fructele pasiunii/maracuja

     

     

     

    0162040

    Smochine indiene/limba soacrei

     

     

     

    0162050

    Chrysophyllum cainito

     

     

     

    0162060

    Plaqueminier/kaki de Virginia

     

     

     

    0162990

    Altele (2)

     

     

     

    0163000

    (c)

    coajă necomestibilă, mari

     

     

     

    0163010

    Avocado

     

     

     

    0163020

    Banane

     

     

     

    0163030

    Mango

     

     

     

    0163040

    Papaia

     

     

     

    0163050

    Granate/rodii

     

     

     

    0163060

    Cherimoya

     

     

     

    0163070

    Guave

     

     

     

    0163080

    Ananas

     

     

     

    0163090

    Fructele arborelui de pâine

     

     

     

    0163100

    Durian

     

     

     

    0163110

    Graviola

     

     

     

    0163990

    Altele (2)

     

     

     

    0200000

    LEGUME PROASPETE sau CONGELATE

     

     

     

    0210000

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi

     

     

     

    0211000

    (a)

    cartofi

     

     

     

    0212000

    (b)

    legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

     

     

     

    0212010

    Rădăcini de cassava/manioc

     

     

     

    0212020

    Cartofi dulci

     

     

     

    0212030

    Igname

     

     

     

    0212040

    Arorut

     

     

     

    0212990

    Altele (2)

     

     

     

    0213000

    (c)

    alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

     

     

     

    0213010

    Sfecle

     

     

     

    0213020

    Morcovi

     

     

     

    0213030

    Țeline de rădăcină

     

     

     

    0213040

    Hrean

     

     

     

    0213050

    Topinamburi

     

     

     

    0213060

    Păstârnaci

     

     

     

    0213070

    Rădăcina de pătrunjel/pătrunjel rădăcină

     

     

     

    0213080

    Ridichi

     

     

     

    0213090

    Barba-caprei

     

     

     

    0213100

    Varză-nap/gulie furajeră

     

     

     

    0213110

    Napi

     

     

     

    0213990

    Altele (2)

     

     

     

    0220000

    Legume bulboase

     

     

     

    0220010

    Usturoi

     

     

     

    0220020

    Ceapă

     

     

     

    0220030

    Ceapă eșalotă

     

     

     

    0220040

    Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

     

     

     

    0220990

    Altele (2)

     

     

     

    0230000

    Legume fructoase

     

     

     

    0231000

    (a)

    solanacee

     

     

     

    0231010

    Tomate

     

     

     

    0231020

    Ardei dulci/gogoșari

     

     

     

    0231030

    Pătlăgele vinete/vinete

     

     

     

    0231040

    Bame

     

     

     

    0231990

    Altele (2)

     

     

     

    0232000

    (b)

    cucurbitacee cu coajă comestibilă

     

     

     

    0232010

    Castraveți

     

     

     

    0232020

    Cornișoni

     

     

     

    0232030

    Dovlecei

     

     

     

    0232990

    Altele (2)

     

     

     

    0233000

    (c)

    cucurbitacee cu coajă necomestibilă

     

     

     

    0233010

    Pepeni galbeni

     

     

     

    0233020

    Dovleci

     

     

     

    0233030

    Pepeni verzi

     

     

     

    0233990

    Altele (2)

     

     

     

    0234000

    (d)

    porumb dulce

     

     

     

    0239000

    (e)

    alte legume fructoase

     

     

     

    0240000

    Legume din familia Brassicaceae (cu excepția rădăcinilor și a culturilor de frunze tinere din familia Brassicaceae)

     

     

     

    0241000

    (a)

    varză cu inflorescență

     

     

     

    0241010

    Broccoli

     

     

     

    0241020

    Conopidă

     

     

     

    0241990

    Altele (2)

     

     

     

    0242000

    (b)

    varză cu căpățână

     

     

     

    0242010

    Varză de Bruxelles

     

     

     

    0242020

    Varză cu căpățână

     

     

     

    0242990

    Altele (2)

     

     

     

    0243000

    (c)

    brasicacee cu frunze

     

     

     

    0243010

    Varză chinezească/petsai

     

     

     

    0243020

    Kale

     

     

     

    0243990

    Altele (2)

     

     

     

    0244000

    (d)

    gulii

     

     

     

    0250000

    Legume cu frunze, plante aromatice și flori comestibile

     

     

     

    0251000

    (a)

    lăptuci și plante pentru salate

     

     

     

    0251010

    Salata mielului/fetică

     

     

     

    0251020

    Lăptuci

     

     

     

    0251030

    Scarolă/cicoare cu frunze întregi

     

     

     

    0251040

    Creson și alți germeni și lăstari

     

     

     

    0251050

    Barbarea verna

     

     

     

    0251060

    Rucolă

     

     

     

    0251070

    Muștar vânăt

     

     

     

    0251080

    Plante de cultură cu frunze tinere (inclusiv specii din familia Brassicaceae)

     

     

     

    0251990

    Altele (2)

     

     

     

    0252000

    (b)

    spanac și frunze similare

     

     

     

    0252010

    Spanac

     

     

     

    0252020

    Iarbă-grasă

     

     

     

    0252030

    Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

     

     

     

    0252990

    Altele (2)

     

     

     

    0253000

    (c)

    frunze de viță-de-vie și specii similare

     

     

     

    0254000

    (d)

    năsturel

     

     

     

    0255000

    (e)

    cicori witloof/andive

     

     

     

    0256000

    (f)

    plante aromatice și flori comestibile

     

     

     

    0256010

    Asmățui

     

     

     

    0256020

    Arpagic

     

     

     

    0256030

    Frunze de țelină

     

     

     

    0256040

    Pătrunjel

     

     

     

    0256050

    Salvie

     

     

     

    0256060

    Rozmarin

     

     

     

    0256070

    Cimbru

     

     

     

    0256080

    Busuioc și flori comestibile

     

     

     

    0256090

    Frunze de dafin

     

     

     

    0256100

    Tarhon

     

     

     

    0256990

    Altele (2)

     

     

     

    0260000

    Leguminoase

     

     

     

    0260010

    Fasole (păstăi)

     

     

     

    0260020

    Fasole (boabe)

     

     

     

    0260030

    Mazăre (păstăi)

     

     

     

    0260040

    Mazăre (boabe)

     

     

     

    0260050

    Linte

     

     

     

    0260990

    Altele (2)

     

     

     

    0270000

    Legume cu tulpină

     

     

     

    0270010

    Sparanghel

     

     

     

    0270020

    Cardon

     

     

     

    0270030

    Țelină

     

     

     

    0270040

    Fenicul de Florența

     

     

     

    0270050

    Anghinare

     

     

     

    0270060

    Praz

     

     

     

    0270070

    Rubarbă

     

     

     

    0270080

    Lăstari de bambus

     

     

     

    0270090

    Miez de palmier

     

     

     

    0270990

    Altele (2)

     

     

     

    0280000

    Ciuperci, mușchi și licheni

     

     

     

    0280010

    Ciuperci de cultură

     

     

     

    0280020

    Ciuperci sălbatice

     

     

     

    0280990

    Mușchi și licheni

     

     

     

    0290000

    Alge și organisme procariote

     

     

     

    0300000

    LEGUMINOASE

     

     

     

    0300010

    Fasole

     

     

     

    0300020

    Linte

     

     

     

    0300030

    Mazăre

     

     

     

    0300040

    Lupin/boabe de lupin

     

     

     

    0300990

    Altele (2)

     

     

     

    0400000

    SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

     

     

     

    0401000

    Semințe oleaginoase

     

     

     

    0401010

    Semințe de in

     

     

     

    0401020

    Arahide/alune de pământ

     

     

     

    0401030

    Semințe de mac

     

     

     

    0401040

    Semințe de susan

     

     

     

    0401050

    Semințe de floarea-soarelui

     

     

     

    0401060

    Semințe de rapiță

     

     

     

    0401070

    Soia

     

     

     

    0401080

    Semințe de muștar

     

     

     

    0401090

    Semințe de bumbac

     

     

     

    0401100

    Semințe de dovleac

     

     

     

    0401110

    Semințe de șofrănaș

     

     

     

    0401120

    Semințe de limba-mielului

     

     

     

    0401130

    Semințe de camelină

     

     

     

    0401140

    Semințe de cânepă

     

     

     

    0401150

    Ricin

     

     

     

    0401990

    Altele (2)

     

     

     

    0402000

    Fructe oleaginoase

     

     

     

    0402010

    Măsline pentru ulei

     

     

     

    0402020

    Sâmburi de palmier pentru ulei

     

     

     

    0402030

    Fructe de palmier pentru ulei

     

     

     

    0402040

    Capoc

     

     

     

    0402990

    Altele (2)

     

     

     

    0500000

    CEREALE

     

     

     

    0500010

    Orz

     

     

     

    0500020

    Hrișca și alte pseudocereale

     

     

     

    0500030

    Porumb

     

     

     

    0500040

    Mei comun

     

     

     

    0500050

    Ovăz

     

     

     

    0500060

    Orez

     

     

     

    0500070

    Secară

     

     

     

    0500080

    Sorg

     

     

     

    0500090

    Grâu

     

     

     

    0500990

    Altele (2)

     

     

     

    0600000

    CEAIURI, CAFEA, INFUZII, CACAO ȘI ROȘCOVE

     

     

     

    0610000

    Ceaiuri

     

     

     

    0620000

    Boabe de cafea

     

     

     

    0630000

    Infuzii de

     

     

     

    0631000

    (a)

    flori

     

     

     

    0631010

    Mușețel

     

     

     

    0631020

    Hibiscus

     

     

     

    0631030

    Trandafir

     

     

     

    0631040

    Iasomie

     

     

     

    0631050

    Tei pucios

     

     

     

    0631990

    Altele (2)

     

     

     

    0632000

    (b)

    frunze și plante aromatice

     

     

     

    0632010

    Căpșun

     

     

     

    0632020

    Rooibos

     

     

     

    0632030

    Maté

     

     

     

    0632990

    Altele (2)

     

     

     

    0633000

    (c)

    rădăcini

     

     

     

    0633010

    Valeriană

     

     

     

    0633020

    Ginseng

     

     

     

    0633990

    Altele (2)

     

     

     

    0639000

    (d)

    orice alte părți ale plantei

     

     

     

    0640000

    Boabe de cacao

     

     

     

    0650000

    Roșcove

     

     

     

    0700000

    HAMEI

     

     

     

    0800000

    CONDIMENTE

     

     

     

    0810000

    Condimente din semințe

     

     

     

    0810010

    Anason

     

     

     

    0810020

    Chimen negru

     

     

     

    0810030

    Țelină

     

     

     

    0810040

    Coriandru

     

     

     

    0810050

    Chimen

     

     

     

    0810060

    Mărar

     

     

     

    0810070

    Fenicul

     

     

     

    0810080

    Schinduf

     

     

     

    0810090

    Nucșoară

     

     

     

    0810990

    Altele (2)

     

     

     

    0820000

    Condimente din fructe

     

     

     

    0820010

    Piper de Jamaica

     

     

     

    0820020

    Piper Sichuan

     

     

     

    0820030

    Chimen

     

     

     

    0820040

    Cardamom

     

     

     

    0820050

    Fructe de ienupăr

     

     

     

    0820060

    Piper boabe (alb, negru și verde)

     

     

     

    0820070

    Vanilie

     

     

     

    0820080

    Tamarin

     

     

     

    0820990

    Altele (2)

     

     

     

    0830000

    Condimente din scoarță

     

     

     

    0830010

    Scorțișoară

     

     

     

    0830990

    Altele (2)

     

     

     

    0840000

    Condimente din rădăcini sau rizomi

     

     

     

    0840010

    Lemn-dulce

     

     

     

    0840020

    Ghimbir

     

     

     

    0840030

    Șofran de India/curcuma

     

     

     

    0840040

    Hrean

     

     

     

    0840990

    Altele (2)

     

     

     

    0850000

    Condimente din muguri

     

     

     

    0850010

    Cuișoare

     

     

     

    0850020

    Capere

     

     

     

    0850990

    Altele (2)

     

     

     

    0860000

    Condimente din pistiluri de flori

     

     

     

    0860010

    Șofran

     

     

     

    0860990

    Altele (2)

     

     

     

    0870000

    Condimente din arile

     

     

     

    0870010

    Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

     

     

     

    0870990

    Altele (2)

     

     

     

    0900000

    PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

     

     

     

    0900010

    Sfeclă de zahăr

     

     

     

    0900020

    Trestie de zahăr

     

     

     

    0900030

    Rădăcini de cicoare

     

     

     

    0900990

    Altele (2)

     

     

     

    1000000

    PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

     

     

     

    1010000

    Țesuturi provenind de la

     

     

     

    1011000

    (a)

    porcine

     

     

     

    1011010

    Mușchi

     

    0,2

    0,5

    1011020

    Țesut gras

     

    0,3

    0,5

    1011030

    Ficat

     

    0,5

    0,5

    1011040

    Rinichi

     

    1,5

    1

    1011050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

    1011990

    Altele (2)

     

     

     

    1012000

    (b)

    bovine

     

     

     

    1012010

    Mușchi

     

    0,2

    0,5

    1012020

    Țesut gras

     

    0,3

    0,5

    1012030

    Ficat

     

    0,5

    0,5

    1012040

    Rinichi

     

    1,5

    1

    1012050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

    1012990

    Altele (2)

     

     

     

    1013000

    (c)

    ovine

     

     

     

    1013010

    Mușchi

     

    0,2

    0,5

    1013020

    Țesut gras

     

    0,3

    0,5

    1013030

    Ficat

     

    0,5

    0,5

    1013040

    Rinichi

     

    1,5

    1

    1013050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

    1013990

    Altele (2)

     

     

     

    1014000

    (d)

    caprine

     

     

     

    1014010

    Mușchi

     

    0,2

    0,5

    1014020

    Țesut gras

     

    0,3

    0,5

    1014030

    Ficat

     

    0,5

    0,5

    1014040

    Rinichi

     

    1,5

    1

    1014050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

    1014990

    Altele (2)

     

     

     

    1015000

    (e)

    ecvidee

     

     

     

    1015010

    Mușchi

     

    0,2

     

    1015020

    Țesut gras

     

    0,25

     

    1015030

    Ficat

     

    0,5

     

    1015040

    Rinichi

     

    1

     

    1015050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

    1015990

    Altele (2)

     

     

     

    1016000

    (f)

    păsări de curte

     

     

     

    1016010

    Mușchi

     

    0,4

     

    1016020

    Țesut gras

     

    0,25

     

    1016030

    Ficat

     

    0,8

     

    1016040

    Rinichi

     

    1

     

    1016050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

    1016990

    Altele (2)

     

     

     

    1017000

    (g)

    alte animale terestre de crescătorie

     

     

     

    1017010

    Mușchi

     

    0,2

    0,5

    1017020

    Țesut gras

     

    0,25

    0,5

    1017030

    Ficat

     

    0,5

    0,5

    1017040

    Rinichi

     

    1

    1

    1017050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

     

    1017990

    Altele (2)

     

     

     

    1020000

    Lapte

     

     

     

    1020010

    Bovine

     

    0,05

    0,2

    1020020

    Ovine

     

    0,05

    0,2

    1020030

    Caprine

     

    0,05

    0,2

    1020040

    Cai

     

     

     

    1020990

    Altele (2)

     

     

     

    1030000

    Ouă de păsări

     

     

     

    1030010

    Găini

     

     

     

    1030020

    Rațe

     

     

     

    1030030

    Gâște

     

     

     

    1030040

    Prepelițe

     

     

     

    1030990

    Altele (2)

     

     

     

    1040000

    Miere și alte produse apicole

    0,1

     

     

    1050000

    Amfibieni și reptile

     

     

     

    1060000

    Animale nevertebrate terestre

     

     

     

    1070000

    Animale vertebrate sălbatice terestre

     

     

     

    (*)

    Indică limita inferioară de determinare analitică

    2.

    Anexa III se modifică după cum urmează:

    (a)

    în partea A, coloanele referitoare la acequinocil și metribuzin se înlocuiesc cu următoarele:

    „Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)

    Număr de cod

    Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-uri (3)

    Acequinocil

    Metribuzin

    (1)

    (2)

    (3)

    (4)

    0100000

    FRUCTE PROASPETE sau CONGELATE; FRUCTE NUCIFERE

     

    0,1 (*2)

    0110000

    Fructe citrice

     

     

    0110010

    Grepfruturi

    0,2

     

    0110020

    Portocale

    0,4

     

    0110030

    Lămâi

    0,2

     

    0110040

    Lămâi verzi «lime»

    0,2

     

    0110050

    Mandarine

    0,4

     

    0110990

    Altele (2)

    0,2

     

    0120000

    Fructe nucifere

     

     

    0120010

    Migdale

    0,02

     

    0120020

    Nuci de Brazilia

    0,01 (*2)

     

    0120030

    Caju

    0,01 (*2)

     

    0120040

    Castane

    0,01 (*2)

     

    0120050

    Nuci de cocos

    0,01 (*2)

     

    0120060

    Alune

    0,01 (*2)

     

    0120070

    Nuci de Macadamia

    0,01 (*2)

     

    0120080

    Nuci de Pecan

    0,01 (*2)

     

    0120090

    Semințe de pin dulce

    0,01 (*2)

     

    0120100

    Fistic

    0,01 (*2)

     

    0120110

    Nuci comune

    0,01 (*2)

     

    0120990

    Altele (2)

    0,01 (*2)

     

    0130000

    Fructe sămânțoase

    0,1

     

    0130010

    Mere

     

     

    0130020

    Pere

     

     

    0130030

    Gutui

     

     

    0130040

    Moșmoni

     

     

    0130050

    Moșmoni japonezi

     

     

    0130990

    Altele (2)

     

     

    0140000

    Fructe sâmburoase

     

     

    0140010

    Caise

    0,01 (*2)

     

    0140020

    Cireșe (dulci)

    0,1

     

    0140030

    Piersici

    0,04

     

    0140040

    Prune

    0,02

     

    0140990

    Altele (2)

    0,01 (*2)

     

    0150000

    Bace și fructe mici

     

     

    0151000

    (a)

    struguri

    0,3

     

    0151010

    Struguri de masă

     

     

    0151020

    Struguri de vin

     

     

    0152000

    (b)

    căpșuni

    0,01 (*2)

     

    0153000

    (c)

    fructe de rug

    0,01 (*2)

     

    0153010

    Mure

     

     

    0153020

    Mure de câmp

     

     

    0153030

    Zmeură (galbenă și roșie)

     

     

    0153990

    Altele (2)

     

     

    0154000

    (d)

    alte bace și fructe mici

    0,01 (*2)

     

    0154010

    Afine

     

     

    0154020

    Merișoare

     

     

    0154030

    Coacăze (albe, negre și roșii)

     

     

    0154040

    Agrișe (galbene, roșii și verzi)

     

     

    0154050

    Măceșe

     

     

    0154060

    Dude (albe și negre)

     

     

    0154070

    Păducel spaniol

     

     

    0154080

    Boabe de soc

     

     

    0154990

    Altele (2)

     

     

    0160000

    Fructe diverse cu

    0,01 (*2)

     

    0161000

    (a)

    coajă comestibilă

     

     

    0161010

    Curmale

     

     

    0161020

    Smochine

     

     

    0161030

    Măsline de masă

     

     

    0161040

    Kumquat

     

     

    0161050

    Carambola

     

     

    0161060

    Kaki

     

     

    0161070

    Prună de Java

     

     

    0161990

    Altele (2)

     

     

    0162000

    (b)

    coajă necomestibilă, mici

     

     

    0162010

    Kiwi (galbeni, roșii, verzi)

     

     

    0162020

    Litchi

     

     

    0162030

    Fructele pasiunii/maracuja

     

     

    0162040

    Smochine indiene/limba soacrei

     

     

    0162050

    Chrysophyllum cainito

     

     

    0162060

    Plaqueminier/kaki de Virginia

     

     

    0162990

    Altele (2)

     

     

    0163000

    (c)

    coajă necomestibilă, mari

     

     

    0163010

    Avocado

     

     

    0163020

    Banane

     

     

    0163030

    Mango

     

     

    0163040

    Papaia

     

     

    0163050

    Granate/rodii

     

     

    0163060

    Cherimoya

     

     

    0163070

    Guave

     

     

    0163080

    Ananas

     

     

    0163090

    Fructele arborelui de pâine

     

     

    0163100

    Durian

     

     

    0163110

    Graviola

     

     

    0163990

    Altele (2)

     

     

    0200000

    LEGUME PROASPETE sau CONGELATE

     

     

    0210000

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi

    0,01 (*2)

     

    0211000

    (a)

    cartofi

     

    0,1 (*2)

    0212000

    (b)

    legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

     

     

    0212010

    Rădăcini de cassava/manioc

     

    0,2

    0212020

    Cartofi dulci

     

    0,1 (*2)

    0212030

    Igname

     

    0,1 (*2)

    0212040

    Arorut

     

    0,1 (*2)

    0212990

    Altele (2)

     

    0,1 (*2)

    0213000

    (c)

    alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

     

    0,1 (*2)

    0213010

    Sfecle

     

     

    0213020

    Morcovi

     

     

    0213030

    Țeline de rădăcină

     

     

    0213040

    Hrean

     

     

    0213050

    Topinamburi

     

     

    0213060

    Păstârnaci

     

     

    0213070

    Rădăcina de pătrunjel/pătrunjel rădăcină

     

     

    0213080

    Ridichi

     

     

    0213090

    Barba-caprei

     

     

    0213100

    Varză-nap/gulie furajeră

     

     

    0213110

    Napi

     

     

    0213990

    Altele (2)

     

     

    0220000

    Legume bulboase

    0,01 (*2)

    0,1 (*2)

    0220010

    Usturoi

     

     

    0220020

    Ceapă

     

     

    0220030

    Ceapă eșalotă

     

     

    0220040

    Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

     

     

    0220990

    Altele (2)

     

     

    0230000

    Legume fructoase

     

    0,1 (*2)

    0231000

    (a)

    solanacee

     

     

    0231010

    Tomate

    0,2

     

    0231020

    Ardei dulci/gogoșari

    0,01 (*2)

     

    0231030

    Pătlăgele vinete/vinete

    0,2

     

    0231040

    Bame

    0,01 (*2)

     

    0231990

    Altele (2)

    0,01 (*2)

     

    0232000

    (b)

    cucurbitacee cu coajă comestibilă

     

     

    0232010

    Castraveți

    0,08

     

    0232020

    Cornișoni

    0,04

     

    0232030

    Dovlecei

    0,01 (*2)

     

    0232990

    Altele (2)

    0,01 (*2)

     

    0233000

    (c)

    cucurbitacee cu coajă necomestibilă

    0,01 (*2)

     

    0233010

    Pepeni galbeni

     

     

    0233020

    Dovleci

     

     

    0233030

    Pepeni verzi

     

     

    0233990

    Altele (2)

     

     

    0234000

    (d)

    porumb dulce

    0,01 (*2)

     

    0239000

    (e)

    alte legume fructoase

    0,01 (*2)

     

    0240000

    Legume din familia Brassicaceae (cu excepția rădăcinilor și a culturilor de frunze tinere din familia Brassicaceae)

    0,01 (*2)

    0,1 (*2)

    0241000

    (a)

    varză cu inflorescență

     

     

    0241010

    Broccoli

     

     

    0241020

    Conopidă

     

     

    0241990

    Altele (2)

     

     

    0242000

    (b)

    varză cu căpățână

     

     

    0242010

    Varză de Bruxelles

     

     

    0242020

    Varză cu căpățână

     

     

    0242990

    Altele (2)

     

     

    0243000

    (c)

    brasicacee cu frunze

     

     

    0243010

    Varză chinezească/petsai

     

     

    0243020

    Kale

     

     

    0243990

    Altele (2)

     

     

    0244000

    (d)

    gulii

     

     

    0250000

    Legume cu frunze, plante aromatice și flori comestibile

    0,01 (*2)

     

    0251000

    (a)

    lăptuci și plante pentru salate

     

     

    0251010

    Salata mielului/fetică

     

    0,1 (*2)

    0251020

    Lăptuci

     

    0,1 (*2)

    0251030

    Scarolă/cicoare cu frunze întregi

     

    0,1 (*2)

    0251040

    Creson și alți germeni și lăstari

     

    0,1 (*2)

    0251050

    Barbarea verna

     

    0,5

    0251060

    Rucolă

     

    0,1 (*2)

    0251070

    Muștar vânăt

     

    0,1 (*2)

    0251080

    Plante de cultură cu frunze tinere (inclusiv specii din familia Brassicaceae)

     

    0,1 (*2)

    0251990

    Altele (2)

     

    0,5

    0252000

    (b)

    spanac și frunze similare

     

    0,1 (*2)

    0252010

    Spanac

     

     

    0252020

    Iarbă-grasă

     

     

    0252030

    Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

     

     

    0252990

    Altele (2)

     

     

    0253000

    (c)

    frunze de viță-de-vie și specii similare

     

    0,1 (*2)

    0254000

    (d)

    năsturel

     

    0,1 (*2)

    0255000

    (e)

    cicori witloof/andive

     

    0,1 (*2)

    0256000

    (f)

    plante aromatice și flori comestibile

     

    0,1 (*2)

    0256010

    Asmățui

     

     

    0256020

    Arpagic

     

     

    0256030

    Frunze de țelină

     

     

    0256040

    Pătrunjel

     

     

    0256050

    Salvie

     

     

    0256060

    Rozmarin

     

     

    0256070

    Cimbru

     

     

    0256080

    Busuioc și flori comestibile

     

     

    0256090

    Frunze de dafin

     

     

    0256100

    Tarhon

     

     

    0256990

    Altele (2)

     

     

    0260000

    Leguminoase

    0,01 (*2)

    0,1 (*2)

    0260010

    Fasole (păstăi)

     

     

    0260020

    Fasole (boabe)

     

     

    0260030

    Mazăre (păstăi)

     

     

    0260040

    Mazăre (boabe)

     

     

    0260050

    Linte

     

     

    0260990

    Altele (2)

     

     

    0270000

    Legume cu tulpină

    0,01 (*2)

    0,1 (*2)

    0270010

    Sparanghel

     

     

    0270020

    Cardon

     

     

    0270030

    Țelină

     

     

    0270040

    Fenicul de Florența

     

     

    0270050

    Anghinare

     

     

    0270060

    Praz

     

     

    0270070

    Rubarbă

     

     

    0270080

    Lăstari de bambus

     

     

    0270090

    Miez de palmier

     

     

    0270990

    Altele (2)

     

     

    0280000

    Ciuperci, mușchi și licheni

    0,01 (*2)

    0,1 (*2)

    0280010

    Ciuperci de cultură

     

     

    0280020

    Ciuperci sălbatice

     

     

    0280990

    Mușchi și licheni

     

     

    0290000

    Alge și organisme procariote

    0,01 (*2)

    0,1 (*2)

    0300000

    LEGUMINOASE

    0,01 (*2)

    0,1 (*2)

    0300010

    Fasole

     

     

    0300020

    Linte

     

     

    0300030

    Mazăre

     

     

    0300040

    Lupin/boabe de lupin

     

     

    0300990

    Altele (2)

     

     

    0400000

    SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

    0,01 (*2)

     

    0401000

    Semințe oleaginoase

     

    0,1 (*2)

    0401010

    Semințe de in

     

     

    0401020

    Arahide/alune de pământ

     

     

    0401030

    Semințe de mac

     

     

    0401040

    Semințe de susan

     

     

    0401050

    Semințe de floarea-soarelui

     

     

    0401060

    Semințe de rapiță

     

     

    0401070

    Soia

     

     

    0401080

    Semințe de muștar

     

     

    0401090

    Semințe de bumbac

     

     

    0401100

    Semințe de dovleac

     

     

    0401110

    Semințe de șofrănaș

     

     

    0401120

    Semințe de limba-mielului

     

     

    0401130

    Semințe de camelină

     

     

    0401140

    Semințe de cânepă

     

     

    0401150

    Ricin

     

     

    0401990

    Altele (2)

     

     

    0402000

    Fructe oleaginoase

     

     

    0402010

    Măsline pentru ulei

     

    0,2

    0402020

    Sâmburi de palmier pentru ulei

     

    0,1 (*2)

    0402030

    Fructe de palmier pentru ulei

     

    0,1 (*2)

    0402040

    Capoc

     

    0,1 (*2)

    0402990

    Altele (2)

     

    0,1 (*2)

    0500000

    CEREALE

    0,01 (*2)

    0,1 (*2)

    0500010

    Orz

     

     

    0500020

    Hrișca și alte pseudocereale

     

     

    0500030

    Porumb

     

     

    0500040

    Mei comun

     

     

    0500050

    Ovăz

     

     

    0500060

    Orez

     

     

    0500070

    Secară

     

     

    0500080

    Sorg

     

     

    0500090

    Grâu

     

     

    0500990

    Altele (2)

     

     

    0600000

    CEAIURI, CAFEA, INFUZII, CACAO ȘI ROȘCOVE

    0,02 (*2)

    0,1 (*2)

    0610000

    Ceaiuri

     

     

    0620000

    Boabe de cafea

     

     

    0630000

    Infuzii de

     

     

    0631000

    (a)

    flori

     

     

    0631010

    Mușețel

     

     

    0631020

    Hibiscus

     

     

    0631030

    Trandafir

     

     

    0631040

    Iasomie

     

     

    0631050

    Tei pucios

     

     

    0631990

    Altele (2)

     

     

    0632000

    (b)

    frunze și plante aromatice

     

     

    0632010

    Căpșun

     

     

    0632020

    Rooibos

     

     

    0632030

    Maté

     

     

    0632990

    Altele (2)

     

     

    0633000

    (c)

    rădăcini

     

     

    0633010

    Valeriană

     

     

    0633020

    Ginseng

     

     

    0633990

    Altele (2)

     

     

    0639000

    (d)

    orice alte părți ale plantei

     

     

    0640000

    Boabe de cacao

     

     

    0650000

    Roșcove

     

     

    0700000

    HAMEI

    15

    0,1 (*2)

    0800000

    CONDIMENTE

     

    0,1 (*2)

    0810000

    Condimente din semințe

    0,02 (*2)

     

    0810010

    Anason

     

     

    0810020

    Chimen negru

     

     

    0810030

    Țelină

     

     

    0810040

    Coriandru

     

     

    0810050

    Chimen

     

     

    0810060

    Mărar

     

     

    0810070

    Fenicul

     

     

    0810080

    Schinduf

     

     

    0810090

    Nucșoară

     

     

    0810990

    Altele (2)

     

     

    0820000

    Condimente din fructe

    0,02 (*2)

     

    0820010

    Piper de Jamaica

     

     

    0820020

    Piper Sichuan

     

     

    0820030

    Chimen

     

     

    0820040

    Cardamom

     

     

    0820050

    Fructe de ienupăr

     

     

    0820060

    Piper boabe (alb, negru și verde)

     

     

    0820070

    Vanilie

     

     

    0820080

    Tamarin

     

     

    0820990

    Altele (2)

     

     

    0830000

    Condimente din scoarță

    0,02 (*2)

     

    0830010

    Scorțișoară

     

     

    0830990

    Altele (2)

     

     

    0840000

    Condimente din rădăcini sau rizomi

     

     

    0840010

    Lemn-dulce

    0,02 (*2)

     

    0840020

    Ghimbir

    0,02 (*2)

     

    0840030

    Șofran de India/curcuma

    0,02 (*2)

     

    0840040

    Hrean

    (+)

     

    0840990

    Altele (2)

    0,02 (*2)

     

    0850000

    Condimente din muguri

    0,02 (*2)

     

    0850010

    Cuișoare

     

     

    0850020

    Capere

     

     

    0850990

    Altele (2)

     

     

    0860000

    Condimente din pistiluri de flori

    0,02 (*2)

     

    0860010

    Șofran

     

     

    0860990

    Altele (2)

     

     

    0870000

    Condimente din arile

    0,02 (*2)

     

    0870010

    Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

     

     

    0870990

    Altele (2)

     

     

    0900000

    PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

    0,01 (*2)

    0,1 (*2)

    0900010

    Sfeclă de zahăr

     

     

    0900020

    Trestie de zahăr

     

     

    0900030

    Rădăcini de cicoare

     

     

    0900990

    Altele (2)

     

     

    1000000

    PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

     

    0,1 (*2)

    1010000

    Țesuturi provenind de la

    0,01 (*2)

     

    1011000

    (a)

    porcine

     

     

    1011010

    Mușchi

     

     

    1011020

    Țesut gras

     

     

    1011030

    Ficat

     

     

    1011040

    Rinichi

     

     

    1011050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

    1011990

    Altele (2)

     

     

    1012000

    (b)

    bovine

     

     

    1012010

    Mușchi

     

     

    1012020

    Țesut gras

     

     

    1012030

    Ficat

     

     

    1012040

    Rinichi

     

     

    1012050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

    1012990

    Altele (2)

     

     

    1013000

    (c)

    ovine

     

     

    1013010

    Mușchi

     

     

    1013020

    Țesut gras

     

     

    1013030

    Ficat

     

     

    1013040

    Rinichi

     

     

    1013050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

    1013990

    Altele (2)

     

     

    1014000

    (d)

    caprine

     

     

    1014010

    Mușchi

     

     

    1014020

    Țesut gras

     

     

    1014030

    Ficat

     

     

    1014040

    Rinichi

     

     

    1014050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

    1014990

    Altele (2)

     

     

    1015000

    (e)

    ecvidee

     

     

    1015010

    Mușchi

     

     

    1015020

    Țesut gras

     

     

    1015030

    Ficat

     

     

    1015040

    Rinichi

     

     

    1015050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

    1015990

    Altele (2)

     

     

    1016000

    (f)

    păsări de curte

     

     

    1016010

    Mușchi

     

     

    1016020

    Țesut gras

     

     

    1016030

    Ficat

     

     

    1016040

    Rinichi

     

     

    1016050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

    1016990

    Altele (2)

     

     

    1017000

    (g)

    alte animale terestre de crescătorie

     

     

    1017010

    Mușchi

     

     

    1017020

    Țesut gras

     

     

    1017030

    Ficat

     

     

    1017040

    Rinichi

     

     

    1017050

    Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

     

     

    1017990

    Altele (2)

     

     

    1020000

    Lapte

    0,01 (*2)

     

    1020010

    Bovine

     

     

    1020020

    Ovine

     

     

    1020030

    Caprine

     

     

    1020040

    Cai

     

     

    1020990

    Altele (2)

     

     

    1030000

    Ouă de păsări

    0,01 (*2)

     

    1030010

    Găini

     

     

    1030020

    Rațe

     

     

    1030030

    Gâște

     

     

    1030040

    Prepelițe

     

     

    1030990

    Altele (2)

     

     

    1040000

    Miere și alte produse apicole

    0,05 (*2)

     

    1050000

    Amfibieni și reptile

    0,01 (*2)

     

    1060000

    Animale nevertebrate terestre

    0,01 (*2)

     

    1070000

    Animale vertebrate sălbatice terestre

    0,01 (*2)

     

    (b)

    în partea B, coloanele referitoare la amitraz și permetrin se elimină.


    (*1)  Indică limita inferioară de determinare analitică

    (1)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.

    (L)

    =

    Liposolubil

    Diflufenican (L)

    (+)

    Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la stabilitatea în timpul depozitării. La revizuirea LMR-ului, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 17 aprilie 2017 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

    0110000

    Fructe citrice

    0110010

    Grepfruturi

    0110020

    Portocale

    0110030

    Lămâi

    0110040

    Lămâi verzi «lime»

    0110050

    Mandarine

    0110990

    Altele

    0120010

    Migdale

    0120110

    Nuci comune

    0130000

    Fructe sămânțoase

    0130010

    Mere

    0130020

    Pere

    0130030

    Gutui

    0130040

    Moșmoni

    0130050

    Moșmoni japonezi

    0130990

    Altele

    0140000

    Fructe sâmburoase

    0140010

    Caise

    0140020

    Cireșe (dulci)

    0140030

    Piersici

    0140040

    Prune

    0140990

    Altele

    (+)

    Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații privind stabilitatea la depozitare, trialurile privind reziduurile și bunele practici agricole referitoare la culturile în aer liber din Europa de Nord. La revizuirea LMR-ului, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 17 aprilie 2017 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

    0151000

    (a)

    struguri

    0151010

    Struguri de masă

    0151020

    Struguri de vin

    (+)

    Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la stabilitatea în timpul depozitării. La revizuirea LMR-ului, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 17 aprilie 2017 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

    0162010

    Kiwi (galbeni, roșii, verzi)

    (+)

    Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelurilor cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

    0840040

    Hrean

    (+)

    Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR-ului, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 17 aprilie 2017 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

    1012010

    Mușchi

    1012020

    Țesut gras

    1012030

    Ficat

    1012040

    Rinichi

    1013010

    Mușchi

    1013020

    Țesut gras

    1013030

    Ficat

    1013040

    Rinichi

    1014010

    Mușchi

    1014020

    Țesut gras

    1014030

    Ficat

    1014040

    Rinichi

    1020010

    Bovine

    1020020

    Ovine

    1020030

    Caprine

    Piraclostrobin (L)

    (+)

    Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații cu privire la trialurile referitoare la reziduuri. La revizuirea LMR-ului, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 13 iulie 2015 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

    0151010

    Struguri de masă

    0270030

    Țelină

    (+)

    Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR-ului, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 13 iulie 2015 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

    0620000

    Boabe de cafea

    (+)

    Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelurilor cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

    0840040

    Hrean”

    (2)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.”

    (*2)  Indică limita inferioară de determinare analitică

    (3)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.

    Acequinocil

    (+)

    Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelurilor cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

    0840040

    Hrean”


    Top