(1)

La 23 martie 2006, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 553/2006 (2) de instituire a unor măsuri antidumping provizorii la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele (denumite în continuare „încălțăminte”) originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare„RPC” sau „China”) și Vietnam (denumit în continuare „regulamentul provizoriu”).

(2)

Prin Regulamentul (CE) nr. 1472/2006 (3), Consiliul a instituit taxe antidumping definitive cuprinse între 9,7 % și 16,5 % la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Vietnam și din RPC timp de doi ani [denumit în continuare „Regulamentul (CE) nr. 1472/2006” sau „regulamentul în litigiu”].

(3)

Prin Regulamentul (CE) nr. 388/2008 (4), Consiliul a extins măsurile antidumping definitive asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din RPC la importurile expediate din Regiunea Administrativă Specială („RAS”) Macao, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca originare din RAS Macao.

(4)

Ca urmare a unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor deschisă la 3 octombrie 2008 (5), Consiliul a extins măsurile antidumping pentru o perioadă de 15 luni prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009 (6), și anume până la 31 martie 2011, dată la care măsurile au expirat [denumit în continuare „Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009”].

(5)

Brosmann Footwear (HK) Ltd, Seasonable Footwear (Zhongshan) Ltd, Lung Pao Footwear (Guangzhou) Ltd și Risen Footwear (HK) Co. Ltd, precum și Zhejiang Aokang Shoes Co. Ltd (denumiți în continuare „solicitanții”) au contestat regulamentul în litigiu la Tribunalul de Primă Instanță (în prezent: Tribunalul). Prin hotărârile din 4 martie 2010 în cauza T-401/06, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul, Rep., 2010, p. II-671 și din 4 martie 2010 în cauzele conexate T-407/06 și T-408/06 Zhejiang Aokang Shoes și Wenzhou Taima Shoes/Consiliu, Rep., 2010, p. II-747, Tribunalul a respins contestațiile respective.

(6)

Solicitanții au introdus recurs împotriva hotărârilor respective. Prin hotărârile sale din 2 februarie 2012 în cauza C-249/10, P Brosmann et al., și din 15 noiembrie 2012 în cauza C-247/10P, Zhejiang Aokang Shoes Co. Ltd (denumite în continuare „hotărârile Brosmann și Aokang”), Curtea de Justiție a casat hotărârile respective. Aceasta a considerat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în măsura în care acesta a considerat că Comisia nu era obligată să examineze cererile de acordare a tratamentului de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață (denumit în continuare „TEP”) depuse în temeiul articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază de comercianți neincluși în eșantion (punctul 36 din hotărârea pronunțată în cauza C-249/10 P și punctele 29 și 32 din hotărârea pronunțată în cauza C-247/10 P).

(7)

Ulterior, Curtea de Justiție s-a pronunțat ea însăși asupra litigiului. Aceasta a statuat: „[…] Comisia ar fi trebuit să examineze cererile documentate pe care recurentele i le prezentaseră în temeiul articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază pentru a beneficia de TEP în cadrul procedurii antidumping prevăzute de regulamentul în litigiu. Ulterior, trebuie să se constate că nu se exclude că o astfel de examinare ar fi condus la impunerea, în privința acestora, a unei taxe antidumping definitive diferite de taxa de 16,5 % care le este aplicabilă în temeiul articolului 1 alineatul (3) din regulamentul în litigiu. Astfel, din aceeași dispoziție reiese că în privința singurului operator chinez inclus în eșantion care a obținut TEP a fost impusă o taxă antidumping definitivă de 9,7 %. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 38 din prezenta hotărâre, dacă Comisia ar fi constatat că condițiile unei economii de piață prevalau de asemenea în privința recurentelor, acestea din urmă, atunci când calcularea unei marje de dumping individuale nu era posibilă, ar fi trebuit de asemenea să beneficieze de acest din urmă procent” (punctul 42 din hotărârea în cauza C-249/10 P și punctul 36 din hotărârea în cauza C-247/10 P).

(8)

În consecință, Curtea a anulat regulamentul în litigiu în ceea ce privește solicitanții în cauză.

(9)

În octombrie 2013, Comisia, prin intermediul unui aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (7), a anunțat că a decis să reia procedura antidumping din punctul în care a apărut ilegalitatea și să examineze dacă în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2004 și 31 martie 2005 au prevalat condițiile economiei de piață pentru solicitanți și a invitat părțile interesate să se facă cunoscute.

(10)

În martie 2014, Consiliul a respins, prin Decizia de punere în aplicare 2014/149/UE a Consiliului (8), o propunere a Comisiei de a adopta un regulament de punere în aplicare al Consiliului de reinstituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite cu privire la anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și produse de Brosmann Footwear (HK) Ltd, Seasonable Footwear (Zhongshan) Ltd, Lung Pao Footwear (Guangzhou) Ltd, Risen Footwear (HK) Co. Ltd și Zhejiang Aokang Shoes Co. Ltd și a încheiat procedurile cu privire la acești producători. Consiliul a fost de părere că importatorii care au cumpărat încălțăminte de la producătorii-exportatori respectivi, cărora le fuseseră rambursate taxele vamale corespunzătoare de către autoritățile naționale competente în baza articolului 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (9) (denumit în continuare „Codul vamal comunitar”), au dobândit încredere legitimă în temeiul articolului 1 alineatul (4) din regulamentul în litigiu, care instituise aplicabilitatea în cazul colectării taxelor a dispozițiilor din Codul vamal comunitar (10), în special articolul 221 din acesta.

(11)

Trei importatori ai produsului în cauză, C&J Clark International Ltd („Clark”), Puma SE („Puma”) și Timberland Europe B.V. („Timberland”) (denumiți în continuare „importatorii în cauză”) au contestat măsurile antidumping instituite asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte din China și din Vietnam, invocând jurisprudența menționată la considerentele 5-7 în fața instanțelor lor naționale, care au transmis cauzele Curții de Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare.

(12)

În cauzele conexate C-659/13 C&J Clark International Limited și C-34/14 Puma SE, Curtea de Justiție a declarat nule Regulamentul (CE) nr. 1472/2006 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009, întrucât Comisia Europeană nu a examinat cererile de acordare a TEP și a tratamentului individual („TI”) depuse de către producătorii-exportatori din RPC și din Vietnam care nu au fost incluși în eșantion (denumite în continuare „hotărârile”), contrar cerințelor prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (b) și la articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului (11).

(13)

În ceea ce privește a treia cauză, C-571/14 Timberland Europe B.V./Inspecteur van de Belastingdienst, kantoor Rotterdam Rijnmond, Curtea de Justiție a decis, la 11 aprilie 2016, să elimine cauza din registru la cererea instanței naționale de trimitere.

(14)

Articolul 266 din TFUE prevede că instituțiile Uniunii trebuie să ia măsurile impuse de executarea hotărârilor Curții. În caz de anulare a unui act adoptat de instituții în cadrul unei proceduri administrative, cum ar fi procedura antidumping, executarea hotărârii Curții constă în înlocuirea actului anulat cu un nou act, în care este eliminată ilegalitatea identificată de către Curte (12).

(15)

În conformitate cu jurisprudența Curții, procedura de înlocuire a actului anulat poate fi reluată chiar de la punctul în care a intervenit ilegalitatea (13). Aceasta implică, în special, faptul că, într-o situație în care este anulat un act care încheie o procedură administrativă, anularea respectivă nu afectează în mod necesar actele pregătitoare, cum ar fi deschiderea procedurii antidumping. Într-o situație în care este anulat un regulament de instituire de măsuri antidumping definitive, aceasta înseamnă că, în urma anulării, procedura antidumping este încă deschisă, întrucât actul de deschidere a procedurii antidumping a dispărut din ordinea juridică a Uniunii (14), cu excepția cazului în care ilegalitatea a avut loc în etapa de deschidere.

(16)

În afară de faptul că instituțiile Uniunii nu au examinat cererile de acordare a TEP și TI depuse de producătorii-exportatori din RPC și din Vietnam care nu au fost incluși în eșantion, toate celelalte constatări menționate în Regulamentul (CE) nr. 1472/2006 și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009 rămân valabile.

(17)

În cazul de față, ilegalitatea a avut loc după deschidere. Prin urmare, Comisia a decis să reia prezenta procedură antidumping, care era încă deschisă în urma hotărârilor, de la punctul în care a intervenit ilegalitatea și să examineze dacă, pentru producătorii-exportatori în cauză au prevalat condițiile economiei de piață în perioada 1 aprilie 2004 – 31 martie 2005, care a fost perioada de anchetă în ancheta care a condus la impunerea taxelor definitive menționate la considerentele (1) și (2) (denumită în continuare „ancheta inițială”). Comisia a examinat, de asemenea, după caz, dacă producătorii-exportatori în cauză îndeplinesc condițiile de acordare a TI în conformitate cu articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (15) (denumit în continuare „regulamentul de bază anterior modificării sale”) (16).

(18)

Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1395 (17), Comisia a reinstituit o taxă antidumping definitivă și a colectat definitiv taxa provizorie instituită asupra importurilor efectuate de Clark și Puma de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din RPC și produse de treisprezece producători-exportatori chinezi care au depus cererile de acordare a TEP și TI în ancheta care a condus la instituirea taxelor definitive (denumită în continuare „ancheta inițială”), dar care nu au fost incluși în eșantion în timpul anchetei respective.

(19)

Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1647 al Comisiei (18), aceasta a reinstituit o taxă antidumping definitivă și a perceput definitiv taxa provizorie instituită asupra importurilor efectuate de Clark, Puma și Timberland de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Vietnam și produse de anumiți producători-exportatori vietnamezi care au depus cererile de acordare a TEP și TI în ancheta inițială, dar care nu au fost incluși în eșantion pe parcursul anchetei respective.

(20)

Ulterior, au fost identificați doi furnizori suplimentari ai Puma din Vietnam, Diamond Vietnam Co. Ltd și Ty Hung Footgearmex/Footwear Co. Ltd („Ty Hung Co. Ltd”) care au depus cereri de acordare a TEP/TI pe parcursul anchetei inițiale. În ceea ce privește Ty Hung Co. Ltd, se menționează că în dosarul Puma înaintat instanței naționale, unul dintre furnizorii vietnamezi a fost identificat ca fiind „Lac Hung Co. Ltd”, în timp ce informațiile disponibile au indicat o posibilă schimbare de denumire între momentul anchetei inițiale și momentul solicitării înaintate instanței naționale. Se pare că societatea vizată se numea anterior „Ty Hung Footgearmex/Footwear Co. Ltd” („Ty Hung Co. Ltd”).

(21)

În ceea ce privește importurile Timberland, unul dintre furnizorii chinezi identificați în cauza C-571/14, General Shoes Ltd, era de fapt stabilit în Vietnam și evaluat ca atare. Constatările cu privire la această societate au fost publicate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1647 al Comisiei menționat mai sus (considerentul 19). Acest lucru a fost contestat de Federația Industriei Europene de articole Sportive („FESI”), care a susținut că General Shoes Ltd era, de fapt, un furnizor chinez. FESI a susținut că cererea de acordare a TEP/TI a societății chineze General Footwear Ltd ar trebui, de asemenea, evaluată. Comisia remarcă faptul că deși formularul relevant de solicitare a acordării TEP/TI era ambiguu în ceea ce privește originea chinezească sau vietnameză a societății în cauză, din rațiuni care țin de integralitate, cererea de acordare a TEP/TI a General Footwear Ltd este, în prezent, de asemenea, evaluată.

(22)

Pentru importurile Puma și Timberland din China și Vietnam, Comisia a evaluat cererile de acordare a TEP și TI formulate de producătorii-exportatori relevanți neincluși în eșantion indicați mai sus care au depus astfel de cereri în cadrul anchetei inițiale.

(23)

Comisia are posibilitatea de a remedia aspectele regulamentului în litigiu care au dus la anularea acestuia, lăsând în același timp neschimbate părțile evaluării care nu sunt afectate de hotărâre (19).

(24)

Prezentul regulament are obiectivul de a corecta acele aspecte ale regulamentului în litigiu care s-au dovedit a fi incompatibile cu regulamentul de bază și care, prin urmare, au dus la declararea anulării în ceea ce privește anumiți producători-exportatori din Vietnam și din RPC.

(25)

Toate celelalte constatări din regulamentul în litigiu, care nu au fost declarate nule de către Curtea de Justiție, rămân valabile și sunt încorporate în prezentul regulament.

(26)

Prin urmare, considerentele de mai jos se limitează la noua evaluare necesară pentru executarea hotărârilor.

(27)

Comisia a analizat dacă TEP și TI au prevalat pentru cei trei producători-exportatori chinezi, furnizori ai mărcilor Puma și Timberland menționați mai sus la considerentele 20 și 21, care au transmis cereri de acordare a TEP/TI în ancheta inițială, în cursul perioadei cuprinse între 1 aprilie 2004 și 31 martie 2005. Scopul acestei analize este de a evalua măsura în care cei doi importatori în cauză sunt îndreptățiți să beneficieze de o rambursare a taxei antidumping plătite în legătură cu taxele antidumping plătite pentru exporturile acestor furnizori.

(28)

În cazul în care analiza arată că TEP sau TI trebuia acordat producătorului-exportatorului chinez și celui vietnamez ale cărui exporturi au făcut obiectul taxei antidumping plătite de oricare dintre cei doi importatori în cauză, producătorului-exportator în cauză ar trebui să-i fie atribuit un nivel al taxei individuale, iar rambursarea taxei ar fi limitată la o sumă care corespunde diferenței dintre taxa plătită și nivelul taxei individuale, și anume, în cazul Chinei, diferența dintre 16,5 % și taxa instituită asupra unicei societăți exportatoare din eșantion care a obținut TEP, și anume Golden Step, respectiv 9,7 %; iar în cazul Vietnamului, diferența dintre 10 % și nivelul taxei individuale calculate pentru producătorul-exportator în cauză, dacă este cazul.

(29)

În schimb, dacă analiza acestor cereri de acordare a TEP și TI arată că atât TEP, cât și TI ar trebui respinse, nu se poate acorda nicio rambursare a taxelor antidumping.

(30)

Astfel cum este explicat la considerentul 12, Curtea de Justiție a anulat regulamentul în litigiu și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009 cu privire la exporturile de anumite tipuri de încălțăminte de la anumiți producători-exportatori chinezi și vietnamezi („producătorii-exportatorii în cauză”), întrucât Comisia nu a examinat cererile de acordare a TEP și TI transmise de producătorii-exportatorii în cauză.

(31)

Prin urmare, Comisia a examinat cererile de acordare a TEP și TI ale producătorilor-exportatorilor în cauză în vederea stabilirii nivelului taxei aplicabile exporturilor acestora. Evaluarea a arătat că informațiile furnizate nu au fost suficiente pentru a demonstra că producătorii-exportatori în cauză operau în condiții de economie de piață sau că se calificau pentru a beneficia de tratament individual (a se vedea explicații detaliate la considerentul 32 și în următoarele).

(32)

Este necesar să se evidențieze că sarcina probei îi revine producătorului care dorește să solicite TEP, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază. În acest scop, articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf prevede că cererea depusă de un astfel de producător trebuie să conțină dovezi suficiente, astfel cum se specifică în respectiva dispoziție, din care să reiasă că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile de economie de piață. În consecință, instituțiile Uniunii nu au obligația de a dovedi că producătorul nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru recunoașterea acestui statut. Dimpotrivă, instituțiilor Uniunii le revine obligația de a evalua dacă dovezile furnizate de producătorul în cauză sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea criteriilor menționate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază pentru a i se acorda TEP, iar instanța Uniunii are obligația de a verifica dacă evaluarea respectivă este sau nu viciată de o eroare vădită (punctul 32 din hotărârea pronunțată în cauza C-249/10 P și punctul 24 din hotărârea pronunțată în cauza C-247/10 P).

(33)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, toate cele cinci criterii enumerate în respectivul articol trebuie îndeplinite pentru ca producătorul-exportator să primească TEP. Prin urmare, Comisia a considerat că neîndeplinirea a cel puțin unui criteriu este îndeajuns pentru a respinge cererea de acordare a TEP.

(34)

Niciunul dintre producătorii-exportatori în cauză nu a putut demonstra că îndeplinește criteriul 1 (deciziile întreprinderilor). Mai exact, informațiile furnizate de fiecare dintre cei trei producători-exportatori au indicat că deciziile întreprinderilor nu au fost luate ca răspuns la semnalele pieței, reflectând oferta și cererea, fără intervenția semnificativă a statului.

(35)

În ceea ce privește criteriul 2 (contabilitatea), două societăți (societățile 1 și 2) nu au îndeplinit acest criteriu. Conturile ambelor societăți au arătat deficiențe și nu erau în conformitate cu standardele de contabilitate internaționale. Astfel, anumite cheltuieli au fost în mod greșit clasificate ca fiind un activ, în timp ce ele ar fi trebuit să fi fost înregistrate în contabilitate drept cheltuieli în perioada în cauză (societatea 2), în timp ce în alt caz, auditorii au constatat că conturile financiare nu sunt în conformitate cu normele și principiile contabile valabile în alte țări decât țara în cauză. În ceea ce privește societatea 3, aceasta a depus un set de înregistrări contabile de bază care au fost auditate independent în conformitate cu standardele de contabilitate internaționale.

(36)

În ceea ce privește criteriul 3 (Active și „report”), niciunul dintre cei trei producători-exportatori în cauză nu a putut demonstra că nu se reportează denaturări din vechiul sistem de economie planificată. Niciunul dintre producătorii-exportatori nu a furnizat informații complete (de exemplu, dovezi privind contractul de închiriere sau de leasing, informații privind termenii, prețurile și plățile sau rapoarte de verificare a capitalului) pentru a demonstra că nu au fost reportate distorsiuni din sistemul de economie planificată.

(37)

Pentru motivele expuse la considerentul 32, în urma neîndeplinirii criteriului 1 și a criteriului 3 de către niciunul dintre producătorii-exportatori și a criteriului 2 de către doi dintre producătorii-exportatori, criteriile 4 (legile privind falimentul și proprietatea) și 5 (operațiunile de schimb valutar) nu au fost evaluate.

(38)

În baza celor sus-menționate, Comisia a concluzionat că niciunul dintre cei trei producători-exportatori în cauză nu ar trebui să primească TEP și i-a informat în consecință pe producătorii-exportatori în cauză, care au fost invitați să prezinte comentarii. Niciun comentariu nu a fost primit de la niciunul dintre cei trei producători-exportatori în cauză.

(39)

Prin urmare, niciunul dintre cei trei producători-exportatori în cauză nu a îndeplinit toate condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază și, în consecință, TEP este refuzat pentru toți aceștia.

(40)

În temeiul articolului 9 alineatul (5) din regulamentul de bază anterior modificării sale, acolo unde se aplică articolul 2 alineatul (7) litera (a) din același regulament, o taxă individuală va fi, totuși, specificată pentru exportatorii care pot demonstra că îndeplinesc toate criteriile prevăzute la articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază anterior modificării sale.

(41)

Astfel cum este menționat la considerentul 32, este necesar să se indice că sarcina probei îi revine producătorului care dorește să solicite TI în temeiul articolului 9 alineatul (5) din regulamentul de bază anterior modificării sale. În acest sens, primul paragraf al articolului 9 alineatul (5) prevede că cererea depusă trebuie să fie fundamentată în mod corespunzător. În consecință, instituțiile Uniunii nu au obligația de a dovedi că exportatorul nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru recunoașterea acestui statut. Dimpotrivă, instituțiile Uniunii trebuie să evalueze dacă probele furnizate de exportatorul în cauză sunt suficiente pentru a arată că criteriile prevăzute la articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază anterior modificării sale sunt îndeplinite pentru a-i acorda TI.

(42)

În conformitate cu articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază anterior modificării sale, exportatorii trebuie să demonstreze, în baza unei cereri fundamentate în mod corespunzător, că toate cele cinci criterii enumerate la respectivul articol sunt îndeplinite astfel încât să le fie acordat TI.

(43)

Prin urmare, Comisia a considerat că neîndeplinirea a cel puțin unuia dintre criterii este îndeajuns pentru a respinge cererea de acordare a TI.

(44)

Cele cinci criterii sunt următoarele:

(45)

Toți cei trei producători-exportatori în cauză care au solicitat TEP au cerut, de asemenea, și TI în cazul în care nu le-ar fi fost acordat TEP.

(46)

Niciunul dintre producătorii-exportatori în cauză nu a putut demonstra că îndeplinește criteriul 2 (vânzările la export și prețuri liber stabilite). Mai exact, pentru doi dintre producătorii-exportatori în cauză (societățile 1 și 2), autorizația comercială impunea o limitare a cantităților de vânzare pe piețe specifice, în timp ce pentru a treia societate (societatea 3), actul constitutiv prevedea o limitare a producției, precum și o limitare a cantităților de vânzare pe piețe specifice. Prin urmare, nu au reușit să demonstreze că deciziile întreprinderilor, precum cantitățile de export, sunt liber stabilite și luate ca răspuns la semnalele pieței, reflectând oferta și cererea.

(47)

În ceea ce privește criteriul 3 (societatea – principalele cadre de conducere și acțiunile – este suficient de independentă de intervenția statului), societatea 1 nu a putut dovedi că face obiectul plății unei chirii pentru utilizarea unui teren, în timp ce declarația financiară arăta că era scutită de la astfel de plăți pentru o anumită perioadă. În ceea ce privește societatea 2, aceasta a furnizat informații contradictorii, iar contribuția acționarilor privind fabrica, infrastructura și cheltuielile inițiale asociate terenului erau neclare. În final, societatea 3 nu a furnizat nicio probă privind contractul de închiriere pentru teren și nicio informație cu privire la condiții, prețuri și plăți. În plus, s-a stabilit pentru toate cele trei societăți că existau limitări ale domeniului lor de activitate. Pe această bază, niciunul dintre cei trei producători-exportatori nu a arătat că este suficient de independent de intervenția statului.

(48)

Prin urmare, niciunul dintre cei trei producători-exportatori în cauză nu a îndeplinit condițiile prevăzute la articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază înainte de modificarea acestuia, iar Comisia a informat producătorii-exportatori în cauză, aceștia fiind invitați să furnizeze observații. Niciun comentariu nu a fost primit de la niciunul dintre cei trei producători-exportatori în cauză, astfel că, în consecință, TI le-a fost refuzat tuturor.

(49)

Taxa antidumping reziduală aplicabilă Chinei ar trebui, prin urmare, instituită pentru exporturile efectuate de General Footwear Ltd, iar taxa reziduală aplicabilă Vietnamului pentru exporturile efectuate de Diamond Vietnam Co. Ltd și Ty Hung Footgearmex/Footwear Co. Ltd („Ty Hung Co. Ltd”) pentru perioada de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1472/2006 al Consiliului. Perioada de aplicare a acestui regulament a fost inițial cuprinsă între 7 octombrie 2006 și 7 octombrie 2008. Ulterior deschiderii unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, aceasta a fost prelungită de la 30 decembrie 2009 până la 31 martie 2011. Ilegalitatea identificată în hotărâri este că instituțiile Uniunii nu au reușit să stabilească dacă produsele fabricate de producătorii-exportatori în cauză ar trebui să facă obiectul taxei reziduale sau al unei taxe individuale. În baza ilegalității identificate de Curte, nu există niciun temei legal pentru scutirea integrală a produselor fabricate de producătorii-exportatori în cauză de la plata oricărei taxe antidumping. Prin urmare, un nou act de remediere a ilegalității identificate de Curte trebuie doar să reevalueze nivelul taxei antidumping aplicabile, nu și măsurile în sine.

(50)

Din moment ce s-a concluzionat că taxa reziduală ar trebui reinstituită în ceea ce privește producătorii-exportatori în cauză la același nivel ca cel inițial instituit de regulamentul în litigiu și de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009, nu este necesară aducerea de modificări Regulamentului (CE) nr. 388/2008. Regulamentul respectiv rămâne valabil.

(51)

Producătorii-exportatori în cauză și toate părțile care s-au prezentat au fost informate cu privire la faptele și considerentele esențiale în baza cărora s-a intenționat recomandarea reinstituirii taxei antidumping definitive asupra importurilor aferente celor paisprezece producători-exportatori în cauză. Acestora li s-a acordat o perioadă în care să își prezinte opiniile ulterioare informării părților.

(52)

Constatările și concluziile de mai sus au fost aduse la cunoștința părților interesate, cărora li s-a acordat un termen pentru a-și prezenta observațiile. FESI (20), precum și societățile Wolverine Europe BV, Wolverine Europe Limited, Damco Netherlands BV (21) și Skechers, s-au făcut cunoscute și au furnizat observații.

(53)

FESI a afirmat că existau o serie de erori procedurale în procesul actual de punere în aplicare. FESI a indicat faptul că cererile de acordare a TEP transmise de cei trei producători-exportatori chinezi și vietnamezi în cauză au fost deja examinate și dezvăluite înainte de hotărârea Curții de Justiție în cauzele conexate C-659/13 C & J Clark International Limited și C-34/14 Puma SE, și anume la 3 decembrie 2015, precum și intenția Comisiei de a reinstitui o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de încălțăminte în valoare de 16,5 % și, respectiv, de 10 %. Prin urmare, aceste evaluări ar fi fost realizate fără temei juridic și ar fi anticipat viitoarea hotărâre a Curții de Justiție. În concluziile formulate, FESI a susținut că Comisia ar fi încălcat cadrul juridic de bază al UE și, prin urmare, ar fi abuzat de competențele sale.

(54)

Comisia nu este de acord cu afirmațiile de mai sus deoarece ea a nu a făcut altceva decât să pregătească punerea în aplicare a unei posibile viitoare hotărâri. O astfel de pregătire era destinată să asigure buna gestionare, din următoarele motive: În primul rând, este necontestat faptul că Comisia avea obligația să examineze cererile de acordare a TEP/TI. Singura chestiune nesoluționată la momentul respectiv în cadrul procedurilor Curții era dacă un importator neafiliat, precum Puma și Timberland, poate invoca această ilegalitate. Ca urmare a respectivei alegeri binare „da/nu”, Comisia putea, în mod excepțional, să se pregătească pentru eventualitatea unei hotărâri negative cu privire la această chestiune. În al doilea rând, punerea în aplicare rapidă era necesară pentru a permite autorităților vamale naționale să trateze rapid cererile de rambursare nesoluționate și pentru a asigura securitatea juridică pentru toți operatorii. Orice influență asupra hotărârii Curții a fost exclusă, deoarece respectiva hotărâre se referea la un subiect diferit (și anume dacă importatorii pot invoca dreptul la evaluarea cererilor de acordare a TEP/TI dobândit de producătorii-exportatori).

(55)

În consecință, toate argumentele referitoare la viciile de procedură au fost respinse.

(56)

FESI a susținut că nu exista niciun temei juridic pentru punerea actuală în aplicare. În particular, FESI a susținut că articolul 266 din TFUE nu este aplicabil deoarece măsurile definitive instituite asupra încălțămintei au expirat la 31 martie 2011 și deoarece, prin urmare, nu există efecte persistente care decurg din ilegalitatea acestor măsuri. FESI a susținut că articolul 266 din TFUE nu este menit să corecteze retroactiv ilegalități față de măsuri expirate. Acest punct de vedere ar fi susținut de articolele 263 și 265 din TFUE care stabilesc termene pentru aplicarea de măsuri împotriva actelor ilicite și pentru lipsa de acțiune din partea instituțiilor Uniunii. FESI a susținut în plus că abordarea actuală nu are niciun precedent și că Comisia nu a oferit vreo motivare sau exemple de jurisprudență anterioară care să susțină interpretarea sa în ceea ce privește articolul 266 din TFUE.

(57)

FESI a susținut, de asemenea, că, în acest caz, ancheta nu poate fi reluată chiar de la punctul în care a intervenit ilegalitatea în temeiul articolului 266 din TFUE, deoarece Curtea de Justiție nu s-a limitat la a stabili o lipsă de motivare, iar ilegalitatea în cauză se referea la o dispoziție legală esențială din regulamentul de bază, care afectează întreaga evaluare a dumpingului practicat de producătorii-exportatori în cauză.

(58)

FESI a susținut, de asemenea, că corectarea retroactivă a măsurilor expirate încalcă principiul încrederii legitime. FESI a afirmat că, în primul rând, părțile ar fi primit asigurări că măsurile au expirat la 31 martie 2011 și că, având în vedere timpul scurs de la ancheta inițială, părțile au fost îndreptățite să presupună că ancheta inițială nu va fi reluată sau redeschisă. În al doilea rând, simplul fapt că în cursul anchetei inițiale cererile de acordare a TEP nu au fost examinate în termenul de 3 luni a conferit securitate juridică producătorilor-exportatori vietnamezi și chinezi, ceea ce i-a determinat să presupună că cererile lor de TEP nu vor fi într-adevăr reexaminate. În concluzie, părțile au susținut că, având în vedere perioadele lungi de timp scurse, reluarea anchetei ar încălca principiul universal al prescripției care se aplică în toate contextele juridice.

(59)

FESI a susținut în plus că nici articolul 266 din TFUE, nici regulamentul de bază, nu permit reinstituirea retroactivă a taxei definitive de 10 % și, respectiv, de 16,5 % asupra importurilor producătorilor-exportatori vietnamezi și chinezi în cauză.

(60)

În ceea ce privește argumentul potrivit căruia măsurile în cauză au expirat la 31 martie 2011, Comisia nu înțelege de ce expirarea măsurilor ar avea vreo relevanță în ceea ce privește posibilitatea adoptării de către Comisie a unui nou act care să înlocuiască actul anulat în urma unei hotărâri de anulare a actului inițial. Potrivit jurisprudenței menționate la considerentul 15 de mai sus, procedura administrativă ar trebui să fie reluată de la momentul în care a avut loc ilegalitatea.

(61)

Ca urmare a anulării actului de încheiere a procedurii, procedura antidumping este, prin urmare, încă deschisă. Comisia are obligația de a închide procedura; articolul 9 din regulamentul de bază prevede că o anchetă trebuie să fie închisă printr-un act al Comisiei.

(62)

În ceea ce privește argumentul privind retroactivitatea întemeiat pe articolul 10 din regulamentul de bază și pe articolul 10 din Acordul antidumping al OMC (denumit în continuare „OMC ADA”), articolul 10 alineatul (1) din regulamentul de bază, care preia textul articolului 10 alineatul (1) din OMC ADA prevede că măsurile provizorii și taxele antidumping definitive se aplică doar produselor puse în liberă circulație după data la care intră în vigoare decizia luată în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) sau cu articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază, după caz. În cazul de față, taxele antidumping în cauză se aplică numai produselor puse în liberă circulație după ce au intrat în vigoare regulamentul provizoriu și regulamentul în litigiu (definitiv), adoptate în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) și, respectiv, cu articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază. Cu toate acestea, retroactivitatea, în sensul articolului 10 alineatul (1) din regulamentul de bază, se referă doar la situația în care mărfurile au fost puse în liberă circulație înainte de introducerea măsurilor, după cum se poate observa din însuși textul dispoziției respective, precum și din excepția pe care o prevede articolul 10 alineatul (4) din regulamentul de bază.

(63)

Comisia observă, de asemenea, că în cazul de față nu este vorba nici despre retroactivitate, nici despre încălcarea securității juridice și a încrederii legitime.

(64)

În ceea ce privește retroactivitatea, jurisprudența Curții face distincție, atunci când evaluează dacă o măsură este retroactivă, între aplicarea unei norme noi la o situație care a devenit definitivă (cunoscută și ca o situație juridică existentă sau definitivă) (22) și o situație care a început înainte de intrarea în vigoare a noii norme, dar care nu este încă definitivă (cunoscută, de asemenea, ca o situație temporară) (23).

(65)

În cazul de față, situația importurilor de produse în cauză care au avut loc în timpul perioadei de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1472/2006 al Consiliului nu a devenit încă definitivă, întrucât, ca urmare a anulării regulamentului în litigiu, taxa antidumping aplicabilă produselor nu a fost încă stabilită în mod definitiv. În același timp, prin publicarea avizului de deschidere (24) și a regulamentului provizoriu, importatorii de încălțăminte au fost avertizați că ar putea fi instituită o astfel de taxă. Conform jurisprudenței consacrate a instanțelor Uniunii, operatorii nu pot avea încredere legitimă până când instituțiile nu au adoptat un act de închidere a procedurii administrative cu caracter definitiv (25).

(66)

Prezentul regulament constituie o aplicare imediată la efectele viitoare ale unei situații care este în curs de desfășurare: Taxele pe încălțăminte au fost percepute de autoritățile vamale naționale. Ca urmare a cererilor de rambursare, cu privire la care nu s-a luat o hotărâre definitivă, ele constituie o situație în curs de desfășurare. Prezentul regulament stabilește nivelul taxei vamale aplicabile respectivelor importuri și, prin urmare, reglementează efectele viitoare ale unei situații aflate în curs de desfășurare.

(67)

În orice caz, chiar dacă ar fi existat o aplicare retroactivă în sensul dreptului Uniunii, quod non, această retroactivitate ar fi, oricum, justificată, din următorul motiv:

(68)

Normele de fond ale dreptului Uniunii se pot aplica situațiilor existente înainte de intrarea lor în vigoare în măsura în care din termenii, din obiectivele sau din schema lor generală rezultă în mod clar că trebuie să li se acorde un astfel de efect (26). În particular, în cauza C-337/88, Società agricola fattoria alimantare (SAFA) (27), s-a hotărât că: „[C]hiar dacă, drept regulă generală, principiul securității juridice se opune posibilității ca punctul de pornire al aplicării în timp a unui act comunitar să fie stabilit la o dată anterioară publicării acestuia, cu titlu excepțional, situația poate fi diferită dacă obiectivul care trebuie atins impune acest lucru și dacă încrederea legitimă a persoanelor interesate este respectată în mod corespunzător.”

(69)

În cazul de față, scopul este de a respecta obligația Comisiei în conformitate cu articolul 266 din TFUE. Întrucât în hotărârile menționate la considerentul 12 de mai sus Curtea a constatat doar o ilegalitate în ceea ce privește stabilirea nivelului taxei aplicabile și nu cu privire la instituirea măsurilor în sine (și anume, în ceea ce privește constatarea dumpingului, a prejudiciului și a interesului Uniunii), producătorii-exportatori în cauză nu s-ar fi putut aștepta în mod legitim să nu fie impuse măsuri antidumping definitive. Prin urmare, impunerea respectivă, chiar dacă a fost retroactivă, quod non, nu poate fi interpretată ca o încălcare a încrederii legitime.

(70)

În plus, în ceea ce privește protecția securității juridice și a încrederii legitime, se observă mai întâi că, în conformitate cu jurisprudența, importatorii nu pot pretinde protejarea securității juridice și a încrederii legitime atunci când au fost anunțați cu privire la o schimbare iminentă în domeniul politicii comerciale a Uniunii (28). În cazul de față, importatorii au fost anunțați prin publicarea în Jurnalul Oficial a avizului de deschidere și a regulamentului provizoriu, ambele făcând parte în continuare din ordinea juridică a Uniunii, cu privire la riscul ca produsele fabricate de către producătorii-exportatori în cauză să facă obiectul unei taxe antidumping. Prin urmare, producătorii-exportatori în cauză nu ar putea invoca securitatea juridică și încrederea legitimă.

(71)

Mai degrabă, operatorii economici știau foarte bine, la momentul importării încălțămintei din RPC și din Vietnam, că aceste importuri făceau obiectul unei taxe vamale. Ei au ținut cont de această taxă atunci când au stabilit prețurile de vânzare și când au evaluat riscurile economice. Prin urmare, ei nu au avut securitatea juridică și încrederea legitimă că importurile ar fi scutite de taxe vamale și, în mod uzual, au transferat taxa asupra clienții lor. Prin urmare, este în interesul Uniunii să stabilească, în prezent, nivelul taxei aplicabile mai degrabă decât să ofere un câștig excepțional importatorilor în cauză, care ar obține acest profit fără un motiv întemeiat.

(72)

Prin urmare, nu se încalcă nici principiile prescripției, securității juridice și încrederii legitime, nici dispozițiile regulamentului de bază și ale OMC ADA.

(73)

În ceea ce privește argumentul potrivit căruia stabilirea TEP trebuia să fie finalizată în termen de trei luni de la deschiderea anchetei, se reamintește că, în conformitate cu jurisprudența, articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază nu conține nicio indicație privind consecințele în cazul în care Comisia nu respectă termenul de trei luni. Prin urmare, Tribunalul consideră că o decizie de acordare a TEP într-o etapă ulterioară nu afectează valabilitatea regulamentului de instituire a măsurilor definitive atât timp cât solicitanții nu au demonstrat că, în cazul în care Comisia nu ar fi depășit perioada de trei luni, Consiliul ar fi adoptat un regulament diferit, mai favorabil intereselor lor decât regulamentul în litigiu (29). În plus, Curtea a recunoscut că instituțiile pot modifica evaluarea oportunității acordării TEP până la adoptarea măsurilor definitive (30).

(74)

Jurisprudența de mai sus nu a fost invalidată de hotărârile Brosmann și Aokang menționate la considerentul 6 de mai sus. În hotărârile Brosmann și Aokang, Curtea se bazează pe obligația Comisiei de a efectua evaluarea în termen de trei luni pentru a demonstra că obligația de a efectua evaluarea respectivă există, independent de faptul că Comisia recurge sau nu la eșantionare. Curtea nu se pronunță cu privire la consecințele juridice care survin în cazul în care Comisia încheie evaluarea oportunității acordării TEP într-o etapă ulterioară a anchetei. Curtea hotărăște doar că instituțiile nu puteau ignora complet cererile de TEP, ci trebuiau să le evalueze cel mai târziu la data impunerii măsurilor definitive. Hotărârile confirmă jurisprudența la care se face referire la considerentul anterior.

(75)

În cazul de față, producătorii-exportatori în cauză nu au demonstrat că, în cazul în care Comisia ar fi efectuat evaluarea oportunității acordării TEP în termenul de trei luni de la deschiderea procedurii antidumping în 2005, Consiliul ar fi adoptat un regulament diferit, mai favorabil intereselor lor decât regulamentul în litigiu. Argumentul privind prescripția pentru evaluarea cererii de acordare a TEP este, prin urmare, respins.

(76)

FESI, referindu-se la hotărârea Tribunalului în cauza T-2/95, IPS/Consiliul, a subliniat diferența formală dintre o „anchetă” și o „procedură” și a susținut că odată ce o procedură este încheiată, precum în cazul de față, ea nu mai poate fi reluată.

(77)

Comisia nu vede nicio diferență importantă între termenii „anchetă” și „procedură” în contextul punerii în aplicare a hotărârilor în cauză. Hotărârile se referă la o neregulă cu privire la o anchetă specifică ca parte a unei proceduri pe care Comisia este obligată să o remedieze, astfel cum se explică la considerentele 23-31 de mai sus. În orice caz, hotărârea în cauza T-2/95 trebuie să fie interpretată în lumina hotărârii pronunțate de instanța de apel în cauza respectivă.

(78)

FESI a susținut, de asemenea, că articolul 266 din TFUE nu permite o punere în aplicare parțială a unei hotărâri a Curții de Justiție, iar în cazul de față, inversarea sarcinii probei. Astfel, FESI a susținut că Comisia a evaluat în mod greșit numai cererile de acordare a TEP/TI ale producătorilor-exportatori care au fost furnizorii importatorilor care au depus cererile de rambursare. FESI și-a bazat afirmația pe înțelegerea că efectul hotărârii Curții de Justiție în cauzele conexate C-659/13 C & J Clark International Limited și C-34/14 Puma SE este erga omnes și că nu se poate exclude faptul că rezultatele evaluării actuale a cererilor de TEP/TI au, de asemenea, un impact asupra taxei reziduale care se aplică tuturor producătorilor-exportatori chinezi și vietnamezi. Prin urmare, FESI a susținut că Comisia ar fi trebuit să evalueze toate cererile de TEP/TI care au fost formulate în cursul anchetei inițiale.

(79)

În plus, FESI nu a fost de acord că sarcina probei incumbă producătorului care dorește să solicite acordarea TEP/TI susținând că producătorii s-au achitat de această sarcină a probei în 2005 prin depunerea de cereri de acordare a TEP/TI în cursul anchetei inițiale. De asemenea, FESI părți nu a fost de acord că hotărârea Curții de Justiție în cauzele conexate C-659/13 C & J Clark International Limited și C-34/14 Puma SE poate fi pusă în aplicare doar prin simpla evaluare a cererilor de TEP/TI depuse de producătorii-exportatori neincluși în eșantion, întrucât Curtea de Justiție nu a subliniat în mod specific faptul că anularea constatată este într-adevăr limitată la acest aspect.

(80)

Comisia consideră că punerea în aplicare a hotărârii este necesară doar pentru acei producători-exportatori pentru care nu toate tranzacțiile de import au devenit definitive. Într-adevăr, odată ce termenul de prescripție de trei ani prevăzut la articolul 236 din Codul vamal comunitar a expirat, taxa a devenit definitivă, astfel cum s-a confirmat prin hotărârile pronunțate. Orice impact asupra taxei reziduale este exclus deoarece cererea de acordare a TEP/TI pentru societățile incluse în eșantion a fost evaluată, iar acordarea TEP/TI unei societăți care nu este inclusă în eșantion nu afectează nivelul taxei reziduale.

(81)

Sarcina probei nu este limitată la depunerea unei cereri. Ea se referă la conținutul cererii, care trebuie să demonstreze că toate condițiile pentru acordarea TEP/TI sunt îndeplinite.

(82)

Singura ilegalitate identificată de hotărâri constă în lipsa evaluării cererilor de acordare a TEP/TI. Prin urmare, aceste argumente sunt respinse.

(83)

FESI a susținut că Comisia nu ar fi trebuit să aplice două regimuri juridice diferite, și anume regulamentul de bază anterior modificării sale pentru evaluarea cererilor de acordare a TI ale producătorilor-exportatori, pe de o parte (31), și actualul regulament de bază, pe de altă parte (32), care a inclus modificările introduse prin Regulamentul (UE) nr. 1168/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (33) introducând proceduri ale comitetelor în domeniul, printre altele, al apărării comerciale și delegând astfel Comisiei procesul decizional.

(84)

De asemenea, FESI a reiterat faptul că articolul 266 din TFUE nu permite impunerea de taxe antidumping în mod retroactiv, fapt care ar fi confirmat și de hotărârea Curții de Justiție în cauza C-459/98 P, IPS/Consiliul, și de Regulamentul (CE) 1515/2001 al Consiliului (34). FESI a susținut că Comisia nu a furnizat nicio justificare valabilă pentru abaterea de la principiul neretroactivității și, prin urmare, ea a încălcat principiul încrederii legitime.

(85)

FESI a susținut, de asemenea, că reinstituirea măsurilor antidumping definitive asupra importurilor provenite de la producătorii-exportatori chinezi și vietnamezi vizați de punerea în aplicare actuală constituie: (i) o discriminare a importatorilor vizați de punerea în aplicare actuală față de importatorii vizați de punerea în aplicare a hotărârilor Brosmann și Aokang menționate la considerentul 6 de mai sus cărora li s-au rambursat taxele plătite pentru importurile de încălțăminte provenite de la cei cinci producători-exportatori vizați de aceste hotărâri; precum și (ii) o discriminare a producătorilor-exportatori vizați de punerea în aplicare actuală față de cei cinci producători-exportatori vizați de hotărârile Brosmann și Aokang care nu au fost supuși niciunei taxe ca urmare a Deciziei de punere în aplicare 2014/149/EU.

(86)

S-a afirmat că acest tratament discriminatoriu reflectă lipsa interpretării și aplicării uniforme a dreptului Uniunii, încălcându-se dreptul fundamental la o protecție judiciară eficace.

(87)

În ceea ce privește presupusa folosire a unor regimuri juridice diferite, Comisia consideră că aceasta rezultă din diferențele dintre normele tranzitorii cuprinse în cele trei regulamente de modificare a regulamentului de bază în cauză.

(88)

În primul rând, Regulamentul (UE) nr. 765/2012 (așa-numita „modificare privind elementele de fixare” care tratează TI) prevede la articolul 2 că „se aplică tuturor anchetelor deschise în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 după data intrării în vigoare a prezentului regulament”. Deoarece prezenta anchetă a fost deschisă înainte de respectiva dată, modificările din regulamentul menționat aduse regulamentului de bază nu se aplică în cazul de față.

(89)

În al doilea rând, Regulamentul (UE) nr. 1168/2012 (așa-numita „modificare Brosmann” care tratează TEP) prevede la articolul 2 că „prezentul regulament se aplică tuturor anchetele noi și în curs, începând cu 15 decembrie 2012”. Prin urmare, în cazul în care Comisia ar fi adoptat o abordare strictă, nici măcar nu ar mai fi fost necesar să se evalueze cererile de acordare a TEP ale societăților neincluse în eșantion, deoarece acestea au pierdut dreptul la o evaluare a oportunității acordării TEP la 15 decembrie 2012. Cu toate acestea, Comisia consideră că un astfel de tratament ar fi dificil de conciliat cu obligația sa de executare a hotărârilor judecătorești. De asemenea, Regulamentul (UE) nr. 1168/2012 nu pare să introducă o interdicție totală cu privire la analiza cererilor de acordare a TEP societăților neincluse în eșantion întrucât el autorizează o astfel de examinare în cazul tratamentului individual. Prin analogie, s-ar putea spune că respective derogare ar fi putut să se aplice în cazul de față. Alternativ, Comisia consideră că rezultatul aplicării Regulamentului (UE) nr. 1168/2012 la prezentul caz ar conduce la același rezultat, întrucât toate cererile de acordare a TEP ar fi respinse în mod automat, fără a trece prin etapa de evaluare.

(90)

În al treilea rând, în ceea ce privește procedura comitetului, articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 37/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (35) prevede că Consiliul își păstrează competența pentru acte în cazul în care Comisia a adoptat un act, a fost inițiată o consultare sau Comisia a adoptat o propunere. În cazul de față, nicio astfel de măsură nu a fost luată în ceea ce privește punerea în aplicare a hotărârii înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 37/2014.

(91)

În ceea ce privește impunerea retroactivă a taxelor antidumping definitive, se face trimitere la considerațiile expuse mai sus la considerentele 62-69, unde aceste afirmații au fost deja abordate pe larg.

(92)

În ceea ce privește afirmația privind discriminarea, Comisia observă că producătorii-exportatori și anumiți importatori vizați de prezentul regulament beneficiază de protecție judiciară în instanțele Uniunii împotriva prezentului regulament. Alți importatori se bucură de o astfel de protecție prin intermediul instanțelor și tribunalelor naționale, care acționează ca instanțe în cazuri care intră sub incidența dreptului obișnuit al Uniunii.

(93)

Afirmația privind discriminarea este, de asemenea, neîntemeiată. Importatorii care au importat de la Brosmann și de la ceilalți patru producători-exportatori se găsesc într-o situație de fapt și de drept diferită, pentru că producătorii lor exportatori au decis să conteste regulamentul în litigiu și deoarece le-au fost rambursate taxele, astfel încât sunt protejați de articolul 221 alineatul (3) din Codul vamal comunitar. Pentru ceilalți nu s-a produs o astfel de situație și nu s-a efectuat o astfel de rambursare. Comisia începe să pregătească punerea în aplicare pentru producătorii-exportatori chinezi și vietnamezi ai mărcilor Clark, Puma și Timberland; toți ceilalți producători-exportatori neincluși în eșantion din RPC și din Vietnam, precum și importatorii acestora, vor fi tratați în același mod într-o etapă ulterioară în conformitate cu procedura prevăzută în prezentul regulament.

(94)

FESI a susținut, de asemenea, că articolul 14 din regulamentul de bază nu poate servi drept temei juridic pentru a interveni în aplicarea articolului 236 din Codul vamal comunitar, iar aplicarea articolului 236 din Codul vamal comunitar este independentă de orice decizie luată în temeiul regulamentului de bază sau al obligațiilor care revin Comisiei în temeiul articolului 266 din TFUE.

(95)

În acest context, FESI a afirmat că aplicarea articolului 236 din Codul vamal comunitar intră în competența exclusivă a autorităților vamale naționale în temeiul căruia acestea din urmă sunt obligate să ramburseze taxele plătite care nu erau datorate în mod legal. FESI a afirmat, de asemenea, că articolul 236 din Codul vamal comunitar nu poate face obiectul articolului 14 din regulamentul de bază și nici nu poate fi subsidiar acestuia, deoarece ambele sunt articole de legislație secundară și, prin urmare, niciunul dintre ele nu prevalează asupra celuilalt. În plus, domeniul de aplicare al articolului 14 din regulamentul de bază se referă la dispozițiile speciale care vizează anchetele și procedurile desfășurate în temeiul regulamentului de bază și nu se aplică niciunui alt instrument juridic, precum Codul vamal comunitar.

(96)

Comisia observă faptul că Codul vamal comunitar nu se aplică în mod automat impunerii taxelor antidumping, ci numai în baza unei trimiteri la regulamentul care impune taxe antidumping. În conformitate cu articolul 14 din regulamentul de bază, Comisia poate decide să nu aplice anumite dispoziții din codul menționat și, în schimb, să creeze norme speciale. Întrucât Codul vamal comunitar se aplică numai pe baza unei trimiteri la regulamentele de punere în aplicare ale Consiliului și Comisiei, el nu are, în raport cu articolul 14 din regulamentul de bază, același rang în ierarhia normelor, ci este subordonat și poate inaplicabil sau poate fi aplicabil în alt mod. Prin urmare, acest argument a fost, de asemenea, respins.

(97)

FESI a susținut în plus că Comisia, încălcând articolul 296 din TFUE, nu a motivat în mod corespunzător și nu a furnizat indicații privind temeiul juridic în baza căruia taxele au fost reinstituite cu efect retroactiv și, prin urmare, rambursarea taxelor a fost refuzată importatorilor vizați de punerea în aplicare actuală.

(98)

Pretinsa lipsă a unei motivări corespunzătoare a vizat, în particular, următoarele aspecte: (i) lipsa temeiului juridic și a motivării care a permis Comisiei să pună în aplicare doar parțial hotărârile în cauză, prin simpla evaluare a cererilor de acordare a TEP/TI ale acelor producători-exportatori în cazul cărora cererile de rambursare au fost depuse de importatori; (ii) lipsa temeiului juridic pentru redeschiderea anchetei și pentru reevaluarea cererilor de acordare a TEP/TI ale celor trei producători-exportatori chinezi și vietnamezi în cauză după expirarea măsurilor în martie 2011; (iii) lipsa temeiului juridic pentru instruirea autorităților vamale ale UE să nu ramburseze taxele antidumping care fac obiectul cauzei juridice aflate pe rol la Tribunal; (iv) lipsa temeiului juridic pentru a deroga de la principiul neretroactivității; (v) lipsa unei explicații privind aplicarea instrumentului juridic adecvat pentru evaluarea cererilor de acordare a TEP și TI și pentru propunerea reinstituirii taxelor antidumping; (vi) lipsa unui răspuns la argumentele juridice furnizate de aceste părți după comunicarea de către Comisie a informațiilor referitoare la evaluarea cererilor de acordare a TEP ale producătorilor-exportatori chinezi și vietnamezi în cauză din 15 decembrie 2015 și, respectiv, din 6 și 16 iunie 2016.

(99)

În ceea ce privește punerea parțială în aplicare a hotărârilor, dacă și în ce măsură instituțiile trebuie să pună în aplicare o hotărâre depinde de conținutul concret al hotărârii. În particular, posibilitatea de a confirma sau nu instituirea de taxe asupra importurilor care au avut loc înainte de pronunțarea hotărârii depinde de faptul dacă ilegalitatea identificată în hotărâre afectează constatarea unui dumping prejudiciabil ca atare sau numai calculul precis al nivelului taxei. În situația din urmă, care este relevantă în cazul de față, nu există nicio justificare pentru a rambursa toate taxele. În schimb, este suficient să se determine nivelul corect al taxei și să se ramburseze orice eventuală diferență (nu ar fi posibil să se crească nivelul taxei, întrucât partea majorată ar constitui o instituire retroactivă a taxelor).

(100)

Anulările anterioare la care se referă părțile interesate au vizat constatarea privind dumpingul, prejudiciul și interesul Uniunii (fie cu privire la stabilirea faptelor, în ceea ce privește aprecierea situației de fapt, fie cu privire la dreptul la apărare).

(101)

Aceste anulări au fost fie parțiale, fie complete.

(102)

Instanțele Uniunii utilizează tehnica de anulare parțială în cazul în care acestea pot conchide pe baza datelor din dosar că instituțiile ar fi trebuit să acorde o anumită ajustare sau ar fi trebuit să utilizeze o metodă diferită pentru un anumit calcul, ceea ce ar fi condus la instituirea unei taxe mai mici (dar nu au pus sub semnul întrebării constatările privind dumpingul, prejudiciul și interesul Uniunii). Taxa (mai mică) rămâne în vigoare atât pentru perioada dinainte de anulare, cât și pentru perioada de după anulare (36). Pentru a se conforma acestei hotărâri, instituțiile recalculează taxa și modifică în consecință regulamentul care instituie taxa, atât pentru trecut, cât și pentru viitor. De asemenea, ele transmit instrucțiuni autorităților vamale naționale să ramburseze diferența, în cazul în care au fost depuse în timp util cereri în acest sens (37).

(103)

Instanțele Uniunii procedează la o anulare completă atunci când nu pot stabili pe baza datelor din dosar dacă instituțiile aveau sau nu dreptate să presupună existența dumpingului, a prejudiciului și a existenței interesului Uniunii, deoarece instituțiile erau nevoite să efectueze din nou o parte din anchetă. Întrucât instanțele Uniunii nu sunt competente pentru a desfășura ancheta în locul Comisiei, ele au anulat în întregime regulamentele de instituire a unor taxe definitive. În consecință, instituțiile au stabilit în mod valabil existența celor trei condiții necesare pentru instituirea de măsuri numai după ce hotărârea de anulare a taxelor a fost pronunțată. Pentru importurile care au avut loc înainte de stabilirea valabilă a dumpingului, a prejudiciului și a interesului Uniunii, instituirea de taxe definitive este interzisă atât de regulamentul de bază, cât și OMC ADA. Prin urmare, actele adoptate de instituții pentru a încheia respectivele anchete au instituit taxe definitive numai pentru viitor (38).

(104)

Prezentul caz este diferit fața de cazurile din trecut (parțial sau total) de anulare întrucât el nu se vizează doar prezența dumpingului, a prejudiciului și a interesului Uniunii, ci mai ales stabilirea taxei corespunzătoare. Obiectul litigiului nu este, prin urmare, principiul instituirii taxei, ci doar suma exactă (cu alte cuvinte: o modalitate) a taxei. Ajustarea, dacă este cazul, nu poate fi decât în sensul scăderii.

(105)

Spre deosebire de cazurile de anulare parțială din trecut discutate mai sus la considerentul 103, Curtea nu a fost în măsură să decidă cu privire la necesitatea de stabilire a unui nou nivel (redus) al taxei, deoarece decizia respectivă necesită, mai întâi, o evaluare a cererii de acordare a TEP/TI. Această sarcină de evaluare a cererii de acordare a TEP/TI intră în prerogativele Comisiei. Prin urmare, Curtea nu poate efectua această parte a anchetei în locul Comisiei fără a-și depăși competențele.

(106)

Spre deosebire de cazurile de anulare completă din trecut, constatările privind dumpingul, prejudiciul, cauzalitatea și interesul Uniunii nu au fost anulate. Prin urmare, dumpingul, prejudiciul, legătura de cauzalitate și interesul Uniunii au fost stabilite în mod valabil la momentul adoptării Regulamentului (CE) nr. 1472/2006 al Consiliului. Astfel, nu există niciun motiv pentru a limita reinstituirea de taxe antidumping definitive în viitor.

(107)

Prezentul regulament, așadar, nu deviază în niciun caz de la practica decizională a instituțiilor, chiar dacă aceasta era relevantă.

(108)

În ceea ce privește lipsa oricărui temei juridic de a redeschide ancheta, Comisia reamintește jurisprudența citată mai sus la considerentul 15, în temeiul căreia ea își poate relua ancheta de la punctul în care a survenit ilegalitatea.

(109)

Potrivit jurisprudenței, legalitatea unui regulament antidumping trebuie să fie evaluată ținând seama de normele obiective ale dreptului Uniunii și nu de o practică decizională, chiar și în cazul în care o astfel de practică există (ceea ce nu este cazul în situația de față) (39). Prin urmare, faptul că, în anumite cazuri din trecut, Comisia este posibil să fi urmat o altă practică, nu poate crea încredere legitimă. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât practica anterioară menționată nu corespunde situației de fapt și de drept din prezentul caz, iar diferențele pot fi explicate prin diferențe de fapt și de drept față de prezentul caz.

(110)

Diferențele respective sunt următoarele: Ilegalitatea identificată de Curte nu se referă la constatările privind dumpingul, prejudiciul și interesul Uniunii și, prin urmare, la principiul instituirii taxei, ci doar la nivelul precis al taxei. Anulările anterioare invocate de către părțile interesate se refereau, dimpotrivă, la constatările privind dumpingul, prejudiciul și interesul Uniunii. Prin urmare, instituțiile au considerat că este mai adecvat să adopte noi măsuri pentru viitor.

(111)

În particular, în cazul de față, nu era necesar să se solicite informații suplimentare de la părțile interesate. Mai degrabă, Comisia a trebuit să evalueze informații care i-au fost adresate, dar care nu au fost evaluate înainte de adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1472/2006. În orice caz, practica anterioară în alte cazuri nu constituie o garanție precisă și necondiționată în cazul de față.

(112)

În final, toate părțile care fac obiectul procedurii, adică producătorii-exportatori în cauză, precum și părțile în cauze ale Curții și asociația care reprezintă una dintre respectivele părți au fost informate prin comunicarea faptelor relevante pe baza cărora Comisia intenționează să adopte prezenta evaluare a cererilor de acordare a TEP/TI. Prin urmare, drepturile lor la apărare sunt asigurate. În această privință, trebuie observat în special faptul că importatorii neafiliați nu beneficiază, în cadrul unei proceduri antidumping, de drepturi la apărare, având în vedere că respectivele proceduri nu sunt îndreptate împotriva lor (40).

(113)

În ceea ce privește presupusa derogare de la principiul neretroactivității, se face trimitere la considerentele 62-69 în care această chestiune a fost abordată pe larg.

(114)

În ceea ce privește presupusa aplicare a două cadre juridice diferite în actuala punere în aplicare, se face trimitere la considerentele 87-90 în care această chestiune a fost abordată pe larg.

(115)

În final, în ceea ce privește observațiile furnizate de FESI în urma comunicării rezultatului evaluării oportunității acordării TEP producătorilor-exportatori chinezi și vietnamezi în cauză, ele au fost abordate integral de Comisie în prezentul regulament la considerentele 32 și 39 de mai sus.

(116)

FESI a susținut că producătorilor-exportatori vizați de actuala punere în aplicare ar trebui să li se acorde aceleași drepturi procedurale precum cele acordate producătorilor-exportatori incluși în eșantion în cursul anchetei inițiale. FESI a afirmat în particular că producătorilor-exportatori chinezi și vietnamezi nu li s-a acordat nicio ocazie pentru a-și completa formularele de cerere de acordare a TEP/TI prin intermediul unor scrisori de clarificare și au fost efectuate numai analize documentare în loc de vizite de verificare la fața locului. În plus, FESI a adăugat că Comisia nu a asigurat livrarea corespunzătoare a rezultatului evaluării cererilor de acordare a TEP/TI producătorilor-exportatori în cauză.

(117)

În plus, FESI a afirmat că producătorilor-exportatori vizați de prezenta punere în aplicare nu le-au fost oferite aceleași garanții procedurale precum cele aplicate în cazul anchetelor antidumping standard, fiind în schimb aplicate standarde mai stricte. FESI a susținut că Comisia nu a luat în considerare intervalul de timp scurs între depunerea cererii de acordare a TEP/TI în ancheta inițială și evaluarea acestor afirmații. În plus, în cursul anchetei inițiale, producătorii-exportatori au avut la dispoziție numai 15 zile pentru completarea cererilor de acordare a TEP/TI, în locul termenului obișnuit de 21 de zile.

(118)

De asemenea, FESI a afirmat că Comisia a aplicat datele disponibile de facto în sensul articolului 18 alineatul (1) din regulamentul de bază, în timp ce Comisia nu a respectat normele de procedură prevăzute la articolul 18 alineatul (4) din regulamentul de bază.

(119)

Comisia reamintește faptul că, în conformitate cu jurisprudența, sarcina probei incumbă producătorului care dorește să beneficieze de TEP/TI în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază. În acest scop, articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf prevede că cererea depusă de un astfel de producător trebuie să conțină dovezi suficiente, astfel cum se specifică în respectiva dispoziție, din care să reiasă că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile de economie de piață. Prin urmare, astfel cum a stabilit Curtea în hotărârile din cauzele Brosmann și Aokang, instituțiile nu au nicio obligație de a dovedi că producătorul nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru recunoașterea unui astfel de statut. Dimpotrivă, rolul Comisiei este de a evalua dacă dovezile furnizate de producătorul în cauză sunt suficiente pentru a demonstra că sunt îndeplinite criteriile stabilite la articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază în scopul de a-i acorda TEP/TI (a se vedea considerentul 32). Dreptul de a fi audiat se referă la posibilitatea părții de a-și exprima punctele de vedere, Comisiei revenindu-i sarcina de a le lua în considerare.

(120)

În această privință, se reamintește faptul că nu există nicio obligație pentru Comisie de a solicita producătorului-exportator să furnizeze date suplimentare în cererea de acordare a TEP/TI. Astfel cum s-a menționat la considerentul anterior, Comisia își poate baza evaluarea pe informațiile prezentate de către producătorul-exportator. În orice caz, producătorii-exportatori în cauză nu au contestat evaluarea cererilor de li se acorda TEP/TI de către Comisie și nu au precizat documentele sau persoanele pe care nu au mai fost în măsură să se bazeze. Prin urmare, afirmația este atât de abstractă încât Comisia nu poate lua în considerare astfel de dificultăți atunci când efectuează evaluarea cererilor de acordare a TEP/TI. Întrucât argumentul respectiv se bazează pe speculații și nu este susținut de indicații precise cu privire la documentele și persoanele care nu mai sunt disponibile și cu privire la relevanța documentelor și persoanelor respective pentru evaluarea oportunității acordării TEP/TI, argumentul trebuie să fie respins.

(121)

În ceea ce privește articolul 18 alineatul (1) din regulamentul de bază, în cazul de față Comisia a acceptat informații furnizate de producătorii-exportatori în cauză, nu a respins aceste informații și și-a întemeiat evaluarea pe acestea. Prin urmare, Comisia nu a aplicat articolul 18. Rezultă că nu era necesar să se urmeze procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (4) din regulamentul de bază. Procedura de la articolul 18 alineatul (4) se aplică în cazurile în care Comisia intenționează să respingă anumite informații furnizate de partea interesată și să recurgă în schimb la datele disponibile.

(122)

În ceea ce privește criteriul 1, FESI a contestat evaluarea Comisiei cu privire la cererile de acordare a TEP ale furnizorilor chinezi și vietnamezi în cauză. FESI a solicitat Comisiei să furnizeze informații mai detaliate pe baza cărora s-a concluzionat că deciziile comerciale ale celor trei furnizori chinezi și vietnamezi nu au fost luate în conformitate cu semnalele pieței, fără intervenția semnificativă a statului. În această privință, FESI a amintit că, în conformitate cu criteriul 1 din articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, intervenția statului trebuie să fie mai semnificativă decât simpla influență.

(123)

În ceea ce privește criteriul 2, FESI a observat că se afla în imposibilitatea de a înțelege principalele motive pentru refuzul acordării TEP având în vedere caracterul vag al evaluării Comisiei.

(124)

În ceea ce privește criteriul 3, făcând referire la hotărârea Curții de Justiție în cauza T-586/14, Xinyi OV/Comisia, FESI a susținut că stimulentele fiscale sau regimurile fiscale preferențiale nu indicau niciun fel de denaturare a pieței sau de comportament de economie planificată.

(125)

Pe această bază, părțile au afirmat că Comisia a săvârșit o eroare vădită în aplicarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază și, de asemenea, că nu a furnizat o motivare adecvată pentru respingerea cererilor de acordare a TEP înaintate de producătorii-exportatori.

(126)

În ceea ce privește solicitarea de informații mai detaliate incluse în cererile de acordare a TEP/TI ale celor trei furnizori chinezi și vietnamezi pe baza cărora Comisia a respins criteriul 1, este de remarcat faptul că aceste informații au fost comunicate Comisiei cu titlu confidențial, deoarece conțineau secrete comerciale. Prin urmare, aceste informații nu putea fi divulgate ca atare, iar părților interesate li se poate pune la dispoziție doar un rezumat neconfidențial.

(127)

În ceea ce privește criteriul 3, Comisia confirmă faptul că niciun stimulent fiscal sau regim fiscal preferențial (dacă există vreunul) nu a fost luat în considerare ca motiv de respingere a TEP.

(128)

În final, în ceea ce privește criteriul 2, articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază prevede în mod clar că societățile trebuie să aibă un singur set de documente contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate și care sunt utilizate în toate scopurile. Niciunul dintre furnizorii chinezi sau vietnamezi în cauză nu a îndeplinit aceste cerințe. După cum s-a subliniat la considerentul 35, deficiențele constatate au fost absența unor conturi auditate sau a unor opinii ale auditorilor, problemele grave evidențiate de auditori în opinia lor (cum ar fi nerespectarea standardelor internaționale de contabilitate) și contradicțiile, în ceea ce privește împrumuturile, între anumite declarații făcute în formularul de cerere de acordare a TEP și situațiile financiare.

(129)

Prin urmare, toate afirmațiile FESI au fost respinse, iar constatările enunțate la considerentele 32-39 sunt confirmate.

(130)

FESI a susținut în primul rând, cu referire la criteriul 2 de acordare a TI, că Comisia nu a demonstrat că vânzările la export nu au fost stabilite în mod liber și că este de competența Comisiei să stabilească dacă prețurile de export au fost afectate și modul în care aceasta s-a produs din cauza intervenției statului.

(131)

În plus, FESI a afirmat că constatarea conform căreia vânzările la export nu au fost stabilite în mod liber contrazice constatările anchetei inițiale legate de vânzările producătorilor de echipamente originale („OEM”) efectuate atunci când s-a stabilit că importatori precum Puma și Timberland au realizat propriile activități de cercetare și dezvoltare și de aprovizionare cu materii prime atunci când au cumpărat de la furnizorii lor (41). Pe această bază, FESI a susținut că Puma și Timberland au exercitat un control semnificativ asupra procesului de producție și a specificațiilor și că nu exista, prin urmare, nicio posibilitate de intervenție din partea statului.

(132)

Astfel cum s-a menționat deja la considerentul 41 de mai sus, sarcina probei incumbă producătorului care dorește să beneficieze de TI. După cum s-a explicat mai sus la considerentul 46, producătorii-exportatori nu au reușit să demonstreze că deciziile comerciale au fost adoptate fără intervenția statului. Se observă, de asemenea, faptul că criteriul 2 de acordare a TI nu se referă numai la prețurile de export, ci, în general, la vânzările la export, inclusiv la prețurile de export, la cantitățile exportate, precum și la alte condiții și modalități de vânzare care ar trebui să fie determinate în mod liber, fără nicio intervenție din partea statului.

(133)

Pentru a-și susține teza potrivit căreia prețurile de export au fost stabilite în mod liber, FESI a făcut trimitere la considerentul 269 din Regulamentul (CE) nr. 553/2006 al Comisiei („regulamentul provizoriu”). Cu toate acestea, respectivul considerent viza prețurile de revânzare ale importatorilor în Uniune și, prin urmare, nu poate fi considerat ca o bază corespunzătoare pentru a stabili credibilitatea prețurilor de export practicate de producătorii-exportatori. De asemenea, trimiterea la considerentul 132 din regulamentul provizoriu și la considerentul 135 din Regulamentul (CE) nr. 1472/2006 (regulamentul în litigiu) se referă la ajustările efectuate la valoarea normală în cadrul comparării acesteia cu prețul de export și nu permite nicio concluzie care să determine dacă vânzările la export ale societăților vietnameze au fost stabilite în mod liber.

(134)

În plus, FESI a afirmat că Comisia nu a explicat nici modul în care a ajuns la concluzia că ar exista un risc de eludare a măsurilor antidumping în cazul în care producătorilor-exportatori în cauză le-ar fi acordat un nivel individual al taxei care ar putea, totuși, să fie obiectivul care stă la baza criteriilor de acordare a TI.

(135)

În ceea ce privește riscul de eludare, acesta este doar un criteriu dintre cele cinci menționate la articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază anterior modificării sale. În conformitate cu acest articol, producătorul-exportator ar trebui să demonstreze că toate cele 5 criterii sunt îndeplinite. Prin urmare, nerespectarea unuia sau a mai multor criterii este suficientă pentru a respinge cererea de acordare a TI, fără a verifica dacă celelalte criterii au fost îndeplinite.

(136)

Ținând cont de observațiile prezentate și de analiza acestora, s-a ajuns la concluzia că, în cazul societății General Footwear Ltd, taxa antidumping reziduală aplicabilă Chinei, și anume 16,5 %, iar în cazul societății Diamond Vietnam Co. Ltd și al societății Ty Hung Footgearmex/Footwear Co. Ltd („Ty Hung Co. Ltd”), taxa antidumping reziduală aplicabilă Vietnamului, adică 10 %, ar trebui să fie reinstituite pentru perioada de aplicare a regulamentului în litigiu.

(137)

Prezentul regulament este în conformitate cu avizul comitetului instituit în baza articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1036,