Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32008R1317

    Regulamentul (CE) nr. 1317/2008 al Comisiei din 19 decembrie 2008 privind eliberarea licențelor de import pentru cererile depuse în primele șapte zile ale lunii decembrie 2008 în cadrul contingentului tarifar deschis prin Regulamentul (CE) nr. 1385/2007 pentru carnea de pasăre

    JO L 344, 20.12.2008, p. 70–71 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/1317/oj

    20.12.2008   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 344/70


    REGULAMENTUL (CE) NR. 1317/2008 AL COMISIEI

    din 19 decembrie 2008

    privind eliberarea licențelor de import pentru cererile depuse în primele șapte zile ale lunii decembrie 2008 în cadrul contingentului tarifar deschis prin Regulamentul (CE) nr. 1385/2007 pentru carnea de pasăre

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1385/2007 al Comisiei din 26 noiembrie 2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 774/94 al Consiliului în ceea ce privește deschiderea și modul de gestionare a anumitor contingente tarifare comunitare în sectorul cărnii de pasăre (3), în special articolul 5 alineatul (6),

    întrucât:

    (1)

    Cantitățile solicitate în cererile de licențe de import depuse în primele șapte zile ale lunii decembrie 2008 pentru subperioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 martie 2009 depășesc, pentru anumite contingente, cantitățile disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilindu-se coeficientul de atribuire care urmează să fie aplicat cantităților solicitate.

    (2)

    Cantitățile solicitate în cererile de licențe de import depuse în primele șapte zile ale lunii decembrie 2008 pentru subperioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 martie 2009 sunt, pentru anumite contingente, inferioare cantităților disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine cantitățile pentru care nu s-au depus cereri, fiind necesară adăugarea acestora din urmă la cantitatea stabilită pentru următoarea subperioadă contingentară,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    (1)   Pentru cererile de licență de import depuse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1385/2007, pentru subperioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 martie 2009, se aplică coeficienții de atribuire care figurează în anexa la prezentul regulament.

    (2)   Cantitățile pentru care nu s-au depus cereri și care urmează să fie adăugate la cantitatea fixată pentru subperioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2009 sunt stabilite în anexă.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare la 20 decembrie 2008.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 19 decembrie 2008.

    Pentru Comisie

    Jean-Luc DEMARTY

    Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


    (1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

    (2)  JO L 238, 1.9.2006, p. 13.

    (3)  JO L 309, 27.11.2007, p. 47.


    ANEXĂ

    Nr. grupă

    Număr de ordine

    Coeficientul de atribuire pentru cererile de eliberare a licențelor de import depuse pentru subperioada cuprinsă între 1.1.2009-31.3.2009

    (%)

    Cantități nesolicitate care urmează să fie adăugate la cantitatea fixată pentru subperioada cuprinsă între 1.4.2009-30.6.2009

    (kg)

    1

    09.4410

    0,707216

    2

    09.4411

     (1)

    1 275 000

    3

    09.4412

    0,765696

    4

    09.4420

    1,386962

    5

    09.4421

    6,802721

    6

    09.4422

    1,592356


    (1)  Nu se aplică: nicio cerere de eliberare a unei licențe nu a fost transmisă Comisiei.


    Top