This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32006D0470
2006/470/EC: Council Decision of 29 May 2006 concerning the conclusion of consultations with the Islamic Republic of Mauritania under Article 96 of the revised Cotonou Agreement
Decizia Consiliului din 29 mai 2006 privind încheierea procedurii de consultare cu Republica Islamică Mauritania prevăzute la articolul 96 din Acordul de la Cotonou revizuit
Decizia Consiliului din 29 mai 2006 privind încheierea procedurii de consultare cu Republica Islamică Mauritania prevăzute la articolul 96 din Acordul de la Cotonou revizuit
JO L 187, 8.7.2006, pp. 28–31
(ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(BG, RO)
JO L 76M, 16.3.2007, pp. 31–34
(MT)
No longer in force, Date of end of validity: 29/11/2007
|
11/Volumul 47 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
21 |
32006D0470
|
L 187/28 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DECIZIA CONSILIULUI
din 29 mai 2006
privind încheierea procedurii de consultare cu Republica Islamică Mauritania prevăzute la articolul 96 din Acordul de la Cotonou revizuit
(2006/470/CE)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Acordul de parteneriat ACP-CE semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (1) (denumit în continuare „Acord ACP-CE”), astfel cum a fost modificat prin acordul semnat la Luxemburg la 25 iunie 2005 (2), în special articolul 96,
având în vedere acordul intern privind măsurile care trebuie luate și procedurile care trebuie urmate pentru punerea în aplicare a Acordului de parteneriat ACP-CE (3), în special articolul 3,
având în vedere propunerea Comisiei,
întrucât:
|
(1) |
Elementele esențiale ale Acordului ACP-CE, menționate la articolul 9, au fost încălcate. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 96 din Acordul ACP-CE, la 30 noiembrie 2005 au fost demarate consultări cu țările ACP și Republica Islamică Mauritania, cu ocazia cărora autoritățile mauritane și-au asumat angajamente specifice vizând remedierea problemelor expuse de Uniunea Europeană și aplicarea angajamentelor respective în decursul unei perioade de dialog intensiv de 120 de zile. |
|
(3) |
La sfârșitul perioadei respective se pare că unele dintre angajamentele menționate anterior au dat naștere la inițiative concrete, iar altele au fost îndeplinite. Cu toate acestea, trebuie încă puse în aplicare mai multe măsuri importante privind elementele esențiale ale Acordului ACP-CE, |
DECIDE:
Articolul 1
Consultările demarate cu Republica Islamică Mauritania în conformitate cu articolul 96 din Acordul ACP-CE se încheie.
Articolul 2
Măsurile precizate în scrisoarea care figurează în anexă sunt adoptate în cadrul măsurilor adecvate menționate la articolul 96 alineatul (2) litera (c) din Acordul ACP-CE.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Prezenta decizie expiră la 29 noiembrie 2007. Decizia este examinată cu regularitate, cel puțin o dată la șase luni.
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 29 mai 2006.
Pentru Consiliu
Președintele
M. BARTENSTEIN
(1) JO L 317, 15.12.2000, p. 3.
(2) JO L 209, 11.8.2005, p. 27.
(3) JO L 317, 15.12.2000, p. 376.
ANEXĂ
Domnule prim-ministru,
Uniunea Europeană (UE) acordă o mare importanță dispozițiilor articolului 9 din Acordul de la Cotonou revizuit. Respectarea drepturilor omului, a principiilor democratice și a statului de drept, principii pe care se bazează parteneriatul ACP-CE, constituie elementele esențiale ale acordului respectiv și, în consecință, baza relațiilor noastre.
Partea europeană a reamintit, în declarația sa din 3 august 2005 referitoare la lovitura de stat comisă în Mauritania, faptul că Uniunea condamnă tentativele de preluare a puterii cu forța și a cerut respectarea democrației și a cadrului constituțional legal.
În aplicarea dispozițiilor articolului 96 din Acordul de la Cotonou revizuit și având în vedere că lovitura de stat din 3 august 2005 constituie o încălcare a anumitor elemente esențiale descrise în articolul în cauză, UE a invitat Mauritania la consultări pentru a examina în detaliu situația, astfel cum prevede acordul, și, în cazul în care este necesar, pentru a o remedia.
Consultările au fost demarate la Bruxelles, la 30 noiembrie 2005. Cu ocazia respectivă, partea mauritană a avut ocazia de a prezenta, pe baza unui memorandum datat la 24 noiembrie 2005, felul în care a evoluat situația în țară de la lovitura de stat din 3 august, precum și programul autorităților pentru perioada de tranziție.
În ceea ce o privește, UE a constatat cu satisfacție că partea mauritană confirmase anumite angajamente asumate anterior și putea deja să prezinte elemente pozitive privind concretizarea angajamentelor respective.
În cursul reuniunii, partea mauritană și-a asumat în special 23 de angajamente specifice, astfel cum se indică în anexă, în domeniile respectării principiilor democratice, a drepturilor și a libertăților fundamentale și a statului de drept, precum și a bunei administrări a afacerilor publice. Partea mauritană s-a mai angajat să transmită părții europene, înainte de jumătatea lunii ianuarie 2006, un raport asupra realizării angajamentelor respective și să furnizeze ulterior rapoarte regulate trimestriale asupra evoluției situației.
Rapoartele prezentate la jumătatea lunii ianuarie și la jumătatea lunii aprilie au permis părții europene să confirme că s-au făcut progrese substanțiale. Dincolo de progresele deja constatate cu ocazia deschiderii consultărilor, au fost constatate anumite evoluții, în special în ceea ce privește:
|
— |
definirea modalităților unui recensământ administrativ cu vocație electorală cu scopul de a stabili o listă electorală fiabilă și transparentă și lansarea operațiunilor recensământului; |
|
— |
adoptarea de către Consiliul de Miniștri a textului proiectului de lege corespunzător amendamentelor constituționale care vor fi supuse referendumului din 25 iunie 2006; |
|
— |
numirea noilor walis (guvernatori de regiuni) și hakems (prefecți) și trimiterea unei circulare privind neutralitatea administrației centrale și teritoriale către noile autorități regionale și locale de îndată ce și-au preluat funcțiile; |
|
— |
adoptarea unei ordonanțe, la 26 ianuarie 2006, de modificare a codului localităților și de introducere a principiului candidaturilor independente; |
|
— |
lansarea unei consultări cu partidele politice privind dispozițiile care trebuie adoptate referitor la revizuirea procedurilor de scrutin, inclusiv accesul femeilor la mandatele electorale și adoptarea unui buletin unic; |
|
— |
dezvoltarea unui program de sensibilizare și de educare civică și lansarea campaniei respective în prezența autorităților administrative, a Comisiei electorale naționale independente, a partidelor politice, a organizațiilor societății civile și a presei; |
|
— |
crearea unui grup de lucru pe lângă ministrul justiției, pentru a studia conformitatea cu Constituția a textelor privind drepturile și libertățile democratice și pentru a face propunerile necesare; |
|
— |
instituirea prin decret și instalarea unei Comisii naționale consultative pentru reforma din sectorul presei și al audiovizualului, care și-a prezentat raportul provizoriu primului- ministru; |
|
— |
transmiterea către guvern a unui proiect de ordonanță privind instituirea unei Comisii naționale a drepturilor omului; |
|
— |
trimiterea, de către Ministerul Justiției și Ministerul de Interne, de scrisori circulare către toate autoritățile de urmărire și către autoritățile administrației teritoriale, invitându-le să caute, să detecteze și să trimită de îndată în justiție toate cazurile care ar putea conține o situație de exploatare directă sau indirectă a persoanelor, precum și organizarea unei zile de reflecție pentru a identifica măsurile care ar putea elimina toate sechelele sclavagismului; |
|
— |
adoptarea de către Consiliul de Miniștri a proiectelor de ordonanță de autorizare a aderării la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției și de autorizare a ratificării Convenției africane de luptă împotriva corupției; |
|
— |
instituirea comitetului național al EITI (Extractive Industries Transparency Initiative), precum și aprobarea unei ordonanțe de instituire a Fondului național al veniturilor din hidrocarburi și de definire a modalităților de gestionare a veniturilor respective. |
Nu există îndoială că inițiativele menționate ale autorităților de tranziție vor contribui la o întărire a respectării principiilor democratice, a drepturilor și a libertăților fundamentale și a statului de drept, precum și a bunei administrări a afacerilor publice în țara dumneavoastră. Cu toate acestea, cea mai mare parte a angajamentelor asumate cu ocazia deschiderii consultărilor se va concretiza în decursul unei perioade prelungite și se dovedește necesară urmărirea în timp a punerii în practică a respectivelor angajamente.
În contextul menționat, UE așteaptă continuarea punerii în practică a măsurilor concrete în special în domeniile indicate în continuare:
|
— |
pregătirea și realizarea de scrutine electorale libere și transparente pe baza unor liste electorale fiabile și complete și pe baza unor proceduri de scrutin și a unor circumscripții electorale echitabile stabilite de comun acord cu partidele politice; |
|
— |
respectarea pluralismului în audiovizual, în special crearea de stații de radio rurale libere și revizuirea legii presei; |
|
— |
promovarea drepturilor omului, în special continuarea procesului de creare a unei Comisii naționale independente a drepturilor omului, și întoarcerea și reintegrarea în drepturi a refugiaților; |
|
— |
aplicarea legislației privind interzicerea sclavagismului și aplicarea unui tratament adecvat tuturor problemelor cauzate de acest flagel; |
|
— |
reforma justiției; |
|
— |
ameliorarea continuă a modalităților de guvernare, inclusiv publicarea datelor statistice economice și bugetare actualizate; |
|
— |
aplicarea eficientă a inițiativei EITI în sectoarele mineritului și exploatării hidrocarburilor și aplicarea acelorași principii de bună guvernare celorlalte sectoare asociate administrării resurselor naturale și în special pescuitului. |
În spiritul parteneriatului care a inspirat de Acordul de la Cotonou, UE se declarase gata să își aducă aportul la punerea în aplicare a angajamentelor părții mauritane. În urma consultărilor, recunoscând angajamentele realizate până în momentul respectiv și în vederea activităților care trebuie încă puse în aplicare, s-a hotărât adoptarea următoarelor măsuri adecvate în sensul articolului 96 alineatul (2) litera (c) din Acordul de la Cotonou revizuit:
|
— |
activitățile de cooperare în curs în cadrul celui de-al nouălea Fond European de Dezvoltare (FED) și al FED precedente vor fi continuate atât timp cât sunt respectate condițiile specifice ale convențiilor de finanțare în curs de executare; |
|
— |
se vor continua pregătirea și punerea în practică a proiectelor de sprijin instituțional pentru susținerea procesului de tranziție, a căror lansare a fost hotărâtă la deschiderea consultărilor; |
|
— |
se vor continua, de asemenea, pregătirea și punerea în practică a acțiunilor prevăzute în cadrul celui de-al nouălea FED și al FED precedente în celelalte domenii de cooperare comunitară; |
|
— |
activitățile de programare a celui de-al zecelea FED vor fi lansate în conformitate cu calendarele adoptate de către serviciile competente ale Comisiei Europene. Închiderea diferitelor etape ale procesului de programare va fi condiționată de realizarea în bune condiții și în termenele fixate de autoritățile de tranziție a referendumului constituțional și a scrutinelor electorale prevăzute; |
|
— |
semnarea documentului de strategie de țară pentru al celui de-al zecelea FED pentru Mauritania nu va putea avea loc înainte de confirmarea revenirii efective a țării la ordinea constituțională, în urma alegerilor legislative și prezidențiale libere și transparente și a instalării noilor organe alese în mod democratic. |
Președinția UE și Comisia Europeană vor efectua reexaminări cu regularitate, iar prima dintre aceste reexaminări va avea loc într-un termen care nu va depăși șase luni.
UE va continua să urmărească de aproape situația din Mauritania. Guvernul dumneavoastră este invitat să se angajeze într-un dialog politic consolidat în cadrul articolului 8 din Acordul de la Cotonou pentru o perioadă de monitorizare de 18 luni, în vederea restabilirii democrației și a statului de drept, în special prin susținerea de alegeri locale, legislative, senatoriale și prezidențiale libere și transparente, precum și în vederea consolidării respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În cazul unei accelerări a punerii în aplicare a angajamentelor asumate de autoritățile mauritane sau, din contră, în cazul unei rupturi, UE își rezervă dreptul de a modifica măsurile adecvate.
Vă rog să acceptați, stimate domnule prim-ministru, expresia înaltei mele considerații.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Comisie
Pentru Consiliu