Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32004R1931

    Regulamentul (CE) nr. 1931/2004 al Comisiei din 8 noiembrie 2004 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1609/88 în ceea ce privește data limită de intrare în stoc a untului vândut în conformitate cu Regulamentele (CEE) nr. 3143/85 și (CE) nr. 2571/97

    JO L 333, 9.11.2004, p. 3–3 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 14/12/2005; abrogare implicită prin 32005R1898

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2004/1931/oj

    03/Volumul 60

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    162


    32004R1931


    L 333/3

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CE) NR. 1931/2004 AL COMISIEI

    din 8 noiembrie 2004

    de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1609/88 în ceea ce privește data limită de intrare în stoc a untului vândut în conformitate cu Regulamentele (CEE) nr. 3143/85 și (CE) nr. 2571/97

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței în sectorul laptelui și produselor lactate (1), în special articolul 10,

    întrucât:

    (1)

    În sensul articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 2571/97 al Comisiei din 15 decembrie 1997 privind vânzarea untului la preț redus și acordarea de ajutoare pentru smântâna, untul și untul concentrat utilizate la fabricarea de produse de patiserie, înghețată și alte produse alimentare (2), untul comercializat trebuie să fie introdus în stoc înainte de o dată care urma să fie stabilită.

    (2)

    Date fiind tendințele observate pe piața untului și stocurile disponibile, este necesar să se modifice data menționată la articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1609/88 al Comisiei (3) privind untul prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 2571/97.

    (3)

    Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a laptelui și produselor lactate,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    La articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1609/88, al doilea paragraf se înlocuiește cu textul următor:

    „Untul prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2571/97 trebuie să fie introdus în stoc înainte de data de 1 ianuarie 2003.”

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 8 noiembrie 2004.

    Pentru Comisie

    Franz FISCHLER

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 160, 26.6.1999, p. 48. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 186/2004 al Comisiei (JO L 29, 3.2.2004, p. 6).

    (2)  JO L 350, 20.12.1997, p. 3. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 921/2004 (JO L 163, 30.4.2004, p. 94).

    (3)  JO L 143, 10.6.1988, p. 23. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1449/2004 (JO L 267, 14.8.2004, p. 31).


    Top