11/Volumul 27

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3

L 102/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

În mai 1994, prin Decizia 94/293/CE (2), Comisia a acceptat angajamente pentru importurile de nitrat de amoniu originar din Lituania și Rusia, în urma unei proceduri antidumping regionale privind importurile în Regatul Unit. Angajamentul oferit de către autoritățile din Rusia a fost însă încălcat în primul an de aplicare.

(2)

În iunie 1994, s-a deschis o anchetă antidumping la scară comunitară privind nitratul de amoniu originar din Lituania și Rusia, în urma unei reclamații înaintate de Asociația europeană a producătorilor de îngrășăminte (EFMA). Prin Decizia 95/344/CE a Comisiei, procedura a fost închisă pentru importurile din Lituania (3) și, în august 1995, Consiliul, prin Regulamentul (CE) nr. 2022/95 (4), a instituit un drept antidumping definitiv asupra importurilor de nitrat de amoniu din Rusia. Măsurile aplicabile importurilor originare din Rusia constau într-un drept variabil egal cu diferența dintre 102,9 ECU per tonă netă de produs (preț minim la import) și prețul CIF net la frontiera comunitară, înainte de vămuire, în cazul în care acesta din urmă era mai mic.

(3)

Având în vedere că o anchetă ulterioară a stabilit că respectivele măsuri au fost acceptate, Regulamentul (CE) nr. 663/98 al Consiliului (5) le-a transformat, în martie 1998, într-un drept specific de 26,3 ECU per tonă.

(4)

În octombrie 1999, s-a deschis o anchetă antidumping privind importurile în Comunitate de nitrat de amoniu originar din Lituania, Polonia și Ucraina (6). Această anchetă a arătat că importurile de nitrat de amoniu originar din Polonia și Ucraina făceau obiectul unui dumping și aduceau un prejudiciu considerabil industriei comunitare, însă nu a identificat nici un caz de dumping pentru importurile originare din Lituania. În consecință, prin Regulamentul (CE) nr. 132/2001 (7), s-au instituit măsuri antidumping definitive asupra importurilor de nitrat de amoniu originare din Polonia și Ucraina, în timp ce procedura a fost închisă pentru importurile originare din Lituania. Drepturile instituite se prezintă sub forma unui drept specific per tonă pentru a se asigura eficacitatea măsurilor și pentru a descuraja orice manipulare a prețurilor.

(5)

În urma publicării, la 24 februarie 2000, a unui aviz de expirare iminentă a măsurilor antidumping în vigoare asupra importurilor de nitrat de amoniu originare din Rusia (8), Comisia a fost sesizată, în conformitate cu articolul 11 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază, cu o cerere de reexaminare în temeiul expirării măsurilor și de reexaminare intermediară depusă de EFMA în numele producătorilor care reprezentau majoritatea producției comunitare de nitrat de amoniu (denumiți în continuare „producători comunitari reclamanți”). În cererea de reexaminare în temeiul expirării măsurilor se susținea că expirarea măsurilor ar favoriza, probabil, continuarea sau reapariția dumpingului prejudiciabil căruia îi erau supuse importurile originare din Rusia. Cererea de reexaminare intermediară se baza pe faptul că măsurile în vigoare păreau insuficiente pentru contracararea efectelor prejudiciabile ale dumpingului.

(6)

Stabilind, în urma consultării comitetului consultativ, că există suficiente elemente de probă pentru a justifica o reexaminare, Comisia a deschis o anchetă în temeiul articolului 11 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază, prin publicarea unui aviz în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene  (9).

(7)

Ancheta privind probabilitatea continuării și reapariției dumpingului și privind prejudiciul s-a desfășurat în perioada cuprinsă între 1 iulie 1999 și 30 iunie 2000 (denumită în continuare „perioada de anchetă”). Examinarea evoluției situației în scopul evaluării continuării și/sau a reapariției prejudiciului s-a desfășurat în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1996 și la sfârșitul perioadei de anchetă (denumită în continuare „perioada examinată”).

(8)

Comisia a înștiințat, în mod oficial, cu privire la deschiderea reexaminării, producătorii comunitari reclamanți, producătorii-exportatori din Rusia, importatorii, utilizatorii și asociațiile cunoscute ca fiind interesate, precum și reprezentanții țării exportatoare. Comisia a trimis un chestionar producătorilor-exportatori, producătorilor comunitari, importatorilor, utilizatorilor și asociațiilor cunoscute ca fiind interesate, precum și părților care s-au făcut cunoscute în termenul precizat în avizul de deschidere.

(9)

Pentru a permite producătorilor-exportatori din Rusia care intenționau să prezinte o cerere pentru statut de societate care funcționează conform principiilor economiei de piață sau pentru tratament individual, Comisia a trimis formulare de cerere producătorilor-exportatori cunoscuți ca fiind interesați.

(10)

Nouă producători comunitari, un producător dintr-o țară analoagă, doi importatori, o asociație de importatori și două asociații de utilizatori au răspuns la chestionar. Un singur răspuns la chestionar a fost primit din țara exportatoare în cauză.

(11)

Comisia a cercetat și a verificat toate informațiile considerate necesare în scopul determinării continuării sau reapariției dumpingului și a prejudiciului, precum și a examinării interesului Comunității. De asemenea, a oferit părților direct interesate posibilitatea de a-și face cunoscut punctul de vedere în scris și de a solicita o audiere.

(12)

Au fost efectuate vizite de verificare la sediile următoarelor societăți:

(13)

Produsul în cauză este același ca și cel din ancheta precedentă, adică nitratul de amoniu (denumit în continuare „produs în cauză”), un îngrășământ azotat solid, utilizat în general în agricultură. Se obține din amoniac și acid nitric, iar conținutul său de azot depășește 28 % din greutate sub forma granulată sau microgranulată.

(14)

Respectivul produs este înregistrat în prezent sub codurile NC 3102 30 90 (nitrat de amoniu, altul decât în soluție apoasă) și 3102 40 90 (amestecuri de nitrat de amoniu cu carbonat de calciu sau alte substanțe anorganice fără putere de fertilizare, cu un conținut de azot peste 28 % din greutate).

(15)

După cum au indicat ancheta precedentă și ancheta cu privire la alte țări, nitratul de amoniu este un produs de bază pur, cu proprietăți chimice esențiale comparabile, indiferent care este țara de origine. Există două tipuri de nitrat de amoniu: granulat și microgranulat. Primul tip prezintă granule cu un diametru mai mare, ceea ce conferă produsului calități de dispersie superioare. Ancheta a arătat că toate importurile originare din Rusia priveau nitratul de amoniu microgranulat și că majoritatea nitratului de amoniu produs de industria comunitară este de tip granulat. Cu toate acestea, în măsura în care produsele granulate și microgranulate au aceleași proprietăți chimice, au aceeași utilizare finală și sunt considerate interschimbabile de către utilizatori, trebuie să fie luate în considerare ca fiind două tipuri diferite ale aceluiași produs.

(16)

În consecință, nitratul de amoniu produs și vândut în Comunitate de către producătorii comunitari reclamanți și cel produs în Rusia și vândut pe piața internă sau exportat în Comunitate sunt considerate ca fiind produse similare. Acesta este cazul și pentru nitratul de amoniu vândut pe piața internă din țara analoagă.

(17)

În conformitate cu articolul 11 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază, este necesar să se examineze dacă expirarea măsurilor în vigoare ar favoriza continuarea sau reapariția dumpingului.

(18)

În cursul examinării probabilității de continuare a dumpingului, este necesar să se verifice dacă există vreun dumping în prezent și dacă este posibil ca acest dumping să continue.

(19)

Exporturile de nitrat de amoniu din Rusia în Comunitate au reprezentat 282 000 tone pe parcursul perioadei de anchetă, adică echivalentul a aproximativ 20 % din totalul importurilor comunitare ale acestui produs și aproximativ 5 % din consumul comunitar. Acest volum este ușor inferior celui care a fost constatat pentru perioada de anchetă precedentă, adică 340 000 tone între aprilie 1993 și martie 1994.

(20)

Trei producători-exportatori au introdus o cerere de statut de societate care funcționează conform principiilor economiei de piață și/sau de tratament individual. Două dintre aceste societăți nu au comunicat răspunsul la chestionarul trimis de Comisie într-un termen rezonabil și, prin urmare, s-a considerat oportun să nu se mai examineze cererile lor. Într-adevăr, în lipsa datelor necesare pentru calcularea dumpingului, cererile nu puteau fi luate în calcul. S-a considerat, prin urmare, că aceste societăți nu au cooperat la anchetă și au fost informate că toate concluziile vor fi stabilite pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază.

(21)

În ceea ce privește cea de-a treia societate, s-a constatat că aceasta nu a exportat în Comunitate produsul în cauză pe parcursul perioadei de anchetă. În lipsa unor date reale privind vânzările la export în perioada de anchetă, a fost imposibilă calcularea dumpingului, fie în contextul unei reexaminări în temeiul expirării măsurilor, fie în contextul unei reexaminări intermediare. Prin urmare, nu se putea lua în considerare acordarea statutului de societate care funcționează conform principiilor economiei de piață și nici a tratamentului individual.

(22)

Deoarece importurile din Rusia fac obiectul articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, cu excepția situației în care se acordă statutul de societate care funcționează conform principiilor economiei de piață, valoarea normală trebuie să se bazeze pe datele obținute într-o țară terță cu o economie de piață apropiată. În avizul de deschidere, Comisia a sugerat Polonia, deoarece această țară fusese folosită ca țară analoagă în cadrul altor anchete privind același produs și întrucât procesele de fabricație și accesul la materiile prime sunt comparabile cu situația Rusiei.

(23)

Asociația europeană a importatorilor de îngrășăminte (EFIA) s-a opus acestei alegeri, obiectând, în principal, că prețurile îngrășămintelor erau foarte ridicate pe piața internă a Poloniei, din cauza unui nivel foarte ridicat de protecție împotriva importurilor și deoarece prețul gazului era unul dintre cele mai ridicate din Europa Centrală, din cauza monopolului exercitat de către stat asupra distribuției. Ca o alternativă, EFIA a propus Lituania, atrăgând atenția asupra proximității sale geografice, a condițiilor de fabricație similare celor observate în Rusia, a lipsei trocului și asupra faptului că singurul producător lituanian achiziționează gaz de la un furnizor rus, care furnizează și producătorilor din Rusia, la prețuri variabile în funcție de prețul CIF al amoniacului publicat pentru Europa de Nord.

(24)

Cu toate acestea, nici producătorii polonezi cunoscuți și nici singurul producător lituanian nu și-au exprimat intenția să coopereze.

(25)

Comisia a contactat producători din Australia și din Statele Unite, în conformitate cu sugestiile EFMA. Deoarece un singur producător din fiecare dintre aceste țări a fost dispus să coopereze, importanța vânzărilor pe piețele interne ale acestora și reprezentativitatea volumului vânzărilor lor pe piețele interne în raport cu exporturile rusești în Comunitate au făcut obiectul unei analize complementare. Această analiză a arătat că, în cazul în care vânzările interne ale celor doi producători erau reprezentative, producătorul australian nu trebuia să facă față unei veritabile concurențe pe piața sa internă. Deși producătorul american avea vânzări reprezentative pe piața internă, acesta se confrunta cu concurența societăților atât naționale cât și străine. În consecință, Statele Unite au fost reținute ca țara analoagă cea mai adecvată.

(26)

Vânzările de nitrat de amoniu realizate de producătorul din Statele Unite pe piața sa internă au fost examinate și considerate reprezentative în raport cu vânzările la export a nitratului de amoniu din Rusia în Comunitate.

(27)

După notificarea acestei alegeri către părți, EFIA a susținut că lipsa de cooperare din partea singurului producător lituanian nu ar fi trebuit să împiedice Comisia să utilizeze Lituania ca țară analoagă, deoarece deținea informații utile colectate cu ocazia derulării procedurii antidumping recente privind importurile de nitrat de amoniu originar din Lituania, Ucraina și Polonia (10). Într-adevăr, perioadele de anchetă ale celor două proceduri se suprapun, dar această suprapunere se limitează la primele trei luni ale perioadei acoperite de ancheta actuală. În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de bază, în scopul unei determinări reprezentative, o perioadă de anchetă trebuie să acopere în mod normal o perioadă cu o durată de șase luni imediat anterioară deschiderii procedurii. În aceste circumstanțe, s-a considerat că datele privind primele trei luni din perioada de anchetă nu ar fi fost suficient de reprezentative pentru piața nitratului de amoniu, care este o piață sezonieră și instabilă. De asemenea, este necesar să se sublinieze că utilizarea datelor, colectate într-un anumit scop cu ocazia unei anumite proceduri, în scopuri diferite în cadrul altei proceduri, mai ales că partea în cauză și-a exprimat reticența privind cooperarea sa la a doua anchetă, contravine dispozițiilor articolului 19 alineatul (6) din regulamentul de bază. Prin urmare, argumentul a fost respins.

(28)

Conform celor menționate anterior, valoarea normală a fost calculată pe baza datelor verificate în incintele societății americane care a colaborat pe deplin la anchetă.

(29)

Pentru a stabili dacă vânzările produsului similar pe piața americană au fost realizate în cadrul unor operațiuni comerciale obișnuite, prețul de vânzare intern la nivel franco fabrică a fost comparat cu costul total de producție, respectiv cu costul de fabricație la care se adaugă costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale. Prețul de vânzare mediu ponderat fiind mai mare decât costul unitar mediu ponderat, valoarea normală a fost stabilită pe baza prețului de vânzare mediu ponderat observat pe piața internă în perioada de anchetă.

(30)

EFIA și exportatorul din Rusia care au cooperat au susținut că valoarea normală calculată ar fi trebuit să fie scăzută din cauza prețurilor ridicate plătite pentru gaz de către producătorii americani. Trebuie remarcat, mai întâi, faptul că valoarea normală nu a fost calculată, ci stabilită pe baza prețurilor vânzărilor profitabile realizate pe piața internă americană. În al doilea rând, cu toate că gazul reprezintă un factor de cost important pentru producția de nitrat de amoniu, s-a constatat că piața americană a nitratului de amoniu este determinată de concurență și că importurile pe această piață sunt importante. De asemenea, prețurile de pe piața internă ale nitratului de amoniu sunt, într-o mare măsură, determinate mai mult de piață decât de costuri. Ancheta nu a arătat nici un element care să indice în ce măsură prețurile ridicate ale gazului de pe piața americană ar fi afectat prețurile de vânzare de pe piața internă ale nitratului de amoniu în perioada de anchetă. În cele din urmă, chiar dacă se estima că prețul gazului a influențat puternic prețurile interne de vânzare ale nitratului de amoniu, acest lucru nu ar fi schimbat nimic în ceea ce privește dreptul definitiv, deoarece marja de dumping constatată nu ar fi scăzut sub marja de prejudiciu. În aceste circumstanțe, argumentul a fost respins.

(31)

Dat fiind că singurul producător-exportator care a cooperat nu a exportat produsul în cauză în Comunitate în perioada de anchetă, prețul de export a fost stabilit, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, pe baza datelor disponibile, în cazul de față statisticile Eurostat privind prețurile CIF la frontiera comunitară.

(32)

Valoarea normală a fost comparată cu prețul de export franco fabrică. Această metodă a fost folosită pentru a ține cont de diferențele între țări cu economie de piață și țări fără economie de piață în ceea ce privește costurile de transport intern, diferențe cu atât mai semnificative cu cât este vorba de un produs vrac astfel cum este produsul în cauză, cheltuielile de transport reprezentând o parte considerabilă a prețului de vânzare. Prin urmare, prețul CIF de export a fost ajustat corespunzător în funcție de costurile de transport între fabrică și port, costurile aferente serviciilor portuare, precum și costurile de navlu și de asigurare.

(33)

S-a constatat că, în Statele Unite, costul transportului nitratului de amoniu era determinat de piață și că există o concurență între societățile de transport. Statele Unite fiind o piață concurențială, tarifele feroviare practicate pentru produsul în cauză în perioada de anchetă au fost aplicate proporțional prețului de export la frontiera comunitară al producătorilor-exportatori din Rusia, în funcție de distanța medie ponderată de frontiera comunitară, care, conform estimărilor, separă toți producătorii ruși „orientați spre export” (a se vedea considerentul 37).

(34)

În conformitate cu articolul 2 alineatele (11) și (12) din regulamentul de bază, marja de dumping la scară națională a fost stabilită pe baza unei comparații între valoarea normală medie ponderată și prețul de export mediu ponderat franco fabrică. Această marjă de dumping la scară națională, exprimată ca procente din prețul CIF la frontiera comunitară, se ridică la 115,8 %.

(35)

Astfel cum s-a menționat la considerentul 34, s-a constatat că, în perioada de anchetă, produsul în cauză a fost exportat în Comunitate la prețuri de dumping. În plus, marja de dumping stabilită este net superioară celei existente în timpul anchetei precedente.

(36)

Au fost analizate mai multe surse de informații în cadrul examinării probabilității continuării unui dumping ridicat și în cantități semnificative. În primul rând, Comisia a utilizat informațiile comunicate de singurul producător rus care a cooperat. Cu toate acestea, respectivul producător, chiar dacă exporta către țări terțe, nu a avut nici o vânzare la export în Comunitate. În al doilea rând, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din regulamentul de bază, Comisia, în lipsa vreunei societăți care să fi cooperat și să fi exportat în Comunitate, și-a bazat analiza pe datele de la Eurostat, precum și pe informațiile prevăzute în cererea de reexaminare care au permis anticiparea evoluției probabile a volumului de exporturi în Comunitate.

(37)

Capacitatea de producție de nitrat de amoniu din Rusia este estimată la un total de aproximativ 8 900 000 tone (adică de 1,6 ori mai mare decât consumul comunitar în perioada de anchetă). În ceea ce privește capacitatea de producție a producătorilor „orientați spre export” (adică cei care beneficiază de un acces rezonabil la un port), aceasta este estimată la minimum 4 500 000 tone. Chiar dacă rata de utilizare a capacităților variază mult de la o societate la alta și de la un an la altul, consumul local este estimat la numai 2 200 000 tone. Luând în considerare nivelul actual al exporturilor din Rusia destinate unor țări terțe (adică 2 189 000 tone în 1999), rămân importante capacități disponibile pentru producția de export, capacități care pot fi utilizate pentru consolidarea exporturilor în Comunitate în cazul expirării măsurilor.

(38)

Mai mult, se reamintește că, încă din 1996, exporturile destinate Comunității reprezentau 40 % din totalul exporturilor din Rusia ale produsului în cauză (11). La aceasta se adaugă și faptul că mai multe țări terțe (Statele Unite, Australia, Polonia și Ungaria) au adoptat măsuri de protecție comercială împotriva importurilor din Rusia, precum și că, din 1997, China aplică în mod activ o strategie de înlocuire a importurilor prin producție internă și că, în Rusia, consumul intern ar trebui să rămână relativ scăzut într-un viitor apropiat, este foarte probabil ca producătorii ruși să-și orienteze toată producția suplimentară spre piața comunitară.

(39)

Având în vedere nivelul prețurilor actuale pe piața comunitară, este probabil că producătorii-exportatorii din Rusia vor continua să practice o politică de dumping pentru a recupera cotele de piață pe care le-au pierdut. Această ipoteză este, de altfel, confirmată de politica de prețuri pe care le-au adoptat pe majoritatea principalelor lor piețe de export, altele decât Comunitatea și Statele Unite.

(40)

Mai mult, chiar dacă se prevede o creștere a consumului mondial de îngrășăminte în 2004, aceasta ar trebui să se observe mai degrabă în Asia, în special în China și în India. Dar aceste două țări au dezvoltat capacități enorme de producție de îngrășăminte pentru a limita importurile, China instituind chiar și restricții asupra importurilor de îngrășăminte azotate, printre care nitratul de amoniu.

(41)

Astfel cum este menționat la considerentul 21, singurul producător-exportator care a cooperat la anchetă nu a exportat în Comunitate în perioada de anchetă. Chiar dacă deținea capacități considerabile de producție în perioada de anchetă, nu dispunea decât de capacități excedentare limitate, astfel încât, pentru a putea exporta în cantități masive în Comunitate în cazul expirării măsurilor, ar fi trebuit să își reducă vânzările pe alte piețe. Cu toate acestea, dat fiind volumul semnificativ de exporturi realizate de către alți exportatori în perioada de anchetă și amploarea dumpingului practicat, faptul că, în cazul expirării măsurilor, acest exportator ar fi putut să își vândă produsul în Comunitate la prețuri care să nu facă obiectul unui dumping, nu ar fi schimbat deloc concluzia privind probabilitatea unei continuări a dumpingului în întreaga țară.

(42)

EFIA a precizat că, de la atacurile teroriste din Statele Unite, toate cheltuielile conexe, respectiv cheltuielile de asigurare, transport, descărcare, stocare și întreținere, cresc, determinând o creștere a prețului îngrășămintelor importate în măsura în care importatorii trebuie să recupereze aceste costuri. Cu toate acestea, EFIA nu a susținut acest argument, neprezentând nici o dovadă că acest element ar putea influența prețurile exporturilor din Rusia mai mult decât prețurile de pe piața internă din Statele Unite. În plus, evenimentele ulterioare perioadei de anchetă nu pot fi luate în considerare decât dacă se poate demonstra că rezultatele anchetei ar infirma rezultatele anchetei și că instituirea drepturilor antidumping prevăzute ar fi inoportună. Nefiind cazul, argumentul a fost respins.

(43)

Ancheta nu a identificat nici un element care să sugereze că marja de dumping sau volumul exporturilor care făceau obiectul unui dumping, constatate în perioada de anchetă, ar putea dispărea sau scădea în cazul expirării măsurilor. Mai mult, s-a constatat că producătorii din Rusia dispun de capacități enorme neutilizate și că abrogarea măsurilor ar duce, probabil, la o creștere a exporturilor care fac obiectul unui dumping în Comunitate. S-a ajuns, prin urmare, la concluzia că, în caz de expirare a măsurilor, după toate probabilitățile, dumpingul va continua la un nivel foarte ridicat și în volume în creștere.

(44)

Dintre cei unsprezece producători comunitari inițiatori ai cererii, unul nu a răspuns la chestionar (Sefanitro) și unul nu a comunicat informații suficiente (Chemical Industries of Northern Greece). Prin urmare, s-a considerat că acești doi producători nu au cooperat și au fost excluși din industria comunitară. Ancheta a stabilit că cei nouă producători rămași care au cooperat reprezentau peste 85 % din producția comunitară de nitrat de amoniu în perioada de anchetă. Ei formează, așadar, industria comunitară în sensul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază.

(45)

Într-o primă etapă, introducerea, în 1995, a măsurilor antidumping împotriva importurilor de nitrat de amoniu originar din Rusia a permis îmbunătățirea considerabilă a situației economice a producătorilor comunitari reclamanți, care au obținut, în special, rezultate financiare mai bune datorită creșterii prețurilor între 1995 și 1996.

(46)

Consumul comunitar a fost determinat pe baza volumului de vânzări al industriei comunitare pe piața comunitară, indicate în răspunsurile la chestionare, a volumului vânzărilor de pe piața comunitară realizate de alți producători din Comunitate (alți producători decât reclamanții și decât producătorii care nu au cooperat), volum menționat în cerere, precum și a volumului de importuri în Comunitate din țara în cauză și din toate țările terțe, volume comunicate de Eurostat.

Pe această bază, consumul comunitar a scăzut cu 13 % între 1996 și perioada de anchetă, trecând de la 6 328 000 la 5 525 000 tone. Consumul a scăzut în special între 1996 și 1997, rămânând relativ stabil până la sfârșitul perioadei de anchetă.

(47)

În ansamblu, chiar dacă au crescut ușor între 1999 și perioada de anchetă, importurile comunitare de nitrat de amoniu au înregistrat o tendință descrescătoare în perioada examinată (–28 %).

Volumul importurilor din Rusia a suferit o scădere netă în perioada examinată, în special începând cu 1997, ceea ce pare a fi rezultată, pe de o parte, prin redeschiderea, în acel an, a anchetei antidumping ale cărei concluzii, publicate în 1998, au determinat o modificare a măsurilor în vigoare și, pe de altă parte, prin puternica evoluție a importurilor din alte țări terțe care au profitat de instituirea dreptului antidumping la importurile din Rusia. Între 1996 și sfârșitul perioadei de anchetă, importurile din Rusia au scăzut cu 74 %, în timp ce celelalte au crescut cu 30 %.

(48)

Cota de piață deținută de importurile din Rusia a scăzut cu 12 puncte procentuale în perioada examinată. Cu toate acestea, în perioada de anchetă, aceste importuri reprezentau încă 5 % din consumul comunitar și o parte importantă, respectiv 20 %, din totalul importurilor.

(49)

După instituirea măsurilor în 1995, prețurile medii de import în cauză, comunicate de Eurostat, au scăzut cu 45 % între 1996 și perioada de anchetă.

(50)

Comisia a examinat dacă prețurile practicate de producătorii-exportatori din țara în cauză erau mai mici decât cele ale industriei comunitare în perioada de anchetă. În acest sens, prețurile CIF ale producătorilor-exportatori au fost ajustate corespunzător franco chei, la frontiera comunitară, după vămuire (DEQ), și comparate, în același stadiu comercial, cu prețul franco fabrică al producătorilor comunitari, în ambele cazuri calculul făcându-se pentru produse ambalate în saci. Într-adevăr, importurile sunt întotdeauna livrate ambalate în saci, în timp ce industria comunitară își vinde produsele atât ambalate în saci, cât și vrac. Prin urmare, s-au adus modificări, acolo unde a fost cazul. Pe de altă parte, ancheta a demonstrat că produsele granulate erau, în medie, vândute la un preț mai ridicat decât produsele microgranulate. În consecință, s-a procedat la o corecție de 3,1 EUR/tonă în scopul comparării prețurilor. Această sumă corespunde diferenței de preț mediu dintre nitrații de amoniu granulați și microgranulați vânduți de industria comunitară în perioada de anchetă.

(51)

EFIA a susținut că ar fi trebuit să se facă o ajustare pentru a se lua în considerare calitatea inferioară a produsului importat din Rusia. Cu toate acestea, ancheta a arătat faptul că, în cazul produsului în cauză originar din Rusia, calitatea s-a îmbunătățit în ultimii ani și corespunde normelor europene celor mai stricte. Argumentul a fost, astfel, respins.

(52)

Diferența de preț la scară națională constatată pe această bază, exprimată în procente din prețurile practicate de producătorii comunitari, se ridică la 27,7 %. Ea rămâne de 3,2 % dacă se adaugă dreptul antidumping în vigoare la prețul de export. În plus, industria comunitară a înregistrat pierderi de 18 % datorită scăderii prețurilor.

(53)

Producția industriei comunitare a scăzut cu 17 % între 1996 și perioada de anchetă, trecând de la 4 713 000 la 3 903 000 tone. Ea a crescut ușor între 1997 și 1998, scăzând apoi din nou în 1999.

(54)

Trebuie notat faptul că atât capacitățile, cât și utilizarea lor nu s-au dovedit a fi indicatori utili pentru acest tip de producție și această industrie, deoarece sunt influențați de faptul că și alte produse sunt fabricate cu aceleași echipamente. Într-adevăr, numeroase produse diferite pe bază de gaze naturale transformate în amoniac sunt fabricate pe aceleași linii de producție. Capacitățile totale de producție ale industriei comunitare au rămas relativ stabile pe tot parcursul perioadei examinate. Rata de utilizare a capacităților a scăzut, trecând de la 56 % în 1996 la 46 % în 1997, ajungând apoi să se stabilizeze.

(55)

Volumul vânzărilor industriei comunitare a trecut de la 4 238 000 tone în 1996 la 3 766 000 tone în perioada de anchetă, ceea ce corespunde unei scăderi de 11 %. Această scădere este observată mai ales între 1996 și 1997, când vânzările au scăzut cu 15 %.

(56)

Nivelul stocurilor nu mai este considerat un indicator relevant al prejudiciului, având în vedere caracterul sezonier al vânzărilor și faptul că nitratul de amoniu este păstrat în parte de producători și în parte de cooperativele agricole.

(57)

Cota de piață deținută de industria comunitară a scăzut între 1996 și 1997, înainte de a recâștiga teren și de a crește în cele din urmă cu 1,2 puncte procentuale între 1996 și perioada de anchetă. Pe parcursul perioadei de anchetă, aceasta se ridica la 68,2 % față de 67 % în 1996.

(58)

Prețul de vânzare net mediu al producătorilor comunitari a trecut de la 133 ECU/tonă în 1996 la 99 ECU/tonă în perioada de anchetă, ceea ce corespunde unei scăderi de 25 %. Scăderea a fost cea mai accentuată între 1996 și 1999 (–28 %). Dincolo de deprecierea prețurilor provocată de importurile în cauză, este posibil ca alți factori, precum reducerea cererii de pe piața comunitară între 1996 și 1997, importurile din țări reglementate de Regulamentul (CE) nr. 132/2001 și interdicția de a importa îngrășăminte azotate impusă de China în 1997, să fi contribuit la scăderea prețurilor.

(59)

Rentabilitatea medie ponderată a industriei comunitare s-a deteriorat și a scăzut cu 37 de procente între 1996 și perioada de anchetă, trecând de la 18,6 % la – 18,0 %. Această tendință trebuie să fie plasată în contextul evoluției prețurilor, care erau și ele în scădere, și a prețului gazelor naturale, care a crescut începând cu al treilea trimestru din 1999.

În perioada examinată, randamentul investițiilor a înregistrat o tendință similară celei aferente rentabilității.

(60)

Fluxul de numerar generat de vânzările de nitrat de amoniu ale industriei comunitare au urmat îndeaproape evoluția rentabilității.

(61)

Dată fiind structura societăților reclamante, respectiv faptul că producătorii de îngrășăminte aparțin unor mari grupuri de produse chimice care fabrică și alte produse, nu a fost posibilă stabilirea capacității de mobilizare a capitalului numai pentru produsul în cauză; prin urmare, s-a estimat că acest criteriu nu era un indicator util pentru măsurarea prejudiciului.

(62)

Ocuparea forței de muncă în industria comunitară a scăzut între 1996 și perioada de anchetă, efectivele trecând de la 1 986 la 1 608 de persoane, ceea ce corespunde unei scăderi de 19 %. La nivel global, salariile au urmat o scădere similară diminuării efectivelor de personal.

(63)

Cifrele referitoare la investiții, care acoperă și investițiile aferente stadiilor de fabricație anterioare producției de nitrat de amoniu, au rămas relativ stabile în perioada examinată. Investițiile cele mai importante realizate între 1996 și perioada de anchetă au avut ca obiect instalațiile de producție a acidului nitric, o materie primă care intră în producția nitratului de amoniu, dar care poate fi utilizată, de asemenea, și în alte scopuri, în special pentru producția de uree de nitrat de amoniu.

(64)

Luând în considerare volumul și prețul importurilor din țara în cauză, influența mărimii marjei de dumping efective asupra industriei comunitare nu poate fi considerată neglijabilă.

(65)

Conform explicațiilor de la considerentul 45, introducerea, în 1995, a măsurilor antidumping asupra importurilor de nitrat de amoniu originare din Rusia a dus, într-o primă etapă, la îmbunătățirea considerabilă a situației economice a producătorilor comunitari reclamanți. Cu toate acestea, situația a reînceput să se deterioreze din 1997. Cu excepția cotelor de piață care s-au dezvoltat progresiv în urma scăderii prețurilor, toți ceilalți indicatori ai prejudiciului, adică producția, volumul vânzărilor, prețurile, rentabilitatea, randamentul investițiilor, fluxul de lichidități și ocuparea forței de muncă au înregistrat o tendință negativă. Într-adevăr, puternica scădere a prețurilor de vânzare ale industriei comunitare a avut un impact negativ asupra rentabilității acesteia. Astfel cum a fost confirmat în Regulamentul (CE) nr. 132/2001, pentru a înțelege această evoluție trebuie să se țină cont de prezența crescută, pe piața comunitară, a importurilor din aceste țări terțe care au câștigat mai mult de jumătate din cotele de piață din Rusia și au determinat o subcotare puternică a prețurilor industriei comunitare.

(66)

În această privință, trebuie notat faptul că, în conformitate cu datele Eurostat și fără a ține seama de dreptul specific instituit în 1998, prețurile din Rusia au fost mai mici decât prețurile de vânzare din Polonia și din Ucraina pe întreaga durată a perioadei examinate (cu 27 % în perioada de anchetă), cu excepția anului 1997, când se situau la același nivel.

(67)

Ancheta a arătat că marja de dumping a crescut puternic în raport cu cea calculată în cadrul anchetei precedente, în urma căreia s-au instituit măsurile în vigoare. Într-adevăr, marja de dumping stabilită în acel moment era de 41,9 %, adică net inferioară celei calculate în cadrul prezentei anchete (115,8 %).

(68)

Ancheta a arătat faptul că industria comunitară a înregistrat pierderi importante între 1998 și perioada de anchetă. Situația este și mai gravă decât în momentul anchetei care a dus la luarea măsurilor în vigoare. Astfel, de exemplu, pierderile sunt aproape de trei ori mai mari decât cele constatate în perioada de anchetă precedentă, derulată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2022/95.

(69)

S-a practicat o puternică subcotare a prețului în aproape întreaga perioadă de aplicare a drepturilor asupra importurile din Rusia. În martie 1998, dreptul variabil a trebuit să fie înlocuită cu un drept specific, deoarece nu era eficient. Mai mult, începând cu iulie 1998, prețurile de export după vămuire (deci după achitarea dreptului specific) au fost mai mici decât prețul neprejudiciabil determinat în cadrul anchetei inițiale pentru industria comunitară și utilizat pentru stabilirea nivelului dreptului.

(70)

Pentru a evalua efectul probabil al expirării măsurilor în vigoare, au fost luate în considerare următoarele elemente.

(71)

În cazul expirării măsurilor, politica de prețuri dusă de producătorii-exportatori din Rusia, exemplificată cu nivelul scăzut al prețurilor practicate pe piețele țărilor terțe și pe piața comunitară, asociată cu capacitatea respectivilor participanți de a-și mări considerabil livrările de nitrat de amoniu, ar avea, foarte probabil, un efect general de depreciere a prețurilor pe piața acestui produs de bază, foarte sensibil la evoluția prețurilor. Este aproape sigur că producătorii-exportatori din Rusia ar recâștiga importante cote de piață în industria comunitară, ceea ce ar duce la o reapariție a prejudiciului, sub forma unei scăderi a prețurilor, a volumului vânzărilor și a cotei de piață din industria comunitară, precum și consecințele în termeni de rentabilitate.

(72)

Industria comunitară se află într-o situație dificilă, în special în ceea ce privește rentabilitatea sa. Deși situația s-a îmbunătățit net în cursul primului an de aplicare a măsurilor examinate, ea s-a deteriorat din nou, în special începând din 1997, din cauza dumpingului prejudiciabil practicat la importurile din alte țări, după cum a stabilit Regulamentul (CE) nr. 132/2001, situația înrăutățindu-se apoi și mai mult. În acest context, în cazul abrogării măsurilor luate împotriva Rusiei, nu numai că ar fi amenințată din nou industria comunitară, ci măsurile luate împotriva altor țări și-ar pierde parțial sau integral utilitatea.

(73)

EFIA a susținut că scăderea prețurilor de pe piața comunitară, începând din 1997, se explica pe baza a diverși factori, printre care interdicția de a importa îngrășăminte azotate impusă de China, și nu putea să fie acuzată pentru aceasta politica rusă de prețuri. Cu toate acestea, chiar dacă alți factori, precum scăderea cererii comunitare între 1996 și 1997 și politica chineză, pot explica scăderea prețurilor, prețurile rusești au scăzut mai mult decât prețurile tuturor celorlalți exportatori și sunt cu mult mai mici decât prețurile importurilor care nu fac obiectul unui dumping, provenite din țări ca Lituania, Egipt și Bulgaria. Aceasta se poate explica prin faptul că Rusia a pierdut una dintre principalele sale piețe de export. Astfel, în 1996, adică anul care a precedat interdicția de import impusă de China, exporturile din Rusia cu destinația China reprezentau peste 1 000 000 tone, echivalentul a 90 % din importurile din China de nitrat de amoniu.

(74)

Aceeași asociație a afirmat că deteriorarea situației industriei comunitare a fost deja atribuită Poloniei și Ucrainei cu ocazia unei alte anchete care a dus la instituirea unor măsuri antidumping, situația nu poate fi explicată, în același timp, prin importurile de nitrat de amoniu din Rusia. În această privință, trebuie reamintit că reexaminările în temeiul expirării măsurilor sunt utile pentru a analiza situația pieței comunitare în eventualitatea unei continuări sau a unei reapariții a dumpingului și a prejudiciului după expirarea măsurilor. În consecință, în ceea ce privește prezenta anchetă, faptul că deteriorarea situației industriei comunitare a fost atribuită, într-o anumită perioadă, prezenței importurilor din alte țări terțe, respectiv Polonia și Ucraina, în cadrul unei alte proceduri antidumping, nu afectează cu nimic analiza comportamentului viitor al exportatorilor din Rusia pe piața comunitară și ale efectelor probabile asupra industriei comunitare.

(75)

În fine, EFIA a afirmat că scăderea rentabilității industriei comunitare s-a datorat, în principal, creșterii prețului la gaze naturale și că ar fi trebuit ajustat prețul neprejudiciabil în consecință.

Astfel cum s-a precizat la considerentul 59, s-a considerat că respectiva creștere de preț a gazelor a avut, probabil, o anumită influență asupra rentabilității. Cu toate acestea, rentabilitatea este doar unul dintre elementele de analiză a situației industriei comunitare și, astfel cum se explică la considerentul 65, mulți alți factori au avut o evoluție negativă în perioada examinată. Prin urmare, s-a apreciat că evoluția prețului gazelor trebuia să fie privită mai degrabă ca factor agravant decât ca sursă a prejudiciului, în sensul că presiunea exercitată asupra prețurilor, conform constatărilor, nu a permis industriei comunitare să repercuteze această creștere asupra prețurilor sale de vânzare.

În fine, analiza evoluției prețului gazelor în Comunitate în ultimii ani arată instabilitatea acestuia. Este imposibil să se facă estimări în privința evoluției sale viitoare. S-a ajuns la concluzia, prin urmare, că nici o circumstanță specială de pe piața comunitară nu ar justifica o ajustare.

(76)

Pe baza celor menționate anterior, s-a ajuns la concluzia că, în cazul abrogării măsurilor, este probabilă reapariția dumpingului.

(77)

În conformitate cu articolul 21 din regulamentul de bază, Comisia a examinat dacă prelungirea și modificarea măsurilor antidumping în vigoare ar contraveni sau nu interesului Comunității în ansamblul său. Determinarea interesului Comunității se bazează pe o evaluare a tuturor intereselor în cauză, și anume ale industriei comunitare, ale importatorilor/comercianților, precum și ale utilizatorilor produsului în cauză. Pentru a evalua impactul probabil al menținerii sau al expirării măsurilor, Comisia a invitat toate părțile interesate să îi furnizeze informații.

(78)

Trebuie reamintit că, în ancheta precedentă, s-a considerat că instituirea de măsuri nu contravine interesului Comunității. În plus, faptul că prezenta anchetă este o anchetă de reexaminare, adică analizează o situație în care deja sunt în vigoare anumite măsuri antidumping, va permite evaluarea oricărui impact negativ anormal al măsurilor în cauză asupra părților implicate.

(79)

Pe această bază, s-a examinat dacă, în ciuda concluziilor asupra probabilității reapariției dumpingului prejudiciabil, existau motive imperative pentru a concluziona că nu era în interesul Comunității să mențină măsurile în acest caz particular.

(80)

Se consideră că, în cazul expirării măsurilor, există probabilitatea reapariției dumpingului, antrenând o nouă degradare a situației industriei comunitare, agravată deja în perioada examinată.

(81)

Industria comunitară s-a dovedit a fi o industrie viabilă din punct de vedere structural, capabilă să se adapteze la condițiile schimbătoare ale pieței, după cum o atestă în special profitul pe care l-a realizat până în 1997 și investițiile sale în capacități de producție de vârf. Reușita acestor eforturi depinde în mare măsură de existența condițiilor de concurență loială pe piața comunitară.

(82)

Se poate estima, în mod rezonabil, că industria comunitară va profita de măsurile instituite prin Regulamentul (CE) nr. 132/2001, cu condiția ca nici o altă sursă de dumping prejudiciabil să nu le submineze efectele. Astfel cum s-a subliniat anterior, luând în considerare probabilitatea reapariției unui dumping prejudiciabil din partea Rusiei, este în interesul industriei comunitare să prelungească măsurile antidumping aplicate împotriva importurilor de nitrat de amoniu originar din Rusia.

(83)

Asociația europeană a importatorilor de îngrășăminte (EFIA, reprezentând 24 de importatori) și doi importatori (din cei 48 chestionați) au răspuns la chestionar și au furnizat informații.

(84)

Răspunsurile celor doi importatori care au cooperat au confirmat scăderea prețurilor începând cu 1998 și faptul că producătorii comunitari ar fi trebuit să urmeze această tendință pentru a rămâne competitivi. Unul dintre cei doi a subliniat, de asemenea, necesitatea de a menține o infrastructură europeană pentru a asigura buna aprovizionare a pieței, în timp ce asociația se opunea prelungirii măsurilor.

(85)

Luând în considerare procentul scăzut de cooperare și faptul că importatorii comercializează, în general, o gamă largă de îngrășăminte, printre care și nitratul de amoniu, s-a concluzionat că eventualele efecte negative asupra importatorilor nu constituie un motiv imperativ pentru a nu prelungi măsurile.

(86)

Produsul în cauză este utilizat de agricultori. Comisia a trimis un chestionar către șase asociații de utilizatori, atât naționale, cât și europene. Două dintre ele au răspuns la chestionar și ambele s-au opus, în principiu, prelungirii măsurilor.

(87)

O asociație de utilizatori a susținut că analiza interesului utilizatorilor ar trebui să țină seama, în mare măsură, de interesul utilizatorilor din Regatul Unit, deoarece această țară este primul consumator de nitrat de amoniu din Comunitate. Cu toate acestea, ancheta a stabilit că, pe parcursul perioadei de anchetă, Regatul Unit nu a acoperit decât 16 % (în volum) din importurile de nitrat de amoniu rus în Comunitate, față de 47 % în cazul Franței. În consecință, argumentul a fost respins.

(88)

Aceeași asociație a afirmat, de asemenea, că prelungirea măsurilor antidumping în vigoare ar antrena o scădere a veniturilor agricultorilor din Regatul Unit, ceea ce i-ar plasa într-o situație economică mult mai dificilă. În această privință, Regulamentul (CE) nr. 132/2001 precizează că îngrășămintele reprezintă, în medie, 6 % din costul total de producție al agricultorilor. Dat fiind că importurile din țara în cauză reprezentau 5 % din consumul comunitar pe parcursul perioadei de anchetă și că eventuala creștere a prețului importurilor nu se repercutează decât parțial asupra utilizatorilor, creșterea costurilor de producție ale agricultorilor ar trebui să fie minimă. Pe de altă parte, în cazul în care, pe lângă creșterea volumului vânzărilor, industria comunitară ar crește și prețurile, această creștere ar fi limitată de prezența altor surse de aprovizionare. Într-adevăr, 37 % din ansamblul importurilor de nitrat de amoniu în Comunitate nu sunt supuse nici unui drept antidumping.

(89)

EFIA și o asociație de utilizatori au afirmat că măsurile antidumping restrâng sursele de aprovizionare cu prețuri competitive, deoarece doar 37 % dintre importurile de nitrat de amoniu în Comunitate nu fac obiectul nici unei măsuri antidumping.

Se reamintește, pe de o parte, că măsurile antidumping nu urmăresc să restrângă sursele de aprovizionare, ci să restabilească o concurență echitabilă pe piața comunitară.

Pe de altă parte, trebuie notat că procentul de 37 % este oarecum subestimat, deoarece, din cauza puternicei presiuni exercitate asupra prețurilor de către Rusia, Polonia și Ucraina, nitratul de amoniu din țările care nu practică dumpingul a devenit mai puțin avantajos pe piața comunitară. Dacă nu se restabilește o concurență echitabilă, țările care nu practică dumpingul își vor consolida, probabil, prezența pe această piață.

(90)

Ținând seama de cele menționate anterior, se consideră puțin probabil ca eventualele efecte negative asupra agricultorilor să compenseze efectele pozitive asupra industriei comunitare, drept pentru care nu constituie un motiv imperativ pentru a nu prelungi măsurile.

(91)

Având în vedere motivele enumerate anterior, s-a ajuns la concluzia că interesul Comunității nu se opune în mod imperativ prelungirii măsurilor antidumping.

(92)

Reclamantul a susținut că anumite elemente indicau apariția unor noi forme de nitrat de amoniu, și anume în amestecuri cu alte produse, a căror unică finalitate era de a eluda eventualele măsuri antidumping instituite asupra nitratului de amoniu. Se atrage atenția autorităților vamale asupra acestui aspect.

(93)

Luând în considerare concluziile privind dumpingul și prejudiciul și faptul că s-a stabilit că măsurile existente nu au rezultatul scontat și nu elimină prejudiciul constatat anterior, s-a concluzionat că măsurile antidumping trebuie să fie menținute, iar nivelul lor trebuie modificat, pentru a evita agravarea prejudiciului.

(94)

Pentru a stabili nivelul dreptului, s-a ținut seama de marja de dumping constatată și de dreptul necesar pentru eliminarea prejudiciului adus industriei comunitare. Având în vedere regula dreptului mai mic, s-a utilizat marja de prejudiciu pentru a determina cuantumul dreptului care trebuie instituit.

(95)

EFIA a afirmat că, din cauza prețului extrem de scăzut, stabilit de stat, pe care producătorii ruși îl plătesc pentru gaze, ar fi mai adecvat să se opteze pentru un dublu mecanism care asociază un drept specific unui preț minim la import. Cu toate acestea, se consideră că este suficient un drept specific, deoarece acest tip de drept se bazează pe concluziile anchetei de reexaminare și descurajează manipularea prețurilor și asumarea drepturilor. În consecință, solicitarea EFIA a fost respinsă.

(96)

Pentru a stabili nivelul dreptului necesar pentru eliminarea prejudiciului cauzat de dumping, au fost calculate marjele de prejudiciu. Creșterea de preț necesară a fost determinată pe baza unei comparații, în același stadiu comercial, între prețul de import mediu ponderat și prețul neprejudiciabil al nitratului de amoniu vândut de industria comunitară pe piața comunitară.

(97)

Prețul neprejudiciabil a fost obținut prin majorarea costului de producție unitar total cu marja de profit care se poate obține în mod rezonabil în lipsa dumpingului prejudiciabil, luând în considerare corecția datorată diferenței dintre nitrații de amoniu granulați și microgranulați deja efectuată pentru calculul subcotării. Marja de profit utilizată pentru acest calcul se ridică la 8 %. Diferența rezultată din comparația dintre prețul de import mediu ponderat și prețul neprejudiciabil al industriei comunitare a fost exprimată apoi în procent din valoarea totală CIF la import.

(98)

Reclamantul a susținut că ar fi adecvată o marjă de profit care să corespundă unui procent de 15 % din randamentul capitalului investit. A afirmat că acest nivel de rentabilitate era necesar pentru a reinvesti pe termen lung și a obține un randament adecvat al capitalului pentru acționari. Cu toate acestea, în contextul actual, se intenționează stabilirea unei marje rezonabile de profit, adică cea pe care industria comunitară ar fi putut s-o obțină în lipsa dumpingului prejudiciabil, care nu corespunde noțiunii de randament urmărit de acționari. Având în vedere concluziile considerentului 56 din Regulamentul (CE) nr. 132/2001 și în lipsa oricărei alte observații, pare rezonabilă o marjă de profit de 8 % din cifra de afaceri. Pentru a garanta eficacitatea măsurilor și pentru a descuraja manipularea prețurilor menționată anterior, s-a considerat adecvată instituirea drepturilor sub forma unei sume specifice per tonă.

(99)

Luând în considerare cele menționate anterior, valoarea dreptului este egală cu valoarea fixă per tonă de nitrat de amoniu, astfel cum este precizat în continuare: