31996L0029

DIRECTIVA 96/29/EURATOM A CONSILIULUI

din 13 mai 1996

de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice și, în special, articolele 31 și 32,

având în vedere propunerea Comisiei, elaborată în urma consultării unui grup de experți numiți dintre cercetătorii din statele membre de către Comitetul științific și tehnic,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

întrucât articolul 2b din tratat prevede stabilirea unor norme de bază de securitate uniforme pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației;

întrucât articolul 30 din tratat definește „normele de bază” pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante, stabilind:

întrucât articolul 33 din tratat prevede obligația fiecărui stat membru de a adopta prevederile necesare, prin dispoziții legale, de reglementare și administrative, pentru a asigura respectarea normelor de bază stabilite și a lua măsurile necesare legate de învățământ, educație și formare profesională;

întrucât, conform îndatoririlor sale, Comunitatea a stabilit pentru prima dată asemenea norme de bază în 1959, în temeiul articolului 218 din tratat, prin directivele din 2 februarie 1959 de stabilire a normelor de bază pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor pe care le prezintă radiațiile ionizante (3); întrucât directivele au fost revizuite în 1962 de Directiva din 5 martie 1962 (4), în 1966 de Directiva 66/45/Euratom (5), în 1976 de Directiva 76/579/Euratom (6), în 1979 de Directiva 79/343/Euratom (7), în 1980 de Directiva 80/836/Euratom (8) și în 1984 de Directiva 84/467/Euratom (9);

întrucât normele de bază au fost completate de Directiva 84/466/Euratom a Consiliului din 3 septembrie 1984 de stabilire a unor măsuri de bază de radioprotecție a persoanelor supuse unor tratamente sau examene medicale (10); Decizia 87/600/Euratom a Consiliului din 14 decembrie 1987 privind procedura comunitară de schimb rapid de informații în caz de urgență radiologică (11); Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 al Consiliului din 22 decembrie 1987 de stabilire a nivelurilor maxime permise de contaminare radioactivă a alimentelor și a nutrețului ca urmare a unui accident nuclear sau a altor cazuri de urgență radiologică (12); Directiva 89/618/Euratom a Consiliului din 27 noiembrie 1989 privind informarea populației asupra măsurilor de protecție a sănătății care trebuie aplicate și asupra procedurilor care se impun în caz de urgență radiologică (13); Directiva 90/641/Euratom a Consiliului din 4 decembrie 1990 privind măsurile de protecție operațională a lucrătorilor externi expuși riscului radiațiilor ionizante în timpul activităților desfășurate în zone controlate (14); Directiva 92/3/Euratom a Consiliului din 3 februarie 1992 privind supravegherea și controlul transporturilor de deșeuri radioactive între statele membre și în interiorul sau în afara Comunității (15); în sfârșit, Regulamentul (Euratom) nr. 1493/93 al Consiliului din 8 iunie 1993 privind transportul substanțelor radioactive între statele membre (16);

întrucât dezvoltarea cunoștințelor științifice în domeniul radioprotecției, reflectată îndeosebi în Recomandarea nr. 60 a Comisiei Internaționale pentru Radioprotecție, impune revizuirea normelor de bază și includerea lor într-un nou instrument juridic;

întrucât normele de bază prezintă o semnificație deosebită în ceea ce privește riscurile prezentate de radiațiile ionizante, în raport cu alte directive referitoare la alte tipuri de riscuri, și este important să se avanseze în aplicarea lor uniformă în Comunitate;

întrucât este de dorit să se țină seama, în domeniul de aplicare a normelor de bază, de practicile profesionale sau activitățile care ar putea avea ca rezultat o creștere a expunerii lucrătorilor și a populației, care nu poate fi neglijată din punctul de vedere al radioprotecției, date fiind radiațiile ionizante din surse de radiații artificiale sau naturale, precum și protecția adecvată în cazuri de intervenție;

întrucât statele membre, pentru a asigura respectarea normelor de bază, trebuie să supună anumite practici care prezintă risc de radiații ionizante unui sistem de raportare și autorizare prealabilă sau să interzică unele practici;

întrucât sistemul de radioprotecție aplicabil diverselor practici trebuie să se bazeze în continuare pe principiile justificării expunerii, optimizării protecției și limitării dozei; întrucât limitarea dozelor trebuie realizată ținându-se seama de situația specifică a diferitelor grupuri de persoane expuse, cum ar fi lucrătorii, ucenicii, studenții și populația;

întrucât protecția operațională a lucrătorilor expuși, a ucenicilor și studenților impune aplicarea unor măsuri la locul de muncă; întrucât măsurile respective trebuie să includă evaluarea prealabilă a pericolului, clasificarea locurilor de muncă și a lucrătorilor, monitorizarea spațiilor și condițiilor de lucru și supravegherea medicală;

întrucât statele membre trebuie să identifice activitățile profesionale care implică niveluri ridicate de expunere a lucrătorilor și a populației la surse de radiație naturală care nu pot fi neglijate din punctul de vedere al radioprotecției; întrucât statele membre trebuie să ia măsurile de protecție adecvate în ceea ce privește activitățile profesionale declarate ca potențial riscante;

întrucât protecția operațională a populației presupune, în condiții normale, obligația statelor membre de a institui un sistem de inspecție prin care să supravegheze protecția populației împotriva radiațiilor și să verifice respectarea normelor de bază;

întrucât statele membre ar trebui să fie pregătite pentru eventualitatea unor urgențe radiologice pe teritoriul lor și ar trebui să coopereze cu celelalte state membre și cu țările terțe pentru a fi pregătite să întâmpine și să gestioneze asemenea situații;

întrucât directivele privind normele de bază, modificate ultima dată de Directiva 84/467/Euratom, ar trebui abrogate de la data aplicării prezentei directive,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

TITLUL I

DEFINIȚII

Articolul 1

În sensul prezentei directive, următorii termeni au definițiile specificate în continuare:

Doza absorbită (D): energia absorbită pe unitate de masă,

unde

În sensul prezentei directive, doza absorbită reprezintă doza medie pentru un țesut sau un organ. Unitatea de măsură pentru doza absorbită este gray-ul.

Accelerator: un aparat sau o instalație de accelerare a particulelor care emite radiații ionizante cu energie mai mare de 1 mega-electron volt (MeV).

Expunere accidentală: expunerea unor persoane ca rezultat al unui accident. Nu include și expunerea în cazuri de urgență.

Activare: procesul de transformare a unui nuclid stabil în radionuclid, prin iradierea materialului în care este conținut cu particule sau raze gamma de energie înaltă.

Activitate (A): activitatea (A) unei cantități dintr-un radionuclid aflat într-o stare de energie determinată la un moment dat este raportul dintre dN și dt, unde dN este numărul probabil de tranziții nucleare spontane din starea de energie respectivă în intervalul de timp dt:

Unitatea de măsură pentru activitate este becquerel.

Ucenic: o persoană care urmează un curs de formare sau de instructaj profesional în cadrul unei întreprinderi, în vederea practicării unei meserii.

Serviciu dozimetric acreditat: un organism care răspunde de calibrarea, citirea și interpretarea fiecărui dispozitiv de monitorizare, de măsurarea radioactivității în corpul uman sau în probe biologice, precum și de evaluarea dozelor, abilitat în acest sens de autoritățile competente.

Medic autorizat: un medic responsabil de supravegherea medicală a lucrătorilor din categoria A, definită la articolul 21, abilitat în acest sens de autoritățile competente.

Serviciu de medicină a muncii autorizat: un organism sau organisme cărora li se poate atribui responsabilitatea radioprotecției lucrătorilor expuși și/sau a supravegherii medicale a lucrătorilor din categoria A. Respectivul organism este abilitat în acest sens de autoritățile competente.

Surse artificiale: surse de radiații, altele decât sursele de radiații naturale.

Autorizație: permisiunea de a practica o activitate care intră sub incidența prezentei directive, acordată de autoritatea competentă sau prin legislația națională, pe baza unei cereri, și certificată într-un document oficial.

Becquerel (Bq): denumirea unității de măsură pentru activitate. Un becquerel este echivalent cu o tranziție pe secundă:

Nivele de eliberare: valori stabilite de autoritățile competente și exprimate în concentrații de activitate sau în activitate totală, la nivelul cărora sau sub care substanțele radioactive sau materialele cu conținut de substanțe radioactive rezultând dintr-o practică supusă normelor de raportare sau autorizare sunt scutite de respectarea cerințelor din prezenta directivă.

Doză efectivă angajată: (E(τ)): suma ponderată a dozelor echivalente angajate de organ și țesuturile (HT(τ)) rezultate în urma unei incorporări de substanțe radioactive, înmulțite fiecare cu factorul corespunzător de ponderare tisular pentru țesutul respectiv wT. Se calculează după formula:

În cadrul valorii E(τ), τ este exprimat în numărul de ani pentru care se face integrarea. Unitatea de măsură pentru doza efectivă angajată este sievert.

Doză echivalentă angajată (HT(τ)): integrală pe timpul (t) din debitul dozei echivalente în țesutul sau organul T care va fi primită de un organism în urma incorporării de substanțe radioactive. Se calculează cu formula:

pentru o incorporare de substanțe radioactive la momentul t0, unde:

În cadrul valorii HT(τ), τ este exprimat în ani. Dacă nu se dă valoarea τ, se presupune o perioadă de 50 de ani pentru adulți și de până la 70 de ani pentru copii. Unitatea de măsură pentru doza echivalentă angajată este sievert.

Autorități competente: orice autoritate desemnată de statul membru.

Zonă controlată: o zonă supusă unor reglementări speciale destinate să protejeze împotriva radiațiilor ionizante sau a extinderii contaminării și în care accesul este controlat.

Eliminare: stocarea deșeurilor într-un depozit sau într-un amplasament determinat, fără intenția de a le recupera. Eliminarea include de asemenea evacuarea directă a deșeurilor în mediu și dispersia lor ulterioară, în condiții autorizate.

Restricție de doză: o restricție referitoare la dozele potențiale primite de indivizi de la o sursă determinată, destinată calculelor din etapa de planificare a radioprotecției, ori de câte ori este nevoie de o optimizare a acesteia.

Doze-limită: valorile de referință maxime prevăzute în titlul IV pentru dozele ce rezultă din expunerea lucrătorilor, a ucenicilor și a studenților sau a populației la radiațiile ionizante aflate sub incidența prezentei directive, aplicabile sumei dozelor relevante rezultate din expuneri externe în perioada specificată și a dozelor contractate pe parcursul a 50 de ani (până la vârsta de 70 de ani pentru copii) din incorporări de substanțe radioactive în aceeași perioadă.

Doză efectivă (E): suma dozelor echivalente ponderate absorbite de toate țesuturile și organele menționate în anexa II din iradieri interne și externe. Se calculează după formula:

unde

Valorile corespunzătoare ale wT și wR sunt menționate în anexa II. Unitatea de măsură pentru doza efectivă este sievert.

Expunere de urgență: expunerea celor care participă la intervențiile urgente de salvare a persoanelor în pericol, de prevenire a expunerii unui mare număr de oameni sau de salvare a unei instalații sau a unor bunuri de valoare, în cursul căreia s-ar putea depăși una dintre dozele-limită individuale stabilite pentru lucrătorii expuși. Expunerea de urgență se referă exclusiv la voluntari.

Doză echivalentă (HT): doza absorbită de țesutul sau organul T, ponderată pentru tipul și calitatea radiației R. Se calculează după formula:

unde

În cazul în care câmpul radiației se compune din tipuri și energii cu valori diferite ale wR, doza echivalentă totală, HT, se calculează după formula:

Valorile corespunzătoare ale wR sunt menționate în anexa II. Unitatea de măsură pentru doza echivalentă este sievert.

Lucrători expuși: persoanele, salariate sau care desfășoară activități independente, supuse unei expuneri la locul de muncă, datorată unei practici aflate sub incidența prezentei directive și putând produce doze care depășesc unul dintre nivelurile dozelor egale cu limitele dozelor stabilite pentru populație.

Expunere: procesul de a fi expus la radiații ionizante.

Gray (Gy): denumirea specială a unității de măsură pentru doza absorbită. Un gray este egal cu un Joule pe kilogram:

Detriment al sănătății: o estimare a riscului de reducere a duratei și a calității vieții apărut în cadrul unei populații ca urmare a expunerii la radiații ionizante. Aici se includ pierderile datorate efectelor somatice, cancerului sau perturbărilor genetice severe.

Incorporare: activitățile radionuclizilor care pătrund în corp din exterior.

Intervenție: activitate umană de prevenire sau reducere a expunerii unor persoane la radiații provenite din surse care nu fac parte dintr-o practică sau care au scăpat de sub control, prin acțiuni directe asupra surselor, căilor de transmitere și a persoanelor expuse.

Nivel de intervenție: o valoare a echivalentului de doză evitabilă, a dozei efective evitabile sau a unei mărimi derivate, la care ar trebui considerată luarea de măsuri de intervenție. Valoarea dozei evitabile sau a unei mărimi derivate este numai cea asociată cu calea de expunere pentru care măsura de intervenție este aplicată.

Radiație ionizantă: transfer de energie sub formă de particule sau unde electromagnetice cu o lungime de undă de maximum 100 nanometri și o frecvență de minimum 3 x 1015 Hz, capabile să producă ioni, direct sau indirect.

Populație: persoane din populație, cu excepția lucrătorilor, ucenicilor sau studenților expuși în timpul orelor de lucru și persoane expuse în condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (4) literele (a)-(c).

Surse naturale de radiații: surse de radiații ionizante de origine terestră sau cosmică.

Expunere potențială: expunere care nu survine cu certitudine și a cărei probabilitate de manifestare se poate estima în avans.

Practică: o activitate umană care poate mări expunerea indivizilor la radiații produse de o sursă artificială sau naturală, în care radionuclizii naturali sunt prelucrați pentru exploatarea proprietăților lor radioactive, fisionabile sau fertile, cu excepția expunerii de urgență.

Experți calificați: persoane care au cunoștințele teoretice și practice necesare pentru a efectua teste fizice, tehnice sau radiochimice care să permită evaluarea dozelor și care pot oferi consultanță în vederea asigurării protecției eficiente a persoanelor și operării corecte a echipamentului de protecție, a cărui capacitate de a acționa astfel este recunoscută de autoritățile competente. Un expert calificat poate primi responsabilitatea tehnică pentru radioprotecția lucrătorilor și a populației.

Contaminare radioactivă: contaminarea oricărui material, suprafață, mediu sau persoană cu o substanță radioactivă. În cazul particular al corpului uman, contaminarea radioactivă cuprinde atât contaminarea externă a pielii, cât și contaminarea internă, indiferent de calea de incorporare a unei substanțe radioactive.

Substanță radioactivă: orice substanță care conține unul sau mai mulți radionuclizi cu un nivel de concentrație sau activitate care nu pot fi neglijate din punctul de vedere al radioprotecției.

Urgență radiologică: o situație care impune acțiuni urgente de protecție a lucrătorilor, a persoanelor din public, a unei părți sau a ansamblului populației.

Grup de referință din populație: un grup de indivizi a căror expunere la o sursă este destul de uniformă și reprezentativă pentru acele persoane din public care sunt cele mai expuse la sursa respectivă.

Raportare: obligația de a înainta autorității competente un document care notifică intenția de a desfășura o practică sau orice altă acțiune ce intră sub incidența prezentei directive.

Sursă închisă: o sursă a cărei structură este astfel concepută încât să împiedice, în condiții normale de folosire, orice dispersie a substanței radioactive conținute în mediu.

Sievert: denumirea specială a unității de măsură pentru doza echivalentă sau efectivă. Un sievert este echivalentul unui joule pe kilogram:

Sursă: un aparat, o substanță radioactivă sau o instalație capabilă să emită radiații ionizante sau substanțe radioactive.

Zonă supravegheată: o zonă supusă tipului adecvat de supraveghere în vederea protecției împotriva radiațiilor ionizante.

Întreprindere: orice persoană fizică sau juridică ce desfășoară practicile sau activitățile profesionale prevăzute la articolul 2 din prezenta directivă și care are responsabilitatea juridică în conformitate cu legislația națională pentru respectivele practici sau activități.

TITLUL II

DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 2

(1)   Prezenta directivă se aplică tuturor practicilor care implică un risc datorat radiațiilor ionizante emise de o sursă artificială sau de o sursă naturală de radiații, în situațiile în care radionuclizii naturali sunt sau au fost prelucrați pentru exploatarea proprietăților lor radioactive, fisionabile sau fertile, și anume:

(2)   În conformitate cu titlul VII, se aplică și activităților profesionale care nu intră sub incidența alineatului (1), dar care implică prezența surselor naturale de radiații și nu duc la o creștere semnificativă a expunerii lucrătorilor și a populației, care nu poate fi neglijată din punctul de vedere al radioprotecției.

(3)   În conformitate cu titlul IX, se aplică de asemenea oricăror intervenții în situații de urgență radiologică sau în cazuri de expunere prelungită datorată efectelor pe termen lung ale unei urgențe radiologice sau unei practici ori activități profesionale vechi sau încheiate.

(4)   Prezenta directivă nu se aplică expunerii la radon în locuințe, nici fondului natural de radiații, de exemplu radionuclizilor din organismul uman, radiațiilor cosmice ce se manifestă la nivelul solului sau expunerii, deasupra solului, la radionuclizi din scoarța terestră neperturbată.

TITLUL III

RAPORTAREA ȘI AUTORIZAREA PRACTICILOR

Articolul 3

Raportare

(1)   Fiecare stat membru impune raportarea desfășurării practicilor menționate la articolul 2 alineatul (1), cu excepția situațiilor prevăzute în prezentul articol.

(2)   Nu este obligatorie raportarea practicilor care implică următoarele:

Articolul 4

Autorizarea

(1)   Cu excepția cazurilor prevăzute în prezentul articol, fiecare stat membru impune autorizarea prealabilă a următoarelor practici:

(2)   Se poate impune autorizarea prealabilă și pentru alte practici decât cele prevăzute la alineatul (1).

(3)   Statele membre pot decide că o practică nu necesită autorizare dacă:

Articolul 5

Autorizarea și anularea regimului de autorizare a eliminării, reciclării și refolosirii

(1)   Eliminarea, reciclarea sau refolosirea substanțelor radioactive sau materialelor cu conținut de substanțe radioactive rezultate din orice practică supusă raportării sau autorizării obligatorii se supun autorizării prealabile.

(2)   Cu toate acestea, eliminarea, reciclarea sau refolosirea unor asemenea substanțe sau materiale poate fi exceptată de la cerințele prezentei directive, cu condiția să respecte nivelurile de exceptare stabilite de autoritățile naționale competente. Aceste niveluri de exceptare îndeplinesc criteriile de bază prezentate în anexa I și țin seama de orice altă recomandare tehnică a Comunității.

TITLUL IV

JUSTIFICAREA, OPTIMIZAREA ȘI LIMITAREA DOZEI PENTRU PRACTICILE DIN DOMENIUL NUCLEAR

CAPITOLUL I

PRINCIPII GENERALE

Articolul 6

(1)   Statele membre asigură că, înainte de a fi adoptate sau aprobate pentru prima oară, toate noile categorii sau tipuri de practici care conduc la expunere la radiații ionizante sunt justificate, precizând avantajele economice, sociale sau de altă natură pe care le prezintă, având în vedere detrimentul pe care îl pot reprezenta pentru sănătate.

(2)   Categoriile sau tipurile de practici deja existente pot fi reexaminate în ceea ce privește justificarea, ori de câte ori se obțin informații noi și relevante despre eficiența sau consecințele utilizării lor.

(3)   De asemenea, fiecare stat membru se asigură că:

(4)   Principiul enunțat la alineatul (3) litera (a) se aplică tuturor expunerilor la radiații ionizante rezultate din practicile prevăzute la articolul 2 alineatul (1). Principiul enunțat la alineatul (3) litera (b) nu se aplică nici uneia dintre următoarele expuneri:

(5)   Statele membre nu permit nici adăugarea deliberată de substanțe radioactive în producerea alimentelor, jucăriilor, accesoriilor și produselor cosmetice, nici importul sau exportul unor asemenea produse.

Articolul 7

Restricții de doză

(1)   Dacă este cazul, în vederea optimizării radioprotecției, ar trebui folosite restricționări ale dozei.

(2)   Liniile directoare stabilite de fiecare stat membru pentru procedurile corespunzătoare care trebuie aplicate persoanelor expuse conform articolului 6 alineatul (4) literele (b) și (c) pot include anumite restricții de doză.

CAPITOLUL II

DOZE-LIMITĂ

Articolul 8

Limita de vârstă pentru lucrătorii expuși

Sub rezerva dispozițiilor articolului 11 alineatul (2), persoanele cu vârsta sub 18 ani nu pot fi implicate în nici o activitate profesională care le-ar transforma în lucrători expuși.

Articolul 9

Doza-limită pentru lucrătorii expuși

(1)   Doza-limită efectivă pentru lucrătorii expuși se stabilește la 100 milisievert („mSv”) pe o perioadă de cinci ani consecutivi, cu condiția ca doza efectivă anuală să nu depășească 50 mSv. Statele membre pot stabili o valoare anuală.

(2)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1):

Articolul 10

Protecție specială în timpul sarcinii și alăptării

(1)   Din clipa în care o femeie anunță întreprinderea unde lucrează că este însărcinată, conform legislației și practicilor naționale, protecția fătului va fi comparabilă cu cea asigurată populației. Condițiile de lucru pentru femeia însărcinată sunt de așa natură încât doza echivalentă la care este expus fătul să fie cât mai mică posibil și, foarte probabil, să nu depășească 1 mSv cel puțin pentru perioada rămasă din sarcină.

(2)   Din clipa în care o femeie anunță întreprinderea unde lucrează că alăptează, ea nu mai este folosită în activități care presupun un risc ridicat de contaminare radioactivă corporală.

Articolul 11

Doza-limită pentru ucenici și studenți

(1)   Dozele-limită pentru ucenicii cu vârste de cel puțin 18 ani și pentru studenții cu vârste de peste 18 ani, care sunt obligați să folosească surse în cursul studiilor sunt identice cu dozele-limită pentru lucrătorii expuși, stabilite la articolul 9.

(2)   Dozele-limită efective pentru ucenicii cu vârste între 16 și 18 ani și pentru studenții cu vârste între 16 și 18 ani care sunt obligați să folosească surse în cursul studiilor este 6 mSv/an.

Fără a aduce atingere acestor doze-limită:

(3)   Dozele-limită pentru ucenicii și studenții care nu fac obiectul dispozițiilor alineatelor (1) și (2) sunt identice cu dozele-limită pentru populație, stabilite la articolul 13.

Articolul 12

Expuneri autorizate special

(1)   În situații excepționale, cu excepția urgențelor radiologice și de la caz la caz, autoritățile competente pot să autorizeze, dacă acest lucru este impus de anumite utilizări particulare, expunerea profesională individuală a unor lucrători bine determinați la doze-limită mai mari decât cele stabilite la articolul 9, cu condiția ca expunerile respective să fie limitate în timp, să aibă loc doar în anumite zone de lucru și să se înscrie sub niște niveluri maxime de expunere stabilite de autoritățile competente pentru cazul respectiv. Se iau în considerare următoarele condiții:

(2)   Depășirea dozelor-limită în urma expunerilor autorizate special nu constituie în mod necesar un motiv pentru schimbarea ocupației obișnuite a lucrătorului respectiv sau pentru reorientarea acestuia spre alt post de lucru, fără consimțământul acestuia.

Articolul 13

Doza-limită pentru publicul larg

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 14, limitele dozei pentru populație sunt cele stabilite la alineatele (2) și (3).

(2)   Doza-limită efectivă este 1 mSv/an. Totuși, în situații excepționale, se poate autoriza o doză efectivă mai mare pentru un singur an, cu condiția ca media pentru cinci ani consecutivi să nu depășească 1 mSv pe an.

(3)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (2):

Articolul 14

Expunerea întregii populații

Fiecare stat membru ia măsurile de rigoare pentru a asigura menținerea unui nivel cât mai redus de expunere a populației ca întreg la diverse activități, ținându-se seama de factorii economici și sociali.

Totalul contribuției acestor contribuții se evaluează periodic.

TITLUL V

ESTIMAREA DOZEI EFECTIVE

Articolul 15

La estimarea dozelor efective și echivalente se folosesc valorile și relațiile prevăzute în prezentul titlu. Autoritățile competente pot să autorizeze folosirea unor metode echivalente.

Articolul 16

Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 15:

TITLUL VI

PRINCIPII DE BAZĂ CARE REGLEMENTEAZĂ PROTECȚIA OPERAȚIONALĂ A LUCRĂTORILOR EXPUȘI, A UCENICILOR ȘI A STUDENȚILOR, APLICABILE PRACTICILOR

Articolul 17

Protecția operațională a lucrătorilor expuși se bazează în special pe următoarele principii:

CAPITOLUL I

MĂSURI DE RESTRICȚIONARE A EXPUNERII

Secțiunea 1

Clasificarea și delimitarea zonelor

Articolul 18

Măsuri la locul de muncă

(1)   În vederea realizării radioprotecției, trebuie luate măsuri în ceea ce privește toate locurile de muncă în care există posibilitatea expunerii la radiații ionizante de peste 1 mSv pe an sau la o doză echivalentă cu a zecea parte din dozele-limită pentru cristalin, piele și extremități stabilite la articolul 9 alineatul (2). Astfel de măsuri trebuie să corespundă atât naturii instalațiilor și surselor, cât și amplorii și naturii riscurilor. Domeniul de aplicare a măsurilor de precauție și a monitorizării, precum și tipul și calitatea acestora trebuie să corespundă riscurilor asociate muncii care implică expunere la radiații ionizante.

(2)   Trebuie făcută diferența între zonele controlate și cele supravegheate.

(3)   Autoritățile competente stabilesc liniile directoare de clasificare a zonelor controlate și supravegheate în funcție de fiecare situație în parte.

(4)   Întreprinderea urmărește îndeaproape condițiile de lucru din zonele controlate și supravegheate.

Articolul 19

Cerințe pentru zonele controlate

(1)   Cerințele minime care trebuie îndeplinite într-o zonă controlată sunt următoarele:

(2)   Întreprinderea răspunde de punerea în aplicare a acestor sarcini, după ce a consultat serviciile medicale de medicină a muncii recunoscute sau experții acreditați.

Articolul 20

Cerințe pentru zonele supravegheate

(1)   Cerințele care trebuie îndeplinite într-o zonă supravegheată sunt următoarele:

(2)   Întreprinderea răspunde de punerea în aplicare a acestor sarcini, după ce a consultat serviciile medicale de medicină a muncii recunoscute sau experții acreditați.

Secțiunea 2

Clasificarea lucrătorilor expuși, a ucenicilor și a studenților

Articolul 21

Împărțirea lucrătorilor expuși pe categorii

În sensul monitorizării și supravegherii, trebuie făcută o diferențiere între două categorii de lucrători expuși:

Articolul 22

Informare și formare

(1)   Statele membre impun întreprinderii să informeze lucrătorii expuși, ucenicii și studenții care sunt obligați să folosească surse în cursul studiilor asupra:

(2)   Statele membre impun întreprinderii să organizeze stagii de formare relevante în domeniul radioprotecției, adresate lucrătorilor expuși, ucenicilor și studenților.

Secțiunea 3

Evaluarea și punerea în aplicare a măsurilor de radioprotecție a lucrătorilor expuși

Articolul 23

(1)   Întreprinderea asigură evaluarea și punerea în aplicare a măsurilor de radioprotecție a lucrătorilor expuși.

(2)   Statele membre impun întreprinderii să consulte experții acreditați sau serviciile medicale de medicină a muncii recunoscute cu privire la examinarea și testarea dispozitivelor de protecție și a instrumentelor de măsurare, în special în ceea ce privește:

CAPITOLUL II

EVALUAREA EXPUNERII

Secțiunea 1

Monitorizarea locului de muncă

Articolul 24

(1)   Supravegherea radiologică a mediului de lucru prevăzută la articolul 19 alineatul (1) litera (b) și la articolul 20 alineatul (1) litera (a) presupune, dacă este cazul:

(2)   Rezultatele acestor măsurări sunt înregistrate și folosite, dacă este cazul, pentru estimarea dozelor individuale, conform articolului 25.

Secțiunea 2

Monitorizarea individuală

Articolul 25

Monitorizare – Principii generale

(1)   Pentru lucrătorii expuși din categoria A, monitorizarea individuală trebuie să se facă sistematic. Această supraveghere se realizează prin măsurări individuale efectuate de un serviciu dozimetric autorizat. În situațiile în care lucrătorii din categoria A riscă să fie afectați masiv de o contaminare internă, trebuie instituit un sistem adecvat de monitorizare; autoritățile competente pot stabili linii directoare pentru identificarea respectivilor lucrători.

(2)   Monitorizarea lucrătorilor din categoria B trebuie să poată demonstra cel puțin că aceștia sunt corect încadrați în această categorie. Statele membre pot solicita și pentru lucrătorii din categoria B monitorizarea individuală și, dacă este necesar, măsurări individuale efectuate de un serviciu dozimetric autorizat.

(3)   Dacă măsurările individuale nu se pot efectua sau nu sunt adecvate, monitorizarea individuală se bazează pe valori estimative, obținute pe baza măsurărilor individuale efectuate pentru alți lucrători expuși sau pe baza rezultatelor supravegherii locului de muncă, prevăzută la articolul 24.

Secțiunea 3

Monitorizarea în caz de expunere accidentală sau de urgență

Articolul 26

În caz de expunere accidentală se evaluează dozele relevante și distribuția lor în corp.

Articolul 27

În caz de expunere de urgență, se efectuează monitorizarea sau evaluarea individuală a dozelor individuale în funcție de fiecare situație în parte.

Secțiunea 4

Evidența și raportarea rezultatelor

Articolul 28

(1)   Pentru fiecare lucrător expus din categoria A se ține o evidență a rezultatelor monitorizării individuale.

(2)   În sensul alineatului (1), pe parcursul duratei de angajare care implică expunere la radiații ionizante a lucrătorilor expuși, apoi până când persoana respectivă atinge sau ar fi atins vârsta de 75 de ani, dar în nici un caz mai puțin de 30 de ani de la încheierea activității care implică expunere, trebuie păstrate următoarele elemente:

(3)   Expunerile prevăzute la articolele 12, 26 și 27 se înregistrează separat în evidența dozelor menționată la alineatul (1).

Articolul 29

(1)   Rezultatele monitorizării individuale cerute de dispozițiile articolelor 25, 26 și 27 trebuie:

(2)   Statele membre determină modalitățile de comunicare a rezultatelor monitorizării individuale.

(3)   În caz de expunere accidentală sau de urgență, rezultatele monitorizării individuale trebuie comunicate fără întârziere.

CAPITOLUL III

SUPRAVEGHEREA MEDICALĂ A LUCRĂTORILOR EXPUȘI

Articolul 30

Supravegherea medicală a lucrătorilor expuși se efectuează conform principiilor generale care reglementează medicina muncii.

Secțiunea 1

Supravegherea medicală a lucrătorilor din categoria A

Articolul 31

Supraveghere medicală

(1)   Fără a aduce atingere responsabilității generale a întreprinderii, sarcina supravegherii medicale a lucrătorilor din categoria A revine medicilor competenți sau serviciilor medicale de medicină a muncii recunoscute.

Supravegherea medicală trebuie să permită stabilirea stării de sănătate a lucrătorilor supravegheați în ceea ce privește capacitatea lor de a-și desfășura activitatea. În acest scop, medicul competent sau serviciile medicale de medicină a muncii recunoscute trebuie să aibă acces la orice informație relevantă pe care o solicită, inclusiv la informațiile privind condițiile ambientale de la locul de muncă.

(2)   Supravegherea medicală cuprinde:

(3)   Medicul competent sau serviciile medicale de medicină a muncii recunoscute pot decide continuarea supravegherii medicale și după încetarea muncii, atâta timp cât consideră acest lucru necesar pentru protejarea sănătății persoanei respective.

Articolul 32

Clasificarea medicală

Capacitatea lucrătorilor din categoria A de a-și desfășura activitatea se clasifică după următoarele categorii medicale:

Articolul 33

Un lucrător nu poate fi angajat sau clasificat drept lucrător din categoria A pentru nici o perioadă de timp, dacă examenul medical îl declară inapt pentru postul respectiv.

Articolul 34

Fișele medicale

(1)   Pentru fiecare lucrător din categoria A se deschide o fișă medicală care se actualizează atâta timp cât lucrătorul rămâne încadrat în categoria respectivă. După încetarea activității, fișa medicală se păstrează până când persoana respectivă atinge sau ar fi atins vârsta de 75 de ani, dar în nici un caz mai puțin de 30 de ani de la încheierea activității care implică expunere la radiații ionizante.

(2)   Fișa medicală cuprinde informații despre natura postului, rezultatele controlului medical efectuat înainte de angajare sau de clasificarea în categoria A, reexaminările periodice ale sănătății și evidența dozelor prevăzută la articolul 28.

Secțiunea 2

Supravegherea specială a lucrătorilor expuși

Articolul 35

(1)   De fiecare dată când se depășesc dozele-limită prevăzute la articolul 9, trebuie efectuată o supraveghere medicală specială.

(2)   Condițiile oricărei expuneri ulterioare trebuie să primească avizul medicului competent sau al serviciului medical de medicină a muncii recunoscut.

Articolul 36

Pe lângă supravegherea medicală a lucrătorilor expuși prevăzută la articolele 30 și 31, trebuie reglementate orice alte măsuri pe care medicul competent sau serviciul medical de medicină a muncii recunoscut le consideră necesare pentru protecția sănătății persoanei expuse, cum ar fi examene medicale repetate, măsuri de decontaminare sau tratamente curative de urgență.

Secțiunea 3

Drept de apel

Articolul 37

Fiecare stat membru stabilește procedura de apel împotriva concluziilor și deciziilor luate în temeiul articolelor 32, 33 și 35.

CAPITOLUL IV

ÎNDATORIRILE STATELOR MEMBRE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE PROTECȚIA LUCRĂTORILOR EXPUȘI

Articolul 38

(1)   Fiecare stat membru instituie un sistem sau sisteme de inspecție pentru a aduce la îndeplinire dispozițiile prezentei directive și pentru a iniția măsuri de supraveghere și de intervenție ori de câte ori este necesar.

(2)   Fiecare stat membru asigură accesul fiecărui lucrător, la cerere, la rezultatele monitorizării individuale, inclusiv la rezultatele măsurărilor efectuate pentru estimarea acestora sau pentru evaluarea dozelor calculate pe baza măsurărilor la locul de muncă.

(3)   Dacă este cazul, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a recunoaște abilitarea:

În acest scop, fiecare stat membru asigură instruirea specialiștilor din acest domeniu.

(4)   Fiecare stat membru pune la dispoziția unităților competente mijloacele necesare pentru asigurarea unei radioprotecții corespunzătoare. În instalațiile desemnate de autoritățile competente în acest sens, trebuie să existe o unitate specializată de radioprotecție, separată de unitatea de producție și de unitățile operaționale, dacă este vorba de o unitate internă, abilitată să desfășoare activități de radioprotecție și să furnizeze asistența necesară în domeniu. Unitatea respectivă poate fi folosită de mai multe instalații.

(5)   Fiecare stat membru facilitează, între autoritățile competente, medicii competenți sau serviciile de medicină a muncii recunoscute, între experții acreditați sau serviciile dozimetrice autorizate din Comunitatea Europeană, schimbul de informații relevante asupra dozelor absorbite deja de un lucrător, pentru ca aceste organisme să poată efectua controalele medicale înainte de angajare sau de clasificare în categoria A, în temeiul articolului 31, precum și pentru a se putea supraveghea expunerile ulterioare ale lucrătorilor.

CAPITOLUL V

PROTECȚIA OPERAȚIONALĂ A UCENICILOR ȘI STUDENȚILOR

Articolul 39

(1)   Condițiile de expunere și protecția operațională a ucenicilor și studenților cu vârste de cel puțin 18 ani, menționați la articolul 11 alineatul (1), trebuie să fie echivalentă cu cele pentru lucrătorii expuși din categoria A sau B, după caz.

(2)   Condițiile de expunere și protecția operațională a ucenicilor și studenților cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, menționați la articolul 11 alineatul (2), trebuie să fie echivalentă cu cele pentru lucrătorii expuși din categoria B.

TITLUL VII

CREȘTEREA SEMNIFICATIVĂ A EXPUNERII DATORATE UNOR SURSE NATURALE DE RADIAȚII

Articolul 40

Domeniul de aplicare

(1)   Prezentul titlu se aplică activităților profesionale care nu intră sub incidența articolului 2 alineatul (1) și în cursul cărora prezența unor surse naturale de radiații duce la o creștere semnificativă a expunerii lucrătorilor sau a populației, care nu poate fi neglijată din punctul de vedere al radioprotecției.

(2)   Fiecare stat membru asigură identificarea, prin supraveghere sau prin alte mijloace adecvate, a activităților profesionale care pot pune probleme de radioprotecție. Acestea cuprind, în special:

(3)   Articolele 41 și 42 se aplică în măsura în care statele membre au declarat că expunerea la surse naturale de radiații survenită prin practicarea activităților prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol necesită atenție și trebuie controlată.

Articolul 41

Protecția împotriva expunerii la surse naturale terestre de radiații naturale

Pentru fiecare activitate pe care au declarat-o ca având potențial de risc, statele membre impun aplicarea procedurilor adecvate de monitorizare a expunerii și, dacă este necesar:

Articolul 42

Protecția echipajelor de pe aeronave

Fiecare stat membru impune întreprinderilor care folosesc aeronave să țină seama de expunerea la radiații cosmice a personalului navigant care riscă să fie expus la mai mult de 1 mSv pe an. Întreprinderile iau măsurile adecvate, în special pentru:

TITLUL VIII

APLICAREA RADIOPROTECȚIEI POPULAȚIEI ÎN CONDIȚII NORMALE

Articolul 43

Principii de bază

Fiecare stat membru creează condițiile necesare pentru a asigura protecția optimă a populației pe baza principiilor stabilite la articolul 6 și pentru a aplica principiile fundamentale care reglementează protecția operațională a populației.

Articolul 44

Condiții de autorizare a practicilor care implică riscul expunerii la radiații ionizante a populației

Protecția operațională a populației împotriva practicilor supuse unei autorizări prealabile reprezintă, în condiții normale, toate măsurile și controalele care urmăresc depistarea și eliminarea factorilor care pot crea, în cursul operațiunilor ce implică expunere la radiații ionizante, un risc de expunere pentru populație, care nu poate fi neglijat din punctul de vedere al radioprotecției. Protecția operațională presupune următoarele măsuri:

Aceste măsuri se aplică în conformitate cu regulile stabilite de autoritățile competente în funcție de amploarea riscului de expunere implicat.

Articolul 45

Estimarea dozelor la care este supusă populația

Autoritățile competente:

Articolul 46

Inspecția

În ceea ce privește protecția sănătății populației, fiecare stat membru instituie un sistem de inspecții pentru a aduce la îndeplinire dispozițiile prezentei directive și pentru a iniția operațiuni de supraveghere în domeniul radioprotecției.

Articolul 47

Responsabilitățile întreprinderilor

(1)   Fiecare stat membru impune întreprinderilor responsabile de activitățile prevăzute la articolul 2 să desfășoare aceste activități în spiritul principiilor de protecție a sănătății populației în domeniul radioprotecției, în special să ia următoarele măsuri în cadrul instalațiilor care le aparțin:

(2)   Experții acreditați și, dacă este cazul, unitatea specială de radioprotecție prevăzută la articolul 38 alineatul (4) au sarcina de a îndeplini aceste sarcini.

TITLUL IX

INTERVENȚIILE

Articolul 48

Domeniul de aplicare

(1)   Prezentul titlu se aplică intervențiilor în situații de urgență radiologică sau în cazuri de expunere prelungită datorată efectelor pe termen lung ale unei urgențe radiologice sau ale unei practici ori activități profesionale vechi sau încheiate.

(2)   Punerea în aplicare și amploarea măsurilor de intervenție trebuie hotărâte conform următoarelor principii:

Secțiunea I

Intervenții în situații de urgență radiologică

Articolul 49

Expuneri potențiale

Statele membre impun, dacă este cazul:

Articolul 50

Pregătirea intervențiilor

(1)   Fiecare stat membru asigură luarea în calcul a posibilității de apariție a unor urgențe radiologice datorate unor practici situate pe sau în afara teritoriului său și care îl afectează.

(2)   Fiecare stat membru asigură atât elaborarea, la nivel național sau local, inclusiv în cadrul fiecărei instalații, a unor planuri de intervenție adecvate, ținând seama de principiile generale de radioprotecție pentru intervențiile prevăzute la articolul 48 alineatul (2) și de nivelurile de intervenție adecvate stabilite de autoritățile competente, pentru a gestiona diversele tipuri de urgențe radiologice, cât și testarea respectivelor planuri, în măsura în care este necesar, la intervale regulate.

(3)   Fiecare stat membru asigură, dacă este cazul, reglementarea creării și formării corespunzătoare a unor echipe speciale de intervenție tehnică, medicală și sanitară.

(4)   Fiecare stat membru inițiază colaborări cu celelalte state membre sau nemembre în domeniul urgențelor radiologice care ar putea surveni în instalațiile de pe propriul teritoriu și ar putea afecta alte state membre sau nemembre, pentru a facilita organizarea radioprotecției în statele respective.

Articolul 51

Aplicarea intervențiilor

(1)   Fiecare stat membru prevede notificarea imediată, de către întreprinderea responsabilă, a autorităților competente cu privire la practicile implicate în orice urgență radiologică survenită pe teritoriul său și impune luarea tuturor măsurilor adecvate de minimalizare a consecințelor.

(2)   Fiecare stat membru garantează că, în cazul unei urgențe radiologice de pe teritoriul său, că întreprinderea responsabilă pentru practicile respective realizează o evaluare inițială provizorie a împrejurărilor și consecințelor urgenței și contribuie la intervenție.

(3)   Dacă situația în speță impune acest lucru, fiecare stat membru adoptă reglementări privind intervenția asupra:

(4)   În cazul unei urgențe radiologice pe sau în afara teritoriului său, statul membru impune:

(5)   În cazul unei urgențe radiologice survenite într-o instalație de pe teritoriul său sau riscând să-i afecteze teritoriul din punct de vedere radiologic, fiecare stat membru stabilește contacte cu celelalte state membre sau nemembre implicate, în vederea inițierii unei colaborări.

Articolul 52

Expunerea profesională de urgență

(1)   Fiecare stat membru reglementează situațiile în care lucrătorii sau personalul de intervenție care participă la diverse tipuri de intervenții riscă să fie afectați, cu ocazia expunerii de urgență, de doze care depășesc limitele prevăzute pentru lucrătorii expuși. În acest scop, statele membre stabilesc niveluri de expunere, ținând seama de cerințele tehnice și de riscurile privind sănătatea. Rolul nivelurilor respective este de a constitui ghiduri operaționale. Expunerile în care se depășesc aceste niveluri pot fi admise doar în situații excepționale, atunci când este vorba de salvarea unor vieți și cu condiția ca intervenția să fie efectuată exclusiv de voluntari pe deplin informați asupra riscurilor implicate.

(2)   Fiecare stat membru impune monitorizarea radiologică și supravegherea medicală a echipelor speciale de intervenție în caz de urgență.

Secțiunea II

Intervenții în cazuri de expunere prelungită

Articolul 53

Dacă statele membre identifică un caz de expunere prelungită datorată efectelor pe termen lung ale unei urgențe radiologice sau unei practici vechi, ele asigură, dacă este necesar și în funcție de riscul de expunere, luarea următoarelor măsuri:

TITLUL X

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 54

(1)   Prezenta directivă stabilește standardele de securitate de bază pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor datorate radiațiilor ionizante, în vederea aplicării lor uniforme de către statele membre. Dacă un stat membru intenționează să adopte doze-limită mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă, statul membru respectiv informează Comisia și celelalte state membre cu privire la aceasta.

Articolul 55

Punerea în aplicare

(1)   Statele membre adoptă și pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la data de 13 mai 2000. Statele membre informează de îndată Comisia în acest sens.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică la Comisie textul principalelor legi, reglementări sau dispoziții administrative pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 56

Abrogări

Directivele din 2 februarie 1959, Directiva din 5 martie 1962, Directivele 66/45/Euratom, 76/579/Euratom, 79/343/Euratom, 80/836/Euratom și 84/467/Euratom se abrogă de la 13 mai 2000.

Articolul 57

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

(1)  JO C 128, 9.5.1994, p. 209.

(2)  JO C 108, 19.4.1993, p. 48.

(3)  JO 11, 20.2.1959, p. 221/59.

(4)  JO L 57, 6.7.1962, p. 1633/62.

(5)  JO 216, 26.11.1996, p. 3693/66.

(6)  JO L 187, 12.7.1976, p. 1.

(7)  JO L 83, 3.4.1979, p. 18.

(8)  JO L 246, 17.9.1980, p. 1.

(9)  JO L 265, 5.10.1984, p. 4.

(10)  JO L 265, 5.10.1984, p. 1.

(11)  JO L 371, 30.12.1987, p. 76.

(12)  JO L 371, 30.12.1987, p. 11. Regulament modificat de Regulamentul (Euratom) nr. 2218/89 (JO L 211, 22.7.1989, p. 19).

(13)  JO L 357, 7.12.1989, p. 31.

(14)  JO L 349, 13.12.1990, p. 21. Directivă modificată de Actul de aderare din 1994.

(15)  JO L 35, 12.2.1992, p. 24.

(16)  JO L 148, 19.6.1993, p. 1.

ANEXA I

CRITERII OBLIGATORII PENTRU PUNEREA ÎN APLICARE A ARTICOLULUI 3

1.   O practică poate fi exceptată, fără revizuiri ulterioare, de la îndeplinirea obligației de raportare prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (a), respectiv (b), în cazul în care cantitatea sau, după caz, concentrația activității radionuclizilor pertinenți nu depășește valorile specificate în coloana 2 sau 3 din tabelul A.

2.   Criteriile de bază pentru calculul valorilor din tabelul A, utilizate în exceptarea practicilor, sunt următoarele:

3.   În mod excepțional, conform articolului 3, un stat membru poate decide că o practică poate fi exceptată conform criteriilor de bază, dacă este cazul, fără revizuiri ulterioare, chiar dacă radionuclizii relevanți se abat de la valorile din tabelul A, cu condiția ca următoarele criterii să fie îndeplinite în toate situațiile realizabile:

4.   Pentru radionuclizii care nu apar în tabelul A, autoritatea competentă atribuie valorile adecvate pentru cantitățile și concentrațiile activității pe unitate de masă, dacă este cazul. Valorile astfel atribuite vin în completarea celor din tabelul A.

5.   Valorile enumerate în tabelul A se aplică inventarului total de substanțe radioactive al unei persoane sau întreprinderi în cadrul unei anumite practici, în orice moment.

6.   Nuclizii urmați de simbolul „+” sau „sec” în tabelul A reprezintă nuclizii precursori în echilibru, împreună cu nuclizii descendenți corespunzători din tabelul B. În acest caz, valorile din tabelul A corespund doar nuclidului precursor, dar iau deja în considerare existența nuclizilor descendenți.

7.   Pentru toate celelalte cazuri de amestec de nuclizi, raportarea nu mai este obligatorie, dacă suma raporturilor, pentru fiecare nuclid, dintre cantitatea totală de nuclid existentă și valoarea corespunzătoare din tabelul A este maximum 1. Regula de însumare se aplică și concentrațiilor de activitate, dacă diverșii nuclizi sunt incluși în aceeași matrice.

TABELUL A

TABELUL B

Lista nuclizilor în echilibru pe termen lung menționați la punctul 6 din prezenta anexă

ANEXA II

A.   Definiția termenilor folosiți în prezenta anexă

Echivalent de doză ambiental H* (d): echivalentul de doză într-un punct din câmpul de radiație care ar fi produs de câmpul expandat și aliniat corespunzător în sfera ICRU la adâncimea d, pe raza opusă direcției câmpului aliniat. Denumirea specială a unității de măsură pentru echivalentul de doză ambiental este sievert (Sv).

Echivalent de doză direcțional H′ (d, Ω): echivalentul de doză la un punct din câmpul de radiație care ar fi produs de câmpul expandat corespunzător în sfera ICRU la adâncimea d, pe o rază de direcție Ω. Denumirea unității de măsură pentru echivalentul de doză direcțional este sievert (Sv).

Câmp expandat și aliniat: un câmp de radiație în care fluența și distribuția sa unghiulară și energetică sunt identice cu cele din câmpul expandat, dar în care fluența este unidirecțională.

Câmp expandat: un câmp derivat din câmpul real, în care fluența și distribuția unghiulară și energetică au, în întregul volum luat în considerare, valori identice cu cele din câmpul real în punctul de referință.

Fluența, Φ: raportul dintre dN și da, unde dN este numărul de particule care intră într-o sferă cu aria secțiunii transversale egală cu da:

Factor mediu de calitate : valoarea medie a factorului de calitate într-un punct din țesut unde doza absorbită este furnizată de particule cu valori L diferite. Se calculează după formula:

,

unde D(L)dL este doza absorbită la 10 mm între transferul liniar de energie nerestricționat L și L + dL; Q(L) este factorul de calitate corespunzător în punctul de interes. Relațiile Q-L sunt prezentate la punctul C.

Echivalent de doză individual, Hp (d): echivalentul de doză în țesuturile moi, la o adâncime adecvată d, mai jos de un punct specificat din corp. Denumirea specială a unității de măsură pentru echivalentul de doză individual este sievert (Sv).

Factor de calitate (Q): o funcție de transfer de energie nerestricționat (L) folosită pentru a pondera dozele absorbite într-un punct astfel încât să se includă în calcul și calitatea radiației.

Factor de ponderare pentru radiație (wR): un factor adimensional folosit pentru a pondera doza absorbită de țesut sau de organ. Valorile corespunzătoare pentru (wR) sunt prezentate la punctul B.

Doza absorbită în țesut sau în organ (DT): raportul dintre energia depusă într-un țesut sau organ și masa țesutului sau organului respectiv.

Factor de ponderare tisulară (wT): un factor adimensional folosit pentru a pondera doza echivalentă dintr-un țesut sau organ (T). Valorile corespunzătoare pentru (wT) sunt prezentate la punctul D.

Transfer liniar de energie nerestricționat (L∞): o mărime definită de raportul:

,

unde dE este energia medie pierdută de o particulă încărcată având energia E la parcurgerea distanței dl în apă. În prezenta directivă, L∞ se notează L.

Sferă ICRU: corp standard definit de Comisia Internațională de Unități pentru Radiație (ICRU) pentru a aproxima corpul omenesc din punctul de vedere al energiei pe care o absoarbe acesta din radiațiile ionizante; constă într-o sferă echivalentă țesutului cu un diametru de 30 cm, o densitate de 1 g cm-3 și o compoziție procentuală masică de 76,2 % oxigen, 11,1 % carbon, 10,1 % hidrogen și 2,6 % azot.

B.   Valorile factorului de ponderare a radiației, wR

Valorile factorului de ponderare a radiației wR depind de tipul și calitatea câmpului de radiații extern sau de tipul și calitatea radiației emise de un radionuclid aflat în interior.

Atunci când câmpul radioactiv se compune din tipuri și energii cu valori diferite ale wR, doza absorbită trebuie împărțită în grupuri, fiecare grupă având propria valoare wR, grupurile însumându-se apoi pentru a da valoarea dozei echivalente totale. Aceasta se poate exprima și ca distribuție continuă de energie, fiecare element al dozei absorbite provenit din intervalul de energii cuprins între E și E + dE înmulțindu-se cu valoarea wR corespunzătoare din tabelul de mai jos.

În calculele cu neutroni, pot apărea dificultăți la aplicarea valorilor unei funcții în trepte. În aceste cazuri, este preferabil să se folosească funcția continuă descrisă de următoarea relație matematică:

unde E este energia neutronului în MeV.

Figura 1 ilustrează o comparație directă a celor două metode.

Pentru tipurile de radiație și energiile care nu apar în tabel, se poate obține o valoare aproximativă a lui wR, prin calcularea factorului mediu de calitatela o adâncime de 10 mm într-o sferă ICRU.

C.   Relația dintre factorul de calitate Q(L) și transferul liniar de energie nerestricționat L

D.   Valorile factorului de ponderare tisulară wT  (1)

Valorile factorului de ponderare tisulară wT sunt următoarele:

E.   Mărimi operaționale pentru expunerea externă

Mărimile operaționale pentru expunerea externă se folosesc la monitorizarea individuală în scopul radioprotecției:

(1)  Valorile au fost determinate pe un eșantion reprezentativ din populație, incluzând un număr egal de persoane de ambele sexe și un interval larg de vârste. La calculul dozei efective, aceste valori se aplică atât lucrătorilor, cât și populației, indiferent de sex.

(2)  În scopul efectuării calculului, „restul organelor și țesuturilor” reprezintă următoarele țesuturi și organe suplimentare: glandele suprarenale, creier, intestinul gros superior, intestinul subțire, rinichi, mușchi, pancreas, splină, timus și uter. Lista include organele pentru care este probabilă o iradiere selectivă. Unele organe din listă sunt cunoscute ca fiind predispuse la cancer. Dacă ulterior se identifică și alte organe potențial canceroase, acestea vor fi incluse fie în tabel, cu un factor wT specific, fie în prezenta listă suplimentară, la „restul organelor și țesuturilor”. Restul organelor și țesuturilor poate cuprinde și alte țesuturi sau organe iradiate selectiv.

(3)  În cazurile excepționale în care un singur țesut sau organ din restul organelor și țesuturilor primește o doză echivalentă în surplus față de cea mai mare dintre dozele contractate de cele 12 organe pentru care s-a specificat câte o valoare wT, se va aplica un factor de ponderare de 0,025 țesutului sau organului respectiv și un factor de ponderare de 0,025 pentru doza medie în celelalte organe și țesuturi din restul organelor și țesuturilor, menționate anterior.

ANEXA III

A.   În cadrul prezentei directive, cu excepția dispozițiilor contrare, cerințele referitoare la doze se aplică sumei dintre dozele relevante din expunerea externă într-o perioadă determinată și dozele relevante angajate pentru o perioadă de 50 de ani (până la vârsta de 70 de ani pentru copii) datorate incorporării în aceeași perioadă determinată. Perioada respectivă este cea prevăzută la articolele 9 și 13 cu privire la dozele-limită.

În general, doza efectivă E la care poate fi expusă o persoană din grupa de vârstă g se calculează după formula:

,

unde Eextern reprezintă doza relevantă din expunerea externă; h(g)j,ing și h(g)j,inh sunt dozele efective angajate pe unitate de incorporare a unui radionuclid j (Sv/Bq) ingerat sau inhalat de o persoană din grupa de vârstă g; Jj,ing, respectiv Jj,inh, reprezintă incorporarea de radionuclid prin ingestie sau inhalare a radionuclidului j (Bq).

B.   Cu excepția descendenților radonului și toronului, valorile dozei efective contractate pe unitate de incorporare în caz de ingestie și inhalare de către populație sau de ucenici și studenți între 16 și 18 ani sunt prezentate în tabelele (A) și (B) din prezenta anexă.

Cu excepția descendenților radonului și toronului, valorile dozei efective angajate pe unitate de incorporare în caz de ingestie și inhalare de către lucrătorii expuși sau de ucenici și studenți de cel puțin 18 ani sunt prezentate în tabelul (C) din prezenta anexă.

În ceea ce privește expunerea populației, tabelul (A) pentru ingestie conține valorile corespunzătoare diferiților factori de transfer intestinal f1 pentru copiii mici și pentru persoanele în vârstă. Tot referitor la expunerea populației, tabelul (B) pentru inhalare conține valorile diferitelor tipuri de absorbție pulmonară și factorii f1 corespunzători pentru componenta din incorporare eliberată în tractul gastrointestinal. Dacă există informații referitoare la acești parametri, se folosește valoarea corespunzătoare; dacă nu, se folosește valoarea cea mai restrictivă. În ceea ce privește expunerea profesională, tabelul (C) conține valorile pentru ingestie corespunzătoare diferiților factori de transfer intestinal f1 și valorile pentru inhalare corespunzătoare diferitelor tipuri de absorbție pulmonară, însoțite de valorile f1 corespunzătoare pentru componenta din incorporare eliberată în tractul gastrointestinal.

Tabelul (D) conține factorii de transfer intestinal f1 pe element și compuși pentru lucrători și, dacă este cazul, pentru populație, în cazul iradierii prin ingestie. Tabelul (E) conține tipurile de absorbție pulmonară și factorii de transfer intestinal f1 pe element și compuși, de asemenea pentru lucrătorii expuși și pentru ucenicii și studenții de cel puțin 18 ani, în cazul iradierii prin inhalare.

Pentru populație, tipurile de absorbție pulmonară și factorii de transfer intestinal f1 trebuie să țină seama de forma chimică a elementului, pe baza evaluărilor internaționale disponibile. În general, dacă nu se dispune de informații despre acești parametri, trebuie folosită valoarea cea mai restrictivă.

C.   Prin convenție, pentru descendenții radonului și toronului se aplică următorii factori de conversie, exprimând doza efectivă pe unitate de expunere la energie alfa potențială (Sv per J.h.m.-3):

Energie alfa potențială (a descendenților radonului și toronului): Energia alfa totală emisă în cursul dezintegrării descendenților radonului și toronului în lanțul de dezintegrare, până la 210Pb (exclusiv) pentru descendenții lui 222Rn și până la 208Pb stabil pentru descendenții lui 220Rn. Unitatea de măsură este J (Joule). Pentru expunerea la o concentrație determinată într-o perioadă dată unitatea de măsură este J.h.m-3.

D.   Tabele

TABELUL (A)

Doza efectivă angajată pe unitate de incorporare prin ingestie (Sv Bq-1) pentru populație