02011L0016 — RO — 01.07.2020 — 004.005

---

Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B	DIRECTIVA 2011/16/UE A CONSILIULUI din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO L 064 11.3.2011, p. 1)

Astfel cum a fost modificată prin:

		Jurnalul Oficial
		NR.	Pagina	Data
►M1	DIRECTIVA 2014/107/UE A CONSILIULUI din 9 decembrie 2014	L 359	1	16.12.2014
►M2	DIRECTIVA (UE) 2015/2376 A CONSILIULUI din 8 decembrie 2015	L 332	1	18.12.2015
►M3	DIRECTIVA (UE) 2016/881 A CONSILIULUI din 25 mai 2016	L 146	8	3.6.2016
►M4	DIRECTIVA (UE) 2016/2258 A CONSILIULUI din 6 decembrie 2016	L 342	1	16.12.2016
►M5	DIRECTIVA (UE) 2018/822 A CONSILIULUI din 25 mai 2018	L 139	1	5.6.2018
►M6	DIRECTIVA (UE) 2020/876 A CONSILIULUI din 24 iunie 2020	L 204	46	26.6.2020

Rectificată prin:

►C1	Rectificare, JO L 162, 14.6.2013, p.  15 (2011/16/UE)
►C2	Rectificare, JO L 124, 20.5.2015, p.  16 (2014/107/UE)
►C3	Rectificare, JO L 031, 1.2.2019, p.  108 (2018/822)
►C4	Rectificare, JO L 182, 10.6.2020, p.  11 (2015/2376)
►C5	Rectificare, JO L 195, 19.6.2020, p.  118 (2018/822)

---

▼B

DIRECTIVA 2011/16/UE A CONSILIULUI

din 15 februarie 2011

privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiect

(1)  Prezenta directivă prevede normele și procedurile conform cărora statele membre cooperează între ele în vederea realizării unui schimb de informații care este în mod previzibil relevant pentru administrarea și aplicarea legilor interne ale statelor membre în privința taxelor și impozitelor menționate la articolul 2.

(2)  De asemenea, prezenta directivă prevede dispoziții pentru schimbul de informații prin mijloace electronice, menționat la alineatul (1), precum și norme și proceduri conform cărora statele membre vor coopera cu Comisia pe teme de coordonare și evaluare.

(3)  Prezenta directivă nu afectează aplicarea în statele membre a normelor privind asistența reciprocă în materie penală. De asemenea, prezenta directivă nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligații a statelor membre în temeiul altor instrumente juridice, inclusiv acorduri bilaterale sau multilaterale, în ceea ce privește cooperarea administrativă extinsă.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

(1)  Prezenta directivă se aplică tuturor tipurilor de taxe și impozite percepute de către sau în numele unui stat membru sau al subdiviziunilor teritoriale sau administrative ale acestuia, inclusiv autoritățile locale.

(2)  Fără a aduce atingere alineatului (1), prezenta directivă nu se aplică taxei pe valoarea adăugată și nici taxelor vamale sau accizelor care fac obiectul unei alte legislații a Uniunii privind cooperarea administrativă dintre statele membre. Prezenta directivă nu se aplică nici contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială plătibile statului membru, unei subdiviziuni a acestuia sau instituțiilor de securitate socială de drept public.

(3)  Taxele și impozitele, astfel cum sunt menționate la alineatul (1), nu se interpretează în niciun caz ca incluzând:

(4)  Prezenta directivă se aplică taxelor și impozitelor menționate la alineatul (1), percepute în cadrul teritoriului unde tratatele sunt aplicabile în temeiul articolului 52 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

▼M3

▼B

▼M2

▼M5

▼B

Articolul 4

Organizare

(1)  Fiecare stat membru informează Comisia, în termen de o lună începând cu 11 martie 2011, cu privire la autoritatea competentă pe care o desemnează în temeiul prezentei directive și informează Comisia fără întârziere cu privire la orice eventuală schimbare a acesteia.

Comisia pune aceste informații la dispoziția celorlalte state membre și publică lista autorităților statelor membre în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2)  Autoritatea competentă desemnează un singur birou central de legătură. Autoritatea competentă este responsabilă de informarea Comisiei și a celorlalte state membre cu privire la acesta.

Biroul central de legătură poate fi desemnat, de asemenea, responsabil de contactele cu Comisia. Autoritatea competentă este responsabilă de informarea Comisiei cu privire la acest lucru.

(3)  Autoritatea competentă a fiecărui stat membru poate desemna departamente de legătură cu competențe repartizate conform legislației sau politicii sale naționale. Biroul central de legătură are responsabilitatea de a actualiza lista departamentelor de legătură și de a o pune la dispoziția birourilor centrale de legătură din celelalte state membre interesate, precum și a Comisiei.

(4)  Autoritatea competentă a fiecărui stat membru poate desemna funcționari competenți. Biroul fiscal de legătură are responsabilitatea de a actualiza lista acestor funcționari competenți și de a o pune la dispoziția birourilor centrale de legătură din celelalte state membre interesate, precum și a Comisiei.

(5)  Funcționarii implicați în cooperarea administrativă în temeiul prezentei directive sunt considerați, în orice situație, ca fiind funcționari competenți în acest sens, în conformitate cu condițiile prevăzute de autoritățile competente.

(6)  Atunci când un departament de legătură sau un funcționar competent trimite sau primește o cerere sau un răspuns la o cerere de cooperare, acesta informează biroul central de legătură din statul său membru, conform procedurilor prevăzute de acesta din urmă.

(7)  Atunci când un departament de legătură sau un funcționar competent primește o cerere de cooperare care necesită o acțiune în afara competenței care i-a fost repartizată conform legislației sau politicii naționale a statului său membru, el transmite fără întârziere această cerere biroului central de legătură al statului său membru și informează autoritatea solicitantă. Într-un astfel de caz, perioada prevăzută la articolul 7 începe în ziua următoare transmiterii cererii de cooperare către biroul central de legătură.

CAPITOLUL II

SCHIMBUL DE INFORMAȚII

SECȚIUNEA I

Schimbul de informații la cerere

Articolul 5

Procedura aplicabilă schimbului de informații la cerere

La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată comunică autorității solicitante orice informații la care se face referire la articolul 1 alineatul (1) pe care le deține sau pe care le obține în urma anchetelor administrative.

Articolul 6

Anchete administrative

(1)  Autoritatea solicitată asigură efectuarea oricăror anchete administrative necesare pentru a obține informațiile menționate la articolul 5.

(2)  Cererea menționată la articolul 5 poate conține solicitarea motivată a unei anchete administrative specifice. În cazul în care autoritatea solicitată decide că nu este necesară nicio anchetă administrativă, aceasta comunică de îndată autorității solicitante motivele acestei decizii.

(3)  Pentru a obține informațiile solicitate sau a efectua ancheta administrativă cerută, autoritatea solicitată urmează aceleași proceduri ca atunci când acționează din proprie inițiativă sau la cererea unei alte autorități din statul său membru.

(4)  Atunci când autoritatea solicitantă i-o solicită în mod expres, autoritatea solicitată transmite documente originale, cu condiția ca acest lucru să nu contravină dispozițiilor în vigoare în statul membru al autorității solicitate.

Articolul 7

Termene

(1)  Autoritatea solicitată furnizează informațiile prevăzute la articolul 5 în cel mai scurt timp posibil și în termen de cel mult șase luni de la data primirii cererii.

Cu toate acestea, în cazul în care autoritatea solicitată deține deja informațiile cerute, transmiterea acestora se face în termen de două luni de la data respectivă.

(2)  Pentru anumite cazuri speciale, autoritatea solicitantă și cea solicitată pot conveni asupra unor termene diferite de cele prevăzute la alineatul (1).

(3)  Autoritatea solicitată confirmă autorității solicitante, dacă este posibil prin mijloace electronice, primirea unei cereri fără întârziere și, în orice caz, în termen de cel mult șapte zile lucrătoare de la primire.

(4)  În termen de o lună de la primirea cererii, autoritatea solicitată notifică autorității solicitante orice nereguli ale cererii, precum și nevoia unor eventuale informații suplimentare. Într-un astfel de caz, termenele prevăzute la alineatul (1) se calculează din ziua următoare celei în care autoritatea solicitată primește informațiile suplimentare necesare.

(5)  În cazul în care autoritatea solicitată nu este în măsură să răspundă în termenul stabilit, aceasta notifică autorității solicitante fără întârziere și, în orice caz, în termen de trei luni de la primirea cererii, motivele nerespectării termenului și data la care consideră că va fi în măsură să ofere un răspuns.

(6)  În cazul în care autoritatea solicitată nu se află în posesia informațiilor solicitate și nu este în măsură să răspundă sau refuză să răspundă unei cereri de informații din motivele prevăzute la articolul 17, aceasta notifică autorității solicitante motivele sale fără întârziere și, în orice caz, în termen de o lună de la data primirii cererii.

SECȚIUNEA II

Schimbul automat obligatoriu de informații

Articolul 8

Domeniul de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații

(1)  Autoritatea competentă a fiecărui stat membru comunică autorității competente a oricărui alt stat membru, prin schimb automat, informațiile referitoare la perioadele de impozitare începând din 1 ianuarie 2014, care sunt disponibile cu privire la rezidenții din acel stat membru și la următoarele categorii specifice de venituri și de capital, astfel cum sunt acestea înțelese în temeiul legislației naționale a statului membru care comunică informațiile:

▼C1

▼B

(2)  Înainte de 1 ianuarie 2014, statele membre informează Comisia cu privire la categoriile enumerate la alineatul (1) referitor la care au informații disponibile. Acestea informează Comisia cu privire la orice modificări ulterioare care au fost aduse.

▼M1

(3)  Autoritatea competentă a unui stat membru poate indica autorității competente a oricărui alt stat membru faptul că nu dorește să primească informații referitoare la una sau mai multe dintre categoriile de venituri și de capital menționate la alineatul (1). De asemenea, statul membru respectiv informează Comisia în acest sens.

Un stat membru poate fi considerat drept stat care nu dorește să primească informații în conformitate cu alineatul (1) în cazul în care nu informează Comisia despre oricare dintre categoriile cu privire la care posedă informații disponibile.

▼M1

(3a)  Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune Instituțiilor sale Financiare Raportoare să aplice normele de raportare și de ►C2  diligență fiscală ◄ incluse în anexele I și II și să asigure punerea în aplicare eficace și respectarea acestor norme în conformitate cu secțiunea IX din anexa I.

În temeiul normelor de raportare și de ►C2  diligență fiscală ◄ aplicabile, prevăzute în anexele I și II, autoritatea competentă a fiecărui stat membru comunică autorității competente din orice alt stat membru, prin intermediul schimbului automat, în termenul prevăzut la alineatul (6) litera (b), următoarele informații aferente perioadelor impozabile care încep la 1 ianuarie 2016 referitoare la un Cont care face obiectul raportării:

În scopul schimbului de informații în temeiul prezentului alineat, în absența unor dispoziții contrare prevăzute la prezentul alineat sau în anexe, cuantumul și descrierea plăților efectuate în legătură cu un Cont care face obiectul raportării se stabilesc în conformitate cu legislația națională a statului membru care comunică informațiile.

Primul și al doilea paragraf de la prezentul alineat au prioritate față de alineatul (1) litera (c) sau orice alt instrument juridic al Uniunii, inclusiv Directiva 2003/48/CE a Consiliului ( 1 ), în măsura în care schimbul de informații în cauză ar intra sub incidența alineatului (1) litera (c) sau a oricărui alt instrument juridic al Uniunii, inclusiv Directiva 2003/48/CE.

▼M2 —————

▼M1

(6)  Comunicarea informațiilor se desfășoară după cum urmează:

▼B

(7)  Comisia adoptă măsurile practice pentru schimbul automat de informații, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (2), înainte de datele prevăzute la articolul 29 alineatul (1).

▼M1

(7a)  În sensul subsecțiunii B punctul 1 litera (c) și al subsecțiunii C punctul 17 litera (g) din secțiunea VIII a anexei I, fiecare stat membru furnizează Comisiei, până la 31 iulie 2015, lista entităților și conturilor care trebuie tratate drept Instituții Financiare Nonraportoare, respectiv drept Conturi Excluse. Fiecare stat membru informează de asemenea Comisia în cazul în care survin eventuale modificări în acest sens. Comisia are obligația de a publica, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, o listă generală cu informațiile primite și de a o actualiza, dacă este necesar.

Statele membre garantează faptul că aceste tipuri de Instituții Financiare Nonraportoare și de Conturi Excluse îndeplinesc toate cerințele enumerate în subsecțiunea B punctul 1 litera (c) și în subsecțiunea C punctul 17 litera (g) din secțiunea VIII a anexei I și, în special, că statutul unei Intuții Financiare drept Instituție Financiară Nonraportoare sau statutul unui cont drept Cont Exclus nu aduce atingere obiectivelor prezentei directive.

▼B

(8)  În cazul în care statele membre convin să facă automat schimb de informații referitoare la categorii suplimentare de venituri și de capital în cadrul unor acorduri bilaterale sau multilaterale pe care le încheie cu alte state membre, acestea comunică acordurile respective Comisiei, care le pune la dispoziția tuturor celorlalte state membre.

▼M2

Articolul 8a

Domeniul de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer

(1)  Autoritatea competentă a unui stat membru în care s-a emis, s-a modificat sau s-a reînnoit o decizie fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau un acord prealabil privind prețul de transfer după data de 31 decembrie 2016 comunică, prin schimb automat, informații cu privire la acest lucru autorităților competente din toate celelalte state membre, precum și Comisiei Europene, cu limitarea cazurilor prevăzute la alineatul (8) din prezentul articol, în conformitate cu măsurile practice aplicabile adoptate în temeiul articolului 21.

(2)  În conformitate cu măsurile practice aplicabile adoptate în temeiul articolului 21, autoritatea competentă a unui stat membru comunică informații și autorităților competente din toate celelalte state membre, precum și Comisiei, cu limitarea cazurilor prevăzute la prezentul articol alineatul (8), referitoare la deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și la acordurile prealabile privind prețul de transfer emise, modificate sau reînnoite într-un termen care începe cu cinci ani înaintea datei de 1 ianuarie 2017.

În cazul în care deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer sunt emise, modificate sau reînnoite între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2013, o astfel de comunicare are loc cu condiția ca acestea să fi fost încă valabile la 1 ianuarie 2014.

În cazul în care deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer sunt emise, modificate sau reînnoite între 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2016, o astfel de comunicare are loc indiferent dacă acestea sunt încă valabile.

Statele membre pot exclude din comunicarea menționată la prezentul alineat informații privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer emise, modificate sau reînnoite înainte de 1 aprilie 2016 la adresa unei anumite persoane sau a unui anumit grup de persoane, cu excepția celor care desfășoară în principal activități financiare sau de investiții, cu o cifră de afaceri anuală netă la nivelul întregului grup, conform definiției de la articolul 2 punctul 5 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 2 ), de mai puțin de 40 000 000 EUR (sau echivalentul acestei sume în orice altă monedă), pe parcursul exercițiului financiar care precedă datei emiterii, modificării sau reînnoirii respectivelor decizii fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acorduri prealabile privind prețul de transfer.

(3)  Acordurile prealabile privind prețul de transfer bilaterale sau multilaterale cu țări terțe se exclud din domeniul de aplicare al schimbului automat de informații în temeiul prezentului articol în cazul în care acordul internațional privind impozitarea în temeiul căruia a fost negociat acordul prealabil privind prețul de transfer nu permite divulgarea sa către terți. Aceste acorduri prealabile privind prețul de transfer bilaterale sau multilaterale vor fi schimbate în temeiul articolului 9 în cazul în care acordul în temeiul căruia a fost negociat acordul prealabil privind prețul de transfer permite divulgarea acestora, iar autoritatea competentă a țării terțe acordă permisiunea ca informațiile să fie divulgate.

Totuși, atunci când acordurile prealabile privind prețul de transfer bilaterale sau multilaterale ar fi excluse de la schimbul automat de informații în temeiul primei teze de la primul paragraf din prezentul alineat, informațiile identificate la alineatul (6) din prezentul articol, menționate în cererea care conduce la emiterea unui astfel de acord prealabil privind prețul de transfer bilateral sau multilateral, fac în schimb obiectul unui schimb în temeiul prezentul articol alineatele (1) și (2).

(4)  Alineatele (1) și (2) nu se aplică în cazul în care o decizie fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră implică și se referă exclusiv la afacerile fiscale ale uneia sau mai multor persoane fizice.

(5)  Schimbul de informații se desfășoară după cum urmează:

(6)  Informațiile care urmează să fie comunicate de către un stat membru în conformitate cu prezentul articol alineatele (1) și (2) cuprind următoarele:

▼C4

▼M2

(7)  Pentru a facilita schimbul de informații menționate la prezentul articol alineatul (6), Comisia adoptă măsurile practice necesare pentru punerea în aplicare a prezentului articol, inclusiv măsuri de standardizare a comunicării setului de informații prevăzut la alineatul (6) din prezentul articol, în cadrul procedurii de stabilire a formularului-tip prevăzut la articolul 20 alineatul (5).

(8)  Informațiile definite la prezentul articol alineatul (6) literele (a), (b), (h) și (k) nu se comunică Comisiei.

(9)  Autoritatea competentă a statului membru vizat, identificată în temeiul alineatului (6) litera (j), confirmă, dacă este posibil prin mijloace electronice, primirea acestor informații autorității competente care le-a furnizat, fără întârziere și, în orice caz, în cel mult șapte zile lucrătoare de la primire. Această măsură se aplică până când registrul menționat la articolul 21 alineatul (5) devine funcțional.

(10)  Statele membre pot, în conformitate cu articolul 5 și ținând seama de articolul 21 alineatul (4), să solicite informații suplimentare, inclusiv textul integral al unei decizii fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau al unui acord prealabil privind prețul de transfer.

▼M3

Articolul 8aa

Domeniul de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații cu privire la raportul pentru fiecare țară în parte

(1)  Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune societății-mamă finale a unui grup de întreprinderi multinaționale care își are rezidența fiscală pe teritoriul său, sau oricărei alte entități raportoare în conformitate cu secțiunea II din anexa III, să prezinte un raport pentru fiecare țară în parte pentru fiecare an fiscal de raportare, în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaționale în conformitate cu secțiunea II din anexa III.

(2)  Autoritatea competentă a unui stat membru în care a fost primit raportul pentru fiecare țară în parte în temeiul alineatului (1) comunică, prin intermediul schimbului automat și în termenul stabilit la alineatul (4), raportul pentru fiecare țară în parte oricărui alt stat membru în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități constitutive din grupul de întreprinderi multinaționale al entității raportoare își au rezidența fiscală sau sunt supuse impozitării pentru activitatea economică desfășurată prin intermediul unui sediu permanent.

(3)  Raportul pentru fiecare țară în parte trebuie să conțină următoarele informații cu privire la grupul de întreprinderi multinaționale:

(4)  Comunicarea are loc în termen de 15 luni de la ultima zi a anului fiscal al grupului de întreprinderi multinaționale la care se referă raportul pentru fiecare țară în parte. Primul raport pentru fiecare țară în parte se comunică pentru anul fiscal al grupului de întreprinderi multinaționale începând cu data de 1 ianuarie 2016 sau ulterior acestei date, comunicare care are loc în termen de 18 luni de la ultima zi a anului fiscal respectiv.

▼M5

Articolul 8ab

Domeniul de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării

(1)  Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune intermediarilor să depună la autoritățile competente informațiile aflate la cunoștința, în posesia sau sub controlul lor cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării, în termen de 30 de zile începând:

oricare dintre aceste momente survine mai întâi.

În pofida primului paragraf, intermediarii menționați la articolul 3 punctul 21 al doilea paragraf au, de asemenea, obligația de a depune informații în termen de 30 de zile începând din ziua următoare datei la care au furnizat ajutor, asistență sau consiliere, în mod direct sau prin intermediul altor persoane.

(2)  În cazul modalităților comercializabile, statele membre iau măsurile necesare pentru a impune intermediarului să întocmească un raport periodic, la fiecare trei luni, prin care să furnizeze o variantă actualizată care să conțină noile informații care fac obiectul raportării, menționate la punctul 14 literele (a), (d), (g) și (h), care au devenit disponibile de la depunerea ultimului raport.

(3)  În cazul în care intermediarul are răspunderea de a depune informații cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării la autoritățile competente din mai multe state membre, aceste informații se depun numai în statul membru care ocupă primul loc în lista de mai jos:

(4)  În cazul în care, în temeiul alineatului (3), există o obligație de raportare multiplă, intermediarul este exonerat de depunerea informațiilor dacă deține dovada, în conformitate cu dreptul intern, că aceleași informații au fost depuse într-un alt stat membru.

(5)  Fiecare stat membru poate lua măsurile necesare pentru a da intermediarilor dreptul la o derogare de la depunerea informațiilor cu privire la o modalitate transfrontalieră care face obiectul raportării în cazul în care obligația de raportare ar încălca privilegiul profesional legal în temeiul dreptului intern al statului membru respectiv. În aceste circumstanțe, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune intermediarilor să notifice fără întârziere oricărui alt intermediar sau, dacă nu există un alt intermediar, contribuabilului relevant obligațiile de raportare care îi revin în temeiul alineatului (6).

Intermediarii nu pot beneficia de o derogare în temeiul primului paragraf decât în măsura în care își desfășoară activitatea în limitele legilor naționale relevante care le definesc profesia.

(6)  Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune ca, în cazul în care nu există niciun intermediar sau în care intermediarul informează contribuabilul relevant sau un alt intermediar cu privire la aplicarea unei derogări în temeiul alineatului (5), obligația de depunere a informațiilor cu privire la o modalitate transfrontalieră care face obiectul raportării revine celuilalt intermediar informat sau, dacă acesta nu există, contribuabilului relevant.

(7)  Contribuabilul relevant căruia îi revine obligația de raportare depune informațiile în termen de 30 de zile începând din ziua următoare datei la care modalitatea transfrontalieră care face obiectul raportării este pusă la dispoziția respectivului contribuabil relevant în vederea implementării sau este pregătită pentru implementarea de către contribuabilul relevant sau din momentul în care a fost făcut primul pas în procesul de implementare legat de contribuabilul relevant, oricare dintre aceste momente survine mai întâi.

În cazul în care contribuabilul relevant are obligația de a depune informații privind modalitatea transfrontalieră care face obiectul raportării la autoritățile competente din mai multe state membre, aceste informații se depun numai la autoritățile competente din statul membru care ocupă primul loc în lista de mai jos:

(8)  În cazul în care, în temeiul alineatului (7), există o obligație de raportare multiplă, contribuabilul relevant este exonerat de depunerea informațiilor dacă deține dovada, în conformitate cu dreptul intern, că aceleași informații au fost depuse într-un alt stat membru.

(9)  Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune ca, în cazul în care există mai mulți intermediari, obligația de depunere a informațiilor cu privire la modalitatea transfrontalieră care face obiectul raportării revine tuturor intermediarilor implicați în aceeași modalitate transfrontalieră care face obiectul raportării.

Un intermediar este exonerat de depunerea informațiilor numai dacă are o dovadă, în conformitate cu dreptul intern, că aceleași informații menționate la alineatul (14) au fost depuse deja de un alt intermediar.

(10)  Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune ca, în cazul în care obligația de raportare revine contribuabilului relevant și în cazul în care există mai mulți contribuabili relevanți, contribuabilul relevant care depune informațiile în conformitate cu alineatul (6) să fie cel care ocupă primul loc în lista de mai jos:

Orice contribuabil relevant este exonerat de depunerea informațiilor numai dacă deține dovada, în conformitate cu dreptul intern, că aceleași informații menționate la alineatul (14) au fost depuse deja de un alt contribuabil relevant.

(11)  Fiecare stat membru poate lua măsurile necesare pentru a impune fiecărui contribuabil relevant depune la autoritatea fiscală informațiile cu privire la utilizarea modalității transfrontaliere raportabile care face obiectul raportării în fiecare an în care aceasta a fost utilizată.

▼C3

(12)  Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a le impune intermediarilor și contribuabililor relevanți să depună informațiile cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării a căror primă etapă a fost implementată între 25 iunie 2018 și 30 iunie 2020. Intermediarii și contribuabilii relevanți, după caz, depun informațiile cu privire la respectivele modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării până la 31 august 2020.

▼M5

(13)  Autoritatea competentă a unui stat membru în care au fost depuse informațiile în conformitate cu alineatele (1)-(12) din prezentul articol comunică, prin intermediul unui schimb automat, informațiile precizate la alineatul (14) din prezentul articol către autoritățile competente din toate celelalte state membre, în conformitate cu modalitățile practice adoptate în temeiul articolului 21.

(14)  Informațiile care trebuie comunicate de autoritatea competentă a unui stat membru în temeiul alineatului (13) includ, după caz, următoarele:

(15)  Faptul că o administrație fiscală nu reacționează la o modalitate transfrontalieră care face obiectul raportării nu implică acceptarea valabilității sau a tratamentului fiscal ale respectivei modalități.

(16)  Pentru a facilita schimbul de informații menționat la alineatul (13) din prezentul articol, Comisia adoptă modalitățile practice necesare pentru punerea în aplicare a prezentului articol, inclusiv măsuri de standardizare a comunicării informațiilor prevăzute la alineatul (14) din prezentul articol, în cadrul procedurii de stabilire a formularului standard menționat la articolul 20 alineatul (5).

(17)  Comisia nu are acces la informațiile menționate la alineatul (14) literele (a), (c) și (h).

(18)  Schimbul automat de informații are loc în termen de o lună de la sfârșitul trimestrului în care au fost depuse informațiile. Primele informații se comunică până la 31 octombrie 2020.

▼M2

Articolul 8b

Statistici privind schimburile automate

(1)  Înainte de 1 ianuarie 2018, statele membre pun la dispoziția Comisiei în fiecare an statistici cu privire la volumul schimburilor automate prevăzute la articolele 8 și 8a și, în măsura posibilului, informații cu privire la costurile și beneficiile administrative și de altă natură relevante legate de schimburile care au avut loc și orice potențiale modificări, atât pentru administrațiile fiscale, cât și pentru terți.

(2)  Înainte de 1 ianuarie 2019, Comisia înaintează un raport care furnizează o privire de ansamblu și o evaluare a statisticilor și a informațiilor primite în temeiul alineatului (1) al prezentului articol, referitor la aspecte precum costurile și beneficiile administrative și de altă natură relevante ale schimbului automat de informații, precum și la aspecte practice legate de acesta. Dacă este oportun, Comisia prezintă Consiliului o propunere privind categoriile și condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (1), inclusiv condiția ca informațiile referitoare la rezidenții din alte state membre să fie disponibile, sau elementele menționate la articolul 8 alineatul (3a), ori ambele.

Atunci când examinează o propunere înaintată de Comisie, Consiliul evaluează consolidarea suplimentară a eficienței și a funcționării schimbului automat de informații și creșterea standardului aferent, pentru a se prevedea că:

▼B

SECȚIUNEA III

Schimbul spontan de informații

Articolul 9

Domeniul de aplicare și condițiile schimbului spontan de informații

(1)  Autoritatea competentă din fiecare stat membru comunică autorității competente din orice alt stat membru interesat informațiile menționate la articolul 1 alineatul (1), în oricare dintre următoarele situații:

(2)  Autoritățile competente din fiecare stat membru pot să comunice, prin schimb spontan, autorităților competente din celelalte state membre orice informații de care au cunoștință și care pot fi utile autorităților competente din celelalte state membre.

Articolul 10

Termene

(1)  Autoritatea competentă căreia i se pun la dispoziție informațiile menționate la articolul 9 alineatul (1) transmite informațiile respective autorității competente a oricărui alt stat membru interesat, cât de curând posibil, dar nu mai târziu de o lună de la data la care informațiile au fost puse la dispoziție.

(2)  Autoritatea competentă căreia i se comunică informațiile în temeiul articolului 9 confirmă, dacă este posibil prin mijloace electronice, primirea acestor informații autorității competente care le-a furnizat, fără întârziere și, în orice caz, în termen de cel mult șapte zile lucrătoare de la primire.

CAPITOLUL III

ALTE FORME DE COOPERARE ADMINISTRATIVĂ

SECȚIUNEA I

Prezența în birourile administrative și participarea la anchetele administrative

Articolul 11

Domeniu de aplicare și condiții

(1)  Prin acord între autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată și în conformitate cu condițiile stabilite de aceasta din urmă, funcționarii autorizați de autoritatea solicitantă pot, în vederea schimbului de informații menționat la articolul 1 alineatul (1):

În cazul în care informațiile solicitate sunt incluse în documente la care funcționarii autorității solicitate au acces, funcționarii autorității solicitante primesc copii ale acestor documente.

(2)  În măsura în care acest lucru este permis conform legislației statului membru solicitat, acordul menționat la alineatul (1) poate prevedea că, atunci când funcționarii autorității solicitante sunt prezenți în timpul anchetelor administrative, ei pot intervieva diverse persoane și pot examina diverse registre.

Refuzul unei persoane care face obiectul unei anchete de a respecta măsurile de control luate de funcționarii autorității solicitante este tratat de către autoritatea solicitată drept un refuz împotriva propriilor săi funcționari.

(3)  Funcționarii abilitați de statul membru solicitant prezenți într-un alt stat membru în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate identitatea și calitatea oficială.

SECȚIUNEA II

Controale simultane

Articolul 12

Controale simultane

(1)  Atunci când două sau mai multe state membre convin să efectueze controale simultane, fiecare pe teritoriul propriu, ale uneia sau mai multor persoane care prezintă un interes comun sau complementar, pentru a face schimb cu informațiile astfel obținute, se aplică alineatele (2), (3) și (4).

(2)  Autoritatea competentă din fiecare stat membru identifică în mod independent persoanele pentru care intenționează să propună un control simultan. Ea notifică autorităților competente din celelalte state membre implicate orice cazuri pentru care propune efectuarea unui control simultan, indicând motivele acestei alegeri.

Autoritatea competentă indică perioada în care trebuie efectuate aceste controale.

(3)  Autoritatea competentă a fiecărui stat membru implicat decide dacă dorește să participe la controalele simultane. Aceasta confirmă autorității competente care a propus controlul simultan acordul său sau îi comunică refuzul său motivat.

(4)  Autoritatea competentă din fiecare stat membru implicat desemnează un reprezentant însărcinat cu supravegherea și coordonarea operațiunii de control.

SECȚIUNEA III

Notificări administrative

Articolul 13

Cereri de notificare

(1)  La cererea autorității competente a unui stat membru, autoritatea competentă a unui alt stat membru comunică destinatarului, în conformitate cu normele care reglementează notificarea actelor similare în statul membru solicitat, toate actele și deciziile emise de autoritățile administrative ale statului membru solicitant și care se referă la aplicarea pe teritoriul său a legislației privind taxele și impozitele reglementate de prezenta directivă.

(2)  Cererile de notificare precizează obiectul actului sau al deciziei care trebuie notificate și indică numele și adresa destinatarului, precum și orice alte informații care pot facilita identificarea acestuia.

(3)  Autoritatea solicitată informează de îndată autoritatea solicitantă cu privire la răspunsul său la cererea respectivă și îi comunică, în special, data notificării destinatarului în privința actului sau a deciziei.

(4)  Autoritatea solicitantă face o cerere de notificare în temeiul prezentului articol numai în cazul în care nu este în măsură să efectueze notificarea în conformitate cu normele care reglementează notificarea instrumentelor în cauză în statul membru solicitant sau în cazul în care o astfel de notificare ar cauza dificultăți disproporționate. Autoritatea competentă a unui stat membru poate transmite orice document prin poștă recomandată sau prin poștă electronică în mod direct unei persoane aflate pe teritoriul unui alt stat membru.

SECȚIUNEA IV

Feedback

Articolul 14

Condiții

(1)  În cazul în care o autoritate competentă furnizează informații în temeiul articolului 5 sau 9, aceasta poate solicita autorității competente care primește informațiile să transmită feedback cu privire la informațiile primite. În cazul în care se solicită feedback, autoritatea competentă care a primit informațiile transmite feedbackul autorității competente care a furnizat informațiile, fără a aduce atingere normelor privind secretul fiscal și protecția datelor, aplicabile în statul său membru, în cel mai scurt timp posibil și în termen de cel mult trei luni de la momentul în care se cunoaște rezultatul utilizării informațiilor solicitate. Comisia stabilește măsurile practice în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

(2)  Autoritățile competente ale statelor membre transmit anual celorlalte state membre feedback cu privire la schimbul automat de informații, în conformitate cu măsurile practice convenite bilateral.

SECȚIUNEA V

Schimbul de experiență și de bune practici

Articolul 15

Domeniu de aplicare și condiții

(1)  Împreună cu Comisia, statele membre examinează și evaluează cooperarea administrativă prevăzută de prezenta directivă și fac schimb de experiență în scopul îmbunătățirii acestei cooperări și, dacă este cazul, al elaborării unor norme în domeniile respective.

(2)  Alături de Comisie, statele membre pot elabora orientări cu privire la orice aspect considerat necesar pentru schimbul de bune practici și schimbul de experiență.

CAPITOLUL IV

CONDIȚII APLICABILE COOPERĂRII ADMINISTRATIVE

Articolul 16

Transmiterea de informații și documente

(1)  Informațiile comunicate între statele membre sub orice formă conform prezentei directive intră sub incidența secretului profesional și se bucură de protecția conferită informațiilor de acest tip în temeiul legislației interne a statului membru care le primește. Astfel de informații pot fi utilizate pentru administrarea și aplicarea legislației interne a statelor membre referitoare la taxele și impozitele menționate la articolul 2.

▼C1

Aceste informații pot fi utilizate, de asemenea, pentru stabilirea și recuperarea altor taxe și impozite prevăzute la articolul 2 din Directiva 2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de impozite, taxe și alte măsuri ( 3 ) sau pentru stabilirea și recuperarea contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială.

▼B

De asemenea, acestea pot fi folosite în legătură cu procedurile judiciare și administrative care pot implica sancțiuni, inițiate ca urmare a încălcării legislației fiscale, fără a aduce atingere normelor și dispozițiilor generale care reglementează drepturile acuzaților și martorilor în cadrul acestor proceduri.

(2)  Informațiile și documentele primite conform prezentei directive pot fi utilizate în alte scopuri decât cele menționate la alineatul (1), cu permisiunea autorității competente a unui stat membru care comunică informații conform prezentei directive și numai în măsura în care acest lucru este permis în temeiul legislației statului membru al autorității competente care primește informațiile. O astfel de permisiune se acordă dacă informațiile pot fi utilizate în scopuri asemănătoare în statul membru al autorității competente care comunică informațiile.

(3)  Dacă o autoritate competentă a unui stat membru consideră că informațiile primite de la autoritatea competentă a unui alt stat membru pot fi utile, în scopurile menționate la alineatul (1), autorității competente a unui al treilea stat membru, le poate transmite acesteia din urmă, cu condiția ca această transmisie să respecte normele și procedurile prevăzute de prezenta directivă. Aceasta informează autoritatea competentă a statului membru din care provin informațiile cu privire la intenția sa de a împărtăși informațiile respective unui stat membru terț. Statul membru din care provin informațiile se poate opune împărtășirii informațiilor respective în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii comunicării din partea statului membru care dorește să împărtășească informațiile.

(4)  Permisiunea de a utiliza în temeiul alineatului (2) informațiile transmise în temeiul alineatului (3) poate fi acordată numai de către autoritatea competentă a statului membru de unde provin informațiile.

(5)  Informațiile, rapoartele, declarațiile și orice alte documente, precum și copiile certificate sau extrasele din aceste documente, obținute de autoritatea solicitată și comunicate autorității solicitante în temeiul prezentei directive pot fi invocate ca dovezi de către organismele competente ale statului membru solicitant, în același mod ca informațiile, rapoartele, declarațiile și orice alte documente similare furnizate de o autoritate din statul membru respectiv.

▼M3

(6)  În pofida alineatelor (1)-(4) de la prezentul articol, informațiile comunicate de statele membre între ele în temeiul articolului 8aa sunt utilizate în scopul evaluării riscurilor de nivel înalt aferente prețurilor de transfer și a riscurilor aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor, inclusiv al evaluării riscului de neconformare de către membrii grupului de întreprinderi multinaționale la normele aplicabile în materie de prețuri de transfer și, după caz, în scopul analizelor economice și statistice. Ajustarea prețurilor de transfer de către autoritățile fiscale din statul membru destinatar nu se bazează pe informațiile care fac obiectul schimbului în temeiul articolului 8aa. În pofida celor de mai sus, nu există nicio interdicție privind utilizarea informațiilor comunicate de statele membre între ele în temeiul articolului 8aa ca bază pentru efectuarea de cercetări suplimentare ale acordurilor privind prețurile de transfer ale grupului de întreprinderi multinaționale sau ale altor aspecte de natură fiscală în cursul unui audit fiscal și, prin urmare, pot fi făcute ajustări corespunzătoare ale venitului impozabil al entității constitutive.

▼B

Articolul 17

Limite

(1)  Autoritatea solicitată dintr-un stat membru furnizează autorității solicitante dintr-un alt stat membru informațiile menționate la articolul 5, cu condiția ca autoritatea solicitantă să fi epuizat sursele uzuale de informații pe care le-ar fi putut utiliza în această situație pentru a obține informațiile solicitate, fără a risca să pună în pericol atingerea scopului urmărit.

(2)  Prezenta directivă nu impune unui stat membru solicitat obligația de a efectua anchete sau de a comunica informații, în cazul în care efectuarea acestor anchete sau obținerea informațiilor respective pentru propriile scopuri ar fi contrară legislației acelui stat membru.

(3)  Autoritatea competentă a unui stat membru solicitat poate refuza să furnizeze informații, în cazul în care statul membru solicitant nu este în măsură, din motive juridice, să furnizeze informații similare.

(4)  Furnizarea de informații poate fi refuzată în cazul în care ar conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional sau a unui procedeu comercial ori a unor informații a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice.

(5)  Autoritatea solicitată comunică autorității solicitante motivele refuzului de a răspunde la cererea de informații.

Articolul 18

Obligații

(1)  În cazul în care un stat membru solicită informații în temeiul prezentei directive, statul membru solicitat recurge la mecanismul său de colectare de informații pentru a obține informațiile solicitate, chiar dacă acestea nu îi sunt necesare pentru propriile scopuri fiscale. Această obligație nu aduce atingere articolului 17 alineatele (2), (3) și (4), ale căror dispoziții nu pot fi în niciun caz interpretate în sensul autorizării unui stat membru solicitat să refuze furnizarea informațiilor pentru simplul motiv că acestea nu prezintă un interes național.

(2)  Dispozițiile articolului 17 alineatele (2) și (4) nu pot fi în niciun caz interpretate ca permițând unei autorități solicitate a unui stat membru să refuze furnizarea de informații pentru simplul motiv că aceste informații sunt deținute de o bancă, de o altă instituție financiară, de o persoană desemnată sau care acționează în calitate de agent sau de administrator, sau că informațiile respective se referă la participațiile la capitalul unei persoane.

(3)  Fără a aduce atingere alineatului (2), statele membre pot refuza transmiterea informațiilor solicitate în cazul în care aceste informații se referă la perioade de impozitare dinainte de 1 ianuarie 2011, iar transmiterea unor astfel de informații ar fi putut fi refuzată pe baza articolului 8 alineatul (1) din Directiva 77/799/CEE dacă ar fi fost solicitate înainte de 11 martie 2011.

Articolul 19

Lărgirea cooperării extinse oferite unei țări terțe

Atunci când un stat membru oferă unei țări terțe o cooperare mai extinsă decât cea prevăzută de prezenta directivă, statul membru respectiv nu poate refuza o astfel de cooperare extinsă cu niciunul dintre celelalte state membre care doresc să inițieze o astfel de cooperare extinsă reciprocă cu statul membru respectiv.

Articolul 20

Formulare-tip și formate electronice

(1)  Cererile de informații și de anchete administrative formulate conform articolului 5 și răspunsurile aferente, confirmările de primire, cererile de informații generale suplimentare și declarațiile de incapacitate sau de refuz în temeiul articolului 7 se trimit, în măsura posibilului, pe baza unui formular-tip adoptat de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

Formularele-tip pot fi însoțite de rapoarte, declarații sau orice alte documente, precum și de copii certificate sau de extrase din acestea.

(2)  Formularul-tip menționat la alineatul (1) include cel puțin următoarele informații care trebuie furnizate de către autoritatea solicitantă:

În măsura cunoscută și în acord cu evoluțiile internaționale, autoritatea solicitantă poate furniza numele și adresa oricărei persoane despre care se crede că deține informațiile solicitate, precum și orice element care poate facilita colectarea de informații de către autoritatea solicitată.

(3)  Informațiile spontane și confirmarea acestora, prevăzute la articolele 9 și, respectiv, 10, cererile de notificări administrative prevăzute la articolul 13 și feedbackul prevăzut la articolul 14 se transmit prin intermediul formularului-tip adoptat de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

▼M1

(4)  Schimbul automat de informații prevăzut la articolul 8 se efectuează utilizând un format electronic standardizat conceput pentru facilitarea unui astfel de schimb automat și bazat pe formatul electronic existent în temeiul articolului 9 din Directiva 2003/48/CE, format care trebuie utilizat pentru toate tipurile de schimb automat de informații, adoptat de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

▼M5

(5)  Comisia adoptă formulare standard, inclusiv regimul lingvistic, în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2), în următoarele cazuri:

Aceste formulare standard nu conțin mai mult decât componentele pentru schimbul de informații enumerate la articolul 8a alineatul (6) și la articolul 8ab alineatul (14) și alte câmpuri conexe care sunt legate de aceste componente și care sunt necesare pentru realizarea obiectivelor respective ale articolelor 8a și 8ab.

Regimul lingvistic menționat la primul paragraf nu împiedică statele membre să comunice informațiile menționate la articolele 8a și 8ab în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii. Cu toate acestea, este posibil ca regimul lingvistic respectiv să prevadă transmiterea elementelor esențiale ale informațiilor și într-o altă limbă oficială a Uniunii.

▼M3

(6)  Schimbul automat de informații cu privire la raportul pentru fiecare țară în parte în conformitate cu articolul 8aa se face utilizând formularul-tip prevăzut în tabelele 1, 2 și 3 din secțiunea III a anexei III. Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, regimul lingvistic al acestui schimb până la 31 decembrie 2016. Acestea nu împiedică statele membre să comunice informațiile menționate la articolul 8aa în oricare dintre limbile oficiale și de lucru ale Uniunii. Cu toate acestea, este posibil ca regimul lingvistic să prevadă transmiterea elementelor esențiale ale informațiilor și într-o altă limbă oficială a Uniunii. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

▼B

Articolul 21

Măsuri practice

(1)  Informațiile comunicate în temeiul prezentei directive se furnizează, în măsura posibilului, prin mijloace electronice, utilizând rețeaua CCN.

Dacă este necesar, Comisia adoptă măsurile practice necesare pentru punerea în aplicarea a primului paragraf în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

▼M1

(2)  Comisia este însărcinată să efectueze orice adaptare a rețelei CCN necesară pentru a permite schimbul de informații de acest tip între statele membre și să asigure securitatea rețelei CCN.

Statele membre sunt însărcinate să efectueze orice adaptare a sistemelor lor necesară pentru a permite schimbul de informații de acest tip prin intermediul rețelei CCN și să asigure securitatea sistemelor lor.

Statele membre se asigură că fiecărei Persoane care face obiectul raportării îi este notificată încălcarea securității datelor sale atunci când respectiva încălcare este de natură să afecteze în mod negativ protecția datelor cu caracter personal sau a vieții private a persoanei în cauză.

Statele membre renunță la orice cerere de rambursare a cheltuielilor ocazionate de aplicarea prezentei directive, exceptând, după caz, cheltuielile cu onorariile plătite experților.

▼M2

(3)  Persoanele acreditate în mod corespunzător de autoritatea de acreditare în materie de securitate a Comisiei pot avea acces la informațiile în cauză numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru întreținerea, menținerea și dezvoltarea registrului menționat la alineatul (5) și a rețelei CCN.

▼B

(4)  Cererile de cooperare, inclusiv cererile de notificare, și documentele anexate pot fi redactate în orice limbă aleasă de comun acord de autoritatea solicitată și autoritatea solicitantă.

Cererile respective sunt însoțite de o traducere în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru al autorității solicitate numai în situații speciale, când autoritatea solicitată motivează cererea de traducere.

▼M5

(5)  Până la 31 decembrie 2017, Comisia dezvoltă și dotează cu sprijin tehnic și logistic un registru central securizat la nivel de stat membru privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, în care informațiile care urmează să fie comunicate în cadrul articolului 8a alineatele (1) și (2) se înregistrează în vederea efectuării schimbului automat prevăzut la respectivele alineate.

Până la 31 decembrie 2019, Comisia dezvoltă și dotează cu sprijin tehnic și logistic un registru central securizat la nivel de stat membru privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, în care informațiile care urmează să fie comunicate în cadrul articolului 8ab alineatele (13), (14) și (16) se înregistrează în vederea efectuării schimbului automat prevăzut la respectivele alineate.

Autoritățile competente ale tuturor statelor membre au acces la informațiile înregistrate în respectivul registru. Comisia are, la rândul ei, acces la informațiile înregistrate în respectivul registru, dar în limitele prevăzute la articolul 8a alineatul (8) și la articolul 8ab alineatul (17). Modalitățile practice necesare sunt adoptate de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

Până când respectivul registru central securizat devine operațional, schimbul automat menționat la articolul 8a alineatele (1) și (2) și la articolul 8ab alineatele (13), (14) și (16) se realizează în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol și cu modalitățile practice aplicabile.

▼M3

(6)  Informațiile comunicate în temeiul articolului 8aa alineatul (2) se furnizează prin mijloace electronice utilizând rețeaua CCN. Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, mecanismele practice necesare pentru modernizarea rețelei CCN. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

▼B

Articolul 22

Obligații speciale

(1)  Statele membre iau toate măsurile necesare pentru:

▼M4

(1a)  În scopul punerii în aplicare și al asigurării respectării legilor statelor membre care pun în aplicare prezenta directivă, precum și pentru asigurarea funcționării cooperării administrative pe care o instituie, statele membre asigură prin lege accesul autorităților fiscale la mecanismele, procedurile, documentele și informațiile menționate la articolele 13, 30, 31 și 40 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului ( 4 ).

▼B

(2)  Comisia comunică fiecărui stat membru orice informații generale privind implementarea și aplicarea prezentei directive pe care le primește și pe care este în măsură să le furnizeze.

CAPITOLUL V

RELAȚIILE CU COMISIA

Articolul 23

Evaluare

(1)  Statele membre și Comisia examinează și evaluează funcționarea sistemului de cooperare administrativă prevăzut de prezenta directivă.

(2)  Statele membre transmit Comisiei orice informații pertinente necesare pentru evaluarea eficacității cooperării administrative prevăzute de prezenta directivă în ceea ce privește combaterea fraudei și a evaziunii fiscale.

▼M5

(3)  Statele membre transmit Comisiei o evaluare anuală a eficacității schimbului automat de informații prevăzut la articolele 8, 8a, 8aa și 8ab, precum și rezultatele practice obținute. Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, formularul și condițiile de comunicare a evaluării anuale respective. Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).

▼B

(4)  Comisia stabilește, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (2), o listă cu datele statistice care urmează să fie furnizate de statele membre în vederea evaluării prezentei directive.

▼M2 —————

▼M2

Articolul 23a

Confidențialitatea informațiilor

(1)  În conformitate cu dispozițiile aplicabile autorităților din Uniune, Comisia păstrează confidențialitatea informațiilor care îi sunt comunicate în temeiul prezentei directive, informații care nu pot fi utilizate în alte scopuri în afară de cele necesare pentru a stabili dacă și în ce măsură statele membre se conformează prezentei directive.

(2)  Informațiile comunicate Comisiei de un stat membru în temeiul articolului 23, precum și orice raport sau document elaborat de Comisie pe baza acestor informații pot fi transmise altor state membre. Astfel de informații transmise intră sub incidența secretului de serviciu și beneficiază de protecția acordată informațiilor asemănătoare conform legislației interne a statului membru care le-a primit.

Rapoartele și documentele întocmite de Comisie, menționate în primul paragraf, pot fi utilizate de statele membre doar în scopuri analitice, nu se publică și nici nu se pun la dispoziția unei alte persoane sau a unui alt organism fără acordul expres al Comisiei.

▼B

CAPITOLUL VI

RELAȚII CU ȚĂRILE TERȚE

Articolul 24

Schimbul de informații cu țările terțe

(1)  În cazul în care autoritatea competentă a unui stat membru primește de la o țară terță informații care sunt în mod previzibil relevante pentru administrarea și aplicarea legilor interne ale acestui stat membru în privința taxelor și impozitelor menționate la articolul 2, autoritatea respectivă poate, în măsura în care acest lucru este permis în temeiul unui acord cu țara terță respectivă, să comunice aceste informații autorităților competente ale statelor membre pentru care ar putea fi utile și oricărei autorități solicitante.

(2)  Autoritățile competente pot transmite unei țări terțe, conform normelor interne privind comunicarea datelor cu caracter personal către țările terțe, informații obținute în temeiul prezentei directive, dacă toate condițiile de mai jos sunt îndeplinite:

CAPITOLUL VII

DISPOZIȚII GENERALE ȘI FINALE

Articolul 25

Protecția datelor

▼M1

(1)  Toate schimburile de informații efectuate în temeiul prezentei directive fac obiectul dispozițiilor de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE. Totuși, în scopul aplicării corecte a prezentei directive, statele membre limitează domeniul de aplicare a obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul 10, articolul 11 alineatul (1), articolele 12 și 21 din Directiva 95/46/CE, în măsura în care acest lucru este necesar pentru protejarea intereselor menționate la articolul 13 alineatul (1) litera (e) din directiva respectivă.

▼M2

(1a)  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 se aplică în cazul oricărei prelucrări de date cu caracter personal în temeiul prezentei directive de către instituțiile și organismele Uniunii. Cu toate acestea, în scopul aplicării corecte a prezentei directive, domeniul de aplicare al obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul 11, articolul 12 alineatul (1) și articolele 13-17 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 este limitat în măsura în care acest lucru este necesar pentru protejarea intereselor menționate la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv.

▼M1

(2)  Instituțiile Financiare Raportoare și autoritățile competente din fiecare stat membru sunt considerate a fi operatori de date în sensul Directivei 95/46/CE.

(3)  Fără a aduce atingere alineatului (1), fiecare stat membru se asigură atât că fiecare Instituție Financiară Raportoare aflată sub jurisdicția sa informează fiecare Persoană care face obiectul raportării cu privire la faptul că informațiile care o privesc, menționate la articolul 8 alineatul (3a), vor fi culese și transferate în conformitate cu prezenta directivă, cât și că instituția respectivă furnizează persoanei toate informațiile la care aceasta are dreptul în temeiul legislației naționale de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE în timp util pentru ca persoana să își poată exercita drepturile în materie de protecție a datelor și, în orice caz, înainte ca Instituția Financiară Raportoare să transmită informațiile menționate la articolul 8 alineatul (3a) autorității competente din statul său membru de rezidență.

(4)  Informațiile prelucrate în conformitate cu prezenta directivă se păstrează o perioadă care nu depășește perioada necesară pentru atingerea obiectivelor prezentei directive și, în orice caz, în conformitate cu normele naționale, referitoare la termenele de prescripție, ale fiecărui operator de date.

▼M5

Articolul 25a

Sancțiuni

Statele membre stabilesc normele referitoare la sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și în ceea ce privește articolele 8aa și 8ab și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile prevăzute sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

▼M3

Articolul 26

Procedura comitetului

(1)  Comisia este asistată de Comitetul privind cooperarea administrativă în domeniul impozitării. Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului ( 5 ).

(2)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

▼M5

Articolul 27

Raportare

(1)  La fiecare cinci ani după data de 1 ianuarie 2013, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive.

(2)  La fiecare doi ani după data de 1 iulie 2020, statele membre și Comisia evaluează relevanța anexei IV, iar Comisia prezintă un raport Consiliului. Raportul respectiv este însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.

▼M6

Articolul 27a

Amânarea opțională a termenelor din cauza pandemiei de COVID‐19

(1)  În pofida termenelor de depunere a informațiilor prevăzute la articolul 8ab alineatul (12), statele membre pot adopta măsurile necesare pentru a permite intermediarilor și contribuabililor relevanți să depună, până la 28 februarie 2021, informații cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării, cu privire la care primul pas în procesul de implementare a fost făcut între 25 iunie 2018 și 30 iunie 2020.

(2)  În cazul în care statele membre adoptă măsurile menționate la alineatul (1), acestea adoptă, de asemenea, măsurile necesare pentru a permite ca:

(3)  În pofida termenului prevăzut la articolul 8 alineatul (6) litera (b), statele membre pot adopta măsurile necesare astfel încât comunicarea informațiilor menționată la articolul 8 alineatul (3a) care se referă la anul calendaristic 2019 sau la o altă perioadă de raportare corespunzătoare să aibă loc în termen de 12 luni de la sfârșitul anului calendaristic 2019 sau al celeilalte perioade de raportare corespunzătoare.

Articolul 27b

Prelungirea perioadei de amânare

(1)  Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de punere în aplicare pentru a prelungi perioada de amânare a termenelor prevăzute la articolul 27a cu trei luni, cu condiția ca riscurile grave pentru sănătatea publică, obstacolele și perturbarea economică cauzate de pandemia de COVID‐19 să persiste și ca statele membre să aplice măsuri de limitare a mișcării persoanelor.

(2)  Propunerea de decizie de punere în aplicare a Consiliului este înaintată Consiliului cu cel puțin o lună înainte de expirarea termenelor relevante.

▼B

Articolul 28

Abrogarea Directivei 77/799/CEE

Directiva 77/799/CEE se abrogă de la 1 ianuarie 2013.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă.

Articolul 29

Transpunere

(1)  Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și dispozițiile administrative necesare respectării prezentei directive de la 1 ianuarie 2013.

Totuși, acestea pun în aplicare actele cu putere de lege și dispozițiile administrative necesare respectării articolului 8 al prezentei directive de la 1 ianuarie 2015.

Acestea informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre prevăd metodele de efectuare a unei astfel de trimiteri.

(2)  Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 30

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 31

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

▼M1

---

ANEXA I

NORME DE RAPORTARE ȘI DE ►C2  DILIGENȚĂ FISCALĂ ◄ PENTRU SCHIMBUL DE INFORMAȚII REFERITOARE LA CONTURILE FINANCIARE

Prezenta anexă stabilește normele de raportare și de ►C2  diligență fiscală ◄ care trebuie să fie aplicate de către Instituțiile Financiare Raportoare pentru a permite statelor membre să comunice, prin schimb automat, informațiile menționate la articolul 8 alineatul (3a) din prezenta directivă. Prezenta anexă prevede, de asemenea, normele și procedurile administrative care trebuie să fie în vigoare în statele membre pentru ca acestea să asigure punerea în aplicare eficace și respectarea procedurilor de raportare și de ►C2  diligență fiscală ◄ , prezentate în continuare.

SECȚIUNEA I

CERINȚE GENERALE DE RAPORTARE

SECȚIUNEA II

CERINȚE GENERALE DE ►C2  DILIGENȚĂ FISCALĂ ◄

SECȚIUNEA III

►C2  DILIGENȚĂ FISCALĂ ◄ ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CONTURILE DE PERSOANĂ FIZICĂ PREEXISTENTE

SECȚIUNEA IV

►C2  DILIGENȚĂ FISCALĂ ◄ ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CONTURILE DE PERSOANĂ FIZICĂ NOI

Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării Conturilor care fac obiectul raportării dintre Conturile de Persoană Fizică Noi.

SECȚIUNEA V

►C2  DILIGENȚĂ FISCALĂ ◄ ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CONTURILE DE ENTITATE PREEXISTENTE

Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării Conturilor care fac obiectul raportării dintre Conturile de Entitate Preexistente.

SECȚIUNEA VI

►C2  DILIGENȚĂ FISCALĂ ◄ ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CONTURILE DE ENTITATE NOI

Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării Conturilor care fac obiectul raportării dintre Conturile de Entitate Noi.

Proceduri de examinare pentru identificarea Conturilor de entitate care fac obiectul obligației de raportare. Pentru Conturile de Entitate Noi, o Instituție Financiară Raportoare trebuie să aplice următoarele proceduri de examinare pentru a stabili dacă contul este deținut de una sau mai multe Persoane care fac obiectul raportării sau de ENFS pasive cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării:

SECȚIUNEA VII

NORME SPECIALE DE ►C2  DILIGENȚĂ FISCALĂ ◄

Se aplică următoarele norme suplimentare în punerea în aplicare a procedurilor de ►C2  diligență fiscală ◄ menționate anterior:

SECȚIUNEA VIII

DEFINIȚIILE TERMENILOR

Următorii termeni sunt definiți în continuare:

A.   Instituție Financiară Raportoare

B.   Instituție Financiară Nonraportoare

C.   Cont Financiar

D.   Cont care face obiectul raportării

E.   Diverse

SECȚIUNEA IX

PUNEREA ÎN APLICARE EFECTIVĂ

În conformitate cu articolul 8 alineatul (3a) din prezenta directivă, statele membre trebuie să dispună de norme și proceduri administrative menite să asigure punerea în aplicare eficace și respectarea procedurilor de raportare și de ►C2  diligență fiscală ◄ menționate anterior, inclusiv:

SECȚIUNEA X

DATE DE PUNERE ÎN APLICARE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE INSTITUȚIILE FINANCIARE RAPORTOARE SITUATE ÎN AUSTRIA

În cazul Instituțiilor Financiare Raportoare situate în Austria, toate trimiterile la „2016” și „2017” în prezenta anexă se interpretează drept trimiteri la „2017” și, respectiv, „2018”.

În cazul Conturilor preexistente deținute de Instituții Financiare Raportoare situate în Austria, toate trimiterile la „31 decembrie 2015” în prezenta anexă se interpretează drept trimiteri la „31 decembrie 2016”.

---

ANEXA II

NORME SUPLIMENTARE DE RAPORTARE ȘI DE ►C2  DILIGENȚĂ FISCALĂ ◄ PENTRU SCHIMBUL DE INFORMAȚII REFERITOARE LA CONTURILE FINANCIARE

1.   Modificarea circumstanțelor

O „modificare a circumstanțelor” include orice modificare care are drept rezultat adăugarea de informații relevante privind statutul unei persoane sau intră, în alt mod, în contradicție cu statutul persoanei respective. În plus, o modificare a circumstanțelor include orice modificare sau completare a informațiilor privind contul Titularului de cont (inclusiv adăugarea sau substituirea unui Titular de cont, ori altă modificare referitoare la acesta) sau orice modificare sau completare a informațiilor privind orice cont asociat cu un astfel de cont (aplicând normele privind agregarea conturilor prevăzute la anexa I secțiunea VII subsecțiunea C punctele 1-3), dacă o astfel de modificare sau completare a informațiilor afectează statutul Titularului de cont.

În cazul în care o Instituție Financiară Raportoare a aplicat testul cu privire la adresa de rezidență prevăzută la anexa I secțiunea III subsecțiunea B punctul 1 și intervine o modificare a circumstanțelor în urma căreia Instituția Financiară Raportoare află sau are motive să afle că Documentele justificative inițiale (sau orice alte documente echivalente) sunt incorecte sau nefiabile, Instituția Financiară Raportoare trebuie, până în ultima zi a anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare adecvate, ori în termen de 90 de zile calendaristice de la notificarea sau descoperirea unei asemenea modificări a circumstanțelor, oricare dintre acestea este mai recentă, să obțină o autocertificare și noi Documente Justificative pentru a stabili rezidența fiscală (rezidențele fiscale) a(le) Titularului de cont. În cazul în care o Instituție Financiară Raportoare nu poate obține autocertificarea și noi Documente Justificative până la data respectivă, aceasta trebuie să aplice procedura de căutare în registrul electronic prevăzută la anexa I secțiunea III subsecțiunea B punctele 2-6.

2.   Autocertificarea pentru Conturile de Entitate Noi

În ceea ce privește Conturile de entitate noi, pentru a stabili dacă o Persoană care exercită controlul asupra unei ENFS pasive este o Persoană care face obiectul raportării, o Instituție Financiară Raportoare se poate baza numai pe o autocertificare, fie din partea Titularului de cont, fie din partea Persoanei care exercită controlul.

3.   Rezidența unei Instituții Financiare

O Instituție Financiară este „rezidentă” într-un stat membru în cazul în care aceasta se află sub jurisdicția statului membru respectiv (și anume, statul membru poate impune raportarea de către Instituția Financiară). În general, în cazul în care o Instituție Financiară are rezidența fiscală într-un stat membru, aceasta se află sub jurisdicția acestui stat membru și, prin urmare, este o Instituție Financiară a statului membru. În cazul unei fiducii care este o Instituție Financiară (indiferent dacă aceasta este rezident fiscal într-un stat membru), fiducia este considerată a se afla sub jurisdicția unui stat membru dacă unul sau mai mulți fiduciari sunt rezidenți în respectivul stat membru, cu excepția cazului în care fiducia raportează altui stat membru toate informațiile care trebuie raportate în temeiul prezentei directive cu privire la Conturile care fac obiectul raportării administrate de fiducie, în virtutea faptului că fiducia are rezidența fiscală în acel stat membru. Cu toate acestea, în cazul în care o Instituție Financiară (care nu este o fiducie) nu are rezidență fiscală (de exemplu, pentru că este considerată transparentă din punct de vedere fiscal sau pentru că se află într-o jurisdicție în care nu există impozit pe venit), se consideră că aceasta se află sub jurisdicția unui stat membru și că este, prin urmare, o Instituție Financiară a statului membru, în cazul în care:

În cazul în care o Instituție Financiară (care nu este o fiducie) este rezidentă în două sau mai multe state membre, respectiva Instituție Financiară face obiectul cerințelor de raportare și de ►C2  diligență fiscală ◄ ale statului membru în care aceasta își menține Contul/Conturile Financiar(e).

4.   Cont administrat

În general, se poate considera că un cont este administrat de către o Instituție Financiară în următoarele situații:

5.   Fiducii care sunt ENFS pasive

O Entitate precum o societate civilă, o societate cu răspundere limitată sau o construcție juridică similară care nu are rezidență fiscală, în conformitate anexa I secțiunea VIII subsecțiunea D punctul 3, este considerată ca fiind rezidentă în jurisdicția în care se află sediul conducerii efective. În acest sens, o persoană juridică sau o construcție juridică este considerată a fi „similară” cu o societate civilă și cu o societate cu răspundere limitată în cazul în care aceasta nu este tratată ca o unitate impozabilă într-un stat membru în temeiul legislației fiscale a acestui stat membru. Cu toate acestea, în scopul de a evita raportarea dublă (ținând cont de sfera amplă a termenului „Persoane care exercită controlul” în cazul fiduciilor), o fiducie care este o ENFS pasivă nu poate fi considerată o construcție juridică similară.

6.   Adresa sediului principal al Entității

Una dintre cerințele prevăzute la anexa I secțiunea VIII subsecțiunea E punctul 6 litera (c) este că, în ceea ce privește o Entitate, documentația oficială include fie adresa sediului principal al entității în statul membru sau în altă jurisdicție în care aceasta afirmă că este rezidentă, fie statul membru sau altă jurisdicție în care Entitatea a fost înregistrată sau constituită. Adresa sediului principal al Entității este, în general, locul în care se află sediul conducerii efective. Adresa unei Instituții Financiare la care Entitatea administrează un cont, o căsuță poștală sau o adresă utilizate exclusiv pentru corespondență nu este adresa sediului principal al Entității, cu excepția cazului în care respectiva adresă este singura adresă utilizată de către Entitate și figurează ca adresă socială a Entității în documentele de constituire. Mai mult decât atât, o adresă furnizată purtând mențiunea „post-restant” nu este adresa sediului principal al Entității.

▼M3

---

ANEXA III

NORME DE RAPORTARE PENTRU GRUPURILE DE ÎNTREPRINDERI MULTINAȚIONALE

SECȚIUNEA I

DEFINIȚIILE TERMENILOR

SECȚIUNEA II

CERINȚE GENERALE DE RAPORTARE

SECȚIUNEA III

RAPORTUL PENTRU FIECARE ȚARĂ ÎN PARTE

Α.   Modelul raportului pentru fiecare țară în parte

Tabelul 3   Informații suplimentare

Numele grupului de întreprinderi multinaționale:

Anul fiscal vizat:

Vă rugăm să includeți orice informații sau explicații succinte suplimentare pe care le considerați necesare sau care ar facilita înțelegerea informațiilor obligatorii furnizate în raportul pentru fiecare țară în parte.

B.   Instrucțiuni generale pentru prezentarea raportului pentru fiecare țară în parte

1.   Obiectiv

Modelul se utilizează pentru raportarea alocării, în cadrul unui grup de întreprinderi multinaționale, a veniturilor, a impozitelor și a activităților economice pentru fiecare jurisdicție fiscală în parte.

2.   Tratamentul sucursalelor și al sediilor permanente

Datele privind sediul permanent se raportează în funcție de jurisdicția fiscală în care este situat acesta, nu în funcție de jurisdicția fiscală de rezidență a unității operaționale din care face parte sediul permanent respectiv. Din raportul privind jurisdicția fiscală de rezidență a unității operaționale din care face parte sediul permanent se exclud datele financiare legate de sediul permanent.

3.   Perioada vizată de modelul anual

Modelul vizează anul fiscal al întreprinderii multinaționale raportoare. În ceea ce privește entitățile constitutive, în funcție de întreprinderea multinațională raportoare, modelul trebuie să reflecte în mod coerent oricare dintre informațiile următoare:

4.   Sursa datelor

La completarea modelului, întreprinderea multinațională raportoare utilizează aceleași surse de date, în mod sistematic de la un an la altul. Întreprinderea multinațională raportoare poate alege să utilizeze date din pachetele sale de raportare consolidată, din situațiile financiare statutare separate ale unei entități, din situațiile financiare de reglementare sau din conturile de management intern. Nu este necesar ca raportarea veniturilor, a profiturilor și a impozitelor să fie reconciliată, în model, cu situațiile financiare consolidate. Dacă se utilizează ca bază de raportare situațiile financiare statutare, toate sumele se convertesc în moneda funcțională declarată de întreprinderea multinațională raportoare, la cursul mediu de schimb pentru exercițiul declarat la secțiunea „Informații suplimentare” din model. Cu toate acestea, nu este necesar să se facă ajustări pentru a lua în considerare diferențele dintre diferitele principii contabile aplicate în diferitele jurisdicții fiscale.

Întreprinderea multinațională raportoare furnizează, în secțiunea „Informații suplimentare” din model, o scurtă descriere a surselor de date utilizate la elaborarea modelului. Dacă se modifică sursa de date utilizată de la un exercițiu la altul, întreprinderea multinațională raportoare explică motivele modificării și consecințele acesteia în secțiunea „Informații suplimentare” din model.

C.   Instrucțiuni specifice pentru prezentarea raportului pentru fiecare țară în parte

1.   Prezentare generală a alocării veniturilor, a impozitelor și a activităților economice, per jurisdicție fiscală (tabelul 1)

1.1.   Jurisdicția fiscală

În prima coloană a tabelului, întreprinderea multinațională raportoare enumeră toate jurisdicțiile fiscale în care își au rezidența fiscală entitățile constitutive ale grupului de întreprinderi multinaționale. O jurisdicție fiscală este definită ca fiind o jurisdicție statală, dar și o jurisdicție nestatală care are autonomie fiscală. Se introduce un rând separat pentru toate entitățile constitutive din grupul de întreprinderi multinaționale care, potrivit întreprinderii multinaționale raportoare, nu își au rezidența fiscală în nicio jurisdicție fiscală. Dacă o entitate constitutivă este rezidentă în mai multe jurisdicții fiscale, se aplică regula de departajare din tratatul fiscal aplicabil pentru a se determina jurisdicția fiscală de rezidență. Dacă nu există niciun tratat fiscal aplicabil, entitatea constitutivă trebuie raportată în jurisdicția fiscală de care aparține locul conducerii efective al respectivei entități constitutive. Locul conducerii efective se determină pe baza unor standarde convenite la nivel internațional.

1.2.   Venituri

În cele trei coloane de la rubrica „Venituri”din model, întreprinderea multinațională raportoare comunică următoarele informații:

Veniturile includ venituri din vânzări de stocuri și proprietăți, servicii, redevențe, dobânzi, prime și orice alte sume. Veniturile exclud plăți primite de la alte entități constitutive, care sunt tratate ca dividende în jurisdicția fiscală a plătitorului.

1.3.   Profituri (pierderi) anterioare impozitării veniturilor

În cea de a cincea coloană a modelului, întreprinderea multinațională raportoare comunică suma profiturilor (pierderilor) anterioare impozitării veniturilor pentru toate entitățile constitutive cu rezidența fiscală în jurisdicția fiscală relevantă. Profiturile (pierderile) anterioare impozitării veniturilor includ toate elementele extraordinare de venituri și cheltuieli.

1.4.   Impozit pe venit plătit (pe baza contabilității de casă)

În cea de a șasea coloană a modelului, întreprinderea multinațională raportoare comunică suma totală a impozitelor pe venit plătite efectiv în cursul anului fiscal relevant de toate entitățile constitutive cu rezidența fiscală în jurisdicția fiscală relevantă. Impozitele plătite includ impozitele în numerar plătite de entitatea constitutivă în jurisdicția fiscală de rezidență și în toate celelalte jurisdicții fiscale. Impozitele plătite includ impozitele reținute la sursă plătite de alte entități (întreprinderi asociate și întreprinderi independente) în ceea ce privește plățile către entitatea constitutivă. Astfel, dacă o societate A rezidentă în jurisdicția fiscală A încasează dobânzi în jurisdicția fiscală B, societatea A trebuie să raporteze impozitul reținut la sursă în jurisdicția fiscală B.

1.5.   Impozit pe venit acumulat – anul curent

În cea de a șaptea coloană a modelului, întreprinderea multinațională raportoare comunică suma cheltuielilor curente acumulate cu impozitele, înregistrate pentru profiturile sau pierderile impozabile din exercițiul de raportare ale tuturor entităților constitutive cu rezidența fiscală în jurisdicția fiscală relevantă. Cheltuielile curente cu impozitele reflectă numai operațiunile din exercițiul curent și nu includ impozite amânate sau provizioane pentru datorii fiscale nesigure.

1.6.   Capitalul declarat

În cea de a opta coloană a modelului, întreprinderea multinațională raportoare comunică cuantumul capitalului declarat al tuturor entităților constitutive cu rezidența fiscală în jurisdicția fiscală relevantă. În ceea ce privește sediile permanente, capitalul declarat trebuie să fie raportat de către entitatea juridică ce deține sediul permanent în cauză, cu excepția cazului în care, în jurisdicția fiscală a sediului permanent, există o cerință de capital definită, în scopuri de reglementare.

1.7.   Profitul nedistribuit

În cea de a noua coloană a modelului, întreprinderea multinațională raportoare comunică cuantumul profiturilor nedistribuite ale tuturor entităților constitutive cu rezidența fiscală în jurisdicția fiscală relevantă, începând de la sfârșitul exercițiului respectiv. În ceea ce privește sediile permanente, profiturile nedistribuite trebuie să fie raportate de către entitatea juridică ce deține respectivul sediu permanent.

1.8.   Număr de salariați

În cea de a zecea coloană a modelului, întreprinderea multinațională raportoare comunică numărul total de salariați în echivalent normă întreagă al tuturor entităților constitutive cu rezidența fiscală în jurisdicția fiscală relevantă. Numărul de salariați poate fi raportat începând de la sfârșitul exercițiului, pe baza nivelurilor medii de ocupare a forței de muncă pentru exercițiul în cauză sau pe orice altă bază aplicată în mod sistematic în toate jurisdicțiile fiscale și de la un exercițiu la altul. În acest scop, contractorii independenți participanți la activitățile de exploatare obișnuite ale entității constitutive pot fi raportați ca salariați. Este permisă rotunjirea sau aproximarea rezonabilă a numărului de salariați, cu condiția ca această rotunjire sau aproximare să nu denatureze semnificativ distribuția relativă a salariaților între diferitele jurisdicții fiscale. Se aplică abordări coerente de la un exercițiu la altul și în toate entitățile.

1.9.   Imobilizări corporale, altele decât numerarul și echivalentele de numerar

În cea de a unsprezecea coloană a modelului, întreprinderea multinațională raportoare comunică cuantumul valorilor contabile nete ale imobilizărilor corporale ale tuturor entităților constitutive cu rezidența fiscală în jurisdicția fiscală relevantă. În ceea ce privește sediile permanente, imobilizările trebuie raportate în cea ce privește jurisdicția fiscală în care este situat sediul permanent. În acest scop, imobilizările corporale nu includ numerar sau echivalente de numerar, imobilizări necorporale sau active financiare.

2.   Lista tuturor entităților constitutive ale grupului de întreprinderi multinaționale incluse în fiecare agregare, per jurisdicție fiscală (tabelul 2)

2.1.   Entitățile constitutive rezidente în jurisdicția fiscală

Întreprinderea multinațională raportoare enumeră, pentru fiecare jurisdicție fiscală și pentru fiecare denumire de entitate juridică, toate entitățile constitutive ale grupului de întreprinderi multinaționale care își au rezidența fiscală în jurisdicția fiscală relevantă. Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 2 din instrucțiunile generale referitoare la sediile permanente, sediul permanent se menționează în legătură cu jurisdicția fiscală în care este situat. Se notează entitatea juridică căreia îi aparține sediul permanent.

2.2.   Jurisdicția fiscală de organizare sau de înregistrare, dacă este diferită de jurisdicția fiscală de rezidență

Întreprinderea multinațională raportoare comunică numele jurisdicției fiscale în temeiul legilor căreia este organizată sau înregistrată entitatea constitutivă a întreprinderii multinaționale, dacă aceasta este diferită de jurisdicția fiscală de rezidență.

2.3.   Principala (principalele) activitate (activități) economică (economice)

Întreprinderea multinațională raportoare determină natura principalei (principalelor) activități economice desfășurate de entitatea constitutivă în jurisdicția fiscală relevantă, bifând una sau mai multe căsuțe corespunzătoare.

▼M5

---

ANEXA IV

SEMNE DISTINCTIVE

Partea I.   Testul beneficiului principal

Semnele distinctive generice din categoria A și semnele distinctive specifice din categoria B și din categoria C punctul 1 litera (b) punctul (i) și literele (c) și (d) pot fi luate în considerare numai în cazul în care trec „testul beneficiului principal”.

Testul respectiv se consideră a fi trecut dacă se poate stabili faptul că beneficiul principal sau unul dintre beneficiile principale pe care o persoană se poate aștepta în mod rezonabil să le obțină de pe urma unei modalități, ținând seama de toți factorii și toate circumstanțele relevante, este obținerea unui avantaj fiscal.

În contextul semnului distinctiv de la categoria C punctul 1, prezența condițiilor enunțate la categoria C punctul 1 litera (b) punctul (i), litera (c) sau litera (d), necoroborată cu alte elemente, nu poate constitui un motiv pentru a concluziona că o modalitate trece testul beneficiului principal.

Partea II.   Categorii de semne distinctive

A.   Semne distinctive generice legate de testul beneficiului principal

B.   Semne distinctive specifice legate de testul beneficiului principal

▼C5

▼M5

C.   Semne distinctive specifice legate de tranzacțiile transfrontaliere

D.   Semne distinctive specifice referitoare la schimbul automat de informații și la beneficiarii reali

E.   Semne distinctive specifice referitoare la stabilirea prețurilor de transfer

---

( 1 ) Directiva 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi (JO L 157, 26.6.2003, p. 38).

( 2 ) Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).

( 3 ) JO L 84, 31.3.2010, p. 1.

( 4 ) Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).

( 5 ) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).