03/Volumul 011

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

1

---

---

/

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01	Probleme generale, financiare și instituționale
02	Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor
03	Agricultură
04	Pescuit
05	Libera circulație a lucrătorilor și politica socială
06	Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii
07	Politica în domeniul transporturilor
08	Politica în domeniul concurenței
09	Impozitare
10	Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor
11	Relații externe
12	Energie
13	Politica industrială și piața internă
14	Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale
15	Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății
16	Știință, informare și cultură
17	Legislația privind întreprinderile
18	Politica externă și de securitate comună
19	Spațiul de libertate, securitate și justiție
20	Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă. În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)	numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

—	Legislație („L”),

—	Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.

---

03/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3

---

31992L0033

---

L 157/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DIRECTIVA 92/33/CEE A CONSILIULUI

din 28 aprilie 1992

privind comercializarea răsadurilor de legume și a materialului săditor de legume, altul decât semințele

CONSILIUL COMUNITĂȚIILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât producția de legume ocupă un loc important în agricultura Comunității Economice Europene;

întrucât obținerea unor rezultate satisfăcătoare în cultivarea legumelor depinde, în mare măsură, de calitatea și starea fitosanitară nu numai a semințelor care fac obiectul Directivei 70/458/CEE a Consiliului din 29 septembrie 1970 privind comercializarea semințelor de legume (4), ci și a răsadurilor de legume și a materialului săditor al acestora; întrucât anumite state membre au adoptat, prin urmare, anumite prevederi prin care se urmărește garantarea calității și a stării fitosanitare a răsadurilor și a materialului săditor de legume introduse pe piață;

întrucât diferențele între tratamentele rezervate, in fiecare stat membru, materialului săditor și răsadurilor de legume riscă să creeze niște bariere schimburilor comerciale și să împiedice libera circulație a acestor produse în cadrul Comunității; întrucât, în vederea realizării pieței interne, aceste bariere ar trebui eliminate prin adoptarea unor dispoziții comunitare care să substituie dispozițiile naționale;

întrucât adoptarea unor condiții armonizate la nivel comunitar va garanta achiziționarea pe teritoriul Comunității a unui material săditor și a unor răsaduri de legume intr-o stare fitosanitară bună și de bună calitate;

întrucât, în măsura în care se referă la aspecte fitosanitare, aceste condiții armonizate trebuie să fie adoptate în conformitate cu Directiva 77/93/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1976 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în statele membre a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale (5);

întrucât, fără a aduce atingere dispozițiilor fitosanitare prevăzute în Directiva 77/93/CEE, nu ar trebui să se aplice normele comunitare privind comercializarea materialului săditor și a răsadurilor de legume, dacă s-a demonstrat că aceste produse sunt destinate exportului către țări terțe, dat fiind că prevederile în vigoare în aceste țări pot fi diferite de cele din prezenta directivă;

întrucât stabilirea normelor fitosanitare și calitative pentru fiecare gen și fiecare specie de legume necesită studii tehnice și științifice îndelungate și aprofundate; întrucât, prin urmare, ar trebui stabilită în acest scop o procedură specifică;

întrucât este, în primul rând, responsabilitatea furnizorilor de material săditor și de răsaduri de legume de a garanta că produsele proprii îndeplinesc condițiile stabilite în prezenta directivă;

întrucât autoritățile competente din statele membre trebuie, prin efectuarea de controale și inspecții, să asigure că furnizorii îndeplinesc condițiile menționate mai sus;

întrucât ar trebui instituite unele măsuri de control comunitare pentru a se asigura aplicarea uniformă în toate statele membre a normelor stabilite în prezenta directivă;

întrucât este în interesul cumpărătorilor de material săditor și de răsaduri de legume ca denumirile soiurilor să fie cunoscute și identitatea acestora să fie protejată;

întrucât, în acest scop, ar trebui să se prevadă, atât cât este posibil, aplicarea normelor privind aspectul varietal, așa cum au fost ele stabilite deja cu privire la comercializarea semințelor de legume;

întrucât, pentru a se asigura identitatea și comercializarea ordonată a materialului săditor și a răsadurilor de legume, trebuie să se adopte norme comunitare privind separarea loturilor și marcarea; întrucât etichetele utilizate ar trebui să furnizeze toate datele necesare atât controalelor oficiale, cât și pentru informarea utilizatorilor;

întrucât ar trebui adoptate norme care să permită, în cazul unor dificultăți temporare de aprovizionare, comercializarea materialului săditor și a răsadurilor de legume care îndeplinesc cerințe mai puțin stricte decât cele prevăzute în prezenta directivă;

întrucât, ca o primă fază a armonizării condițiilor, ar trebui să se interzică statelor membre impunerea, în ceea ce privește genurile și speciile incluse în anexa II pentru care se va întocmi o fișă, a unor condiții sau restricții de comercializare noi, altele decât cele prevăzute în prezenta directivă;

întrucât ar trebui să se prevadă posibilitatea de a autoriza comercializarea, în interiorul Comunității, de material săditor și de răsaduri de legume produse în țări terțe, cu condiția ca aceste produse să ofere întotdeauna aceleași garanții ca și materialul săditor și răsadurile de legume produse în Comunitate și conforme cu prevederile comunitare;

întrucât, pentru armonizarea metodelor tehnice de control aplicate în statele membre și pentru a compara materialul săditor și răsadurile de legume produse în Comunitate cu cele produse în țări terțe, se impune efectuarea unor teste comparative pentru verificarea conformității acestor produse cu dispozițiile prezentei directive;

întrucât, pentru a facilita punerea în aplicare eficientă a prezentei directive, Comisiei ar trebui să i se atribuie sarcina de a adopta măsuri care să permită aplicarea prezentei directive și de a modifica anexa acesteia, precum și de a prevedea, în acest scop, o procedură prin care să se instituie o colaborare strânsă între Comisie și statele membre în cadrul unui Comitet permanent pentru semințe și material săditor în agricultură, horticultură și silvicultură,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă se aplică în cazul comercializării, în interiorul Comunității, a răsadurilor de legume și a materialului săditor, altele decât semințele.

(2)   Articolele 2-20 și articolul 24 se aplică genurilor și speciilor enumerate în anexa II, precum și hibrizilor lor.

Articolele menționate se aplică, de asemenea, portaltoaielor și altor părți ale plantelor ce aparțin altor genuri sau specii, sau hibrizilor acestora, dacă materialele ce aparțin genurilor sau speciilor menționate mai sus sau hibrizilor acestora sunt sau trebuie să fie altoite pe ele.

(3)   Modificările din lista genurilor și speciilor care figurează în anexa II sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 22.

Articolul 2

Prezenta directivă nu se aplică răsadurilor de legume și nici materialului săditor pentru care s-a demonstrat că sunt destinate exportului către țări terțe, dacă sunt corect identificate ca atare și suficient izolate, fără a aduce atingere normelor sanitare stabilite în Directiva 77/93/CEE.

Măsurile de aplicare din primul paragraf, în special cele privind identificarea și izolarea, sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 3

În sensul prezentei directive, înțelegem prin:

(a)   material săditor: părți ale plantelor și orice material săditor al plantelor, inclusiv port-altoii, destinate înmulțirii și producției de legume;

(b)   răsaduri: plante și părți ale acestora, inclusiv, în cazul plantelor altoite, altoiul, destinate plantării pentru producția de legume;

(c)   furnizor: orice persoană fizică sau juridică ce desfășoară cel puțin una din activitățile următoare legate de materialul săditor și de răsadurile de legume: reproducerea, producerea, protecția și/sau tratarea și comercializarea;

(d)   comercializare: menținerea la dispoziție sau în stoc, expunerea sau punerea în vânzare, vânzarea și/sau livrarea către o altă persoană, sub orice formă, a materialului săditor sau a răsadurilor de legume;

(e)   organism oficial responsabil:

(i)	autoritatea unică și centrală, creată sau desemnată de statul membru, aflată sub supravegherea guvernului național și responsabilă cu problemele privind calitatea;

(ii)	orice altă autoritate publică creată: — fie la nivel național; — fie la nivel regional, sub supravegherea autorităților naționale, în limitele stabilite în legislația națională a statului membru respectiv.

Organismele menționate la punctele (i) și (ii) pot, în conformitate cu legislația națională, să își delege responsabilitățile menționate în prezenta directivă, spre aplicare sub autoritatea și sub supravegherea acestora, oricărei persoane juridice de drept public sau privat care, în baza statutului său aprobat oficial, are numai îndatoriri de interes public specifice, cu condiția ca această persoană juridică și membrii acesteia să nu obțină nici un profit personal ca urmare a măsurilor pe care le iau.

Statele membre asigură existența unei strânse cooperări între organismele menționate la punctele (i) și cele menționate la punctele (ii).

În plus, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, poate fi autorizată oricare altă persoană juridică înființată în numele unui organism menționat la punctele (i) și (ii) și care acționează sub autoritatea și sub supravegherea acestui organism, cu condiția ca această persoană juridică să nu obțină nici un profit personal ca urmare a măsurilor pe care le ia.

Statele membre notifică Comisia despre organismele lor oficiale responsabile. Comisia transmite această informație celorlalte state membre;

(f)   măsuri oficiale: măsuri luate de către organismul oficial responsabil;

(g)   inspec: ție oficială: inspecție efectuată de către organismul oficial responsabil;

(h)   declara: ție oficială: declarația făcută de către un organism oficial responsabil sau sub autoritatea acestuia;

(i)   lot: un anumit număr de elemente ale unui produs unic, care poate fi identificat prin omogenitatea compoziției și a originii sale;

(j)   laborator: un organism de drept public sau privat care efectuează analize și stabilește un diagnostic corect care permite producătorului să verifice calitatea producției.

Articolul 4

Potrivit procedurii prevăzute la articolul 22, în anexa I se întocmește, pentru fiecare gen sau specie menționatĂ în anexa II sau pentru portaltoaiele altor genuri sau specii, dacă materialele unuia dintre genurile și speciile menționate sunt folosite ca altoaie, o fișă în care se face o mențiune referitoare la condițiile fitosanitare stabilite în Directiva 77/93/CEE și care se aplică genului și/sau speciei respective și în care se indică:

(i)	condițiile pe care trebuie să le îndeplinească răsadurile de legume, în special sub aspectul calității și purității recoltelor și, dacă este cazul, sub cel al caracteristicilor soiului. Aceste condiții se regăsesc în partea A din anexa I;

(ii)	condițiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul săditor, în special cele legate de procedeul de înmulțire aplicat purității culturii pe picior și, dacă este cazul, caracteristicilor soiurilor. Aceste caracteristici se regăsesc în partea B din anexa I.

Articolul 5

(1)   Statele membre asigură că furnizorii iau toate măsurile necesare pentru a garanta respectarea normelor stabilite în prezenta directivă în toate etapele de producție și de comercializare a materialului săditor și a răsadurilor de legume.

(2)   În vederea aplicării prevederilor alineatulUI (1), furnizorii efectuează, personal sau prin intermediul unui furnizor autorizat sau al organismului oficial responsabil, controale bazate pe următoarele principii:

—	identificarea punctelor critice ale procesului de producție pe baza metodelor de producție utilizate;

—	elaborarea și punerea în aplicare a unor metode de supraveghere și de control al punctelor critice prevăzute la prima liniuță;

—	prelevarea de eșantioane pentru analiză într-un laborator autorizat de către organismul oficial responsabil, în scopul verificării respectării normelor stabilite în prezenta directivă;

—

înregistrarea în scris sau într-o altă formă de păstrare durabilă a datelor menționate la prima, a doua și a treia liniuță și ținerea unei evidențe a producției și a comercializării răsadurilor și a materialului săditor care să fie ținute la dispoziția organismului oficial responsabil. Aceste documente și acest registru vor fi păstrate cel puțin un an. Totuși, furnizorii a căror activitate în acest domeniu se limitează la simpla distribuire a materialului săditor și a răsadurilor de legume produse și ambalate în afara întreprinderii lor sunt obligați doar să țină o evidență scrisă sau în orice altă formă durabilă a operațiunilor de cumpărare și de vânzare și/sau de livrare a acestor produse. Prezentul alineat nu se aplică furnizorilor a căror activitate în acest domeniu se limitează la livrarea unor cantități mici de material săditor și de răsaduri de legume destinate consumatorilor finali care nu sunt specialiști.

(3)   În cazul în care rezultatele propriilor lor controale sau informațiile de care dispun furnizorii menționați la alineatul (1) indică prezența unuia sau a mai multor organisme dăunătoare care fac obiectul Directivei 77/93/CEE sau într-o cantitate mai mare decât cea permisă în mod normal în conformitate cu normele, sau dintre cele menționate în fișele prevăzute la articolul 4, furnizorii respectivi informează imediat organismul oficial responsabil și iau măsurile pe care acesta le recomandă sau orice măsură necesară pentru reducerea riscului răspândirii organismelor dăunătoare respective. Furnizorii țin evidența apariției organismelor dăunătoare în unitățile lor și a tuturor măsurilor luate în această privință.

(4)   Normele de aplicare a prevederilor alineatului (2) al doilea paragraf sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 6

(1)   Organismul oficial responsabil autorizează furnizorii după ce a constatat că metodele de producție și unitățile acestora sunt, în ceea ce privește natura activităților desfășurate, în conformitate cu prevederile prezentei directive. Dacă un furnizor hotărăște să efectueze alte activități decât cele pentru care a fost autorizat, autorizația trebuie reînnoită.

(2)   Organismul oficial responsabil acordă autorizație laboratoarelor după ce a constatat că aceste laboratoare, metodele și unitățile acestora respectă, având în vedere activitățile de control desfășurate, prevederile prezentei directive, precizate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21. Dacă un laborator hotărăște să efectueze alte activități decât cele pentru care a fost autorizat, autorizația trebuie reînnoită.

(3)   În cazul în care dispozițiile alineatelor (1) și (2) nu mai sunt respectate, organismul oficial responsabil ia măsurile necesare în acest sens. În acest scop, acesta ține cont în special de concluziile controalelor efectuate în conformitate cu articolul 7.

(4)   Supravegherea și controlul furnizorilor, al unităților și al laboratoarelor se efectuează în mod regulat de către organismul oficial responsabil sau sub autoritatea acestuia, iar acest organism trebuie să aibă, în orice moment, acces liber în toate unitățile pentru a asigura respectarea prevederilor prezentei directive. Normele de aplicare privind supravegherea și controlul sunt adoptate, dacă este necesar, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Dacă supravegherea și controlul indică nerespectarea prevederilor prezentei directive, organismul oficial responsabil ia măsurile necesare în acest sens.

Articolul 7

(1)   Experții Comisiei, în colaborare cu organismele oficiale responsabile din statele membre, pot, dacă este necesar, să efectueze controale la fața locului pentru a garanta aplicarea uniformă a prezentei directive și, în special, pentru a verifica respectarea efectivă a prevederilor acesteia de către furnizori. Statul membru pe teritoriul căruia se efectuează un control este obligat să acorde expertului tot sprijinul în îndeplinirea sarcinii acestuia. Comisia informează statele membre despre rezultatele cercetărilor efectuate.

(2)   Normele de aplicare a dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 8

(1)   Materialul săditor și răsadurile de legume nu pot fi comercializate decât de către furnizori autorizați și cu condiția ca aceștia să respecte cerințele formulate în fișa menționată la articolul 4.

(2)   Fără a aduce atingere prevederilor Directivei 77/93/CEE, alineatul (1) nu se aplică materialului săditor și răsadurile de legume destinate:

(a)	testelor sau folosirii în scopuri științifice sau

(b)	selecțiilor sau

(c)	unor măsuri ce vizează păstrarea diversității genetice.

Normele de aplicare a literelor (a) și (b) sunt adoptate, dacă este necesar, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21. Normele de aplicare a literei (c) sunt adoptate, de preferință, înainte de 1 ianuarie 1993, în conformitate cu aceeași procedură.

Articolul 9

(1)   Fără a aduce atingere prevederilor articolului 2, materialul săditor și răsadurile de legume care aparțin genurilor și speciilor enumerate în anexa II și care sunt reglementate de Directiva 70/458/CEE nu sunt comercializate în interiorul Comunității decât dacă aparțin unui soi admis în conformitate cu prevederile directivei menționate.

(2)   Fără a aduce atingere articolului 2 și alineatelor (3) și (4) din prezentul articol, materialul săditor și răsadurile de legume care aparțin genurilor și speciilor enumerate în anexa II și care nu sunt reglementate de Directiva 70/458/CEE nu sunt comercializate în interiorul Comunității decât dacă aparțin unui soi admis oficial în cel puțin un stat membru.

În ceea ce privește condițiile de admitere, se aplică dispozițiile prevăzute la articolele 4 și 5 și la articolul 10 alineatul (3) din directiva menționată mai sus.

În ceea ce privește procedurile și formalitățile privind admiterea și selecția pentru conservare, se aplică mutatis mutandis dispozițiile prevăzute la articolul 3 alineatele (2) și (4), la articolele 6, 7 și 8, la articolul 10 alineatele (1), (2) și (4) și la articolele 11-15 din aceeași directivă.

În fiecare caz, se poate ține cont de rezultatele testelor neoficiale și de informațiile practice culese pe parcursul creșterii.

(3)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că aprobarea oficială a soiurilor aparținând genurilor sau speciilor menționate la alineatul (2), care a fost dată până la data de 1 ianuarie 1993 în conformitate cu unele principii diferite de cele prevăzute în Directiva 70/458/CEE sau pe considerentul că aceste materiale au fost comercializate pe teritoriul acestor state înainte de data menționată mai sus, expiră cel târziu la 30 iunie 1998, cu condiția ca soiurile vizate să nu fi fost admise la această dată în conformitate cu dispozițiile prevăzute la alineatul (1).

(4)   Soiurile admise oficial în conformitate cu dispozițiile prevăzute la alineatele (2) și (3) sunt înscrise în catalogul comun al soiurilor la speciile de legume menționat la articolul 17 din Directiva 70/458/CEE. Articolul 16 alineatele (2) și (3) și articolele 17, 18 și 19 din directiva menționată se aplică mutatis mutandis.

Acest catalog desemnează soiurile admise în conformitate cu alineatul (3) cu o mențiune specială.

Articolul 10

(1)   Pe parcursul perioadei de vegetație, precum și la scoaterea sau prelevarea altoiurilor de pe materialul parental, materialul săditor și răsadurile de legume sunt păstrate în loturi separate.

(2)   În cazul în care materialul săditor sau răsadurile de legume de origini diferite sunt puse împreună sau amestecate la ambalare, depozitare, transport sau livrare, furnizorul consemnează în evidența sa datele următoare: conținutul lotului și originea diferitelor elemente din care este alcătuit.

(3)   Statele membre asigură respectarea prevederilor de la alineatele (1) și (2) prin efectuarea de inspecții oficiale.

Articolul 11

(1)   Fără a aduce atingere prevederilor articolului 10 alineatul (2), materialul săditor și răsadurile de legume sunt comercializate doar în loturi suficient de omogene și dacă s-a demonstrat că respectă prevederile prezentei directive, fiind totodată însoțite de un document emis de către furnizor în conformitate cu condițiile specificate pe fișa menționată la articolul 4. Dacă acest document va conține o constatare oficială, aceasta va trebui să se distingă perfect de celelalte elemente ale documentului.

Prevederi referitoare la operațiunile de etichetare și/sau de sigilare și de ambalare a materialului săditor și a răsadurilor de legume sunt precizate în fișa menționată la articolul 4.

(2)   În cazul în care materialul săditor și răsadurile de legume sunt puse de către un detailist la dispoziția unui consumator final care nu este specialist, prevederile referitoare la etichetare pot fi reduse la o informație adecvată privind produsul.

Articolul 12

Statele membre pot scuti:

—	de la aplicarea articolului 11, pe micii producători a căror producție și vânzare de material săditor și de răsaduri de legume sunt în totalitate destinate utilizării finale de către persoane de pe piața locală care nu sunt implicate profesional în producția de legume (circulație locală);

—	de controalele și de inspecțiile oficiale menționate la articolul 18, circulația locală de material săditor și de răsaduri de legume produse de persoanele astfel scutite.

Normele de aplicare referitoare la alte cerințe privind scutirile menționate la prima și a doua liniuță, în special cu privire la noțiunile de „mici producători” și de „piață locală”, precum și la procedurile aferente, sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 13

În cazul unor dificultăți temporare privind aprovizionarea cu material săditor și cu răsaduri de legume care îndeplinesc cerințele stabilite în prezenta directivă, se pot adopta, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, măsuri care să permită comercializarea acestor produse în condiții mai puțin stricte, fără a aduce atingere normelor fitosanitare menționate în Directiva 77/93/CEE.

Articolul 14

(1)   Materialul săditor și răsadurile de legume ce respectă prevederile și condițiile stabilite în prezenta directivă nu sunt supuse nici unei restricții de comercializare în ceea ce privește furnizorul, aspectele fitosanitare, mediul de cultură și modalitățile de inspectare, în afara celor prevăzute în prezenta directivă.

(2)   Comercializarea materialului săditor și a răsadurilor de legume al căror soi figurează în catalogul comun al soiurilor la speciile de legume nu este supusă nici unei restricții în ceea ce privește soiul, în afara celor prevăzute prin prezenta directivă.

Articolul 15

În ceea ce privește produsele menționate la anexa II, statele membre se abțin să impună condiții mai stricte sau restricții de comercializare, diferite de condițiile menționate în fișele menționate la articolul 4 sau, în lipsa acestora, altele decât existente la data adoptării prezentei directive.

Articolul 16

(1)   În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, se hotărăște dacă materialul săditor și răsadurile de legume produse într-o țară terță și prezentând aceleași garanții în ceea ce privește obligațiile furnizorului, identitatea, caracteristicile, aspectele fitosanitare, mediul de cultură, ambalajul, modalitățile de inspectare, marcarea și sigilarea sunt echivalente, din aceste puncte de vedere, cu materialul săditor și cu răsadurile de legume produse în Comunitate și conforme cu cerințele și condițiile stabilite în prezenta directivă.

(2)   Până la adoptarea deciziei menționate la alineatul (1), statele membre pot aplica, până la 1 ianuarie 1993 și fără a aduce atingere dipozițiilor Directivei 77/93/CEE, condiții cel puțin echivalente cu cele precizate pe fișele descrise la articolul 4, în ceea ce privește importul de material săditor și de răsaduri de legume provenind dintr-o țară terță. Dacă aceste fișe nu conțin astfel de prevederi, condițiile care se aplică importului trebuie să fie cel puțin echivalente cu condițiile care se aplică producției în statul membru în cauză.

În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, data menționată în primul paragraf poate fi prelungită pentru fiecare țară terță, până la adoptarea deciziei menționate la alineatul (1).

Materialul săditor și răsadurile de legume importate de către un stat membru în conformitate cu o decizie luată de acel stat membru în baza prevederilor din primul paragraf nu sunt supuse, în ceea ce privește elementele menționate la alineatul (1), nici unei restricții de comercializare în celelalte state membre.

Articolul 17

Statele membre asigură că materialul săditor și răsadurile de legume fac obiectul unei inspecții oficiale efectuate prin sondaj în timpul procesului de producție și de comercializare și în scopul verificării respectării cerințelor și prevederilor din prezenta directivă.

Articolul 18

Normele de aplicare referitoare la controalele prevăzute la articolul 5 și la inspecția oficială prevăzută la articolele 10 și 17, inclusiv metodele de eșantionare, sunt adoptate, dacă este necesar, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 19

(1)   În cazul în care, în urma supravegherii și a controlului prevăzute la articolul 6 alineatul (4), a inspecției oficiale prevăzute la articolul 17 sau a testelor prevăzute la articolul 20, se constată că materialul săditor sau răsadurile de legume nu sunt în conformitate cu prevederile prezentei directive, organismul oficial responsabil din statul membru respectiv ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea acestor prevederi sau, dacă nu este posibil, pentru interzicerea comercializării, în interiorul Comunității, a materialului săditor sau a răsadurilor de legume care nu sunt în conformitate cu aceste prevederi.

(2)   În cazul în care se constată că materialul săditor sau răsadurile de legume comercializate de un furnizor dat nu sunt în conformitate cu prevederile și condițiile stabilite în prezenta directivă, statul membru respectiv asigură luarea măsurilor necesare împotriva furnizorului respectiv. Dacă acelui furnizor i se interzice să comercializeze material săditor și răsaduri de legume, statul membru informează Comisia și organismele competente naționale din statele membre cu privire la aceasta.

(3)   Toate măsurile luate în baza prevederilor alineatului (2) sunt retrase din momentul în care se stabilește cu destulă certitudine că materialul săditor sau răsadurile de legume destinate comercializării de către furnizor vor respecta, în viitor, prevederile și condițiile stabilite în prezenta directivă.

Articolul 20

(1)   În statele membre se efectuează teste sau, eventual, analize pe eșantioane, pentru a verifica dacă materialul săditor și răsadurile de legume sunt în conformitate cu prevederile și condițiile stabilite în prezenta directivă, inclusiv cele referitoare la aspectele fitosanitare. Comisia poate dispune inspectarea acestor teste de către reprezentanți ai statelor membre și ai Comisiei.

(2)   În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, se poate decide dacă este necesară efectuarea unor teste comunitare în scopul menționat la alineatul (1). Comisia poate dispune inspectarea acestor teste de către reprezentanți ai statelor membre și ai Comisiei.

(3)   Testele sau analizele menționate la alineatele (1) și (2) sunt utilizate în vederea armonizării metodelor tehnice de analiză a materialului săditor și a răsadurilor de legume. Acestea fac obiectul unor rapoarte de activitate, transmise în mod confidențial statelor membre și Comisiei.

(4)   Comisia asigură că, atunci când este necesar, modalitățile de coordonare, de executare și de inspectare ale testelor menționate la alineatele (1) și (2), precum și modalitățile de evaluare a rezultatelor acestor teste sunt adoptate în cadrul comitetului instituit în baza prevederilor articolului 21. În cazul apariției unor probleme de ordin fitosanitar, Comisia informează Comitetul permanent fitosanitar cu privire la aceasta. Dacă este necesar, se adoptă modalități specifice. Testele sunt efectuate și pe materialul săditor și răsadurile de legume produse în țări terțe.

Articolul 21

(1)   Comisia este asistată de un comitet denumit „Comitet permanent pentru semințe și material săditor în agricultură, horticultură și silvicultură”, prezidat de către reprezentantul Comisiei.

(2)   Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect de măsuri ce urmează a fi luate. Comitetul emite avizul său asupra acestui proiect într-un termen pe care președintele îl poate fixa în funcție de urgența problemei respective. Avizul este emis cu majoritatea de voturi prevăzută în tratat la articolul 148 alineatul (2) pentru adoptarea deciziilor pe care Consiliul trebuie să le ia la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, ponderea voturilor statelor membre este cea prevăzută la articolul menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

(3)   Comisia adoptă măsuri care se aplică imediat.

Totuși, atunci când măsurile nu sunt în conformitate cu avizul emis de comitet, acestea sunt imediat comunicate Consiliului de către Comisie. În acest caz, Comisia poate amâna aplicarea măsurilor adoptate cu cel mult o lună de la data acestei comunicări.

Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate lua o altă decizie în termenul prevăzut la paragraful precedent.

Articolul 22

(1)   Comisia este asistată de un comitet denumit „Comitet permanent pentru semințe și material săditor în agricultură, horticultură și silvicultură”, prezidat de către reprezentantul Comisiei.

(2)   Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect de măsuri ce urmează a fi luate. Comitetul emite avizul său asupra acestui proiect într-un termen pe care președintele îl poate fixa în funcție de urgența problemei respective. Avizul este emis cu majoritatea de voturi prevăzută în tratat la articolul 148 alineatul (2) pentru adoptarea deciziilor pe care Consiliul trebuie să le ia la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, ponderea voturilor statelor membre este cea prevăzută la articolul menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

(3)   Comisia adoptă măsurile prevăzute dacă sunt în conformitate cu avizul comitetului.

Atunci când măsurile prevăzute nu sunt în conformitate cu avizul comitetului sau în lipsa avizului, Comisia înaintează imediat Consiliului o propunere privind măsurile care urmează a fi luate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

În cazul în care, la expirarea unui termen de trei luni de la data la care a fost sesizat, Consiliul nu a luat o hotărâre, Comisia adoptă măsurile propuse.

Articolul 23

Modificările ce urmează a fi făcute în fișele menționate la articolul 4, precum și modificările condițiilor și normelor adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive, sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 24

(1)   Statele membre asigură că materialul săditor și răsadurile de legume produse pe teritoriul lor și destinate comercializării sunt în conformitate cu prevederile prezentei directive.

(2)   În cazul în care, în timpul unei inspecții oficiale, se constată că materialul săditor sau răsadurile de legume nu pot fi comercializate pentru că nu îndeplinesc o condiție fitosanitară, statul membru respectiv adoptă măsurile oficiale necesare a elimina orice risc fitosanitar care ar putea să apară.

Articolul 25

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 1992 cel târziu. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   În ceea ce privește articolele 5-11, 14, 15, 17, 19 și 24, data punerii în aplicare pentru fiecare gen și specie menționate în anexa II este stabilită în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, odată cu întocmirea fișei menționate la articolul 4.

Articolul 26

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

---

(1)  JO C 46, 27.2.1990, p. 4 și

JO C 296, 15.11.1991, p. 10.

(2)  JO C 240, 16.9.1991, p. 193.

(3)  JO C 182, 23.7.1990, p. 19.

(4)  JO L 225, 12.10.1970, p. 7, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 90/654/CEE (JO L 353, 17.12.1990, p. 48).

(5)  JO L 26, 31.1.1977, p. 20, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/10/CEE a Comisiei (JO L 70, 17.3.1992, p. 27).

---

ANEXA I

Condițiile care urmează a fi stabilite în conformitate cu articolul 4

Punctul A

Condiții pe care trebuie să le îndeplinească răsadurile de legume.

Punctul B

Fișe privind genurile și speciile care nu sunt incluse în Directiva 70/458/CEE și care cuprind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul săditor.

---

ANEXA II

Lista genurilor și a speciilor prevăzute la articolul 1 alineatul (2)

— Allium ascalonicum	ceapă eșalotă
— Allium cepa L.	ceapă
— Allium fistulosum L.	ceapă de iarnă
— Allium porrum L.	praz
— Allium sativum	usturoi
— Anthriscus cerefolium (L.) Hoffm.	asmățui
— Apium graveolens L.	țelină
— Asparagus officinalis L.	sparanghel
— Beta vulgaris L. var. vulgaris	sfeclă
— Beta vulgaris L. var. conditiva Alef.	sfeclă roșie
— Brassica oleracea L. convar. acephala (DC.) Alef. var. sabellica L.	varză creață
— Brassica oleracea L. convar. botrytis (L.) Alef. var. botrytis L.	conopidă
— Brassica oleracea L. convar. botrytis (L.) Alef. var. cymosa Duch.	brocoli
— Brassica oleracea L. convar. var. gemmifera DC	varză-de-Bruxelles
— Brassica oleracea L. convar. capitata (L.) Alef. var. sabauda L.	varză creață de Milano
— Brassica oleracea L. convar. capitata (L.) Alef. var. alba DC	varză albă
— Brassica oleracea L. convar. capitata (L.) Alef. var. rubra DC	varză roșie
— Brassica oleracea L. convar. acephala (DC) Alef. var. gongylodes	gulie
— Brassica pekinensis L.	varză chinezească
— Brassica rapa L. var. rapa	rapiță de primăvară rapiță de toamnă
— Capsicum annuum L.	ardei
— Chicorium endivia L.	cicoare creață de grădină cicoare scarola
— Chicorium intybus L. (partim)	cicoare witloof
— Citrullus lanatus (Thunb.) Matsum. et Nakai	pepene verde
— Cucumis melo L.	pepene galben
— Cucumis sativus L.	castravete/cornișon
— Cucurbita maxima Duchesne	dovleac
— Cucurbita pepo L.	dovlecel
— Cynara cardunculus	cardon
— Cynara scolymus	anghinare
— Daucus carota L.	morcov
— Foeniculum vulgare P. Mill.	fenicul
— Lactuca sativa L.	lăptucă
— Lycopersicon lycopersicum (L.) Karsten ex Farw.	tomată
— Pfeniculetroselinum crispum (Mill.) Nyman ex A. W. Hill	pătrunjel de rădăcină sau pătrunjel de frunze
— Phaseolus coccineus L.	fasole spaniolă
— Phaseolus vulgaris L.	fasole
— Pisum sativum L. (partim)	mazăre, cu excepția mazărei furajere
— Raphanus sativus L.	ridiche
— Rheum	revent
— Scorzonera hispanica L.	scorțonera
— Solanum melongena L.	vânătă
— Spinacia oleracea L.	spanac
— Valerianelle locusta (L.) Laterr.	fetică
— Vicia faba L. (partim)	bob

---

03/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

12

---

31992L0034

---

L 157/10

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DIRECTIVA 92/34/CEE A CONSILIULUI

din 28 aprilie 1992

privind comercializarea materialului săditor de plante fructifere și a plantelor fructifere destinate producției de fructe

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât producția fructiferă ocupă un loc important în agricultura Comunității;

întrucât rezultatele satisfăcătoare ale culturii fructifere depind, în mare măsură, de calitatea și starea fitosanitară a materialelor utilizate pentru înmulțirea plantelor fructifere și a plantelor fructifere destinate producției de fructe; întrucât anumite state membre au adoptat, în consecință, dispoziții prin care să se garanteze calitatea și starea fitosanitară a materialului săditor și a plantelor fructifere puse pe piață;

întrucât diferențele între tratamentele rezervate, ]n fiecare stat membru, materialului săditor și plantelor fructifere riscă să creeze niște bariere pentru schimburile comerciale și să împiedice libera circulație a acestor produse în cadrul Comunității; întrucât, în vederea realizării pieței interne, aceste bariere ar trebui eliminate prin adoptarea unor dispoziții comunitare care să substituie dispozițiile naționale;

întrucât adoptarea unor condiții armonizate la nivel comunitar va garanta achiziționarea pe teritoriul Comunității a unui material săditor și a unor plante fructifere într-o stare fitosanitară bună și de bună calitate;

întrucât, în măsura în care se referă la aspectele fitosanitare, aceste condiții armonizate trebuie să fie în conformitate cu dispozițiile Directivei 77/93/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1976 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în statele membre a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale (4);

întrucât, în primul rând, se consideră necesară stabilirea unor norme comunitare pentru genurile și speciile de fructe care au o importanță economică deosebită în cadrul Comunității, prin prevederea unei proceduri comunitare care să permită adăugarea ulterioară de alte genuri și specii de fructe;

întrucât, fără a aduce atingere dispozițiilor fitosanitare prevăzute în Directiva 77/93/CEE, nu ar trebui aplicate normele comunitare privind comercializarea materialului săditor și a plantelor fructifere dacă s-a demonstrat că aceste produse sunt destinate exportului către țări terțe, dat fiind că dispozițiile legale în vigoare în aceste țări pot fi diferite de cele din prezenta directivă;

întrucât stabilirea unor norme fitosanitare și calitative pentru fiecare gen și specie de fructe necesită studii tehnice și științifice îndelungate și aprofundate; întrucât, prin urmare, ar trebui stabilită în acest scop o procedură;

întrucât este, în primul rând, responsabilitatea furnizorilor de material săditor și/sau de plante fructifere de a garanta că produsele proprii îndeplinesc condițiile stabilite în prezenta directivă;

întrucât autoritățile competente din statele membre trebuie, la efectuarea controalelor și a inspecțiilor, să asigure că furnizorii îndeplinesc condițiile menționate mai sus, în ceea ce privește materialele sau plantele ce fac parte din categoria Conformitas Agraria Communitatis (CAC);

întrucât este indispensabilă prevederea și a altor categorii de materiale și plante pentru care materialele și plantele menționate trebuie să facă obiectul unei certificări oficiale;

întrucât ar trebui introduse măsuri de control comunitare pentru garantarea aplicării uniforme în toate statele membre a normelor stabilite prin prezenta directivă;

întrucât practicile agricole curente impun ca un anumit material săditor și anumite plante fructifere să fi fost declarate oficial ca neatinse de virus, cu alte cuvinte că s-a constatat că sunt libere de orice virus cunoscut sau agent patogen similar, fie să fie supuse unui test de detectare a virușilor, cu alte cuvinte că s-a constatat că sunt libere de orice virus deosebit sau agent patogen similar care să reducă utilitatea materialului săditor menționat și a plantelor fructifere;

întrucât este în interesul cumpărătorului de material săditor și de plante fructifere ca denumirile soiurilor să fie cunoscute și identitatea acestora să fie protejată;

întrucât obiectivul enunțat anterior poate fi realizat cel mai bine fie printr-o cunoaștere comună a soiului, fie prin disponibilitatea unei descrieri stabilite și păstrate de către furnizor; întrucât, în ultimul caz, materialul săditor sau plantele fructifere nu au acces la categoriile care fac obiectul unei certificări oficiale;

întrucât, pentru a se asigura identitatea și comercializarea ordonată a materialului săditor și a plantelor fructifere, trebuie să se adopte norme comunitare privind separarea loturilor și marcarea; întrucât etichetele utilizate ar trebui să furnizeze toate datele necesare atât controlului oficial, cât și pentru informarea utilizatorilor;

întrucât ar trebui adoptate norme care să permită, în cazul unor dificultăți temporare de aprovizionare, comercializarea materialului săditor și a plantelor fructifere care îndeplinesc cerințe mai puțin stricte decât cele prevăzute în prezenta directivă;

întrucât, ca o primă fază a armonizării condițiilor, ar trebui să se interzică statelor membre să impună, în ceea ce privește genurile și speciile menționate la anexa II pentru care se va întocmi o fișă, unele condiții sau restricții de comercializare noi, altele decât cele prevăzute în prezenta directivă;

întrucât ar trebui să se prevadă posibilitatea de a autoriza comercializarea, în interiorul Comunității, de material săditor și plante fructifere produse în țări terțe, cu condiția ca aceste produse să ofere, în toate cazurile, aceleași garanții ca și materialul săditor și plantele fructifere produse în Comunitate și conforme cu prevederile comunitare;

întrucât, pentru armonizarea metodelor tehnice de control aplicate în statele membre și pentru a compara materialul săditor și plantele fructifere produse în cadrul Comunității cu cele produse în țări terțe, ar trebui să se efectueze unele teste comparative pentru verificarea conformității acestor produse cu prevederile prezentei directive;

întrucât, pentru a facilita punerea în aplicare eficientă a prezentei directive, Comisiei ar trebui să i se atribuie sarcina de a adopta măsuri care să permită aplicarea acestei directive și de a modifica anexa acesteia, precum și de a prevedea, în acest scop, o procedură prin care să se instituie o colaborare strânsă între Comisie și statele membre, în cadrul unui Comitet permanent pentru materialul săditor și plantele de genuri și specii fructifere,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă se referă la comercializarea, în interiorul Comunității, a materialului săditor al plantelor fructifere și al plantelor fructifere destinate producției de fructe.

(2)   Articolele 2-20 și articolul 24 se aplică genurilor și speciilor enumerate în anexa II, precum și hibrizilor lor.

Articolele menționate se aplică de asemenea portaltoaielor și altor părți ale plantelor ce aparțin altor genuri sau specii sau hibrizilor acestora, dacă materialele ce aparțin genurilor sau speciilor menționate mai sus sau hibrizilor acestora sunt sau trebuie să fie altoite pe ele.

(3)   Modificările din lista genurilor și speciilor care figurează la anexa II sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 22.

Articolul 2

Prezenta directivă nu se aplică materialului săditor și nici plantelor fructifere pentru care s-a demonstrat că sunt destinate exportului către țări terțe, dacă sunt corect identificate ca atare și suficient izolate, fără a aduce atingere normelor sanitare stabilite în Directiva 77/93/CEE.

Măsurile de aplicare din primul paragraf, în special cele privind identificarea și izolarea, sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 3

În sensul prezentei directive, înțelegem prin:

(a)	material săditor: semințe, părți ale plantelor și orice material vegetal, inclusiv portaltoaiele, destinate înmulțirii și producției de plante fructifere;

(b)	plante fructifere: plante destinate plantării sau replantării, în urma comercializării lor;

(c)

materialele inițiale: material săditor: (i) care au fost produse conform metodelor general acceptate în vederea menținerii identității soiului, inclusiv caracteristicile relevante privind calitatea pomologică, care pot fi stabilite conform procedurii prevăzute la articolul 21, precum și în vederea prevenirii bolilor; (ii) care sunt destinate producției de materiale de bază; (iii) care îndeplinesc condițiile aplicabile materialelor inițiale, prevăzute în fișele privind speciile respective, stabilite prin aplicarea articolului 4; (iv) care, în urma unei inspecții oficiale, au fost considerate ca întrunind condițiile menționate anterior;

(d)

materiale de bază: material săditor: (i) care a fost obținut în conformitate cu metodele general acceptate în vederea menținerii identități soiului, inclusiv caracteristicile relevante privind calitatea pomologică, care pot fi stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, precum și în vederea prevenirii bolilor, și care provin direct din materialele inițiale sau descind din materialele inițiale pe cale vegetativă într-un număr de etape cunoscut; (ii) care sunt destinate producției de materiale certificate; (iii) care îndeplinesc condițiile aplicabile materialelor de bază, prevăzute în fișele privind speciile respective stabilite prin aplicarea articolul 4; (iv) care, în urma unei inspecții oficiale, au fost considerate ca întrunind condițiile menționate anterior;

(e)

materialele certificate: material săditor și plante fructifere; (i) care au fost obținute direct din materiale de bază sau care provin din materiale de bază pe cale vegetativă într-un număr de etape cunoscut; (ii) care îndeplinesc condițiile aplicabile materialelor certificate prevăzute în fișele pentru speciile respective, stabilite în conformitate cu prevederile articolului 4; (iii) care, în urma unei inspecții oficiale, au fost considerate ca întrunind condițiile menționate anterior;

(f)	materiale CAC (Conformitas Agraria Communicatis): material săditor și plante fructifere care îndeplinesc condițiile minime precizate pentru această categorie în fișa pentru specia respectivă stabilită prin aplicarea articolului 4;

(g)

materialele libere de virus (v.f.): reprezintă materialele care au făcut obiectul unor teste și au fost considerate necontaminate conform metodelor științifice recunoscute la nivel internațional, la care, în urma unei inspecții a culturii, nu a fost detectat nici un simptom al prezenței unui virus sau a unor agenți patogeni similari unui virus, care au fost menținute în condiții care să garanteze absența oricărei infecții și care sunt considerate neatinse de orice virus și agent patogen similar unui virus cunoscut la speciile respective existente în cadrul Comunității. Materialele care descind pe cale vegetativă și în linie directă din materialele menționate anterior într-un număr specific de etape, la care, în urma unei inspecții a culturii, nu a fost detectat nici un simptom al prezenței unui virus sau a unor agenți patogeni similari unui virus și care au fost produse și păstrate în condiții care să garanteze absența oricărei infecții, sunt de asemenea considerate libere de viruși. Numărul specific de etape este indicat pe fișa pentru specia respectivă, stabilită prin aplicarea articolului 4;

(h)

materiale supuse unui test de detectare a virușilor (v.t.): materiale care au fost supuse unor teste și considerate necontaminate conform metodelor științifice recunoscute la nivel internațional, la care, în urma unei inspecții a culturii, nu a fost detectat nici un simptom al prezenței unui virus sau a unui agent patogen similar unui virus, care au fost păstrate în condiții care să garanteze absența oricărei infecții și care sunt considerate neatinse de anumiți viruși periculoși și de anumiți agenți patogeni similari unui virus cunoscut la speciile respective existente în cadrul Comunității și capabili să reducă utilitatea materialelor. Materialele care descind pe cale vegetativă și în linie directă din materialele menționate anterior într-un număr specific de etape, la care, în urma unei inspecții a culturii, nu a fost detectat nici un simptom al prezenței unui virus sau a unor agenți patogeni similari unui virus și care au fost produse și păstrate în condiții care să garanteze absența oricărei infecții, sunt, de asemenea, considerate a fi fost supuse unui test de detectare a virușilor. Numărul specific de etape este indicat în fișa pentru specia respectivă, stabilită prin aplicarea articolului 4;

(i)	furnizor: orice persoană fizică sau juridică ce desfășoară pe plan profesional cel puțin una din următoarele activități legate de materialul săditor sau de plantele fructifere: reproducerea, producerea, protecția și/sau tratarea și comercializarea;

(j)	comercializare: menținerea la dispoziție sau în stoc, expunerea sau punerea în vânzare, vânzarea și/sau livrarea către o altă persoană, sub orice formă, a materialului săditor sau a plantelor fructifere;

(k)

organism oficial responsabil: (i) autoritatea unică și centrală, creată sau desemnată de statul membru, aflată sub supravegherea guvernului național, și responsabilă cu problemele privind calitatea; (ii) orice autoritate publică creată: — fie la nivel național; — fie la nivel regional, sub supravegherea autorităților naționale, în limitele stabilite în legislația națională a statului membru respectiv. Organismele menționate la punctele (i) și (ii) pot, în conformitate cu legislația națională, să își delege responsabilitățile menționate în prezenta directivă, spre aplicare sub autoritatea și sub supravegherea acestora, oricărei persoane juridice de drept public sau privat care, în baza statutului său aprobat oficial, are numai îndatoriri de interes public specifice, cu condiția ca această persoană juridică și membrii săi să nu obțină nici un profit personal ca urmare a măsurilor pe care le iau. Statele membre asigură existența unei strânse colaborări între organismele menționate la punctul (i) și cele menționate la punctul (ii). În plus, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, poate fi autorizată oricare altă persoană juridică înființată în numele unui organism menționat la punctele (i) și (ii) și care acționează sub autoritatea și sub supravegherea acestui organism, cu condiția ca această persoană juridică să nu obțină nici un profit personal ca urmare a măsurilor pe care le ia. Statele membre notifică Comisia despre organismele oficiale responsabile. Comisia transmite această informație celorlalte state membre.

(l)	măsuri oficiale: măsuri luate de către organismul oficial responsabil;

(m)	inspecție oficială: inspecție efectuată de organismul oficial responsabil;

(n)	declarație oficială: declarația făcută de organismul oficial responsabil sau sub responsabilitatea sa;

(o)	lot: un anumit număr de elemente ale unui produs unic, care poate fi identificat prin omogenitatea compoziției sale și a originii sale;

(p)	laborator: un organism de drept public sau privat care efectuează analize și stabilește un diagnostic corect care permite producătorului să verifice calitatea producției.

Articolul 4

(1)   În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 22, în anexa I se întocmește, pentru fiecare gen sau specie menționate în anexa II, o fișă în care se face o mențiune referitoare la condițiile fitosanitare stabilite în Directiva 77/93/CEE și care se aplică genului și/sau speciei respective și în care se indică:

(i)

condițiile pe care trebuie să le îndeplinească materialele CAC, sub aspectul calității și al stării fitosanitare, în special cele privind procedeul de înmulțire aplicat, puritatea culturilor pe picior și, cu excepția cazurilor în care materialul portaltoaielor nu aparține unui soi, aspectul varietal;

(ii)

condițiile pe care trebuie să le îndeplinească materialele inițiale, materialele de bază și materialele certificate, sub aspectul calității, al stării fitosanitare, al metodelor și procedurilor de testare aplicate, al sistemului/sistemelor de înmulțire utilizat(e) și, cu excepția cazurilor în care materialul portaltoaielor nu aparține unui soi, al aspectului varietal;

(iii)

condițiile pe care trebuie să le îndeplinească portaltoaiele și alte părți ale plantelor de alte genuri sau specii pentru a primi un altoi dintr-un material săditor din genul sau specia respectivă.

(2)   Dacă pe fișă se menționează un material liber de viruși (v.f.) sau supus unui examen de detectare a virușilor (v.t.), ar trebui indicați virușii și agenții patogeni similari respectivi.

Această dispoziție se aplică mutadis mutandis atunci când se face referire la o calificare privind inexistența organismelor dăunătoare sau testele de detectare a acestora, altele decât virușii sau agenții patogeni similari.

În cazul materialelor menționate la alineatul (1) punctul (i), nu se face nici o referire la calificările „v.f.” sau „v.t.”.

În cazul materialelor menționate la alineatul (1) punctul (ii), se face o referire la calificările menționate anterior, dacă este relevantă pentru genul sau specia respectivă.

Articolul 5

(1)   Statele membre asigură că furnizorii iau toate măsurile necesare pentru a garanta respectarea normelor stabilite în prezenta directivă în toate etapele de producție și comercializare a materialului săditor și a plantelor fructifere.

(2)   În sensul alineatului (1), furnizorii efectuează ei înșiși sau prin intermediul unui furnizor autorizat sau al organismului oficial responsabil controale bazate pe următoarele principii:

—	identificarea punctelor critice din procesul de producție pe baza metodelor de producție utilizate;

—	elaborarea și punerea în aplicare a unor metode de supraveghere și de control a punctelor critice menționate la prima liniuță;

—	prelevarea de eșantioane pentru analiză într-un laborator autorizat de organismul oficial responsabil, în scopul verificării respectării normelor stabilite în prezenta directivă;

—

înregistrarea în scris sau într-o altă formă de păstrare durabilă a datelor menționate la prima, a doua și a treia liniuță și înregistrarea producției și a comercializării materialului săditor și a plantelor fructifere, care să fie ținute la dispoziția organismului oficial responsabil. Aceste documente și registre vor trebui păstrate timp de cel puțin trei ani.

Totuși, furnizorii a căror activitate în acest domeniu se limitează la simpla distribuire a materialului săditor și a plantelor fructifere produse și ambalate în afara întreprinderii lor sunt obligați doar să țină o evidență scrisă sau în orice altă formă durabilă a operațiilor de cumpărare și vânzare și/sau de livrare a materialului săditor și a plantelor fructifere.

Prezentul alineat nu se aplică furnizorilor a căror activitate în acest domeniu se limitează la livrarea unor cantități mici de material săditor și de plante fructifere către consumatorii finali care nu sunt specialiști.

(3)   Dacă rezultatele propriilor lor controale sau informațiile de care dispun furnizorii menționați la alineatul (1) indică prezența unuia sau a mai multor organisme dăunătoare prevăzute în Directiva 77/93/CEE sau, într-o cantitate mai mare decât cea permisă în mod normal conform normelor, dintre cele specificate în fișele prevăzute la articolul 4, acești furnizori informează imediat organismul oficial responsabil și iau măsurile pe care acesta le recomandă sau orice altă măsură necesară pentru reducerea riscului răspândirii organismelor dăunătoare respective. Furnizorii țin un registru cu toate aparițiile de organisme dăunătoare în incintele lor și cu toate măsurile luate în această privință.

(4)   Normele de aplicare a prevederilor alineatului (2) al doilea paragraf sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 6

(1)   Organismul oficial responsabil autorizează furnizorii după ce a constatat că metodele lor de producție și unitățile acestora sunt, în ceea ce privește natura activităților desfășurate, în conformitate cu prevederile prezentei directive. Dacă un furnizor hotărăște să efectueze alte activități decât cele pentru care a fost autorizat, autorizația trebuie reînnoită.

(2)   Organismul oficial responsabil acordă autorizație laboratoarelor după ce a constatat că aceste laboratoare, metodele, unitățile și personalul acestora respectă, având în vedere activitățile de control desfășurate, prevederile prezentei directive, precizate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21. În cazul în care un laborator hotărăște să efectueze alte activități decât cele pentru care a fost autorizat, autorizația trebuie reînnoită.

(3)   În cazul în care dispozițiile alineatelor (1) și (2) nu mai sunt respectate, organismul oficial responsabil ia măsurile necesare. În acest scop, acesta ține cont în special de concluziile controalelor efectuate în conformitate cu articolul 7.

(4)   Supravegherea și controlul furnizorilor, al unităților și al laboratoarelor se efectuează în mod regulat de către organismul oficial responsabil sau sub autoritatea acestuia, iar acest organism trebuie să aibă, în orice moment, acces liber în toate unitățile pentru a asigura respectarea prevederilor prezentei directive. Normele de aplicare privind supravegherea și controlul sunt adoptate, dacă este necesar, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

În cazul în care supravegherea și controlul indică nerespectarea prevederilor prezentei directive, organismul oficial responsabil ia măsurile necesare în acest sens.

Articolul 7

(1)   Experții Comisiei, în colaborare cu organismele oficiale responsabile din statele membre, pot, dacă este necesar, să efectueze controale la fața locului pentru a garanta aplicarea uniformă a prezentei directive și, în special, pentru a verifica respectarea efectivă a prevederilor acesteia de către furnizori. Statul membru pe teritoriul căruia se efectuează un control este obligat să acorde expertului tot sprijinul în îndeplinirea sarcinii acestuia. Comisia informează statele membre despre rezultatele cercetărilor efectuate.

(2)   Normele de aplicare a dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 8

(1)   Materialul săditor și plantele fructifere nu pot fi comercializate decât de către furnizori autorizați și cu condiția ca aceștia să respecte cel puțin cerințele formulate pentru materialele Conformatis Agraria Communitatis (CAC) în fișa menționată la articolul 4.

(2)   Materialele inițiale, materialele de bază și materialele certificate nu pot fi certificate decât dacă aparțin unui soi menționat la articolul 9 alineatul (2) punctul (i) și dacă satisfac cerințele formulate în fișa menționată la articolul 4, pentru categoria respectivă. Categoria trebuie indicată în documentul oficial menționat la articolul 11.

În ceea ce privește aspectul varietal, poate fi prevăzută o scutire, pe fișele care se vor întocmi în conformitate cu articolul 4, pentru portaltoaiele al căror material nu aparține unui soi.

(3)   Fără a aduce atingere prevederilor Directivei 77/93/CEE, alineatele (1) și (2) nu se aplică materialului săditor și plantelor fructifere destinate:

(a)	testelor sau folosirii în scopuri științifice sau

(b)	selecțiilor sau

(c)	unor măsuri ce vizează păstrarea diversității genetice.

Normele de aplicare a literelor (a) și (b) sunt adoptate, dacă este necesar, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21. Normele de aplicare a literei (c) sunt adoptate, de preferință, înainte de 1 ianuarie 1992, în conformitate cu aceeași procedură.

Articolul 9

(1)   Materialul săditor și plantele fructifere sunt comercializate cu menționarea soiului căruia îi aparțin. Dacă, în cazul portaltoaielor, materialul nu aparține unui soi, se face referire la specia sau hibridul interspecific respectiv.

(2)   Soiurile la care se face referire în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie:

(i)	fie general cunoscute și protejate în conformitate cu dispozițiile privind protecția noilor soiuri de plante sau înregistrate în mod oficial voluntar sau în alt fel;

(ii)	fie înscrise pe listele ținute de furnizori, cu descrierea detaliată și denumirile relevante ale acestora. Aceste liste trebuie să fie accesibile, la cerere, organismului oficial responsabil din statul membru respectiv.

Fiecare varietate trebuie să fie descrisă și să aibă, pe cât posibil, aceeași denumire în toate statele membre, în conformitate cu orientările internaționale acceptate.

(3)   Soiurile pot fi înregistrate oficial dacă au fost considerate conforme cu anumite condiții aprobate oficial și dacă au o descriere oficială. Acestea pot fi de asemenea înregistrate oficial dacă materialul lor a fost comercializat pe teritoriul statului membru respectiv înainte de 1 ianuarie 1993, cu condiția să aibă o descriere oficială. În ultimul caz, înregistrarea expiră cel târziu la data de 30 iunie 2000, cu excepția cazului în care, între timp, soiurile respective au fost:

—	fie confirmate conform procedurii prevăzute la articolul 21, cu o descriere detaliată dacă au fost înregistrate oficial în cel puțin două state membre;

—	fie înregistrate în baza primei teze.

(4)   Cu excepția cazului în care aspectul varietal este menționat explicit pe fișa menționată la articolul 4, alineatele (1) și (2) nu impun organismului oficial responsabil nici o responsabilitate suplimentară.

(5)   Condițiile de obținere a înregistrării oficiale menționate la alineatul (2) punctul (i) sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, luându-se în considerare cunoștințele tehnice și științifice din acel moment, și cuprind:

(a)	condițiile acceptării oficiale, care pot include, în special, distincția, stabilitatea și o omogenitate suficientă;

(b)	caracteristicile minime pe care trebuie să le ia în considerare examinările pentru diferite specii;

(c)	condițiile minime privind efectuarea examinărilor;

(d)	durata maximă de valabilitate a acceptării oficiale a unui soi.

(6)   În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21:

—	se poate stabili un sistem de notificare a organismelor oficiale responsabile ale statelor membre asupra soiurilor, speciilor sau hibrizilor interspecifici;

—	se pot adopta norme de aplicare suplimentare pentru alineatul (2) punctul (ii);

—	se poate decide stabilirea și publicarea unui catalog comun al soiurilor.

Articolul 10

(1)   Pe parcursul perioadei de vegetație, precum și la scoaterea sau prelevarea altoaielor de pe materialul parental, materialul săditor și plantele fructifere sunt păstrate în loturi separate.

(2)   Dacă materialul săditor sau plantele fructifere de origini diferite sunt puse împreună sau amestecate la ambalare, depozitare, transport sau livrare, furnizorul consemnează în evidența sa următoarele informații: conținutul lotului și originea diferitelor elemente din care este alcătuit.

(3)   Statele membre asigură respectarea prevederilor de la alineatele (1) și (2) prin efectuarea de inspecții oficiale.

Articolul 11

Fără a aduce atingere articolului 10 alineatul (2), materialul săditor și plantele fructifere sunt comercializate doar în loturi suficient de omogene și doar dacă:

(i)

sunt calificate drept materiale CAC și sunt însoțite de un document eliberat de furnizor conform condițiilor arătate în fișa menționată la articolul 4. Dacă o declarație oficială figurează pe acest document, aceasta trebuie să se deosebească în mod clar de toate celelalte elemente incluse în acest document sau

(ii)

sunt calificate drept materiale inițiale, materiale de bază sau materiale certificate și sunt certificate de către organismul oficial responsabil în conformitate cu condițiile arătate în fișa menționată la articolul 4. Prevederi referitoare la operațiunile de etichetare și/sau de sigilare și de ambalare a materialului săditor și/sau prevederi referitoare la plantele fructifere sunt precizate în fișa menționată la articolul 4.

În cazul în care materialul săditor și plantele fructifere sunt puse de către un detailist la dispoziția unui consumator final care nu este specialist, prevederile referitoare la etichetare pot fi reduse la o informație adecvată privind produsul.

Articolul 12

Statele membre pot scuti:

—	de la aplicarea articolului 11, pe micii producători a căror producție și vânzare de material săditor și plante fructifere sunt în totalitate destinate utilizării finale de către persoane de pe piața locală care nu sunt implicate profesional în producția de plante (circulație locală);

—	de controalele și inspecția oficială menționate la articolul 18, circulația locală de material săditor și de plante fructifere produse de persoane astfel scutite.

Normele de aplicare referitoare la alte cerințe privind scutirile menționate la prima și a doua liniuță, în special cu privire la noțiunile de „mici producători” și de „piață locală”, precum și la procedurile aferente, sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 13

În cazul unor dificultăți temporare de aprovizionare cu material săditor și cu plante fructifere care îndeplinesc cerințele stabilite în prezenta directivă, pot fi adoptate, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, măsuri care să permită comercializarea acestor produse în condiții mai puțin stricte, fără a aduce atingere normelor fitosanitare prevăzute în Directiva 77/93/CEE.

Articolul 14

Materialul săditor și plantele fructifere care respectă prevederile și condițiile stabilite în prezenta directivă nu sunt supuse nici unei restricții de comercializare în ceea ce privește furnizorul, aspectele fitosanitare, mediul de cultură și modalitățile de inspectare, în afara celor prevăzute în prezenta directivă.

Articolul 15

În ceea ce privește produsele menționate în anexa II, statele membre se abțin să impună condiții mai stricte sau restricții la comercializare, diferite de condițiile menționate în fișele menționate la articolul 4 sau, în lipsa acestora, altele decât cele existente la data adoptării prezentei directive.

Articolul 16

(1)   În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, se hotărăște dacă materialul săditor și plantele fructifere produse într-o țară terță și prezentând aceleași garanții în ceea ce privește obligațiile furnizorului, identitatea, caracteristicile, aspectele fitosanitare, mediul de cultură, ambalajul, modalitățile de inspectare, marcarea și sigilarea sunt echivalente, din aceste puncte de vedere, cu materialul săditor și cu plantele fructifere produse în Comunitate și conforme cu cerințele și condițiile stabilite în prezenta directivă.

(2)   Până la adoptarea deciziei menționate la alineatul (1), statele membre pot aplica, până la 1 ianuarie 1993 și fără a aduce atingere prevederilor Directivei 77/93/CEE, condiții cel puțin echivalente cu cele indicate, temporar sau permanent, în fișele menționate la articolul 4, în ceea ce privește importul de material săditor și de plante fructifere provenind dintr-o țară terță. În cazul în care asemenea condiții nu sunt prevăzute în aceste fișe, condițiile care se aplică importului trebuie să fie cel puțin echivalente cu cele aplicabile producției în statul membru în cauză.

În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, data menționată la primul paragraf poate fi prelungită pentru fiecare țară terță, până la adoptarea deciziei menționate la alineatul (1).

Materialul săditor și plantele fructifere importate de către un stat membru conform unei decizii luate de acel stat membru în baza prevederilor din primul paragraf nu sunt supuse, în ceea ce privește elementele menționate la alineatul (1), nici unei restricții de comercializare în celelalte state membre.

Articolul 17

Statele membre asigură că materialul săditor și plantele fructifere sunt inspectate în mod oficial în timpul producției și al comercializării lor iar, în cazul materialelor CAC, fac obiectul unei inspecții prin sondaj, pentru a verifica respectarea cerințelor și condițiilor stabilite în prezenta directivă.

Articolul 18

Normele de aplicare referitoare la controalele prevăzute la articolul 5 și la inspecția oficială prevăzută la articolele 10 și 17, inclusiv metodele de eșantionare, sunt adoptate, dacă este necesar, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 19

(1)   În cazul în care, în urma supravegherii și a controlului prevăzute la articolul 6 alineatul (4), în timpul inspecției oficiale prevăzute la articolul 17 sau al testelor prevăzute la articolul 20, se constată că materialul săditor sau plantele fructifere comercializate nu sunt în conformitate cu prevederile prezentei directive, organismul oficial responsabil din statul membru respectiv ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea acestor prevederi sau, dacă nu este posibil, pentru interzicerea comercializării, în interiorul Comunității, a materialului săditor sau a plantelor fructifere.

(2)   În cazul în care se constată că materialul săditor sau plantele fructifere comercializate de către un furnizor nu sunt în conformitate cu prevederile și condițiile stabilite în prezenta directivă, statul membru respectiv asigură luarea măsurilor necesare contra furnizorului respectiv. În cazul în care acelui furnizor i se interzice să comercializeze material săditor și plante fructifere, statul membru informează Comisia și organismele statelor membre competente naționale din statele membre cu privire la aceasta.

(3)   Toate măsurile luate în baza prevederilor alineatului (2) sunt revocate din momentul în care se stabilește cu destulă certitudine că materialul săditor sau plantele fructifere destinate comercializării de către furnizor vor respecta, în viitor, cerințele și condițiile stabilite în prezenta directivă.

Articolul 20

(1)   În statele membre se efectuează teste sau, atunci când este cazul, analize pe eșantioane, pentru a verifica dacă materialul săditor și plantele fructifere sunt în conformitate cu prevederile și condițiile stabilite în prezenta directivă, inclusiv cele referitoare la aspectele fitosanitare. Comisia poate dispune inspectarea acestor teste de către reprezentanți ai statelor membre și ai Comisiei.

(2)   Conform procedurii prevăzute la articolul 21, se poate decide dacă este necesară efectuarea unor teste sau analize comunitare în scopul menționat la alineatul (1). Comisia poate dispune inspectarea acestor teste de către reprezentanți ai statelor membre și ai Comisiei.

(3)   Testele sau analizele menționate la alineatele (1) și (2) sunt utilizate în vederea armonizării metodelor tehnice de control al materialului săditor și al plantelor fructifere. Acestea fac obiectul unor rapoarte de activitate, comunicate în mod confidențial statelor membre și Comisiei.

(4)   Comisia asigură că sunt adoptate, dacă este cazul, modalitățile de coordonare, de executare și de inspecție a testelor menționate la alineatele (1) și (2), precum și modalitățile de evaluare a rezultatelor, în cadrul comitetului instituit prin articolul 21. În cazul apariției unor probleme de ordin fitosanitar, Comisia informează Comitetul permanent fitosanitar cu privire la aceasta. Dacă este necesar, sunt adoptate modalități specifice. Testele sunt efectuate și pe materialul săditor și plantele fructifere produse în țări terțe.

Articolul 21

(1)   Comisia este asistată de un comitet denumit „Comitet permanent pentru materialul săditor și plantele din genuri și specii de fructe”, prezidat de către un reprezentant al Comisiei.

(2)   Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect de măsuri ce urmează a fi luate. Comitetul emite avizul său asupra acestui proiect într-un interval pe care președintele îl poate fixa în funcție de urgența problemei respective. Avizul este emis cu majoritatea de voturi prevăzută în tratat la articolul 148 alineatul (2) pentru adoptarea deciziilor pe care Consiliul trebuie să le ia la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, ponderea voturilor statelor membre este cea prevăzută la articolul menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

(3)   Comisia adoptă măsuri care se aplică imediat.

Totuși, dacă măsurile nu sunt în conformitate cu avizul emis de comitet, acestea sunt comunicate de îndată Consiliului de către Comisie. În acest caz, Comisia poate amâna aplicarea măsurilor adoptate cu cel mult o lună de la data acestei comunicări.

Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate lua o altă decizie în termenul prevăzut la paragraful precedent.

Articolul 22

(1)   Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru materialul săditor și plantele din genurile și speciile de fructe, prezidat de către reprezentantul Comisiei.

(2)   Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect de măsuri ce urmează a fi luate. Comitetul emite avizul său asupra acestui proiect într-un interval pe care președintele îl poate fixa în funcție de urgența problemei respective. Avizul este emis cumajoritatea de voturi prevăzută în tratat la articolul 148 alineatul (2) pentru adoptarea deciziilor pe care Consiliul trebuie să le ia la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, ponderea voturilor statelor membre este cea prevăzută la articolul menționat anterior. Președintele nu ia parte la vot.

(3)   Comisia adoptă măsurile prevăzute dacă sunt în conformitate cu avizul comitetului.

Dacă măsurile prevăzute nu sunt în conformitate cu avizul comitetului sau în lipsa avizului, Comisia înaintează imediat Consiliului o propunere privind măsurile care urmează a fi luate. Consiliul hotărăștecu majoritate calificată.

Dacă, la expirarea unui interval de trei luni de la data la care a fost sesizat, Consiliul nu a luat o hotărâre, Comisia adoptă măsurile propuse.

Articolul 23

Modificările ce urmează a fi făcute în fișele menționate la articolul 4, precum și modificările condițiilor și normelor adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Articolul 24

(1)   Statele membre asigură că materialul săditor și plantele fructifere produse pe teritoriul lor și destinate comercializării sunt în conformitate cu prevederile prezentei directive.

(2)   Dacă, în timpul unei inspecții oficiale, se constată că materialul săditor sau plantele fructifere nu pot fi comercializate pentru că nu îndeplinesc o condiție fitosanitară, statul membru respectiv ia măsurile oficiale necesare pentru a elimina orice risc fitosanitar care ar putea apărea.

Articolul 25

Într-un interval de cinci ani de la data adoptării prezentei directive, Comisia examinează rezultatele aplicării sale și înaintează Consiliului un raport însoțit, dacă este cazul, de orice propunere de modificare care se dovedește necesară.

Articolul 26

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 1992, cel târziu. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   În ceea ce privește articolele 5-11, articolele 14, 15, 17, 19 și 24, data punerii în aplicare pentru fiecare gen sau specie menționate în anexa II este stabilită în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, o dată cu întocmirea fișei menționate la articolul 4.

Articolul 27

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  JO C 52, 3.3.1990, p. 16 și

JO C 307, 27.11.1991, p. 15.

(2)  JO C 240, 16.9.1991, p. 197.

(3)  JO C 182, 23.7.1990, p. 21.

(4)  JO L 26, 31.1.1977, p. 20, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/10/CEE (JO L 70, 17.3.1992, p. 27).

---

ANEXA I

Fișele menționate la articolul 4

---

ANEXA II

Lista genurilor și speciilor în cazul cărora se aplică prezenta directivă

— Citrus sinensis (L.) Osbeck	portocal
— Citrus limon (L.) Burm. f.	lămâi
— Citrus reticulata Blanco	mandarin
— Citrus paradisi Macf.	grepfrut
— Citrus aurantifolia (Christm.) Swing	varietate de lămâi
— Corylus avallana L.	alun
— Fragaria x ananassa Duch.	tufă de căpșuni
— Juglans regia L.	nuc
— Malus Mill.	măr
— Prunus amygdalus Batsch	migdal
— Prunus armeniaca L.	cais
— Prunus avium L.	cireș
— Prunus cerasus	vișin
— Prunus domestica L.	prun
— Prunus persica (L.) Batsch	piersic
— Pyrus communis L.	păr
— Prunus Salicina	prun japonez
— Cydonia Mill.	gutui
— Ribes	coacăz
— Rubus	dud
— Pistacia vera	arbust de fistic
— Olea europaea	măslin

---

03/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

22

---

31992L0035

---

L 157/19

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DIRECTIVA 92/35/CEE A CONSILIULUI

din 29 aprilie 1992

de stabilire a normelor de control și a măsurilor pentru combaterea pestei cabaline africane

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3);

întrucât Directiva 90/426/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind condițiile de inspecție veterinară care reglementează circulația și importul de ecvidee (4) din țări terțe urmărește să liberalizeze circulația ecvideelor pe teritoriul Comunității; întrucât, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4), trebuie introduse măsuri comunitare pentru a armoniza normele de control și măsurile de combatere a pestei cabaline africane;

întrucât asemenea măsuri fac posibilă asigurarea dezvoltării raționale a sectorului agricol și contribuie la protecția sănătății animale în Comunitate;

întrucât o izbucnire a acestei boli poate lua rapid proporții epizootice, cauzând mortalitate și perturbări care pot reduce, în mod grav, rentabilitatea producției de animale;

întrucât trebuie luate măsuri de control de îndată ce se suspectează prezența bolii și întrucât trebuie pus în aplicare un plan de acțiune imediată și eficientă de îndată ce prezența bolii este confirmată, pentru a garanta protecția sănătății animale în Comunitate;

întrucât măsurile ce urmează să fie luate trebuie să vizeze prevenirea răspândirii pestei cabaline africane; întrucât circulația animalelor care ar putea transmite infecția trebuie controlată cu strictețe, iar insectele din exploatațiile infectate trebuie distruse;

întrucât trebuie specificate condițiile în care se poate efectua vaccinarea împotriva pestei cabaline africane și normele care reglementează o asemenea vaccinare;

întrucât, pentru a asigura un control mai eficient al bolii, ar trebui luate măsuri de stabilire a unor zone de protecție și de supraveghere, ținând seama de factori geografici, administrativi, ecologici și epidemiologici;

întrucât realizarea unei anchete epidemiologice aprofundate este indispensabilă pentru prevenirea oricărei răspândiri a bolii;

întrucât articolul 3 din Decizia 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind cheltuielile în domeniul veterinar (5) se aplică în cazul apariției pestei cabaline africane,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă stabilește normele de control și măsurile pentru combaterea pestei cabaline africane.

Articolul 2

În sensul prezentei directive, definițiile de la articolul 2 din Directiva 90/426/CEE se aplică după caz.

Cu toate acestea, se înțelege prin exploatație o exploatație în sensul Directivei 90/426/CEE și rezervațiile naturale în care ecvideele trăiesc în libertate.

În afară de aceasta, se înțelege prin:

(a)	proprietar sau deținător: orice persoană sau persoane fizice sau juridice care au în proprietate sau în întreținere ecvidee, cu sau fără titlu oneros;

(b)	vector: o insectă din specia Culicoides imicola sau orice altă insectă din genul Culicoides, care ar putea transmite pesta cabalină africană, identificabilă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19, în urma avizului Comitetului veterinar științific;

(c)	confirmare: declararea, de către autoritatea competentă, a prezenței pestei cabaline africane, bazată pe rezultate de laborator; cu toate acestea, în cazul unei epidemii, autoritatea competentă poate, de asemenea, confirma boala, pe baza rezultatelor clinice și/sau epidemiologice;

(d)	autoritate competentă: autoritatea centrală dintr-un stat membru, responsabilă cu efectuarea controalelor sanitar-veterinare sau orice autoritate sanitar-veterinară căreia i-a fost delegată această competență;

(e)	medic veterinar oficial: medicul veterinar desemnat de autoritatea competentă.

Articolul 3

Statele membre trebuie să se asigure că apariția sau suspiciunea apariției pestei cabaline africane face obiectul unei notificări obligatorii și imediate către autoritatea competentă.

Articolul 4

(1)   În cazul în care o exploatație conține una sau mai multe ecvidee suspecte de a fi infectate cu pesta cabalină africană, statele membre trebuie să se asigure că medicul veterinar oficial pune în aplicare de îndată mijloacele oficiale de investigație pentru a confirma sau infirma prezența bolii respective.

(2)   Din momentul în care se declară suspiciunea de infecție, medicul veterinar oficial trebuie:

(a)	să pună exploatațiile suspecte sub supraveghere oficială;

(b)

să inițieze: (i) un recensământ oficial al ecvideelor, care să indice, în cazul fiecărei specii, numărul de ecvidee deja moarte, infectate sau care ar putea fi infectate și reactualizarea acestui recensământ, astfel încât să se țină seama de ecvideele născute sau moarte în această perioadă plină de suspiciuni; datele din recensământ trebuie prezentate la cerere și pot fi verificate la fiecare inspecție; (ii) un recensământ al locurilor care ar putea facilita supraviețuirea vectorului sau adaptarea acestuia și folosirea mijloacelor corespunzătoare pentru eliminarea insectelor din asemenea locuri; (iii) o anchetă epidemiologică în conformitate cu articolul 7;

(c)	să viziteze exploatația(ile) în mod regulat și cu această ocazie: (i) să examineze fiecare ecvideu din exploatație; (ii) să efectueze un examen clinic detaliat sau o autopsie a animalelor suspecte sau moarte și să preleveze probele necesare pentru examenele de laborator;

(d)

să se asigure că: (i) toate ecvideele din exploatație(i) sunt ținute în adăposturile lor sau în alte locuri protejate împotriva vectorului; (ii) toate transporturile de ecvidee către sau din exploatație(i) sunt interzise; (iii) se folosesc mijloace corespunzătoare de eradicare a insectelor în și împrejurul adăposturilor acestor ecvidee; (iv) cadavrele ecvideelor care au murit în exploatație sunt distruse, eliminate, incinerate sau îngropate în conformitate cu Directiva 90/667/CEE a Consiliului din 27 noiembrie 1990 de stabilire a normelor sanitar-veterinare privind eliminarea și prelucrarea deșeurilor animale, introducerea pe piață a acestora și protecția împotriva agenților patogeni din hrana pentru animale de origine animală sau din pește și de modificare a Directivei 90/425/CEE (6).

(3)   Până la introducerea măsurilor oficiale menționate la alineatul (2), proprietarul sau deținătorul oricăror animale suspecte de boală trebuie să ia toate măsurile necesare de protecție pentru a fi în conformitate cu alineatul (2) litera (d).

(4)   Autoritatea competentă poate aplica oricare din măsurile menționate la alineatul (2) altor exploatații, în cazul în care locația, situarea geografică sau contactele cu exploatațiile suspecte de boală dau motive de îngrijorare privind o posibilă contaminare.

(5)   În afară de prevederile alineatului (2), se pot stabili dispoziții specifice în conformitate cu procedura menționată la articolul 19 pentru rezervațiile naturale unde ecvideele trăiesc în libertate.

(6)   Măsurile prevăzute de prezentul articol se suspendă oficial doar în cazul în care autoritatea competentă nu mai suspectează prezența pestei cabaline africane.

Articolul 5

Vaccinarea împotriva pestei cabaline africane se face numai în conformitate cu dispozițiile prevăzute de prezenta directivă.

Articolul 6

(1)   În cazul în care prezența pestei cabaline africane este confirmată oficial, medicul veterinar oficial:

(a)	procedează de îndată, sub control oficial, la sacrificarea ecvideelor care sunt infectate sau prezintă simptome clinice de pestă cabalină africană, din exploatațiile infectate;

(b)	organizează distrugerea, eliminarea, incinerarea sau îngroparea cadavrelor ecvideelor în cauză, în conformitate cu Directiva 90/667/CEE și/sau;

(c)	extinde masurile prevăzute la articolul 4 la exploatațiile situate pe o rază de 20 km (incluse în zona de protecție) în jurul exploatațiilor infectate;

(d)

procedează, în zona prevăzută la litera (c), la vaccinarea sistematică a tuturor ecvideelor, folosind un vaccin autorizat de autoritatea competentă și la identificarea acestora prin mărci clare și permanente, aplicate printr-o metodă autorizată în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19. Cu toate acestea, în funcție de circumstanțele epidemiologice, meteorologice, geografice sau climatice, autoritatea competentă poate deroga de la obligativitatea vaccinării. Autoritatea competentă informează Comisia cu privire la aceasta;

(e)	efectuează o anchetă epidemiologică în conformitate cu articolul 7.

(2)   Autoritatea competentă poate extinde măsurile prevăzute la alineatul (1) dincolo de zona menționată la litera (c) în cazul în care, având în vedere situația geografică, ecologică sau meteorologică sau circulația ecvideelor către sau dinspre o exploatație în care s-a confirmat prezența bolii, există motive de a se suspecta o extindere a pestei cabaline africane. Autoritatea competentă informează Comisia cu privire la aceasta.

(3)   În cazul în care zona menționată la alineatul (1) se situează pe teritoriul mai multor state membre, autoritățile competente din statele membre în cauză colaborează în scopul delimitării acestei zone. În cazul în care este necesar, zona este delimitată în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19.

Articolul 7

(1)   Ancheta epidemiologică vizează următoarele aspecte:

—	durata perioadei în care este posibil ca pesta cabalină africană să fi fost prezentă în exploatație;

—	posibilele origini ale pestei cabaline africane în exploatație și identificarea altor exploatații în care se găsesc ecvidee care ar fi putut fi infectate sau contaminate de la aceeași sursă;

—	prezența și distribuția vectorilor bolii;

—	circulația ecvideelor către și din exploatațiile în cauză sau eventuala scoatere a cadavrelor de ecvidee din aceste exploatații.

(2)   Se instituie o celulă de criză în vederea coordonării depline a tuturor măsurilor necesare pentru a asigura eradicarea pestei cabaline africane în cel mai scurt timp și în vederea efectuării anchetei epidemiologice.

Normele generale privind celulele de criză naționale și comunitare sunt adoptate de către Consiliu, la propunerea Comisiei.

Articolul 8

(1)   Statele membre se asigură că, pe lângă măsurile menționate la articolul 6, autoritatea competentă delimitează o zonă de protecție și o zonă de supraveghere. În delimitarea acestor zone se ține cont de factorii geografici, administrativi, ecologici și epizootici care au legătură cu pesta cabalină africană, precum și de structurile de control.

(2)

(a) Zona de protecție este constituită din acea parte din teritoriul comunitar cu o rază de cel puțin 100 km în jurul exploatației infectate. (b) Zona de supraveghere este constituită din acea parte din teritoriul comunitar care se întinde pe o rază de cel puțin 50 km dincolo de zona de protecție unde nu au fost efectuate vaccinări constante în ultimele 12 luni. (c) În cazul în care aceste zone se situează pe teritoriul mai multor state membre, autoritățile competente din statele membre în cauză colaborează în vederea delimitării zonelor menționate la literele (a) și (b). Cu toate acestea, în cazul în care este necesar, zona de protecție și zona de supraveghere sunt delimitate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19.

(3)   La cererea justificată a unui stat membru se poate lua o decizie, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19, în vederea modificării delimitării zonelor definite la alineatul (2), ținându-se seama de:

—	poziția geografică a acestora și factorii ecologici;

—	condițiile meteorologice;

—	prezența și distribuția vectorului;

—	rezultatele studiilor epizootiologice efectuate în conformitate cu articolul 7;

—	rezultatele examenelor de laborator;

—	aplicarea măsurilor de control, în special a celor privind eradicarea insectelor.

Articolul 9

(1)   Statele membre se asigură că următoarele măsuri se aplică în zona de protecție:

(a)	toate exploatațiile cu ecvidee din zonă sunt identificate;

(b)	medicul veterinar oficial efectuează: — vizite periodice la toate exploatațiile cu ecvidee; — examene clinice ale ecvideelor în cauză incluzând, după caz, prelevarea de probe pentru examenele de laborator; trebuie ținută o evidență a vizitelor și a rezultatelor acestora;

(c)

ecvideele părăsesc exploatația în care sunt ținute doar pentru a fi transportate direct și sub supraveghere oficială, în vederea sacrificării de urgență, către un abator situat în acea zonă sau, în cazul în care zona respectivă nu are abator, către un abator situat în zona de supraveghere desemnată de autoritatea competentă.

(2)   Pe lângă măsurile prevăzute la alineatul (1), se poate lua o decizie de efectuare a vaccinării sistematice a ecvideelor contra pestei cabaline africane și de identificare a acestora în zona de protecție, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19.

Articolul 10

Statele membre trebuie să se asigure că:

1.	măsurile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) se aplică în zona de supraveghere. Cu toate acestea, în cazul în care în zona de supraveghere nu se află nici un abator, ecvideele pot fi sacrificate în zona de protecție, într-un abator desemnat de autoritatea competentă;

2.	toate vaccinările împotriva pestei cabaline africane sunt interzise în zona de supraveghere.

Articolul 11

Perioada de aplicare și de menținere a măsurilor prevăzute la articolele 6, 8, 9 și 10 este determinată în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19. În nici un caz perioada nu poate fi mai mică de 12 luni, în cazul în care vaccinarea a avut loc în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) și articolul 9 alineatul (2).

Cu toate acestea, sub rezerva articolului 9 alineatul (1) litera (c) și a articolului 10 alineatul (1):

(a)	ecvideele din zona de protecție și din zona de supraveghere pot fi transportate sub supraveghere oficială și în condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (3) din Directiva 90/426/CEE către unitatea de carantină menționată la articolul 5 alineatul (3) litera (d) din aceeași directivă;

(b)

circulația ecvideelor în zonele cu același statut este supusă autorizării de către autoritățile competente pe baza următoarelor norme: (i) ecvideele trebuie: — să fie supuse, în prealabil, unui control oficial; — să fie identificate și — să fie însoțite de un document oficial; (ii) statele membre se asigură că, în toate cazurile, ecvideele vaccinate de mai puțin de 60 de zile nu pot părăsi exploatația în care erau ținute în momentul în care s-a efectuat vaccinarea; (iii) statele membre informează Comisia în cadrul Comitetului permanent veterinar cu privire la măsurile luate în acest domeniu.

Articolul 12

În cazul în care epizootia de pestă cabalină africană este deosebit de gravă într-o anumită regiune, orice măsuri suplimentare care urmează sa fie luate de către statele membre implicate sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19.

Articolul 13

Statele membre se asigură că autoritatea competentă ia toate măsurile necesare și adecvate pentru ca toate persoanele care locuiesc în zonele de protecție și de supraveghere să fie pe deplin informate cu privire la restricțiile în vigoare și să adopte toate dispozițiile necesare pentru aplicarea corespunzătoare a măsurilor în cauză.

Articolul 14

(1)   În fiecare stat membru se desemnează un laborator național în care să se efectueze examenele de laborator prevăzute de prezenta directivă. Aceste laboratoare naționale, precum și competențele și obligațiile lor, sunt enumerate în anexa I la prezenta directivă.

(2)   Laboratoarele naționale menționate în anexa I trebuie să coopereze cu laboratorul comunitar de referință menționat la articolul 15.

Articolul 15

Laboratorul comunitar de referință pentru pesta cabalină africană este desemnat în anexa II. Fără a aduce atingere dispozițiilor Deciziei 90/424/CEE și în special cele ale articolului 28, funcțiile și obligațiile laboratorului sunt definite în anexa III.

Articolul 16

În cazul în care este necesar pentru aplicarea uniformă a prezentei directive, experți de la Comisie, în cooperare cu autoritățile competente, efectuează controale la fața locului. În acest scop, inspectând un procent semnificativ de exploatații, aceștia pot verifica dacă autoritățile competente monitorizează respectarea dispozițiilor prezentei directive. Comisia informează statele membre cu privire la rezultatele controalelor efectuate.

Un stat membru pe teritoriul căruia se efectuează un control acordă tot sprijinul necesar experților în vederea îndeplinirii misiunii lor.

Normele generale de aplicare a prezentului articol sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19.

Articolul 17

(1)   Fiecare stat membru elaborează un plan de intervenție, specificând modul în care se aplică măsurile prevăzute de prezenta directivă.

Acest plan trebuie să permită accesul la instalații, echipamente, personal și la orice alte materiale corespunzătoare, necesare pentru eradicarea rapidă și eficientă a bolii.

(2)   Criteriile pentru elaborarea planurilor menționate la alineatul (1) sunt stabilite în anexa IV.

Planurile elaborate în conformitate cu aceste criterii trebuie prezentate Comisiei în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive.

Comisia examinează planurile pentru a determina dacă acestea permit atingerea obiectivelor vizate și sugerează statului membru în cauză orice modificări necesare, în special pentru a se asigura că sunt compatibile cu cele ale celorlalte state membre.

Comisia aprobă planurile, modificate după caz, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 19.

Planurile pot fi ulterior modificate sau extinse în conformitate cu aceeași procedură, pentru a ține seama de evoluția situației.

Articolul 18

Anexele sunt modificate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19.

Articolul 19

(1)   În cazul în care trebuie urmată procedura prevăzută la prezentul articol, Comitetul permanent veterinar, instituit prin Decizia 68/361/CEE (7), denumit în continuare „comitet”, este sesizat de președinte fără întârziere, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.

(2)   Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate în conformitate cu articolul menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

(3)

(a) Comisia adoptă măsurile preconizate, în cazul în care acestea sunt conforme cu avizul comitetului. (b) În cazul în care măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată. Dacă, în termen de trei luni de la data prezentării la Consiliu, acesta nu hotărăște, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat împotriva acestor măsuri cu majoritate simplă.

Articolul 20

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 1992. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 21

Comisia prezintă Consiliului, înainte de 1 octombrie 1993 și pe baza experienței dobândite, un raport privind aplicarea prezentei directive, însoțit de orice propuneri corespunzătoare.

Articolul 22

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  JO C 312, 3.12.1991, p. 12.

(2)  Aviz emis la 10 aprilie 1992 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  Aviz emis la 29 aprilie 1992 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(4)  JO L 224, 18.8.1990, p. 42. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 92/130/CEE (JO L 47, 22.2.1992, p. 26).

(5)  JO L 224, 18.8.1990, p. 19. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 3763/91 (JO L 356, 24.12.1991, p. 1).

(6)  JO L 363, 27.12.1990, p. 51.

(7)  JO L 255, 18.10.1968, p. 23.

---

ANEXA I

A.   LISTA LABORATOARELOR NAȚIONALE PENTRU PESTA CABALINĂ AFRICANĂ

Belgia	Institut National de Recherche Vétérinaire (INRV), Groeselenberg 99, 1180 Bruxelles Nationaal Instituut voor Diergeneeskundig Onderzoek (NIDO), Groeselenbergstraat 99, 1180 Brussel
Danemarca	Statens Veterinaere Institut for Virusforskning, Lindholm, 4771 Kalvehave
Germania	Bundesforschungsanstalt für Viruskrankheiten der Tiere, Paul-Ehrlich-Straße, 7400 Tübingen
Franța	Laboratoire Central de Recherches Vétérinaires, 22, rue Pierre Curie, BP 67, 94703 Maisons Alfort Cedex
Grecia	Institut de fièvre aphteuse et des maladies exotiques du Centre des Instituts Vétérinaires d'Athènes, Rue Neapoleos 25, KA 15 310 Aghia Paraskevi, Athens
Irlanda	Central Veterinary Research Laboratory, Department of Agriculture and Food, Abbotstown, Castleknock, Dublin
Italia	Instituto Zooprofilattico Sperimentale dell'Abruzzo e del Molise, Via Campo Boario, Teramo
Luxemburg	Laboratoire de Médecine Vétérinaire de l'État, 54, Avenue Gaston Diderich, L-Luxemborg
Țările de Jos	Centraal Diergeneeskundig Instituut, Lelystad
Portugalia	Laboratório Nacional de Investigação Veterinária, Estrada de Benfica No 102, Lisboa
Spania	Laboratorio de sanidad y producción animal, Ministerio de Agricultura, Pesca y Alimentación, 28110 Algete, Madrid
Regatul Unit	Institute of Animal Health, Ash Road, Pirbright, Woking, Surrey GU 24 ONF

B.   FUNCȚIILE LABORATOARELOR NAȚIONALE PENTRU PESTA CABALINĂ AFRICANĂ

Laboratoarele naționale pentru pesta cabalină africană sunt responsabile de coordonarea standardelor și metodelor de diagnosticare stabilite de fiecare laborator de diagnostic din statul membru, de folosirea reactivilor și de testarea vaccinurilor. În acest scop, acestea:

(a)	pot furniza laboratoarelor de diagnostic reactivi de diagnostic la cerere;

(b)	controlează calitatea tuturor reactivilor de diagnostic folosiți în statul membru în cauză;

(c)	organizează periodic teste comparative;

(d)	păstrează izolate de virus al pestei cabaline africane provenite din cazuri confirmate în statul membru în cauză;

(e)	asigură confirmarea rezultatelor pozitive obținute în laboratoarele regionale de diagnostic.

---

ANEXA II

LABORATORUL COMUNITAR DE REFERINȚĂ

Laboratorio de sanidad y producción animal,

Ministerio de Agricultura, Pesca y Alimentación,

28110 Algete, Madrid – España.

---

ANEXA III

FUNCȚIILE LABORATORULUI COMUNITAR DE REFERINȚĂ PENTRU PESTA CABALINĂ AFRICANĂ

Laboratorul comunitar de referință are următoarele funcții:

1.

să coordoneze, în colaborare cu Comisia, metodele folosite în statele membre pentru diagnosticarea pestei cabaline africane, în special prin: (a) clasificarea, depozitarea și furnizarea de sușe ale virusului pestei cabaline africane, în vederea testelor serologice și preparării antiserului; (b) furnizarea de seruri de referință și de alți reactivi de referință laboratoarelor naționale de referință, în vederea standardizării testelor și reactivilor folosiți în fiecare stat membru; (c) constituirea și menținerea unei colecții de sușe și de izolate de virus al pestei cabaline africane; (d) organizarea periodică, la nivel comunitar, de teste comparative ale procedurilor de diagnosticare; (e) colectarea și compararea datelor și informațiilor privind metodelor de diagnosticare folosite și rezultatele testelor efectuate în Comunitate; (f) caracterizarea izolatelor de virus al pestei cabaline africane prin cele mai noi metode disponibile, pentru a permite o mai bună înțelegere a epizootiologiei pestei cabaline africane; (g) monitorizarea progreselor realizate, pe plan mondial, în supravegherea, epizootiologia și prevenirea pestei cabaline africane;

2.	să contribuie activ la identificarea focarelor de pestă cabalină africană în statele membre prin analizarea izolatelor de virus care sunt trimise pentru confirmarea diagnosticului, caracterizare și studii epizootiologice;

3.	să faciliteze formarea și perfecționarea experților în diagnostic de laborator, în vederea armonizării tehnicilor de diagnostic în întreaga Comunitate;

4.	să efectueze un schimb reciproc de informații cu laboratorul mondial pentru pesta cabalină africană, desemnat de Oficiul Internațional de Epizootii (OIE), în special în ceea ce privește progresele realizate, pe plan mondial, cu privire la pesta cabalină africană.

---

ANEXA IV

CRITERII MINIME CARE TREBUIE ÎNDEPLINITE DE PLANURILE DE INTERVENȚIE

Planurile de intervenție trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele criterii:

1.	instituirea unui centru de criză la nivel național, care să coordoneze toate măsurile de control în statele membre implicate;

2.	se stabilește o listă cu centrele locale de control al bolii, dotate cu echipamente adecvate pentru coordonarea măsurilor de control la nivel local;

3.	se furnizează informați detaliate privind personalul implicat în măsurile de control, calificările și responsabilitățile acestuia;

4.	fiecare centru local de control al bolilor trebuie să fie capabil să contacteze rapid persoanele/organizațiile direct sau indirect implicate în controlul focarului;

5.	echipamentele și materialele trebuie să fie disponibile pentru a pune în aplicare măsurile de control necesare;

6.	se furnizează instrucțiuni detaliate cu privire la măsurile ce trebuie luate, inclusiv mijloacele de distrugere a carcaselor, în caz de suspiciune și confirmare a riscului de infecție sau de contaminare;

7.	se elaborează programe de formare pentru menținerea și dezvoltarea cunoștințelor privind procedurilor care se aplică la fața locului și cele administrative;

8.

laboratoarele de diagnostic trebuie să dispună de spații de examinare post-mortem, de capacitatea necesară pentru a efectua teste serologice, histologice etc. și trebuie să poată menține calificările pentru o diagnosticare rapidă (în acest scop, ar trebui luate măsurile necesare privind transportul rapid al probelor);

9.	se oferă detalii cu privire la cantitatea de vaccin contra pestei cabaline africane, estimată a fi necesară în cazul unei vaccinării de urgență;

10.	se adoptă dispoziții adecvate, pentru asigurarea competențelor legale, necesare punerii în aplicare a planurilor de intervenție.

---

03/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32

---

31992L0036

---

L 157/28

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DIRECTIVA 92/36/CEE A CONSILIULUI

din 29 aprilie 1992

de modificare, în ceea ce privește pesta cabalină africană, a Directivei 90/426/CEE privind condițiile de inspecție veterinară care reglementează circulația și importul de ecvidee din țări terțe

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Directiva 90/426/CEE (4) stabilește condițiile de inspecție veterinară care reglementează circulația și importul de ecvidee din țări terțe; întrucât directiva în cauză indică limitele teritoriului infectat cu pesta cabalină africană și normele aplicabile statelor membre care nu sunt indemne de boală;

întrucât Directiva 92/35/CEE (5) stabilește normele de control; întrucât Directiva 90/426/CEE trebuie modificată corespunzător, astfel încât să se țină seama de aceste dispoziții,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Articolul 5 din Directiva 90/426/CEE se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 2

Deciziile 90/552/CEE (7), 90/553/CEE (8), 91/93/CEE (9) și 92/101/CEE (10) ale Comisiei se aplică în continuare în sensul prezentei directive.

În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19 din Directiva 92/35/CEE, deciziile menționate anterior pot fi modificate în vederea adaptării domeniului lor de aplicare la dispozițiile prezentei directive sau în vederea adaptării lor viitoare la progresul științific sau tehnologic.

Articolul 3

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 1992. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea referire la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  JO C 312, 3.12.1991, p. 17.

(2)  Aviz emis la 10 aprilie 1992 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  Aviz emis la 22 aprilie 1992 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(4)  JO L 224, 18.8.1990, p. 42.

(5)  JO L 157, 10.6.1992, p. 19.

(6)  JO L 157, 10.6.1992, p. 19.”

(7)  Decizia 90/552/CEE a Comisiei din 9 noiembrie 1990 de stabilire a limitelor teritoriului infectat cu pesta cabalină africană (JO L 313, 13.11.1990, p. 38), astfel cum a fost modificată prin Decizia 91/645/CEE (JO L 349, 18.12.1991, p. 43).

(8)  Decizia 90/553/CEE a Comisiei din 9 noiembrie 1990 de stabilire a mărcii de identificare a ecvideelor vaccinate împotriva pestei cabaline africane (JO L 313, 13.11.1990, p. 40).

(9)  Decizia 91/93/CEE a Comisiei din 11 februarie 1991 de stabilire a perioadei din an în timpul căreia Portugalia poate expedia anumite ecvidee din partea din teritoriul său considerată infectată cu pesta cabalină africană (JO L 50, 23.2.1991, p. 27).

(10)  Decizia 92/101/CEE a Comisiei din 28 ianuarie 1992 de stabilire a perioadei din an în timpul căreia Spania poate expedia anumite ecvidee din partea din teritoriul său considerată infectată cu pesta cabalină africană (JO L 39, 15.2.1992, p. 46).

---

03/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

34

---

31992L0040

---

L 167/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DIRECTIVA 92/40/CEE A CONSILIULUI

din 19 mai 1992

de introducere a măsurilor comunitare de combatere a gripei aviare

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât păsările de curte sunt incluse în anexa II la tratat; întrucât comercializarea pasărilor de curte constituie o sursă importantă de venituri pentru populația agricolă;

întrucât este necesar să se instituie la nivel comunitar măsuri de combatere în cazul izbucnirii, într-o formă puternic patogenă, cauzată de către un virus gripal cu caracteristici specifice, a gripei aviare, denumită în continuare „gripă aviară” pentru a se menține dezvoltarea națională a sectorului păsărilor și pentru a contribui la protejarea sănătății animale în Comunitate;

întrucât gripa aviară poate avea o formă epizootică încă de la apariție, cauzând mortalitate și perturbări care pot afecta grav rentabilitatea sectorului creșterii păsărilor de curte în ansamblu;

întrucât trebuie luate măsuri de îndată ce se presupune existența bolii, astfel încât să fie combătută imediat și eficient de îndată ce este confirmată;

întrucât este necesar să se prevină extinderea bolii încă de la apariție prin controlarea foarte strictă a circulației animalelor și a produselor susceptibile de a fi contaminate, precum și prin vaccinare, dacă este cazul;

întrucât diagnosticarea bolii trebuie să se efectueze în laboratoarele naționale competente, sub coordonarea laboratoarelor comunitare de referință;

întrucât măsurile comune de combatere a gripei aviare reprezintă o bază pentru menținerea unui standard unitar de sănătate animală;

întrucât dispozițiile articolului 3 din Decizia 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind unele cheltuieli din domeniul veterinar (4) se aplică în cazul apariției gripei aviare;

întrucât ar trebui să se încredințeze Comisiei misiunea de a adopta măsurile necesare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă stabilește măsurile comunitare de combatere care se aplică în cazul unui focar de gripă aviară la păsările de curte, fără a aduce atingere dispozițiilor comunitare care reglementează schimburile comerciale la nivel comunitar.

Prezenta directivă nu se aplică atunci când se constată prezența gripei aviare la alte păsări; cu toate acestea, în situația respectivă, statul membru în cauză informează Comisia cu privire la toate măsurile adoptate.

Articolul 2

În sensul prezentei directive se aplică, după caz, definițiile prevăzute la articolul 2 din Directiva 90/539/CEE a Consiliului din15 octombrie 1990 privind condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare și importurile din țări terțe de păsări de curte și ouă pentru incubație (5).

De asemenea, se înțelege prin:

(a)

păsări de curte infectate: orice păsări de curte: — la care s-a confirmat oficial prezența gripei aviare, în sensul anexei I, în urma controlului efectuat de către un laborator aprobat sau — la care s-au constatat, în cazul unui focar secundar sau ulterior, simptome clinice sau leziuni post mortem caracteristice gripei aviare;

(b)	păsări de curte suspectate de a fi infectate: păsări care prezintă semne clinice sau leziuni post mortem care conduc la concluzia că au fost infectate cu gripa aviară, precum și orice alte păsări de curte la care s-a dovedit prezența virusului A subtipurile H5 sau H7;

(c)	păsări de curte suspectate de a fi contaminate: orice pasăre de curte care a venit în contact direct sau indirect cu virusul gripei aviare sau cu virusul gripal de tip A subtipul H5 sau subtipul H7;

(d)	autoritatea competentă: autoritatea competentă în sensul articolului 2 alineatul (6) din Directiva 90/425/CEE (6);

(e)	veterinar oficial: veterinarul desemnat de autoritatea competentă.

Articolul 3

Statele membre asigură notificarea imediată și obligatorie a autorității competente cu privire la presupunerea că există un focar de gripă aviară.

Articolul 4

(1)   Atunci când într-o exploatație se găsesc păsări de curte presupuse a fi infectate cu gripa aviară, statele membre se asigură că medicul veterinar oficial aplică de îndată normele de inspecție oficială, astfel încât să se poată confirma sau infirma prezența bolii; în special, el prelevează sau dispune prelevarea de probe pentru examenul de laborator.

(2)   La notificarea cazului, autoritatea competentă pune exploatația sub supraveghere oficială și dispune, în special:

(a)

să se efectueze recensământul tuturor categoriilor de păsări de curte din exploatația respectivă, precizându-se pentru fiecare categorie numărul de păsări moarte, al păsărilor care prezintă semne clinice de boală și al celor care nu prezintă nici un semn clinic. Recensământul se actualizează pentru a se lua în calcul păsările născute și cele care au murit în perioada în care se presupune existența uni focar de gripă aviară. Datele recensământului se țin la zi și se prezintă la cerere, astfel încât să poată fi verificate la fiecare vizită;

(b)	toate păsările de curte din fermă să fie ținute în adăposturile lor sau în alte locuri care să permită izolarea lor, astfel încât să nu vină în contact cu alte păsări de curte;

(c)	să se interzică deplasarea păsărilor de curte de la/către fermă;

(d)

să se autorizeze de către autoritatea competentă: — orice deplasare de persoane, a altor animale și a vehiculelor de la/către fermă; — orice deplasare a cărnii sau a animalelor moarte, a hranei pentru animale, utilaje, gunoi, excremente de pasăre, resturi de bălegar sau orice altceva ce ar putea transmite gripa aviară, vor face obiectul unei autorizări de către autoritățile competente;

(e)

ouăle pot părăsi unitatea, cu excepția ouălor trimise direct către unitățile aprobate pentru producția și/sau procesarea produselor din ouă în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 89/437/CEE (7) și vor fi transportate sub autorizarea care a fost dată de către autoritățile competente. Asemenea autorizație trebuie să respecte condițiile din anexa I;

(f)	măsuri necesare de dezinfectare vor fi folosite la intrările și ieșirile din clădirile care adăpostesc păsări de curte și din unitate;

(g)	se declanșează o anchetă epizootică în conformitate cu articolul 7.

(3)   Până la aplicarea măsurilor oficiale din alineatul (5), proprietarul sau îngrijitorul păsărilor de curte unde se presupune existența bolii ia toate măsurile ce se impun pentru a se conforma dispozițiilor articolului 2, cu excepția literei (g).

(4)   Autoritatea competentă poate aplica oricare dintre aceste măsuri prevăzute la alineatul (2) altor unități dacă locația, configurația sau contactele acestora cu unitatea în care se presupune existența bolii dau motiv de a suspecta o posibilă contaminare.

(5)   Măsurile la care se fac trimitere în alineatele (1) și (2) nu se sistează până la înlăturarea suspiciunii de gripă aviară de către medicul veterinar oficial.

Articolul 5

(1)   Odată ce prezența gripei a fost confirmată oficial într-o unitate, statele membre se asigură că autoritățile competente dispun, în completarea măsurilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2):

(a)	sacrificarea pe loc și fără întârziere a tuturor păsărilor de curte din fermă. Păsările care au murit sau au fost omorâte, precum și ouăle acestora, vor fi distruse. Aceste operații se efectuează în așa fel încât să se reducă la minim riscul de răspândire a bolii;

(b)

distrugerea sau tratarea corespunzătoare a tuturor materiilor sau deșeurilor, cum ar fi furajele, excrementele sau bălegarul și care ar putea fi contaminate. Această tratare, efectuată în conformitate cu instrucțiunile medicului veterinar oficial asigură distrugerea unui eventual virus al gripei aviare;

(c)	depistarea, pe cât posibil, precum și distrugerea cărnii de pasăre provenită de la exploatația respectivă și sacrificate în perioada în care se presupune că a avut loc incubația;

(d)

depistarea și distrugerea ouălor depuse și clocite în perioada în care se presupune că a avut loc incubația și care au ieșit din unitate, cu precizarea că păsările de curte care deja au ieșit din ouă sunt plasate sub supraveghere oficială; depistarea, pe cât posibil, precum și distrugerea ouălor pentru consum depuse în timpul presupusei perioade de incubație care au ieșit din unitate, cu excepția cazului în care în prealabil au fost dezinfectate corespunzător;

(e)	curățarea și dezinfectarea, după efectuarea operațiilor enumerate la literele (a) și (b), în conformitate cu articolul 11, a clădirilor care au fost utilizate pentru adăpostirea păsărilor de curte și a împrejurimilor, a vehiculelor de transport și a oricărui material care ar fi putut contaminat;

(f)	respectarea, după efectuarea operațiilor menționate la litera (e), a unui vid sanitar de cel puțin douăzeci și unu de zile înainte de reintroducerea păsărilor de curte în fermă;

(g)	efectuarea unei anchete epizootice, în conformitate cu articolul 7.

(2)   Autoritățile competente pot extinde măsurile prevăzute la alineatul (1) la alte ferme învecinate în cazul în care locația acestora, topografia sau contactul cu exploatația în care s-a confirmat prezența bolii permit să se presupună o eventuală contaminare.

Articolul 6

În cazul fermelor care dețin două sau mai multe efective diferite de păsări de curte, autoritatea competentă poate face derogare, pe baza criteriilor stabilite de Comisie conform procedurii prezentate la articolul 21, de la cerințele articolului 5 alineatul (1), pentru efectivele sănătoase dintr-o unitate infectată, cu condiția ca medicul veterinar oficial să fi confirmat că operațiile derulate sunt de așa natură încât efectivele sunt complet separate atât ca adăpost cât și ca întreținere și hrană, astfel încât virusul să nu se poată răspândi de la un efectiv de păsări la altul.

Articolul 7

(1)   Ancheta epidemiologică are drept obiectiv:

—	durata de timp în care este posibil să fie existat gripa aviară în fermă;

—	posibila origine a gripei aviare în fermă și identificarea celorlalte ferme în care se găsesc păsări de curte ce puteau fi infectate sau contaminate de la aceeași sursă;

—	circulația persoanelor, a păsărilor de curte sau a animalelor, a vehiculelor, ouălor, a cărnii și leșurilor, precum și a oricărui echipament sau materie care ar fi putut transporta virusul gripei aviare de la fermă sau către aceasta.

(2)   Se înființează o celulă de criză pentru coordonarea totală a tuturor măsurilor necesare, de natură să garanteze eradicarea gripei aviare în cel mai scurt timp și pentru definitivarea anchetei epidemiologice.

Normele generale privind celulele naționale de criză și celula comunitară de criză se aprobă de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei.

Articolul 8

(1)   Atunci când medicul veterinar oficial are motive să presupună că păsările de curte dintr-o fermă ar fi putut fi contaminate prin circulația persoanelor, animalelor, vehiculelor sau în orice alt mod, exploatația respectivă se plasează sub control oficial, în conformitate cu alineatul (2).

(2)   Controlul oficial are în vedere detectarea imediată a oricărei suspiciuni de gripă aviară, efectuarea recensământului păsărilor de curte și monitorizarea circulației acestora, precum și, dacă este cazul, aplicarea măsurii prevăzută la alineatul (3).

(3)   Atunci când o fermă a făcut obiectul unui control oficial în conformitate cu alineatele (1) și (2), autoritatea competentă interzice scoaterea păsărilor de curte din fermă, în afara cazului în care acestea sunt transportate direct către un abator, sub control oficial, în vederea sacrificării lor imediate. Înainte de acordarea autorizației, medicul veterinar oficial trebuie să efectueze o examinare clinică a păsărilor pentru a se pronunța dacă există virusul respectiv la fermă. Restricțiile de circulație menționate la prezentul articol se impun pentru o perioadă de douăzeci și unu de zile, cu începere de la ultima dată a eventualei contaminări; cu toate acestea, restricțiile trebuie aplicate pentru o perioadă de cel puțin șapte zile.

(4)   Atunci când se consideră că există condițiile necesare, autoritatea competentă poate limita măsurile prevăzute de prezentul articol la o singură zonă a fermei și la păsările de curte aflate în zona respectivă, cu condiția ca păsările să fi fost adăpostite, îngrijite și hrănite complet separat, de către un alt personal.

Articolul 9

(1)   De îndată ce se confirmă oficial diagnosticul de gripă aviară, statele membre se asigură că autoritatea competentă delimitează, în jurul fermei infectate, o zonă de protecție pe o rază minimă de trei kilometri, ea însăși înscrisă într-o zonă de supraveghere cu o rază de minimum zece km. La delimitarea zonelor trebuie să se țină seama de factorii geografici, administrativi, ecologici și epizootici care au legătură cu gripa aviară și de unitățile de monitorizare.

(2)   Măsurile aplicate în zona de protecție includ:

(a)	identificarea tuturor fermelor care au păsări de curte în acea zonă.

(b)	vizite periodice la toate fermele care dețin păsări de curte inclusiv, dacă este necesar, colectarea de probe pentru examenul de laborator și, desigur, se ține un registru cu vizitele și observațiile aferente;

(c)	păstrarea tuturor păsărilor de curte în locurile în care au adăpostul sau în alte locuri în care pot fi izolate;

(d)	instituirea metodelor și mijloacelor adecvate de dezinfecție la intrările și ieșirile fermei;

(e)	supravegherea circulației persoanelor care manipulează păsări de curte, leșuri de păsări și ouă, cât și a vehiculelor care transportă păsări, leșuri și ouă în acea zonă; în general, se interzice transportul păsărilor, cu excepția tranzitării autostrăzilor și căilor ferate;

(f)

interzicerea de a scoate păsări sau ouă din fermele unde sunt ținute, cu excepția cazurilor în care autoritatea competentă autorizează transportul: (i) de păsări de curte pentru sacrificare imediată într-un abator situat, de preferință, în zona infectată sau, dacă nu este posibil, într-un alt abator situat în afara zonei, desemnat de autoritatea competentă. O măsură specială de sănătate prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/494/CEE (8) trebuie aplicată acestei cărni de pasăre; (ii) de pui născuți de o zi sau pui gata să iasă din ou dintr-o fermă aflată în zona de supraveghere unde se află alte păsări de curte. Această fermă trebuie pusă sub controlul oficial prevăzut la articolul 8 alineatul (2); (iii) de ouă pentru incubație către incubatoarele desemnate de către autoritatea competentă; ouăle și ambalajele lor trebuie dezinfectate înainte de livrare. Circulația permisă în conformitate cu punctele (i), (ii) și (iii) se efectuează direct sub control oficial. Aceasta este autorizată doar după ce medicul veterinar oficial a încheiat inspecția sanitară a fermei. Mijloacele de transport utilizate se curăță înainte și după utilizare;

(g)	se interzice, în cazul în care nu există autorizație, scoaterea sau împrăștierea litierei sau a excrementelor păsărilor de curte;

(h)	sunt interzise târgurile, piețele, expozițiile sau alte prezențe colective ale păsărilor de curte sau ale altor păsări.

(3)   Măsurile aplicate în zona de protecție se mențin cel puțin douăzeci și unu de zile de la încheierea operațiilor preliminare de curățire și dezinfectare a fermei infectate, în conformitate cu articolul 11. Zona de protecție va deveni o parte a zonei de supraveghere.

(4)   Măsurile aplicate în zona de supraveghere includ:

(a)	identificarea tuturor fermelor din acea zonă care dețin păsări de curte;

(b)	controlul circulației păsărilor și a ouălor pentru incubație din zonă;

(c)

interzicerea circulației păsărilor în afara zonei, în primele 15 zile, cu excepția deplasării direct către un abator desemnat de către autoritatea competentă, aflat în afara zonei de supraveghere. Această carne de pasăre trebuie să poarte marca de sănătate prevăzută la articolul 3 din Directiva 91/494/CEE;

(d)	interzicerea circulației ouălor pentru incubație în afara zonei de supraveghere desemnate de către autoritatea competentă. Înainte de expedierea ouălor, se dezinfectează ambalajul;

(e)	interzicerea deplasării litierei sau excrementelor păsărilor în afara zonei;

(f)	sunt interzise târgurile, piețele, expozițiile sau alte prezențe colective ale păsărilor de curte sau ale altor păsări;

(g)	fără a se aduce atingere dispozițiilor de la literele (a) și (b), se interzice transportul de păsări de curte, cu excepția tranzitului pe autostrăzi mari sau pe cale ferată.

(5)   Măsurile aplicate în zona de supraveghere se mențin pentru cel puțin 30 de zile de la încheierea operațiilor preliminare de curățire și dezinfectare a fermei, în conformitate cu articolul 11.

(6)   În cazul în care zonele sunt situate în mai multe state membre, autoritatea competentă a statelor membre cooperează pentru stabilirea suprafețelor descrise la alineatul (1). Cu toate acestea, dacă este necesar, zona de protecție și zona de supraveghere se stabilesc prin metoda prevăzută la articolul 21.

Articolul 10

Statele membre se asigură că:

(a)	autoritatea competentă stabilește modalitățile de trasabilitate a ouălor și păsărilor de curte;

(b)	proprietarul sau îngrijitorul păsărilor de curte prezintă autorității competente, la solicitarea acesteia, orice informație cu privire la păsările și ouăle care intră sau ies din exploatația sa;

(c)	toate persoanele angajate în transportul sau comercializarea păsărilor de curte sau ouălor prezintă autorității competente orice informație referitoare la circulația păsărilor și ouălor pe care le-au transportat sau comercializat și oferă toate elementele aferente acestor operații;

Articolul 11

Statele membre se asigură că:

(a)	dezinfectanții utilizați și concentrațiile acestora sunt aprobate de autoritatea competentă;

(b)	operațiile de curățare și dezinfectare se efectuează sub supraveghere oficială în conformitate cu: (i) instrucțiunile date de medicul veterinar oficial; (ii) metoda prevăzută de anexa II privind curățarea și dezinfectarea fermei infectate.

Articolul 12

Colectarea de probe și examenul de laborator pentru detectarea virusului gripei aviare se efectuează în conformitate cu anexa III.

Articolul 13

Statele membre se asigură că autoritatea competentă ia toate măsurile necesare pentru informarea persoanelor stabilite în zonele de protecție și de supraveghere cu privire la restricțiile în vigoare și adoptă măsurile care se impun pentru punerea în practică a măsurilor respective.

Articolul 14

(1)   Statele membre se asigură că în fiecare stat membru este desemnat:

(a)	un laborator național care dispune de instalații și de un personal specializat în vederea evaluării patogenicității tulpinilor de la virusul gripal, în conformitate cu anexa III capitolul 7, precum și pentru identificarea virusurilor de gripă A și a subtipurilor H5 sau H7;

(b)	un laborator național cu atribuția de a verifica reactivii folosiți în laboratoarele regionale de diagnosticare;

(c)	un institut sau laborator național în măsură să verifice conformitatea vaccinurilor autorizate cu specificațiile prevăzute de autorizația pentru introducerea lor pe piață.

(2)   Laboratoarele naționale prevăzute de anexa IV sunt responsabile de coordonarea normelor și metodelor de diagnosticare, utilizarea reactivilor și testarea vaccinurilor.

(3)   Laboratoarele naționale prevăzute de anexa IV sunt responsabile de coordonarea normelor și metodelor de diagnosticare stabilite de fiecare laborator de diagnosticare a gripei aviare din statul membru respectiv. În acest scop, laboratoarele:

(a)	pot furniza reactivi de diagnosticare laboratoarelor naționale;

(b)	controlează calitatea tuturor reactivilor de diagnosticare utilizați în acel stat membru;

(c)	organizează periodic teste comparative;

(d)	păstrează probe din tulpinile virusului gripei aviare provenite de la cazurile confirmate în statul membru în cauză;

(e)	asigură confirmarea rezultatelor pozitive obținute în laboratoarele regionale de diagnosticare.

(4)   Laboratoarele naționale prevăzute la anexa IV cooperează cu laboratorul comunitar de referință menționat la articolul 15.

Articolul 15

Laboratorul comunitar de referință pentru gripa aviară este menționat la anexa V. Fără a se aduce atingere dispozițiilor din Decizia 90/424/CEE, în special articolului 28, competențele și atribuțiile acestui laborator sunt cele stabilite de anexa respectivă.

Articolul 16

Vaccinarea împotriva gripei aviare cu vaccinuri autorizate de către autoritatea competentă poate fi aplicată doar pentru completarea măsurilor de combatere adoptate la izbucnirea focarului și în conformitate cu următoarele dispoziții:

(a)

decizia de a introduce vaccinarea ca o completare a măsurilor de combatere se adoptă de către Comisie, care hotărăște în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21, în colaborare cu statul membru în cauză. Această decizie se întemeiază, în special, pe următoarele criterii: — concentrația de păsări de curte din zona afectată; — caracteristicile și compoziția fiecărui vaccin folosit; — modalitățile pentru controlarea distribuției, depozitării și folosirii vaccinurilor; — speciile și categoriile de păsări de curte care se vaccinează; — zonele în care va fi făcută vaccinarea. Cu toate acestea, prin derogare de la primul paragraf, decizia de a introduce vaccinarea de urgență în jurul focarului poate fi luată de către statul membru în cauză, după notificarea Comisiei, cu condiția de a nu se aduce atingere intereselor fundamentale ale Comunității. Decizia se reexaminează imediat în cadrul Comitetului veterinar permanent, în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21;

(b)

atunci când un stat membru este autorizat, în conformitate cu litera (a), să recurgă la vaccinare de urgență pe o porțiune limitată a teritoriului său, statutul teritoriului rămas nu este afectat, cu condiția ca măsurile de imobilizare a animalelor vaccinate să fie eficiente pe o perioadă ce urmează a fi determinată în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21.

Articolul 17

(1)   Fiecare stat membru întocmește un plan de urgență, care prevede măsurile naționale care se pun în aplicare în cazul izbucnirii gripei aviare.

Planul trebuie să permită accesul la instalații, echipament, personal și la toate celelalte materiale necesare pentru eradicarea rapidă și eficientă a focarrului.

(2)   Criteriile care trebuie aplicate pentru elaborarea planului se stabilesc la anexa VI.

(3)   Planurile stabilite în conformitate cu criteriile enumerate la anexa VI se transmit Comisiei în cel mult șase luni de la punerea în aplicare a prezentei directive.

(4)   Comisia examinează planurile pentru a determina dacă acestea permit atingerea obiectivului vizat și propune statului membru în cauză modificările necesare, în special pentru a asigura compatibilitatea lor cu modificările propuse de state membre.

Comisia aprobă planurile, cu eventualele modificări, în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21.

Planurile pot fi modificate sau completate ulterior, în conformitate cu aceeași procedură, pentru a se ține seama de evoluția situației.

Articolul 18

(1)   În măsura în care este necesar pentru aplicarea unitară a prezentei directive și în colaborare cu autoritățile competente, experții Comisiei pot efectua controale la fața locului. În acest scop, ei pot verifica prin controlarea unui procent reprezentativ de ferme dacă autoritățile competente controlează respectarea prezentei directive de către ferme. Comisia informează statele membre cu privire la rezultatele acestor controale.

Statul membru pe teritoriul căruia se efectuează un control acordă orice ajutor necesar experților în timpul îndeplinirii atribuțiilor lor.

Procedura de aplicare a prezentului articol se adoptă în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21.

Articolul 19

Condițiile detaliate care reglementează contribuția financiară a Comunității la măsurile legate de aplicarea prezentei directive se stabilesc prin Decizia 90/424/CEE.

Articolul 20

Anexele se modifică, după caz, de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, în special pentru a ține seama de evoluția metodelor de cercetare și diagnosticare.

Articolul 21

(1)   În cazul în care se face trimitere la metoda prevăzută la prezentul articol, Comitetul veterinar permanent instituit prin Decizia 68/361/CEE a Comisiei (9), denumit în continuare „comitet” este sesizat de îndată de către președintele acestuia, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.

(2)   Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect de măsuri. Comitetul emite un aviz cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența chestiunii în cauză. Avizul se emite cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru adoptarea deciziilor pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate în conformitate cu articolul menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

(3)

(a) Comisia adoptă măsurile vizate, în cazul în care acestea sunt conforme cu avizul comitetului. (b) În cazul în care măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată. În cazul în care, în termen de trei luni de la data la care a fost notificat Consiliul nu hotărăște, Comisia adoptă măsurile preconizate, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat împotriva acestor măsuri cu majoritate simplă.

Articolul 22

Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 23

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  JO C 231, 5.9.1991, p. 4.

(2)  JO C 326, 16.12.1991, p. 242.

(3)  JO C 79, 30.3.1992, p. 8.

(4)  JO L 224, 18.8.1990, p. 19. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 91/133/CEE (JO L 66, 13.3.1991, p. 81).

(5)  JO L 303, 31.10.1990, p. 6. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/496/CEE (JO L 268, 24.9.1991, p. 56).

(6)  JO L 224, 18.8.1990, p. 29. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/496/CEE (JO L 268, 24.9.1991, p. 56).

(7)  JO L 212, 22.7.1989, p. 87. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 89/662/CEE (JO L 395, 30.12.1989, p. 13).

(8)  JO L 268, 24.9.1991, p. 35.

(9)  JO L 265, 18.10.1968, p. 23.

---

ANEXA I

AUTORIZAȚIA DE A SCOATE OUĂLE DINTR-O EXPLOATAȚIE CARE FACE OBIECTUL CONDIȚIILOR DIN ARTICOLUL 4 ALINEATUL (2) LITERA (e) DIN PREZENTA DIRECTIVĂ

Autorizația eliberată de către autoritatea competentă pentru a transporta ouă de la o exploatație presupusă a fi infectată care face obiectul dispozițiilor articolului 4 alineatul (2) litera (e) la o unitate aprobată pentru producția și prelucrarea produselor din ouă în conformitate cu prevederile articolului 6 alineatul (1) din Directiva 89/437/CEE, denumită în continuare „unitate desemnată”, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1.

pentru ca ouăle să poată părăsi exploatația presupusă a fi infectată, acestea trebuie: (a) să fie conforme cu cerințele prevăzute la capitolul IV din anexa la Directiva 89/437/CEE; (b) să fie trimise direct de la locul suspect către unitatea desemnată; fiecare lot trebuie să fie sigilat, înainte de părăsirea fermei, de către medicul veterinar oficial din unitatea presupusă a fi infectată și trebuie să rămână sigilat pe toată durata transportului până la unitatea desemnată;

2.	medicul veterinar oficial de la exploatația presupusă a fi infectată informează autoritatea competentă a unității desemnate cu privire la intenția de a expedia ouăle;

3.

autoritatea competentă care răspunde de unitatea desemnată se asigură că: (a) ouăle menționate la alineatul (1) litera (b) sunt menținute izolate de restul ouălor din momentul în care sosesc până la tratarea lor; (b) cojile acestor ouă sunt considerate material de risc maxim în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 90/667/CEE (1) și li se aplică un tratament în conformitate cu cerințele capitolului II din directiva în cauză; (c) materialele de ambalare, vehiculele utilizate pentru transportul ouălor menționate la alineatul (1) litera (b) și toate locurile cu care aceste ouă intră în contact trebuie să fie curățate și dezinfectate în așa fel încât să fie distruse orice virus de gripă aviară; (d) medicul veterinar oficial al fermei presupuse a fi infectate este informat cu privire la toate transporturile de ouă tratate.

---

(1)  JO L 363, 27.12.1990, p. 51.

---

ANEXA II

METODA DE CURĂȚARE ȘI DEZINFECTARE A UNEI FERME INFECTATE

I.   Curățarea și dezinfectarea preliminară

(a)

Din momentul în care leșurile păsărilor de curte au fost scoase pentru a fi distruse, zonele în care păsările au fost adăpostite și oricare alte părți din alte clădiri, îngrădiri etc., contaminate în timpul sacrificării sau inspecției post mortem se stropesc cu dezinfectantul aprobat în conformitate cu articolul 11 din prezenta directivă.

(b)	Orice fragment de păsări de curte sau de ouă care a fi putut contamina clădiri, îngrădiri, ustensile etc. trebuie adunate cu atenție și distruse odată cu leșurile.

(c)	Dezinfectantul utilizat trebuie să rămână pe suprafața tratată cel puțin 24 de ore.

II.   Curățarea finală și dezinfectarea

(a)	Grăsimea și murdăria se elimină de pe toate suprafețele prin aplicarea unui agent de degresare, apoi prin spălare cu apă.

(b)	După spălarea cu apă, în conformitate cu litera (a), se stropește din nou cu dezinfectant.

(c)	După 7 zile, zona se tratează cu un agent de degresare, se clătește cu apă rece, se stropește cu un dezinfectant și se curățată din nou cu apă.

(d)

Litierele utilizate și excrementele se tratează printr-o metodă care poate distruge virusul. Această metodă trebuie să includă una din următoarele practici: (i) incinerare sau tratare cu abur la o temperatură de 70 °C; (ii) îngroparea la o adâncime suficientă pentru a se preveni accesul dăunătorilor și al păsărilor sălbatice; (iii) stocarea pe straturi și umezirea (în cazul în care este necesar să se faciliteze fermentarea), acoperirea lor pentru menținerea căldurii, astfel încât să se obțină o temperatură de 20 °C și să rămână acoperite timp de 42 de zile pentru a se preveni accesul dăunătorilor și al păsărilor sălbatice.

---

ANEXA III

METODELE DE DIAGNOSTICARE PENTRU CONFIRMAREA ȘI DIFERENȚIEREA DIAGNOSTICULUI DE GRIPĂ AVIARĂ

Următoarele metode pentru izolarea și caracterizarea virusurilor gripei aviare se consideră a fi orientări și cerințe minime ce trebuie aplicate pentru diagnosticarea bolii.

În sensul metodelor de diagnosticare pentru confirmarea și diferențierea diagnosticelor de gripă aviară, se aplică următoarele definiții.

„Gripa aviară”: infectarea păsărilor de curte cu oricare dintre virusurile gripei A care au un indice patogen intravenos mai mare de 1,2 la găinile de șase săptămâni sau orice infecție cu virusurile gripei A subtipurile H5 sau H7 pentru care în secvențierea nucleotidă a fost demonstrată prezența mai multor aminoacizi esențiali la punctul de separare a hemaglutininei.

CAPITOLUL 1

Recoltarea de probe și tratarea probelor

1.   Probe

Tampoane cloacale (sau excremente), trahee de la păsări bolnave; excremente sau conținutul din organe (intestin, țesut din creier, trahee, plămâni, ficat, splină și altele) sau alte organe afectate de la păsări moarte recent.

2.   Tratarea probelor

Organele și țesuturile menționate la alineatul (1) pot fi grupate, dar un tratament separat al materiilor fecale este esențial. Probele trebuie plasate într-un mediu antibiotic care asigură scufundarea lor totală. Probele de excremente și de organe trebuie omogenizate (într-un mixer închis sau folosind un mojar cu pistil și nisip steril) într-un mediu antibiotic și transformate în suspensie de 10-20 % m/v în mediul respectiv. Suspensiile trebuie lăsate timp de aproximativ 2 ore la temperatura ambiantă (sau pentru perioade mai lungi la 4 °C) și apoi limpezite prin centrifugare (ex. 800-1 000 rotații timp de 10 minute).

3.   Mediul antibiotic

Diverse laboratoare au folosit cu succes formule variate pentru mediul antibiotic și laboratoarele naționale vor putea oferi consiliere. Pentru probele de excremente sunt necesare concentrații mari de antibiotice, amestecul tip fiind: 10 000 unități/ml penicilină, 10 mg/ml streptomicină, 0,25 mg/ml gentamicină și 5 000 unități/ml micostatină intr-o soluție salină de fosfat tamponat. Aceste niveluri pot fi mai mici de 5 ori pentru țesuturi și probe traheale. Pentru controlul organismelor Chlamydia se autorizează adăugarea a 50 mg/ml oxitetraciclină. Este imperativ ca atunci când se creează mediul să se controleze pH–ul după adăugarea antibioticelor și să se ajusteze pentru a se obține un pH de 7,0-7,4.

CAPITOLUL 2

Izolarea virusului

Izolarea virusului în ouăle embrionate ale păsărilor de curte

Fluidul supernatant clarificat se inoculează în cantități de 0,1-0,2 ml în cavitatea alantoidă a minimum 4 embrioni din ouă care au fost incubate timp de 8 - 10 zile. Ideal, aceste ouă ar trebui obținute dintr-un anumit efectiv indemn de agenți patogeni specifici, dar dacă acest lucru nu este posibil, se acceptă folosirea ouălor obținute dintr-un efectiv care nu prezintă anticorpi ai virusului gripei aviare. Ouăle inoculate se țin la 37 °C și se controlează zilnic. Ouăle cu embrioni morți sau aproape morți, precum și toate ouăle rămase la șase zile după inoculare trebuie răcite la 4 °C, iar fluidele alantoide-amniotice se testează pentru se verifica dacă există activitate hemaglutinică. Dacă hemaglutinarea nu este detectată, se repetă metoda de mai sus, uilizându-se fluid alantoid/amniotic nediluat ca inoculant.

În cazul în care se detectează hemaglutinarea, prezența bacteriei trebui exclusă prin cultură. Dacă sunt prezente bacterii, fluidele pot fi trecute printr-un filtru cu membrană de 450 nm, pot fi adăugate antibiotice iar ouăle embrionate pot fi inoculate conform metodei menționate.

CAPITOLUL 3

Diagnostic diferențiat

1.   Diferențierea preliminară

Pentru că este important să se aplice cât mai rapid măsurile de combatere a gripei aviare care limitează răspândirea virusului, fiecare laborator regional ar trebui să poată identifica orice virus hemaglutinic izolat ca fiind virus al gripei de subtipul H5 sau H7 în plus față de virusul bolii Newcastle. Prin urmare, fluidele hemaglutinice ar trebui folosite într-un test de inhibare hemaglutinic descris în capitolele 5 și 6. Inhibarea pozitivă, adică 24 sau mai mult, cu antiseruri policlonale specifice pentru subtipurile H5 sau H7 ale gripei de tip A și un titru de cel puțin 29 se utilizează pentru identificarea preliminară permițând aplicarea măsurilor provizorii de combatere.

2.   Confirmarea

Având în vedere că există 13 subtipuri hemaglutinice și 9 subtipuri neuramidice ale virusului gripei și că fiecare din aceste sub-tipuri prezintă variații, nu este posibil nici rentabil pentru laboratoarele naționale să dețină antiseruri care să permită o caracterizare completă a tulpinilor de virusuri din punct de vedere al antigenilor. Cu toate acestea, fiecare laborator național trebuie să:

(i)	confirme că tulpina izolată este un virus al gripei A cu ajutorul testului de imunodifuziune dublă pentru a detecta grupe de antigeni conform metodei din capitolul 9 (imunofluorescența sau tehnicile ELISA pot fi folosite de către laboratoarele naționale pentru detectarea grupelor de antigeni);

(ii)	stabilească dacă tulpina izolată face parte din subtipul H5 sauH7;

(iii)

realizeze o testare a indicelui de patogenitate intravenoasă pe găini de șase săptămâni conform capitolului 7. Indicii de patogenitate intravenoasă mai mari de 1,2 indică prezența virusului și necesită aplicarea integrală a măsurilor de combatere (ar fi util ca laboratoarele naționale să efectueze, de asemenea, teste pentru stabilirea capacității tulpinei izolate de a forma plăci în culturile celulare, în conformitate cu dispozițiile capitolului 8).

Laboratoarele naționale trimit de îndată către laboratorul comunitar de referință toate tulpinile gripei aviare și toate tulpinele de H5 și H7, pentru o descriere completă.

3.   Continuarea clasificării și a caracterizării tulpinei

Laboratorul comunitar de referință primește toate virusurile hemaglutinice de la laboratoarele naționale pentru continuarea studiilor genetice și antigenice în vederea unei mai bune înțelegeri a caracterului epizootiologic al bolii sau bolilor în cadrul Comunității Europene, în cadrul competențelor și atribuțiilor laboratoarelor de referință.

Pe lângă aceste competențe, laboratorul comunitar de referință înregistrează toți antigenii virusurilor primite. Pentru virusurile H5 și H7 care nu au indici de patogenitate intravenoasă mai mari de 1,2 se determină, de asemenea, secvențele de nucleotide ale genelor hemaglutinice pentru a se stabili dacă există mai mulți aminoacizi esențiali la punctul de separare a proteinei hemaglutinice.

CAPITOLUL 4

Teste serologice pentru depistarea anticorpilor virusului gripei aviare

1.   În cadrul programelor de eradicare în care subtipul H al virusului responsabil este deja cunoscut sau atunci când se utilizează virusul omolog ca antigen, se poate efectua controlul serologic pentru a se dovedi infecția cu ajutorul testelor de inhibare hemaglutinică, conform metodei descrisă la capitolele 5 și 6.

În cazul în care subtipul hemaglutinic nu este cunoscut, prezența infecției cu virusul gripal de tip A poate fi demonstrată prin detectarea anticorpilor dirijați către antigenii specifici din grupă.

În acest scop se poate aplica fie testul de imunodifuziune dublă (conform descrierii din capitolul 9), fie un test ELISA (unul din inconvententele ELISA este specificitatea gazdei, deoarece este dependentă de detectarea imunoglobulinelor gazdei). Păsările acvatice rareori dau rezultate pozitive la testele de imunodifuziune dublă și, în afara cazului în care subtipul nu este cunoscut, se poate trece la examinarea acestor păsări numai pentru a se detecta prezența anticorpilor la subtipurile H5 și H7.

(a)

Probe Probele de sânge se prelevează de la toate păsările dintr-un efectiv dacă numărul acestora este mai mic de 20 și de la 20 de păsări dacă efectivul este mai mare (acest lucru va da o probabilitate de 99 % de detectare a cel puțin un ser pozitiv în cazul în care 25 % din efectiv sau mai mult este pozitiv, indiferent de mărimea efectivului). Sângele se lasă să coaguleze, iar serul se extrage pentru testări.

(b)

Examinarea anticorpilor Probele individuale de ser se testează pentru abilitatea lor de a inhiba hemaglutinarea antigenului virusului gripei, cu teste standard de inhibare hemaglutinică definite în capitolul 6. Există păreri diferite cu privire la întrebarea dacă ar trebui utilizate 4 sau 8 unități hemaglutinice pentru testele de inhibare hemaglutinică. Se pare că ambele soluții sunt valabile și alegerea ar trebui lăsată la alegerea laboratoarelor naționale. Cu toate acestea, antigenul folosit va afecta nivelul la care serul este considerat pozitiv; pentru 4 unități hemaglutinice se consideră pozitiv un ser care prezintă un titru de 24 sau mai mare, iar pentru 8 unități hemaglutinice este pozitiv serul cu un titru de 23 sau mai mare.

CAPITOLUL 5

Testul de hemaglutinare (HA)

Reactivi

1.   Soluție izotonică tamponată cu fosfat (STF) (0,05M) la pH de 7,0-7,4.

2.   Se prelevează și se omogenizează hematii de la cel puțin trei găini care nu prezintă organizări de patogeni specifici (dacă nu este posibil, se recoltează sânge de la păsări controlate cu regularitate, care nu prezintă anticorpi ai gripei aviare) și se introduc în volume egale de soluție Alsever. Celulele se spală de trei ori în soluția STF înainte de utilizare. Pentru celălalt test se recomandă o suspensie de 1 % (valoarea hematocritului) în PBS.

3.   Laboratorul comunitar de referință trimite sau recomandă virusurile H5 și H7 cu o virulență scăzută pentru folosire ca antigeni standard.

Metoda

1.   Se repartizează 0,025 ml de STF în fiecare sondă a unei micro-plăci de plastic de microtitrare (se utilizează forme în V).

2.   Se varsă 0,025 ml de suspensie a virusului (ex. fluid alantoid) în prima sondă.

3.   Se folosește un microdiluator pentru a obține diluții prin dublarea virusului (1:2 la 1:4 096) din sondă în sondă.

4.   Se adaugă 0,025 ml de PBS în fiecare sondă.

5.   Se adaugă 0,025 ml de hematii în proporție de 1 % în fiecare sondă.

6.   Se amestecă prin agitare ușoară și se lasă la 4 °C.

7.   Se citesc plăcile după 30-40, atunci când sedimentarea probelor martor este încheiată. Pentru citire se înclină placa pentru a observa prezența sau absența unui flux tip lacrimă a hematiilor. Sondele fără hemaglutinare ar trebui să se scurgă cu aceeași viteză ca celulele martor fără virus.

8.   Titrul de hemaglutinare corespunde diluției maxime care determină aglutinarea hematiilor. Se poate considera că diluția respectivă conține o unitate de hemaglutinare. O metodă mai precisă pentru determinarea titrului de hemaglutinare este de a face teste HA pe virusuri care provin de la o gamă completă de diluție inițială de 1:3, 1:4, 1:5, 1:6, etc. Această metodă este recomandată pentru o preparare exactă a antigenului pentru testele de inhibare hemaglutinică (capitolul 6).

CAPITOLUL 6

Testul de inhibare hemaglutinică (HI)

Reactivi

1.   Soluție tampon cu fosfat (STF).

2.   Lichid alantoid care conține virusul, diluat în STF pentru a conține 4 sau 8 unități de hemaglutinare la 0,025 ml.

3.   1 % hematii de la pui.

4.   Ser martor negativ de la pui.

5.   Ser martor pozitiv.

Metodă

1.   Se distribuie 0,025 ml STF în toate sondele unei micro-plăci de plastic de microtitrare (sondă cu fundul în V).

2.   Se toarnă 0,025 ml de ser în prima sondă de pe placă.

3.   Se utilizează un micro-diluator sau se obțin două diluții ale serului pe toată placa.

4.   Se adaugă 0,025 ml de lichid alantoid diluat care conține 4 sau 8 HAU.

5.   Se amestecă prin agitare ușoară și se pune placa la 4 °C timp de minimum 60 de minute sau la temperatura camerei timp de 30 de minute.

6.   Se adaugă 0,025 ml de hematii în proporție de 1 % în toate sondele.

7.   Se amestecă prin agitare ușoară și se pune la 4 °C.

8.   Plăcile se citesc după 30-40 de minute, atunci când sedimentarea hematiilor martor s-au așezat. Se citesc prin înclinarea plăcii pentru a se observa prezența sau absența unui flux în formă de lacrimă care se scurge cu aceeași viteză ca și sondele martor care conțin numai hematii (0,025) ml și PBS (0,05 ml).

9.   Titrul HI diluției maxime de antiser care determină inhibarea completă de 4 sau 8 unități de virus (titrarea HA pentru a se confirma prezența numărului de unități de hemaglutinare dorit trebuie să fie inclusă în fiecare test).

10.   Valabilitatea rezultatelor depinde de obținerea unui titru mai mic de 23 pentru 4 HAU sau de 22 pentru 8 HAU, cu un ser martor negativ și un titru unei diluții imediat superioară sau inferioară titrului cunoscut al serului martor pozitiv.

CAPITOLUL 7

Indicele de patogenitate intravenoasă

1.   Se diluează la 101 în lichid alantoid fiziologic steril, lichid alantoid infecțios începând cu nivelul de trecere cel mai scăzut existent, de preferință chiar de la izolarea inițială, fără selecție prealabilă.

2.   Se injectează pe cale intravenoasă 0,1 virus diluat, la 10 pui de găină de 6 săptămâni (păsările respective nu trebuie să prezinte organisme patogene specifice).

3.   Subiecții se examinează la intervale de 24 de ore timp de 10 zile.

4.   La fiecare observație, se acordă fiecărui pui un coeficient: 0 = normal, 1 = bolnav, 2 = bolnav în stare gravă și 3 = mort.

5.   Se înregistrează rezultatele și se calculează indicele, conform exemplului:

Semne clinice	Zile de la inoculare										Scor total
	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10
Normali	10	2	0	0	0	0	0	0	0	0	12 × 0 = 0
Bolnavi	0	4	2	0	0	0	0	0	0	0	6 × 1 = 6
Foarte bolnavi (1)	0	2	2	2	0	0	0	0	0	0	6 × 2 = 12
Morți	0	2	6	8	10	10	10	10	10	10	76 × 3 = 228
											Total = 246

CAPITOLUL 8

Evaluarea capacității de a forma plaje

1.   În general este preferabil să se utilizeze o gamă de diluție a virusului pentru a se obține un număr optim de plaje pe placă. Diluții decuplate de cel mult 10-7 în PBS ar trebui să fie suficiente.

2.   Se prepară culturi monostrat confluente de celule embrionare de pui sau o linie celulară corespunzătoare (de exemplu rinichi de la bovine Madin-Darby), în cutii Petri cu diametrul de 5 cm.

3.   Se adaugă 0,2 ml din fiecare diluție a virusului în fiecare din cele două cutii Petri și se lasă 30 de minute pentru absorbirea virusului.

4.   După trei spălări cu STF, celulele infectate se acoperă cu un mediu adecvat care conține 1 % p/v agar și eventual 0,01 mg/ml tripsină. Este important să nu se adauge nici un ser la mediul de imersiune.

5.   După incubare timp de 72 de ore la 37 °C, plajele vor avea mărimea suficientă. Ele se pot observa cel mai bine prin îndepărtarea stratului de agar și prin colorarea monostratului cu ajutorul unor cristale violete (0,5 % p/v) în 25 % p/v etanol.

6.   Toate virusurile trebuie să formeze plaje clare atunci când sunt incubate într-un mediu de tripsină. Atunci când straturile de acoperire nu conțin tripsină, numai virusurile virulente pentru puii de găină vor forma plaje.

CAPITOLUL 9

Imunodifuziunea dublă

Pentru a demonstra prezența virusului gripal de tip A se preferă utilizarea metodei care demonstrează că nucleocapsida sau antigenii matricei sunt comuni pentru toți virușii gripali de tip A. În general această metodă este utilizată în testele de imunodifuziune dublă, care presupun fie preparate pe bază de virus concentrat, fie extracte de la membrane corio-alantoide infectate.

Se pot obține preparate corespunzătoare pe bază de virus concentrat, prin simpla centrifugare la viteză de rotație mare a lichidului alantoid infecțios și prin ruperea virusului pentru eliberarea nucleocapsidei interne, precum și a antigenilor matricei prin tratare cu detergent pe bază de sarcozinat-lauroyl de sodiu. Se poate utiliza, de asemenea, precipitarea cu acid, prin adăugare de 1N HCl în lichidul alantoid infectat pentru a se obține un pH final de 3,5-4,0, și prin răcire la 0 °C timp de cel puțino oră și centrifugare la viteza redusă, la 1 000 g timp de 10 minute.

Lichidul care iese la suprafață poate fi aruncat și precipitatul care conține virusul poate fi readus în suspensie într-un volum minim de sarcozil-glicină tamponat (1 % sarcozinat-lauroyl de sodiu la pH 9,0 cu glicină 0,5M). Aceste preparate conțin atât nucleocapsula cât și antigenii matricei.

Beard (1970) a descris prepararea antigenului bogat în nucleocapside pornind de la membrane corio-alantoide prelevate de la ouă infectate. Această metodă presupune că trebuie să se îndepărteze membranele corio-alantoide de la ouă infectate cu rezultat pozitiv la hemaglutinină, să fie zdrobite sau omogenizate, congelate și decongelate de trei ori, apoi să fie centrigugate la 1 000 g timp de zece minute. Se aruncă granula, iar supernatantul se tratează cu 0,1 % formol pentru a fi utilizat ulterior ca antigen.

Fiecare dintre cei doi antigeni poate fi utilizat în teste de imunodifuziune dublă cu 1 % agaroză sau cu geloză ori geluri care conțin 8,0 % clorură de sodiu, obținute din 0,1 M de soluție tampon de fosfat cu pH 7,2. Virusul gripal de tip A este confirmat de liniile de precipitină formate de antigenul utilizat la testare și de antigenul cunoscut ca fiind pozitiv raportat la un antiser pozitiv și care se unesc pentru a forma o linie de identitate.

---

(1)  Această evaluare clinică este subiectivă, dar în mod normal presupune că păsările prezintă mai multe din următoarele simptome: tulburări respiratorii, moliciune, diaree, cianoză a pielii expuse ori cutarea pielii, edem facial și/sau cranian, tulburări nervoase.

---

ANEXA IV

LISTA LABORATOARELOR NAȚIONALE PENTRU GRIPA AVIARĂ

Belgia	Institut National de Recherches Vétérinaires, Groeselenberg 99, B-1180 Bruxelles
Danemarca	National Veterinary Laboratory, Poultry Disease Division, Hangøvej 2, DK-8200 Aarhus N
Germania	Institut für Kleintierzucht der Bundesforschungsanstalt für Landwirtschaft, Braunschweig-Völkenrode, Postfach 280, D-3100 Celle
Franța	Centre National d'Etudes Vétérinaires et Alimentaires — Laboratoire Central de Recherches Avicoles et Porcines, B. P. 53, F-22440 Ploufragan
Grecia	Ινστιτούτο Λοιμωδών και Παρασιτικών Νοσημάτων 66, 26ης Οκτωβρίου, GR-54627 Θεσσαλονίκη Institute of Infections and Parasitological Diseases, 66, 26th October Street, 546 27 Thessaloniki
Irlanda	Veterinary Research Laboratory, Abbotstown, Castleknock, Dublin 15
Italia	Istituto Patologie Aviaire, Facoltà di Medicina Veterinaria, Università di Napoli, via Aniezzo, Falcone 394, I-80127 Napoli F Delpino 1
Luxemburg	Institut National de Recherches Vétérinaires, Groeselenberg 99, B 1180 Brusselles
Țările de Jos	Centraal Diergeneeskundig Instituut, Vestiging Virologie, Houtribweg 39, NL-8221 RA Lelystad
Portugalia	Laboratório Nacional de Investigação Veterinária (LNIV), Estrada de Benfica 701, P-1500 Lisabona
Spania	Centro Nacional de Referencia para la Peste Aviar es el Laboratorio Nacional de Sanidad y Producción Animal de Barcelona, Zona Franca Circunvalación-Tramo 6, Esquina Calle 3, Barcelona
Regatul Unit	Central Veterinary Laboratory, New Haw, UK-Weybridge, Surrey KT15 3NB

---

ANEXA V

LABORATORUL COMUNITAR DE REFERINȚĂ PENTRU GRIPA AVIARĂ

Numele laboratorului

Central Veterinary Laboratory,

New Haw,

UK-Weybridge,

Surrey KT 15 3NB,

Regatul Unit.

Laboratorul comunitar de referință pentru gripa aviară are următoarele competențe și atribuții:

1.

să coordoneze, prin consultare cu Comisia, metodele de diagnosticare a gripei aviare în statele membre, în special prin: (a) caracterizarea, deținerea și furnizarea sușelor virusului gripei aviare pentru testele serologice și prepararea antiserului; (b) furnizarea serurilor de referință și a altor reactivi de referință laboratoarelor naționale de referință în vederea standardizării testelor și a reactivilor utilizați în fiecare stat membru; (c) colectarea și conservarea sușelor și virusurilor izolate ai gripei aviare; (d) organizarea periodică de teste comparative comunitare ale procedurilor de diagnosticare; (e) colectarea și colaționarea datelor și informațiilor privind metodele de diagnosticare aplicate și rezultatele testelor efectuate în Comunitate; (f) caracterizarea virusului izolat al gripei aviare pe baza celor mai avansate metode, astfel încât să se înțeleagă cât mai bine epizootiologia gripei aviare; (g) urmărirea progreselor realizate la nivel mondial în materie de supraveghere, epizootiologie și prevenire a gripei aviare; (h) acumularea și îmbogățirea experienței referitoare la virusul gripei aviare și la alțe virusuri, astfel încât să se poată efectua rapid o diagnosticare diferențiată; (i) dobândirea unor cunoștințe aprofundate cu privire la prepararea și utilizarea produselor din medicina veterinară imunologică utilizate pentru eradicarea și combaterea gripei aviare,

2.

să contribuie activ la identificarea focarelor de gripă aviară în statele membre, prin studierea virusurilor izolate pentru confirmarea diagnosticului, caracterizare și studii epizootiologice. În special, laboratorul ar trebui să aibă competența de a analiza secvențialitatea nucleotidelor pentru a se determina secvența de aminoacizi provenită de la lococul unde s-a rupt molecula hemaglutinică de virusurile gripale din subtipul H5 sau H7;

3.	să faciliteze formarea sau reciclarea experților în diagnosticarea de laborator, în vederea armonizării tehnicilor de diagnosticare la nivelul Comunității.

---

ANEXA VI

CRITERII MINIME APLICABILE PLANURILOR DE INTERVENȚIE

Planurile de intervenție trebuie să prevadă cel puțin:

1.	crearea la nivel național a unei celule de criză, pentru coordonarea tuturor măsurilor de urgență în statul membru interesat;

2.	o listă cu centrele locale de urgență prevăzute cu echipamente corespunzătoare pentru coordonarea măsurilor de combatere a bolii la nivel local;

3.	informații detaliate cu privire la personalul răspunzător de măsurile de combatere, calificările și responsabilitățile acestuia;

4.	posibilitatea, pentru fiecare centru local de urgență de a contacta rapid persoanele sau organizațiile care sunt interesate direct sau indirect de infestarea cu virusul gripei aviare;

5.	accesul la echipamentele și materialele necesare aplicării optime a măsurilor de urgență;

6.	instrucțiuni precise cu privire la acțiunile ce trebuie adoptate atunci când se presupune existența cazurilor de infectare sau atunci când sunt confirmate, inclusiv metodele de distrugere a leșurilor;

7.	programe de formare pentru actualizarea și dezvoltarea cunoștințelor referitoare la metoda de inspecție la fața locului și la procedurile administrative;

8.	în cazul laboratoarelor de diagnosticare, un serviciu de examinare post mortem, capacitatea necesară pentru analizele serologice, histologice etc., modernizarea tehnicilor de diagnosticare rapidă În acest sens, este necesar să se adopte dispozițiile privind transportul rapid de probe;

9.	precizări referitoare la cantitatea de vaccinuri pentru combaterea gripei aviare considerată a fi necesară în cazul reintroducerii vaccinării de urgență;

10.	acte cu putere de reglementare pentru punerea în practică a planurilor de intervenție.

---

03/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

50

---

31992R1613

---

L 170/14

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

REGULAMENTUL (CEE) NR. 1613/92 AL COMISIEI

din 24 iunie 1992

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3556/87 privind modalitățile complementare de aplicare a regimului certificatelor de fixare în avans pentru anumite produse din sectorul cerealelor exportate sub formă de paste alimentare, încadrate la subpozițiile 1902 11 00 și 1902 19 din nomenclatura combinată

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2727/75 al Consiliului din 29 octombrie 1975 privind organizarea comună a pieței cerealelor (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 674/92 (2), în special articolul 24,

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 3556/87 al Comisiei (3), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 4057/87 (4), a stabilit modalitățile complementare de aplicare a regimului certificatelor de fixare în avans pentru anumite produse din sectorul cerealelor exportate sub formă de paste alimentare, corespunzând subpozițiilor 1902 11 00 și 1902 19 din nomenclatura combinată; întrucât regulamentul susmenționat nu mai este aplicabil de la 30 aprilie 1988;

întrucât pentru aplicarea punctului 6 din aranjamentul dintre Statele Unite ale Americii și Comunitatea Europeană privind pastele alimentare sunt necesare informații privind fixarea în avans;

întrucât Republica Italia a continuat să trimită Comisiei informații privind certificatele de fixare în avans pentru pastele alimentare exportate în Statele Unite ale Americii; întrucât este important să se cunoască și certificatele de fixare în avans emise în alte state membre;

întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a cerealelor,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CEE) nr. 3556/87 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 1, literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text: „secțiunea 20 din cererea de certificat de fixare în avans, precum și certificatul ca atare, menționate în Regulamentul (CEE) nr. 1760/83 al Comisiei, trebuie să precizeze numai faptul că produsele se încadrează la subpozițiile 1902 11 00 și 1902 19 din nomenclatura combinată; la secțiunea 7 se va completa «Statele Unite ale Americii» sau «alte state decât Statele Unite ale Americii». Certificatul comportă obligația de export conform mențiunii.”.

2.

La articolul 3 alineatul (1), a doua liniuță se înlocuiește cu următorul text: „Cantitățile de paste alimentare de la subpozițiile 1902 11 00 și 1902 19 din nomenclatura combinată pentru care rata restituirii la export a fost fixată în avans, data la care declarația de export de paste făinoase spre Statele Unite ale Americii a fost acceptată de către autoritățile vamale competente, și data la care s-a eliberat certificatul de fixare în avans.”.

3.	La articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf, „DG III/B/2” se înlocuiește cu „DG III/C/2”.

4.	La articolul 4, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „Se aplică certificatelor solicitate începând cu 1 iulie 1992.”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

---

(1)  JO L 281, 1.11.1975, p. 1.

(2)  JO L 73, 19.3.1992, p. 7.

(3)  JO L 337, 27.11.1987, p. 57.

(4)  JO L 379, 31.12.1987, p. 31.

---