This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Decizia nr. 554/2014/UE privind participarea Uniunii Europene (UE) la Programul de cercetare și dezvoltare pentru autonomie activă asistată (AAA) se bazează pe realizările programului precedent, instituit în 2008. Programul este finanțat din bugetul Comisiei Europene pentru Orizont 2020 și din contribuțiile financiare ale celor 17 state participante.
Orice țară a UE sau orice altă țară asociată la Orizont 2020 poate solicita să adere la parteneriat, cu condiția să efectueze contribuțiile financiare necesare.
Principalul obiectiv al programului este de a identifica soluții inovatoare bazate pe tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) pentru o îmbătrânire activă și în condiții bune de sănătate acasă, îmbunătățind astfel calitatea vieții și autonomia și contribuind la sporirea eficienței și eficacității serviciilor de sănătate și de asistență socială. Se preconizează, de asemenea, ca aceste soluții bazate pe TIC să joace un rol important în atingerea obiectivului UE de a prelungi viața cetățenilor cu doi ani de viață sănătoasă până în 2020.
Programul este pus în aplicare de Asociația de asistență pentru autonomie la domiciliu (AAAD), o asociație internațională fără scop lucrativ instituită în temeiul legislației belgiene. AAAD gestionează contribuția financiară a Uniunii și asigură o punere în aplicare eficientă a programului.
În fiecare an se stabilește un plan de activitate, convenit împreună cu Comisia Europeană și aprobat de către aceasta. Acest plan identifică temele pentru cererile de propuneri și formele de finanțare disponibilă.
Acestea sunt publicate pe portalul unic dedicat participanților, așa-numitul Portal al oportunităților de finanțare și de ofertare. Ținând seama de durata programului Orizont 2020, cererile de propuneri în temeiul programului AAA ar trebui lansate cel târziu până la , deși acestea pot fi lansate până la în cazuri temeinic justificate.
Contribuția financiară a Uniunii la programul AAA pentru acoperirea administrative și operaționale va fi de până la 175 de milioane EUR.
Se aplică de la .
Decizia nr. 554/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului din privind participarea Uniunii la Programul de cercetare și dezvoltare pentru autonomie activă asistată derulat în comun de mai multe state membre (JO L 169, , pp. 14-26)
data ultimei actualizări