Îndepărtarea și eliminarea instalațiilor offshore de petrol și gaze scoase din uz

ASPECTE-CHEIE

• Dezbaterea privind eliminarea instalațiilor offshore de petrol și gaze scoase din uz a fost relansată în 1995 prin „cauza” Brent Spar. Shell a decis, cu aprobarea guvernului Regatului Unit, să scufunde geamandura de stocare Brent Spar într-o zonă maritimă de adâncime din Atlanticul de Nord.
• Această decizie a fost criticată puternic de către public din cauza daunelor aduse mediului marin. Prin Declarația ministerială în urma Conferinței privind Marea Nordului, care a fost organizată în același timp, majoritatea miniștrilor prezenți, cu excepția celor din Regatul Unit și Norvegia, au solicitat o interdicție totală în ceea ce privește eliminarea unor astfel de instalații în mare.
• În urma boicotării produselor Shell de către consumatori în mai multe țări ale UE, compania a abandonat în cele din urmă planul său și a decis să dezmembreze în schimb structura instalației și să reutilizeze carcasa pentru extinderea unei alei de-a lungul unui canal navigabil din Norvegia. Cu toate acestea, această soluție unică nu a oferit un răspuns general pentru celelalte 600 de instalații de acest tip care există în apele europene, majoritatea fiind în apele britanice și norvegiene.
• Eliminarea instalațiilor scoase din uz a fost evaluată în cadrul Convenției OSPAR (OSPAR: Convenția privind prevenirea poluării marine prin operațiunile de descărcare efectuate de nave și aeronave, semnată la Oslo la 15 februarie 1972, urmată de Convenția privind protecția mediului marin din Atlanticul de Nord-Est, semnată la Paris la 9 septembrie 1992), care a adoptat o decizie conexă în 1998.
• În noiembrie 1996, Comisia a comandat efectuarea unui studiu privind aspectele tehnice, de mediu și economice ale îndepărtării și eliminării unor astfel de instalații, care a concluzionat următoarele:
• În ceea ce privește instalațiile de beton de mari dimensiuni:
  • lipsă de cunoștințe privind aspectele tehnice ale eliminării acestora;
  • nu este necesară eliminarea completă a acestora din punct de vedere ecologic;
  • costul eliminării acestora este imposibil de estimat.
• Pentru restul instalațiilor cu structuri din oțel:
  • eliminarea completă este fezabilă din punct de vedere tehnic;
  • eliminarea este justificată din punct de vedere economic;
  • eliminarea poate fi realizată în condiții de deplină siguranță;
  • reziduurile substanțelor toxice sau dăunătoare pot fi reduse;
  • oțelul poate fi reciclat pe uscat.
• Costurile de îndepărtare și eliminare sunt suportate de proprietarii instalațiilor, mai precis de companiile de petrol și gaze. O parte din aceste cheltuieli sunt deductibile la nivel fiscal. Costul total pentru remorcarea platformelor către țărm în vederea reciclării a fost estimat la 2 miliarde EUR pe o perioadă de 25 de ani, sau 80 milioane EUR în medie pe an. Impactul unor astfel de decizii asupra costurilor de producție globale ale petrolului și gazelor ar fi, în general, neglijabil.
• Există multe texte internaționale care acoperă instalațiile offshore de petrol și gaze scoase din uz, inclusiv:
  • Convenția de la Geneva privind platoul continental, 1958;
  • Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării, 1982;
  • Convenţia de la Londra,1972;
  • Orientările și standardele Organizației maritime internaționale pentru îndepărtarea instalațiilor și structurilor offshore de pe platoul continental, 1989;
  • Convenția de la Basel privind controlul transporturilor transfrontaliere de deșeuri periculoase și al eliminării acestora, 1989;
  • Convențiile de la Oslo (1972) și Paris (1992) (OSPAR);
  • Convenția de la Helsinki privind protecția mediului marin din regiunea Mării Baltice, 1992;
  • Convenția de la Barcelona privind protecția Mării Mediterane împotriva poluării, 1976.

Cu toate acestea, nu există un cadru juridic specific comun în acest domeniu. Mai mult, aceste convenții acoperă doar standardele minime. Țările pot aplica în mod individual condiții mai stricte.

• Avantajele adoptării unei legislații internaționale uniforme în acest domeniu sunt următoarele:
  • îndepărtarea riscului de competiție cauzat de diferențele din legislațiile naționale;
  • impunerea de restricții privind deversările de poluanți de la instalații;
  • reducerea poluării mediului marin;
  • efectuarea de navigații în condiții de siguranță sporită.