Cerința de acoperire a necesarului de lichiditate pentru instituțiile de credit

ASPECTE-CHEIE

Instituțiile de credit trebuie să mențină o rată de acoperire a lichidităților de cel puțin 100%. Aceasta este egală cu raportul dintre rezerva sa de lichidități² și ieșirile nete de lichidități³ în decurs de 30 de zile.

O instituție de credit se află în criză⁴ în următoarele situații (listă neexhaustivă):

• retragerea unei proporții semnificative din depozitele sale de retail;
• pierderea parțială sau totală a capacității de finanțare interbancară negarantată sau a finanțării garantate pe termen scurt a acesteia;
• ieșiri suplimentare de lichidități ca urmare a deteriorării ratingului de credit;
• impactul volatilității crescute a pieței asupra valorii garanției sale;
• planificarea neplanificată a facilităților sale de lichiditate și creditare;
• obligația potențială de răscumpărare a datoriei sau de onorare a obligațiilor necontractuale.

Activele lichide trebuie:

• să fie o proprietate, un drept, o creanță sau dobândă, deținută de o instituție de credit, care poate furniza numerar în termen de 30 de zile;
• să nu fie emise de instituția de credit sau de alte organisme, cum ar fi societățile de investiții, întreprinderile de asigurare sau holdingurile financiare;
• să poată avea valoarea lor determinată pe baza prețurilor de piață ușor accesibile;
• să fie listate pe o bază recunoscută sau să fie tranzacționabile printr-o vânzare directă sau printr-un contract simplu de răscumpărare⁵.

Activele lichide sunt împărțite în mai multe categorii:

• Nivelul 1 (cel mai lichid), cum ar fi monedele și bancnotele sau activele garantate de Banca Centrală Europeană, băncile centrale naționale sau administrațiile regionale și locale;
• Nivelul 2A, cum ar fi activele garantate de administrațiile regionale, autoritățile locale sau entități din sectorul public din UE cu o pondere a riscului de 20%;
• Nivelul 2B, cum ar fi titluri garantate cu active, titluri de creanță emise de societățile comerciale, acțiuni, cu condiția ca acestea să îndeplinească anumite cerințe și anumite securitizări⁶ care trebuie să satisfacă o serie de condiții stricte ce trebuie acceptate ca active de nivelul 2B.

Instituțiile de credit trebuie să asigure:

• că activele din rezerva lor de lichiditate sunt întotdeauna suficient de diversificate, ușor accesibile și pot fi transformate în numerar în termen de 30 de zile;
• că dețin minimum 60 % din rezerva din activele de nivel 1 și maximum 15 % în activele de nivelul 2B;
• că în termen de 30 de zile nu tratează ca active lichide acele active care nu mai îndeplinesc criteriile.

Normele și calculele detaliate sunt utilizate pentru a determina și măsura ieșirile și intrările de lichidități și procedurile care trebuie luate.

Regulamentul (UE) delegat 2018/1620 al Comisiei a introdus anumite modificări ale legislației din 2015 pentru a îmbunătăți aplicarea sa practică. Cele mai importante sunt:

• să alinieze complet calcularea ieșirilor și a intrărilor de lichidități așteptate în contractele de răscumpărare, acordurile de răscumpărare reversibile⁷ și tranzacțiile de swap-uri colaterale⁸ cu standardul internațional de lichiditate al Comitetului de supraveghere bancară;
• precizarea tratamentului rezervelor băncilor centrale deținute de filiale sau sucursale;
• ajustarea renunțării la dimensiunea minimă a emisiunii pentru anumite active din țări din afara UE;
• îmbunătățirea mecanismului de încheiere⁹ pentru calculul rezervei de lichid;
• integrarea noilor criterii simple, transparente și standardizate pentru securitizare.

Regulamentul delegat (UE) 2018/1620 al Comisiei se aplică începând cu 30 aprilie 2020.