Orientări privind conceptul de efect asupra comerțului

ASPECTE-CHEIE

• În cazul articolului 101 din TFUE, dacă acordul luat ca întreg poate aduce atingere comerțului dintre țările UE, dreptul UE se aplică întregului acord, inclusiv părților acestuia care, luate separat, nu aduc atingere comerțului dintre țările UE. În cazurile în care relațiile contractuale între aceleași părți includ mai multe activități, aceste activități trebuie, pentru a face parte din același acord, să fie legate direct și să formeze parte integrantă din același acord comercial global. În caz contrar, fiecare activitate constituie un acord separat.
• În cazul articolului 102 din TFUE, abuzul trebuie să aducă atingere comerțului dintre țările UE. Conduita care face parte dintr-o strategie globală urmărită de o firmă aflată în poziție dominantă trebuie evaluată în funcție de impactul său global. Atunci când o întreprindere aflată în poziție dominantă adoptă diverse practici în urmărirea aceluiași scop (de exemplu, scopul de a elimina sau a exclude concurenții), este suficient, pentru a se putea aplica articolul 102 din TFUE tuturor practicilor care aparțin aceleiași strategii generale, ca cel puțin una dintre aceste practici să poată aduce atingere comerțului dintre țările UE.
• Orientările se concentrează pe trei aspecte principale și urmăresc să clarifice:
  • conceptul de comerț între țările UE ca nelimitându-se la tradiționalele schimburi transfrontaliere de bunuri și servicii. Acesta este un concept mai larg, care cuprinde activități economice transfrontaliere, inclusiv stabilirea⁴. Conceptul presupune că trebuie să existe un impact asupra activităților economice transfrontaliere care implică (părți din) cel puțin două țări ale UE;
  • sensul cuvintelor „poate să aducă atingere”, care definesc natura impactului necesar asupra comerțului dintre țările UE. Potrivit criteriului standard elaborat de Curtea de Justiție, trebuie să se poată prevedea, cu un grad suficient de probabilitate, pe baza unui set de factori obiectivi de drept sau de fapt, că acordul sau practica poate avea vreo influență, directă sau indirectă, reală sau potențială, asupra structurii schimburilor comerciale dintre țările UE. În cazurile în care acordul sau practica poate să aducă atingere structurii concurențiale din interiorul UE, acesta (aceasta) este sub incidența dreptului UE;
  • noțiunea de „caracter semnificativ”: Criteriul efectului asupra comerțului include un element cantitativ, care limitează aplicabilitatea dreptului UE la acordurile și practicile care sunt susceptibile să producă efecte de o anumită magnitudine. Caracterul semnificativ poate fi evaluat, în special, prin referire la poziția și importanța firmelor respective pe piața produselor în cauză. Evaluarea caracterului semnificativ depinde de circumstanțele fiecărei cauze individuale, în special de natura acordului și a practicii, de natura produselor în cauză și de poziția pe piață a firmelor implicate.
• Comisia consideră că, în principiu, acordurile nu pot aduce atingere în mod semnificativ comerțului dintre țările UE atunci când îndeplinesc simultan două condiții:
  • cota de piață totală a părților de pe piața relevantă a UE nu depășește 5 %; și
  • în cazul acordurilor orizontale, cifra de afaceri anuală totală a firmelor pentru produsele în cauză nu depășește 40 de milioane EUR. În cazul acordurilor verticale, cifra de afaceri anuală totală realizată de furnizor pentru produsele în cauză nu depășește 40 de milioane EUR.
• Orientările includ o analiză a diferitor forme de acorduri și practici, indicând modul în care ar trebui aplicat în practică conceptul de efect asupra comerțului.
• Criteriul efectului asupra comerțului este un criteriu legislativ autonom de drept al UE. Acesta trebuie evaluat separat în fiecare caz, evaluarea fiind distinctă de cea privind restrângerea concurenței.