Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Programul multianual al UE privind protecția consumatorilor (2014-2020)

Programul Uniunii Europene (UE) privind protecția consumatorilor urmărește să asigure un înalt nivel de protecție a consumatorilor și să acorde mai multă putere consumatorilor prin informare și educare. Având o putere sporită, consumatorii își pot exercita mai bine drepturile organizându-se și astfel pot juca un rol mai activ pe piața unică a UE.

ACT

Regulamentul (UE) nr. 254/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 februarie 2014 privind un program multianual privind protecția consumatorilor pentru perioada 2014-2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1926/2006/CE

SINTEZĂ

Programul privind protecția consumatorilor are patru obiective principale:

  • consolidarea și creșterea siguranței produselor prin supravegherea eficace a pieței (aceasta include sistemul de alertă rapidă al UE pentru produse de consum periculoase - RAPEX) în întreaga UE; siguranța produselor este importantă pentru consumatori, dar și pentru comercianți și producători (a căror competitivitate depinde de respectarea standardelor de siguranță);
  • informarea și educarea consumatorilor și sprijinirea organizațiilor consumatorilor, ținând seama, de asemenea, de nevoile specifice ale consumatorilor vulnerabili;
  • asigurarea respectării drepturilor consumatorilor și a posibilității acestora de a obține despăgubiri prin intermediul unor acțiuni de reglementare și îmbunătățirea accesului la măsuri reparatorii simple, eficiente, rapide și necostisitoare (inclusiv căi de soluționare a litigiilor în afara instanței);
  • o mai bună aplicare a legilor prin consolidarea cooperării între organismele naționale de asigurare a respectării legislației și prin acordarea de consiliere consumatorilor.

Programe de activitate anuale

Pentru punerea în aplicare a programului privind protecția consumatorilor, Comisia Europeană adoptă programe de lucru anuale, care conțin detalii privind acțiunile ce vor beneficia de finanțare și indică bugetul disponibil. Cererile de oferte și de propuneri sunt publicate de Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente și de Direcția Generală Justiție și Consumatori.

Finanțarea

În cadrul programului este disponibilă finanțare pentru organizațiile consumatorilor active la nivelul UE și la nivel național, pentru centrele europene ale consumatorilor, pentru autoritățile din statele membre ale UE responsabile de protecția consumatorilor, precum și pentru organizațiile internaționale care promovează principii și politici conforme cu obiectivele programului. De asemenea, sunt eligibile și organizațiile care elaborează coduri de conduită, bune practici și orientări privind compararea prețurilor, a calității produselor și a sustenabilității.

Nivelurile de finanțare din partea UE în cadrul programului depind de tipul de activitate. Aceste detalii se găsesc în articolul 8 al regulamentului.

Eligibilitatea

Programul este deschis și țărilor din cadrul Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) care participă la Spațiul Economic European, țărilor partenere cuprinse în politica europeană de vecinătate, țărilor în curs de aderare, precum și țărilor candidate și potențial candidate.

Bugetul

Bugetul pentru acest program este de 188,83 milioane EUR pentru perioada 2014-2020.

Pentru informații suplimentare, consultați site-ul Comisiei Europene dedicat programului privind protecția consumatorilor.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial

Regulamentul (UE) nr. 254/2014

21.3.2014

-

JO L 84, 20.3.2014,p. 42-56

10.08.2014

Top