Evaluarea efectelor planurilor și ale programelor asupra mediului (SEA)

ASPECTE-CHEIE

• Planurile și programele publice care intră sub incidența Directivei privind evaluarea strategică de mediu (SEA) fac obiectul unei evaluări de mediu în timpul pregătirii și înainte de adoptarea acestora.
• Prezenta directivă se aplică planurilor și programelor publice (precum și modificărilor acestora) care au fost elaborate și/sau adoptate de o autoritate competentă și care fac obiectul unor dispoziții legislative, de reglementare și administrative:
  • planuri și programe pregătite pentru sectoare specifice (agricultură, silvicultură, pescuit, energie, industrie, transport, gestionarea deșeurilor, gestionarea apei, telecomunicații, turism, amenajarea teritoriului și utilizarea terenurilor) și care stabilesc cadrul pentru aprobarea proiectelor în temeiul Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului (EIA);
  • planuri și programe pentru care este necesară o evaluare în conformitate cu articolele 6 și 7 ale Directivei „Habitate”;
  • planuri și programe care stabilesc cadrul pentru viitoarea autorizare a proiectelor, altele decât cele din Directiva EIA (care nu se limitează la sectoarele enumerate mai sus), și pe care țările UE le-au identificat ca fiind susceptibile de a avea efecte semnificative asupra mediului. Țările UE pot determina acest lucru fie prin examinare de la caz la caz, fie prin specificarea tipurilor de planuri și programe sau prin combinarea ambelor abordări.
• Directiva stabilește o procedură și o serie de etape care trebuie urmate în evaluarea unui plan sau program la care se aplică. Aceste etape includ:
  • definirea domeniului de aplicare;
  • pregătirea raportului de mediu;
  • consultare publică și participare;
  • luarea deciziilor; și
  • monitorizare.
• Directiva impune, de asemenea, realizarea unei proceduri de screening:
  • planuri și programe diferite de cele menționate în articolul 3 alineatul (2), dar care stabilesc schema pentru viitoarea autorizare a proiectelor; precum și
  • planuri și programe care determină utilizarea zonelor mici la nivel local și modificări minore ale planurilor și programelor, dar numai dacă sunt susceptibile de a avea efecte semnificative asupra mediului.
• Marja de discreție a țărilor UE este limitată de criteriile de semnificație din anexa II, atunci când este vorba despre examinarea anumitor planuri și programe. Ea este de asemenea limitată de obiectivul general al directivei – care este acela de a asigura un nivel ridicat de protecție a mediului înconjurător.
• Planuri și programe al căror scop unic este de a servi ca apărare națională sau protecție civilă, iar planurile și programele financiare sau bugetare nu intră sub incidența prezentei directive.
• Un set specific de reguli se aplică etapelor inițiale ale procesului de luare a deciziilor atunci când se dezvoltă planuri și programe, și anume la:
  • pregătirea unui raport privind efectele semnificative probabile asupra mediului;
  • informarea și consultarea publicului și a autorităților de mediu;
  • efectuarea de consultări transfrontaliere cu țările UE potențial afectate;
  • identificarea măsurilor care vizează abordarea și monitorizarea impacturilor semnificative asupra mediului.
• Raportul de mediu trebuie să conțină, printre alte informații, următoarele:
  • conținutul planului sau al programului și obiectivele sale principale și legăturile cu alte planuri și programe relevante;
  • situația actuală a mediului și evoluția sa probabilă în cazul în care planul sau programul nu sunt puse în aplicare;
  • orice probleme de mediu existente care sunt relevante pentru plan sau program, în special cele referitoare la zonele din rețeaua Natura 2000;
  • măsurile preconizate pentru prevenirea, reducerea și compensarea oricăror efecte negative semnificative asupra mediului;
  • o descriere a modului în care a fost efectuată evaluarea;
  • măsurile de monitorizare preconizate;
  • un rezumat non-tehnic al informațiilor de mai sus.
• Proiectul de plan sau program și raportul de mediu trebuie să fie puse la dispoziția autorităților responsabile cu problemele de mediu și publicului. Autoritățile și publicul trebuie să aibă posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la proiectul de plan sau program într-un stadiu incipient și cu suficient timp înainte de adoptarea sau prezentarea sa în procesul legislativ.
• Țara UE responsabilă pentru pregătirea planului sau a programului trebuie să trimită o copie a acestuia împreună cu o copie a raportului de mediu către alte țări din UE:
  • în cazul în care consideră că planul sau programul pot avea efecte asupra mediului pe teritoriul celorlalte țări ale UE;
  • la solicitarea celorlalte state membre ale UE.
• Raportul de mediu, opiniile exprimate de autoritățile în cauză și de către public, precum și rezultatele consultărilor transfrontaliere trebuie luate în considerare în timpul elaborării planului sau programului și înainte de adoptarea lui.
• Atunci când se adoptă un plan sau un program, țara UE responsabilă trebuie să informeze toate părțile interesate care au fost consultate și să le pună la dispoziție:
  • planul sau programul adoptat;
  • o declarație care sintetizează modul în care considerentele de mediu au fost integrate și raportul de impact asupra mediului;
  • opiniile și rezultatele consultărilor;
  • motivele alegerii planului sau a programului adoptat;
  • măsurile de monitorizare întreprinse.
• Evaluarea de mediu efectuată în temeiul Directivei SEA nu elimină obligația de a efectua evaluarea cerută în temeiul Directivei EIA sau de a respecta orice alte cerințe legale ale UE.
• Țările UE pot prevedea proceduri coordonate sau comune pentru a evita dublarea evaluării de mediu în ceea ce privește planurile și programele pentru care obligația de a efectua evaluări decurge simultan din prezenta directivă și din alte dispoziții legislative ale UE.
• De la 21 iulie 2006 și ulterior la fiecare șapte ani de la această dată, Comisia Europeană va continua să prezinte rapoarte Parlamentului European și Consiliului cu privire la aplicarea directivei.