This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Colegiul European de Securitate și Apărare
SINTEZĂ PRIVIND:
CARE ESTE ROLUL ACESTEI DECIZII?
ASPECTE-CHEIE
Colegiul European de Securitate și Apărare (CESA) cuprinde o rețea de institute, colegii, academiiși instituții naționale din întreaga Uniune Europeană (UE) care se ocupă de aspecte ale politicii de securitate și apărare, precum și Institutul pentru Studii de Securitate al UE. CESA își desfășoară activitatea sub responsabilitatea generală a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. Colegiul a fost înființat în iulie 2005.
Principalele obiective ale CESA sunt:
Principalele atribuții care revin CESA sunt de a organiza și desfășura activități de formare în domeniul PSAC. Există trei tipuri de cursuri de formare:
Printre alte activități ale CESA se numără:
Structura CESA
Comitetul director: alcătuit din reprezentanți ai țărilor UE, acesta răspunde de coordonarea și conducerea generală a activităților CESA.
Consiliul academic executiv: alcătuit în principal din reprezentanți ai ierarhiei de vârf a institutelor cu caracter civil, diplomatic, polițienesc și militar. Acesta răspunde de calitatea și coerența activităților de formare ale CESA.
Președintele CESA răspunde de organizarea și gestionarea activităților de formare ale CESA, precum și de gestiunea financiară și administrativă a CESA.
Secretariatul CESA, care trebuie să sprijine președintele CESA în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin.
Personalul CESA este compus din personal detașat la CESA de către instituțiile UE, SEAE și agențiile UE, cât și din experți naționali detașați de țările UE.
Bugetul
CESA primește o contribuție anuală din bugetul UE, cât și contribuții în natură la activitățile de formare ale CESA. Unele fonduri suplimentare provin din partea țărilor și a institutelor UE sau a altor donatori.
DE CÂND SE APLICĂ DECIZIA?
Decizia se aplică începând cu data de 1 aprilie 2013.
CONTEXT
Colegiul European de Securitate și Apărare oferă formare în domeniul politicii de securitate și apărare comune a UE în contextul mai larg al politicii externe și de securitate comune. Acesta dezvoltă o înțelegere comună a PSAC și difuzează bunele practici din acest domeniu.
ACT
Decizia 2013/189/PESC a Consiliului din 22 aprilie 2013 de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare (CESA) și de abrogare a Acțiunii comune 2008/550/PESC (JO L 112, 24.4.2013, pp. 22-29)
Modificările ulterioare aduse Deciziei 2013/189/PESC au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Data ultimei actualizări: 04.07.2016