This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost înființat în 2006. Acesta are ca scop sprijinirea lucrătorilor și a persoanelor care desfășoară activități independente în vederea reintegrării acestora pe piața forței de muncă, după ce și-au pierdut locurile de muncă în urma unui eveniment major de restructurare. Deși, inițial, FEG viza în mod specific lucrătorii care și-au pierdut locul de muncă din cauza globalizării, domeniul de aplicare al acestuia a fost extins ulterior pentru a acoperi disponibilizările cauzate de criza financiară și economică mondială, sau alte crize globale (precum criza economică în urma pandemiei de COVID-19). Pentru cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027, domeniul de aplicare al acestuia a fost extins pentru a acoperi orice cauze posibile ale unui eveniment de restructurare. Pentru a sublinia faptul că acesta vine în ajutorul lucrătorilor disponibilizați, și nu al întreprinderilor care concediază, denumirea acestuia a fost schimbată pentru a include „pentru lucrătorii disponibilizați”.
Ca regulă generală, sprijinul FEG este acordat dacă se desființează peste 200 de locuri de muncă – activitate salariată sau independentă – într-o perioadă de patru luni (pentru disponibilizări în aceeași întreprindere sau disponibilizări în aceeași regiune), sau într-o perioadă de peste șase luni într-o întreprindere sau grup de întreprinderi (în special, întreprinderi mici și mijlocii) în același sector și aceeași zonă geografică. În cazul disponibilizărilor în cadrul unei întreprinderi, acest prag poate include furnizorii și producătorii din aval.
Cu toate acestea, în cazul piețelor muncii de dimensiuni reduse, cererile care nu îndeplinesc acest prag pot fi acceptate dacă concedierile au impact grav asupra ocupării forței de muncă și a economiei locale, regionale sau naționale.
FEG cofinanțează (cu statul membru al UE în cauză) proiecte care ajută lucrătorii să caute noi locuri de muncă, să se recalifice sau să creeze noi întreprinderi. Proiectele pot implica, de asemenea, consiliere în carieră și îndrumare (coaching).
FEG nu cofinanțează măsuri de protecție socială, cum ar fi pensiile sau indemnizațiile de șomaj sau restructurarea firmelor.
Fondul este pus în aplicare în gestiune partajată. Proiectele FEG sunt gestionate de autoritățile naționale/regionale ale statelor membre ale UE. Proiectele au o durată de derulare de doi ani.