Spațiul Schengen

CARE ESTE SCOPUL SPAȚIULUI SCHENGEN?

Eliminarea controalelor la frontierele interne, asigurând în același timp un nivel ridicat de securitate pentru cetățenii săi. Aceasta implică înăsprirea și aplicarea unor criterii uniforme privind controalele la frontiera externă comună, dezvoltarea cooperării între polițiștii de frontieră, poliția națională și autoritățile judiciare și utilizarea unor sisteme sofisticate de schimb de informații.

ASPECTE-CHEIE

Evoluția cooperării în spațiul Schengen

Cooperarea în spațiul Schengen a evoluat de la inițiativa a cinci țări, la un domeniu de politică central al UE care reglementează circulația fără frontiere interne și controlul frontierelor externe, în următoarele etape:

• 1985. Belgia, Germania, Franța, Luxemburg și Țările de Jos semnează un acord, în satul luxemburghez Schengen, cu privire la eliminarea treptată a controalelor la frontierele lor interne.
• 1990. Aceleași cinci țări semnează Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, care detaliază măsurile și garanțiile pentru aplicarea acordului.
• 1995. Crearea spațiului Schengen fără frontiere interne, odată cu eliminarea controalelor la frontierele interne între șapte state membre ale UE.
• 1999. Protocolul Schengen la Tratatul de la Amsterdam introduce cooperarea în spațiul Schengen în cadrul juridic al UE.
• 2022. Crearea Consiliului Schengen, o piatră de temelie a sistemului de guvernanță Schengen.

Calitatea de membru

• Începând cu cei cinci membri fondatori, spațiul Schengen include în prezent toate statele membre, cu excepția Irlandei, împreună cu patru țări asociate: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Verificări la frontiera internă puse în practică

• Orice persoană care se află legal în spațiul Schengen, indiferent de naționalitatea sa, poate traversa frontierele interne fără a fi verificată.
• Autoritățile naționale pot efectua controale de poliție fie la frontieră, fie în zonele de frontieră atunci când acestea se bazează pe informații generale și pe experiență și când nu sunt controale sistematice ale pașaportului.
• Persoanele fizice trebuie să aibă asupra lor anumite documente de călătorie, în funcție de faptul că sunt resortisanți ai UE, membri de familie din țări din afara UE sau cetățeni din țări din afara UE.
• Orice țară care face parte din spațiul Schengen poate reintroduce în mod excepțional controalele la frontieră, inițial timp de până la 30 de zile, în cazul în care există o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne. Aceasta trebuie să informeze alte țări Schengen, Parlamentul European, Comisia Europeană și publicul.

Securitate sporită

Spațiul Schengen cuprinde un set unic de norme care se referă la:

• modul în care ar trebui efectuate controalele persoanelor care trec o frontieră externă a UE, în conformitate cu Codul frontierelor Schengen;
• armonizarea condițiilor de intrare, cu o politică comună a vizelor și norme privind vizele de scurtă ședere;
• o cooperare aprofundată între țările și agențiile europene pentru a combate criminalitatea transfrontalieră;
• o mai strânsă cooperare judiciară bazată pe un sistem de extrădare mai rapid și pe transferul sentințelor între jurisdicții.

Sistemul de Informații Schengen (SIS)

Acest sistem de informații la scară largă:

• sprijină controlul frontierelor externe și cooperarea în materie de aplicare a legii între statele Schengen;
• a fost creat în 1995 și extins ulterior, cel mai recent în 2023, cu noi alerte, actualizări și fotografii ale alertelor, în contextul provocărilor în materie de migrație și securitate;
• conține informații despre:
  • infractorii suspecți;
  • persoanele care nu pot avea dreptul de a intra sau de a rămâne în UE;
  • persoane dispărute;
  • bunuri furate, deturnate sau pierdute;
• este utilizată de autoritățile naționale responsabile pentru:
  • controale de frontieră;
  • verificări polițienești și vamale;
  • urmăriri publice în cadrul procedurilor penale și anchetelor judiciare înainte de a fi acuzate;
  • vize și permise de ședere;
• poate fi accesat de către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) și Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol).

Sistem de informații privind vizele (VIS)

Sistemul de informații privind vizele permite statelor Schengen să partajeze date cu privire la viză, în special în cazul cererilor de viză de scurtă ședere. Asemenea Sistemului de informații Schengen, acesta este operat de Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA).

Condițiile de membru

Ca parte a procesului de extindere a UE, noile state membre trebuie să își alinieze sistemele naționale la toate normele Schengen. Aceasta implică consolidarea capacității instituționale și operaționale de a aplica normele Schengen la cele mai înalte standarde, printr-un cadru solid de guvernanță Schengen la nivel național.

Atunci când o țară aderă la UE, aceasta devine stat Schengen, ceea ce înseamnă că toate normele Schengen devin obligatorii odată cu aderarea. Cu toate acestea, unele dispoziții se aplică abia într-o etapă ulterioară – cum ar fi accesul activ deplin la toate sistemele de informații, dreptul de a elibera vize Schengen și eliminarea controalelor la frontierele interne. Pentru ca aceste dispoziții să se aplice, noul stat Schengen trebuie să facă obiectul unei evaluări cuprinzătoare coordonate de Comisie și realizată în strânsă cooperare cu statele membre, în cadrul mecanismului de evaluare Schengen.

După ce evaluarea confirmă că țara îndeplinește toate condițiile necesare, inclusiv capacitatea de a-și gestiona frontierele externe și de a aplica în mod eficace acquis-ul Schengen, Consiliul Uniunii Europene trebuie să adopte o decizie de autorizare a eliminării controalelor la frontierele interne. Acest ultim pas marchează integrarea completă a țării în spațiul Schengen fără frontiere interne.