–

pentru DM, de KS și ZY;

–

pentru Comisia Europeană, de M. Wasmeier și I. Zaloguin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 din Decizia‑cadru 2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate (JO 2008, L 300, p. 42) coroborat cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și cu articolele 47 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale declanșate împotriva lui DM și a altor persoane fizice pentru participarea la un grup infracțional organizat și pentru corupție.

3

Articolul 4 din Decizia‑cadru 2008/841, intitulat „Circumstanțe speciale”, prevede:

„Fiecare stat membru poate lua măsurile necesare pentru a se asigura că pedepsele menționate la articolul 3 pot fi reduse sau că infractorul poate fi scutit de ispășirea pedepsei dacă acesta, de exemplu:

4

În versiunea în vigoare între 29 aprilie 2006 și 28 mai 2010, articolul 334 din Nakazatelno protsesualen kodeks (Codul de procedură penală, denumit în continuare „NPK”), intitulat „Competențele instanței de apel”, prevedea la alineatul (4) că instanța de apel putea anula verdictul și putea pune capăt procedurii penale, în special atunci când instanța de prim grad de jurisdicție nu își exercitase competențele care îi erau conferite prin articolul 369 alineatul (4) din NPK.

5

În versiunea în vigoare între 29 aprilie 2006 și 28 mai 2010, articolul 368 din NPK, intitulat „Cererea inculpatului către instanță”, avea următorul cuprins:

6

În versiunea în vigoare între 29 aprilie 2006 și 28 mai 2010, articolul 369 din NPK, intitulat „Examinarea cauzei”, prevedea:

7

Începând cu 28 mai 2010, legiuitorul bulgar a eliminat, la articolul 334 alineatul (4) din NPK, posibilitatea instanței de apel de a anula verdictul și de a pune capăt procedurii penale în cazul în care instanța de prim grad nu și‑ar fi exercitat competențele pe care i le conferă articolul 369 alineatul (4) din acest cod. Legiuitorul național a abrogat de asemenea dispozițiile capitolului 26 din codul menționat, și anume articolele 368 și 369 din acesta, precizând totodată că procedurile deja pendinte se vor finaliza în modul prevăzut anterior.

8

În versiunea în vigoare între 13 august 2013 și 5 noiembrie 2017, articolul 334 alineatul (4) din NPK prevedea din nou, în același mod ca în versiunea în vigoare între 29 aprilie 2006 și 28 mai 2010, că instanța de apel putea să anuleze verdictul și să pună capăt procedurii penale, în special atunci când instanța de prim grad de jurisdicție nu își exercitase competențele care îi erau conferite prin articolul 369 alineatul (4) din NPK.

9

În versiunea în vigoare între 13 august 2013 și 5 noiembrie 2017, NPK cuprindea de asemenea un capitol 26 în care figurau articolele 368 și 369 din acest cod. Primul articol era formulat în aceiași termeni ca în versiunea codului menționat în vigoare între 29 aprilie 2006 și 28 mai 2010. Situația era aceeași în ceea ce privește articolul 369 din același cod, exceptând termenul stabilit la alineatul (1) al acestui din urmă articol, care era prelungit la trei luni în loc de două.

10

În versiunea în vigoare începând cu 5 noiembrie 2017, articolul 334 alineatul (4) din NPK nu mai prevede că instanța de apel poate să anuleze hotărârea și să pună capăt procedurii penale atunci când, în fața instanței de fond, nu se remediază încălcările substanțiale ale normelor procedurale sau atunci când sunt săvârșite noi încălcări.

11

În versiunea în vigoare începând cu 5 noiembrie 2017, articolul 368 din NPK, intitulat „Accelerarea procedurii preliminare”, are următorul cuprins:

12

În versiunea în vigoare începând cu 5 noiembrie 2017, articolul 369 din NPK, intitulat „Decizia instanței. Măsuri de accelerare a procedurii penale”, prevede:

13

În aceeași versiune a NPK, aceste ultime două articole se încadrează în continuare în capitolul 26 din codul menționat.

14

La 5 iulie 2013, cinci persoane, printre care și DM, au fost inculpate pentru participarea la un grup infracțional organizat, în temeiul articolului 321 alineatul (3) din Nakazatelen Kodeks (Codul penal), și pentru corupție, în temeiul articolului 301 alineatul (1) din același cod.

15

La 31 august 2015, ca urmare a duratei excesive a procedurii preliminare, DM a depus o cerere la Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat, Bulgaria) având ca obiect examinarea cauzei de către această instanță în conformitate cu dispoziția articolului 368 alineatul (1) din NPK, în versiunea sa în vigoare între 13 august 2013 și 5 noiembrie 2017.

16

Prin ordonanța din 30 septembrie 2015, instanța menționată, în temeiul articolului 369 alineatul (1) din NPK, în versiunea în vigoare între 13 august 2013 și 5 noiembrie 2017, a trimis cauza penală la Spetsializirana prokuratura (Parchetul Specializat, Bulgaria), fixându‑i un termen de trei luni pentru depunerea unui rechizitoriu sau a unei propuneri de exonerare a autorului infracțiunii de răspunderea penală și aplicarea unei sancțiuni administrative sau a unui acord de recunoaștere a vinovăției sau pentru a pune capăt procedurii penale și a informa instanța în acest sens.

17

La 8 ianuarie 2016, Parchetul Specializat a înaintat cauza Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat), sesizându‑l cu un rechizitoriu împotriva a patru inculpate, printre care DM, pentru infracțiunile menționate la punctul 14 din prezenta hotărâre.

18

Prin ordonanța din 3 februarie 2016, judecătorul raportor a pus capăt procedurii din cauza unor încălcări substanțiale, dar remediabile ale normelor de procedură și a trimis cauza la Parchetul Specializat pentru remedierea acestor încălcări.

19

Acesta a întocmit un nou rechizitoriu în termen de o lună și l‑a prezentat Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat) la 22 martie 2016.

20

În cursul procedurii care a urmat în fața acestei instanțe, DM a solicitat să se pună capăt, în temeiul articolului 369 alineatul (4) a treia ipoteză din NPK, în versiunea în vigoare între 13 august 2013 și 5 noiembrie 2017, procedurii penale declanșate împotriva sa din cauza unor noi încălcări ale normelor de procedură săvârșite în cursul procedurii preliminare. Astfel, rechizitoriul nu ar fi fost enunțat în mod clar și precis pentru ca inculpata să îl poată înțelege, să își organizeze în mod eficient apărarea și să prezinte probe pertinente.

21

Cu toate acestea, Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat) a respins, la 27 iunie 2016, această cerere, considerând rechizitoriul conform cu cerințele legale de precizie și de claritate prevăzute la articolul 246 din NPK.

22

Prin verdictul din 19 noiembrie 2019, Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat) a declarat‑o pe DM vinovată de infracțiunile care îi erau imputate și a condamnat‑o la o pedeapsă privativă de libertate, i‑a aplicat o amendă și a privat‑o de drepturile legate de funcția sa.

23

Sesizată în apel, Apelativen spetsializiran nakazatelen sad (Curtea de Apel Penală Specializată, Bulgaria), prin hotărârea din 9 noiembrie 2020, a anulat acest verdict în întregime ca urmare a unor încălcări substanțiale, dar remediabile ale normelor de procedură, constând în neconformitatea rechizitoriului din 22 martie 2016 cu cerințele legale de claritate și de precizie, prevăzute la articolul 246 din NPK, și a trimis cauza spre rejudecare Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat).

24

La 3 februarie 2021, această din urmă instanță, la rândul său, a trimis cauza Ministerului Public pentru ca acesta să remedieze încălcările substanțiale ale normelor de procedură săvârșite în cursul procedurii preliminare în ceea ce privește pregătirea rechizitoriului.

25

La 7 iulie 2022, Parchetul Specializat a depus un nou rechizitoriu împotriva lui DM și a celorlalte trei inculpate.

26

În urma unor modificări legislative și a unor incidente de procedură, cauza a fost atribuită în cele din urmă Okrazhen sad Sliven (Tribunalul Regional din Sliven, Bulgaria), care este instanța de trimitere.

27

Această instanță arată că, începând cu 5 noiembrie 2017, a fost eliminată posibilitatea de a pune capăt procedurii penale în cazul duratei excesive a procedurii preliminare și în cazul unor repetate încălcări substanțiale, dar remediabile ale normelor de procedură. Astfel, Apelativen Spetsializiran nakazatelen sad (Curtea de Apel Penală Specializată), care a anulat verdictul instanței de prim grad de jurisdicție, la 9 noiembrie 2020, tocmai ca urmare a încălcărilor săvârșite în redactarea rechizitoriului din 22 martie 2016 și a neconformității acestui act cu cerințele legale de precizie și de claritate, prevăzute la articolul 246 din NPK, nu a putut pune capăt procedurii penale împotriva lui DM.

28

Or, dacă instanța de prim grad ar fi aplicat în mod corect articolul 369 alineatul (4) a treia ipoteză din NPK, în versiunea în vigoare între 13 august 2013 și 5 noiembrie 2017, procedura penală împotriva lui DM ar fi trebuit să înceteze în anul 2016.

29

În această privință, instanța de trimitere consideră că, ținând seama de jurisprudența Konstitusionen sad (Curtea Constituțională, Bulgaria), potrivit căreia interdicția retroactivității legii este încălcată atunci când noua evaluare juridică a consecințelor unui drept deja dobândit, deși într‑un cadru juridic diferit, determină revocarea drepturilor sau atunci când vor rezulta consecințe negative în situațiile deja constituite, este neconstituțional, în raport cu principiul statului de drept, ca legiuitorul să impună ulterior consecințe negative justițiabililor care au dobândit drepturi și au acționat în conformitate cu cadrul juridic existent.

30

Această jurisprudență s‑ar aplica în speță tocmai ca urmare a diferențelor substanțiale dintre dispozițiile relevante ale NPK înainte și după 5 noiembrie 2017. De la 22 martie 2016, DM ar fi dobândit, sub imperiul NPK, în versiunea sa în vigoare între 13 august 2013 și 5 noiembrie 2017, dreptul de a se pune capăt procedurii penale în privința sa în temeiul articolului 369 alineatul (4) a treia ipoteză din acest cod. În scopul exercitării acestui drept, nu ar prezenta importanță faptul că, în urma unei erori judiciare, nașterea acestui drept a fost constatată aproape cinci ani mai târziu, sub imperiul unei alte legi care nu reglementează cauzele pendinte și care, în acest sens, are consecințe defavorabile asupra acestora. Astfel, după cum reiese din considerațiile de mai sus, acest lucru ar contraveni principiilor constituționale în vigoare în Bulgaria.

31

Potrivit instanței de trimitere, articolele 368 și 369 din NPK, în versiunea sa în vigoare între 13 august 2013 și 5 noiembrie 2017, au pus în aplicare posibilitatea acordată statelor membre, la articolul 4 din Decizia‑cadru 2008/841, de a scuti de pedeapsă autorul infracțiunii în anumite împrejurări, în speță ca urmare a inacțiunii organelor de anchetă sau a încălcărilor substanțiale ale normelor de procedură săvârșite în cursul procedurii preliminare, atunci când este vorba despre infracțiuni legate de criminalitatea organizată.

32

În opinia acestei instanțe, modul de redactare a articolelor 368 și 369 din NPK, în versiunea sa în vigoare de la 5 noiembrie 2017, întrucât este substanțial diferit de cel care rezulta din versiunea anterioară a acestui cod, fără a prevedea însă dispoziții tranzitorii în ceea ce privește procedurile pendinte declanșate sub imperiul acestei versiuni anterioare, are ca efect eliminarea posibilității unui inculpat de a beneficia de dreptul dobândit de a se pune capăt procedurii penale declanșate împotriva sa, ceea ce este contrar dreptului Uniunii.

33

Aceste dispoziții ale NPK ar fi contrare articolului 4 din Decizia‑cadru 2008/841, întrucât ar împiedica aplicarea în Bulgaria a unor măsuri care garantează că, în anumite împrejurări, autorul unei infracțiuni legate de criminalitatea organizată poate fi scutit de pedeapsă după ce au fost adoptate asemenea măsuri și inculpații au dobândit dreptul de a beneficia de ele. Respectivele dispoziții ar fi de asemenea contrare articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, în măsura în care ar priva persoanele inculpate pentru infracțiuni prevăzute de Decizia‑cadru 2008/841 de calea de atac care le este oferită pentru soluționarea cauzei lor într‑un termen rezonabil. În sfârșit, ele ar fi contrare articolului 52 din cartă coroborat cu articolul 47 din aceasta, în măsura în care ar restrânge aplicarea unei căi de atac efective prevăzute de dreptul național în cadrul punerii în aplicare a unei decizii‑cadru a Uniunii, punând astfel în discuție caracterul echitabil al întregii proceduri penale.

34

În aceste condiții, Okrazhen sad Sliven (Tribunalul Regional din Sliven) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

35

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Decizia‑cadru 2008/841, în special articolul 4 din aceasta coroborat cu articolele 47 și 52 din cartă, precum și cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care elimină, în cursul procedurii penale declanșate împotriva unui inculpat, dreptul acestuia de a se pune capăt acestei proceduri atunci când nu au fost remediate încălcările substanțiale, dar remediabile ale normelor de procedură care afectau rechizitoriul.

36

În această privință, trebuie amintit că domeniul de aplicare al cartei este definit la articolul 51 alineatul (1) din aceasta, potrivit căruia, în ceea ce privește acțiunea statelor membre, dispozițiile cartei se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii (Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C‑609/17 și C‑610/17, EU:C:2019:981, punctul 42).

37

Prin urmare, este necesar să se verifice dacă trebuie să se considere că o astfel de reglementare națională operează o punere în aplicare a Deciziei‑cadru 2008/841, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, și dacă, în consecință, articolul 47 din aceasta din urmă are vocația de a se aplica unor situații precum cea în discuție în litigiul principal (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT, C‑609/17 și C‑610/17, EU:C:2019:981, punctul 45).

38

Astfel cum reiese din considerentele (1) și (3) ale Deciziei‑cadru 2008/841, aceasta provine dintr‑o abordare comună a problemelor transfrontaliere, precum criminalitatea organizată, și ar trebui, pe de o parte, să includă infracțiunile comise de obicei în cadrul unei organizații criminale și, pe de altă parte, să prevadă, împotriva persoanelor fizice și juridice care au comis asemenea infracțiuni sau sunt responsabile de comiterea acestora, pedepse care să corespundă gravității acestor infracțiuni.

39

În temeiul articolelor 2 și 3 din această decizie‑cadru, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru ca printre altele să fie considerat infracțiune un tip de comportament legat de o organizație criminală constând în comportamentul oricărei persoane care, în mod intenționat și în cunoștință de cauză privind fie scopul și activitatea generală a organizației criminale, fie intenția sa de a comite infracțiunile respective, ia parte în mod activ la activitățile criminale ale organizației, inclusiv prin furnizarea de informații și mijloace materiale, recrutarea de noi membri, precum și prin orice formă de finanțare a activităților acesteia, cunoscând că această participare va contribui la realizarea activităților infracționale ale organizației. În această privință, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru ca o astfel de infracțiune să fie pasibilă de o pedeapsă maximă privativă de libertate de cel puțin doi până la cinci ani.

40

În ceea ce privește articolul 4 din decizia‑cadru menționată, acesta prevede că fiecare stat membru poate lua măsurile necesare pentru ca pedepsele menționate la articolul 3 din aceasta să poată fi reduse sau pentru ca autorul infracțiunii să poată beneficia de o scutire de pedeapsă atunci când, de exemplu, renunță la activitățile sale infracționale și furnizează autorităților administrative sau judiciare informații pe care acestea nu le‑ar fi putut obține altfel, ajutându‑le să prevină, să pună capăt sau să limiteze efectele infracțiunii, să identifice sau să îi defere justiției pe ceilalți autori ai infracțiunii, să găsească probe, să priveze organizația criminală de resurse ilicite sau de beneficiile rezultate din activitățile sale infracționale sau să împiedice săvârșirea altor infracțiuni menționate la articolul 2 din aceeași decizie‑cadru.

41

Or, o reglementare națională care prevede dreptul unui inculpat de a se pune capăt procedurii penale în privința sa atunci când nu au fost remediate încălcările substanțiale, dar remediabile ale normelor de procedură de care era afectat rechizitoriul nu intră sub incidența articolului 4 din Decizia‑cadru 2008/841 și nici a altor dispoziții ale acesteia din urmă. Astfel, o asemenea reglementare națională prevede că se pune capăt, în anumite condiții, procedurii penale împotriva inculpatului, în timp ce, conform articolului 4 din această decizie‑cadru, statele membre pot prevedea că, în anumite condiții, autorul infracțiunii poate beneficia de o reducere sau de o scutire de pedeapsă.

42

Astfel, articolul 4 din Decizia‑cadru 2008/841 presupune ca persoana în cauză să fie autorul infracțiunii, căruia i se poate acorda beneficiul unei reduceri sau al unei scutiri de pedeapsă, în timp ce reglementarea națională menționată nu privește decât un inculpat care poate beneficia, în anumite condiții, de dreptul de a se pune capăt procedurii penale declanșate împotriva sa.

43

Prin urmare, reglementarea națională care are ca efect suprimarea acestui din urmă drept nu poate intra nici sub incidența articolului 4 din Decizia‑cadru 2008/841, nici sub incidența altor dispoziții ale acesteia.

44

Din considerațiile care precedă rezultă că, întrucât reglementarea în discuție în litigiul principal nu poate fi considerată ca operând o punere în aplicare a Deciziei‑cadru 2008/841, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, nici articolul 47 din aceasta din urmă și nici alte dispoziții ale cartei nu au vocația de a se aplica unei situații precum cea în discuție în litigiul principal.

45

În ceea ce privește articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, trebuie amintit că această dispoziție prevede că statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.

46

În cadrul unei proceduri preliminare, trebuie să existe o legătură între litigiul pendinte în fața instanței de trimitere și dispozițiile dreptului Uniunii a căror interpretare este solicitată astfel încât această interpretare să răspundă unei nevoi obiective pentru hotărârea pe care această instanță trebuie să o pronunțe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctele 47 și 48).

47

În speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 43 și 44 din prezenta hotărâre, litigiul principal nu prezintă nicio legătură cu dispozițiile dreptului Uniunii a căror interpretare este solicitată. În particular, acest litigiu nu prezintă nicio legătură cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, la care se referă prima întrebare. Prin urmare, instanța de trimitere nu este chemată să aplice această dispoziție pentru a identifica soluția de fond care trebuie dată litigiului menționat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctul 49).

48

Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că Decizia‑cadru 2008/841, în special articolul 4 din aceasta coroborat cu articolele 47 și 52 din cartă, precum și cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care elimină, în cursul procedurii penale declanșate împotriva unui inculpat, dreptul acestuia din urmă de a se pune capăt acestei proceduri atunci când nu au fost remediate încălcările substanțiale, dar remediabile ale normelor de procedură care afectau rechizitoriul.

49

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

50

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

Decizia‑cadru 2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate, în special articolul 4 din aceasta coroborat cu articolele 47 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE,

trebuie interpretată în sensul că

nu se opune unei reglementări naționale care elimină, în cursul procedurii penale declanșate împotriva unui inculpat, dreptul acestuia din urmă de a se pune capăt acestei proceduri atunci când nu au fost remediate încălcările substanțiale, dar remediabile ale normelor de procedură care afectau rechizitoriul.