–

pentru Gestore dei Servizi Energetici SpA – GSE, de F. Degni, P. R. Molea și A. Pugliese, avvocati;

–

pentru Erg Eolica Ginestra Srl, Erg Eolica Campania SpA, Erg Eolica Fossa del Lupo Srl, Erg Eolica Amaroni Srl, Erg Eolica Adriatica Srl, Erg Eolica San Vincenzo Srl, Erg Eolica San Circeo Srl, Erg Eolica Faeto Srl, Green Vicari Srl, Erg Wind Energy Srl, Erg Wind Sicilia 3 Srl, Erg Wind Sicilia 6 Srl, Erg Wind 4 Srl, Erg Wind 6 Srl, Erg Wind Sicilia 5 Srl, Erg Wind 2000 Srl, Erg Wind Sicilia 2 Srl, Erg Wind Sardegna Srl, Erg Wind Sicilia 4 Srl, Enel Hydro Appennino Centrale Srl, fostă Erg Hydro Srl, și Erg Power Generation SpA, de E. Bruti Liberati, A. Canuti și P. Tanferna, avvocati;

–

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de L. G. V. Delbono, S. Fiorentino și P. Garofoli, avvocati dello Stato;

–

pentru Comisia Europeană, de B. De Meester și G. Gattinara, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea, pe de o parte, a articolelor 1 și 3 din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (JO 2009, L 140, p. 16), interpretate în lumina considerentelor (8), (14) și (25) ale acestei directive, precum și a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime și, pe de altă parte, a articolului 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Gestore dei Servizi Energetici SpA – GSE, administratorul serviciilor energetice din Italia, pe de o parte, și 21 de societăți producătoare de energie electrică din alte surse regenerabile decât cele fotovoltaice, și anume Erg Eolica Ginestra Srl, Erg Eolica Campania SpA, Erg Eolica Fossa del Lupo Srl, Erg Eolica Amaroni Srl, Erg Eolica Adriatica Srl, Erg Eolica San Vincenzo Srl, Erg Eolica San Circeo Srl, Erg Eolica Faeto Srl, Green Vicari Srl, Erg Wind Energy Srl, Erg Wind Sicilia 3 Srl, Erg Wind Sicilia 6 Srl, Erg Wind 4 Srl, Erg Wind 6 Srl, Erg Wind Sicilia 5 Srl, Erg Wind 2000 Srl, Erg Wind Sicilia 2 Srl, Erg Wind Sardegna Srl, Erg Wind Sicilia 4 Srl, Enel Hydro Appennino Centrale Srl, fostă Erg Hydro Srl, și Erg Power Generation SpA și Ministero dello Sviluppo economico (Ministerul Dezvoltării Economice, Italia), pe de altă parte, în legătură cu înlocuirea unei scheme de sprijin pentru producătorii acestei energii electrice cu o alta care îi constrânge pe acești producători să încheie o convenție cu GSE pentru a putea beneficia de această schemă de sprijin.

3

Considerentele (8), (14) și (25) ale Directivei 2009/28 au următorul cuprins:

[…]

[…]

4

Articolul 1 din Directiva 2009/28, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”, prevede:

„Prezenta directivă stabilește un cadru comun pentru promovarea energiei din surse regenerabile. Aceasta stabilește obiective naționale obligatorii privind ponderea globală a energiei din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie și ponderea energiei din surse regenerabile utilizată în transporturi. Directiva definește normele referitoare la transferurile statistice între statele membre, la proiectele comune între statele membre și cu țări terțe, la garanțiile de origine, la procedurile administrative, la informare și formare și la accesul energiei din surse regenerabile la rețeaua de energie electrică. Prezenta directivă stabilește criteriile de durabilitate pentru biocarburanți și biolichide.”

5

Articolul 3 din această directivă, intitulat „Obiective naționale globale obligatorii și măsuri privind utilizarea energiei din surse regenerabile”, prevede:

„(1)   Fiecare stat membru se asigură că ponderea energiei obținute din surse regenerabile […] în cadrul consumului final brut de energie în 2020 reprezintă cel puțin obiectivul său național global pentru ponderea de energie obținută din surse regenerabile în anul respectiv, conform celor prevăzute în coloana a treia din tabelul de la anexa I partea A. Aceste obiective naționale globale obligatorii sunt conforme cu obiectivul privind ponderea de cel puțin 20 % de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie din Comunitate[a Europeană] în 2020. Pentru a realiza mai ușor obiectivele prevăzute în prezentul articol, fiecare stat membru promovează și încurajează eficiența energetică și economia de energie.

(2)   Statele membre introduc măsuri destinate în mod efectiv să asigure că ponderea de energie din surse regenerabile este egală sau mai mare decât se arată în traiectoria orientativă stabilită în anexa I partea B.

(3)   În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite la alineatele (1) și (2) din prezentul articol statele membre pot aplica printre altele următoarele măsuri:

[…]”

6

Prin decreto legislativo n. 79 – Attuazione della direttiva 96/92/CE recante norme comuni per il mercato interno dell’energia elettrica (Decretul legislativ nr. 79 de punere în aplicare a Directivei 96/92/CE privind normele comune pentru piața internă de energie electrică) din 16 martie 1999 (GURI nr. 75 din 31 martie 1999, p. 8), Republica Italiană a instituit o schemă de sprijin pentru producția de energie electrică din surse regenerabile, impunând importatorilor și producătorilor de energie electrică din surse neregenerabile să introducă în rețeaua națională, în cursul anului următor, o cotă de energie electrică din surse regenerabile sau, alternativ, să achiziționeze integral sau parțial echivalentul cotei sau drepturile aferente acestuia, sub formă de certificate, denumite „certificate verzi”, acordate producătorilor acestei energii electrice, de la alți producători, cu condiția ca aceștia din urmă să introducă în rețeaua respectivă energie electrică (sistem denumit în continuare „sistemul de certificate verzi”).

7

Decretul legislativ nr. 28 – Attuazione della direttiva 2009/28/CE sulla promozione dell’uso dell’energia da fonti rinnovabili, recante modifica e successiva abrogazione delle direttive 2001/77/CE e 2003/30/CE (Decretul legislativ nr. 28 de transpunere a Directivei 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE) din 3 martie 2011 (GURI nr. 71 din 28 martie 2011, supliment ordinar la GURI nr. 81, denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 28/2011”), intrat în vigoare la 29 martie 2011, prevede că, începând cu anul 2013, sistemul certificatelor verzi este eliminat progresiv și înlocuit, începând cu anul 2016, cu o schemă de sprijin întemeiată pe acordarea unor tarife de răscumpărare stimulative (denumită în continuare „schema tarifelor de răscumpărare stimulative”).

8

Articolul 24 din acest decret legislativ prevede:

„1.   Producerea de energie electrică în instalații alimentate din surse regenerabile și puse în funcțiune după 31 decembrie 2012 beneficiază de o stimulare prin instrumentele și pe baza criteriilor generale prevăzute la alineatul 2 și a criteriilor specifice prevăzute la alineatele 3 și 4. […]

2.   Producerea de energie electrică în instalațiile menționate la alineatul 1 beneficiază de măsuri de stimulare pe baza următoarelor criterii generale:

[…]

[…]

5.   Prin decretele ministrului dezvoltării economice, în consultare cu Ministro dell’Ambiente e della Tutela del Territorio e del Mare [(ministrul mediului și protecției teritoriului și a mării, Italia)] și, pentru profilurile de competență, cu Ministro delle Politiche Agricole e Forestali [(ministrul politicilor agricole și forestiere, Italia)], după consultarea [AEEG] și a Conferenza unificata [(Conferința Unificată, Italia)], prevăzute la articolul 8 din decreto legislativo nr. 281 (Decretul legislativ nr. 281) din 28 august 1997, modalitățile de punere în aplicare a sistemelor de stimulare prevăzute în prezentul articol sunt definite cu respectarea criteriilor stabilite la alineatele 2, 3 și 4 de mai sus. Decretele reglementează în special:

[…]

c) modalitățile de tranziție de la vechiul la noul mecanism de stimulare. Modalitățile definite privesc în special înlocuirea dreptului la certificatele verzi pentru anii ulteriori anului 2015, inclusiv pentru instalațiile nealimentate din surse regenerabile, cu un drept de acces, pentru perioada reziduală a dreptului la certificatele verzi, la un dispozitiv de stimulare care ține de tipologia prevăzută la alineatul 3, astfel încât să se asigure rentabilitatea investițiilor realizate.

[…]”

9

Articolul 25 alineatul 4 din Decretul legislativ nr. 28/2011 prevede că GSE retrage anual certificatele verzi emise cu privire la producția de energie din surse regenerabile în cursul anilor 2011-2015 care le depășesc eventual pe cele necesare pentru respectarea cotei referitoare la obligația de achiziționare de energie regenerabilă. Prețul de retragere a certificatelor menționate mai sus este egal cu 78 % din prețul prevăzut la articolul 2 alineatul 148 din legge n. 244 – Disposizioni per la formazione del bilancio annuale e pluriennale dello Stato [Legea nr. 244 referitoare la dispoziții privind elaborarea bugetului anual și multianual al statului (Legea finanțelor din 2008)] din 24 decembrie 2007 (GURI nr. 300 din 28 decembrie 2007, supliment ordinar la GURI nr. 285).

10

Ministrul dezvoltării economice, în consultare cu ministrul mediului și protecției teritoriului și a mării și cu ministrul politicilor agricole și forestiere, a adoptat decreto – Attuazione dell’art. 24 del decreto legislativo 3 marzo 2011, n. 28, recante incentivazione della produzione di energia elettrica da impianti a fonti rinnovabili diversi dai fotovoltaici (decret – Punerea în aplicare a articolului 24 din Decretul legislativ nr. 28 din 3 martie 2011 de stimulare în favoarea energiei electrice în instalații alimentate din alte surse regenerabile decât cele fotovoltaice) din 6 iulie 2012 (GURI nr. 159 din 10 iulie 2012, supliment ordinar la GURI nr. 143, denumit în continuare „Decretul din 6 iulie 2012”).

11

Articolul 19 din Decretul din 6 iulie 2012, intitulat „Conversia dreptului la certificatele verzi ca stimulente”, prevede:

„1.   Producției de energie electrică din instalații care utilizează surse de energie regenerabilă puse în funcțiune înainte de 31 decembrie 2012 […], care a dobândit dreptul la certificate verzi, i se recunoaște, pentru perioada de drept rămasă, ulterioară anului 2015, un tarif de răscumpărare I pentru producția netă care intră sub incidența schemei de stimulare în temeiul dispozițiilor aplicabile anterior […] [o formulă matematică este ulterior enunțată pentru a calcula acest tarif de răscumpărare I]

[…]”

12

Articolul 20 din acest decret, intitulat „Dispoziții privind retragerea certificatelor verzi eliberate pentru producțiile anuale până în anul 2015”, prevede:

„1.   În scopul eliberării și al retragerii certificatelor verzi privind producțiile din anii 2012-2015, în temeiul articolului 24 alineatul 5 litera c) prima teză din Decretul legislativ [nr. 28/2011], se aplică dispozițiile alineatelor următoare.

2.   La cererea producătorului, GSE eliberează trimestrial certificate verzi privind producția din trimestrul precedent, începând cu măsurile transmise lunar de operatorii de rețea către GSE, pe baza unei proceduri specifice publicate de GSE în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului decret.

3.   […] la cererea titularului, GSE retrage, la prețul definit la articolul 25 alineatul 4 din Decretul legislativ nr. 28/2011 […]:

[…]

[…]”

13

Articolul 21 alineatul 8 din decretul amintit prevede:

„Pentru fiecare instalație, înainte de a obține dreptul de acces la mecanismele de stimulare prevăzute de prezentul decret, persoana responsabilă este obligată să încheie un contract de drept privat cu GSE. GSE furnizează [AEEG] elementele necesare pentru ca aceasta să poată întocmi, în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a prezentului decret, modelul de contract menționat la articolul 24 alineatul 2 litera d) din Decretul legislativ [nr. 28/2011].”

14

Articolul 30 din Decretul din 6 iulie 2012, intitulat „Tranziția de la vechiul la noul mecanism de stimulare”, prevede:

„1.   Pentru a proteja investițiile în curs de finalizare și pentru a asigura o tranziție progresivă de la vechiul mecanism la noul mecanism, pentru instalațiile puse în funcțiune înainte de 30 aprilie 2013 sau înainte de 30 iunie 2013 numai pentru instalațiile alimentate cu deșeuri prevăzute la articolul 8 alineatul 4 litera c), este posibil să se opteze pentru un mecanism de stimulare diferit de cel stabilit prin prezentul decret, potrivit următoarelor modalități și condiții:

[…]

[…]

2.   Instalațiilor menționate la alineatul 1 trebuie să li se acorde o autorizație anterioară datei intrării în vigoare a prezentului decret.

[…]”

15

Prin Decizia nr. 207/2013/R/EFR din 16 mai 2013, AEEG a aprobat proiectul de convenție‑tip intitulată „Fonti energetiche rinnovabili” (Convenția privind sursele regenerabile, denumită în continuare „Convenția FER”), elaborat de GSE în vederea acordării măsurilor de stimulare prevăzute de Decretul din 6 iulie 2012. Aceasta a fost publicată pe site‑ul internet al AEEG la 17 mai 2013.

16

La 20 aprilie 2016, GSE a publicat pe site‑ul său internet un proiect de convenție‑tip intitulată „Gestione Riconoscimento Incentivo” (Convenția standard privind gestionarea recunoașterii unei măsuri de stimulare, denumită în continuare „Convenția GRIN”).

17

Cele 21 de societăți menționate la punctul 2 din prezenta hotărâre (denumite în continuare „pârâtele din litigiul principal”) sunt proprietari de instalații de producție de energie electrică dintr‑o sursă regenerabilă, alta decât energia fotovoltaică, care beneficiau de un sprijin pentru producția de energie electrică prevăzut de sistemul de certificate verzi și, prin urmare, puteau vinde certificate verzi altor operatori pentru a‑și îndeplini obligația de a injecta o anumită cantitate din energia electrică menționată în sistemul de energie electrică italian.

18

În urma adoptării Decretului legislativ nr. 28/2011 și a Decretului din 6 iulie 2012 care prevăd înlocuirea sistemului certificatelor verzi cu sistemul tarifelor de răscumpărare stimulative, acești proprietari au introdus la Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia) o acțiune având ca obiect contestarea legalității Convenției GRIN pe care trebuiau să o încheie cu GSE pentru a efectua tranziția între aceste sisteme.

19

Această instanță a admis acțiunea proprietarilor menționați pentru motivul că nici Decretul legislativ nr. 28/2011, nici Decretul din 6 iulie 2012 nu prevăzuseră în mod expres că această tranziție impunea încheierea unei convenții cu GSE. Potrivit instanței menționate, obligația de a încheia un „contract de drept privat” pentru a beneficia de sistemul tarifelor de răscumpărare stimulative, astfel cum este prevăzută la articolul 24 alineatul 2 litera d) din Decretul legislativ nr. 28/2011, se aplica numai operatorilor de instalații alimentate din surse regenerabile care fuseseră puse în funcțiune după 31 decembrie 2012, iar nu operatorilor de instalații precum cele ale acelorași proprietari care intraseră în funcțiune anterior acestei date și ai căror operatori beneficiau de sistemul certificatelor verzi.

20

GSE a formulat apel împotriva deciziei pronunțate de Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional pentru Lazio) la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), care este instanța de trimitere.

21

Cu titlu introductiv, această instanță arată în esență că din jurisprudența sa și din cea a Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia) reiese că, contrar celor statuate în primă instanță, obligația de a încheia o convenție cu GSE pentru a putea beneficia de schema tarifelor de răscumpărare stimulative se aplica atât operatorilor ale căror instalații intraseră în funcțiune anterior datei de 31 decembrie 2012, cât și operatorilor ale căror instalații intraseră în funcțiune după 31 decembrie 2012. Potrivit instanței de trimitere, GSE putea, prin urmare, să utilizeze, sub rezerva modificărilor necesare legate de particularitățile tranziției, Convenția FER aprobată de AEEG sau Convenția GRIN, care va urma Convenției FER, pentru a condiționa acordarea măsurilor de sprijin tarifar operatorilor instalațiilor intrate în funcțiune înainte de 31 decembrie 2012.

22

Cu toate acestea, instanța de trimitere consideră că s‑ar putea aprecia că, în măsura în care impune încheierea unei convenții cu GSE operatorilor care beneficiază de sistemul certificatelor verzi pentru a putea beneficia de sistemul tarifelor de răscumpărare stimulative, reglementarea națională în discuție în litigiul principal a modificat în mod unilateral condițiile juridice pe care pârâtele din litigiul principal își întemeiaseră activitatea economică, ceea ce ar putea contraveni obiectivului Directivei 2009/28 de a oferi investitorilor o anumită siguranță.

23

Astfel, obligația întreprinderilor în cauză de a încheia o asemenea convenție nu ar fi rezultatul unei negocieri libere. În plus, această convenție ar impune acestor întreprinderi obligații suplimentare. Astfel, aceasta din urmă nu s‑ar limita să prevadă conversia, pe baza unei formule matematice, a certificatelor verzi ale întreprinderilor menționate în sprijin tarifar, ci ar conține printre altele obligația acestora de a instala noi echipamente de citire la distanță pentru a permite GSE să colecteze date de măsurare (articolul 5 din Convenția GRIN), limitări privind cesiunea de credite (articolele 7 și 8 din Convenția GRIN), competența GSE de a modifica sau de a rezilia unilateral mecanismele de stimulare în cazul vânzării instalației în cauză către un terț [articolul 9 alineatul (2) din Convenția GRIN], posibilitatea GSE de a rezilia convenția menționată pentru simplul motiv al existenței unor date false (articolul 12 din Convenția GRIN), precum și dreptul GSE de a rezilia și de a suspenda aceeași convenție (articolul 13 alineatele 3 și 4 din Convenția GRIN).

24

Potrivit instanței de trimitere, prin modificarea unilaterală a condițiilor juridice pe care pârâtele din litigiul principal și‑au întemeiat activitatea economică, obligația de a încheia o astfel de convenție ar putea fi contrară atât obiectivului Directivei 2009/28, astfel cum reiese din considerentele (8), (14) și (25) ale acestei directive, precum și din articolele 1 și 3 din aceasta, care este acela de a le oferi investitorilor o anumită siguranță, cât și principiului protecției încrederii legitime.

25

Instanța de trimitere are îndoieli că se poate susține că, în speță, un operator prudent și avizat ar fi fost perfect capabil să prevadă precis evoluția reglementării în discuție în litigiul principal și riscul de a fi adoptate, prin urmare, măsuri susceptibile să dăuneze intereselor sale. Aceasta apreciază că, spre deosebire de cauzele în care s‑a pronunțat Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) și alții (C‑798/18 și C‑799/18, EU:C:2021:280), reglementarea aplicabilă anterior nu conținea o indicație suficient de clară pentru operatorii economici în ceea ce privește faptul că măsurile de stimulare a sistemului certificatelor verzi ar putea fi modificate sau eliminate.

26

Pe de altă parte, instanța de trimitere consideră că în speță ar putea exista de asemenea o atingere adusă libertății de a desfășura o activitate comercială, consacrată la articolul 16 din cartă. Astfel, pe de o parte, s‑ar putea considera că reglementarea națională în discuție în litigiul principal constituie o ingerință în libertatea contractuală a operatorilor instalațiilor care beneficiază de sistemul certificatelor verzi, întrucât legiuitorul a înlocuit acest sistem cu sistemul tarifelor de răscumpărare stimulative și a impus acestor operatori condiții noi pentru a beneficia de acest din urmă sistem, deși își planificaseră și își organizaseră activitatea economică pentru o perioadă a cărei stabilitate ar fi trebuit menținută pentru un interval rezonabil. Pe de altă parte, această reglementare națională ar afecta dreptul oricărei întreprinderi de a putea utiliza în mod liber, în limitele răspunderii pentru actele sale, resursele economice și financiare de care dispune.

27

În aceste condiții, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Directiva [2009/28], în special considerentele (8), (14), (25) ale acesteia și articolele 1 și 3 și din aceasta, precum și articolul 16 din [cartă], citite în lumina principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea care rezultă din dispozițiile Decretului legislativ [nr. 28/2011] și ale [Decretului din 6 iulie 2012], astfel cum este interpretată de jurisprudența constantă a Consiglio di Stato [Consiliul de Stat], care condiționează acordarea măsurilor de stimulare de încheierea unor contracte de drept privat între GSE și responsabilul instalației în cauză, inclusiv atunci când este vorba despre instalații de producere a energiei electrice alimentate din surse regenerabile care au intrat în funcțiune anterior datei de 31 decembrie 2012?”

28

GSE arată că cererea de decizie preliminară este inadmisibilă întrucât nu ar fi determinantă pentru soluționarea litigiului principal. GSE consideră că acțiunea care a dat naștere acestui litigiu trebuia să fie declarată inadmisibilă de instanța de trimitere sau să conducă la lipsa necesității de a se pronunța ca urmare a excepției sale de inadmisibilitate întemeiate pe faptul că Convenția GRIN atacată de pârâtele din litigiul principal nu le vătăma.

29

În această privință, trebuie amintit că, în cadrul cooperării dintre Curte și instanțele naționale, instituită prin articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea din 22 februarie 2024, Consejería de Presidencia, Justicia e Interior de la Comunidad de Madrid și alții, C‑59/22, C‑110/22 și C‑159/22, EU:C:2024:149, punctul 43, precum și jurisprudența citată).

30

Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Refuzul Curții de a se pronunța asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională este posibil numai dacă este evident că interpretarea unei norme a Uniunii solicitate nu are nicio legătură cu realitatea ori cu obiectul litigiului principal, atunci când problema are caracter ipotetic ori atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea din 22 februarie 2024, Consejería de Presidencia, Justicia e Interior de la Comunidad de Madrid și alții, C‑59/22, C‑110/22 și C‑159/22, EU:C:2024:149, punctul 44, precum și jurisprudența citată).

31

Prin urmare, nu este de competența Curții să verifice dacă decizia de trimitere a fost luată în conformitate cu normele naționale de organizare judecătorească și de procedură judiciară sau să repună în discuție aprecierea de către instanța de trimitere a admisibilității acțiunii principale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2015, Gauweiler și alții, C‑62/14, EU:C:2015:400, punctul 26, precum și jurisprudența citată).

32

Prin urmare, cererea de decizie preliminară nu poate fi declarată inadmisibilă pentru motivul că GSE a susținut în fața instanței de trimitere că acțiunea principală era inadmisibilă sau că trebuia să conducă la nepronunțarea asupra fondului.

33

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 1 și 3 din Directiva 2009/28, citite în lumina considerentelor (8), (14) și (25) ale acesteia și a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, precum și articolul 16 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, în contextul înlocuirii unei scheme naționale de sprijin pentru energia electrică din surse regenerabile întemeiate pe cote de energie electrică care trebuie injectată în rețeaua națională și pe acordarea de certificate verzi întreprinderilor care produc energia electrică menționată printr‑o schemă națională de sprijin pentru aceeași energie electrică întemeiată pe acordarea unor tarife de răscumpărare stimulative acestor întreprinderi, condiționează posibilitatea de a beneficia de această din urmă schemă de încheierea unei convenții privind condițiile de acordare a acestui sprijin între o astfel de întreprindere și o entitate controlată de stat însărcinată cu gestionarea și cu controlul acestei din urmă scheme, inclusiv pentru întreprinderile care, ținând seama de data punerii în funcțiune a instalațiilor lor, beneficiau de schema națională de sprijin întemeiată pe cote și de acordarea certificatelor verzi.

34

În această privință, reiese de la articolul 1 din Directiva 2009/28 că aceasta are ca obiect stabilirea unui cadru comun pentru promovarea producției de energie din surse regenerabile, stabilind printre altele obiective naționale obligatorii privind ponderea energiei din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie. În conformitate cu acest obiect, articolul 3 alineatele (1) și (2) din această directivă stabilește obiective de atins care constau, pe de o parte, în aceea ca pentru fiecare stat membru ponderea energiei obținute din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie în 2020 să reprezinte cel puțin obiectivul său național global, astfel cum este prevăzut în partea A din anexa I la directiva menționată, și, pe de altă parte, ca statele membre să introducă măsuri destinate în mod efectiv să garanteze că ponderea lor de energie din astfel de surse este egală sau mai mare decât se arată în traiectoria orientativă stabilită în partea B din anexa I la aceeași directivă.

35

Astfel cum reiese din considerentele (8) și (14) ale Directivei 2009/28, definirea acestui cadru comun și a acestor obiective ar trebui să aducă mediilor de afaceri stabilitatea necesară pentru a face investiții durabile în domeniul energiilor regenerabile care să permită creșterea dezvoltării continue și a utilizării noilor tehnologii care generează energie din toate tipurile de surse regenerabile.

36

Articolul 3 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2009/28, interpretat în lumina considerentului (25) al acesteia, prevede că statele membre pot aplica scheme de sprijin pentru a atinge obiectivele menționate și că, pentru a asigura buna funcționare a acestor scheme de sprijin, este esențial ca aceste state membre să poată controla efectele și costurile schemelor lor în funcție de potențialul lor de energie regenerabilă în cazul în care variază de la un stat membru la altul. Acest considerent subliniază de asemenea că garantarea bunei funcționări a schemelor naționale de sprijin prevăzute de Directiva 2001/77 este un mijloc important de menținere a încrederii investitorilor și de realizare a obiectivului Directivei 2009/28.

37

Astfel, deși faptul de a asigura o anumită stabilitate mediului de afaceri este important pentru realizarea de investiții durabile în sectorul energiilor regenerabile care vor contribui la creșterea consumului acestor energii, o asemenea asigurare este conferită acestor medii, pe de o parte, prin definirea unui cadru comun care prevede obiective obligatorii în ceea ce privește ponderea de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie în fiecare stat membru și, pe de altă parte, prin garantarea bunei funcționări a schemelor de sprijin adoptate de statele membre în vederea promovării producției de energie electrică din surse de energie regenerabile.

38

Necesitatea de a oferi o anumită siguranță investitorilor recunoscută în considerentele (8) și (14) ale Directivei 2009/28 nu poate totuși, ca atare, să afecteze marja de apreciere conferită statelor membre la articolul 3 alineatul (3) litera (a) din această directivă, interpretat în lumina considerentului (25) al acesteia, pentru a adopta și a menține scheme de sprijin eficiente și, prin urmare, nu prea costisitoare, care să le permită să atingă obiectivele obligatorii stabilite de directiva menționată în materie de consum de energie din surse regenerabile. S‑a statuat astfel că marja de apreciere de care dispun statele membre în ceea ce privește măsurile pe care le consideră adecvate pentru atingerea acestor obiective implică faptul că aceste state sunt libere să adopte, să modifice sau să elimine scheme de sprijin, cu condiția printre altele ca obiectivele menționate să fie atinse [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) și alții, C‑798/18 și C‑799/18, EU:C:2021:280, punctul 28, precum și Ordonanța din 1 martie 2022, Milis Energy și alții, C‑306/19, C‑512/19, C‑595/19 și C‑608/20-C‑611/20, EU:C:2022:164, punctul 30].

39

Prin urmare, Directiva 2009/28 nu se opune, în sine, înlocuirii de către legiuitorul italian a sistemului certificatelor verzi cu sistemul tarifelor de răscumpărare stimulative, punând capăt, pentru anumite întreprinderi, avantajului conferit de primul sistem și impunând acestor întreprinderi să încheie o convenție cu GSE, o entitate controlată integral de stat însărcinată să gestioneze și să controleze acordarea măsurilor de stimulare prevăzute de o schemă națională de sprijin pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile, pentru a putea beneficia de cea de a doua schemă, în măsura în care această din urmă schemă permite Republicii Italiene să își atingă obiectivele în ceea ce privește ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie stabilite de această directivă.

40

Cu toate acestea, astfel cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă, atunci când statele membre adoptă măsuri de punere în aplicare a dreptului Uniunii, ele sunt obligate să își exercite marja de apreciere cu respectarea principiilor generale ale acestui drept, printre care figurează în special principiile securității juridice și protecției încrederii legitime [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Coöperatieve Producentenorganisatie en Beheersgroep Texel,C‑386/18, EU:C:2019:1122, punctul 55, și Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) și alții, C‑798/18 și C‑799/18, EU:C:2021:280, punctul 29, precum și jurisprudența citată].

41

Instanța de trimitere este cea care trebuie să examineze dacă o reglementare națională precum cea în discuție în litigiile principale este conformă cu principiile menționate, Curtea, care se pronunță asupra trimiterii preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, fiind competentă numai să furnizeze acestei instanțe toate elementele de interpretare proprii dreptului Uniunii care pot să îi permită să aprecieze această conformitate. Instanța de trimitere poate ține seama în acest scop de toate elementele relevante care rezultă din dispozițiile, din finalitatea sau din economia legislațiilor vizate [Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) și alții, C‑798/18 și C‑799/18, EU:C:2021:280, punctul 43, precum și jurisprudența citată]. Totuși, pentru a oferi acesteia un răspuns util, Curtea poate, într‑un spirit de cooperare cu instanțele naționale, să îi furnizeze toate indicațiile pe care le consideră necesare pentru o astfel de apreciere a conformității (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 noiembrie 2023, Viterra Hungary,C‑366/22, EU:C:2023:876, punctul 31 și jurisprudența citată).

42

În această privință, în ceea ce privește, în primul rând, respectarea principiului securității juridice, trebuie amintit că acest principiu impune, pe de o parte, ca normele de drept să fie clare și precise și, pe de altă parte, ca aplicarea lor să fie previzibilă pentru justițiabili, mai ales atunci când ele pot produce consecințe defavorabile. Principiul menționat impune în special ca o reglementare să permită persoanelor interesate să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor pe care le instituie în sarcina lor și ca ele să aibă posibilitatea să își cunoască în mod neechivoc drepturile și obligațiile și să acționeze în consecință (Hotărârea din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul și Consiliul, C‑156/21, EU:C:2022:97, punctul 223, precum și jurisprudența citată).

43

Totuși, aceste cerințe nu pot fi înțelese în sensul că se opun ca legiuitorul național, în cadrul unei norme pe care o adoptă, să utilizeze o noțiune juridică abstractă, nici în sensul că impun ca o asemenea normă abstractă să menționeze diferitele ipoteze concrete în care aceasta este susceptibilă să se aplice, în măsura în care toate aceste ipoteze nu pot fi determinate în avans de legiuitor (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul și Consiliul, C‑156/21, EU:C:2022:97, punctul 224 și jurisprudența citată).

44

În consecință, faptul că un act legislativ acordă o putere de apreciere autorităților responsabile cu punerea sa în aplicare nu contravine în sine cerinței de previzibilitate, cu condiția ca limitele și modalitățile de exercitare ale unei asemenea puteri să fie definite cu o claritate suficientă, având în vedere scopul legitim urmărit, pentru a oferi o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul și Consiliul, C‑156/21, EU:C:2022:97, punctul 225, precum și jurisprudența citată).

45

În speță și sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, dispozițiile Decretului legislativ nr. 28/2011 și ale Decretului din 6 iulie 2012 par să prevadă în mod clar și precis eliminarea progresivă a sistemului certificatelor verzi și înlocuirea sa cu sistemul tarifelor de răscumpărare stimulative, precum și modalitățile acestei eliminări progresive și ale acestei înlocuiri.

46

Astfel, articolul 24 din Decretul legislativ nr. 28/2011 prevede că instalațiile care produc energie electrică alimentată din surse regenerabile puse în funcțiune după 31 decembrie 2012 pot beneficia de o schemă de sprijin întemeiată pe tarife de răscumpărare stimulative, cu condiția respectării anumitor criterii. În plus, pentru instalațiile care utilizează surse de energie regenerabile puse în funcțiune înainte de 31 decembrie 2012, articolul 19 din Decretul din 6 iulie 2012 prevede modalitățile de conversie a drepturilor la certificatele verzi în drepturi la tarife de răscumpărare stimulative începând de la 1 ianuarie 2016. Articolul 25 alineatul 4 din Decretul legislativ nr. 28/2011 și articolul 20 din Decretul din 6 iulie 2012 prevăd condițiile de retragere a certificatelor verzi eliberate pentru producțiile anuale până la sfârșitul anului 2015. În sfârșit, articolul 30 din Decretul din 6 iulie 2012 prevede posibilitatea ca instalațiile intrate în funcțiune înainte de 30 aprilie 2013 să opteze pentru un mecanism de stimulare specific în cursul tranziției de la vechiul la noul mecanism de stimulare.

47

În plus, articolul 24 alineatul 2 litera d) din Decretul legislativ nr. 28/2011 și articolul 21 alineatul 8 din Decretul din 6 iulie 2012 prevăd în mod clar că acordarea tarifelor de răscumpărare stimulative necesită încheierea unei convenții între GSE și entitatea responsabilă de instalații.

48

Aplicarea acestor dispoziții era previzibilă pentru toți producătorii de energie electrică din surse regenerabile, indiferent dacă instalațiile lor au intrat în funcțiune înainte sau după 31 decembrie 2012, din moment ce Decretul legislativ nr. 28/2011 și Decretul din 6 iulie 2012 au fost adoptate înainte de începutul perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2013 și 31 decembrie 2015, în cursul căreia sistemul certificatelor verzi trebuia înlocuit progresiv cu sistemul tarifelor de răscumpărare stimulative.

49

În ceea ce privește clauzele convenției care trebuie încheiată de întreprinderi cu GSE pentru a putea beneficia de sistemul tarifelor de răscumpărare stimulative, trebuie arătat că, în temeiul articolului 24 alineatul 2 litera d) din Decretul legislativ nr. 28/2011 coroborat cu articolul 21 alineatul 8 din Decretul din 6 iulie 2012, AEEG a adoptat, la 6 iulie 2012, la propunerea GSE, un contract‑tip, și anume Convenția FER. În plus, la 20 aprilie 2016, GSE a publicat proiectul de Convenție GRIN care urma să fie succesoarea Convenției FER.

50

În ceea ce privește Convenția GRIN, care face obiectul litigiului principal, clauzele acesteia par, la prima vedere, clare și previzibile în sensul jurisprudenței citate la punctul 42 din prezenta hotărâre.

51

Astfel, așa cum arată GSE și Comisia în observațiile lor scrise, conținutul clauzelor Convenției GRIN pare să corespundă conținutului dispozițiilor Convenției FER sau ale cadrului normativ aplicabil producătorilor de energie electrică din surse regenerabile din Italia și în special ale Decretului legislativ nr. 28/2011 și ale Decretului din 6 iulie 2012 sau să rezulte din acestea. Dacă instanța de trimitere ar urma, după verificări, să confirme această apreciere, conținutul acestor clauze ar trebui să fie considerat previzibil, în sensul jurisprudenței citate la punctul 42 din prezenta hotărâre.

52

Această din urmă apreciere nu este în mod necesar repusă în discuție de faptul că unele dintre clauzele menționate conferă, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 23 din prezenta hotărâre, o anumită putere de apreciere GSE, în special pentru a modifica sau a rezilia în mod unilateral convenția în cauză în cazul vânzării instalației către terți sau pentru a rezilia sau suspenda unilateral această convenție în cazul unor variații substanțiale în configurația instalației în cauză în raport cu cea care a fost declarată.

53

Astfel, așa cum reiese din cuprinsul punctului 44 din prezenta hotărâre, instanța de trimitere va putea constata o încălcare a principiului securității juridice numai în cazul în care va ajunge la concluzia că întinderea și modalitățile de exercitare a acestei puteri de apreciere a GSE nu sunt definite în mod suficient, având în vedere scopul legitim urmărit, pentru a furniza protecție adecvată împotriva arbitrarului.

54

În ceea ce privește, în al doilea rând, respectarea principiului protecției încrederii legitime, corolar al principiului securității juridice, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că dreptul de a se prevala de acest principiu aparține oricărui operator economic pe care o autoritate națională l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate în special ca urmare a unor asigurări precise pe care i le‑ar fi furnizat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 noiembrie 2022, Avicarvil Farms,C‑443/21, EU:C:2022:899, punctul 39 și jurisprudența citată). Totuși, atunci când un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri de natură să îi afecteze interesele, el nu poate invoca acest principiu atunci când este adoptată această măsură. În plus, operatorii economici nu sunt îndreptățiți să aibă încredere legitimă în menținerea unei situații existente, care poate fi modificată de autoritățile naționale în cadrul puterii lor de apreciere [Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) și alții, C‑798/18 și C‑799/18, EU:C:2021:280, punctul 42, precum și jurisprudența citată].

55

În speță și sub rezerva unei aprecieri din partea instanței de trimitere, din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că, înainte de adoptarea Decretului legislativ nr. 28/2011 și a Decretului din 6 iulie 2012, autoritățile italiene ar fi adoptat vreo măsură sau ar fi dat vreo asigurare care să fi putut determina operatori precum pârâtele din litigiul principal să nutrească speranțe întemeiate în ceea ce privește menținerea sistemului certificatelor verzi.

56

Pe de altă parte, așa cum se arată la punctul 38 din prezenta hotărâre, Directiva 2009/28 conferea o marjă de apreciere autorităților italiene în vederea modificării sau a eliminării schemelor de sprijin instituite pentru atingerea obiectivelor în materie de energie din surse regenerabile enunțate în această directivă.

57

Rezultă că operatorii economici prudenți și avizați trebuiau să fie în măsură să prevadă că autoritățile italiene pot exercita această marjă de apreciere. Prin urmare, aceștia nu erau îndreptățiți să aibă încredere legitimă în menținerea unei scheme de sprijin care să prevadă acordarea de certificate verzi și în lipsa impunerii unor noi obligații, precum obligația de a încheia o convenție cu GSE, pentru a putea beneficia de un tarif de răscumpărare stimulativ pentru energia electrică din surse regenerabile.

58

În ceea ce privește în special obligația de a încheia Convenția GRIN, tot sub rezerva aprecierii de către instanța de trimitere, nu rezultă că producătorii ale căror instalații funcționau înainte de 31 decembrie 2012 ar fi avut vreo asigurare că nu vor fi supuși acestei obligații pentru a beneficia de un tarif de răscumpărare stimulativ. Dimpotrivă, așa cum arată instanța de trimitere, reiese atât din jurisprudența sa, cât și din cea a Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) că articolul 24 alineatul 2 litera d) din Decretul legislativ nr. 28/2011 coroborat cu articolul 21 alineatul 8 din Decretul din 6 iulie 2012 trebuie interpretat în sensul că supune atât producătorii ale căror instalații au fost puse în funcțiune după 31 decembrie 2012, cât și pe cei ale căror instalații funcționau anterior acestei date obligației menționate pentru a putea beneficia de un astfel de tarif.

59

În ceea ce privește termenii Convenției GRIN, în măsura în care se poate stabili că aceștia corespund în esență conținutului dispozițiilor Convenției FER, adoptată prin decizia AEEG din 16 mai 2013, și ale cadrului normativ aplicabil producției de energie electrică din surse regenerabile din Italia, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere, trebuie să se considere că producătorii menționați au fost în măsură să le prevadă.

60

Prin urmare, pârâtele din litigiul principal, ale căror instalații erau puse în funcțiune înainte de 31 decembrie 2012 și care beneficiau de sistemul certificatelor verzi, nu puteau avea încredere legitimă în menținerea acestui sistem și în lipsa obligației de a încheia cu GSE o convenție precum Convenția GRIN, pentru a putea beneficia de sistemul tarifelor de răscumpărare stimulative care înlocuiau sistemul menționat.

61

În ceea ce privește, în al treilea rând, interpretarea articolului 16 din cartă, trebuie arătat, primo, că, ținând seama de articolul 51 alineatul (1) din cartă, acest articol 16 se aplică în speță din moment ce Decretul legislativ nr. 28/2011 și Decretul din 6 iulie 2012 transpun Directiva 2009/28 în dreptul italian.

62

Secundo, trebuie amintit că articolul 16 menționat, care privește libertatea de a desfășura o activitate comercială, protejează libertatea de a desfășura o activitate economică sau comercială, libertatea de a putea utiliza, în limitele răspunderii care îi revine pentru propriile acte, resursele economice, tehnice și financiare de care dispune o întreprindere, precum și libertatea contractuală [a se vedea în special Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) și alții (C‑798/18 și C‑799/18, EU:C:2021:280, punctele 56 și 62, precum și jurisprudența citată].

63

Or, sub rezerva aprecierii de către instanța de trimitere, înlocuirea sistemului certificatelor verzi cu sistemul tarifelor de răscumpărare stimulative prevăzut de Decretul legislativ nr. 28/2011 și de Decretul din 6 iulie 2012 nu pare să afecteze libertatea întreprinderilor beneficiare ale acestui prim sistem de a desfășura o activitate economică sau comercială. În special, această înlocuire nu pare să afecteze dreptul acestor întreprinderi de a utiliza în mod liber resursele economice, tehnice și financiare de care dispun.

64

În această privință, este important, astfel, să se amintească faptul că constituie în special o restrângere adusă acestui drept obligația de a adopta măsuri susceptibile să implice un cost important pentru un operator economic, să aibă un impact considerabil asupra organizării activităților sale sau să necesite soluții tehnice dificile și complexe [Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) și alții, C‑798/18 și C‑799/18, EU:C:2021:280, punctul 63, precum și jurisprudența citată]. Or, tranziția între sistemele în cauză nu pare să presupună un cost semnificativ, să necesite soluții tehnice dificile și complexe sau să aibă un impact considerabil asupra activităților pârâtelor din litigiul principal.

65

În ceea ce privește libertatea contractuală consacrată la articolul 16 din cartă, trebuie amintit că aceasta vizează în special libera alegere a unui partener economic, precum și libertatea de a stabili prețul solicitat pentru o anumită prestație [a se vedea în special Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) și alții, C‑798/18 și C‑799/18, EU:C:2021:280, punctul 57, precum și jurisprudența citată].

66

Cu toate acestea, în speță, obligația întreprinderilor beneficiare ale sistemului de certificate verzi de a încheia cu GSE o convenție precum Convenția GRIN, pentru a putea beneficia de tarife de răscumpărare stimulative, nu pare să afecteze această libertate.

67

Astfel, având în vedere elementele preluate în dosarul de care dispune Curtea, această convenție nu pare să fie decât un instrument de punere în aplicare de către GSE, o entitate, astfel cum s‑a arătat la punctul 39 din prezenta hotărâre, controlată în întregime de stat însărcinată cu gestionarea și cu controlul acordării unor măsuri de stimulare, a sistemului tarifelor de răscumpărare stimulative. Convenția menționată nu pare să fie decât accesorie unei decizii administrative de admitere la profit a măsurilor tarifare de stimulare și nu pare să aibă niciun efect asupra valorii stimulentului în discuție din moment ce este stabilită de cadrul normativ aplicabil și, prin urmare, nu este negociabilă.

68

În astfel de împrejurări, este justificat ca întreprinderile să nu își poată alege partenerul contractual și să nu dispună de o putere de negociere cu privire la conținutul Convenției GRIN sau la cuantumul sprijinului. Libertatea contractuală a acestor întreprinderi se limitează în mod legitim să decidă dacă acceptă sau nu termenii acestei convenții.

69

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolele 1 și 3 din Directiva 2009/28, citite în lumina considerentelor (8), (14) și (25) ale acesteia și a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, precum și articolul 16 din cartă trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care, în contextul înlocuirii unei scheme naționale de sprijin pentru energia electrică din surse regenerabile întemeiate pe cote de energie electrică care trebuie injectată în rețeaua națională și pe acordarea de certificate verzi întreprinderilor care produc energia electrică menționată printr‑un sistem național de sprijin pentru aceeași energie electrică întemeiat pe acordarea unor tarife de răscumpărare stimulative acestor întreprinderi, condiționează posibilitatea de a beneficia de această din urmă schemă de încheierea unei convenții privind condițiile de acordare a acestei scheme între o astfel de întreprindere și o entitate controlată de stat însărcinată cu gestionarea și cu controlul acestei din urmă scheme, inclusiv pentru întreprinderile care, ținând seama de data punerii în funcțiune a instalațiilor lor, beneficiau de schema națională de sprijin întemeiată pe cote și de acordarea certificatelor verzi.

70

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Articolele 1 și 3 din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE, citite în lumina considerentelor (8), (14) și (25) ale acesteia, precum și a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, precum și articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun unei reglementări naționale care, în contextul înlocuirii unei scheme naționale de sprijin pentru energia electrică din surse regenerabile întemeiate pe cote de energie electrică care trebuie injectată în rețeaua națională și pe acordarea de certificate verzi întreprinderilor care produc energia electrică menționată printr‑un sistem național de sprijin pentru aceeași energie electrică întemeiat pe acordarea unor tarife de răscumpărare stimulative acestor întreprinderi, condiționează posibilitatea de a beneficia de această din urmă schemă de încheierea unei convenții privind condițiile de acordare a acestei scheme între o astfel de întreprindere și o entitate controlată de stat însărcinată cu gestionarea și cu controlul acestei din urmă scheme, inclusiv pentru întreprinderile care, ținând seama de data punerii în funcțiune a instalațiilor lor, beneficiau de schema națională de sprijin întemeiată pe cote și de acordarea certificatelor verzi.