Ediție provizorie

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua extinsă)

17 iulie 2024(*)

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate având în vedere situația din Siria – Înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Restricții în materie de admitere pe teritoriul statelor membre – Lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice sau care fac obiectul unor restricții în materie de admitere pe teritoriul statelor membre – Includerea și menținerea numelui reclamantului pe listă – Moștenitor al unei persoane deja vizate de măsuri restrictive – Dreptul la apărare – Eroare de apreciere – Proporționalitate – Dreptul de proprietate – Libertatea de circulație și de ședere în statele membre – Dreptul la viața de familie – Răspundere extracontractuală”

În cauza T‑208/22,

Kinda Makhlouf, cu domiciliul în Varșovia (Polonia), reprezentată de G. Karouni și E. Assogba, avocați,

reclamantă,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de A. Limonet și V. Piessevaux, în calitate de agenți,

pârât,

TRIBUNALUL (Camera a noua extinsă),

compus din domnii L. Truchot, președinte, H. Kanninen, doamna R. Frendo (raportoare), domnul M. Sampol Pucurull și doamna T. Perišin, judecători,

grefier: L. Ramette, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 16 iunie 2023,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea formulată, reclamanta, doamna Kinda Makhlouf, solicită, pe de o parte, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea, în primul rând, a Deciziei de punere în aplicare (PESC) 2022/242 a Consiliului din 21 februarie 2022 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO 2022, L 40, p. 26) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/237 al Consiliului din 21 februarie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO 2022, L 40, p. 6) (denumite în continuare împreună „actele inițiale”) și, în al doilea rând, a Deciziei (PESC) 2023/1035 a Consiliului din 25 mai 2023 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO 2023, L 139, p. 49) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1027 al Consiliului din 25 mai 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO 2023, L 139, p. 1) (denumite în continuare împreună „actele de menținere”), în măsura în care aceste acte o privesc (denumite în continuare împreună „actele atacate”), și, pe de altă parte, în temeiul articolului 268 TFUE, repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a adoptării actelor atacate.

I.      Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii

2        Reclamanta este una dintre fiicele domnului Mohammed Makhlouf, un om de afaceri de cetățenie siriană.

3        Prezenta cauză se înscrie în cadrul măsurilor restrictive adoptate, începând cu anul 2011, de Consiliul Uniunii Europene împotriva Siriei și a persoanelor răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria.

4        La 9 mai 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/273/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO 2011, L 121, p. 11), „condamn[ând] în mod ferm actele violente de represiune […] îndreptate împotriva demonstranților pașnici din numeroase localități din Siria”. Acesta a instituit printre altele restricții privind intrarea pe teritoriul Uniunii Europene, precum și o înghețare a fondurilor și a resurselor economice ale anumitor persoane și entități „răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria”. Considerând că o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii era necesară pentru a asigura punerea în aplicare a Deciziei 2011/273, Consiliul a adoptat și Regulamentul (UE) nr. 442/2011 din 9 mai 2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO 2011, L 121, p. 1).

5        Numele persoanelor „răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria”, precum și cele ale persoanelor fizice sau juridice și ale entităților asociate cu acestea au fost menționate în anexa la Decizia 2011/273 și în anexa II la Regulamentul nr. 442/2011.

6        La 1 august 2011, Consiliul a adoptat Decizia de punere în aplicare 2011/488/PESC privind punerea în aplicare a Deciziei 2011/273 (JO 2011, L 199, p. 74) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 755/2011 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 442/2011 (JO 2011, L 199, p. 33), pentru a include printre altele numele domnului Mohammed Makhlouf în anexele respective care enumeră persoanele și entitățile vizate de măsurile restrictive (a se vedea punctul 5 de mai sus).

7        La 18 ianuarie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 (JO 2012, L 16, p. 1) și, la 31 mai 2013, Decizia 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO 2013, L 147, p. 14) (denumite în continuare împreună „actele de bază”), în special pentru a impune măsuri restrictive persoanelor care beneficiază de politicile regimului sirian sau care îl sprijină și persoanelor asociate acestora. Numele lor figurează în prezent în anexa II la Regulamentul nr. 36/2012 și în anexa la Decizia 2013/255 (denumite în continuare „listele în litigiu”).

8        Ținând seama de gravitatea situației din Siria, după cum reiese din considerentul (5) al acesteia, Consiliul a adoptat, la 12 octombrie 2015, Decizia (PESC) 2015/1836 de modificare a Deciziei 2013/255 (JO 2015, L 266, p. 75) și Regulamentul (UE) 2015/1828 de modificare a Regulamentului nr. 36/2012 (JO 2015, L 266, p. 1) (denumite în continuare împreună „actele din anul 2015”).

9        În această privință, apreciind că măsurile restrictive adoptate inițial prin Decizia 2011/273 nu au permis să se pună capăt represiunii violente exercitate de regimul sirian împotriva populației civile, Consiliul a decis, astfel cum reiese din considerentul (5) al Deciziei 2015/1836, „că [era] necesar să mențină și să asigure eficacitatea măsurilor restrictive în vigoare prin continuarea dezvoltării acestora, menținându‑și, în același timp, abordarea specifică și diferențiată și ținând cont de condițiile umanitare ale populației siriene”, apreciind că „anumite categorii de persoane și entități [prezentau] o relevanță specială pentru eficacitatea acestor măsuri restrictive, dat fiind contextul specific [de atunci] al Siriei”.

10      În consecință, redactarea articolelor 27 și 28 din Decizia 2013/255 a fost modificată prin Decizia 2015/1836. Aceste articole prevăd în prezent restricții privind intrarea sau tranzitarea pe teritoriul statelor membre, precum și înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale persoanelor din una dintre categoriile de persoane menționate la alineatul (2) literele (a)-(g), a căror listă figurează în anexa I, cu excepția, în conformitate cu alineatul (3) al acestora, a cazului în care există „suficiente informații privind faptul că aceste persoane nu sunt sau nu mai sunt asociate regimului ori [ele] nu exercită influență asupra acestuia sau nu prezintă un risc real de eludare”.

11      În special, în măsura în care, astfel cum reiese din considerentul (7) al Deciziei 2015/1836, „puterea este exercitată în Siria, în mod tradițional, pe baza legăturilor de familie, în actualul regim sirian puterea este concentrată în principal în rândul membrilor influenți ai familiilor Assad și Makhlouf”, trebuiau să se prevadă măsuri restrictive împotriva anumitor membri ai acestor familii, atât pentru a influența în mod direct regimul sirian, prin intermediul membrilor familiilor respective, să își modifice politicile de represiune, cât și pentru a evita riscul de eludare a măsurilor restrictive prin intermediul membrilor familiei.

12      Astfel, în urma adoptării actelor din anul 2015, articolul 27 alineatul (2) litera (b) și articolul 28 alineatul (2) litera (b) din Decizia 2013/255 supun în prezent măsurilor restrictive și „membri[i] familiilor Assad și Makhlouf” (denumit în continuare „criteriul apartenenței familiale”). În paralel, articolul 15 din Regulamentul nr. 36/2012 a fost completat cu un alineat (1a) litera (b), care prevede înghețarea activelor membrilor acestor familii [denumite în continuare, coroborate cu articolul 27 alineatul (2) litera (b) și cu articolul 28 alineatul (2) litera (b) din Decizia 2013/255, „dispozițiile care instituie criteriul apartenenței familiale”).

13      La 12 septembrie 2020, domnul Mohammed Makhlouf a decedat (denumit în continuare „defunctul”). La această dată, numele său figura încă pe listele în litigiu.

14      La 21 februarie 2022, prin actele inițiale, Consiliul a inclus numele reclamantei la rândul 321 din listele în litigiu pentru următorul motiv:

„Fiica lui Mohammed Makhlouf. Membră a familiei Makhlouf.”

15      Pentru a justifica includerea numelui reclamantei pe listele în litigiu, Consiliul s‑a întemeiat pe decizia de deschidere a succesiunii defunctului pronunțată de un judecător sirian cu data de 27 septembrie 2020 (denumită în continuare „decizia de deschidere a succesiunii”).

16      La trei zile după adoptarea actelor inițiale, și anume la 24 februarie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/306 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255 (JO 2022, L 46, p. 95) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/299 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 36/2012 (JO 2022, L 46, p. 1), pentru a elimina numele defunctului de pe listele în litigiu.

17      La 19 aprilie 2022, reclamanta a adresat Consiliului o cerere prin care solicita retragerea numelui său de pe listele în litigiu (denumită în continuare „cererea de reexaminare”).

18      Consiliul a respins cererea de reexaminare printr‑o scrisoare din 31 mai 2022 (denumită în continuare „răspunsul Consiliului”), pentru motivul că existau motive suficiente pentru a menține includerea numelui reclamantei pe listele pe litigiu ca membră a familiei Makhlouf și moștenitoare a defunctului. Cu această ocazie, Consiliul i‑a comunicat decizia de deschidere a succesiunii în susținerea motivului de includere a numelui acesteia pe listele respective, precum și un dosar care cuprinde elemente incriminatoare suplimentare (denumit în continuare „dosarul suplimentar”). Aceste elemente erau, asemenea deciziei menționate, disponibile la momentul adoptării actelor atacate.

19      În răspunsul său, Consiliul a informat reclamanta cu privire la adoptarea Deciziei (PESC) 2022/849 a Consiliului din 30 mai 2022 de modificare a Deciziei 2013/255 (JO 2022, L 148, p. 52) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/840 al Consiliului din 31 mai 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 36/2012 (JO 2022, L 148, p. 8), prin care menținuse numele acesteia pe listele în litigiu până la 1 iunie 2023.

20      La 25 mai 2023, Consiliul a adoptat actele de menținere care prelungesc în esență aplicarea actelor de bază și a listelor în litigiu, în special împotriva reclamantei, până la 1 iunie 2024.

II.    Concluziile părților

21      În urma adaptării cererii introductive în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea actelor atacate;

–        obligarea Consiliului la plata către ea, pe de o parte, a unei despăgubiri de 50 000 de euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a adoptării actelor inițiale și, pe de altă parte, a unei despăgubiri de 50 000 de euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a actelor de menținere;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

22      Consiliul solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii în totalitate;

–        cu titlu subsidiar, în cazul anulării actelor inițiale în măsura în care o privesc pe reclamantă, menținerea efectelor Deciziei de punere în aplicare 2022/242 în privința sa până când anularea Regulamentului de punere în aplicare 2022/237 produce efecte;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

III. În drept

A.      Cu privire la admisibilitatea adaptării cererii introductive

23      Prin memoriul în adaptare, reclamanta solicită extinderea obiectului acțiunii sale, în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură, pentru ca prin aceasta să se urmărească anularea actelor de menținere în măsura în care o privesc.

24      În ședință, Consiliul a contestat admisibilitatea adaptării cererii introductive, arătând că reclamanta nu contestase Decizia 2022/849 și nici Regulamentul de punere în aplicare 2022/840, prin care includerea numelui acesteia pe listele în litigiu fusese menținută în vigoare înainte de adoptarea actelor de menținere.

25      În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 86 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, „[a]tunci când un act, a cărui anulare este solicitată, este înlocuit sau modificat printr‑un alt act având același obiect, reclamantul poate, înainte de închiderea fazei orale a procedurii […], să își adapteze cererea introductivă pentru a ține cont de acest element nou”.

26      În speță, în primul rând, trebuie să se observe că atât actele inițiale, cât și actele de menținere, în măsura în care o privesc pe reclamantă, au ca obiect să îi impună acesteia măsuri restrictive individuale constând în restricții privind admiterea și înghețarea tuturor fondurilor și resurselor sale economice.

27      În al doilea rând, în cadrul regimului prin care se instituie măsuri restrictive împotriva Siriei, măsurile restrictive individuale iau forma includerii numelui persoanelor, entităților sau organismelor vizate pe listele în litigiu care figurează în anexele la Decizia 2013/255 și la Regulamentul nr. 36/2012.

28      În acest context, actele inițiale au modificat anexele la Decizia 2013/255 și la Regulamentul nr. 36/2012 pentru a include printre altele numele reclamantei pe listele în litigiu. În ceea ce privește actele de menținere, este necesar să se constate, pe de o parte, că Decizia 2023/1035 care a prelungit până la 1 iunie 2024 aplicabilitatea Deciziei 2013/255, inclusiv a anexei I, astfel cum a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare 2022/242, menționează numele respectiv și, pe de altă parte, că Regulamentul de punere în aplicare 2023/1027 a modificat anexa II la Regulamentul nr. 36/2012, menținând în același timp, cel puțin implicit, includerea acelui nume în această din urmă anexă. În consecință, trebuie să se considere că actele de menținere au înlocuit, în sensul articolului 86 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, actele inițiale.

29      Rezultă că, în conformitate cu obiectivul de economie a procedurii care stă la baza articolului 86 din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2018, Almaz‑Antey/Consiliul, T‑515/15, nepublicată, EU:T:2018:545, punctele 43 și 44), întrucât a solicitat anularea actelor inițiale în cererea introductivă, reclamanta avea dreptul, în cadrul prezentei proceduri, să adapteze cererea introductivă pentru a solicita de asemenea anularea actelor de menținere, chiar dacă nu adaptase anterior cererea introductivă pentru a solicita anularea Deciziei 2022/849 și a Regulamentului de punere în aplicare 2022/840.

30      Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că adaptarea cererii introductive este admisibilă.

B.      Cu privire la concluziile în anulare

31      În susținerea concluziilor sale în anulare, reclamanta invocă patru motive, întemeiate în esență:

–        primul, pe încălcarea garanțiilor procedurale;

–        al doilea, pe o eroare de apreciere;

–        al treilea și al patrulea, pe o restrângere nelegală a exercițiului drepturilor fundamentale.

1.      Cu privire la primul motiv, întemeiat în esență pe încălcarea garanțiilor procedurale

32      Prezentul motiv cuprinde în esență două aspecte. Prin intermediul primului aspect, reclamanta susține că Consiliul a încălcat dreptul său la apărare prin faptul că nu a ascultat‑o înainte de adoptarea actelor inițiale. Prin intermediul celui de al doilea aspect, ea reproșează Consiliului că a răspuns la cererea de reexaminare în mod sumar, ceea ce ar demonstra că acesta din urmă nu a examinat cererea menționată, așa cum este ținut să o facă, cu atenție și cu imparțialitate.

a)      Cu privire la admisibilitatea motivului, întemeiat în esență pe încălcarea garanțiilor procedurale, invocat în memoriul în adaptare

33      În memoriul în adaptare, în susținerea cererii sale de anulare a actelor de menținere, reclamanta invocă, în sprijinul argumentului său referitor la încălcarea dreptului de a fi ascultată de Consiliu, aceleași argumente precum cele invocate în stadiul cererii introductive. Nu se invocă niciun argument nou, specific pentru respectarea garanțiilor procedurale aferente adoptării actelor de menținere.

34      Același lucru este valabil în esență în ceea ce privește argumentația prezentată de reclamantă în cadrul celui de al doilea aspect al prezentului motiv, invocată în stadiul replicii, care are legătură cu cererea de reexaminare prezentată de reclamantă în urma adoptării actelor inițiale. Este necesar să se arate că, în memoriul în adaptare, reclamanta se limitează să repete aceleași argumente invocate în legătură cu cererea menționată, care era legată de actele inițiale.

35      În conformitate cu articolul 86 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, atunci când un act a cărui anulare este solicitată este înlocuit sau modificat printr‑un alt act având același obiect, reclamantul poate, înainte de închiderea fazei orale a procedurii sau înainte de decizia Tribunalului de a se pronunța fără parcurgerea fazei orale a procedurii, să își adapteze cererea introductivă pentru a ține cont de acest element nou. În plus, articolul 86 alineatul (4) litera (b) din regulamentul menționat prevede că memoriul în adaptare conține, dacă este necesar, motivele și argumentele adaptate.

36      Reiese din jurisprudență că, atunci când un act ulterior atacat pe calea adaptării cererii introductive este în esență același cu un act atacat inițial sau atunci când se deosebește de acesta doar prin diferențe pur formale, nu se poate exclude ca, prin neincluderea în cererea sa de adaptare a unor motive și argumente, ele însele adaptate, reclamantul să fi înțeles, în mod implicit dar necesar, să se raporteze la motivele și la argumentele cererii sale de sesizare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2019, Haswani/Consiliul, C‑313/17 P, EU:C:2019:57, punctul 37).

37      Într‑un asemenea caz, revine Tribunalului, atunci când examinează admisibilitatea memoriului în adaptare, sarcina să verifice dacă actul atacat pe calea adaptării cererii introductive prezintă, în raport cu actul atacat pe calea cererii de sesizare, astfel de diferențe substanțiale încât ar face necesară o adaptare a motivelor și a argumentelor prezentate în sprijinul cererii de sesizare (Hotărârea din 24 ianuarie 2019, Haswani/Consiliul, C‑313/17 P, EU:C:2019:57, punctul 38).

38      În sfârșit, este necesar să se arate că, potrivit jurisprudenței, motivele și argumentele invocate împotriva actului care justifică adaptarea cererii introductive trebuie expuse în cadrul memoriului în adaptare într‑un mod suficient de clar și de precis pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acestei adaptări (a se vedea Hotărârea din 28 aprilie 2021, Sharif/Consiliul, T‑540/19, nepublicată, EU:T:2021:220, punctul 185 și jurisprudența citată).

39      În plus, reiese de asemenea din jurisprudență că reclamantul trebuie în principiu să explice măsura în care motivele și argumentele invocate anterior pot fi transpuse actului vizat de adaptarea sa. Astfel, în lipsa unor explicații prezentate de reclamant, motivele pe care acesta le‑a dezvoltat în cererea introductivă nu sunt admisibile în privința actului vizat de adaptarea sa decât în măsura în care transpunerea lor în contextul propriu acestui act nu necesită nicio explicație (a se vedea Hotărârea din 28 aprilie 2021, Sharif/Consiliul, T‑540/19, nepublicată, EU:T:2021:220, punctul 186 și jurisprudența citată).

40      În speță, prin actele inițiale, Consiliul a efectuat prima includere a numelui reclamantei pe listele în litigiu. În această privință, trebuie arătat că, pentru atingerea obiectivului urmărit de actele în litigiu, măsurile restrictive în cauză trebuiau, prin însăși natura acestora, să aibă un efect de surpriză. Din această cauză, Consiliul nu era printre altele obligat să o asculte pe reclamantă anterior includerii inițiale a numelui ei pe listele în litigiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 74 și jurisprudența citată).

41      În schimb, efectul de surpriză care justifică derogarea de la dreptul de a fi ascultat înainte de adoptarea măsurilor restrictive nu mai este necesar la momentul adoptării actelor de menținere. Rezultă că procedura care conduce la adoptarea actelor de menținere este substanțial diferită de cea care conduce la adoptarea actelor inițiale, făcând astfel necesară o adaptare a motivelor și a argumentelor prezentate în susținerea cererii introductive și care privesc pretinse neregularități care însoțesc procedura de adoptare a actelor inițiale.

42      Or, după cum s‑a arătat la punctul 33 de mai sus, reclamanta se limitează la a afirma, în memoriul în adaptare, că „își extinde cererea de anulare” la actele de menținere și „se referă la faptele și la diferitele motive prezentate în [c]ererea introductivă”. Argumentele întemeiate pe neregularitățile procedurale pretins săvârșite de Consiliu, invocate în cererea introductivă, în cadrul prezentului motiv, aveau legătură exclusiv cu actele inițiale și au fost reproduse în memoriul în adaptare fără a fi însoțite de vreo explicație care să permită să se înțeleagă modul în care ar putea fi transpuse în contextul propriu procedurii de adoptare a actelor de menținere.

43      Prin urmare, în lipsa, în memoriul în adaptare, a vreunui argument propriu neregularităților procedurale care ar afecta actele de menținere de o eventuală nelegalitate, prezentul motiv invocat în memoriul menționat trebuie înlăturat ca inadmisibil în măsura în care este invocat în susținerea cererii de anulare a actelor de menținere.

44      În consecință, prezentul motiv este admisibil numai în măsura în care este invocat în susținerea cererii de anulare a actelor inițiale.

b)      Cu privire la primul aspect, întemeiat pe faptul că Consiliul nu a ascultat reclamanta înainte de adoptarea actelor inițiale

45      Reclamanta susține că, la adoptarea actelor inițiale, Consiliul i‑a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, astfel cum sunt prevăzute la articolele 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”) și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), întrucât Consiliul nu a ascultat‑o înainte de adoptarea actelor menționate. Ea susține că aceasta este situația cu atât mai mult cu cât măsurile restrictive au un caracter coercitiv, chiar un caracter penal, și afectează grav și durabil drepturile particularilor.

46      În primul rând, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, măsurile restrictive adoptate de Uniune nu determină o confiscare a activelor persoanelor interesate ca produse ale infracțiunii, ci o înghețare cu titlu conservatoriu, astfel încât acestea nu constituie o sancțiune penală. Pe de altă parte, ele nu implică nicio acuzație de această natură [a se vedea Hotărârea din 21 iulie 2016, Hassan/Consiliul, T‑790/14, EU:T:2016:429, punctul 77 (nepublicată) și jurisprudența citată].

47      Rezultă că argumentația reclamantei întemeiată pe pretinsul caracter penal al măsurilor restrictive nu poate fi admisă.

48      În al doilea rând, tot cu titlu introductiv, trebuie arătat că, deși, astfel cum confirmă articolul 6 alineatul (3) TUE, drepturile fundamentale garantate de CEDO constituie principii generale ale dreptului Uniunii, aceasta din urmă nu constituie, atât timp cât Uniunea nu a aderat la ea, un instrument juridic integrat formal în ordinea juridică a Uniunii (a se vedea Hotărârea din 3 septembrie 2015, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Comisia, C‑398/13 P, EU:C:2015:535, punctul 45 și jurisprudența citată).

49      În consecință, este necesar, în speță, ca examinarea validității actelor inițiale să se întemeieze pe dispozițiile relevante ale cartei.

50      Astfel, în măsura în care, în speță, reclamanta critică faptul că nu a fost ascultată înainte de adoptarea actelor inițiale, trebuie să se considere că primul aspect al prezentului motiv se întemeiază pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, în temeiul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă.

51      Articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, care face parte integrantă din respectarea dreptului la apărare, garantează oricărei persoane posibilitatea să își exprime în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul unei proceduri administrative și înainte ca o decizie susceptibilă să îi afecteze în mod defavorabil interesele să fie adoptată în privința sa (a se vedea Hotărârea din 27 iulie 2022, RT France/Consiliul, T‑125/22, EU:T:2022:483, punctul 75 și jurisprudența citată). Această regulă are ca obiect printre altele ca persoana interesată să poată corecta o eroare sau invoca anumite elemente privind situația sa personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2011, Franța/People’s Mojahedin Organization of Iran, C‑27/09 P, EU:C:2011:853, punctul 65 și jurisprudența citată).

52      Cu toate acestea, după cum arată Consiliul, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, în ceea ce privește o includere inițială a numelui unei persoane sau al unei entități pe lista persoanelor și a entităților care fac obiectul unor măsuri restrictive, Consiliul nu este obligat să comunice în prealabil persoanei interesate motivele pe care intenționează să întemeieze includerea respectivă. Astfel, pentru a nu i se compromite eficacitatea, o asemenea măsură trebuie, prin însăși natura sa, să poată beneficia de un efect de surpriză și să se aplice imediat. Într‑o asemenea situație, este suficient, așadar, în principiu, ca instituția să procedeze la comunicarea motivelor persoanei sau entității în cauză și să acorde dreptul la ascultarea acesteia concomitent sau imediat după adoptarea deciziei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, C‑402/05 P și C‑415/05 P, EU:C:2008:461, punctele 338-341, și Hotărârea din 1 octombrie 2020, Makhlouf/Consiliul, C‑157/19 P, nepublicată, EU:C:2020:777, punctul 43).

53      În speță, trebuie arătat mai întâi că, prin actele inițiale, Consiliul a adoptat măsurile restrictive împotriva reclamantei pentru prima dată, astfel încât nu era obligat, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 52 de mai sus, să o asculte pe aceasta înainte de adoptarea lor.

54      În continuare, reiese din dosar că, la 22 februarie 2022, și anume în aceeași zi cu adoptarea actelor inițiale, un aviz în atenția persoanelor care fac obiectul măsurilor restrictive impuse de actele respective a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2022, C 85 I, p. 10). Prin acest aviz, reclamanta a fost printre altele informată cu privire la faptul că putea prezenta Consiliului o cerere de reexaminare a includerii numelui său pe listele în litigiu. În aceste împrejurări, Consiliul și‑a îndeplinit de asemenea obligația de a aduce la cunoștința reclamantei motivele includerii numelui acesteia din urmă pe listele menționate, în sensul jurisprudenței citate la punctul 52 de mai sus.

55      În sfârșit, reclamanta a adresat Consiliului cererea de reexaminare prin care a solicitat printre altele retragerea numelui său de pe listele în litigiu. Această cerere a fost respinsă de Consiliu pentru motivul că existau motive suficiente pentru a menține includerea acestui nume pe listele menționate.

56      În lumina celor ce precedă, trebuie să se considere că Consiliul a oferit reclamantei posibilitatea de a‑și exprima în mod util punctul de vedere, după cum impune jurisprudența citată la punctele 51 și 52 de mai sus, și, în consecință, a respectat dreptul de a fi ascultată al acesteia cu ocazia adoptării actelor inițiale.

57      Reclamanta arată totuși că includerea numelui său în listele pe litigiu nu era motivată de vreun fapt care îi putea fi reproșat, ci exclusiv de decesul tatălui său, pentru a se împiedica transmiterea patrimoniului succesoral. În opinia sa, numele defunctului a fost menținut pe listele respective după decesul său, astfel încât activele acestuia rămăseseră înghețate la momentul adoptării actelor inițiale. Astfel, ea apreciază că, dacă ar fi putut să își exercite dreptul de a fi ascultată înainte de adoptare, acest lucru nu ar fi putut compromite eficacitatea actelor menționate.

58      În această privință, trebuie amintit că, după cum s‑a observat deja la punctul 52 de mai sus, potrivit unei jurisprudențe constante, derogarea de la exercitarea dreptului de a fi ascultat al părții interesate anterior includerii inițiale a numelui său pe lista persoanelor și a entităților care fac obiectul unor măsuri restrictive urmărește să asigure un efect de surpriză, în special în ceea ce privește înghețarea fondurilor, pentru a nu compromite eficacitatea acțiunii Uniunii.

59      În speță, așa cum arată reclamanta, la data adoptării actelor inițiale, numele defunctului figura încă pe listele în litigiu, în pofida decesului său survenit la 12 septembrie 2020. Numele său a fost retras numai prin Decizia 2022/306 și prin Regulamentul de punere în aplicare 2022/299, intrate în vigoare la 25 februarie 2022, cu alte cuvinte la patru zile după includerea numelui reclamantei pe listele respective.

60      Este adevărat că exercitarea de către reclamantă a dreptului său la apărare înainte de adoptarea actelor inițiale nu era susceptibilă să compromită eficacitatea acțiunii Uniunii în ceea ce privește activele succesorale pe care reclamanta era chemată să le culeagă și care rămăseseră înghețate ca urmare a menținerii numelui defunctului pe listele în litigiu, la mai multe luni după decesul acestuia din urmă.

61      Cu toate acestea, nu se poate face abstracție de faptul că, prin adoptarea actelor inițiale, Consiliul a procedat nu numai la înghețarea activelor succesorale care formau înainte patrimoniul defunctului, ci și la o înghețare a tuturor fondurilor și resurselor economice ale reclamantei, inclusiv a activelor care fac parte din patrimoniul său propriu. Or, în ceea ce privește aceste din urmă active, este cert că era vorba despre o includere inițială, pentru care jurisprudența citată la punctul 52 de mai sus recunoaște necesitatea de a asigura un efect de surpriză pentru a garanta eficacitatea acesteia.

62      În aceste împrejurări, critica reclamantei întemeiată pe faptul că în speță nu era necesar să se garanteze un efect de surpriză în măsura în care activele defunctului rămăseseră înghețate la momentul adoptării actelor inițiale nu poate fi admisă.

63      Rezultă că prezentul aspect trebuie respins ca nefondat.

c)      Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe caracterul sumar al răspunsului Consiliului

64      Reclamanta reproșează Consiliului că a răspuns la cererea de reexaminare în mod sumar, chiar „expeditiv”, fără să fi „discutat[at] a minima temeinicia elementelor dezincriminatoare” pe care le prezentase. În opinia sa, procedând astfel, Consiliul a încălcat obligația de a efectua o examinare cu atenție și cu imparțialitate a cererii menționate, nerespectând dreptul său la apărare.

65      În speță, în cererea de reexaminare, reclamanta a arătat în esență că își organizase în prezent viața în afara Siriei, unde, de altfel, nu avusese niciodată vreun rol politic sau economic și nicio legătură cu regimul aflat la putere. În această privință, ea a prezentat documente care atestau că se căsătorise cu un resortisant polonez care deținea părți sociale în societăți de drept polonez. Ea a furnizat de asemenea un contract de închiriere și o copie a două permise de ședere prin care urmărea să demonstreze că nu mai locuia în Siria.

66      În cererea de reexaminare, reclamanta a indicat de asemenea că situația familiei Makhlouf „evoluase în mod notoriu”, după cum se menționase pe larg printre altele în mass‑media occidentală. Acest lucru ar fi atestat de un articol publicat pe un site internet de actualitate și de informare.

67      În această privință, trebuie amintit că dreptul de a fi ascultat, în sensul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, implică printre altele că, atunci când persoana vizată formulează observații în legătură cu expunerea de motive, autoritatea competentă a Uniunii are obligația să examineze, cu atenție și cu imparțialitate, temeinicia motivelor invocate, în lumina acestor observații și a eventualelor elemente dezincriminatoare anexate la acestea (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 114).

68      În ceea ce privește afirmația reclamantei potrivit căreia Consiliul nu ar fi examinat temeinicia argumentelor sale, trebuie arătat că, deși respectarea dreptului la apărare și a dreptului de a fi ascultat impune instituțiilor Uniunii să permită persoanei vizate de un act care lezează să își prezinte în mod util punctul de vedere, aceasta nu poate impune respectivelor instituții să adere la punctul de vedere amintit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iulie 2017, Arbuzov/Consiliul, T‑221/15, nepublicată, EU:T:2017:478, punctul 84, și Hotărârea din 27 septembrie 2018, Ezz și alții/Consiliul, T‑288/15, EU:T:2018:619, punctul 330).

69      Astfel, faptul că Consiliul nu a constatat netemeinicia actelor inițiale nu poate implica faptul că nu a luat cunoștință de elementele și de argumentele prezentate de reclamantă în cadrul cererii sale de reexaminare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2018, Ezz și alții/Consiliul, T‑288/15, EU:T:2018:619, punctele 330 și 331).

70      În plus, în răspunsul său, Consiliul a indicat că examinase observațiile reclamantei și concluzionase că acestea nu repuneau în discuție aprecierea sa, astfel încât existau motive suficiente pentru a menține includerea numelui ei pe listele în litigiu ca membră a familiei Makhlouf și moștenitoare a defunctului. Răspunsul menționat a fost însoțit de documentele justificative care stau la baza actelor inițiale.

71      În lumina considerațiilor care precedă, trebuie să se concluzioneze că Consiliul și‑a îndeplinit obligațiile în ceea ce privește respectarea dreptului reclamantei de a fi ascultată în cursul procedurii care a condus la adoptarea actelor inițiale.

72      Prin urmare, prezentul aspect trebuie respins și, în consecință, primul motiv în totalitate.

2.      Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere

73      În cadrul prezentului motiv, întemeiat în mod formal pe o eroare vădită de apreciere, reclamanta contestă legalitatea actelor atacate și, în consecință, temeinicia includerii numelui său pe listele în litigiu. În opinia sa, simplul fapt de a aparține familiei Makhlouf nu poate justifica adoptarea măsurilor restrictive în privința sa.

74      Consiliul contestă argumentele reclamantei.

a)      Observații introductive

75      Trebuie arătat de la bun început că prezentul motiv trebuie considerat ca fiind întemeiat pe o eroare de apreciere, iar nu pe o eroare vădită de apreciere. Astfel, chiar dacă este adevărat că Consiliul dispune de o anumită putere de apreciere pentru a stabili, de la caz la caz, dacă sunt îndeplinite criteriile juridice pe care se întemeiază măsurile restrictive în cauză, nu este mai puțin adevărat că instanțele Uniunii trebuie să asigure un control, în principiu complet, al legalității tuturor actelor Uniunii (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2022, Ovsyannikov/Consiliul, T‑714/20, nepublicată, EU:T:2022:674, punctul 61 și jurisprudența citată).

76      Efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din cartă impune ca instanța Uniunii să se asigure că decizia prin care au fost adoptate sau menținute măsurile restrictive, care are o aplicabilitate individuală pentru persoana sau entitatea în cauză, se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune verificarea faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă respectivele motive – sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea aceleiași decizii – sunt întemeiate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 119).

77      Instanța Uniunii are sarcina să procedeze la această examinare solicitând, dacă este cazul, autorității competente a Uniunii să prezinte informațiile sau elementele de probă, confidențiale sau neconfidențiale, relevante pentru efectuarea unei asemenea examinări (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 120).

78      În caz de contestare, autoritatea competentă a Uniunii este cea care are sarcina să demonstreze temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei, aceasta din urmă neavând obligația să facă dovada negativă a netemeiniciei motivelor menționate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 121).

79      În acest scop, autoritatea menționată nu este obligată să prezinte instanței Uniunii toate informațiile și toate elementele de probă inerente motivelor invocate în actul a cărui anulare se solicită. Se impune totuși ca informațiile sau elementele pe care le prezintă să susțină motivele reținute împotriva persoanei sau a entității vizate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 122).

80      În cazul în care autoritatea competentă a Uniunii furnizează informații sau elemente de probă pertinente, instanța Uniunii trebuie să verifice exactitatea materială a faptelor invocate prin prisma acestor informații sau elemente de probă și să aprecieze forța probantă a acestora din urmă în funcție de împrejurările speței și în lumina eventualelor observații formulate în legătură cu acestea, în special de persoana sau entitatea vizată (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 124).

81      Aprecierea temeiniciei unei includeri trebuie efectuată prin examinarea elementelor de probă nu în mod izolat, ci în contextul în care se integrează (a se vedea Hotărârea din 16 martie 2022, Sabra/Consiliul, T‑249/20, EU:T:2022:140, punctul 41 și jurisprudența citată).

82      În sfârșit, în cadrul aprecierii gravității mizei, care face parte din controlul proporționalității măsurilor restrictive în cauză, se poate ține seama de contextul în care se înscriu aceste măsuri, de faptul că era urgentă adoptarea unor astfel de măsuri, care au ca obiect efectuarea de presiuni asupra regimului sirian pentru a înceta represiunea violentă împotriva populației, și de dificultatea obținerii unor probe mai precise într‑un stat aflat în situație de război civil și care are un regim de natură autoritară (a se vedea Hotărârea din 16 martie 2022, Sabra/Consiliul, T‑249/20, EU:T:2022:140, punctul 42 și jurisprudența citată).

83      Astfel, potrivit jurisprudenței, în lipsa unor competențe de anchetă în țări terțe, aprecierea autorităților Uniunii trebuie, de fapt, să se întemeieze pe surse de informare accesibile publicului, pe rapoarte, pe articole de presă sau pe alte surse de informare similare (a se vedea Hotărârea din 16 decembrie 2020, Haswani/Consiliul, T‑521/19, nepublicată, EU:T:2020:608, punctul 142 și jurisprudența citată).

84      În lumina acestor principii trebuie analizat prezentul motiv.

b)      Cu privire la temeinicia includerii numelui reclamantei pe listele în litigiu

85      Numele reclamantei a fost inclus pe listele în litigiu pentru motivul că era „[f]iica lui Mohammed Makhlouf[; m]embră a familiei Makhlouf” (a se vedea punctul 10 de mai sus). Astfel, Consiliul s‑a întemeiat pe criteriul apartenenței familiale pentru a justifica adoptarea de măsuri restrictive împotriva reclamantei în actele atacate, întemeindu‑se pe decizia de deschidere a succesiunii (a se vedea punctul 17 de mai sus) din care reiese că reclamanta era una dintre moștenitoarele defunctului.

86      Este necesar să se arate că, pe de o parte, reclamanta nu contestă nici autenticitatea, nici valoarea probantă a deciziei de deschidere a succesiunii. Pe de altă parte, ea nu contestă nici legătura sa de filiație cu defunctul și, prin urmare, apartenența sa la familia Makhlouf.

87      În aceste împrejurări, Consiliul se putea întemeia pe decizia de deschidere a succesiunii pentru a justifica motivul includerii numelui reclamantei pe listele în litigiu.

88      Reclamanta arată însă că dispozițiile care instituie criteriul apartenenței familiale se opun oricărei includeri sistematice întemeiate pe simplul fapt de a aparține familiei Makhlouf. Ea amintește că, în temeiul Deciziei 2015/1836, numai un membru important al familiei menționate poate face obiectul unor măsuri restrictive având în vedere situația din Siria.

89      În această privință, trebuie amintit mai întâi că criteriul de includere general, de asociere cu regimul sirian prevăzut la articolul 27 alineatul (1) și la articolul 28 alineatul (1) din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, care corespunde, în ceea ce privește înghețarea fondurilor, articolului 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/1828, permite includerea pe listele în litigiu a unei persoane sau a unei entități care beneficiază de pe urma regimului sirian sau care sprijină regimul, precum și a persoanelor asociate cu acesta.

90      În continuare, în anul 2015, criteriile de includere specifice au completat criteriul general de asociere cu regimul sirian. Acestea figurează în prezent la articolul 27 alineatul (2) și la articolul 28 alineatul (2) din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, și la articolul 15 alineatul (1a) litera (b) din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/1828. Potrivit jurisprudenței, aceste dispoziții instituie în privința a șapte categorii de persoane care aparțin unor grupuri determinate o prezumție refragabilă de legătură cu regimul sirian. Printre aceste categorii figurează printre altele „membrii familiilor Assad sau Makhlouf” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie 2020, Makhlouf/Consiliul, C‑157/19 P, nepublicată, EU:C:2020:777, punctul 98).

91      În sfârșit, s‑a statuat că criteriile de includere specifice în privința celor șapte categorii de persoane, menționate la punctul 90 de mai sus, sunt autonome în raport cu criteriul general de asociere cu regimul sirian astfel încât simplul fapt de a aparține uneia dintre aceste șapte categorii de persoane este suficient pentru a permite luarea măsurilor restrictive prevăzute la aceste articole, fără să fie necesar să se facă dovada sprijinului pe care persoanele în cauză l‑ar acorda regimului sirian existent sau a beneficiului pe care l‑ar obține de pe urma acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie 2020, Makhlouf/Consiliul, C‑157/19 P, nepublicată, EU:C:2020:777, punctul 83).

92      Trebuie să se deducă de aici că criteriul apartenenței familiale, introdus prin actele din anul 2015, instituie un criteriu obiectiv, autonom și suficient în sine pentru a justifica adoptarea unor măsuri restrictive împotriva „membri[lor] famili[ei] […] Makhlouf” prin includerea numelor lor pe listele persoanelor care fac obiectul unor astfel de măsuri pentru simplul motiv că aceștia din urmă aparțin familiei menționate. Contrar celor susținute de reclamantă la punctul 88 de mai sus, criteriul nu este limitat la membrii „importanți” ai acestei familii.

93      Nu este mai puțin adevărat că articolul 27 alineatul (3) și articolul 28 alineatul (3) din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, și articolul 15 alineatul (1b) din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulament 2015/1828, prevăd în esență că persoanele vizate de dispozițiile care instituie criteriile de includere nu sunt incluse pe listele în litigiu în cazul în care există suficiente informații privind faptul că acestea nu sunt asociate regimului sirian, nu exercită influență asupra acestuia sau nu prezintă un risc real de eludare a măsurilor restrictive.

94      Astfel, având în vedere considerațiile enunțate la punctele 90-92 de mai sus, Consiliul putea a priori, ținând seama de decizia de deschidere a succesiunii, să includă numele reclamantei pe listele în litigiu în temeiul prezumției refragabile a unei legături cu regimul sirian care rezultă din criteriul apartenenței familiale.

95      Îi revenea ulterior reclamantei, în cadrul contestării actelor atacate, sarcina de prezenta dovezi pentru a răsturna prezumția unei legături cu regimul sirian pe care s‑a întemeiat Consiliul.

96      În această privință, jurisprudența a reținut, după cum s‑a amintit la punctul 78 de mai sus, că, în măsura în care sarcina probei în ceea ce privește temeinicia motivelor care susțin măsurile restrictive revine în principiu Consiliului, reclamantului nu i se poate impune un nivel de probațiune excesiv pentru a răsturna prezumția unei legături cu regimul sirian (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 martie 2022, Sabra/Consiliul, T‑249/20, EU:T:2022:140, punctele 132 și 133 și jurisprudența citată).

97      Așadar, trebuie să se considere că reclamantul a reușit să răstoarne prezumția unei legături cu regimul instituită printre altele prin dispozițiile care stabilesc criteriul apartenenței familiale dacă invocă argumente sau elemente de natură să repună în discuție în mod serios fiabilitatea elementelor de probă prezentate de Consiliu sau aprecierea acestora sau dacă prezintă în fața instanței Uniunii o serie de indicii concrete, precise și concordante privind inexistența sau dispariția legăturii cu regimul sirian, privind lipsa unei influențe asupra regimului amintit sau privind faptul că nu prezintă un risc real de eludare a măsurilor restrictive, în conformitate cu articolul 27 alineatul (3) și cu articolul 28 alineatul (3) din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, și cu articolul 15 alineatul (1b) din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/1828 (a se vedea Hotărârea din 16 martie 2022, Sabra/Consiliul, T‑249/20, EU:T:2022:140, punctul 133 și jurisprudența citată).

98      În speță, pentru a răsturna prezumția unei legături cu regimul sirian, reclamanta invocă în esență două serii de argumente referitoare, prima dintre acestea, la viața sa privată și de familie și, cea de a doua, la ruperea relațiilor dintre familia Makhlouf și regimul respectiv.

99      În primul rând, reclamanta arată că nu a avut niciodată o legătură individuală directă cu regimul sirian, cu activitățile tatălui său sau cu autoritățile publice și că, în urma căsătoriei sale cu un resortisant polonez, și‑a mutat și centrul intereselor sale în străinătate. În opinia sa, viața sa privată și de familie este în prezent îndepărtată de contextul sirian. Astfel, ea apreciază că numele său nu ar fi trebuit să fie inclus pe listele în litigiu, din moment ce nu are nicio legătură cu regimul menționat.

100    În susținerea argumentației sale, reclamanta prezintă elemente de probă care au legătură cu căsătoria sa cu un cetățean al Uniunii și cu domiciliul său în afara Siriei, care sunt următoarele:

–        o copie a actului de căsătorie cu al doilea soț, încheiat la Damasc (Siria), precum și o copie a pașaportului acestuia din urmă eliberat de autoritățile poloneze și două extrase din registrul societăților poloneze referitoare la părțile sociale ce aparțin soțului său;

–        o copie a permisului de ședere al reclamantei eliberat de autoritățile poloneze la 10 februarie 2020 și care a expirat la 21 ianuarie 2021;

–        o copie a două contracte de închiriere a unui apartament în Varșovia (Polonia) pentru perioadele cuprinse între 17 august 2018 și 31 august 2021 și, respectiv, 1 iulie 2022 și 31 august 2023;

–        o copie a permisului său de ședere eliberat de autoritățile Emiratelor Arabe Unite la 3 martie 2022, care expiră la 2 martie 2024.

101    În această privință, este suficient să se amintească faptul că, potrivit jurisprudenței, simplul fapt de a locui în afara Siriei nu constituie în sine o împrejurare suficientă pentru a constata inexistența sau dispariția legăturii cu regimul sirian sau lipsa unei influențe asupra regimului amintit ori faptul că nu prezintă un risc real de eludare a măsurilor restrictive (Hotărârea din 12 martie 2014, Al Assad/Consiliul, T‑202/12, EU:T:2014:113, punctul 104, și Hotărârea din 14 aprilie 2021, Al‑Tarazi/Consiliul, T‑260/19, nepublicată, EU:T:2021:187, punctul 149).

102    Aceeași concluzie se impune în ceea ce privește faptul că reclamanta este căsătorită cu un resortisant al Uniunii și faptul că soțul său deține acțiuni în două societăți poloneze.

103    În ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia ea nu a avut niciodată un rol politic sau economic în Siria, trebuie amintit că, potrivit considerentului (7) al Deciziei 2015/1836, măsurile restrictive luate în temeiul criteriului apartenenței familiale nu se limitează să vizeze persoanele implicate în viața politică siriană. Astfel, sunt vizați de măsurile menționate, precum actele atacate, anumiți membri, în special ai familiei Makhlouf, prin intermediul cărora Consiliul apreciază în special că poate influența în mod direct regimul sirian pentru ca acesta să își schimbe politicile de represiune. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât, în conformitate cu același considerent, puterea este exercitată în Siria, în mod tradițional, pe baza legăturilor de familie (a se vedea punctul 11 de mai sus).

104    Rezultă că argumentele reclamantei legate de viața sa privată și de familie nu sunt, în sine, de natură să răstoarne prezumția unei legături cu regimul sirian.

105    În al doilea rând, reclamanta arată că, din anul 2018, „situația familiei Makhlouf a evoluat în mod notoriu”, astfel încât ar exista în prezent un conflict între familia menționată și regimul sirian. În opinia sa, numele ei nu ar trebui să figureze pe listele în litigiu, întrucât nu are nicio legătură cu regimul respectiv.

106    În susținerea argumentației sale, reclamanta furnizează următoarele documente:

–        un articol publicat pe site‑ul internet France 24, la 20 mai 2020 (denumit în continuare „articolul din France 24”);

–        un articol publicat pe site‑ul internet Freethinker, la 12 septembrie 2020, în limba arabă, însoțit de o traducere liberă în limba franceză, care analizează anunțul de deces al defunctului (denumit în continuare „articolul de presă privind anunțul de deces”);

–        un articol publicat pe site‑ul internet „Arabi21.com” din 2 mai 2020 (denumit în continuare „articolul din Arabi21.com”);

–        o comunicare din 31 decembrie 2022 prin care se atestă demisia domnului Hafez Makhlouf din postul de general de brigadă al armatei siriene.

107    Potrivit reclamantei, elementele care figurează în documentele menționate la punctul 106 de mai sus sunt de natură să demonstreze ruperea relațiilor dintre familia Makhlouf și regimul sirian.

108    În această privință, primo, este necesar să se arate că articolul din France 24 menționează numai un conflict care ar opune în prezent un frate al reclamantei, și anume domnul Rami Makhlouf, guvernului sirian și care l‑ar afecta pe acesta din urmă, pe soția sa, pe copiii și pe colaboratorii săi. În materialul video care însoțește articolul menționat, domnul Rami Makhlouf face apel la vărul său, președintele sirian, domnul Bashar Al‑Assad, în scopul de a interveni pentru a pune capăt represiunii economice care i‑ar fi aplicată de autoritățile siriene.

109    Astfel, deși articolul din France 24 permite să se considere că domnul Rami Makhlouf apreciază că este expus unor încălcări ale drepturilor sale patrimoniale din partea autorităților siriene, articolul menționat nu permite să se constate inexistența sau dispariția legăturii cu regimul sirian sau lipsa unei influențe asupra regimului amintit ori faptul că nu prezintă un risc real de eludare a măsurilor restrictive nici pentru ceilalți membri ai familiei Makhlouf, nici chiar pentru persoana interesată însăși, întrucât aceasta din urmă se consideră încă suficient de apropiată de vărul său, președintele sirian, pentru a i se adresa direct și public, astfel încât să intervină printre altele în susținerea intereselor sale.

110    Secundo, trebuie arătat că articolul din Arabi21.com menționează că reclamanta a reacționat prin intermediul uneia dintre rețelele de socializare la materialul video, menționat la punctul 108 de mai sus, publicat de fratele său, domnul Rami Makhlouf, în care acesta din urmă critica regimul sirian și făcea totodată apel la o intervenție din partea vărului său, președintele sirian. Prin propria publicare, reclamanta se ruga pentru protecția și siguranța fratelui său și pentru ca „[Dumnezeu] să vegheze asupra copiilor celui interzis departe [de fratele respectiv]”. Or, asemenea declarații prin care reclamanta demonstrează susținerea morală față de fratele său fără a identifica în mod real terții care ar aduce atingere intereselor acestuia nu sunt de natură să susțină argumentul acesteia cu privire la ruperea relațiilor dintre familia Makhlouf și regimul sirian.

111    Tertio, articolul de presă referitor la anunțul de deces menționează, mai întâi, divorțul reclamantei și al fostului său soț, văr al președintelui sirian. Rezultă de asemenea că divorțul respectiv ar fi consecința piratării telefonului reclamantei și a difuzării anumitor fotografii care se găseau în acesta. Astfel, faptul că reclamanta s‑a separat de fostul său soț nu este prezentat ca fiind cauzat de ruperea relațiilor dintre familia Makhlouf și regimul sirian, invocată de reclamantă.

112    Pe de altă parte, deși din articolul de presă privind anunțul de deces reiese, pe de o parte, că în anunțul respectiv nu figurează nicio dată pentru prezentarea de condoleanțe, „așa cum se obișnuiește”, și, pe de altă parte, că ceremonia de înmormântare a defunctului a fost anulată, în acesta se adaugă că, „conform anumitor surse[,] această decizie a fost luată în urma ordinelor directe ale [președintelui sirian]”. Totuși, acea afirmație nu este confirmată de niciun element din dosar și rămâne, pentru acest motiv, pur speculativă, cu atât mai mult cu cât este de notorietate că, întrucât defunctul a decedat în septembrie 2020, decesul său se înscria într‑un context de restricții sanitare legate de pandemia de COVID-19.

113    În plus, potrivit articolului de presă privind anunțul de deces, acest anunț nu menționează numele fiilor domnului Hafez Al‑Assad, în special cel al președintelui sirian, deși se obișnuiește ca „familia defunctului să menționeze numele personalităților cunoscute și influente”, ceea ce „dovedește amploarea diferendului familial care există între cele două părți”.

114    Totuși, trebuie arătat că aceste observații constau într‑o simplă interpretare de către autorul articolului de presă privind anunțul de deces a conținutului acestuia, care se întemeiază pe deducții făcute în lumina anumitor practici sociale care ar fi obișnuite în Siria sau pe afirmații care nu sunt susținute în alt mod. Astfel, analiza menționată nu este suficientă, ca atare, pentru a dovedi ruperea relațiilor dintre familia Makhlouf și regimul sirian.

115    Quarto, reclamanta prezintă o comunicare din 31 decembrie 2022 care atestă demisia domnului Hafez Makhlouf din postul de general de brigadă al armatei siriene. În această privință, este suficient să se arate că acea comunicare se limitează la a menționa pensionarea domnului Hafez Makhlouf, general de brigadă, începând cu 3 ianuarie 2023, la cererea persoanei interesate. Or, reclamanta nu reușește să precizeze pertinența acestui element de probă sau să furnizeze mai multe detalii în legătură cu demisia respectivă, limitându‑se să indice că „luarea în considerare [de către Tribunal] a acestui element [i se] pare importantă pentru soluționarea litigiului”. În aceste împrejurări, nu se poate considera că elementul respectiv este de natură să dovedească ruperea relațiilor dintre familia Makhlouf și regimul sirian.

116    Rezultă că elementele de probă prezentate de reclamantă în susținerea seriilor sale de argumente legate, prima, de viața sa privată și de familie, iar a doua, de ruperea relațiilor dintre familia Makhlouf și regimul sirian nu sunt de natură să răstoarne prezumția unei legături cu regimul menționat în raport cu jurisprudența amintită la punctul 97 de mai sus.

117    Această concluzie se impune cu atât mai mult având în vedere elementele care figurează în dosarul suplimentar.

118    Dosarul suplimentar cuprinde, pe de o parte, articolul din Arabi21.com și articolul de presă privind anunțul de deces, a cărui analiză figurează deja la punctele 110-114 de mai sus, în măsura în care reclamanta se întemeiază tot pe aceleași elemente pentru a contesta temeinicia actelor atacate.

119    Pe de altă parte, dosarul suplimentar cuprinde și:

–        un articol publicat pe site‑ul internet „verify‑sy.com” din 18 martie 2021;

–        un articol publicat pe site‑ul internet al Financial Times la 11 septembrie 2019 (denumit în continuare „articolul din Financial Times”).

120    Articolul publicat pe site‑ul internet „verify‑sy.com” indică existența unui cont fals de Twitter administrat de o anume „Amani Makhlouf”, pretinsă soră a domnului Rami Makhlouf, dar care, în realitate, nu ar aparține niciunui membru al familiei Makhlouf. În aceste împrejurări, trebuie să se considere că elementul respectiv este lipsit de pertinență în prezenta cauză.

121    În ceea ce privește articolul din Financial Times, acesta menționează faptul că, în cursul celor șase ani care precedă publicarea sa, mai mulți membri ai familiei Makhlouf au achiziționat cel puțin 20 de apartamente într‑un complex rezidențial de lux la Moscova (Rusia), cu o valoare totală de 40 de milioane de dolari americani (USD). Aceste achiziții ar fi fost efectuate prin utilizarea unei serii de împrumuturi și de aranjamente financiare pentru deturnarea de fonduri în afara Siriei. În special, în anul 2015, reclamanta ar fi achiziționat un apartament cu o valoare de mai multe milioane de dolari americani (USD). Trei dintre frații reclamantei și o cumnată ar fi achiziționat de asemenea alte apartamente în același imobil.

122    Articolul din Financial Times adaugă că, de la începutul războiului din Siria, faptul de a investi în Rusia, țară care susține regimul sirian, a devenit un mijloc pentru membrii familiilor Assad și Makhlouf de a‑și conserva și proteja fondurile împotriva măsurilor restrictive care le sunt impuse. Din articolul menționat reiese că investițiile imobiliare în Rusia ar constitui o manevră financiară pentru eludarea măsurilor restrictive impuse în special de Uniune.

123    Or, mai întâi, reclamanta nu contestă informațiile clare, precise și detaliate care figurează în articolul din Financial Times. În continuare, natura concomitentă a investițiilor menționate la punctul 121 de mai sus dezvăluie existența unor legături între reclamantă și alți membri ai familiei Makhlouf, care, după cum reiese din dosar, sunt vizați de măsurile restrictive ale Uniunii. În sfârșit, trebuie arătat că reclamanta, deși declară că nu are nicio profesie, nu precizează originea fondurilor care i‑au permis să achiziționeze bunul imobil în cauză. În aceste împrejurări, alegerea reclamantei de a investi în Rusia se înscrie într‑un context caracterizat de acest articol ca având legătură cu elaborarea unor strategii de eludare a măsurilor restrictive ale Uniunii.

124    Trebuie adăugat că articolul din Arabi21.com, care figurează de asemenea în dosarul suplimentar, menționează sprijinul public acordat de reclamantă fratelui său, domnul Rami Makhlouf, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare. După cum reiese din cuprinsul punctului 110 de mai sus, conținutul postării respective se înscrie într‑un context politic care atestă existența unei legături strânse între reclamantă și fratele său, nu numai la nivel familial, ci în special pe plan politic. Prin urmare, articolul din Arabi21.com este de natură să confirme elementele care reies din articolul din Financial Times.

125    Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se considere că, întrucât reclamanta nu a răsturnat în mod valabil prezumția unei legături cu regimul sirian, actele atacate se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă în sensul jurisprudenței citate la punctul 76 de mai sus.

126    Astfel, trebuie să se concluzioneze că, în măsura în care actele atacate nu sunt afectate de o eroare de apreciere, al doilea motiv trebuie respins.

3.      Cu privire la al treilea și la al patrulea motiv, întemeiate în esență pe o restrângere nelegală a exercițiului drepturilor fundamentale

127    În susținerea prezentelor motive, reclamanta invocă în esență două critici întemeiate:

–        prima, pe o restrângere nelegală a exercițiului dreptului său de proprietate;

–        a doua, pe o restrângere nelegală a exercițiului dreptului său la respectarea vieții private și de familie.

128    În această privință, reclamanta observă în special că, potrivit articolului 5 alineatul (4) TUE, „acțiunea Uniunii, în conținut și formă, nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor” și că, în temeiul articolului 28 alineatul (4) din Decizia 2013/255, toate deciziile de includere în listă a persoanelor care figurează în anexa I la aceasta sunt luate pe „o bază individuală și de la caz la caz, ținând seama de proporționalitatea măsurii”.

a)      Cu privire la prima critică, întemeiată pe o restrângere nelegală a exercițiului dreptului de proprietate al reclamantei

129    Reclamanta arată că actele atacate, prin care Consiliul a procedat printre altele la o înghețare a tuturor fondurilor și resurselor sale economice, restrâng dreptul său de proprietate în mod nejustificat și disproporționat.

130    Consiliul contestă argumentele reclamantei.

131    În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 17 alineatul (1) din cartă, „[o]rice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le‑a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit‑o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general”.

132    În speță, prin actele atacate, Consiliul a procedat la o înghețare a tuturor fondurilor și resurselor economice ale reclamantei, măsură care presupune în mod incontestabil o limitare a folosinței dreptului de proprietate prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, C‑402/05 P și C‑415/05 P, EU:C:2008:461, punctul 358, și Hotărârea din 13 septembrie 2013, Makhlouf/Consiliul, T‑383/11, EU:T:2013:431, punctul 99).

133    Totuși, dreptul de proprietate, astfel cum este protejat de articolul 17 alineatul (1) din cartă, nu constituie o prerogativă absolută și poate, în consecință, să facă obiectul unor restrângeri, în condițiile menționate la articolul 52 alineatul (1) din cartă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2014, Ezz și alții/Consiliul, T‑256/11, EU:T:2014:93, punctul 195, și Hotărârea din 22 septembrie 2021, Al‑Imam/Consiliul, T‑203/20, EU:T:2021:605, punctul 254 (nepublicată) și jurisprudența citată].

134    Astfel, articolul 52 alineatul (1) din cartă recunoaște restrângeri ale exercițiului drepturilor și libertăților consacrate de aceasta. Potrivit dispoziției menționate, „[o]rice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți” și, „[p]rin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți”.

135    Așadar, pentru a fi conformă cu dreptul Uniunii, o restrângere a exercițiului drepturilor fundamentale trebuie să îndeplinească patru condiții. În primul rând, restrângerea în cauză trebuie să fie „prevăzută de lege”, în sensul că instituția Uniunii care adoptă măsuri susceptibile să restrângă dreptul sau libertatea unei persoane, fizică sau juridică, trebuie să dispună de un temei legal în acest scop. În al doilea rând, restrângerea în cauză trebuie să respecte substanța acestor drepturi. În al treilea rând, restrângerea respectivă trebuie să vizeze un obiectiv de interes general, recunoscut ca atare de Uniune. În al patrulea rând, restrângerea în cauză trebuie să fie proporțională (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 iulie 2022, RT France/Consiliul, T‑125/22, EU:T:2022:483, punctul 145).

1)      Cu privire la respectarea primei condiții, referitoare la faptul că restrângerea dreptului trebuie să fie „prevăzută de lege”

136    Pentru a fi conformă cu dreptul Uniunii, restrângerea exercițiului dreptului fundamental de proprietate trebuie să fie „prevăzută de lege” în sensul că instituția Uniunii care adoptă o măsură susceptibilă să restrângă exercitarea acestui drept de către o persoană trebuie să dispună de un temei juridic în acest scop (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 octombrie 2017, Ben Ali/Consiliul, T‑149/15, nepublicată, EU:T:2017:693, punctul 161).

137    Or, măsurile restrictive sunt prevăzute de lege, în măsura în care sunt enunțate în acte de bază având un caracter general și care au o bază juridică clară în dreptul Uniunii și în care sunt formulate în termeni suficient de preciși în ceea ce privește atât întinderea lor, cât și motivele care justifică aplicarea lor reclamantului (a se vedea Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Mayaleh/Consiliul, T‑307/12 și T‑408/13, EU:T:2014:926, punctul 176 și jurisprudența citată).

138    În această privință, trebuie arătat că, în speță, actele atacate au fost adoptate în esență pe baza dispozițiilor care instituie criteriul apartenenței familiale, care figurează în actele de bază. Acestea din urmă au fost adoptate în temeiul dispozițiilor referitoare la politica externă și de securitate comună (PESC), în special articolul 29 TUE și articolul 215 TFUE.

139    Astfel, prima condiție prevăzută la articolul 52 alineatul (1) din cartă, care justifică o restrângere a unui drept fundamental, este îndeplinită în speță.

2)      Cu privire la respectarea celei de a doua condiții, referitoare la faptul că restrângerea dreptului trebuie să respecte substanța acestui drept

140    Pentru a fi conformă cu dreptul Uniunii, restrângerea exercițiului dreptului fundamental de proprietate trebuie să respecte substanța acestui drept.

141    Or, având în vedere dreptul Uniunii, o înghețare a fondurilor și a resurselor economice este o măsură asigurătorie, iar nu o confiscare a activelor persoanei interesate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2016, Hassan/Consiliul, T‑790/14, EU:T:2016:429, punctul 77 (nepublicată) și jurisprudența citată]. Actele atacate nu constituie, așadar, o măsură care privează reclamanta de însăși substanța dreptului său de proprietate în mod definitiv.

142    În continuare, articolul 28 alineatul (6) din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, precum și articolul 16 din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/1828, prevăd posibilitatea, pe de o parte, de a autoriza utilizarea fondurilor înghețate pentru a face față nevoilor esențiale sau pentru a îndeplini anumite angajamente și, pe de altă parte, de a acorda autorizații specifice care să permită dezghețarea fondurilor, a altor active financiare sau a altor resurse economice (a se vedea Hotărârea din 28 aprilie 2021, Sharif/Consiliul, T‑540/19, nepublicată, EU:T:2021:220, punctul 203 și jurisprudența citată).

143    În sfârșit, nu se poate pierde din vedere că măsurile restrictive prezintă, prin natura lor, un caracter temporar și reversibil, din moment ce Consiliul este chemat să efectueze o reexaminare periodică a acestora, în conformitate cu articolul 34 doua și a treia teză din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, precum și cu articolul 32 alineatul (4) din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/1828 (a se vedea Hotărârea din 24 noiembrie 2021, Foz/Consiliul, T‑258/19, nepublicată, EU:T:2021:820, punctul 173 și jurisprudența citată).

144    Rezultă că, ținând seama de natura și de întinderea înghețării tuturor fondurilor și resurselor economice ale reclamantei prevăzute, actele atacate, deși restrâng exercițiul dreptului de proprietate al acesteia, respectă substanța dreptului respectiv.

145    Astfel, a doua condiție prevăzută la articolul 52 alineatul (1) din cartă este îndeplinită în speță.

3)      Cu privire la respectarea celei de a treia condiții, referitoare la faptul că restrângerea dreptului trebuie să vizeze un obiectiv de interes general, recunoscut ca atare de Uniune

146    Pentru a fi conformă cu dreptul Uniunii, restrângerea exercițiului dreptului fundamental de proprietate trebuie să urmărească un obiectiv de interes general, recunoscut ca atare de Uniune. Printre aceste obiective figurează cele, fundamentale pentru comunitatea internațională, de protecție a populației civile împotriva unei represiuni violente și de menținere a păcii și securității internaționale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2021, Al‑Imam/Consiliul, T‑203/20, EU:T:2021:605, punctul 258 (nepublicată) și jurisprudența citată].

147    Astfel, importanța obiectivelor urmărite de măsurile restrictive în discuție este de natură să justifice consecințele negative, chiar considerabile, pentru persoanele sau entitățile vizate [a se vedea Hotărârea din 22 septembrie 2021, Al‑Imam/Consiliul, T‑203/20, EU:T:2021:605, punctul 254 (nepublicată) și jurisprudența citată].

148    Rezultă că, în măsura în care prin actele atacate se urmărește protecția populației civile împotriva represiunii violente, precum și menținerea păcii și securității internaționale, care sunt obiective de interes general recunoscute ca atare de Uniune, a treia condiție prevăzută la articolul 52 alineatul (1) din cartă este îndeplinită în speță.

4)      Cu privire la respectarea celei de a patra condiții, referitoare la faptul că restrângerea dreptului trebuie să fie proporțională

149    Articolul 52 alineatul (1) din cartă prevede că orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de aceasta trebuie să fie proporțională.

150    Principiul proporționalității, care face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii și care este reluat la articolul 5 alineatul (4) TUE, impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor respective. Astfel, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 aprilie 2019, Sharif/Consiliul, T‑5/17, EU:T:2019:216, punctul 90, și Hotărârea din 24 noiembrie 2021, Foz/Consiliul, T‑258/19, nepublicată, EU:T:2021:820, punctul 168 și jurisprudența citată).

151    În speță, astfel cum reiese din analiza celui de al doilea motiv, întrucât reclamanta nu a reușit să răstoarne prezumția unei legături cu regimul sirian, trebuie să se considere că actele atacate se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă în sensul jurisprudenței citate la punctul 76 de mai sus, astfel încât includerea numelui reclamantei pe listele în litigiu este întemeiată.

152    Prin urmare, adoptarea unor măsuri restrictive împotriva reclamantei, în calitate de membră a familiei Makhlouf care are o legătură cu regimul sirian, nu poate fi considerată inadecvată, întrucât aceasta se înscrie într‑un obiectiv de interes general atât de fundamental pentru comunitatea internațională precum protecția populației civile [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2021, Al‑Imam/Consiliul, T‑203/20, EU:T:2021:605, punctul 258 (nepublicată) și jurisprudența citată].

153    În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, măsurile restrictive, precum măsurile în discuție, nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de protecție a populației civile, întrucât măsuri alternative sau mai puțin constrângătoare, precum obligația de justificare a posteriori a utilizării fondurilor plătite, nu permit atingerea într‑o manieră la fel de eficientă a obiectivului urmărit, și anume influențarea în mod direct a regimului sirian, prin intermediul membrilor familiilor Assad și Makhlouf, să își modifice politicile de represiune, evitând totodată riscul de eludare a măsurilor restrictive prin intermediul unor membri ai familiilor respective (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 16 ianuarie 2019, Haswani/Consiliul, T‑477/17, nepublicată, EU:T:2019:7, punctul 76 și jurisprudența citată).

154    În plus, după cum arată Consiliul, articolul 28 alineatul (6) din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, precum și articolul 16 din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/1828, prevăd posibilitatea, pe de o parte, de a autoriza utilizarea fondurilor înghețate pentru a face față nevoilor esențiale sau pentru a îndeplini anumite angajamente și, pe de altă parte, de a acorda autorizații specifice care să permită dezghețarea fondurilor, a altor active financiare sau a altor resurse economice (a se vedea Hotărârea din 24 noiembrie 2021, Foz/Consiliul, T‑258/19, nepublicată, EU:T:2021:820, punctul 171 și jurisprudența citată).

155    Rezultă că nu se poate considera că includerea numelui reclamantei pe listele în litigiu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor reglementării în materie de măsuri restrictive împotriva Siriei. Pe cale de consecință, restrângerea cauzată de actele atacate exercitării de către reclamantă a dreptului său de proprietate nu poate fi considerată disproporționată.

156    Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei întemeiat pe posibilitatea unei înghețări a fondurilor și a resurselor economice care ar fi limitată la bunurile care fac parte din masa succesorală a defunctului.

157    Astfel, după cum reiese din analiza celui de al doilea motiv, decizia de deschidere a succesiunii este de natură să justifice motivul includerii numelui reclamantei pe listele în litigiu întemeiat pe apartenența sa la familia Makhlouf, care instituie prezumția unei legături cu regimul sirian pe care reclamanta nu a reușit să o răstoarne.

158    În plus, în speță, elementele de probă care figurează în dosarul suplimentar permit să se constate că actele atacate nu se întemeiază numai pe considerații legate de devoluțiunea succesorală, nici pe partea din patrimoniul defunctului care revine reclamantei, ci tot pe existența unui risc dovedit de eludare a măsurilor restrictive de către aceasta din urmă (a se vedea punctele 121-124 de mai sus). Astfel, elementele incriminatorii reținute de Consiliu sunt de natură să justifice înghețarea resurselor proprii ale reclamantei.

159    În aceste împrejurări, reclamanta nu poate susține în mod valabil că adoptarea unor măsuri restrictive în privința sa nu era susceptibilă să producă un efect pozitiv pentru atingerea obiectivului de protecție a populației civile din Siria, nici că aceasta ar fi disproporționată.

160    Rezultă că a patra condiție enunțată la articolul 52 alineatul (1) din cartă este de asemenea îndeplinită în speță, astfel încât prezenta critică trebuie respinsă ca nefondată.

b)      Cu privire la a doua critică, întemeiată pe o restrângere nelegală a exercițiului dreptului la respectarea vieții private și de familie al reclamantei

161    Reclamanta susține în esență că, întrucât soțul său are cetățenie poloneză și trăiește în Polonia, actele atacate prin care i se interzice intrarea pe teritoriul Uniunii aduc atingere „dreptului său la viața de familie” garantat de CEDO.

162    Consiliul contestă argumentele reclamantei.

163    În lumina considerațiilor care figurează la punctele 48-49 de mai sus, trebuie să se observe că dreptul fundamental pentru care reclamanta invocă o restrângere nelegală a exercițiului este dreptul la respectarea vieții private și de familie consacrat la articolul 7 din cartă.

164    Trebuie arătat că, în susținerea afirmațiilor sale, reclamanta prezintă o copie a două contracte de închiriere a unui apartament în Varșovia pentru perioadele 17 august 2018-31 august 2021 și, respectiv, 1 iulie 2022-31 august 2023, precum și permisul de ședere care i‑a fost eliberat de autoritățile poloneze și care expira la 21 ianuarie 2021.

165    Pe de altă parte, deși arată că domiciliul său în sensul prezentei proceduri este stabilit la Varșovia și că soțul său locuiește în Polonia, „țară în care își are centrul intereselor vitale, profesionale și familiale”, reclamanta declară în cererea introductivă că, „[m]ai recent, cuplul a decis să se stabilească alternativ în Dubai (Emiratele Arabe Unite)”. În susținerea acestei afirmații, ea prezintă un permis de ședere eliberat de autoritățile Emiratelor Arabe Unite, care expiră la 2 martie 2024.

166    Astfel, pe de o parte, argumentația reclamantei și probele depuse la dosar nu permit să se stabilească dacă căminul său era efectiv stabilit în Polonia sau în altă țară la data adoptării actelor inițiale, 21 februarie 2022. Prin urmare, reclamanta nu dovedește că, la data intrării în vigoare, interdicția care i‑a fost impusă de a intra pe teritoriul Uniunii și, în consecință, în Polonia a adus atingere dreptului său la respectarea vieții private și de familie.

167    Pe de altă parte, reclamanta nu poate susține în mod valabil că, din cauza interdicției de intrare pe teritoriul Uniunii care o vizează ca urmare a adoptării actelor atacate, este împiedicată să își ducă viața în Dubai, unde declară că locuiește împreună cu soțul său la data introducerii cererii introductive.

168    Întrucât reclamanta susține că actele atacate restrâng exercițiul dreptului său la respectarea vieții private și de familie în măsura în care constituie un obstacol ca ea să locuiască, temporar sau permanent, în Polonia împreună cu soțul său, în condițiile în care acesta este resortisant al statului membru respectiv, trebuie să se observe cele ce urmează.

169    Reiese din jurisprudență că dreptul la respectarea vieții private și de familie garantat la articolul 7 din cartă, căruia i se poate aduce efectiv atingere prin măsurile de interzicere a intrării pe teritoriul Uniunii, nu este absolut și poate presupune restricții justificate de obiective de interes general urmărite de Uniune [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2021, Al‑Imam/Consiliul, T‑203/20, EU:T:2021:605, punctul 254 (nepublicată) și jurisprudența citată].

170    Astfel, prin adoptarea unor măsuri restrictive din domeniul PESC, Consiliul poate, în principiu, să limiteze dreptul la respectarea vieții private și de familie.

171    Cu toate acestea, după cum reiese din cuprinsul punctelor 133 și 134 de mai sus, în măsura în care constituie restrângeri ale drepturilor fundamentale consacrate de cartă, măsurile restrictive trebuie să respecte condițiile prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din aceasta din urmă.

1)      Cu privire la respectarea primei și a celei de a treia condiții, referitoare la faptul că restrângerea dreptului trebuie să fie „prevăzută de lege” și, respectiv, să vizeze un obiectiv de interes general recunoscut ca atare de Uniune

172    Mai întâi, trebuie să se observe, pe de o parte, că considerațiile care figurează la punctele 136-139 de mai sus, în ceea ce privește prima condiție enunțată la articolul 52 alineatul (1) din cartă, se aplică prin analogie dispozițiilor privind restricțiile în materie de admitere și de liberă circulație pe teritoriul Uniunii, precum și, în consecință, restrângerii exercițiului dreptului la respectarea vieții private și de familie. Același lucru este valabil, pe de altă parte, în cazul considerațiilor care figurează la punctele 146 și 147 de mai sus în ceea ce privește a treia condiție prevăzută de dispoziția menționată privind urmărirea unui obiectiv de interes general recunoscut ca atare de Uniune.

173    Astfel, aceste condiții sunt îndeplinite în speță.

2)      Cu privire la respectarea celei de a doua condiții, referitoare la faptul că restrângerea dreptului trebuie să respecte substanța acestui drept

174    Având în vedere dreptul Uniunii, măsurile restrictive care impun o restricție privind admiterea pe teritoriul Uniunii, susceptibilă să determine o eventuală restrângere în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, constituie măsuri provizorii care nu afectează decât temporar capacitatea titularului unui astfel de drept de a se prevala de acesta, dacă este cazul, pe teritoriul Uniunii și, prin urmare, nu privează persoana interesată de însăși substanța dreptului respectiv [a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 21 iulie 2016, Hassan/Consiliul, T‑790/14, EU:T:2016:429, punctul 77 (nepublicată) și jurisprudența citată].

175    Astfel, măsurile restrictive prezintă, prin natura lor, un caracter temporar și reversibil, din moment ce Consiliul este chemat să efectueze o reexaminare periodică a acestora, în conformitate cu articolul 34 doua și a treia teză din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, precum și cu articolul 32 alineatul (4) din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/1828 (a se vedea Hotărârea din 24 noiembrie 2021, Foz/Consiliul, T‑258/19, nepublicată, EU:T:2021:820, punctul 173 și jurisprudența citată).

176    În plus, nu se poate pierde din vedere faptul că articolul 27 alineatul (9) din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, prevede de asemenea că autoritatea competentă a unui stat membru poate autoriza intrarea pe teritoriul său a unei persoane vizate de măsurile restrictive, în special din motive umanitare urgente, ceea ce are ca efect restrângerea oricărei atingeri aduse dreptului la respectarea vieții private și de familie al unei asemenea persoane (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 ianuarie 2015, Makhlouf/Consiliul, T‑509/11, nepublicată, EU:T:2015:33, punctul 113).

177    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, ținând seama de natura și de amploarea restricției privind admiterea pe teritoriul Uniunii a reclamantei, actele atacate, deși restrâng exercițiul dreptului la respectarea vieții private și de familie, respectă substanța acestui drept.

178    Astfel, a doua condiție prevăzută la articolul 52 alineatul (1) din cartă este îndeplinită în speță.

3)      Cu privire la respectarea celei de a patra condiții, referitoare la faptul că restrângerea dreptului trebuie să fie proporțională

179    Considerațiile enunțate la punctele 149-160 de mai sus în ceea ce privește caracterul necesar și adecvat al măsurilor privind înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale reclamantei sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiilor actelor atacate privind restrângerea admiterii pe teritoriul Uniunii. În consecință, restrângerile cauzate de măsurile restrictive exercitării de către reclamantă a dreptului său la respectarea vieții private și de familie nu sunt disproporționate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 12 februarie 2020, Kanyama/Consiliul, T‑167/18, nepublicată, EU:T:2020:49, punctul 132 și jurisprudența citată).

180    În special, potrivit unei jurisprudențe constante, restricțiile privind admiterea și libera circulație pe teritoriul Uniunii nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de protecție a populației civile, întrucât măsurile alternative și mai puțin constrângătoare, precum un sistem de autorizare prealabilă, nu permit atingerea într‑o manieră la fel de eficientă a obiectivului urmărit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2013, Makhlouf/Consiliul, T‑383/11, EU:T:2013:431, punctul 101 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 16 ianuarie 2019, Haswani/Consiliul, T‑477/17, nepublicată, EU:T:2019:7, punctul 76).

181    Având în vedere cele ce precedă, restrângerile cauzate de măsurile restrictive exercitării de către reclamantă a dreptului său la respectarea vieții private și de familie nu pot fi calificate drept disproporționate în raport cu obiectivul de interes general urmărit.

182    Rezultă că a patra condiție prevăzută la articolul 52 alineatul (1) din cartă este de asemenea îndeplinită în speță.

183    Rezultă din considerațiile care precedă că prezenta critică trebuie respinsă ca nefondată.

184    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, al treilea și al patrulea motiv trebuie respinse și, în consecință, concluziile în anulare în totalitate.

C.      Cu privire la concluziile în despăgubire

185    Reclamanta arată că actele atacate dăunează grav reputației sale și solicită obligarea Consiliului la plata unei despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral suferit, pe care îl cuantifică la 50 000 de euro în cererea introductivă și la 50 000 de euro în memoriul în adaptare.

186    Consiliul contestă argumentele reclamantei.

187    În această privință, este suficient să se amintească faptul că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii ca urmare a unui comportament ilicit al organelor sale, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului reproșat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul pretins și prejudiciul invocat. În plus, în măsura în care aceste trei condiții de angajare a răspunderii sunt cumulative, lipsa uneia dintre ele este suficientă pentru a se respinge o acțiune în despăgubire, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții (Hotărârea din 22 iunie 2022, Haswani/Consiliul, T‑479/21, nepublicată, EU:T:2022:383, punctul 155).

188    În susținerea concluziilor sale în despăgubire, reclamanta invocă un singur capăt de cerere de nelegalitate, în sensul că Consiliul nu ar dispune de informații sau de elemente de probă care să dovedească, corespunzător cerințelor legale, temeinicia măsurilor restrictive adoptate în privința sa.

189    Cu toate acestea, după cum reiese din analiza celui de al doilea motiv (a se vedea punctul 125 de mai sus), întrucât reclamanta nu a reușit să răstoarne prezumția unei legături cu regimul sirian, includerea numelui său pe listele în litigiu este întemeiată în raport cu criteriul apartenenței familiale.

190    Astfel, nu se poate reproșa Consiliului că actele atacate au fost afectate de nelegalitate.

191    Rezultă că condiția referitoare la nelegalitatea comportamentului, în sensul jurisprudenței citate la punctul 187 de mai sus, nu este îndeplinită. De altfel, toate motivele invocate de reclamantă sunt de asemenea respinse, așa încât nu poate fi constatată nicio nelegalitate din partea Consiliului.

192    Întrucât condițiile pentru angajarea răspunderii Uniunii sunt cumulative, concluziile în despăgubire trebuie respinse, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții menționate la punctul 187 de mai sus și nici, cu atât mai mult, a admisibilității acestor concluzii.

193    Având în vedere considerațiile care precedă, prezenta acțiune trebuie respinsă în totalitate.

IV.    Cu privire la cheltuielile de judecată

194    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

195    În speță, întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Consiliului.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a noua extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      O obligă pe doamna Kinda Makhlouf la plata cheltuielilor de judecată.

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 iulie 2024.

Semnături

*      Limba de procedură: franceza.