–

pentru guvernul spaniol, de A. Pérez‑Zurita Gutiérrez, în calitate de agent;

–

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de M. Cherubini, avvocato dello Stato;

–

pentru Comisia Europeană, de J. Baquero Cruz și N. Ruiz García, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273) și a principiului efectivității.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri de executare între Investcapital Ltd, pe de o parte, și G.H.R., un consumator, pe de altă parte, în legătură cu executarea unei somații de plată referitoare la o creanță ce rezultă dintr‑un contract de credit.

3

Al douăzeci și patrulea considerent al Directivei 93/13 enunță că „autoritățile judiciare sau administrative din statele membre trebuie să aibă la dispoziție mijloace adecvate și eficace pentru a împiedica aplicarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

4

Articolul 6 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor [a se citi «de către un profesionist»], în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze [a se citi «potrivit dispozițiilor sale»], în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”

5

Potrivit articolului 7 alineatul (1) din directiva menționată:

„Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori [a se citi «profesioniști»].”

6

Articolul 136 din Ley 1/2000 de Enjuiciamiento Civil (Legea 1/2000 privind Codul de procedură civilă) din 7 ianuarie 2000 (BOE nr. 7 din 8 ianuarie 2000, p. 575) (denumită în continuare „LEC”) prevede:

„Expirarea perioadei sau depășirea termenului prevăzut pentru efectuarea de către o parte a unui act de procedură atrage decăderea, nemaifiind posibilă efectuarea actului în cauză. [Grefierul] constată împlinirea termenului prin intermediul unei măsuri de organizare și decide în consecință sau informează instanța pentru ca aceasta să adopte decizia corespunzătoare.”

7

Potrivit articolului 551 alineatul 1 din LEC:

„La introducerea cererii de executare, dacă sunt întrunite condițiile și cerințele procedurale, titlul executoriu nu este viciat de nicio neregularitate de formă, iar actele de executare solicitate sunt conforme cu natura și cu conținutul titlului, instanța pronunță o ordonanță de începere a executării și prin care se dispune executarea.”

8

Articolul 556 din LEC, intitulat „Contestația la executarea deciziilor procesuale sau arbitrale ori a acordurilor de mediere”, prevede:

„1.   Dacă titlul executoriu constă într‑o decizie procesuală sau arbitrală prin care se impune o obligație ori într‑un acord de mediere, debitorul executat poate contesta în scris ordonanța de dispunere a executării în termen de 10 zile de la comunicarea acesteia, demonstrând cu înscrisuri că a efectuat plata sau a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentință, decizie sau acord.

De asemenea, se pot invoca expirarea termenului prevăzut pentru executarea silită și acordurile și tranzacțiile care au fost încheiate pentru evitarea executării, cu condiția ca aceste acorduri și tranzacții să fie consemnate în înscrisuri autentice.

2.   Contestația întemeiată pe cazurile indicate la alineatul precedent nu suspendă executarea.

[…]”

9

LEC a fost modificată prin Ley 42/2015 de reforma de la Ley 1/2000 (Legea 42/2015 privind reforma Legii 1/2000) din 5 octombrie 2015 (BOE nr. 239 din 6 octombrie 2015) (denumită în continuare „LEC modificată”). Articolul 815 alineatul 4 din aceasta prevede:

„Dacă cererea de plată a creanței se întemeiază pe un contract încheiat între o societate sau un profesionist și un consumator sau un utilizator, [grefierul] notifică, anterior emiterii somației, cererea instanței pentru ca aceasta să poată aprecia eventualul caracter abuziv al oricărei clauze care constituie temeiul cererii sau care determină suma exigibilă.

Instanța examinează din oficiu dacă vreuna dintre clauzele care constituie temeiul cererii sau care determină suma exigibilă poate fi calificată drept abuzivă. Dacă apreciază că vreuna dintre clauze poate fi astfel calificată, ea invită părțile să prezinte observații în termen de cinci zile. După ascultarea părților, instanța se pronunță prin ordonanță în termen cinci zile. În această procedură nu este obligatorie intervenția unui avocat sau a unui reprezentant.

Dacă instanța constată caracterul abuziv al vreuneia dintre clauzele contractuale, ordonanța pronunțată determină consecințele acestei constatări, dispunând fie respingerea cererii ca nefondată, fie continuarea procedurii, dar fără aplicarea clauzelor considerate abuzive.

Dacă instanța apreciază că nu există clauze abuzive, constată acest lucru, iar [grefierul] procedează la emiterea somației împotriva debitorului în condițiile prevăzute la alineatul 1.

În orice situație, ordonanța pronunțată poate fi atacată direct cu apel.”

10

Articolul 816 din LEC modificată are următorul cuprins:

„1.   Dacă debitorul nu își îndeplinește obligațiile stabilite prin somația de plată sau nu compare în fața instanței, [grefierul] emite o decizie motivată de închidere a procedurii de somație de plată pe care o comunică creditorului pentru a putea iniția executarea, în acest sens fiind suficientă formularea unei simple cereri, fără a fi necesar să se împlinească termenul de douăzeci de zile prevăzut la articolul 548 din prezenta lege.

2.   Odată dispusă începerea executării, aceasta se va desfășura conform dispozițiilor referitoare la [executarea] hotărârilor judecătorești, fiind posibilă formularea contestației prevăzute pentru astfel de cazuri, însă creditorul din procedura de somație de plată și debitorul executat nu vor putea solicita ulterior, în cadrul unui proces de drept comun, suma cerută în procedura de somație de plată și nici rambursarea sumelor obținute ca urmare a executării.

Ulterior pronunțării ordonanței de începere a executării, creanța produce dobânzi în conformitate cu prevederile articolului 576.”

11

La 23 iulie 2018, Investcapital a introdus o cerere de somație de plată îndreptată împotriva lui G.H.R., prin care îi solicita acestuia plata sumei de 5774,84 euro pe baza unei creanțe care îi fusese cesionată de Servicios Financieros Carrefour EFC SA. Această creanță provenea dintr‑un contract de credit de consum de tip revolving (denumit în continuare „contractul de credit”).

12

În susținerea cererii sale, Investcapital a prezentat acest contract de credit și un certificat de creanță întocmit de ea însăși, fără nicio atestare contabilă referitoare la acest certificat sau care să fi fost emisă de Servicios Financieros Carrefour cu privire la creanța în cauză. În certificatul menționat, cuantumul creanței solicitate era defalcat în „capital neplătit”, în sumă de 5517,27 euro, și în comisioane și cheltuieli de recuperare, în sumă de 257,53 euro. Nu era furnizată nicio defalcare a „capitalului neplătit”.

13

La 17 decembrie 2018, Investcapital și G.H.R. au fost invitați de instanță să formuleze observații cu privire la eventualul caracter abuziv al clauzelor referitoare la dobânzile, la costurile și la comisioanele cuprinse în contractul de credit. Cu acea ocazie, Investcapital a declarat că renunță la suma solicitată cu titlu de comisioane și de cheltuieli de recuperare, cererea de somație privind numai cuantumul capitalului neplătit, și anume 5517,27 euro. G.H.R. nu a formulat observații. Instanța nu a constatat existența unor clauze contractuale abuzive.

14

În consecință, prin decizia grefierului din 9 iulie 2019, procedura de somație de plată a fost închisă.

15

La 16 decembrie 2021, Investcapital a introdus la Juzgado de Primera Instancia n. 2 de León (Tribunalul de Primă Instanță nr. 2 din Léon, Spania), care este instanța de trimitere, o cerere de executare, întemeindu‑se pe decizia din 9 iulie 2019, considerată a fi titlul executoriu.

16

Această instanță arată că „experiența instanțelor” demonstrează că lipsa oricărei atestări sau a oricărui document contabil privind suma solicitată cu titlu de „capital neplătit”, precum și lipsa unei defalcări a acestei sume constituie un element care poate evidenția o practică de ocultare a unor eventuale clauze abuzive cuprinse în contractul de credit, din moment ce această sumă ar putea să nu corespundă sumei datorate cu titlu de creanță principală. Acesta este motivul pentru care instanța menționată a considerat că controlul privind caracterul eventual abuziv al clauzelor acestui contract, care avusese loc în cursul procedurii de somație de plată, fusese realizat fără a dispune de toate informațiile necesare în acest scop.

17

Această apreciere a determinat instanța de trimitere să întrebe părțile din litigiul cu care este sesizată cu privire la posibilitatea de a efectua un nou control al caracterului eventual abuziv al clauzelor contractului de credit. Investcapital a considerat că un al doilea control în această privință ar încălca principiul decăderii din dreptul de efectuare a unui act de procedură ca urmare a împlinirii termenului stabilit în acest scop. G.H.R. a susținut că un nou control, în faza de executare, continuă să fie posibil în raport cu Directiva 93/13.

18

În această privință, instanța menționată precizează că, spre deosebire de situațiile în discuție în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC (C‑49/14, EU:C:2016:98), și Hotărârea din 17 mai 2022, Ibercaja Banco (C‑600/19, EU:C:2022:394), LEC modificată prevede în prezent controlul din oficiu al caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale în cadrul procedurii de somație de plată. În schimb, titlul judiciar rezultat dintr‑o astfel de procedură nu ar putea face obiectul niciunui alt control sau niciunei alte contestații în temeiul caracterului abuziv al acestor clauze, presupunându‑se că a fost emis după ce a fost efectuat un asemenea control, prevăzut în mod imperativ de LEC modificată.

19

Instanța de trimitere arată în egală măsură că, prevăzând un control al caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale în cadrul procedurii de somație de plată, iar nu cu ocazia executării titlului rezultat dintr‑o asemenea procedură, legiuitorul spaniol a intenționat ca acest control să fie efectuat, sub sancțiunea decăderii prevăzute la articolul 136 din LEC, exclusiv în cadrul unei anumite etape a procedurii. După desfășurarea acestei etape ar interveni decăderea din termenul de control al caracterului abuziv al clauzelor contractuale. În plus, dreptul spaniol ar interzice, în interesul securității juridice, controlul hotărârilor judecătorești definitive, ceea ce ar fi cazul deciziei prin care s‑a încheiat procedura de somație de plată.

20

În acest context, instanța de trimitere ridică problema dacă articolul 7 din Directiva 93/13, citit în lumina principiului efectivității, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care nu îi permite, ca urmare a decăderii din termenele de control al caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale, să efectueze, în cadrul procedurii de executare a unei somații de plată, un nou control în acest sens dacă apreciază că există clauze abuzive care nu au fost detectate în cadrul procedurii de somație de plată care a condus la emiterea titlului a cărui executare îi este solicitată.

21

Această instanță ridică totodată problema dacă, pentru a efectua un astfel de control, este conform cu cerințele impuse de acest articol să solicite, în cadrul procedurii de executare a unei somații de plată, documente suplimentare față de cele solicitate în cadrul procedurii de somație de plată.

22

În aceste condiții, Juzgado de Primera Instancia n. 2 de León (Tribunalul de Primă Instanță nr. 2 din León) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Guvernul spaniol invocă inadmisibilitatea întrebărilor preliminare pentru motivul, pe de o parte, că împrejurarea de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări, și anume un control incomplet al caracterului eventual abuziv al clauzelor contractului de credit în cursul procedurii de somație de plată, ar fi ipotetică, dat fiind că în cadrul acelei proceduri instanța a efectuat un control din oficiu, conform articolului 815 alineatul 4 din LEC modificată. Pe de altă parte, potrivit acestui guvern, examinarea cuantificării corecte a sumei solicitate de Investcapital nu ar necesita efectuarea unui control al caracterului eventual abuziv al clauzelor contractului de credit, în sensul Directivei 93/13.

24

În această privință, trebuie amintit că numai instanța națională sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei principale, pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În cazul în care întrebările adresate au ca obiect interpretarea sau validitatea unei norme de drept al Uniunii, Curtea este în principiu obligată să se pronunțe. Rezultă că o întrebare preliminară referitoare la dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei astfel de întrebări numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2023, International Protection Appeals Tribunal și alții (Atentat în Pakistan) (C‑756/21, EU:C:2023:523), punctele 35 și 36].

25

Or, în speță, pe de o parte, decizia de trimitere descrie în mod suficient cadrul juridic și factual al cauzei principale, iar indicațiile furnizate de instanța de trimitere permit să se determine întinderea întrebărilor adresate.

26

Pe de altă parte, revine exclusiv instanței de trimitere sarcina de a stabili dacă controlul caracterului eventual abuziv al clauzelor contractului de credit în cadrul procedurii de somație de plată poate fi considerat complet și dacă, pentru a se asigura că suma solicitată în cadrul procedurii de executare a fost corect cuantificată, este necesară sau nu o verificare prealabilă a caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit.

27

În aceste condiții, cererea de decizie preliminară trebuie să fie considerată admisibilă.

28

Prin intermediul primei părți a primei întrebări și al primei părți a celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, citit în lumina principiului efectivității, se opune unei reglementări naționale care, ca urmare a decăderii, nu permite instanței sesizate cu executarea unei somații de plată să controleze, din oficiu sau la cererea consumatorului, caracterul eventual abuziv al clauzelor cuprinse într‑un contract de credit încheiat între un profesionist și un consumator atunci când un asemenea control a fost deja efectuat de o instanță în stadiul procedurii de somație de plată, însă există motive să se considere că acesta a fost incomplet.

29

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, astfel cum reiese din jurisprudența constantă a Curții, Directiva 93/13 și în special articolul 7 alineatul (1) din aceasta coroborat cu al douăzeci și patrulea considerent al acestei directive impun statelor membre să prevadă mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către un profesionist (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 octombrie 2015, BBVA,C‑8/14, EU:C:2015:731, punctul 19, și Hotărârea din 31 martie 2022, Lombard Lízing,C‑472/20, EU:C:2022:242, punctul 36, precum și jurisprudența citată).

30

Deși Curtea deja a delimitat astfel, în mai multe rânduri, modul în care instanța națională trebuie să asigure protecția drepturilor conferite consumatorilor de această directivă, nu este mai puțin adevărat că, în principiu, dreptul Uniunii nu armonizează procedurile aplicabile examinării caracterului pretins abuziv al unei clauze contractuale și că acestea țin, prin urmare, de ordinea juridică internă a statelor membre, în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urmă, cu condiția totuși ca ele să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare supuse dreptului intern (principiul echivalenței) și să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii (principiul efectivității) (a se vedea în special Hotărârea din 17 mai 2022, Ibercaja Banco,C‑600/19, EU:C:2022:394, punctul 39 și jurisprudența citată).

31

În ceea ce privește principiul efectivității, singurul care face obiectul întrebărilor instanței de trimitere, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, fiecare caz în care se ridică problema dacă o prevedere procedurală internă face imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului Uniunii trebuie analizat ținând cont de locul pe care respectiva prevedere îl ocupă în cadrul procedurii în ansamblul său, de desfășurarea acesteia și de particularitățile sale în fața diverselor autorități naționale [Hotărârea din 22 septembrie 2022, Vicente (Acțiune în plata onorariilor de avocat), C‑335/21, EU:C:2022:720, punctul 55 și jurisprudența citată].

32

În speță, din dosarul prezentat Curții reiese că, în sistemul procedural spaniol, procedura de somație de plată, prevăzută la articolul 815 din LEC, a fost modificată prin Legea 42/2015 pentru a permite ca instanța să controleze din oficiu caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale în raport cu Directiva 93/13.

33

Astfel cum reiese din decizia de trimitere, o cerere de somație de plată, întemeiată pe un contract încheiat între un profesionist și un consumator, este, conform articolului 815 alineatul 4 din LEC modificată, notificată de grefier instanței în vederea efectuării unui control din oficiu al eventualului caracter abuziv al oricărei clauze contractuale pe care se întemeiază cererea sau care determină suma exigibilă. Dacă consideră că una dintre clauzele vizate poate fi abuzivă, instanța invită părțile să depună observații. După ascultarea părților, ea se pronunță prin ordonanță, stabilind, dacă este cazul, consecințele pe care le determină constatarea caracterului abuziv al clauzelor examinate. Ordonanța poate fi atacată cu apel. Dacă consideră că nu există clauze abuzive, instanța face o declarație în acest sens, iar grefierul adresează o somație debitorului.

34

Potrivit articolului 816 alineatul 1 din LEC modificată, dacă debitorul nu se conformează somației de plată sau nu compare în fața instanței, grefierul emite o decizie motivată de închidere a procedurii de somație de plată, care constituie titlu executoriu. Această decizie reprezintă, în conformitate cu articolul 556 din LEC, o decizie procesuală care nu poate fi contestată pentru motive întemeiate pe caracterul potențial abuziv al clauzelor contractuale.

35

Instanța de trimitere precizează că faptul că legiuitorul spaniol a prevăzut o examinare a caracterului potențial abuziv al clauzelor contractuale în cadrul procedurii de somație de plată, iar nu cu ocazia executării deciziei grefierului emise la capătul unei astfel de proceduri dovedește intenția de a impune ca acest control să fie efectuat, sub sancțiunea decăderii, în cadrul unei proceduri anterioare celei de executare a unei asemenea somații. Consumatorul ar fi, așadar, decăzut din dreptul de a solicita un atare control cu ocazia executării unei somații de plată, acest control neputând fi efectuat nici din oficiu de instanță.

36

În speță, deși nu se contestă că un asemenea control a avut loc în cadrul procedurii de somație de plată, această instanță are totuși îndoieli cu privire la caracterul efectiv al acestuia, având în vedere documentația prezentată în susținerea cererii de somație de plată, pe care o consideră insuficientă pentru a‑i fi permis instanței să stabilească modul în care a fost determinat cuantumul creanței solicitate. În aceste condiții, instanța menționată ridică problema dacă articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, citit în lumina principiului efectivității, impune instanței de executare să controleze caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale, în pofida normelor procedurale naționale care prevăd decăderea din dreptul de a efectua un act de procedură la expirarea termenului stabilit în acest sens.

37

În această privință, trebuie să se arate de la bun început că împrejurarea că controlul caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale este prevăzut numai în cadrul procedurii de somație de plată, iar nu și cu ocazia executării somației emise la capătul acestei proceduri, nu constituie în sine o atingere adusă principiului efectivității.

38

Astfel, după cum reiese din jurisprudența Curții, respectarea acestui principiu este asigurată atunci când sistemul procedural național prevede, în cadrul procedurii de somație de plată sau în cel al procedurii de executare a somației de plată, un control din oficiu al naturii potențial abuzive a clauzelor cuprinse în contractul vizat de aceste proceduri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC,C‑49/14, EU:C:2016:98, punctul 46).

39

Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia de a preciza că, pentru a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca hotărârile judecătorești rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor prevăzute pentru exercitarea acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate (Hotărârea din 17 mai 2022, Ibercaja Banco,C‑600/19, EU:C:2022:394, punctul 41 și jurisprudența citată).

40

În ceea ce privește decăderea cauzată de expirarea anumitor termene de procedură, reiese din jurisprudența Curții că termenele rezonabile de introducere a acțiunilor stabilite, sub sancțiunea decăderii, în interesul securității juridice nu sunt de natură să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii dacă astfel de termene sunt suficiente din punct de vedere material pentru a permite consumatorului să pregătească și să formuleze o cale de atac efectivă (Hotărârea din 9 iulie 2020, Raiffeisen Bank și BRD Groupe Société Générale, C‑698/18 și C‑699/18, EU:C:2020:537, punctul 62, precum și jurisprudența citată).

41

În speță, nu durata termenelor stabilite consumatorului pentru a‑și valorifica, în cadrul procedurii de somație de plată, drepturile pe care i le conferă Directiva 93/13 sunt cele care suscită îndoielile instanței de trimitere, ci principiul decăderii care intervine la expirarea acestor termene și, prin urmare, imposibilitatea care decurge din aceasta pentru instanța menționată de a examina, din oficiu sau la cererea consumatorului caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale în cadrul procedurii de executare a somației de plată.

42

În această privință, trebuie amintit că, în contextul unei proceduri de executare ipotecară în care instanța era obligată să examineze din oficiu caracterul potențial abuziv al clauzelor contractuale la momentul deschiderii acestei proceduri, acest control neputând fi efectuat în etapele ulterioare ale procedurii menționate, Curtea a statuat că protecția asigurată de Directiva 93/13 nu era garantată decât dacă instanța națională indică în mod explicit în decizia sa de autorizare a executării ipotecare că a efectuat o examinare din oficiu a caracterului abuziv al clauzelor titlului aflat la originea procedurii de executare ipotecară, că această examinare, motivată cel puțin în mod sumar, nu a evidențiat existența niciunei clauze abuzive și că, în lipsa unei contestații în termenul stabilit de dreptul național, consumatorul va fi decăzut din dreptul de invocare a caracterului eventual abuziv al acestor clauze (Hotărârea din 17 mai 2022, Ibercaja Banco,C‑600/19, EU:C:2022:394, punctul 51).

43

Reiese de asemenea din jurisprudență că, în ipoteza în care, cu ocazia unei examinări anterioare a unui contract în litigiu care a condus la adoptarea unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, instanța națională s‑a limitat să examineze din oficiu, în raport cu Directiva 93/13, una sau unele dintre clauzele acestui contract, această directivă impune unei instanțe, sesizată în mod legal în cadrul unei proceduri ulterioare, să aprecieze, la cererea părților sau din oficiu, atunci când dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, caracterul eventual abuziv al celorlalte clauze din contractul menționat. Astfel, în lipsa unui asemenea control, protecția consumatorului s‑ar dovedi a fi incompletă și insuficientă și nu ar constitui un mijloc nici adecvat, nici eficient pentru a preveni utilizarea acestui tip de clauze în continuare, contrar prevederilor articolului 7 alineatul (1) din această directivă (Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Banco Primus,C‑421/14, EU:C:2017:60, punctul 52 și jurisprudența citată).

44

În ceea ce privește în special motivarea care incumbă instanței care a efectuat examinarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, Curtea a statuat că această motivare trebuie să permită instanței sesizate cu o cale de atac ulterioară să identifice, pe de o parte, clauzele sau părțile de clauze care au fost examinate în raport cu Directiva 93/13 în cadrul unei prime proceduri și, pe de altă parte, rațiunile, fie și sumar prezentate, pentru care instanța sesizată în cadrul acestei prime proceduri a apreciat că aceste clauze sau părți de clauze nu aveau caracter abuziv (a se vedea în acest sens Ordonanța din 18 decembrie 2023, Eurobank Bulgaria, C‑231/23, EU:C:2023:1008, punctul 34).

45

Rezultă din cele ce precedă că controlul exercitat de o instanță cu privire la caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale cuprinse într‑un contract încheiat între un consumator și un profesionist este conform cu principiul efectivității din perspectiva Directivei 93/13, pe de o parte, dacă consumatorul este informat cu privire la existența acestui control și la consecințele pe care pasivitatea sa le determină în materie de decădere din dreptul de invocare a caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale și, pe de altă parte, dacă decizia luată în urma controlului menționat este motivată în mod suficient pentru a permite identificarea clauzelor examinate cu această ocazie și rațiunile, fie și sumare, pentru care instanța a apreciat că aceste clauze nu au caracter abuziv. O hotărâre judecătorească ce îndeplinește aceste cerințe poate să aibă efectul de a împiedica efectuarea unui nou control al caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale în cadrul unei proceduri ulterioare.

46

În speță, din dosarul prezentat Curții reiese că, în cadrul procedurii de somație de plată, instanța a examinat din oficiu, în temeiul obligației care îi incumbă în conformitate cu LEC modificată, clauzele contractului de credit și, având îndoieli cu privire la caracterul eventual abuziv al acestor clauze, a invitat părțile să formuleze observații în această privință. Consumatorul nu a răspuns la această invitație și nici nu a declarat apel împotriva ordonanței pronunțate de instanță cu privire la lipsa constatării existenței unor astfel de clauze, în urma căreia grefierul a emis o somație de plată. Rezultă de asemenea că consumatorul nu a formulat opoziție împotriva acestei somații, astfel încât decizia grefierului din 9 iulie 2019 constituie decizia prin care se închide procedura de somație de plată.

47

Pe de altă parte, trebuie arătat de asemenea că din decizia de trimitere nu reiese că eventuale constrângeri procedurale ar fi putut descuraja consumatorul să își valorifice drepturile în cadrul procedurii de somație de plată.

48

În consecință, având în vedere jurisprudența amintită la punctele 42 și 44 din prezenta hotărâre, sub rezerva, pe de o parte, ca consumatorul să fi avut cunoștință de existența controlului caracterului potențial abuziv al clauzelor contractuale efectuat din oficiu în cadrul procedurii de somație de plată și de consecințele determinate de pasivitatea sa și, pe de altă parte, ca ordonanța pronunțată de instanță în urma acestui control să fie motivată suficient, controlul efectuat de aceasta în cadrul procedurii menționate pare să răspundă cerinței efectivității în raport cu articolul 7 din Directiva 93/13, aspect a cărui verificare revine însă instanței de trimitere.

49

Trebuie amintit totodată că consumatorului îi era permis, în cazul în care ar fi considerat că are motive întemeiate să o facă, să conteste, în termenele care îi erau stabilite în acest scop, lipsa caracterului abuziv al clauzelor contractului în cadrul căii de atac formulate împotriva hotărârii judecătorești adoptate de instanță în cadrul procedurii de somație de plată.

50

În observațiile sale scrise, Comisia Europeană apreciază că decizia grefierului prin care s‑a închis procedura de somație de plată este lipsită de orice motivare, astfel încât ea nu poate determina decăderea în privința controlului caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale.

51

Cu toate acestea, având în vedere principiul autonomiei procedurale, amintit la punctul 30 din prezenta hotărâre, statele membre continuă să fie libere să își organizeze sistemul procedural astfel încât un control în temeiul Directivei 93/13 să poată fi efectuat nu numai cu ocazia deciziei prin care se închide o procedură de somație de plată, ci și în orice moment al acestei proceduri, cu condiția să fie efectuat de o instanță și să fie conform cu principiul efectivității. Din moment ce în sistemul procedural spaniol un atare control intervine în cursul unei asemenea proceduri, împrejurarea că el nu mai poate fi efectuat în cadrul procedurii de executare a somației de plată nu este în sine de natură să aducă atingere efectivității acestei directive.

52

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la prima parte a primei întrebări și la prima parte a celei de a doua întrebări că articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, citit în lumina principiului efectivității, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care, ca urmare a decăderii, nu permite instanței sesizate cu executarea unei somații de plată să controleze, din oficiu sau la cererea consumatorului, caracterul eventual abuziv al clauzelor cuprinse într‑un contract de credit încheiat între un profesionist și un consumator atunci când un astfel de control a fost deja efectuat de o instanță în stadiul procedurii de somație de plată, sub rezerva ca această instanță să fi identificat în decizia sa clauzele care au făcut obiectul acestui control, să fi expus, fie și sumar, rațiunile pentru care aceste clauze nu aveau caracter abuziv și să fi indicat că, în lipsa exercitării în termenul stabilit a căilor de atac prevăzute de dreptul național împotriva acestei decizii, consumatorul va fi decăzut din dreptul de invocare a caracterului eventual abuziv al clauzelor menționate.

53

Prin intermediul celei de a doua părți a primei întrebări și al celei de a doua părți a celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, citit în lumina principiului efectivității, se opune unei reglementări naționale care nu permite instanței sesizate cu executarea unei somații de plată să adopte din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili elementele de fapt și de drept necesare în vederea controlării caracterului eventual abuziv al clauzelor cuprinse într‑un contract de credit încheiat între un profesionist și un consumator.

54

Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că aceste întrebări se justifică numai dacă, în urma analizei care trebuie efectuată de instanța de trimitere în raport cu prima parte a primei întrebări și cu prima parte a celei de a doua întrebări, aceasta ajunge la concluzia că controlul efectuat în stadiul procedurii de somație de plată nu îndeplinește cerințele principiului efectivității în raport cu Directiva 93/13 și că îi revine ei, în consecință, sarcina de a efectua un nou control.

55

Pentru a răspunde la a doua parte a acestor întrebări, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că un consumator se află într‑o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește atât puterea sa de negociere, cât și nivelul său de informare (a se vedea printre altele în acest sens Hotărârea din 4 mai 2023, BRD Groupe Société Générale și Next Capital Solutions, C‑200/21, EU:C:2023:380, punctul 24, precum și jurisprudența citată).

56

Situația de inegalitate dintre consumator și profesionist nu poate fi, prin urmare, compensată decât printr‑o intervenție pozitivă exterioară părților la contract (a se vedea în special Hotărârea din 11 martie 2020, Lintner,C‑511/17, EU:C:2020:188, punctul 25 și jurisprudența citată).

57

Dacă instanța de trimitere ajunge la concluzia că, în lipsa unui control efectiv efectuat în stadiul procedurii de somație de plată, îi revine sarcina de a efectua ea însăși controlul caracterului eventual abuziv al clauzelor cuprinse în contractul de credit, ea trebuie să beneficieze de posibilitatea de a lua din oficiu măsurile de cercetare judecătorească necesare în acest scop [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2022, Vicente (Acțiune în plata onorariului de avocat), C‑335/21, EU:C:2022:720, punctul 73 și jurisprudența citată].

58

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua parte a primei întrebări și la a doua parte a celei de a doua întrebări că articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, citit în lumina principiului efectivității, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care nu permite instanței sesizate cu executarea unei somații de plată să adopte din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili elementele de fapt și de drept necesare în vederea controlării caracterului eventual abuziv al clauzelor cuprinse într‑un contract de credit încheiat între un profesionist și un consumator atunci când controlul efectuat de instanța competentă în stadiul procedurii de somație de plată nu îndeplinește cerințele principiului efectivității în raport cu această directivă.

59

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară: