–

pentru MOL Magyar Olaj- és Gázipari Nyrt., de G. Kutai, D. Petrányi și Sz. Szendrő, ügyvédek;

–

pentru Mercedes‑Benz Group AG, de K. Hetényi, M. Kovács și A. Turi, ügyvédek, și de M. Kocí și C. von Köckritz, Rechtsanwälte;

–

pentru guvernul ceh, de M. Smolek, A. Edelmannová și J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de V. Bottka, G. Meessen și S. Noë, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între MOL Magyar Olaj- és Gázipari Nyrt. (denumită în continuare „MOL”), pe de o parte, și Mercedes‑Benz Group AG, pe de altă parte, în legătură cu o cerere formulată de MOL de reparare a prejudiciului pe care consideră că l‑a suferit ca urmare a practicilor anticoncurențiale ale Mercedes‑Benz Group săvârșite cu încălcarea articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4, denumit în continuare „Acordul privind SEE”).

3

Considerentul (7) al Regulamentului (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale („Roma II”) (JO 2007, L 199, p. 40) are următorul cuprins:

„Domeniul de aplicare material și dispozițiile prezentului regulament ar trebui să fie conforme cu [Regulamentul nr. 1215/2012] și instrumentele privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale.”

4

Articolul 6 alineatul (3) litera (a) din acest regulament, intitulat „Concurența neloială și actele care îngrădesc libera concurență”, prevede:

„Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din restrângerea concurenței este legea țării în care piața este sau poate fi afectată.”

5

Considerentele (15) și (16) ale Regulamentului nr. 1215/2012 au următorul cuprins:

6

În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din acest regulament:

„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru.”

7

Articolul 5 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede:

„Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2-7 din [capitolul II].”

8

Capitolul II din Regulamentul nr. 1215/2012, intitulat „Competența”, cuprinde printre altele secțiunea 2, intitulată „Competențe speciale”. Articolul 7 punctul 2 din acest regulament, care figurează în secțiunea 2 menționată, are următorul cuprins:

„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:

[…]

9

MOL, o întreprindere cu sediul în Ungaria, deține participații de control în mai multe filiale cu sediul în diferite state membre, și anume Moltrans Kft., cu sediul în Ungaria, INA d.d., cu sediul în Croația, Panta Distribuzione SpA și Nelsa Srl, cu sediul în Italia, Roth Energie GmbH, cu sediul în Austria, precum și Slovnaft a.s., cu sediul în Slovacia.

10

La 19 iulie 2016, Comisia Europeană a adoptat Decizia C(2016) 4673 final referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.39824 – Camioane) (JO 2017, C 108, p. 6).

11

Prin această decizie, Comisia a constatat existența unei înțelegeri la care au participat Mercedes‑Benz Group și cincisprezece producători internaționali de camioane. Ea a apreciat că această înțelegere, având ca obiect coordonarea prețurilor de catalog brute pentru camioanele de tonaj mediu și mare, constituia o încălcare continuă a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, care interzic înțelegerile și celelalte practici comerciale restrictive. Comisia a considerat că această încălcare a durat între 17 ianuarie 1997 și 18 ianuarie 2011 și s‑a extins la întregul Spațiu Economic European.

12

Filialele MOL au cumpărat în mod indirect sau au luat în leasing un total de 71 de camioane de la Mercedes‑Benz Group pe durata încălcării menționate.

13

MOL a introdus, la 14 octombrie 2019, o acțiune în plata de daune interese împotriva Mercedes‑Benz Group la Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală, Ungaria), în susținerea căreia a pretins că a suferit un prejudiciu egal cu costul suplimentar pe care filialele sale l‑au plătit în mod nejustificat ca urmare a comportamentului anticoncurențial sancționat de Comisie.

14

În cadrul acestei cereri, MOL s‑a întemeiat pe noțiunea de „unitate economică”. Ea a invocat astfel competența internațională a instanțelor maghiare în temeiul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, susținând că sediul său social, ca centru al intereselor economice și patrimoniale ale grupului de întreprinderi, pe care îl formează împreună cu filialele sale, este locul unde s‑a produs „fapta prejudiciabilă”, în sensul acestei dispoziții.

15

Mercedes‑Benz Group a ridicat o excepție de necompetență, contestând posibilitatea ca instanța sesizată să fie competentă în temeiul dispoziției invocate.

16

Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală) a admis această excepție și a considerat că norma de competență specială prevăzută la articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretată în mod strict și nu poate fi aplicată decât dacă există o legătură deosebit de strânsă între instanța sesizată și obiectul litigiului. În această privință, ea a constatat că nu MOL plătise prețurile ridicate în mod artificial, ci filialele sale stabilite în alte state membre ale Uniunii Europene, care au fost, așadar, prejudiciate de denaturarea concurenței în discuție. În ceea ce privește prejudiciul suferit de MOL, acesta prezenta un caracter pur financiar, ceea ce nu permitea asimilarea sediului social al MOL cu locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă, în sensul articolului 7 punctul 2 din acest regulament, și nu era suficient pentru a recunoaște competența instanței maghiare.

17

Decizia acestei instanțe a fost confirmată în apel de Fővárosi Ítélőtábla (Curtea Regională de Apel din Budapesta‑Capitală, Ungaria), care a declarat că, potrivit jurisprudenței Curții, teoria unității economice este aplicabilă numai în scopul stabilirii răspunderii pentru încălcarea dreptului concurenței și că, în esență, partea prejudiciată nu se poate prevala de aceasta în vederea stabilirii instanței competente. Ea arată că, în conformitate cu Hotărârea din 21 mai 2015, CDC Hydrogen Peroxide (C‑352/13, EU:C:2015:335), competența în temeiul articolului 7 punctul 2 din regulamentul menționat trebuie stabilită în funcție de sediul întreprinderii prejudiciate, iar nu de cel al societății‑mamă a acesteia.

18

MOL a formulat recurs la Kúria (Curtea Supremă, Ungaria), prin care a solicitat acestei instanțe anularea ordonanței pronunțate de Fővárosi Ítélőtábla (Curtea Regională de Apel din Budapesta‑Capitală) și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața instanțelor sesizate anterior.

19

MOL a susținut în esență că teoria unității economice este relevantă pentru aprecierea competenței instanțelor maghiare în litigiul principal și că, în calitate de deținătoare exclusivă a controlului grupului de întreprinderi pe care îl formează împreună cu filialele sale, este direct implicată în funcționarea, rentabilă sau deficitară, a acestora din urmă.

20

Mercedes‑Benz Group a răspuns că reclamanta din litigiul principal nu cumpărase niciunul dintre camioanele vizate de înțelegerea în discuție și că, prin urmare, nu suferise niciun prejudiciu. În plus, a arătat că teoria unității economice nu este aplicabilă pentru a stabili competența instanțelor maghiare și că o asemenea abordare nu este susținută de jurisprudența Curții.

21

În această privință, instanța de trimitere arată că jurisprudența Curții permite victimei unei practici anticoncurențiale să introducă o acțiune în repararea prejudiciilor împotriva oricăreia dintre entitățile juridice care formează o unitate economică. Cu toate acestea, Curtea nu s‑ar fi pronunțat încă, în cadrul interpretării articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, cu privire la aspectul dacă teoria unității economice poate fi invocată în mod valabil atunci când această unitate este victima, iar nu autorul încălcării anticoncurențiale.

22

În aceste condiții, Kúria (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „loc unde s‑a produs fapta prejudiciabilă” acoperă sediul social al societății‑mamă care introduce o acțiune în repararea prejudiciilor suferite exclusiv de filialele sale ca urmare a comportamentului anticoncurențial al unui terț, în sensul articolului 101 TFUE, dacă se susține că această societate‑mamă și aceste filiale fac parte din aceeași unitate economică.

24

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, astfel cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii impune să se țină seama nu numai de termenii săi, ci și de contextul în care se înscrie, precum și de obiectivele și de finalitatea urmărite de actul din care aceasta face parte (a se vedea în special Hotărârea din 8 februarie 2024, Inkreal, C‑566/22, EU:C:2024:123, punctul 15).

25

În ceea ce privește termenii articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, din această dispoziție reiese că o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru, în materie delictuală și cvasidelictuală, în fața instanțelor de la „locul unde s‑a produs […] fapta prejudiciabilă”.

26

Curtea a statuat în mod repetat că noțiunea de „loc unde s‑a produs fapta prejudiciabilă”, în sensul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74), care corespunde articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, vizează atât locul materializării prejudiciului, cât și locul unde s‑a produs evenimentul cauzator aflat la originea acestui prejudiciu, astfel încât pârâtul poate fi acționat în justiție, la alegerea reclamantului, în fața instanței de la unul dintre aceste două locuri (Hotărârea din 15 iulie 2021, Volvo și alții, C‑30/20, EU:C:2021:604, punctul 29, precum și jurisprudența citată).

27

Curtea a avut deja ocazia de a preciza în Hotărârea din 29 iulie 2019, Tibor‑Trans (C‑451/18, EU:C:2019:635, punctul 33), care privea aceeași încălcare a normelor de concurență ca cea în discuție în litigiul principal, că, atunci când piața afectată de comportamentul anticoncurențial se află în statul membru pe teritoriul căruia se pretinde că a avut loc prejudiciul invocat, este necesar să se considere că locul materializării prejudiciului, în scopul aplicării articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, se află în acest stat membru (a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Volvo și alții, C‑30/20, EU:C:2021:604, punctul 31).

28

Pe de altă parte, Curtea a statuat că noțiunea de „loc unde s‑a produs fapta prejudiciabilă” nu poate fi interpretată în mod extensiv, până la punctul în care să includă orice loc unde pot fi resimțite consecințele prejudiciabile ale unei fapte care a cauzat deja un prejudiciu survenit efectiv în alt loc. În consecință, ea a precizat că această noțiune nu poate fi interpretată în sensul că include locul în care victima pretinde că a suferit un prejudiciu patrimonial consecutiv unui prejudiciu inițial survenit și suferit de ea în alt stat (Hotărârea din 29 iulie 2019, Tibor‑Trans, C‑451/18, EU:C:2019:635, punctul 28 și jurisprudența citată).

29

Curtea a declarat de asemenea că un prejudiciu care nu este decât consecința indirectă a prejudiciului suferit inițial de alte persoane care au fost în mod direct victime ale prejudiciului materializat în alt loc decât cel în care victima indirectă a suferit ulterior prejudiciul nu poate să constituie temeiul competenței jurisdicționale în temeiul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Tibor‑Trans, C‑451/18, EU:C:2019:635, punctul 29 și jurisprudența citată).

30

Din decizia de trimitere reiese că, în speță, numai filialele, stabilite în diferite state membre, au suferit în mod direct prejudiciul invocat de MOL, și anume costul suplimentar plătit ca urmare a prețurilor ridicate în mod artificial aplicate pentru cumpărarea sau luarea în leasing a celor 71 de camioane în discuție în litigiul principal în urma unor acorduri coluzive care constituie o încălcare unică și continuă a articolului 101 TFUE.

31

Astfel, trebuie constatat că este competentă din punct de vedere internațional și teritorial, în temeiul locului materializării prejudiciului în discuție în litigiul principal, fie instanța în a cărei rază teritorială filiala care se consideră prejudiciată a cumpărat sau a luat în leasing bunurile afectate de acordurile menționate, fie, în cazul unor achiziții sau al unor luări în leasing efectuate de această filială în mai multe locuri, instanța în a cărei rază teritorială se află sediul social al acesteia.

32

Chiar dacă MOL nu a achiziționat ea însăși astfel de camioane și, prin urmare, nici nu a suferit un prejudiciu direct ca urmare a încălcării menționate, ea arată că noțiunea de „loc unde s‑a produs fapta prejudiciabilă” trebuie interpretată în lumina noțiunii de „unitate economică” utilizată în dreptul concurenței.

33

În această privință, trebuie să se constate că se consideră în general că o societate‑mamă și filiala sa formează o unitate economică atunci când, în esență, aceasta din urmă este supusă unei influențe decisive exercitate de prima și nu acționează în mod autonom (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 aprilie 2017, Akzo Nobel și alții/Comisia, C‑516/15 P, EU:C:2017:314, punctele 52 și 53, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2021, Sumal, C‑882/19, EU:C:2021:800, punctul 43).

34

Într‑o atare situație, grupul va fi considerat în totalitatea sa ca fiind o „întreprindere” vizată de normele de drept al concurenței, care trebuie să fie respectate de membrii grupului, ca un tot unitar, în contextul unei răspunderi solidare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2021, Sumal, C‑882/19, EU:C:2021:800, punctele 39-44 și jurisprudența citată).

35

În speță, MOL susține că, în măsura în care încălcarea dreptului concurenței determină o răspundere solidară în cadrul unității economice în ansamblul său, ar trebui să se impună o aplicare inversată a aceluiași principiu în cazul unei cereri în repararea prejudiciului ce rezultă dintr-o încălcare a dreptului concurenței care afectează un membru al unității economice.

36

Potrivit MOL, noțiunea de „unitate economică” nu poate avea o semnificație diferită în funcție de aspectul dacă întreprinderea în cauză are calitatea de reclamant sau de pârât. În consecință, locul sediului social al societății‑mamă ar trebui considerat ca fiind „locul materializării prejudiciului” în scopul aplicării articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, chiar dacă prejudiciul direct a fost suferit exclusiv de filialele acestei societăți.

37

După cum susține avocatul general la punctele 71-73 din concluzii, este necesar să se arate, mai întâi, că argumentația invocată de MOL nu este susținută de jurisprudența Curții. În continuare, ea se află în contradicție cu principiile care stau la baza normei de competență prevăzute la articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, și anume cu obiectivele de proximitate și de previzibilitate a normelor de competență, precum și de coerență între instanța competentă și legea aplicabilă. În sfârșit, posibilitatea de a solicita repararea prejudiciului cauzat de o încălcare a dreptului concurenței nu este împiedicată de inaplicabilitatea teoriei unității economice în vederea stabilirii „locului materializării prejudiciului” în scopul aplicării articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, în condiții precum cele în discuție în litigiul principal.

38

În ceea ce privește obiectivele de proximitate și de previzibilitate a normelor de competență, reiese din jurisprudența Curții, pe de o parte, că instanțele statului membru în care se situează piața afectată sunt cel mai bine plasate pentru a examina astfel de acțiuni în despăgubire și, pe de altă parte, că un operator economic care se dedă la comportamente anticoncurențiale se poate aștepta în mod rezonabil să fie acționat în justiție în fața instanțelor de la locul unde comportamentele sale au denaturat normele unei concurențe sănătoase (Hotărârea din 29 iulie 2019, Tibor‑Trans, C‑451/18, EU:C:2019:635, punctul 34).

39

În plus, în conformitate cu considerentul (15) al Regulamentului nr. 1215/2012, normele de competență ar trebui să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată în general de domiciliul pârâtului în temeiul articolului 4 din acest regulament.

40

În ceea ce privește obiectivul de coerență între instanța competentă și legea aplicabilă, Curtea a declarat că o stabilire potrivit căreia locul materializării prejudiciului se află pe piața afectată este de asemenea conformă cu cerințele de coerență prevăzute în considerentul (7) al Regulamentului nr. 864/2007, în măsura în care, potrivit articolului 6 alineatul (3) litera (a) din acest regulament, legea aplicabilă în cazul unor acțiuni în despăgubire în legătură cu un act ce restrânge concurența este legea țării în care piața este sau poate fi afectată (Hotărârea din 15 iulie 2021, Volvo și alții, C‑30/20, EU:C:2021:604, punctele 31 și 32, precum și jurisprudența citată).

41

În ceea ce privește, în plus, argumentul referitor la obstacolul în calea posibilității de a solicita repararea prejudiciului ce rezultă dintr‑o încălcare a dreptului concurenței, care ar rezulta din inaplicabilitatea noțiunii de „unitate economică” pentru a determina „locul materializării prejudiciului”, în sensul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, trebuie să se constate, astfel cum a procedat domnul avocat general la punctul 97 din concluzii, că normele de competență nu împiedică pretinsele victime ale unui comportament anticoncurențial să își valorifice dreptul la despăgubire.

42

Potrivit normei principale a instanței competente care reiese din Regulamentul nr. 1215/2012, este întotdeauna posibil ca victimele unei astfel de încălcări să sesizeze instanța de la domiciliul autorului încălcării, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din acest regulament.

43

Cu toate acestea, astfel cum s‑a amintit la punctul 27 din prezenta hotărâre, articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 permite sesizarea, în cadrul pieței afectate de acorduri coluzive privind stabilirea și majorarea prețurilor bunurilor, fie a instanței în a cărei rază teritorială întreprinderea care se consideră prejudiciată a cumpărat bunurile afectate de acordurile respective, fie, în cazul unor achiziții efectuate de această întreprindere în mai multe locuri, a instanței în a cărei rază teritorială se află sediul social al acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Volvo și alții, C‑30/20, EU:C:2021:604, punctul 43).

44

Prin urmare, obiectivele de proximitate și de previzibilitate a normelor de competență și de coerență între instanța competentă și legea aplicabilă, precum și lipsa unui obstacol în calea posibilității de a se solicita repararea prejudiciului ce rezultă dintr‑o încălcare a dreptului concurenței care afectează un membru al unității economice se opun unei aplicări inversate a noțiunii de „unitate economică” pentru a determina locul materializării prejudiciului, în scopul aplicării articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012.

45

În plus, Curtea a statuat că obiectivul securității juridice impune ca instanța națională sesizată să se poată pronunța cu ușurință asupra propriei competențe, fără a fi constrânsă să efectueze o examinare pe fond a cauzei (Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Kolassa, C‑375/13, EU:C:2015:37, punctul 61, și Hotărârea din 8 februarie 2024, Inkreal, C‑566/22, EU:C:2024:123, punctul 27).

46

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „loc unde s‑a produs fapta prejudiciabilă” nu acoperă sediul social al societății‑mamă care introduce o acțiune în repararea prejudiciilor suferite exclusiv de filialele sale ca urmare a comportamentului anticoncurențial al unui terț, care constituie o încălcare a articolului 101 TFUE, chiar dacă se susține că această societate‑mamă și aceste filiale fac parte din aceeași unitate economică.

47

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere ridică în esență problema pertinenței, în vederea aplicării articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, a împrejurării că, la momentul achiziționării anumitor mărfuri care au făcut obiectul unei încălcări a articolului 101 TFUE, filialele în cauză nu erau încă controlate de societatea‑mamă.

48

Este necesar să se arate că această întrebare pornește de la premisa potrivit căreia articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 ar putea fi interpretat în sensul că noțiunea de „loc unde s‑a produs fapta prejudiciabilă” poate viza sediul social al societății‑mamă care introduce o acțiune în repararea prejudiciilor directe suferite de filialele sale ca urmare a comportamentului anticoncurențial al unui terț.

49

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

50

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

trebuie interpretat în sensul că

noțiunea de „loc unde s‑a produs fapta prejudiciabilă” nu acoperă sediul social al societății‑mamă care introduce o acțiune în repararea prejudiciilor suferite exclusiv de filialele sale ca urmare a comportamentului anticoncurențial al unui terț, care constituie o încălcare a articolului 101 TFUE, chiar dacă se susține că această societate‑mamă și aceste filiale fac parte din aceeași unitate economică.