This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62022CC0652
Opinion of Advocate General Collins delivered on 7 March 2024.###
Concluziile avocatului general A. M. Collins prezentate la 7 martie 2024.
Concluziile avocatului general A. M. Collins prezentate la 7 martie 2024.
ECLI identifier: ECLI:EU:C:2024:212
Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL ANTHONY COLLINS
prezentate la 7 martie 2024(1)
Cauza C‑652/22
Kolin Inșaat Turizm Sanayi ve Ticaret A.Ș.
împotriva
Državna komisija za kontrolu postupaka javne nabave,
interveniente:
HŽ Infrastruktura d.o.o.,
Strabag AG,
Strabag d.o.o.,
Strabag Rail a.s.
[cerere de decizie preliminară formulată de Visoki upravni sud Republike Hrvatske (Curtea Administrativă de Apel, Croația)]
„Trimitere preliminară – Achiziții publice în sectoarele apei, energiei, transportului și serviciilor poștale – Directiva 2014/25/UE – Articolul 43 – Accesul operatorilor economici stabiliți într‑o țară terță care nu a încheiat cu Uniunea Europeană un acord internațional privind achizițiile publice – Depunerea ofertelor – Posibilitatea ca un ofertant să furnizeze dovezi suplimentare privind calificările sale tehnice și profesionale după expirarea termenului de depunere a ofertelor – Principiului egalității de tratament”
I. Introducere
1. Prezenta cerere de decizie preliminară formulată de Visoki upravni sud Republike Hrvatske (Curtea Administrativă de Apel, Croația) oferă Curții de Justiție oportunitatea de a clarifica împrejurările în care, după expirarea termenului de depunere a ofertelor, autoritățile contractante pot solicita corecturi sau clarificări din partea ofertanților. Totuși, înainte de a profita de această oportunitate, Curtea trebuie să se pronunțe mai întâi asupra a două probleme de drept legate de admisibilitatea trimiterii preliminare. Operatorii economici stabiliți în țări terțe cu care Uniunea Europeană nu a încheiat un acord internațional privind achizițiile publice(2) au dreptul de a participa la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice în Uniunea Europeană? În cazul unui răspuns afirmativ, statele membre pot stabili condițiile în care operatorii respectivi pot proceda astfel sau revine în mod exclusiv Uniunii Europene sarcina de a decide în această privință?
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii Europene
1. Directiva 2014/25/UE
2. Considerentul (27) al Directivei 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ(3) are următorul cuprins:
„Prin Decizia 94/800/CE a Consiliului(4) a fost aprobat Acordul privind achizițiile publice al Organizației Mondiale a Comerțului AAP. Obiectivul AAP este de a institui un cadru multilateral de drepturi și obligații echilibrate referitoare la contractele de achiziții publice în scopul de a realiza liberalizarea și expansiunea comerțului mondial. Pentru contractele reglementate de anexele 3, 4 și 5 și de notele generale la apendicele I al Uniunii Europene la AAP, precum și de alte acorduri internaționale pertinente obligatorii pentru Uniune, entitățile contractante ar trebui să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul respectivelor acorduri prin aplicarea prezentei directive operatorilor economici din țările terțe semnatare ale acordurilor.”
3. Articolul 36 alineatul (1) din Directiva 2014/25, intitulat „Principii aplicabile achizițiilor”, prevede:
„Entitățile contractante îi tratează pe operatorii economici în mod egal și fără discriminare și acționează într‑un mod transparent și proporțional.
[…]”
4. Potrivit articolului 43 din Directiva 2014/25, intitulat „Condiții referitoare la AAP și la alte acorduri internaționale”:
„În măsura în care intră sub incidența anexelor 3, 4 și 5 și a notelor generale la apendicele I al Uniunii Europene la AAP și a celorlalte acorduri internaționale care prevăd obligații în sarcina Uniunii, entitățile contractante în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) acordă lucrărilor, produselor, serviciilor și operatorilor economici ai semnatarilor acestor acorduri un tratament nu mai puțin favorabil decât tratamentul acordat lucrărilor, produselor, serviciilor și operatorilor economici din Uniune.”
5. Articolul 76 alineatul (4) din Directiva 2014/25 prevede:
„În cazul în care informațiile sau documentele care trebuie să fie depuse de către operatorii economici sunt sau par a fi incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, entitățile contractante pot, cu excepția unor dispoziții contrare din dreptul intern de punere în aplicare a prezentei directive, să solicite operatorilor economici în cauză să prezinte, să suplimenteze, să clarifice sau să completeze informațiile sau documentele relevante într‑un termen adecvat, cu condiția ca astfel de solicitări să fie realizate respectând pe deplin principiile egalității de tratament și transparenței.”
6. Articolul 86 din Directiva 2014/25, intitulat „Relații cu țări terțe în ceea ce privește contractele de lucrări, produse și servicii”, prevede:
„(1) Statele membre informează Comisia despre orice dificultăți de ordin general, întâmpinate și semnalate de întreprinderile lor în fapt sau în drept, în ceea ce privește obținerea contractelor de servicii în țări terțe.
(2) Comisia raportează Consiliului la 18 aprilie 2019 și ulterior periodic cu privire la deschiderea contractelor de servicii în țări terțe și la progresul negocierilor cu aceste țări în această privință, în special în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
(3) Comisia încearcă, intervenind pe lângă țările terțe interesate, să remedieze orice situație în care constată, fie pe baza rapoartelor menționate la alineatul (2), fie pe baza altor informații, că, în contextul atribuirii de contracte de achiziții de servicii, o țară terță:
(a) nu acordă întreprinderilor din Uniune acces efectiv, comparabil cu cel acordat de Uniune întreprinderilor din acea țară terță;
(b) nu acordă întreprinderilor din Uniune beneficiul tratamentului național sau aceleași posibilități de concurență ca și cele disponibile întreprinderilor naționale sau
(c) acordă întreprinderilor din alte țări terțe un tratament mai favorabil decât întreprinderilor din Uniune.
(4) Statele membre informează Comisia cu privire la orice dificultăți întâmpinate și raportate de întreprinderile lor în fapt sau în drept și care sunt datorate nerespectării dispozițiilor dreptului internațional al muncii enumerate în anexa XIV, în cazul în care aceste întreprinderi au încercat să obțină contracte în țări terțe.
(5) În condițiile menționate la alineatele (3) și (4), Comisia poate propune Consiliului, în orice moment, să adopte un act de punere în aplicare, să suspende sau să restrângă atribuirea contractelor de servicii pe o perioadă care urmează a fi prevăzută în actul de punere în aplicare respectiv:
(a) întreprinderilor guvernate de legislația țării terțe respective;
(b) întreprinderilor afiliate la întreprinderile specificate la litera (a) și care au sediul oficial în Uniune, dar care nu au legătură directă și efectivă cu economia unui stat membru;
(c) întreprinderilor care prezintă oferte care au ca obiect servicii originare din țara terță respectivă.
Consiliul hotărăște, cu majoritate calificată, cât mai curând posibil.
Comisia poate propune măsurile respective din proprie inițiativă sau la cererea unui stat membru.
(6) Prezentul articol nu aduce atingere angajamentelor Uniunii față de țările terțe, care derivă din acorduri internaționale privind achizițiile publice, în special în cadrul OMC.”
2. Directiva 2014/24/UE
7. Articolul 59 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE(5), intitulat „Documentul european de achiziție unic”, prevede:
„(1) La momentul depunerii cererilor de participare sau a ofertelor, autoritățile contractante acceptă documentul european de achiziție unic (DEAU), constând într‑o declarație pe propria răspundere actualizată ca dovadă preliminară în locul certificatelor eliberate de către autoritățile publice sau de către terțe părți care confirmă că operatorul economic în cauză îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:
(a) nu se află în una dintre situațiile menționate la articolul 57 în care operatorii economici sunt sau pot fi excluși;
(b) îndeplinește criteriile de selecție relevante care au fost stabilite în conformitate cu articolul 58;
(c) dacă este cazul, respectă regulile și criteriile obiective care au fost stabilite în conformitate cu articolul 65.
În cazul în care operatorul economic se bazează pe capacitățile altor entități, în conformitate cu articolul 63, DEAU include, de asemenea, informațiile menționate la primul paragraf de la prezentul alineat cu privire la entitățile respective.
DEAU constă într‑o declarație oficială a operatorului economic, potrivit căreia nu se aplică motivul relevant de excludere și/sau este îndeplinit criteriul de selecție relevant, și furnizează informațiile relevante solicitate de către autoritatea contractantă. Pe lângă acestea, DEAU identifică autoritatea publică sau partea terță responsabilă cu întocmirea documentelor justificative și conține o declarație oficială care să ateste că operatorul economic va putea să furnizeze, la cerere și fără întârziere, documentele justificative respective.
[…]
(4) O autoritate contractantă poate cere ofertanților și candidaților, în orice moment în timpul procedurii, să depună toate sau o parte dintre documentele justificative dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii.
Înainte de atribuirea contractului, cu excepția situațiilor în care contractele se bazează pe acorduri‑cadru, în cazul în care astfel de contracte sunt încheiate în conformitate cu articolul 33 alineatul (3) sau articolul 33 alineatul (4) litera (a), autoritatea contractantă îi solicită ofertantului căruia a decis să îi atribuie contractul să prezinte documente justificative actualizate, în conformitate cu articolul 60 și, după caz, cu articolul 62. Autoritatea contractantă poate invita operatorii economici să completeze sau să clarifice certificatele primite în temeiul articolelor 60 și 62.”
3. Dreptul internațional
8. La 12 septembrie 1963 a fost încheiat Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia (denumit în continuare „acordul de asociere”(6). La 23 noiembrie 1970, Comunitatea Economică Europeană și Turcia au semnat un protocol suplimentar (denumit în continuare „protocolul adițional”)(7). Deși aceste acorduri nu prevăd participarea operatorilor economici la procedurile de achiziții publice, potrivit articolului 41 alineatul (1) din protocolul adițional, părțile contractante se abțin să introducă în relațiile dintre ele noi restricții privind libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor.
9. La 22 decembrie 1995, Consiliul de asociere CE‑Turcia instituit prin acordul de asociere a adoptat Decizia nr. 1/95 privind punerea în aplicare a etapei finale a uniunii vamale(8). Articolul 48 din Decizia nr. 1/95 prevede că, cât mai curând posibil după data intrării sale în vigoare, Consiliul de asociere stabilește o dată de începere a negocierilor privind deschiderea reciprocă a piețelor respective de achiziții publice ale părților, iar ulterior examinează anual progresele înregistrate în acest domeniu.
10. La 11 aprilie 2000, Consiliul de asociere a adoptat Decizia nr. 2/2000 privind inițierea negocierilor în vederea liberalizării serviciilor și a deschiderii reciproce a achizițiilor publice între Comunitate și Turcia(9). Aceste negocieri încă nu s‑au încheiat(10). Spre deosebire de Uniunea Europeană, Turcia nu este parte la AAP.
B. Dreptul croat
11. Articolul 3 alineatul (8) din Zakon o javnoj nabavi(11) (Legea privind achizițiile publice) prevede:
„Operator economic înseamnă orice persoană fizică sau juridică, inclusiv o sucursală, o entitate publică sau un grup de astfel de persoane sau entități, inclusiv orice asociere temporară a acestora, care oferă execuția de lucrări sau o lucrare, furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii pe piață.”
12. Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Legea privind achizițiile publice:
„La aplicarea prezentei legi, în privința tuturor operatorilor economici, autoritatea contractantă respectă principiile liberei circulații a mărfurilor, libertății de stabilire și liberei prestări a serviciilor, precum și principiile care decurg din acestea, cum ar fi principiile concurenței, egalității de tratament, nediscriminării, recunoașterii reciproce, proporționalității și transparenței.”
13. În temeiul articolului 84 din Legea privind achizițiile publice:
„În cadrul procedurilor de achiziții publice, autoritatea contractantă acordă operatorilor economici din statele semnatare ale Acordului privind achizițiile publice (AAP) sau ale altor acorduri internaționale care prevăd obligații în sarcina Uniunii Europene un tratament nu mai puțin favorabil decât tratamentul acordat operatorilor economici din statele membre.”
14. Articolul 263 alineatul (2) din Legea privind achizițiile publice prevede că autoritățile contractante pot invita operatorii economici să completeze sau să explice documentele pe care le primesc de la operatorii economici respectivi. În conformitate cu articolul 293 din aceasta:
„(1) În cazul în care informațiile sau documentele care trebuie să fie depuse de operatorii economici sunt sau par a fi incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă poate solicita operatorilor economici în cauză, cu respectarea principiilor egalității de tratament și transparenței, să suplimenteze, să clarifice, să precizeze sau să prezinte informațiile sau documentele necesare într‑un termen adecvat de cel puțin cinci zile.
(2) Actele adoptate în temeiul alineatului (1) al prezentului articol nu pot conduce la negocieri privind criteriile de atribuire a contractului sau obiectul contractului preconizat.”
III. Litigiul principal, cererea de decizie preliminară și procedura în fața Curții
15. La 7 septembrie 2020, HŽ Infrastruktura d.o.o. (denumită în continuare „HŽ Infrastruktura”), entitatea contractantă, a deschis o procedură de atribuire a unui contract pentru modernizarea infrastructurii feroviare între două orașe din Croația. Cererea de ofertă impunea ca ofertanții să dispună de un nivel minim de capacitate tehnică și profesională. Pentru a îndeplini acest criteriu de selecție, ofertanții erau obligați să furnizeze o listă a lucrărilor pe care le‑au realizat în cursul deceniului anterior, împreună cu o descriere detaliată a acestora.
16. HŽ Infrastruktura a concluzionat că 6 dintre cele 15 oferte depuse îndeplineau criteriile de selecție. Kolin Inșaat Turizm Sanayi ve Ticaret A.Ș. (denumită în continuare „Kolin”), o societate cu sediul în Turcia, a depus una dintre ofertele selectate. La 25 ianuarie 2022, HŽ Infrastruktura a atribuit contractul de achiziții publice societății Strabag AG (în continuare „decizia de atribuire inițială”).
17. În urma unei contestații formulate de Kolin, Državna komisija za kontrolu postupaka javne nabave (Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice, Croația) a anulat la 10 martie 2022 decizia de atribuire inițială. Ea a considerat că HŽ Infrastruktura nu a justificat concluzia sa potrivit căreia Strabag a îndeplinit cerința privind capacitatea tehnică și profesională. Singurele lucrări menționate în oferta Strabag, și anume cele realizate de aceasta pe linia de cale ferată Pragersko‑Hodoš (Slovenia), nu îndeplineau condițiile din cererea de ofertă.
18. La 6 aprilie 2022, HŽ Infrastruktura a solicitat Strabag să îi furnizeze o listă de lucrări modificată, însoțită de certificatele de bună execuție corespunzătoare. Strabag a furnizat un asemenea certificat pentru lucrările realizate pe linia de cale ferată Pragersko‑Hodoš. Ea a profitat totodată de această ocazie pentru a face referire la lucrările pe care le‑a realizat pe autostrada din valea Steyr (Austria) și a furniza certificatele aferente. După examinarea tuturor documentelor respective, la 28 aprilie 2022, HŽ Infrastruktura a atribuit contractul de achiziții publice societății Strabag (în continuare „decizia de atribuire definitivă”).
19. Kolin a formulat o contestație la Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice împotriva deciziei de atribuire definitive, susținând că HŽ Infrastruktura nu putea invita Strabag să furnizeze probe suplimentare privind capacitatea sa tehnică și profesională. La 15 iunie 2022, Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice a respins această contestație pentru motivul că, deși referirea la lucrările realizate pe linia de cale ferată Pragersko‑Hodoš nu îndeplinea cerința privind capacitatea tehnică și profesională din cererea de ofertă, nu exista nimic care să împiedice HŽ Infrastruktura să țină seama de lucrările la autostrada din valea Steyr în acest context.
20. Kolin a introdus o acțiune la Visoki upravni sud Republike Hrvatske (Curtea Administrativă de Apel) pentru anularea deciziei de atribuire definitivă. Această instanță apreciază că, în urma anulării deciziei de atribuire inițială, HŽ Infrastruktura putea și chiar era obligată să solicite probe suplimentare din partea Strabag cu privire la lucrările pe care aceasta le‑a realizat pe linia de cale ferată Pragersko‑Hodoš. După cum a constatat în mod corect Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice, lucrările respective nu demonstrau că Strabag îndeplinea cerința privind capacitatea tehnică și profesională.
21. Totuși, Visoki upravni sud Republike Hrvatske (Curtea Administrativă de Apel) nu este sigură dacă Strabag avea dreptul să facă referire la lucrările de pe autostrada din valea Steyr, întrucât în oferta sa inițială nu au fost menționate lucrările în cauză. Ea urmărește să se determine dacă hotărârea Curții în cauza Esaprojekt(12) ar putea prin analogie să furnizeze orientări cu privire la această chestiune(13). În consecință, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 76 [din Directiva 2014/25] coroborat cu articolul 36 din această directivă permite entității contractante să ia în considerare documente pe care ofertantul le‑a prezentat pentru prima dată după expirarea termenului de depunere a ofertelor, care nu fuseseră incluse în oferta inițială și care demonstrează împrejurări pe care ofertantul nu le‑a menționat în oferta inițială?
2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 76 [din Directiva 2014/25] coroborat cu articolul 36 din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune ca, după anularea primei decizii de atribuire a contractului și după trimiterea dosarului la entitatea contractantă în vederea unei noi proceduri de examinare și evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă să solicite operatorului economic să prezinte documente suplimentare care să demonstreze respectarea condițiilor de participare la procedura de achiziții publice care nu fuseseră incluse în oferta inițială, cum ar fi lista lucrărilor realizate, completată cu o referință care nu figura în lista inițială de lucrări și care nu făcea parte, așadar, din oferta inițială?
3) Articolul 76 [din Directiva 2014/25] coroborat cu articolul 36 din aceasta trebuie interpretat în sensul că se opune ca, după anularea primei decizii de atribuire a contractului și după trimiterea dosarului la entitatea contractantă în vederea unei noi proceduri de examinare și evaluare a ofertelor, operatorul economic să prezinte entității contractante documente care să demonstreze respectarea condițiilor de participare la procedura de achiziții publice care nu fuseseră incluse în oferta inițială, cum ar fi lista lucrărilor realizate, completată cu o referință care nu figura în lista inițială de lucrări și care nu făcea parte, așadar, din oferta inițială?”
22. Kolin, Strabag, HŽ Infrastruktura, Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice, guvernele ceh, estonian, francez, croat și polonez, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise.
23. Deși părțile nu au ridicat obiecții referitoare la admisibilitatea cererii de decizie preliminară în observațiile lor scrise, în temeiul unei jurisprudențe constante, Curtea trebuie să analizeze din oficiu propria competență de a soluționa o cerere de decizie preliminară sau admisibilitatea cererii respective(14). Având îndoieli legate de aspectul dacă operatorii economici din țări terțe neacoperite au dreptul de a participa la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice reglementate de Directiva 2014/25, Curtea a invitat părțile menționate la articolul 23 alineatul (1) din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene să răspundă în scris la două întrebări. Kolin, Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice, guvernele estonian, francez, croat, austriac și polonez, precum și Comisia au răspuns la aceste întrebări.
24. În ședința din 21 noiembrie 2023, Kolin, HŽ Infrastruktura, Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice, guvernele croat, ceh, danez și francez, precum și Comisia au prezentat observații orale și au răspuns la întrebările Curții.
IV. Apreciere
A. Admisibilitatea cererii de decizie preliminară
25. Admisibilitatea unei cereri de decizie preliminară depinde de aspectul dacă răspunsul Curții la întrebările preliminare este necesar pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată instanța de trimitere. Rezultă că răspunsurile la întrebările privind interpretarea sau validitatea dispozițiilor dreptului Uniunii trebuie să fie aplicabile într‑un fel sau altul în ceea ce privește soluția litigiului respectiv(15).
1. Participarea operatorilor economici din țări terțe neacoperite la procedurile de achiziții publice din Uniunea Europeană
– Observațiile prezentate
26. Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice și guvernul croat par să sugereze că aplicarea ratione personae a Directivei 2014/25 include toți operatorii economici, indiferent de țara în care s‑au stabilit. Guvernul austriac susține că, deși, în principiu, Directiva 2014/25 nu se aplică operatorilor din țări terțe neacoperite, asemenea operatori pot invoca această directivă din momentul în care o autoritate contractantă a permis participarea lor la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice.
27. Guvernele estonian, francez și polonez susțin că operatorii economici din țări terțe neacoperite nu intră în domeniul de aplicare ratione personae al Directivei 2014/25. Acest lucru reiese cu claritate printre altele din articolul 43 din Directiva 2014/25, care, în caz contrar, ar fi lipsit de obiect.
28. Comisia consideră că, în afară de operatorii economici la care face referire articolul 43 din Directiva 2014/25, operatorii economici din țările terțe nu au dreptul de a participa la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice în Uniunea Europeană și, în consecință, pot fi excluși din acestea(16). Kolin și Comisia apreciază că, deși niciun acord internațional dintre Uniune și Turcia nu reglementează procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice, operatorii economici stabiliți în statul respectiv pot revendica acest drept invocând clauza de „standstill” referitoare la introducerea unor noi restricții privind libera prestare a serviciilor care figurează la articolul 41 din protocolul adițional.
– Analiză
29. În ceea ce privește operatorii economici din țări terțe, articolul 43 din Directiva 2014/25 prevede că această directivă se aplică operatorilor economici stabiliți într‑o țară parte la AAP sau la un alt acord internațional privind atribuirea contractelor de achiziții publice care prevede obligații în sarcina Uniunii Europene. Textul dispoziției respective pare astfel să sugereze că Directiva 2014/25 nu se aplică operatorilor economici din țări terțe neacoperite.
30. Singura dispoziție a Directivei 2014/25 care se mai aplică prestatorilor de servicii din țări terțe neacoperite este articolul 86(17), redat la punctul 6 din prezentele concluzii(18). Întrucât acest articol face referire la participarea operatorilor economici din țări terțe neacoperite la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice din Uniunea Europeană, se poate deduce de aici că o asemenea participare este avută în vedere, cel puțin în anumite împrejurări(19). Coroborat cu articolul 43 din Directiva 2014/25, articolul 86 din aceasta sugerează totodată că participarea operatorilor economici din țări terțe neacoperite la proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice poate fi stabilită de la caz la caz(20).
31. Punctul 10 din prezentele concluzii precizează că nicio dispoziție a dreptului Uniunii sau a vreunui acord internațional la care Uniunea Europeană și Turcia sunt părți nu reglementează participarea operatorilor economici stabiliți în Turcia la procedurile de achiziții publice din Uniunea Europeană. Comisia și Kolin susțin totuși că asemenea operatori pot să invoce clauza de „standstill” care figurează la articolul 41 alineatul (1) din protocolul adițional în acest context.
32. Curtea a statuat în mod constant că articolul 41 alineatul (1) din protocolul adițional este redactat în termeni atât de clari, preciși și necondiționați încât are efect direct(21). Această dispoziție nu poate însă conferi operatorilor economici stabiliți în Turcia dreptul de a presta servicii în Uniunea Europeană. Ea constă în interzicerea introducerii oricărei măsuri noi care ar avea ca obiect sau ca efect să supună operatorii respectivi unor condiții mai restrictive decât cele aplicabile la data la care protocolul adițional a intrat în vigoare într‑un stat membru(22). O clauză de „standstill”, precum cea care figurează la articolul 41 alineatul (1) din protocolul adițional, este o normă de natură cvasiprocedurală, ce prevede ratione temporis dispozițiile dreptului unui stat membru potrivit cărora se poate examina dacă o întreprindere stabilită în Turcia poate să își exercite libertatea de stabilire în statul membru menționat. Aceasta se substituie astfel oricărei norme de drept ulterioare prin care se urmărește introducerea unei noi restricții(23). Atunci când această problemă a fost ridicată în ședință, Comisia nu a putut identifica nicio dispoziție legală aflată în vigoare la momentul aderării Croației la Uniunea Europeană care să acorde operatorilor economici stabiliți în Turcia accesul la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice în statul membru în cauză.
33. Rezultă că operatorii economici din țări terțe neacoperite nu intră în domeniul de aplicare ratione personae al Directivei 2014/25(24). Deși revine instanței de trimitere să verifice acest aspect, din informațiile de care dispune Curtea pare să reiasă că reclamanta se află într‑o asemenea situație. Întrucât nu are dreptul de a participa la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice reglementată de Directiva 2014/25, reclamanta nu poate invoca dispozițiile acesteia în fața unei instanțe dintr‑un stat membru. Prin urmare, instanța de trimitere nu poate obține un răspuns la cererea de decizie preliminară privind interpretarea dispozițiilor menționate, întrucât orice eventual răspuns al Curții la cererea sa nu ar avea efect obligatoriu. Acest motiv este suficient pentru a justifica constatarea inadmisibilității prezentei cereri de decizie preliminară.
34. S‑ar putea susține însă că, deși participarea operatorilor economici din țări terțe neacoperite la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice este o chestiune a cărei reglementare este de competența statelor membre, acești operatori economici pot invoca drepturile conferite de dreptul național, chiar și atunci când măsurile naționale aplicabile au fost adoptate pentru a transpune dispoziții ale dreptului Uniunii. Pentru a aborda acest aspect, vom examina a doua întrebare ridicată de Curte din oficiu.
2. Competența de a reglementa participarea operatorilor economici din țări terțe la procedurile de achiziții publice în Uniunea Europeană
– Observațiile prezentate
35. Aproape toate părțile din procedura aflată pe rolul Curții apreciază că statele membre pot reglementa participarea operatorilor economici din țări terțe la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice. Două argumente principale sunt invocate în susținerea acestei poziții. Unele părți consideră că o asemenea participare intră în sfera competențelor partajate între Uniunea Europeană și statele membre(25). Deși alte părți admit că reglementarea unei astfel de participări este de competența exclusivă a Uniunii Europene, ele susțin că statele membre pot totuși să acționeze în acest domeniu(26).
36. Fără a indica în mod expres dacă această chestiune ține de competența exclusivă a Uniunii Europene sau de cea pe care o partajează cu aceasta din urmă, guvernul croat susține că dreptul Uniunii nu conține nicio interdicție generală privind participarea operatorilor economici din țările terțe la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice în Uniunea Europeană(27). El arată că Orientările Comisiei privind accesul ofertanților din țările terțe(28) confirmă poziția menționată atunci când precizează că operatorii economici din țările terțe pot fi excluși de la procedurile în cauză, fără a impune excluderea lor. Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice susține că aceleași principii se aplică tuturor operatorilor economici care participă la procedurile de achiziții publice din Croația, independent de țara în care s‑au stabilit.
37. Kolin susține că participarea operatorilor economici din țările terțe la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice este o competență partajată între Uniune și statele membre. Atât timp cât cea dintâi nu a prevăzut nicio dispoziție specifică pentru a reglementa această participare, statele membre rămân libere să acționeze. În aceeași ordine de idei, guvernul polonez consideră că aplicarea Directivei 2014/25 în cazul operatorilor economici din țările terțe nu ține de politica comercială comună, o competență exclusivă a Uniunii, ci de piața internă, care este o competență partajată. Rezultă că dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să decidă că principiul egalității de tratament se aplică altor operatori economici din țările terțe decât cei la care face referire articolul 43 din Directiva 2014/25.
38. Guvernul estonian susține că, întrucât dispozițiile TFUE privind piața internă constituie temeiul juridic al Directivei 2014/25, statele membre pot stabili norme care să reglementeze participarea operatorilor economici stabiliți în țări terțe la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice. Statele membre pot limita participarea unor asemenea operatori la aceste proceduri, dar nu sunt obligate să facă acest lucru.
39. Deși guvernele danez, francez și austriac consideră că participarea operatorilor economici din țări terțe la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice ține de competența exclusivă a Uniunii, ele susțin, pentru motive diferite, că statele membre pot acționa în acest domeniu.
40. Guvernul austriac admite că reglementarea participării operatorilor economici din țări terțe la asemenea proceduri ține de politica comercială comună. În lipsa unor dispoziții ale Directivei 2014/25 în acest sens, statele membre rămân libere să adopte măsuri în scopul menționat. Guvernul danez susține că, atunci când Uniunea Europeană nu își exercită competența exclusivă de a încheia acorduri internaționale privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice, statele membre pot stabili modalitățile în care operatorii din țări terțe pot participa la asemenea proceduri. Guvernul francez consideră totodată că măsurile de excludere a operatorilor economici din țări terțe de la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice în Uniunea Europeană țin de politica comercială comună. Prin urmare, statele membre nu au posibilitatea să adopte măsuri generale privind participarea operatorilor economici din țări terțe la astfel de proceduri, dar pot adopta măsuri în cazuri individuale.
41. Comisia susține că modalitățile în care operatorii economici din țări terțe pot participa la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice organizate în cadrul Uniunii Europene țin de competența exclusivă a acesteia din urmă, astfel încât numai ea poate adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic care să asigure egalitatea de tratament în raport cu operatorii economici din țări terțe(29).
– Analiză
42. Articolul 3 alineatul (1) litera (e) TFUE prevede că politica comercială comună este o competență exclusivă a Uniunii Europene. În conformitate cu articolul 207 alineatul (1) TFUE, această politică se întemeiază pe principii uniforme și acoperă schimburile de mărfuri și servicii(30). Întrucât tratatele nu menționează atribuirea contractelor de achiziții publice, se ridică problema dacă procedurile care reglementează asemenea atribuiri țin de piața internă, care face obiectul unei competențe partajate între Uniune și statele sale membre(31) sau de politica comercială comună. În acest context, este util să se amintească faptul că piața internă reglementează schimburile comerciale dintre statele membre, în timp ce politica comercială comună se referă la schimburile comerciale dintre statele membre și țările terțe(32). Atribuirea contractelor de achiziții publice poate avea astfel atât o dimensiune internă, cât și una externă.
43. Articolul 53 TFUE privind libertatea de stabilire, articolul 62 TFUE privind libera prestare a serviciilor și articolul 114 TFUE privind adoptarea de măsuri care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne constituie temeiul juridic al Directivei 2014/25(33). Pare să rezulte că această dimensiune intra‑unională a normelor care reglementează atribuirea contractelor de achiziții publice, inclusiv a Directivei 2014/25, ține de sfera pieței interne.
44. O măsură destinată promovării, facilitării sau reglementării schimburilor internaționale și care are efecte directe și imediate asupra schimburilor intră în sfera de aplicare a politicii comerciale comune(34). O măsură care are doar implicații accesorii asupra schimburilor internaționale nu ține de această politică(35). Modalitățile de facilitare a participării operatorilor economici din țări terțe la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice în interiorul Uniunii Europene se încadrează în prima sau în cea de a doua dintre aceste categorii?
45. În Avizul 2/15 (Acord de liber schimb între Uniunea Europeană și Republica Singapore), Curtea a examinat repartizarea competențelor între Uniune și statele membre în contextul încheierii unui acord comercial preconizat cu Republica Singapore. Acest acord internațional conținea un capitol privind achizițiile publice care stabilea modalitățile potrivit cărora operatorii economici ai fiecărei părți ar putea participa la procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice organizată de autoritățile celeilalte părți. Întrucât a avut efecte directe și imediate asupra schimburilor de mărfuri și de servicii între părțile la acordul internațional menționat, capitolul respectiv se încadrează în politica comercială comună(36). Această decizie pare astfel să susțină ideea potrivit căreia dimensiunea externă a atribuirii contractelor de achiziții publice ține de competența exclusivă a Uniunii. Rezultă că Uniunea Europeană trebuie să stabilească dacă și, în cazul unui răspuns afirmativ, în ce condiții operatorii economici din țări terțe pot participa la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice în Uniunea Europeană(37). Articolul 207 TFUE precizează că această competență include adoptarea de măsuri unilaterale în conformitate cu procedura legislativă ordinară și, atunci când este necesar, negocierea acordurilor internaționale. Acesta este contextul în care Uniunea Europeană și‑a anunțat intenția de a crea oportunități comerciale pentru întreprinderile stabilite pe teritoriul său, urmărind deschiderea piețelor de achiziții publice din țări terțe pe bază de reciprocitate(38).
46. Potrivit articolului 2 alineatul (2) TFUE, în cazul în care tratatele atribuie Uniunii Europene o competență partajată cu statele membre într‑un domeniu determinat, Uniunea Europeană și statele membre pot legifera și adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu. Statele membre își pot exercita competența în măsura în care Uniunea nu își exercită competența. În consecință, statele membre își pot exercita competența în măsura în care Uniunea Europeană (i) nu și‑a exercitat‑o încă pe a sa ori (ii) încetează să și‑o mai exercite(39).
47. Atunci când tratatele conferă Uniunii Europene competență exclusivă într‑un anumit domeniu, numai Uniunea poate să legifereze și să adopte acte obligatorii din punct de vedere juridic în domeniul respectiv(40), statele membre fiind autorizate să facă acest lucru numai dacă sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii(41). Chiar în împrejurarea în care Uniunea Europeană nu și‑a exercitat competența exclusivă într‑un anumit domeniu, un stat membru nu poate invoca neexercitarea de către Uniunea Europeană a competenței sale pentru a justifica adoptarea unei dispoziții în acest domeniu(42). Odată ce o competență exclusivă a fost atribuită Uniunii, pierderea competenței statelor membre intervine în mod direct și această atribuire produce efecte independent de aspectul dacă Uniunea și‑a exercitat sau nu competența respectivă(43). Întrucât prin atribuirea unei competențe exclusive Uniunii Europene se exclude orice competență a statelor membre în domeniul în cauză, rezultă că orice activitate a statelor membre într‑un astfel de domeniu este a priori incompatibilă cu tratatele(44).
48. Dat fiind că articolul 2 alineatul (1) TFUE abilitează doar în mod excepțional statele membre să acționeze într‑un domeniu care ține de competența exclusivă a Uniunii Europene(45), iar excepțiile sunt de obicei interpretate și aplicate în mod strict, orice abilitare acordată unui stat membru trebuie să fie specifică(46), limitată în ceea ce privește întinderea sa și temporară(47).
49. În Hotărârea Regatul Unit/Comisia(48), Curtea a examinat împrejurările în care un stat membru a adoptat măsuri ca urmare a abținerii Comunității Economice Europene de a acționa în legătură cu politica comună în domeniul pescuitului(49). Curtea nu a exclus faptul că, în urma evoluției condițiilor biologice și tehnologice, statele membre ar putea fi nevoite să modifice măsurile de conservare(50) și că, în aceste condiții, statele membre pot acționa ca gestionare ale intereselor comune ale Uniunii(51). Totuși, înainte de a adopta asemenea măsuri, statul membru respectiv trebuie să solicite cu bună‑credință aprobarea Uniunii Europene și să nu adopte măsuri cărora aceasta li se opune sau cu privire la care impune condiții(52). Hotărârea menționată sugerează că un stat membru poate, cu titlu excepțional, să adopte măsuri într‑un domeniu care ține de competența exclusivă a Uniunii atunci când aceasta din urmă nu a acționat, în măsura în care măsurile în cauză sunt necesare în mod obiectiv, statul membru a notificat Uniunii Europene intențiile sale, iar aceasta din urmă nu ridică obiecții.
50. În ceea ce privește prezenta cauză, prin adoptarea articolului 43 din Directiva 2014/25, Uniunea și‑a exercitat competența în raport cu operatorii economici stabiliți într‑o țară parte la AAP sau la un alt acord internațional privind atribuirea contractelor de achiziții publice care prevede obligații în sarcina Uniunii Europene. După cum s‑a arătat la punctul 10 din prezentele concluzii, operatorii economici stabiliți în Turcia nu intră în această categorie. Deși Uniunea Europeană nu și‑a exercitat competența exclusivă pentru a stabili dacă operatorii economici din țări terțe neacoperite pot participa la asemenea proceduri, statele membre nu pot invoca acest fapt pentru a redobândi competența de a acționa în domeniul respectiv.
51. După cum au arătat Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice și Kolin, autoritățile croate consideră că articolul 3 alineatul (8) din Legea privind achizițiile publice, care pare să transpună noțiunea de „operator economic” de la articolul 2 alineatul (6) din Directiva 2014/25 în dreptul croat, trebuie interpretat în sensul că procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice în Croația sunt deschise tuturor operatorilor economici, independent de locul în care s‑au stabilit, în aceleași condiții care se aplică operatorilor economici din alte state membre.
52. Această abordare ridică cel puțin trei dificultăți. În primul rând, statele membre nu sunt autorizate să adopte reglementări într‑un domeniu care ține de competența exclusivă a Uniunii Europene, cu excepția cazului în care urmăresc să pună în aplicare dreptul Uniunii sau Uniunea Europeană le‑a împuternicit să facă acest lucru. Întrucât Uniunea Europeană nu pare să își fi exercitat competența exclusivă de a stabili accesul operatorilor economici din țări terțe neacoperite la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice, statele membre care doresc să ia măsuri în acest scop pot informa instituțiile competente ale Uniunii despre modul în care intenționează să acționeze în vederea obținerii abilitării necesare. Nimic din dosarul Curții nu indică faptul că Croația a făcut un astfel de demers. În al doilea rând, o acțiune unilaterală a statelor membre ar putea aduce atingere poziției de negociere a Uniunii Europene în cadrul eforturilor sale de a deschide, pe bază de reciprocitate, piețele pentru contractele de achiziții publice din țările terțe. În al treilea rând, ea ar putea să afecteze aplicarea uniformă a dreptului Uniunii, întrucât în asemenea împrejurări aplicarea Directivei 2014/25 ratione personae ar putea varia de la un stat membru la altul.
53. Deși Directiva 2014/25 nu se aplică operatorilor economici stabiliți în Turcia, vom analiza acum aspectul dacă legislațiile statelor membre se pot aplica totuși unor situații care nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive. În hotărârea sa în cauza Dzodzi, Curtea a examinat o situație în care dreptul național a extins aplicarea normelor privind piața internă a Uniunii la situații pur interne pentru a evita discriminarea inversă(53). Deși dreptul Uniunii nu se aplică situațiilor pur interne(54), Curtea a statuat că el nu împiedică statele membre să facă acest lucru. În aceste împrejurări, Curtea a răspuns la întrebările preliminare pentru a asigura interpretarea uniformă a dreptului Uniunii(55).
54. Spre deosebire de situația care a condus la pronunțarea hotărârii respective, cauza aflată în fața instanței de trimitere nu este pur internă și nu implică o competență partajată între Uniunea Europeană și statele membre. Întrucât întrebările preliminare din prezenta cauză se referă la o competență exclusivă a Uniunii Europene, statele membre nu pot decide în mod unilateral să extindă domeniul de aplicare al normelor relevante ale Uniunii. Prin urmare, atragem atenția Curții asupra faptului că nu este posibil să se răspundă la întrebările instanței de trimitere întemeindu‑se pe Hotărârea Dzodzi.
55. Dat fiind că toate întrebările instanței de trimitere au ca obiect interpretarea Directivei 2014/25, care, pentru motivele expuse în detaliu la punctele 29-33 și 42-54 din prezentele concluzii, nu se poate aplica în contextul litigiului aflat în fața instanței de trimitere, propunem Curții să declare cererea de decizie preliminară ca fiind inadmisibilă în totalitate.
56. În ipoteza în care Curtea ar decide că trimiterea preliminară este admisibilă, propunem să se examineze fiecare dintre întrebările instanței de trimitere.
B. Fondul
1. Prima și a doua întrebare
– Observațiile părților
57. Kolin, guvernul estonian și Comisia apreciază că articolele 36 și 76 din Directiva 2014/25 trebuie interpretate în sensul că, după expirarea termenului pentru primirea ofertelor, autoritatea contractantă nu poate solicita documente sau informații referitoare la aspecte care nu figurează în oferta inițială. Deși principiul egalității de tratament nu se opune, în principiu, ca ofertanții să corecteze sau să completeze detaliile ofertelor lor, asemenea informații nu pot să modifice esența unei oferte. Orice solicitare de clarificări trebuie adresată de asemenea tuturor ofertanților care se află într‑o situație similară. Kolin, guvernul estonian și Comisia susțin că faptele din prezenta cauză nu îndeplinesc aceste cerințe.
58. Guvernul estonian adaugă că, în opinia sa, HŽ Infrastruktura a încălcat articolul 59 din Directiva 2014/24. Întrucât această dispoziție se limitează la clarificarea informațiilor din DEAU și la furnizarea de documente justificative, ea nu are în vedere prezentarea de noi informații(56). Dat fiind că DEAU al societății Strabag a menționat doar lucrările pe linia de cale ferată Pragersko‑Hodoš în oferta sa, orice cerere de clarificare și de documente justificative adresată de HŽ Infrastruktura trebuia să se limiteze la lucrările respective.
59. Celelalte părți din procedura aflată în fața Curții afirmă că, după expirarea termenului de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă poate solicita unui ofertant să prezinte documente referitoare la împrejurări care nu au fost menționate în oferta inițială.
60. Guvernul croat, susținut de Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice, precum și de guvernele ceh, francez și polonez, arată că autoritățile contractante pot invita ofertanții să clarifice sau să completeze informațiile sau documentele, atâta timp cât această invitație nu constituie o modificare substanțială a ofertei. În acest context, este oportun să se facă distincție între criteriile de selecție și criteriile de atribuire. Deși ofertanții nu își pot modifica ofertele în ceea ce privește criteriile de atribuire, întrucât acest lucru ar constitui o modificare substanțială, ei pot completa informații sau documente care privesc criteriile de selecție. Potrivit Comisiei naționale de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice și guvernului ceh, o comparație între articolul 51 din Directiva 2004/18, articolul 56 alineatul (3) din Directiva 2014/24 și articolul 76 alineatul (4) din Directiva 2014/25(57) indică faptul că aceste ultime două dispoziții au fost adoptate pentru a acorda autorităților contractante mai multă libertate în vederea solicitării de informații sau documente suplimentare în scopul de a facilita selectarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic.
61. Guvernul croat și Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice mai susțin că normele care reglementează DEAU abilitează autoritatea contractantă, în orice etapă în cursul procedurii, să solicite ofertanților să prezinte documente justificative, precum și să completeze sau să clarifice documentele pe care le‑a primit deja. Pentru a stabili dacă o autoritate contractantă poate să primească asemenea documente și să le ia în considerare, elementul decisiv este aspectul dacă informațiile suplimentare solicitate privesc fapte care au avut loc înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor. Întrucât Strabag a făcut referire la lucrări pe care le‑a finalizat înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor, ea avea dreptul să le menționeze, chiar și pentru prima dată, după expirarea acestui termen.
62. Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice, susținută de guvernul ceh, afirmă totodată că, în virtutea faptului că a fost selectat de autoritatea contractantă, ofertantul câștigător nu se află în aceeași situație cu ofertanții necâștigători. Rezultă că o invitație adresată acestui ofertant de a furniza informații suplimentare nu încalcă principiul egalității de tratament.
63. Guvernul croat, susținut de HŽ Infrastruktura, de Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice și de guvernele ceh și polonez mai arată că Hotărârea Esaprojekt nu se poate aplica prin analogie. Această hotărâre a examinat aspectul dacă, având în vedere rezervele privind capacitatea sa tehnică, un ofertant câștigător putea să depună un nou document pentru a se prevala de un contract executat de un alt operator, care s‑a angajat să pună la dispoziția ofertantului câștigător resursele necesare pentru executarea contractului de achiziții publice în curs de atribuire. Spre deosebire de clarificările solicitate în cauza aflată în fața instanței de trimitere, care a avut ca obiect lucrări pe care ofertantul le‑a executat el însuși, prevalarea de contractul respectiv avea impact asupra unui element esențial al ofertei, și anume identitatea ofertantului și capacitatea sa tehnică.
64. Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice adaugă că, în Hotărârea Manova, Curtea a statuat că un ofertant poate furniza ulterior un document care nu a fost inclus în oferta sa inițială, și anume bilanțul său, atâta timp cât acest document a existat înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor(58).
– Analiză
65. Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, la care se poate răspunde împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 76 din Directiva 2014/25 coroborat cu principiul egalității de tratament consacrat la articolul 36 din cadrul său trebuie interpretat în sensul că permite autorității contractante să solicite unui ofertant noi documente privind capacitatea sa tehnică și profesională referitoare la lucrări care nu au fost menționate în oferta inițială, în condițiile în care decizia inițială de atribuire a fost anulată, iar dosarul a fost trimis în vederea unei noi proceduri de evaluare.
66. Observăm de la bun început că textul articolului 76 alineatul (4) din Directiva 2014/25, directiva sectorială aplicabilă, este redactat în termeni identici cu cei ai articolului 56 alineatul (3) din Directiva 2014/24, directiva generală. Nu pare să existe niciun motiv pentru care aceste două dispoziții nu ar trebui să fie interpretate în același mod. În măsura în care considerentul (6) al Directivei 2014/25 precizează că este oportun ca noțiunea de achiziție din directiva respectivă să fie interpretată într‑un mod cât mai apropiat de cea aplicată în Directiva 2014/24, sub rezerva particularităților directivei sectoriale, acesta confirmă poziția menționată. Mai mult, s‑a statuat că jurisprudența privind interpretarea articolului 51 din Directiva 2004/18 se aplică prin analogie articolului 56 alineatul (3) din Directiva2014/24(59).
67. Obligația autorității contractante de respectare a principiilor egalității de tratament al ofertanților și transparenței are ca obiectiv favorizarea unei concurențe corecte și efective între întreprinderile participante la procedurile de achiziții publice și astfel asigurarea liberei circulații a serviciilor(60). Principiile egalității de tratament și transparenței se opun oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice. Odată ce a fost depusă o ofertă, aceasta nu poate fi modificată nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului. În consecință, autoritatea contractantă nu poate solicita lămuriri sau explicații unui ofertant a cărui ofertă apreciază că este imprecisă sau neconformă cu o specificație tehnică(61). A permite autorității contractante să solicite unui candidat a cărui ofertă o apreciază a fi imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice relevante clarificări sau explicații în această privință ar implica riscul de a se considera că această autoritate contractantă negociază în mod confidențial cu respectivul candidat, cu încălcarea principiului egalității de tratament(62).
68. Principiul egalității de tratament nu se opune ca o ofertă să poată fi corectată sau completată punctual atunci când este necesar în mod vădit pentru înlăturarea unor erori materiale evidente. Pentru ca acest lucru să fie permis, trebuie să fie îndeplinite două condiții. În primul rând, o cerere de clarificare nu poate conduce la o modificare atât de substanțială a ofertei încât, în realitate, să poată fi considerată ca fiind o nouă ofertă(63). O cerere de clarificare nu poate compensa lipsa unui înscris sau a unei informații a căror comunicare era impusă în cererea de ofertă(64), fără de care un ofertant trebuie să fie exclus(65). În al doilea rând, o astfel de cerere trebuie să fie adresată tuturor ofertanților care se află într‑o situație similară(66).
69. Prima și a doua întrebare a instanței de trimitere trebuie să fie examinate din perspectiva acestor principii.
70. Prezentarea de noi documente care se referă la capacitatea tehnică și profesională a unui ofertant prin indicarea unor lucrări care nu sunt menționate în oferta inițială nu constituie o corectare, o clarificare sau o explicare. Ea constituie mai degrabă o modificare semnificativă a acestei oferte, în lipsa căreia oferta respectivă ar fi respinsă. Din înscrisurile din dosarul Curții reiese că decizia de atribuire inițială a fost anulată tocmai pentru că ofertantul nu a putut demonstra, pe baza informațiilor și a documentelor din oferta sa inițială, că a îndeplinit cerințele tehnice și profesionale stabilite în cererea de ofertă.
71. Potrivit articolului 59 alineatul (1) din Directiva 2014/24, DEAU este o declarație a ofertantului potrivit căreia acesta îndeplinește, printre altele, criteriile de selecție aplicabile. Această declarație pe propria răspundere constituie o dovadă preliminară în acest sens, înlocuind astfel certificatele eliberate de autorități publice sau de terț care trebuie prezentate(67). DEAU este destinat să dea autorităților contractante o imagine precisă și fidelă a situației fiecărui operator economic care dorește să depună o ofertă(68). Reducerea corelativă a sarcinii administrative cu care se confruntă autoritățile contractante și operatorii economici trebuie totuși să fie conciliată cu obiectivul favorizării unei concurențe corecte și efective și cu aplicarea principiilor egalității de tratament și transparenței(69).
72. Partea IV din anexa 2 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5 ianuarie 2016 de stabilire a formularului standard pentru documentul european de achiziție unic(70) este intitulată „Criterii de selecție”. În conformitate cu secțiunea C, intitulată „Capacitatea tehnică și profesională”, un ofertant trebuie atât să enumere, cât și să furnizeze o serie de detalii privind lucrările relevante pe care le‑a realizat. Deși această dispoziție permite astfel unui ofertant să furnizeze, la cerere, certificatele și documentele justificative corespunzătoare, ea nu îi permite să modifice, după expirarea termenului de depunere a ofertei sale, elementele esențiale pe baza cărora a declarat că îndeplinește criteriile de selecție aplicabile, și anume executarea anumitor lucrări.
73. În ceea ce privește aplicarea principiului egalității de tratament în cauza de față, Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice și HŽ Infrastruktura au afirmat în ședință că, dintre cele nouă oferte respinse pentru neîndeplinirea criteriilor de selecție, patru conțineau probe insuficiente privind capacitățile tehnice și profesionale, prezentând totodată și alte insuficiențe.
74. Fără a aduce atingere limitărilor posibilității de a face clarificări ulterioare, principiul egalității de tratament impune ca autoritatea contractantă să trimită cereri de clarificare tuturor participanților ale căror oferte ridică îndoieli legate de îndeplinirea criteriilor de selecție și să nu adreseze aceste cereri doar ofertantului căruia a ales să îi atribuie contractul. În ședință, Comisia națională de reexaminare pentru procedurile de achiziții publice și HŽ Infrastruktura au afirmat că, după ce au analizat ofertele și au respins nouă dintre ele pentru nerespectarea criteriilor de selecție, HŽ Infrastruktura a examinat cele șase oferte rămase în raport cu criteriile de atribuire. Prin urmare, nu se poate exclude posibilitatea ca, dacă cei nouă ofertanți respinși inițial pentru neîndeplinirea criteriilor de selecție ar fi avut posibilitatea să își explice ofertele, oferta depusă de unul dintre acești ofertanți să fi fost considerată ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Revine în final instanței de trimitere sarcina de a verifica acest aspect.
75. După cum au observat în mod corect mai multe părți, faptele cu privire la care a fost pronunțată Hotărârea Esaprojekt sunt diferite de cele aflate în fața instanței de trimitere. Din această hotărâre reiese că, întrucât a considerat că experiența ofertantului nu îndeplinea cerințele din cererea de ofertă, autoritatea contractantă a solicitat clarificarea acestei oferte. Ofertantul a furnizat un document care făcea referire la experiența unui subcontractant pe care l‑a menționat în oferta inițială(71). Hotărârea Curții sugerează că, întrucât a afectat identitatea ofertantului și capacitatea sa, răspunsul la cerere a constituit o modificare substanțială a ofertei inițiale(72). Asemenea diferențe factuale care pot exista între situația care a condus la pronunțarea Hotărârii Esaprojekt și cea care este examinată în prezenta cauză nu afectează principiile juridice aplicabile, care sunt amintite la punctele 67 și 68 din prezentele concluzii.
76. Mai multe părți la procedura aflată în fața Curții susțin că Hotărârea Manova confirmă poziția potrivit căreia articolul 76 alineatul (4) din Directive 2014/25 abilitează o autoritate contractantă să solicite documente sau informații care nu figurează în oferta inițială în împrejurări similare celor din cauza cu care este sesizată instanța de trimitere. Sugerăm în mod respectuos că acest argument se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii respective. Este adevărat că Curtea a constatat că o autoritate contractantă poate solicita o corectare limitată sau specifică ori o completare punctuală a detaliilor unei oferte, de exemplu solicitând o copie a unui bilanț care a fost publicat înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor. Ea a nuanțat această constatare, precizând că o asemenea solicitare ar fi interzisă atunci când cererea de ofertă ar impune prezentarea documentului sau a informațiilor respective care lipsesc, sub sancțiunea excluderii de la procedura de atribuire(73). În prezenta cauză, instanța de trimitere arată că, în lipsa referirii la lucrările efectuate la autostrada din valea Steyr, oferta inițială a societății Strabag nu ar fi îndeplinit criteriile de selecție și ar fi fost respinsă, ceea ce înseamnă că ar corespunde nuanțării introduse de Curte în Hotărârea Manova.
77. Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 76 din Directiva 2014/25 coroborat cu principiul egalității de tratament consacrat la articolul 36 din aceasta trebuie interpretat în sensul că se opune ca autoritatea contractantă să solicite din partea unui ofertant să prezinte noi documente privind capacitatea sa tehnică și profesională referitoare la lucrări care nu au fost menționate în oferta inițială, în condițiile în care decizia inițială de atribuire a fost anulată, iar dosarul a fost trimis în vederea unei noi proceduri de evaluare.
2. A treia întrebare
78. Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 76 din Directiva 2014/25 coroborat cu principiul egalității de tratament consacrat la articolul 36 din această directivă trebuie interpretat în sensul că permite ca un ofertant să prezinte din proprie inițiativă noi documente privind capacitatea sa tehnică și profesională referitoare la lucrări care nu au fost menționate în oferta inițială, atunci când decizia de atribuire inițială a fost anulată, iar dosarul a fost trimis în vederea unei noi proceduri de evaluare.
79. Majoritatea observațiilor prezentate în fața Curții nu abordează a treia întrebare în mod separat. Guvernul francez afirmă că, deși o autoritate contractantă poate invita ofertanții să furnizeze clarificări după expirarea termenului de depunere a ofertelor, ofertanții nu au dreptul de a furniza clarificări din proprie inițiativă. În schimb, Comisia susține că Directiva 2014/25 împiedică orice modificare substanțială a unei oferte după expirarea termenului de primire a ofertelor. Astfel, este lipsit de relevanță aspectul dacă autoritatea contractantă a solicitat clarificările sau dacă ofertantul le‑a furnizat din proprie inițiativă.
80. În temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, numai instanța națională sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe. Astfel, în cadrul procedurii de cooperare dintre Curte și instanțele naționale instituite la articolul 267 TFUE, întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă, de exemplu, cerințele privind conținutul cererii de decizie preliminară care figurează la articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții nu sunt respectate sau este evident că interpretarea unei norme de drept al Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori problema este de natură ipotetică(74).
81. În prezenta cauză, din înscrisurile din dosarul Curții reiese că Strabag a furnizat documentele și informațiile suplimentare la cererea autorității contractante. În consecință, considerăm că a treia întrebare se întemeiază pe o ipoteză și, pentru acest motiv, trebuie să fie declarată inadmisibilă. În ipoteza în care Curtea nu ar adopta acest punct de vedere, pentru motivele prezentate la punctele 67-76 din prezentele concluzii, propunem să se răspundă la a treia întrebare că articolul 76 din Directiva 2014/25 coroborat cu principiul egalității de tratament consacrat la articolul 36 din această directivă nu permite unui ofertant să furnizeze din proprie inițiativă noi documente privind capacitățile sale tehnice și profesionale referitoare la lucrări care nu au fost menționate în oferta inițială, în condițiile în care decizia inițială de atribuire a fost anulată, iar dosarul a fost trimis în vederea unei noi proceduri de evaluare.
V. Concluzie
82. Având în vedere cele ce precedă, propunem Curții să statueze că cererea de decizie preliminară formulată de Visoki upravni sud Republike Hrvatske (Curtea Administrativă de Apel, Croația), prin decizia din 10 octombrie 2022, este inadmisibilă.
1 Limba originală: engleza.
2 Denumiți în continuare „operatorii economici din țări terțe neacoperite”.
3 JO 2014, L 94, p. 243.
4 Decizia din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3).
5 JO 2014, L 94, p. 65.
6 JO 1964, 217, p. 3687, Ediție specială, 11/vol. 69, p. 3.
7 JO 1972, L 293, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 69, p. 19.
8 JO 2014, L 13, p. 74.
9 JO 2000, L 138, p. 27.
10 Decizia nr. 1/2006 a Comitetului de cooperare vamală CE‑Turcia din 26 septembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Deciziei nr. 1/95 a Consiliului de asociere CE‑Turcia (JO 2006, L 265, p. 18) nu conține nicio dispoziție privind procedurile de achiziții publice.
11 Narodne novine nr. 120/2016.
12 Hotărârea din 4 mai 2017 (C‑387/14, EU:C:2017:338, denumită în continuare „Hotărârea Esaprojekt”).
13 Instanța de trimitere arată că Hotărârea Esaprojekt a interpretat articolul 51 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO 2004, L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116) în ceea ce privește posibilitatea de a invita ofertanții să furnizeze documente suplimentare în raport cu ofertele lor. Întrucât Directiva 2014/24 a abrogat această directivă, instanța menționată nu este sigură dacă jurisprudența Curții referitoare la Directiva 2004/18 și la Directiva 2014/24 se poate aplica prin analogie situațiilor reglementate de Directiva 2014/25.
14 Hotărârea din 22 martie 2022, Prokurator Generalny (Camera disciplinară a Curții Supreme- Numire) (C‑508/19, EU:C:2022:201, punctul 59).
15 Hotărârea din 27 aprilie 2023, Viagogo (C‑70/22, EU:C:2023:350, punctul 23).
16 Comisia se întemeiază prin analogie pe Concluziile avocatului general Rantos prezentate în cauza CRRC Qingdao Sifang și Astra Vagoane Călători (C‑266/22, EU:C:2023:399). De asemenea, ea face referire la considerentul (10) al Regulamentului (UE) 2022/1031 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2022 privind accesul operatorilor economici, al bunurilor și al serviciilor din țări terțe pe piețele de achiziții publice și de concesiuni din Uniune și procedurile de sprijinire a negocierilor referitoare la accesul operatorilor economici, al bunurilor și al serviciilor din Uniune pe piețele de achiziții publice și de concesiuni din țări terțe (Instrumentul pentru achiziții publice internaționale – IPI) (JO 2022, L 173, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul IPI”) și la secțiunea 1 din Comunicarea Comisiei referitoare la Orientările privind accesul ofertanților și al bunurilor din țările terțe pe piața achizițiilor publice din UE (JO 2019, C 271, p. 43, denumite în continuare „Orientările privind accesul ofertanților din țările terțe”).
17 Din motive de exhaustivitate, observăm că articolul 85 din Directiva 2014/25 se referă la produse originare din țări terțe cu care Uniunea Europeană nu a încheiat un acord multilateral sau bilateral care să asigure accesul operatorilor din interiorul său la piețele țărilor respective. În temeiul acestei dispoziții, statele membre pot respinge ofertele în cazul în care proporția produselor originare din țări neacoperite depășește 50 % din valoarea totală a ofertei.
18 Potrivit acestei dispoziții, Uniunea Europeană poate să suspende sau să restrângă atribuirea contractelor de servicii către operatorii economici din țări terțe neacoperite atunci când țara în care sunt stabiliți nu acordă operatorilor din Uniunea Europeană acces efectiv în condițiile aplicabile operatorilor naționali. Articolul 86 alineatul (6) din Directiva 2014/25 pare să sugereze că dispoziția menționată se aplică operatorilor economici din țări terțe neacoperite, întrucât adoptarea de măsuri unilaterale de către Uniunea Europeană poate intra în conflict cu obligațiile părților la Organizația Mondială a Comerțului de a soluționa diferendele. Wang și Arrowsmith susțin această interpretare a articolului 86 din Directiva 2014/25: a se vedea Wang, P., și Arrowsmith, S., „Trade Relations with Third Countries in Public Procurement”, în Arrowsmith, S., The Law of Public and Utilities Procurement – Regulation in the EU and UK, volumul 2, Sweet & Maxwell, 2018, p. 881-895.
19 Deși Regulamentul IPI nu se aplică faptelor din prezenta cauză ratione temporis, acesta are în vedere adoptarea de măsuri pentru restrângerea accesului operatorilor economici din țările terțe, alții decât cei acoperiți de AAP sau de un alt acord internațional, la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice în Uniunea Europeană. Dacă operatorilor economici din țări terțe neacoperite li s‑ar permite accesul la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice în toate împrejurările, Regulamentul IPI nu s‑ar putea aplica niciodată în practică. Rezultă că Regulamentul IPI confirmă concluzia la care s‑a ajuns aici.
20 Punctele 42-54 din prezentele concluzii privesc exercitarea acestei competențe.
21 Hotărârea din 11 mai 2000, Savas (C‑37/98, EU:C:2000:224, punctul 46), Hotărârea din 20 septembrie 2007, Tum și Dari (C‑16/05, EU:C:2007:530, punctul 46), și Hotărârea din 24 septembrie 2013, Demirkan (C‑221/11, EU:C:2013:583, punctele 37 și 38).
22 Hotărârea din 11 mai 2000, Savas (C‑37/98, EU:C:2000:224, punctele 64 și 69), Hotărârea din 21 octombrie 2003, Abatay și alții (C‑317/01 și C‑369/01, EU:C:2003:572, punctul 66), și Hotărârea din 19 februarie 2009, Soysal și Savatli (C‑228/06, EU:C:2009:101, punctul 47).
23 A se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2007, Tum și Dari (C‑16/05, EU:C:2007:530, punctul 55).
24 În Concluziile prezentate în cauza CRRC Qingdao Sifang și Astra Vagoane Călători (C‑266/22, EU:C:2023:399), domnul avocat general Rantos a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește aplicarea Directivei 2014/14 în cazul unui operator economic stabilit în China care a fost exclus de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice în Uniunea Europeană.
25 Kolin, guvernele estonian și polonez.
26 Guvernele danez, francez și austriac.
27 Întrucât nu conține o interdicție generală privind participarea operatorilor economici stabiliți în țări terțe cu care Uniunea și‑a asumat angajamente legate de accesul pe piață în cadrul unui acord internațional, Regulamentul IPI pare să confirme această poziție.
28 P. 43.
29 Avizul 2/15 (Acord de liber schimb între Uniunea Europeană și Republica Singapore) din 16 mai 2017 [EU:C:2017:376, denumit în continuare „Avizul 2/15 (Acord de liber schimb între Uniunea Europeană și Republica Singapore)”] și considerentul (3) al Regulamentului IPI.
30 Tratatul de la Lisabona a modificat articolul 207 alineatul (1) TFUE pentru a preciza că comerțul cu servicii este de competența exclusivă a Uniunii Europene, această competență fiind partajată anterior cu statele membre. O descriere a evoluției dispoziției respective și o analiză a domeniului de aplicare actual al politicii comerciale comune se găsește în Wouters, J., Hoffmeister, F., De Baere, G., și Ramopoulos, T., The Law of EU External Relations: Cases, Materials and Commentary on the EU as an International Legal Actor, Oxford University Press, 2021, p. 230-288.
31 Articolul 4 alineatul (2) litera (a) TFUE.
32 A se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Daiichi Sankyo și Sanofi‑Aventis Deutschland (C‑414/11, EU:C:2013:520, punctul 50), și Hotărârea din 22 octombrie 2013, Comisia/Consiliul (C‑137/12, EU:C:2013:675, punctul 56).
33 Potrivit considerentului (2) al Directivei 2014/25, aceasta urmărește să garanteze printre altele libera circulație a mărfurilor, libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii. Aceleași considerații decurg din preambulul și din considerentul (1) al Directivei 2014/24.
34 Hotărârea din 12 mai 2005, Regione autonoma Friuli‑Venezia Giulia și ERSA (C‑347/03, EU:C:2005:285, punctul 75), și Hotărârea din 18 iulie 2013, Daiichi Sankyo și Sanofi‑Aventis Deutschland (C‑414/11, EU:C:2013:520, punctul 51).
35 A se vedea în acest sens Hotărârea din 22 octombrie 2013, Comisia/Consiliul (C‑137/12, EU:C:2013:675, punctele 57 și 76).
36 Avizul 2/15 (Acord de liber schimb între Uniunea Europeană și Republica Singapore) din 16 mai 2017 (EU:C:2017:376, punctele 75-77).
37 A se vedea în susținerea acestei poziții de exemplu Wouters, J., Hoffmeister, F., De Baere, G., și Ramopoulos, T., The Law of EU External Relations: Cases, Materials and Commentary on the EU as an International Legal Actor, Oxford University Press, 2021, p. 255.
38 Orientările privind accesul ofertanților din țările terțe, secțiunea 1.
39 Concluziile avocatului general Pitruzzella prezentate în cauzele conexate Hessischer Rundfunk (C‑422/19 și C‑423/19, EU:C:2020:756, punctul 37).
40 Potrivit jurisprudenței Curții, chiar și măsurile fără caracter obligatoriu adoptate de un stat membru pot aduce atingere unei competențe exclusive a Uniunii Europene. A se vedea în acest sens Hotărârea din 18 februarie 1986, Bulk Oil (Zug) (174/84, EU:C:1986:60, punctul 9).
41 Articolul 2 alineatul (1) TFUE.
42 A se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2021, Hessischer Rundfunk (C‑422/19 și C‑423/19, EU:C:2021:63, punctul 53). A se vedea și Concluziile avocatului general Pitruzzella prezentate în cauzele conexate Hessischer Rundfunk (C‑422/19 și C‑423/19, EU:C:2020:756, punctul 44).
43 Hotărârea din 26 ianuarie 2021, Hessischer Rundfunk (C‑422/19 și C‑423/19, EU:C:2021:63, punctul 54).
44 Concluziile avocatului general Pitruzzella prezentate în cauzele conexate Hessischer Rundfunk (C‑422/19 și C‑423/19, EU:C:2020:756, punctul 38).
45 Concluziile avocatului general Szpunar prezentate în cauza Comisia/Consiliul (Aderarea la Actul de la Geneva) (C‑24/20, EU:C:2022:404, punctul 81).
46 Hotărârea din 15 decembrie 1976, Donckerwolcke și Schou (41/76, EU:C:1976:182, punctele 29 și 32), Hotărârea din 17 octombrie 1995, Werner (C‑70/94, EU:C:1995:328, punctul 12), și Hotărârea din 17 octombrie 1995, Leifer și alții (C‑83/94, EU:C:1995:329, punctul 12). Un exemplu de autorizare specifică acordată de legislația Uniunii apare în Hotărârea din 18 februarie 1986, Bulk Oil (Zug) (174/84, EU:C:1986:60, punctele 31-33).
47 Concluziile avocatului general Pitruzzella prezentate în cauzele conexate Hessischer Rundfunk (C‑422/19 și C‑423/19, EU:C:2020:756, punctul 43).
48 Hotărârea din 5 mai 1981, Comisia/Regatul Unit (804/79, EU:C:1981:93).
49 Abținerea de a acționa a fost determinată de același stat membru care a adoptat măsurile unilaterale, Regatul Unit, care a obstrucționat procesul decizional al Consiliului (ibidem, punctul 9).
50 Ibidem, punctul 22.
51 Ibidem, punctul 30.
52 Ibidem, punctele 27 și 31.
53 Hotărârea din 18 octombrie 1990, Dzodzi (C‑297/88 și C‑197/89, EU:C:1990:360, punctul 13, denumită în continuare „Hotărârea Dzodzi”).
54 Ibidem, punctul 28.
55 Ibidem, punctele 34-37.
56 Guvernul estonian susține că, în temeiul articolului 80 alineatul (3) din Directiva 2014/25, articolul 59 din Directiva 2014/24 se aplică procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/25, precum cea aflată în fața instanței de trimitere.
57 Articolul 56 alineatul (3) din Directiva 2014/24 a înlocuit articolul 51 din Directiva 2004/18. Articolul 56 alineatul (3) din Directiva 2014/24 și articolul 76 alineatul (4) din Directiva 2014/25 sunt redactate în termeni identici.
58 Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova (C‑336/12, EU:C:2013:647, denumită în continuare „Hotărârea Manova”).
59 Hotărârea din 7 septembrie 2021, Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras (C‑927/19, EU:C:2021:700, punctul 93).
60 A se vedea în acest sens Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova (C‑336/12, EU:C:2013:647, punctul 28), și Hotărârea din 11 mai 2017, Archus și Gama (C‑131/16, EU:C:2017:358, punctul 25).
61 Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova (C‑336/12, EU:C:2013:647, punctul 31), și Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz (C‑324/14, EU:C:2016:214, punctul 62).
62 Hotărârea din 11 mai 2017, Archus și Gama (C‑131/16, EU:C:2017:358, punctul 28).
63 Ibidem, punctele 29, 31 și 37. A se vedea în acest sens și Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz (C‑324/14, EU:C:2016:214, punctul 64), și Hotărârea din 28 februarie 2018, MA.T.I. SUD și Deumme SGR (C‑523/16 și C‑536/16, EU:C:2018:122, punctul 52).
64 Hotărârea din 11 mai 2017, Archus și Gama (C‑131/16, EU:C:2017:358, punctul 33), și Hotărârea din 7 septembrie 2021, Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras (C‑927/19, EU:C:2021:700, punctul 93).
65 A se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2018, MA.T.I. SUD și Deumme SGR (C‑523/16 și C‑536/16, EU:C:2018:122, punctul 49).
66 Hotărârea din 11 mai 2017, Archus și Gama (C‑131/16, EU:C:2017:358, punctul 30).
67 Hotărârea din 10 noiembrie 2022, Taxi Horn Tours (C‑631/21, EU:C:2022:869, punctul 48).
68 Ibidem, punctul 49.
69 Ibidem, punctele 56 și 57.
70 JO 2016, L 3, p. 16.
71 Hotărârea din 4 mai 2017, Esaprojekt (C‑387/14, EU:C:2017:338, punctele 26-30 și 34).
72 Ibidem, punctele 41-43.
73 Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova (C‑336/12, EU:C:2013:647, punctele 39 și 40).
74 Hotărârea din 25 octombrie 2018, Roche Lietuva (C‑413/17, EU:C:2018:865, punctul 23 și jurisprudența citată).