–

cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 6 decembrie 2021;

–

cererea de nepronunțare asupra fondului prezentată de Comisie și depusă la grefa Tribunalului la 1 martie 2022;

–

memoriul în adaptare depus la grefa Tribunalului la 6 aprilie 2022;

–

observațiile Comisiei cu privire la memoriul în adaptare depuse la grefa Tribunalului la 29 aprilie 2022;

–

Ordonanța din 7 iulie 2022 prin care Tribunalul a decis să unească examinarea cererii de nepronunțare asupra fondului cu fondul;

–

replica și duplica depuse la grefa Tribunalului la 8 octombrie și, respectiv, la 5 decembrie 2022;

–

Ordonanța din 2 martie 2023 prin care Tribunalul, în temeiul unei măsuri de cercetare judecătorească, a obligat Comisia să prezinte integral anumite documente,

1

Prin acțiunea lor întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanții, domnul Fabien Courtois și celelalte persoane fizice ale căror nume figurează în anexă, solicită anularea Deciziei C(2022) 1359 final a Comisiei Europene din 28 februarie 2022, adoptată în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), prin care li s‑a acordat un acces parțial la anumite documente privind achiziționarea de vaccinuri de către această instituție în contextul pandemiei de COVID‑19, precum și versiunea în limba franceză a deciziei menționate, comunicată la 31 martie 2022.

2

La 14 aprilie 2020, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul (UE) 2020/521 de activare a sprijinului de urgență în temeiul Regulamentului (UE) 2016/369 și de modificare a dispozițiilor acestuia având în vedere epidemia de COVID‑19 (JO 2020, L 117, p. 3). Prin acest regulament, Consiliul a activat asistența de urgență instituită prin Regulamentul (UE) 2016/369 al Consiliului din 15 martie 2016 privind furnizarea sprijinului de urgență pe teritoriul Uniunii (JO 2016, L 70, p. 1), ca una dintre măsurile care trebuiau să permită Uniunii Europene în ansamblul său să facă față crizei provocate de pandemia de COVID‑19, într‑un spirit de solidaritate, ținând seama de constrângerile legate de răspândirea rapidă a virusului și întrucât amploarea și caracterul transnațional al acestei răspândiri și al efectelor sale au făcut necesar un răspuns global.

3

La 17 iunie 2020, Comisia a publicat Comunicarea intitulată „Strategia UE privind vaccinurile împotriva COVID‑19” [COM(2020) 245 final]. Această strategie, care viza să accelereze dezvoltarea, fabricarea și punerea la dispoziția populației a vaccinurilor împotriva COVID‑19, se baza pe doi piloni. Primul era acela de asigurare a unei producții suficiente de vaccinuri în Uniune și, prin urmare, a unor rezerve suficiente pentru statele membre prin încheierea de angajamente prealabile de achiziție (APA) cu producătorii de vaccinuri prin intermediul Instrumentului pentru sprijin de urgență, astfel cum a fost activat prin Regulamentul 2020/521. Cel de al doilea a fost acela de adaptare a cadrului de reglementare al Uniunii pentru a ține seama de situația de urgență atunci actuală și de recurgere la mecanismele de flexibilitate normativă existente la momentul respectiv pentru a accelera dezvoltarea, autorizarea și punerea la dispoziție a vaccinurilor, menținând în același timp standarde adecvate în materie de calitate, siguranță și eficacitate a vaccinurilor.

4

Din această perspectivă, Comisia a precizat că statele membre vor participa la acest proces încă de la început și că toate statele membre participante vor fi reprezentate într‑un comitet director (denumit în continuare „comitetul director”), care va acorda asistență Comisiei cu privire la toate aspectele contractului de încheiere a APA înainte de semnarea acestuia. Comisia a precizat de asemenea că o echipă comună de negociere, compusă din ea însăși și dintr‑un număr restrâns de experți din statele membre, va fi însărcinată cu negocierea contractelor APA (denumită în continuare „echipa comună de negociere”), acestea din urmă trebuind să fie încheiate în numele tuturor statelor membre participante. De asemenea, Comisia a afirmat că va fi responsabilă pentru procesul de achiziții în numele statelor membre și pentru contractele APA încheiate.

5

Potrivit Comisiei, cadrul propus trebuia să fie analizat ca o „poliță de asigurare”, constând în transferul unei părți din riscurile suportate de industria farmaceutică către autoritățile publice, în schimbul asigurării unui acces echitabil și la un preț abordabil al statelor membre la un vaccin, în cazul în care se va dezvolta un astfel de vaccin.

6

Prin scrisoarea din 24 mai 2021 adresată președintei Comisiei, precum și prin e‑mailul din aceeași zi adresat Secretariatului General al Comisiei, înregistrat la 15 iunie 2021 sub numărul de referință GESTDEM 2021/3395, doi avocați au solicitat, „în numele și pe seama primilor 86000 de petiționari ai platformei «https://dejavu/legal/»” (denumită în continuare „petiția”), pe care îi reprezentau și printre care figurau reclamanții, accesul, în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, la o serie de documente privind achiziționarea de către Comisie și în numele statelor membre ale Uniunii de vaccinuri în cadrul pandemiei de COVID‑19 (denumită în continuare „cererea inițială”). Scrisoarea conținea și o cerere de informații.

7

În special, cererea inițială se referea la acordurile de achiziție semnate de Comisie cu producătorii de vaccinuri, la identitatea reprezentanților Uniunii care au participat la negocierile cu acești producători și la declarațiile de interese directe sau indirecte între acești reprezentanți și producătorii respectivi și era redactată făcând referire la următoarele documente:

„1. Totalitatea contractelor semnate de Comisia Europeană în temeiul [Regulamentului 2020/521] și în special contractele cu:

Pfizer‑Biontech;

Moderna;

Johnson & Johnson;

Astrazeneca.

Cu precizarea că:

2. Lista, deciziile de desemnare și identitatea completă a reprezentanților Uniunii Europene în cadrul negocierii contractelor (Prenume, NUME, rol profesional sau instituțional).

3. Declarațiile de interese directe sau indirecte între reprezentanții Uniunii Europene menționați la punctul 2 de mai sus și producătorii, investitorii și finanțatorii de vaccinuri și de alte produse medicamentoase.”

8

Prin scrisoarea din 30 iulie 2021, directoarea generală a Direcției Generale (DG) Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei (denumită în continuare „DG Sănătate”) a răspuns la cererea inițială și a precizat că identificase 46 de documente care corespundeau cererii respective, și anume patru contracte de achiziție anticipată și trei contracte de achiziție încheiate de Comisie cu AstraZeneca, cu Pfizer‑BioNTech, cu Janssen și cu Moderna, 17 documente denumite „Proiecte de protocol de acord” (draft term sheet) și 22 de declarații privind absența conflictelor de interese. Aceasta a arătat că s‑a acordat un acces parțial la contractele de achiziție anticipată și la contractele de achiziție menționate mai sus, ale căror versiuni parțial cenzurate fuseseră făcute publice pe una dintre paginile sale de internet. Pasajele au fost ocultate în temeiul excepțiilor referitoare la protecția vieții private și a integrității individului, la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor și la protecția procesului decizional al instituțiilor, prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b), la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță și la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001. Aceste pasaje ar conține informații comerciale sensibile referitoare, printre altele, la întreprinderi, la subcontractanții acestora și la societățile afiliate, inclusiv informații științifice privind vaccinurile, prețul, calendarul de punere la dispoziție a vaccinurilor, capacitatea de producție, know‑how‑ul și implicarea experților și a partenerilor, strategiile comerciale și alte informații cu valoare comercială. De asemenea, a fost acordat un acces parțial la declarațiile privind absența conflictelor de interese, din care numai un exemplar a fost transmis reclamanților, aceste documente diferind doar în ceea ce privește numele semnatarului, semnătura și data semnării. Informațiile au fost ocultate în temeiul excepției referitoare la protecția vieții private și a integrității individului, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001. În schimb, Comisia a arătat că accesul la cele 17 „proiecte de protocol de acord” trebuia refuzat în totalitate în temeiul excepțiilor referitoare la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor și la protecția procesului decizional al instituțiilor, prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță și la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 și, pentru șase dintre „proiectele de protocol de acord” menționate, și în temeiul excepției referitoare la protecția procedurilor judiciare, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță din regulamentul menționat.

9

La 13 august 2021, reclamanții au prezentat, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, o cerere de confirmare prin care solicitau revizuirea de către Comisie a poziției sale în ceea ce privește documentele la care accesul fusese refuzat fie parțial, fie total (denumită în continuare „cererea de confirmare”).

10

La 24 septembrie 2021, Comisia i‑a informat pe reclamanți că nu era încă în măsură să răspundă la cererea de confirmare. La această dată, lipsa unui răspuns la cererea de confirmare a dat naștere unei decizii implicite de respingere a cererii menționate (denumită în continuare „decizie implicită de respingere”), în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001.

11

La 28 februarie 2022 și după consultarea întreprinderilor farmaceutice în cauză în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001 (denumite în continuare „întreprinderile în cauză”), Comisia a adoptat Decizia C(2022) 1359 final, în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 (denumită în continuare „decizia explicită”), care a fost notificată reclamanților la 1 martie 2022 în limba engleză. Comisia a arătat că decizia explicită fusese notificată în limba engleză din motive de celeritate și că o traducere în limba franceză a acestei decizii va fi comunicată în curând reclamanților.

12

În decizia explicită, Comisia a arătat că, în cadrul evaluării cererii de confirmare, Secretariatul General a efectuat o nouă examinare a răspunsului dat la cererea inițială de către DG Sănătate și că, în urma acestei noi examinări, lista documentelor care corespundeau cererii de acces la documente fusese modificată, iar numărul de documente enumerate era de 66.

13

În mod concret, această modificare se reflectă în eliminarea tuturor celor 17 documente identificate în prealabil de DG Sănătate ca fiind „proiecte de protocol de acord”, la care accesul fusese refuzat în totalitate ca răspuns la cererea inițială (a se vedea punctul 8 de mai sus), și în adăugarea de noi documente, la care a fost acordat un acces parțial, care includea contracte de achiziție anticipată, contracte de achiziție și 31 de scrisori care țin de schimbul de corespondență dintre Comisie și statele membre. În plus, un acces parțial mai larg a fost acordat la patru contracte de achiziție anticipată și la trei contracte de achiziție care făcuseră deja obiectul unui acces parțial în urma cererii inițiale.

14

Astfel, prin decizia explicită, a fost acordat acces parțial la contractele de achiziție anticipată și la următoarele contracte de achiziție (denumite în continuare „contractele în cauză”).

15

În plus, s‑a acordat acces parțial la următoarele documente:

16

În decizia explicită, Comisia a precizat că excepția referitoare la protecția vieții private și a integrității individului se aplica contractelor în cauză în integralitate și celorlalte documente enumerate la punctele 14 și 15 de mai sus și, în ceea ce privește contractele în cauză, se aplica și excepția referitoare la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor.

17

La 31 martie 2022, versiunea în limba franceză a deciziei explicite a fost comunicată reclamanților.

18

Reclamanții solicită Tribunalului:

19

Comisia solicită Tribunalului:

20

În observațiile sale cu privire la memoriul în adaptare, precum și în duplică, Comisia a exprimat anumite rezerve cu privire la calitatea procesuală activă a tuturor reclamanților. În această privință, ea a susținut că era dificil să se stabilească cu certitudine dacă toți reclamanții figurau într‑adevăr printre primii 86000 de semnatari ai petiției, în numele și pe seama cărora fusese depusă cererea inițială.

21

Printr‑o măsură de organizare a procedurii notificată la 7 iulie 2022, Tribunalul a solicitat reclamanților să prezinte dovada că cel puțin unul dintre ei făcea parte din grupul celor 86000 de petiționari, în numele și pe seama cărora fusese depusă cererea inițială, și că toți reclamanții aveau într‑adevăr calitate procesuală activă.

22

Ca răspuns la această măsură de organizare a procedurii, reclamanții au prezentat situația semnăturilor electronice ale petiționarilor, indicând pentru fiecare dintre ei data la care s‑a procedat la confirmarea semnării petiției.

23

În speță, cel puțin unul dintre reclamanți, și anume domnul Courtois, a procedat în mod corespunzător la confirmarea semnării petiției la o dată anterioară introducerii cererii inițiale, această confirmare intervenind la 24 februarie 2021. În consecință, domnul Courtois are calitate procesuală activă în cadrul prezentei acțiuni.

24

Or, potrivit unei jurisprudențe consacrate, al cărei temei ar fi reprezentat de considerații de economie a procedurii, întrucât este vorba despre una și aceeași acțiune, din moment ce una dintre reclamante are calitate procesuală activă, nu este necesar să se examineze calitatea procesuală a celorlalte reclamante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 septembrie 2015, ClientEarth și International Chemical Secretariat/ECHA, T‑245/11, EU:T:2015:675, punctul 97 și jurisprudența citată).

25

Rezultă că nu este necesar să se examineze dacă fiecare dintre ceilalți reclamanți, ale căror nume figurează pe lista semnăturilor petiționarilor, are calitate procesuală activă.

26

Decizia implicită de respingere, vizată inițial de cererea de anulare în cadrul acțiunii introduse de reclamanți, a fost înlocuită prin decizia explicită după depunerea cererii introductive. Această înlocuire i‑a determinat pe reclamanți să își adapteze concluziile inițiale, precum și motivele în susținerea acestor concluzii, în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

27

În urma adaptării concluziilor, reclamanții au solicitat anularea versiunii în limba franceză a deciziei explicite care le‑a fost comunicată la 31 martie 2022.

28

Comisia nu s‑a opus adaptării concluziilor și motivelor reclamanților, dar susține că versiunea în limba franceză a deciziei explicite nu este decât o simplă traducere de confirmare a actului atacabil, acesta din urmă fiind decizia explicită adoptată la 28 februarie 2022 în limba engleză și notificată la 1 martie 2022.

29

În ședință, Comisia a precizat că comunicarea ulterioară a versiunii în limba franceză a deciziei explicite, după cum impunea articolul 41 alineatul (4) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 24 al patrulea paragraf TFUE și articolul 2 din Regulamentul nr. 1 al Consiliului din 6 octombrie 1958 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene (JO 1958, 17, p. 385, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 517/2013 al Consiliului din 13 mai 2013 (JO 2013, L 158, p. 1), ar fi putut determina curgerea din nou a termenului pentru atacarea actului. La rândul lor, reclamanții au afirmat în esență că au solicitat anularea deciziei explicite în cele două versiuni lingvistice ale sale pentru a evita căderea într‑o „capcană procedurală”. Aceștia au subliniat că urmăreau să obțină o decizie a Tribunalului cu privire la fondul acțiunii lor, iar nu cu privire la problema limbii deciziei explicite, și că nu încercaseră să determine curgerea din nou a termenului pentru depunerea memoriului lor în adaptare.

30

În această privință, în cazul în care o decizie implicită de refuz al accesului parțial a fost retrasă ca efect al unei decizii explicite adoptate ulterior, nu mai este necesară pronunțarea asupra acțiunii în măsura în care aceasta este formulată împotriva deciziei implicite menționate (Hotărârea din 2 iulie 2015, Typke/Comisia, T‑214/13, EU:T:2015:448, punctul 36; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 2 octombrie 2014, Strack/Comisia, C‑127/13 P, EU:C:2014:2250, punctele 88 și 89). În consecință, nu mai este necesară pronunțarea asupra prezentei acțiuni în ceea ce privește capătul de cerere, menționat în cererea introductivă și în replică, având ca obiect anularea deciziei implicite de respingere.

31

Pe de altă parte, părțile nu au invocat nicio divergență între versiunea în limba franceză și versiunea în limba engleză a deciziei explicite. Tribunalul nici nu a constatat existența unei astfel de divergențe, cu excepția celui de al treilea punct introductiv din fiecare dintre aceste versiuni lingvistice, care explică trimiterea traducerii în limba franceză. Prin urmare, nu există decât o singură decizie explicită, adoptată în două versiuni lingvistice.

32

În aceste condiții, este necesar să se considere că în realitate al doilea și al treilea capăt de cerere al reclamanților urmăresc același obiectiv, și anume anularea deciziei explicite (denumită în continuare „decizia atacată”). Prin urmare, capetele de cerere menționate vor fi examinate împreună.

33

Pentru a examina motivele invocate de reclamanți, Tribunalul, prin Ordonanța din 2 martie 2023, a obligat Comisia să prezinte integral, pe de o parte, contractele în cauză la care, prin decizia atacată, a refuzat parțial accesul și, pe de altă parte, cele 17 documente identificate de DG Sănătate ca fiind „proiecte de protocol de acord” la care accesul fusese refuzat în totalitate ca răspuns la cererea inițială și care, în decizia atacată, au fost retrase din lista documentelor enumerate ca răspunzând la cererea de acces la documente, precizând totodată că, în conformitate cu articolul 104 din Regulamentul de procedură, aceste documente nu ar fi comunicate reclamanților. Comisia a dat curs acestor solicitări în termenele stabilite. Depunerea acestor documente a permis Tribunalului să examineze în cunoștință de cauză motivele acțiunii.

34

În susținerea acțiunii lor, astfel cum a fost adaptată, reclamanții invocă în esență patru motive, întemeiate, în primul rând, pe caracterul incomplet al listei documentelor enumerate ca intrând în sfera cererii de acces la documente, în al doilea rând, pe inaplicabilitatea celor două excepții invocate de Comisie pentru a justifica refuzul parțial al accesului la documentele solicitate, în al treilea rând, pe existența unui interes public superior care să justifice accesul integral la documentele solicitate și, în al patrulea rând, pe încălcarea principiului proporționalității.

35

Argumentația dezvoltată de reclamanți în cadrul primului motiv este structurată în jurul a două aspecte.

36

Prin intermediul primului aspect, reclamanții reproșează Comisiei că, în decizia atacată, a retras din lista documentelor enumerate ca răspunzând la cererea de acces la documente cele 17 documente identificate ca fiind „proiecte de protocol de acord” care fuseseră menționate de DG Sănătate ca răspuns la cererea inițială.

37

Prin intermediul celui de al doilea aspect, reclamanții susțin că, prin faptul că a comunicat numai modele de acte sau versiuni cenzurate ale unor informații esențiale din documentele solicitate, Comisia nu a respectat principiul accesului public la documente, a interpretat greșit excepțiile opozabile cererii de acces la documente și nu a furnizat explicații cu privire la modul în care accesul la aceste documente putea aduce atingere intereselor pretins protejate.

38

Comisia contestă această argumentație.

39

În ceea ce privește primul aspect al primului motiv, astfel cum a fost prezentat la punctele 8, 12 și 13 de mai sus, reiese din dosar că, drept răspuns la cererea inițială, DG Sănătate a enumerat 46 de documente care corespundeau cererii menționate, din care 17 documente identificate ca fiind „proiecte de protocol de acord” la care s‑a refuzat accesul. În urma cererii de confirmare, lista de documente care corespundeau cererii inițiale a fost actualizată la 66 de documente, dar cele 17 documente menționate mai sus au fost retrase din aceasta, Comisia apreciind că ele fuseseră incluse din greșeală. În opinia sa, acestea nu ar intra în domeniul de aplicare al cererii inițiale, din moment ce trebuiau să fie considerate în esență documente pregătitoare.

40

În speță, este suficient să se constate că reclamanții au solicitat accesul doar la „contractele semnate” de Comisie (a se vedea punctul 7 de mai sus), astfel încât cererea lor de acces nu poate fi înțeleasă ca referindu‑se și la documentele pregătitoare pentru semnarea contractelor respective, identificate în decizia atacată sub titlul „Proiecte de protocol de acord”, care fac trimitere la simple schițe sau la documente provizorii prin care se urmărește elaborarea unor clauze contractuale care urmează să fie convenite ulterior între părți.

41

Această apreciere nu poate fi repusă în discuție de precizarea făcută la punctul 1 litera a) din cererea de acces la documente, potrivit căreia, „prin contract se înțelege orice scrisoare de intenție, bon de comandă simplu, memorandum of understanding, contract, acord, act adițional, promisiune unilaterală sau sinalagmatică”. Astfel, ansamblul noțiunilor menționate face trimitere la documente care au făcut obiectul unei manifestări de voință juridică obligatorie și care reflectă în mod necesar un angajament ferm și irevocabil. Nici una, nici cealaltă dintre aceste noțiuni nu poate fi asimilată în niciun fel unui document pregătitor, precum simple schițe sau documente provizorii prin care se urmărește elaborarea unor clauze contractuale care trebuie să facă ulterior obiectul unor negocieri și al unui acord definitiv între părți.

42

Astfel, interpretarea conținutului cererii de acces la documente reținută de Comisie în decizia atacată nu este afectată de nicio eroare de apreciere.

43

În plus, în temeiul articolelor 7 și 8 din Regulamentul nr. 1049/2001, procedura de acces la documentele instituțiilor se desfășoară în două etape. Astfel, răspunsul la o cerere inițială în sensul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001 constituie numai o primă luare de poziție, susceptibilă de a fi reexaminată în urma prezentării unei cereri de confirmare în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 octombrie 2014, Strack/Comisia, C‑127/13 P, EU:C:2014:2250, punctul 36 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 11 decembrie 2018, Arca Capital Bohemia/Comisia, T‑440/17, EU:T:2018:898, punctele 17-19).

44

Rezultă că, în stadiul deciziei atacate, Comisia putea în mod întemeiat să retragă din lista documentelor enumerate ca răspunzând la cererea de acces la documente cele 17 documente în discuție. Astfel, niciunul dintre documentele menționate nu corespunde unui „contract semnat” de Comisie.

45

Rezultă din cele ce precedă că primul aspect al primului motiv trebuie respins.

46

În măsura în care reclamanții contestă, prin afirmațiile generale și abstracte cuprinse în al doilea aspect al primului motiv, refuzul parțial sau total al accesului la anumite documente sau părți din documente, printre care declarațiile privind absența conflictelor de interese și contractele în cauză, afirmațiile respective se suprapun cu al doilea și cu al treilea motiv al acțiunii. Prin urmare, se face trimitere la punctele 47-214 de mai jos.

47

În susținerea celui de al doilea motiv, care se împarte în două aspecte, reclamanții susțin că cele două excepții invocate de Comisie pentru a justifica refuzul accesului la documentele solicitate, și anume excepția referitoare la protecția vieții private și a integrității individului și excepția referitoare la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor, nu erau aplicabile în speță.

48

În cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv, care privește refuzul parțial al accesului la declarațiile privind absența conflictelor de interese, reclamanții susțin că Comisia nu a demonstrat în ce măsură divulgarea identității membrilor echipei comune de negociere ar aduce în mod concret atingere vieții private sau integrității membrilor respectivi. În această privință, reclamanții susțin că, acționând printr‑o simplă prezumție și fără a evalua comparativ interesele existente, Comisia a inversat sarcina probei.

49

Reclamanții susțin că necesitatea de a transmite datele solicitate, care figurează în declarațiile privind absența conflictelor de interese la care a fost acordat un acces parțial, provine din nevoia de a verifica absența unui conflict de interese al persoanelor care au negociat contractele, precum și din dreptul și din nevoia crescută de informare și de transparență a cetățenilor, în special în ceea ce privește membrii echipei comune de negociere, care erau învestiți cu un mandat public sau cel puțin cu o misiune de serviciu public.

50

Comisia contestă această argumentație.

51

Comisia susține că considerațiile invocate de reclamanți în cererea de confirmare nu sunt suficiente pentru a demonstra că transmiterea datelor cu caracter personal în discuție era necesară în speță. Aceasta adaugă că, în urma divulgării versiunilor anonimizate ale declarațiilor privind absența conflictelor de interese, reclamanții au fost în măsură să verifice dacă funcționarii publici în cauză îndeplineau într‑adevăr obligațiile legate de orice procedură aplicabilă contractelor de achiziții publice ale Uniunii. Ea susține de asemenea că nu s‑a procedat la nicio inversare a sarcinii probei, ci că, din moment ce există, precum în speță, motive să se considere că divulgarea în cauză ar putea aduce atingere intereselor legitime ale persoanelor vizate, nu este necesar să se comunice date precum cele solicitate, în special în ceea ce privește funcționarii publici care nu dispun de putere decizională în cadrul instituției lor sau de o funcție ierarhică superioară. În plus, aceasta observă că reclamanții au invocat argumente noi în stadiul memoriului în adaptare prin care se urmărea stabilirea necesității unei transmiteri a datelor cu caracter personal pe care nu a avut posibilitatea să o examineze la momentul adoptării deciziei atacate.

52

Trebuie amintit că, în temeiul articolului 15 alineatul (3) TFUE, orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică, care are reședința sau sediul statutar într‑un stat membru, are drept de acces la documentele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, sub rezerva principiilor și condițiilor care vor fi stabilite în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Regulamentul nr. 1049/2001 vizează, astfel cum se arată în considerentul (4) și la articolul 1 din acesta, să confere publicului un drept de acces cât mai larg posibil la documentele deținute de instituții (Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 111, și Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Agrofert Holding, C‑477/10 P, EU:C:2012:394, punctul 53; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 40).

53

Principiul accesului cât mai larg posibil al publicului la documente este supus însă anumitor limite, întemeiate pe motive de interes public sau privat. Astfel, Regulamentul nr. 1049/2001, în special considerentul (11) și articolul 4 din acesta, prevede un regim de excepții care impun instituțiilor, oficiilor și agențiilor să nu divulge documente în cazul în care divulgarea respectivă ar aduce atingere unuia dintre aceste interese (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 111, Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Agrofert Holding, C‑477/10 P, EU:C:2012:394, punctul 53, și Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 40).

54

Din moment ce excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 derogă de la principiul accesului cât mai larg posibil al publicului la documente, ele trebuie interpretate și aplicate în mod strict (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2011, Suedia/MyTravel și Comisia, C‑506/08 P, EU:C:2011:496, punctul 75, și Hotărârea din 3 iulie 2014, Consiliul/in’t Veld, C‑350/12 P, EU:C:2014:2039, punctul 48).

55

Potrivit articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, instituțiile Uniunii resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției vieții private și integrității individului, în special în conformitate cu legislația Uniunii privind protecția datelor personale.

56

Potrivit jurisprudenței, rezultă de aici că, în cazul în care o cerere vizează obținerea accesului la date cu caracter personal, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO 2018, L 295, p. 39), dispozițiile acestui regulament devin integral aplicabile (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și PAN Europe/EFSA, C‑615/13 P, EU:C:2015:489, punctul 44 și jurisprudența citată).

57

Astfel, datele cu caracter personal pot face obiectul unei transmiteri către un terț în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001 numai atunci când această transmitere îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a) sau (b) din Regulamentul 2018/1725 și constituie o prelucrare legală, în conformitate cu cerințele articolului 5 din același regulament (a se vedea prin analogie Hotărârea din 2 octombrie 2014, Strack/Comisia, C‑127/13 P, EU:C:2014:2250, punctul 104).

58

În această privință, potrivit articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725, datele cu caracter personal se transmit destinatarilor stabiliți în Uniune, alții decât instituții și organe ale Uniunii, numai dacă destinatarul stabilește că transmiterea datelor este necesară într‑un scop specific de interes public, iar operatorul, în cazul în care are motive să presupună că interesele legitime ale persoanei vizate ar putea fi prejudiciate, stabilește că transmiterea datelor cu caracter personal pentru acel scop specific este proporțională, după ce a evaluat, într‑un mod demonstrabil, diversele interese concurente.

59

Prin urmare, reiese din însuși modul de redactare a articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725 că acesta subordonează transmiterea datelor cu caracter personal îndeplinirii mai multor condiții cumulative.

60

În primul rând, solicitantului de acces îi revine sarcina de a demonstra necesitatea transmiterii datelor cu caracter personal într‑un scop specific de interes public. Pentru a îndeplini această condiție, trebuie să se demonstreze că transferul datelor cu caracter personal este măsura cea mai adecvată dintre cele care pot fi avute în vedere pentru atingerea obiectivului urmărit de solicitant și că aceasta este proporțională cu obiectivul respectiv, ceea ce obligă solicitantul să prezinte justificări exprese și legitime [a se vedea Hotărârea din 19 septembrie 2018, Chambre de commerce et d’industrie métropolitaine Bretagne‑Ouest (port de Brest)/Comisia, T‑39/17, nepublicată, EU:T:2018:560, punctul 42 și jurisprudența citată]. Rezultă de aici că aplicarea condiției de a demonstra necesitatea transmiterii datelor cu caracter personal, într‑un scop specific de interes public, conduce la recunoașterea existenței unei excepții de la norma prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001, potrivit căreia solicitantul nu este obligat să justifice cererea sa de acces (Hotărârea din 15 iulie 2015, Dennekamp/Parlamentul, T‑115/13, EU:T:2015:497, punctul 55).

61

Numai dacă se demonstrează acest lucru, atunci este de competența instituției vizate să verifice dacă nu există niciun motiv să se considere că transmiterea în cauză ar putea aduce atingere intereselor legitime ale persoanei vizate și, într‑un asemenea caz, să evalueze comparativ, într‑un mod verificabil, diferitele interese concurente în vederea evaluării proporționalității transmiterii datelor cu caracter personal solicitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și PAN Europe/EFSA, C‑615/13 P, EU:C:2015:489, punctul 47 și jurisprudența citată).

62

În lumina acestor considerații trebuie analizat prezentul aspect.

63

În speță, Comisia a considerat că reclamanții nu demonstraseră nicio necesitate specială de interes public care să justifice transmiterea datelor cu caracter personal, mai ales „ținând seama de divulgarea versiunii anonime a declarațiilor privind absența conflictelor de interese”. Aceasta a adăugat că existau motive să se presupună că divulgarea datelor cu caracter personal ar aduce atingere intereselor legitime ale persoanelor vizate, dat fiind că ar exista un risc real și neipotetic ca divulgarea să aducă atingere vieții lor private și să le expună unor contacte externe nesolicitate, ținând seama de caracterul sensibil al subiectului.

64

Prin urmare, Comisia a concluzionat că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, nu se putea acorda accesul la date cu caracter personal.

65

Este necesar, așadar, mai întâi să se verifice dacă reclamanții au demonstrat necesitatea transferului datelor cu caracter personal referitoare la membrii echipei comune de negociere.

66

În această privință, trebuie să se admită că cererea de confirmare a accesului menționa numai împrejurarea că „personalul, funcționarii, reprezentanții autorizați sau alții” ai Uniunii care au negociat contractele în cauză ar fi „învestiți cu o misiune de interes public” pe care nu o puteau ignora ținând seama de acoperirea mediatică a subiectului și că transparența ar ține de urmărirea interesului public având în vedere caracterul excepțional al punerii în aplicare a procedurii de urgență și al încheierii contractelor în cauză. Astfel, această cerere ar fi putut indica mai explicit că reclamanții urmăreau obiectivul de verificare a imparțialității membrilor echipei comune de negociere.

67

Cu toate acestea, este necesar să se arate că cererea de confirmare a accesului a reluat termenii cererii inițiale. În plus, în cererea inițială, reclamanții au adresat întrebări Comisiei pentru a stabili „[c]are [erau] persoanele mandatate de Comisie […] să negocieze cu producătorii de vaccinuri” și „[c]are [erau] legăturile de interese directe sau indirecte dintre producătorii de vaccinuri, investitori sau […] finanțatorii asociați părților”.

68

În consecință, atunci când reclamanții au solicitat transmiterea informațiilor privind identitatea acestor membri și eventualele legături cu producătorii de vaccinuri, Comisia era în măsură să înțeleagă că solicitanții de acces urmăreau obiectivul amintit la punctul 66 de mai sus, și anume verificarea imparțialității membrilor echipei comune de negociere.

69

În consecință, trebuie să se constate că reclamanții au invocat într‑adevăr argumente menite să demonstreze necesitatea transferului de date cu caracter personal. Prin urmare, trebuie înlăturate argumentele Comisiei întemeiate pe faptul că reclamanții ar fi invocat un astfel de scop specific de interes public pentru prima dată abia în fața Tribunalului.

70

Or, din considerentul (2) al Regulamentului nr. 1049/2001 rezultă că transparența permite să se confere instituțiilor Uniunii o mai mare legitimitate, eficacitate și responsabilitate față de cetățenii Uniunii într‑un sistem democratic (a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2020, PTC Therapeutics International/EMA, C‑175/18 P, EU:C:2020:23, punctul 53 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, potrivit considerentului (28) al Regulamentului 2018/1725, un scop specific de interes public în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat ar putea să se refere la transparența instituțiilor și organelor Uniunii.

71

În acest context, transparența procesului urmat de Comisie în cadrul negocierilor cu producătorii de vaccinuri împotriva COVID‑19 și al încheierii contractelor în cauză în numele statelor membre ar putea astfel să constituie un scop specific de interes public în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725, în măsura în care poate contribui la creșterea încrederii cetățenilor Uniunii în strategia vaccinală promovată de această instituție și, prin urmare, la combaterea în special a difuzării de informații false în ceea ce privește condițiile de negociere și de încheiere a contractelor menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2022, Saure/Comisia, T‑448/21, nepublicată, EU:T:2022:525, punctul 45, și Hotărârea din 7 septembrie 2022, Saure/Comisia, T‑651/21, nepublicată, EU:T:2022:526, punctul 46), în special permițând cetățenilor Uniunii să se asigure de lipsa oricărui conflict de interese între membrii echipei comune de negociere și producătorii de vaccinuri respectivi.

72

În plus, natura generală a justificării transferului de date cu caracter personal nu are efect direct asupra aspectului dacă transferul este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit de solicitant (Hotărârea din 15 iulie 2015, Dennekamp/Parlamentul, T‑115/13, EU:T:2015:497, punctul 61).

73

Ținând seama de aceste elemente, Tribunalul consideră că reclamanții au indicat în mod suficient scopul specific de interes public pe care îl urmăreau, precum și necesitatea transmiterii datelor cu caracter personal în cauză. Astfel, numai aflați în posesia numelor, a prenumelor și a rolului profesional sau instituțional al membrilor echipei comune de negociere, reclamanții ar fi putut verifica dacă membrii menționați nu se aflau într‑o situație de conflict de interese.

74

În continuare, în ceea ce privește riscul de atingere adusă vieții private a persoanelor vizate, este necesar să se arate că Comisia a susținut că divulgarea identității membrilor echipei comune de negociere era susceptibilă să aducă atingere vieții private a persoanelor respective, expunându‑le unor contacte externe nesolicitate, ținând seama în special de caracterul sensibil al subiectului tratat.

75

În această privință, trebuie să se arate o contradicție în argumentația prezentată de reclamanți pentru a repune în discuție această apreciere. Astfel, pe de o parte, ei susțin că, din cauza misiunii lor de interes public, divulgarea identității membrilor echipei comune de negociere nu ar implica niciun risc de contacte externe nesolicitate. Pe de altă parte, aceștia afirmă că, dată fiind însăși natura funcțiilor lor, membrii menționați se expun unor solicitări externe nesolicitate.

76

În orice caz, trebuie să se constate că Comisia nu s‑a întemeiat pe natura misiunii exercitate de membrii echipei comune de negociere pentru a considera că aceștia ar fi expuși unor contacte externe nesolicitate, ci pe implicarea lor în subiectul tratat, și anume încheierea de contracte pentru producerea și cumpărarea de vaccinuri împotriva COVID‑19.

77

Or, reclamanții nu contestă contextul special în care membrii echipei comune de negociere au trebuit să lucreze, și anume o perioadă caracterizată printr‑o cerere puternică pentru vaccinuri împotriva COVID‑19 și, în același timp, printr‑o neîncredere a unei părți a cetățenilor Uniunii față de strategia vaccinală promovată de Comisie. În aceste condiții, expunerea membrilor echipei comune de negociere la contacte externe nesolicitate în urma divulgării identității lor nu era pur ipotetică.

78

Împrejurarea invocată de reclamanți potrivit căreia ei nu solicitau divulgarea unor informații referitoare la adresa membrilor echipei comune de negociere sau a unor informații care intră sub incidența articolului 10 din Regulamentul 2018/1725 nu poate repune în discuție această concluzie, din moment ce divulgarea identității unei persoane dă posibilitatea de a face cercetări cu privire la aceasta și, prin urmare, de a găsi astfel de informații.

79

Întrucât reclamanții au demonstrat necesitatea transferului de date cu caracter personal, iar Comisia a considerat în mod întemeiat că exista un risc de atingere adusă vieții private a persoanelor vizate, revenea Comisiei sarcina de a evalua comparativ interesele existente.

80

În această privință, din decizia atacată reiese că Comisia a luat în considerare, pe de o parte, rolul tehnic în procesul de atribuire a contractelor jucat de membrii echipei comune de negociere și, pe de altă parte, împrejurarea că reclamanții avuseseră acces la informații grație divulgării parțiale a subiectului dezbătut în documentele contractuale și divulgării versiunii anonime a declarațiilor privind absența conflictelor de interese și respectarea confidențialității.

81

Or, procedând astfel, pe de o parte, Comisia nu a explicat în ce măsură faptul că rolul membrilor echipei comune de negociere era doar tehnic ar trebui să prevaleze asupra obiectivului stabilit de reclamanți, și anume verificarea absenței unui conflict de interese în privința membrilor respectivi.

82

În această privință, decizia atacată nu indică în mod expres considerațiile suplimentare invocate în cadrul prezentei acțiuni care se referă în esență la evaluarea comparativă a diverselor interese concurente și în special la eventuala poziție a membrilor echipei comune de negociere într‑o ierarhie (a se vedea punctul 51 de mai sus).

83

Pe de altă parte, este cert că reclamanții au luat cunoștință printre altele de conținutul declarației privind absența conflictelor de interese semnate de membrii echipei comune de negociere.

84

Cu toate acestea, în lipsa divulgării identității membrilor echipei comune de negociere, scopul specific de interes public urmărit de reclamanți, care constă în a permite cetățenilor Uniunii să se asigure că nu există niciun conflict de interese între membrii acestei echipe și producătorii de vaccinuri, nu poate fi atins. Astfel, simplul fapt că toți membrii echipei comune de negociere au semnat o declarație privind absența conflictelor de interese nu permite cetățeanului să se asigure el însuși că acești membri și‑au asigurat misiunea în deplină independență.

85

Rezultă din toate cele ce precedă că, spre deosebire de ceea ce a considerat Comisia în decizia atacată, reclamanții au demonstrat necesitatea de a obține accesul la numele și prenumele membrilor echipei comune de negociere pentru a atinge un scop specific de interes public și, prin urmare, că prima dintre condițiile impuse de articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725 pentru autorizarea transmiterii acestor informații este îndeplinită în speță. În plus, Comisia nu a luat suficient în considerare diferitele împrejurări ale prezentei cauze pentru a evalua comparativ în mod corect interesele existente.

86

În schimb, divulgarea datei la care aceste declarații privind absența conflictelor de interese au fost semnate, precum și a semnăturii olografe a membrilor echipei comune nu este necesară pentru verificarea imparțialității lor.

87

Argumentele Comisiei nu infirmă această concluzie.

88

În primul rând, spre deosebire de prezenta cauză, reclamanta din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 6 aprilie 2022, Saure/Comisia (T‑506/21, nepublicată, EU:T:2022:225), nu își justificase cererea de acces prin necesitatea de a se asigura de absența oricărui conflict de interese între membrii echipei comune de negociere, dintre care unii făceau parte din comitetul director, și producătorii de vaccinuri. În consecință, argumentele pe care Comisia le deduce din această hotărâre trebuie respinse.

89

În al doilea rând, Comisia nu poate reproșa în mod util reclamanților că nu au menționat niciun element concret care să permită punerea la îndoială a independenței membrilor echipei comune de negociere.

90

Desigur, Comisia observă în mod întemeiat că, în Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și PAN Europe/EFSA (C‑615/13 P, EU:C:2015:489), numai după ce a constatat că afirmațiile reclamanților erau susținute de elemente concrete care prezintă legături între anumiți experți aleși de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și mediul industrial, legături care erau, chiar ele, la originea acuzațiilor de parțialitate aduse împotriva acestei autorități și a experților săi, Curtea a anulat decizia EFSA privind refuzul accesului la numele experților care au prezentat observații individuale în cadrul elaborării unui proiect de orientare.

91

Cu toate acestea, în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea respectivă, reclamanții fuseseră informați despre numele experților în cauză și obținuseră acces la declarațiile de interese ale acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și PAN Europe/EFSA, C‑615/13 P, EU:C:2015:489, punctul 580). Or, în speță, reclamanții nu cunosc identitatea experților desemnați de statele membre reprezentate în cadrul echipei comune de negociere, așa încât aceștia nu erau în măsură să prezinte indicii care să permită punerea la îndoială a imparțialității lor.

92

Rezultă din cele ce precedă că primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie admis.

93

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, care privește contractele în cauză, reclamanții susțin că excepția referitoare la protecția intereselor comerciale ale unei întreprinderi nu se opune divulgării anumitor informații ocultate în temeiul acestei excepții, în ceea ce privește în special elemente juridice și științifice constituite din clauzele referitoare la proprietățile vaccinurilor, din clauzele referitoare la modalitățile de control al calității produselor, din clauzele referitoare la răspundere și la despăgubire și din clauzele referitoare la subcontractanți.

94

Reclamanții reproșează astfel Comisiei că s‑a prevalat în mod eronat, în decizia atacată, de diferite argumente, și anume caracterul sensibil al informației, teama de efecte negative legate de divulgarea datelor, teama de acțiuni în justiție, riscul de a furniza un avantaj concurențial anumitor producători de vaccinuri sau chiar atingerea adusă reputației producătorilor de vaccinuri care au încheiat contractele în cauză cu Comisia în rândul consumatorilor și al partenerilor comerciali, pentru a se opune divulgării clauzelor menționate la punctul 93 de mai sus și în special a celor referitoare la despăgubire.

95

Comisia consideră că aceste afirmații nu repun în discuție motivarea care figurează în decizia atacată.

96

Potrivit articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, instituțiile Uniunii resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce privește proprietatea intelectuală, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză.

97

În acest cadru, trebuie amintit că reiese din însuși modul de redactare a articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 că o simplă atingere adusă intereselor vizate este susceptibilă să justifice aplicarea, dacă este cazul, a uneia dintre excepțiile care sunt enumerate la această dispoziție, fără ca ingerința respectivă să trebuiască să atingă un prag de gravitate specific (Hotărârea din 22 ianuarie 2020, PTC Therapeutics International/EMA, C‑175/18 P, EU:C:2020:23, punctul 90).

98

Reiese din jurisprudență, pe lângă cea amintită deja la punctele 52-54 de mai sus, că regimul excepțiilor prevăzut la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 și în special la alineatul (2) al acestuia este întemeiat pe o analiză comparativă a intereselor contrare într‑o situație dată, și anume, pe de o parte, interesele care ar fi favorizate de divulgarea documentelor în cauză și, pe de altă parte, cele care ar fi amenințate prin această divulgare. Decizia adoptată cu privire la o cerere de acces la documente depinde de întrebarea care este interesul ce trebuie să prevaleze în speță (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 42, și Hotărârea din 23 septembrie 2015, ClientEarth și International Chemical Secretariat/ECHA, T‑245/11, EU:T:2015:675, punctul 168).

99

În ceea ce privește conceptul de interese comerciale, este necesar să se arate că Regulamentul nr. 1049/2001 nu definește această noțiune, cu excepția situației în care precizează că interesele respective pot acoperi proprietatea intelectuală a unei anumite persoane fizice sau juridice. În plus, trebuie amintit că, pentru a justifica respingerea cererii de acces la un document a cărui divulgare este solicitată, nu este suficient, în principiu, ca acest document să intre sub incidența unei activități comerciale, instituției în cauză îi revine și obligația să furnizeze explicații cu privire la modul în care accesul la documentul respectiv ar putea aduce atingere concret și efectiv intereselor comerciale și să demonstreze că acest risc de atingere este previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iulie 2014, Consiliul/in’t Veld, C‑350/12 P, EU:C:2014:2039, punctul 52 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 27 februarie 2018, CEE Bankwatch Network/Comisia, T‑307/16, EU:T:2018:97, punctele 103-105 și jurisprudența citată).

100

Pe de altă parte, trebuie să se observe că nu orice informație referitoare la o societate și la relațiile sale comerciale poate fi considerată ca intrând sub incidența protecției care trebuie garantată intereselor comerciale conform articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, în caz contrar fiind împiedicată aplicarea principiului general care constă în a permite publicului accesul cât mai larg posibil la documentele deținute de instituții (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia, T‑516/11, nepublicată,EU:T:2014:759, punctul 81 și jurisprudența citată). Totuși, această protecție poate acoperi informații comerciale sensibile, cum ar fi informații privind strategiile comerciale ale întreprinderilor, cuantumurile vânzărilor, cotele de piață sau relațiile lor comerciale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Agrofert Holding, C‑477/10 P, EU:C:2012:394, punctele 54-56, și Hotărârea din 9 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia, T‑516/11, nepublicată, EU:T:2014:759, punctele 82 și 83).

101

În sfârșit, în contextul aplicării dispozițiilor Regulamentului nr. 1049/2001, obligația unei instituții de a‑și motiva decizia prin care respinge acordarea accesului la un document are ca scop, pe de o parte, să acorde celui interesat o indicație suficientă pentru a afla dacă decizia este bine fundamentată sau este, eventual, afectată de un viciu ce permite contestarea validității sale și, pe de altă parte, să permită instanței Uniunii să exercite controlul de legalitate asupra deciziei. Amploarea acestei obligații depinde de natura actului respectiv și de contextul adoptării sale (a se vedea Hotărârea din 6 februarie 2020, Compañía de Tranvías de la Coruña/Comisia, T‑485/18, EU:T:2020:35, punctul 20 și jurisprudența citată).

102

În lumina acestor considerații trebuie analizat prezentul aspect.

103

În acest cadru, în măsura în care reclamanții susțin că excepția referitoare la protecția intereselor comerciale nu putea fi aplicată din cauza contextului în care fuseseră încheiate contractele în cauză, Tribunalul arată că toate întreprinderile respective, care sunt societăți farmaceutice private, desfășoară activități comerciale în cadrul cărora sunt supuse concurenței pe piața internă și pe piețele internaționale, iar acest context le determină să își protejeze interesele pe piețele menționate.

104

Or, reiese din jurisprudență că, dacă o întreprindere cu capital public poate deține interese comerciale susceptibile de a fi protejate pe același temei precum cele ale unei întreprinderi private (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2018, CEE Bankwatch Network/Comisia, T‑307/16, EU:T:2018:97, punctul 108), situația trebuie a fortiori să fie aceeași pentru o întreprindere privată, chiar dacă aceasta contribuie la realizarea unor sarcini de interes public (Hotărârea din 5 decembrie 2018, Falcon Technologies International/Comisia, T‑875/16, nepublicată, EU:T:2018:877, punctul 49).

105

Astfel, simpla împrejurare că întreprinderile în cauză au participat, prin intermediul unor aconturi sau al unor plăți anticipate provenite din fonduri publice, la realizarea unor sarcini de interes public, în special dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID‑19, nu este de natură, ca atare, să se considere că interesele comerciale ale acestora nu sunt susceptibile de a fi protejate.

106

În plus, Tribunalul arată că contractele în cauză sunt contracte de o certă importanță, susceptibile de a conține informații confidențiale sensibile referitoare la întreprinderile în cauză și la relațiile lor comerciale în sensul jurisprudenței citate la punctul 100 de mai sus.

107

Rezultă că contextul în care au fost încheiate contractele în cauză nu se opune aplicării excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.

108

Prin intermediul primei critici, reclamanții contestă în esență caracterul suficient al motivării deciziei atacate și temeinicia acesteia pentru a justifica respingerea parțială a accesului la clauzele privind proprietățile vaccinurilor și controlul calității în temeiul excepției privind protecția intereselor comerciale, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.

109

În acest cadru, reclamanții evidențiază faptul că documentul 13 a fost cenzurat din anexa V în ceea ce privește proprietățile vaccinurilor, iar documentele 4 și 6 au fost cenzurate de la clauza I.6.13, intitulată „Teste și verificări ale calității” (quality tests and checks), în ceea ce privește controlul calității.

110

Reclamanții afirmă că prevederile referitoare la proprietățile vaccinurilor și la modalitățile de control al calității au fost ocultate fără ca vreun interes comercial să poată justifica acest lucru. Pe de altă parte, Comisia nu ar fi demonstrat în ce măsură divulgarea modalităților de control al calității vaccinurilor ar avea ca efect să aducă atingere capacității industriale a întreprinderilor în cauză. Divulgarea prevederilor menționate ar permite furnizarea garanțiilor necesare privind calitatea vaccinurilor și urmărirea obiectivelor Uniunii. Potrivit reclamanților, protecția intereselor comerciale sau concurențiale ale întreprinderilor respective nu poate prevala asupra dreptului la viață.

111

Comisia contestă această argumentație.

112

La punctul 2.2.2 din decizia atacată, consacrat riscurilor referitoare la organizarea și la capacitatea industrială a întreprinderilor în cauză, Comisia a arătat că anumite pasaje ocultate ar conține elemente care nu sunt publice și care sunt direct legate de know‑how‑ul în materie de producție de vaccinuri. În cazul în care detaliile privind produsul și tehnologia dezvoltate de întreprinderile în cauză ar fi divulgate, acestea ar putea fi exploatate de concurenții lor și în special de cei care ar utiliza aceeași tehnologie pentru a‑și concepe propriile produse, anulând eforturile lor industriale, afectând poziția lor pe piață și compromițând însăși executarea contractelor în cauză.

113

Cu titlu de exemple concrete de clauze care s‑ar afla în această categorie, Comisia a făcut referire la anumite părți din definiția „produsului” (product) în documentul 7 și din definiția „vaccinului” (vaccine) sau a unui „vaccin adaptat” (adapted vaccine) în documentul 5. Aceasta a evidențiat și informațiile care figurează în anexele la contractele în cauză privind „condițiile de fabricare a vaccinurilor” (specification of the product), inclusiv anexa IV la documentul 7. În sfârșit, ea a informat cu privire la clauzele legate de procesul de livrare atunci când ar fi posibil să se extrapoleze detaliile tehnice privind procesul de producție. În acest cadru, Comisia a menționat, cu titlu de exemplu, o clauză privind depozitarea, transportul și acceptarea produsului în documentul 4 și un înscris anexat la documentul menționat privind caietele de sarcini de livrare și lanțul frigului, precum și a doua parte din documentul 6 în integralitate.

114

În plus, Comisia a precizat că, la evaluarea aplicabilității excepției privind protecția intereselor comerciale în cazul informațiilor ocultate, au fost luați în considerare diferiți factori, în special situația specifică a fiecărei întreprinderi în cauză, caracteristicile sale, relațiile sale cu alți actori comerciali și strategiile sale comerciale și de afaceri și utilizarea pe care concurenții săi ar putea să o dea informațiilor divulgate.

115

Din aceste considerații reiese că Comisia a furnizat explicații, însoțite de exemple concrete, fără a divulga conținutul informațiilor ocultate astfel încât să priveze excepția referitoare la protecția intereselor comerciale de finalitatea sa esențială în ceea ce privește natura clauzelor ocultate referitoare la know‑how‑ul întreprinderilor în cauză și la condițiile de fabricare a vaccinurilor. Explicațiile menționate acoperă clauzele privind „proprietățile” vaccinurilor și „controlul calității”, în măsura în care acesta din urmă include condițiile de fabricare a vaccinurilor, avute în vedere de reclamanți.

116

De asemenea, Comisia a furnizat explicații detaliate cu privire la modul în care divulgarea lor putea aduce atingere în mod concret și efectiv intereselor comerciale ale întreprinderilor respective.

117

Pe de altă parte, deși Comisia este obligată să expună motivele care justifică aplicarea în speță a uneia dintre excepțiile de la dreptul de acces prevăzute de Regulamentul nr. 1049/2001, aceasta nu are obligația de a furniza informații care depășesc ceea ce este necesar pentru ca solicitantul de acces să înțeleagă motivele care stau la baza deciziei sale și pentru ca Tribunalul să controleze legalitatea acesteia din urmă (Hotărârea din 30 ianuarie 2008, Terezakis/Comisia, T‑380/04, nepublicată, EU:T:2008:19, punctul 119).

118

Or, Tribunalul arată că abia în stadiul memoriului în adaptare au fost avute în vedere de reclamanți clauzele referitoare la proprietățile vaccinurilor, în special în documentul 13, și clauza intitulată „Teste și verificări ale calității”, în documentele 4 și 6.

119

Rezultă că motivele deciziei atacate permit reclamanților să înțeleagă motivele care au determinat Comisia să oculteze, în contractele în cauză, clauzele care se referă la informații sensibile din punct de vedere comercial și care nu țin de domeniul public, în legătură cu know‑how‑ul întreprinderilor în cauză și condițiile de fabricare a vaccinurilor, inclusiv proprietățile vaccinurilor, și instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității ocultărilor respective, în sensul jurisprudenței amintite la punctele 101 și 117 de mai sus.

120

În consecință, critica întemeiată pe motivarea insuficientă a deciziei atacate în această privință trebuie respinsă.

121

În ceea ce privește temeinicia motivelor în decizia atacată pentru a justifica ocultarea parțială a informațiilor în litigiu, trebuie să se stabilească dacă Comisia a furnizat explicații plauzibile cu privire la modul în care accesul la informațiile ocultate ar putea să aducă atingere concret și efectiv protecției intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză și dacă atingerea invocată poate fi considerată previzibilă în mod rezonabil, iar nu pur ipotetică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Bronckers/Comisia, T‑166/19, EU:T:2020:557, punctul 58).

122

Conform jurisprudenței citate la punctele 97 și 99 de mai sus, Comisia nu este obligată să stabilească existența unui risc cert de atingere adusă protecției intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză.

123

Este suficient ca decizia atacată să cuprindă elemente tangibile care să permită să se conchidă că riscul de atingere adusă intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză era, la data adoptării acesteia, previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic, menționând existența, la această dată, a unor motive obiective care să permită să se prevadă în mod rezonabil că asemenea atingeri vor apărea în caz de divulgare a documentelor solicitate de reclamante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2011, Toland/Parlamentul, T‑471/08, EU:T:2011:252, punctele 78 și 79).

124

În speță, astfel cum se arată la punctul 112 de mai sus, din decizia atacată reiese că Comisia a refuzat accesul integral la clauzele care se referă la know‑how‑ul întreprinderilor în cauză, pentru a nu risca să dezvăluie elemente sensibile din punct de vedere comercial care ar putea fi exploatate de concurenții lor, într‑o perioadă caracterizată printr‑o cerere puternică pentru vaccinurile împotriva COVID‑19 și într‑un context foarte concurențial.

125

După consultarea versiunii integrale a documentului 13, Tribunalul constată că anexa V la acesta este intitulată „Profilul produsului avut în vedere” (target product profile) și trasează liniile principale ale caracteristicilor unui vaccin încă în curs de dezvoltare. În plus, ține de domeniul public faptul că vaccinul dezvoltat de această întreprindere a obținut autorizația de introducere pe piață numai după data adoptării deciziei atacate. În plus, din răspunsul la o întrebare scrisă adresată de Tribunal Comisiei reiese că livrările în temeiul aceluiași contract de achiziție anticipată au început abia în al treilea trimestru al anului 2022, și anume după data adoptării deciziei atacate.

126

Pe de altă parte, Tribunalul constată, după cum arată Comisia, că clauza I.6.13, intitulată „Teste și verificări ale calității”, ocultată în documentele 4, 5 și 6, nu privește obligațiile normative ale Uniunii în materie de control al calității unui medicament, ci un angajament contractual privind organizarea internă a acestui producător în legătură cu condițiile de fabricare a vaccinului. În orice caz, din clauza I.6.5 din aceleași documente, la care Comisia a acordat accesul, reiese că întreprinderea în cauză este obligată să respecte toate condițiile prevăzute în autorizațiile de introducere pe piață a produselor sale.

127

Rezultă că, în decizia atacată, Comisia a considerat în mod întemeiat că divulgarea integrală a clauzelor care se referă la know‑how‑ul întreprinderilor în cauză ar putea furniza concurenților întreprinderilor respective informații sensibile din punct de vedere comercial referitoare la produsele și tehnologiile lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 octombrie 2022, Saure/Comisia, T‑524/21, EU:T:2022:632, punctele 99-102).

128

Din cele ce precedă rezultă că explicațiile Comisiei din decizia atacată cu privire la existența unui risc previzibil în mod rezonabil, iar nu ipotetic de a aduce atingere protecției intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză în ceea ce privește divulgarea clauzelor referitoare la know‑how‑ul întreprinderilor menționate și, în special, a anexei V la documentul 13 și a clauzei I.6.13 din documentele 4, 5 și 6, sunt întemeiate.

129

Având în vedere cele ce precedă, prima critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respinsă.

130

Prin intermediul celei de a doua critici, reclamanții contestă în esență caracterul suficient al motivării deciziei atacate și temeinicia acesteia pentru a justifica respingerea parțială a accesului la clauzele privind răspunderea și despăgubirea în temeiul excepției privind protecția intereselor comerciale, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.

131

În primul rând, reclamanții contestă considerațiile invocate în decizia atacată potrivit cărora divulgarea integrală a clauzelor referitoare la răspundere și la despăgubire ar putea da naștere la multiple acțiuni în justiție abuzive și nejustificate. Aceste considerații ar fi ipotetice și speculative, iar acest lucru ar fi demonstrat prin utilizarea, în decizia atacată, a condiționalului.

132

În al doilea rând, reclamanții arată că ipoteza potrivit căreia divulgarea integrală a clauzelor în discuție ar revela concurenților întreprinderii în cauză „punctele slabe” ale acoperirii răspunderii sale și ar furniza concurenților respectivi un avantaj concurențial nu a fost demonstrată și nu poate prevala asupra dreptului la viață și la repararea prejudiciilor cauzate de vaccinuri cu un eventual defect.

133

În al treilea rând, reclamanții contestă că divulgarea integrală a clauzelor în discuție ar avea un impact asupra reputației generale a întreprinderilor în cauză. Elementele prezentate de Comisie ar fi ipotetice. Reputația întreprinderilor în cauză ar fi afectată prin „imputarea unui caracter nereparabil” prejudiciilor rezultate din produse cu defect și prin nedivulgarea clauzelor menționate. Pe de altă parte, documentele solicitate ar privi mai mult elemente juridice și științifice decât informații de interes comercial.

134

Comisia contestă această argumentație.

135

Comisia susține că prevederile în discuție au aceeași importanță economică și financiară ca orice alt element de cost pentru întreprinderea în cauză și au făcut obiectul unor negocieri individuale.

136

Primo, Comisia apreciază că divulgarea integrală a clauzelor în discuție ar crește numărul de acțiuni în despăgubire împotriva întreprinderii în cauză, întrucât aceasta ar putea încuraja introducerea de acțiuni în despăgubire și ar da reclamantului mai multe argumente pe baza cărora să încerce să stabilească caracterul defectuos al vaccinului. Aceasta subliniază că, contrar celor susținute de reclamanți, interesul comercial protejat nu ar consta în exonerarea de răspundere a întreprinderilor în cauză.

137

Secundo, Comisia susține că decizia atacată explică corespunzător cerințelor legale motivele pentru care divulgarea integrală a clauzelor în discuție ar avea repercusiuni comerciale negative pentru întreprinderile în cauză, în special prin conferirea unui avantaj concurențial concurenților și prin dezvăluirea amplorii riscului financiar acceptat de acestea în cadrul contractelor în cauză.

138

Tertio, Comisia contestă argumentația reclamanților potrivit căreia elementele juridice sau științifice nu ar prezenta interes comercial. În acest cadru, ea subliniază că condițiile angajamentelor financiare prevăzute în contractele în cauză sau datele științifice pot avea o sensibilitate comercială.

139

În speță, la punctul 2.2.1 din decizia atacată, Comisia a indicat că informațiile ocultate în temeiul excepției referitoare la protecția intereselor comerciale, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, conțineau elemente sensibile din punct de vedere comercial referitoare în special la răspundere și la despăgubire. Aceasta a arătat că divulgarea integrală a unor astfel de informații ar putea dezvălui concurenților întreprinderii în cauză beneficiul precis care rezultă din negocierea pentru întreprinderea respectivă.

140

În continuare, la punctul 2.2.4, mai întâi, Comisia a abordat în esență răspunderea extracontractuală a întreprinderilor în cauză față de terți, în special pentru reacțiile adverse care decurg din utilizarea vaccinului, și clauzele referitoare la eventuala despăgubire, și anume rambursarea de către statele membre a întreprinderilor în cauză, în ipoteza în care acestea din urmă ar fi obligate să plătească daune interese unor terți în temeiul răspunderii lor extracontractuale. În continuare, Comisia a abordat diverse aspecte ale răspunderii contractuale a întreprinderilor în cauză.

141

Astfel, Comisia a precizat că divulgarea integrală a clauzelor în discuție risca să aducă atingere intereselor comerciale ale întreprinderilor menționate în trei privințe.

142

În primul rând, o cunoaștere precisă a limitelor răspunderii întreprinderii în cauză ar permite un comportament strategic în privința sa, în măsura în care aceasta s‑ar putea confrunta cu consecințele economice ale mai multor acțiuni în justiție, inițiate în mod abuziv și nejustificat, numai în scopul de a primi o despăgubire legată de utilizarea vaccinului său. În al doilea rând, divulgarea integrală a clauzelor referitoare la despăgubirea întreprinderilor în cauză de către statele membre, în special a celor care definesc condițiile exacte în care este exclusă o despăgubire de către statul membru, ar dezvălui inevitabil concurenților întreprinderii în cauză, inclusiv celor care nu produc vaccinuri, „punctele slabe” ale acoperirii răspunderii sale și le‑ar oferi un avantaj concurențial pe care l‑ar putea exploata. În al treilea rând, o cunoaștere precisă a limitelor răspunderii întreprinderii în cauză ar avea de asemenea un impact asupra reputației sale generale în rândul consumatorilor și al partenerilor săi comerciali potențiali. Potrivit Comisiei, aceste motive ar explica rațiunile pentru care anumite pasaje referitoare la derogarea de la clauza privind despăgubirea, și anume condițiile în care o anumită întreprindere vizată nu va fi despăgubită, nu pot fi divulgate. În acest cadru, Comisia a făcut referire, cu titlu de exemplu, la ocultările din clauza I.12 din documentul 4.

143

În continuare, Comisia a arătat că anumite clauze privind răspunderea contractuală ar avea o dimensiune comercială evaluată și negociată cu întreprinderea în cauză, a cărei divulgare ar dezvălui concurenților acesteia din urmă informații privind capacitatea sa și strategia sa internă, în special în măsura în care aceste informații ar fi de natură să permită cunoașterea cu precizie a costurilor pe care le‑ar putea genera o reziliere a contractului pentru această întreprindere. Comisia și‑a ilustrat afirmațiile prin exemple de clauze precise.

144

Comisia a precizat că informațiile ocultate erau sensibile din punct de vedere comercial. Pe de o parte, divulgarea acestor informații ar permite cunoașterea cu precizie a costurilor pe care le‑ar putea genera o încălcare a contractului pentru întreprinderile în cauză. Pe de altă parte, divulgarea acestor informații s‑ar putea dovedi prejudiciabilă pentru întreprinderile în cauză, întrucât ele ar oferi concurenților acesteia din urmă o idee foarte realistă cu privire la beneficiile reale obținute în temeiul contractului în cauză, în timp ce, la momentul adoptării deciziei atacate, aceleași întreprinderi negociau contracte pentru livrarea de vaccinuri împotriva COVID‑19 cu cumpărători din țări terțe, concurența în această privință exercitându‑se pe o piață mondială. Comisia a mai precizat că acest potențial conflict cu interesele comerciale ale întreprinderilor în cauză ar fi cu atât mai prejudiciabil cu cât executarea anumitor contracte era pe punctul de a începe, cum era cazul, la momentul adoptării deciziei atacate, în special al documentelor 5 și 6.

145

În sfârșit, Comisia a subliniat că, în acest context, piața mondială pe care întreprinderile în cauză își desfășurau activitățile trebuia luată în considerare în evaluarea efectelor divulgării clauzelor în discuție în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001. Aceasta a arătat că, la evaluarea aplicabilității excepției privind protecția intereselor comerciale, au fost luați în considerare diferiți factori, în special situația specifică a fiecărui producător de vaccinuri pe piață, caracteristicile sale, relațiile sale cu alți actori comerciali, strategiile sale comerciale și de afaceri și utilizarea pe care concurenții săi ar putea să o dea informațiilor divulgate. Comisia a concluzionat că divulgarea integrală a contractelor încheiate cu întreprinderile în cauză ar constitui o atingere adusă intereselor comerciale ale acestora din urmă, în principal compromițând competitivitatea lor pe piețele mondiale.

146

Din aceste considerații rezultă că au fost furnizate explicații de către Comisie cu privire la caracterul sensibil din punct de vedere comercial al informațiilor cuprinse în clauzele referitoare la răspundere și la despăgubire. De asemenea, Comisia a explicat corespunzător cerințelor legale modul în care, în opinia sa, divulgarea integrală a clauzelor respective ar putea aduce atingere în mod concret și efectiv intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză, fie între ele, fie între ele și terți cu care s‑ar afla în concurență.

147

Rezultă că motivele deciziei atacate permit reclamanților să înțeleagă motivele specifice care au determinat Comisia să oculteze, în parte, în contractele în cauză, clauzele referitoare la răspunderea întreprinderilor în cauză, atât contractuală, cât și extracontractuală, precum și clauzele referitoare la eventuala despăgubire de către statele membre a eventualelor obligații suportate de întreprinderile în cauză în cazul angajării răspunderii lor extracontractuale, iar instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității ocultărilor respective, în sensul jurisprudenței amintite la punctele 101 și 117 de mai sus.

148

În consecință, critica întemeiată pe motivarea insuficientă a deciziei atacate în această privință trebuie respinsă.

149

În ceea ce privește temeinicia motivelor invocate de Comisie pentru a justifica ocultarea parțială a clauzelor referitoare la răspundere și la despăgubire, trebuie să se stabilească dacă, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctele 97, 99, 121 și 123 de mai sus, aceasta a furnizat explicații plauzibile cu privire la faptul că accesul la informațiile ocultate ar putea aduce atingere în mod concret și efectiv protecției intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză și cu privire la faptul că atingerea invocată ar putea fi considerată previzibilă în mod rezonabil, iar nu pur ipotetică.

150

În speță, astfel cum se arată la punctele 143-145 de mai sus, din decizia atacată reiese că Comisia a refuzat accesul integral la clauzele referitoare la răspunderea contractuală a întreprinderilor în cauză pentru a nu risca să dezvăluie informații pretins sensibile din punct de vedere comercial referitoare la riscurile identificate privind punerea în aplicare a contractelor în cauză și la pragurile financiare acceptate în privința riscurilor menționate de întreprinderile respective, într‑o perioadă caracterizată printr‑o cerere puternică pentru vaccinurile împotriva COVID‑19 și în cursul căreia negocierile cu cumpărători din țări terțe erau în curs sau cel puțin puteau fi avute în vedere.

151

După consultarea versiunilor integrale ale contractelor în cauză, Tribunalul constată că clauzele referitoare la răspunderea întreprinderilor în cauză în cazul încălcării, al rezilierii sau al suspendării respectivelor contracte, în special în legătură cu întârzieri de livrare sau cu livrări lipsă, sunt diferite. Pe de altă parte, reclamanții nu contestă nici contextul cererii puternice pentru vaccinuri împotriva COVID‑19, nici împrejurarea că negocierile cu cumpărători din țări terțe erau în curs sau cel puțin puteau fi avute în vedere.

152

Rezultă că, în decizia atacată, Comisia a considerat în mod întemeiat că divulgarea integrală a clauzelor respective ar putea furniza concurenților întreprinderilor în cauză, precum și cumpărătorilor terți informații sensibile din punct de vedere comercial referitoare la elemente de costuri, la capacitățile și la strategiile lor interne și la pragurile financiare acceptate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 octombrie 2022, Saure/Comisia, T‑524/21, EU:T:2022:632, punctele 99-102).

153

Din considerațiile care precedă rezultă că explicațiile Comisiei din decizia atacată cu privire la existența unui risc previzibil în mod rezonabil, iar nu ipotetic de a aduce atingere protecției intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză în ceea ce privește divulgarea integrală a clauzelor referitoare la răspunderea contractuală a întreprinderilor respective sunt întemeiate.

154

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, potrivit articolelor 1 și 12 din Directiva 85/374/CEE a Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect (JO 1985, L 210, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 01, p. 183), producătorul este răspunzător pentru prejudiciul cauzat de un defect al produsului său, iar răspunderea sa nu poate fi limitată sau exclusă, în ceea ce privește persoana prejudiciată, de o clauză care să îi limiteze răspunderea sau să îl exonereze de răspundere. Astfel, după cum a recunoscut Comisia în ședință, în lipsa unei modificări a Directivei 85/374, nici Comisia, nici statele membre nu aveau dreptul să deroge de la dispozițiile directivei menționate.

155

Pe de altă parte, nicio dispoziție din Directiva 85/374 nu interzice ca un terț, în speță un stat membru, să ramburseze daunele interese pe care un producător le‑ar fi plătit din cauza caracterului defectuos al produsului său.

156

În plus, Tribunalul observă că articolul 6 al treilea paragraf din Acordul din 16 iunie 2020 privind achiziționarea de vaccinuri împotriva COVID‑19 încheiat între Comisie și statele membre a fost publicat pe site‑ul internet al Comisiei la 7 septembrie 2020 și divulgat în întregime ca anexă la contractele în cauză, cu excepția documentului 1. Această dispoziție are în vedere un mecanism de despăgubire a întreprinderilor în cauză de către statele membre cu privire la costurile economice, și anume eventualele daune interese, care ar reveni în mod normal întreprinderilor menționate în temeiul răspunderii pentru vaccinurile lor. De asemenea, Comunicarea COM(2020) 245 final, menționată la punctul 3 de mai sus, prevede că acest mecanism trebuia analizat ca o „poliță de asigurare”, care constă în transferul unei părți din riscurile economice suportate de industria farmaceutică către autoritățile publice, în schimbul asigurării unui acces echitabil și la un preț abordabil al statelor membre la un vaccin, în cazul în care se va dezvolta un astfel de vaccin.

157

Rezultă din cele ce precedă că, pe de o parte, mecanismul de despăgubire a întreprinderilor în cauză de statele membre nu afectează cu nimic regimul răspunderii juridice a întreprinderilor menționate în temeiul Directivei 85/374 și, pe de altă parte, această informație intra deja în domeniul public la momentul depunerii cererii inițiale de acces și al adoptării deciziei atacate.

158

După consultarea versiunilor integrale ale contractelor în cauză, Tribunalul constată că, deși toate contractele de achiziție anticipată și contractele de achiziție conțin o clauză referitoare la despăgubire, la fel cum se prevăzuse la articolul 6 din Acordul din 16 iunie 2020 privind achiziționarea de vaccinuri împotriva COVID‑19 încheiat între Comisie și statele membre, conținutul detaliat al respectivelor clauze nu este identic. În acest cadru, Tribunalul subliniază existența unor diferențe în ceea ce privește, în primul rând, situațiile precise în care s‑a convenit că despăgubirea de către statul membru nu ar fi aplicabilă, majoritatea situațiilor menționate rămânând totuși în mod global similare în contractele în cauză, în al doilea rând, domeniul de aplicare temporal sau material al eventualei despăgubiri și, în al treilea rând, modalitățile de gestionare a apărării eventualelor acțiuni în despăgubire și de punere în aplicare a unei eventuale despăgubiri.

159

Odată făcute aceste precizări, rămâne să se stabilească dacă Comisia a refuzat în mod întemeiat divulgarea mai largă, chiar integrală, a clauzelor referitoare la despăgubire.

160

În această privință, nu poate fi reținut primul motiv invocat în decizia atacată, și anume faptul că o cunoaștere precisă a limitelor răspunderii întreprinderii în cauză ar permite un comportament strategic în privința sa, în măsura în care aceasta ar putea fi confruntată cu consecințele economice ale mai multor acțiuni în justiție, inițiate în mod abuziv și nejustificat, numai în scopul de a primi o despăgubire legată de utilizarea vaccinului său.

161

Astfel, chiar dacă faptul că o societate este expusă unor acțiuni în despăgubire poate avea în mod indubitabil drept consecință costuri ridicate, fie în ceea ce privește resursele economice, timpul sau personalul, inclusiv în ipoteza în care astfel de acțiuni ar fi ulterior respinse ca nefondate, dreptul terților prejudiciați eventual de un vaccin cu defect de a introduce acțiuni în răspundere împotriva întreprinderilor în cauză se întemeiază pe legislația națională de transpunere a Directivei 85/374. Acest drept la o cale de atac este independent de existența și de conținutul clauzelor referitoare la despăgubire.

162

În plus, interesul întreprinderilor în cauză de a evita astfel de acțiuni în despăgubire, în ipoteza în care ar fi produs efectiv și ar fi pus în circulație un vaccin cu defect, nu poate fi calificat drept interes comercial și, în orice caz, nu constituie un interes demn de protecție, având în vedere în special dreptul oricărei persoane de a solicita repararea prejudiciului care i‑ar fi fost cauzat de un produs cu defect (a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 decembrie 2011, CDC Hydrogene Peroxide/Comisia, T‑437/08, EU:T:2011:752, punctul 49 și jurisprudența citată). De asemenea, dorința de a evita să fie expusă unor costuri mai importante legate de o procedură judiciară nu constituie un interes protejat în temeiul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2019, Intercept Pharma și Intercept Pharmaceuticals/EMA, T‑377/18, nepublicată, EU:T:2019:456, punctele 55 și 56).

163

În plus, decizia atacată nu cuprinde niciun element care să permită să se concluzioneze că divulgarea mai largă a mecanismului de despăgubire a întreprinderilor în cauză ar putea fi la originea unor acțiuni introduse împotriva acestora din urmă. Astfel, asemenea acțiuni vor avea în continuare ca obiect condamnarea producătorului de vaccinuri la repararea prejudiciului suferit, indiferent de identitatea entității care, în final, va suporta daunele interese plătite.

164

În aceste condiții, Tribunalul consideră că primul motiv invocat în decizia atacată pentru a refuza divulgarea mai largă a clauzei privind despăgubirea nu demonstrează, după cum impune jurisprudența citată la punctul 99 de mai sus, existența unui risc previzibil, iar nu pur ipotetic pentru interesele comerciale ale întreprinderilor în cauză.

165

Al doilea motiv invocat în decizia atacată pentru a refuza divulgarea integrală a clauzelor referitoare la despăgubire, în special a celor care definesc condițiile exacte în care este exclusă o despăgubire de către statul membru, este că o astfel de divulgare ar dezvălui în mod inevitabil concurenților întreprinderii în cauză, inclusiv celor care nu produc vaccinuri, „punctele slabe” ale acoperirii răspunderii sale și le‑ar oferi un avantaj concurențial pe care l‑ar putea exploata, de exemplu, în anunțuri publicitare și în anunțuri publicitare comparative.

166

În această privință, trebuie amintit că motivul pentru care clauzele referitoare la despăgubire au fost integrate în contractele în cauză, și anume compensarea riscurilor la care se expun întreprinderile în cauză legate de scurtarea termenului de dezvoltare a vaccinurilor, intra în domeniul public înainte de adoptarea deciziei atacate.

167

În plus, toate contractele în cauză conțin o clauză referitoare la despăgubire care, pe de altă parte, enumeră, în mod global similar, situațiile specifice principale în care despăgubirea întreprinderii în cauză de către statul membru este exclusă.

168

Din moment ce toate întreprinderile în cauză beneficiau, pentru un motiv identificat și legitim, de o clauză referitoare la despăgubire, decizia atacată nu cuprinde niciun element care să permită să se concluzioneze că, în cazul unei divulgări mai largi a clauzei referitoare la despăgubire, riscul de a aduce atingere intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză, în special prin conferirea unui avantaj concurențial unor întreprinderi în cauză față de altele, era, la data adoptării sale, previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic.

169

În aceste condiții, Tribunalul consideră că al doilea motiv invocat în decizia atacată pentru a refuza divulgarea mai largă a clauzei privind despăgubirea nu demonstrează, după cum impune jurisprudența citată la punctul 99 de mai sus, existența unui risc previzibil, iar nu pur ipotetic pentru interesele comerciale ale întreprinderilor în cauză.

170

În ceea ce privește al treilea motiv invocat în decizia atacată pentru a refuza divulgarea integrală a clauzei referitoare la despăgubire, în special a condițiilor în care despăgubirea de către statul membru este exclusă, și anume faptul că o cunoaștere precisă a limitelor răspunderii întreprinderilor în cauză ar avea repercusiuni asupra reputației lor în rândul consumatorilor și al eventualilor lor parteneri comerciali, trebuie arătat că, contrar celor afirmate de reclamante, o atingere adusă reputației unei întreprinderi constituie cu siguranță o atingere adusă intereselor sale comerciale, în măsura în care reputația oricărui operator activ pe o piață este esențială pentru realizarea activităților sale economice pe piață (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2018, Falcon Technologies International/Comisia, T‑875/16, nepublicată, EU:T:2018:877, punctele 51 și 53).

171

Cu toate acestea, pentru aceleași motive precum cele expuse la punctele 166-168 de mai sus, decizia atacată nu cuprinde niciun element care să permită în mod rezonabil să se concluzioneze că, în cazul divulgării mai largi a clauzei referitoare la despăgubire, riscul de a aduce atingere intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză, în special reputației acestora, era, la data adoptării sale, previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic.

172

În aceste condiții, Tribunalul consideră că al treilea motiv invocat în decizia atacată pentru a refuza divulgarea mai largă a clauzei privind despăgubirea nu demonstrează, după cum impune jurisprudența citată la punctul 99 de mai sus, existența unui risc previzibil, iar nu pur ipotetic pentru interesele comerciale ale întreprinderilor în cauză.

173

Având în vedere considerațiile care precedă, a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv este întemeiată în ceea ce privește clauzele referitoare la despăgubire din contractele în cauză.

174

Rezultă că a doua critică din cadrul celui al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie admisă în parte în ceea ce privește clauzele referitoare la despăgubire și trebuie respinsă în parte în ceea ce privește clauzele referitoare la răspunderea contractuală a întreprinderilor în cauză.

175

Prin intermediul celei de a treia critici, reclamanții contestă caracterul suficient al motivării deciziei atacate și temeinicia acesteia pentru a justifica respingerea accesului la informațiile privind lista partenerilor din rețeaua de producție și a subcontractanților întreprinderilor în cauză, în temeiul excepției referitoare la protecția intereselor comerciale, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.

176

Comisia contestă această argumentație.

177

În această privință, trebuie arătat că, în decizia atacată, Comisia a indicat că alegerea de a avea o unitate de producție într‑un anumit loc sau de a apela la un anumit subcontractant pentru o anumită sarcină ținea de strategia comercială internă a întreprinderilor în cauză și rezulta dintr‑o anumită alegere economică. Identitatea unităților respective și relația lor economică sau industrială cu întreprinderea în cauză nu ar face parte din domeniul public. Aceasta a concluzionat că divulgarea anexelor la toate contractele în cauză privind subcontractanții ar dezvălui concurenților întreprinderilor menționate elemente importante ale capacităților lor industriale și ar putea aduce atingere capacităților lor industriale de a produce vaccinul sau chiar, în cele din urmă, ar împiedica, din motive economice, executarea integrală a contractelor încheiate.

178

Procedând astfel, contrar celor susținute de reclamanți, Comisia a furnizat explicații suficiente cu privire la caracterul sensibil din punct de vedere comercial al informațiilor referitoare la lista partenerilor din rețeaua de producție și a subcontractanților întreprinderilor în cauză, astfel încât trebuie respinsă critica acestora referitoare la caracterul insuficient al motivării deciziei atacate în această privință.

179

După consultarea versiunilor integrale ale contractelor în cauză, Tribunalul constată că acestea prezintă, cu un nivel de detaliu variabil, identitatea și localizarea diferiților subcontractanți sau parteneri ai întreprinderilor în cauză, precum și, după caz, atribuirea unor sarcini printre entitățile enumerate. În plus, în unele cazuri, au fost aduse modificări, cum ar fi adăugiri sau modificări ale unităților sau ale partenerilor, în stadiul contractului de achiziție în raport cu contractul de achiziție anticipată.

180

În consecință, Comisia a considerat în mod întemeiat, în decizia atacată, că informațiile privind lista partenerilor din rețeaua de producție și subcontractanții întreprinderilor respective, ocultate în contractele în cauză, făceau parte din relațiile lor comerciale și, in fine, din capacitatea și din strategia lor industrială și comercială.

181

Or, astfel cum s‑a amintit la punctul 100 de mai sus, protecția care trebuie garantată intereselor comerciale în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 poate acoperi asemenea informații.

182

În plus, astfel cum arată în esență Comisia, nu este exclus ca relațiile comerciale încheiate de întreprinderile în cauză cu partenerii lor din rețeaua de producție și cu subcontractanții lor să fi creat o sinergie cu valoare comercială și ca divulgarea datelor nominale privind relațiile respective să poată aduce atingere intereselor comerciale ale persoanelor interesate sau concurenței loiale (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 17 noiembrie 2022, Antea Polska și alții, C‑54/21, EU:C:2022:888, punctul 79).

183

Pe de altă parte, informațiile care figurează în contractele în cauză nu pot fi considerate istorice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iulie 2015, Axa Versicherung/Comisia, T‑677/13, EU:T:2015:473, punctul 154 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 12 iulie 2018, RATP/Comisia, T‑250/18 R, nepublicată, EU:T:2018:458, punctele 55 și 57). Astfel, aceste date erau mai recente de doi ani și, după cum reiese din răspunsul Comisiei la o întrebare adresată cu titlu de măsură de organizare a procedurii, majoritatea contractelor în cauză era încă în curs de executare la momentul adoptării deciziei atacate.

184

În sfârșit, reclamanții nu contestă nici contextul foarte concurențial în care intervin întreprinderile în cauză, nici contextul cererii puternice pentru vaccinuri împotriva COVID‑19.

185

Rezultă că Comisia a considerat în mod întemeiat în decizia atacată că divulgarea integrală a listei partenerilor din rețeaua de producție și a subcontractanților ar putea furniza concurenților întreprinderilor în cauză informații sensibile din punct de vedere comercial referitoare la capacitățile lor industriale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2022, Saure/Comisia, T‑651/21, nepublicată, EU:T:2022:526, punctele 108 și 109, și Hotărârea din 12 octombrie 2022, Saure/Comisia, T‑524/21, EU:T:2022:632, punctele 99-102).

186

Rezultă din cele ce precedă că explicațiile Comisiei din decizia atacată cu privire la existența unui risc previzibil în mod rezonabil, iar nu ipotetic de a aduce atingere protecției intereselor comerciale ale întreprinderilor respective în ceea ce privește divulgarea integrală a listei partenerilor din rețeaua de producție și a subcontractanților întreprinderilor în cauză sunt întemeiate.

187

Având în vedere cele ce precedă, a treia critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respinsă.

188

Pentru motivele expuse la punctele 65-92 și la punctele 154-174 de mai sus, primul aspect al celui de al doilea motiv și a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie admise, iar decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește refuzul parțial al accesului la declarațiile privind absența conflictelor de interese și la clauzele referitoare la despăgubire și al doilea motiv trebuie respins în rest.

189

În susținerea celui de al treilea motiv, reclamanții arată că cererea lor de acces la documente este justificată de un interes public superior care poate justifica în mod specific divulgarea informațiilor sensibile ocultate. În special, reclamanții se prevalează de principiul bunei guvernanțe a Uniunii și de principiul transparenței, care ar prezenta o importanță specială, întrucât documentele solicitate au participat la încălcări ale drepturilor lor fundamentale. Aceștia invocă de asemenea principiile fundamentale care reglementează comanda publică a Uniunii și drepturile la un proces echitabil, la bună administrare și la integritatea persoanei. Ei solicită să se poată evalua și verifica practicile actorilor instituționali însărcinați cu negocierea și cu încheierea contractelor în cauză, să se controleze legalitatea contractelor menționate, să se vegheze buna utilizare a fondurilor publice angajate de Comisie și să se dea consimțământul în mod liber și informat cu privire la vaccinare. Ei invocă reticența a numeroși cetățeni de a fi vaccinați, împrejurarea că ar fi fost constrânși să se vaccineze având în vedere restricțiile privind libera circulație pentru motive de sănătate publică impuse de statele membre și dorința lor de a putea avea acces la contractele în cauză în scopul bunei informări și al consimțământului lor la un act medical.

190

Comisia contestă această argumentație.

191

În această privință, cu titlu introductiv, pe de o parte, Tribunalul arată că examinarea celui de al treilea motiv nu privește decât contractele în cauză, și anume documentele cu privire la care Comisia a concluzionat că intrau sub incidența excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.

192

Astfel, dispozițiile articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu prevăd evaluarea comparativă a interesului public privind viața privată și integritatea individului cu un interes public superior (Hotărârea din 15 iulie 2015, Dennekamp/Parlamentul, T‑115/13, EU:T:2015:497, punctul 62). În consecință, al treilea motiv nu privește declarațiile privind absența conflictelor de interese examinate în cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv.

193

Pe de altă parte, Tribunalul amintește că a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie admisă în parte, în măsura în care motivele pentru a refuza divulgarea mai largă a clauzelor privind despăgubirea nu demonstrează existența unui risc previzibil, iar nu pur ipotetic de a aduce atingere intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză, cu încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Rezultă că examinarea celui de al treilea motiv nu privește acest aspect al deciziei atacate.

194

Conform articolului 4 alineatul (2) ultima teză din Regulamentul nr. 1049/2001, instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea sa ar putea aduce atingere printre altele protecției intereselor comerciale ale unei anumite persoane fizice sau juridice, „cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză”. Rezultă că instituțiile Uniunii nu pot respinge cererea de acces la un document atunci când divulgarea sa este justificată de un interes public superior, chiar dacă aceasta ar putea aduce atingere protecției intereselor comerciale ale unei anumite persoane fizice sau juridice.

195

În acest context, trebuie să fie evaluate comparativ, pe de o parte, interesul specific care trebuie protejat prin nedivulgarea documentului vizat și, pe de altă parte, în special interesul general de a face accesibil acest document, având în vedere avantajele care decurg, astfel cum se precizează în considerentul (2) al Regulamentului nr. 1049/2001, dintr‑o transparență sporită, și anume o mai bună participare a cetățenilor la procesul decizional, precum și o mai mare legitimitate, eficacitate și responsabilitate a administrației față de cetățeni într‑un sistem democratic (a se vedea Hotărârea din 21 octombrie 2010, Agapiou Joséphidès/Comisia și EACEA, T‑439/08, nepublicată, EU:T:2010:442, punctul 136 și jurisprudența citată; Hotărârea din 5 februarie 2018, PTC Therapeutics International/EMA, T‑718/15, EU:T:2018:66, punctul 107).

196

Revine reclamantului sarcina de a invoca în mod concret împrejurările care stau la baza unui interes public superior care justifică divulgarea documentelor vizate (a se vedea Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 94 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth/Comisia, C‑612/13 P, EU:C:2015:486, punctul 90 și jurisprudența citată). Astfel, revine celor care susțin existența unui interes public superior în sensul ultimei teze a articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 sarcina de a‑l dovedi (Hotărârea din 25 septembrie 2014, Spirlea/Comisia, T‑306/12, EU:T:2014:816, punctul 97).

197

În acest context, persoana care intenționează să se opună unui motiv de refuz al divulgării trebuie, pe de o parte, să invoce existența unui interes public susceptibil să primeze asupra acestui motiv și, pe de altă parte, să demonstreze tocmai că, în speță, divulgarea documentelor în cauză ar contribui în mod concret la asigurarea protecției acestui interes public într‑o asemenea măsură încât principiul transparenței să primeze în raport cu protecția intereselor care au motivat refuzul divulgării (a se vedea în acest sens Ordonanța din 21 mai 2019, Pint/Comisia, C‑770/18 P, nepublicată, EU:C:2019:436, punctul 18), și anume, în speță, protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză.

198

Interesul public superior susceptibil să justifice divulgarea unui document nu trebuie, în mod necesar, să fie distinct de principiile care stau la baza Regulamentului nr. 1049/2001. Cu toate acestea, nu pot fi reținute considerații generale pentru a justifica accesul la documentele solicitate, care impune ca principiul transparenței să prezinte, în situația dată, o importanță specială care să primeze asupra motivelor care justifică refuzul divulgării documentelor în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctele 92 și 93 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth/Comisia, C‑612/13 P, EU:C:2015:486, punctele 92 și 93).

199

În cererea de confirmare, reclamanții au invocat un interes public superior care justifică divulgarea documentelor solicitate întemeiat în esență pe transparența pe care o implica „buna guvernanță care stă la baza funcționării Uniunii potrivit articolului 15 TFUE”. Acest interes public ar prevala asupra intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză ținând seama de starea de urgență sanitară.

200

În decizia atacată, prin care Comisia a acordat un acces mai larg la documentele 1, 3-6, 8 și 9, divulgate anterior, precum și un acces parțial la documentele 2, 7 și 10-13, care până atunci nu fuseseră divulgate public sub o formă cenzurată, Comisia a indicat că recunoaște starea de urgență legată de pandemia de COVID‑19, că subscrie la importanța încrederii publicului în acțiunile sale în ceea ce privește achiziționarea vaccinurilor și că recunoaște gradul ridicat de transparență necesar. Cu toate acestea, Comisia a apreciat că reclamanții nu demonstraseră necesitatea divulgării informațiilor sensibile din punct de vedere comercial, ocultate în temeiul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Astfel, argumentele privind buna guvernanță și transparența ar fi de natură generală. Aceasta a amintit că comunicase în mod regulat informații cu privire la stadiul negocierilor cu întreprinderile în cauză și la diversele demersuri întreprinse, inclusiv la Parlamentul European, pentru a asigura transparența. Ea a arătat că a consultat întreprinderile în cauză în vederea acordării unui acces cât mai larg posibil la contractele în cauză. Ea a subliniat însă că dreptul de acces la documente nu era un drept general și absolut. Comisia a amintit în continuare că considerații generale, inclusiv cu privire la protecția sănătății umane, nu erau suficiente pentru a justifica un interes public superior, fără precizări cu privire la motivele concrete care să justifice în ce măsură divulgarea ar servi acest interes public. Comisia a precizat că nu a fost în măsură să identifice niciun interes public susceptibil să primeze asupra interesului public și privat protejat de articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. În sfârșit, aceasta a considerat că faptul că contractele în cauză se raportau la o procedură administrativă, iar nu la acte legislative confirma concluzia potrivit căreia niciun interes public superior nu ar justifica divulgarea pasajelor ocultate.

201

În speță, aprecierea Comisiei nu este afectată de nicio eroare de drept în raport cu articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.

202

În special, reclamanții nu au menționat, în cererea lor de confirmare, decât considerații generale referitoare la transparență și la buna guvernanță. Or, asemenea considerații nu pot fi de natură să demonstreze că interesul legat de transparență prezenta, în speță, o importanță specială care ar fi putut prima asupra motivelor care justifică refuzul divulgării părților ocultate din contractele în cauză.

203

În orice caz, trebuie să se constate că Comisia nu a negat existența unui interes al publicului de a primi informații referitoare la achiziționarea vaccinurilor și la contractele în cauză, ci a apreciat, în decizia atacată, că acest interes era satisfăcut de diversele demersuri întreprinse pentru a asigura transparența, printre care publicarea de informații actualizate cu privire la stadiul negocierilor și comunicarea de informații Parlamentului prin viu grai și în scris. Trebuie să se constate de asemenea că informațiile ocultate nu conțin indicații științifice referitoare la eficacitatea și la siguranța vaccinurilor care ar privi eventualele preocupări ale publicului în ceea ce privește utilizarea vaccinurilor.

204

Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentele reclamanților ridicate în cadrul memoriului lor în adaptare.

205

În primul rând, contrar celor susținute de reclamanți, din decizia atacată reiese că Comisia a examinat problema existenței unui interes public superior, punctul 3 din această decizie fiind dedicat problemei menționate.

206

În al doilea rând, în măsura în care reclamanții au susținut în cererea de confirmare că exista un interes public superior care să justifice divulgarea integrală a contractelor în cauză, le revenea sarcina de a invoca în mod concret împrejurările care justifică o astfel de divulgare. Argumentul reclamanților potrivit căruia revenea Comisiei sarcina de a examina din oficiu existența unui asemenea interes, chiar dacă nu făcuseră referire la acesta, nu poate repune în discuție constatarea respectivă.

207

Desigur, articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001, care prevede modalitățile practice ale cererilor de acces la documente în temeiul acestui regulament, prevede că „[s]olicitantul nu este obligat să‑și motiveze cererea”. Cu toate acestea, atunci când o instituție care primește o cerere de acces constată că divulgarea vizată ar putea aduce atingere protecției unuia dintre interesele enumerate la articolul 4 alineatul (2) din acest regulament, astfel cum a procedat Comisia în răspunsul la cererea inițială, îi revine solicitantului care dorește ca instituția în discuție să își revizuiască poziția invocând existența unui interes public superior sarcina de a prezenta argumente în acest scop, după cum s‑a constatat la punctele 196 și 197 de mai sus.

208

În al treilea rând, în ceea ce privește afirmațiile generale referitoare la dorința lor de a putea controla practicile actorilor instituționali însărcinați cu atribuirea contractelor în cauză și legalitatea contractelor menționate și de a asigura buna utilizare a fondurilor publice angajate de Comisie, reclamanții nu susțin motivele concrete care ar justifica, în speță, divulgarea mai largă a contractelor în cauză. În acest cadru, trebuie arătat că nu revine reclamanților sarcina de a stabili în ce măsură dreptul Uniunii în materie de atribuire a contractelor și dreptul belgian, care este dreptul care reglementează contractele în cauză, au fost respectate. De asemenea, nu le revine acestora sarcina de a asigura protecția intereselor financiare ale Uniunii. Astfel, Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1), și Regulamentul 2016/369, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2020/521, precum și contractele în cauză conțin dispoziții care împuternicesc Comisia, Curtea de Conturi Europeană și, respectiv, Parchetul European să efectueze audituri și investigații, în conformitate cu competențele lor. Pe de altă parte, reclamanții nu explică în ce măsură divulgarea elementelor sensibile din punct de vedere comercial ocultate le‑ar permite să își formeze o opinie informată cu privire la atribuirea în comun a contractelor pentru vaccinurile împotriva COVID‑19 sau cu privire la utilizarea de fonduri publice, în condițiile în care aceleași elemente ar putea fi utilizate împotriva întreprinderilor în cauză sau chiar împotriva Comisiei și a statelor membre în cadrul unor contracte de achiziție ulterioare. Rezultă că reclamanții nu reușesc să demonstreze cu precizie modul în care divulgarea informațiilor ocultate ar contribui în mod concret la asigurarea protecției intereselor pe care le invocă.

209

În al patrulea rând, în măsura în care reclamanții susțin în esență că divulgarea mai largă a contractelor în cauză ar fi necesară pentru buna lor informare și pentru a consimți, în mod informat, la vaccinarea împotriva COVID‑19, pe lângă faptul că aceste afirmații sunt de natură generală, ele se întemeiază pe presupunerea că pasajele ocultate din contractele în cauză conțin indicații științifice care pot privi eventualele preocupări ale publicului în ceea ce privește utilizarea vaccinurilor. Or, după cum s‑a arătat la punctul 202 de mai sus, nu aceasta este situația și, așa cum s‑a arătat la punctul 126 de mai sus, întreprinderile în cauză sunt obligate să respecte toate condițiile prevăzute în autorizațiile de introducere pe piață. În consecință, nu se poate considera că reclamanții au demonstrat că divulgarea informațiilor ocultate ar contribui în mod concret la asigurarea protecției interesului public pe care îl invocă.

210

În al cincilea rând, trebuie înlăturată argumentația reclamanților potrivit căreia transparența ar prezenta o importanță specială, întrucât contractele în cauză au participat la încălcări ale drepturilor lor fundamentale. Astfel, contractele menționate nu stabilesc nici obligația de a se vaccina împotriva COVID‑19, nici obligația de a prezenta o dovadă a vaccinării ca o condiție pentru eliminarea restricțiilor privind libera circulație instituite de statele membre din motive de sănătate publică. În această privință, obligațiile în acest sens decurg exclusiv din dreptul național al statelor membre (a se vedea în acest sens Ordonanța din 29 aprilie 2022, Abenante și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑527/21, nepublicată, EU:T:2022:278, punctele 22 și 23).

211

În sfârșit, în măsura în care reclamanții invocă intenția de a exercita un control democratic asupra acțiunilor Comisiei, astfel cum a arătat aceasta în decizia atacată, activitatea sa administrativă nu impune aceeași întindere a accesului la documente precum cea impusă de activitatea legislativă a unei instituții a Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Technische Glaswerke Ilmenau, C‑139/07 P, EU:C:2010:376, punctul 60, și Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 91).

212

Or, în speță, contractele în cauză se înscriu în cadrul unei activități administrative.

213

În aceste condiții, fără a săvârși o eroare de drept, la data adoptării deciziei atacate, Comisia s‑a prevalat de excepția aferentă protecției intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză, înțelegându‑se însă că, astfel cum reiese din articolul 4 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1049/2001, această excepție nu are vocația de a se aplica pe o perioadă nelimitată, ci numai atât timp cât această protecție se justifică prin conținutul documentului în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2010, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑362/08 P, EU:C:2010:40, punctele 56 și 57).

214

Rezultă că al treilea motiv, astfel cum a fost delimitat la punctele 191-193 de mai sus, trebuie respins ca nefondat.

215

În susținerea celui de al patrulea motiv, reclamanții susțin că măsurile luate de Comisie încalcă principiul proporționalității.

216

Comisia solicită respingerea acestor afirmații.

217

În speță, pentru motivele prezentate la punctele 85-92 și 193 de mai sus, examinarea celui de al patrulea motiv nu privește refuzul parțial al accesului nici la declarațiile privind absența conflictelor de interese, nici la clauzele privind despăgubirea din contractele în cauză.

218

În ceea ce privește reproșul adus Comisiei de a nu fi verificat dacă divulgarea era proporțională cu atingerea adusă intereselor reclamanților, trebuie subliniat că articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001 prevede că, în cazul în care doar o parte a documentului cerut se încadrează într‑una sau mai multe din excepții, celelalte părți ale documentului se divulgă, iar examinarea accesului parțial la documentul menționat al Comisiei trebuie realizată în lumina principiului proporționalității (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2001, Consiliul/Hautala, C‑353/99 P, EU:C:2001:661, punctele 27 și 28).

219

Astfel, jurisprudența subliniază că din modul de redactare a articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001 rezultă că o instituție sau un organism este obligat să examineze dacă trebuie acordat un acces parțial la documentele vizate de o cerere de acces, limitând un eventual refuz doar la datele care fac obiectul excepțiilor vizate. Instituția sau organismul trebuie să acorde un astfel de acces parțial dacă scopul urmărit de această instituție sau de acest organism, atunci când refuză accesul la document, poate fi atins în ipoteza în care instituția respectivă s‑ar limita la ocultarea pasajelor care pot aduce atingere interesului public protejat (Hotărârea din 12 septembrie 2013, Besselink/Consiliul, T‑331/11, nepublicată, EU:T:2013:419, punctul 84; a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2001, Consiliul/Hautala, C‑353/99 P, EU:C:2001:661, punctul 29).

220

Analiza detaliată a diferitelor documente, care figurează în decizia atacată, indică faptul că cererea de acces la documente a fost examinată de Comisie cu respectarea strictă a principiului proporționalității, a cărui aplicare în domeniul accesului la documente a fost descrisă de jurisprudența menționată la punctele 218 și 219 de mai sus.

221

Ținând seama de cele ce precedă, al patrulea motiv, astfel cum a fost delimitat la punctul 217 de mai sus, trebuie respins ca nefondat.

222

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se anuleze decizia atacată în măsura în care prin aceasta se refuză, cu încălcarea articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, un acces mai larg la declarațiile privind absența conflictelor de interese semnate de membrii echipei comune de negociere și în măsura în care se refuză, cu încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, accesul mai extins la clauzele referitoare la despăgubiri și să se respingă acțiunea în rest.

223

În acest cadru, trebuie amintit că nu este de competența Tribunalului să se substituie Comisiei și să indice părțile din documente la care ar fi trebuit acordat un acces total sau parțial, instituția fiind obligată, cu ocazia executării prezentei hotărâri și conform articolului 266 TFUE, să ia în considerare motivele expuse în această privință în cuprinsul său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2006, Franchet și Byk/Comisia, T‑391/03 și T‑70/04, EU:T:2006:190, punctul 133).

224

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, potrivit articolului 137 din Regulamentul de procedură, cheltuielile de judecată rămân la aprecierea Tribunalului în cazul în care acesta nu se pronunță asupra fondului cauzei. Întrucât Comisia a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a motivelor sale, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamanților.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

I. Istoricul litigiului

II. Concluziile părților

III. În drept

A. Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamanților

B. Cu privire la obiectul litigiului

C. Cu privire la fond

1. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe caracterul incomplet al listei documentelor identificate ca intrând în sfera cererii de acces la documente

2. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe inaplicabilitatea celor două excepții invocate de Comisie pentru a justifica refuzul accesului la documentele solicitate

a) Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe inaplicabilitatea excepției referitoare la protecția vieții private și a integrității individului [articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001]

b) Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe inaplicabilitatea excepției referitoare la protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor [articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001]

1) Cu privire la refuzul parțial al accesului la clauzele referitoare la proprietățile vaccinurilor și la controlul calității

i) Cu privire la motivarea deciziei atacate

ii) Cu privire la temeinicia motivării deciziei atacate

2) Cu privire la refuzul parțial al accesului la clauzele referitoare la despăgubire

i) Cu privire la motivarea deciziei atacate

ii) Cu privire la temeinicia motivării deciziei atacate

– Cu privire la clauzele referitoare la răspunderea contractuală

– Cu privire la clauzele referitoare la despăgubire

3) Cu privire la refuzul accesului la lista partenerilor din rețeaua de producție și a subcontractanților întreprinderilor în cauză

c) Concluzie cu privire la al doilea motiv

3. Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe existența unui interes public superior care justifică accesul integral la documentele solicitate

4. Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

IV. Cu privire la cheltuielile de judecată