2

Reclamanta este o instituție de credit cu sediul în Germania, care se află în proces de dizolvare. Aceasta continuă să dețină anumite autorizații pentru a efectua operațiuni bancare și pentru a furniza servicii financiare, cum ar fi operațiuni de depozit și de credit și servicii de plată. Cu toate acestea, ea deține respectivele autorizații doar în scopul finalizării dizolvării sale în mod ordonat.

3

Printre operațiunile efectuate în acest scop sunt în special pertinente pentru prezenta cauză cele care implică Erste Abwicklungsanstalt (denumită în continuare „EAA”).

4

EAA a fost instituită în temeiul Finanzmarktstabilisierungsfondsgesetz (Legea privind crearea unui fond de stabilizare a piețelor financiare) din 17 octombrie 2008 (BGBl. 2008 I, p. 1982), în vederea dizolvării și a protecției unei părți a operațiunilor bancare ale reclamantei.

5

Reclamanta a transferat o mare parte din activele și pasivele sale către EAA în vederea dizolvării sale. O parte dintre aceste active și pasive au fost transferate efectiv către EAA prin divizare. Această parte din active și pasive nu mai este înscrisă în bilanțul reclamantei.

6

O altă parte a activelor și pasivelor reclamantei nu a făcut obiectul acestei divizări, ci doar al unui așa‑numit transfer „economic” sau al unei garanții din partea EAA. În acest scop, reclamanta a încheiat cu EAA acorduri care urmăresc să transfere riscurile către aceasta din urmă, în condițiile în care a păstrat proprietatea reală a acestei părți din activele și pasivele sale.

7

Activele și pasivele reclamantei care nu au făcut decât obiectul unui transfer economic către EAA includ printre altele elementele portofoliului de instrumente derivate extrabursiere (denumit în continuare „portofoliul de instrumente derivate EAA‑OTC”). Acesta este compus în esență, pe de o parte, din drepturile și obligațiile reclamantei născute din sau legate de anumite instrumente derivate și, pe de altă parte, din garanții care garantează creanțele născute din aceste instrumente derivate.

8

Reclamanta are răspunderea legală și normativă pentru gestionarea activelor din portofoliul EAA care nu au făcut obiectul unei transmiteri reale către aceasta din urmă prin divizare. Întrucât EAA nu poate exploata ea însăși aceste active, reclamanta le administrează în calitate de mandatar fiduciar în temeiul unor contracte încheiate cu EAA. Reclamanta intervine în acest temei în nume propriu, dar potrivit instrucțiunilor și pe seama EAA.

9

Până la realizarea sau transferul lor către EAA, elementele din portofoliul de instrumente financiare derivate EAA‑OTC figurează în bilanțul reclamantei cu titlu de active sau pasive fiduciare.

10

Prin decizia atacată, SRB a stabilit, în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1), contribuțiile ex ante la Fondul unic de rezoluție (FUR) (denumite în continuare „contribuțiile ex ante”), pentru anul 2021 (denumită în continuare „perioada de contribuție 2021”), ale instituțiilor care intră sub incidența articolului 2 coroborat cu articolul 67 alineatul (4) din acest regulament (denumite în continuare „instituțiile”), printre care se numără și reclamanta.

11

Prin avizul de percepere din 21 aprilie 2021, Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht (BaFin, Autoritatea Federală de Supraveghere a Serviciilor Financiare, Germania), în calitatea sa de autoritate națională de rezoluție (denumită în continuare „ANR”) în sensul articolului 3 alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul nr. 806/2014, a obligat reclamanta să își plătească contribuția ex ante pentru perioada de contribuție 2021, astfel cum fusese stabilită de SRB.

12

Reclamanta, pe de o parte, și SRB și BaFin, pe de altă parte, sunt în dezacord cu privire la elementele care trebuie reținute în vederea calculării contribuției ex ante a reclamantei. În special, reclamanta apreciază că nu este necesar să se țină seama în această privință de pasivele care fac parte din portofoliul de instrumente derivate EAA‑OTC și că nu aparține unui grup care a fost restructurat după ce a primit un ajutor de stat sau o finanțare echivalentă în sensul articolului 6 alineatul (8) litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2015/63 al Comisiei din 21 octombrie 2014 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției (JO 2015, L 11, p. 44). SRB și BaFin apreciază, în schimb, că contribuția ex ante a reclamantei trebuie calculată pe baza totalului bilanțului său și că reclamanta este o instituție în restructurare.

[omissis]

34

În cadrul primului motiv, reclamanta invocă, în primul rând, excepții de nelegalitate a Regulamentului nr. 806/2014 și a Directivei 2014/59, în al doilea rând, critici care vizează legalitatea deciziei atacate și, în al treilea rând, trei excepții de nelegalitate a Regulamentului delegat 2015/63.

35

Trebuie mai întâi să se examineze excepțiile de nelegalitate, criticile privind legalitatea deciziei atacate fiind apreciate la punctele 337-351 de mai jos.

36

Reclamanta invocă excepții de nelegalitate a Regulamentului nr. 806/2014 și a Directivei 2014/59 pentru motivul că legiuitorul Uniunii a ales în mod eronat articolul 114 alineatul (1) TFUE ca temei juridic pentru adoptarea acestora.

37

Pe de o parte, actele menționate nu ar prezenta nicio legătură cu piața internă, întrucât, dacă contribuțiile ex ante ar fi prevăzute la nivelul statelor membre, acestea nu ar constitui un obstacol în calea liberei circulații a serviciilor și nici nu ar determina denaturări semnificative ale concurenței.

38

Pe de altă parte, legiuitorul Uniunii nu ar fi abilitat să întemeieze sistemul contribuțiilor ex ante pe articolul 114 alineatul (1) TFUE, întrucât aceste contribuții ar intra sub incidența „dispozițiilor fiscale” în sensul articolului 114 alineatul (2) TFUE. În special, versiunile în limbile engleză și franceză ale articolului 114 alineatul (2) TFUE ar arăta că domeniul de aplicare al acestei dispoziții ar depăși noțiunea de „impozit”. În consecință, legiuitorul Uniunii ar fi trebuit să se întemeieze pe articolul 113 sau 115 TFUE pentru a institui obligația de a plăti contribuții ex ante.

39

SRB, Parlamentul, Consiliul și Comisia contestă această argumentație.

40

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că alegerea temeiului juridic al unui act al Uniunii trebuie să se întemeieze pe elemente obiective, care pot fi supuse unui control jurisdicțional, printre care figurează finalitatea și conținutul actului [a se vedea Avizul 1/15 (Acordul PNR UE‑Canada) din 26 iulie 2017, EU:C:2017:592, punctul 76 și jurisprudența citată; Hotărârea din 4 septembrie 2018, Comisia/Consiliul (Acord cu Kazahstanul), C‑244/17, EU:C:2018:662, punctul 36].

41

Actele legislative adoptate în temeiul articolului 114 alineatul (1) TFUE trebuie, pe de o parte, să cuprindă măsuri privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre și, pe de altă parte, să aibă ca scop instituirea și funcționarea pieței interne (Hotărârea din 22 ianuarie 2014, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑270/12, EU:C:2014:18, punctul 100).

42

În primul rând, trebuie amintit că articolul 114 TFUE poate fi utilizat ca temei juridic numai în cazul în care din actul juridic rezultă în mod evident și obiectiv că scopul acestuia constă în îmbunătățirea condițiilor pentru instituirea și funcționarea pieței interne (a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2014, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑270/12, EU:C:2014:18, punctul 113 și jurisprudența citată).

43

În speță, rezultă în special din considerentele (1) și (3) ale Regulamentului nr. 806/2014, precum și din considerentul (1) al Directivei 2014/59 că aceste acte au fost adoptate într‑un context de criză economică și financiară, care a evidențiat, în ceea ce privește Uniunea, o lipsă de instrumente care să permită abordarea eficace a riscului prezentat de instituțiile cu dificultăți financiare, ceea ce obliga statele membre să utilizeze mijloacele financiare publice pentru a sprijini astfel de instituții.

44

Rezultă de asemenea din considerentul (1) al Regulamentului nr. 806/2014 și din considerentul (3) al Directivei 2014/59 că această criză a demonstrat că funcționarea pieței interne a serviciilor bancare se află în pericol și că există un risc din ce în ce mai ridicat de fragmentare financiară. Acest fapt reprezenta un motiv real de îngrijorare în cadrul pieței interne în care băncile ar fi trebuit să poată desfășura activități transfrontaliere semnificative, în condițiile în care aceste activități erau în scădere din cauza temerilor în ceea ce privește riscul de contagiune.

45

Pe de altă parte, legiuitorul Uniunii a subliniat, în considerentele (2)-(4) și (12) ale Regulamentului nr. 806/2014 și în considerentele (4) și (5) ale Directivei 2014/59 că divergențele dintre normele naționale în materie de rezoluție și dintre practicile administrative aferente ale acestora, precum și lipsa unui proces decizional unificat pentru rezoluție în uniunea bancară contribuiau la o lipsă de încredere a sistemelor bancare naționale în cele ale celorlalte state membre, inclusiv ale statelor membre care nu participă la SRB, și contribuiau la instabilitatea pieței, deoarece nu asigurau previzibilitatea în ceea ce privește rezultatul posibil al situației de dificultate a unei bănci. Aceste divergențe puteau determina de asemenea costuri ale împrumutului mai ridicate pentru anumite bănci și clienți doar pe baza locului de stabilire și indiferent de bonitatea lor reală.

46

În plus, legiuitorul Uniunii a subliniat, în considerentele (9) și (19) ale Regulamentului nr. 806/2014, că, atât timp cât normele în materie de rezoluție, practicile și abordările privind repartizarea sarcinilor în acest domeniu ar rămâne la nivel național, iar resursele financiare necesare pentru finanțarea rezoluției ar fi colectate și cheltuite la nivel național, legătura dintre statele membre și sectorul bancar nu s‑ar rupe în totalitate, iar piața internă ar rămâne fragmentată. Acest lucru ar restrânge activitățile transfrontaliere ale băncilor, creând astfel obstacole în calea exercitării libertăților fundamentale și denaturând concurența pe piața internă.

47

În sfârșit, după cum reiese din considerentele (9) și (10) ale Directivei 2014/59, aceasta are ca obiect să împiedice ca autoritățile naționale să nu aibă același nivel de control al instituțiilor sau aceeași capacitate de a efectua rezoluția acestora din urmă, ceea ce poate influența în mod variabil costurile de finanțare ale instituțiilor de la un stat membru la altul, împiedicând astfel exercitarea libertății de stabilire pe care le‑o conferă piața internă.

48

Având în vedere aceste considerații, Regulamentul nr. 806/2014 urmărește să limiteze legătura dintre percepția poziției bugetare a statelor membre, luate separat, și costurile de finanțare ale băncilor și a întreprinderilor care își desfășoară activitatea în statele membre respective, precum și să pună responsabilitatea finanțării stabilizării sistemului financiar asupra sectorului financiar în ansamblul său.

49

Astfel, după cum prevede articolul 1 din Regulamentul nr. 806/2014, acesta instituie printre altele norme uniforme și o procedură uniformă pentru rezoluția instituțiilor, care ar trebui să fie aplicate de SRB, pentru a contracara amenințările menționate la punctele 43-46 de mai sus.

50

De asemenea, Directiva 2014/59 stabilește printre altele norme armonizate și o procedură armonizată pentru rezoluția instituțiilor, pentru a răspunde preocupărilor legiuitorului Uniunii descrise la punctele 43-45 și 47 de mai sus.

51

FUR și mecanismele de finanțare naționale sunt elemente esențiale ale acestor norme și ale acestei proceduri, care permit, așa cum reiese din articolele 67 și 76 din Regulamentul nr. 806/2014 și din considerentul (107) al acestuia, precum și din articolele 100 și 101 din Directiva 2014/59 și din considerentele (103), (104) și (108) ale acesteia, să se asigure exercitarea eficientă a competențelor de rezoluție și să se contribuie la finanțarea instrumentelor de rezoluție prin asigurarea aplicării lor eficiente.

52

Pentru a garanta mijloace financiare suficiente în FUR și în mecanismele de finanțare naționale, acestea din urmă sunt finanțate, având în vedere considerațiile enunțate la punctele 43-46 și 48 de mai sus, în special prin contribuțiile ex ante plătite de instituții.

53

Prin urmare, plata acestor contribuții asigură aplicarea eficientă a unor norme uniforme sau armonizate și a procedurii uniforme sau armonizate de rezoluție a instituțiilor. Normele care stabilesc contribuțiile menționate permit, la rândul lor, astfel cum reiese din considerentele (12) și (19) ale Regulamentului nr. 806/2014 și din considerentele (9) și (10) ale Directivei 2014/59, să se evite ca practicile naționale divergente să împiedice exercitarea libertăților fundamentale sau să denatureze concurența pe piața internă.

54

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se constate că Regulamentul nr. 806/2014 și Directiva 2014/59 au ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de instituire și de funcționare a pieței interne.

55

De altfel, în ceea ce privește condiția prevăzută la articolul 114 alineatul (1) TFUE, potrivit căreia respectivul act al Uniunii trebuie să cuprindă măsuri privind apropierea dispozițiilor statelor membre, reiese printre altele din considerentul (2) al Regulamentului nr. 806/2014 și din considerentul (4) al Directivei 2014/59, pe de o parte, că nu a existat un proces decizional unificat pentru rezoluția instituțiilor în Uniune și, pe de altă parte, că existau diferențe considerabile de fond și de procedură între actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează insolvența instituțiilor în statele membre.

56

În acest context, legiuitorul Uniunii a creat norme și o procedură uniforme la nivelul uniunii bancare și armonizate la nivelul statelor membre pentru rezoluția instituțiilor, precum și o procedură uniformă de percepere a contribuțiilor ex ante pentru a asigura aplicarea eficientă a acestor norme și proceduri, așa cum s‑a arătat la punctele 49-53 de mai sus.

57

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că Regulamentul nr. 806/2014 și Directiva 2014/59 îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 114 alineatul (1) TFUE.

58

În al doilea rând, trebuie analizat argumentul reclamantei potrivit căruia dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014 și ale Directivei 2014/59 care impun instituțiilor obligația de a plăti contribuții ex ante ar trebui considerate „dispoziții fiscale” și, prin urmare, nu ar fi acoperite de competența de armonizare a legiuitorului Uniunii în temeiul articolului 114 alineatul (2) TFUE.

59

Articolul 114 alineatul (2) TFUE prevede că alineatul (1) al acestei dispoziții nu se aplică printre altele „dispozițiilor fiscale”.

60

În ceea ce privește interpretarea expresiei „dispoziții fiscale”, este necesar să se constate că Tratatul FUE nu conține o definiție a acesteia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/Consiliul, C‑338/01, EU:C:2004:253, punctul 63).

61

În aceste condiții, reiese din jurisprudența Curții că o prelevare plătită de operatorii economici dintr‑un anumit sector nu are natură fiscală într‑o situație în care, în special, este alocată în mod direct numai finanțării cheltuielilor din acest sector și în care cheltuielile respective sunt necesare pentru funcționarea acestuia din urmă, în special în scopul de a‑l stabiliza (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 11 iulie 1989, Schräder HS Kraftfutter, 265/87, EU:C:1989:303, punctele 9 și 10).

62

Or, acest raționament se aplică și în cazul contribuțiilor ex ante, care urmează o logică de ordin asiguratoriu și care sunt plătite de operatorii economici dintr‑un anumit sector pentru a finanța exclusiv cheltuielile din acest sector.

63

Astfel, în ceea ce privește natura contribuțiilor ex ante, s‑a arătat deja la punctul 43 de mai sus că Regulamentul nr. 806/2014 și Directiva 2014/59 fuseseră adoptate într‑un context de criză economică și financiară care evidențiase, în ceea ce privește Uniunea, o lipsă de instrumente prin care să se poată face față în mod eficient riscului prezentat de instituțiile cu dificultăți financiare, ceea ce obliga statele membre să utilizeze mijloacele financiare publice pentru a susține astfel de instituții. MUR urmărește să evite daunele provocate de intrarea în dificultate a unor instituții survenite în astfel de crize, din moment ce intrarea în dificultate a instituțiilor într‑un singur stat membru poate compromite stabilitatea piețelor financiare în ansamblu, astfel cum reiese din considerentele (8) și (12) ale Regulamentului nr. 806/2014. Același lucru este valabil și pentru Directiva 2014/59, așa cum reiese din considerentele (3) și (5) ale acesteia.

64

În acest context, legiuitorul Uniunii a considerat că revenea ansamblului sectorului financiar sarcina de a finanța stabilizarea sistemului financiar, astfel cum reiese în special din considerentul (100) al Regulamentului nr. 806/2014 și din considerentul (103) al Directivei 2014/59.

65

Din această perspectivă, natura specifică a contribuțiilor ex ante constă, astfel cum confirmă considerentele (105)-(107) ale Directivei 2014/59 și considerentul (41) al Regulamentului nr. 806/2014, în a garanta, într‑o logică de ordin asiguratoriu, că sectorul financiar procură MUR resurse financiare suficiente pentru ca acesta să își poată îndeplini funcțiile (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113).

66

În consecință, în conformitate cu articolul 67 alineatele (2) și (4) din Regulamentul nr. 806/2014 și cu considerentul (61) al acestuia, precum și cu articolele 101 și 103 din Directiva 2014/59 și cu considerentul (49) al acesteia, contribuțiile ex ante sunt colectate de la operatorii economici din sectorul financiar pentru a alimenta FUR, la care se poate recurge numai în scopul aplicării eficiente a instrumentelor de rezoluție și al exercitării eficiente a competențelor de rezoluție în cazul în care aceste măsuri se dovedesc necesare pentru atingerea obiectivului de stabilitate financiară a acestui sector.

67

În această privință, trebuie arătat că, astfel cum rezultă din articolul 1 din Regulamentul nr. 806/2014 și din articolul 1 din Directiva 2014/59, măsurile menționate la punctul 66 de mai sus nu sunt aplicate decât în beneficiul instituțiilor care sunt obligate să plătească contribuțiile ex ante.

68

Desigur, Regulamentul nr. 806/2014 și Directiva 2014/59 nu stabilește nicio legătură automată între plata contribuției ex ante și rezoluția instituției în cauză. Acesta este motivul pentru care contribuțiile ex ante nu pot fi considerate prime de asigurare a căror plată lunară și rambursare ar fi posibile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctele 70 și 73).

69

Nu este mai puțin adevărat că instituțiile profită în două privințe de FUR și de mecanismele de finanțare naționale, care sunt finanțate tocmai prin contribuțiile lor ex ante.

70

Pe de o parte, în cazul în care instituțiile se află sau sunt susceptibile de a intra în dificultate, situația lor financiară poate fi regularizată în cadrul unei proceduri de rezoluție care poate fi inițiată în favoarea lor dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute la articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014 sau la articolul 32 din Directiva 2014/59. O asemenea procedură permite astfel utilizarea mijloacelor financiare ale FUR sau a mecanismelor de finanțare naționale în beneficiul unor asemenea instituții, înțelegându‑se că aceste mijloace au fost alimentate prin contribuțiile acestora din urmă.

71

Pe de altă parte, toate instituțiile beneficiază de contribuțiile lor ex ante prin intermediul stabilității sistemului financiar, care este asigurată de FUR și de mecanismele de finanțare naționale.

72

Astfel, riscul acoperit de FUR și de mecanismele de finanțare naționale este cel pe care întregul sector financiar îl prezintă pentru stabilitatea sistemului financiar (a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctul 72).

73

Rezultă că FUR și mecanismele de finanțare naționale urmăresc, dintr‑o perspectivă de ordin nu fiscal, ci asiguratoriu, să garanteze stabilitatea sectorului financiar în ansamblul său, având ca obiectiv asigurarea unei protecții împotriva propriei crize în beneficiul tuturor instituțiilor.

74

Această finalitate de ordin asiguratoriu se reflectă, de altfel, și în calculul contribuțiilor ex ante, dat fiind că acestea nu rezultă din aplicarea unei anumite rate la o bază de impozitare, ci, în temeiul articolelor 102 și 103 din Directiva 2014/59, precum și al articolelor 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014, din definirea unui nivel‑țintă final, apoi a unui nivel‑țintă anual, care este apoi repartizat între instituții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113). Această repartizare a nivelului‑țintă anual se întemeiază în special, astfel cum rezultă și din considerentul (107) al acestei directive și din considerentul (109) al acestui regulament, pe riscul pe care îl reprezintă fiecare instituție pentru stabilitatea sistemului financiar, ceea ce determină instituțiile să adopte moduri de funcționare mai puțin riscante.

75

Din cele de mai sus rezultă că instituțiile plătesc contribuțiile ex ante într‑o logică de ordin asiguratoriu, dat fiind că aceste contribuții sunt direct alocate numai finanțării cheltuielilor din sectorul financiar din care fac parte aceste instituții și că aceste cheltuieli se dovedesc necesare pentru funcționarea sectorului menționat, în special pentru a‑l stabiliza în cazul intrării în dificultate a anumitor instituții și pentru a limita efectele de contagiune.

76

În consecință, dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014 și ale Directivei 2014/59 care obligă instituțiile să plătească contribuții ex ante și precizează modalitățile de calcul al acestora nu constituie „dispoziții fiscale” în sensul articolului 114 alineatul (2) TFUE.

77

Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia, în conformitate cu anumite versiuni lingvistice ale articolului 114 alineatul (2) TFUE, termenii „dispoziții fiscale” ar trebui să aibă un domeniu de aplicare mai extins.

78

Astfel, tuturor versiunilor lingvistice ale unui act al Uniunii trebuie, de principiu, să le fie recunoscută aceeași valoare. Pentru a menține unitatea de interpretare a dreptului Uniunii, trebuie, așadar, în caz de divergențe între aceste versiuni, să se interpreteze dispoziția în cauză în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte (a se vedea Hotărârea din 20 februarie 2018, Belgia/Comisia, C‑16/16 P, EU:C:2018:79, punctul 49 și jurisprudența citată).

79

Prin urmare, formularea utilizată în unele dintre versiunile lingvistice ale unui act nu poate să fie singurul temei pentru interpretarea acestui act și nici nu se poate atribui respectivei formulări, în această privință, un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. O asemenea abordare ar fi, astfel, incompatibilă cu cerința de aplicare uniformă a dreptului Uniunii (a se vedea Hotărârea din 20 februarie 2018, Belgia/Comisia, C‑16/16 P, EU:C:2018:79, punctul 50 și jurisprudența citată).

80

Având în vedere ceea ce precedă, primul motiv, în măsura în care se întemeiază pe excepții de nelegalitate a Regulamentului nr. 806/2014 și a Directivei 2014/59, trebuie respins.

81

Reclamanta invocă trei excepții de nelegalitate a Regulamentului delegat 2015/63.

82

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că articolul 4 din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că SRB calculează contribuția ex ante care trebuie plătită de fiecare instituție proporțional cu profilul de risc al instituției pe baza informațiilor furnizate de aceasta și prin aplicarea metodologiei prevăzute la articolele 4-13 din regulamentul delegat menționat.

83

Articolul 5 din Regulamentul delegat 2015/63, intitulat „Ajustarea pentru risc a contribuției anuale de bază”, indică printre altele datoriile care sunt excluse din calculul acestei contribuții. Articolul 6 din acest regulament delegat enumeră pilonii și indicatorii de risc pe care SRB trebuie să îi ia în considerare pentru a evalua profilul de risc al instituțiilor, în timp ce articolul 7 din regulamentul delegat menționat precizează ponderea relativă a fiecărui pilon și indicator de risc care urmează să fie aplicată de SRB atunci când evaluează profilul de risc al fiecărei instituții.

84

În ceea ce privește articolul 8 din Regulamentul delegat 2015/63, acesta se referă la aplicarea indicatorilor de risc în cazuri specifice.

85

Pe de altă parte, articolul 9 din Regulamentul delegat 2015/63, intitulat „Aplicarea ajustării pentru risc la contribuția anuală de bază”, prevede că SRB calculează multiplicatorul de ajustare pe baza indicatorilor de risc menționați la articolul 6 din acest regulament delegat în conformitate cu formula și cu procedurile prevăzute în anexa I la regulamentul delegat menționat și că acesta determină contribuția anuală a fiecărei instituții pentru fiecare perioadă de contribuție prin înmulțirea contribuției anuale de bază cu acest multiplicator de ajustare, în conformitate cu formula și cu procedurile prevăzute în anexa I la același regulament delegat.

86

În sfârșit, anexa I la Regulamentul delegat 2015/63 stabilește procedura de calcul al contribuțiilor anuale ale instituțiilor în mai multe etape.

87

Potrivit reclamantei, Regulamentul delegat 2015/63 depășește limitele definite de Directiva 2014/59, care constituie actul său de delegare. Întrucât cadrul acestei directive este trasat de articolul 114 alineatul (1) TFUE, ar fi interzis unui act delegat să se îndepărteze de cadrul delimitat de această din urmă dispoziție și să se aplice unor instituții care nu au legătură cu piața internă. Aceasta ar fi situația reclamantei, care este pe cale să își dizolve activitățile.

88

SRB și Comisia contestă această argumentație.

89

Trebuie arătat că prezenta excepție de nelegalitate este întemeiată pe premisa eronată potrivit căreia reclamanta „nu are legătură cu piața internă”.

90

Astfel, chiar dacă reclamanta se află într‑un proces de dizolvare a activităților sale, nu este mai puțin adevărat că, potrivit propriilor indicații, aceasta continuă să efectueze operațiuni bancare și să furnizeze servicii financiare. În aceste condiții, ea participă, în acest sens, la schimburile comerciale în cadrul pieței interne.

91

În continuare, presupunând că critica reclamantei trebuie înțeleasă în sensul că Comisia era obligată să excludă din domeniul de aplicare al Regulamentului delegat 2015/63 instituțiile care au un nivel redus de activitate pe piața internă, trebuie arătat ceea ce urmează.

92

Contribuțiile ex ante calculate pe baza națională sunt impuse în temeiul articolului 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59.

93

Din această dispoziție reiese că trebuie să plătească aceste contribuții „instituțiile” în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 23 din Directiva 2014/59.

94

Din articolul 2 alineatul (1) punctul 23 din Directiva 2014/59 coroborat cu articolul 2 alineatul (1) punctul 2 din aceeași directivă rezultă că fac parte din aceste instituții, printre altele, instituțiile de credit în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1), care nu figurează printre entitățile menționate la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO 2013, L 176, p. 338).

95

Or, potrivit articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul nr. 575/2013, „instituție de credit” înseamnă o întreprindere a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu, indiferent de importanța acestor activități.

96

De asemenea, deși articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2013/36 exclude anumite entități din domeniul de aplicare al respectivei directive, acesta nu exclude instituții care au un nivel redus de activitate pe piața internă, precum instituțiile în curs de dizolvare.

97

Rezultă din cele ce precedă că articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59 supune toate instituțiile pe care le vizează plății contribuțiilor ex ante, indiferent de intensitatea activităților lor pe piața internă.

98

În plus, articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, care constituie temeiul juridic al Regulamentului delegat 2015/63, nu obligă Comisia să scutească anumite instituții de obligația de a plăti contribuții ex ante ca urmare a nivelului redus al activităților lor pe piața internă care decurge din faptul că fac obiectul unei dizolvări.

99

În aceste condiții, argumentul reclamantei potrivit căruia Regulamentul 2015/63 încalcă Directiva 2014/59 pentru motivul că nu a exclus din domeniul său de aplicare astfel de instituții nu poate fi decât respins.

100

Această concluzie nu este infirmată de argumentul reclamantei potrivit căruia din economia și din finalitatea Directivei 2014/59 și a Regulamentului delegat 2015/63, precum și din interpretarea lor în lumina articolului 114 TFUE ar rezulta că aceste acte nu supun obligației de a plăti contribuții ex ante instituții în curs de dizolvare care nu ar fi în concurență cu celelalte instituții ce își desfășoară activitatea pe piața internă.

101

În această privință, pe de o parte, trebuie să se constate că modul de redactare a dispozițiilor menționate la punctele 93, 94 și 98 de mai sus este clar și precis în ceea ce privește domeniul de aplicare personal al acestei obligații și lipsa unei obligații a Comisiei de a exclude anumite tipuri de instituții din acest domeniu de aplicare. Pe de altă parte, din cuprinsul punctului 90 de mai sus rezultă că reclamanta încă desfășoară activități pe piața internă.

102

Având în vedere cele de mai sus, prezenta excepție de nelegalitate trebuie să fie respinsă.

103

Reclamanta susține în esență că Regulamentul delegat 2015/63 nu a ținut seama în mod suficient de profilul de risc al instituțiilor în cauză în cadrul elaborării metodei de calcul al contribuțiilor ex ante. Articolul 6 din acest regulament delegat ar încălca astfel o dispoziție esențială a Directivei 2014/59, și anume articolul 103 alineatul (7) din aceasta.

104

Această încălcare ar decurge printre altele din faptul că articolul 6 din Regulamentul delegat 2015/63 nu ar prevedea nicio reducere sau exonerare a contribuțiilor ex ante în favoarea instituțiilor, precum reclamanta, pentru care expunerea la risc, probabilitatea rezoluției sau importanța pentru stabilitatea piețelor financiare sunt foarte reduse, chiar inexistente.

105

SRB și Comisia contestă această argumentație.

106

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în contextul unei competențe delegate în sensul articolului 290 TFUE, Comisia dispune, în cadrul exercitării competențelor care îi sunt conferite, de o putere largă de apreciere atunci când trebuie să efectueze printre altele aprecieri și evaluări complexe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 mai 2017, Dyson/Comisia, C‑44/16 P, EU:C:2017:357, punctul 53 și jurisprudența citată).

107

Aceasta este situația în ceea ce privește stabilirea criteriilor de ajustare a contribuțiilor ex ante la profilul de risc în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59.

108

În acest sens, trebuie reamintit că natura specifică acestor contribuții constă, după cum reiese din considerentele (105)-(107) ale Directivei 2014/59 și din considerentul (41) al Regulamentului nr. 806/2014, în a garanta, într‑o logică de ordin asiguratoriu, că sectorul financiar procură resurse financiare suficiente MUR pentru ca acesta din urmă să își poată îndeplini funcțiile, încurajând în același timp adoptarea de către instituțiile în cauză a unor moduri de funcționare mai puțin riscante (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și CRU, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113).

109

În acest context și astfel cum reiese din considerentul (114) al Directivei 2014/59, legiuitorul Uniunii a însărcinat Comisia să specifice, printr‑un act delegat, modul în care ar trebui să fie ajustate contribuțiile instituțiilor la mecanismele de finanțare a rezoluției proporțional cu profilul de risc al acestora.

110

În aceeași ordine de idei, considerentul (107) al acestei directive precizează că, pentru a asigura un calcul corect al contribuțiilor ex ante la mecanismele de finanțare naționale și a oferi stimulente pentru funcționarea în conformitate cu un model mai puțin riscant, aceste contribuții trebuie să țină seama de gradul de risc pentru credite, lichidități și piață la care sunt expuse instituțiile.

111

Din cele de mai sus rezultă că Comisia trebuia să elaboreze norme de ajustare a contribuțiilor ex ante proporțional cu profilul de risc al instituțiilor, urmărind două obiective corelate, și anume, pe de o parte, să asigure luarea în considerare a diferitelor riscuri generate de activitățile instituțiilor bancare sau, în sens mai larg, financiare și, pe de altă parte, să încurajeze aceleași instituții să adopte moduri de funcționare mai puțin riscante.

112

Or, astfel cum reiese din documentele aferente adoptării Regulamentului delegat 2015/63, în special din documentele „JRC technical work supporting Commission second level legislation on risk based contributions to the (single) resolution fund” [Studiu tehnic al JRC în sprijinul legislației de al doilea nivel a Comisiei privind contribuțiile întemeiate pe riscuri la fondul de rezoluție (unic), denumit în continuare „studiul tehnic al JRC”], și „Commission Staff Working Document: estimates of the application of the proposed methodology for the calculation of contributions to resolution financing traits” (Document de lucru al serviciilor Comisiei: estimări ale aplicării metodei propuse pentru calcularea contribuțiilor la mecanismele de finanțare a rezoluțiilor), elaborarea unor astfel de norme implica aprecieri și evaluări complexe din partea Comisiei, în măsura în care aceasta trebuia să examineze diferitele elemente în raport cu care diversele tipuri de risc erau abordate în sectoarele bancar și financiar.

113

Având în vedere cele de mai sus, Comisia dispunea de o largă putere de apreciere în scopul adoptării, în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, a normelor care precizează noțiunea de „ajustare a contribuțiilor ex ante proporțional cu profilul de risc al instituțiilor”.

114

În aceste condiții, în ceea ce privește metoda de adaptare a contribuțiilor anuale de bază în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, controlul instanțelor Uniunii trebuie să se limiteze la a examina dacă exercitarea puterii de apreciere acordate Comisiei nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă aceasta nu a depășit în mod vădit limitele acestei puteri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2011, Etimine, C‑15/10, EU:C:2011:504, punctul 60).

115

În consecință, revine reclamantei sarcina de a demonstra că articolul 6 din Regulamentul delegat 2015/63 este afectat de astfel de vicii.

116

În această privință, mai întâi, reiese din cuprinsul punctelor 92-97 de mai sus că Directiva 2014/59 nu prevede nicio derogare în ceea ce privește obligația de plată a contribuțiilor ex ante în favoarea instituțiilor pentru care expunerea la risc, probabilitatea rezoluției sau importanța pentru stabilitatea piețelor financiare sunt reduse. Nici Regulamentul nr. 806/2014 nu prevede vreo derogare similară.

117

De asemenea, pe lângă fondurile proprii și depozitele garantate, nici Directiva 2014/59, nici Regulamentul nr. 806/2014 nu au prevăzut vreo derogare în ceea ce privește anumite pasive ale instituțiilor, precum datoriile deținute cu titlu fiduciar, în scopul calculării contribuțiilor ex ante.

118

Astfel, în conformitate cu articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59 și cu articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, toate instituțiile sunt, în principiu, supuse obligației de a plăti contribuții ex ante și toate pasivele acestor instituții trebuie luate în considerare, în principiu, pentru calcularea acestor contribuții, pe lângă fondurile proprii și depozitele garantate.

119

O asemenea abordare corespunde logicii de ordin asiguratoriu a sistemului contribuțiilor ex ante, potrivit căreia întregul sector financiar trebuie să asigure resurse financiare suficiente MUR pentru ca acesta să își poată îndeplini funcțiile (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113). Astfel, în conformitate cu această logică, toate instituțiile, inclusiv cele pentru care probabilitatea de rezoluție este pretins mai redusă în raport cu datoriile pe care le dețin, beneficiază de contribuțiile lor ex ante prin intermediul stabilității sistemului financiar asigurat de FUR.

120

În aceste condiții, reclamanta nu poate susține că Comisia era obligată să excludă din sistemul contribuțiilor ex ante instituțiile care au pasive deținute cu titlu fiduciar sau că era obligată să excludă de la regimul menționat astfel de pasive, pentru simplul motiv că acestea din urmă prezintă un risc mai scăzut sau că o instituție care deține pasivele menționate are o probabilitate mai mică de rezoluție sau o importantă mai redusă pentru stabilitatea piețelor financiare.

121

În continuare, în conformitate cu articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59 și cu articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, contribuția ex ante se ajustează proporțional cu profilul de risc al instituțiilor. Astfel, în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, se conferă Comisiei competența de a specifica, printr‑un act delegat, modalitățile acestei ajustări a contribuțiilor ex ante proporțional cu profilul de risc al instituțiilor menționate.

122

În acest scop, articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 prevede opt elemente pe care Comisia trebuie să le ia în considerare în vederea unei asemenea ajustări. Or, deși „expunerea la risc a instituției”, „probabilitatea ca instituția să fie supusă unei proceduri de rezoluție” și „importanța instituției pentru stabilitatea sistemului financiar sau a economiei unuia sau mai multor state membre sau a Uniunii” figurează printre aceste elemente, astfel încât Comisia este obligată să le ia în considerare cu ocazia adoptării unui act delegat precum Regulamentul delegat 2015/63, acestea nu constituie decât trei dintre cele opt elemente de care Comisia trebuie să țină seama la elaborarea unui astfel de act.

123

În plus, niciun element din articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 nu indică faptul că Comisia este obligată să acorde o importanță preponderentă unuia sau mai multora dintre elementele menționate.

124

În sfârșit și în orice caz, cele trei elemente invocate de reclamantă în ceea ce privește instituțiile care se află într‑o situație comparabilă cu a sa, și anume expunerea lor la risc, probabilitatea rezoluției lor sau importanța lor pentru stabilitatea piețelor financiare, au fost într‑adevăr luate în considerare în cadrul diferiților piloni și indicatori de risc prevăzuți la articolul 6 din Regulamentul delegat 2015/63, astfel încât situația specială a unor asemenea instituții este reflectată în calculul contribuțiilor ex ante.

125

În aceste condiții, reclamanta nu a demonstrat că articolul 6 din Regulamentul delegat 2015/63 era afectat de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori că, prin adoptarea acestuia, Comisia ar fi depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere ca urmare a faptului că această dispoziție nu prevede reducerea contribuțiilor ex ante ori exonerarea de acestea în favoarea instituțiilor precum reclamanta, pentru care expunerea la risc, probabilitatea rezoluției sau importanța pentru stabilitatea piețelor financiare ar fi pretins foarte reduse, chiar inexistente.

126

Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia Regulamentul delegat 2015/63 nu ar prevedea niciun mecanism care să ia în considerare un model de întreprindere cu risc deosebit de scăzut, ceea ce ar fi ilustrat de faptul că, în temeiul articolului 6 alineatul (6) litera (a) din acest regulament delegat, „modelul global de afaceri” al unei instituții poate fi luat în considerare de SRB numai pentru a crește contribuția ex ante a instituției în cauză.

127

Astfel, în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, Comisia, atunci când adoptă acte delegate pentru a pune în aplicare această dispoziție, este obligată să țină seama de elementele enumerate la literele (a)-(h) ale dispoziției menționate, pentru a preciza noțiunea de „ajustare a contribuțiilor ex ante proporțional cu profilul de risc al instituțiilor”. Or, nicio prevedere a articolului 103 alineatul (7) din această directivă nu îi impune obligația de a prevedea un pilon sau un indicator de risc în cadrul căruia modelul de afaceri al unei instituții ar putea, ca atare, să conducă la o reducere a contribuției ex ante a acesteia din urmă.

128

În plus și în orice caz, diferiții piloni și indicatori de risc prevăzuți la articolul 6 din Regulamentul delegat 2015/63 permit să se țină seama, într‑un mod specific, de diverse caracteristici ale unui model de afaceri cu risc scăzut, astfel încât unei instituții care are un asemenea model i se impune o contribuție ex ante mai redusă.

129

Având în vedere cele de mai sus, prezenta excepție de nelegalitate trebuie să fie respinsă.

130

Reclamanta arată că Regulamentul delegat 2015/63 încalcă articolul 290 alineatul (1) TFUE, întrucât articolul 6 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul delegat 2015/63 conferă SRB competența de a stabili indicatori de risc suplimentari. Or, din articolul 290 alineatul (1) TFUE și din articolul 103 alineatul (7) litera (d) din Directiva 2014/59 ar rezulta că revine Comisiei sarcina de a defini modalitățile de ajustare a contribuțiilor ex ante datorate de instituții în funcție de probabilitatea rezoluției lor și că Comisia nu poate subdelega această competență.

131

Această nelegalitate a Regulamentului delegat 2015/63 nu poate fi remediată de articolul 6 alineatele (5)-(8) din același regulament delegat, prin care sunt stabilite detalii privind determinarea diferiților subindicatori de risc, nici de articolul 7 alineatul (4) din regulamentul delegat menționat, care prevede un sistem de ponderare a subindicatorilor de risc.

132

SRB și Comisia contestă această argumentație.

133

Cu titlu introductiv, trebuie respins argumentul Comisiei potrivit căruia prezenta critică este inoperantă, din moment ce Regulamentul delegat 2015/63, luat în considerare în mod izolat, nu ar fi adresat SRB, ci numai autorităților naționale de rezoluție, iar SRB ar fi obligat să respecte dispozițiile Regulamentului delegat 2015/63 numai în temeiul normei prevăzute la articolul 70 alineatul (6) din Regulamentul nr. 806/2014.

134

Este adevărat că Regulamentul delegat 2015/63 a fost adoptat în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 și că articolul 6 alineatul (1) litera (d) din acest regulament delegat se adresează astfel, într‑o primă etapă, numai ANR‑urilor. Această dispoziție nu a fost extinsă la SRB decât prin intermediul articolului 70 alineatul (6) și al articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, potrivit cărora actele delegate adoptate în temeiul articolului 103 alineatul (7) menționat se aplică și stabilirii contribuțiilor ex ante în temeiul Regulamentului nr. 806/2014 și potrivit cărora SRB este considerat, în scopul aplicării Regulamentului nr. 806/2014 și a Directivei 2014/59, o ANR atunci când îndeplinește sarcini și exercită competențe care sunt conferite ANR‑urilor în temeiul acestei directive.

135

În aceste condiții, argumentația Comisiei poate fi înțeleasă în sensul că competențele menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul delegat 2015/63 au fost încredințate SRB nu printr‑o decizie a Comisiei, care figurează în Regulamentul 2015/63, ci printr‑o decizie a legiuitorului Uniunii, care figurează în Regulamentul nr. 806/2014. Astfel, nu ar fi vorba despre o subdelegare de competență a Comisiei către SRB, ci despre o delegare directă a legiuitorului Uniunii către SRB într‑un act legislativ.

136

Cu toate acestea, o asemenea concluzie nu este compatibilă cu cronologia adoptării actelor în cauză, în special având în vedere faptul că Regulamentul nr. 806/2014 a fost adoptat înaintea Regulamentului delegat 2015/63. Astfel, în timp ce Regulamentul nr. 806/2014 a fost adoptat la 15 iulie 2014, și anume la două luni după adoptarea Directivei 2014/59, Regulamentul delegat 2015/63 a fost adoptat abia la 21 octombrie 2014, și anume după mai mult de trei luni.

137

Rezultă, pe de o parte, că legiuitorul Uniunii nu putea valida, prin adoptarea Regulamentului nr. 806/2014, eventuala acordare către SRB, prin Regulamentul delegat 2015/63, a unei părți din competențele delegate Comisiei prin articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59. Pe de altă parte, Comisia era în mod necesar conștientă, la momentul adoptării Regulamentului delegat 2015/63, că, atunci când încredința – în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (d) din acest regulament – anumite competențe „autorităților de rezoluție”, ea încredința SRB aceste competențe în privința statele membre cărora li se adresa Regulamentul nr. 806/2014.

138

Pe de altă parte, faptul că Comisia era pe deplin conștientă de această împrejurare este confirmat de modul de redactare a considerentului (7) al Regulamentului delegat 2015/63, potrivit căruia „noțiunea de autoritate de rezoluție în conformitate cu [acest] regulament [delegat] trebuie să includă și [SRB]”.

139

Decizia de a încredința SRB anumite competențe în cadrul pilonului de risc „indicatorii de risc suplimentari care urmează să fie determinați de către autoritatea de rezoluție” (denumit în continuare „pilonul de risc IV”) – independent de natura lor – reiese, așadar, dintr‑o decizie a Comisiei, respectiva decizie fiind adoptată atunci când aceasta a adoptat Regulamentul delegat 2015/63.

140

În continuare, trebuie analizată natura competențelor acordate SRB pentru a evalua dacă Comisia i‑a delegat competențe în temeiul articolului 290 alineatul (1) TFUE.

141

Potrivit articolului 6 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul delegat 2015/63, pilonul de risc IV este alcătuit din indicatorii de risc suplimentari care urmează să fie determinați de către ANR.

142

În conformitate cu articolul 6 alineatul (5) primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/63, pilonul de risc IV este alcătuit din trei indicatori de risc, și anume, în primul rând, „activitățile de tranzacționare, expunerile extrabilanțiere, instrumentele financiare derivate, complexitatea și posibilitatea de rezoluție”, în al doilea rând, „calitatea de membru al unui sistem instituțional de protecție” și, în al treilea rând, „cuantumul sprijinului financiar public extraordinar anterior”.

143

Potrivit articolului 6 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul delegat 2015/63, SRB trebuie să țină seama, atunci când determină acești indicatori de risc, „de probabilitatea ca instituția în cauză să intre în rezoluție și de probabilitatea ulterioară de utilizare a mecanismului de finanțare a rezoluției în cazul în care instituția este supusă rezoluției”.

144

Din modul de redactare a articolului 6 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul delegat 2015/63 reiese că această dispoziție conferă SRB o marjă de apreciere în ceea ce privește modul în care acesta trebuie „să țină seama”, pentru determinarea indicatorilor de risc menționați, „de probabilitatea ca instituția în cauză să intre în rezoluție și de probabilitatea ulterioară de utilizare a mecanismului de finanțare a rezoluției în cazul în care instituția este supusă rezoluției”, întrucât criteriile prevăzute de această dispoziție trebuie să fie precizate de SRB pentru a putea fi aplicate într‑un caz specific.

145

În ceea ce privește primul indicator de risc care aparține pilonului de risc IV și care se referă la activitățile de tranzacționare, la expunerile extrabilanțiere, la instrumentele financiare derivate, la complexitatea și la posibilitatea de rezoluție a unei instituții, articolul 6 alineatul (6) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede mai multe elemente pe care SRB trebuie să le ia în considerare la determinarea acestui indicator, dintre care unele pot conduce la creșterea profilului de risc al instituției în cauză, iar altele la scăderea acestuia.

146

Astfel, elementele care pot determina o creștere a acestui profil de risc sunt în număr de patru, și anume, în primul rând, „importanț[a] activităților de tranzacționare în raport cu dimensiunea bilanțului contabil, nivelul fondurilor proprii, nivelul de risc al expunerilor și modelul global de afaceri”, în al doilea rând, „importanț[a] expunerilor extrabilanțiere în raport cu dimensiunea bilanțului contabil, nivelul fondurilor proprii, precum și cu nivelul de risc al expunerilor”, în al treilea rând, „importanț[a] cuantumului instrumentelor financiare derivate în raport cu dimensiunea bilanțului contabil, nivelul fondurilor proprii, nivelul de risc al expunerilor și modelul global de afaceri” și, în al patrulea rând, „măsur[a] în care modelul de afaceri și structura organizatorică a unei instituții sunt considerate complexe”.

147

Elementele care pot conduce la o scădere a profilului de risc menționat sunt două, și anume „valo[area] relativ[ă] a instrumentelor financiare derivate care sunt compensate printr‑o contraparte centrală” și „măsur[a] în care o instituție poate fi supusă rezoluției rapid și fără impedimente de ordin juridic”.

148

Din modul de redactare a articolului 6 alineatul (6) din Regulamentul delegat 2015/63 rezultă că această dispoziție conferă SRB o marjă de apreciere în ceea ce privește „importanța” pe care SRB trebuie să o acorde „activităților de tranzacționare”, „expunerilor extrabilanțiere” și „cuantumului instrumentelor financiare derivate”, precum și în ceea ce privește relația dintre diferitele elemente menționate în această dispoziție.

149

Astfel, deși din articolul 6 alineatul (6) din Regulamentul delegat 2015/63 reiese că, potrivit primului indicator de risc parțial menționat de această dispoziție, trebuie raportată importanța „activităților de tranzacționare” la dimensiunea bilanțului contabil, la nivelul fondurilor proprii, la nivelul de risc al expunerilor și la modelul global de afaceri al instituției, dispoziția menționată nu conține precizări privind punerea în aplicare concretă a acestei comparații.

150

Situația este aceeași în ceea ce privește cel de al doilea și cel de al treilea indicator de risc parțial care figurează la articolul 6 alineatul (6) litera (a) punctele (ii) și (iii) din Regulamentul delegat 2015/63.

151

În ceea ce privește, pe de altă parte, determinarea indicatorului de risc „calitatea de membru al unui sistem instituțional de protecție”, din articolul 6 alineatul (7) din Regulamentul delegat 2015/63 rezultă că SRB trebuie să țină seama de adecvarea valorii fondurilor care sunt disponibile fără întârziere cu cea a fondurilor necesare „pentru a permite acordarea unui sprijin eficace și credibil [instituției în cauză]” și de gradul de securitate juridică sau contractuală cu privire la faptul că aceste fonduri „vor fi utilizate integral înainte să poată fi solicitat un sprijin public extraordinar”.

152

Din modul de redactare a acestei dispoziții reiese că SRB dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește respectarea condițiilor prevăzute de dispoziția menționată, care sunt corelate cu adecvarea valorii fondurilor disponibile ale sistemului instituțional de protecție în cauză cu fondurile necesare finanțării instituției în cauză și cu gradul de securitate juridică sau contractuală cu privire la aceste fonduri.

153

Situația este aceeași în ceea ce privește ponderarea diferiților indicatori de risc în cadrul pilonului de risc IV, prevăzută la articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2015/63.

154

Astfel, cu toate că articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2015/63 indică în mod clar ponderea relativă a celor trei indicatori de risc care compun pilonul de risc IV și care sunt menționați la punctul 142 de mai sus, din această dispoziție nu reiese în ce mod trebuie efectuată ponderarea diferiților indicatori parțiali de risc din cadrul primilor doi indicatori de risc. În special, dispoziția menționată nu precizează dacă această ponderare trebuie repartizată între respectivii indicatori parțiali de risc în mod proporțional. Astfel, articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2015/63 conferă SRB o putere de apreciere în ceea ce privește determinarea ponderii diferiților indicatori parțiali de risc din care sunt alcătuiți acești indicatori de risc, care trebuie luați în considerare, în conformitate cu articolul 6 alineatele (5)-(7) din Regulamentul delegat 2015/63.

155

Rezultă din ceea ce precedă că dispozițiile care figurează la articolul 6 alineatele (5)-(7) și la articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2015/63, referitoare la pilonul de risc IV, conferă SRB o putere de apreciere.

156

Cu toate acestea, atribuirea unei asemenea marje de apreciere nu echivalează cu o delegare de competențe a Comisiei către SRB în sensul articolului 290 alineatul (1) TFUE.

157

În această privință, trebuie să se stabilească o distincție între competența prevăzută la articolul 290 alineatul (1) TFUE, și anume cea de a adopta acte fără caracter legislativ cu domeniu de aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesențiale ale unui act legislativ, și competența de a aplica actele cu aplicabilitate generală – legislative sau fără caracter legislativ – persoanelor sau situațiilor care intră în domeniul de aplicare al unor astfel de acte.

158

Or, pe de o parte, Regulamentul delegat 2015/63 nu conține nicio dispoziție prin care Comisia ar fi conferit SRB o delegare în vederea adoptării unor acte cu aplicabilitate generală care ar completa sau ar modifica anumite elemente ale Directivei 2014/59, ale Regulamentului nr. 806/2014 sau ale acestui regulament delegat. În schimb, mai multe dispoziții ale regulamentului delegat menționat, precum articolele 4 și 6-9 din acesta, confirmă competența acordată SRB prin Directiva 2014/59 și prin Regulamentul nr. 806/2014 de a aplica aceste acte cu domeniu de aplicare general prin calcularea contribuțiilor ex ante ale instituțiilor care intră în domeniul lor de aplicare.

159

Pe de altă parte, în pofida denumirii pilonului de risc IV care figurează la articolul 6 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul delegat 2015/63, și anume „indicatorii de risc suplimentari care urmează să fie determinați de către autoritatea de rezoluție”, principiile esențiale privind aplicarea acestui pilon de risc au fost precizate de Comisie însăși la articolul 6 alineatele (5)-(8) din acest regulament delegat. De asemenea, Comisia a stabilit regulile de ponderare relativă a indicatorilor de risc în cadrul acestui pilon de risc la articolul 7 alineatul (4) din regulamentul delegat menționat.

160

Rezultă că Regulamentul delegat 2015/63 nu a conferit SRB competența de a adopta acte cu domeniu de aplicare general, în sensul articolului 290 alineatul (1) TFUE.

161

Având în vedere cele ce precedă, prezenta excepție de nelegalitate trebuie respinsă și, prin urmare, primul motiv, în măsura în care este întemeiat pe excepții de nelegalitate.

162

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta arată că Regulamentul delegat 2015/63 nu permite SRB să își motiveze deciziile în mod suficient și, prin urmare, invocă nelegalitatea Regulamentului nr. 806/2014, a Directivei 2014/59 și a acestui regulament delegat ca urmare a unei încălcări a articolului 41 alineatul (2) litera (c) din cartă și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, astfel cum este consacrat la articolul 47 din cartă.

[omissis]

170

Al doilea motiv este structurat în esență în jurul a două aspecte.

171

Reclamanta arată că Regulamentul delegat 2015/63 nu permite SRB să își motiveze deciziile în mod suficient și, prin urmare, invocă nelegalitatea acestui regulament delegat ca urmare a unei încălcări a articolului 41 alineatul (2) litera (c) din cartă. În special, metoda de calcul al contribuțiilor ex ante instituită prin acest regulament delegat implică un exercițiu comparativ privind diferitele instituții care trebuie să plătească aceste contribuții, astfel încât reclamanta nu ar putea verifica exactitatea calculului contribuției sale ex ante fără a avea acces la datele celorlalte instituții, acces de care este însă privată.

172

Pe de altă parte, dreptul la o decizie motivată ar fi golit de conținut prin invocarea protecției secretelor comerciale ale celorlalte instituții. Furnizând date agregate, SRB nu ar fi stabilit un echilibru adecvat între drepturile fundamentale ale reclamantei și protecția secretelor comerciale ale celorlalte instituții.

173

În sfârșit, în măsura în care Tribunalul ar aprecia că Directiva 2014/59 și Regulamentul nr. 806/2014 impun metoda de calcul definită de Regulamentul delegat 2015/63, această directivă și acest regulament ar încălca de asemenea, în această măsură, articolul 41 alineatul (2) litera (c) din cartă.

174

SRB și Comisia contestă această argumentație.

175

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolele 4-9 din Regulamentul delegat 2015/63 prevăd, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 82-86 de mai sus, normele pe care SRB trebuie să le aplice pentru a stabili contribuția anuală de bază și pentru a o ajusta în funcție de profilul de risc al instituțiilor. Aceste norme sunt apoi puse în aplicare, într‑un mod mai concret, în anexa I la acest regulament delegat.

176

În temeiul secțiunii „Etapa 2” din anexa I la Regulamentul delegat 2015/63, revine SRB sarcina de a calcula, în primul rând, un număr de intervale pentru a compara instituțiile luând în considerare a diferiților indicatori și indicatori de risc parțiali. În al doilea rând, revine SRB sarcina de a repartiza, în principiu, același număr de instituții în fiecare interval, începând prin a atribui primului interval instituțiile care au valorile cele mai mici ale indicatorului primar. În al treilea rând, revine SRB sarcina de a atribui tuturor instituțiilor care figurează într‑un anumit interval același punctaj, denumit „indicator discretizat”, de care trebuie să țină seama pentru restul calculului multiplicatorului lor de ajustare.

177

Articolul 296 al doilea paragraf TFUE prevede că actele juridice se motivează. De asemenea, dreptul la bună administrare, consacrat la articolul 41 din cartă, prevede obligația instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii de a‑și motiva deciziile.

178

Motivarea unei decizii a unei instituții, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii are o importanță cu totul deosebită, întrucât permite persoanei interesate să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă intenționează să introducă o cale de atac împotriva acestei decizii, precum și instanței competente să își exercite controlul și, prin urmare, constituie una dintre condițiile efectivității controlului jurisdicțional garantat de articolul 47 din cartă (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 103 și jurisprudența citată).

179

O astfel de motivare trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care a fost adoptat. În această privință, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă și în special cu interesul de a primi explicații pe care îl pot avea persoanele vizate de actul respectiv. În consecință, un act cauzator de prejudicii este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii luate în privința sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 104 și jurisprudența citată).

180

Pentru a examina dacă această motivare este suficientă în ceea ce privește o decizie de stabilire a contribuțiilor ex ante, trebuie amintit, în primul rând, că nu se poate deduce din jurisprudența Curții că motivarea oricărei decizii a unei instituții, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii care pune în sarcina unui operator privat plata unei sume de bani trebuie să cuprindă în mod necesar toate elementele care să îi permită destinatarului său să verifice exactitatea calculului cuantumului acestei sume de bani (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 105 și jurisprudența citată).

181

În al doilea rând, instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii sunt în principiu obligate, în temeiul principiului protecției secretului comercial, care constituie un principiu general al dreptului Uniunii și care este concretizat printre altele la articolul 339 TFUE, să nu dezvăluie concurenților unui operator privat informații confidențiale furnizate de acesta (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 109 și jurisprudența citată).

182

În al treilea rând, a considera că motivarea deciziei SRB de stabilire a contribuțiilor ex ante trebuie neapărat să permită instituțiilor să verifice exactitatea calculului contribuției lor ex ante ar implica în mod necesar să se interzică legiuitorului Uniunii să instituie un mod de calcul al acestei contribuții care să integreze date al căror caracter confidențial este protejat de dreptul Uniunii și, prin urmare, să reducă în mod excesiv larga putere de apreciere de care trebuie să dispună în acest scop legiuitorul respectiv, împiedicându‑l printre altele să opteze pentru o metodă susceptibilă să asigure o adaptare dinamică a finanțării FUR la evoluțiile sectorului financiar prin luarea în considerare comparativă, în particular, a situației financiare a fiecărei instituții autorizate pe teritoriul unui stat membru participant la FUR (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 118).

183

În al patrulea rând, deși din ceea ce precedă rezultă că obligația de motivare care revine SRB trebuie pusă în balanță, din cauza logicii sistemului de finanțare al FUR și a modului de calcul stabilit de legiuitorul Uniunii, cu obligația SRB de a respecta secretul comercial al instituțiilor în cauză, nu este mai puțin adevărat că această din urmă obligație nu trebuie interpretată atât de extins încât să golească obligația de motivare de conținut (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 120).

184

Cu toate acestea, nu se poate considera, în cadrul evaluării comparative a obligației de motivare cu principiul general al dreptului Uniunii privind protecția secretului comercial, că motivarea unei decizii prin care se stabilește în sarcina unui operator privat plata unei sume de bani fără a‑i furniza toate elementele care să permită verificarea cu exactitate a calculului cuantumului acestei sume de bani aduce în mod necesar, în toate cazurile, atingere esenței obligației de motivare (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 121).

185

În ceea ce privește decizia SRB de stabilire a contribuțiilor ex ante, obligația de motivare trebuie considerată ca fiind respectată atunci când persoanele vizate de această decizie, fără a li se transmite totodată date acoperite de secretul comercial, dispun de metoda de calcul utilizată de SRB și de informații suficiente pentru a înțelege în esență în ce mod a fost luată în considerare situația lor individuală, în vederea calculării contribuției lor ex ante, având în vedere situația tuturor celorlalte instituții în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 122).

186

Într‑un asemenea caz, aceste persoane sunt, astfel, în măsură să verifice dacă contribuția lor ex ante a fost stabilită în mod arbitrar, cu ignorarea realității situației lor economice sau prin utilizarea unor date referitoare la restul sectorului financiar lipsite de plauzibilitate. Prin urmare, persoanele menționate pot să înțeleagă justificările deciziei de stabilire a contribuției lor ex ante și să evalueze dacă apare util să introducă o acțiune împotriva acestei decizii, așa încât ar fi excesiv să se solicite SRB să comunice fiecare dintre indicatorii numerici pe care se întemeiază calculul contribuției fiecărei instituții în cauză (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 123).

187

Rezultă din cele ce precedă că SRB nu este printre altele obligat să furnizeze unei instituții datele care să îi permită să verifice, în mod complet, exactitatea valorii multiplicatorului de ajustare, întrucât această verificare ar presupune să se dispună de date acoperite de secretul comercial referitoare la situația economică a fiecăreia dintre celelalte instituții în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 135).

188

În acest context, trebuie arătat că Regulamentul delegat 2015/63 nu se opune nicidecum posibilității SRB de a divulga, într‑o formă colectivă și anonimizată, informații suficiente pentru a permite unei instituții să înțeleagă modul în care situația sa individuală a fost luată în considerare la calcularea contribuției sale ex ante, având în vedere situația tuturor celorlalte instituții în cauză (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 139).

189

În special, Regulamentul delegat 2015/63 permite SRB să divulge, fără a‑și încălca obligația de a respecta secretul comercial, valorile-limită ale fiecărui interval și indicatorii de risc care se raportează la acesta, pentru ca instituția în cauză să se asigure printre altele că scorul care i‑a fost atribuit cu ocazia discretizării indicatorilor de risc, astfel cum este definită în anexa I la acest regulament delegat, corespunde efectiv situației sale economice, că această discretizare a fost efectuată în conformitate cu metoda definită de regulamentul delegat menționat pe baza unor date plauzibile și că toți factorii de risc care trebuie luați în considerare în temeiul Regulamentului nr. 806/2014, precum și al Regulamentului delegat 2015/63 au fost într‑adevăr luați în considerare (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 137).

190

Rezultă din ceea ce precedă că Regulamentul delegat 2015/63 nu împiedică SRB să se conformeze obligației sale de motivare, permițându‑i să furnizeze instituțiilor în cauză informații suficiente pentru a înțelege motivele care justifică deciziile de stabilire a contribuțiilor ex ante (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 141).

191

Același lucru este valabil și pentru Directiva 2014/59 și pentru Regulamentul nr. 806/2014, care enunță principiile calculului contribuțiilor ex ante. În ceea ce privește directiva menționată, principiile prevăzute de aceasta au fost ulterior puse în aplicare prin Regulamentul delegat 2015/63, care a fost adoptat în temeiul articolului 103 alineatul (7) din directiva menționată. Regimul acestui regulament delegat a devenit, în sfârșit, aplicabil, prin articolul 70 alineatul (6) din Regulamentul nr. 806/2014, calculării contribuțiilor ex ante percepute în temeiul regulamentului menționat.

192

Concluziile de mai sus nu sunt repuse în discuție de argumentele reclamantei.

193

În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia ar fi putut stabili o metodă de calcul care nu condiționează contribuțiile ex ante ale fiecărei instituții de cele datorate de toate celelalte instituții, este necesar să se arate că o astfel de interdependență a contribuțiilor ex ante decurge dintr‑o alegere legislativă exprimată la articolele 102 și 103 din Directiva 2014/59, precum și la articolele 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014.

194

Întrucât legiuitorul Uniunii a ales în mod valabil o astfel de metodă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 116), nu revenea Comisiei sarcina de a o modifica printr‑un act delegat.

195

În al doilea rând, reclamanta nu poate contesta legalitatea Regulamentului delegat 2015/63 întemeindu‑se pe practica altor autorități financiare, în special pe cea a Autorității Bancare Europene (ABE), care ar demonstra că este posibil un alt sistem de motivare a deciziilor de stabilire a contribuțiilor ex ante.

196

Astfel, după cum s‑a stabilit la punctele 107-113 de mai sus, Comisia dispune de o largă putere de apreciere pentru a preciza, prin Regulamentul delegat 2015/63, normele referitoare la adaptarea contribuțiilor ex ante în funcție de profilul de risc al instituțiilor, astfel încât nu revine Tribunalului sarcina de a stabili dacă abordarea adoptată de Comisie era singura sau cea mai bună posibilă, ci dacă aceasta era în mod vădit inadecvată (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 iulie 2001, Jippes și alții, C‑189/01, EU:C:2001:420, punctul 83). În consecință, simplul fapt că există abordări alternative nu înseamnă că acest regulament delegat este nelegal.

197

În al treilea rând, este necesar să se respingă argumentul reclamantei potrivit căruia secretul comercial al instituțiilor ar trebui să beneficieze de o protecție mai redusă ca urmare a trecerii timpului.

198

Desigur, din jurisprudența Curții decurge că atunci când informațiile, care au putut să constituie secrete de afaceri la un anumit moment dat, datează de cinci ani sau mai mult, se consideră în principiu, din cauza trecerii timpului, că sunt istorice și că și‑au pierdut, din acest motiv, caracterul confidențial, cu excepția cazului în care, în mod excepțional, partea care se prevalează de acest caracter demonstrează că, în pofida vechimii lor, aceste informații constituie încă elemente esențiale ale poziției sale comerciale sau ale celor ale terților în cauză (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 iunie 2018, Baumeister, C‑15/16, EU:C:2018:464, punctul 54 și jurisprudența citată).

199

Cu toate acestea, datele utilizate pentru calcularea contribuțiilor ex ante pentru o anumită perioadă de contribuție datează de mai puțin de cinci ani. Astfel, în temeiul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 14 alineatele (1)-(4) din Regulamentul delegat 2015/63, SRB trebuie să țină seama de datele instituțiilor care sunt disponibile la data de 31 decembrie a anului anterior perioadei de contribuție.

200

Având în vedere cele ce precedă, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

[omissis]

219

În cadrul celui de al șaselea motiv, reclamanta a formulat în esență patru critici. Prin intermediul primelor două critici, reclamanta invocă excepții de nelegalitate a Regulamentului delegat 2015/63. Prin intermediul celorlalte două critici, aceasta contestă legalitatea deciziei atacate înseși.

220

Trebuie mai întâi să se examineze excepțiile de nelegalitate, criticile privind legalitatea deciziei atacate fiind apreciate la punctele 403-420 de mai jos.

221

Reclamanta susține în esență că articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 obligă Comisia, atunci când adoptă acte delegate pentru a pune în aplicare această dispoziție, să excludă din calculul contribuțiilor ex ante pasivele care nu sunt expuse riscului, precum datoriile sale fiduciare. Dat fiind că Regulamentul delegat 2015/63 nu prevede o astfel de excludere, acesta ar încălca articolul 103 alineatul (7) din directiva menționată.

222

SRB și Comisia contestă această argumentație.

223

Așa cum s‑a arătat la punctele 116-118 de mai sus, pe lângă fondurile proprii și depozitele garantate, toate pasivele instituțiilor trebuie luate în considerare, în principiu, în scopul calculării contribuțiilor ex ante, în conformitate cu articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59 și cu articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014.

224

În plus, nimic din articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 nu obligă Comisia să excludă din calculul contribuțiilor ex ante anumite pasive despre care se pretinde că nu ar prezenta riscuri. Pe de o parte, astfel cum s‑a arătat la punctele 122 și 123 de mai sus, elementul „expunerea la risc a instituției”, prevăzut la litera (a) a acestei dispoziții, nu este decât un element printre altele care trebuie luat în considerare de Comisie atunci când adoptă acte delegate pentru a pune în aplicare dispoziția menționată. Pe de altă parte, din dispoziția menționată nu rezultă că Comisia ar trebui să acorde o importanță preponderentă unuia sau mai multor elemente menționate.

225

În aceste condiții, reclamanta nu a dovedit că Regulamentul delegat 2015/63 este incompatibil cu articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59.

226

Astfel, prezenta critică trebuie respinsă.

227

Reclamanta susține că Regulamentul delegat 2015/63 încalcă articolul 114 TFUE în măsura în care nu exclude fondurile pe care o instituție le administrează în nume propriu, ci pentru terți, din datoriile reținute pentru calcularea contribuțiilor ex ante, pentru motivul că nu ia în considerare modalitățile naționale divergente de punere în aplicare a articolului 10 alineatul (1) a treia teză din Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO 1986, L 372, p. 1, Ediție specială 06/vol. 1, p. 156).

228

SRB și Comisia contestă această argumentație.

229

În conformitate cu articolul 70 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) din Regulamentul nr. 806/2014 și cu articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59, SRB calculează o contribuție anuală de bază pentru fiecare instituție. Această contribuție este proporțională cu cuantumul pasivului net al instituției în cauză raportat la pasivul net cumulat al tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul statelor membre participante – în ceea ce privește partea din contribuția respectivă calculată prin raportare la baza uniunii – și al tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul statului membru în care își are sediul instituția în cauză – pentru partea din contribuția respectivă calculată prin raportare la baza națională.

230

În ceea ce privește determinarea pasivelor care trebuie luate în considerare în scopul acestui calcul, trebuie arătat că articolul 3 alineatul (1) punctul 11 din Regulamentul delegat 2015/63 definește „total[ul] pasive[lor]” ca fiind „totalul pasivelor, astfel cum este definit în secțiunea 3 din Directiva 86/635 […] sau astfel cum este definit în conformitate cu Standardele internaționale de raportare financiară menționate în Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului [din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (JO 2002, L 243, p. 1, Ediție specială 13/vol. 36, p. 125)]”.

231

Pe de altă parte, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Directiva 86/635, care face parte din secțiunea 3 din această directivă, fondurile pe care o instituție le administrează în nume propriu, dar pentru terți, trebuie prezentate, ca regulă generală, în bilanțul acestei instituții în cazul în aceasta devine titular legal al activului respectiv.

232

În aceste condiții, articolul 10 alineatul (1) a treia teză din Directiva 86/635 prevede că statele membre pot permite instituțiilor în cauză prezentarea acestor fonduri în afara bilanțului, cu condiția să existe norme speciale în temeiul cărora aceste fonduri pot fi excluse din activele disponibile pentru distribuire în eventualitatea lichidării colective a unei instituții.

233

În această privință, părțile au afirmat că, în temeiul dispozițiilor adoptate de Republica Federală Germania pentru a se conforma articolului 10 din Directiva 86/635, pasivele referitoare la activitățile fiduciare ale reclamantei trebuiau să figureze în bilanțul acesteia.

234

Părțile au arătat de asemenea, cu titlu de exemplu, că Republica Austria a utilizat posibilitatea oferită de articolul 10 alineatul (1) a treia teză din Directiva 86/635 de a permite instituțiilor să prezinte în afara bilanțului fondurile administrate în nume propriu, dar pentru terți.

235

Rezultă, potrivit reclamantei, că, dacă o instituție are sediul într‑un stat membru precum Republica Austria, în locul Republicii Federale Germania, ea poate prezenta pasivele referitoare la astfel de activități fiduciare în afara bilanțului, astfel încât aceste pasive nu sunt luate în considerare la calcularea contribuției sale anuale de bază.

236

În acest context, reclamanta susține că, întrucât nu a ținut seama în Regulamentul delegat 2015/63 de această diferență între normele contabile ale diferitelor state membre în ceea ce privește activitățile fiduciare, Comisia a creat denaturări ale concurenței contrare articolului 114 TFUE.

237

Or, în măsura în care excepția de nelegalitate a reclamantei se întemeiază pe articolul 114 TFUE, trebuie arătat că această dispoziție creează un temei juridic pentru Parlamentul European și pentru Consiliu în vederea adoptării actelor legislative având ca obiect eliminarea obstacolelor din calea schimburilor comerciale care rezultă din disparitățile dintre actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2021, Brunswick Bowling Products/Comisia, T‑152/19, EU:T:2021:539, punctul 37 (nepublicată)].

238

În schimb, articolul 114 TFUE nu abilitează Comisia, atunci când adoptă acte delegate în temeiul articolului 290 TFUE, să acționeze cu depășirea delegării conferite de legiuitorul Uniunii în temeiul acestei din urmă dispoziții. În consecință, nu revine Comisiei sarcina de a remedia modalități naționale divergente de punere în aplicare a dreptului Uniunii, cu excepția cazului în care este împuternicită în acest scop printr‑un act legislativ.

239

În speță, nici Directiva 2014/59, nici Regulamentul nr. 806/2014 nu au împuternicit Comisia să armonizeze normele naționale contabile care privesc fondurile pe care o instituție le administrează în nume propriu, dar pentru terți.

240

În aceste condiții, reclamanta nu îi poate reproșa Comisiei că a încălcat articolul 114 TFUE prin faptul că a creat denaturări ale concurenței contrare acestei dispoziții ca urmare a adoptării Regulamentului delegat 2015/63.

241

Rezultă că prezenta critică trebuie să fie respinsă.

242

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că nemotivarea sau motivarea insuficientă constituie un motiv de ordine publică ce poate și chiar trebuie să fie invocat din oficiu de instanța Uniunii (a se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctul 34 și jurisprudența citată).

243

Printr‑o măsură de organizare a procedurii și în ședință, Tribunalul a întrebat din oficiu părțile cu privire la eventualele vicii de motivare de care ar fi afectată decizia atacată în ceea ce privește stabilirea nivelului‑țintă anual.

244

Pentru a examina dacă decizia atacată este afectată de o asemenea lipsă, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, la sfârșitul perioadei inițiale de opt ani începând de la 1 ianuarie 2016 (denumită în continuare „perioada inițială”), mijloacele financiare disponibile în FUR trebuie să atingă nivelul‑țintă final, care corespunde unui procent de cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante.

245

Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, pe parcursul perioadei inițiale, contribuțiile ex ante trebuie să fie repartizate cât mai uniform posibil în timp până la atingerea nivelului‑țintă final menționat la punctul 244 de mai sus, ținându‑se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor.

246

Articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 precizează că, anual, contribuțiile datorate de toate instituțiile autorizate de pe teritoriul tuturor statelor membre participante nu depășesc 12,5 % din nivelul‑țintă final.

247

În ceea ce privește metoda de calculare a contribuțiilor ex ante, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că SRB stabilește cuantumul acestora pe baza nivelului‑țintă anual, având în vedere nivelul‑țintă final, precum și pe baza cuantumului mediu, calculat trimestrial, al depozitelor acoperite în anul anterior ale tuturor instituțiilor autorizate de pe teritoriul tuturor statelor membre participante.

248

De asemenea, potrivit articolului 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, SRB calculează contribuția ex ante pentru fiecare instituție pe baza nivelului‑țintă anual, care trebuie să fie stabilit prin raportare la nivelul‑țintă final și în conformitate cu metodologia prevăzută în Regulamentul delegat 2015/63.

249

În speță, astfel cum reiese din considerentul (48) al deciziei atacate, SRB a stabilit, pentru perioada de contribuție 2021, cuantumul nivelului‑țintă anual la 11287677212,56 euro.

250

În considerentele (36) și (37) ale deciziei atacate, SRB a explicat în esență că nivelul‑țintă anual trebuia determinat pe baza unei analize a evoluției depozitelor acoperite în cursul anilor precedenți, a tuturor evoluțiilor pertinente ale situației economice, precum și a unei analize cu privire la indicatorii referitori la etapa ciclului de activitate și efectele pe care contribuțiile prociclice le‑ar avea asupra situației financiare a instituțiilor. Ulterior, SRB a considerat corect să stabilească un coeficient care se întemeia pe această analiză și pe mijloacele financiare disponibile în FUR (denumit în continuare „coeficientul”). SRB a aplicat acest coeficient unei optimi din cuantumul mediu al depozitelor acoperite în anul 2020, pentru a obține nivelul‑țintă anual.

251

SRB și‑a prezentat abordarea urmată pentru stabilirea coeficientului în considerentele (38)-(47) ale deciziei atacate.

252

În considerentul (38) al deciziei atacate, SRB a remarcat o tendință constantă de creștere a depozitelor acoperite pentru toate instituțiile din statele membre participante. În special, cuantumul mediu al acestor depozite, calculat trimestrial, se ridica pentru anul 2020 la 6,689 de miliarde de euro.

253

În considerentele (40) și (41) ale deciziei atacate, SRB a prezentat evoluția prognozată a depozitelor acoperite pentru cei trei ani rămași din perioada inițială, și anume 2021-2023. SRB a estimat că ratele anuale de creștere a depozitelor acoperite până la sfârșitul perioadei inițiale se vor situa între 4 % și 7 %.

254

În considerentele (42)-(45) ale deciziei atacate, SRB a prezentat o evaluare a etapei ciclului de activitate și a potențialului efect prociclic pe care contribuțiile ex ante l‑ar putea avea asupra situației financiare a instituțiilor. În acest scop, SRB a arătat că a ținut seama de mai mulți indicatori, precum previziunile Comisiei de creștere a produsului intern brut și proiecțiile BCE în această privință sau fluxul de credite din sectorul privat ca procent din produsul intern brut.

255

În considerentul (46) al deciziei atacate, SRB a concluzionat că, deși era rezonabil să preconizeze continuarea creșterii depozitelor acoperite în cadrul uniunii bancare, ritmul acestei creșteri ar fi inferior celui din anul 2020. În această privință, SRB a arătat, în considerentul (47) al deciziei atacate, că a adoptat o „abordare prudentă” în ceea ce privește ratele de creștere a depozitelor acoperite pentru anii următori până în anul 2023.

256

Având în vedere aceste considerații, SRB a stabilit, în considerentul (48) al deciziei atacate, valoarea coeficientului la 1,35 %. SRB a calculat apoi cuantumul nivelului‑țintă anual, înmulțind cuantumul mediu al depozitelor acoperite în 2020 cu acest coeficient și împărțind rezultatul acestui calcul la opt, în conformitate cu următoarea formulă matematică, care figurează în considerentul (48) al deciziei menționate:

„Ținta0 [cuantumul nivelului-țintă anual] = Totalul depozitelor garantate2020 * 0,0135 * ⅛ = 11287677212,56”.

257

Reiese în esență din explicațiile SRB din ședință că acesta a stabilit nivelul‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2021 după cum urmează.

258

În primul rând, pe baza unei analize prospective, SRB a stabilit cuantumul depozitelor acoperite ale ansamblului instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante, prognozat la sfârșitul perioadei inițiale, la aproximativ 7,5 miliarde de euro. Pentru a ajunge la acest cuantum, SRB a ținut seama de cuantumul mediu al depozitelor acoperite în anul 2020, și anume 6,689 de miliarde de euro, de o rată anuală de creștere a depozitelor acoperite de 4 %, precum și de numărul de perioade de contribuție rămase până la sfârșitul perioadei inițiale, și anume trei.

259

În al doilea rând, în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, SRB a calculat 1 % din această sumă de 7,5 miliarde de euro pentru a obține cuantumul estimat al nivelului‑țintă final care trebuia atins la 31 decembrie 2023, și anume aproximativ 75 de miliarde de euro.

260

În al treilea rând, SRB a dedus din acest din urmă cuantum resursele financiare deja disponibile în FUR în anul 2021, și anume aproximativ 42 de miliarde de euro, pentru a obține cuantumul care rămânea de perceput în perioadele de contribuție rămase până la sfârșitul perioadei inițiale, și anume 2021-2023. Acest cuantum se ridica la aproximativ 33 de miliarde de euro.

261

În al patrulea rând, SRB a împărțit acest cuantum la trei pentru a‑l repartiza uniform între cele trei perioade de contribuție rămase. Nivelul‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2021 a fost astfel stabilit la cuantumul menționat la punctul 249 de mai sus, și anume la aproximativ 11,287 miliarde de euro.

262

SRB a afirmat de asemenea în ședință că a făcut publice informațiile pe care se întemeiase metodologia descrisă la punctele 258-261 de mai sus și care ar fi permis reclamantei să înțeleagă metodologia prin care fusese stabilit nivelul‑țintă anual. În special, acesta a precizat că publicase pe site‑ul său web, în mai 2021, și anume după adoptarea deciziei atacate, însă înainte de introducerea prezentei acțiuni, o fișă descriptivă intitulată „Fact Sheet 2021” (denumită în continuare „fișa descriptivă”) care indica cuantumul estimat al nivelului‑țintă final. În mod similar, SRB a afirmat că cuantumul mijloacelor financiare disponibile în cadrul FUR era de asemenea accesibil pe site‑ul său web, precum și prin intermediul altor surse publice, iar aceasta cu mult timp înainte de adoptarea deciziei atacate.

263

Pentru a examina dacă SRB și‑a respectat obligația de motivare în ceea ce privește determinarea nivelului‑țintă anual, trebuie amintit mai întâi că nemotivarea sau motivarea insuficientă constituie un motiv de ordine publică care poate și chiar trebuie să fie invocat din oficiu de instanța Uniunii (a se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctul 34 și jurisprudența citată). În consecință, Tribunalul poate și chiar trebuie să țină cont și de alte vicii de motivare decât cele invocate de reclamantă, în special atunci când acestea transpar în cursul procedurii.

264

O astfel de motivare trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care a fost adoptat. În această privință, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă și în special cu interesul de a primi explicații pe care îl pot avea persoanele vizate de actul respectiv. În consecință, un act cauzator de prejudicii este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii luate în privința sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 104 și jurisprudența citată).

265

Pe de altă parte, această motivare trebuie să fie, printre altele, lipsită de contradicții astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de motivele reale ale deciziei, pentru a‑și apăra drepturile în fața instanței competente, iar acesteia din urmă să își exercite controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 169 și jurisprudența citată; Hotărârea din 22 septembrie 2005, Suproco/Comisia, T‑101/03, EU:T:2005:336, punctele 20 și 45-47, și Hotărârea din 16 decembrie 2015, Grecia/Comisia, T‑241/13, EU:T:2015:982, punctul 56).

266

De asemenea, atunci când autorul deciziei atacate furnizează anumite explicații cu privire la motivele acesteia în cursul procedurii în fața instanței Uniunii, aceste explicații trebuie să fie coerente cu considerațiile prezentate în decizia menționată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2005, Suproco/Comisia, T‑101/03, EU:T:2005:336, punctele 45-47, și Hotărârea din 13 decembrie 2016, Printeos și alții/Comisia, T‑95/15, EU:T:2016:722, punctele 54 și 55).

267

Astfel, deși considerațiile prezentate în decizia atacată nu sunt coerente cu asemenea explicații furnizate în cursul procedurii jurisdicționale, motivarea deciziei în cauză nu îndeplinește funcțiile amintite la punctele 178 și 179 de mai sus. În special, o astfel de neconcordanță împiedică, pe de o parte, persoanele interesate să cunoască motivele reale ale deciziei atacate, înainte de introducerea acțiunii, și să își pregătească apărarea în privința acestora și, pe de altă parte, instanța Uniunii să identifice motivele care au servit drept veritabil temei juridic pentru această decizie și să examineze conformitatea lor cu normele aplicabile.

268

În sfârșit, trebuie amintit că, atunci când SRB adoptă o decizie de stabilire a contribuțiilor ex ante acesta trebuie să aducă la cunoștința instituțiilor în cauză metoda de calcul al acestor contribuții (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 122).

269

Același lucru este valabil pentru metoda de determinare a nivelului‑țintă anual, acest cuantum având o importanță esențială în economia unei astfel de decizii. Într‑adevăr, după cum reiese din articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, modul de calcul al contribuțiilor ex ante constă în repartizarea acestui cuantum între toate instituțiile în cauză, astfel încât o majorare sau o reducere a cuantumului respectiv determină o majorare sau o reducere corespunzătoare a contribuției ex ante a fiecăreia dintre aceste instituții.

270

Reiese din cele ce precedă că, deși SRB este obligat să furnizeze instituțiilor, prin intermediul deciziei atacate, explicații privind metoda de determinare a nivelului‑țintă anual, aceste explicații trebuie să fie coerente cu explicațiile furnizate de SRB în cursul procedurii jurisdicționale și să privească metodologia aplicată efectiv.

271

Or, această situație nu se regăsește în prezenta cauză.

272

Astfel, trebuie să se arate mai întâi că decizia atacată a indicat, în considerentul (48), o formulă matematică care a fost prezentată ca stând la baza determinării nivelului‑țintă anual. Or, rezultă că această formulă nu integrează elementele metodologiei aplicate efectiv de SRB, astfel cum a fost explicată în ședință. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 258-261 de mai sus, SRB a obținut cuantumul nivelului‑țintă anual, în cadrul acestei metodologii, prin deducerea din nivelul‑țintă final a mijloacelor financiare disponibile în cadrul FUR, în vederea calculării cuantumului care rămânea de perceput până la sfârșitul perioadei inițiale și împărțind acest din urmă cuantum la trei. Or, în formula matematică menționată nu se face nicio trimitere la aceste două etape ale calculului.

273

Pe de altă parte, această constatare nu poate fi repusă în discuție de afirmația SRB potrivit căreia acesta a publicat, în mai 2021, fișa descriptivă, care conținea un interval ce indica eventualele cuantumuri ale nivelului‑țintă final și, pe site‑ul său internet, cuantumul mijloacelor financiare disponibile în FUR. Astfel, independent de aspectul dacă reclamanta avea efectiv cunoștință de aceste cuantumuri, acestea din urmă nu erau, în sine, de natură să îi permită să înțeleagă că cele două operațiuni menționate la punctul 272 de mai sus fuseseră aplicate efectiv de SRB, cu precizarea de altfel a faptului că formula matematică prevăzută în considerentul (48) al deciziei atacate nici măcar nu le menționa.

274

Neconcordanțe similare afectează de asemenea modul în care a fost stabilit coeficientul de 1,35 % care joacă, cu toate acestea, un rol primordial în formula matematică menționată la punctul 256 de mai sus. Astfel, acest coeficient ar putea fi înțeles în sensul că se întemeiază, printre alți parametri, pe creșterea prognozată a depozitelor acoperite în anii rămași din perioada inițială. Or, acest lucru nu corespunde cu explicațiile furnizate de SRB în ședință, din care rezultă că acest coeficient a fost stabilit astfel încât să poată justifica rezultatul calculului cuantumului nivelului‑țintă anual, cu alte cuvinte după ce SRB a calculat acest cuantum prin aplicarea celor patru etape prezentate la punctele 258-261 de mai sus și, în special, prin împărțirea la trei a cuantumului rezultat din deducerea mijloacelor financiare disponibile în cadrul FUR din nivelul‑țintă final. Or, acest demers nu reiese nicidecum din decizia atacată.

275

În plus, trebuie amintit că, potrivit fișei descriptive, cuantumul nivelului‑țintă final estimat se situa într‑un interval cuprins între 70 și 75 de miliarde de euro. Or, acest interval nu este în concordanță cu intervalul ratei de creștere a depozitelor acoperite, cuprinsă între 4 % și 7 %, care figurează în considerentul (41) al deciziei atacate. Astfel, SRB a arătat în ședință că, în vederea determinării nivelului‑țintă anual, ținuse seama de rata de creștere a depozitelor acoperite de 4 % – care era cea mai mică rată din cadrul celui de al doilea interval – și că obținuse astfel nivelul‑țintă final estimat de 75 de miliarde de euro – care constituia valoarea cea mai ridicată a primului interval. Se dovedește astfel că există o discordanță între aceste două intervale. Astfel, pe de o parte, intervalul privind rata de evoluție a depozitelor acoperite cuprinde de asemenea valori superioare ratei de 4 %, a căror aplicare ar fi condus însă la un cuantum estimat al nivelului‑țintă final superior celor incluse în intervalul referitor la acest nivel‑țintă. Pe de altă parte, este imposibil pentru reclamantă să înțeleagă motivul pentru care SRB a inclus în intervalul aferent nivelului‑țintă menționat cuantumuri inferioare sumei de 75 de miliarde de euro. Astfel, pentru a ajunge aici, ar fi fost necesar să se aplice o rată mai mică de 4 %, care nu este însă cuprinsă în intervalul referitor la rata de creștere a depozitelor acoperite. În aceste condiții, reclamanta nu era în măsură să determine modul în care SRB utilizase intervalul ratei de evoluție a acestor depozite pentru a ajunge la calculul nivelului‑țintă final estimat.

276

Rezultă că, în ceea ce privește determinarea nivelului‑țintă anual, metodologia aplicată efectiv de SRB, astfel cum a fost explicată în ședință, nu corespunde celei descrise în decizia atacată, astfel încât motivele reale în raport cu care a fost stabilit acest nivel‑țintă nu puteau fi identificate pe baza deciziei atacate nici de către instituții, nici de Tribunal.

277

Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se constate că decizia atacată este afectată de vicii de motivare în ceea ce privește determinarea nivelului‑țintă anual.

278

Cu toate acestea, ținând seama de implicațiile juridice și economice ale prezentei cauze, este în interesul unei bune administrări a justiției să se continue examinarea motivelor invocate de reclamantă.

279

Al patrulea motiv cuprinde patru aspecte, care, la rândul lor, sunt structurate în jurul mai multor critici.

280

Reclamanta susține că SRB a încălcat articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, care impune ca SRB să comunice ANR‑urilor „deciziile sale referitoare la calculul contribuțiilor anuale”. SRB nu ar fi îndeplinit această cerință, întrucât s‑ar fi limitat să trimită BaFin proiectul unei astfel de decizii, iar nu decizia finală. Aceasta ar rezulta din faptul că decizia atacată, astfel cum a fost notificată de BaFin, nu ar fi ajuns la reclamantă decât într‑o versiune nesemnată, și anume fără semnătură olografă și fără menționarea unei semnături electronice, și nu ar avea un număr care să decurgă din sistemul de documentare denumit „Advanced Records System” (în continuare „ARES”).

281

SRB contestă această argumentație.

282

Cu titlu introductiv, trebuie precizat că, în cadrul prezentei critici, reclamanta invocă numai o încălcare a articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81.

283

Or, această dispoziție se limitează să enunțe că SRB este obligat să comunice deciziile sale referitoare la calculul contribuțiilor ex ante ANR‑urilor relevante din statele membre participante. Aceasta nu impune ca SRB să comunice respectivelor ANR o versiune a acestei decizii care să fie semnată și care poartă un număr corespunzător unui sistem documentar, precum un număr provenit din ARES. De asemenea, aceasta nu obligă SRB să se asigure că ANR‑urile transmit o astfel de versiune instituțiilor.

284

Rezultă că reclamanta nu poate reproșa SRB că a încălcat articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 prin faptul că a comunicat BaFin o versiune a deciziei atacate care nu era semnată și nu avea un număr provenit din ARES.

285

Pe de altă parte și în orice caz, trebuie precizat că dosarul aflat pe rolul Tribunalului conține două versiuni ale deciziei atacate. Prima este versiunea acestei decizii, care nu este semnată și care, potrivit indicațiilor reclamantei, a fost notificată BaFin de SRB și ulterior reclamantei. A doua versiune a deciziei menționate, pe care reclamanta a obținut‑o direct de la SRB în urma unei cereri de acces la dosar, poartă semnătura electronică a președintei SRB, precum și un număr provenit din ARES și o dată și o oră precise pe prima sa pagină.

286

Or, reclamanta nu a identificat nicio diferență între aceste două versiuni în ceea ce privește conținutul lor substanțial, astfel încât nu poate susține că versiunea notificată BaFin nu era versiunea finală a deciziei atacate.

287

Prin urmare, prima critică din cadrul primului aspect al celui de al patrulea motiv trebuie să fie respinsă.

288

Reclamanta susține că decizia atacată nu a fost autentificată în mod corect, aspect pe care SRB îl contestă.

289

Reclamanta invocă în esență două argumente.

290

În primul rând, deși documentele pe care reclamanta le‑a obținut în urma cererii sale de acces la dosar conțin o semnătură electronică și un număr provenit din ARES, aceste elemente nu ar constitui o autentificare a deciziei atacate.

291

În această privință, trebuie amintit că autentificarea unui act, care constituie o normă fundamentală de procedură, are drept scop asigurarea securității juridice prin fixarea textului adoptat de autorul său, permițând astfel să se verifice, în caz de contestare, corespondența perfectă cu acesta din urmă a textelor publicate sau notificate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 152 și jurisprudența citată).

292

În memoriul în apărare, SRB a explicat că decizia atacată a fost autentificată prin intermediul instrumentului informatic „EU Sign”. Cu acest instrument, președinta SRB a aplicat pe documentul care conține această decizie o semnătură electronică, o dată și o oră precise, precum și un număr rezultat din ARES.

293

Cu privire la acest aspect, reiese din jurisprudență că o metodă de autentificare întemeiată pe utilizarea unui astfel de sistem este de natură să îndeplinească cerințele de autentificare amintite la punctul 291 de mai sus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și CRU, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctele 157-161).

294

În consecință, primul argument al reclamantei trebuie înlăturat.

295

În al doilea rând, reclamanta arată că din documentele de care dispune reiese că semnătura președintei SRB nu se raportează decât la conținutul deciziei atacate. În consecință, reclamanta nu ar dispune încă de o versiune semnată a anexei I la decizia atacată.

296

Or, articolul 1 din dispozitivul deciziei atacate, astfel cum figurează la pagina 51 din conținutul acestei decizii în versiunea sa în limba germană, prevede că „[s]e aprobă controlul contribuțiilor ex ante anuale individuale la [FUR] pentru perioada de contribuție 2021, astfel cum este prezentat în anexa I”. Rezultă că această anexă I face parte integrală din decizia menționată. În aceste condiții, SRB nu este obligat să autentifice o astfel de anexă separat de cuprinsul deciziei menționate.

297

În consecință, al doilea argument al reclamantei și, prin urmare, a doua critică în totalitate trebuie să fie respinse.

298

Reclamanta susține că „nu este „evident” că SRB s‑a pronunțat cu privire la rezultatele calculelor contribuțiilor ex ante. Articolul 1 din decizia atacată ar prevedea că SRB aprobă calculele reluate în anexa I la această decizie. Or, o decizie adoptată cu o trimitere la o anexă nu ar fi suficientă, întrucât nu ar constitui o decizie privind calculul efectiv al contribuțiilor ex ante. Astfel, anexa I la decizia atacată nu ar conține decât rezultate intermediare rotunjite, cu excluderea valorilor complete, și nu ar fi decât un instrument care asigură publicitatea calculului contribuțiilor în privința instituțiilor. Or, procesul decizional al SRB ar trebui să privească „decizia materială reprodusă în instrumentele care asigură publicitatea sa”. O decizie referitoare numai la modalitățile sale de comunicare ar fi insuficientă în cazul în care nu a fost adoptată o decizie materială.

299

SRB contestă această argumentație.

300

În această privință, reiese din articolul 1 din dispozitivul deciziei atacate că membrii ședinței executive a SRB, care constituie organul decizional al acestuia din urmă în ceea ce privește stabilirea contribuțiilor ex ante, s‑au pronunțat cu privire la contribuțiile ex ante individuale ale fiecărei instituții pentru perioada de contribuție 2021, astfel cum au fost expuse în anexa I la decizia menționată.

301

Pe de altă parte, așa cum reiese din anexa A.20 la cererea introductivă, extrasul din anexa I la decizia atacată care o privea pe reclamantă, astfel cum a fost comunicat de BaFin acesteia din urmă, conține detalii privind calculul contribuției sale ex ante și datele care stau la baza acestui calcul.

302

În ceea ce privește caracterul suficient al acestor date pentru informarea membrilor ședinței executive a SRB care au adoptat decizia atacată, reclamanta se limitează să reproșeze SRB faptul că cifrele care figurează în anexa I la această decizie erau rotunjite.

303

Or, toate datele cifrice care fac parte din această anexă și care au cifre după virgulă sunt rotunjite la patru zecimale, cu excepția datelor cifrice care se raportează la multiplicatorul de ajustare, care sunt rotunjite la 12 zecimale.

304

Un asemenea nivel de detaliere era suficient pentru a le permite membrilor ședinței executive a SRB să adopte decizia atacată în deplină cunoștință de cauză.

305

În aceste condiții, a treia critică din cadrul primului aspect al celui de al patrulea motiv trebuie să fie respinsă și, prin urmare, acest prim aspect trebuie respins în totalitate.

306

Reclamanta susține că decizia atacată nu respectă cerințele în materie de motivare, întrucât nu ar fi posibil să se recalculeze integral contribuțiile ex ante pe care trebuie să le plătească.

307

SRB contestă această argumentație.

308

În această privință, Curtea a statuat deja că a considera că motivarea deciziei SRB de stabilire a contribuțiilor ex ante trebuie neapărat să permită instituțiilor să verifice exactitatea calculului contribuției lor ex ante ar implica în mod necesar să se interzică legiuitorului Uniunii să instituie un mod de calcul al acestei contribuții care să integreze date al căror caracter confidențial este protejat de dreptul Uniunii și, prin urmare, să reducă în mod excesiv larga putere de apreciere de care trebuie să dispună în acest scop legiuitorul respectiv, împiedicându‑l printre altele să opteze pentru o metodă susceptibilă să asigure o adaptare dinamică a finanțării FUR la evoluțiile sectorului financiar prin luarea în considerare comparativă, în particular, a situației financiare a fiecărei instituții autorizate pe teritoriul unui stat membru participant la FUR (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 118).

309

Rezultă că reclamanta nu poate pretinde că SRB și‑a încălcat obligația de motivare pentru că nu ar fi posibil să se recalculeze integral contribuțiile ex ante pe care trebuie să le plătească.

310

Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia decizia atacată nu a explicat motivele pentru care multiplicatorii săi de ajustare au crescut, în timp ce totalul bilanțului său și întinderea instrumentelor sale derivate, la data de referință determinantă pentru calcularea contribuțiilor ex ante 2021, erau în scădere în raport cu ciclul precedent.

311

Astfel, caracterul suficient al motivării deciziei atacate nu poate fi apreciat în lumina celui al unei decizii a SRB privind o altă perioadă de contribuție.

312

În orice caz, astfel cum a arătat SRB și așa cum rezultă din jurisprudența citată la punctul 308 de mai sus, economia metodei de calcul al contribuțiilor ex ante implică faptul că rezultatul evaluării anuale a riscurilor unei instituții depinde de nivelul de risc asumat de aceasta în raport cu nivelul de risc al celorlalte instituții. Or, nivelul de risc al acestor instituții poate scădea de la un an la altul. În consecință, o scădere a totalului bilanțului și a volumului instrumentelor derivate nu conduce în mod automat la o îmbunătățire a multiplicatorului de ajustare al unei instituții.

313

În consecință, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

[omissis]

337

Reclamanta susține că, supunând‑o obligației de a contribui la FUR, SRB a încălcat dispozițiile coroborate ale articolului 70 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014, ale articolului 8 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 și ale articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59.

338

Desigur, potrivit modului de redactare a Regulamentului nr. 806/2014, toate instituțiile titulare ale unei autorizații bancare, inclusiv reclamanta, ar fi supuse, în principiu, obligației de a contribui la FUR. Cu toate acestea, modul de redactare a unei norme nu ar fi suficient pentru a permite stabilirea adevăratului conținut al acesteia. Pe de o parte, interpretarea dreptului derivat ar trebui să țină seama în mod imperativ de principiile care guvernează normele dreptului primar. Pe de altă parte, conținutul real al unei norme juridice nu ar putea fi determinat decât în raport cu sensul și cu finalitatea sa, precum și cu corelarea sa sistemică cu alte norme.

339

SRB și Comisia contestă această argumentație.

340

În această privință, din considerațiile prezentate la punctele 93-97 de mai sus reiese că toate instituțiile, în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 23 din Directiva 2014/59 coroborat cu articolul 2 alineatul (1) punctul 2 din aceeași directivă și cu articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul nr. 575/2013, trebuie să plătească contribuții ex ante calculate prin raportare la baza națională, în conformitate cu articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59.

341

Același lucru este valabil și în ceea ce privește contribuțiile ex ante calculate prin raportare la baza uniunii. Astfel, în temeiul unei interpretări coroborate a articolului 3 alineatul (1) punctul 13 din Regulamentul nr. 806/2014, a articolului 3 alineatul (2) din același regulament și a articolului 2 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2014/59, toate instituțiile în sensul acestor dispoziții trebuie să plătească asemenea contribuții, în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014.

342

Or, reclamanta nu contestă că ea constituie o instituție în sensul acestor dispoziții.

343

În consecință, reclamanta intră în domeniul de aplicare personal al Directivei 2014/59 și al Regulamentului nr. 806/2014 în calitate de instituție obligată să plătească contribuții ex ante.

344

Această concluzie nu este infirmată de argumentele reclamantei.

345

În primul rând, ținând seama de considerațiile enunțate la punctul 101 de mai sus, reclamanta nu poate susține că reiese din articolul 114 TFUE, temei juridic atât al Regulamentului nr. 806/2014, cât și al Directivei 2014/59, că instituțiile în curs de dizolvare nu ar trebui, în principiu, să fie supuse unei contribuții ex ante.

346

În al doilea rând, reclamanta susține că articolul 67 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 806/2014 coroborat cu articolul 14 alineatul (2) litera (b) din acest regulament limitează definiția noțiunii de „instituție supusă plății contribuțiilor ex ante”, întrucât niciunul dintre obiectivele rezoluției prevăzute la acest articol 14 nu mai poate fi atins în cazul unei instituții în curs de dizolvare, precum reclamanta. Aceasta ar fi situația printre altele pentru obiectivul menționat la articolul 14 alineatul (2) litera (a) din acest regulament, și anume asigurarea continuității funcțiilor critice, și pentru obiectivul menționat la articolul 14 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, și anume evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilității financiare, în special prin prevenirea contagiunii.

347

În această privință, este necesar să se arate că dispozițiile invocate de reclamantă nu precizează obiectivele Regulamentului nr. 806/2014 ca atare, ci pe cele ale rezoluției. Or, în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, SRB poate adopta o măsură de rezoluție numai în cazul în care sunt îndeplinite cele trei condiții prevăzute la articolul 18 din acest regulament. Rezultă că eventualele instituții supuse rezoluției pot constitui o categorie mai restrânsă decât cea a instituțiilor supuse contribuțiilor ex ante. Obiectivele rezoluției nu sunt astfel determinante pentru întinderea domeniului de aplicare personal al Regulamentului nr. 806/2014 în ceea ce privește obligația de a plăti contribuții ex ante.

348

În al treilea rând, contrar celor susținute de reclamantă, excluderea sa din domeniul de aplicare personal al obligației de a contribui la FUR nu poate fi dedusă nici din elementele care figurează la articolul 103 alineatul (7) literele (a), (d) și (g) din Directiva 2014/59.

349

Astfel, din termenii articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, precum și din termenii articolului 103 alineatul (2) din aceeași directivă rezultă că articolul 103 alineatul (7) din directiva menționată nu are vocația de a defini domeniul de aplicare personal al obligației de a plăti contribuții ex ante. Această dispoziție se limitează să enumere elementele de care Comisia trebuie să țină seama atunci când adoptă acte delegate pentru a preciza noțiunea de „ajustare a contribuțiilor proporțional cu profilul de risc al instituțiilor” prevăzută la articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59.

350

În ultimul rând, reclamanta nu dezvoltă nicio argumentație autonomă și orientată cu privire la articolul 8 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, care să depășească argumentația examinată mai sus. Prin urmare, critica întemeiată pe încălcarea acestei dispoziții trebuie să fie respinsă.

351

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie respinsă critica întemeiată pe încălcarea dispozițiilor articolului 70 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014, a articolului 8 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 și a articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 și, prin urmare, primul motiv în totalitate.

352

Al treilea motiv cuprinde în esență două aspecte.

353

Reclamanta susține că decizia atacată încalcă principiul egalității de tratament și nediscriminării, astfel cum este consacrat la articolul 20 din cartă, întrucât este tratată în același mod ca și instituțiile care nu sunt în curs de dizolvare. În această privință, ea subliniază, pe de o parte, că utilizează autorizațiile sale bancare numai în scopul dizolvării sale și, pe de altă parte, că expunerea sa la risc, probabilitatea sa de rezoluție și importanța sa pentru stabilitatea piețelor financiare sunt foarte reduse, chiar inexistente.

354

O inegalitate de tratament nu ar fi exclusă de faptul că metoda de calcul al contribuțiilor ex ante conduce la contribuții ex ante diferite pentru diferite instituții. Astfel, luarea în considerare adecvată a situației speciale a reclamantei ar trebui să conducă la o reducere a contribuției sale la zero, ceea ce nu ar fi posibil din cauza articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul delegat 2015/63, care prevede că multiplicatorul de ajustare trebuie stabilit într‑un interval cuprins între 0,8 și 1,5.

355

SRB și Comisia contestă această argumentație.

356

Articolul 20 din cartă consacră principiul general al dreptului Uniunii al egalității de tratament, care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 3 februarie 2021, Fussl Modestraße Mayr, C‑555/19, EU:C:2021:89, punctul 95).

357

În această privință, mai întâi, este necesar să se examineze dacă o instituție în curs de dizolvare, precum reclamanta, se află într‑o situație comparabilă cu cea a celorlalte instituții supuse contribuțiilor ex ante.

358

Potrivit unei jurisprudențe constante, caracterul comparabil al unor asemenea situații se apreciază având în vedere toate elementele care le caracterizează. Aceste elemente trebuie să fie determinate și evaluate în special în funcție de obiectul și de finalitatea actului care instituie distincția în cauză. În plus, trebuie luate în considerare principiile și obiectivele domeniului din care face parte actul respectiv (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Fussl Modestraße Mayr, C‑555/19, EU:C:2021:89, punctul 99 și jurisprudența citată).

359

În ceea ce privește scopul urmărit de reglementarea din care face parte decizia atacată, trebuie amintit că această reglementare intră în domeniul MUR, a cărui instituire urmărește, în conformitate cu considerentul (12) al Regulamentului nr. 806/2014, să asigure o abordare neutră în ceea ce privește băncile aflate în dificultate, să sporească stabilitatea instituțiilor din statele membre participante și să împiedice propagarea unor eventuale efecte colaterale în statele membre care nu participă la acest mecanism, pentru a facilita funcționarea pieței interne în ansamblu.

360

Pentru a asigura o finanțare a activităților MUR, Directiva 2014/59, Regulamentul nr. 806/2014 și Regulamentul delegat 2015/63 au instituit contribuții ex ante a căror natură specifică constă, după cum reiese din considerentele (105)-(107) ale acestei directive și din considerentul (41) al regulamentului menționat, în a garanta, într‑o logică de ordin asiguratoriu, că sectorul financiar procură resurse financiare suficiente MUR pentru ca acesta să își poată îndeplini funcțiile și în a încuraja adoptarea de către instituții a unor moduri de funcționare mai puțin riscante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113).

361

Având în vedere aceste principii și obiective, reclamanta susține în mod eronat că instituțiile care sunt în curs de dizolvare se află, ca urmare a acestei dizolvări, într‑o situație diferită de cea a celorlalte instituții supuse contribuțiilor ex ante.

362

În primul rând, trebuie arătat că, așa cum reiese din considerentul (102) al Regulamentului nr. 806/2014, contribuțiile ex ante se colectează de la instituții înaintea oricărei operațiuni de rezoluție și independent de aceasta.

363

În al doilea rând, în conformitate cu articolul 67 alineatul (4) și cu articolul 70 din Regulamentul nr. 806/2014, precum și cu articolul 103 din Directiva 2014/59, obligația de a plăti contribuții ex ante se aplică tuturor instituțiilor care dețin o autorizație bancară ca instituții în sensul articolului 2 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) punctul 13 din acest regulament, precum și cu articolul 2 alineatul (1) punctul 2 din această directivă.

364

Or, în speță, reclamanta nu contestă că, în perioada de contribuție în cauză, era o instituție care opera cu o autorizație bancară în sensul dispozițiilor menționate la punctul 363 de mai sus, independent de dizolvarea sa.

365

Rezultă că reclamanta putea desfășura activități bancare prin intermediul cărora a putut expune sistemul financiar unui anumit risc.

366

În al treilea rând, metoda de calcul al contribuțiilor ex ante, astfel cum a fost instituită prin Regulamentul delegat 2015/63, este în măsură să reflecte – într‑un mod comparabil cu cel al celorlalte instituții – particularitățile profilului de risc al instituțiilor care fac obiectul unei dizolvări.

367

Astfel, metoda de calcul al contribuțiilor ex ante ia în considerare dimensiunea instituțiilor prin intermediul calculului contribuției anuale de bază, aceasta din urmă fiind întemeiată pe un cuantum proporțional al pasivului net al instituției în cauză, raportat la pasivul net al tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante. Așadar, contribuția anuală de bază a unei instituții scade în comparație cu cea a celorlalte instituții și reflectă așadar situația sa specifică dacă, în cadrul unei dizolvări, această instituție reduce cuantumul pasivului său net. În plus, diferiții piloni și indicatori de risc prevăzuți la articolul 6 din Regulamentul delegat 2015/63 permit să se țină seama, în mod specific, de diverse caracteristici ale instituțiilor, inclusiv ale instituțiilor care fac obiectul unei dizolvări, astfel încât unei asemenea instituții i se impune o contribuție ex ante mai redusă atunci când profilul său de risc scade ca urmare a unei asemenea dizolvări.

368

În al patrulea rând, contrar celor susținute de reclamantă, unitățile în curs de dizolvare nu sunt excluse de la orice beneficiu pe care îl aduce existența FUR.

369

Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 71 de mai sus, simpla existență a acestui fond contribuie la stabilitatea sectorului financiar, de care beneficiază toate instituțiile în cauză, inclusiv instituțiile care fac obiectul unei dizolvări.

370

În această privință, trebuie subliniat că nu numai posibilitatea de a declanșa rezoluția unei instituții atunci când aceasta se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate, ci și de a o facilita corespunde obiectivului urmărit prin crearea FUR. Or, stabilitatea sectorului financiar contribuie la facilitarea unei astfel de rezoluții, întrucât sporește previzibilitatea și eficacitatea acesteia din urmă.

371

În aceste împrejurări, reclamanta nu a demonstrat că se afla într‑o situație diferită de cea a instituțiilor care nu sunt în curs de dizolvare, ținând seama de principiile și de obiectivele enunțate la punctele 359 și 360 de mai sus.

372

Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia contribuțiile ex ante ar constitui o „taxă bancară” care ar încălca „imperativul egalității de tratament fiscal impus de articolul 20 din cartă”.

373

Cu privire la acest aspect, pe de o parte, este necesar să se arate că reclamanta nu precizează nici conținutul, nici domeniul de aplicare al „imperativului egalității de tratament fiscal impus de articolul 20 din cartă”. Pe de altă parte, premisa pe care se întemeiază reclamanta, și anume cea potrivit căreia contribuțiile ex ante constituie „taxe” sau dispoziții fiscale, este eronată pentru motivele prezentate la punctele 59-76 de mai sus.

374

Având în vedere cele ce precedă, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie să fie respins.

375

Reclamanta susține că decizia atacată încalcă libertatea de a desfășura o activitate comercială, astfel cum este consacrată la articolul 16 din cartă, întrucât această decizie îi creează dezavantaje disproporționate față de obiectivele pe care decizia menționată urmărește să le atingă. Astfel, ar fi exclus în special ca contribuțiile ex ante să poată fi utilizate vreodată în beneficiul său sau în beneficiul instituțiilor care se află într‑o situație similară, întrucât condițiile de utilizare a instrumentelor de rezoluție nu ar fi îndeplinite în cazul său.

376

SRB și Comisia contestă această argumentație.

377

Protecția conferită de articolul 16 din cartă include libertatea de a desfășura o activitate economică sau comercială, libertatea contractuală și libera concurență (a se vedea Hotărârea din 21 decembrie 2021, Bank Melli Iran, C‑124/20, EU:C:2021:1035, punctul 79 și jurisprudența citată).

378

Cu toate acestea, libertatea de a desfășura o activitate comercială nu constituie o prerogativă absolută. Ea poate face obiectul unei serii ample de intervenții ale autorității publice, susceptibile să stabilească, în interesul general, limitări privind exercitarea activității economice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Sky Österreich, C‑283/11, EU:C:2013:28, punctele 45 și 46 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 21 decembrie 2021, Bank Melli Iran, C‑124/20, EU:C:2021:1035, punctele 80 și 81 și jurisprudența citată).

379

Această circumstanță se reflectă în special în modul în care trebuie apreciate actele Uniunii în raport cu articolul 52 alineatul (1) din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Sky Österreich, C‑283/11, EU:C:2013:28, punctul 47, și Hotărârea din 21 decembrie 2021, Bank Melli Iran, C‑124/20, EU:C:2021:1035, punctul 82).

380

În conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă, orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute de cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța respectivelor drepturi și libertăți și trebuie, cu respectarea principiului proporționalității, să fie necesară și să răspundă efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți (Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Sky Österreich, C‑283/11, EU:C:2013:28, punctul 48, și Hotărârea din 21 decembrie 2021, Bank Melli Iran, C‑124/20, EU:C:2021:1035, punctul 83).

381

În speță, presupunând că obligația impusă reclamantei de a plăti contribuții ex ante constituie o ingerință în libertatea sa de a desfășura o activitate comercială, este necesar să se arate mai întâi că această obligație decurge printre altele din articolele 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014 și din articolele 102 și 103 din Directiva 2014/59, astfel încât este prevăzută de lege.

382

În continuare, obligația de a plăti contribuții ex ante urmărește un obiectiv de interes general. Astfel, după cum reiese din considerentul (1) al Regulamentului delegat 2015/63, mecanismele de finanțare a rezoluției ar trebui să dispună de resurse financiare adecvate pentru a permite o funcționare eficace a mecanismului de rezoluție. În consecință, SRB are posibilitatea de a percepe contribuții ex ante de la instituțiile în cauză pentru a finanța punerea în aplicare a mecanismului menționat, acesta din urmă urmărind consolidarea stabilității respectivelor instituții în statele membre participante și prevenirea răspândirii eventualelor crize în statele membre neparticipante, așa cum s‑a arătat la punctele 43-53 de mai sus.

383

În plus, reclamanta nu a prezentat Tribunalului niciun element care ar permite să se constate că, având în vedere acest obiectiv, obligația de a contribui la FUR ar constitui o intervenție disproporționată sau intolerabilă care aduce atingere însuși conținutului libertății sale de a desfășura o activitate comercială.

384

În sfârșit, în ceea ce privește principiul proporționalității, reclamanta nu demonstrează în special că există mijloace mai puțin restrictive decât plata contribuțiilor ex ante pentru a permite atingerea într‑un mod la fel de eficient a obiectivelor urmărite de Regulamentul nr. 806/2014 și de Directiva 2014/59, cum ar fi printre altele acela de a asigura că sectorul financiar procură resurse financiare suficiente MUR pentru ca acesta să își poată îndeplini funcțiile, încurajând în același timp adoptarea de către instituțiile în cauză a unor moduri de funcționare mai puțin riscante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113).

385

În aceste împrejurări, reclamanta nu poate reproșa deciziei atacate o încălcare a articolului 16 din cartă.

386

Astfel, al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie să fie respins.

387

De asemenea, trebuie respinsă critica invocată în cadrul celui de al treilea motiv, potrivit căreia faptul că SRB își întemeiază decizia pe Regulamentul delegat 2015/63 și că acesta nu prevede o scutire în ceea ce privește contribuțiile ex ante pentru instituții precum reclamanta nu poate remedia încălcarea, prin decizia atacată, a articolelor 20 și 16 din cartă, întrucât acest regulament delegat ar încălca, la rândul său, dispozițiile menționate, în măsura în care ar avea ca efect impunerea în sarcina reclamantei a unei obligații de a plăti contribuții ex ante.

388

Astfel, din moment ce o asemenea trimitere la Regulamentul delegat 2015/63 trebuie înțeleasă în sensul că reclamanta invocă o excepție de nelegalitate împotriva acestui regulament delegat, pentru motivul unei încălcări a articolelor 20 și 16 din cartă, o asemenea excepție de nelegalitate trebuie să fie respinsă pentru motivele prezentate la punctele 357-363 și 378-384 de mai sus.

389

Prin urmare, al treilea motiv trebuie să fie respins în întregime.

[omissis]

403

Al șaselea motiv conține două critici, care privesc legalitatea deciziei atacate.

404

Reclamanta susține că, prin faptul că a refuzat să excludă portofoliul de instrumente financiare derivate EAA‑OTC din calculul contribuțiilor ex ante, SRB a încălcat articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, care stabilește criteriile pentru adaptarea contribuțiilor anuale de bază la profilul de risc al instituțiilor. Operațiuni fiduciare precum gestionarea acestui portofoliu, pe care reclamanta le deține cu titlu fiduciar pentru EAA, nu ar implica o expunere la risc pentru aceasta. O astfel de lipsă a expunerii la risc ar trebui luată în considerare în scopul calculării contribuțiilor ex ante în temeiul articolului 103 alineatul (7) litera (a) din Directiva 2014/59. Această dispoziție ar fi aplicabilă calculului contribuțiilor menționate în temeiul articolului 70 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 806/2014.

405

SRB contestă această argumentație.

406

Este adevărat că articolul 70 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014 prevede că calculul contribuției ex ante a fiecărei instituții se bazează pe o contribuție ajustată la riscul instituției în cauză, fundamentată pe criteriile stabilite la articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59.

407

Cu toate acestea, dispoziția menționată nu indică faptul că SRB este obligat să ajusteze în mod direct contribuția ex ante în funcție de astfel de criterii.

408

În schimb, reiese din însuși modul de redactare a articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, la care face trimitere articolul 70 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014 și care prevede adoptarea unui act delegat pentru a pune în aplicare criteriile prevăzute la acest articol 103 alineatul (7), că legiuitorul Uniunii nu a intenționat ca aceste din urmă criterii să fie o aplicare directă în cazul ANR‑urilor precum SRB.

409

Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât articolul 70 alineatul (6) din Regulamentul nr. 806/2014 prevede că actele delegate în care se detaliază noțiunea de „ajustare a contribuțiilor la profilul de risc al instituțiilor”, adoptate de Comisie în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, se aplică la calcularea contribuțiilor ex ante în temeiul acestui regulament.

410

Rezultă din ceea ce precedă că nu revenea SRB sarcina de a ajusta în mod direct contribuția ex ante a reclamantei în funcție de criteriile prevăzute la articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, ci îi revenea sarcina de a proceda astfel în temeiul criteriilor mai precise care sunt prevăzute de Regulamentul delegat 2015/63 și care pun în aplicare aceste prime criterii.

411

Or, articolul 5 din Regulamentul delegat 2015/63 enumeră în mod exhaustiv pasivele pe care SRB este obligat să le excludă în scopul calculării contribuției anuale de bază a instituțiilor, înțelegându‑se că datoriile deținute cu titlu fiduciar nu sunt menționate în această dispoziție.

412

Prin urmare, reclamanta nu poate susține că SRB trebuia, în temeiul articolului 103 alineatul (7) litera (a) din Directiva 2014/59 și independent de cazurile menționate la articolul 5 din Regulamentul delegat 2015/63, să excludă pasivele referitoare la activitățile fiduciare ale reclamantei cu ocazia calculării contribuției sale anuale de bază, pentru motivul că aceste pasive nu ar prezenta riscuri.

413

În consecință, prezenta critică din cadrul celui de al șaselea motiv trebuie să fie respinsă.

414

Cu titlu subsidiar, reclamanta susține că SRB ar fi trebuit să aplice prin analogie articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 portofoliului de instrumente financiare derivate EAA‑OTC pe care îl deține cu titlu fiduciar. Astfel, la fel ca și instituția intermediară în materie de împrumuturi pentru dezvoltare, mandatarul fiduciar ar constitui, în scopul lichidării pasivelor fiduciare, o simplă etapă între partenerul principal al contractului derivat și administratorul fiduciar.

415

SRB și Comisia contestă această argumentație.

416

Articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 exclude din calculul contribuțiilor ex ante anumite pasive deținute în cazul instituțiilor care administrează credite promoționale.

417

Noțiunea de „credit promoțional” este definită la articolul 3 punctul 28 din Regulamentul delegat 2015/63 în sensul că acoperă împrumuturile acordate de o bancă promoțională sau prin intermediul unei bănci intermediare, pe bază neconcurențială și nonprofit, cu scopul promovării obiectivelor de politică publică ale administrației centrale sau regionale dintr‑un stat membru.

418

Or, pe de o parte, din înscrisurile reclamantei reiese că aceasta nu administrează asemenea credite, astfel încât nu constituie o instituție menționată la articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63.

419

Pe de altă parte, SRB nu poate aplica prin analogie articolul 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63 în cazul pasivelor legate de activități fiduciare. Astfel, dispoziția menționată nu conferă SRB puterea discreționară de a exclude anumite pasive, în cadrul ajustării în funcție de profilul de risc al instituțiilor, din contribuțiile anuale de bază, ci enumeră, dimpotrivă, în mod precis și exhaustiv condițiile în care un pasiv face obiectul unei asemenea excluderi (a se vedea Hotărârea din 3 decembrie 2019, Iccrea Banca, C‑414/18, EU:C:2019:1036, punctul 93).

420

Așadar, a doua critică din cadrul celui de al șaselea motiv și, prin urmare, al șaselea motiv în totalitate trebuie să fie respinse.

421

Înainte de a examina al șaptelea motiv, trebuie amintit conținutul dispozițiilor pertinente ale Regulamentului delegat 2015/63.

422

Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63, care face parte din secțiunea 2 din regulamentul delegat menționat, enumeră șase ipoteze de excludere a pasivelor de la calcularea contribuțiilor ex ante.

423

Potrivit articolului 5 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/63, în sensul acestei secțiuni, cuantumul mediu anual, calculat trimestrial, al pasivelor menționate la articolul 5 alineatul (1) din acest regulament delegat, care rezultă din contractele cu instrumente financiare derivate, se evaluează în conformitate cu articolele 429, 429a și 429b din Regulamentul nr. 575/2013.

424

Articolul 5 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că, cu toate acestea, valoarea atribuită datoriilor rezultate din contracte cu instrumente financiare derivate nu poate fi mai mică de 75 % din valoarea acelorași datorii rezultată din aplicarea dispozițiilor contabile aplicabile instituției în cauză în scopul raportării financiare (denumită în continuare „valoarea contabilă”).

425

În sfârșit, articolul 5 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că, în sensul secțiunii 2 din acest regulament delegat, pasivele totale menționate la articolul 5 alineatul (1) din regulamentul menționat exclud valoarea contabilă a datoriilor rezultate din contractele cu instrumente financiare derivate și includ valoarea corespunzătoare determinată în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din același regulament delegat.

426

Reclamanta susține că decizia atacată a încălcat articolul 5 alineatele (3) și (4) din Regulamentul delegat 2015/63 coroborat cu articolul 70 alineatul (6) din Regulamentul nr. 806/2014, întrucât SRB a calculat contribuția sa ex ante pe baza unei valori a contractelor sale derivate pe care aceasta o numește „valoare brută” în locul unei valori a acestor contracte pe care ea o numește „valoare netă”.

427

Din înscrisurile sale rezultă că reclamanta înțelege prin această noțiune de „valoare netă” o valoare a pasivelor sale care exclude pasive ce nu prezintă riscuri, în timp ce „valoarea brută” ar include asemenea pasive. Potrivit reclamantei, pasivele lipsite de risc sunt în special cele legate de portofoliul de instrumente financiare derivate EAA‑OTC, dat fiind că beneficiază de o protecție integrală și efectivă împotriva riscurilor rezultate din aceste pasive.

428

Protecția menționată ar decurge dintr‑un acord de compensare încheiat între reclamantă și EAA, prin care aceasta din urmă și‑ar asuma riscurile legate de portofoliul de instrumente financiare derivate EAA‑OTC.

429

În acest context, nu ar fi relevant modul în care dispozițiile Regulamentului nr. 575/2013 tratează diverse pasive legate de portofoliul de instrumente derivate EAA‑OTC. Regulamentul respectiv ar urmări o altă finalitate decât cea a Directivei 2014/59 și a Regulamentului nr. 806/2014. Desigur, articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul delegat 2015/63 ar prevedea că, în ceea ce privește tipurile de pasive care trebuie excluse din angajamentele unei instituții în temeiul articolului 5 alineatul (1) din acest regulament delegat, cuantumul angajamentelor care decurg din contracte derivate trebuie să fie evaluat în conformitate cu articolele 429, 429a și 429b din Regulamentul nr. 575/2013. Or, aceste din urmă dispoziții ar reglementa calculul așa‑numitului indicator al efectului de levier, care, așa cum ar rezulta din considerentele (91)-(94) ale Regulamentului nr. 575/2013, este un parametru străin de riscul provenit din dreptul prudențial.

430

În schimb, calculul contribuțiilor ex ante ajustate în funcție de profilul de risc al instituțiilor ar trebui, cu respectarea principiului proporționalității, să țină în special seama de expunerea la risc a tranzacțiilor. S‑ar deduce de aici, în vederea includerii pasivelor în baza de calcul al contribuțiilor ex ante, că nu ar fi posibil să se rețină pasivele acoperite de acordul de compensare pe care reclamanta l‑a încheiat cu EAA. În aceste condiții, trimiterea efectuată la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul delegat 2015/63 la dispozițiile Regulamentului nr. 575/2013 nu ar putea acoperi toate pasivele care rezultă din instrumentele derivate, ci numai pasivele care prezintă cel puțin un risc.

431

SRB contestă această argumentație.

432

Potrivit articolului 5 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2015/63, în sensul secțiunii 2 din acest regulament delegat, care include acest articol 5, „pasivele totale menționate la alineatul (1)” al articolului 5 menționat exclud valoarea contabilă a datoriilor rezultate din contracte cu instrumente derivate și includ valoarea corespunzătoare determinată în conformitate cu alineatul (3) al aceluiași articol.

433

Potrivit articolului 5 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/63, în sensul acestei secțiuni, cuantumul mediu anual, calculat trimestrial, al „[pasivelor] menționate la alineatul (1)” al articolului 5 amintit, care rezultă din contractele cu instrumente financiare derivate, se evaluează în conformitate cu articolele 429, 429a și 429b din Regulamentul nr. 575/2013.

434

Reiese astfel din însuși modul de redactare a articolului 5 alineatele (3) și (4) din Regulamentul delegat 2015/63 că respectivele dispoziții se aplică numai pasivelor prevăzute la alineatul (1) al acestui articol.

435

Or, din cuprinsul punctului 419 de mai sus rezultă că pasivele legate de portofoliul de instrumente financiare derivate EAA‑OTC nu intră în domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat 2015/63.

436

În plus, reclamanta nu explică ce altă ipoteză prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63 ar fi aplicabilă pasivelor legate de portofoliul de instrumente financiare derivate EAA‑OTC.

437

Rezultă că argumentația reclamantei în cadrul celui de al șaptelea motiv al său, care se întemeiază pe o pretinsă încălcare a articolului 5 alineatele (3) și (4) din Regulamentul delegat 2015/63, este inoperantă și că al șaptelea motiv trebuie astfel să fie respins.

438

Reclamanta susține că decizia atacată încalcă dispozițiile articolului 70 alineatul (6) din Regulamentul nr. 806/2014 coroborate cu cele ale articolului 6 alineatul (8) litera (a) din Regulamentul delegat 2015/63, în măsura în care această decizie o califică pe reclamantă drept instituție în restructurare în sensul acestei din urmă dispoziții, ceea ce majorează multiplicatorul său de ajustare.

439

Întrucât Regulamentul delegat 2015/63 ar fi fost adoptat în temeiul articolului 103 alineatele (7) și (8) din Directiva 2014/59 și întrucât aceasta ar fi instituit la nivelul Uniunii primul regim unificat de redresare și de rezoluție a instituțiilor bancare, ajutoarele de stat sau finanțările echivalente, care sunt menționate la articolul 6 alineatul (8) litera (a) din Regulamentul delegat 2015/63, s‑ar referi numai la prestațiile de sprijin acordate în cadrul Directivei 2014/59 sau de la intrarea sa în vigoare. Această interpretare ar fi confirmată de modul de redactare a considerentelor (41) și (55) ale directivei menționate și a articolului 2 alineatul (1) punctul 28 și a articolului 31 alineatul (2) litera (c) din directiva menționată.

440

Or, prestațiile plătite reclamantei de EAA i‑ar fi fost acordate, la acea dată, prin intermediul unor fonduri de stat în temeiul reglementării naționale și înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2014/59, iar nu prin intermediul resurselor FUR în temeiul acestei directive sau al Regulamentului nr. 806/2014. În consecință, SRB nu ar fi trebuit să îi aplice valoarea maximă pentru indicatorul de risc „cuantumul sprijinului financiar public extraordinar anterior”.

441

SRB contestă această argumentație.

442

Articolul 6 alineatul (5) litera (c) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că pilonul de risc IV se compune, printre alți indicatori de risc, din indicatorul de risc „cuantumul sprijinului financiar public extraordinar anterior”.

443

În temeiul articolului 2 alineatul (1) punctul 28 din Directiva 2014/59 coroborat cu articolul 3 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/63, „sprijin financiar public extraordinar” înseamnă un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE sau orice alt sprijin financiar public la nivel supranațional, care, dacă ar fi furnizat la nivel național, ar constitui un ajutor de stat și care este furnizat pentru a menține sau restabili viabilitatea, lichiditatea sau solvabilitatea unei instituții.

444

În speță, pe de o parte, este cert că reclamanta a fost pusă în restructurare după ce a primit un astfel de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

445

Pe de altă parte, contrar celor susținute de reclamantă, faptul că acest ajutor a fost acordat înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2014/59 nu are impact asupra împrejurării potrivit căreia acesta intră sub incidența articolului 6 alineatul (5) litera (c) din Regulamentul delegat 2015/63 coroborat cu articolul 2 alineatul (1) punctul 28 din această directivă.

446

Astfel, nici modul de redactare a articolului 2 alineatul (1) punctul 28 din Directiva 2014/59, nici cel al articolului 6 alineatul (8) litera (a) din Regulamentul delegat 2015/63 nu conțin vreo indicație care să limiteze aplicarea în timp a acestei din urmă dispoziții în sensul invocat de reclamantă.

447

Această concluzie este confirmată de finalitatea articolului 6 alineatul (8) litera (a) din Regulamentul delegat 2015/63. Astfel, după cum a susținut în esență SRB, riscul ca o instituție care a fost pusă în restructurare după ce a primit un sprijin financiar public extraordinar să întâmpine din nou dificultăți financiare nu se diminuează prin simplul fapt că acest sprijin a fost acordat înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2014/59.

448

În aceste condiții, SRB a considerat în mod întemeiat că reclamanta intra în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (8) litera (a) din Regulamentul delegat 2015/63 și i‑a aplicat, în conformitate cu această dispoziție, valoarea maximă pentru indicatorul de risc „cuantumul sprijinului financiar public extraordinar anterior”.

449

Această concluzie nu este infirmată de teza reclamantei potrivit căreia articolul 6 alineatul (8) litera (a) din Regulamentul delegat 2015/63 trebuie interpretat în lumina considerentului (55) al Directivei 2014/59 și a articolului 31 alineatul (2) litera (c) din aceasta, astfel încât articolul 6 alineatul (8) litera (a) din Regulamentul delegat 2015/63 nu ar privi decât perioada ulterioară intrării în vigoare a Directivei 2014/59.

450

Conform considerentului 55 al Directivei 2014/59, „instrumentele de rezoluție ar trebui să fie aplicate înainte ca instituțiile să beneficieze de vreo infuzie de capital din partea sectorului public sau de acordarea vreunui sprijin financiar public extraordinar echivalent”. Potrivit articolului 31 alineatul (2) litera (c) din această directivă, unul dintre obiectivele rezoluției este „protejarea fondurilor publice prin reducerea la minimum a sprijinului financiar public extraordinar”.

451

Or, este suficient să se arate că considerentul (55) al Directivei 2014/59 și articolul 31 alineatul (2) litera (c) din aceasta privesc modalitățile unei eventuale aplicări a instrumentelor de rezoluție prevăzute de Directiva 2014/59, iar nu calculul contribuțiilor ex ante. Astfel, nu se poate trage nicio concluzie cu privire la interpretarea articolului 6 alineatul (5) litera (c) din Regulamentul delegat 2015/63.

452

Aceeași concluzie se impune în ceea ce privește argumentele reclamantei întemeiate pe extrasul din considerentul (41) al Directivei 2014/59, potrivit căruia „[s]implul fapt că unei instituții i s‑a acordat sprijin financiar public extraordinar înainte de intrarea în vigoare a [acestei] directive nu ar trebui să constituie un temei pentru ca instituția să fie considerată în curs de a intra în dificultate sau susceptibilă de a intra în dificultate”.

453

În această privință, reclamanta se întemeiază pe o lectură parțială a considerentului menționat. Astfel, după cum reiese din prima teză a considerentului menționat (și anume, „[c]adrul de rezoluție ar trebui să prevadă declanșarea rapidă a procedurii de rezoluție, înainte ca insolvabilitatea instituției financiare să se reflecte în bilanț și înainte ca toate titlurile de capital să fi fost șterse”), acesta vizează modalitățile de declanșare a unei proceduri de rezoluție. În consecință, nu se poate trage nicio concluzie de aici cu privire la interpretarea articolului 6 alineatul (5) litera (c) din Regulamentul delegat 2015/63, interpretat în lumina articolului 2 alineatul (1) punctul 28 din Directiva 2014/59, care privește calculul contribuțiilor ex ante.

454

De asemenea, reclamanta nu se poate întemeia pe faptul că o parte a textului articolului 2 alineatul (1) punctul 28 din Directiva 2014/59 (și anume „care este furnizat pentru a menține sau restabili viabilitatea, lichiditatea sau solvabilitatea unei instituții”) este formulată la indicativul prezent.

455

Astfel, după cum a constatat deja instanța Uniunii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2020, X (Mandat european de arestare – Dublă incriminare), C‑717/18, EU:C:2020:142, punctul 20], indicativul prezent este utilizat în mod obișnuit în legislația Uniunii pentru a exprima caracterul obligatoriu al unei dispoziții. Rezultă că nu se poate deduce din aceasta vreo indicație cu privire la efectele sale temporale.

456

În sfârșit, este necesar să se înlăture argumentul reclamantei potrivit căruia aplicarea articolului 6 alineatul (8) litera (a) din Regulamentul delegat 2015/63 în cazul măsurilor de sprijin anterioare intrării în vigoare a Directivei 2014/59 ar compromite procedurile de restructurare, cu încălcarea efectului util al acestei directive.

457

În această privință, pe de o parte, este necesar să se arate că însăși directiva menționată, la articolul 103 alineatul (7) litera (e), prevede că este necesar să se țină seama, în cadrul calculului contribuțiilor ex ante, de măsura în care instituția a beneficiat în trecut de sprijin financiar public extraordinar, fără a preciza că acest sprijin trebuie să fi fost acordat după intrarea sa în vigoare.

458

Pe de altă parte, așa cum s‑a amintit la punctele 71 și 370 de mai sus, unul dintre obiectivele Directivei 2014/59 este consolidarea stabilității piețelor financiare, ceea ce sprijină instituțiile precum reclamanta în finalizarea dizolvării lor, indiferent dacă acest proces a început înainte sau după intrarea în vigoare a directivei menționate.

459

Având în vedere considerațiile care precedă, al optulea motiv trebuie să fie respins.

460

În urma examinării din oficiu realizate de Tribunal, trebuie să se constate că decizia atacată este afectată de vicii de motivare în ceea ce privește stabilirea nivelului‑țintă anual. Întrucât aceste vicii sunt, în sine, de natură să constituie temeiul anulării deciziei atacate, se impune anularea acesteia din urmă în măsura în care o privește pe reclamantă.

[omissis]

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă)

declară și hotărăște: