1

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Helsingin Bussiliikenne Oy, solicită anularea Deciziei (UE) 2020/1814 a Comisiei din 28 iunie 2019 privind ajutorul de stat SA.33846 – (2015/C) (ex 2014/NN) (ex 2011/CP) pus în aplicare de Finlanda în favoarea întreprinderii Helsingin Bussiliikenne Oy (JO 2020, L 404, p. 10, denumită în continuare „decizia atacată”).

2

Helsingin Bussiliikenne (denumită în continuare „fosta HelB”) a fost înființată la 1 ianuarie 2005 de Suomen Turistiauto Oy, societate privată de transport deținută de Helsingin kaupunki (municipalitatea Helsinki, Finlanda), după ce aceasta a achiziționat activele și pasivele HKL‑Bussiliikenne Oy, care era o întreprindere înființată în anul 1995 ca o extensie a departamentului de servicii de transport al municipalității Helsinki. Fosta HelB exploata linii de autobuz în regiunea Helsinki (Finlanda) și oferea servicii speciale de transport și servicii de închiriere de autobuze. Aceasta era deținută în proporție de 100 % de municipalitatea Helsinki.

3

În cursul anilor 2002-2012, municipalitatea Helsinki a dispus diferite măsuri în favoarea HKL‑Bussiliikenne și a fostei HelB (denumite în continuare „măsurile în litigiu”). Astfel, în primul rând, în anul 2002, s‑a acordat întreprinderii HKL‑Bussiliikenne un împrumut în valoare de 14,5 milioane de euro pentru finanțarea achiziționării de echipamente pentru transportul cu autobuzul. Acest împrumut a fost preluat de fosta HelB la 1 ianuarie 2005. În al doilea rând, municipalitatea Helsinki i‑a acordat acesteia din urmă, la momentul înființării sale, un împrumut pentru capital în valoare totală de 15893700,37 euro pentru refinanțarea anumitor pasive ale întreprinderilor HKL‑Bussiliikenne și Suomen Turitiauto. În al treilea rând, la 31 ianuarie 2011 și la 23 mai 2012, municipalitatea Helsinki a acordat fostei HelB două noi împrumuturi pentru capital, în valoare de 5,8 milioane de euro și, respectiv, de 8 milioane de euro.

4

La 31 octombrie 2011, întreprinderile de transport public Nobina Sverige AB și Nobina Finland Oy au depus o plângere la Comisia Europeană, la care s‑a alăturat societatea‑mamă, Nobina AB, la 15 noiembrie 2011. Prin această plângere, ele susțineau că Republica Finlanda a acordat un ajutor ilegal fostei HelB. La 22 noiembrie 2011, Comisia a transmis această plângere Republicii Finlanda.

5

Prin Decizia C(2015) 80 final din 16 ianuarie 2015 privind măsura SA.33846 (2015/C) (ex 2014/NN) (ex 2011/CP) – Finlanda – Helsingin Bussiliikenne Oy (JO 2015, C 116, p. 22, denumită în continuare „decizia de deschidere”), Comisia a inițiat procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE printre altele în privința măsurilor în litigiu. Această decizie a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 10 aprilie 2015, iar părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile în termen de o lună de la data publicării. Comisia nu a primit observații din partea reclamantei.

6

Pe de altă parte, la 24 iunie 2015, în cursul procedurii, municipalitatea Helsinki a informat Comisia că începe procesul de vânzare a fostei HelB. La 5 noiembrie 2015, Republica Finlanda a transmis Comisiei proiectul contractului de vânzare încheiat cu reclamanta.

7

La 14 decembrie 2015, fosta HelB a fost vândută reclamantei, care avea anterior denumirea de Viikin Linja Oy. În conformitate cu dispozițiile actului de vânzare, aceasta și‑a schimbat denumirea în Helsingin Bussiliikenne Oy (denumită în continuare „noua HelB”). Actele referitoare la operațiunea de vânzare includeau o clauză care garanta o despăgubire totală a cumpărătorului fostei HelB în cazul vreunei cereri de recuperare a unui ajutor de stat (denumită în continuare „clauza de despăgubire”), iar o parte din prețul vânzării a fost plasată într‑un cont escrow până la adoptarea unei decizii definitive privind ajutorul de stat sau cel târziu până la 31 decembrie 2022. Aceste acte cuprindeau și un mecanism de beneficii viitoare pe baza căruia cumpărătorul se angaja să plătească vânzătorului, în același cont escrow, o bonificație în cazul în care se depășesc nivelurile de profit convenite în prealabil.

8

Cesiunea în favoarea Viikin Linja privea toate activitățile comerciale ale fostei HelB. Fosta HelB nu mai păstra niciun activ, cu excepția sumelor creditate sau care trebuiau creditate în contul escrow. Pasivul rezultat din măsurile în litigiu nu a fost transferat către noua HelB. După vânzarea fostei HelB, municipalitatea Helsinki a scutit‑o de rambursarea sumei restante din împrumutul pentru echipamente din anul 2002. Pe de altă parte, la 11 decembrie 2015, municipalitatea Helsinki a convertit împrumuturile din 2005, 2011 și 2012, care nu fuseseră rambursate, în fonduri proprii ale fostei HelB.

9

La 28 iunie 2019, Comisia a adoptat decizia atacată. Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:

„Articolul 1

Ajutorul de stat în valoare de 54231850 EUR acordat ilegal de [Republica] Finlanda în cadrul măsurilor [în litigiu], cu încălcarea articolul 108 alineatul (3) [TFUE], în favoarea Helsingin Bussiliikenne Oy, este incompatibil cu piața internă.

Articolul 2

(1) [Republica] Finlanda recuperează ajutorul menționat la articolul 1 de la beneficiar.

(2) Având în vedere continuitatea economică dintre vechea întreprindere HelB (în prezent Helsingin kaupungin Linja‑autotoiminta Oy) și noua întreprindere HelB (având în prezent denumirea completă Helsingin Bussiliikenne Oy, fostă Viikin Linja Oy), obligația de rambursare a ajutorului este extinsă la noua HelB (nume complet: Helsingin Bussiliikenne Oy și fiind denumită anterior Viikin Linja Oy), obligația de a restitui ajutorul se extinde asupra noii întreprinderi HelB (denumirea completă: Helsingin Bussiliikenne Oy).

(3) Sumele care urmează să fie recuperate sunt purtătoare de dobânzi de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarului și până la recuperarea lor efectivă.

[…]

Articolul 4

(1) În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, [Republica] Finlanda prezintă Comisiei următoarele informații:

[…]”

10

Reclamanta, susținută de Republica Finlanda, solicită Tribunalului:

11

Comisia solicită Tribunalului:

12

Nobina susține concluziile Comisiei și solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

27

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că procedura de control al ajutoarelor de stat este, ținând seama de economia sa generală, o procedură inițiată față de statul membru responsabil, din perspectiva obligațiilor sale în temeiul dreptului Uniunii, de acordarea ajutorului. Astfel, pentru a respecta dreptul la apărare, în măsura în care acest stat membru nu a avut posibilitatea să comenteze anumite informații, Comisia nu poate să le rețină în decizia sa împotriva acestui stat membru (Hotărârea din 11 martie 2020, Comisia/Gmina Miasto Gdynia și Port Lotniczy Gdynia Kosakowo, C‑56/18 P, EU:C:2020:192, punctul 73).

28

Pe de altă parte, în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE, atunci când Comisia decide să inițieze procedura formală de investigare cu privire la o măsură de ajutor, ea trebuie să dea posibilitatea părților interesate să își prezinte observațiile. Această normă are caracterul unei norme fundamentale de procedură (Hotărârea din 11 decembrie 2008, Comisia/Freistaat Sachsen, C‑334/07 P, EU:C:2008:709, punctul 55, Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Autostrada Wielkopolska/Comisia și Polonia, C‑933/19 P, EU:C:2021:905, punctul 63 și jurisprudența citată).

29

Astfel, deși aceste părți interesate nu se pot prevala de dreptul la apărare, ele dispun, în schimb, de dreptul de a participa la procedura administrativă urmată de Comisie într‑un mod adecvat care să țină seama de împrejurările cazului în speță. În această privință, publicarea unui anunț în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene constituie un mijloc adecvat pentru a aduce la cunoștința tuturor părților interesate inițierea unei proceduri. Această comunicare urmărește să obțină din partea acestora din urmă toate informațiile destinate să ofere Comisiei clarificări în cadrul acțiunii sale viitoare. O astfel de procedură conferă de asemenea statelor membre și mediilor interesate garanția că pot fi ascultate (Hotărârea din 11 martie 2020, Comisia/Gmina Miasto Gdynia și Port Lotniczy Gdynia Kosakowo, C‑56/18 P, EU:C:2020:192, punctele 71 și 72).

30

În acest scop, articolul 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul 2015/1589 impune Comisiei să „sintetizeze” în decizia de deschidere elementele relevante de fapt și de drept, să includă în aceasta o evaluare preliminară a măsurii în cauză, având ca scop să se stabilească dacă aceasta are caracterul unui ajutor, și să expună motivele care dau naștere la îndoieli cu privire la compatibilitatea acestei măsuri cu piața internă.

31

În speță, presupunând că reclamanta intenționează să invoce o încălcare a dreptului său la apărare, o astfel de critică trebuie respinsă ca inoperantă, întrucât, astfel cum s‑a amintit la punctul 29 de mai sus, ea nu dispune de un asemenea drept.

32

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului său de a participa la procedură astfel cum este prevăzut la articolul 108 alineatul (2) TFUE, este necesar să se arate că reclamanta, după cum a confirmat în ședință, nu contestă legalitatea deciziei de deschidere, la data publicării acesteia în Jurnalul Oficial.

33

Reclamanta susține în schimb că, în urma cesiunii fostei HelB, Comisia era obligată să rectifice sau să completeze decizia de deschidere sau, cel puțin, să îi ofere posibilitatea de a‑și prezenta observațiile.

34

În primul rând, în măsura în care reclamanta susține că Comisia ar fi fost obligată să adopte o decizie modificatoare de deschidere a procedurii, este necesar să se arate că, deși textele care reglementează procedura în materia ajutoarelor de stat nu prevăd în mod expres posibilitatea de a adopta o decizie de rectificare și de extindere a unei proceduri pendinte (Hotărârea din 13 iunie 2013, HGA și alții/Comisia, C‑630/11 P‑C‑633/11 P, EU:C:2013:387, punctul 50), în ipoteza în care Comisia ar realiza, după adoptarea unei decizii de deschidere a procedurii formale de investigare, că aceasta din urmă se bazează fie pe fapte incomplete, fie pe o calificare juridică eronată a acestor fapte, ea ar trebui să aibă posibilitatea sau chiar obligația de a‑și adapta poziția, prin adoptarea unei decizii de rectificare sau a unei noi decizii de deschidere a procedurii, astfel încât să permită părților interesate să își prezinte în mod util observațiile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2019, UPF/Comisia, T‑747/17, EU:T:2019:271, punctul 76 și jurisprudența citată).

35

În special, atunci când își modifică raționamentul, în urma deciziei de deschidere a procedurii formale de investigare, cu privire la fapte sau la o calificare juridică a acestor fapte care se dovedesc determinante în cadrul aprecierii sale cu privire la existența unui ajutor sau la compatibilitatea acestuia cu piața internă, Comisia trebuie să rectifice decizia de deschidere a procedurii respective sau să o extindă pentru a permite părților interesate să prezinte în mod util observații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2019, UPF/Comisia, T‑747/17, EU:T:2019:271, punctul 77).

36

În speță, în privința obligației Comisiei de a rectifica decizia de deschidere, reclamanta invocă faptul că, în decizia atacată, Comisia și‑ar fi schimbat percepția cu privire la beneficiarul măsurilor în litigiu și ar fi modificat obiectul procedurii.

37

Or, din decizia atacată reiese că Comisia nu a modificat analiza pe care a efectuat‑o în decizia de deschidere în ceea ce privește beneficiarul măsurilor în litigiu și nici, mai general, existența unui ajutor sau compatibilitatea acestuia cu piața internă. Astfel, decizia atacată identifică în mod clar fosta HelB ca fiind întreprinderea căreia i‑au fost acordate măsurile în litigiu, iar analiza privind existența unui ajutor și compatibilitatea acestuia cu piața internă este efectuată exclusiv în raport cu aceasta.

38

În această privință, trebuie amintit că dispozitivul unei decizii în domeniul ajutoarelor de stat este indisociabil de motivarea acesteia, astfel încât acesta trebuie interpretat, dacă este necesar, ținând seama de motivele care au dus la adoptarea sa [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 mai 1997, TWD/Comisia, C‑355/95 P, EU:C:1997:241, punctul 21, și Hotărârea din 29 aprilie 2021, Comisia/Spania (TNT en Castille‑La Manche), C‑704/19, nepublicată, EU:C:2021:342, punctul 74 și jurisprudența citată]. Prin urmare, deși, desigur, articolul 1 din decizia atacată identifică beneficiarul măsurilor în litigiu ca fiind „Helsingin Bussiliikenne”, fără a preciza dacă este vorba despre fosta HelB sau despre noua HelB, rezultă din interpretarea globală a acestei decizii că denumirea respectivă se raportează în mod necesar la fosta HelB.

39

Astfel, contrar celor pretinse de reclamantă, împrejurarea că, în dispozitivul deciziei atacate, Comisia a apreciat că obligația de recuperare a ajutorului care decurge din măsurile în litigiu trebuie extinsă la noua HelB, ca urmare a continuității economice dintre fosta și noua HelB, nu poate fi asimilată unei modificări a beneficiarului măsurilor în privința căruia Comisia trebuie să aprecieze existența unui ajutor și compatibilitatea acestuia cu piața internă.

40

O asemenea împrejurare nu poate fi asimilată nici unei extinderi a obiectului procedurii, aceasta rămânând limitată la cele patru măsuri în litigiu menționate la punctul 3 de mai sus. Astfel, cesiunea activității fostei HelB a fost examinată de Comisie numai în cadrul analizei sale privind existența unei continuități economice între fosta HelB și reclamantă. În special, Comisia nu a extins procedura formală de investigare la problema dacă cesiunea activității fostei HelB în beneficiul reclamantei putea reprezenta un ajutor de stat. De asemenea, astfel cum reiese în mod clar din considerentele (269) și (270) ale deciziei atacate, Comisia nu a apreciat dacă clauza de despăgubire și acordul privind contul escrow constituie un ajutor de stat.

41

Rezultă că reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că Comisia era obligată să adopte o decizie de rectificare sau de extindere a procedurii formale de investigare.

42

În al doilea rând, în măsura în care reclamanta reproșează Comisiei că nu i‑a oferit posibilitatea să își prezinte observațiile, trebuie amintit că dreptul părților interesate de a participa la procedură trebuie apreciat în funcție de împrejurările fiecărei spețe (a se vedea punctul 29 de mai sus). Or, pot exista împrejurări în care constatarea unor fapte noi în raport cu cele menționate în decizia de deschidere poate necesita o mai mare participare a părților interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Autostrada Wielkopolska/Comisia și PoloniaSolvay/Comisia, C‑933/19 P, EU:C:2021:905, punctul 71).

43

În speță, din înscrisurile de la dosar reiese că, după publicarea deciziei de deschidere care a avut loc la 10 aprilie 2015, Comisia a fost informată, printr‑o scrisoare a municipalității Helsinki datată 24 iunie 2015, că a început procedura de vânzare a activităților fostei HelB. Această scrisoare era însoțită de un memorandum din luna aprilie 2015 privind proiectul de vânzare, denumit „proiectul Viima”. La 5 noiembrie 2015, Republica Finlanda a transmis Comisiei printre altele actul de vânzare care urma să fie încheiat cu reclamanta. Comisia a adresat Republicii Finlanda întrebări cu privire la această cesiune, în special în cursul anului 2016. Comisia a considerat, la acel moment, că este relevant să se pronunțe în decizia atacată cu privire la aspectul dacă ajutorul care decurge din măsurile în litigiu a fost transferat reclamantei ca urmare a acestei cesiuni și a decis în favoarea existenței unei continuități economice între fosta și noua HelB. Procedând astfel și după cum a confirmat în ședință, Comisia a apreciat că reclamanta a devenit beneficiarul efectiv al ajutorului în cauză și, prin urmare, debitorul potențial al obligației de restituire a acestuia.

44

Reiese de asemenea din memorandumul explicativ privind prețul de vânzare datat 21 septembrie 2015, întocmit la cererea municipalității Helsinki de o societate independentă (denumit în continuare „raportul privind prețul de vânzare”) și prezentat în anexa la cererea introductivă, că grupul din care face parte reclamanta a depus oferta fermă de cumpărare la 3 iunie 2015 și că actul de vânzare a fost semnat la 14 decembrie 2015, cele două date fiind ulterioare expirării termenului acordat părților interesate pentru a‑și prezenta observațiile în urma publicării deciziei de deschidere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

45

Trebuie arătat de asemenea că Comisia nu a adresat reclamantei nicio cerere de informații în temeiul articolului 7 coroborat cu articolul 12 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2015/1589.

46

Rezultă că, deși Comisia era informată cu privire la procesul de cesiune a activităților fostei HelB începând din luna iunie 2015 și a trecut un termen de trei ani și jumătate între data acestei cesiuni și data adoptării deciziei atacate, Comisia nu a implicat în niciun moment reclamanta, în calitatea sa de beneficiar efectiv al măsurilor în litigiu, la procedură, în condițiile în care a decis, la finalul acestei proceduri, să extindă obligația de recuperare a ajutorului în cauză la aceasta.

47

În această privință, desigur, reclamanta era în mod necesar informată cu privire la procedura formală de investigare în curs și cu privire la consecințele unei eventuale obligații de recuperare a ajutorului în cauză, din moment ce actul de vânzare conținea clauza de despăgubire care, se amintește, o acoperea împotriva oricărei cereri de recuperare a ajutorului de stat. Deși reclamanta ar fi putut, ca operator diligent, să prezinte Comisiei în mod spontan toate informațiile utile privind preluarea activităților fostei HelB, o astfel de împrejurare nu este de natură să exonereze Comisia de obligațiile sale procedurale.

48

În consecință, împrejurările specifice ale speței justificau ca, din moment ce intenționa să examineze problema continuității economice între activitățile fostei și cele ale noii HelB, Comisia să o implice mai mult în procedură pe reclamantă, în calitatea sa de beneficiar efectiv al măsurilor în litigiu. Prin faptul că nu i‑a oferit acesteia posibilitatea să își prezinte observațiile cu privire la problema continuității economice, Comisia a încălcat dreptul garantat de articolul 108 alineatul (2) TFUE.

49

În al treilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă, astfel cum pretinde reclamanta, Comisia a încălcat o normă fundamentală de procedură, trebuie amintit că obligația care revine Comisiei de a oferi persoanelor interesate, în etapa deciziei de deschidere, posibilitatea de a‑și prezinta observațiile are caracterul unei norme fundamentale de procedură (a se vedea punctul 28) a cărei încălcare determină nulitatea de drept a actului viciat (a se vedea Hotărârea din 10 martie 2022, Comisia/Freistaat Bayern și alții, C‑167/19 P și C‑171/19 P, EU:C:2022:176, punctul 94 și jurisprudența citată).

50

Or, în speță, este cert că decizia de deschidere cuprindea toate indicațiile necesare și că aceasta a fost publicată în mod corespunzător în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (a se vedea punctul 32 de mai sus). Încălcarea constatată la punctul 48 de mai sus nu privește, așadar, obligațiile care revin Comisiei la data deschiderii procedurii formale de investigare, în temeiul dispozițiilor articolului 108 alineatul (2) TFUE și ale articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, ci obligațiile care îi revin ca urmare a unei împrejurări speciale ce decurge dintr‑un eveniment survenit după ce părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile și înainte de adoptarea deciziei în litigiu. În acest sens, prezenta cauză se distinge de cele în care s‑a pronunțat Hotărârea din 22 februarie 2006, Le Levant 001 și alții/Comisia (T‑34/02, EU:T:2006:59), și Hotărârea din 12 decembrie 2018, Freistaat Bayern/Comisia (T‑683/15, EU:T:2018:916), de care se prevalează reclamanta, care privesc nerespectarea de către Comisie a obligațiilor sale referitoare la conținutul deciziei de deschidere la data deschiderii procedurii formale de investigare. Pe de altă parte, s‑a constatat că, în speță, Comisia nu era obligată să adopte o decizie de rectificare sau de extindere a procedurii formale de investigare (a se vedea punctul 41 de mai sus).

51

Rezultă că, prin încălcarea dreptului garantat de articolul 108 alineatul (2) TFUE, astfel cum s‑a constatat la punctul 48 de mai sus, Comisia nu a încălcat o normă fundamentală de procedură, ci a săvârșit o neregularitate procedurală, care nu poate conduce la anularea în tot sau în parte a deciziei atacate decât dacă se stabilește că, în lipsa acestei neregularități, decizia atacată ar fi putut avea un conținut diferit (a se vedea Hotărârea din 11 martie 2020, Comisia/Gmina Miasto Gdynia și Port Lotniczy Gdynia Kosakowo, C‑56/18 P, EU:C:2020:192, punctul 80 și jurisprudența citată).

52

În această privință, reclamanta susține că, dacă i s‑ar fi oferit posibilitatea să își prezinte observațiile, ar fi transmis Comisiei informații suplimentare decisive cu privire la aspectul dacă ajutorul în cauză i‑a fost transferat și că, prin urmare, nu este exclus ca, în prezența unor astfel de informații, decizia atacată să fi fost diferită. În special, reclamanta arată că, în cursul procedurii, Comisia a adresat Republicii Finlanda întrebări cu privire la achiziționarea activităților fostei HelB de către noua HelB și că întrebările privind planul de exploatare și eventuala continuitate cu strategia comercială a fostei HelB au rămas fără răspuns. Ea precizează, în cadrul celui de al treilea motiv, că a realizat numeroase investiții și a luat măsuri în vederea integrării activității fostei HelB în grupul de care aparține (transferul sarcinilor de conducere și de administrare către societatea‑mamă a grupului, punerea în comun a autobuzelor cu cele ale celorlalte societăți ale grupului, punerea în comun a personalului, integrarea serviciilor de depozitare, a activităților de reparații și a serviciilor informatice). Prin urmare, Comisia s‑ar fi pronunțat cu privire la continuitatea economică fără a dispune de toate informațiile solicitate.

53

De la bun început, trebuie subliniat că, în cadrul examinării efectului asupra deciziei atacate al neregularității procedurale constatate, nu se pune problema a stabili dacă argumentele reclamantei sunt întemeiate, ci de a aprecia dacă, având informațiile menționate mai sus, Comisia ar fi putut adopta o decizie cu un conținut diferit.

54

În această privință, este necesar să se arate că, potrivit jurisprudenței, continuitatea economică între societățile care sunt părți la un transfer de active se apreciază în funcție de obiectul transferului, și anume activele și pasivele, de menținerea forței de muncă și pachetul de active, de prețul transferului, de identitatea acționarilor sau a proprietarilor întreprinderii dobânditoare și a întreprinderii inițiale, de momentul transferului, și anume după începerea investigației, inițierea procedurii sau după decizia finală, sau chiar de logica economică a operațiunii (a se vedea Hotărârea din 7 martie 2018, SNCF Mobilités/Comisia, C‑127/16 P, EU:C:2018:165, punctul 108 și jurisprudența citată).

55

În speță, pe de o parte, în decizia atacată, Comisia a concluzionat că recuperarea ajutorului de stat în cauză trebuia extinsă la reclamantă după ce a examinat, în primul rând, întinderea operațiunii de cesiune a activității, în al doilea rând, prețul transferului, în al treilea rând, identitatea fostului și a actualului proprietar, în al patrulea rând, calendarul operațiunii și, în al cincilea rând, logica economică a operațiunii.

56

Argumentația reclamantei urmărește să demonstreze că ea ar fi putut influența, prin observațiile sale, aprecierea efectuată de Comisie cu privire la criteriul legat de logica economică a operațiunii. Prin urmare, observațiile care, potrivit reclamantei, ar fi putut fi formulate în lipsa neregularității procedurale constatate privesc numai unul dintre criteriile utilizate pentru a stabili existența continuității economice.

57

Pe de altă parte, în ceea ce privește logica economică a operațiunii, trebuie arătat că acest factor urmărește să determine dacă activele sunt achiziționate pentru a exercita activitatea economică care a beneficiat de ajutorul în cauză sau dacă sunt utilizate pentru a desfășura activități diferite sau în conformitate cu o strategie sau cu un model de afaceri diferit. Faptul că întreprinderea care a preluat activele întreprinderii, beneficiară inițial a măsurii de ajutor, le utilizează în același mod ca aceasta din urmă, fără schimbarea strategiei comerciale, pledează în favoarea continuității economice între cele două întreprinderi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2021, Fortischem/Comisia, C‑890/19 P, nepublicată, EU:C:2021:345, punctul 88).

58

În speță, Comisia a constatat, în considerentele (250) și (251) ale deciziei atacate, că achiziționarea de către reclamantă privea toate activele necesare pentru continuarea activității fostei HelB, ca întreprindere în activitate, toți angajații fostei HelB și drepturile și obligațiile conexe (cu excepția împrumutului pentru echipamente din 2002 și a împrumuturilor pentru capital din 2005, 2011 și 2012) și că vânzarea a fost efectuată pe baza principiului continuității activității. Comisia a considerat de asemenea că preluarea activității de către o societate care opera pe aceeași piață ca fosta HelB indica faptul că activitatea fostei HelB trebuia să continue fără diferențe majore, cu exploatarea acelorași rute și a acelorași autobuze, de aceeași culoare.

59

Reclamanta nu contestă amploarea preluării, faptul că nu a existat nicio întrerupere a activității și că aceasta a fost continuată cu aceleași rute, aceleași autobuze și aceeași culoare. Ea nu contestă nici faptul că, după cum figurează în considerentul (221) al deciziei atacate, actul de vânzare încheiat la 14 decembrie 2015 prevedea că activitatea fostei HelB era transferată ca o întreprindere în activitate și că vânzarea avea ca obiect toate activele și toate contractele și pasivele necesare pentru continuarea activității. În această privință, este cert că reclamanta a succedat fostei HelB în contractele încheiate cu autoritatea concedentă pentru serviciul de transport în comun în regiunea Helsinki, astfel încât ea operează în cadrul strict al condițiilor definite de aceste contracte, care nu pot fi modificate în mod semnificativ. Reclamanta arată de asemenea că întreaga activitate pe care a preluat‑o se întemeiază pe aceste contracte.

60

De asemenea, reclamanta nu repune în discuție faptul că activitatea a fost preluată de o societate care aparține unui grup ce își desfășoară activitatea pe piața transportului cu autobuzul în Finlanda, cu alte cuvinte aceeași piață cu cea pe care opera fosta HelB. În special, în înscrisurile sale, reclamanta nu a contestat niciodată faptul, menționat în considerentul (23) al deciziei atacate, că, în anul 2016, acest grup deținea cota de 21,9 % din această piață. Împrejurarea că reclamanta sau grupul din care face parte nu ar mai opera pe această piață în regiunea Helsinki din anul 2001 nu are nicio incidență în ceea ce privește aprecierea continuității economice.

61

În schimb, reclamanta contestă faptul că utilizează activele fostei HelB în același mod. Ea susține că ar fi putut aduce probe în acest sens decurgând din împrejurări potrivit cărora, pe de o parte, grupul din care face parte ar fi realizat investiții importante constând în special în achiziționarea a 83 de noi autobuze și, pe de altă parte, acesta ar fi luat numeroase măsuri pentru a integra activitatea fostei HelB, permițându‑i să realizeze importante efecte de sinergie.

62

În această privință, este necesar să se observe că, în răspunsul la întrebările privind strategia comercială a reclamantei pe care Comisia l‑a prezentat Republicii Finlanda, aceasta, arătând în același timp că nu cunoștea strategia și planurile de afaceri ale grupului din care face parte reclamanta, a reprodus informațiile care figurau pe site‑ul intranet al grupului respectiv menționând în special procedura de fuziune a reclamantei în acest grup. Cu toate acestea, după cum arată Comisia, faptul că gestionarea exploatării unei activități comerciale a fost raționalizată prin măsuri de integrare în cadrul grupului, în special prin punerea în comun a anumitor costuri, nu este de natură să demonstreze existența unei modificări a modelului de afaceri sau a strategiei comerciale, în condițiile în care activitatea a fost continuată de reclamantă în conformitate cu contractele existente, care nu suferă nicio modificare semnificativă.

63

În consecință, contrar celor pretinse de reclamantă, având în vedere împrejurările cauzei, măsurile de integrare a activității fostei HelB în cadrul grupului din care face parte reclamanta nu sunt de natură să dovedească existența unei modificări a strategiei comerciale. Situația este aceeași în ceea ce privește împrejurarea că grupul menționat ar fi realizat investițiile menționate în favoarea reclamantei.

64

Prin urmare, este necesar să se considere că reclamanta nu a dovedit că, dacă ar fi avut posibilitatea să își prezinte observațiile cu privire la problema continuității economice, acestea ar fi fost susceptibile să modifice aprecierea efectuată de Comisie în această privință.

65

Rezultă din ansamblul celor ce precedă că primul motiv trebuie respins.

[omissis]

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă)

declară și hotărăște: