Cauza C‑316/22

Gabel Industria Tessile SpA
și
Canavesi SpA

împotriva

A 2A Energia SpA
și
Energit SpA
și
Agenzia delle Dogane e dei Monopoli

[cerere de decizie preliminară
formulată de Tribunale di Como (Tribunalul din Como, Italia)]

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 11 aprilie 2024

„Trimitere preliminară – Directiva 2008/118/CE – Articolul 1 alineatul (2) – Accize – Electricitate – Reglementare națională care instituie o taxă suplimentară față de acciza pentru energia electrică – Lipsa anumitor scopuri – Taxă suplimentară considerată contrară Directivei 2008/118/CE de instanțele naționale – Recuperarea de către consumatorul final a taxei plătite fără a fi datorată numai de la furnizor – Articolul 288 TFUE – Efect direct – Principiul efectivității”

1. Acte ale instituțiilor – Directive – Efect direct – Limite – Obligația instanței naționale de a lăsa neaplicată, într‑un litigiu între particulari, o dispoziție națională care instituie o taxă indirectă contrară unei directive – Inexistență – Limite

   (art. 288 al treilea paragraf TFUE)

   (a se vedea punctele 23-27 și dispozitiv 1)

2. Dreptul Uniunii – Efect direct – Taxe naționale incompatibile cu dreptul Uniunii – Restituire – Modalități – Aplicarea dreptului național – Limite – Respectarea principiului efectivității – Repercutarea asupra consumatorului final a unei taxe plătite de un furnizor fără a fi datorată – Imposibilitatea juridică de a solicita furnizorului rambursarea din cauza lipsei efectului direct orizontal al directivei de instituire a acestei taxe – Reglementare care permite consumatorului final nu să solicite rambursarea acesteia direct statului membru în cauză, ci numai să introducă o acțiune civilă în restituirea plății nedatorate împotriva furnizorului menționat – Inadmisibilitate

   (a se vedea punctele 32-34 și 36-38 și dispozitiv 2)

Rezumat

În cadrul unui litigiu în legătură cu rambursarea către consumatorii finali a unor sume plătite fără a fi datorate cu titlu de taxă suplimentară față de acciză, contrară dreptului Uniunii, Curtea amintește jurisprudența sa de interpretare a articolului 288 al treilea paragraf TFUE, precum și a principiului efectivității.

Gabel Industria Tessile și Canavesi sunt două societăți de drept italian care au încheiat contracte cu A 2A Energia și, respectiv, Energit, pentru furnizarea de energie electrică în unitățile lor de producție.

În temeiul acestor contracte, Gabel Industria Tessile și Canavesi au plătit furnizorilor lor, pentru anii 2010 și 2011, o taxă suplimentară față de acciza pentru energia electrică prevăzută atunci de reglementarea italiană.

În anul 2020, considerând că această taxă suplimentară era contrară dreptului Uniunii, acestea i‑au chemat în judecată pe furnizorii lor în fața Tribunale di Como (Tribunalul din Como, Italia), instanța de trimitere în speță, pentru a obține rambursarea acesteia.

Instanța de trimitere, arătând în același timp că taxa fusese recunoscută ca fiind contrară Directivei 2008/118 ( 1 ) de către Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), ridică problema consecințelor acestei nelegalități asupra situației sumelor plătite fără a fi datorate ca urmare a lipsei unui efect orizontal al unei directive, precum și în raport cu aplicarea principiului efectivității.

În acest context, instanța menționată a adresat Curții două întrebări preliminare prin care a solicitat să se stabilească, pe de o parte, dacă articolul 288 al treilea paragraf TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca o instanță națională să înlăture, într‑un litigiu între particulari, aplicarea unei norme naționale care instituie o taxă contrară unei dispoziții clare, precise și necondiționate a unei directive netranspuse sau transpuse în mod incorect.

Pe de altă parte, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă principiul efectivității trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care nu permite consumatorului final să solicite direct statului membru rambursarea unei taxe contrare unei dispoziții clare, precise și necondiționate a unei directive netranspuse sau transpuse în mod incorect, plătită furnizorului său, deși îi este imposibil, din cauza lipsei efectului direct orizontal al unei directive, să invoce caracterul contrar al acestei taxe împotriva furnizorului menționat care a plătit el însuși taxa, și, prin urmare, să obțină rambursarea sumelor plătite fără a fi datorate de la acesta din urmă.

Aprecierea Curții

În ceea ce privește prima întrebare, Curtea amintește mai întâi că, în temeiul articolului 288 al treilea paragraf TFUE, o directivă nu poate fi invocată ca atare împotriva unui particular în fața unei instanțe naționale.

O astfel de instanță nu poate, așadar, în principiu, să înlăture, într‑un litigiu între particulari, aplicarea unei norme naționale care instituie o taxă indirectă contrară unei dispoziții clare, precise și necondiționate a unei directive netranspuse sau transpuse în mod incorect.

Cu toate acestea, se poate deroga de la acest principiu în două cazuri.

Pe de o parte, dreptul intern poate dispune altfel. Într‑adevăr, un stat membru poate să confere instanțelor naționale competența de a înlătura, în temeiul dreptului său intern, orice dispoziție de drept național contrară unei dispoziții de drept al Uniunii lipsite de efect direct. Astfel, în pofida lipsei unui efect orizontal al unei directive, o instanță națională poate permite unui particular să se prevaleze de nelegalitatea unei taxe care i‑a fost repercutată, fără a fi datorată, de un vânzător, dacă o astfel de posibilitate este prevăzută de legislația națională.

Pe de altă parte, conform jurisprudenței Curții, dispozițiile necondiționate și suficient de precise ale unei directive pot fi invocate de justițiabili împotriva unor organisme sau entități care sunt supuse autorității sau controlului statului ori care dispun de puteri exorbitante în raport cu cele care rezultă din normele aplicabile în relațiile dintre particulari. Un justițiabil poate astfel invoca neconformitatea cu dreptul Uniunii a unei taxe indirecte împotriva unei entități care îndeplinește aceste caracteristici, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

În ceea ce privește a doua întrebare, Curtea consideră că o reglementare națională care nu permite unui consumator final să solicite rambursarea unei taxe contrare unei dispoziții clare, precise și necondiționate a unei directive netranspuse sau transpuse în mod incorect direct statului membru în cauză încalcă principiul efectivității.

Astfel, în conformitate cu principiul efectivității, atunci când furnizorul obligat la plata unor taxe nelegale le‑a repercutat direct asupra unui consumator final, care, în definitiv, a suportat această sarcină economică suplimentară fără a fi datorată, acesta din urmă trebuie să aibă posibilitatea de a obține rambursarea de la furnizor și, dacă s‑ar dovedi imposibilă sau excesiv de dificilă obținerea unei asemenea rambursări, acesta ar trebui să fie în măsură să își îndrepte cererea de restituire direct împotriva statului membru în cauză.

În speță, întrucât consumatorul final este împiedicat să invoce neconformitatea taxei cu dispozițiile Directivei 2008/118 în cadrul unei acțiuni în restituire îndreptate împotriva furnizorului său, ca urmare a lipsei efectului direct orizontal al acestei directive, rambursarea taxei menționate de la furnizorul respectiv se dovedește în realitate imposibilă din punct de vedere juridic. Or, legislația națională nu permite consumatorului final să introducă o acțiune în restituirea plății nedatorate decât împotriva furnizorului, fără posibilitatea de a se adresa direct statului membru în cauză, ceea ce contravine, așadar, principiului efectivității.

( 1 ) Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE (JO 2009, L 9, p. 12).