Cauzele conexate C‑701/21 P și C‑739/21 P

Mytilinaios AE – Omilos Epicheiriseon

împotriva

Dimosia Epicheirisi Ilektrismou AE (DEI)
și
Comisia Europeană

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 22 februarie 2024

„Recurs – Ajutoare de stat – Articolul 107 TFUE – Noțiunea de „ajutor” – Avantaj – Criteriul investitorului privat – Sentință arbitrală de stabilire a unor tarife reduse la energia electrică – Imputabilitatea unei sentințe arbitrale în sarcina statului – Regulamentul (UE) 2015/1589 – Articolul 4 alineatul (2) – Decizie prin care se declară că măsura nu constituie ajutor”

1. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Interesul de a acționa – Decizie a Comisiei de constatare a inexistenței unui ajutor fără inițierea unei proceduri formale de investigare – Acțiune prin care se vizează protecția drepturilor procedurale ale persoanelor interesate – Acțiune introdusă de o întreprindere controlată de un stat membru – Admisibilitate

   [art. 108 alin. (2) și (3) și art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Regulamentul 2015/1589 al Consiliului, art. 1 lit. (h)]

   (a se vedea punctele 56-64)

2. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Acordare de avantaje imputabilă statului – Implicarea unui tribunal arbitral în stabilirea unui tarif pentru energie electrică – Decizia unei întreprinderi controlate de stat de a încheia un compromis de arbitraj – Decizie care poate constitui un ajutor de stat – Sentință arbitrală adoptată de un tribunal arbitral convențional – Sentință arbitrală care nu constituie o măsură imputabilă statului

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 96-114)

Rezumat

Curtea admite recursurile formulate împotriva hotărârii Tribunalului ( 1 ) de anulare a mai multor acte ale Comisiei prin care aceasta a concluzionat că o sentință arbitrală de stabilire a tarifului de furnizare a energiei electrice aplicabil producătorului grec de aluminiu Mytilinaios AE – Omilos Epicheiriseon (denumit în continuare „Mytilinaios”) nu presupunea acordarea unui ajutor de stat. Potrivit Curții, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a calificat sentința arbitrală menționată drept măsură de stat susceptibilă să constituie un ajutor de stat.

Dimosia Epicheirisi Ilektrismou AE (DEI), un producător și furnizor de energie electrică controlat de statul elen, și Mytilinaios, care este clientul său principal, sunt implicate într‑un litigiu îndelungat referitor la tariful de furnizare a energiei electrice pe care DEI îl facturează societății Mytilinaios, aceste părți neajungând la un acord cu privire la cuantumul acestui tarif. În cadrul unei convenții arbitrale semnate la 16 noiembrie 2011, cele două părți au convenit să încredințeze soluționarea litigiului lor Rythmistiki Archi Energeias (autoritatea elenă de reglementare a energiei electrice, Grecia, denumită în continuare „RAE”), în cadrul căreia se realizează, în temeiul legii elene, un arbitraj permanent (denumit în continuare „tribunalul arbitral al RAE”). Acestuia din urmă i s‑a încredințat misiunea de a stabili, pe baza negocierilor care au avut loc între DEI și Mytilinaios, un tarif de furnizare a energiei electrice care să corespundă caracteristicilor specifice ale Mytilinaios și care să acopere cel puțin costurile suportate de DEI.

Prin decizia din 31 octombrie 2013 (denumită în continuare „sentința arbitrală”), Tribunalul arbitral al RAE a stabilit tariful pentru energie aplicabil societății Mytilinaios. Acțiunea formulată de DEI împotriva acestei sentințe arbitrale a fost respinsă de Efeteio Athinon (Curtea de Apel din Atena, Grecia).

La 23 decembrie 2013, DEI a depus o plângere la Comisia Europeană, susținând că sentința arbitrală constituia un ajutor de stat ilegal, în măsura în care tariful în cauză o obliga să furnizeze Mytilinaios energie electrică la un preț inferior costurilor sale. Prin scrisoarea din 12 iunie 2014 (denumită în continuare „scrisoarea în litigiu”), Comisia a informat DEI cu privire la clasarea plângerii sale.

În urma acestei scrisori, DEI a sesizat Tribunalul cu o acțiune, înregistrată cu numărul T‑639/14, având ca obiect anularea scrisorii în litigiu.

În cursul acestei proceduri, prin decizia din 25 martie 2015 (denumită în continuare „prima decizie în litigiu” ( 2 )), Comisia a retras și a înlocuit scrisoarea în litigiu. În această decizie, ea a considerat că sentința arbitrală nu constituia un ajutor în favoarea Mytilinaios din moment ce supunerea voluntară de către DEI a litigiului lor arbitrajului corespundea comportamentului unui investitor avizat în economia de piață și, prin urmare, nu presupunea un avantaj acordat Mytilinaios.

DEI a sesizat ulterior Tribunalul cu o acțiune, înregistrată cu numărul T‑352/15, având ca obiect anularea primei decizii în litigiu.

Prin Ordonanța din 9 februarie 2016, Tribunalul a constatat că nu mai era necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei T‑639/14. Cu toate acestea, sesizată cu un recurs, Curtea ( 3 ) a anulat ordonanța menționată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului, unde aceasta a fost înregistrată cu numărul T‑639/14 RENV.

La 14 august 2017, Comisia a adoptat o a doua decizie (denumită în continuare „a doua decizie în litigiu”) ( 4 ), de abrogare și de înlocuire atât a scrisorii în litigiu, cât și a primei decizii în litigiu. Întemeindu‑se pe motive identice cu cele expuse în prima decizie în litigiu, această a doua decizie confirmă că sentința arbitrală nu presupune acordarea unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

DEI a sesizat din nou Tribunalul cu o acțiune în anularea celei de a doua decizii în litigiu, înregistrată cu numărul T‑740/17.

După ce a conexat cele trei cauze pendinte, Camera a treia extinsă a Tribunalului a admis cele trei acțiuni introduse de DEI și a anulat atât scrisoarea în litigiu, cât și prima și a doua decizie în litigiu.

În hotărârea sa, Tribunalul a considerat că Comisia ar fi trebuit să inițieze procedura oficială de investigare în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE pentru a verifica conținutul sentinței arbitrale din perspectiva eventualei acordări a unui ajutor de stat, din moment ce tribunalul arbitral al RAE ar fi asimilabil cu o instanță statală ordinară și ar reieși din jurisprudență că un avantaj acordat de o asemenea instanță unei părți la litigiu poate fi analizat ca fiind acordarea unui ajutor de stat.

Mytilinaios și Comisia au formulat recursuri la Curte împotriva acestei hotărâri.

Aprecierea Curții

În susținerea recursurilor formulate, Mytilinaios și Comisia susțin printre altele că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că tribunalul arbitral al RAE putea fi asimilat unei instanțe statale ordinare, ceea ce ar avea drept consecință transformarea sentinței arbitrale într‑o măsură de stat susceptibilă să constituie un ajutor de stat.

În această privință, Curtea arată, în primul rând, că criteriile reținute de Tribunal în susținerea asimilării tribunalului arbitral al RAE cu o instanță statală ordinară nu permit să se distingă tribunalul arbitral al RAE de orice alt tribunal arbitral convențional. Cu privire la acest aspect, Curtea subliniază că singurul criteriu evocat de Tribunal de natură să caracterizeze tribunalul arbitral al RAE în raport cu alte tribunale arbitrale convenționale este împrejurarea că arbitrii săi, selecționați dintr‑o listă întocmită prin decizia președintelui RAE, trebuie să își justifice independența și imparțialitatea înainte de desemnarea lor. Totuși, împrejurarea amintită nu poate, prin ea însăși, să permită să se considere că acest tribunal arbitral se distinge de orice alt tribunal arbitral convențional, din moment ce nu constituie decât un element pur procedural care nu afectează funcția sau natura tribunalului menționat.

Curtea consideră, în al doilea rând, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a omis să verifice dacă tribunalul arbitral al RAE dispunea, după cum este în principiu cazul instanțelor care fac parte dintr‑un sistem jurisdicțional al statului, de o competență obligatorie care nu depindea, așadar, numai de voința părților.

Ținând seama de cele ce precedă, Curtea constată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că tribunalul arbitral al RAE putea fi asimilat unei instanțe ordinare și că sentința arbitrală era o măsură de stat susceptibilă să constituie un ajutor de stat.

Această apreciere nu poate fi repusă în discuție de faptul că, în Hotărârea Comisia/European Food și alții ( 5 ), Curtea a confirmat că Comisia era competentă să controleze dacă o despăgubire plătită unor investitori suedezi de către România în executarea unei sentințe arbitrale constituia sau nu un ajutor de stat.

În această privință, Curtea subliniază, pe de o parte, că tribunalul arbitral care a pronunțat sentința arbitrală în discuție în cauza Comisia/European Food și alții fusese instituit în temeiul unui tratat bilateral de investiții încheiat între Regatul Suediei și România. Or, așa cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, consimțământul unui stat membru cu privire la posibilitatea ca un litigiu să fie introdus împotriva sa în cadrul procedurii de arbitraj prevăzute de un tratat bilateral de investiții, spre deosebire de cel care ar fi fost dat în cadrul unei proceduri de arbitraj convenționale, nu își are originea într‑un acord specific care să reflecte autonomia de voință a părților în cauză, ci rezultă dintr‑un tratat încheiat între două state, în cadrul căruia acestea au consimțit, în mod general și anticipat, să sustragă din sfera competenței propriilor instanțe litigii ce pot privi interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii în favoarea procedurii de arbitraj. Pe de altă parte, în Hotărârea Comisia/European Food și alții, Curtea nu s‑a pronunțat cu privire la aspectul dacă sentința arbitrală în discuție în această cauză constituia un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

În plus, împrejurarea că, în speță, acțiunea DEI având ca obiect anularea sentinței arbitrale a fost respinsă de Curtea de Apel din Atena nu implică faptul că această sentință poate fi imputată, numai pentru acest motiv, statului elen. Așadar, controlul jurisdicțional exercitat de această instanță nu privește decât legalitatea sentinței arbitrale, care rămâne un act imputabil exclusiv colegiului arbitral care a adoptat‑o. Totodată, instituirea ca atare a unui ajutor de stat nu poate decurge dintr‑o hotărâre judecătorească, o astfel de instituire ținând de o apreciere de oportunitate care nu are legătură cu atribuțiile instanței

Având în vedere cele ce precedă, Curtea concluzionează că, ținând seama în special de particularitățile litigiului dintre DEI și Mytilinaios și de particularitatea misiunii încredințate tribunalului arbitral al RAE, Comisia a putut considera în mod valabil, pe de o parte, că singura măsură de stat susceptibilă să constituie un ajutor de stat era decizia DEI de a încheia compromisul de arbitraj cu Mytilinaios și, pe de altă parte, că, pentru a stabili dacă această decizie conferise un avantaj societății Mytilinaios, era necesar să se verifice dacă un operator privat, în condiții normale de piață, ar fi luat respectiva decizie în aceleași condiții.

În aceste condiții, Curtea anulează hotărârea Tribunalului și trimite cele trei cauze spre rejudecare acestuia din urmă pentru ca el să se pronunțe cu privire la motivele asupra cărora Curtea nu s‑a pronunțat.

( 1 ) Hotărârea din 22 septembrie 2021, DEI/Comisia (T‑639/14 RENV, T‑352/15 și T‑740/17, EU:T:2021:604).

( 2 ) Decizia C(2015) 1942 final a Comisiei din 25 martie 2015 [SA.38101 (2015/NN) (ex 2013/CP) – Grecia – Pretins ajutor de stat în favoarea Alouminion SA sub forma unor tarife pentru energie electrică inferioare costului, în urma unei sentințe arbitrale] (JO 2015, C 219, p. 2).

( 3 ) Hotărârea din 31 mai 2017, DEI/Comisia (C‑228/16 P, EU:C:2017:409).

( 4 ) Decizia C(2017) 5622 final din 14 august 2017 [cauza SA.38101 (2015/NN) (ex 2013/CP)] – Grecia – Pretins ajutor de stat în favoarea Alouminion SA sub forma unor tarife pentru energie electrică inferioare costului, în urma unei sentințe arbitrale] (JO 2017, C 291, p. 2).

( 5 ) Hotărârea din 25 ianuarie 2022, Comisia/European Food și alții (C‑638/19 P, EU:C:2022:50).