Cauza C-582/21

FY

împotriva

Profi Credit Polska S.A. w Bielsku Białej

(cerere de decizie preliminară
formulată de Sąd Okregowy Warszawa-Praga w Warszawie)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 9 aprilie 2024

„Trimitere preliminară – Principii ale dreptului Uniunii – Articolul 4 alineatul (3) TUE – Principiul cooperării loiale – Autonomie procedurală – Principiile echivalenței și efectivității – Principiul interpretării conforme a dreptului național – Legislație națională care prevede o cale de atac extraordinară care permite redeschiderea unei proceduri civile finalizate printr‑o hotărâre definitivă – Motive – Decizie ulterioară a unei curți constituționale prin care se constată incompatibilitatea cu Constituția a unei dispoziții de drept național în temeiul căreia a fost pronunțată această hotărâre – Privare de posibilitatea de a acționa din cauza unei încălcări a dreptului – Aplicare extensivă a acestei căi de atac – Pretinsă încălcare a dreptului Uniunii care decurge dintr‑o hotărâre ulterioară a Curții prin care se statuează cu privire la interpretarea acestui drept în temeiul articolului 267 TFUE – Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Hotărâre pronunțată într‑o cauză judecată în lipsă – Lipsa verificării din oficiu a caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale”

1. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Obligația statelor membre de a prevedea căi de atac extraordinare care permit redeschiderea unei proceduri finalizate printr‑o hotărâre definitivă ca urmare a unei hotărâri preliminare în interpretare – Inexistență

   [art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE]

   (a se vedea punctele 34 și 35)

2. State membre – Obligații – Autoritate de lucru judecat – Principiile echivalenței și efectivității – Încălcare a Constituției unui stat membru de către dispoziția de drept național care a stat la baza unei hotărâri judecătorești ce a dobândit autoritate de lucru judecat – Cale de atac extraordinară de drept intern care permite să se obțină redeschiderea procedurii finalizate printr‑o hotărâre definitivă – Obligația instanței naționale de a extinde această cale de atac la încălcările dreptului Uniunii constatate printr-o hotărâre a Curții – Inexistență

   [art. 4 alin. (3) TUE; art. 267 TFUE]

   (a se vedea punctele 41, 43-58 și 59 și dispozitiv 1)

3. Protecția consumatorilor – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Directiva 93/13 – Obligația instanței naționale de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze care figurează într-un contract supus aprecierii sale – Normă procedurală care se impune autorităților jurisdicționale naționale

   (Directiva 93/13 a Consiliului)

   (a se vedea punctul 66)

4. Protecția consumatorilor – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Directiva 93/13 – Mijloace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive – Autonomie procedurală – Privare nelegală de posibilitatea de a acționa a unei părți din cauza unei încălcări a dreptului – Cale de atac extraordinară de drept intern care permite să se obțină redeschiderea procedurii finalizate printr‑o hotărâre definitivă – Hotărâre pronunțată într-o cauză judecată în lipsă prin care s-a admis o cerere de recuperare, fără examinarea caracterului abuziv al clauzelor contractului în discuție – Principiul echivalenței care nu poate impune recunoașterea unui astfel de drept de redeschidere în această situație – Respectarea principiului efectivității – Necesitatea unor modalități procedurale care permit să se asigure respectarea drepturilor consumatorului

   [Directiva 93/13 a Consiliului, art. 6 alin. (1)]

   (a se vedea punctele 71, 73-76 și 84 și dispozitiv 1)

Rezumat

Sesizată cu o trimitere preliminară de Sąd Okręgowy Warszawa-Praga ( 1 ) (Tribunalul Regional Varșovia-Praga din Varșovia, Polonia), Curtea, reunită în Marea Cameră, interpretează articolul 4 alineatul (3) TUE ( 2 ), principiul echivalenței și principiul interpretării conforme a dreptului național, în legătură cu protecția consumatorilor împotriva clauzelor contractuale abuzive, în situația în care instanța națională care a admis o cerere a unui profesionist întemeiată pe un contract încheiat cu un consumator, printr-o hotărâre definitivă pronunțată într-o cauză judecată în lipsă, a omis să examineze din oficiu eventuala existență a unor clauze abuzive în acest contract, cu încălcarea obligațiilor care îi revin în temeiul Directivei 93/13 ( 3 ).

În cauza principală, FY a încheiat cu Profi Credit Polska S.A, o societate de credit, un contract de credit de consum. Rambursarea împrumutului a fost garantată prin emiterea unui bilet la ordin în alb, semnat de FY, care a fost completat ulterior de Profi Credit Polska.

Ulterior, Profi Credit Polska a introdus la instanța de prim grad competentă o acțiune având ca obiect plata soldului creditului care trebuia rambursat, majorat cu dobânzi. La cererea introductivă au fost anexate doar biletul la ordin menționat și notificarea rezilierii contractului de credit în discuție. Acesta din urmă nu a fost prezentat.

Instanța de prim grad a pronunțat o hotărâre în cauza judecată în lipsă, obligând-o pe FY la plata către Profi Credit Polska a sumei care figura pe biletul la ordin, majorată cu dobânzile de întârziere legale, întemeindu-se numai pe biletul la ordin menționat și pe indicațiile care figurau în cererea introductivă.

FY nu a formulat opoziție împotriva hotărârii pronunțate în cauza judecată în lipsă, care a rămas definitivă la expirarea termenului prevăzut în acest scop.

Apreciind că instanța de prim grad nu a luat în considerare Directiva 93/13, astfel cum a fost interpretată de Curte ( 4 ), admițând cererea formulată de Profi Credit Polska pe baza biletului la ordin pe care ea îl emisese, fără să fi examinat caracterul eventual abuziv al clauzelor contractului de credit, mai precis în ceea ce privește costurile creditării, FY a introdus la această instanță o cerere de redeschidere a procedurii.

Întrucât cererea sa a fost respinsă, FY a declarat apel la instanța de trimitere.

Considerând că, din moment ce instanța de prim grad nu a examinat contractul de credit și nici caracterul eventual abuziv al clauzelor pe care le conținea, este probabil că hotărârea pronunțată în cauza judecată în lipsă încalcă Directiva 93/13, astfel cum a fost interpretată de Curte, instanța de trimitere ridică problema dacă dreptul Uniunii îi impune să admită cererea de redeschidere a procedurii formulată de FY, indiferent de faptul că aceasta nu a formulat opoziție împotriva hotărârii pronunțate în cauza judecată în lipsă.

Această instanță urmărește să afle în special dacă dreptul Uniunii îi impune să interpreteze în mod extensiv dispozițiile procedurale naționale care stabilesc o cale de atac extraordinară astfel încât să permită unui justițiabil să solicite redeschiderea unei proceduri finalizate printr‑o hotărâre definitivă. În dreptul național, o astfel de cerere poate fi admisă printre altele atunci când dispoziția națională invocată în procedura jurisdicțională în cauză a fost ulterior declarată incompatibilă cu Constituția națională ori cu o altă normă de rang superior de către Curtea Constituțională sau atunci când partea în cauză a fost privată în mod nelegal de posibilitatea de a acționa din cauza unei încălcări a dreptului ( 5 ).

Prin intermediul primei întrebări instanța de trimitere urmărește să afle dacă obligația de cooperare loială și principiul echivalenței impun ca prima dintre aceste căi de atac extraordinare să permită de asemenea să se solicite redeschiderea unei proceduri finalizate printr-o hotărâre definitivă atunci când dintr-o hotărâre preliminară în interpretarea dreptului Uniunii pronunțată de Curte ( 6 ) ulterior unei astfel de hotărâri definitive rezultă că aceasta se întemeiază pe o dispoziție de drept național incompatibilă cu dreptul Uniunii. Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă principiul interpretării conforme îi impune să interpreteze dispoziția națională, care prevede posibilitatea unei părți de a solicita redeschiderea unei proceduri finalizate printr-o hotărâre definitivă în cazul în care a fost privată de posibilitatea de a acționa din cauza unei încălcări a dreptului, astfel încât să includă în domeniul său de aplicare o situație precum cea în discuție în litigiul principal.

Aprecierea Curții

Cu privire la prima întrebare

După ce a arătat că respectarea dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă nu implică obligația statelor membre de a prevedea căi de atac extraordinare care să permită redeschiderea unei proceduri finalizate printr-o hotărâre definitivă ca urmare a unei hotărâri preliminare în interpretare, Curtea subliniază importanța pe care o are principiul autorității de lucru judecat în ordinea juridică a Uniunii și în ordinile juridice naționale. În lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, modalitățile de punere în aplicare a acestui principiu aparțin ordinii juridice interne a statelor membre, în temeiul principiului autonomiei procedurale, cu respectarea însă a principiilor echivalenței și efectivității.

În cazul în care normele de procedură interne aplicabile prevăd posibilitatea ca instanța națională să revină, în anumite condiții, asupra unei hotărâri care are autoritate de lucru judecat pentru a face ca situația să fie compatibilă cu dreptul național, această posibilitate trebuie să prevaleze, în conformitate cu principiile echivalenței și efectivității, dacă sunt întrunite condițiile menționate, pentru a se restabili conformitatea situației în discuție cu dreptul Uniunii. În special, revine instanței naționale sarcina de a verifica, în raport cu modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor în justiție în dreptul național, respectarea principiului echivalenței, ținând seama de obiectul, de cauza și de elementele esențiale ale căilor de atac în discuție.

În speță, această verificare presupune să se examineze dacă, atunci când dreptul național conferă justițiabililor dreptul de a solicita redeschiderea unei proceduri finalizate printr-o hotărâre definitivă întemeiată pe o dispoziție de drept național, a cărei neconformitate a fost constatată ulterior de Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională, Polonia) ( 7 ), se impune să se recunoască justițiabililor un drept echivalent atunci când dintr-o hotărâre preliminară în interpretare pronunțată ulterior unei asemenea hotărâri definitive rezultă că aceasta este întemeiată pe o dispoziție de drept național incompatibilă cu dreptul Uniunii.

O astfel de verificare conduce la a determina dacă se poate stabili o echivalență între aceste două tipuri de decizii.

În această privință, Curtea arată printre altele că deciziile Curții Constituționale cuprind o constatare a incompatibilității dispoziției de drept național în cauză, care nu necesită adoptarea unei hotărâri judecătorești subsecvente și care are ca efect privarea dispoziției menționate de forța sa obligatorie și înlăturarea ei din ordinea juridică națională, ceea ce are drept consecință directă să priveze de temei juridic hotărârea definitivă care a fost pronunțată pe baza dispoziției menționate.

Hotărârile preliminare în interpretare se disting de deciziile Curții Constituționale prin faptul că, interpretând dreptul Uniunii, Curtea nu se pronunță în mod direct cu privire la eventuala incompatibilitate a unei dispoziții de drept național. Deși rolul Curții este de a furniza o interpretare obligatorie a dreptului Uniunii, consecințele care decurg din această interpretare pentru cazul concret țin de responsabilitatea instanțelor naționale. Având în vedere separarea clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, care caracterizează procedura preliminară, instanța națională este singura competentă să interpreteze și să aplice dreptul național, precum și să pună în aplicare, în cauza pendinte în fața sa, interpretarea furnizată de Curte ca răspuns la cererea sa de decizie preliminară.

Prin urmare, atunci când o cale de atac extraordinară prevăzută de o dispoziție procedurală națională permite unui justițiabil să solicite redeschiderea unei proceduri care a condus la o hotărâre definitivă invocând o decizie ulterioară a Curții Constituționale a statului membru în cauză prin care se constată incompatibilitatea cu Constituția acestui stat membru a unei dispoziții de drept național în temeiul căreia a fost pronunțată respectiva hotărâre, articolul 4 alineatul (3) TUE și principiul echivalenței nu impun ca această cale de atac să fie de asemenea deschisă ca urmare a invocării unei hotărâri preliminare în interpretare ( 8 ).

Cu privire la a doua întrebare

Curtea amintește de la bun început că, întrucât instanțele naționale sunt singurele competente să interpreteze dreptul național, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă, ținând seama de limitele principiului interpretării conforme pe care îl constituie principiile generale de drept și imposibilitatea de a efectua o interpretare contra legem, dispoziția de drept național în cauză, care permite redeschiderea unei proceduri finalizate printr-o hotărâre definitivă dacă partea în cauză a fost privată de posibilitatea de a acționa din cauza unei încălcări a dreptului, poate face obiectul unei interpretări extensive, astfel încât o situație precum cea în discuție în litigiul principal să intre sub incidența acestui motiv de redeschidere a procedurii.

Cu toate acestea, Curtea furnizează acestei instanțe anumite indicații având în vedere elementele care figurează în decizia de trimitere.

În special, Curtea arată că procedura în fața primei instanțe trebuie să fie examinată în ansamblul său, luând în considerare nu numai faptul că hotărârea în cauza judecată în lipsă a fost pronunțată fără examinarea din oficiu a caracterului eventual abuziv al clauzelor contractului de credit încheiat cu FY, ci și modalitățile procedurale aferente exercitării dreptului de a formula opoziție la o astfel de hotărâre.

Revine astfel instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă modalitățile în discuție în litigiul principal, din moment ce nu ar permite să se asigure respectarea drepturilor conferite consumatorului de Directiva 93/13, sunt susceptibile să „priveze o parte de posibilitatea de a acționa din cauza unei încălcări a dreptului”, în sensul dispoziției de drept național în cauză.

Pe de altă parte, Curtea arată că recunoașterea unui drept la redeschiderea unei proceduri finalizate printr-o hotărâre definitivă în temeiul principiului interpretării conforme nu constituie singurul mijloc de natură să garanteze unui consumator protecția urmărită de Directiva 93/13 în împrejurări precum cele din cauza principală.

Obligația statelor membre de a asigura efectivitatea drepturilor conferite justițiabililor în temeiul dreptului Uniunii implică cerința unei protecții jurisdicționale efective, în special în privința modalităților procedurale ale acțiunilor în justiție întemeiate pe asemenea drepturi. Astfel, dacă modalitățile procedurale care încadrează exercitarea dreptului de a formula opoziție la hotărârea pronunțată în cauza judecată în lipsă nu permit să se asigure respectarea drepturilor conferite consumatorilor în temeiul Directivei 93/13, această procedură nu este conformă cu dreptul consumatorilor la o cale de atac efectivă.

În consecință, dacă instanța de trimitere ar aprecia că interpretarea extensivă pe care o are în vedere nu este posibilă, un consumator precum FY ar trebui să dispună de o altă cale de atac pentru ca protecția urmărită de Directiva 93/13 să îi fie efectiv garantată.

Într-o asemenea situație, principiul efectivității impune ca respectarea drepturilor garantate de Directiva 93/13 să fie asigurată în cadrul unei proceduri de executare a hotărârii pronunțate în cauza judecată în lipsă sau după ce aceasta s-a încheiat. În cazul în care procedura de executare s-a încheiat, consumatorul trebuie să fie în măsură să invoce, într-o procedură subsecventă distinctă, caracterul abuziv al clauzelor contractului pentru a-și putea exercita în mod efectiv și pe deplin drepturile conferite de această directivă, cu scopul de a obține repararea prejudiciului financiar cauzat prin aceste clauze.

( 1 ) Denumită în continuare „instanța de trimitere”.

( 2 ) Această dispoziție consacră principiul cooperării loiale, potrivit căruia modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și nu trebuie să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității).

( 3 ) Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273). Articolul 6 alineatul (1) din această directivă prevede printre altele că statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un profesionist, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator. Articolul 7 alineatul (1) obligă statele membre să prevadă mijloace adecvate și eficace „pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori [a se citi «de către profesioniști»]”.

( 4 ) Hotărârea din 13 septembrie 2018, Profi Credit Polska (C-176/17, EU:C:2018:711).

( 5 ) Astfel cum prevăd în esență articolul 4011 și, respectiv, articolul 401 punctul 2 din Codul de procedură civilă polonez.

( 6 ) Denumită în continuare „hotărârea preliminară în interpretare”.

( 7 ) Această instanță este denumită în continuare „Curtea Constituțională”. Deciziile prin care Curtea Constituțională constată neconformitatea cu Constituția poloneză sau cu o altă normă de rang superior a unei dispoziții de drept național sau a unei anumite interpretări a unei astfel de dispoziții sunt denumite în continuare „deciziile Curții Constituționale”.

( 8 ) Cu condiția ca consecințele concrete ale unei astfel de decizii a acestei Curți Constituționale în ceea ce privește dispoziția de drept național sau interpretarea unei asemenea dispoziții, pe care se întemeiază hotărârea definitivă menționată, să decurgă în mod direct din această decizie.