Cauzele conexate C‑181/21 și C‑269/21

G.
împotriva lui
M. S.

și

BC
și
DC
împotriva lui
X

(cereri de decizie preliminară formulate de Sąd Okręgowy w Katowicach și de Sąd Okręgowy w Krakowie)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 9 ianuarie 2024

„Trimitere preliminară – Articolul 267 TFUE – Posibilitatea instanței de trimitere de a lua în considerare hotărârea preliminară a Curții – Necesitatea interpretării solicitate pentru ca instanța de trimitere să poată pronunța hotărârea – Independența judecătorilor – Condiții de numire a judecătorilor de drept comun – Posibilitatea de a repune în discuție o ordonanță prin care s‑a statuat definitiv cu privire la o cerere de dispunere a unor măsuri asigurătorii – Posibilitatea de a înlătura un judecător dintr‑un complet de judecată – Inadmisibilitatea cererilor de decizie preliminară”

Întrebări preliminare – Admisibilitate – Limite – Întrebări vădit lipsite de pertinență și întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util – Întrebări privind respectarea cerințelor inerente unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege, de un complet din care face parte un judecător numit în împrejurări speciale – Competența instanțelor naționale de a aprecia legalitatea acestui complet de judecată sau de a repune în discuție decizia definitivă a acestuia – Lipsă – Inadmisibilitate

(art. 267 TFUE)

(a se vedea punctele 68-78)

Rezumat

Marea Cameră a Curții consideră inadmisibile două cereri de decizie preliminară formulate de judecători polonezi, care ridică problema conformității compunerii completului de judecată în cauzele principale cu cerințele inerente unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, în sensul dreptului Uniunii.

În prima cauză (C‑181/21), un complet de judecată format din trei judecători din cadrul Sąd Okręgowy w Katowicach (Tribunalul Regional din Katowice, Polonia) a fost desemnat să examineze o contestație împotriva unei ordonanțe de respingere a opoziției unui consumator împotriva unei somații de plată. Judecătorul raportor însărcinat cu această cauză a exprimat îndoieli cu privire la calitatea de „instanță” a acestui complet, ținând seama de împrejurările în care intervenise numirea la Tribunalul Regional din Katowice a judecătoarei A.Z., care face de asemenea parte din completul menționat. Preocupările sale priveau în special statutul și modul de funcționare ale Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, Polonia, denumit în continuare „KRS” ( 1 )), care intervine într‑o astfel de procedură de numire.

În ceea ce privește cauza C‑269/21, un complet de judecată format din trei judecători din cadrul Sąd Okręgowy w Krakowie (Tribunalul Regional din Cracovia, Polonia) a examinat contestația formulată de o bancă împotriva unei ordonanțe prin care un complet de judecător unic în cadrul aceleiași instanțe a admis o cerere de dispunere a unor măsuri asigurătorii introdusă de consumatori. Acest complet de judecată format din trei judecători a reformat ordonanța atacată, a respins în totalitate această cerere și a trimis cauza completului de judecată cu judecător unic. Acesta din urmă are îndoieli cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a compunerii completului de judecată care s‑a pronunțat cu privire la contestația băncii și, prin urmare, cu privire la validitatea deciziei sale. Astfel, în compunerea completului de judecată format din trei judecători intra judecătoarea A.T., numită la Tribunalul Regional din Cracovia în anul 2021, în urma unei proceduri cu participarea KRS.

În acest context, judecătorul raportor, în prima cauză, și completul de judecată cu judecător unic, în a doua cauză, au decis să sesizeze Curtea cu întrebări preliminare prin care se urmărește să se stabilească în esență dacă, ținând seama de împrejurările speciale în care au intervenit numirile judecătoarelor A.Z. și A.T., completele de judecată din care fac parte aceste judecătoare îndeplinesc cerințele inerente unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege, în sensul dreptului Uniunii, și dacă acesta din urmă ( 2 ) impune înlăturarea din oficiu a unor astfel de judecători de la examinarea cauzelor în discuție.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea amintește că atât din textul, cât și din economia articolului 267 TFUE rezultă că procedura preliminară presupune printre altele ca o cauză să fie efectiv pendinte în fața instanțelor naționale, acestea fiind chemate să adopte în cadrul său o decizie susceptibilă să ia în considerare hotărârea preliminară ( 3 ).

Curtea arată în continuare că, deși orice instanță are obligația de a verifica dacă, prin compunerea sa, constituie o instanță independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege, în special în sensul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, atunci când se ivește o îndoială serioasă cu privire la acest aspect, nu este mai puțin adevărat că necesitatea, în sensul articolului 267 TFUE, a interpretării preliminare solicitate de Curte implică faptul ca judecătorul de trimitere să poată să deducă singur consecințele acestei interpretări apreciind, în lumina sa, legalitatea numirii unui alt judecător din același complet de judecată și, dacă este cazul, recuzându‑l pe acesta din urmă.

În această privință, nu aceasta este situația judecătorului de trimitere în cauza C‑181/21, dat fiind că nici din decizia de trimitere, nici din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că, în temeiul normelor de drept național, ar putea acționa singur în acest mod. Interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii solicitată în cauza C‑181/21 nu răspunde, așadar, unei nevoi obiective legate de o decizie pe care judecătorul de trimitere ar putea să o adopte singur în cauza principală.

În ceea ce privește cauza C‑269/21, Curtea arată că instanța de trimitere subliniază ea însăși că ordonanța dată de completul de judecată format din trei judecători care a modificat propria decizie și a respins cererea de dispunere a unor măsuri asigurătorii formulată de consumatorii în cauză nu mai este supusă căilor de atac și trebuie, așadar, să fie considerată definitivă potrivit dreptului polonez. Or, deși invocă insecuritatea juridică care ar însoți această ordonanță din cauza îndoielilor privind legalitatea compunerii completului de judecată care a pronunțat‑o, instanța de trimitere nu evidențiază totuși nicio dispoziție a dreptului procedural polonez care i‑ar conferi competența de a efectua, în plus în complet de judecător unic, o examinare a conformității, în special cu dreptul Uniunii, a unei ordonanțe definitive pronunțate cu privire la o astfel de cerere de un complet format din trei judecători. Pe de altă parte, din dosarul de care dispune Curtea reiese că ordonanța dată de completul de trei judecători obligă judecătorul de trimitere și că acesta din urmă nu este competent nici să „recuze” un judecător care face parte din completul de judecată care a dat ordonanța respectivă, nici să repună în discuție această ordonanță.

Astfel, Curtea constată că instanța de trimitere în cauza C‑269/21 nu este competentă, în temeiul normelor de drept național, să aprecieze legalitatea, între altele din perspectiva dreptului Uniunii, a completului de judecată format din trei judecători care a dat ordonanța prin care s‑a pronunțat definitiv asupra cererii de dispunere a unor măsuri asigurătorii și în special a condițiilor de numire a judecătoarei A.T. și să repună în discuție, dacă este cazul, această ordonanță.

Astfel, întrucât cererea de dispunere a unor măsuri asigurătorii a reclamanților din litigiul principal a fost respinsă în totalitate, soluționarea acestei cereri a fost finalizată definitiv de completul de judecată format din trei judecători. Întrebările adresate în cauza C‑269/21 se referă, prin urmare, în mod intrinsec la o etapă a procedurii în cauza principală care a fost definitiv finalizată și care este distinctă de litigiul pe fond care rămâne singurul pendinte în fața instanței de trimitere. Ele nu corespund, așadar, unei nevoi obiective inerente soluționării acestui litigiu, ci urmăresc să obțină din partea Curții o apreciere generală, disociată de nevoile litigiului menționat, cu privire la procedura de numire a judecătorilor de drept comun în Polonia.

( 1 ) În compunerea sa ulterioară anului 2018.

( 2 ) A se vedea articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) TUE coroborate cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

( 3 ) Hotărârea din 22 martie 2022, Prokurator Generalny (Camera disciplinară a Curții Supreme – Numire) (C‑508/19, EU:C:2022:201, punctul 62, precum și jurisprudența citată).