Cauza C‑128/21

Lietuvos notarų rūmai și alții

împotriva

Lietuvos Respublikos konkurencijos taryba

(cerere de decizie preliminară
formulată de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas)

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 18 ianuarie 2024

„Trimitere preliminară – Concurență – Articolul 101 TFUE – Noțiunile de «întreprindere» și de «decizii ale asocierilor de întreprinderi» – Decizii ale camerei notarilor dintr‑un stat membru care stabilește metodele de calcul al onorariilor – Restrângere «prin obiect» – Interdicție – Lipsa justificării – Amendă – Aplicare asocierii de întreprinderi și membrilor săi – Autorul încălcării”

1. Întrebări preliminare – Admisibilitate – Întrebări privind aplicabilitatea dreptului Uniunii – Întrebări care țin de fondul cauzei – Întrebări admisibile

   (art. 267 TFUE)

   (a se vedea punctele 42-44)

2. Înțelegeri – Afectarea comerțului dintre statele membre – Criterii de apreciere – Apreciere pe baza mai multor factori reuniți care nu au în mod necesar, considerați izolat, un efect decisiv – Înțelegeri care acoperă întregul teritoriu al unui stat membru

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 48-54)

3. Concurență – Normele Uniunii – Întreprindere – Noțiune – Exercitarea unei activități economice – Noțiune – Activitate notarială – Profesie liberală – Includere

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 55-59)

4. Concurență – Normele Uniunii – Întreprindere – Noțiune – Exercitarea unei activități economice – Activități legate de exercitarea prerogativelor de putere publică – Excludere – Activități notariale în domeniul imobiliar – Activități disociabile de exercitarea unor prerogative de putere publică – Includere

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 61-68 și dispozitiv 1)

5. Înțelegeri – Decizii ale asocierilor de întreprinderi – Noțiunea de asociere de întreprinderi – Ordin profesional – Criterii de apreciere – Camera notarilor dintr‑un stat membru – Lipsa unei intervenții sau a unui control al statului – Includere – Instanțe naționale care pot controla legalitatea deciziilor camerei menționate – Lipsă de relevanță

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 70-82)

6. Înțelegeri – Decizii ale asocierilor de întreprinderi – Noțiune – Norme care uniformizează calculul cuantumului onorariilor notarilor dintr‑un stat membru adoptate de camera notarilor din acest stat membru – Caracter obligatoriu – Includere

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 83-87 și dispozitiv 2)

7. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Restrângere prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Constatare suficientă

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 91-93)

8. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Decizii ale asocierilor de întreprinderi – Norme care stabilesc un mecanism de calcul al cuantumului onorariilor notarilor care le impune acestora, pentru anumite activități, să rețină prețul cel mai ridicat – Stabilire orizontală a prețurilor – Restrângere prin obiect

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 94-96, 104 și 105 și dispozitiv 3)

9. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Decizii ale asocierilor de întreprinderi – Norme care stabilesc un mecanism de calcul al cuantumului onorariilor notarilor care le impune acestora, pentru anumite activități, să rețină prețul cel mai ridicat – Justificare în raport cu obiective legitime de interes general – Condiție – Lipsa unei restrângeri prin obiect – Exceptare – Condiții

   [art. 101 alin. (1) și (3) TFUE]

   (a se vedea punctele 97-103)

10. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Caracter disuasiv – Respectarea principiului proporționalității

    [art. 101 alin. (1) TFUE]

    (a se vedea punctele 109-112)

11. Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Asociere de întreprinderi – Imputarea încălcării în sarcina asocierii de întreprinderi autor al încălcării, precum și în sarcina întreprinderilor membre ale organului de conducere al acestei asocieri – Întreprinderi care au participat la încălcare numai în calitate de membre ale asocierii menționate – Inadmisibilitate – Justificare în raport cu caracterul disuasiv al amenzii – Excludere

    [art. 101 alin. (1) TFUE]

    (a se vedea punctele 113-121 și 129 și dispozitiv 4)

12. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Caracter disuasiv – Cifra de afaceri care poate fi luată în considerare – Cifră de afaceri realizată de ansamblul întreprinderilor membre ale unei asocieri de întreprinderi – Admisibilitate – Condiții

    [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

    (a se vedea punctele 123-128)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei, denumită în continuare „instanța de trimitere”), Curtea a precizat în ce măsură deciziile unei organizații profesionale precum camera notarilor dintr‑un stat membru, care urmăresc să încadreze calculul cuantumului onorariilor datorate pentru îndeplinirea anumitor activități notariale, intră sub incidența interzicerii deciziilor asocierilor de întreprinderi care restrâng concurența, prevăzută la articolul 101 TFUE. Pe de altă parte, Curtea a clarificat condițiile în care membrii unei asemenea asociații pot să poarte răspunderea pentru o încălcare a dreptului concurenței săvârșită de asociere.

În speță, organul de conducere al Camerei Notarilor din Lituania, prezidiul, a adoptat norme prin care se urmărea clarificarea metodelor de calcul al onorariilor care pot fi percepute de notari pentru îndeplinirea anumitor activități ale acestora ( 1 ) (denumite în continuare „precizări”). În temeiul acestor precizări, cuantumul onorariilor facturate de notari este stabilit în cuantumul cel mai ridicat din intervalul de preț prevăzut de tarifele provizorii stabilite de ministrul justiției din Republica Lituania.

Întrucât a considerat că, prin adoptarea precizărilor menționate, Camera Notarilor, acționând prin intermediul organului său de conducere, prezidiul și membrii acestuia stabiliseră indirect cuantumurile onorariilor facturate de notari și, prin urmare, încălcaseră în special articolul 101 alineatul (1) litera (a) TFUE, Lietuvos Respublikos konkurencijos taryba (Consiliul Concurenței al Republicii Lituania, denumit în continuare „Consiliul Concurenței”) a sancționat Camera Notarilor, precum și pe cei opt notari membri ai prezidiului său, aplicându‑le amenzi printr‑o decizie din 26 aprilie 2018.

Acțiunea în anulare introdusă de destinatarii acestei decizii a fost admisă în parte în primă instanță. În aceste condiții, Consiliul Concurenței a formulat recurs împotriva deciziei primei instanțe la instanța de trimitere. În acest context, aceasta din urmă a adresat Curții mai multe întrebări preliminare.

Prin intermediul acestor întrebări, instanța de trimitere solicită în esență, mai întâi, dacă notarii din Republica Lituania, atunci când exercită activitățile vizate de precizările în cauză, trebuie considerați „întreprinderi”, în sensul articolului 101 TFUE, în continuare, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă precizările trebuie să fie calificate drept decizii ale unei asocieri de întreprinderi care restrâng concurența și, în sfârșit, în cazul în care trebuie reținută o astfel de calificare, dacă pot fi aplicate amenzi atât Camerei Notarilor, cât și fiecăruia dintre notarii membri ai prezidiului său.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea verifică dacă este necesar să se excludă de la bun început aplicarea articolului 101 TFUE în cauza principală, având în vedere că, așa cum arată Camera Notarilor și guvernul lituanian, precizările nu ar fi susceptibile să afecteze comerțul dintre statele membre.

În această privință, ea observă că precizările respective acoperă întregul teritoriu al Republicii Lituania, acestea fiind decizii ale Camerei Notarilor obligatorii pentru toți notarii stabiliți în statul membru menționat. Prin urmare, ele ar putea avea ca efect consolidarea împărțirii piețelor la nivel național, împiedicând astfel întrepătrunderea economică dorită de tratat. Pe de altă parte, noțiunea de „comerț [î]ntre statele membre”, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, nu se limitează la schimburile transfrontaliere de produse și de servicii, ci are o sferă mai largă, care acoperă orice activitate economică transfrontalieră, inclusiv stabilirea. Deși un notar nu ar putea în principiu să furnizeze servicii în alt stat membru decât cel în care este stabilit, nu este mai puțin adevărat că o asemenea profesie intră sub incidența libertății de stabilire. Or, norme precum precizările, care privesc un aspect fundamental al exercitării profesiei de notar în statul membru în cauză, pot, în principiu, să influențeze în mod semnificativ alegerea resortisanților altor state membre de a se stabili în acest prim stat membru pentru a exercita profesia menționată. Pe de altă parte, resortisanți ai altor state membre decât Republica Lituania pot recurge la servicii ale notarilor stabiliți în acest din urmă stat membru. Rezultă că precizările în discuție în litigiul principal, în măsura în care ar trebui calificate drept acorduri între întreprinderi sau decizii ale unor asocieri de întreprinderi, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, ar putea afecta comerțul dintre statele membre, în sensul dispoziției amintite.

Acestea fiind precizate, Curtea examinează, într‑o primă etapă, aspectul dacă articolul 101 TFUE poate fi aplicat într‑o situație precum cea din litigiul principal. În acest scop, analizează, în primul rând, dacă notarii pot fi calificați drept întreprinderi, în al doilea rând, dacă Camera notarilor trebuie considerată o asociere de întreprinderi și, în al treilea rând, dacă precizările în discuție în litigiul principal trebuie considerate decizii ale unei asocieri de întreprinderi.

Mai întâi, Curtea constată că notarii stabiliți pe teritoriul unui stat membru trebuie să fie calificați drept întreprinderi atunci când exercită activități precum cele vizate în precizări. Astfel, în măsura în care notarii exercită o profesie liberală care implică, în calitate de activitate principală, prestarea mai multor servicii distincte în schimbul unei remunerații, aceștia exercită, în principiu, o activitate economică. În plus, Curtea a statuat deja ( 2 ) că activități precum cele vizate în precizări ( 3 ) nu țin în mod direct și specific de exercitarea unor prerogative de putere publică, exercitare care nu prezintă caracter economic.

Apoi, Camera Notarilor este o asociere de întreprinderi, iar nu o autoritate publică. Având în vedere atribuțiile care îi sunt conferite, aceasta prezintă caracteristicile unei organizații de reglementare a profesiei, supusă ca atare aplicării normelor de concurență. Pe de altă parte, prezidiul este compus exclusiv din membri ai acestei profesii care nu sunt aleși decât de colegii lor, statul lituanian neintervenind în numirea membrilor menționați și nici în adoptarea deciziilor sale. În plus, simplul fapt că instanțele lituaniene pot controla legalitatea deciziilor Camerei Notarilor nu presupune că aceasta acționează sub controlul efectiv al statului.

În sfârșit, norme precum precizările sunt decizii ale unor asocieri de întreprinderi, și anume decizii care exprimă voința unor reprezentanți ai membrilor unei profesii prin care se urmărește ca aceștia să adopte un anumit comportament în cadrul activității lor economice. Pe de altă parte, stabilirea prețului prin intermediul unui act obligatoriu trebuie considerată ca reprezentând o decizie potrivit articolului 101 TFUE.

Într‑o a doua etapă, întrucât a stabilit că precizările în discuție în litigiul principal pot fi calificate drept decizii ale unor asocieri de întreprinderi, Curtea examinează dacă acestea intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE.

Prin urmare, Curtea apreciază că precizările în discuție în litigiul principal intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE, întrucât pot fi considerate ca reprezentând o restrângere a concurenței „prin obiect” interzisă de dispoziția menționată. Astfel, un mecanism de calcul al cuantumului onorariilor precum cel prevăzut în precizări conduce tocmai la stabilirea orizontală a prețurilor serviciilor în cauză.

În această privință, argumentația Camerei Notarilor și a guvernului lituanian potrivit căreia precizările respective urmăresc obiective legitime nu poate fi admisă în speță. Desigur, reiese din jurisprudența Curții, în special din Hotărârea Wouters și alții ( 4 ), că anumite comportamente anticoncurențiale pot fi considerate justificate de urmărirea unor obiective legitime de interes general, cu condiția ca aceste comportamente să fie lipsite în sine de caracter anticoncurențial, iar necesitatea și caracterul proporțional al mijloacelor utilizate în acest scop să fi fost stabilite în mod corespunzător. Totuși, jurisprudența menționată nu își găsește aplicarea în prezența unor comportamente care prezintă un grad de nocivitate ce justifică să se considere că acestea au ca „obiect” împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței, în sensul articolului 101 TFUE. În ceea ce privește aceste comportamente, numai beneficiul exceptării prevăzute la articolul 101 alineatul (3) TFUE poate fi invocat, în măsura în care sunt respectate toate condițiile prevăzute de această dispoziție.

Într‑o a treia etapă, Curtea examinează aspectul dacă Consiliul Concurenței poate aplica o amendă pentru o încălcare a articolului 101 TFUE Camerei Notarilor, în calitate de asociere de întreprinderi autor al încălcării, precum și fiecărui notar membru al organului de conducere al acestei asocieri.

Cu privire la acest aspect, Curtea amintește că, în cazul în care s‑a stabilit existența unei încălcări a articolului 101 TFUE, autoritățile naționale de concurență trebuie în principiu să aplice autorului acesteia o amendă suficient de disuasivă și proporțională. În conformitate cu această dispoziție, o „asociere de întreprinderi” precum Camera Notarilor poate constitui autorul unei încălcări a acestei dispoziții.

În speță, din decizia de trimitere rezultă că încălcarea articolului 101 alineatul (1) TFUE constatată de Consiliul Concurenței constă în adoptarea precizărilor prin decizie a prezidiului Camerei Notarilor. Or, deciziile prezidiului sunt obligatorii pentru camera menționată, astfel încât aceste decizii trebuie considerate decizii ale Camerei Notarilor înseși. Rezultă că aceasta din urmă trebuie considerată autorul încălcării constatate de Consiliul Concurenței în cauza principală.

În ceea ce privește notarii care compun prezidiul, ei au acționat numai în calitatea lor de membri ai acestuia, fără să fi participat în alt mod la încălcarea astfel constatată. Totuși, Consiliul Concurenței aplicase amenzi individuale membrilor prezidiului în scopul de a asigura efectul disuasiv al sancțiunilor impuse pentru încălcarea menționată, dat fiind că dreptul lituanian aplicabil la data faptelor nu permitea să se impună doar Camerei Notarilor o amendă într‑un cuantum suficient de ridicat pentru a produce acest efect disuasiv.

În această privință, Curtea a considerat că principiul răspunderii personale, care impune să nu fie sancționată pentru o încălcare a normelor de concurență decât entitatea care este autorul acesteia, se opune unei astfel de abordări. Pe de altă parte, faptul că dreptul lituanian aplicabil la data faptelor din litigiul principal nu prevedea posibilitatea de a ține seama de cifra de afaceri a membrilor Camerei Notarilor în vederea calculării amenzii pe care Consiliul Concurenței trebuia să o aplice acesteia nu împiedica autoritatea națională de concurență menționată să ia în considerare cifra de afaceri respectivă. Astfel, rezultă atât din jurisprudența Curții, cât și din articolul 23 din Regulamentul nr. 1/2003 ( 5 ), care este de asemenea relevant pentru stabilirea competențelor autorităților naționale de concurență, în esență că, în special atunci când încălcarea săvârșită de asocierea de întreprinderi privește activitățile membrilor săi, amenda care trebuie aplicată asocierii în discuție trebuie, pentru a se stabili o sancțiune care să fie disuasivă, să fie calculată în raport cu cifra de afaceri realizată de toate întreprinderile membre ale asocierii menționate pe piața afectată de încălcare, chiar dacă acestea din urmă nu ar fi participat efectiv la încălcare. În plus, articolul 23 alineatul (4) din acest regulament prevede că, atunci când se aplică o amendă unei asocieri de întreprinderi luându‑se în considerare cifra de afaceri a membrilor săi, iar asocierea nu este solvabilă, aceasta este obligată să le ceară membrilor ei să acopere, prin contribuții, valoarea amenzii și că, în anumite condiții, Comisia Europeană poate solicita plata amenzii direct de către fiecare întreprindere ai cărei reprezentanți au fost membri ai organismelor de decizie în cauză ale asocierii, iar apoi de către oricare membru al asocierii care a fost activ pe piața pe care a avut loc încălcarea.

Rezultă că o autoritate națională de concurență nu poate aplica amenzi individuale întreprinderilor membre ale organului de conducere al asocierii de întreprinderi autor al încălcării atunci când aceste întreprinderi nu sunt coautoare ale încălcării respective.

( 1 ) Activitățile în discuție sunt următoarele:

– aprobarea tranzacțiilor ipotecare și aplicarea clauzelor executorii, în situațiile în care părțile la tranzacție nu indică valoarea bunului ipotecat și în situațiile în care mai multe bunuri imobile sunt ipotecate printr‑o singură tranzacție ipotecară;

– întocmirea actelor notariale, întocmirea proiectelor de tranzacții, precum și serviciile de consultanță și tehnice, în situațiile în care o servitute este constituită printr‑un singur contract pentru mai multe bunuri imobile, și

– validarea unui contract de schimb, în situațiile în care contractul prevede schimbul unor părți ale unor diferite bunuri.

( 2 ) A se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2017, Comisia/Ungaria (C‑392/15, EU:C:2017:73, punctele 119 și 120, precum și 125-127), Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Franța (C‑50/08, EU:C:2011:335, punctul 97), și Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Țările de Jos (C‑157/09, EU:C:2011:794, punctul 72).

( 3 ) Și anume activitatea notarială de autentificare de acte care exprimă angajamente unilaterale sau convenții la care părțile au subscris în mod liber, constituirea de ipoteci, simpla învestire cu formulă executorie, precum și întocmirea de proiecte de tranzacții și prestarea de servicii de consultanță și tehnice de către notari.

( 4 ) Hotărârea din 19 februarie 2002, Wouters și alții (C‑309/99, EU:C:2002:98).

( 5 ) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).