Cauza C‑418/11

Texdata Software GmbH

(cerere de decizie preliminară formulată de Oberlandesgericht Innsbruck)

„Dreptul societăților — Libertatea de stabilire — A unsprezecea directivă 89/666/CEE — Publicitatea documentelor contabile — Sucursală a unei societăți de capitaluri stabilită în alt stat membru — Sancțiune pecuniară în cazul neîndeplinirii obligației de publicitate în termenul prevăzut — Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă — Principiul respectării dreptului la apărare — Caracterul adecvat, efectiv, proporțional și disuasiv al sancțiunii”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 26 septembrie 2013

1. Întrebări preliminare – Competența instanței naționale – Aprecierea legislației naționale

   (art. 267 TFUE)

2. Întrebări preliminare – Competența Curții – Identificarea elementelor de drept al Uniunii pertinente

   (art. 267 TFUE)

3. Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Societăți – Directiva 89/666 – Publicitatea sucursalelor înființate într‑un stat membru de anumite forme de societăți comerciale care intră sub incidența legislației unui alt stat – Publicitatea documentelor contabile – Reglementare națională care prevede, în cazul neîndeplinirii obligației de publicitate a documentelor contabile în termenul prevăzut, o sancțiune pecuniară împotriva unei societăți de capitaluri pentru sucursala sa situată în statul membru în cauză – Lipsa punerii în întârziere prealabile – Lipsa posibilității exprimării punctului de vedere cu privire la neîndeplinirea imputată – Caracterul adecvat, efectiv, proporțional și disuasiv al sancțiunii – Obiectivul protecției terților – Admisibilitate

   [art. 49 TFUE și 54 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 51 alin. (1); Directiva 89/666 a Consiliului, art. 12]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 28, 29 și 41)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 35)

3.  Sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, articolele 49 TFUE și 54 TFUE, principiile protecției jurisdicționale efective și respectării dreptului la apărare, precum și articolul 12 din A unsprezecea directivă 89/666 privind publicitatea sucursalelor înființate într‑un stat membru de anumite forme de societăți comerciale care intră sub incidența legislației unui alt stat trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale potrivit căreia, în cazul depășirii termenului de nouă luni prevăzut pentru publicitatea documentelor contabile, se aplică imediat o amendă minimă de 700 de euro unei societăți de capitaluri care are o sucursală situată în statul membru în cauză, fără a i se adresa în prealabil o punere în întârziere și fără a i se acorda posibilitatea exprimării punctului de vedere cu privire la neîndeplinirea imputată.

   Păstrând în același timp alegerea sancțiunilor, statele membre trebuie să se asigure în special că încălcările dreptului Uniunii sunt reprimate prin sancțiuni care au un caracter efectiv, proporțional și disuasiv. În special, rigoarea sancțiunilor trebuie să fie adecvată gravității încălcărilor pe care le reprimă, mai ales prin asigurarea unui efect realmente disuasiv, respectându‑se în același timp principiul general al proporționalității.

   În această privință, în ceea ce privește cuantumul penalității cu titlu cominatoriu, rigoarea acestei sancțiuni trebuie pusă în balanță cu interesele și cu riscurile financiare la care pot fi expuși partenerii comerciali și persoanele interesate în cazul în care situația financiară reală a unei societăți nu este publicată. Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă cuantumul aplicat nu este excesiv în raport cu obiectivul urmărit în mod legitim.

   În ceea ce privește termenul de nouă luni începând de la data închiderii bilanțului, în care trebuie efectuată publicitatea, acesta pare să fie suficient de lung pentru a permite societăților să își îndeplinească obligația de publicitate fără a fi repus în discuție caracterul proporțional al regimului sancțiunilor. Astfel, un termen mai lung ar risca să prejudicieze protecția terților, întrucât aceștia din urmă nu ar avea acces la cele mai recente informații care să le permită să cunoască situația reală a societății în cauză.

   Pe de altă parte, nu se aplică nicio sancțiune în cazul în care societatea își îndeplinește obligația legală de publicitate după cum rezultă aceasta din dreptul Uniunii și care se aplică în toate statele membre. În consecință, eventualele sancțiuni nu pot să interzică unei societăți sau să împiedice ori să descurajeze o societate care intră sub incidența legislației unui stat membru să se stabilească, prin intermediul unei sucursale, pe teritoriul altui stat membru.

   Dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale sunt aplicabile într‑o situație în care legiuitorul Uniunii a lăsat statelor membre, în temeiul articolului 12 din Directiva 89/666, sarcina de a determina sancțiunile adecvate, și anume sancțiuni eficace, proporționale și disuasive, pentru a asigura executarea obligației de publicitate. Astfel, reglementarea națională care prevede sancțiuni de acest fel constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă.

   În sfârșit, având în vedere caracterul încălcării în discuție, reiese că aplicarea unei sancțiuni inițiale de 700 de euro fără o punere în întârziere prealabilă și fără posibilitatea de a fi audiat înainte de aplicarea sancțiunii nu este de natură să afecteze conținutul esențial al dreptului fundamental din perspectiva principiului dreptului la apărare, având în vedere că introducerea acțiunii motivate împotriva deciziei prin care s‑a stabilit penalitatea cu titlu cominatoriu are ca rezultat imediat inaplicabilitatea acesteia și declanșează o procedură ordinară în cadrul căreia dreptul de a fi audiat poate fi respectat.

   (a se vedea punctele 50, 57, 59, 61, 68, 69, 74-76, 85, 88 și 89 și dispozitivul)

Cauza C‑418/11

Texdata Software GmbH

(cerere de decizie preliminară formulată de Oberlandesgericht Innsbruck)

„Dreptul societăților — Libertatea de stabilire — A unsprezecea directivă 89/666/CEE — Publicitatea documentelor contabile — Sucursală a unei societăți de capitaluri stabilită în alt stat membru — Sancțiune pecuniară în cazul neîndeplinirii obligației de publicitate în termenul prevăzut — Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă — Principiul respectării dreptului la apărare — Caracterul adecvat, efectiv, proporțional și disuasiv al sancțiunii”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 26 septembrie 2013

1. Întrebări preliminare — Competența instanței naționale — Aprecierea legislației naționale

   (art. 267 TFUE)

2. Întrebări preliminare — Competența Curții — Identificarea elementelor de drept al Uniunii pertinente

   (art. 267 TFUE)

3. Libera circulație a persoanelor — Libertatea de stabilire — Societăți — Directiva 89/666 — Publicitatea sucursalelor înființate într‑un stat membru de anumite forme de societăți comerciale care intră sub incidența legislației unui alt stat — Publicitatea documentelor contabile — Reglementare națională care prevede, în cazul neîndeplinirii obligației de publicitate a documentelor contabile în termenul prevăzut, o sancțiune pecuniară împotriva unei societăți de capitaluri pentru sucursala sa situată în statul membru în cauză — Lipsa punerii în întârziere prealabile — Lipsa posibilității exprimării punctului de vedere cu privire la neîndeplinirea imputată — Caracterul adecvat, efectiv, proporțional și disuasiv al sancțiunii — Obiectivul protecției terților — Admisibilitate

   [art. 49 TFUE și 54 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 51 alin. (1); Directiva 89/666 a Consiliului, art. 12]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 28, 29 și 41)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 35)

3.  Sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, articolele 49 TFUE și 54 TFUE, principiile protecției jurisdicționale efective și respectării dreptului la apărare, precum și articolul 12 din A unsprezecea directivă 89/666 privind publicitatea sucursalelor înființate într‑un stat membru de anumite forme de societăți comerciale care intră sub incidența legislației unui alt stat trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale potrivit căreia, în cazul depășirii termenului de nouă luni prevăzut pentru publicitatea documentelor contabile, se aplică imediat o amendă minimă de 700 de euro unei societăți de capitaluri care are o sucursală situată în statul membru în cauză, fără a i se adresa în prealabil o punere în întârziere și fără a i se acorda posibilitatea exprimării punctului de vedere cu privire la neîndeplinirea imputată.

   Păstrând în același timp alegerea sancțiunilor, statele membre trebuie să se asigure în special că încălcările dreptului Uniunii sunt reprimate prin sancțiuni care au un caracter efectiv, proporțional și disuasiv. În special, rigoarea sancțiunilor trebuie să fie adecvată gravității încălcărilor pe care le reprimă, mai ales prin asigurarea unui efect realmente disuasiv, respectându‑se în același timp principiul general al proporționalității.

   În această privință, în ceea ce privește cuantumul penalității cu titlu cominatoriu, rigoarea acestei sancțiuni trebuie pusă în balanță cu interesele și cu riscurile financiare la care pot fi expuși partenerii comerciali și persoanele interesate în cazul în care situația financiară reală a unei societăți nu este publicată. Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă cuantumul aplicat nu este excesiv în raport cu obiectivul urmărit în mod legitim.

   În ceea ce privește termenul de nouă luni începând de la data închiderii bilanțului, în care trebuie efectuată publicitatea, acesta pare să fie suficient de lung pentru a permite societăților să își îndeplinească obligația de publicitate fără a fi repus în discuție caracterul proporțional al regimului sancțiunilor. Astfel, un termen mai lung ar risca să prejudicieze protecția terților, întrucât aceștia din urmă nu ar avea acces la cele mai recente informații care să le permită să cunoască situația reală a societății în cauză.

   Pe de altă parte, nu se aplică nicio sancțiune în cazul în care societatea își îndeplinește obligația legală de publicitate după cum rezultă aceasta din dreptul Uniunii și care se aplică în toate statele membre. În consecință, eventualele sancțiuni nu pot să interzică unei societăți sau să împiedice ori să descurajeze o societate care intră sub incidența legislației unui stat membru să se stabilească, prin intermediul unei sucursale, pe teritoriul altui stat membru.

   Dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale sunt aplicabile într‑o situație în care legiuitorul Uniunii a lăsat statelor membre, în temeiul articolului 12 din Directiva 89/666, sarcina de a determina sancțiunile adecvate, și anume sancțiuni eficace, proporționale și disuasive, pentru a asigura executarea obligației de publicitate. Astfel, reglementarea națională care prevede sancțiuni de acest fel constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă.

   În sfârșit, având în vedere caracterul încălcării în discuție, reiese că aplicarea unei sancțiuni inițiale de 700 de euro fără o punere în întârziere prealabilă și fără posibilitatea de a fi audiat înainte de aplicarea sancțiunii nu este de natură să afecteze conținutul esențial al dreptului fundamental din perspectiva principiului dreptului la apărare, având în vedere că introducerea acțiunii motivate împotriva deciziei prin care s‑a stabilit penalitatea cu titlu cominatoriu are ca rezultat imediat inaplicabilitatea acesteia și declanșează o procedură ordinară în cadrul căreia dreptul de a fi audiat poate fi respectat.

   (a se vedea punctele 50, 57, 59, 61, 68, 69, 74-76, 85, 88 și 89 și dispozitivul)