–

pentru „Citadeles nekustamie īpašumi” SIA, de S. Bokta‑Strautmane, advokāte;

–

pentru Valsts ieņēmumu dienests, de I. Jaunzeme, ģenerāldirektore;

–

pentru Comisia Europeană, de G. Goddin, I. Rubene și G. von Rintelen, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 punctul 7 litera (c) din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO 2015, L 141, p. 73), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 (JO 2018, L 156, p. 43) (denumită în continuare „Directiva 2015/849”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între „Citadeles nekustamie īpašumi” SIA (denumită în continuare „Citadele”), pe de o parte, și Valsts ieņēmumu dienests (administrația fiscală națională, Letonia) (denumită în continuare „VID”), pe de altă parte, în legătură cu o amendă aplicată Citadele pentru încălcări ale dispozițiilor naționale privind prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului.

3

Potrivit considerentului (1) al Directivei 2015/849:

„Fluxurile de bani iliciți pot deteriora integritatea, stabilitatea și reputația sectorului financiar și pot amenința piața internă a Uniunii [Europene], precum și dezvoltarea internațională. Spălarea de bani, finanțarea terorismului și criminalitatea organizată rămân probleme semnificative care ar trebui abordate la nivelul Uniunii. Pe lângă o mai mare dezvoltare a abordării bazate pe dreptul penal la nivelul Uniunii, prevenirea țintită și proporționată a utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului este indispensabilă și poate aduce rezultate complementare.”

4

Articolul 1 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Prezenta directivă urmărește să prevină utilizarea sistemului financiar al Uniunii în scopul spălării banilor și finanțării terorismului.”

5

Articolul 2 din directiva menționată dispune:

„(1)   Prezenta directivă se aplică următoarelor entități obligate:

[…]

[…]

(7)   Atunci când evaluează riscul de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului în sensul prezentului articol, statele membre acordă o atenție specială oricărei activități financiare care este considerată, prin natura sa, [ca] făcând în mod deosebit obiectul unei utilizări sau al unui abuz în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului.

[…]”

6

Articolul 3 din Directiva 2015/849 prevede:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]”

7

Articolul 4 din această directivă are următorul cuprins:

„(1)   În conformitate cu abordarea bazată pe risc, statele membre se asigură că domeniul de aplicare al prezentei directive este extins în întregime sau parțial la profesii și categorii de întreprinderi, altele decât entitățile obligate menționate la articolul 2 alineatul (1), care desfășoară activități care sunt în mod deosebit susceptibile a fi folosite în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului.

(2)   Atunci când un stat membru extinde domeniul de aplicare al prezentei directive la profesii și categorii de întreprinderi altele decât cele prevăzute la articolul 2 alineatul (1), acesta informează Comisia [Europeană] în această privință.”

8

Articolul 5 din directiva menționată prevede:

„Statele membre pot adopta sau menține în vigoare dispoziții mai stricte în domeniul reglementat de prezenta directivă pentru a preveni spălarea banilor și finanțarea terorismului, în limitele dreptului Uniunii.”

9

Potrivit articolului 4 din Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăților comerciale (JO 2017, L 169, p. 46):

„În statut, în actul constitutiv sau într‑un document separat publicat în conformitate cu procedura prevăzută de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 16, trebuie menționate cel puțin următoarele informații:

[…]”

10

Noziedzīgi iegūtu līdzekļu legalizācijas un terorisma un proliferācijas finansēšanas novēršanas likums (Legea privind prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului și a proliferării armelor de distrugere în masă) din 17 iulie 2008 (Latvijas Vēstnesis, 2008, nr. 116) a fost modificată printre altele în vederea transpunerii Directivei 2015/849 în ordinea juridică letonă.

11

Această lege, în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal (denumită în continuare „Legea privind prevenirea”), prevede la articolul 1 alineatul (1):

„În prezenta lege se utilizează următorii termeni:

[…]

[…]

[…]”

12

Articolul 3 alineatul (1) din Legea privind prevenirea prevede:

„Entitățile obligate, în sensul prezentei legi, sunt persoanele care desfășoară activități comerciale sau profesionale:

[…]

[…]”

13

Citadele este o societate comercială a cărei activitate constă în special în cumpărarea și vânzarea de bunuri imobile proprii, precum și în închirierea și administrarea acestor bunuri. Între luna septembrie 2021 și luna februarie 2022, ea a făcut obiectul unei inspecții în materie de combatere a spălării banilor, efectuată de entitatea competentă a VID.

14

În raportul său de inspecție, această entitate a considerat că, întrucât dădea în locațiune localuri situate într‑un imobil care îi aparținea unor persoane juridice și unor construcții juridice care își înregistraseră sediul social în spațiile menționate, trebuia să se considere că Citadele desfășoară o activitate de „furnizor de servicii legate de constituirea și funcționarea construcțiilor juridice sau a persoanelor juridice”, în sensul articolului 1 alineatul (1) punctul 10 din Legea privind prevenirea. Or, Citadele nu ar fi declarat respectiva activitate la VID și nici, pe cale de consecință, nu ar fi respectat obligațiile care rezultă din aceasta în temeiul legii menționate.

15

În consecință, prin decizia din 28 martie 2022, entitatea competentă a VID a aplicat Citadele o amendă în cuantum de 1000 de euro.

16

Citadele a formulat o cale de atac împotriva acestei decizii la directorul general al VID, care a confirmat‑o printr‑o decizie din 15 iunie 2022.

17

Directorul general al VID s‑a întemeiat pe faptul că activitatea comercială a Citadele constituia o furnizare de servicii legate de constituirea și funcționarea construcțiilor juridice sau a persoanelor juridice, întrucât în contractele de închiriere în cauză această societate autoriza locatarii să își înregistreze sediul social în spațiile închiriate. Prin urmare, ea trebuia considerată o entitate obligată, în conformitate cu articolul 3 din Legea privind prevenirea.

18

Prin cererea introductivă din 15 iulie 2022, Citadele a sesizat administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual, Letonia), instanța de trimitere, cu o acțiune în anularea deciziei din 15 iunie 2022, pentru motivul că nu are calitatea de entitate obligată și că, prin urmare, nu este ținută să se conformeze cerințelor legale legate de această calificare.

19

Mai precis, această societate susține că, în cadrul activității sale, se ocupă de administrarea și de închirierea de imobile care îi aparțin, fără a furniza locatarilor alte servicii. Contractele de închiriere în discuție în litigiul principal s‑ar limita să stipuleze, printre drepturile recunoscute locatarilor, posibilitatea acestora de a‑și înregistra sediul social în imobilele închiriate, iar chiria convenită nu ar depinde de aspectul dacă locatarul și‑a înregistrat sau nu acolo sediul social.

20

Instanța de trimitere arată că definiția noțiunii de „furnizor de servicii legate de constituirea și funcționarea construcțiilor juridice sau a persoanelor juridice”, care figurează la articolul 1 alineatul (1) punctul 10 din Legea privind prevenirea, corespunde celei a noțiunii de „furnizor de servicii pentru fiducii sau societăți”, care figurează la articolul 3 punctul 7 din Directiva 2015/849.

21

Or, nici această dispoziție, nici vreo altă dispoziție din Directiva 2015/849 nu ar preciza dacă noțiunea de „servicii pentru fiducii sau societăți” trebuie interpretată în sensul că ar reprezenta un serviciu specific, care nu rezultă dintr‑o operațiune constând în închirierea unui bun imobil propriu sau care nu este legat de o astfel de operațiune.

22

Instanța de trimitere se îndoiește însă că locatorul unui bun imobil poate fi considerat „furnizor de servicii pentru societăți”, în sensul articolului 3 punctul 7 din Directiva 2015/849.

23

În această privință, instanța respectivă arată că, în temeiul dreptului național, pentru ca o persoană juridică sau o construcție juridică să poată fi înregistrată în registrul comerțului, ea trebuie să indice autorității competente sediul său social, care este de asemenea, în majoritatea cazurilor, locul desfășurării activității comerciale. Ea adaugă că, deși până la 31 iulie 2021 indicarea stabilirii sediului social într‑un spațiu închiriat necesita proba consimțământului proprietarului, un astfel de consimțământ nu ar mai fi necesar de la 1 august 2021. Întrucât contractele de închiriere în discuție în litigiul principal ar fi fost încheiate înainte de această dată, consimțământul dat de Citadele care figurează în aceste contracte ar putea fi considerat un simplu consimțământ dat în vederea respectării cerințelor prevăzute în dreptul național, iar nu un serviciu specific.

24

În plus, Directiva 2015/849 s‑ar aplica, în ceea ce privește tranzacțiile imobiliare, notarilor și altor persoane care exercită profesii juridice liberale, precum și agenților imobiliari. În schimb, furnizorii de servicii pentru societăți ar fi considerați entități distincte în temeiul acestei directive, fără legătură cu aceste tranzacții.

25

Cu toate acestea, instanța de trimitere subliniază că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) din Directiva 2015/849, atunci când evaluează riscul de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, statele membre acordă o atenție specială oricărei activități financiare care este considerată, prin natura sa, ca făcând în mod deosebit obiectul unei utilizări sau al unui abuz în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului.

26

Întrucât un stat membru poate astfel interpreta în sens larg activitățile desfășurate de persoane care sunt susceptibile să conducă la realizarea unui obiectiv ilicit, această instanță apreciază că este de asemenea posibil ca locatorul unui bun imobil să trebuiască să fie considerat furnizor de servicii pentru fiducii sau societăți în cazurile în care închiriază unui locatar un bun imobil care îi aparține, locatar care își înregistrează sediul social și care desfășoară o activitate comercială în spațiul respectiv, pentru a reduce probabilitatea unei implicări a acestuia din urmă în operațiuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.

27

În sfârșit, s‑ar ridica de asemenea problema dacă orice persoană care închiriază un bun imobil care îi aparține ar trebui considerată „furnizor de servicii pentru fiducii sau societăți”, în sensul articolului 3 punctul 7 din Directiva 2015/849, inclusiv o persoană fizică, ceea ce ar presupune ca aceasta să fie supusă acelorași cerințe precum cele care se impun unei persoane juridice sau unei construcții juridice.

28

În aceste condiții, administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

29

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 punctul 7 litera (c) din Directiva 2015/849 trebuie interpretat în sensul că intră în sfera noțiunii de „furnizor de servicii pentru fiducii sau societăți” în sensul acestei dispoziții proprietarul locator al unui bun imobil în care locatarul își înregistrează, cu consimțământul acestuia, sediul social și efectuează tranzacții.

30

Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea din 17 noiembrie 2022, Rodl & Partner, C‑562/20, EU:C:2022:883, punctul 81, precum și jurisprudența citată).

31

Directiva 2015/849 are drept obiectiv principal, astfel cum reiese din titlul său și din articolul 1 alineatele (1) și (2), prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului (Hotărârea din 17 noiembrie 2022, Rodl & Partnerr, C‑562/20, EU:C:2022:883, punctul 33, precum și jurisprudența citată).

32

Mai precis, dispozițiile Directivei 2015/849, care au caracter preventiv, urmăresc să stabilească, potrivit unei abordări bazate pe risc, un ansamblu de măsuri preventive și disuasive care să permită combaterea cu eficacitate a spălării banilor și a finanțării terorismului, pentru a evita, astfel cum reiese din considerentul (1) al acestei directive, posibilitatea ca fluxuri de bani iliciți să deterioreze integritatea, stabilitatea și reputația sectorului financiar al Uniunii și să amenințe piața sa internă, precum și dezvoltarea internațională (Hotărârea din 17 noiembrie 2022, Rodl & Partner, C‑562/20, EU:C:2022:883, punctul 34, precum și jurisprudența citată).

33

În această privință, articolul 2 din Directiva 2015/849 enumeră entitățile cărora li se aplică directiva respectivă, ca urmare a participării lor la efectuarea unei tranzacții sau a unei activități de natură financiară.

34

Directiva menționată se aplică astfel printre altele, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) punctul 3 litera (c), furnizorilor de servicii pentru fiducii sau societăți care nu fac obiectul acestui articol 2 alineatul (1) punctul 3 litera (a) sau (b).

35

Potrivit articolului 3 punctul 7 litera (c) din Directiva 2015/849, în sensul acestei directive, „furnizor de servicii pentru fiducii sau societăți” înseamnă orice persoană care asigură furnizarea „unui sediu social, a unei adrese comerciale, poștale sau administrative și a oricăror altor servicii conexe pentru o societate, o asociere sau orice altă persoană juridică sau construcție juridică”, aceste servicii trebuind să fie prestate cu titlu profesional și unor terți.

36

În această privință, este necesar să se arate că Directiva 2015/849 nu conține nicio definiție a serviciului care constă în furnizarea unui „sediu social, a unei adrese comerciale, poștale sau administrative” prevăzut de această dispoziție.

37

Or, noțiunea de „sediu social” desemnează în mod obișnuit sediul unei persoane juridice, astfel cum este definit în statutul său sau în orice alt document echivalent. Constituirea unei persoane juridice impune, ca regulă generală, stabilirea unui asemenea sediu, așa cum ilustrează, de exemplu, în ceea ce privește persoanele juridice care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2017/1132, articolul 4 litera (a) din aceasta. Dispoziția amintită prevede că în statutul persoanei juridice în cauză, în actul constitutiv al acesteia sau într‑un document publicat separat trebuie menționat sediul social.

38

În plus, în măsura în care stabilirea sediului social impune indicarea nu numai a unei localități, ci și a unei adrese precise, după cum pare să fie situația în dreptul leton aplicabil în speță, sediul social astfel indicat furnizează, așa cum a arătat domnul avocat general la punctul 36 din concluzii, un punct de contact în scopuri profesionale și administrative precum o adresă comercială, poștală sau administrativă, care poate servi în special la primirea corespondenței.

39

Serviciul care constă în furnizarea unui „sediu social, a unei adrese comerciale, poștale sau administrative” în sensul articolului 3 punctul 7 litera (c) din Directiva 2015/849 implică, așadar, după cum a arătat de asemenea domnul avocat general la punctele 37 și 38 din concluzii, punerea la dispoziție a unui asemenea punct de contact, care se distinge de un serviciu constând în simpla închiriere a unui bun imobil.

40

Astfel, pe de o parte, obiectul închirierii unui bun imobil se limitează în principiu la angajamentul de a pune acest bun la dispoziție în schimbul plății unei chirii. Pe de altă parte, recurgerea la serviciul constând în furnizarea unui sediu social sau a unei adrese comerciale, poștale sau administrative nu presupune nicidecum încheierea unui contract de închiriere având ca obiect un bun imobil și implică, ca regulă generală, furnizarea de servicii complementare, precum transmiterea de documente administrative.

41

Utilizarea conjuncției coordonatoare „și” în textul articolului 3 punctul 7 litera (c) din Directiva 2015/849, care face referire la furnizarea „altor servicii conexe”, confirmă interpretarea potrivit căreia simpla punere la dispoziție a unui bun imobil, chiar dacă este utilizat pentru deținerea unui „sediu social, a unei adrese comerciale, poștale sau administrative”, nu este suficientă pentru a califica locatorul drept „furnizor de servicii pentru fiducii sau societăți” în sensul acestei dispoziții.

42

De altminteri, simpla împrejurare că locatorul își exprimă consimțământul în contractul de închiriere ca locatarul să își poată înregistra sediul social în bunul imobil în cauză nu poate fi considerată un „serviciu conex” în sensul acestei dispoziții.

43

Astfel, pe de o parte, după cum a arătat Comisia în observațiile sale scrise, în cadrul unui contract de închiriere având ca obiect un bun imobil, dreptul de a utiliza adresa acestui bun ca sediu social nu este decât un drept conex care decurge din prestația principală. Același lucru este valabil și în ceea ce privește dreptul de a utiliza această adresă ca adresă comercială, poștală sau administrativă. Pe de altă parte, inserarea într‑un contract de închiriere a unei clauze care exprimă consimțământul locatorului cu privire la utilizarea bunului respectiv pentru această finalitate specifică se poate explica, precum în speță, printr‑o obligație legală care impune proba unui asemenea consimțământ.

44

În ceea ce privește contextul în care se înscrie articolul 3 punctul 7 litera (c) din Directiva 2015/849, așa cum s‑a arătat la punctul 34 din prezenta hotărâre, această directivă se aplică printre altele, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) punctul 3 litera (c) din aceasta, furnizorilor de servicii pentru fiducii sau societăți în calitate de entități obligate.

45

După cum rezultă din articolul 2 alineatul (1) punctul 3 litera (b) subpunctul (i) și litera (d) din Directiva 2015/849, printre entitățile obligate figurează de asemenea notarii și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, atunci când participă la o tranzacție imobiliară ori la planificarea sau efectuarea, pe seama clientului lor, a tranzacțiilor referitoare la cumpărarea și vânzarea de bunuri imobile sau entități comerciale, precum și agenții imobiliari, inclusiv atunci când acționează în calitate de intermediari în închirierea de bunuri imobile.

46

Or, spre deosebire de aceste din urmă tipuri de entități obligate, Directiva 2015/849 nu leagă calitatea de „furnizor de servicii pentru fiducii sau societăți” de tranzacții imobiliare. În plus, legiuitorul Uniunii s‑a abținut să includă, în general sau chiar în anumite condiții, locatorii de bunuri imobile printre entitățile obligate prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din această directivă.

47

De altfel, nici celelalte servicii prestate de un „furnizor de servicii pentru fiducii sau societăți” enumerate la articolul 3 punctul 7 literele (a)-(e) din această directivă nu se referă la tranzacții imobiliare.

48

Trebuie totuși adăugat că Directiva 2015/849 nu realizează decât o armonizare minimă, întrucât articolul 5 din aceasta autorizează statele membre să adopte sau să mențină în vigoare dispoziții mai stricte, dacă aceste dispoziții urmăresc să consolideze combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, în limitele dreptului Uniunii (Hotărârea din 17 noiembrie 2022, Rodl & Partner, C‑562/20, EU:C:2022:883, punctul 46).

49

În plus, potrivit articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2015/849, revine statelor membre sarcina de a se asigura, în conformitate cu abordarea bazată pe risc, că domeniul de aplicare al acestei directive este extins în întregime sau parțial la profesii și categorii de întreprinderi, altele decât entitățile obligate menționate la articolul 2 alineatul (1) din directiva menționată, care desfășoară activități care sunt în mod deosebit susceptibile de a fi folosite în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului. Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2015/849 prevede în acest context că, atunci când un stat membru extinde domeniul de aplicare al acestei directive la profesii și categorii de întreprinderi, altele decât cele prevăzute la articolul 2 alineatul (1), el informează Comisia în această privință.

50

În speță, ținând seama de informațiile de care dispune Curtea, se pare că, în ceea ce privește proprietarii locatori de bunuri imobile în care locatarii își înregistrează, cu consimțământul acestora, un sediu social și efectuează tranzacții, legiuitorul leton nici nu a adoptat dispoziții mai stricte în sensul articolului 5 din Directiva 2015/849, nici nu a extins domeniul de aplicare al directivei amintite în temeiul articolului 4 alineatul (1) din aceasta. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă aceasta este efectiv situația.

51

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 3 punctul 7 litera (c) din Directiva 2015/849 trebuie interpretat în sensul că proprietarul locator al unui bun imobil în care locatarul își înregistrează, cu consimțământul acestuia, sediul social și efectuează tranzacții nu intră, numai pentru acest motiv, în sfera noțiunii de „furnizor de servicii pentru fiducii sau societăți” în sensul acestei dispoziții.

52

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se examineze a doua întrebare.

53

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 3 punctul 7 litera (c) din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018

trebuie interpretat în sensul că

proprietarul locator al unui bun imobil în care locatarul își înregistrează, cu consimțământul acestuia, sediul social și efectuează tranzacții nu intră, numai pentru acest motiv, în sfera noțiunii de „furnizor de servicii pentru fiducii sau societăți” în sensul acestei dispoziții.