–

pentru Global NRG Kereskedelmi és Tanácsadó Zrt., de K. Bendzsel‑Zsebik, M. Kohlrusz și B. Világi, ügyvédek;

–

pentru Magyar Energetikai és Közmű-szabályozási Hivatal, de L. Hoschek, A. T. Kiss și F. F. Tölgyessy, consilieri juridici;

–

pentru FGSZ Földgázszállító Zrt., de K. Barkasziné Takács și P. Németh, consilieri juridici;

–

pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér și M. M. Tátrai, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul spaniol, de A. Gavela Llopis și J. Ruiz Sánchez, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

–

pentru guvernul finlandez, de A. Laine, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de O. Beynet, T. Scharf și A. Tokár, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE (JO 2009, L 211, p. 94), în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Global NRG Kereskedelmi és Tanácsadó Zrt. (denumită în continuare „Global NRG”), o societate care comercializează gaze naturale, pe de o parte, și Magyar Energetikai és Közmű-szabályozási Hivatal (autoritatea maghiară de reglementare din sectorul energiei și al serviciilor de utilitate publică) (denumită în continuare „autoritatea națională de reglementare”), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea deciziei autorității naționale de reglementare de stabilire a tarifelor de utilizare și de racordare la sistemul de transport al gazelor naturale, precum și a taxelor pentru serviciile furnizate de operatorul acestei rețele.

3

Considerentul (33) al Directivei 2009/73 enunță:

„[…] Organismul independent la care o parte afectată de o decizie a autorității de reglementare naționale are dreptul să introducă o cale de atac ar putea fi o instanță competentă să efectueze controlul judiciar.”

4

Articolul 32 din directiva menționată, intitulat „Accesul terților”, prevede la alineatul (1):

„Statele membre asigură punerea în aplicare a unui sistem de acces al terților la sistemul de transport și de distribuție și la instalațiile de [gaze naturale lichefiate (GNL)], pentru toți clienții eligibili, inclusiv întreprinderile de furnizare. Acest sistem, bazat pe tarife publicate, trebuie aplicat în mod obiectiv și fără discriminare între utilizatorii rețelei. Statele membre trebuie să se asigure că aceste tarife sau metodologiile care stau la baza calculării lor sunt aprobate, înainte de intrarea lor în vigoare în conformitate cu articolul 41, de o autoritate de reglementare menționată la articolul 39 alineatul (1) și că aceste tarife și metodele de calcul, în cazul în care se aprobă numai metodele de calcul, sunt publicate înainte de intrarea lor în vigoare.”

5

Potrivit articolului 41 din directiva menționată, intitulat „Atribuțiile și competențele autorității de reglementare”:

„(1)   Autoritatea de reglementare are următoarele atribuții:

[…]

(6)   Autoritățile de reglementare răspund de stabilirea sau aprobarea, cu suficient timp înainte de intrarea lor în vigoare, cel puțin a metodologiilor folosite pentru calcularea sau stabilirea clauzelor și condițiilor privind:

[…]

(10)   Autoritățile de reglementare au competența de a solicita operatorilor de transport și de sistem, operatorilor de înmagazinare, de GNL și de distribuție ca, în cazul în care este necesar, să modifice clauzele și condițiile, inclusiv tarifele și metodologiile menționate la prezentul articol, în scopul de a asigura proporționalitatea acestora, precum și aplicarea lor într‑un mod nediscriminatoriu. […]

[…]

(17)   Statele membre asigură existența la nivel național a mecanismelor adecvate care să garanteze că partea afectată de o decizie a autorității de reglementare are dreptul de a introduce o cale de atac în fața unui organism independent de orice parte afectată și de orice guvern.”

6

Articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1775/2005 (JO 2009, L 211, p. 36), intitulat „Tarifele privind accesul la rețele”, prevede la alineatul (1):

„Tarifele sau metodologiile folosite la calcularea lor, aplicate de operatorii de transport și de sistem și aprobate de autoritățile de reglementare în conformitate cu articolul 41 alineatul (6) din Directiva [2009/73], precum și tarifele publicate în conformitate cu articolul 32 alineatul (1) din directiva respectivă trebuie să fie transparente, să ia în considerare nevoia de integritate a sistemului și de îmbunătățire a acesteia și să reflecte costurile reale suportate, în măsura în care acestea corespund costurilor unui operator de transport și de sistem eficient și comparabil din punct de vedere structural și care sunt transparente, incluzând și o rentabilitate corespunzătoare a investiției și, după caz, luând în considerare analizele comparative ale tarifelor realizate de autoritățile de reglementare. Tarifele sau metodologiile folosite la calcularea lor se aplică în mod nediscriminatoriu.”

7

Articolul 129/B din a földgázellátásról szóló 2008. évi XL. törvény (Legea nr. XL din 2008 privind aprovizionarea cu gaze naturale) (denumită în continuare „Legea privind aprovizionarea cu gaze naturale”) prevede la alineatul (1):

„În cadrul procedurilor de stabilire a tarifelor pentru utilizarea rețelei, a tarifelor pentru serviciile furnizate de operatorul de transport și de sistem prin intermediul tarifelor speciale și al tarifelor de racordare, numai operatorul de transport și de sistem în cauză este considerat direct afectat.”

8

Printr‑o decizie din 10 august 2021, autoritatea națională de reglementare a stabilit, pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2021 și 30 septembrie 2025, tariful special în materie de furnizare a gazelor naturale, aplicabil de către FGSZ Földgázszállító Zrt., operatorul rețelei de transport al gazelor naturale, precum și cuantumul tarifelor de racordare la gazoducte (denumită în continuare „decizia în litigiu”). Această decizie se întemeiază pe o decizie anterioară a autorității naționale de reglementare din 30 martie 2021 de stabilire a metodei de calcul al prețului de referință, care, în urma unei acțiuni introduse de Global NRG, a fost declarată nelegală și anulată cu efect retroactiv de Kúria (Curtea Supremă, Ungaria).

9

Global NRG a formulat de asemenea în fața Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală, Ungaria), instanța de trimitere, o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu. Ea susține că această decizie este nelegală pentru motivul, pe de o parte, că decizia din 30 martie 2021 a fost declarată nelegală și, pe de altă parte, că tarifele aplicabile serviciului de transfer de taxe au fost stabilite cu încălcarea Regulamentului (UE) 2017/460 al Comisiei din 16 martie 2017 de stabilire a unui cod al rețelei privind structurile tarifare armonizate pentru transportul gazelor naturale (JO 2017, L 72, p. 29).

10

Global NRG arată de asemenea că, din moment ce dreptul național conferă utilizatorului rețelei de transport al gazelor naturale un drept la o cale de atac împotriva deciziilor, precum cea din 30 martie 2021, referitoare la metoda de calcul al prețului de referință care servește drept bază pentru stabilirea tarifelor de utilizare a acestei rețele, privarea unui astfel de utilizator de dreptul la o cale de atac împotriva deciziei subsecvente, care stabilește tarifele de utilizare a rețelei menționate, este contrară dreptului Uniunii.

11

Autoritatea națională de reglementare solicită respingerea acțiunii pentru motivul principal că Global NRG nu are „calitate procesuală activă din punct de vedere substanțial”, dat fiind că această societate nu a fost parte la procedura de adoptare a deciziei în litigiu și nu are nicio legătură directă cu obiectul acestei proceduri. În aceste condiții, Global NRG ar fi afectată doar indirect de această decizie, iar un simplu interes economic din partea sa nu ar fi suficient pentru a constitui temeiul unui drept la o cale de atac împotriva deciziei menționate.

12

Instanța de trimitere amintește că, potrivit Global NRG, din moment ce tarifele stabilite prin decizia în litigiu sunt obligatorii atât pentru operatorul, cât și pentru utilizatorul rețelei de transport al gazelor naturale, acestea afectează în mod direct drepturile și interesele legitime ale acestui utilizator. Ea precizează însă că, în conformitate cu dreptul maghiar, atunci când o acțiune este introdusă de o persoană care are, precum Global NRG, calitate procesuală activă pe plan procedural, este necesar să se examineze dacă această persoană are calitate procesuală activă și din punct de vedere substanțial, cu alte cuvinte, dacă este afectată în mod direct în drepturile sau interesele sale legitime prin decizia atacată, condiție de care depinde posibilitatea acestei instanțe de a examina pe fond o cale de atac introdusă de o astfel de persoană împotriva acestei decizii.

13

În speță, potrivit acestei instanțe, trebuie verificat, înainte de orice examinare pe fond a acțiunii introduse de Global NRG, dacă această societate poate fi calificată drept „parte afectată de o decizie a autorității de reglementare”, în sensul articolului 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73. Întrucât o asemenea noțiune nu este definită de această directivă, ea ar trebui examinată în lumina Hotărârii din 19 martie 2015, E.ON Földgáz Trade (C‑510/13, EU:C:2015:189), și a Hotărârii din 16 iulie 2020, Comisia/Ungaria (Tarife de acces la rețelele de transport al energiei electrice și al gazelor naturale) (C‑771/18, EU:C:2020:584).

14

Instanța de trimitere ridică, în primul rând, problema dacă acest articol 41 alineatul (17), interpretat în lumina dreptului la o cale de atac efectivă prevăzut la articolul 47 din cartă, se opune unei dispoziții naționale precum articolul 129/B alineatul 1 din Legea privind furnizarea gazelor naturale, în temeiul căreia, în cadrul procedurilor de stabilire a tarifelor de utilizare a rețelei, de transport și de racordare, precum și a tarifelor pentru serviciile furnizate de operatorul acestei rețele, numai acesta din urmă este considerat „parte afectată de o decizie a unei autorități de reglementare”, în sensul acestui articol 41 alineatul (17), cu excluderea tuturor celorlalți operatori economici din sectorul gazelor naturale. Această instanță apreciază că articolul 129/B alineatul 1 îi impune astfel să respingă acțiunea introdusă de Global NRG fără a o examina pe fond, ceea ce, în opinia sa, constituie o „restricție disproporționată” privind dreptul la o cale de atac prevăzut la articolul 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73.

15

În al doilea rând, instanța menționată, întemeindu‑se pe punctele 48 și 49 din Hotărârea din 19 martie 2015, E.ON Földgáz Trade (C‑510/13, EU:C:2015:189), apreciază că un operator precum Global NRG dispune de un drept la o cale de atac pentru motivul că este vizat în mod direct de decizia în litigiu. Ea arată în această privință că operatorul rețelei de transport al gazelor naturale este obligat să stabilească în sarcina operatorului tarifarea specială stabilită în această decizie și că acest operator nu își poate desfășura activitatea înainte de a fi achitat sumele solicitate cu acest titlu.

16

În aceste condiții, Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

17

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73, citit în lumina articolului 47 primul paragraf din cartă, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia numai operatorul de transport și de sistem de gaze naturale este calificat drept „parte afectată” de o decizie a autorității naționale de reglementare care stabilește tarifele de racordare la rețeaua respectivă și de utilizare a acesteia, precum și tarifele pentru serviciile furnizate de acest operator și, prin urmare, numai acesta din urmă are calitatea de a introduce o „cale de atac efectivă” împotriva acestei decizii.

18

Articolul 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73 coroborat cu considerentul (33) al acesteia impune statelor membre să stabilească, la nivel național, mecanisme adecvate care să permită unei părți afectate de o decizie a unei autorități naționale de reglementare să sesizeze un organism independent de părțile implicate și de guverne, „care ar putea fi o instanță judecătorească sau o altă formă de instanță abilitată să efectueze un control jurisdicțional”. O asemenea cerință este un corolar al principiului protecției jurisdicționale efective, principiu general al dreptului Uniunii, consacrat la articolul 47 din cartă [Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Ungaria (Transpunerea Directivelor 2009/72 și 2009/73), C‑718/18, EU:C:2021:662, punctul 128, precum și jurisprudența citată].

19

În primul rând, deși noțiunea de „parte afectată”, în sensul acestui articol 41 alineatul (17), nu este definită de Directiva 2009/73, Curtea a interpretat deja o dispoziție similară, și anume articolul 5a alineatul (3) din Directiva 90/387/CEE a Consiliului din 28 iunie 1990 de instituire a pieței interne a serviciilor de telecomunicații prin punerea în aplicare a operării de rețele deschise (JO 1990, L 192, p. 1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 octombrie 1997 (JO 1997, L 295, p. 23), în sensul că un operator care nu este destinatarul unei decizii a unei autorități naționale de reglementare dobândește calitatea de parte afectată atunci când drepturile sale sunt potențial afectate de o astfel de decizie, pe de o parte, din cauza conținutului său și, pe de altă parte, din cauza activității desfășurate sau avute în vedere de această parte. Curtea a precizat că o legătură contractuală între acest operator și destinatarul acestei decizii nu este necesară pentru ca drepturile unui astfel de operator să fie potențial afectate de această decizie (Hotărârea din 24 aprilie 2008, Arcor,C‑55/06, EU:C:2008:244, punctele 176 și 177).

20

În al doilea rând, Curtea a declarat, în ceea ce privește Directiva 2003/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 98/30/CE (JO 2003, L 176, p. 57, rectificare în JO 2004, L 16, p. 75, Ediție specială, 12/vol. 2, p. 80), care nu prevedea, spre deosebire de Directiva 2009/73 care i‑a succedat, nicio dispoziție care să acorde în mod explicit operatorilor un drept la o cale de atac jurisdicțională împotriva deciziilor unei autorități naționale de reglementare, că, atunci când aceasta din urmă adoptă o decizie în materie de acces al operatorilor de piață la rețeaua de transport al gazelor naturale, în temeiul unei reglementări a Uniunii care recunoaște anumite drepturi operatorului titular al unei autorizații pentru transportul gazelor naturale, acest operator trebuie considerat ca fiind potențial afectat în aceste drepturi prin decizia menționată, chiar dacă nu este destinatarul acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2015, E.ON Földgáz Trade,C‑510/13, EU:C:2015:189, punctele 38, 48 și 51).

21

În această privință, trebuie subliniat că articolul 41 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/73 conferă autorității naționale de reglementare competența „să stabilească sau să aprobe, conform unor criterii transparente, tarife de transport sau de distribuție sau metodologiile de calculare a acestora, ori ambele”. Articolul 41 alineatul (6) litera (a) din această directivă conferă de asemenea acestei autorități competența de a stabili sau de a aproba cel puțin metodologiile folosite pentru stabilirea condițiilor de racordare și de acces la rețelele naționale, inclusiv tarifele de transport și de distribuție aplicabile. În plus, articolul 41 alineatul (10) din directiva amintită abilitează această autoritate să solicite operatorilor de transport și de sistem să modifice condițiile, inclusiv tarifele sau metodologiile menționate la acest articol, în scopul de a asigura proporționalitatea acestor tarife, precum și aplicarea lor într‑un mod nediscriminatoriu.

22

Pe de altă parte, din articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 715/2009 reiese că tarifele de acces la rețele trebuie să fie transparente și aplicate în mod nediscriminatoriu tuturor utilizatorilor [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, Comisia/Ungaria (Tarife de acces la rețelele de transport al energiei electrice și al gazelor naturale), C‑771/18, EU:C:2020:584, punctul 46].

23

Rezultă că unui operator precum Global NRG trebuie să i se aplice costuri și tarife proporționale, transparente și nediscriminatorii în temeiul dispozițiilor sus‑menționate ale Directivei 2009/73 și ale Regulamentului nr. 715/2009. Sub rezerva verificărilor care revin instanței de trimitere, un astfel de operator ar putea, ca urmare a încălcării acestor drepturi, să fie afectat de decizia în litigiu. În aceste condiții, calitatea de parte afectată de o astfel de decizie și, prin urmare, dreptul de a exercita o cale de atac efectivă împotriva acestei decizii, în sensul articolului 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73, trebuie să fie recunoscute unui astfel de operator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2015, E.ON Földgáz Trade,C‑510/13, EU:C:2015:189, punctele 48 și 51).

24

În lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, fără a aduce însă atingere dreptului la protecție jurisdicțională efectivă [Hotărârea din 16 iulie 2020, Comisia/Ungaria (Tarife de acces la rețelele de transport al energiei electrice și al gazelor naturale), C‑771/18, EU:C:2020:584, punctul 62, precum și jurisprudența citată].

25

Potrivit unei jurisprudențe constante, în ceea ce privește dreptul la o cale de atac efectivă, pentru ca o instanță să se poată pronunța asupra unei contestații privind drepturi și obligații care decurg din dreptul Uniunii, această instanță trebuie, în temeiul articolului 47 din cartă, să fie competentă să examineze toate aspectele de fapt și de drept pertinente pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, Comisia/Ungaria (Tarife de acces la rețelele de transport al energiei electrice și al gazelor naturale), C‑771/18, EU:C:2020:584, punctul 64 și jurisprudența citată].

26

În speță, instanța de trimitere consideră că articolul 129/B alineatul 1 din Legea privind furnizarea gazelor naturale nu îi permite să examineze pe fond o acțiune introdusă de un operator de pe piața gazelor naturale afectat de o decizie a unei autorități naționale de reglementare precum Global NRG, ca urmare a simplului fapt că acest operator nu este un operator de transport și de sistem. În măsura în care această dispoziție a dreptului național nu ar putea fi interpretată într‑un mod conform cu articolul 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73, în interpretarea reținută la punctul 23 din prezenta hotărâre, nu se poate considera că dispoziția națională menționată prevede „mecanisme adecvate”, în sensul acestui articol 41 alineatul (17) [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, Comisia/Ungaria (Tarife de acces la rețelele de transport al energiei electrice și al gazelor naturale), C‑771/18, EU:C:2020:584, punctul 65].

27

În cazul în care o astfel de interpretare conformă nu este posibilă, instanța de trimitere nu va trebui să lase neaplicat, în temeiul dreptului Uniunii, articolul 129/B alineatul 1 din Legea privind furnizarea de gaze naturale decât în cazul în care obligația prevăzută la articolul 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73 este suficient de precisă și de necondiționată pentru a putea fi considerată ca având efect direct. Astfel, invocarea de către un justițiabil precum Global NRG împotriva unei autorități publice precum autoritatea națională de reglementare a unei dispoziții dintr‑o directivă care nu este suficient de precisă și de necondiționată pentru a i se recunoaște un efect direct nu poate conduce, numai în temeiul dreptului Uniunii, la înlăturarea aplicării unei dispoziții naționale de către o instanță a unui stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2019, Popławski,C‑573/17, EU:C:2019:530, punctul 64 și jurisprudența citată).

28

O dispoziție de drept al Uniunii este, pe de o parte, necondiționată atunci când enunță o obligație care nu este supusă niciunei condiții și nici nu depinde, în privința executării sau a efectelor sale, de vreun act ulterior al instituțiilor Uniunii sau al statelor membre și, pe de altă parte, este suficient de precisă pentru a fi invocată de un justițiabil și aplicată de instanță atunci când enunță o obligație în termeni neechivoci. În plus, chiar dacă o directivă lasă statelor membre o anumită marjă de apreciere atunci când adoptă modalitățile de punere în aplicare a acesteia, o dispoziție a acestei directive poate fi considerată ca având un caracter necondiționat și precis atunci când pune în sarcina statelor membre, în termeni neechivoci, o obligație de rezultat precisă și care nu este supusă niciunei condiții cu privire la aplicarea normei pe care o enunță [Hotărârea din 8 martie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg‑Fürstenfeld (Efect direct), C‑205/20, EU:C:2022:168, punctele 18 și 19, precum și jurisprudența citată].

29

În speță, din însuși modul de redactare a articolului 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73 reiese că statele membre trebuie să prevadă mecanisme adecvate de introducere a unor căi de atac pentru a permite oricărei părți afectate să conteste o decizie a unei autorități naționale de reglementare în fața unui organism independent. Deși statele membre păstrează o anumită marjă de apreciere pentru a decide cu privire la natura și la modalitățile acestor mecanisme de introducere a unor căi de atac, precum și cu privire la forma organismului independent, nu este mai puțin adevărat că, impunând instituirea unor astfel de mecanisme, acest articol 41 alineatul (17) stabilește în sarcina statelor membre, în termeni neechivoci, o obligație precisă care nu este însoțită de nicio condiție cu privire la aplicarea normei pe care o enunță și prevede astfel, în mod necondiționat și suficient de precis, o garanție a căilor de atac în favoarea părților afectate [a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 martie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg‑Fürstenfeld (Efect direct), C‑205/20, EU:C:2022:168, punctele 22-29, precum și Hotărârea din 20 aprilie 2023, Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato (Commune de Ginosa),C‑348/22, EU:C:2023:301, punctul 67 și jurisprudența citată].

30

Prin urmare, trebuie să se recunoască un efect direct articolului 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73, astfel încât instanța de trimitere va trebui să lase neaplicat dreptul național contrar acestei dispoziții în cazul în care acest drept nu ar putea fi interpretat în conformitate cu dispoziția menționată.

31

Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73, citit în lumina articolului 47 primul paragraf din cartă, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia numai operatorul de transport și de sistem al gazelor naturale este calificat drept „parte afectată” de o decizie a autorității naționale de reglementare care stabilește tarifele de racordare la rețeaua respectivă și de utilizare a acesteia, precum și tarifele pentru serviciile furnizate de acest operator și, prin urmare, numai acesta din urmă are calitatea de a introduce o „cale de atac efectivă” împotriva acestei decizii.

32

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:

Articolul 41 alineatul (17) din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE, citit în lumina articolului 47 primul paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

trebuie interpretat în sensul că

se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia numai operatorul de transport și de sistem al gazelor naturale este calificat drept „parte afectată” de o decizie a autorității naționale de reglementare care stabilește tarifele de racordare la rețeaua respectivă și de utilizare a acesteia, precum și tarifele pentru serviciile furnizate de acest operator și, prin urmare, numai acesta din urmă are calitatea de a introduce o „cale de atac efectivă” împotriva acestei decizii.