13/Volumul 050

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

1

---

---

/

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01	Probleme generale, financiare și instituționale
02	Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor
03	Agricultură
04	Pescuit
05	Libera circulație a lucrătorilor și politica socială
06	Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii
07	Politica în domeniul transporturilor
08	Politica în domeniul concurenței
09	Impozitare
10	Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor
11	Relații externe
12	Energie
13	Politica industrială și piața internă
14	Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale
15	Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății
16	Știință, informare și cultură
17	Legislația privind întreprinderile
18	Politica externă și de securitate comună
19	Spațiul de libertate, securitate și justiție
20	Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă. În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)	numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

—	Legislație („L”),

—	Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.

---

13/Volumul 50

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3

---

32005L0055

---

L 275/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DIRECTIVA 2005/55/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 28 septembrie 2005

privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze și de particule poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin comprimare utilizate la vehicule și împotriva emisiilor de gaze poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz sau cu gaz petrolier lichefiat utilizate la vehicule

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 95 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Directiva 88/77/CEE a Consiliului din 3 decembrie 1987 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze și de particule poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin comprimare utilizate la vehicule și împotriva emisiilor de gaze poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz natural sau cu gaz petrolier lichefiat utilizate la vehicule (3) este una dintre directivele separate din cadrul procedurii de omologare specificate în Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (4). Directiva 88/77/CEE s-a modificat semnificativ de mai multe ori pentru a include succesiv limite mai restrictive pentru emisia de poluanți. Deoarece urmează să se opereze noi modificări, directiva menționată trebuie reformată, pentru asigurarea clarității.

(2)

Directiva 91/542/CEE (5) a Consiliului de modificare a Directivei 88/77/CEE, a Directivei 1999/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze și particule poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin comprimare destinate utilizăriila vehicule și împotriva emisiilor de gaze poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz natural sau cu gaz petrolier lichefiat destinate utilizării la vehicule și de modificare a Directivei 88/77/CEE (6) a Consiliului și a Directivei 2001/27/CE (7) a Comisiei de adaptare la progresul tehnologic a Directivei 88/77/CEE a Consiliului au introdus dispoziții care, deși autonome, sunt strâns legate de schema stabilită prin Directiva 88/77/CEE. Aceste dispoziții autonome trebuie integrate în întregime în reformarea Directivei 88/77/CEE, pentru a asigura claritatea și certitudinea juridică.

(3)	Este necesar ca toate statele membre să adopte aceleași cerințe, astfel încât să se permită, în special, punerea în aplicare, pentru fiecare tip de vehicul, a sistemului de omologare CE de tip care face obiectul Directivei 70/156/CEE.

(4)

Programul Comisiei privind calitatea aerului, emisiile generate de transportul rutier, carburanții și tehnologiile de reducere a emisiilor, denumit în continuare „primul program AutoOil”, a demonstrat că sunt necesare reduceri suplimentare ale emisiilor de gaze poluante provenite de la vehiculele grele în vederea atingerii viitoarelor standarde de calitate a aerului.

(5)

Reducerile limitelor de emisie aplicabile începând cu 2000, corespunzătoare reducerii cu 30 % a emisiilor de monoxid de carbon, de hidrocarburi totale, de oxizi de azot și de particule au fost identificate în primul program AutoOil ca fiind măsuri esențiale pentru obținerea calității aerului pe termen mediu. O reducere de 30 % a opacității fumului evacuat trebuie să contribuie, de asemenea, la reducerea particulelor. Reducerile suplimentare ale limitelor de emisie aplicabile din 2005, corespunzând scăderii cu 30 % a monoxidului de carbon, a hidrocarburilor totale și a oxizilor de azot și cu 80 % a particulelor poluante trebuie să aibă o contribuție importantă la îmbunătățirea calității aerului pe termen mediu și lung. Limita suplimentară pentru oxizii de azot aplicabilă din 2008 trebuie să ducă la o reducere cu încă 43 % a limitei de emisie pentru acest tip de poluant.

(6)

Testele de omologare pentru gazele și particulele poluante și pentru opacitatea fumului se aplică pentru a permite o evaluare mai reprezentativă a performanțelor motoarelor în privința emisiilor în condiții de testare, astfel încât acestea să fie cât mai asemănătoare cu cele întâlnite la vehiculele în circulație. Din 2000, motoarele convenționale cu aprindere prin comprimare și acele motoare cu aprindere prin comprimare echipate cu anumite tipuri de dispozitive de control al emisiilor se testează utilizând un test de încercare în regim stabilizat și folosind un nou test de reacție la încărcare pentru opacitatea fumului. Motoarele cu aprindere prin comprimare echipate cu sisteme avansate de control al emisiei au fost testate, suplimentar, cu un nou test de încercare în condiții tranzitorii. Din 2005, toate motoarele cu aprindere prin comprimare trebuie testate prin toate aceste teste de încercare. Motoarele alimentate cu gaze naturale se testează folosind numai noul test de încercare în condiții tranzitorii.

(7)	În toate condițiile de încărcare aleatoriu în interiorul unui interval definit de funcționare, valorile limită nu pot fi depășite decât cu un procentaj corespunzător.

(8)

În stabilirea noilor standarde și proceduri de testare, este necesar să se ia în considerare impactul creșterilor viitoare de trafic asupra calității aerului în interiorul Comunității. Efortul depus de Comisie în acest domeniu a demonstrat că industria constructoare de mașini din Comunitate a făcut pași importanți în perfecționarea tehnologiei ce permite reducerea considerabilă a emisiilor de gaze și particule poluante. Cu toate acestea, este necesar să se facă presiuni în vederea continuării îmbunătățirii limitelor de emisie și a altor condiții tehnice, în interesul protecției mediului și a sănătății publice. În special, rezultatele cercetărilor în curs cu privire la caracteristicile particulelor ultrafine trebuie avute în vedere în luarea oricăror măsuri viitoare.

(9)	Este necesară îmbunătățirea suplimentară a calității carburanților utilizați la propulsarea motoarelor pentru a permite funcționarea eficientă și performantă a sistemelor de control al emisiilor existente.

(10)

Trebuie introduse noi dispoziții privind sistemele de diagnostic la bord (OBD) începând din 2005, în vederea facilitării detectării imediate a deteriorării sau a defectării echipamentelor de control al emisiilor de la motoare. Acestea trebuie să intensifice capacitatea de diagnosticare și de reparare, îmbunătățind semnificativ performanțele durabile în domeniul emisiilor provenite de la vehiculele grele existente. Deoarece, pe plan mondial, tehnologia OBD pentru motoarele diesel pentru vehicule grele se află într-o fază incipientă, aceasta trebuie introdusă în Comunitate în două etape, pentru a permite dezvoltarea sistemului astfel încât OBD să nu dea indicații eronate. Cu scopul de a asista statele membre în asigurarea respectării de către proprietarii și operatorii de vehicule grele a obligației de a repara defecțiunile indicate de sistemul OBD, trebuie înregistrată distanța parcursă sau timpul scurs de la semnalarea defecțiunii către șofer.

(11)

Motoarele cu aprindere prin comprimare sunt în mod inerent durabile și au demonstrat că, în cazul în care beneficiază de lucrări de întreținere adecvate și eficiente, pot reține un nivel înalt al performanțelor în domeniul emisiilor pe parcursul distanțelor semnificative parcurse de vehiculele grele în decursul operațiilor comerciale. Cu toate acestea, standardele viitoare de emisii vor impune introducerea sistemelor de control al emisiilor în aval de motor, de exemplu sisteme de NOx, filtre precum sistemele de NOx, filtrele și sistemele de particule diesel și sistemele care combină ambele metode și, eventual, alte sisteme care urmează a fi definite. Prin urmare, este necesar să se stabilească o cerință legată de durata de viață pe baza căreia să se stabilească procedurile de asigurare a conformității sistemului de control al emisiilor motorului pe întreaga perioadă de referință. La stabilirea unei asemenea cerințe, trebuie să se ia în considerare distanțele considerabile parcurse de vehiculele grele, necesitatea de a încorpora lucrări de întreținere corespunzătoare și periodice și posibilitatea omologării de tip a vehiculelor de categorie N1 în conformitate fie cu prezenta directivă, fie cu Directiva 70/220/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva poluării aerului prin emisiile generate de autovehicule (8).

(12)

Statelor membre trebuie să li se permită să urgenteze, prin intermediul stimulentelor fiscale, apariția pe piață a vehiculelor care satisfac cerințele adoptate la nivel comunitar, cu condiția ca astfel de stimulente să fie în conformitate cu dispozițiile tratatului și să satisfacă anumite condiții destinate să prevină denaturarea pieței interne. Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a include emisiile de poluanți și alte substanțe în baza de calcul pentru taxele de drum aplicate autovehiculelor.

(13)

Având în vedere că unele dintre aceste stimulente fiscale sunt considerate ajutoare de stat în temeiul articolului 87 alineatul (1) din tratat, ele trebuie notificate Comisiei în temeiul articolului 88 alineatul (3) din tratat, în vederea evaluării în conformitate cu criteriile relevante de compatibilitate. Notificarea unor asemenea măsuri în conformitate cu prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligației de notificare în temeiul articolului 88 alineatul (3) din tratat.

(14)

În scopul simplificării și accelerării procedurii, Comisiei trebuie să i se încredințeze sarcina adoptării măsurilor de punere în aplicare a dispozițiilor fundamentale prevăzute de prezenta directivă, precum și a măsurilor de adaptare a anexelor prezentei directive la progresul științific și tehnologic.

(15)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive și a adaptării sale la progresul tehnologic și științific trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor de exercitare a competențelor de executare conferite Comisiei (9).

(16)	Comisia trebuie să monitorizeze necesitatea introducerii limitelor de emisie pentru poluanți care nu sunt reglementate în prezent și care survine drept consecință a utilizării pe scară mai largă a noilor carburanți alternativi și a noilor sisteme de control al emisiilor de evacuare.

(17)	Comisia trebuie să înainteze propunerile pe care le consideră corespunzătoare pentru o nouă etapă în privința valorilor limită de NOx și emisii de particule cât mai curând posibil.

(18)

Având în vedere că obiectivul prezentei directive, și anume realizarea pieței interne prin introducerea de cerințe tehnice comune privind emisiile de gaze și de particule poluante pentru toate tipurile de vehicule, nu se poate îndeplini într-un grad suficient de către statele membre și, prin urmare, din motive de dimensiune a acțiunii, poate să fie îndeplinită mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la articolul menționat anterior, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea respectivului obiectiv.

(19)	Obligația de a transpune prezenta directivă în legislația națională trebuie limitată la acele dispoziții care reprezintă o schimbare substanțială față de directivele anterioare. Obligația de a transpune dispozițiile care nu sunt modificate decurge din directivele anterioare.

(20)	Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligațiilor statelor membre care decurg din termenele limită pentru transpunerea în legislația națională și din aplicarea directivelor prezentate în anexa IX partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiții:

(a)	„vehicul” reprezintă orice vehicul definit la articolul 2 din Directiva 70/156/CEE și propulsat de un motor cu aprindere prin comprimare sau motor cu gaz, cu excepția vehiculelor din categoria M1 având o masă la încărcare maximă admisă mai mică sau egală cu 3,5 tone;

(b)	„motor cu aprindere prin comprimare sau motor cu gaz” reprezintă sursa de propulsie motrice a unui vehicul pentru care se poate acorda omologarea ca unitate tehnică separată, în conformitate cu definiția de la articolul 2 din Directiva 70/156/CEE;

(c)	„vehicul îmbunătățit pentru protecția mediului înconjurător (EEV)” reprezintă un vehicul propulsat de un motor care respectă valorile limită opționale de la rândul C din tabelele de la punctul 6.2.1 al anexei I.

Articolul 2

Obligațiile statelor membre

(1)   Pentru tipurile de motoare cu aprindere prin comprimare sau cu gaz și pentru tipurile de vehicule propulsate de motoare cu aprindere prin comprimare sau de motoare cu gaz, în cazul în care nu se îndeplinesc cerințele din anexele I-VIII și în special în cazurile în care emisiile de gaze și particule poluante și opacitatea fumului de la motor nu respectă valorile limită stabilite la rândul A din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I, statele membre:

(a)	refuză acordarea omologării CE de tip în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE și

(b)	refuză omologarea națională.

(2)   Cu excepția cazului vehiculelor și motoarelor destinate exportului către țări terțe sau înlocuirii motoarelor vehiculelor în circulație, în cazul în care cerințele specificate la anexele I-VIII nu sunt îndeplinite și în special în cazul în care emisiile de gaze și particule poluante și opacitatea fumului de la motor nu respectă valorile limită specificate la rândul A din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I, statele membre:

(a)	consideră certificatele de conformitate care însoțesc noile vehicule sau noile motoare în conformitate cu Directiva 70/156/CEE ca având valabilitatea expirată în sensul articolului 7 alineatul (1) din respectiva directivă și

(b)	interzic înmatricularea, vânzarea, introducerea în circulație sau utilizarea de noi vehicule propulsate de un motor cu aprindere prin comprimare sau de un motor cu gaz și vânzarea sau utilizarea de noi motoare cu aprindere prin comprimare sau cu gaz.

(3)   Fără a aduce atingere alineatelor (1) și (2), cu aplicare de la 1 octombrie 2003 și cu excepția cazurilor vehiculelor și motoarelor destinate exportului către țări terțe sau înlocuirii motoarelor la vehiculele în circulație, în cazul tipurilor de motoare cu gaz și a tipurilor de vehicule propulsate de motoare cu gaz care nu respectă cerințele din anexele I-VIII, statele membre:

(a)	consideră certificatele de conformitate care însoțesc vehiculele sau motoarele noi în temeiul Directivei 70/156/CEE ca având valabilitatea expirată în sensul articolului 7 alineatul (1) din directiva menționată anterior și

(b)	interzic înmatricularea, vânzarea, introducerea în circulație sau utilizarea de vehicule noi și vânzarea sau utilizarea de motoare noi.

(4)   În cazul în care cerințele specificate la anexele I-VIII și la articolele 3 și 4 sunt satisfăcute, în special în cazul în care emisiile de gaze și particule poluante și opacitatea fumului produs de motor se încadrează în valorile limită specificate la rândul B1 sau B2 sau în valorile limită opționale specificate la rândul C din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I, nici unui stat membru nu îi este permis ca, din motive legate de gazele și particulele poluante sau de opacitatea emisiilor de fum ale motoarelor:

(a)	să refuze acordarea omologării CE de tip în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE sau să acorde omologarea națională pentru un tip de vehicul propulsat de un motor cu aprindere prin comprimare sau cu gaz;

(b)	să interzică înmatricularea, vânzarea, introducerea în circulație sau utilizarea unui vehicul nou propulsat de un motor cu aprindere prin comprimare sau cu gaz;

(c)	să refuze acordarea omologării CE de tip pentru un anume tip de motor cu aprindere prin comprimare sau cu gaz;

(d)	să interzică vânzarea sau utilizarea unui motor nou cu aprindere prin comprimare sau cu gaz.

(5)   De la 1 octombrie 2005, pentru tipurile de motoare cu aprindere prin comprimare sau cu gaz și pentru tipurile de vehicule propulsate de motoare cu aprindere prin comprimare sau cu gaz care nu respectă cerințele stabilite la anexele I-VIII și la articolele 3 și 4 și în special în cazurile în care emisiile de gaze și particule poluante și opacitatea fumului nu se încadrează în valorile limită stabilite la rândul B1 din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I, statele membre:

(a)	refuză să acorde omologarea CE de tip în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE și

(b)	refuză omologarea națională.

(6)   De la 1 octombrie 2006 și cu excepția cazului vehiculelor și motoarelor destinate exportului către țări terțe sau înlocuirii motoarelor pentru vehiculele în circulație, în cazul în care cerințele stabilite la anexele I-VIII și la articolele 3 și 4 nu sunt îndeplinite și în special în cazul în care emisiile de gaze și particule poluante și opacitatea fumului produs de motor nu se încadrează în valorile limită de la rândul B1 din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I, statele membre:

(a)	consideră certificatele de conformitate care însoțesc vehiculele sau motoarele noi în temeiul Directivei 70/156/CEE ca având valabilitatea expirată în sensul articolului 7 alineatul (1) din directiva menționată anterior;

(b)	interzic înmatricularea, vânzarea, introducerea în circulație sau utilizarea de vehicule noi propulsate de motoare cu aprindere prin comprimare sau cu gaz și vânzarea sau utilizarea de motoare noi cu aprindere cu comprimare sau cu gaz.

(7)   De la 1 octombrie 2008, pentru tipurile de motoare cu aprindere prin comprimare sau cu gaz și tipurile de vehicule propulsate de motoare cu aprindere prin comprimare sau cu gaz care nu respectă cerințele specificate la anexele I-VIII și la articolele 3 și 4 și în special în cazurile în care emisiile de gaze și particule poluante și opacitatea fumului produs de motor nu respectă valorile limită de la rândul B2 din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I, statele membre:

(a)	refuză să acorde omologarea CE de tip în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE și

(b)	refuză omologarea națională.

(8)   De la 1 octombrie 2009, cu excepția cazului vehiculelor și motoarelor destinate exportului către țări terțe sau înlocuirii motoarelor pentru vehiculele în circulație, în cazul în care cerințele de la anexele I-VIII și de la articolele 3 și 4 nu sunt îndeplinite și în special în cazul în care emisiile de gaze și particule poluante și opacitatea fumului produs de motor nu respectă valorile limită stabilite la rândul B2 din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I, statele membre:

(a)	consideră certificatele de conformitate care însoțesc vehiculele sau motoarele noi în temeiul Directivei 70/156/CEE ca având valabilitatea expirată în sensul articolului 7 alineatul (1) din directiva menționată anterior și

(b)	interzic înmatricularea, vânzarea, introducerea în circulație sau utilizarea vehiculelor noi propulsate de motoare cu aprindere prin comprimare sau cu gaz și vânzarea sau utilizarea de motoare noi cu aprindere prin comprimare sau cu gaz.

(9)   În conformitate cu alineatul (4), un motor care satisface cerințele de la anexele I-VIII și, în special, respectă valorile limită stabilite la rândul C din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I este considerat ca fiind conform cu cerințele stabilite la alineatele (1), (2) și (3).

În conformitate cu alineatul (4), un motor care satisface cerințele stabilite la anexele I-VIII și la articolele 3 și 4 și, în special, respectă valorile limită stabilite la rândul C din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I este considerat ca fiind conform cu cerințele stabilite la alineatele (1)-(3) și (5)-(8).

(10)   În cazul motoarelor cu aprindere prin comprimare sau cu gaz care trebuie să respecte valorile limită stabilite la punctul 6.2.1 din anexa I în cadrul sistemului de omologare, se aplică următoarele dispoziții:

în toate condițiile de încărcare selectate aleatoriu, aparținând unei plaje de control definite și cu excepția unor condiții specificate de funcționare a motorului care nu fac obiectul unei asemenea dispoziții, emisiile eșantionate într-o perioadă de timp chiar și de 30 de secunde nu trebuie să depășească cu mai mult de 100 % valorile limită stabilite la rândurile B2 și C din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I. Plaja de control la care se aplică procentajul care nu trebuie depășit, condițiile de funcționare ale motorului care se exclud, precum și alte condiții necesare se definesc în conformitate cu procedura menționată la articolul 7 alineatul (1).

Articolul 3

Durabilitatea sistemelor de control al emisiilor

(1)   De la 1 octombrie 2005, în cazul noilor omologări, și de la 1 octombrie 2006, pentru toate omologările de tip, constructorul trebuie să demonstreze că motorul cu aprindere prin comprimare sau cu gaz omologat prin referire la valorile limită stabilite la rândurile B1, B2 sau C din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I respectă aceste valori limită pentru durata de utilizare de:

(a)	100 000 km sau cinci ani, oricare survine prima, în cazul motoarelor destinate montării pe vehicule de categoria N1 și M2;

(b)	200 000 km sau șase ani, oricare survine prima, în cazul motoarelor destinate montării pe vehicule de categoria N2 și N3 având o masă maxim admisă de cel mult 16 tone și M3 clasa I, clasa II, clasa A și clasa B având o masă maxim admisă de cel mult 7,5 tone;

(c)	500 000 km sau șapte ani, oricare survine prima, în cazul motoarelor destinate montării pe vehicule de categoria N3 având o masă maxim admisă de peste 16 tone și M3, clasa III și clasa B, având o masă maxim admisă de peste 7,5 tone.

De la 1 octombrie 2005, pentru noile tipuri, și de la 1 octombrie 2006 pentru toate tipurile, în cazul omologărilor acordate vehiculelor, este necesară, de asemenea, confirmarea funcționării corecte a dispozitivelor de control al emisiilor în timpul duratei de utilizare normală a vehiculului în condiții normale de utilizare (controlul de conformitate al vehiculelor în circulație întreținute și utilizate în mod corespunzător).

(2)   Măsurile de punere în aplicare a alineatului (1) trebuie adoptate până la 28 decembrie 2005.

Articolul 4

Sisteme de diagnostic la bord

(1)   De la 1 octombrie 2005, pentru noile omologări de vehicule, și de la 1 octombrie 2006, pentru toate omologările, un motor cu aprindere prin comprimare omologat prin referire la valorile limită de emisie stabilite la rândul B1 sau rândul C din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I sau un vehicul propulsat de un asemenea motor trebuie echipat cu un sistem de diagnostic la bord (OBD) care semnalează șoferului prezența unei defecțiuni în cazul în care se depășesc limitele de prag ale OBD stabilite la rândul B1 sau la rândul C al tabelului de la alineatul (3).

În cazul sistemelor de evacuare cu posttratare, sistemul OBD poate monitoriza apariția unor defecțiuni funcționale majore la oricare din următoarele dispozitive:

(a)	catalizator, în cazul în care acesta este montat ca unitate separată, fie că face parte sau nu dintr-un sistem de NOx sau filtru de particule diesel;

(b)	sistem deNOx, în cazul în care este montat un astfel de dispozitiv de NOx acolo unde acesta există;

(c)	filtru de particule diesel, în cazul în care este montat un astfel de dispozitiv;

(d)	sistem combinat deNOx-filtru de particule diesel.

(2)   Începând de la 1 octombrie 2008, pentru noile omologări, și de la 1 octombrie 2009, pentru toate omologările, un motor cu aprindere prin comprimare sau cu gaz omologat prin referire la valorile limită stabilite la rândul B2 sau la rândul C din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I sau un vehicul propulsat de un asemenea motor trebuie să fie dotat cu un sistem OBD care semnalează șoferului prezența unei defecțiuni în cazul în care se depășesc limitele de prag OBD stabilite la rândul B2 sau la rândul C din tabelul de la alineatul (3).

Sistemul OBD include, de asemenea, o interfață între unitatea de control electronic al motorului (EECU) și orice alte sisteme electrice sau electronice ale vehiculului care furnizează semnale sau recepționează semnale de la EECU și care afectează corecta funcționare a sistemului de control al emisiilor, precum interfața dintre EECU și unitatea de control electronic al transmisiei.

(3)   Limitele prag ale OBD sunt următoarele:

Rând	Motoare cu aprindere prin comprimare
	Masa de oxizi de azot (NOx) g/kWh	Masa de particule (PT) g/kWh
B1 (2005)	7,0	0,1
B2 (2008)	7,0	0,1
C (EEV)	7,0	0,1

(4)   Trebuie să se ofere acces complet și uniform la informațiile OBD cu scopul testării, diagnosticării, efectuării de lucrări de service și reparații în conformitate cu dispozițiile Directivei 70/220/CEE și cu dispozițiile privind piesele de schimb care trebuie să asigure compatibilitatea cu sistemele OBD.

(5)   Măsurile necesare punerii în aplicare a alineatelor (1), (2) și (3) se adoptă până la 28 decembrie 2005.

Articolul 5

Sistemele de control al emisiilor utilizând reactivi consumabili

La definirea măsurilor necesare punerii în aplicare a articolului 4, în conformitate cu dispozițiile articolului 7 alineatul (1), Comisia include, după caz, măsuri tehnice necesare minimizării riscului de utilizare, la sistemele de control, a unor reactivi consumabili menținuți în mod inadecvat în utilizare. Suplimentar și după caz, se includ măsuri destinate să asigure minimizarea emisiilor de amoniac ca urmare a utilizării agenților reactivi.

Articolul 6

Stimulente fiscale

(1)   Statele membre pot prevedea stimulente fiscale numai în privința vehiculelor care respectă prezenta directivă. Astfel de stimulente sunt conforme cu dispozițiile tratatului, precum și cu alineatul (2) sau cu alineatul (3) din prezentul articol.

(2)   Stimulentele se aplică tuturor vehiculelor noi oferite spre vânzare pe piața unui stat membru, care respectă în avans valorile limită stabilite la rândurile B1 sau B2 din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I.

Acestea își încetează valabilitatea începând de la punerea în aplicare obligatorie a valorilor limită stabilite la rândul B1, în conformitate cu articolul 1 alineatul (6) sau de la intrarea în aplicare obligatorie a valorilor limită de la rândul B2, în conformitate cu articolul 2 alineatul (8).

(3)   Stimulentele se aplică tuturor vehiculelor noi oferite spre vânzare pe piața unui stat membru și care respectă valorile limită opționale stabilite la rândul C din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I.

(4)   Suplimentar față de condițiile menționate la alineatul (1), pentru fiecare tip de vehicul, stimulentele nu depășesc costurile suplimentare legate de soluțiile tehnice introduse pentru a asigura respectarea valorilor limită stabilite la rândul C din tabelele de la punctul 6.2.1 din anexa I și de instalarea acestora pe vehicul.

(5)   Statele membre informează Comisia cu suficient timp înainte cu privire la planurile de instituire sau de modificare a stimulentelor fiscale menționate la prezentul articol, astfel încât aceasta să poată înainta observații.

Articolul 7

Măsuri de punere în aplicare și modificări

(1)   Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (10) și a articolelor 3 și 4 din prezenta directivă sunt adoptate de către Comisie, asistată de comitetul instituit prin articolul 13 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE, în conformitate cu procedura menționată la articolul 13 alineatul (3) din respectiva directivă.

(2)   Modificările aduse prezentei directive care sunt necesare pentru adaptarea acesteia la progresul tehnic și științific se adoptă de către Comisie, asistată de comitetul instituit la articolul 13 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE, în conformitate cu procedura menționată la articolul 13 alineatul (3) din respectiva directivă.

Articolul 8

Revizuire și rapoarte

(1)   Comisia analizează necesitatea de a introduce noi limite de emisie aplicabile vehiculelor grele și motoarelor în privința poluanților care nu sunt în prezent reglementați. Analiza se bazează pe introducerea tot mai largă pe piață a noilor carburanți alternativi și pe introducerea de noi sisteme de control al emisiilor de evacuare compatibile cu aditivii, cu scopul de a se respecta viitoarele standarde prevăzute de prezenta directivă. După caz, Comisia înaintează o propunere Parlamentului European și Consiliului.

(2)   Comisia trebuie să înainteze Parlamentului European și Consiliului propuneri legislative cu privire la limite suplimentare pentru emisiile de NOx și de particule poluante pentru vehiculele grele.

După caz, Comisia investighează necesitatea stabilirii de limite suplimentare pentru nivelurile și dimensiunile particulelor, iar, în cazul în care acest lucru este necesar, include aceste aspecte în propunerile sale.

(3)   Comisia raportează Parlamentului European și Consiliului cu privire la evoluția negocierilor în vederea unui ciclu de teste armonizat la nivel mondial (WHDC).

(4)   Comisia înaintează un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la cerințele legate de funcționarea unui sistem de măsurare la bord (OBM). Pe baza raportului, Comisia, după caz, transmite o propunere pentru măsuri care să includă specificațiile tehnice și anexele corespunzătoare cu scopul de a stabili dispoziții pentru omologarea sistemelor OBM care asigură cel puțin echivalente de monitorizare a sistemelor OBM și compatibile cu acestea.

Articolul 9

Transpunere

(1)   Statele membre adoptă și publică, înainte de 9 noiembrie 2006, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. În cazul în care adoptarea măsurilor de punere în aplicare menționate la articolul 7 depășește data de 28 decembrie 2005, statele membre respectă această obligație până la data de transpunere specificată în directiva conținând respectivele măsuri de punere în aplicare. Acestea transmit mai departe Comisiei textele actelor respective și un tabel de corespondență între respectivele acte și prezenta directivă.

Statele membre pun în aplicare actele respective de la 9 noiembrie 2006 sau, în cazul în care adoptarea măsurilor de punere în aplicare menționate la articolul 7 depășește data de 28 decembrie 2005, de la data transpunerii specificată în directiva conținând respectivele măsuri de punere în aplicare.

În momentul adoptării respectivelor acte de către statele membre, acestea vor face referire la prezenta directivă sau vor fi însoțite de o astfel de referință în momentul publicării lor oficiale. Acestea includ, de asemenea, o declarație în conformitate cu care trimiterile din actele cu putere de lege sau actele administrative existente la directivele abrogate prin prezenta directivă se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri și modalitatea de formulare a declarației.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 10

Abrogare

Directivele enumerate la anexa IX partea A se abrogă de la 9 noiembrie 2006 fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre cu privire la termenele acordate pentru transpunerea în legislația națională și punerea în aplicare a directivelor stabilite la anexa IX partea B.

Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență de la anexa X.

Articolul 11

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 12

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  JO C 108, 30.4.2004, p. 32.

(2)  Avizul Parlamentului European din 9 martie 2004 (JO C 102 E, 28.4.2004, p. 272) și Decizia Consiliului din 19 septembrie 2005.

(3)  JO L 36, 9.2.1988, p. 33, directivă astfel cum a fost modificată prin Actul de aderare din 2003.

(4)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/49/CE a Comisiei (JO L 194, 26.7.2005, p. 12).

(5)  JO L 295, 25.10.1991, p. 1.

(6)  JO L 44, 16.2.2000, p. 1.

(7)  JO L 107, 18.4.2001, p. 10.

(8)  JO L 76, 6.4.1970, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/76/CE a Comisiei (JO L 206, 15.8.2003, p. 29).

(9)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

---

ANEXA I

SFERĂ DE APLICARE, DEFINIȚII ȘI ABREVIERI, CEREREA PENTRU OMOLOGAREA CE DE TIP, SPECIFICAȚII ȘI TESTE ȘI CONFORMITATEA DE PRODUCȚIE

1.   SFERĂ DE APLICARE

Prezenta directivă se aplică gazelor și particulelor poluante provenite de la toate autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare și gazelor poluante provenite de la toate autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie alimentat cu gaz natural sau GPL, precum și motoarelor cu aprindere prin comprimare și prin scânteie în conformitate cu dispozițiile articolului 1, cu excepția vehiculelor din categoria N1, N2 și M2, pentru care omologarea de tip a fost acordată în temeiul Directivei 70/220/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva poluării atmosferice prin emisiile provenite de la autovehicule (1).

2.   DEFINIȚII ȘI ABREVIERI

În sensul prezentei directive:

2.1.   „ciclu de încercare” reprezintă o secvență de puncte de încercare cu turație și cuplu stabilite, care trebuie parcurse de motor în modul stabilizat (test ESC) sau în condiții de funcționare tranzitorii (test ETC, ELR);

2.2.   „omologarea motorului (familiei de motoare”) reprezintă omologarea unui tip de motor (familie de motoare) în ceea ce privește nivelul emisiilor de gaze și particule poluante;

2.3.   „motor diesel” reprezintă un motor care funcționează pe baza principiului de aprindere prin comprimare;

2.4.   „motor cu gaz” reprezintă un motor care este alimentat cu gaz natural (GN) sau cu gaz petrolier lichefiat (GPL);

2.5.   „tip de motor” reprezintă o categorie de motoare care nu diferă în ceea ce privește caracteristicile esențiale specificate în anexa II la prezenta directivă;

2.6.   „familie de motoare” reprezintă o grupare a motoarelor efectuată de constructor, care, prin schema lor, astfel cum este definit în anexa II apendicele 2 la prezenta directivă, trebuie să aibă caracteristici similare de emisie; toate motoarele din aceeași familie trebuie să respecte valorile limitelor de emisie aplicabile;

2.7.   „motor prototip” reprezintă un motor selectat dintr-o familie de motoare astfel încât caracteristicile sale de emisie să fie reprezentative pentru respectiva familie de motoare;

2.8.   „gaze poluante” reprezintă monoxidul de carbon, hidrocarburile (presupunând un raport de CH1,85 pentru diesel, CH2,525 pentru GPL și CH2,93 pentru gazul natural (NMHC) și o moleculă presupusă de CH3O0,5 pentru motoarele diesel alimentate cu etanol), metan (presupunând un raport de CH4 pentru gazul natural) și oxizi de azot, ultimii fiind exprimați în echivalenți de dioxid de azot (NO2);

2.9.   „particule poluante” reprezintă orice material colectat într-un mediu de filtrare specificat, după diluția gazului de evacuare cu aer filtrat curat, astfel încât temperatura să nu depășească 325 K (52 °C);

2.10.   „fum” reprezintă particulele suspendate în fluxul de evacuare al unui motor diesel, care absorb, reflectă sau refractă lumina;

2.11.   „putere netă” reprezintă puterea în kW CE obținută pe bancul de probe la capătul arborelui cotit sau al echivalentului acestuia, măsurată în conformitate cu metoda CE de măsurare a puterii așa cum este stabilită în Directiva 80/1269/CEE a Consiliului din 16 decembrie 1980 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la puterea motoarelor autovehiculelor (2);

2.12.   „putere maximă declarată (Pmax)” reprezintă puterea maximă în kW CE (puterea netă) declarată de constructor în cererea pentru omologarea de tip;

2.13.   „procentul de încărcare” reprezintă proporția din cuplul maxim posibil la o anumită turație a motorului;

2.14.   „test ESC” reprezintă un test de încercare compus din 13 moduri stabilizate care se aplică în conformitate cu punctul 6.2 din prezenta anexă;

2.15.   „test ELR” reprezintă un test de încercare compus dintr-o secvență de etape de încărcare la turații constante ale motorului care se aplică în conformitate cu punctul 6.2 din prezenta anexă;

2.16.   „test ETC” reprezintă un test de încercare compus din 1 800 moduri de tranziție la fiecare secundă care se aplică în conformitate cu punctul 6.2 din prezenta anexă;

2.17.   „gama turațiilor de funcționare a motorului” reprezintă gama turațiilor cel mai des folosite pe parcursul funcționării normale a motorului, care se situează între valorile inferioare și cele superioare, după cum se stipulează în anexa III la prezenta directivă;

2.18.   „turație scăzută (nlo)” reprezintă cea mai scăzută turație la 50 % din puterea maximă declarată;

2.19.   „turație ridicată (nhi)” reprezintă turația cea mai ridicată la 70 % din puterea maximă declarată;

2.20.   „turație A, B și C” reprezintă turațiile de încercare din gama turațiilor de funcționare a motorului care trebuie folosite pentru testul ESC și cel ELR, după cum se stipulează în anexa III apendicele 1 la prezenta directivă;

2.21.   „zonă de control” reprezintă zona dintre turațiile A și C și dintre 20 % și 100 % procent de încărcare;

2.22.   „turație de referință (nref)” reprezintă valoarea turației ca procent 100 % care trebuie folosită pentru denormalizarea valorilor turației relative ale testului ETC, după cum se stipulează în anexa III apendicele 2 la prezenta directivă;

2.23.   „opacimetru” reprezintă un instrument destinat măsurării opacității particulelor de fum pe baza principiului extincției luminii;

2.24.   „gama de gaz natural” reprezintă una dintre gamele H sau L astfel cum sunt definite în Standardul European EN 437, din noiembrie 1993;

2.25.   „autoadaptabilitate” reprezintă orice dispozitiv al motorului care permite menținerea constantă a raportului aer/carburant;

2.26.   „recalibrare” reprezintă reglajul fin al unui motor cu gaz natural în vederea obținerii aceleiași performanțe (putere, consum de carburant) într-o gamă diferită de gaz natural;

2.27.   „indice Wobbe (Wl inferior; Wu superior”) reprezintă raportul dintre valoarea calorifică a unui gaz pe unitate de volum și rădăcina pătrată a densității sale relative în aceleași condiții de referință;

2.28.   „factor de adaptare λ (Sλ)” reprezintă o expresie care descrie flexibilitatea necesară a sistemului de gestionare a motorului cu privire la o schimbare a raportului λ de exces de aer în cazul în care motorul este alimentat cu o compoziție gazoasă diferită de metanul pur (a se vedea anexa VII pentru calcularea Sλ);

„dispozitiv de invalidare” reprezintă un instrument care măsoară, detectează sau răspunde la variabile operative (de exemplu, viteza vehiculului, turația motorului, treapta de viteză, temperatura, presiunea de admisie sau orice alt parametru) în scopul activării, modulării, întârzierii sau dezactivării oricărei componente sau funcții a sistemului de control al emisiilor astfel încât eficiența sistemului de control al emisiilor să fie redusă în condiții întâlnite pe parcursul utilizării normale a vehiculului, cu excepția cazului în care utilizarea unui astfel de dispozitiv nu este inclusă în mod evident în procedurile de încercare aplicate pentru certificarea emisiilor.

Figura 1

Definiții specifice ale ciclurilor de încercare

2.30.   „dispozitiv de control suplimentar” reprezintă un sistem, funcție sau strategie de control instalată pe un motor sau pe un vehicul, utilizată în scopul protejării motorului și/sau a echipamentului auxiliar împotriva condițiilor de funcționare care ar putea duce la deteriorare sau la o defecțiune sau este utilizată pentru a înlesni pornirea motorului. Un dispozitiv de control suplimentar poate reprezenta și o strategie sau o măsură despre care s-a demonstrat în mod satisfăcător că nu este un dispozitiv de invalidare;

2.31.   „strategie irațională de control al emisiilor” reprezintă o strategie sau o măsură care, atunci când vehiculul este utilizat în condiții normale, reduce eficiența sistemului de control al emisiilor la un nivel inferior celui așteptat în cazul procedurilor aplicabile de încercare privind emisiile.

2.32.   Simboluri și abrevieri

2.32.1.   Simboluri pentru parametrii de testare

Simbol	Unitate	Termen
Ap	m2	Aria secțiunii transversale a sondei izocinetice de eșantionare
AT	m2	Aria secțiuni transversale a țevii de evacuare
CEE	—	Sensibilitate la etan
CEM	—	Sensibilitate la metan
C1	—	Hidrocarbură echivalentă cu Carbon 1
conc	ppm/vol %	Indice de concentrație
D0	m3/s	Coordonată pentru funcția de calibrare a pompei volumetrice
DF	—	Factor de diluție
D	—	Constantă a funcției Bessel
E	—	Constantă a funcției Bessel
EZ	g/kWh	Emisii interpolate de NOx la punctul de control
fa	—	Factor atmosferic de laborator
fc	s-1	Frecvență de întrerupere a filtrului Bessel
FFH	—	Factor specific de carburant, utilizat pentru calculul concentrației umede plecând de la concentrația uscată
Fs	—	Factor stoichiometric
GAIRW	kg/h	Debitul masei de aer de admisie în stare umedă
GAIRD	kg/h	Debitul masei de aer de admisie în stare uscată
GDILW	kg/h	Debitul masei de aer de diluție în stare umedă
GEDFW	kg/h	Debitul echivalent al masei de gaz de evacuare diluat în stare umedă
GEXHW	kg/h	Debitul masei de gaz de evacuare în stare umedă
GFUEL	kg/h	Debitul masei de carburant
GTOTW	kg/h	Debitul masei de gaz de evacuare diluat în stare umedă
H	MJ/m3	Putere calorifică
HREF	g/kg	Valoarea de referință a umidității absolute (10,71 g/kg)
Ha	g/kg	Umiditatea absolută a aerului de admisie
Hd	g/kg	Umiditatea absolută a aerului de diluție
HTCRAT	mol/mol	Raport hidrogen/carbon
i	—	Indice al unui regim individual
K	—	Constantă Bessel
k	m-1	Coeficientul de absorbție a luminii
KH, D	—	Factor de corecție a umidității NOx pentru motoare diesel
KH,G	—	Factor de corecție a umidității NOx pentru motoare cu gaz
Kv		Funcție de calibrare CFV
KW,a	—	Factor de corecție de la uscat la umed pentru aerul de admisie
KW,d	—	Factor de corecție de la uscat la umed pentru aerul de diluție
KW,e	—	Factor de corecție de la uscat la umed pentru gazul de evacuare diluat
KW,r	—	Factor de corecție de la uscat la umed pentru gazul de evacuare brut
L	%	Procentaj din cuplu raportat la cuplul maxim pentru motorul de încercare
La	m	Lungime efectivă a undei optice
m		Panta funcției de calibrare a pompei volumetrice
masă	g/h sau g	Indice pentru debitul masic al emisiilor
MDIL	kg	Masa eșantionului de aer de diluție trecut prin filtrele de eșantionare a particulelor
Md	mg	Masa de eșantionare a particulelor din aerul de diluție colectat
Mf	mg	Masa de eșantionare a particulelor colectate
Mip	mg	Masa de eșantionare a particulelor colectate în filtrul primar
Mib	mg	Masa de eșantionare a particulelor colectate în filtrul secundar
MSAM	kg	Masa de eșantionare a gazului de evacuare diluat trecut prin filtrele de eșantionare a particulelor
MSEC	kg	Masa aerului de diluție secundar
MTOTW	kg	Masa CVS totală din ciclul în stare umedă
MTOTWi	kg	Masa CVS instantanee în stare umedă
N	%	Opacitate
Np	—	Numărul total de rotații ale pompei volumetrice pe parcursul ciclului
Npi	—	Rotațiile pompei volumetrice într-un interval de timp stabilit
n	min-1	Turația motorului
np	s-1	Viteza pompei volumetrice
nhi	min-1	Turația superioară a motorului
nlo	min-1	Turația inferioară a motorului
nref	min-1	Turația de referință a motorului pentru testul ETC
Pa	kPa	Presiunea vaporilor de saturație ai aerului de admisia în motor
PA	kPa	Presiunea absolută
PB	kPa	Presiunea atmosferică totală
Pd	kPa	Presiunea vaporilor de saturație ai aerului de diluție
Ps	kPa	Presiunea atmosferică în stare uscată
Pl	kPa	Scăderea presiunii la orificiul de admisie a aerului în pompă
P(a)	kW	Puterea absorbită de dispozitivele auxiliare care trebuie montate pentru testare
P(b)	kW	Puterea absorbită de dispozitivele auxiliare care trebuie demontate pentru testare
P(n)	kW	Puterea netă necorectată
P(m)	kW	Puterea măsurată pe standul de încercare
Ω	—	Constantă Bessel
Qs	m3/s	Debitul volumetric al CVS
q	—	Raport de diluție
r	—	Raportul secțiunilor transversale ale sondei izocinetice și ale țevii de evacuare
Ra	%	Umiditatea relativă a aerului de admisie
Rd	%	Umiditatea relativă a aerului de diluție
Rf	—	Factor de reacție FID
ρ	kg/m3	Densitate
S	kW	Reglarea dinamometrului
Si	m-1	Valoarea instantanee a fumului
Sλ		Factor de adaptare λ
T	K	Temperatura absolută
Ta	K	Temperatura absolută a aerului de admisie
t	s	Timpul de măsurare
te	s	Timpul de reacție electric
tF	s	Timpul de reacție al filtrului pentru funcția Bessel
tp	s	Timpul de reacție fizic
Δt	s	Intervalul de timp dintre date succesive ale fumului (= 1/rata de eșantionare)
Δti	s	Intervalul de timp pentru debitul CFV instantaneu
τ	%	Factor de transmisie a fumului
V0	m3/rev	Debitul volumetric al pompei volumetrice în condiții reale
W	—	Indice Wobbe
Wact	kWh	Ciclul real pentru ETC
Wref	kWh	Ciclul de referință pentru ETC
WF	—	Factor de ponderare
WFE	—	Factor de ponderare efectiv
X0	m3/rev	Funcția de calibrare a debitului volumetric al pompei volumetrice
Yi	m-1	Valoarea Bessel medie a fumului la 1 s

2.32.2.   Simboluri ale componentelor chimice

CH4	Metan
C2H6	Etan
C2H5OH	Etanol
C3H8	Propan
CO	Monoxid de carbon
DOP	Dioctilftalat
CO2	Dioxid de carbon
HC	Hidrocarburi
NMHC	Hidrocarburi nemetanice
NOx	Oxizi de azot
NO	Oxid azotos
NO2	Dioxid de azot
PT	Particule

2.32.3.   Abrevieri

CFV	Difuzor de aer pentru debit critic
CLD	Detector cu chemiluminiscență
ELR	Test european de încărcare dinamică
ESC	Test european în mod stabilizat
ETC	Test european în ciclu tranzitoriu
FID	Detector cu ionizare în flacără
GC	Cromatograf cu gaz
HCLD	Detector cu chemiluminiscență încălzit
HFID	Detector cu ionizare în flacără încălzit
LPG	Gaz petrolier lichefiat
NDIR	Analizor nedispersiv cu infraroșu
NG	Gaz natural
NMC	Separator nemetanic

3.   CEREREA PENTRU OMOLOGAREA CE DE TIP

3.1.   Cererea pentru omologarea CE de tip pentru un tip de motor sau familie de motoare ca unitate tehnică separată

3.1.1.   Cererea pentru omologarea unui tip de motor sau a unei familii de motoare în ceea ce privește nivelul emisiilor de gaze și particule poluante pentru motoarele diesel și în ceea ce privește nivelul emisiilor de gaze poluante pentru motoare cu gaz se depune de către constructor sau de către reprezentantul său autorizat.

3.1.2.   Cererea trebuie să fie însoțită de documentele menționate în continuare în trei copii și de următoarele date:

3.1.2.1.   O descriere a tipului de motor sau a familiei de motoare, după caz, conținând datele menționate în anexa II la prezenta directivă care corespund cu cerințele articolelor 3 și 4 din Directiva 70/156/CEE din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre în ceea ce privește omologarea autovehiculelor și a remorcilor acestora (3).

3.1.3.   Un motor care corespunde caracteristicilor „tipului de motor” sau ale „motorului prototip” descrise în anexa II este trimis serviciului tehnic responsabil cu desfășurarea testelor de omologare definite la punctul 6.

3.2.   Cererea pentru omologarea CE de tip pentru un tip de vehicul în ceea ce privește motorul acestuia

3.2.1.   Cererea pentru omologarea unui vehicul în ceea ce privește emisiile de gaze și particule poluante generate de motorul diesel al acestuia sau de familia de motoare și în ceea ce privește nivelul emisiilor de gaze poluante generate de motorul cu gaz sau de familia de motoare se depune de către constructor sau de către reprezentatul său autorizat.

3.2.2.   Cererea trebuie să fie însoțită de documentele menționate în continuare în trei copii și de următoarele date:

3.2.2.1.   O descriere a tipului de vehicul, a componentelor vehiculului legate de motor și a tipului de motor sau a familiei de motoare, după caz, conținând datele menționate în anexa II, împreună cu documentația solicitată prin aplicarea articolului 3 din Directiva 70/156/CEE.

3.3.   Cererea pentru omologarea CE de tip pentru un tip de vehicul cu motor omologat

3.3.1.   Cererea de omologare a vehiculului în ceea ce privește emisiile de gaze și particule poluante generate de motorul diesel omologat sau de familia de motoare și în ceea ce privește nivelul emisiilor de gaze poluante generate de motorul cu gaz omologat sau de familia de motoare se depune de constructor sau de reprezentantul autorizat al acestuia.

3.3.2.   Cererea trebuie să fie însoțită de documentele menționate în continuare în trei copii și de următoarele date:

3.3.2.1.   O descriere a tipului de vehicul sau a componentelor vehiculului legate de motor conținând datele menționate în anexa II, după caz, și o copie a certificatului de omologare CE de tip (anexa VI) pentru motor sau familia de motoare, după caz, ca unitate tehnică separată care este instalată pe tipul de vehicul, împreună cu documentația necesară în temeiul articolului 3 din Directiva 70/156/CEE.

4.   OMOLOGAREA CE DE TIP

4.1.   Acordarea unei omologări CE de tip pentru carburanți universali

Omologarea universală CE de tip se acordă pe baza următoarelor cerințe:

4.1.1.   În cazul motorinei, motorul prototip îndeplinește cerințele prezentei directive cu privire la carburantul de referință specificat în anexa IV.

4.1.2.   În cazul gazului natural, motorul prototip trebuie să-și demonstreze capacitatea de adaptare la orice compoziție a carburantului care poate să apară pe piață. În cazul gazului natural, există în general două tipuri de carburant, unul cu valoare calorifică ridicată (gaz H) și celălalt cu valoare calorifică scăzută (gaz L), ambele game având o răspândire semnificativă; acestea diferă în mod semnificativ în ceea ce privește conținutul de energie exprimat prin indicele Wobbe și prin factorul de adapta λ (Sλ). Formulele pentru calcularea indicelui Wobbe și a Sλ sunt prezentate la punctele 2.27 și 2.28. Gazul natural cu factor de adaptare λ între 0,89 și 1,08 (0,89 ≤ Sλ ≤ 1,08) sunt considerate ca aparținând gamei H, în timp ce gazul natural cu factor de adaptare λ între 1,08 și 1,19 (1,08 ≤ Sλ ≤ 1,19) sunt considerate ca aparținând gamei L. Compoziția carburanților de referință reflectă variațiile extreme ale Sλ.

Motorul prototip trebuie să îndeplinească cerințele prezentei directive în ceea ce privește carburanții de referință GR (carburant 1) și G25 (carburant 2), după cum se menționează în anexa IV, fără nici o reajustare a alimentării între cele două teste. Cu toate acestea, după schimbarea carburantului este permisă o funcționare de adaptare, fără măsurare, pe parcursul unui ciclu ETC. Înaintea testării, motorul prototip este rodat prin aplicarea procedurii prezentate la punctul 3 din apendicele 2 la anexa III.

4.1.2.1.   La cererea constructorului, motorul poate fi testat pentru un al treilea carburant (carburant 3) în cazul în care factorul de adaptare λ (Sλ) este situat între 0,89 (respectiv gama inferioară a GR) și 1,19 (respectiv gama superioară a G25), de exemplu atunci când carburantul 3 este carburant pentru uz comercial. Rezultatele acestui test pot fi utilizate ca bază pentru evaluarea conformității producției.

4.1.3.   În cazul unui motor alimentat cu gaz natural care este autoadaptabil pentru gama de gaze H, pe de o parte, și pentru gama de gaze L, pe de altă parte, și care poate comuta între gama H și gama L prin intermediul unui comutator, motorul prototip este testat cu carburantul de referință relevant, după cum se specifică în anexa IV, pentru fiecare gamă, la fiecare poziție a comutatorului. Carburanții sunt GR (carburant 1) și G23 (carburant 3) pentru gama H de gaze și G25 (carburant 2) și G23 (carburant 3) pentru gama L de gaze. Motorul prototip trebuie să îndeplinească cerințele prezentei directive pentru ambele poziții ale comutatorului, fără ajustări de vreun fel ale carburantului între cele două teste la fiecare poziție a comutatorului. Cu toate acestea, după schimbarea carburantului este permisă o funcționare de adaptare, fără măsurare, pe parcursul unui ciclu ETC. Înaintea testării, motorul prototip este rodat prin aplicarea procedurii prezentate la punctul 3 din apendicele 2 la anexa III.

4.1.3.1.   La solicitarea constructorului, motorul poate fi testat pentru un al treilea carburant în loc de G23 (carburant 3) în cazul în care factorul de adaptare λ (Sλ) este situat între 0,89 (respectiv gama inferioară a GR) și 1,19 (respectiv gama superioară a G25), de exemplu atunci când carburantul 3 este carburant pentru uz comercial. Rezultatele acestui test pot fi utilizate ca bază pentru evaluarea conformității producției.

4.1.4.   În cazul motoarelor cu gaz natural, raportul rezultatelor emisiei, „r”, se stabilește pentru fiecare poluant, după cum urmează:

sau

și

4.1.5.   În cazul GPL, motorul prototip trebuie să-și demonstreze capacitatea de adaptare la orice compoziție a carburanților care se poate întâlni pe piață. În cazul GPL, există variații în compoziția C3/C4. Aceste variații se reflectă în carburanții de referință. Motorul prototip trebuie să îndeplinească cerințele privind emisiile carburanților de referință A și B după cum se specifică în anexa IV fără reajustări asupra carburanților între cele două teste. Cu toate acestea, după schimbarea carburantului este permisă o funcționare de adaptare, fără măsurare, pe parcursul unui ciclu ETC. Înaintea testării, motorul prototip este rodat prin aplicarea procedurii prezentate la punctul 3 din apendicele 2 la anexa III.

4.1.5.1.   Raportul rezultatelor emisiei, „r”, se stabilește pentru fiecare poluant, după cum urmează:

4.2.   Acordarea unei omologări CE de tip limitate pentru o gamă de carburanți

Omologarea CE de tip limitată pentru o gamă de carburanți se acordă în condițiile respectării următoarelor cerințe:

4.2.1.   Omologarea, în ceea ce privește gazele de evacuare ale unui motor alimentat cu gaz natural și reglat pentru funcționare fie pentru gama de gaze H, fie pentru gama de gaze L

Motorul prototip este testat pentru carburantul de referință relevant, astfel cum este specificat în anexa IV, pentru gama relevantă. Carburanții sunt GR (carburant 1) și G23 (carburant 3) pentru gama H de gaze și G25 (carburant 2) și G23 (carburant 3) pentru gama L de gaze. Motorul prototip trebuie să îndeplinească cerințele prezentei directive fără ajustări de vreun fel ale carburantului între cele două teste. Cu toate acestea, după schimbarea carburantului este permisă o funcționare de adaptare, fără măsurare, pe parcursul unui ciclu ETC. Înaintea testării, motorul prototip este rodat prin aplicarea procedurii prezentate la punctul 3 din apendicele 2 la anexa III.

4.2.1.1.   La cererea constructorului, motorul poate fi testat pentru un al treilea carburant în loc de G23 (carburant 3) în cazul în care factorul de adaptare λ (Sλ) este situat între 0,89 (respectiv gama inferioară a GR) și 1,19 (respectiv gama superioară a G25), de exemplu în cazul în care carburantul 3 este carburant comercial. Rezultatele acestui test pot fi utilizate ca bază pentru evaluarea conformității producției.

4.2.1.2.   Raportul rezultatelor emisiei, „r”, se stabilește pentru fiecare poluant, după cum urmează:

sau

și

4.2.1.3.   La livrarea către client, motorul poartă o etichetă (a se vedea punctul 5.1.5) indicând gama pentru care este omologat.

4.2.2.   Omologarea, în ceea ce privește gazele de evacuare ale unui motor alimentat cu gaz natural sau cu GPL și reglat pentru funcționare pentru o anumită compoziție de carburant.

4.2.2.1.   Motorul prototip trebuie să îndeplinească cerințele privind emisiile pentru carburanții de referință GR și G25 în cazul gazului natural sau pentru carburanții de referință A și B în cazul GPL, după cum se specifică în anexa IV. Se permite reglajul fin al sistemului de alimentare între teste. Reglajul fin constă în recalibrarea bazei de date de alimentare, fără modificări ale strategiei primare de control sau ale structurii primare a bazei de date. În cazul în care este necesar, este permisă înlocuirea componentelor care sunt legate în mod direct de debitul carburantului (precum duzele de injecție).

4.2.2.2.   La solicitarea constructorului, motorul poate fi testat pentru carburanții de referință GR și G23 sau pentru carburanții de referință G25 și G23, în acest caz omologarea fiind valabilă numai pentru gama de gaze H, respectiv L.

4.2.2.3.   La livrarea către client, motorul poartă o etichetă (a se vedea punctul 5.1.5) indicând compoziția de carburant pentru care motorul a fost calibrat motorul.

4.3.   Omologarea unui membru al familiei în ceea ce privește gazele de evacuare

4.3.1.   Cu excepția cazului menționat la punctul 4.3.2, omologarea unui motor prototip se extinde la întreaga familie fără teste suplimentare, pentru orice compoziție a carburantului care se încadrează în gama pentru care motorul prototip a fost omologat (în cazul motoarelor descrise la punctul 4.2.2) sau în aceeași gamă de carburanți (în cazul motoarelor descrise la punctul 4.1 sau 4.2) pentru care motorul prototip a fost omologat.

4.3.2.   Motor suplimentar pentru testare

În cazul depunerii unei cereri de omologare a unui motor sau a unui vehicul în ceea ce privește motorul acestuia, aparținând unei familii de motoare, în cazul în care serviciul tehnic stabilește că, în ceea ce privește motorul prototip selectat, cererea depusă nu reprezintă în totalitate familia de motoare definită în anexa I apendicele 1, serviciul tehnic poate selecta și testa un motor de testare alternativ și, în cazul în care este necesar, un motor de testare de referință suplimentar.

4.4.   Certificatul de omologare

Pentru omologarea menționată la punctele 3.1, 3.2 și 3.3, se eliberează un certificat în conformitate cu modelul specificat în anexa VI.

5.   MARCAREA MOTOARELOR

5.1.   Motorul omologat ca unitate tehnică trebuie să poarte:

5.1.1.   marca de comerț sau denumirea comercială a constructorului motorului;

5.1.2.   descrierea comercială a constructorului;

5.1.3.   numărul omologării CE de tip precedat de litera/literele sau numărul/numerele distinctive ale țării care acordă omologarea CE de tip (4);

5.1.4.   în cazul unui motor cu gaz natural, una dintre următoarele inscripții trebuie aplicată după numărul omologării CE de tip:

—	H în cazul în care motorul a fost omologat și calibrat pentru gama H de gaze;

—	L în cazul în care motorul a fost omologat și calibrat pentru gama L de gaze;

—	HL în cazul în care motorul a fost omologat și calibrat pentru ambele game H și L de gaze;

—	Ht în cazul în care motorul a fost omologat și calibrat pentru o compoziție specifică de carburant din gama H de gaze și care poate fi transformată într-un alt gaz specific din gama H de gaze prin reglajul fin al sistemului de alimentare cu carburant;

—	LTL în cazul în care motorul a fost omologat și calibrat pentru o compoziție specifică de carburant din gama L de gaze și care poate fi transformată într-un alt gaz specific din gama L de gaze prin reglajul fin al sistemului de alimentare cu carburant;

—	HLt în cazul în care motorul a fost omologat și calibrat pentru o compoziție specifică de carburant fie din gama H sau L de gaze și care poate fi transformată într-un alt gaz specific din gama H sau L de gaze prin reglajul fin al sistemului de alimentare cu carburant.

5.1.5.   Etichete

În cazul motoarelor alimentate cu gaz natural sau cu GPL cu o omologare limitată la gama de carburant, se aplică următoarele etichete:

5.1.5.1.   Conținut

Trebuie incluse următoarele informații:

În cazul punctului 4.2.1.3, eticheta trebuie să specifice:

„NUMAI PENTRU UTILIZARE CU GAZ NATURAL GAMA H”. După caz, „H” se înlocuiește cu „L”.

În cazul punctului 4.2.2.3, eticheta trebuie să specifice:

„NUMAI PENTRU UTILIZARE CU GAZ NATURAL CU SPECIFICAȚIE…” sau „NUMAI PENTRU UTILIZARE CU GAZ PETROLIER LICHEFIAT CU SPECIFICAȚIE…”, după caz. Toate informațiile din tabelul (tabelele) corespunzătoare din anexa IV sunt transmise împreună cu componentele individuale și limitele specificate de constructorul motorului.

Literele și cifrele trebuie să aibă o înălțime de minimum 4 mm.

Notă:

În cazul în care lipsa de spațiu nu permite o astfel de etichetare, se poate utiliza un cod simplificat. În acest caz, trebuie prevăzute note explicative care să conțină toate informațiile menționate anterior și să fie ușor accesibile oricărei persoane care alimentează rezervorul sau care desfășoară activități de întreținere sau reparație asupra motorului și a accesoriilor acestuia, precum și autorităților implicate. Localizarea și conținutul notelor explicative se stabilesc de comun acord de către constructor și autoritatea de omologare.

5.1.5.2.   Proprietăți

Etichetele trebuie să reziste pe toată durata de utilizare a motorului. Etichetele trebuie să fie lizibile, iar literele și cifrele să fie indelebile. Pe lângă aceasta, etichetele trebuie aplicate astfel încât să reziste pe întreaga durată de viață a motorului, iar etichetele să nu se poată îndepărta fără a fi distruse sau deformate.

5.1.5.3.   Localizare

Etichetele trebuie aplicate pe o piesă a motorului necesară funcționării sale obișnuite și care, în mod normal, nu trebuie înlocuită pe întreaga durată de viață a motorului. Pe lângă aceasta, etichetele trebuie fixate în așa fel încât să fie ușor de observat de către orice persoană în cazul în care toate componentele auxiliare necesare funcționării motorului au fost instalate.

5.2.   În cazul unei cereri pentru omologarea CE de tip pentru un tip de vehicul în ceea ce privește motorul acestuia, inscripțiile specificate la punctul 5.1.5 se aplică și în apropierea orificiului de alimentare cu carburant.

5.3.   În cazul unei cereri pentru omologarea CE de tip pentru un tip de vehicul cu un motor omologat, inscripțiile specificate la punctul 5.1.5 se aplică și în apropierea orificiului de alimentare cu carburant.

6.   SPECIFICAȚII ȘI TESTE

6.1.   Informații generale

6.1.1.   Echipament de control al emisiilor

6.1.1.1.   Componentele care pot să afecteze emisiile de gaze și particule poluante ale motoarelor diesel și emisiile de gaze poluante ale motoarelor cu gaz sunt proiectate, construite, asamblate și instalate astfel încât să permită motorului îndeplinirea dispozițiilor prezentei directive, în stare de funcționare normală.

6.1.2.   Funcțiile echipamentului de control al emisiilor

6.1.2.1.   Este interzisă utilizarea unui dispozitiv de invalidare și/sau a unei strategii iraționale de control al emisiilor.

6.1.2.2.   Un dispozitiv auxiliar de control poate fi atașat motorului sau autovehiculului cu condiția ca dispozitivul:

—	să funcționeze numai în afara condițiilor specificate la punctul 6.1.2.4 sau

—	să fie activat numai temporar în condițiile specificate la punctul 6.1.2.4 în scopuri precum protecția împotriva deteriorării motorului, protecția dispozitivului de prelucrare a aerului, gestionarea fumului, pornirea la rece sau încălzire sau

—	să fie activat numai pe baza semnalelor la bord în scopuri precum siguranța de funcționare și strategiile de funcționare în caz de avarie.

6.1.2.3.   Un dispozitiv, funcție, sistem sau măsură de control al motorului care operează în condițiile specificate la punctul 6.1.2.4 și care are ca rezultat utilizarea unei strategii de control al motorului diferite sau modificate în comparație cu cea utilizată în mod normal pe parcursul ciclurilor aplicabile de testare a emisiilor sunt permise cu condiția ca, pentru respectarea cerințelor de la punctul 6.1.3 și/sau 6.1.4, se demonstrează integral că măsura nu reduce eficiența sistemului de control al emisiilor. În toate celelalte cazuri, astfel de dispozitive sunt considerate a fi dispozitive de invalidare.

6.1.2.4.   În sensul punctului 6.1.2.2, condițiile de utilizare definite pentru funcționarea în modul stabilizat și în condiții tranzitorii sunt următoarele:

—	o altitudine sub 1 000 metri (sau presiune atmosferică echivalentă de 90 kPa);

—	o temperatură ambiantă între limitele de 283 și 303 K (între 10 și 30 °C);

—	o temperatură a lichidului de răcire a motorului între limitele de 343 și 368 K (între 70 și 95 °C).

6.1.3.   Cerințe speciale pentru sistemele electronice de control al emisiilor

6.1.3.1.   Cerințe privind documentația

Constructorul transmite un pachet informativ care să ofere acces la schema de bază al sistemului și la mijloacele prin care acesta controlează variabilele de ieșire, indiferent dacă acest control este direct sau indirect.

Documentația trebuie să conțină două părți:

(a)

pachetul informativ oficial, care este furnizat serviciului tehnic în momentul depunerii cererii de tip, include descrierea completă a sistemului. Această documentație poate fi concisă, cu condiția să prezinte dovezi că au fost identificate toate ieșirile permise de o matrice obținută din gama de control al intrărilor individuale. Aceste informații se atașează la documentația specificată în anexa I punctul 3;

(b)

material suplimentar care să indice parametrii modificați de orice dispozitiv auxiliar de control și condițiile restrictive de funcționare a dispozitivului. Materialul suplimentar include o descriere a logicii de control al sistemului de carburant, a strategiilor de ajustare și a punctelor de comutare pe parcursul tuturor modurilor de operare. Materialul suplimentar conține, de asemenea, o justificare a utilizării dispozitivelor auxiliare de control și include materiale suplimentare si date de testare pentru a demonstra efectul asupra gazelor de evacuare ale oricărui dispozitiv auxiliar de control atașat motorului sau vehiculului. Materialul suplimentar rămâne strict confidențial și este păstrat de constructor, dar trebuie pus la dispoziție pentru orice inspecție în momentul omologării sau în orice moment pe perioada de valabilitate a omologării.

6.1.4.   Pentru a verifica dacă o strategie sau măsură ar trebui considerată a fi un dispozitiv de invalidare a emisiilor sau o strategie irațională de control al emisiilor în conformitate cu definițiile prevăzute la punctele 2.29 și 2.31, autoritatea de omologare și/sau serviciul tehnic pot solicita suplimentar un test de selecție NOx utilizând ETC, care poate fi realizat în combinație fie cu testul de omologare, fie cu procedurile de verificare a conformității producției.

6.1.4.1.   Ca alternativă la cerințele din apendicele 4 la anexa III, emisiile de NOx pe parcursul testului de selecție ETC pot fi eșantionate utilizându-se gaz de evacuare brut și trebuie respectate prevederile tehnice ale ISO DIS 16183 din 15 octombrie 2000.

6.1.4.2.   Pe parcursul verificării dacă o strategie sau măsură ar trebui considerată un dispozitiv de invalidare a emisiilor sau o strategie irațională de control a emisiilor în conformitate cu definițiile prevăzute la punctele 2.29 și 2.31, se aprobă o marjă suplimentară de 10 % pentru valoarea limită corespunzătoare a NOx.

6.1.5.   Dispoziții tranzitorii pentru prelungirea omologării

6.1.5.1.   Acest punct se aplică numai motoarelor noi cu aprindere prin comprimare și vehiculelor noi propulsate de motoare cu aprindere prin comprimare care au primit omologarea pentru cerințele din rândul A al tabelelor de la punctul 6.2.1

6.1.5.2.   Ca alternativă la punctele 6.1.3 și 6.1.4, constructorul poate prezenta serviciului tehnic rezultatele testului de selecție NOx folosind ETC, efectuat asupra unui motor care este conform cu caracteristicile motorului prototip descris în anexa II și luând în considerare dispozițiile punctelor 6.1.4.1. și 6.1.4.2. Constructorul trebuie să prezinte și o declarație scrisă care să ateste faptul că motorul nu folosește nici un dispozitiv de invalidare a emisiilor sau o strategie irațională de control al emisiilor, după cum se precizează la punctul 2 din prezenta anexă.

6.1.5.3.   Constructorul trebuie să prezinte și o declarație scrisă care să ateste că rezultatele testului de selecție NOx și declarația pentru motorul prototip, după cum este prevăzut la punctul 6.1.4, se aplică tuturor tipurilor de motoare din familia de motoare descrise în anexa II.

6.2.   Specificații privind emisia de gaze și particule poluante și de fum

Pentru omologarea privind rândul A din tabelele de la punctul 6.2.1, emisiile se stabilesc pe baza testelor ESC și ELR, folosind motoare diesel convenționale, inclusiv cele dotate cu echipament electronic de injecție a carburantului, de recirculare a gazelor de evacuare (EGR) și/sau catalizatori de oxidare. Motoarele diesel dotate cu sisteme avansate de tratare ulterioară a emisiilor, inclusiv catalizatori NOx și/sau filtre de particule, se testează suplimentar prin testul ETC.

Pentru testare în vederea omologării referitoare fie la rândul B1 sau B2, fie C din tabelele de la punctul 6.2.1, emisiile se stabilesc prin testele ESC, ELR și ETC.

Pentru motoarele cu gaz, emisiile de gaze se stabilesc prin testul ETC.

Procedurile de testare ESC și ELR sunt descrise în anexa III apendicele 1, iar procedura de testare ETC este descrisă în anexa III apendicele 2 și 3.

Emisiile de gaze și particule poluante și, după caz, de fum, ale motorului trimis pentru testare, se măsoară prin metodele descrise în anexa III apendicele 4. Anexa V descrie sistemele analitice recomandate pentru gazele poluante, sistemele recomandate de eșantionare a particulelor și sistemele recomandate de măsurare a fumului.

Alte sisteme sau analizori pot fi aprobate de serviciul tehnic în cazul în care se constată că acestea duc la rezultate echivalente pentru ciclul de testare respectiv. Stabilirea echivalenței sistemelor are la bază un studiu de corelare a 7 perechi de eșantioane (sau mai multe) între sistemul studiat și unul dintre sistemele de referință din prezenta directivă. Pentru emisiile de particule, numai sistemul de diluție totală este recunoscut ca sistem de referință. „Rezultatele” se referă la valoarea de emisie specifică ciclului. Testarea de corelare se desfășoară în același laborator, celulă de testare și asupra aceluiași motor și, preferabil, simultan cu testul de referință. Criteriul de echivalență este definit ca o concordanță de ± 5 % între mediile perechilor de eșantioane. Pentru introducerea unui nou sistem în directivă, stabilirea echivalenței are la bază calculul repetabilității și al reproductibilității, conform descrierilor din ISO 5725.

6.2.1.   Valori limită

Masa specifică de monoxid de carbon, de hidrocarburi totale, de oxizi de azot și de particule, astfel cum este stabilită prin testul ESC, și masa opacității fumului, astfel cum este stabilită prin testul ELR, nu trebuie să depășească valorile indicate în tabelul 1.

Tabelul 1

Valori limită — testele ESC și ELR

Rând	Masa monoxidului de carbon (CO) g/kWh	Masa hidrocarburilor (HC) g/kWh	Masa oxizilor de azot (NOx) g/kWh	Masa particulelor (PT) g/kWh		Fum m-1
A (2000)	2,1	0,66	5,0	0,10	0,13 (5)	0,8
B1 (2500)	1,5	0,46	3,5	0,02		0,5
B2 (2008)	1,5	0,46	2,0	0,02		0,5
C (EEV)	1,5	0,25	2,0	0,02		0,15

Pentru motoarele diesel testate suplimentar prin testul ETC și în mod special pentru motoarele cu gaz, masa specifică a monoxidului de carbon, a hidrocarburilor nemetanice, a metanului (după caz), a oxizilor de azot și a particulelor (după caz), nu trebuie să depășească valorile indicate în tabelul 2.

Tabelul 2

Valori limită — teste ETC

Rând	Masa monoxidului de carbon (CO) g/kWh	Masa hidrocarburilor nemetanice (NMHC) g/kWh	Masa metanului (CH4) (6) g/kWh	Masa oxizilor de azot (NOx) g/kWh	Masa particulelor (PT) (7)g/kWh
A (2000)	5,45	0,78	1,6	5,0	0,16	0,21 (8)
B1 (2500)	4,0	0,55	1,1	3,5	0,03
B2 (2008)	4,0	0,55	1,1	2,0	0,03
C (EEV)	3,0	0,40	0,65	2,0	0,02

6.2.2.   Măsurarea hidrocarburilor pentru motoarele diesel și cele cu gaz

6.2.2.1.   Constructorul poate alege măsurarea masei totale de hidrocarburi (THC) prin testul ETC în locul măsurării masei hidrocarburilor nemetanice. În acest caz, limita pentru masa totală de hidrocarburi este aceeași cu cea indicată în tabelul 2 pentru masa de hidrocarburi nemetanice.

6.2.3.   Cerințe specifice pentru motoarele diesel

6.2.3.1.   Masa specifică a oxizilor de azot măsurată la puncte de verificare aleatorii în cadrul zonei de control din testul ESC nu trebuie să depășească cu mai mult de 10 procente valorile interpolate din modurile adiacente de testare (ca referință anexa III apendicele 1 punctele 4.6.2 și 4.6.3).

6.2.3.2.   Valoarea fumului la viteza aleatorie de testare din cadrul testului ELR nu trebuie să depășească cu mai mult de 20 procente cea mai mare valoare a fumului a celor două viteze adiacente de testare sau cu mai mult de 5 procente valoarea limită, luându-se în calcul valoarea cea mai mare dintre cele două.

7.   INSTALAREA PE VEHICUL

7.1.   Instalarea motorului pe vehicul trebuie să respecte următoarele caracteristici în ceea ce privește omologarea motorului:

7.1.1.   Scăderea presiunii de admisie să nu depășească valoarea specificată pentru motorul omologat din anexa VI.

7.1.2.   Contrapresiunea de evacuare să nu depășească valoarea specificată pentru motorul omologat din anexa VI.

7.1.3.   Volumul sistemului de evacuare să nu difere cu mai mult de 40 % de cel specificat pentru motorul omologat din anexa VI.

7.1.4.   Puterea absorbită de dispozitivele auxiliare necesare pentru funcționarea motorului să nu depășească puterea specificată pentru motorul omologat din anexa VI.

8.   FAMILIA DE MOTOARE

8.1.   Parametrii de definire a familiei de motoare

Familia de motoare, stabilită de constructorul de motoare, poate fi definită prin caracteristici de bază care trebuie să fie comune motoarelor din familia respectivă. În anumite cazuri, poate exista o interacțiune a parametrilor. Aceste efecte trebuie, de asemenea, luate în considerare pentru a garanta că numai motoarele care au caracteristici similare în ceea ce privește emisia de gaze de evacuare sunt incluse în aceeași familie de motoare.

Pentru ca motoarele să fie considerate ca aparținând aceleiași familii de motoare, următoarea listă de parametri de bază trebuie să li se aplice tuturor:

8.1.1.   Ciclul de aprindere:

—

2 timpi

—

4 timpi

8.1.2.   Agent de răcire:

—

aer

—

apă

—

ulei

8.1.3.   Pentru motoarele cu gaz și motoarele cu dispozitiv de posttratare:

—	numărul de cilindri (alte motoare diesel cu mai puțini cilindri decât motorul prototip pot fi considerate ca aparținând aceleiași familii de motoare cu condiția ca sistemul de alimentare să măsoare carburantul pentru fiecare cilindru)

8.1.4.   Cilindree unitară

—	motoare care trebuie încadrate într-un interval total de 15 %

8.1.5.   Metoda de aspirare a aerului:

—	aspirat natural

—	supraalimentat

—	supraalimentat cu instalație de răcire a aerului de încărcare

8.1.6.   Tipul/schema camerei de ardere:

—	anticameră

—	cameră de turbulență

—	cameră deschisă

8.1.7.   Configurația, mărimea și numărul supapelor și orificiilor:

—

chiulasă

—	bloc motor

—

carter

8.1.8.   Sistem de injecție (motoare diesel):

—	pompă de injecție în linie

—	pompă în linie

—	pompă de distribuție

—	element unic

—	pompă de injecție

8.1.9.   Sistem de alimentare (motoare cu gaz):

—	unitate de amestec

—	injecție de gaz (monopunct, multipunct)

—	injecție de lichid (monopunct, multipunct)

8.1.10.   Sistemul de aprindere (motoare cu gaz)

8.1.11.   Caracteristici diverse:

—	recircularea gazelor de evacuare

—	injecție/emulsie cu apă

—	injecție de aer secundar

—	sistem de răcire a încărcării

8.1.12.   Posttratare evacuare:

—	catalizator cu trei căi

—	catalizator de oxidare

—	catalizator de reducere

—	reactor termic

—	filtru de particule

8.2.   Selectarea motorului prototip

8.2.1.   Motoare diesel

Motorul prototip al familiei se alege folosindu-se drept criteriu principal valoarea maximă de alimentare per timp la turația maximă de cuplu declarată. În cazul în care două sau mai multe motoare au în comun același criteriu principal, se apelează la criteriul secundar al celei mai mari cantități de carburant alimentat per timp la turația nominală. În anumite condiții, autoritatea de omologare poate să stabilească faptul că cea mai nocivă rată a emisiei întregii familii de motoare se poate stabili în mod optim prin testarea celui de-al doilea motor. Astfel, autoritatea de omologare poate selecta un motor suplimentar pentru o testare bazată pe caracteristicile care indică, în familia respectivă, motorul cu cel mai înalt nivel de emisii.

În cazul în care motoarele dintr-o familie au și alte caracteristici variabile despre care se poate considera că afectează emisiile de gaze evacuate, acestea se identifică și se iau în considerare la selectarea motorului prototip.

8.2.2.   Motoare cu gaz

Motorul prototip al familiei se stabilește prin aplicarea criteriilor principale ale celei mai mari cilindree. În cazul în care două sau mai multe motoare împărtășesc această caracteristică primară, motorul prototip se selectează prin aplicarea unor criterii secundare în următoarea ordine:

—	valoarea maximă de alimentare per timp la turația puterii nominale declarate;

—	cel mai mare avans la aprindere;

—	cea mai mică rată de recirculare a gazelor de evacuare;

—	lipsa pompei de aer sau pompa de aer cu debitul efectiv cel mai mic.

În anumite condiții, autoritatea de omologare poate să stabilească faptul că cea mai nocivă rată a emisiilor pentru întreaga familie de motoare se poate stabili în mod optim prin testarea celui de-al doilea motor. Astfel, autoritatea de omologare poate selecta un motor suplimentar pentru o testare bazată pe caracteristici care indică, în familia respectivă, motorul cu cel mai înalt nivel de emisii.

9.   CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

9.1.   Trebuie luate măsuri pentru asigurarea conformității producției, în temeiul dispozițiilor articolului 10 din Directiva 70/156/CEE. Conformitatea producției este verificată pe baza descrierilor din certificatele de omologare stabilite în anexa VI la prezenta directivă.

Secțiunile 2.4.2 și 2.4.3 din anexa X la Directiva 70/156/CEE se aplică în cazul în care autoritățile competente nu sunt satisfăcute de procedurile de audit ale constructorului.

9.1.1.   În cazul în care trebuie măsurate emisiile de poluanți, iar omologarea motorului a fost prelungită o dată sau de mai multe ori, testele se realizează asupra motorului/motoarelor descrise în pachetul informativ legat de prelungirea în cauză.

9.1.1.1.   Conformitatea motorului supus unui test pentru poluanți:

După depunerea motorului la autorități, constructorul nu trebuie să efectueze nici o ajustare la motoarele selectate.

9.1.1.1.1.   Se aleg în mod aleator trei motoare din serie. Motoarele care urmează să fie supuse numai testării prin testele ESC și ELR sau numai prin testul ETC pentru omologarea corespunzătoare rândului A din tabelele de la punctul 6.2.1 sunt supuse testelor aplicabile pentru verificarea conformității producției. Cu acordul autorităților, toate celelalte tipuri de motoare aprobate pentru rândul A, B1, B2 sau C din tabelele de la punctul 6.2.1 sunt supuse testării fie prin testele ESC și ELR, fie prin testul ETC pentru verificarea conformității producției. Valorile limită sunt indicate la punctul 6.2.1 din prezenta anexă.

9.1.1.1.2.   Testele se desfășoară în conformitate cu apendicele 1 la prezenta anexă, în cazul în care autoritatea competentă se declară mulțumită cu abaterea standard de producție stabilită de producător, în conformitate cu anexa X la Directiva 70/156/CEE, care se aplică autovehiculelor și remorcilor acestora.

Testele se desfășoară în conformitate cu apendicele 2 la prezenta anexă, în cazul în care autoritatea competentă nu se declară mulțumită cu abaterea standard de producție stabilită de constructor, în conformitate cu anexa X la Directiva 70/156/CEE, care se aplică autovehiculelor și remorcilor acestora.

La solicitarea constructorului, testele se pot desfășura în conformitate cu apendicele 3 la prezenta anexă.

9.1.1.1.3.   Pe baza unui test al motorului prin eșantionare, producția unei serii este considerată conformă cu standardul în cazul în care se ajunge la o decizie pozitivă pentru toți poluanții și neconformă cu standardul în cazul în care se adoptă o decizie de respingere pentru unul dintre poluanți, în conformitate cu criteriile de testare aplicate în apendicele corespunzător.

În cazul în care o decizie pozitivă a fost luată pentru unul dintre poluanți, această decizie nu poate fi schimbată de teste suplimentare în scopul luării unei decizii pentru ceilalți poluanți.

În cazul în care nu toți poluanții au primit o decizie pozitivă și în cazul în care nu se ajunge la nici o decizie negativă pentru unul dintre poluanți, se aplică testul asupra unui alt motor (a se vedea figura 2).

În cazul în care nu se ajunge la nici o decizie, constructorul poate hotărî, în orice moment, încetarea testului. În acest caz, se înregistrează o decizie de respingere.

9.1.1.2.   Testele se desfășoară pe motoare nou produse. Motoarele alimentate cu gaz se rodează prin aplicarea procedurii definite la punctul 3 din apendicele 2 la anexa III.

9.1.1.2.1.   Cu toate acestea, la solicitarea constructorului, testele se pot desfășura pe motoare cu gaz sau diesel care au fost rodate într-o perioadă mai mare decât cea prevăzută la punctul 9.1.1.2, de până la maximum 100 de ore. În acest caz, procedura de rodaj este desfășurată de constructor, care se angajează să nu aplice nici o reajustare a motoarele respective.

9.1.1.2.2.   În cazul în care constructorul solicită realizarea unei proceduri de rodaj în conformitate cu punctul 9.1.1.21, aceasta poate fi aplicată:

—	tuturor motoarelor care sunt testate sau

—

primului motor testat, prin stabilirea unui coeficient de evoluție după cum urmează: — emisiile de poluanți se măsoară la momentul zero și la „x” ore pentru primul motor testat, — coeficientul de evoluție al emisiilor între momentul zero și „x” ore se calculează pentru fiecare poluant: emisii „x” ore/emisii zero ore. Acest coeficient poate fi mai mic decât 1. Motoarele de testare următoare nu sunt supuse procedurii de rodaj, dar emisiile acestora de la ora zero se modifică prin coeficientul de evoluție.

În acest caz, valorile care trebuie luate în considerare sunt:

—	valorile la „x” ore pentru primul motor;

—	valorile la ora zero multiplicate cu coeficientul de evoluție pentru celelalte motoare.

9.1.1.2.3.   Pentru motoarele diesel și pentru cele alimentate cu GPL, toate aceste teste pot fi realizate cu carburanți pentru uz comercial. Cu toate acestea, la solicitarea producătorului se pot utiliza carburanții de referință descriși în anexa IV. Aceasta implică teste, conform descrierii de la punctul 4 din prezenta anexă, cu cel puțin doi dintre carburanții de referință pentru fiecare motor cu gaz.

9.1.1.2.4.   Pentru motoarele alimentate cu gaz natural, toate aceste teste pot fi realizate cu carburant pentru uz comercial, după cum urmează:

—	pentru motoarele marcate H, cu carburant pentru uz comercial din gama H (0,89 ≤ Sλ ≤ 1,00);

—	pentru motoare marcate L, cu carburant pentru uz comercial din gama L (1,00 ≤ Sλ ≤ 1,19);

—	pentru motoare marcate HL, cu carburant pentru uz comercial din gama valorilor extreme ale factorului de adaptare λ (0,89 ≤ Sλ ≤ 19).

Cu toate acestea, la solicitarea constructorului, se pot utiliza carburanții de referință descriși în anexa IV. Aceasta implică teste conforme cu descrierea de la punctul 4 din prezenta anexă.

9.1.1.2.5.   În cazul unui litigiu provocat de lipsa de conformitate a motoarelor în cazul în care sunt utilizați carburanți pentru uz comercial, testele se realizează cu un carburant de referință cu care a fost testat motorul prototip sau cu carburantul 3 suplimentar specificat la punctele 4.1.3.1 și 4.2.1.1 pe care este posibil ca motorul prototip să fi fost testat. În acest caz, rezultatul trebuie convertit printr-un calcul care să aplice factorul/factorii relevanți „r”, „ra” sau „rb”, conform descrierii de la punctele 4.1.4, 4.1.5.1 si 4.2.1.2. În cazul în care r, ra sau rb sunt mai mici de 1, nu se efectuează nici o corectare. Rezultatele măsurate și rezultatele calculate trebuie să demonstreze că motorul respectă valorile limită cu toți carburanții relevanți (carburanții 1, 2 și, după caz, carburantul 3 în cazul motoarelor cu gaz natural și carburanții A și B în cazul motoarelor cu GPL).

Testele de conformitate a producției unui motor alimentat cu gaz pregătit pentru funcționare cu o compoziție specifică de carburant se realizează cu carburantul pentru care a fost calibrat motorul.

Figura 2

Schema logică a testării pentru conformitatea producției

---

(1)  JO L 76, 6.4.1970, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/76/CE a Comisiei (JO L 206, 15.8.2003, p. 29).

(2)  JO L 375, 31.12.1980, p. 46. Directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 1999/99/CE a Comisiei (JO L 334, 28.12.1999, p. 32).

(3)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/104/CE a Comisiei (JO L 337, 13.11.2004, p. 13).

(4)  1 = Germania, 2 = Franța, 3 = Italia, 4 = Țările de Jos, 5 = Suedia, 6 = Belgia, 7 = Ungaria, 8 = Republica Cehă, 9 = Spania, 11 = Regatul Unit, 12 = Austria, 13 = Luxemburg, 17 = Finlanda, 18 = Danemarca, 20 = Polonia, 21 = Portugalia, 23 = Grecia, 24 = Slovenia, 27 = Slovacia, 29 = Estonia, 32 = Letonia, 36 = Lituania, 49 = Cipru, 50 = Malta.

(5)  Pentru motoarele cu o cilindree unitară mai mică de 0,75 dm3 pe cilindru și o turație nominală de peste 3 000 min-1.

(6)  Numai pentru motoarele alimentate cu gaz natural.

(7)  Nu se aplică motoarelor alimentate cu gaz în etapa A și etapele B1 și B2.

(8)  Pentru motoarele cu o cilindree unitară mai mică de 0,75 dm3 pe cilindru și o turație nominală de peste 3 000 min-1.

Apendicele 1

PROCEDURA DE TESTARE A CONFORMITĂȚII PRODUCȚIEI ÎN CAZUL ÎN CARE ABATEREA STANDARD ESTE SATISFĂCĂTOARE

1.	Prezentul apendice descrie procedura care trebuie utilizată pentru verificarea conformității producției pentru emisiile de poluanți în cazul în care abaterea standard stabilită de constructor este satisfăcătoare.

2.

Folosind un eșantion de minimum trei motoare, procedura de eșantionare este concepută astfel încât probabilitatea ca un lot să treacă un test având defecte la 40 % dintre motoare să fie de 0,95 (risc al constructorului = 5 %), în timp ce probabilitatea ca un lot să fie aprobat având un procent al motoarelor defecte de 65 % este să fie de 0,10 (riscul consumatorului = 10 %).

3.

Următoarea procedură este utilizată pentru fiecare dintre poluanții descriși la punctul 6.2.1 din anexa I (a se vedea figura 2): În cazul în care: L = logaritm natural din valoarea limită pentru poluant; χi = logaritm natural din valoarea măsurată pentru motorul cu numărul i al eșantionului; s = valoare estimată a abaterii standard de producție (în urma stabilirii logaritmului natural al valorii măsurate) n = numărul motoarelor din eșantion.

4.	Pentru fiecare eșantion, suma abaterilor standardizate în raport cu limita se calculează aplicând următoarea formulă:

5.

Atunci: — în cazul în care rezultatul statistic al testului este mai mare decât numărul de decizii pozitive pentru dimensiunea eșantionului indicată în tabelul 3, se ia o decizie pozitivă pentru poluant; — în cazul în care rezultatul statistic al testului este mai mic decât numărul de decizii negative pentru dimensiunea eșantionului indicată în tabelul 3, se ia o decizie negativă pentru poluant; — altfel, se testează un motor suplimentar în conformitate cu punctul 9.1.1.1 din anexa I și se aplică procedura de calcul eșantionului mărit cu o unitate.

Tabelul 3

Praguri de aprobare și de respingere pentru planul de eșantionare din apendicele 1

Dimensiunea minimă a eșantionului: 3

Număr cumulativ de motoare testate (dimensiunea eșantionului)	Prag de aprobare An	Prag de respingere Bn
3	3,327	–4,724
4	3,261	–4,790
5	3,195	–4,856
6	3,129	–4,922
7	3,063	–4,988
8	2,997	–5,054
9	2,931	–5,120
10	2,865	–5,185
11	2,799	–5,251
12	2,733	–5,317
13	2,667	–5,383
14	2,601	–5,449
15	2,535	–5,515
16	2,469	–5,581
17	2,403	–5,647
18	2,337	–5,713
19	2,271	–5,779
20	2,205	–5,845
21	2,139	–5,911
22	2,073	–5,977
23	2,007	–6,043
24	1,941	–6,109
25	1,875	–6,175
26	1,809	–6,241
27	1,743	–6,307
28	1,677	–6,373
29	1,611	–6,439
30	1,545	–6,505
31	1,479	–6,571
32	–2,112	–2,112

Apendicele 2

PROCEDURA DE TESTARE A CONFORMITĂȚII PRODUCȚIEI ÎN CAZUL ÎN CARE ABATEREA STANDARD ESTE NESATISFĂCĂTOARE SAU INDISPONIBILĂ

1.	Prezentul apendice descrie procedura care trebuie utilizată pentru verificarea conformității producției în ceea ce privește emisiile de poluanți în cazul în care abaterea standard stabilită de constructor este fie nesatisfăcătoare, fie indisponibilă.

2.

Folosind un eșantion de minimum trei motoare, procedura de eșantionare este concepută astfel încât probabilitatea ca un lot să treacă un test având defecte 40 % din motoare să fie de 0,95 (risc al constructorului = 5 %), în timp ce probabilitatea ca un lot să fie aprobat având un procent al motoarelor defecte de 65 % să fie de 0,10 (riscul consumatorului = 10 %).

3.

Valorile poluanților indicați la punctul 6.2.1 din anexa I sunt considerate a fi calculate conform procedurii „log-normal” și trebuie transformate prin calcularea logaritmului natural. Se stabilesc m0 și m ca indicatori ai dimensiunii minime, respectiv maxime a eșantionului (m0 = 3, m = 32, iar n desemnează dimensiunea actuală a eșantionului.

4.	În cazul în care logaritmii naturali ai valorilor măsurate din serie sunt χ1, χ2,… χi, iar L este logaritmul natural al valorii limită pentru poluant, atunci se definește și

5.

Tabelul 4 indică valorile pragurilor de aprobare (An) și ale pragurilor de respingere (Bn) în raport cu dimensiunea actuală a eșantionului. Rezultatul statistic al testului este raportul și este utilizat pentru a stabili dacă seria a fost aprobată sau respinsă, după cum urmează: Pentru m0 ≤ n < m: — seria este aprobată în cazul în care — seria este respinsă în cazul în care — se realizează o nouă măsurătoare în cazul în care.

6.	Observații Următoarele formule recursive sunt utile pentru stabilirea valorilor succesive statistice ale testului:

Tabelul 4

Praguri de aprobare și de respingere pentru planul de eșantionare din apendicele 2

Dimensiunea minimă a eșantionului: 3

Număr cumulativ de motoare testate (dimensiunea eșantionului)	Prag de aprobare An	Prag de respingere Bn
3	–0,80381	16,64743
4	–0,76339	7,68627
5	–0,72982	4,67136
6	–0,69962	3,25573
7	–0,67129	2,45431
8	–0,64406	1,94369
9	–0,61750	1,59105
10	–0,59135	1,33295
11	–0,56542	1,13566
12	–0,53960	0,97970
13	–0,51379	0,85307
14	–0,48791	0,74801
15	–0,46191	0,65928
16	–0,43573	0,58321
17	–0,40933	0,51718
18	–0,38266	0,45922
19	–0,35570	0,40788
20	–0,32840	0,36203
21	–0,30072	0,32078
22	–0,27263	0,28343
23	–0,24410	0,24943
24	–0,21509	0,21831
25	–0,18557	0,18970
26	–0,15550	0,16328
27	–0,12483	0,13880
28	–0,09354	0,11603
29	–0,06159	0,09480
30	–0,02892	0,07493
31	–0,00449	0,05629
32	–0,03876	0,03876

Apendicele 3

PROCEDURA DE TESTARE A CONFORMITĂȚII PRODUCȚIEI LA SOLICITAREA CONSTRUCTORULUI

1.	Prezentul apendice descrie procedura care trebuie utilizată pentru verificarea conformității producției în ceea ce privește emisiile de poluanți la solicitarea constructorului.

2.

Folosind un eșantion de minimum trei motoare, procedura de eșantionare este concepută astfel încât probabilitatea ca un lot să treacă un test având defecte 40 % dintre motoare să fie de 0,90 (riscul constructorului = 10 %), în timp ce probabilitatea ca un lot să fie aprobat având un procent al motoarelor defecte de 65 % să fie de 0,10 (riscul consumatorului = 10 %).

3.	Următoarea procedură este utilizată pentru fiecare dintre poluanții descriși la punctul 6.2.1 din anexa 1 (a se vedea figura 2): În cazul în care: L = valoarea limită pentru poluant, χ i = valoarea măsurată pentru motorul cu numărul i al eșantionului, n = dimensiunea eșantionului.

4.	Pentru eșantionul respectiv se calculează valoarea statistică de testare care cuantifică numărul motoarelor neconforme, respectiv x i ≥ L.

5.

Atunci: — în cazul în care rezultatul statistic de testare este mai mic sau egal cu pragurile de aprobare pentru dimensiunea eșantionului indicată în tabelul 5, se adoptă o decizie de aprobare pentru poluant; — în cazul în care rezultatul statistic de testare este mai mare sau egal cu pragurile de respingere pentru dimensiunea eșantionului indicată în tabelul 5, se adoptă o decizie de respingere pentru poluant; — altfel, se testează un motor suplimentar în conformitate cu punctul 9.1.1.1 din anexa I și se aplică procedura de calcul eșantionului mărit cu o unitate. În tabelul 5, pragurile de aprobare și de respingere sunt calculate conform Standardului Internațional ISO 8422/1991.

Tabelul 5

Praguri de aprobare și de respingere pentru planul de eșantionare din apendicele 3

Dimensiunea minimă a eșantionului: 3

Număr cumulativ de motoare testate (dimensiunea eșantionului)	Prag de aprobare	Prag de respingere
3	—	3
4	0	4
5	0	4
6	1	5
7	1	5
8	2	6
9	2	6
10	3	7
11	3	7
12	4	8
13	4	8
14	5	9
15	5	9
16	6	10
17	6	10
18	7	11
19	8	9

---

ANEXA II

Apendicele 1

Apendicele 2

CARACTERISTICI ESENȚIALE ALE FAMILIEI DE MOTOARE

Apendicele 3

Apendicele 4

CARACTERISTICI ALE COMPONENTELOR VEHICULULUI AFLATE ÎN LEGĂTURĂ DIRECTĂ CU MOTORUL

---

ANEXA III

PROCEDURI DE TESTARE

1.   INTRODUCERE

1.1.

Prezenta anexă descrie metodele de determinare a emisiilor de componente gazoase, particule și fum generate de motoarele supuse testării. Sunt descrise trei teste de încercare și se aplică în conformitate cu dispozițiile anexei I punctul 6.2: — ESC, format dintr-un ciclu de 13 moduri în stare stabilă; — ELR, format din pe etape de încărcare în stare tranzitorie la turații diferite, care sunt părți integrante ale unei singure proceduri de testare și sunt rulate simultan; — ETC, format dintr-o succesiune la secundă a modurilor tranzitorii.

1.2.	Testele se execută cu motorul montat pe un stand de încercare și conectat la un dinamometru.

1.3.   Principiu de măsurare

Emisiile de evacuare provenite de la motor și care urmează să fie măsurate includ componentele gazoase (monoxid de carbon, hidrocarburi totale pentru motoarele diesel numai la testul ESC); hidrocarburile nemetanice pentru motoarele diesel și cu gaz numai la testul ETC; metan pentru motoarele cu gaz numai la testul ETC și oxizii de azot, particulele (numai pentru motoarele diesel) și fumul (motoarele diesel numai la testul ELR). Suplimentar, dioxidul de carbon este deseori utilizat ca gaz trasor pentru determinarea ratei de diluție a sistemelor de diluție parțială sau totală a debitului. Bunele practici inginerești recomandă măsurarea generală a dioxidului de carbon ca o metodă excelentă pentru detectarea problemelor de măsurare pe parcursul rulării testului.

1.3.1.   Testul ESC

În timpul unei succesiuni prestabilite de condiții de funcționare ale motorului încălzit, cantitățile de emisii de evacuare descrise anterior sunt în mod continuu examinate prin recoltarea unui eșantion din gazul brut de evacuare. Ciclul de test constă într-un număr de moduri de turație și putere care acoperă gama de funcționare tipică a motoarelor diesel. Pe parcursul fiecărui mod se determină concentrația fiecărui gaz poluant, debit de evacuare și putere rezultată, iar valorile măsurate se ponderează. Eșantionul de particule se diluează cu aer ambiental condiționat. Se recoltează un eșantion pe parcursul întregii proceduri de testare și acesta se colectează pe filtre adecvate. Numărul de grame din fiecare poluant emis per kilowatt/oră se calculează după metoda descrisă la apendicele 1 la prezenta anexă. Suplimentar, NOx se măsoară la trei puncte de testare în cadrul zonei de control selectate de către serviciul tehnic (1), iar valorile măsurate se compară cu valorile calculate din respectivele moduri ale ciclului de testare, care includ punctele de testare selectate. Verificarea controlului NOx asigură eficacitatea controlului de emisii ale motorului în cadrul gamei tipice de funcționare a motorului.

1.3.2.   Testul ELR

Pe parcursul unui test de reacție la încărcare prestabilit, fumul unui motor încălzit se determină cu ajutorul unui opacimetru. Testul constă în încărcarea motorului la viteză constantă de la 10 % la 100 % din sarcină la trei turații diferite ale motorului. Suplimentar, se rulează un al patrulea pas de sarcină selectat de către serviciul tehnic (1), iar valoarea se compară cu valorile pașilor de sarcină anteriori. Valoarea maximă de fum se determină utilizând un algoritm de calcul al mediei, conform cu descrierea din apendicele 1 la prezenta anexă.

1.3.3.   Testul ETC

Pe parcursul unui ciclu tranzitoriu în condițiile unui motor încălzit, care reflectă cât mai bine posibil condițiile reale de rulare pe șosea a motoarelor instalate pe camioane și autobuze, poluanții menționați anterior se examinează după diluția gazelor de evacuare totale cu aer ambiental condiționat. Folosind semnalele de reacție privind cuplul și turația provenite de la dinamometrul motorului, puterea se calculează în relație cu timpul ciclului, care indică activitatea motorului pe parcursul întregului ciclu. Concentrația de NOx și de HC se determină pe parcursul ciclului calculând semnalele analizorului. Concentrația de CO, CO2 și NMHC se poate determina calculând semnalul analizorului sau prin eșantionare cu sac. În cazul particulelor, se colectează cu ajutorul unui filtru corespunzător un eșantion proporțional. Debitul gazului de evacuare se determină în cadrul ciclului pentru a calcula valorile emisiilor masice de poluanți. Valorile emisiilor masice se introduc în ecuație cu activitatea motorului pentru a obține gramele pentru fiecare poluant emis per kilowatt/oră, în conformitate cu descrierea de la apendicele 2 la prezenta anexă.

2.   CONDIȚII DE TESTARE

2.1.   Condiții de testare a motorului

2.1.1.

Temperatura absolută (Ta) a aerului din motor la intrarea în motor exprimată în grade Kelvin și presiunea atmosferică uscată (Ps) exprimată în kPa se măsoară, iar parametrul F se determină în conformitate cu următoarele dispoziții: (a) pentru motoarele diesel:   Motoare cu aspirație naturală și supraalimentate mecanic:   Motoare cu turbocompresor, cu sau fără răcire a aerului de admisie: (b) pentru motoarele cu gaz:

2.1.2.   Valabilitatea testului

Pentru ca un test să fie recunoscut ca valabil, parametrul F trebuie să se situeze în următorul interval:

2.2.   Motoare cu sistem de răcire a aerului de supraalimentare

Temperatura aerului de supraalimentare se înregistrează și se situează, la turația puterii maxime declarate și la sarcină completă, în limita a ± 5 K din temperatura aerului la sarcină maximă în conformitate cu specificația din anexa II apendicele 1 punctul 1.16.3. Temperatura mediului de răcire este de minimum 293 K (20 °C).

În cazul în care se folosește un sistem de testare în atelier sau un ventilator extern, temperatura aerului de supraalimentare va fi în limita a ± 5 K din temperatura maximă a aerului de supraalimentare specificată la anexa II apendicele I punctul 1.16.3 la viteza aferentă puterii maxime declarate și sarcinii complete. Poziționarea radiatorului pentru aerul de supraalimentare în vederea respectării condițiilor menționate anterior se va utiliza pe tot parcursul ciclului de testare.

2.3.   Sistemul de alimentare cu aer a motorului

Se utilizează un sistem de alimentare cu aer care să prezinte o restricționare a alimentării cu aer în limita de ± 100 Pa aplicat la limita superioară de funcționare a motorului la viteza aferentă puterii maxime declarate și sarcinii complete.

2.4.   Sistemul de evacuare al motorului

Se utilizează un sistem de evacuare care să prezinte o contrapresiune de evacuare în limita de ±1 000 Pa din limita superioară a funcționării motorului la turația corespunzătoare puterii maxime declarate și a sarcinii complete și cu un volum în limita a ± 40 % din cel specificat de către constructor. Se poate utiliza un sistem de test în laborator cu condiția ca acesta să reprezinte condițiile de funcționare reale ale motorului. Sistemul de evacuare respectă cerințele de eșantionare a gazului de evacuare stabilite la anexa III apendicele 4 punctul 3.4 și la anexa V punctul 2.2.1, EP și punctul 2.3.1, EP.

În cazul în care motorul este echipat cu un dispozitiv de posttratare a gazelor de evacuare, țeava de evacuare trebuie să aibă același diametru cu cea montată în mod normal în cazul a cel puțin 4 diametre de țeavă în amonte de intrarea de la începutul punctului de expansiune care conține dispozitivul de posttratare. Distanța de la flanșele colectorului de evacuare sau a gurii turbocompresorului până la dispozitivul de posttratare a gazelor de evacuare este aceeași ca la configurația normală a vehiculului sau în limita specificațiilor de distanță ale constructorului. Contrapresiunea sau restricțiile de evacuare se supun acelorași criterii ca cele menționate anterior și se pot regla cu ajutorul unei supape. Vasul de posttratare poate fi demontat în timpul simulării testelor și în timpul cartografierii motorului și apoi înlocuit cu un vas echivalent conținând catalizatori inactivi.

2.5.   Sistemul de răcire

Se utilizează un sistem de răcire cu o capacitate suficientă, astfel încât motorul să se mențină la temperatura normală de funcționare prescrisă de constructor.

2.6.   Lubrifiantul

Specificațiile privind lubrifiantul utilizat în timpul testului se înregistrează și se prezintă împreună cu rezultatele testului, în conformitate cu anexa II apendicele 1 punctul 7.1

2.7.   Carburantul

Carburantul utilizat este carburantul de referință specificat în anexa IV.

Temperatura carburantului și punctul de măsurare sunt specificate de constructor în cadrul limitelor de la anexa II apendicele 1 punctul 1.16.5. Temperatura carburantului nu este mai mică de 306 K (33 °C). În cazul în care nu este specificată, aceasta va fi 311 K ± 5 K (38 °C ± 5 °C) la intrarea în sistemul de carburant.

Pentru motoarele NG și GPL, temperatura carburantului și punctul de măsurare trebuie să se afle în limitele indicate la anexa II apendicele 1 punctul 1.16.5 sau la anexa II apendicele 3 punctul 1.16.5 pentru cazurile în care motorul nu este un motor prototip.

2.8.   Testarea sistemelor de posttratare a gazelor de evacuare

În cazul în care motorul este echipat cu un sistem de posttratare a gazelor de evacuare, emisiile măsurate în ciclul (ciclurile) de testare se consideră a fi reprezentative pentru emisiile din teren. În cazul în care acest aspect nu poate fi realizat printr-un singur ciclu de testare (de exemplu pentru filtrele de particule cu regenerare periodică), se rulează mai multe cicluri de test, iar rezultatele obținute se introduc într-un algoritm de obținere a mediei și/sau de ponderare. Procedura exactă se aprobă de către constructorul motorului și de către serviciul tehnic pe baza bunelor practici inginerești.

---

(1)  Punctele de test se selectează folosind metode statistice aprobate de alegere aleatorie.

Apendicele 1

CICLURILE DE TESTARE ESC ȘI ELR

1.   REGLĂRI ALE MOTORULUI ȘI DINAMOMETRULUI

1.1.   Determinarea turațiilor A, B și C ale motorului

Turațiile A, B și C ale motorului se declară de către constructor în conformitate cu următoarele dispoziții:

Turația superioară nhi se determină prin calcularea a 70 % din puterea netă maximă declarată P(n), stabilită în conformitate cu anexa II apendicele 1 punctul 8.2 Cea mai mare turație a motorului în cazul în care această valoare a puterii apare pe curba puterii se definește ca nhi.

Turația inferioară nlo se determină prin calcularea a 50 % din puterea netă maximă declarată P(n), stabilită în conformitate cu anexa II apendicele 1 punctul 8.2 Cea mai joasă turație a motorului în cazul în care această valoare a puterii apare pe curba puterii se definește ca nlo.

Turațiile A, B și C ale motorului se calculează după cum urmează:

Turațiile A, B și C ale motorului se pot verifica printr-una din următoarele metode de mai jos:

(a)

se măsoară puncte de testare suplimentare pe parcursul omologării puterii motorului în conformitate cu Directiva 80/1269/CEE pentru o determinare exactă a nhi și nlo. Puterea maximă nhi și nlo se determină din curba puterii, iar turațiile A, B și C ale motorului se calculează în conformitate cu dispozițiile descrise anterior;

(b)

motorul se cartografiază pe întreg parcursul curbei de încărcare totală, de la turația maximă fără sarcină până la turația la mers în gol, folosindu-se cel puțin 5 puncte de măsurare la intervale de câte 1 000 rpm și puncte de măsurare în intervalul ± 50 rpm din viteza aferentă puterii maxime declarate. Puterea maximă nhi și nlo se determină din această curbă de cartografiere, iar turațiile A, B și C ale motorului se calculează în conformitate cu dispozițiile menționate anterior.

În cazul în care turațiile măsurate A, B și C ale motorului sunt în limita a ± 3 % din turațiile declarate de constructor, se folosesc turațiile declarate ale motorului pentru testul de emisie. În cazul în care se depășește limita de toleranță pentru oricare dintre turațiile motorului, se folosesc turațiile măsurate ale motorului pentru testul de emisii.

1.2.   Determinarea reglărilor dinamometrului

Curba cuplului la sarcină completă se determină prin experimentare pentru a calcula valorile cuplului pentru modurile de test specificate în condiții nete, în conformitate cu specificațiile de la anexa II apendicele 1 punctul 8.2 După caz, se ține seama de puterea absorbită de echipamentul propulsat de motor. Reglarea dinamometrului pentru fiecare mod de testare se calculează utilizându-se formula:

în cazul în care se testează în condiții nete

în cazul în care nu se testează în condiții nete

unde:

s	=	setarea dinamometrului, kW
P(n)	=	putere netă a motorului conform specificațiilor de la anexa II apendicele 1 punctul 8.2, în kW
L	=	sarcină procentuală, conform specificațiilor de la punctul 2.7.1, în %
P(a)	=	putere absorbită de dispozitivele auxiliare care se montează conform specificațiilor de la anexa II apendicele 1 punctul 6.1
P(b)	=	putere absorbită de dispozitivele auxiliare care se demontează conform specificațiilor de la anexa II apendicele 1 punctul 6.2

2.   RULAREA TESTULUI ESC

La cererea constructorului, se poate rula o simulare de test pentru condiționarea motorului și a sistemului de evacuare înaintea ciclului de măsurare.

2.1.   Pregătirea filtrelor de eșantionare

Cu cel puțin o oră înainte de test, fiecare filtru (pereche) este introdus într-o capsulă Petri închisă, dar nesigilată, și plasat într-o cameră de cântărire pentru stabilizare. La sfârșitul perioadei de stabilizare, fiecare filtru (pereche) este cântărit, iar tara înregistrată. Ulterior, filtrul (perechea) este pus într-o capsulă Petri închisă sau într-un suport de filtru sigilat, până ce este necesar pentru testare. În cazul în care filtrul (perechea) nu este folosit într-un interval de opt ore după îndepărtarea din camera de cântărire, el trebuie condiționat și recântărit înainte de utilizare.

2.2.   Instalarea echipamentului de măsurare

Instrumentarul, precum și sondele de eșantionare, trebuie instalate conform cerințelor. În cazul în care se folosește un sistem de diluție totală a debitului pentru diluția gazului de evacuare, conducta de legătură se conectează la sistem.

2.3.   Pornirea sistemului de diluție și a motorului

Sistemul de diluție și motorul se pornesc și se încălzesc până ce toate temperaturile și presiunile sunt stabilizate la puterea maximă în conformitate cu recomandarea constructorului și bunele practici inginerești.

2.4.   Pornirea sistemului de eșantionare a particulelor

Sistemul de eșantionare a particulelor se pornește și rulează deviat. Nivelul de particule de fond al aerului de diluție se poate determina prin trecerea aerului de diluție prin filtrele de particule. În cazul în care se folosește aer de diluție filtrat, se poate face o măsurare înainte și după test. În cazul în care aerul de diluție nu este filtrat, se pot face măsurări la începutul și la sfârșitul ciclului, iar valorile pot fi supuse unui algoritm de obținere a mediei.

2.5.   Ajustări ale rapoartelor de diluție

Aerul de diluție se reglează astfel încât temperatura gazului de evacuare diluat măsurată imediat înainte de filtrul primar să nu depășească 325 K (52 °C) indiferent de mod. Raportul de diluție (q) nu poate fi mai mic de 4.

Pentru sistemele care folosesc CO2 sau NOx măsurătorile de concentrație pentru controlul raportului de diluție, conținutul de CO2 sau NOx al aerului de diluție trebuie măsurat la începutul și sfârșitul fiecărui test. Măsurătorile pre și posttestare ale concentrației de CO2 sau NOx din aerul de diluție trebuie să se situeze la o distanță de 100 ppm, respectiv de 5 ppm una față de cealaltă.

2.6.   Verificarea analizorilor

Analizorii de emisie trebuie aduși la zero și etalonați.

2.7.   Ciclul de testare

2.7.1.   Următorul ciclu de testare în 13 moduri se utilizează în cazul în care dinamometrul este legat la motorul testat:

Numărul modului	Turația motorului	Procentaj de sarcină	Factor de ponderare	Durata modului
1	mers în gol	—	0,15	4 minute
2	A	100	0,08	2 minute
3	B	50	0,10	2 minute
4	B	75	0,10	2 minute
5	A	50	0,05	2 minute
6	A	75	0,05	2 minute
7	A	25	0,05	2 minute
8	B	100	0,09	2 minute
9	B	25	0,10	2 minute
10	C	100	0,08	2 minute
11	C	25	0,05	2 minute
12	C	75	0,05	2 minute
13	C	50	0,05	2 minute

2.7.2.   Secvența de testare

Se pornește secvența de testare. Testul trebuie executat în ordinea numărului de mod specificată la punctul 2.7.1

Motorul trebuie să funcționeze pe durata de timp prescrisă pentru fiecare mod, astfel încât schimbarea de turație sau sarcină a motorului să nu dureze mai mult de 20 de secunde. Turația specificată se menține în limita de ± 50 rpm, iar cuplul specific se menține în limita a ± 2 % din cuplul maxim la turația la care se execută testul.

La cererea constructorului, secvența de testare se poate repeta de un număr suficient de ori pentru a eșantiona o masă mai mare de particule pe filtru. Constructorul furnizează o descriere detaliată a procedurilor de evaluare și calculare a datelor. Emisiile gazoase se determină exclusiv la primul ciclu.

2.7.3.   Reacția analizorului

Rezultatul furnizat de analizori se înregistrează pe un înregistrator pe diagramă rectangulară sau se măsoară cu un sistem echivalent de înregistrare a datelor, în timp ce gazul de evacuare trece prin analizori pe tot parcursul ciclului de testare.

2.7.4.   Eșantionarea particulelor

Se folosește o singură pereche de filtre (filtru primar și secundar, a se vedea anexa III apendicele 4) la o procedură de test completă. Factorii de ponderare modală specificați în procedura ciclului de testare se calculează extrăgând câte un eșantion proporțional cu debitul masei de evacuare în timpul fiecărui mod al ciclului. Acest lucru poate fi obținut prin ajustarea debitului de al eșantionului, a timpului de eșantionare și/sau a ratei de diluție, după caz, astfel încât să fie întrunite criteriile pentru factorii efectivi de ponderare de la punctul 5.6.

Durata de eșantionare pentru fiecare mod trebuie să fie de cel puțin 4 secunde per factor de ponderare 0,01. Eșantionarea se execută cât mai târziu posibil în cadrul fiecărui mod. Eșantionarea particulelor se încheie cu nu mai puțin de 5 secunde înaintea finalizării fiecărui mod.

2.7.5.   Condițiile motorului

Turația și sarcina motorului, temperatura aerului de admisie și scăderea presiunii, temperatura gazului de evacuare și contrapresiunea, debitul de carburant și debitul de aer sau de gaz evacuare, temperatura aerului de supraalimentare și umiditatea se înregistrează pentru fiecare mod, respectându-se cerințele de viteză și sarcină (punctul 2.7.2) la momentul de eșantionare a particulelor, dar în orice caz în ultimul minut din fiecare mod.

Orice date suplimentare necesare pentru calcul trebuie înregistrate (a se vedea secțiunile 4 și 5).

2.7.6.   Verificarea NOx în cadrul zonei de control

Verificarea NOx în cadrul zonei de control se face imediat după finalizarea modului 13. Motorul este condiționat în modul 13 pentru o perioadă de trei minute înainte de începerea măsurătorilor. Se realizează trei măsurători la diverse locații în cadrul ariei de control, selectate de către serviciul tehnic (1). Timpul necesar fiecărei măsurători trebuie să fie de 2 minute.

Procedura de măsurare este identică pentru măsurarea NOx într-un ciclu de 13 moduri și se aplică în conformitate cu secțiunile 2.7.3, 2.7.5 și 4.1 din prezentul apendice și cu anexa III apendicele 4 punctul 3.

Calculul trebuie realizat în conformitate cu punctul 4.

2.7.7.   Reverificarea analizorilor

Pentru reverificare după testul de emisie se folosesc un gaz neutru și același gaz etalon. Testul se consideră acceptabil în cazul în care diferența dintre rezultatul obținut înainte de test și cel de după test este mai mică de 2 % din valoarea gazului etalon.

3.   DESFĂȘURAREA TESTULUI ELR

3.1.   Instalarea echipamentului de măsurare

Opacimetrul și sondele de eșantionare se instalează, după caz, după amortizorul de evacuare sau orice alt dispozitiv de posttratare, în cazul în care acestea există, în conformitate cu procedurile de instalare specificate de către constructorul instrumentului. Suplimentar, după caz, se respectă cerințele punctului 10 din ISO IDS 11614.

Înaintea verificărilor la zero și la scară completă, se încălzește și se stabilizează opacimetrul în conformitate cu recomandările constructorului. În cazul în care opacimetrul este echipat cu un sistem de curățare a aerului pentru a preveni obturarea componentelor optice ale sistemului de măsurare, sistemul respectiv trebuie, de asemenea, să fie activat și ajustat în conformitate cu recomandările constructorului.

3.2.   Verificarea opacimetrului

Verificările la zero și la scară completă se realizează în modul de citire a opacității, întrucât scara de opacitate oferă două puncte de calibrare perfect definibile, anume 0 % și 100 % opacitate. Coeficientul de absorbție a luminii este calculat corect pe baza opacității măsurate și LA, în conformitate cu informațiile furnizate de către constructorul opacimetrului, în cazul în care instrumentul este readus la modul de citire k pentru testare.

Fără a se bloca fasciculul de lumină al opacimetrului, modul de citire se ajustează la 0,0 % ± 1,0 % opacitate. Obturând calea razei de lumină spre senzor se ajustează citirea la 100 % ± 1,0 % opacitate.

3.3.   Ciclul de testare

3.3.1.   Condiționarea motorului

Încălzirea motorului și a sistemului se face la puterea maximă cu scopul de a stabiliza parametrii motorului în conformitate cu recomandările constructorului. Faza de precondiționare trebuie, de asemenea, să protejeze măsurătorile efective împotriva influenței acumulărilor din sistemul de evacuare provenite de la un test anterior.

În cazul în care motorul este stabilizat, ciclul se începe în limita a 20 ± 2 s după faza de precondiționare. La cererea constructorului, se poate rula un test de simulare pentru o condiționare suplimentară înainte de ciclul de măsurare.

3.3.2.   Ordinea de testare

Testul constă într-o succesiune de trei pași de sarcină la fiecare dintre cele trei turații ale motorului A (ciclul 1), B (ciclul 2) și C (ciclul 3), care se determină în conformitate cu Anexa III punctul 1.1, urmate de ciclul 4 la o viteză din zona de control și la o sarcină între 10 % și 100 %, selectată de către serviciul tehnic (1). Se parcurge următoarea secvență în funcționarea dinamometrului pe motorul de test, în conformitate cu figura 3.

Figura 3

Secvența testului ELR

(a)	Motorul se menține la turația A și 10 % din sarcină pe durata a 20 ± 2 s. Turația specificată se menține în limita a ± 20 rpm și cuplul specificat se menține în limita a ± 2 % din cuplul maxim la turația de testare.

(b)

La finalul segmentului anterior, maneta de control al turației se mută rapid și se menține în poziția total deschis pentru 10 ± 1 s. Sarcina necesară a dinamometrului se aplică pentru a menține turația motorului în limita a ± 150 rpm pe parcursul primelor 3 s și în cadrul a ± 20 rpm pentru restul segmentului.

(c)	Ordinea descrisă la (a) și (b) se repetă de două ori.

(d)	La încheierea celui de-al treilea pas de sarcină, motorul se reglează la turația motorului B și 10 % din sarcină în primele 20 ± 2 s.

(e)	Ordinea de la (a) la (c) se rulează cu motorul funcționând la turația B

(f)	La încheierea celui de-al treilea pas de sarcină, motorul se reglează la turația C și la 10 % din sarcină în limita a 20 ± 2 s.

(g)	Ordinea de la (a) la (c) se rulează cu motorul funcționând la turația C.

(h)	La încheierea celui de-al treilea pas de sarcină, motorul se reglează la turația motorului selectată și la orice sarcină peste 10 % în cadrul a 20 ± 2 s.

(i)	Ordinea de la (a) la (c) se rulează cu motorul funcționând la turația selectată.

3.4.   Validarea ciclului

Abaterile relative standard ale valorilor medii de fum la fiecare dintre vitezele de testare (SVA, SVB, SVC, calculate în conformitate cu punctul 6.3.3 din prezentul apendice de la cei trei pași de sarcină succesivi la fiecare dintre vitezele de testare) este mai mică de 15 % din valoarea medie sau 10 % din valoarea limită indicată în tabelul I din Anexa I, luându-se în calcul valoarea cea mai mare. În cazul în care diferența este mai mare, ordinea se repetă până când trei pași succesivi de sarcină întrunesc criteriul de validare.

3.5.   Reverificarea opacimetrului

Valoarea abaterii zero a opacimetrului după testare nu poate depăși ± 5,0 % din valoarea limită indicată în tabelul 1 din Anexa I.

4.   CALCULUL EMISIILOR GAZOASE

4.1.   Evaluarea datelor

Pentru a evalua emisiile gazoase, se calculează media înregistrărilor grafice pentru ultimele 30 de secunde din fiecare mod și concentrațiile medii (conc) de HC, CO și NOx pe parcursul fiecărui mod se determină din media citirilor graficului și din datele de calibrare corespunzătoare. Se poate utiliza un tip diferit de înregistrare în cazul în care aceasta asigură o colectare echivalentă de date.

Pentru verificarea NOx în cadrul zonei de control, cerințele anterioare se aplică exclusiv în cazul NOx.

Debitului gazului de evacuare GEXHW sau debitul gazului de evacuare diluat GTOTW, în cazul în care este folosit opțional, se determină în conformitate cu anexa III apendicele 4 punctul 2.3

4.2.   Corecția uscat/umed

Concentrația măsurată se convertește la o bază umedă în conformitate cu următoarele formule, în cazul în care nu s-a măsurat deja pe o bază umedă.

Pentru gazul de evacuare brut:

și

Pentru gazul de evacuare diluat:

sau

Pentru aerul de diluție	Pentru aerul de admisie (în cazul în care este diferit de aerul de diluție)

Unde:

Ha, Hd	=	g apă per kg de aer uscat
Rd, Ra	=	umiditate relativă a aerului de diluție/aerului de admisie, în %
pd, pa	=	presiunea vaporilor de saturație ai aerului de diluție/aerului de admisie, în kPa
pB	=	presiunea barometrică totală, în kPa

4.3.   Corecția NOX pentru umiditate și temperatură

întrucât emisiile de NOX depind de condițiile aerului ambiental, concentrația de NOX trebuie ajustată în funcție de temperatura și condițiile de umiditate ale aerului ambiental, cu factorii obținuți prin următoarea formulă:

Unde:

A	=	0,309 GFUEL/GAIRD-0,0266
B	=	0,209 GFUEL/GAIRD + 0,00954
Ta	=	temperatura aerului, în K
Ha	=	umiditatea aerului de admisie, în g de apă la un kg de aer uscat
Ha	=

unde:

Ra	=	umiditatea relativă a aerului de admisie, în %
Pa	=	presiunea vaporilor de saturație ai aerului proaspăt, în kPa
PB	=	presiunea barometrică totală, în kPa

4.4.   Calcularea ratelor de debit masic al emisiei

Ratele de debit masic al emisiei (g/h) pentru fiecare mod se calculează după cum urmează, densitatea gazelor de evacuare fiind 1,293 kg/m3 la 273 K (0 °C) și 101,3 kPa:

1.

2.

3.

unde NOx mass, COx mass, HCmass  (2) sunt concentrațiile medii (ppm) din gazul de evacuare brut, conform modului de determinare de la punctul 4.1

În cazul în care, opțional, emisiile gazoase se determină cu un sistem de diluție a debitului total, se aplică formulele de mai jos:

1.

2.

3.

unde NOX CONC COCONC HCCONC  (2) sunt concentrațiile medii de fond corectate (ppm) ale fiecărui mod din gazul de evacuare diluat, conform determinării de la anexa III apendicele 2 punctul 4.3.1.1

4.5.   Calcularea emisiilor specifice

Emisiile (g/kWh) se calculează pentru toate componentele individuale după cum urmează:

Factorii de ponderare (WF) folosiți în formulele de mai sus se determină în conformitate cu punctul 2.7.1

4.6.   Calcularea valorilor zonei de control

Pentru cele trei puncte de control selectate în conformitate cu punctul 2.7.6, emisia de NOx se măsoară și se calculează în conformitate cu punctul 4.6.1 și se determină, de asemenea, prin interpolare de la modurile ciclului de test cele mai apropiate de punctul de control respectiv, în conformitate cu punctul 4.6.2 Valorile măsurate sunt ulterior comparate cu valorile interpolate, în conformitate cu punctul 4.6.3

4.6.1.   Calcularea emisiilor specifice

Emisia de NOX pentru fiecare dintre punctele de control (Z) se calculează după cum urmează:

4.6.2.   Determinarea valorii de emisie a ciclului de testare

Emisia de NOx a fiecărui punct de control trebuie interpolată din cele mai apropiate patru moduri ale ciclului de testare care cuprind punctul de control Z selectat, în conformitate cu figura 4. Pentru respectivele moduri (R, S, T, U), se aplică următoarele definiții:

Viteza(R)	=	Viteza(T) = nRT
Viteza(S)	=	Viteza(U) = nSU
Procent de sarcină(R)	=	Procent de sarcină(S)
Procent de sarcină(T)	=	Procent de sarcină(U)

Emisia de NOx a punctului de control selectat Z se calculează după cum urmează:

și

unde

ER, ES, ET, EU	=	emisii de NOx specifice ale modurilor de cuprindere calculate în conformitate cu punctul 4.6.1
MR, MS, MT, MU	=	cuplul motor pentru modurile de cuprindere

Figura 4

Interpolarea punctului de control NOx

4.6.3.   Compararea valorilor emisiei de NOX

Emisia specifică de NOX a punctului de control Z (NOx,Z) se compară cu valoarea interpolată (E Z ) după cum urmează:

5.   CALCULAREA EMISIILOR DE PARTICULE

5.1.   Evaluarea datelor

În vederea evaluării particulelor, masele totale eșantionate (MSAM,i) prin filtre se înregistrează pentru fiecare mod.

Filtrele trebuie readuse în camera de cântărire și se condiționează cel puțin o oră, dar nu mai mult de 80 de ore, iar apoi se cântăresc. Greutatea brută a filtrelor se înregistrează și se scade greutatea tarelor (a se vedea punctul 1 din prezentul apendice). Masa particulelor Mf este suma maselor de particule colectate pe filtrul primar și pe filtrul secundar.

În cazul în care se aplică corecția de fond, se înregistrează masa aerului de diluție (MDIL) prin filtre și masa particulelor (Md). În cazul în care se face mai mult de o măsurătoare, se calculează coeficientul Md/MDIL pentru fiecare dintre măsurători, iar pe baza valorilor se calculează media.

5.2.   Sistemul de diluție parțială a debitelor

Rezultatele finale raportate ale emisiilor de particule se determină parcurgând următorii pași. Întrucât se pot utiliza diverse tipuri de control al ratei de diluție, se aplică diferite metode de calcul pentru GEDFW. Toate calculele trebuie să se bazeze pe valorile medii ale modurilor individuale din timpul perioadei de eșantionare.

5.2.1.   Sisteme izocinetice

unde r corespunde raportului zonelor de intersecție dintre eșantionul izocinetic și țeava de evacuare:

5.2.2.   Sisteme cu măsurare a concentrației de CO2 și NOx

unde:

concE	=	concentrația umedă a gazului trasor în gazul de evacuare brut
concD	=	concentrația umedă a gazului trasor în gazul de evacuare diluat
concA	=	concentrația umedă a gazului trasor în aerul de diluție

Concentrațiile măsurate pe o bază uscată se convertesc la o bază umedă în conformitate cu punctul 4.2 din prezentul apendice.

5.2.3.   Sisteme cu metoda măsurării CO2 și a balanței de carbon (3)

unde:

CO2D	=	concentrația de CO2 în gazul de evacuare diluat
CO2A	=	concentrația de CO2 în aerul de diluție

(concentrații date în % de volum pe bază umedă)

Prezenta ecuație se bazează pe ipoteza balanței de carbon (atomii de carbon cu care se alimentează motorul sunt emiși sub formă de CO2 și determinați urmând pașii de mai jos:

și:

5.2.4.   Sisteme de măsurare a debitului

5.3.   Sistem de diluție totală a debitului

Rezultatele reportate la testul de emisie de particule se determină respectând următorii pași. Toate calculele se bazează pe valori medii ale modurilor individuale pe parcursul perioadei de eșantionare.

5.4.   Calcularea ratei debitului masei de particule

Debitul masei de particule se calculează după cum urmează:

unde

MSAM=

i= 1, … n

se determină pe parcursul ciclului de testare prin însumarea valorilor medii ale modurilor individuale pe parcursul perioadei de eșantionare.

La rata debitului masei de particule se poate aplica o corecție de fond după cum urmează:

În cazul în care se efectuează mai mult de o măsurătoare,se înlocuiește cu.

pentru modurile individuale

sau

pentru modurile individuale.

5.5.   Calcularea emisiilor specifice

Emisia de particule se calculează după următoarea metodă:

5.6.   Factorul de ponderare efectivă

Factorul de ponderare efectivă WFE,i pentru fiecare mod se calculează după următoarea metodă:

Valoarea factorilor de ponderare efectivă se situează în limita a ± 0,003 (± 0,005 pentru mers în gol) din factorii de ponderare enumerați la punctul 2.7.1

6.   CALCULAREA VALORILOR FUMULUI

6.1.   Algoritmul Bessel

Algoritmul Bessel se utilizează pentru a calcula valorile medii la 1 s din citirile instantanee de fum, convertite în conformitate cu punctul 6.3.1 Algoritmul emulează un filtru secundar cu permisivitate scăzută, iar utilizarea sa necesită calculări repetate pentru a determina coeficienții. Acești coeficienți depind de timpul de reacție al sistemului de opacimetru și de rata de eșantionare. Astfel, punctul 6.1.1 trebuie repetat în cazul în care se modifică timpul de reacție al sistemului și/sau rata de eșantionare.

6.1.1.   Calcularea timpului de reacție al filtrului și al constantelor Bessel

Timpul necesar de reacție Bessel (tF) depinde de timpii de reacție fizic și electric ai sistemului de opacimetru, în conformitate cu anexa II, apendicele 4 punctul 5.2.4 și se calculează prin următoarea ecuație:

unde:

tp	=	timpul de reacție fizică, în s
te	=	timpul de reacție electrică, în s

Calculele pentru estimarea frecvenței de deconectare (fc) a filtrului se bazează pe un semnal de intrare progresiv de la 0 la 1 în ≤ 0,01s (a se vedea anexa VII). Timpul de reacție este definit ca fiind timpul dintre momentul în care semnalul de ieșire Bessel atinge 10 % (t10) și momentul în care acesta atinge 90 % (t90) din această funcție progresivă. Aceasta trebuie obținută prin repetarea funcției fc până la momentul în care t90-t10≈tF. Prima repetare a fc este dată de următoarea formulă:

Constantele Bessel E și K se calculează cu ajutorul următoarelor ecuații:

unde:

D	=	0,618034
Δt	=
Ω	=

6.1.2.   Calcularea algoritmului Bessel

Utilizând valorile lui E și K, reacția Bessel medie la 1 s la un semnal de intrare progresiv S1 se calculează după cum urmează:

unde:

Si – 2	=	Si – 1 = 0
Si	=	1
Yi – 2	=	Yi – 1 = 0

Timpii t10 și t90 se interpolează. Diferența în timp dintre t90 și t10 definește timpul de reacție tF pentru valoarea respectivă a lui fc. În cazul în care timpul de reacție nu este suficient de apropiat de timpul de reacție necesar, se repetă până când timpul de reacție real este în limita a 1 % din timpul de reacție necesar, după cum urmează:

6.2.   Evaluarea datelor

Măsurarea valorilor pentru fum se eșantionează cu o rată minimă de 20 Hz.

6.3.   Determinarea fumului

6.3.1.   Conversia datelor

întrucât unitatea de măsură de bază a tuturor opacimetrelor este factorul de transmisie, valorile pentru fum se convertesc din transmitanță (τ) în coeficientul de absorbție a luminii (k) după cum urmează:

și

unde:

k	=	coeficientul de absorbție a luminii, în m-1
LA	=	lungimea undei optice efective, indicată de constructorul instrumentului, în m
N	=	opacitate, în %
τ	=	transmitanță, în %

Conversia se aplică înainte de orice procesare suplimentară a datelor.

6.3.2.   Calcularea fumului prin algoritmul de medie Bessel

Frecvența de deconectare fc este cea care produce timpul necesar de reacție a filtrului tF. Odată ce această frecvență a fost determinată prin procesul iterativ de la punctul 6.1.1, se calculează constantele adecvate E și K din algoritmul Bessel. Algoritmul Bessel se aplică ulterior urmelor de fum instantanee (valoare-k), în conformitate cu descrierea de la punctul 6.1.2:

Algoritmul Bessel este recursiv prin natura sa. Astfel, sunt necesare valori inițiale ale semnalului de intrare Si-1 și Si-2 și valori inițiale ale semnalului de ieșire Yi-1 și Yi-2 pentru a putea iniția algoritmul. Se poate pleca de la ipoteza că acestea sunt egale cu zero.

Pentru fiecare pas de sarcină al celor trei turații A, B și C, valoarea maximă la 1s a Ymax se selectează din valorile individuale Yi ale fiecărei urme de fum.

6.3.3.   Rezultate finale

Valorile medii de fum (SV) din fiecare ciclu (viteze de testare) se calculează după cum urmează:

Pentru turația de testare A	:
Pentru turația de testare B	:
Pentru turația de testare C	:

unde:

Ymax1, Ymax2, Ymax3

=

cea mai mare valoare a fumului din media Bessel la 1 s din fiecare din cele trei faze de sarcină

Valoarea finală se calculează după cum urmează:

---

(1)  Punctele de testare se selectează folosind metode statistice aprobate de alegere aleatorie.

(2)  Bazat pe un echivalent C1.

(3)  Valoarea nu este valabilă decât pentru carburantul de referință menționat în anexa IV.

Apendicele 2

CICLUL DE TESTARE ETC

1.   PROCEDURA DE CARTOGRAFIERE A MOTORULUI

1.1.   DETERMINAREA INTERVALULUI DE TURAȚII PENTRU CARTOGRAFIERE

Pentru generarea testului ETC în celula de testare motorul trebuie cartografiat înainte de ciclul de testare, cu scopul de a determina turația față de curba cuplului. Turația minimă și maximă de cartografiere se determină astfel:

Turația minimă de cartografiere	=	turația la mers în gol
Turația maximă de cartografiere	=	nhi × 1,02 sau turația la care cuplul la sarcină completă scade la zero, se ia în considerare acea valoare dintre cele două care este mai mică.

1.2.   Realizarea hărții de putere a motorului

Se încălzește motorul la puterea maximă cu scopul de a stabiliza parametrii motorului în conformitate cu recomandările constructorului și cu cele mai bune practici inginerești. În momentul când motorul a fost stabilizat se realizează harta motorului astfel:

(a)	se descarcă motorul și se operează la mers în gol;

(b)	se operează motorul la poziția de sarcină completă a pompei de injecție la turația minimă de cartografiere;

(c)	se crește turația motorului la o rată medie de 8 ± 1 min-1/s de la turația minimă la turația maximă de cartografiere. Turația motorului și punctele de cuplu se înregistrează la o rată eșantion de cel puțin un punct pe secundă.

1.3.   Generarea curbei de cartografiere

Toate punctele de date înregistrate la punctul 1.2 se leagă folosind interpolarea liniară între puncte. Curba cuplului rezultată este curba de cartografiere și se va folosi pentru conversia valorilor normalizate ale cuplului la ciclul motorului în valori de cuplu reale pentru ciclul de testare, în conformitate cu descrierea de la punctul 2.

1.4.   Cartografiere alternativă

În cazul în care un constructor consideră că tehnicile de cartografiere descrise anterior sunt nesigure sau nereprezentative pentru un anumit motor, se pot folosi tehnici de cartografiere alternative. Aceste tehnici alternative trebuie să satisfacă intenția procedurilor specificate de cartografiere de a determina cuplul maxim disponibil la toate turațiile motorului obținute în cadrul ciclurilor de testare. Abaterile de la tehnicile de cartografiere specificate în prezenta secțiune din motive de securitate sau de reprezentativitate se aprobă de către serviciul tehnic împreună cu justificarea utilizării acestora. Cu toate acestea, în nici un caz nu se vor folosi schimbări continue în scădere ale turației motorului pentru motoarele cu regulator sau cu turbocompresor.

1.5.   Replicarea testelor

Motorul nu trebuie cartografiat în mod obligatoriu înainte de fiecare ciclu de testare. Motorul se recartografiază înaintea unui ciclu de testare în cazul în care:

—	a trecut o perioadă nerezonabilă de timp de la ultima cartografiere — acest lucru se determină prin evaluarea de către un inginer sau

—	au fost efectuate modificări fizice sau recalibrări care ar putea afecta performanța motorului.

2.   GENERAREA CICLULUI DE TESTARE DE REFERINȚĂ

Ciclul de testare tranzitoriu este descris la apendicele 3 la prezenta anexă. Valorile normalizate pentru cuplu și turație se înlocuiesc cu valorile reale, după cum urmează, rezultând ciclul de referință.

2.1.   Turația reală

Turația se denormalizează folosind următoarea ecuație:

Turația de referință (nref) reprezintă 100 % din valorile turației specificate în programul dinamometrului motorului de la apendicele 3. Se definește după cum urmează (a se vedea figura 1 din anexa I):

unde nhi și nlo sunt fie specificate în conformitate cu anexa I punctul 2, fie determinate în conformitate cu anexa III apendicele 1 punctul 1.1.

2.2.   Cuplul real

Cuplul este normalizat la cuplul maxim la turația respectivă. Valorile de cuplu ale ciclului de referință se denormalizează, utilizându-se curba de cartografiere determinată în conformitate cu punctul 1.3, după cum urmează:

Cuplul real = (% cuplu × cuplul maxim/100)

pentru turația reală respectivă determinată în conformitate cu punctul 2.1

Valorile negative ale cuplului pentru punctele motrice („m”) vor primi, în scopul generării ciclului de referință, valori denormalizate determinate prin una dintre următoarele metode:

—	valori negative pentru 40 % din cuplul pozitiv existent la punctele de turație asociate;

—	cartografierea cuplului negativ necesară punerii în mișcare a motorului pentru turația de cartografiere de la minim la maxim;

—	determinarea cuplului negativ necesar punerii în mișcare a motorului la turațiile la mers în gol sau de referință și interpolarea între cele două puncte.

2.3.   Exemplu de procedură de denormalizare:

Ca exemplu, se denormalizează următorul punct de testare:

% turație	=	43
% cuplu	=	82

Date fiind următoarele valori:

Turația de referință	=	2 200 min-1
Turația la mers în gol	=	600 min-1

rezultă

unde cuplul maxim observat din curba de cartografiere la 1 288 min-1 este de 700 Nm.

3.   RULAREA TESTULUI DE EMISIE

La cererea constructorului, se rulează un test de încercare cu scopul de a condiționa motorul și sistemul de evacuare înainte de începerea ciclului de măsurare.

Motoarele alimentate cu GPL și gaz natural se rodează utilizând testul ETC. Motorul trebuie să ruleze cu un minim de două cicluri ETC și până la momentul în care emisiile de CO măsurate la un ciclu ETC nu depășesc cu mai mult de 10 % emisia de CO măsurată la ciclul ETC anterior.

3.1.   Pregătirea filtrelor de eșantionare (numai pentru motoarele diesel)

Cu cel puțin o oră înainte de test, fiecare filtru (pereche) este introdus (introdusă) într-o capsulă Petri închisă, dar nesigilată, și plasat (plasată) într-o cameră de cântărire pentru stabilizare. La sfârșitul perioadei de stabilizare, fiecare filtru (pereche) este cântărit (cântărită), iar tara înregistrată. Apoi, filtrul (perechea) este pus (pusă) într-o capsulă Petri închisă sau într-un suport de filtru sigilat, până la testare. În cazul în care filtrul (perechea) nu este folosit (folosită) într-un interval de opt ore după îndepărtarea din camera de cântărire, trebuie condiționat (condiționată) și recântărit (recântărită) înainte de utilizare.

3.2.   Instalarea aparaturii de măsurare

Instrumentarul, precum și sondele de eșantionare, trebuie instalate conform cerințelor. Când se folosește un sistem de diluție totală a debitului pentru gazul de evacuare diluat, se conectează o conductă de legătură la sistem.

3.3.   Pornirea sistemului de diluție și a motorului

Sistemul de diluție și motorul se pornesc și se încălzesc până ce toate temperaturile și presiunile sunt stabilizate la puterea maximă, în conformitate cu recomandarea constructorului și cu bunele practici inginerești.

3.4.   Pornirea sistemului de eșantionare a particulelor (numai pentru motoarele diesel)

Sistemul de eșantionare a particulelor se pornește și rulează deviat. Nivelul de particule de fond al aerului de diluție se poate determina prin trecerea aerului de diluție prin filtrele de particule. În cazul în care se folosește aer de diluție filtrat, o măsurare se poate face înainte și după testare. În cazul în care aerul de diluție nu este filtrat, se pot face măsurători la începutul și la sfârșitul ciclului, iar valorile pot fi supuse unui algoritm de obținere a mediei.

3.5.   Reglarea sistemului de diluție a debitului total

Debitul total al gazului de evacuare se reglează pentru a elimina condensarea de apă din sistem și pentru a obține o temperatură maximă la suprafața filtrului de 325 K (52 °C) sau mai mică (a se vedea anexa V punctul 2.3.1, DT).

3.6.   Verificarea analizorilor

Analizorii de emisie trebuie aduși la zero și etalonați. În cazul în care se utilizează saci de eșantionare, aceștia trebuie goliți.

3.7.   Procedura de pornire a motorului

Motorul stabilizat se pornește folosindu-se fie un motor de pornire de serie, fie un dinamometru, în conformitate cu procedura de pornire recomandată de constructor și explicată în manualul utilizatorului. Opțional, testul poate porni direct din faza de precondiționare a motorului, fără oprirea motorului, în momentul în care motorul a atins viteza de mers în gol.

3.8.   Ciclul de testare

3.8.1.   Secvența de testare

În cazul în care motorul a atins turația de mers în gol, se pornește secvența de testare. Testul se rulează în conformitate cu ciclul de referință stabilit la punctul 2 din prezentul apendice. Turația motorului și punctele de comandă a cuplului se eliberează la 5 Hz (se recomandă 10 Hz) sau mai mult. Viteza de reacție a motorului și cuplul se înregistrează cel puțin o dată pe secundă în timpul ciclului de testare, iar semnalele se pot filtra electronic.

3.8.2.   Reacția analizorului

În cazul în care ciclul se pornește direct din precondiționare, echipamentul de măsurare trebuie pornit simultan cu motorul sau cu secvența de testare:

—	se pornește colectarea sau analizarea aerului de diluție;

—	se pornește colectarea sau analizarea gazului de evacuare diluat;

—	se pornește măsurarea cantității de gaz de evacuare diluat (CVS) și temperaturile și presiunile necesare;

—	se pornește înregistrarea datelor de reacție privind viteza și cuplul dinamometrului.

HC și NOx se măsoară în mod continuu în tunelul de diluție cu o frecvență de 2 Hz. Concentrațiile medii se determină prin integrarea semnalelor analizorului pe parcursul ciclului de testare. Timpul de reacție a sistemului nu poate fi mai mare de 20s și trebuie coordonat cu fluctuațiile de debit ale CVS și timpul de eșantionare/durata ciclului de testare, în cazul în care este necesar. CO, CO2, NMHC și CH4 se determină prin integrarea sau prin analizarea concentrațiilor din sac, colectate în timpul ciclului. Concentrațiile de gaze poluante din aerul de diluție se determină prin integrare sau prin colectarea în sacul secundar. Toate celelalte valori se înregistrează cu minimum o măsurătoare pe secundă (1 Hz).

3.8.3.   Eșantionarea particulelor (exclusiv pentru motoarele diesel)

La pornirea motorului sau a secvenței de testare, în cazul în care ciclul este pornit direct din timpul precondiționării, sistemul de eșantionare a particulelor este comutat de pe poziția de deviere pe poziția de colectare a particulelor.

În cazul în care nu se utilizează nici o metodă de compensare a debitului, pompa/pompele de eșantioane se reglează astfel încât rata debitului prin sonda de eșantionare sau prin tubul de transfer să se mențină la o valoare în limita a ± 5 % din rata debitului stabilită. În cazul în care se utilizează compensarea debitului (respectiv controlul proporțional al debitului de eșantionare), trebuie să se demonstreze că rata debitului prin tunelul principal nu se schimbă cu mai mult de ± 5 % din valoarea sa stabilită (cu excepția eșantionării în primele 10 secunde).

Notă: pentru operațiunea de diluție dublă, debitul de eșantionare este diferența netă între rata debitului prin filtrele de eșantionare și rata debitului diluției secundare.

Temperatura medie și presiunea la contorul/contoarele de gaz sau la intrarea în instrumentele de debit. În cazul în care rata debitului stabilită nu se poate menține în decursul unui ciclu complet (în limita a ± 5 %) din cauza depunerii unei cantități prea mari de particule pe filtru, testul se anulează. Testul se rulează din nou folosind o rată de debit mai mică și/sau un filtru de diametru mai mare.

3.8.4.   Oprirea motorului

În cazul în care motorul se oprește în orice moment în timpul ciclului de testare, motorul trebuie precondiționat și repornit, iar testul se repetă. În cazul în care apare o defecțiune în oricare dintre echipamentele de testare necesare în timpul ciclului de testare, testul se anulează.

3.8.5.   Operații după testare

La încheierea testului, măsurarea volumului gazului de evacuare diluat, debitul de gaz în sacii colectori și pompa de eșantionare a particulelor se opresc. Pentru un sistem de realizare integrator, eșantionarea continuă până la expirarea timpilor de reacție ai sistemului.

Concentrațiile sacilor colectori, în cazul în care sunt folosite, se analizează cât mai curând posibil, dar, în orice caz, nu mai târziu de 20 de minute după încheierea ciclului de testare.

După testul de emisie, se introduce un gaz neutru, iar același gaz de control se utilizează pentru reverificarea analizorilor. Testul este considerat acceptabil în cazul în care diferența dintre rezultatele înainte de testare și posttestare este mai mică de 2 % din valoarea gazului etalon.

Numai în cazul motoarelor diesel, filtrele de particule trebuie readuse în camera de cântărire după nu mai târziu de o oră de la încheierea testului și se condiționează într-o capsulă Petri închisă, dar nesigilată, timp de cel puțin o oră, însă nu mai mult de 80 de ore înainte de cântărire.

3.9.   Verificarea testului rulat

3.9.1.   Deplasarea datelor

Cu scopul de a minimiza efectul de exagerare al perioadei de întârziere dintre valorile ciclului de referință și de reacție, întreaga viteză a motorului și semnalul de reacție al cuplului pot fi avansate sau întârziate în timp în ceea ce privește viteza de referință și secvența cuplului. În cazul în care semnalele de reacție sunt deplasate, atât turația, cât și cuplul trebuie deplasate cu aceeași valoare în aceeași direcție.

3.9.2.   Calcularea efortului ciclului

Efortul real de ciclu Wact (kWh) se calculează folosind fiecare pereche de turație de reacție și valori ale cuplului înregistrate. Aceasta se va realiza după apariția oricărei deplasări a datelor de reacție, în cazul în care această opțiune a fost selectată. Efortul de ciclu real Wact este folosit cu scopul comparării față de efortul ciclului de referință Wref și pentru calcularea emisiilor specifice frânării (a se vedea punctele 4.4 și 5.2). Aceeași metodologie se folosește pentru integrarea atât a puterii de referință, cât și a puterii reale a motorului. În cazul în care valorile urmează să fie determinate între referințe adiacente sau între valori măsurate adiacente, se va folosi interpolarea liniară.

La integrarea referinței și a efortului real de ciclu, toate valorile negative ale cuplului se setează la zero și se includ. În cazul în care se folosește integrarea la o frecvență mai mică de 5 Hertz și în cazul în care, pe parcursul unui anumit segment de timp, valoarea cuplului se schimbă de la pozitiv la negativ sau de la negativ la pozitiv, porțiunea negativă se calculează și se setează la zero. Porțiunea negativă se include în valoarea integrată.

Wact se situează în intervalul -15 % și + 5 % din Wref

3.9.3.   Statisticile de validare ale ciclului de testare

Regresiile lineare ale valorilor de reacție asupra valorilor de referință se folosesc pentru turație, cuplu și putere. Acest lucru se realizează după orice deplasare a datelor de reacție, în cazul în care s-a selectat această opțiune. Se folosește metoda celui mai mic pătrat, ecuația cea mai potrivită având forma:

unde:

y	=	valoarea (reală) de feedback a vitezei (min-1), cuplului (Nm) sau puterii (kW)
m	=	curba liniei de regresie
x	=	valoarea de referință a vitezei (min-1), cuplului (Nm) sau puterii (kW)
b	=	intercepția y a liniei de regresie

Estimarea de eroare standard (SE) a lui y asupra lui x și coeficientul de determinare (r2) se calculează pentru fiecare linie de regresie.

Se recomandă ca această analiză să se facă la 1 Hertz. Toate valorile de referință negative ale cuplului și valorile de reacție asociate se elimină din calcularea cuplului ciclului și din statisticile de validare a puterii. Pentru ca un test să fie considerat valabil, trebuie întrunite criteriile din tabelul 6.

Tabelul 6

Toleranțele liniei de regresie

	Turația	Cuplul	Puterea
Eroarea standard a estimării (SE) lui Y asupra X	Max 100 min-1	Max 13 % (15 %) din cuplul maxim al motorului la cartografiere (1)	Max 8 %(15 %) din puterea maximă a motorului la cartografiere (1)
Panta liniei de regresie, m	0,95 la 1,03	0,83–1,03	0,89–1,03 (0,83–1,03) * (1)
Coeficientul de determinare, r2	min 0,9700 (min 0,9500) (1)	min 0,8800 (min 0,7500) (1)	min 0,9100 (min 0,7500) (1)
interceptarea Y a liniei de regresie, b	±50 min -1	±20 Nm sau ±2 % (±20 Nm sau ±3 %) (1)din cuplul maxim — se folosește valoarea cea mai mare	±4 kW sau ±2 % (±4 kW sau ±3 %) din puterea maximă — se folosește valoarea cea mai mare (1)

Eliminarea de puncte din analizele de regresie este permisă în cazul în care acestea sunt menționate în tabelul 7.

Tabelul 7

Permiterea eliminării de puncte din analiza de regresie

Condiții	Puncte de eliminat
Sarcina completă și reacția cuplului < referința cuplului	Cuplul și/sau puterea
Fără sarcină, nu este un punct de mers în gol, iar reacția cuplului > referința cuplului	Cuplul și/sau puterea
Fără sarcină/supapă de reglare închisă, punct la mers în gol și turația > turația de referință la mers în gol	Turația și/sau puterea

4.   CALCULAREA GAZELOR POLUANTE

4.1.   Determinarea debitului de gaz de evacuare diluat

Debitul total de gaz de evacuare diluat pe parcursul ciclului (kg/test) se calculează din valorile măsurate pe parcursul ciclului și datele de calibrare corespunzătoare ale dispozitivului de măsurare a debitului (V0 pentru PDP sau Kv pentru CFV, în conformitate cu anexa III apendicele 5 punctul 2). Se aplică următoarele formule, în cazul în care temperatura gazelor de evacuare diluate este menținută constantă de-a lungul ciclului folosind un schimbător de căldură (±6 K pentru un PDP-CVS, ±11 K pentru un CFV-CVS, a se vedea anexa V punctul 2.3).

Pentru sistemul PDP-CVS:

unde:

MTOTW	=	masa de gaz de evacuare diluat pe o bază umedă în decursul ciclului, în kg
V0	=	volumul gazului pompat la fiecare rotație în condiții de testare, m3/rev
Np	=	numărul total de rotații ale pompei per test
PB	=	presiunea atmosferică în celula de testare, kPa
P1	=	scăderea presiunii sub nivelul presiunii atmosferice la intrarea în pompă, kPa
T	=	temperatura medie a gazului de evacuare diluat la intrarea în pompă pe parcursul ciclului, K

Pentru sistemul CFV-CVS:

unde

MTOTW	=	masa gazului de evacuare diluat pe o bază umedă pe parcursul ciclului, în kg
t	=	durata ciclului, în s
Kv	=	coeficientul de calibrare al debitului critic Venturi pentru condiții standard
PA	=	presiunea absolută la intrarea în tubul Venturi, în kPa
T	=	temperatura absolută la intrarea în tubul Venturi, în K

În cazul în care se utilizează un sistem cu compensare a debitului (adică fără schimbător de căldură), emisiile de masă instantanee se vor calcula și integra pe parcursul ciclului. În acest caz, masa instantanee a gazului de evacuare diluat se va calcula după cum urmează:

Pentru sistemul PDP-CVS:

unde:

MTOTW,i	=	masa instantanee a gazului de evacuare diluat pe o bază umedă, în kg
Np,i	=	revoluții totale ale pompei pe interval de timp

Pentru sistemul CFV-CVS:

unde:

MTOTW,i	=	masa instantanee a gazului de evacuare diluat pe o bază umedă, în kg
Δti	=	intervalul de timp, în s

În cazul în care masa totală eșantionată de particule (MSAM) și gaze poluante depășește 0,5 % din totalul debitului CVS (MTOTW), debitul CVS se corectează pentru MSAM sau debitul eșantionului de particule revine la CVS înainte de dispozitivul de măsurare a debitului (PDP sau CFV).

4.2.   Corecția pentru umiditate a NOx

întrucât emisia de NOx depinde de condițiile de aer ambiental, concentrația de NOx se corectează în funcție de umiditatea aerului ambiental cu factorii obținuți prin următoarele formule:

(a)	pentru motoarele diesel

(b)	pentru motoarele alimentate cu gaz:

unde:

Ha

=

umiditatea aerului de admisie, măsurată în apă per kg de aer uscat,

respectiv:

Ra	=	umiditatea relativă a aerului de admisie, %
pa	=	presiunea vaporilor de saturație pentru aerul de admisie, în kPa
pB	=	presiunea barometrică totală, în kPa

4.3.   Calcularea debitului masic al emisiilor

4.3.1.   Sisteme cu un debit masic constant

Pentru sistemele cu schimbător de căldură, masa poluanților (g/test) se determină din următoarele formule:

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

unde:

NOx conc, COconc  (2), NMHCconc

=

concentrațiile medii de fond corectate pe parcursul ciclului rezultate din integrare (obligatoriu pentru NOx și HC) sau măsurare cu sac, în ppm

MTOTW = m	=	masa totală de gaz de evacuare diluat pe parcursul ciclului, determinat în conformitate cu punctul 4.1, în kg
KH,D = f	=	factorul de corecție a umidității pentru motoarele diesel, determinat în conformitate cu punctul 4.2
KH,G = f	=	factorul de corecție a umidității pentru motoarele cu gaz, determinat în conformitate cu punctul 4.2

Concentrațiile măsurate pe o bază uscată se convertesc la o bază umedă în conformitate cu anexa III apendicele 1 secțiunea 4.2.

Determinarea NMHCconc depinde de metoda utilizată (a se vedea anexa III apendicele 4 punctul 3.3.4). În ambele cazuri, concentrațiile de CH4 se determină și se scad din concentrația de HC după cum urmează:

(a)

metoda GC

(b)	metoda NMC

unde:

HC(cu separator)	=	concentrația de HC în gazul de eșantionare care circulă prin NMC
HC(fără separator)	=	concentrația de HC în gazul de eșantionare care ocolește NMC
CEM	=	eficiența metanului determinată în conformitate cu anexa III apendicele 5 punctul 1.8.4.1
CEE	=	eficiența etanului determinată în conformitate cu anexa III apendicele 5 punctul 1.8.4.2

4.3.1.1.   Determinarea concentrațiilor corectate de fond

Concentrația medie de fond a gazelor poluante în aerul de diluție se scade din concentrațiile măsurate pentru a obține concentrațiile nete de poluanți. Valorile medii ale concentrațiilor de fond se pot determina prin metoda sacului de eșantionare sau prin măsurarea continuă cu integrare. Se utilizează următoarea formulă:

unde:

conc	=	concentrația poluantului respectiv în gazul de evacuare diluat, corectat cu cantitatea din poluantul respectiv conținută în aerul de diluție, în ppm
conce	=	concentrația poluantului respectiv măsurată în gazul de evacuare diluat, în ppm
concd	=	concentrația poluantului respectiv măsurată în aerul de diluție, în ppm
DF	=	factorul de diluție

Factorul de diluție se calculează după cum urmează:

(a)	pentru motoarele cu motorină și GPL

(b)	pentru motoarele alimentate cu gaz natural

unde:

CO2, conce	=	concentrația de CO2 în gazul de evacuare diluat, în % volum
HCconce	=	concentrația de HC în gazul de evacuare diluat, în ppm C1
NMHCconce	=	concentrația de CO în gazul de evacuare diluat, în ppm C1
COconce	=	concentrația de CO în gazul de evacuare diluat, în ppm,
Fs	=	factorul stoichiometric

Concentrațiile măsurate pe o bază uscată se convertesc la bază umedă în conformitate cu anexa III apendicele 1 punctul 4.2

Factorul stoichiometric se calculează după cum urmează:

unde:

x, y

=

compoziția carburantului CxHy

Alternativ, în cazul în care compoziția nu este cunoscută, se pot folosi următorii factori stoichiometrici:

Fs(diesel)	=	13,4
Fs(LPG)	=	11,6
Fs(NG)	=	9,5

4.3.2.   Sisteme cu compensare de debit

Pentru sistemele fără schimbător de căldură, masa poluanților (g/test) se determină prin calcularea emisiilor instantanee de masă și integrarea valorilor instantanee pe parcursul ciclului. De asemenea, corecția de fond se aplică direct valorii concentrației instantanee. Se utilizează următoarele formule:

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

unde:

conce	=	concentrația poluantului respectiv măsurată în gazul de evacuare diluat, în ppm
concd	=	concentrația poluantului respectiv măsurată în aerul de diluție, în ppm
MTOTW,i	=	masa instantanee a gazului de diluat (a se vedea punctul 4.1), în kg
MTOTW	=	masa totală de gaz de evacuare diluat pe parcursul ciclului (a se vedea punctul 4.1), în kg
KH,D	=	factorul de corecție a umidității pentru motoarele diesel, determinat în conformitate cu punctul 4.2
KH,G	=	factorul de corecție a umidității pentru motoarele cu gaz, determinat în conformitate cu punctul 4.2
DF	=	factorul de diluție determinat în conformitate cu punctul 4.3.1.1

4.4.   Calcularea emisiilor specifice

Emisiile (g/kWh) se calculează pentru toate componentele individuale în următorul mod:

(motoarele diesel și cu gaz)

(motoarele diesel și cu gaz)

(motoarele diesel și motoarele cu gaz alimentate cu GPL)

(motoarele cu gaz alimentate cu gaz natural)

(motoarele cu gaz alimentate cu gaz natural)

unde:

Wact

=

efortul real de ciclu, determinat în conformitate cu punctul 3.9.2, în kWh

5.   CALCULAREA EMISIEI DE PARTICULE (EXCLUSIV PENTRU MOTOARELE DIESEL)

5.1.   Calcularea debitului masic

Masa de particule (g/test) se calculează după cum urmează:

unde:

Mf	=	masa de particule eșantionată pe parcursul ciclului, în mg
MTOTW	=	masa totală de gaz de evacuare diluat pe parcursul ciclului, determinat în conformitate cu punctul 4.1, în kg
MSAM	=	masa de gaz de evacuare obținută din tunelul de diluție pentru colectarea particulelor, în kg

și:

Mf	=	Mf,p + Mf,b în cazul în care se cântăresc separat, în mg
Mf,p	=	masa de particule colectată pe filtrul primar, în mg
Mf,b	=	masa de particule colectată pe filtrul secundar, în mg

În cazul în care se utilizează un sistem de dublă diluție, masa aerului secundar de diluție se scade din masa totală a gazului de evacuare dublu diluat eșantionat prin filtrele de particule

unde:

MTOT	=	masa gazului de evacuare dublu diluat prin filtrul de particule, în kg
MSEC	=	masa aerului secundar de diluție, în kg

În cazul în care nivelul de fond al particulelor din aerul de diluție se determină în conformitate cu punctul 3.4, masa de particule se poate corecta de fond. În acest caz, masa de particule (g/test) se calculează după cum urmează:

unde:

Mf, MSAM, MTOTW

=

a se vedea mai sus

MDIL	=	masa aerului de diluție primară eșantionată prin prelevatorul de eșantioane pentru particule de fond, în kg
Md	=	masa particulelor de fond colectate din aerul de diluție primară, în mg
DF	=	factorul de diluție, determinat în conformitate cu punctul 4.3.1.1

5.2.   Calcularea emisiei specifice

Emisia de particule (g/kWh) se calculează în următorul mod:

unde:

Wact

=

efortul real de ciclu determinat în conformitate cu punctul 3.9.2, în kWh.

---

(1)  Până la 1 octombrie 2005, valorile indicate în paranteză se pot folosi pentru testul de omologare al motoarelor alimentate cu gaz. Comisia va raporta cu privire la dezvoltarea tehnologiei motoarelor alimentate cu gaz în vederea confirmării sau modificării liniei de regresie.

(2)  Bazat pe un echivalent C1.

Apendicele 3

PROGRAMAREA DINAMOMETRULUI LEGAT LA MOTOR PENTRU TESTUL ETC

Durata (s)	Turația normală (%)	Cuplul normal (%)
1	0	0
2	0	0
3	0	0
4	0	0
5	0	0
6	0	0
7	0	0
8	0	0
9	0	0
10	0	0
11	0	0
12	0	0
13	0	0
14	0	0
15	0	0
16	0,1	1,5
17	23,1	21,5
18	12,6	28,5
19	21,8	71
20	19,7	76,8
21	54,6	80,9
22	71,3	4,9
23	55,9	18,1
24	72	85,4
25	86,7	61,8
26	51,7	0
27	53,4	48,9
28	34,2	87,6
29	45,5	92,7
30	54,6	99,5
31	64,5	96,8
32	71,7	85,4
33	79,4	54,8
34	89,7	99,4
35	57,4	0
36	59,7	30,6
37	90,1	„m”
38	82,9	„m”
39	51,3	„m”
40	28,5	„m”
41	29,3	„m”
42	26,7	„m”
43	20,4	„m”
44	14,1	0
45	6,5	0
46	0	0
47	0	0
48	0	0
49	0	0
50	0	0
51	0	0
52	0	0
53	0	0
54	0	0
55	0	0
56	0	0
57	0	0
58	0	0
59	0	0
60	0	0
61	0	0
62	25,5	11,1
63	28,5	20,9
64	32	73,9
65	4	82,3
66	34,5	80,4
67	64,1	86
68	58	0
69	50,3	83,4
70	66,4	99,1
71	81,4	99,6
72	88,7	73,4
73	52,5	0
74	46,4	58,5
75	48,6	90,9
76	55,2	99,4
77	62,3	99
78	68,4	91,5
79	74,5	73,7
80	38	0
81	41,8	89,6
82	47,1	99,2
83	52,5	99,8
84	56,9	80,8
85	58,3	11,8
86	56,2	„m”
87	52	„m”
88	43,3	„m”
89	36,1	„m”
90	27,6	„m”
91	21,1	„m”
92	8	0
93	0	0
94	0	0
95	0	0
96	0	0
97	0	0
98	0	0
99	0	0
100	0	0
101	0	0
102	0	0
103	0	0
104	0	0
105	0	0
106	0	0
107	0	0
108	11,6	14,8
109	0	0
110	27,2	74,8
111	17	76,9
112	36	78
113	59,7	86
114	80,8	17,9
115	49,7	0
116	65,6	86
117	78,6	72,2
118	64,9	„m”
119	44,3	„m”
120	51,4	83,4
121	58,1	97
122	69,3	99,3
123	72	20,8
124	72,1	„m”
125	65,3	„m”
126	64	„m”
127	59,7	„m”
128	52,8	„m”
129	45,9	„m”
130	38,7	„m”
131	32,4	„m”
132	27	„m”
133	21,7	„m”
134	19,1	0,4
135	34,7	14
136	16,4	48,6
137	0	11,2
138	1,2	2,1
139	30,1	19,3
140	30	73,9
141	54,4	74,4
142	77,2	55,6
143	58,1	0
144	45	82,1
145	68,7	98,1
146	85,7	67,2
147	60,2	0
148	59,4	98
149	72,7	99,6
150	79,9	45
151	44,3	0
152	41,5	84,4
153	56,2	98,2
154	65,7	99,1
155	74,4	84,7
156	54,4	0
157	47,9	89,7
158	54,5	99,5
159	62,7	96,8
160	62,3	0
161	46,2	54,2
162	44,3	83,2
163	48,2	13,3
164	51	„m”
165	50	„m”
166	49,2	„m”
167	49,3	„m”
168	49,9	„m”
169	51,6	„m”
170	49,7	„m”
171	48,5	„m”
172	50,3	72,5
173	51,1	84,5
174	54,6	64,8
175	56,6	76,5
176	58	„m”
177	53,6	„m”
178	40,8	„m”
179	32,9	„m”
180	26,3	„m”
181	20,9	„m”
182	10	0
183	0	0
184	0	0
185	0	0
186	0	0
187	0	0
188	0	0
189	0	0
190	0	0
191	0	0
192	0	0
193	0	0
194	0	0
195	0	0
196	0	0
197	0	0
198	0	0
199	0	0
200	0	0
201	0	0
202	0	0
203	0	0
204	0	0
205	0	0
206	0	0
207	0	0
208	0	0
209	0	0
210	0	0
211	0	0
212	0	0
213	0	0
214	0	0
215	0	0
216	0	0
217	0	0
218	0	0
219	0	0
220	0	0
221	0	0
222	0	0
223	0	0
224	0	0
225	21,2	62,7
226	30,8	75,1
227	5,9	82,7
228	34,6	80,3
229	59,9	87
230	84,3	86,2
231	68,7	„m”
232	43,6	„m”
233	41,5	85,4
234	49,9	94,3
235	60,8	99
236	70,2	99,4
237	81,1	92,4
238	49,2	0
239	56	86,2
240	56,2	99,3
241	61,7	99
242	69,2	99,3
243	74,1	99,8
244	72,4	8,4
245	71,3	0
246	71,2	9,1
247	67,1	„m”
248	65,5	„m”
249	64,4	„m”
250	62,9	25,6
251	62,2	35,6
252	62,9	24,4
253	58,8	„m”
254	56,9	„m”
255	54,5	„m”
256	51,7	17
257	56,2	78,7
258	59,5	94,7
259	65,5	99,1
260	71,2	99,5
261	76,6	99,9
262	79	0
263	52,9	97,5
264	53,1	99,7
265	59	99,1
266	62,2	99
267	65	99,1
268	69	83,1
269	69,9	28,4
270	70,6	12,5
271	68,9	8,4
272	69,8	9,1
273	69,6	7
274	65,7	„m”
275	67,1	„m”
276	66,7	„m”
277	65,6	„m”
278	64,5	„m”
279	62,9	„m”
280	59,3	„m”
281	54,1	„m”
282	51,3	„m”
283	47,9	„m”
284	43,6	„m”
285	39,4	„m”
286	34,7	„m”
287	29,8	„m”
288	20,9	73,4
289	36,9	„m”
290	35,5	„m”
291	20,9	„m”
292	49,7	11,9
293	42,5	„m”
294	32	„m”
295	23,6	„m”
296	19,1	0
297	15,7	73,5
298	25,1	76,8
299	34,5	81,4
300	44,1	87,4
301	52,8	98,6
302	63,6	99
303	73,6	99,7
304	62,2	„m”
305	29,2	„m”
306	46,4	22
307	47,3	13,8
308	47,2	12,5
309	47,9	11,5
310	47,8	35,5
311	49,2	83,3
312	52,7	96,4
313	57,4	99,2
314	61,8	99
315	66,4	60,9
316	65,8	„m”
317	59	„m”
318	50,7	„m”
319	41,8	„m”
320	34,7	„m”
321	28,7	„m”
322	25,2	„m”
323	43	24,8
324	38,7	0
325	48,1	31,9
326	40,3	61
327	42,4	52,1
328	46,4	47,7
329	46,9	30,7
330	46,1	23,1
331	45,7	23,2
332	45,5	31,9
333	46,4	73,6
334	51,3	60,7
335	51,3	51,1
336	53,2	46,8
337	53,9	50
338	53,4	52,1
339	53,8	45,7
340	50,6	22,1
341	47,8	26
342	41,6	17,8
343	38,7	29,8
344	35,9	71,6
345	34,6	47,3
346	34,8	80,3
347	35,9	87,2
348	38,8	90,8
349	41,5	94,7
350	47,1	99,2
351	53,1	99,7
352	46,4	0
353	42,5	0,7
354	43,6	58,6
355	47,1	87,5
356	54,1	99,5
357	62,9	99
358	72,6	99,6
359	82,4	99,5
360	88	99,4
361	46,4	0
362	53,4	95,2
363	58,4	99,2
364	61,5	99
365	64,8	99
366	68,1	99,2
367	73,4	99,7
368	73,3	29,8
369	73,5	14,6
370	68,3	0
371	45,4	49,9
372	47,2	75,7
373	44,5	9
374	47,8	10,3
375	46,8	15,9
376	46,9	12,7
377	46,8	8,9
378	46,1	6,2
379	46,1	„m”
380	45,5	„m”
381	44,7	„m”
382	43,8	„m”
383	41	„m”
384	41,1	6,4
385	38	6,3
386	35,9	0,3
387	33,5	0
388	53,1	48,9
389	48,3	„m”
390	49,9	„m”
391	48	„m”
392	45,3	„m”
393	41,6	3,1
394	44,3	79
395	44,3	89,5
396	43,4	98,8
397	44,3	98,9
398	43	98,8
399	42,2	98,8
400	42,7	98,8
401	45	99
402	43,6	98,9
403	42,2	98,8
404	44,8	99
405	43,4	98,8
406	45	99
407	42,2	54,3
408	61,2	31,9
409	56,3	72,3
410	59,7	99,1
411	62,3	99
412	67,9	99,2
413	69,5	99,3
414	73,1	99,7
415	77,7	99,8
416	79,7	99,7
417	82,5	99,5
418	85,3	99,4
419	86,6	99,4
420	89,4	99,4
421	62,2	0
422	52,7	96,4
423	50,2	99,8
424	49,3	99,6
425	52,2	99,8
426	51,3	100
427	51,3	100
428	51,1	100
429	51,1	100
430	51,8	99,9
431	51,3	100
432	51,1	100
433	51,3	100
434	52,3	99,8
435	52,9	99,7
436	53,8	99,6
437	51,7	99,9
438	53,5	99,6
439	52	99,8
440	51,7	99,9
441	53,2	99,7
442	54,2	99,5
443	55,2	99,4
444	53,8	99,6
445	53,1	99,7
446	55	99,4
447	57	99,2
448	61,5	99
449	59,4	5,7
450	59	0
451	57,3	59,8
452	64,1	99
453	70,9	90,5
454	58	0
455	41,5	59,8
456	44,1	92,6
457	46,8	99,2
458	47,2	99,3
459	51	100
460	53,2	99,7
461	53,1	99,7
462	55,9	53,1
463	53,9	13,9
464	52,5	„m”
465	51,7	„m”
466	51,5	52,2
467	52,8	80
468	54,9	95
469	57,3	99,2
470	60,7	99,1
471	62,4	„m”
472	60,1	„m”
473	53,2	„m”
474	44	„m”
475	35,2	„m”
476	30,5	„m”
477	26,5	„m”
478	22,5	„m”
479	20,4	„m”
480	19,1	„m”
481	19,1	„m”
482	13,4	„m”
483	6,7	„m”
484	3,2	„m”
485	14,3	63,8
486	34,1	0
487	23,9	75,7
488	31,7	79,2
489	32,1	19,4
490	35,9	5,8
491	36,6	0,8
492	38,7	„m”
493	38,4	„m”
494	39,4	„m”
495	39,7	„m”
496	40,5	„m”
497	40,8	„m”
498	39,7	„m”
499	39,2	„m”
500	38,7	„m”
501	32,7	„m”
502	30,1	„m”
503	21,9	„m”
504	12,8	0
505	0	0
506	0	0
507	0	0
508	0	0
509	0	0
510	0	0
511	0	0
512	0	0
513	0	0
514	30,5	25,6
515	19,7	56,9
516	16,3	45,1
517	27,2	4,6
518	21,7	1,3
519	29,7	28,6
520	36,6	73,7
521	61,3	59,5
522	40,8	0
523	36,6	27,8
524	39,4	80,4
525	51,3	88,9
526	58,5	11,1
527	60,7	„m”
528	54,5	„m”
529	51,3	„m”
530	45,5	„m”
531	40,8	„m”
532	38,9	„m”
533	36,6	„m”
534	36,1	72,7
535	44,8	78,9
536	51,6	91,1
537	59,1	99,1
538	66	99,1
539	75,1	99,9
540	81	8
541	39,1	0
542	53,8	89,7
543	59,7	99,1
544	64,8	99
545	70,6	96,1
546	72,6	19,6
547	72	6,3
548	68,9	0,1
549	67,7	„m”
550	66,8	„m”
551	64,3	16,9
552	64,9	7
553	63,6	12,5
554	63	7,7
555	64,4	38,2
556	63	11,8
557	63,6	0
558	63,3	5
559	60,1	9,1
560	61	8,4
561	59,7	0,9
562	58,7	„m”
563	56	„m”
564	53,9	„m”
565	52,1	„m”
566	49,9	„m”
567	46,4	„m”
568	43,6	„m”
569	40,8	„m”
570	37,5	„m”
571	27,8	„m”
572	17,1	0,6
573	12,2	0,9
574	11,5	1,1
575	8,7	0,5
576	8	0,9
577	5,3	0,2
578	4	0
579	3,9	0
580	0	0
581	0	0
582	0	0
583	0	0
584	0	0
585	0	0
586	0	0
587	8,7	22,8
588	16,2	49,4
589	23,6	56
590	21,1	56,1
591	23,6	56
592	46,2	68,8
593	68,4	61,2
594	58,7	„m”
595	31,6	„m”
596	19,9	8,8
597	32,9	70,2
598	43	79
599	57,4	98,9
600	72,1	73,8
601	53	0
602	48,1	86
603	56,2	99
604	65,4	98,9
605	72,9	99,7
606	67,5	„m”
607	39	„m”
608	41,9	38,1
609	44,1	80,4
610	46,8	99,4
611	48,7	99,9
612	50,5	99,7
613	52,5	90,3
614	51	1,8
615	50	„m”
616	49,1	„m”
617	47	„m”
618	43,1	„m”
619	39,2	„m”
620	40,6	0,5
621	41,8	53,4
622	44,4	65,1
623	48,1	67,8
624	53,8	99,2
625	58,6	98,9
626	63,6	98,8
627	68,5	99,2
628	72,2	89,4
629	77,1	0
630	57,8	79,1
631	60,3	98,8
632	61,9	98,8
633	63,8	98,8
634	64,7	98,9
635	65,4	46,5
636	65,7	44,5
637	65,6	3,5
638	49,1	0
639	50,4	73,1
640	50,5	„m”
641	51	„m”
642	49,4	„m”
643	49,2	„m”
644	48,6	„m”
645	47,5	„m”
646	46,5	„m”
647	46	11,3
648	45,6	42,8
649	47,1	83
650	46,2	99,3
651	47,9	99,7
652	49,5	99,9
653	50,6	99,7
654	51	99,6
655	53	99,3
656	54,9	99,1
657	55,7	99
658	56	99
659	56,1	9,3
660	55,6	„m”
661	55,4	„m”
662	54,9	51,3
663	54,9	59,8
664	54	39,3
665	53,8	„m”
666	52	„m”
667	50,4	„m”
668	50,6	0
669	49,3	41,7
670	50	73,2
671	50,4	99,7
672	51,9	99,5
673	53,6	99,3
674	54,6	99,1
675	56	99
676	55,8	99
677	58,4	98,9
678	59,9	98,8
679	60,9	98,8
680	63	98,8
681	64,3	98,9
682	64,8	64
683	65,9	46,5
684	66,2	28,7
685	65,2	1,8
686	65	6,8
687	63,6	53,6
688	62,4	82,5
689	61,8	98,8
690	59,8	98,8
691	59,2	98,8
692	59,7	98,8
693	61,2	98,8
694	62,2	49,4
695	62,8	37,2
696	63,5	46,3
697	64,7	72,3
698	64,7	72,3
699	65,4	77,4
700	66,1	69,3
701	64,3	„m”
702	64,3	„m”
703	63	„m”
704	62,2	„m”
705	61,6	„m”
706	62,4	„m”
707	62,2	„m”
708	61	„m”
709	58,7	„m”
710	55,5	„m”
711	51,7	„m”
712	49,2	„m”
713	48,8	40,4
714	47,9	„m”
715	46,2	„m”
716	45,6	9,8
717	45,6	34,5
718	45,5	37,1
719	43,8	„m”
720	41,9	„m”
721	41,3	„m”
722	41,4	„m”
723	41,2	„m”
724	41,8	„m”
725	41,8	„m”
726	43,2	17,4
727	45	29
728	44,2	„m”
729	43,9	„m”
730	38	10,7
731	56,8	„m”
732	57,1	„m”
733	52	„m”
734	44,4	„m”
735	40,2	„m”
736	39,2	16,5
737	38,9	73,2
738	39,9	89,8
739	42,3	98,6
740	43,7	98,8
741	45,5	99,1
742	45,6	99,2
743	48,1	99,7
744	49	100
745	49,8	99,9
746	49,8	99,9
747	51,9	99,5
748	52,3	99,4
749	53,3	99,3
750	52,9	99,3
751	54,3	99,2
752	55,5	99,1
753	56,7	99
754	61,7	98,8
755	64,3	47,4
756	64,7	1,8
757	66,2	„m”
758	49,1	„m”
759	52,1	46
760	52,6	61
761	52,9	0
762	52,3	20,4
763	54,2	56,7
764	55,4	59,8
765	56,1	49,2
766	56,8	33,7
767	57,2	96
768	58,6	98,9
769	59,5	98,8
770	61,2	98,8
771	62,1	98,8
772	62,7	98,8
773	62,8	98,8
774	64	98,9
775	63,2	46,3
776	62,4	„m”
777	60,3	„m”
778	58,7	„m”
779	57,2	„m”
780	56,1	„m”
781	56	9,3
782	55,2	26,3
783	54,8	42,8
784	55,7	47,1
785	56,6	52,4
786	58	50,3
787	58,6	20,6
788	58,7	„m”
789	59,3	„m”
790	58,6	„m”
791	60,5	9,7
792	59,2	9,6
793	59,9	9,6
794	59,6	9,6
795	59,9	6,2
796	59,9	9,6
797	60,5	13,1
798	60,3	20,7
799	59,9	31
800	60,5	42
801	61,5	52,5
802	60,9	51,4
803	61,2	57,7
804	62,8	98,8
805	63,4	96,1
806	64,6	45,4
807	64,1	5
808	63	3,2
809	62,7	14,9
810	63,5	35,8
811	64,1	73,3
812	64,3	37,4
813	64,1	21
814	63,7	21
815	62,9	18
816	62,4	32,7
817	61,7	46,2
818	59,8	45,1
819	57,4	43,9
820	54,8	42,8
821	54,3	65,2
822	52,9	62,1
823	52,4	30,6
824	50,4	„m”
825	48,6	„m”
826	47,9	„m”
827	46,8	„m”
828	46,9	9,4
829	49,5	41,7
830	50,5	37,8
831	52,3	20,4
832	54,1	30,7
833	56,3	41,8
834	58,7	26,5
835	57,3	„m”
836	59	„m”
837	59,8	„m”
838	60,3	„m”
839	61,2	„m”
840	61,8	„m”
841	62,5	„m”
842	62,4	„m”
843	61,5	„m”
844	63,7	„m”
845	61,9	„m”
846	61,6	29,7
847	60,3	„m”
848	59,2	„m”
849	57,3	„m”
850	52,3	„m”
851	49,3	„m”
852	47,3	„m”
853	46,3	38,8
854	46,8	35,1
855	46,6	„m”
856	44,3	„m”
857	43,1	„m”
858	42,4	2,1
859	41,8	2,4
860	43,8	68,8
861	44,6	89,2
862	46	99,2
863	46,9	99,4
864	47,9	99,7
865	50,2	99,8
866	51,2	99,6
867	52,3	99,4
868	53	99,3
869	54,2	99,2
870	55,5	99,1
871	56,7	99
872	57,3	98,9
873	58	98,9
874	60,5	31,1
875	60,2	„m”
876	60,3	„m”
877	60,5	6,3
878	61,4	19,3
879	60,3	1,2
880	60,5	2,9
881	61,2	34,1
882	61,6	13,2
883	61,5	16,4
884	61,2	16,4
885	61,3	„m”
886	63,1	„m”
887	63,2	4,8
888	62,3	22,3
889	62	38,5
890	61,6	29,6
891	61,6	26,6
892	61,8	28,1
893	62	29,6
894	62	16,3
895	61,1	„m”
896	61,2	„m”
897	60,7	19,2
898	60,7	32,5
899	60,9	17,8
900	60,1	19,2
901	59,3	38,2
902	59,9	45
903	59,4	32,4
904	59,2	23,5
905	59,5	40,8
906	58,3	„m”
907	58,2	„m”
908	57,6	„m”
909	57,1	„m”
910	57	0,6
911	57	26,3
912	56,5	29,2
913	56,3	20,5
914	56,1	„m”
915	55,2	„m”
916	54,7	17,5
917	55,2	29,2
918	55,2	29,2
919	55,9	16
920	55,9	26,3
921	56,1	36,5
922	55,8	19
923	55,9	9,2
924	55,8	21,9
925	56,4	42,8
926	56,4	38
927	56,4	11
928	56,4	35,1
929	54	7,3
930	53,4	5,4
931	52,3	27,6
932	52,1	32
933	52,3	33,4
934	52,2	34,9
935	52,8	60,1
936	53,7	69,7
937	54	70,7
938	55,1	71,7
939	55,2	46
940	54,7	12,6
941	52,5	0
942	51,8	24,7
943	51,4	43,9
944	50,9	71,1
945	51,2	76,8
946	50,3	87,5
947	50,2	99,8
948	50,9	100
949	49,9	99,7
950	50,9	100
951	49,8	99,7
952	50,4	99,8
953	50,4	99,8
954	49,7	99,7
955	51	100
956	50,3	99,8
957	50,2	99,8
958	49,9	99,7
959	50,9	100
960	50	99,7
961	50,2	99,8
962	50,2	99,8
963	49,9	99,7
964	50,4	99,8
965	50,2	99,8
966	50,3	99,8
967	49,9	99,7
968	51,1	100
969	50,6	99,9
970	49,9	99,7
971	49,6	99,6
972	49,4	99,6
973	49	99,5
974	49,8	99,7
975	50,9	100
976	50,4	99,8
977	49,8	99,7
978	49,1	99,5
979	50,4	99,8
980	49,8	99,7
981	49,3	99,5
982	49,1	99,5
983	49,9	99,7
984	49,1	99,5
985	50,4	99,8
986	50,9	100
987	51,4	99,9
988	51,5	99,9
989	52,2	99,7
990	52,8	74,1
991	53,3	46
992	53,6	36,4
993	53,4	33,5
994	53,9	58,9
995	55,2	73,8
996	55,8	52,4
997	55,7	9,2
998	55,8	2,2
999	56,4	33,6
1000	55,4	„m”
1001	55,2	„m”
1002	55,8	26,3
1003	55,8	23,3
1004	56,4	50,2
1005	57,6	68,3
1006	58,8	90,2
1007	59,9	98,9
1008	62,3	98,8
1009	63,1	74,4
1010	63,7	49,4
1011	63,3	9,8
1012	48	0
1013	47,9	73,5
1014	49,9	99,7
1015	49,9	48,8
1016	49,6	2,3
1017	49,9	„m”
1018	49,3	„m”
1019	49,7	47,5
1020	49,1	„m”
1021	49,4	„m”
1022	48,3	„m”
1023	49,4	„m”
1024	48,5	„m”
1025	48,7	„m”
1026	48,7	„m”
1027	49,1	„m”
1028	49	„m”
1029	49,8	„m”
1030	48,7	„m”
1031	48,5	„m”
1032	49,3	31,3
1033	49,7	45,3
1034	48,3	44,5
1035	49,8	61
1036	49,4	64,3
1037	49,8	64,4
1038	50,5	65,6
1039	50,3	64,5
1040	51,2	82,9
1041	50,5	86
1042	50,6	89
1043	50,4	81,4
1044	49,9	49,9
1045	49,1	20,1
1046	47,9	24
1047	48,1	36,2
1048	47,5	34,5
1049	46,9	30,3
1050	47,7	53,5
1051	46,9	61,6
1052	46,5	73,6
1053	48	84,6
1054	47,2	87,7
1055	48,7	80
1056	48,7	50,4
1057	47,8	38,6
1058	48,8	63,1
1059	47,4	5
1060	47,3	47,4
1061	47,3	49,8
1062	46,9	23,9
1063	46,7	44,6
1064	46,8	65,2
1065	46,9	60,4
1066	46,7	61,5
1067	45,5	„m”
1068	45,5	„m”
1069	44,2	„m”
1070	43	„m”
1071	42,5	„m”
1072	41	„m”
1073	39,9	„m”
1074	39,9	38,2
1075	40,1	48,1
1076	39,9	48
1077	39,4	59,3
1078	43,8	19,8
1079	52,9	0
1080	52,8	88,9
1081	53,4	99,5
1082	54,7	99,3
1083	56,3	99,1
1084	57,5	99
1085	59	98,9
1086	59,8	98,9
1087	60,1	98,9
1088	61,8	48,3
1089	61,8	55,6
1090	61,7	59,8
1091	62	55,6
1092	62,3	29,6
1093	62	19,3
1094	61,3	7,9
1095	61,1	19,2
1096	61,2	43
1097	61,1	59,7
1098	61,1	98,8
1099	61,3	98,8
1100	61,3	26,6
1101	60,4	„m”
1102	58,8	„m”
1103	57,7	„m”
1104	56	„m”
1105	54,7	„m”
1106	53,3	„m”
1107	52,6	23,2
1108	53,4	84,2
1109	53,9	99,4
1110	54,9	99,3
1111	55,8	99,2
1112	57,1	99
1113	56,5	99,1
1114	58,9	98,9
1115	58,7	98,9
1116	59,8	98,9
1117	61	98,8
1118	60,7	19,2
1119	59,4	„m”
1120	57,9	„m”
1121	57,6	„m”
1122	56,3	„m”
1123	55	„m”
1124	53,7	„m”
1125	52,1	„m”
1126	51,1	„m”
1127	49,7	25,8
1128	49,1	46,1
1129	48,7	46,9
1130	48,2	46,7
1131	48	70
1132	48	70
1133	47,2	67,6
1134	47,3	67,6
1135	46,6	74,7
1136	47,4	13
1137	46,3	„m”
1138	45,4	„m”
1139	45,5	24,8
1140	44,8	73,8
1141	46,6	99
1142	46,3	98,9
1143	48,5	99,4
1144	49,9	99,7
1145	49,1	99,5
1146	49,1	99,5
1147	51	100
1148	51,5	99,9
1149	50,9	100
1150	51,6	99,9
1151	52,1	99,7
1152	50,9	100
1153	52,2	99,7
1154	51,5	98,3
1155	51,5	47,2
1156	50,8	78,4
1157	50,3	83
1158	50,3	31,7
1159	49,3	31,3
1160	48,8	21,5
1161	47,8	59,4
1162	48,1	77,1
1163	48,4	87,6
1164	49,6	87,5
1165	51	81,4
1166	51,6	66,7
1167	53,3	63,2
1168	55,2	62
1169	55,7	43,9
1170	56,4	30,7
1171	56,8	23,4
1172	57	„m”
1173	57,6	„m”
1174	56,9	„m”
1175	56,4	4
1176	57	23,4
1177	56,4	41,7
1178	57	49,2
1179	57,7	56,6
1180	58,6	56,6
1181	58,9	64
1182	59,4	68,2
1183	58,8	71,4
1184	60,1	71,3
1185	60,6	79,1
1186	60,7	83,3
1187	60,7	77,1
1188	60	73,5
1189	60,2	55,5
1190	59,7	54,4
1191	59,8	73,3
1192	59,8	77,9
1193	59,8	73,9
1194	60	76,5
1195	59,5	82,3
1196	59,9	82,8
1197	59,8	65,8
1198	59	48,6
1199	58,9	62,2
1200	59,1	70,4
1201	58,9	62,1
1202	58,4	67,4
1203	58,7	58,9
1204	58,3	57,7
1205	57,5	57,8
1206	57,2	57,6
1207	57,1	42,6
1208	57	70,1
1209	56,4	59,6
1210	56,7	39
1211	55,9	68,1
1212	56,3	79,1
1213	56,7	89,7
1214	56	89,4
1215	56	93,1
1216	56,4	93,1
1217	56,7	94,4
1218	56,9	94,8
1219	57	94,1
1220	57,7	94,3
1221	57,5	93,7
1222	58,4	93,2
1223	58,7	93,2
1224	58,2	93,7
1225	58,5	93,1
1226	58,8	86,2
1227	59	72,9
1228	58,2	59,9
1229	57,6	8,5
1230	57,1	47,6
1231	57,2	74,4
1232	57	79,1
1233	56,7	67,2
1234	56,8	69,1
1235	56,9	71,3
1236	57	77,3
1237	57,4	78,2
1238	57,3	70,6
1239	57,7	64
1240	57,5	55,6
1241	58,6	49,6
1242	58,2	41,1
1243	58,8	40,6
1244	58,3	21,1
1245	58,7	24,9
1246	59,1	24,8
1247	58,6	„m”
1248	58,8	„m”
1249	58,8	„m”
1250	58,7	„m”
1251	59,1	„m”
1252	59,1	„m”
1253	59,4	„m”
1254	60,6	2,6
1255	59,6	„m”
1256	60,1	„m”
1257	60,6	„m”
1258	59,6	4,1
1259	60,7	7,1
1260	60,5	„m”
1261	59,7	„m”
1262	59,6	„m”
1263	59,8	„m”
1264	59,6	4,9
1265	60,1	5,9
1266	59,9	6,1
1267	59,7	„m”
1268	59,6	„m”
1269	59,7	22
1270	59,8	10,3
1271	59,9	10
1272	60,6	6,2
1273	60,5	7,3
1274	60,2	14,8
1275	60,6	8,2
1276	60,6	5,5
1277	61	14,3
1278	61	12
1279	61,3	34,2
1280	61,2	17,1
1281	61,5	15,7
1282	61	9,5
1283	61,1	9,2
1284	60,5	4,3
1285	60,2	7,8
1286	60,2	5,9
1287	60,2	5,3
1288	59,9	4,6
1289	59,4	21,5
1290	59,6	15,8
1291	59,3	10,1
1292	58,9	9,4
1293	58,8	9
1294	58,9	35,4
1295	58,9	30,7
1296	58,9	25,9
1297	58,7	22,9
1298	58,7	24,4
1299	59,3	61
1300	60,1	56
1301	60,5	50,6
1302	59,5	16,2
1303	59,7	50
1304	59,7	31,4
1305	60,1	43,1
1306	60,8	38,4
1307	60,9	40,2
1308	61,3	49,7
1309	61,8	45,9
1310	62	45,9
1311	62,2	45,8
1312	62,6	46,8
1313	62,7	44,3
1314	62,9	44,4
1315	63,1	43,7
1316	63,5	46,1
1317	63,6	40,7
1318	64,3	49,5
1319	63,7	27
1320	63,8	15
1321	63,6	18,7
1322	63,4	8,4
1323	63,2	8,7
1324	63,3	21,6
1325	62,9	19,7
1326	63	22,1
1327	63,1	20,3
1328	61,8	19,1
1329	61,6	17,1
1330	61	0
1331	61,2	22
1332	60,8	40,3
1333	61,1	34,3
1334	60,7	16,1
1335	60,6	16,6
1336	60,5	18,5
1337	60,6	29,8
1338	60,9	19,5
1339	60,9	22,3
1340	61,4	35,8
1341	61,3	42,9
1342	61,5	31
1343	61,3	19,2
1344	61	9,3
1345	60,8	44,2
1346	60,9	55,3
1347	61,2	56
1348	60,9	60,1
1349	60,7	59,1
1350	60,9	56,8
1351	60,7	58,1
1352	59,6	78,4
1353	59,6	84,6
1354	59,4	66,6
1355	59,3	75,5
1356	58,9	49,6
1357	59,1	75,8
1358	59	77,6
1359	59	67,8
1360	59	56,7
1361	58,8	54,2
1362	58,9	59,6
1363	58,9	60,8
1364	59,3	56,1
1365	58,9	48,5
1366	59,3	42,9
1367	59,4	41,4
1368	59,6	38,9
1369	59,4	32,9
1370	59,3	30,6
1371	59,4	30
1372	59,4	25,3
1373	58,8	18,6
1374	59,1	18
1375	58,5	10,6
1376	58,8	10,5
1377	58,5	8,2
1378	58,7	13,7
1379	59,1	7,8
1380	59,1	6
1381	59,1	6
1382	59,4	13,1
1383	59,7	22,3
1384	60,7	10,5
1385	59,8	9,8
1386	60,2	8,8
1387	59,9	8,7
1388	61	9,1
1389	60,6	28,2
1390	60,6	22
1391	59,6	23,2
1392	59,6	19
1393	60,6	38,4
1394	59,8	41,6
1395	60	47,3
1396	60,5	55,4
1397	60,9	58,7
1398	61,3	37,9
1399	61,2	38,3
1400	61,4	58,7
1401	61,3	51,3
1402	61,4	71,1
1403	61,1	51
1404	61,5	56,6
1405	61	60,6
1406	61,1	75,4
1407	61,4	69,4
1408	61,6	69,9
1409	61,7	59,6
1410	61,8	54,8
1411	61,6	53,6
1412	61,3	53,5
1413	61,3	52,9
1414	61,2	54,1
1415	61,3	53,2
1416	61,2	52,2
1417	61,2	52,3
1418	61	48
1419	60,9	41,5
1420	61	32,2
1421	60,7	22
1422	60,7	23,3
1423	60,8	38,8
1424	61	40,7
1425	61	30,6
1426	61,3	62,6
1427	61,7	55,9
1428	62,3	43,4
1429	62,3	37,4
1430	62,3	35,7
1431	62,8	34,4
1432	62,8	31,5
1433	62,9	31,7
1434	62,9	29,9
1435	62,8	29,4
1436	62,7	28,7
1437	61,5	14,7
1438	61,9	17,2
1439	61,5	6,1
1440	61	9,9
1441	60,9	4,8
1442	60,6	11,1
1443	60,3	6,9
1444	60,8	7
1445	60,2	9,2
1446	60,5	21,7
1447	60,2	22,4
1448	60,7	31,6
1449	60,9	28,9
1450	59,6	21,7
1451	60,2	18
1452	59,5	16,7
1453	59,8	15,7
1454	59,6	15,7
1455	59,3	15,7
1456	59	7,5
1457	58,8	7,1
1458	58,7	16,5
1459	59,2	50,7
1460	59,7	60,2
1461	60,4	44
1462	60,2	35,3
1463	60,4	17,1
1464	59,9	13,5
1465	59,9	12,8
1466	59,6	14,8
1467	59,4	15,9
1468	59,4	22
1469	60,4	38,4
1470	59,5	38,8
1471	59,3	31,9
1472	60,9	40,8
1473	60,7	39
1474	60,9	30,1
1475	61	29,3
1476	60,6	28,4
1477	60,9	36,3
1478	60,8	30,5
1479	60,7	26,7
1480	60,1	4,7
1481	59,9	0
1482	60,4	36,2
1483	60,7	32,5
1484	59,9	3,1
1485	59,7	„m”
1486	59,5	„m”
1487	59,2	„m”
1488	58,8	0,6
1489	58,7	„m”
1490	58,7	„m”
1491	57,9	„m”
1492	58,2	„m”
1493	57,6	„m”
1494	58,3	9,5
1495	57,2	6
1496	57,4	27,3
1497	58,3	59,9
1498	58,3	7,3
1499	58,8	21,7
1500	58,8	38,9
1501	59,4	26,2
1502	59,1	25,5
1503	59,1	26
1504	59	39,1
1505	59,5	52,3
1506	59,4	31
1507	59,4	27
1508	59,4	29,8
1509	59,4	23,1
1510	58,9	16
1511	59	31,5
1512	58,8	25,9
1513	58,9	40,2
1514	58,8	28,4
1515	58,9	38,9
1516	59,1	35,3
1517	58,8	30,3
1518	59	19
1519	58,7	3
1520	57,9	0
1521	58	2,4
1522	57,1	„m”
1523	56,7	„m”
1524	56,7	5,3
1525	56,6	2,1
1526	56,8	„m”
1527	56,3	„m”
1528	56,3	„m”
1529	56	„m”
1530	56,7	„m”
1531	56,6	3,8
1532	56,9	„m”
1533	56,9	„m”
1534	57,4	„m”
1535	57,4	„m”
1536	58,3	13,9
1537	58,5	„m”
1538	59,1	„m”
1539	59,4	„m”
1540	59,6	„m”
1541	59,5	„m”
1542	59,6	0,5
1543	59,3	9,2
1544	59,4	11,2
1545	59,1	26,8
1546	59	11,7
1547	58,8	6,4
1548	58,7	5
1549	57,5	„m”
1550	57,4	„m”
1551	57,1	1,1
1552	57,1	0
1553	57	4,5
1554	57,1	3,7
1555	57,3	3,3
1556	57,3	16,8
1557	58,2	29,3
1558	58,7	12,5
1559	58,3	12,2
1560	58,6	12,7
1561	59	13,6
1562	59,8	21,9
1563	59,3	20,9
1564	59,7	19,2
1565	60,1	15,9
1566	60,7	16,7
1567	60,7	18,1
1568	60,7	40,6
1569	60,7	59,7
1570	61,1	66,8
1571	61,1	58,8
1572	60,8	64,7
1573	60,1	63,6
1574	60,7	83,2
1575	60,4	82,2
1576	60	80,5
1577	59,9	78,7
1578	60,8	67,9
1579	60,4	57,7
1580	60,2	60,6
1581	59,6	72,7
1582	59,9	73,6
1583	59,8	74,1
1584	59,6	84,6
1585	59,4	76,1
1586	60,1	76,9
1587	59,5	84,6
1588	59,8	77,5
1589	60,6	67,9
1590	59,3	47,3
1591	59,3	43,1
1592	59,4	38,3
1593	58,7	38,2
1594	58,8	39,2
1595	59,1	67,9
1596	59,7	60,5
1597	59,5	32,9
1598	59,6	20
1599	59,6	34,4
1600	59,4	23,9
1601	59,6	15,7
1602	59,9	41
1603	60,5	26,3
1604	59,6	14
1605	59,7	21,2
1606	60,9	19,6
1607	60,1	34,3
1608	59,9	27
1609	60,8	25,6
1610	60,6	26,3
1611	60,9	26,1
1612	61,1	38
1613	61,2	31,6
1614	61,4	30,6
1615	61,7	29,6
1616	61,5	28,8
1617	61,7	27,8
1618	62,2	20,3
1619	61,4	19,6
1620	61,8	19,7
1621	61,8	18,7
1622	61,6	17,7
1623	61,7	8,7
1624	61,7	1,4
1625	61,7	5,9
1626	61,2	8,1
1627	61,9	45,8
1628	61,4	31,5
1629	61,7	22,3
1630	62,4	21,7
1631	62,8	21,9
1632	62,2	22,2
1633	62,5	31
1634	62,3	31,3
1635	62,6	31,7
1636	62,3	22,8
1637	62,7	12,6
1638	62,2	15,2
1639	61,9	32,6
1640	62,5	23,1
1641	61,7	19,4
1642	61,7	10,8
1643	61,6	10,2
1644	61,4	„m”
1645	60,8	„m”
1646	60,7	„m”
1647	61	12,4
1648	60,4	5,3
1649	61	13,1
1650	60,7	29,6
1651	60,5	28,9
1652	60,8	27,1
1653	61,2	27,3
1654	60,9	20,6
1655	61,1	13,9
1656	60,7	13,4
1657	61,3	26,1
1658	60,9	23,7
1659	61,4	32,1
1660	61,7	33,5
1661	61,8	34,1
1662	61,7	17
1663	61,7	2,5
1664	61,5	5,9
1665	61,3	14,9
1666	61,5	17,2
1667	61,1	„m”
1668	61,4	„m”
1669	61,4	8,8
1670	61,3	8,8
1671	61	18
1672	61,5	13
1673	61	3,7
1674	60,9	3,1
1675	60,9	4,7
1676	60,6	4,1
1677	60,6	6,7
1678	60,6	12,8
1679	60,7	11,9
1680	60,6	12,4
1681	60,1	12,4
1682	60,5	12
1683	60,4	11,8
1684	59,9	12,4
1685	59,6	12,4
1686	59,6	9,1
1687	59,9	0
1688	59,9	20,4
1689	59,8	4,4
1690	59,4	3,1
1691	59,5	26,3
1692	59,6	20,1
1693	59,4	35
1694	60,9	22,1
1695	60,5	12,2
1696	60,1	11
1697	60,1	8,2
1698	60,5	6,7
1699	60	5,1
1700	60	5,1
1701	60	9
1702	60,1	5,7
1703	59,9	8,5
1704	59,4	6
1705	59,5	5,5
1706	59,5	14,2
1707	59,5	6,2
1708	59,4	10,3
1709	59,6	13,8
1710	59,5	13,9
1711	60,1	18,9
1712	59,4	13,1
1713	59,8	5,4
1714	59,9	2,9
1715	60,1	7,1
1716	59,6	12
1717	59,6	4,9
1718	59,4	22,7
1719	59,6	22
1720	60,1	17,4
1721	60,2	16,6
1722	59,4	28,6
1723	60,3	22,4
1724	59,9	20
1725	60,2	18,6
1726	60,3	11,9
1727	60,4	11,6
1728	60,6	10,6
1729	60,8	16
1730	60,9	17
1731	60,9	16,1
1732	60,7	11,4
1733	60,9	11,3
1734	61,1	11,2
1735	61,1	25,6
1736	61	14,6
1737	61	10,4
1738	60,6	„m”
1739	60,9	„m”
1740	60,8	4,8
1741	59,9	„m”
1742	59,8	„m”
1743	59,1	„m”
1744	58,8	„m”
1745	58,8	„m”
1746	58,2	„m”
1747	58,5	14,3
1748	57,5	4,4
1749	57,9	0
1750	57,8	20,9
1751	58,3	9,2
1752	57,8	8,2
1753	57,5	15,3
1754	58,4	38
1755	58,1	15,4
1756	58,8	11,8
1757	58,3	8,1
1758	58,3	5,5
1759	59	4,1
1760	58,2	4,9
1761	57,9	10,1
1762	58,5	7,5
1763	57,4	7
1764	58,2	6,7
1765	58,2	6,6
1766	57,3	17,3
1767	58	11,4
1768	57,5	47,4
1769	57,4	28,8
1770	58,8	24,3
1771	57,7	25,5
1772	58,4	35,5
1773	58,4	29,3
1774	59	33,8
1775	59	18,7
1776	58,8	9,8
1777	58,8	23,9
1778	59,1	48,2
1779	59,4	37,2
1780	59,6	29,1
1781	50	25
1782	40	20
1783	30	15
1784	20	10
1785	10	5
1786	0	0
1787	0	0
1788	0	0
1789	0	0
1790	0	0
1791	0	0
1792	0	0
1793	0	0
1794	0	0
1795	0	0
1796	0	0
1797	0	0
1798	0	0
1799	0	0
1800	0	0

În figura 5 se prezintă o reprezentare grafică a programării dinamometrului pentru testul ETC.

Figura 5

Programarea dinamometrului pentru testul ETC

Apendicele 4

PROCEDURI DE MĂSURARE ȘI EȘANTIONARE

1.   INTRODUCERE

Componentele gazoase, particulele și fumul emise de motoarele supuse testării trebuie măsurate prin metodele descrise în anexa V. Punctele anexei V descriu sistemele analitice recomandate pentru emisiile gazoase (punctul 1), sistemele recomandate pentru diluția particulelor și pentru eșantionare (punctul 2) și opacimetrele recomandate pentru măsurarea fumului (punctul 3).

Pentru ESC, componentele gazoase se stabilesc în gazul de evacuare brut. Acestea se pot stabili, opțional, în gazul de evacuare diluat, în cazul în care sistemul de diluție totală a debitului este utilizat pentru determinarea particulelor. Particulele se determină cu un sistem de diluție fie parțială, fie totală a debitului.

Pentru ETC, se utilizează numai un sistem de diluție totală a debitului în scopul stabilirii emisiilor gazoase și a particulelor, iar acesta este considerat a fi sistemul de referință. Cu toate acestea, serviciul tehnic poate aproba sisteme de diluție parțială a debitului, în cazul în care se dovedește echivalența lor în conformitate cu punctul 6.2 din anexa I și în cazul în care se depune la serviciul tehnic o descriere detaliată a evaluării datelor și a procedurilor de calcul.

2.   DINAMOMETRUL ȘI ECHIPAMENTUL CELULEI DE TESTARE

Se folosește următorul echipament pentru testarea emisiilor motoarelor asupra dinamometrelor motoarelor.

2.1.   Dinamometrul motorului

Se folosește un dinamometru de motor cu caracteristici adecvate pentru a realiza ciclul de testare descris în apendicele 1 și 2 la prezenta anexă. Instrumentele pentru măsurarea turației trebuie să aibă o acuratețe a citirii de ± 2 %. Sistemul de măsurare a cuplului trebuie să aibă o acuratețe a citirii de ± 3 % în limita > 20 % din scala totală și o acuratețe de ± 0,6 % din scală totală, în limita ≤ 20 % din scala totală.

2.2.   Alte instrumente

Instrumentele de măsurare a consumului de carburant, a consumului de aer, a temperaturii fluidului de răcire și a lubrifiantului, a presiunii gazului de evacuare și a scăderii presiunii la colectorul de admisie, a temperaturii gazului de evacuare, a temperaturii aerului de admisie, a presiunii atmosferice, a umidității și temperaturii carburantului, trebuie utilizate conform cerințelor. Aceste instrumente trebuie să respecte cerințele din tabelul 8:

Tabelul 8

Acuratețea instrumentelor de măsură

Instrumente de măsură	Acuratețe
Consumul de carburant	±2 % din valoarea maximă a motorului
Consumul de aer	±2 % din valoarea maximă a motorului
Temperaturi ≤ 600 K (327 °C)	±2K absolut
Temperaturi > 600 K (327 °C)	±1 % din citire
Presiunea atmosferică	± 0,1 kPa absolut
Presiunea gazului de evacuare	± 0,2 kPa absolut
Scăderea presiunii de admisie	± 0,05 kPa absolut
Alte presiuni	± 0,1 kPa absolut
Umiditatea relativă	±3 % absolut
Umiditatea absolută	±5 % din citire

2.3.   Debitul gazului de evacuare

Pentru calcularea emisiilor în gazul de evacuare brut, este necesară cunoașterea debitului gazului de evacuare (a se vedea punctul 4.4 din apendicele 1). Debitul gazului de evacuare se determină prin una dintre metodele următoare:

(a)	măsurare directă a debitului gazelor de evacuare printr-un ajutaj al debitului sau sistem echivalent de măsurare;

(b)	măsurarea debitului de aer și a debitului de carburant prin sisteme adecvate de măsurare și calculare a debitului gazului de evacuare prin următoarea ecuație: (pentru masa de evacuare în stare umedă)

Acuratețea determinării debitului gazului de evacuare trebuie să fie de cel puțin ± 2,5 % din citire.

2.4.   Debitul gazului de evacuare diluat

Pentru calcularea emisiilor de gaz diluat printr-un sistem de diluție totală a debitului (obligatoriu pentru ETC), este necesară cunoașterea debitului de gaz de evacuare diluat (a se vedea punctul 4.3 din apendicele 2). Debitul total al gazului de evacuare diluat (GTOTW) sau masa totală a gazului de evacuare diluat pe parcursul testului (MTOTW) trebuie măsurate cu PDP sau CFV (anexa V punctul 2.3.1). Acuratețea trebuie să fie de cel puțin ± 2 % din citire și se stabilește în conformitate cu dispozițiile anexei III apendicele 5 punctul 2.4.

3.   DETERMINAREA COMPONENTELOR GAZOASE

3.1.   Specificații generale privind analizorii

Analizorii trebuie să aibă o gamă de măsurare în conformitate cu acuratețea cerută pentru măsurarea concentrației componentelor gazelor de evacuare (punctul 3.1.1). Se recomandă utilizarea analizorilor astfel încât concentrația măsurată să fie între 15 % și 100 % din scala totală.

În cazul în care sunt folosite sisteme de afișare a datelor (computere, înregistratoare automate de date) care să ofere suficientă acuratețe și o rezoluție sub 15 % din scala totală, concentrațiile sub 15 % din scala totală sunt, de asemenea, acceptabile. În acest caz, sunt necesare calibrări suplimentare a cel puțin patru puncte aflate teoretic la distanță egală și diferite de zero, pentru a se asigura acuratețea curbelor de calibrare în conformitate cu anexa III apendicele 5 punctul. 1.5.5.2.

Compatibilitatea electromagnetică (EMC) a echipamentului trebuie să fie la un nivel care să reducă la minimum erorile suplimentare.

3.1.1.   Erori de măsurare

Eroarea totală a măsurărilor, inclusiv sensibilitatea la interacțiunea cu alte gaze (a se vedea anexa III apendicele 5 punctul 1.9) nu trebuie să depășească ± 5 % din citire sau 3,5 % din scala totală, reținându-se valoarea mai mică. Pentru concentrații mai mici de 100 ppm, eroarea de măsurare nu trebuie să depășească ± 4 ppm.

3.1.2.   Repetabilitatea

Repetabilitatea, definită ca abaterea standard multiplicată de 2,5 ori din 10 valori repetitive de reacție la o calibrare dată sau la gazul etalon, nu trebuie să fie mai mare de ± 1 % din concentrația scalei totale pentru fiecare interval folosit peste 155 ppm (sau ppmC) sau ± 2 % din fiecare interval folosit sub 155 ppm (sau ppmC).

3.1.3.   Zgomotul

Reacția vârf-vârf al analizorului la zero și calibrare sau gaze etalon, pe durata oricărui interval de 10 secunde, nu trebuie să depășească 2 % din scala totală pe toate gamele utilizate.

3.1.4.   Abaterea zero

Abaterea zero pe o durată de o oră trebuie să fie mai mică de 2 % din scala totală, pe gama cea mai joasă folosită. Reacția zero este definită ca reacție medie, incluzând zgomotul, la un gaz zero într-un interval de 30 de secunde.

3.1.5.   Abaterea de la etalon

Abaterea de la etalon pe o perioadă de o oră trebuie să fie mai mică de 2 % din scala totală, pe gama cea mai joasă folosită. Etalonul este definit ca diferența dintre valoarea reacției la etalon și reacția zero. Reacția la etalon este definită drept reacție medie, incluzând zgomotul, la un gaz etalon, pe durata unui interval de 30 de secunde.

3.2.   Uscarea gazului

Instrumentul opțional de uscare a gazului trebuie să aibă un efect minim asupra concentrației gazelor măsurate. Aparatele de uscare chimică nu sunt o metodă acceptabilă de îndepărtare a apei din eșantion.

3.3.   Analizori

Punctele 3.3.1-3.3.4 descriu principiile de măsurare care trebuie folosite. O descriere detaliată a sistemelor de măsurare este prezentată în anexa V. Gazele care urmează să fie măsurate trebuie analizate cu următoarele instrumente. Pentru analizorii neliniari este acceptată utilizarea circuitelor de liniarizare.

3.3.1.   Analiza monoxidului de carbon (CO)

Analizorul monoxidului de carbon trebuie să fie un analizor de absorbție nedispersivă cu infraroșu (NDIR).

3.3.2.   Analiza dioxidului de carbon (CO2)

Analizorul dioxidului de carbon trebuie să fie un analizor de absorbție nedispersivă cu infraroșu (NDIR).

3.3.3.   Analiza hidrocarburilor (HC)

Pentru motoarele diesel sau alimentate cu GPL, analizorul hidrocarburilor trebuie să fie de tipul detectorului cu ionizare în flacără încălzită (HFID) cu detector, supape, țevi etc., încălzit astfel încât să mențină o temperatură a gazului de 463 K ± 10 K (190 ± 10 °C). Pentru motoarele alimentate cu gaz natural, analizorul hidrocarburilor trebuie să fie de tipul detectorului cu ionizare în flacără neîncălzit (FID), în funcție de metoda utilizată (a se vedea anexa V punctul 1.3).

3.3.4.   Analiza hidrocarburilor nemetanice (NMHC) (numai motoare alimentate cu gaz natural)

Hidrocarburile nemetanice se determină prin una din următoarele metode:

3.3.4.1.   Metoda cromatografiei în fază gazoasă (GC)

Hidrocarburile nemetanice se determină prin extragerea metanului analizat cu un cromatograf cu gaz (GC) condiționat la 423 K (150 °C) din hidrocarburile măsurate în conformitate cu punctul 3.3.3.

3.3.4.2.   Metoda separatorului nemetanic (NMC)

Determinarea fracției nemetanice se efectuează cu NMC încălzit cuplat în linie cu un FID, în conformitate cu punctul 3.3.3, prin extragerea metanului din hidrocarburi.

3.3.5.   Analiza oxizilor de azot (NOx)

Analizorul oxizilor de azot trebuie să fie un analizor de tipul detectorului cu chemiluminiscență (CLD) sau de tipul detectorului cu chemiluminiscență încălzit (HCLD) cu convertor NO2/NO, în cazul în care este măsurat în stare uscată. În cazul în care este măsurat în stare umedă, se folosește un HCLD cu convertor menținut la peste 328 K (55 °C), cu condiția să fie îndeplinită verificarea răcirii cu apă (a se vedea anexa III apendicele 5 punctul 1.9.2.2).

3.4.   Eșantionarea emisiilor de gaze

3.4.1.   Gazul de evacuare brut (numai ESC)

Sondele de măsurare a emisiilor gazoase trebuie montate la cel puțin 0,5 m sau la o distanță echivalentă cu de trei ori diametrul țevii de evacuare, în funcție de valoarea cea mai mare, în amonte față de ieșirea sistemului gazelor de evacuare și suficient de aproape de motor pentru a asigura o temperatură a gazului de evacuare de cel puțin 343 K (70 °C) la sondă.

În cazul motoarelor cu mai mulți cilindri, dotate cu un colector de evacuare ramificat, orificiul de intrare al sondei trebuie localizat la o distanță suficientă în aval, astfel încât să ofere siguranța că eșantionul este reprezentativ pentru emisia medie de gaze de evacuare provenită de la toți cilindrii. În cazul motoarelor cu mai mulți cilindri care au grupuri distincte de colectoare, precum motoarele cu configurație în „V”, este permisă obținerea unui eșantion individual din fiecare grup și calcularea unei emisii medii de gaz de evacuare. Se pot folosi și alte metode în privința cărora s-a dovedit că pot fi corelate cu metodele de mai sus. Pentru calcularea emisiei de gaze de evacuare trebuie folosit debitul total al gazelor de evacuare emise de motor.

În cazul în care motorul este echipat cu un sistem de evacuare cu posttratare, eșantionul de gaze de evacuare poate fi prelevat din aval de acest sistem.

3.4.2.   Gazul de evacuare diluat (obligatoriu pentru ETC, opțional pentru ESC)

Țeava de evacuare dintre motor și sistemul de diluție totală a debitului trebuie să respecte cerințele din anexa V punctul 2.3.1, EP.

Sonda/sondele de măsurare a emisiilor gazoase trebuie să fie instalate în tunelul de diluție, într-un punct unde aerul de diluție și gazul de evacuare sunt foarte bine amestecate și sunt în apropierea sondei de eșantionare a particulelor.

Pentru ETC, eșantionarea poate fi efectuată, în general, prin două metode:

—	poluanții sunt eșantionați într-un sac de eșantionare pe parcursul ciclului și măsurați ulterior efectuării testului;

—	poluanții sunt eșantionați în ritm continuu și integrați pe parcursul ciclului; această metodă este obligatorie pentru HC și NOx.

4.   DETERMINAREA PARTICULELOR

Determinarea particulelor necesită un sistem de diluție. Diluția poate fi realizată printr-un sistem de diluție parțială (numai pentru ESC) sau totală a debitului (obligatoriu pentru ETC). Capacitatea debitului sistemului de diluție trebuie să fie destul de mare pentru a elimina complet condensarea apei de diluție din sistemul de eșantionare și pentru a menține temperatura gazului de evacuare diluat la o valoare mai mică sau egală cu 325 K (52 °C), imediat în amonte față de suportul filtrului. Se permite dezumidificarea aerului de diluție înainte ca acesta să intre în sistemul de diluție, în cazul în care umiditatea aerului este ridicată. Temperatura aerului de diluție trebuie să fie de 298 K ± 5 K (25 °C ± 5 °C). Se recomandă preîncălzirea aerului de diluție peste temperatura limită de 303 K (30 °C), în cazul în care temperatura mediului este sub 293 K (20 °C). Cu toate acestea, temperatura aerului de diluție nu trebuie să depășească 325 K (52 °C) înaintea introducerii gazului de evacuare în tunelul de diluție.

Sistemul de diluție parțială a debitului trebuie să fie proiectat astfel încât să separe debitul gazului de evacuare în două fracțiuni, cea mică fiind diluată cu aer și, în consecință, folosită pentru măsurarea particulelor. În acest scop, este necesară determinarea proporției de diluție cu un grad înalt de acuratețe. Se pot aplica diferite metode de separare, în cadrul cărora tipul de separare folosit impune într-o măsură semnificativă tipul de echipament pentru eșantionare și procedurile care urmează să fie folosite (anexa V punctul 2.2). Sonda de eșantionare a particulelor trebuie instalată în apropierea sondei de eșantionare a emisiilor de gaz, iar instalarea trebuie să respecte dispozițiile de la punctul 3.4.1.

Pentru a determina masa particulelor, sunt necesare un sistem de eșantionare a particulelor, filtre de eșantionare a particulelor, o balanță microgram și o cameră de cântărire controlată din punct de vedere al temperaturii și al umidității.

Pentru eșantionarea particulelor, se aplică metoda filtrului unic care utilizează o pereche de filtre (a se vedea punctul 4.1.3) pentru întregul ciclu de testare. Pentru ESC, trebuie să se acorde o atenție considerabilă timpilor de eșantionare și debitelor, în timpul fazei de eșantionare din cadrul testului.

4.1.   Filtre de eșantionare a particulelor

4.1.1.   Specificațiile filtrului

Sunt necesare filtre din fibră de sticlă, acoperite cu un strat fluorocarburi sau filtre cu membrană pe bază de fluorocarburi. Toate tipurile de filtre trebuie să aibă un coeficient de colectare de 0,3 μm a DOP (dioctilftalat) de cel puțin 95 % la viteza de suprafață a unui gaz între 35 și 80 cm/s.

4.1.2.   Dimensiunea filtrului

Filtrele de particule trebuie să aibă un diametru minim de 47 mm (37 mm diametru util). Se acceptă filtre cu diametrul mai mare (punctul 4.1.5).

4.1.3.   Filtre primare și de rezervă

Eșantionarea gazului de evacuare diluat se efectuează printr-o pereche de filtre plasate în serie (unul primar și unul de rezervă), în timpul secvenței de testare. Filtrul de rezervă se montează la nu mai mult de 100 mm în aval față de filtrul inițial și fără să fie în contact cu acesta. Filtrele pot fi cântărite separat sau ca pereche, fiind în acest caz plasate cu suprafețele utile una în fața celeilalte.

4.1.4.   Viteza la suprafața filtrului

Se obține prin filtru o viteză la suprafață a gazului de 35-80 cm/s. Scăderea presiunii între începutul și încheierea testării nu trebuie să fie mai mare de 25 kPa.

4.1.5.   Încărcarea filtrului

Încărcarea minimă recomandată a filtrului este de 0,5 mg/1 075 mm2 de suprafață utilă. Pentru dimensiunile filtrelor cel mai des utilizate, valorile sunt indicate în tabelul 9.

Tabelul 9

Încărcarea recomandată a filtrului

Diametrul filtrului (mm)	Suprafața utilă recomandată (mm)	Încărcarea minimă recomandată (mm)
47	37	0,5
70	60	1,3
90	80	2,3
110	100	3,6

4.2.   Camera de cântărire și specificațiile balanței analitice

4.2.1.   Condițiile camerei de cântărire

Temperatura incintei (sau încăperii) în care filtrele de particule sunt condiționate și cântărite trebuie menținută între limitele de 295 K ± 3 K (22 °C ± 3 °C) pe durata întregii condiționări și cântăriri a filtrului. Umiditatea trebuie menținută la un punct de condens de 282,5 ± 3 K (9,5 °C ± 3 °C) și o umiditate relativă de 45 % ± 8 %.

4.2.2.   Cântărirea filtrului de referință

Mediul din cameră (sau încăpere) nu trebuie să fie contaminat de factorii ambientali (de exemplu, praf) care să se așeze pe filtrele de particule, în timpul stabilizării lor. Se pot permite perturbații ale specificațiilor camerei de cântărire, conform specificațiilor de la punctul 4.2.1, în cazul în care durata lor nu depășește 30 de minute. Camera de cântărire trebuie să îndeplinească specificațiile cerute înainte de intrarea personalului în încăpere. Cel puțin două filtre de referință neutilizate sau două perechi trebuie cântărite în intervalul de patru ore de la cântărirea filtrului eșantion (pereche) sau în același timp cu cântărirea. Ele trebuie să fie de aceeași mărime și din același material cu filtrele de eșantionare.

În cazul în care greutatea medie a filtrelor de referință (perechile de filtre de referință) se schimbă între cântăririle filtrului eșantion cu mai mult de ± 5 % (± 7,5 % pentru perechea de filtre) din încărcarea minimă recomandată a filtrului (punctul 4.1.5), atunci se îndepărtează toate filtrele de eșantionare și se repetă testul pentru emisii.

În cazul în care criteriile de stabilitate ale camerei de cântărire indicate la punctul 4.2.1 nu sunt îndeplinite, însă cântărirea filtrului (pereche) de referință este conformă cu criteriile anterioare, constructorul motorului are opțiunea de a accepta cântărirea filtrelor de eșantionare sau anularea testelor, reparând sistemul de control al camerei de cântărire și reluând testul.

4.2.3.   Balanța analitică

Balanța analitică folosită la determinarea greutății tuturor filtrelor trebuie să aibă o precizie (abatere standard) de 20 μg și o rezoluție de 10 μg (1 cifră = 10 μg). Pentru filtrele cu un diametru mai mic de 70 mm, precizia și rezoluția trebuie să fie de 2 μg, respectiv de 1 μg.

4.3.   Specificații suplimentare pentru măsurarea particulelor

Toate părțile sistemului de diluție și ale sistemului de eșantionare, de la țeava de evacuare până la suportul filtrului, care sunt în contact cu gazul de evacuare brut și diluat, trebuie proiectate astfel încât să se minimizeze depunerea sau alterarea particulelor. Toate părțile trebuie realizate din materiale conductoare de electricitate, care să nu intre în reacție cu componentele gazului de evacuare, și trebuie legate la pământ pentru a preveni efectele electrostatice.

5.   DETERMINAREA FUMULUI

Acest punct conține specificații privind echipamentul de testare obligatoriu și opțional care trebuie utilizat în testul ELR. Fumul se măsoară cu un opacimetru dotat cu un mod de citire a opacității și a coeficientului de absorbție a luminii. Modul de citire a opacității se utilizează numai pentru calibrare și verificarea opacimetrului. Valorile fumului din cadrul ciclului de testare se măsoară în modul de citire a coeficientului de absorbție a luminii.

5.1.   Cerințe generale

Testul ELR necesită utilizarea unui sistem de măsurare a fumului și de prelucrare a datelor care include trei unități funcționale. Aceste unități pot fi integrate într-o singură componentă sau folosite ca un sistem de componente interconectate. Cele trei unități funcționale sunt:

—	un opacimetru care respectă specificațiile din anexa V punctul 3;

—	o unitate de prelucrare a datelor capabilă să îndeplinească funcțiile descrise în anexa III apendicele 1 punctul 6;

—	o imprimantă și/sau un mediu de stocare electronică pentru înregistrarea și redarea valorilor impuse ale fumului specificate în anexa III apendicele 1 punctul 6.3.

5.2.   Cerințe specifice

5.2.1.   Linearitate

Linearitatea trebuie să se încadreze între ± 2 % opacitate.

5.2.2.   Abaterea zero

Abaterea zero pe o durată de o oră nu trebuie să depășească ± 1 % opacitate.

5.2.3.   Valorile afișate și intervalele opacimetrului

Pentru valorile opacității, intervalele trebuie să fie între 0-100 %, iar lizibilitatea de 0,1 %. Pentru indicarea coeficientului de absorbție a luminii, intervalul trebuie să fie 0-30 m-1, iar lizibilitatea de 0,01 m-1.

5.2.4.   Timpul de reacție al instrumentului

Timpul de reacție fizică al opacimetrului nu trebuie să depășească 0,2 s. Timpul de reacție fizică reprezintă diferența dintre timpii în care rezultatul furnizat de un receptor cu reacție rapidă atinge 10 și 90 % din abaterea totală în cazul în care opacitatea gazului măsurat se schimbă în mai puțin de 0,1 s.

Timpul de reacție electrică al opacimetrului nu trebuie să depășească 0,05 s. Timpul de reacție electrică reprezintă diferența dintre intervalele în care rezultatul furnizat de opacimetru atinge 10 și 90 % din abaterea totală în cazul în care sursa de lumină este întreruptă sau complet stinsă în mai puțin de 0,01 s.

5.2.5.   Filtre cu densitate neutră

Orice filtru cu densitate neutră utilizat pentru calibrarea opacimetrului, măsurarea linearității sau stabilirea etalonului trebuie să aibă o valoare cunoscută în limita a 1,0 % opacitate. Acuratețea valorii nominale a filtrului trebuie verificată cel puțin anual, utilizându-se o referință care să fie identificată într-un standard național sau internațional.

Filtrele cu densitate neutră sunt dispozitive de precizie și se pot deregla ușor în timpul utilizării. Manevrarea lor trebuie redusă la minimum, iar în cazul în care este necesară, aceasta trebuie efectuată cu atenție și trebuie evitată zgârierea sau pătarea filtrului.

Apendicele 5

PROCEDURA DE CALIBRARE

1.   CALIBRAREA INSTRUMENTELOR ANALITICE

1.1.   Introducere

Fiecare analizor trebuie calibrat ori de câte ori este necesar pentru a îndeplini cerințele privind acuratețea din prezenta directivă. Metoda de calibrare care trebuie folosită este descrisă la acest punct pentru analizorii indicați în anexa III apendicele 4 punctul 3 și în anexa V punctul 1.

1.2.   Gaze de calibrare

Trebuie respectată durata de depozitare a tuturor gazelor de calibrare.

Se înregistrează data de expirare a gazelor de calibrare declarată de constructor.

1.2.1.   Gaze pure

Puritatea cerută a gazelor este definită de limitele de contaminare indicate mai jos. Pentru operațiune sunt necesare următoarele gaze:

Azot purificat (contaminare < 1 ppm C1, < 1 pmm CO, < 400 ppm CO2, < 0,1 ppm NO)

Oxigen purificat (puritate > 99,5 % vol O2)

Amestec de hidrogen-heliu (40 ± 2 % hidrogen, heliu transportor) (contaminare < 1 ppm C1, < 400 ppm CO2)

Aer sintetic purificat (contaminare < 1 ppm C1, < 1 ppm CO, < 400 ppm CO2, < 0,1 ppm NO) (conținutul de oxigen între 18-21 % vol)

Propan purificat sau CO pentru verificarea CVS

1.2.2.   Gaze de calibrare și gaze etalon

Sunt necesare amestecuri de gaze având următoarele compoziții chimice:

C3H8 și aer sintetic purificat (a se vedea punctul 1.2.1);

CO și azot purificat;

NOx și azot purificat (cantitatea de NO2 din acest gaz de calibrare nu trebuie să depășească 5 % din conținutul de NO);

CO2 și azot purificat;

CH4 și aer sintetic purificat;

C2H6 și aer sintetic purificat;

Notă: Sunt permise și alte combinații de gaze, cu condiția ca gazele să nu intre în reacție.

Adevărata concentrație a gazului de calibrare și a gazului etalon trebuie să nu depășească ± 2 % din valoarea nominală. Toate concentrațiile gazului de calibrare trebuie calculate în funcție de volum (procentajul de volum sau volum ppm).

Gazele folosite pentru calibrare și ca etalon pot fi obținute, de asemenea, cu ajutorul unui separator care diluează cu N2 purificat sau cu aer sintetic purificat. Acuratețea dispozitivului de combinare trebuie să permită determinarea concentrației gazelor de calibrare diluate într-un interval de ± 2 %.

1.3.   Procedura de operare pentru analizori și sistemul de eșantionare

Procedura de funcționare pentru analizori trebuie să respecte instrucțiunile de punere în funcțiune și de operare ale constructorului instrumentului. Trebuie incluse cerințele minime de la punctele 1.4-1.9.

1.4.   Testul privind pierderile prin scurgere

Trebuie efectuat un sistem de testare privind pierderile prin scurgere. Sonda este deconectată de la sistemul de evacuare și orificiul acesteia astupat. Se pune în funcțiune pompa analizorului. După o perioadă inițială de stabilizare, toate aparatele de măsurare a debitului ar trebui să indice zero. În caz contrar, liniile de eșantionare trebuie controlate, iar erorile corectate.

Cantitatea maximă aprobată a pierderilor prin scurgere pe latura vidată este de 0,5 % din debitul actual pentru porțiunea de sistem controlată. Debitele analizorului și ale derivației pot fi folosite pentru a estima valorile reale ale debitului.

O altă metodă presupune introducerea unei schimbări treptate în concentrație la începutul liniei de eșantionare prin comutarea de la zero la gazul etalon. În cazul în care, după o perioadă adecvată de timp, indicatoarele arată o concentrație mai mică decât concentrația introdusă, acest fapt indică probleme de calibrare sau de pierderi prin scurgere.

1.5.   Procedura de calibrare

1.5.1.   Ansamblul de instrumente

Se calibrează ansamblul de instrumente, iar curbele de calibrare sunt verificate prin gaze standard. Se folosesc aceleași debite ale gazului ca și în cazul eșantionării gazului de evacuare.

1.5.2.   Timpul de încălzire

Timpul de încălzire trebuie să fie cel recomandat de constructor. În cazul în care acesta nu este specificat, se recomandă o perioadă de minimum două ore pentru încălzirea analizorilor.

1.5.3.   Analizorul NDIR și HFID

Analizorul NDIR trebuie reglat în funcție de necesități, iar flacăra de ardere a analizorului HFID trebuie optimizată (punctul 1.8.1).

1.5.4.   Calibrarea

Se calibrează fiecare interval de funcționare folosit în mod normal.

Folosind aer purificat sintetic (sau azot), analizorii CO, CO2, NOx și HC sunt reglați la zero.

Gazele de calibrare adecvate se introduc în analizori, valorile sunt înregistrate, iar curbele de calibrare stabilite în conformitate cu punctul 1.5.5

Reglarea la zero trebuie reverificată, iar procedura de calibrare repetată, în cazul în care este necesar.

1.5.5.   Stabilirea curbei de calibrare

1.5.5.1.   Orientări generale

Curba de calibrare a analizorului este stabilită de cel puțin cinci puncte de calibrare (exclusiv zero), la distanțe pe cât posibil egale. Cea mai mare concentrație nominală trebuie să fie mai mare sau egală cu 90 % din scala totală.

Curba de calibrare este calculată prin metoda celor mai mici pătrate. În cazul în care gradul polinomial rezultat este mai mare decât 3, numărul punctelor de calibrare (inclusiv zero) trebuie să fie cel puțin egal cu gradul polinomului plus 2.

Curba de calibrare nu trebuie să difere cu mai mult de ± 2 % din valoarea nominală a fiecărui punct de calibrare și cu mai mult de ± 1 % din scala totală la zero.

Din curba de calibrare și punctele de calibrare, se poate verifica dacă calibrarea s-a efectuat corect. Trebuie indicați parametrii caracteristici diferiți ai analizorului, în special:

—	intervalul măsurării;

—	sensibilitatea;

—	data realizării calibrării.

1.5.5.2.   Calibrarea la mai puțin de 15 % din scala totală

Curba de calibrare a analizorului este stabilită la cel puțin 4 puncte de calibrare suplimentare (exclusiv zero), distanțate nominal în mod egal sub 15 % din scala totală.

Curba de calibrare este calculată prin metoda celor mai mici pătrate.

Curba de calibrare nu trebuie să difere cu mai mult de ± 4 % din valoarea nominală a fiecărui punct de calibrare și cu mai mult de ± 1 % din scala totală la zero.

1.5.5.3.   Metode alternative

În cazul în care se poate demonstra că tehnologia alternativă (ex: computerul, comutatorul cu rază de acțiune controlată electronic etc.) oferă o acuratețe echivalentă, se pot folosi aceste metode.

1.6.   Verificarea calibrării

Fiecare interval de operare folosit în mod normal trebuie verificat înaintea fiecărei analize, conform procedurii următoare:

Calibrarea este verificată prin utilizarea unui gaz zero și a unui gaz etalon a cărui valoare nominală este mai mare de 80 % din scala totală a intervalului măsurării.

În cazul în care, luând în considerare cele două puncte, valoarea identificată nu diferă cu mai mult de ± 4 % din scala totală a valorii de referință declarate, parametrii de ajustare pot fi modificați. În cazul în care acest lucru nu este valabil, noua curbă de calibrare este stabilită în conformitate cu punctul 1.5.5

1.7.   Testul de eficiență a convertorului de NOx

Eficiența convertorului folosit pentru conversia NO2 în NO se testează în conformitate cu punctele 1.7.1-1.7.8 (figura 6).

1.7.1.   Pregătirea testului

Folosind pregătirea testului în conformitate cu figura 6 (a se vedea, de asemenea, anexa III apendicele 4 punctul 3.3.5) și procedura de mai jos, eficiența convertorilor poate fi testată cu ajutorul unui ozonator.

1.7.2.   Calibrarea

CLD și HCLD trebuie calibrate în intervalul de calibrare cel mai frecvent, urmând specificațiile constructorului privind utilizarea gazului zero și a gazului etalon (conținutul de NO trebuie să atingă 80 % din intervalul de funcționare, iar concentrația de NO2 a amestecului de gaze la mai puțin de 5 % din concentrația de NO). Analizorul NOx trebuie să fie în modul NO, astfel încât gazul etalon să nu treacă prin convertor. Concentrația indicată trebuie înregistrată.

1.7.3.   Calcul

Eficiența convertorului cu NOx se calculează după cum urmează:

unde:

a	=	concentrația de NOx conform punctului 1.7.6.
b	=	concentrația de NOx conform punctului 1.7.7.
c	=	concentrația de NO conform punctului 1.7.4.
d	=	concentrația de NO conform punctul 1.7.5

1.7.4.   Adăugarea de oxigen

Printr-un racord de tip T, se adaugă încontinuu oxigen sau aer zero în debitul de gaz, până când concentrația indicată este cu aproximativ 20 % mai mică decât concentrația de calibrare prezentată la punctul 1.7.2 (Analizorul este în modul NO). Se înregistrează concentrația c indicată. Ozonatorul rămâne dezactivat de-a lungul procesului.

1.7.5.   Activarea ozonatorului

Ozonatorul se activează în acest moment pentru a genera o cantitate suficientă de ozon, astfel încât să scadă concentrația de NO la aproximativ 20 % (minimum 10 %) din concentrația de calibrare prezentată la punctul 1.7.2 Se înregistrează concentrația d indicată. (Analizorul este în modul NO).

1.7.6.   Modul NOx

Analizorul NO este comutat ulterior la modul NOx, astfel încât amestecul de gaze (format din NO, NO2, O2 și N2) să treacă prin convertor. Se înregistrează concentrația a indicată. (Analizorul este în modul NOx).

1.7.7.   Dezactivarea ozonatorului

Ozonatorul este în acest moment dezactivat. Amestecul de gaze descris la punctul 1.7.6 trece prin convertor în detector. Este înregistrată concentrația indicată b. (Analizorul este în modul NOx).

1.7.8.   Modul NO

Comutat în modul NO cu ozonatorul dezactivat, debitul de oxigen sau de aer sintetic este, de asemenea, întrerupt. Rezultatul măsurării NOx la analizor nu trebuie să aibă o abatere mai mare de ± 5 % de la valoarea măsurată în conformitate cu punctul 1.7.2 (Analizorul este în modul NO).

1.7.9.   Intervalul testului

Eficiența convertorului trebuie testată înainte de fiecare calibrare a analizorului NOx.

1.7.10.   Cerințe privind eficiența

Eficiența convertorului nu trebuie să fie mai mică de 90 %; se recomandă o eficiență mai mare, de 95 %.

Notă: În cazul în care, analizorul fiind în cel mai frecvent interval operațional, ozonatorul nu poate opera o reducere de la 80 % la 20 % în conformitate cu punctul 1.7.5, atunci se folosește cel mai înalt interval care să opereze reducerea.

Figura 6

Schema dispozitivului de măsurare a eficienței convertorului NOx

1.8.   Reglarea fid

1.8.1.   Optimizarea reacției detectorului

Detectorul HFID trebuie reglat în conformitate cu instrucțiunile constructorului. Pentru optimizarea reacției pe cel mai frecvent interval operațional, se folosește propan în gazul etalon al aerului.

După reglarea debitului carburantului și al aerului în conformitate cu recomandările constructorului, se introduce în analizor un gaz etalon de 350 ± 75 ppm C. Reacția la un debit dat al carburantului se determină din diferența dintre reacția gazului etalon și reacția gazului zero. Debitul carburantului trebuie reglat treptat peste și sub specificațiile constructorului. Se înregistrează reacția etalon și reacția zero la aceste debite ale carburantului. Diferența dintre reacția etalon și reacția zero este reprezentată grafic, iar debitul carburantului este reglat spre partea cu valori maxime ale curbei.

1.8.2.   Factorii de reacție la hidrocarburi

Analizorul se calibrează folosindu-se propan în aer și în aerul sintetic purificat, în conformitate cu punctul 1.5

Factorii de reacție se determină în cazul în care se supune un analizor operațiunilor de întreținere sau după perioade lungi de întreținere. Factorul de reacție (Rf) pentru o categorie specială de carbon este proporția dintre rezultatul măsurării de C1 obținută prin FID și concentrația de gaz din cilindru, exprimată în ppm C1.

Concentrația gazului de testare trebuie să fie la un nivel care să dea o reacție de aproximativ 80 % din scala totală. Concentrația trebuie cunoscută cu acuratețe de ± 2 % în raport cu un standard gravimetric exprimat în volum. Suplimentar, cilindrul gazului trebuie precondiționat timp de 24 de ore, la o temperatură de 298 K ± 5 K (25 °C ± 5 °C).

Gazele de testare care trebuie folosite și intervalele relative recomandate ale factorului de reacție sunt:

metan și aer sintetic purificat 1,00 < Rf < 1,15

propilenă și aer sintetic purificat 0,9 < Rf < 1,10

toluen și aer sintetic purificat 0,9 < Rf < 1,10

Aceste valori se referă la factorul de reacție (Rf) cu valoare de 1,00 pentru propan și aer sintetic purificat.

1.8.3.   Verificarea interferenței cu oxigenul

Verificarea interferenței cu oxigenul se realizează prin supunerea unui analizor operațiunilor de întreținere și după perioade lungi de întreținere.

Factorul de reacție este definit și se determină conform descrierii de la punctul 1.8.2 Gazul de testare care urmează să fie folosit și intervalul relativ recomandat al factorului de reacție sunt:

Această valoare se referă la factorul de reacție (Rf) cu valoare de 1,00 pentru propan și aer sintetic purificat.

Concentrația de oxigen din aerul de ardere al FID trebuie să se situeze între limitele de ± 1 mol % din concentrația de oxigen a aerului de ardere folosit la ultima verificare a interferenței cu oxigenul. În cazul în care diferența este mai mare, interferența cu oxigenul trebuie verificată, iar analizorul reglat.

1.8.4.   Eficiența separatorului nemetanic (NMC, numai pentru motoarele alimentate cu gaz natural)

NMC este utilizat pentru îndepărtarea hidrocarburilor nemetanice din gazul eșantion, prin oxidarea tuturor hidrocarburilor, cu excepția metanului. La modul ideal, conversia pentru metan este de 0 %, iar pentru alte hidrocarburi reprezentate de etan este de 100 %. Pentru o măsurare exactă a NMHC, cele două eficiențe se determină și sunt utilizate pentru calcularea debitului emisiilor de NMHC (a se vedea anexa III apendicele 2 punctul 4.3).

1.8.4.1.   Eficiența metanului

Gazul de calibrare a metanului este trecut prin FID cu sau fără deviere de la NMC și se înregistrează ambele concentrații. Eficiența se stabilește după cum urmează:

unde

concw	=	concentrație HC cu CH4 trecând prin NMC
concw/o	=	concentrație HC cu CH4 ocolind NMC

1.8.4.2.   Eficiența etanului

Gazul de calibrare a etanului este trecut prin FID cu sau fără ocolirea NMC și se înregistrează ambele concentrații. Eficiența se stabilește după cum urmează:

unde

concw	=	concentrație HC cu C2H6 trecând prin NMC
concw/o	=	concentrație HC cu C2H6 ocolind NMC

1.9.   Efecte ale interferenței cu analizorii CO, CO2 și NOx

Gazele prezente în emisia de gaze de evacuare, în afara celui analizat, pot să interfereze cu citirea măsurătorilor în mai multe moduri. Interferența pozitivă survine în instrumentele NDIR, unde gazul de interferență produce același efect ca și gazul măsurat, dar într-un grad mai mic. Interferența negativă survine în instrumentele NDIR prin gazul de interferență care extinde banda de absorbție a gazului măsurat și în instrumentele CLD prin gazul de interferență care stinge radiația. Verificările interferențelor de la punctele 1.9.1 și 1.9.2 trebuie efectuate înainte de utilizarea inițială a analizorului și după perioade lungi de întreținere.

1.9.1.   Verificarea interferenței analizorului CO

Apa și CO2 pot perturba funcționarea analizorului CO. Prin urmare, un gaz etalon CO2 având o concentrație de 80 până la 100 % din scala totală a intervalului maxim de operare folosit în timpul testării trebuie barbotat cu apă la temperatura camerei, iar reacția analizorului înregistrată. Reacția analizorului nu trebuie să fie mai mare de 1 % din scala totală pentru intervale mai mari sau egale cu 300 ppm sau mai mari de 3 ppm pentru intervale sub 300 ppm.

1.9.2.   Verificarea interferenței analizorului NOx

Cele două gaze importante pentru analizorii CLD (și HCLD) sunt CO2 și vaporii de apă. Ratele de interferență ale acestor gaze sunt proporționale cu concentrațiile lor și, în consecință, necesită tehnici de testare prin care să se determine interferența la concentrațiile maxime avute în vedere și care survin în timpul testării.

1.9.2.1.   Verificarea ratei de interferență cu CO2

Un gaz etalon CO2 având o concentrație de 80 până la 100 % din scala totală a intervalului maxim de operare este trecut prin analizorul NDIR, iar valoarea CO2 înregistrată drept A. Ulterior, acesta este diluat în proporție de aproximativ 50 % cu gaz etalon NO și trecut prin NDIR și (H)CLD, iar valorile CO2 și NO sunt înregistrate drept B, respectiv C. CO2 este întrerupt, iar prin (H)CLD este trecut numai gazul etalon NO, valoarea NO fiind înregistrată drept D.

Interferența, care nu trebuie să depășească 3 % din scala totală, se calculează după cum urmează:

unde:

A	=	concentrația CO2 nediluat, măsurată cu NDIR, în %
B	=	concentrația CO2 diluat, măsurată cu NDIR, în %
C	=	concentrația NO diluat, măsurată cu (H)CLD, în ppm
D	=	concentrația NO nediluat, măsurată cu (H)CLD în ppm

Se pot utiliza metode alternative de diluție și cuantificare a valorilor gazelor etalon CO2 și NO, precum amestecul dinamic sau dozajul dinamic.

1.9.2.2.   Verificarea interferenței cu apa

Această verificare se aplică numai măsurării concentrației de gaz în stare umedă. Calculul interferenței cu apa trebuie să ia în considerare diluția gazului de control NO cu vapori de apă și gradarea concentrației cu vapori de apă din amestec până la cea avută în vedere în timpul testării.

Un gaz de control NO având o concentrație de 80 până la 100 % din scala totală a intervalului normal de operare este trecut prin (H)CLD, iar valoarea NO este înregistrată drept D. Gazul NO trebuie barbotat cu apă la temperatura camerei și trecut prin (H)CLD, iar valoarea NO este înregistrată drept C. Presiunea absolută de funcționare a analizorului și temperatura apei se determină și se înregistrează drept E, respectiv F. Presiunea vaporilor de saturație ai amestecului care corespunde cu temperatura apei din barbotor (F) se determină și se înregistrează drept G. Concentrația vaporilor de apă (H, în procente) a amestecului se calculează după cum urmează:

Concentrația estimată (De) a gazului etalon NO diluat (în vaporii de apă) se calculează după cum urmează:

Pentru emisiile diesel, concentrația maximă a vaporilor de apă evacuați (Hm, în procente) preconizată în timpul testării este estimată luând în considerare ipoteza unui raport al atomului de carburant H/C de 1,8:1 din concentrația gazului etalon nediluat CO2 (A, conform măsurării de la punctul 1.9.2.1) după cum urmează:

Interferența cu apa nu trebuie să fie mai mare de 3 % din scala totală și se calculează după cum urmează:

unde

De	=	concentrația presupusă de NO diluat calculată în ppm
C	=	concentrația de NO diluat calculată în ppm
Hm	=	concentrația maximă a vaporilor de apă (%)
H	=	concentrația reală a vaporilor de apă (%)

Notă: Este important ca gazul de control NO să conțină o concentrație minimă NO2 pentru această verificare, deoarece absorbția de NO2 în apă nu a fost luată în considerare în calculele privind interferența.

1.10.   Intervale de calibrare

Analizorii trebuie calibrați în conformitate cu punctul 1.5 cel puțin o dată la trei luni sau ori de câte ori are loc o reparație sau o modificare a sistemului, care ar putea influența calibrarea.

2.   CALIBRAREA SISTEMULUI CVS

2.1.   Aspecte generale

Sistemul CVS trebuie calibrat prin utilizarea unui debitmetru precis care se conformează standardelor naționale sau internaționale și a unui dispozitiv restrictiv. Debitul prin sistem trebuie măsurat la setări de restricție diferite, iar parametrii de control ai sistemului trebuie măsurați și asociați cu debitul.

Pot fi utilizate tipuri diferite de debitmetru, precum tuburi Venturi, debitmetru calibrat cu element de laminarizare, debitmetru cu turbină calibrat.

2.2.   Calibrarea pompei volumetrice (PDP)

Toți parametrii care au legătură cu pompa se măsoară simultan cu parametrii care au legătură cu debitmetrul conectat în serie cu pompa. Debitul calculat (în m3/min la orificiul de admisie, presiune absolută și temperatură absolută) se marchează în raport cu o funcție de corelare care reprezintă valoarea unei combinații specifice a parametrilor pompei. Se stabilește ecuația lineară care pune în relație debitul pompei și funcția de corelare. În cazul în care un CVS are viteze multiple, calibrarea se efectuează pentru fiecare interval folosit. Trebuie menținută o temperatură constantă pe parcursul calibrării.

2.2.1.   Analizarea datelor

Rata debitului aerului (Qs) la fiecare setare restrictivă (minimum cinci setări) se calculează în standard m3/min din datele debitmetrului utilizând metoda prescrisă de constructor. Rata debitului de aer se transformă ulterior în debit al pompei (V0) în m3/rev la temperatura și presiunea absolută de admisie în pompă, după cum urmează:

unde

Qs	=	debitul de aer în condiții standard (101,3 kPa, 273 K), în m3/s
T	=	temperatura la orificiul de admisie în pompă, în K
PA	=	presiunea absolută la orificiul de admisie în pompă (pB – p. 1), în kPa
n	=	viteza pompei, rev/s

Pentru a ține seama de variațiile de presiune la pompă și de rata pierderilor la pompă, funcția de corelare (X0) dintre viteza pompei, diferența dintre presiunea la admisie în pompă și cea la evacuare din pompă și presiunea absolută de evacuare din pompă se calculează după cum urmează:

unde

Δpp	=	diferența de presiune dintre admisie și evacuare, în kPa
pA	=	presiunea absolută la evacuare din pompă, în kPa

Se realizează o ajustare lineară prin metoda celor mai mici pătrate pentru a genera ecuația calibrării după cum urmează:

D0 și m sunt constantele și pantele care descriu liniile de regresie.

Pentru sistemul CVS cu viteze multiple, curbele de calibrare generate pentru game diferite de debit al pompei trebuie să fie aproximativ paralele, iar valorile segmentelor (D0) trebuie să crească o dată cu scăderea debitului la pompă.

Valorile calculate prin ecuație trebuie să reprezinte ± 0,5 % din valorile măsurate ale V0. Valorile lui m variază în funcție de pompă. Generarea de particule conduce în timp la scăderea glisării pompei, lucru reflectat de valorile scăzute ale lui m. Prin urmare, calibrarea se efectuează la punerea în funcțiune a pompei, în urma unor lucrări de întreținere majore, precum și în cazul în care verificarea întregului sistem (punctul 2.4) indică o schimbare a ratei de glisare.

2.3.   Calibrarea difuzorului de aer pentru debit critic (CFV)

Calibrarea CFV are la bază ecuația debitului pentru un difuzor de aer pentru debit critic. Debitul de gaz este funcție de presiunea la admisie și de temperatură, după cum urmează:

unde

Kv	=	coeficientul de calibrare
PA	=	presiunea absolută la admisia în tubul Venturi, în kPa
T	=	temperatura la admisia în tubul Venturi, în K

2.3.1.   Analiza datelor

Rata debitului de aer (Qs) la fiecare setare restrictivă (minimum opt setări) se calculează în standard m3/min din datele debitmetrului, utilizând metoda prescrisă de constructor. Coeficientul de calibrare se calculează pe baza datelor de calibrare pentru fiecare reglare, după cum urmează:

unde:

Qs	=	debitul de aer în condiții standard (101,3 kPa, 273 K), în m3/s
T	=	temperatura la admisia în tubul Venturi, în K
PA	=	presiunea absolută la admisia în tubul Venturi, în kPa

Pentru determinarea intervalului debitului critic, Kv se reprezintă ca funcție a presiunii de admisie în tubul Venturi. Pentru debitul critic (strangulat), valoarea este relativ constantă. O dată cu scăderea presiunii (creșterea vidului), tubul Venturi nu mai este strangulat, iar Kv scade, ceea ce indică faptul că CFV funcționează în afara intervalului permis.

Pentru un minimum de opt puncte în zona debitului critic, se calculează media Kv și abaterea standard. Abaterea standard nu trebuie să depășească ± 0,3 % din media Kv.

2.4.   Verificarea întregului sistem

Acuratețea totală a sistemului de eșantionare CVS și a sistemului analitic se determină prin introducerea unei mase cunoscute de gaz poluant în sistem pe parcursul funcționării acestuia obișnuite. Gazul poluant este analizat, iar masa calculată în conformitate cu anexa III apendicele 2 punctul 4.3, cu excepția cazului propanului, când se folosește un factor de 0,000472, în locul celui de 0,000479 pentru HC. Trebuie folosită una dintre următoarele două tehnici.

2.4.1.   Măsurarea cu ajutorul unui orificiu pentru debit critic

Sistemul CVS este alimentat cu o cantitate cunoscută de gaz pur (monoxid de carbon sau propan) printr-un orificiu pentru debit critic calibrat. În cazul în care presiunea de admisie este destul de ridicată, debitul, care este ajustat cu ajutorul orificiului pentru debit critic, este independent de presiunea la ieșirea din orificiu (= debit critic). Sistemul CVS trebuie operat ca într-un test normal de emisii de gaze timp de aproximativ 5-10 minute. Un eșantion de gaz trebuie analizat cu echipamentul obișnuit (sac de eșantionare sau metodă integrată), iar masa de gaz trebuie calculată. Masa stabilită astfel trebuie să fie de ± 3 % din masa cunoscută a gazului introdus.

2.4.2.   Măsurarea cu ajutorul metodei gravimetrice

Greutatea unui cilindru mic umplut cu monoxid de carbon sau propan se stabilește cu o precizie de ± 0,01 g. Pentru un interval de 5-10 minute, sistemul CVS este operat în condițiile unui test normal de emisii de gaze, în timp ce se injectează monoxid de carbon sau propan în sistem. Cantitatea de gaz pur emisă trebuie stabilită prin intermediul cântăririlor diferențiale. Trebuie analizat un eșantion de gaz cu echipamentul obișnuit (sac de eșantionare sau metodă integrată), iar masa de gaz trebuie calculată. Masa stabilită astfel trebuie să fie de ± 3 % din masa cunoscută a gazului introdus.

3.   CALIBRAREA SISTEMULUI DE MĂSURARE A PARTICULELOR

3.1.   Introducere

Fiecare componentă trebuie să fie calibrată ori de câte ori este necesar pentru a îndeplini cerințele de acuratețe ale prezentei directive. Metoda de calibrare ce urmează a fi folosită este descrisă la prezentul punct pentru componentele indicate în anexa III apendicele 4 punctul 4, și în anexa V punctul 2

3.2.   Măsurarea debitului

Calibrarea debitmetrelor cu gaz sau a instrumentelor pentru măsurarea debitului trebuie să fie în conformitate cu standardele naționale și/sau internaționale. Eroarea maximă a valorii măsurate nu trebuie să depășească ± 2 %.

În cazul în care debitul de gaz este determinat printr-o măsurare diferențială, eroarea maximă a diferenței trebuie să fie astfel încât acuratețea lui GEDF să se situeze în intervalul ± 4 % (a se vedea și anexa V punctul 2.2.1, EGA). Ea poate fi calculată luând în considerare valoarea medie la pătrat a erorilor fiecărui instrument.

3.3.   Verificarea condițiilor de debit parțial

Registrul vitezei gazelor de evacuare și oscilațiile presiunii trebuie să fie controlate și ajustate în conformitate cu cerințele anexei V punctul 2.2.1, EP, după caz.

3.4.   Intervale de calibrare

Instrumentele pentru măsurarea debitului trebuie să fie calibrate cel puțin o dată la trei luni sau ori de câte ori se repară sistemul sau se efectuează o schimbare a acestuia care ar putea să influențeze calibrarea.

4.   CALIBRAREA ECHIPAMENTULUI DE MĂSURARE A FUMULUI

4.1.   Introducere

Opacimetrul se calibrează ori de câte ori este necesar pentru a respecta cerințele de acuratețe din prezenta directivă. Metoda de calibrare ce urmează a fi folosită este descrisă la prezentul punct pentru componentele indicate în anexa III apendicele 4 punctul 5 și în anexa V punctul 3

4.2.   Procedura de calibrare

4.2.1.   Intervalul de încălzire

Opacimetrul se încălzește și se stabilizează în conformitate cu recomandările constructorului. În cazul în care opacimetrul este echipat cu un sistem de aer de purjare pentru a preveni ancrasarea lentilelor instrumentului, acest sistem trebuie activat și ajustat în conformitate cu recomandările constructorului.

4.2.2.   Stabilirea unei reacții de linearitate

Linearitatea opacimetrului trebuie verificată în modul de citire al opacității în conformitate cu recomandările constructorului. Trei filtre cu densitate neutră si transmitanță cunoscută, care îndeplinesc cerințele anexei III apendicele 4 punctul 5.2.5, se introduc în opacimetru și se înregistrează valoarea acestora. Filtrele cu densitate neutră trebuie să aibă opacitatea nominală de aproximativ 10 %, 20 % și 40 %.

Linearitatea nu trebuie să difere cu mai mult de ± 2 % opacitate de valoarea nominală a filtrului cu densitate neutră. Nelinearitatea care depășește valorile anterioare trebuie corectată înaintea testului.

4.3.   Intervale de calibrare

Opacimetrul se calibrează în conformitate cu punctul 4.2.2, cel puțin o dată la trei luni sau ori de câte ori se repară sistemul sau se efectuează o schimbare a acestuia care ar putea să influențeze calibrarea.

---

ANEXA IV

CARACTERISTICI TEHNICE ALE CARBURANTULUI DE REFERINȚĂ IMPUSE PENTRU TESTELE DE OMOLOGARE ȘI PENTRU VERIFICAREA CONFORMITĂȚII PRODUCȚIEI

CARBURANT DIESEL (MOTORINĂ) (1)

Parametru	Unitate	Limite (2)		Metodă de testare	Publicare
		Minimum	Maximum
Cifra cetanică (3)		52	54	EN-ISO 5165	1998 г. (4)
Densitate la 15 °C	kg/m3	833	837	EN-ISO 3675	1995 г.
Distilare:
— 50 % punct	°C	245	—	EN-ISO 3405	1998 г.
— 95 % punct	°C	345	350	EN-ISO 3405	1998 г.
— punct final de fierbere	°C	—	370	EN-ISO 3405	1998 г.
Punct de aprindere	°C	55	—	EN 27719	1993 г.
CFPP	°C	—	–5	EN 116	1981 г.
Vâscozitate la 40 °C	mm2/s	2,5	3,5	EN-ISO 3104	1996 г.
Hidrocarburi aromatice policiclice	% m/m	3,0	6,0	IP 391 (*)	1995 г.
Conținut de sulf (5)	mg/kg	—	300	pr. EN-ISO/DIS 14596	1998 г (4)
Corodarea cuprului		—	1	EN-ISO 2160	1995 г.
Reziduu de carbon Conradson (10 % DR)	% m/m	—	0,2	EN-ISO 10370
Conținut de cenușă	% m/m	—	0,01	EN-ISO 6245	1995 г.
Conținut de apă	% m/m	—	0,05	EN-ISO 12937	1995 г.
Număr de neutralizare (acid puternic)	mg KOH/g	—	0,02	ASTM D 974-95	1998 г (4)
Stabilitatea oxidării (6)	mg/ml	—	0,025	EN-ISO 12205	1996 г.
(*) O metodă nouă mai bună pentru aromaticele policiclice în dezvoltare	% m/m	—	—	EN 12916	[2000 г.] (4)

Etanol pentru motoarele diesel (7)

Parametru	Unitate	Limite (8)		Metodă de testare (9)
		Minimum	Maximum
Masa de alcool	% m/m	92,4	—	ASTM D 5501
Alt alcool decât etanolul conținut în alcoolul total, masă	% m/m	—	2	ADTM D 5501
Densitatea la 15 °C	kg/m3	795	815	ASTM D 4052
Conținutul de cenușă	% m/m		0,001	ISO 6245
Punctul de aprindere	°C	10		ISO 2719
Aciditatea, calculată ca acid acetic	% m/m	—	0,0025	ISO 1388-2
Numărul de neutralizare (acid puternic)	KOH mg/l	—	1
Culoare	според скалата	—	10	ASTM D 1209
Reziduu uscat la 100 °C	mg/kg		15	ISO 759
Conținut de apă	% m/m		6,5	ISO 760
Aldehide calculate ca acid acetic	% m/m		0,0025	ISO 1388-4
Conținut de sulf	mg/kg	—	10	ASTM D 5453
Esteri, calculați ca acetat de etil	% m/m	—	0,1	ASSTM D 1617

2.   GAZ NATURAL (GN)

Carburanții de pe piața europeană sunt disponibili în două game:

—	gama H, ai cărei carburanți de referință extremi sunt GR și G23;

—	gama L, ai cărei carburanți de referință extremi sunt G23 și G25.

Caracteristicile carburanților de referință GR, G23 și G25 sunt redate în continuare:

Carburant de referință GR

Caracteristici	Unități	Bază	Limite		Metode de testare
			Minimum	Maximum
Compoziție:
Metan		87	84	89
Etan		13	11	15
Bilanț (10)	% -mol	—	—	1	ISO 6974
Conținut de sulf	mg/m3  (11)	—	—	10	ISO 6326-5

Carburant de referință G23

Caracteristici	Unități	Bază	Limite		Metode de testare
			Minimum	Maximum
Compoziție
Metan		92,5	91,5	93,5
Bilanț (12)	% -mol	–	–	1	ISO 6974
N2		7,5	6,5	8,5
Conținut de sulf	mg/m3  (13)	–	–	10	ISO 6326-5

Carburant de referință G25

Caracteristici	Unități	Bază	Limite		Metode de testare
			Minimum	Maximum
Compoziție:
Metan		86	84	88
Bilanț (14)	% -mol	–	–	1	ISO 6974
N2		14	12	16
Conținut de sulf	mg/m3  (15)	–	–	10	ISO 6326-5

2.   GAZ PETOLIER LICHEFIAT (GPL)

Parametru	Unitate	Limite carburant A		Limite carburant B		Metodă de testare
		Minimum	Maximum	Minimum	Maximum
Cifra octanică a motorului		92,5 (16)		92,5		EN589 anexa B
Compoziție
Conținut de C3	% vol	48	52	83	87
Conținut de C4	% vol	48	52	13	17	ISO 7941
Olefine	% vol		12		14
Reziduu de evaporare	mg/kg		50		50	NFM 41015
Conținut total de sulf	ppm greutate (16)		50		50	EN 24260
Sulfură de hidrogen	–	nu		nu		ISO 8819
Coroziunea benzii de cupru	evaluare	clasa 1		clasa 1		ISO 6251 (17)
Apă la 0 °C		fără		fără		Verificare vizuală

---

(1)  În cazul în care se cere să se calculeze eficiența termică a unui motor sau autovehicul, valoarea calorifică a carburantului se poate calcula astfel:

Energia specifică (valoarea calorifică) (netă) în MJ/kg = (46,423 - 8,792d2 + 3,170d)(1 - (x + y + s)] + 9,420s - 2,499x

unde:

d = densitatea la 15 °C

x = proporția raportată la masă de apă (%/100)

y = proporția raportată la masă de cenușă (%/100)

s = proporția raportată la masă de sulf (%/100).

(2)  Valorile menționate anterior sunt „valori adevărate”. La stabilirea valorilor limită ale acestora s-au folosit termenii ISO 4259, Produse Petroliere - Stabilirea și aplicarea unor date de precizie în relație cu metodele de testare, iar la stabilirea unei valori minime s-a luat în considerare o diferență minimă de 2R peste zero; la stabilirea valorii minime și maxime, diferența minimă este de 4R (unde R = reproductibilitatea). Chiar dacă există această măsurare, necesară din motive statistice, producătorul de carburant trebuie, cu toate acestea, să tindă spre valoarea zero, unde valoarea maximă prevăzută este de 2R, respectiv spre valoarea medie, în cazul cotărilor maxime și minime. Pentru cazul în care trebuie clarificat dacă un carburant îndeplinește cerințele din specificație, se aplică termenii ISO 4259.

(3)  Seria cetanică nu este în conformitate cu cerințele unui serii minime de 4R. Cu toate acestea, în caz de litigiu între furnizorul de carburant și beneficiar, pentru a se rezolva aceste dispute, se pot folosi termenii din ISO 4259, preferându-se măsurări repetate de un număr suficient de mare de ori, pentru a se asigura precizia acestora și nu o singură măsurare.

(4)  Luna publicării se completează în timp util.

(5)  Se raportează conținutul real de sulf din carburantul utilizat pentru testare. Pe lângă aceasta, conținutul de sulf al carburantului de referință utilizat pentru omologarea unui vehicul sau motor în comparație cu valorile limită stabilite în rândul B din tabelul de la punctul 6.2.1 al anexei I la prezenta directivă trebuie să aibă un conținut maxim de sulf de 50 ppm. În cel mai scurt timp, Comisia va efectua o modificare la prezenta anexă reflectând media pe piață pentru conținutul de sulf în privința carburantului definit în anexa IV la Directiva 98/70/CE.

(6)  Deși stabilitatea oxidării este controlată, este posibil ca durata de depozitare să fie limitată. În acest caz, furnizorul este cel care poate da indicații cu privire la condițiile de stocare și la termenul de valabilitate.

(7)  Se poate adăuga un stimulent cetanic, conform specificațiilor producătorului, la carburantul pe bază de etanol. Valoarea maximă permisă este 10 % m/m.

(8)  Valorile menționate în specificații sunt „valori adevărate”. La stabilirea valorilor limită s-au folosit termenii ISO 4259, Produse Petroliere — Stabilirea și aplicarea unor date de precizie în relație cu metodele de testare, iar la stabilirea unei valori minime s-a luat în considerare o diferență minimă de 2R peste zero; la stabilirea valorii minime și maxime, diferența minimă este de 4R (unde R = reproductibilitatea). Chiar dacă există această măsurare, necesară din motive statistice, producătorul de carburant trebuie, cu toate acestea, să tindă spre valoarea zero, în cazul în care valoarea maximă prevăzută este de 2R, respectiv spre valoarea medie, în cazul limitelor maxime și minime. Pentru cazul în care trebuie clarificat dacă un carburant îndeplinește cerințele din specificație, se aplică termenii ISO 4259.

(9)  Se vor adopta metode echivalente cu ISO imediat după publicare, pentru toate proprietățile enumerate anterior.

(10)  Gaz inert + C2+.

(11)  Valoare care trebuie stabilită în condiții standard (293,2 K (20 °C) și 101, 3 kPa).

(12)  Gaz inert (altul decât N2) + C2+ + C2+.

(13)  Valoare care trebuie stabilită în condiții standard (293,2 K (20 °C) și 101,3 kPa).

(14)  Gaz inert (altul decât N2)+ C2++ C2+.

(15)  Valoare care trebuie stabilită în condiții standard (293,2 K (20 °C) și 101,3 kPa).

(16)  Valoare care trebuie stabilită în condiții standard [293,2 K (20 °C) și 101,3 kPa].

(17)  Această metodă poate să nu determine cu acuratețe prezența materialelor corozive în cazul în care eșantionul conține inhibitori de coroziune sau alte substanțe chimice care reduc capacitatea corozivă a eșantionului asupra benzii de cupru. Prin urmare, adăugarea unor astfel de compuși în scopul unic de a influența metoda de testare aplicată este interzisă.

---

ANEXA V

SISTEME DE ANALIZĂ ȘI EȘANTIONARE

1.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE POLUANTE

1.1.   Introducere

Punctul 1.2 și figurile 7 și 8 conțin descrieri detaliate ale sistemelor recomandate de analiză și eșantionare. Deoarece diferite configurații pot conduce la rezultate echivalente, nu este necesară o conformitate exactă cu figurile 7 și 8. Anumite componente suplimentare cum sunt instrumentele, supapele, solenoizii, pompele și comutatoarele pot fi utilizate pentru a oferi informații suplimentare și pentru a coordona funcțiile sistemelor constitutive. Alte componente care nu sunt necesare pentru menținerea acurateței asupra anumitor sisteme pot fi excluse în cazul în care excluderea lor are la bază bunele practici inginerești.

Figura 7

Diagrama sistemului de analiză a debitului de gaz de evacuare numai pentru CO, CO2, NOx, HC ESC

1.2.   Descrierea sistemului analitic

Un sistem analitic pentru determinarea emisiilor gazoase ale gazului de evacuare brut (figura 7, numai ESC) sau diluat (figura 8, ETC și ESC) este descris având la bază utilizarea:

—	analizorului HFID pentru măsurarea hidrocarburilor;

—	analizorilor NDIR pentru măsurarea monoxidului de carbon și a dioxidului de carbon;

—	analizorului HCDL sau echivalent pentru măsurarea oxizilor de azot.

Eșantionul pentru toate componentele poate fi prelevat printr-o singură sondă de eșantionare sau cu două sonde de eșantionare localizate în apropiere și divizate intern pentru diferiți analizori. Trebuie să se acorde atenție pentru a evita formarea de condens pe componentele de evacuare (inclusiv apă și acid sulfuric) în oricare dintre punctele sistemului analitic.

Figura 8

Diagrama sistemului de analiză a debitului de gaz de evacuare diluat pentru CO, CO2, NOx, HC ETC, opțional pentru ESC

1.2.1.   Componentele figurilor 7 și 8

EP Țeava de evacuare

Sonda de eșantionare a gazului de evacuare (numai figura 7)

Se recomandă o sondă cu găuri multiple, din oțel inoxidabil, închisă etanș. Diametrul interior nu trebuie să fie mai mare decât diametrul interior al liniei de eșantionare. Grosimea peretelui sondei nu trebuie să fie mai mare de 1 mm. Trebuie să aibă minimum trei găuri, în trei planuri radiale diferite, calibrate pentru a eșantiona un debit aproximativ egal. Sonda trebuie să acopere cel puțin 80 % din diametrul țevii de evacuare. Pot fi utilizate una sau două sonde.

SP2 Sondă de eșantionare a gazului diluat evacuat HC (numai figura 8)

Sonda trebuie:

—	să fie fixată de la distanța de 254 mm până la 762 mm de linia de eșantionare încălzită HSL1;

—	să aibă un diametru interior de minimum 5 mm;

—	să fie instalată în interiorul tunelului de diluție DT (a se vedea punctul 2.3, figura 20) într-un punct în care aerul de diluție și gazul de evacuare sunt bine amestecate (aproximativ la 10 diametre de tunel în aval față de punctul în care țeava de evacuare intră în tunelul de diluție);

—	să fie plasată la o distanță (radială) suficientă de celelalte sonde și de peretele tunelului, pentru a nu fi influențată de curenți și turbulențe;

—	să fie încălzită în așa fel încât temperatura fluxului de gaz să crească până la 463 K ± 10 K (190 °C ± 10 °C) la ieșirea din sondă.

SP3 Sondă de eșantionare a gazului diluat evacuat CO, CO2, NOx (numai figura 8)

Sonda trebuie:

—	să fie în același plan cu sonda SP2;

—	să fie la o distanță (radială) suficientă de celelalte sonde și de peretele tunelului, pentru a nu fi influențată de curenți și turbulențe;

—	să fie încălzită și izolată pe întreaga sa lungime la o temperatură minimă de 328 K (55 °C) pentru a preveni condensarea apei.

HSL1 Linie de eșantionare încălzită

Linia de eșantionare furnizează eșantion de gaz de la o singură sondă spre punctele de ramificație și spre analizorul HC.

Linia de eșantionare trebuie:

—	să aibă un diametru interior de minimum 5 mm și maximum 13,5 mm;

—	să fie din oțel inoxidabil sau PTFE;

—	să mențină o temperatură a peretelui de 463 K ± 10 K (190 °C ± 10 °C) măsurată la fiecare secțiune încălzită, controlată separat, în cazul în care temperatura gazului evacuat din sonda de eșantionare este mai mică sau egală cu 463 K (190 °C);

—	să mențină o temperatură a peretelui mai mare de 453 K (180 °C), în cazul în care temperatura gazului evacuat din sonda de eșantionare este mai mare de 463 K (190 °C);

—	să mențină o temperatură a gazului de 463 K ± 10 K (190 °C ± 10 °C) imediat înaintea filtrului încălzit F2 și a HFID.

HSL 2 Linia încălzită de eșantionare pentru NOx

Linia de eșantionare trebuie:

—	să mențină o temperatură a peretelui de 328 K până la 473 K (55 °C până la 200 °C) până la convertorul C, când se folosește o baie de răcire B și până la analizor, când nu se folosește o baie de răcire B;

—	să fie făcută din oțel inoxidabil sau din PTFE.

SL Linia de eșantionare pentru CO șiCO2

Linia de eșantionare trebuie să fie făcută din PTFE sau oțel inoxidabil. Poate fi încălzită sau nu.

BK Sac pentru aerul de diluție (opțional; numai figura 8)

Pentru măsurarea concentrațiilor de aer de diluție.

BG Sac de eșantionare (opțional; numai figura 8 CO și CO2)

Pentru măsurarea concentrațiilor de eșantionare.

F1 Prefiltru încălzit (opțional)

Temperatura trebuie să fie aceeași ca și pentru HSL 1.

F2 Filtru încălzit

Filtrul trebuie să extragă orice particulă solidă din eșantionul de gaz înaintea analizorului. Temperatura trebuie să fie aceeași ca și cea pentru HSL 1. Filtrul trebuie schimbat cât de des este necesar.

P Pompă de eșantionare încălzită

Pompa trebuie încălzită la aceeași temperatură ca și HSL 1.

HC

Detector cu ionizare în flacără (HFID) utilizat pentru determinarea hidrocarburilor. Temperatura trebuie menținută între 453 K și 473 K (180 °C până la 200 °C).

CO, CO2

Analizori NDIR pentru determinarea monoxidului și dioxidului de carbon (opțional pentru stabilirea ratei de diluție pentru măsurarea PT).

NO

Analizor CLD sau HCLD pentru determinarea oxizilor de azot. În cazul în care se folosește HCLD, acesta trebuie menținut la o temperatură cuprinsă între 328 și 473 K (55 °C până la 200 °C).

C Convertor

Trebuie folosit un convertor pentru reducția catalitică a NO2 și NO înaintea analizei din CLD sau HCLD.

B Baie de răcire (opțional)

Pentru a răci și condensa apa din eșantionul de gaze de evacuare. Baia trebuie menținută la o temperatură cuprinsă între 273 K și 277 K (0 °C până la 4 °C) prin congelare sau refrigerare. Se poate opta pentru varianta în care analizorul intră sau nu în interacțiune cu vaporii de apă, după cum se specifică în anexa III apendicele 5, punctele 1.9.1 și 1.9.2. În cazul în care apa este îndepărtată prin condensare, temperatura gazului eșantionat sau punctul de condens se monitorizează fie în captatorul de apă, fie în aval. Temperatura gazului eșantion sau a punctului de condens nu trebuie să depășească 280 K (7 °C). Nu se permite utilizarea substanțelor chimice de uscare pentru a îndepărta apa din eșantion.

T1, T2, T3 Senzori de temperatură

Pentru a monitoriza temperatura fluxului de gaz.

T4 Senzor de temperatură

Pentru a monitoriza temperatura convertorului pentru NO2-NO.

T5 Senzor de temperatură

Pentru a monitoriza temperatura băii de răcire.

G1, G2, G3 Manometre

Pentru a măsura presiunea în liniile de eșantionare.

R1, R2 Regulator de presiune

Pentru a controla presiunea aerului și a carburantului pentru HFID.

R3, R4, R5 Regulatori de presiune

Pentru a controla presiunea în liniile de eșantionare și debitul către analizori.

FL1, FL2, FL3 Debitmetru

Pentru a monitoriza eșantionul debitului deviat.

FL4-FL6 Debitmetru (opțional)

Pentru a monitoriza debitul prin analizori.

V1-V5 Supape de selectare

Supape corespunzătoare pentru selectarea debitului eșantionului, a gazului etalon sau a gazului către analizor.

V6, V7 Supape solenoid

Pentru a ocoli convertorul de NO2-NO.

V8 Supapă cu ac

Pentru a echilibra debitul prin convertorul C de NO2-NO și prin ramificație.

V9, V10 Supape cu ac

Pentru a regla debitele către analizori.

V11, V12 Supapă de reținere (opțional)

Pentru a drena substanța condensată de la baia B.

1.3.   Analiza NMHC (numai motoare alimentate cu gaz natural)

1.3.1.   Metoda cromatografiei în fază gazoasă (GC, figura 9)

În cazul în care se folosește metoda GC, o cantitate mică măsurată dintr-un eșantion se injectează într-o coloană de analiză prin care este trecută cu ajutorul unui gaz inert transportor. Coloana separă diferite componente în funcție de punctele de fierbere, astfel încât acestea se eluează din coloană la momente diferite. Ulterior, acestea trec prin detector, care emite un semnal electric în funcție de concentrația substanțelor. Deoarece aceasta nu este o tehnică de analiză continuă, poate fi folosită numai complementar cu metoda sacului de eșantionare descrisă în anexa III apendicele 4 punctul 3.4.2

Pentru NMHC se utilizează un cromatograf cu gaz automat cu un FID. Gazul de evacuare se eșantionează într-un sac de eșantionare din care se extrage o parte și se injectează în cromatograf. Eșantionul se separă în două părți (CH4/aer/CO și NMHC/CO2/H2O) în coloana Porapak. Coloana de separare moleculară separă CH4 de aer și CO înainte de a-l trece prin FID, unde se măsoară concentrația acestuia. Un ciclu complet de la injectarea primului eșantion până la injectarea celui de-al doilea poate fi efectuat în 30 s. Pentru determinarea NMHC, concentrația CH4 se scade din totalul concentrației HC (a se vedea anexa III apendicele 2 punctul 4.3.1).

Figura 9 indică un cromatograf cu gaz tipic asamblat pentru determinarea de rutină a CH4. Alte metode de cromatografie în fază gazoasă pot fi, de asemenea, utilizate pe baza bunelor practici inginerești.

Figura 9

Diagrama debitului pentru analiza metanului (metoda GC)

Componentele figurii 9

PC Coloana Porapak

Se utilizează Porapak N, 180/300 μm (rețea de 50/80), 610 mm lungime × 2,16 mm ID, condiționat cel puțin 12 h la 423 K (150 °C) cu gaz transportor înaintea utilizării inițiale.

MSC Coloana de separare moleculară

Se utilizează tipul 13X, 250/350 μm (rețea de 45/60), 1 220 mm lungime × 2,16 mm ID, condiționat cel puțin 12 h la 423 K (150 °C) cu gaz transportor înaintea utilizării inițiale.

OV Cuptor

Pentru menținerea coloanelor și a supapelor la temperatură stabilă pentru operațiunea de analizare și pentru a condiționa coloanele la 423 K (150 °C).

SLP Buclă de eșantionare

O lungime suficientă de tuburi din oțel inoxidabil pentru a obține un volum aproximativ de 1 cm3.

P Pompă

Pentru a conduce eșantionul către cromatograful cu gaz.

D Uscător

Un uscător conținând o sită moleculară se utilizează pentru îndepărtarea apei și a altor substanțe de contaminare care ar putea fi prezente în gazul transportor.

HC

Detector cu ionizare în flacără (FID) pentru a măsura concentrația metanului.

V1 Supapă de injectare a eșantionului

Pentru injectarea eșantionului extras din sacul de eșantionare către SL din figura 8. Aceasta trebuie să aibă un volum mort scăzut, să fie etanșă și să poată fi încălzită la 423 K (150 °C).

V3 Supapă selector

Pentru selectarea gazului etalon, a eșantionului sau pentru reducerea debitului.

V2, V4, V5, V6, V7, V8 Supapă cu ac

Pentru reglarea debitului în sistem.

R1, R2, R3 Regulator de presiune

Pentru reglarea debitului carburantului (= gaz transportor), al eșantionului și al aerului.

FC Tub capilar de debit

Pentru a controla debitul de aer către FID.

G1, G2, G3 Manometre

Pentru reglarea debitului carburantului (= gaz transportor), al eșantionului și al aerului.

F1, F2, F3, F4, F5 Filtre

Filtre de metal sinterizate, pentru a preveni intrarea particulelor în pompă sau instrument.

FL1

Pentru a măsura debitul eșantionului deviat.

1.3.2.   Metoda separatorului nemetanic (NMC, figura 10)

Cu excepția CH4, separatorul oxidează toate hidrocarburile în CO2 și H2O, astfel încât prin devierea eșantionului prin NMC, numai CH4 este detectat de FID. În cazul în care se folosește sacul de eșantionare, un sistem de deviere a debitului se instalează la SL (a se vedea punctul 1.2, figura 8) cu ajutorul căruia debitul poate fi trecut alternativ prin sau în afara separatorului, în conformitate cu partea superioară a figurii 10. Pentru măsurarea NMHC, ambele valori (HC și CH4) se observă prin FID și se înregistrează. În cazul în care se utilizează metoda integrării, se instalează un NMC în linie cu un al doilea FID paralel cu primul FID în HSL1 (a se vedea punctul 1.2, figura 8), în conformitate cu partea inferioară a figurii 10. Pentru măsurarea NMHC, se observă și se înregistrează valorile celor două FID (HC și CH4).

Separatorul trebuie stabilizat la o temperatură de cel puțin 600 K (327 °C) înaintea testării în ceea ce privește efectul catalitic asupra CH4 și C2H6 la valorile H2O reprezentative pentru condițiile debitului de evacuare. Punctul de condens și nivelul O2 ale fluxului de evacuare eșantionat trebuie cunoscute. Reacția relativă a FID cu privire la CH4 trebuie înregistrat (a se vedea anexa III apendicele 5 punctul 1.8.2).

Figura 10

Diagrama debitului pentru analiza metanului prin separatorul nemetanic (NMC)

Componentele figurii 10

NMC Separator nemetanic

Pentru oxidarea tuturor hidrocarburilor, cu excepția metanului.

HC

Detector cu ionizare în flacără încălzit (HFID) pentru măsurarea concentrațiilor de HC și CH4. Temperatura trebuie menținută între 453 K și 473 K (180 °C-200 °C).

V1 Supapă selector

Pentru selectarea eșantionului, a gazului etalon sau a gazului zero. V1 este identic cu V2 din figura 8.

V2, V3 Supapă solenoid

Pentru ocolirea NMC.

V4 Supapă cu ac

Pentru a echilibra debitul prin NMC și ramificații.

R1 Regulator de presiune

Pentru reglarea presiunii în linia de eșantionare și a debitului către HFID. R1 este identic cu R3 din figura 8.

Debitmetru FL1

Pentru măsurarea debitului eșantionului deviat. FL1 este identic cu FL1 din figura 8.

2.   DILUȚIA GAZULUI DE EVACUARE ȘI DETERMINAREA PARTICULELOR

2.1.   Introducere

Punctele 2.2, 2.3 și 2.4 și figurile 11-22 conțin descrieri detaliate ale sistemelor de diluție și de eșantionare recomandate. Deoarece configurații diferite pot produce rezultate echivalente, nu este necesară o respectare exactă a acestor figuri. Se pot utiliza componente suplimentare precum instrumente, supape, solenoizi, pompe și comutatoare, pentru a oferi informații suplimentare și pentru a coordona funcțiile sistemelor constitutive. Alte componente care nu sunt necesare pentru menținerea acurateței asupra anumitor sisteme pot fi excluse în cazul în care excluderea lor are la bază bunele practici inginerești.

2.2.   Sistemul de diluție parțială a debitului

În figurile 11-19 se descrie un sistem de diluție având la bază diluția unei părți a debitului de evacuare. Ramificarea debitului de evacuare și procesul ulterior de diluție se pot realiza cu ajutorul diferitelor tipuri de sisteme de diluție. Pentru colectarea ulterioară a particulelor, întreaga cantitate de gaz de evacuare diluat evacuat sau numai o parte a acestuia pot fi transferate la sistemul de eșantionare a particulelor (punctul 2.4 figura 21). Prima metodă se numește tipul eșantionării totale, iar a doua metodă se numește tipul eșantionării parțiale.

Calculul raportului de diluție depinde de tipul de sistem folosit. Se recomandă următoarele tipuri:

Sisteme izocinetice (figurile 11, 12)

În cazul acestor sisteme, debitul care intră în tubul de transfer se adaptează la debitul total de evacuare, în ceea ce privește viteza și/sau presiunea gazului, aceasta necesitând un debit de evacuare uniform și neperturbat la sonda de eșantionare. Evacuarea se realizează în mod normal prin utilizarea unui rezonator și a unui tub de aspirație directă situat în amonte față de punctul de eșantionare. Proporția de ramificație este apoi calculată cu ajutorul valorilor ușor măsurabile, precum diametrele tuburilor. Trebuie remarcat faptul că izocinetica se folosește numai la adaptarea condițiilor debitului și nu la adaptarea distribuției mărimilor. Aceasta din urmă nu este în mod normal necesară, deoarece particulele sunt suficient de mici pentru a urma cursul carburantului.

Sisteme de reglare a debitului prin măsurarea concentrației (figurile 13-17)

În cazul acestor sisteme se preia un eșantion din fluxul total de evacuare prin reglarea debitului aerului de diluție și a debitului total de gaz de evacuare diluat. Raportul de diluție se determină din concentrațiile gazelor trasoare precum. CO2 sau NOx, care apar în mod normal în emisiile motorului. Concentrațiile gazului diluat evacuat și ale aerului de diluție se măsoară, în timp ce concentrația gazului primar evacuat fie se poate măsura direct, fie se poate determina din debitul carburantului și ecuația carbonică a punctului zero, în cazul în care compoziția carburantului este cunoscută. Sistemele pot fi reglate cu ajutorul raportului de diluție calculat (figurile 13, 14) sau cu ajutorul debitului care intră în tubul de transfer (figurile 12, 13, 14).

Sisteme de reglare a debitului prin măsurarea debitului (figurile 18, 19)

În cazul acestor sisteme se preia o probă din debitul total de evacuare, prin reglarea debitului aerului de diluție și a debitului total de gaz de evacuare diluat. Raportul de diluție se determină din diferența dintre cele două debite. Este necesară o calibrare corectă a debitmetrelor unul față de celălalt, deoarece amplitudinea relativă a celor două debite poate să ducă la erori semnificative în cazul unor rapoarte de diluție mai ridicate (15 și mai mult). Reglarea debitului se face în mod direct prin menținerea constantă a debitului gazului de evacuare diluat și prin varierea debitului aerului de diluție în caz de necesitate.

Când se utilizează sisteme de diluție parțială a debitelor, trebuie să se evite problemele care pot apărea, pe de o parte, din cauza pierderii de particule în tubul de transfer, prin prelevarea unui eșantion reprezentativ din emisiile motorului și, pe de altă parte, din cauza raportului de ramificație. Sistemele descrise țin seama de aceste aspecte critice.

Figura 11

Sistemul de diluție parțială a debitului cu sondă izocinetică și eșantionare parțială (reglare SB)

Gazul brut evacuat este transferat din țeava de evacuare EP în tunelul de diluție DT, prin tubul de transfer TT, cu ajutorul sondei izocinetice de eșantionare ISP. Presiunea diferențială a gazului evacuat dintre țeava de evacuare și orificiul de intrare în sondă se măsoară cu traductorul de presiune DPT. Acest semnal este transmis regulatorului de debit FC1, care reglează exhaustorul SB, pentru a menține presiunea diferențială la zero la capătul sondei. În aceste condiții, vitezele gazului evacuat în EP și ISP sunt identice, iar debitul prin ISP și TT este o fracție constantă (ramificată) a debitului gazului evacuat. Raportul de ramificație se determină din ariile secțiunilor transversale ale EP și ISP. Debitul aerului de diluție se măsoară cu ajutorul dispozitivului de măsurare FM1. Raportul de diluție se calculează din debitul aerului de diluție și raportul de ramificație.

Figura 12

Sistemul de diluție parțială a debitului cu sondă izocinetică și eșantionare parțială (reglare PB)

Gazul de evacuare brut este transferat din țeava de evacuare EP în tunelul de diluție DT, prin tubul de transfer TT, cu ajutorul sondei izocinetice de eșantionare ISP. Presiunea diferențială a gazului evacuat dintre țeava de evacuare și orificiul de intrare în sondă se măsoară cu traductorul de presiune DPT. Acest semnal este transmis regulatorului de debit FC1, care reglează ventilatorul de mare presiune PB, pentru a menține presiunea diferențială la zero la capătul sondei. Acest lucru se realizează prin luarea unei mici proporții din aerul de diluție, al cărui debit a fost deja măsurat cu ajutorul dispozitivului de măsurare FM1 și prin introducerea acesteia în TT printr-un orificiu pneumatic. În aceste condiții, vitezele gazului evacuat în EP și ISP sunt identice, iar debitul prin ISP și TT este o fracție constantă (ramificată) a debitului gazului evacuat. Raportul de ramificație se determină din ariile secțiunilor transversale ale EP și ISP. Aerul de diluție este aspirat prin DT de către exhaustorul SB, iar debitul se măsoară cu FM1 la orificiul de intrare în DT. Raportul de diluție se calculează din debitul aerului de diluție și raportul de ramificație.

Figura 13

Sistem de diluție parțială a debitului cu măsurarea concentrației de CO2 sau NOx și eșantionare parțială

Gazul de evacuare brut este transferat din țeava de evacuare EP în tunelul de diluție DT prin sonda de eșantionare SP și tubul de transfer TT. Concentrațiile gazului trasor (CO2 sau NOx) sunt măsurate în gazul de evacuare brut și diluat și în aerul de diluție cu analizorul/analizoarele de gaz de evacuare EGA. Aceste semnale sunt transmise unui regulator de debit FC2 care controlează atât ventilatorul de presiune PB, cât și exhaustorul SB, pentru a menține fracționarea dorită a gazului de evacuare și raportul de diluție în DT. Raportul de diluție se calculează din concentrațiile gazului trasor în gazul de evacuare brut, gazul de evacuare diluat și aerul de diluție.

Figura 14

Sistem de diluție parțială a debitului cu măsurarea concentrației de CO2, echilibrul de carbon și eșantionarea totală

Gazul de evacuare brut este transferat din țeava de evacuare EP în tunelul de diluție DT prin sonda de eșantionare SP și tubul de transfer TT. Concentrațiile CO2 sunt măsurate în gazul de evacuare diluat și în aerul de diluție cu analizorul/analizoarele de gaz de evacuare EGA. Semnalele aferente CO2 și debitului carburantuluide la debitul carburantului GFUEL se transmit fie regulatorului de debit FC2, fie regulatorului de debit FC3 ale sistemului de eșantionare a particulelor (a se vedea figura 21). FC2 reglează ventilatorul PB, iar FC3 pompa de eșantionare P (a se vedea figura 21), ajustând astfel debitul în și din sistem, pentru a menține fracționarea dorită a gazelor de evacuare și raportul de diluție în DT. Raportul de diluție se calculează din concentrațiile CO2 și GFUEL, folosindu-se ipoteza bilanțului de carbon.

Figura 15

Sistem de diluție parțială cu un singur difuzor de aer, măsurarea concentrației și eșantionare parțială

Gazul de evacuare brut este transferat din țeava de evacuare EP în tunelul de diluție DT prin sonda de eșantionare SP și tubul de transfer TT datorită presiunii negative create de difuzorul VN în DT. Debitul gazului prin TT depinde de schimbul de forțe în zona difuzorului și este, prin urmare, influențat de temperatura absolută a gazului la ieșirea din TT. În consecință, fracționarea gazului de evacuare la un anumit debit în tunel nu este constantă, iar raportul de diluție la încărcare mică este ușor mai scăzut decât la încărcare mare. Concentrațiile de gaz trasor (CO2 sau NOx) se măsoară în gazul de evacuare brut, gazul de evacuare diluat și aerul de diluție cu analizorul de gaze de evacuare EGA, iar raportul de diluție se calculează din valorile astfel măsurate.

Figura 16

Sistem de diluție parțială cu două difuzoare de aer sau orificii pereche, măsurarea concentrației și eșantionare parțială

Gazul de evacuare brut este transferat din țeava de evacuare EP în tunelul de diluție DT prin sonda de eșantionare SP și tubul de transfer TT, folosindu-se un separator de debit care conține un set de orificii sau difuzoare. Primul (FD1) este așezat în EP, iar al doilea (FD2) în TT. În plus, sunt necesare două supape de control al presiunii (PCV1 și PCV2) pentru a menține constantă fracționarea gazului de evacuare prin controlul contrapresiunii în EP și al presiunii în DT. PCV1 este plasat în EP, în aval de SP; PCV2 este așezat între ventilatorul PB și DT. Concentrațiile de gaz trasor (CO2 sau NOx) se măsoară în gazul de evacuare brut, gazul de evacuare diluat și aerul de diluție cu analizorul/analizoarele de gaze de evacuare EGA. Acestea sunt necesare pentru controlul fracționării gazelor de evacuare și se pot folosi și pentru reglarea preciziei fracționării prin PCV1 și PCV2. Raportul de diluție se calculează din concentrațiile gazului trasor.

Figura 17

Sistem de diluție parțială cu fracționare cu tuburi multiple, măsurarea concentrației și G

azul de evacuare brut este transferat din țeava de evacuare EP în tunelul de diluție DT prin tubul de transfer TT, folosindu-se un separator de debit FD3, care conține un număr de tuburi de aceleași dimensiuni (același diametru, lungime și rază de curbură), introduse în EP. Gazul de evacuare este îndreptat din unul din tuburi la DT, iar restul de gaz de evacuare din celelalte tuburi este trecut prin camera de evaporare DC. Astfel, fracționarea gazelor de evacuare este determinată de numărul total de tuburi. Un control constant al fracționării presupune o presiune diferențială zero între DC și ieșirea din TT, măsurată cu traductorul de presiune diferențială DPT. Presiunea diferențială zero se obține injectând aer proaspăt în DT la ieșirea din TT. Concentrațiile de gaz trasor (CO2 sau NOx) se măsoară în gazul de evacuare brut, gazul de evacuare diluat și aerul de diluție cu analizorul de gaze de evacuare EGA. Acestea sunt necesare pentru controlul fracționării gazelor de evacuare și se pot folosi și pentru reglarea debitului de aer injectat în vederea preciziei fracționării. Raportul de diluție se calculează din concentrațiile gazului trasor.

Figura 18

Sistem de diluție parțială cu controlul debitului și eșantionare totală

Gazul de evacuare brut este transferat din țeava de evacuare EP în tunelul de diluție DT prin sonda de eșantionare SP și tubul de transfer TT. Debitul total prin tunel este reglat cu regulatorul de debit FC3 și pompa de eșantionare P a sistemului de eșantionare a particulelor (a se vedea figura 18). Debitul de aer de diluție este controlat cu regulatorul de debit FC2, care poate folosi GEXHW, GAIRW sau GFUEL ca semnale de comandă pentru fracționarea dorită a gazelor de evacuare. Debitul eșantionului în DT reprezintă diferența dintre debitul total și debitul de aer de diluție. Debitul aerului de diluție se măsoară cu dispozitivul de măsurare a debitului FM1, iar debitul total se măsoară cu dispozitivul de măsurare a debitului FM3 din sistemul de eșantionare a particulelor (a se vedea figura 21). Raportul de diluție se calculează din aceste două valori ale debitului.

Figura 19

Sistem de diluție parțială cu controlul debitului și eșantionare parțială

Gazul de evacuare brut este transferat din țeava de evacuare EP în tunelul de diluție DT prin sonda de eșantionare SP și tubul de transfer TT. Fracționarea gazelor de evacuare și curgerea în DT sunt controlate de regulatorul de debit FC2, care reglează debitele (sau vitezele) regulatorului de presiune PB și exhaustorului SB. Acest lucru este posibil deoarece eșantionul preluat prin sistemul de eșantionare a particulelor este retransmis în DT. Se pot folosi GEXHW, GAIRW sau GFUEL ca semnale de comandă pentru FC2. Debitul aerului de diluție este măsurat cu dispozitivul de măsurare a debitului FM1, iar debitul total cu dispozitivul de măsurare a debitului FM2. Coeficientul de diluție se calculează din aceste două rate ale debitului.

2.2.1.   Descrierea figurilor 11-19

Țeava de evacuare EP

Țeava de evacuare poate fi izolată. Pentru a reduce inerția termică a țevii de evacuare se recomandă un raport între grosime și diametru de 0,015 sau mai mic. Utilizarea unor porțiuni flexibile trebuie limitată la un raport între lungime și diametru de 12 sau mai puțin. Numărul elementelor de legătură trebuie redus la minimum, pentru a diminua depunerile prin inerție. În cazul în care sistemul include și un banc de probă cu amortizor, amortizorul trebuie și el izolat.

Pentru un sistem izocinetic, țeava de evacuare nu trebuie să aibă coturi, elemente de legătură, sau schimbări bruște de diametru pe o distanță de cel puțin șase diametre de țeavă în amonte și trei diametre de țeavă în aval de capătul sondei. Viteza gazului în zona de eșantionare trebuie să fie mai mare de 10 m/s, cu excepția cazului în care se află în regim de mers în gol. Oscilațiile de presiune ale gazului de evacuare nu trebuie să depășească în medie ± 500 Pa. Orice demers de a reduce oscilațiile de presiune în afara folosirii unui sistem de evacuare tip șasiu (inclusiv amortizor și aparat de posttratare) nu trebuie să altereze performanțele motorului, nici să conducă la depuneri de particule.

Pentru sistemele fără sondă izocinetică, se recomandă utilizarea unei țevi drepte cu dimensiunea mai mare de 6 ori dimensiunea diametrului în amonte și de 3 ori a diametrului în aval de capătul sondei.

SP Sondă de eșantionare (figurile 10, 14, 15, 16, 18, 19)

Diametrul minim interior trebuie să fie de 4 mm. Raportul minim de diametru între țeava de evacuare și sondă trebuie să fie 4. Sonda este un tub deschis orientat în amonte față de centrul țevii de evacuare sau o sondă cu găuri multiple, după cum se descrie în SP1 de la punctul 1.2.1, figura 5.

ISP Sondă izocinetică de eșantionare (figurile 11, 12)

Sonda izocinetică de eșantionare trebuie orientată către amonte pe linia mediană a țevii de evacuare, în cazul în care sunt respectate condițiile de debit din secțiunea EP, și astfel proiectată încât să ofere un eșantion proporțional de gaz brut evacuat. Diametrul minim interior trebuie să fie de 12 mm.

Este necesar un sistem de control pentru fracționarea izocinetică a emisiilor prin menținerea unei presiuni diferențiale zero între EP și ISP. În aceste condiții, vitezele gazelor din EP și din IPS sunt identice, iar debitul total din ISP reprezintă o fracție constantă din debitul gazului de evacuare. ISP trebuie să fie conectată la un traductor diferențial de presiune DPT. Controlul necesar realizării unei presiuni diferențiale zero între EP și ISP se realizează cu un regulator de debit FC1.

FD1, FD2 Separatoare de debit (figura 16)

Se instalează un set de difuzoare de aer sau orificii în țeava de evacuare EP, respectiv în tubul de transfer TT, pentru a obține un eșantion proporțional de gaz brut de evacuare. Este necesar un sistem de control ce constă din două supape de control al presiunii PCV1 și PCV2 pentru fracționarea proporțională prin controlul presiunii în EP și DT.

FD3 Separator de debit (figura 17)

Se instalează un număr de tuburi (unitate cu tuburi multiple) în țeava de evacuare EP pentru a obține un eșantion proporțional de gaz brut de evacuare. Unul dintre tuburi alimentează tunelul de diluție DT cu gaz de evacuare, în timp ce celelalte tuburi evacuează gazul în camera de amortizare DC. Tuburile trebuie să aibă aceleași dimensiuni (diametru, lungime, rază de curbură), astfel încât fracționarea gazului să depindă de numărul total de tuburi. Este nevoie de un sistem de control pentru fracționarea proporțională prin menținerea unei presiuni diferențiale zero între ieșirea unității cu tuburi multiple în DC și ieșirea în TT. În aceste condiții, vitezele gazelor evacuate în EP și FD3 sunt proporționale, iar debitul TT reprezintă o fracție constantă din debitul de gaz de evacuare. Cele două puncte trebuie conectate la un traductor de presiune diferențială DPT. Controlul realizat pentru obținerea unei presiuni diferențiale zero este realizat cu ajutorul unui regulator de debit FC1.

EGA Analizor de gaze de evacuare (figurile 13, 14, 15, 16, 17)

Se pot folosi analizori CO2 sau NOx (prin metoda bilanțului de carbon, numai CO2). Analizorii trebuie calibrați la fel ca și analizorii pentru măsurarea gazelor de evacuare. Se pot folosi unul sau mai mulți analizori pentru a determina diferențele de concentrație. Acuratețea sistemelor de măsurare trebuie să se realizeze astfel încât acuratețea GEDFW,i să se încadreze între ± 4 %.

TT Tub de transfer (figurile 11-19)

Tubul de transfer trebuie să fie:

—	cât se poate de scurt, de maximum 5 m lungime;

—	mai mare sau egal cu diametrul sondei, dar nu mai mare de 25 mm diametru;

—	fixat pe linia mediană a tunelului de diluție și orientat în aval.

În cazul în care tubul are o lungime mai mică sau egală cu 1 metru, acesta trebuie izolat cu material la o conductivitate termică maximă de 0,05W/m*K cu o grosime radială a izolației corespunzătoare diametrului sondei. În cazul în care tubul este mai lung de 1 metru, trebuie izolat și încălzit la o temperatură minimă a pereților de 523 K (250 °C).

DPT Traductor de presiune diferențială (figurile 11, 12, 17)

Traductorul de presiune diferențială trebuie să aibă un interval de ± 500 Pa sau mai puțin.

FC1 Regulator de debit (figurile 11, 12, 17)

Pentru sistemele izocinetice (figurile 11, 12) este necesar un regulator de debit pentru a menține presiunea diferențială la zero între EP și ISP. Corectările se pot face:

(a)	controlând viteza sau debitul exhaustorului SB și menținând viteza sau debitul la ventilatorul de presiune PB constantă în timpul fiecărui mod (figura 11) sau

(b)	reglând exhaustorul SB la un debit constant al gazului de evacuare diluat și controlând debitul ventilatorului de presiune PB și, astfel, pe cel al gazelor de evacuare eșantionate într-o zonă aproape de capătul tubului de transfer TT (figura 12).

În cazul în care se folosește un sistem de control al presiunii, eroarea rămasă în bucla de control nu trebuie să depășească ± 3 Pa. Oscilațiile de presiune din tunelul de diluție nu trebuie să depășească în medie ± 250 Pa.

În cazul unui sistem cu tuburi multiple (figura 17) este necesar un regulator de debit pentru o fracționare proporțională a gazului de evacuare astfel încât să se mențină o presiune diferențială zero între ieșirea din unitatea cu tuburi multiple și ieșirea din TT. Reglarea se poate face controlând debitul aerului injectat în DT la ieșirea din TT.

PCV1, PCV2 Supapă de presiune (figura 16)

Sunt necesare două supape de presiune la sistemul cu difuzor de aer dublu sau cu orificii duble pentru o fracționare proporțională a debitului prin controlul contrapresiunii în EP și a presiunii în DT. Supapele trebuie plasate în aval de SP în EP și între PB și DT.

DC Camera de amortizare (figura 17)

Se instalează o cameră de amortizare la ieșirea din unitatea cu tuburi multiple pentru a minimiza oscilațiile de presiune din țeava de evacuare EP.

VN Difuzor de aer (figura 15)

Se instalează un difuzor de aer în tunelul de diluție DT pentru a crea o presiune negativă în zona de ieșire din tubul de transfer TT. Debitul de gaze prin TT se determină prin schimbarea de impuls în zona difuzorului și este în principal proporțională cu debitul ventilatorului de presiune PB, conducând la un raport de diluție constant. Deoarece schimbul de impuls este afectat de temperatura la ieșirea din TT și de presiunea diferențială dintre EP și DT, raportul real de diluție este puțin mai mic la încărcare mică decât la încărcare mare.

FC2 Regulator de debit (figurile 13, 14, 18, 19, opțional)

Se poate folosi un regulator de debit pentru a se controla debitul ventilatorului de presiune PB și/sau al exhaustorului SB. Acesta se poate conecta la semnalele privind emisiile, aerul de admisie sau debitul de gaz și/sau la semnalul diferențial de CO2 sau NOx. Când se folosește o alimentare cu aer presurizat (figura 18), FC2 controlează direct debitul de aer.

FM1 Aparat de măsurare a debitului (figurile 11, 12, 18, 19)

Contor de gaze sau alt instrument de măsură a debitului de aer de diluție. FM1 este opțional în cazul în care regulatorul de presiune PB este reglat să măsoare debitul.

FM2 Aparat de măsurare a debitului (figura 19)

Contor de gaze sau alt instrument de măsură a debitului de gaze de evacuare diluate. FM2 este opțional în cazul în care exhaustorul SB este reglat să măsoare debitul.

PB Ventilator de presiune (figurile 11, 12, 13, 14, 15, 16, 19)

Pentru a controla debitul aerului de diluție, PB poate fi conectat la regulatoarele de debit FC1 sau FC2. PB nu este necesar când se folosește un ventil fluture. PB poate fi folosit pentru a măsura debitul de aer de diluție în cazul în care este calibrat.

SB Exhaustor (figurile 11, 12, 13, 16, 17, 19)

Numai pentru sisteme de prelevare de probe parțiale. SB se poate folosi la măsurarea debitului de gaz de evacuare diluat, în cazul în care de evacuare, dacă este calibrat.

DAF Filtru pentru aer de diluție (figurile 11-19)

Se recomandă ca aerul de diluție să fie filtrat și trecut prin cărbune activ pentru eliminarea concentrației de fond a hidrocarburilor. La cererea constructorului, aerul de diluție este eșantionat conform normelor stabilite pentru a determina nivelul de bază al particulelor, care poate fi ulterior scăzut din valorile măsurate în gazul de evacuare diluat de evacuare.

DT Tunel de diluție (figurile 11-19)

Tunelul de diluție:

—	trebuie să aibă o lungime destul de mare pentru a permite amestecarea optimă a gazului de evacuare cu aerul de diluție în condițiile unui debit instabil;

—	trebuie construit din oțel inoxidabil cu: — un raport între grosime și diametru de 0,025 sau mai mic pentru tunelul de diluție cu diametru interior mai mare de 75 mm; — grosime nominală a pereților nu mai mică de 1,5 mm pentru tunelul de diluție cu diametru interior mai mic sau egal cu 75 mm;

—	trebuie să aibă diametrul de cel puțin 75 mm pentru tipul de eșantionare parțială;

—	se recomandă ca acesta să aibă un diametru de cel puțin 25 mm pentru tipul de eșantionare totală;

—	poate fi încălzit la o temperatură a pereților de cel mult 325 K (52 °C) prin încălzire directă sau prin preîncălzirea aerului de diluție, cu condiția ca temperatura aerului să nu depășească 325 K (52 °C) înainte de introducerea gazelor de evacuare în tunelul de diluție;

—	poate fi izolat.

Gazele de evacuare generate de motor sunt bine amestecate cu aerul de diluție. Pentru eșantionarea parțială se verifică calitatea amestecului, după introducerea lui, prin analiza cu CO2 a tunelului cu motorul în funcțiune (în cel puțin patru puncte la distanțe egale). În cazul în care este nevoie, se folosește un orificiu de amestec.

Notă: În cazul în care temperatura ambiantă din apropierea tunelului de diluție (DT) este sub 293 K (20 °C), se iau măsuri de precauție pentru evitarea pierderilor de particule pe pereții reci ai tunelului de diluție. De aceea, se recomandă încălzirea și/sau izolarea tunelului în limitele parametrilor menționați anterior.

La sarcini mari ale motorului, tunelul poate fi răcit printr-o metodă neagresivă, precum un ventilator de recirculare, atâta timp cât temperatura mediului de răcire nu scade sub 293 K (20 °C).

HE Schimbător de căldură (figurile 16, 17)

Schimbătorul de căldură trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru menținerea temperaturii de la orificiul de admisie până la exhaustorul SB în limitele a ± 11 K din temperatura medie de funcționare observată în timpul testării.

2.3.   Sistem de diluție totală a debitului

Figura 20 descrie un sistem de diluție bazat pe diluția totală a gazelor de evacuare folosindu-se schema de eșantionare la volum constant (CVS). Trebuie măsurat volumul total al amestecului dintre gazele de evacuare și aerul de diluție. Se pot folosi fie o PDP, fie un sistem cu CFV.

Pentru colectarea ulterioară de particule, se trece prin sistemul de eșantionare a particulelor un eșantion de gaz de evacuare diluat (punctul 2.4, figurile 21 și 22). În cazul în care aceasta se face în mod direct, se numește diluție unică. În cazul în care eșantionul este diluat încă o dată în al doilea tunel de diluție, metoda se numește diluție dublă. Acest procedeu este folositor în cazul în care nu se pot îndeplini normele de temperatură la suprafața filtrului printr-o singură diluție. Deși reprezintă, parțial, un sistem de diluție, sistemul de diluție dublă este descris ca o modificare adusă sistemului de eșantionare a particulelor la punctul 2.4, figura 22, deoarece are cele mai multe caracteristici comune cu un sistem tipic de eșantionare a particulelor.

Figura 20

Sistemul de diluție totală a debitului

Întreaga cantitate de gaz de evacuare brut este amestecată în tunelul de diluție DT cu aerul de diluție. Debitul de gaz de evacuare se măsoară fie cu o pompă volumetrică PDP, fie cu un difuzor de aer pentru debit critic CFV. Un schimbător de căldură HE sau un compensator electronic de debit EFC poate fi folosit pentru eșantionarea proporțională a particulelor și pentru determinarea debitului. Deoarece determinarea masei particulelor se bazează pe debitul total de gaz de evacuare diluat, nu este necesară calcularea raportului de diluție.

2.3.1.   Componentele figurii 20

EP Țeava de evacuare

Lungimea țevii de evacuare de la ieșirea din colectorul de evacuare al motorului, de la ieșirea turbocompresorului sau de la sistemul de posttratare până la tunelul de diluție, nu trebuie să depășească 10 m. În cazul în care țeava de evacuare în aval de ieșirea din colectorul de evacuare, din turbocompresor sau din sistemul de posttratare depășește 4 m lungime, întreaga tubulatură ce depășește 4 m trebuie izolată, cu excepția contorului de fum în linie, în cazul în care acesta este folosit. Grosimea radială a izolației trebuie să fie de cel puțin 25 mm. Conductivitatea termică a materialului de izolație trebuie să aibă o valoare de maximum 0,1 W/mK măsurată la 673 K (400 °C). Pentru a reduce inerția termică a țevii de evacuare, se recomandă un raport între grosime și diametru de cel mult 0,015. Folosirea sectoarelor flexibile trebuie limitată la un raport între lungime și diametru de cel mult 12.

PDP Pompă volumetrică

PDP măsoară debitul total de gaz de evacuare diluat din numărul de rotații ale pompei și din debitul la pompă. Contrapresiunea sistemului de evacuare nu trebuie scăzută în mod artificial prin PDP sau prin sistemul de admisie a aerului de diluție. Contrapresiunea statică a gazului de evacuare măsurată cu sistemul PDP în funcțiune trebuie să rămână în limitele a ± 1,5 kPa din presiunea statică măsurată fără ca PDP să fie conectată, la o turație și sarcină identice ale motorului. Temperatura amestecului de gaz imediat înaintea PDP trebuie să se încadreze între ± 6K din temperatura medie de funcționare observată în timpul testării, când nu s-a folosit un compensator de debit. Compensarea debitului se poate face numai în cazul în care temperatura la orificiul de admisie în PDP nu depășește 323 K (50 °C).

CFV Difuzor de aer pentru debit critic

CFV măsoară debitul total al gazului de evacuare diluat prin menținerea lui la nivel minim (debit critic). Contrapresiunea statică a gazului de evacuare cu sistemul CFV în funcțiune trebuie să rămână în limitele a ± 1,5 kPa din presiunea statică măsurată fără ca CFV să fie conectat, la o turație și sarcină identice ale motorului. Temperatura amestecului de gaz imediat înaintea CFV trebuie să se încadreze între ± 11 K din temperatura medie de funcționare observată în timpul testului, atunci când nu s-a folosit un compensator de debit.

HE Schimbător de căldură (opțional, în cazul în care se folosește EFC)

Schimbătorul de căldură trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru a menține temperatura în limitele prevăzute anterior.

EFC Compensator electronic de debit (opțional, în cazul în care se folosește HE)

În cazul în care temperatura la admisie în PDP sau în CFV nu este menținută în limitele prevăzute anterior, este nevoie de un compensator de debit pentru măsurări continue ale debitului și pentru controlul eșantioanelor proporționale din sistemul de particule. Pentru aceasta se folosesc semnalele debitului măsurate continuu, corectându-se eșantionul de debit prin filtrele de particule ale sistemului de eșantionare a particulelor (a se vedea punctul 2.4, figurile 21, 22).

DT Tunel de diluție

Tunelul de diluție:

—	trebuie să aibă un diametru suficient de mic încât să producă un flux turbulent (numărul lui Reynolds mai mare de 4 000) și o lungime suficientă pentru amestecarea completă a gazului de evacuare cu aerul de diluție; se poate folosi un orificiu de amestec;

—	trebuie să aibă un diametru de cel puțin 460 mm, la un singur sistem de diluție;

—	trebuie să aibă un diametru de cel puțin 210 mm, la un sistem de diluție dublu;

—	poate fi izolat.

Gazul de evacuare generat de motor trebuie orientat în aval, în punctul în care este introdus în tunelul de diluție și trebuie amestecat bine.

În cazul în care se folosește diluția unică, se transferă un eșantion din tunelul de diluție în sistemul de eșantionare a particulelor (punctul 2.4, figura 21). Capacitatea debitului în PDP sau CFV trebuie să fie suficient de mare încât să mențină gazul de evacuare diluat la o temperatură mai mică sau egală cu 325 K (52 °C) chiar înaintea filtrului primar de particule.

În cazul în care se folosește diluția dublă, un eșantion din tunelul de diluție este transferat în cel de-al doilea tunel de diluție, unde este încă o dată diluat, iar apoi trece prin filtrele de eșantionare (punctul 2.4, figura 22). Capacitatea debitului în PDP sau a CFV trebuie să fie suficient de mare pentru a menține fluxul de gaz diluat din DT la o temperatură mai mică sau egală cu 464 K (191 °C) în zona de eșantionare. Sistemul suplimentar de diluție trebuie să producă suficient aer de diluție pentru a menține fluxul de gaz de evacuare dublu diluat la o temperatură mai mică sau egală cu 325 K (52 °C) chiar înaintea filtrului primar de particule.

DAF Filtru pentru aer de diluție

Se recomandă ca aerul de diluție să fie filtrat și trecut prin cărbune activ pentru eliminarea hidrocarburile de fond. La cererea constructorului, aerul de diluție trebuie eșantionat, în conformitate cu bunele practici inginerești, pentru a determina nivelurile de fond ale particulelor, care pot fi scăzute ulterior din valorile măsurate în gazul de evacuare diluat.

PSP Sonda de eșantionare a particulelor

Sonda este componenta principală a PTT și:

—

trebuie să fie montată cu orientare în amonte, într-un punct unde aerul de diluție și gazul de evacuare sunt bine amestecate, de exemplu pe linia mediană a tunelului de diluție (DT), la o distanță aproximativ egală cu 10 diametre de tunel în aval față de punctul în care gazul de evacuare intră în tunelul de diluție;

—	diametrul său interior trebuie să fie de minimum 12 mm;

—	poate fi încălzită la o temperatură a pereților de cel mult 325 K (52 °C) prin încălzire directă sau prin preîncălzirea aerului de diluție, cu condiția ca temperatura aerului să nu depășească 325 K (52 °C) înainte de introducerea gazelor de evacuare în tunelul de diluție;

—	poate fi izolată.

2.4.   Sistemul de eșantionare a particulelor

Sistemul de eșantionare a particulelor este necesar pentru colectarea de particule pe filtrul de particule. În cazul eșantionării totale din debitul diluat parțial, care constă în trecerea întregului eșantion de gaz diluat prin filtre, sistemele de diluție (punctul 2.2, figurile 14, 18) și de eșantionare formează, în general, o singură unitate. În cazul eșantionării parțiale din debitul diluat parțial sau din debitul diluat total, care constă în trecerea prin filtre a unei părți din gazul diluat, sistemele de diluție (punctul 2.2, figurile 11, 12, 13, 15, 16, 17, 19 și punctul 2.3, figura 20) și de eșantionare formează unități distincte.

În prezenta directivă, sistemul de diluție dublă (figura 22) al unui sistem de diluție totală este considerat o modificare specifică a unui sistem tipic de eșantionare a particulelor, astfel cum este indicat în figura 21. Sistemul de diluție dublă conține toate elementele importante ale sistemului de eșantionare a particulelor, precum suporturile de filtre sau pompa de eșantionare.

Pentru a evita orice impact asupra buclelor de control, se recomandă ca pompa de eșantionare să funcționeze continuu pe parcursul întregii proceduri de testare. Pentru metoda cu un singur filtru trebuie folosit un sistem de derivație pentru a trece eșantionul prin filtrul de eșantionare la momentele dorite. Interferențele procedurii de comutare asupra buclelor de control trebuie să fie minime.

Figura 21

Sistemul de eșantionare a particulelor

Se obține un eșantion de gaz de evacuare diluat din tunelul de diluție DT al unui sistem de diluție completă sau parțială, prin sonda de eșantionare a particulelor PSP și prin tubul de transfer al particulelor PTT, cu ajutorul pompei de eșantionare P. Eșantionul este trecut prin suportul/suporturile/suporții de filtre FH, ce conțin filtrele pentru eșantionarea particulelorprobele de particule. Debitul eșantionului este controlat de regulatorul de debit FC3. În cazul în care se folosește un compensator electronic de debit EFC (a se vedea figura 20), debitul gazului diluat se folosește drept semnal de comandă pentru FC3.

Figura 22

Sistem de diluție dublă (numai pentru debit complet)

Se transferă un eșantion de gaz de evacuare diluat din tunelul de diluție DT al sistemului de diluție totală prin sonda de eșantionare a particulelor PSP și prin tubul de transfer al particulelor PTT către tunelul secundar de diluție, unde este diluat încă o dată. Eșantionul este trecut apoi prin suportul/suporturile de filtre FH, care conțin filtrele pentru eșantionarea particulelor. Debitul aerului de diluție este de obicei constant, în timp ce debitul eșantionului este controlat de regulatorul de debit FC3. În cazul în care se folosește un compensator electronic de debit EFC (a se vedea figura 20), debitul total al gazului diluat se folosește drept semnal de comandă pentru FC3.

2.4.1.   Componentele figurilor 21 și 22

PTT Tub de transfer al particulelor (figurile 21, 22)

Tubul de transfer al particulelor nu trebuie să depășească 1 020 mm în lungime; lungimea lui trebuind redusă ori de câte ori este posibil. După caz (de ex. pentru sistemele de eșantionare parțială a debitului parțial diluat și pentru sistemele de diluție totală a debitului), se include lungimea sondelor de eșantionare (SP, ISP, respectiv PSP, a se vedea punctele 2.2 și 2.3).

Dimensiunile sunt valabile pentru:

—	tipul de eșantionare parțială a debitului parțial diluat și pentru sistemul complet de diluție unică, de la capătul sondei (SP, ISP, respectiv PSP) până la suportul de filtru;

—	tipul de eșantionare totală a debitului parțial diluat de la capătul tunelului de diluție până la suportul de filtru;

—	sistemul de diluție totală dublă de la capătul sondei (PSP) până la tunelul secundar de diluție.

Tubul de transfer:

—	poate fi încălzit la o temperatură a pereților de cel mult 325 K (52 °C) prin încălzire directă sau prin preîncălzirea aerului de diluție, cu condiția ca temperatura aerului să nu depășească 325 K (52 °C) înainte de introducerea gazelor de evacuare în tunelul de diluție;

—	poate fi izolat.

SDT Tunel de diluție secundar (figura 22)

Tunelul de diluție secundar trebuie să aibă un diametru minim de 75 mm și o lungime suficientă pentru a permite un timp de rezidență a eșantionului dublu diluat de cel puțin 0,25 secunde. Suportul filtrului primar FH trebuie plasat în limitele a 300 mm de la ieșirea din SDT.

Tunelul de diluție secundar:

—	poate fi încălzit la o temperatură a pereților de cel mult 325 K (52 °C) prin încălzire directă sau prin preîncălzirea aerului de diluție, cu condiția ca temperatura aerului să nu depășească 325 K (52 °C) înainte de introducerea gazelor de evacuare în tunelul de diluție;

—	poate fi izolat.

FH Suportul (Suporturile) de filtre (figurile 21, 22)

Pentru filtrul primar și pentru cele de rezervă se pot folosi locașuri comune sau separate. Trebuie îndeplinite dispozițiile din anexa III apendicele 4 punctul 4.1.3

Suportul (Suporturile) de filtre:

—	poate fi încălzit/pot fi încălzite la o temperatură a pereților de cel mult 325 K (52 °C) prin încălzire directă sau prin preîncălzirea aerului de diluție, cu condiția ca temperatura aerului să nu depășească 325 K (52 °C) înainte de introducerea gazelor de evacuare în tunelul de diluție;

—	poate fi izolat/pot fi izolate.

P Pompă de eșantionare (figurile 21, 22)

Pompa de eșantionare a particulelor trebuie plasată la o distanță suficientă de tunel pentru a menține temperatura gazului de admisie constantă (±3 K), în cazul în care nu se folosește corectarea debitului prin FC3.

DP Pompă pentru aerul de diluție (figura 22)

Pompa pentru aerul de diluție trebuie astfel plasată încât aerul pentru diluția secundară să fie furnizat la o temperatură de 298 K ± 5 K (25 °C ± 5 °C), în cazul în care aerul de diluție nu este preîncălzit.

FC3 Regulator de debit (figurile 21, 22)

Trebuie folosit un regulator de debit pentru a compensa debitul eșantionului de particule în cazul variațiilor de temperatură sau contrapresiune din circuitul eșantionului, în cazul în care nu există alte mijloace. Regulatorul de debit este necesar în cazul în care se folosește un compensator electronic de debit EFC (a se vedea figura 20).

FM3 Aparat de măsurare a debitului (figurile 21, 22)

Contorul de gaz sau instrumentul pentru debit trebuie plasat la o distanță suficientă de sonda de eșantionare pentru a menține temperatura gazului de admisie constantă (±3 K), în cazul în care nu se folosește corectarea debitului prin FC3.

FM4 Aparat de măsurare a debitului (figura 22)

Contorul de gaz sau instrumentul de măsurare a debitului aerului de diluție trebuie plasat astfel încât temperatura aerului de admisie să rămână constantă la 298 K ± 5 K (25 °C ± 5 °C).

BV Supapa cu bilă (opțional)

Supapa cu bilă trebuie să aibă un diametru interior nu mai mic decât diametrul interior al tubului de transfer PTT și un timp de comutare mai mic de 0,5 secunde.

Notă: În cazul în care temperatura ambiantă din apropierea PSP, PTT, SDT și FH este sub 293 K (20 °C), trebuie luate măsuri de precauție pentru evitarea pierderilor de particule pe pereții reci ai acestor piese. De aceea, se recomandă încălzirea și/sau izolarea pieselor în limitele parametrilor menționați în descrierile corespunzătoare fiecăreia. Se recomandă, de asemenea, ca temperatura suprafeței filtrului în timpul eșantionării să nu scadă sub 293 K (20 °C).

În cazul sarcinilor mari ale motorului, piesele menționate anterior pot fi răcite printr-o metodă neagresivă, cum ar fi un ventilator de recirculare, atât timp cât temperatura mediului de răcire nu scade sub 293 K (20 °C).

3.   DETERMINAREA FUMULUI

3.1.   Introducere

Punctele 3.2 și 3.3 și figurile 23 și 24 conțin descrieri detaliate ale sistemelor de opacimetre recomandate. Deoarece configurații diferite pot produce rezultate echivalente, nu este necesară o respectare exactă a figurilor 23 și 24. Componentele suplimentare, precum instrumentele, supapele, solenoizii, pompele și comutatoarele, se pot folosi pentru a oferi informații suplimentare și pentru a coordona funcțiile sistemelor componente. Alte componente care nu sunt necesare pentru menținerea acurateței asupra anumitor sisteme pot fi excluse în cazul în care excluderea lor are la bază bunele practici inginerești.

Principiul măsurării este următorul: lumina se transmite printr-o lungime specifică a fumului care urmează să fie măsurată, iar proporția luminii de incidență care ajunge la receptor este utilizată pentru a evalua proprietățile de opacitate ale mediului. Măsurarea fumului depinde de schema aparatului și poate fi efectuată în țeava de evacuare (opacimetru în linie pentru debit total), la capătul țevii de evacuare (opacimetru în aval pentru debit total) sau prin prelevarea unui eșantion din țeava de evacuare (opacimetru pentru debit parțial). Pentru stabilirea coeficientului de absorbție a luminii de la semnalul de opacitate, lungimea undei optice a instrumentului este indicată de constructorul instrumentului.

3.2.   Opacimetrul pentru debit total

Se pot utiliza două tipuri generale de opacimetre pentru debit total (figura 23). Cu ajutorul opacimetrului în linie se măsoară opacitatea întregului debit de gaz din țeava de evacuare. În cazul acestui tip de opacimetru, lungimea efectivă a undei optice depinde de schema opacimetrului.

Cu ajutorul opacimetrului în aval, se măsoară opacitatea gazului total de evacuare la ieșirea din țeava de evacuare. În cazul acestui tip de opacimetru, lungimea efectivă a undei optice depinde de schema țevii de evacuare și de distanța dintre capătul țevii de evacuare și opacimetru.

Figura 23

Opacimetru pentru debit total

3.2.1.   Componentele figurii 23

EP Țeava de evacuare

În cazul opacimetrului în linie, nu se efectuează nici o modificare a diametrului țevii de evacuare până la 3 diametre ale țevii de evacuare înainte sau după zona de măsurare. În cazul în care diametrul zonei de măsurare este mai mare decât diametrul țevii de evacuare, se recomandă o țeavă convergentă progresiv înaintea zonei de măsurare.

În cazul opacimetrului în aval, ultimii 0,6 m din țeava de evacuare trebuie să aibă o secțiune circulară și să nu aibă coate sau curburi. Partea finală a țevii de evacuare trebuie secționată în formă pătrată. Opacimetrul trebuie poziționat central în raport cu gazul de evacuare, la o distanță de 25 ± 5 mm de capătul țevii de evacuare.

OPL Lungimea undei optice

Lungimea undei optice afectate de fum dintre sursa de lumină a opacimetrului și receptor, corectată, după caz, în ceea ce privește lipsa de uniformitate cauzată de gradienții de densitate și de efectul de periferie. Lungimea undei optice trebuie indicată și transmisă de constructorul instrumentului luându-se în considerare orice măsuri împotriva depunerilor de funingine (de ex.., aerul de purjare). În cazul în care nu se cunoaște lungimea undei optice, aceasta se stabilește în conformitate cu ISO IDS 11614, punctul 11.6.5. Pentru o determinare corectă a lungimii undei optice, este necesară o viteză minimă a gazului de evacuare de 20 m/s.

LS Sursa de lumină

Sursa de lumină este reprezentată de o lampă incandescentă cu o temperatură a culorii între 2 800 și 3 250 K, sau o diodă (LED) care emite lumină verde, cu un maxim spectral între 550 și 570 nm. Sursa de lumină este protejată împotriva acoperirii cu funingine prin metode care să nu influențeze lungimea undei optice peste specificațiile constructorului.

LDL Detector de lumină

Detectorul este o celulă foto sau o diodă foto (cu filtru, în cazul în care este necesar). În cazul unei surse de lumină incandescente, receptorul trebuie să aibă un maxim spectral de reacție similar curbei fototopice a ochiului uman (reacție maximă) între 550 și 570 nm, pentru valori inferioare procentului de 4 % din reacția maximă sub 430 nm și peste 680 nm. Detectorul de lumină trebuie protejat împotriva acoperirii cu funingine prin metode care să nu influențeze lungimea undei optice peste specificațiile constructorului.

CL Lentile de colimare

Emisia luminoasă trebuie colimată cu un fascicul cu diametru maxim de 30 mm. Razele fasciculului luminos trebuie să fie paralele, cu o toleranță de 3° față de axa optică.

T1 Senzor de temperatură (opțional)

Temperatura gazului de evacuare trebuie monitorizată pe parcursul testului.

3.3.   Opacimetru pentru debit parțial

Cu ajutorul opacimetrului pentru debit parțial (figura 24), se extrage un eșantion de gaz de evacuare reprezentativ din țeava de evacuare și se introduce printr-o linie de transfer către camera de măsurare. Cu acest tip de opacimetru, lungimea efectivă a undei optice depinde de schema opacimetrului. Timpurile de reacție menționate la punctul următor se aplică ratei minime a debitului opacimetrului, în conformitate cu specificațiile constructorului instrumentului.

Figura 24

Opacimetru pentru debit parțial

3.3.1.   Componentele figurii 24

EP țeava de evacuare

Țeava de evacuare trebuie să fie o țeavă dreaptă de minimum 6 diametre în amonte și 3 diametre în aval de capătul sondei.

SP Sonda de eșantionare

Sonda de eșantionare trebuie să fie un tub deschis care să fie orientat în amonte către sau în apropierea liniei mediane a țevii de evacuare. Spațiul liber dintre aceasta și peretele țevii de evacuare trebuie să fie de minimum 5 mm. Diametrul sondei trebuie să asigure o eșantionare reprezentativă și un debit suficient prin opacimetru.

TT Tubul de transfer

Tubul de transfer trebuie:

—	să fie cât se poate de scurt și să asigure o temperatură a gazului de evacuare de 373 ± 30 K (100 °C ± 30 °C) la intrarea în camera de măsurare;

—	să aibă o temperatură a peretelui suficient de mare deasupra punctului de condens al gazului de evacuare încât să prevină condensarea;

—	să fie egal cu diametrul sondei de eșantionare, pentru întreaga lungime;

—	să aibă un timp de reacție inferior valorii de 0,05 s la un debit minim al instrumentului, în conformitate cu indicațiile din anexa III apendicele 4 punctul 5.2.4;

—	să nu aibă un efect semnificativ asupra valorii maxime a fumului.

FM Dispozitiv de măsurare a debitului

Contor pentru identificarea debitului corect către camera de măsurare. Ratele debitului minimă și maximă trebuie să fie specificate de constructorul instrumentului și trebuie să fie stabilite astfel încât să se respecte cerințele privind timpul de reacție al TT și specificațiile privind lungimea undei optice. Dispozitivul de măsurare a debitului poate fi situat în apropierea pompei de eșantionare P, în cazul în care aceasta este utilizată.

MC Camera de măsurare

Camera de măsurare trebuie să aibă o suprafață internă care să nu reflecte lumina sau un mediu optic echivalent. Admisia luminii difuze în detector din cauza efectelor de reflexie internă trebuie redusă la minimum.

Presiunea gazului din camera de măsurare nu trebuie să fie diferită de presiunea atmosferică cu mai mult de 0,75 kPa. În cazul în care schema nu permite acest lucru, citirea opacimetrului trebuie convertită în presiune atmosferică.

Temperatura peretelui camerei de măsurare trebuie stabilită în limita de ± 5 K între 343 K (70 °C) și 373 K (100 °C), dar, în oricare dintre cazuri, suficient deasupra punctului de condens al gazului de evacuare încât să se evite condensarea. Camera de măsurare este echipată cu dispozitivele corespunzătoare pentru măsurarea temperaturii.

OPL Lungimea undei optice

Lungimea undei optice afectate de fum dintre sursa de lumină a opacimetrului și receptor va fi corectată după necesități în ceea ce privește lipsa de uniformitate cauzată de gradienții de densitate și de efectul de periferie. Lungimea undei optice trebuie indicată și transmisă de constructorul instrumentului luându-se în considerare orice măsură împotriva depunerilor de funingine (de ex. aerul de purjare). În cazul în care nu se cunoaște lungimea undei optice, aceasta se stabilește în conformitate cu ISO IDS 11614, punctul 11.6.5.

LS Sursa de lumină

Sursa de lumină este reprezentată de o lampă incandescentă cu o temperatură a culorii între 2 800 și 3 250 K sau o diodă (LED) ce emite lumină verde cu un maxim spectral între 550 și 570 nm. Sursa de lumină este protejată împotriva acoperirii cu funingine prin metode care să nu influențeze lungimea undei optice peste specificațiile constructorului.

LD Detector de lumină

Detectorul este o celulă foto sau o diodă foto (cu filtru, în cazul în care este necesar). În cazul unei surse de lumină incandescente, receptorul trebuie să aibă un maxim spectral de reacție similar curbei fototopice a ochiului uman (reacție maximă) între 550 și 570 nm, pentru valori inferioare procentului de 4 % din reacția maximă sub 430 nm și peste 680 nm. Detectorul de lumină trebuie protejat împotriva acoperirii cu funingine prin metode care să nu influențeze lungimea undei optice peste specificațiile constructorului.

CL Lentile de colimare

Emisia luminoasă trebuie colimată cu un fascicul cu diametru maxim de 30 mm. Razele fascicolului luminos trebuie să fie paralele, cu o toleranță de 3° față de axa optică.

T1 Senzor de temperatură

Pentru monitorizarea temperaturii gazelor de evacuare la intrarea în camera de măsurare.

P Pompă de eșantionare (opțional)

Se poate utiliza o pompă de eșantionare în aval față de camera de măsurare.

---

ANEXA VI

Apendice

La certificatul de omologare CE de tip nr. …. privind omologarea vehiculului/unității tehnice separate/componentei (1)

---

(1)  A s elimina mențiunile inutile.

---

ANEXA VII

EXEMPLU DE PROCEDURĂ DE CALCUL

1.   TESTUL ESC

1.1.   Emisiile gazoase

Datele de măsurare pentru calcularea rezultatelor modurilor individuale sunt indicate în cele ce urmează. În acest exemplu, CO și NOx sunt măsurate pe o bază uscată, HC pe o bază umedă. Concentrația de HC este dată în echivalent propan (C3) și se multiplică cu 3 pentru a obține echivalentul C1. Procedura de calcul este identică pentru celelalte moduri.

P (kW)	Ta (K)	Ha (g/kg)	GEXH (kg)	GAIRW (kg)	GFUEL (kg)	HC (ppm)	CO (ppm)	NOX (ppm)
82,9	294,8	7,81	563,38	545,29	18,09	6,3	41,2	495

Calcularea factorului de corecție de la uscat la umed KW,r (anexa III apendicele 1 punctul 4.2):

și

Calcularea concentrațiilor de umiditate:

Calcularea factorului de corecție a umidității NOX, KH,D (anexa III apendicele 1 punctul 4.3):

Calcularea ratelor de debit ale emisiilor (anexa III apendicele 1 punctul 4.4)

Calcularea emisiilor specifice (anexa III apendicele 1 punctul 4.5):

Se dă următorul exemplu de calcul pentru CO; procedura de calcul este identică pentru alte componente.

Ratele debitelor masice de emisie ale modurilor individuale se multiplică cu factorii respectivi de ponderare, în conformitate cu anexa III apendicele 1 punctul 2.7.1 și se însumează pentru a se obține rata medie a debitului masic de emisie pe parcursul ciclului:

CO	=
	=	30,91 g/h

Puterea motorului la modurile individuale se multiplică cu factorii respectivi de ponderare, conform indicațiilor din anexa II, apendicele 1 punctul 2.7.1 și se însumează pentru a se obține puterea medie pe ciclu:

	=
	=	60,006 kW

Calcularea emisiei specifice de NOx a punctului aleatoriu (anexa III apendicele 1 punctul 4.6.1):

Presupunând că în urma punctului aleatoriu s-au determinat următoarele valori:

nz	=	1600 min-1
MZ	=	495 Nm
NOx mass, Z	=	487,9 g/h (calculate în conformitate cu formulele anterioare)
P(n)z	=	83 kW
NOx, Z	=	487,9/83 = 5,878 g/kWh

Determinarea valorii de emisie din ciclul de testare (anexa III apendicele 1 punctul 4.6.2):

Presupunând că valorile celor patru moduri cuprinzătoare ale testului ESC sunt următoarele:

nRT	nSU	ER	ES	ET	EU	MR	MS	MT	MU
1 368	1 785	5,943	5,565	5,889	4,973	515	460	681	610

Compararea valorilor de emisie de NOx (anexa III apendicele 1 punctul 4.6.3):

1.2.   Emisiile de particule

Măsurarea particulelor se bazează pe principiul eșantionării particulelor pe parcursul întregului ciclu, însă determinând eșantionul și ratele de debit (MSAM și GEDF) în timpul modurilor individuale. Calculul valorii GEDF depinde de sistemul utilizat. În următoarele exemple se prezintă un sistem cu măsurarea CO2 și metoda bilanțului de carbon și un sistem cu măsurarea debitului. În cazul în care se utilizează un sistem de diluție totală a debitului, GEDF se măsoară direct cu echipamentul CVS.

Calcularea GEDF (anexa III apendicele 1 punctele 5.2.3 și 5.2.4):

Să presupunem următoarele date de măsurare pentru modul 4. Procedura de calcul este identică pentru toate modurile.

GEXH (kg/h)	GFUEL (kg/h)	GDILW (kg/h)	GTOTW (kg/h)	CO2D (%)	CO2A (%)
334,02	10,76	5,4435	6,0	0,657	0,040

(a)	metoda bilanțului de carbon:

(b)	metoda de măsurare a debitului

Calcularea ratei debitului masic (anexa III apendicele 1 punctul 5.4):

Ratele de debit GEDFW ale modurilor individuale se multiplică cu factorul de ponderare respectiv, în conformitate cu anexa III apendicele 1 punctul 2.7.1 și se însumează astfel încât să rezulte media GEDF pe parcursul ciclului. Rata medie de eșantionare MSAM se obține însumând ratele de eșantionare ale modurilor individuale.

	=
	=	3 604,6 kg/h
	=	0,226+0,122+0,151+0,152+0,076+0,076+0,076+0,136+0,151+0,121+0,076+0,076+0,075
	=	1,515 kg

Presupunând că masa de particule pe filtre este de 2,5 mg, atunci:

Corectarea de fond (opțională)

Să presupunem că o măsurare de fond indică următoarele valori. Calcularea factorului de diluție DF este identică cu cea de la punctul 3.1 din prezenta anexă și nu a fost inclusă aici.

Suma DF	=
	=	0,923

Calcularea emisiilor specifice (anexa III apendicele 1 punctul 5.5):

	=
	=	60,006 kW

, în cazul în care se face corecția de fond

Calcularea factorului de ponderare specific (anexa III apendicele 1 punctul 5.6):

Presupunând valorile calculate pentru modul 4 anterior,

Această valoare se află în intervalul cerut 0,10 ± 0,003

2.   TESTUL ELR

întrucât metoda de filtrare Bessel este o procedură complet nouă de obținere a mediei în legislația europeană privind gazele de evacuare, în continuare se oferă o explicație a filtrului Bessel, un exemplu de realizare a algoritmului Bessel și un exemplu de calculare a valorii finale pentru fum. Constantele algoritmului Bessel depind numai de forma opacimetrului și de rata de eșantionare a sistemului de recoltare a datelor. Se recomandă ca constructorul opacimetrului să pună la dispoziție constantele finale de filtrare Bessel pentru diferitele rate de eșantionare și ca clientul să utilizeze aceste constante pentru realizarea algoritmului Bessel și pentru calcularea valorilor de fum.

2.1.   Observații generale privind filtrul Bessel

Date fiind distorsiunile la frecvență înaltă, semnalul brut de opacitate indică în mod obișnuit urme cu un grad înalt de răspândire. Pentru a elimina aceste distorsiuni de frecvență înaltă este necesar un filtru Bessel pentru testul ELR. Filtrul Bessel în sine este un filtru recursiv, de ordin secundar, cu permisivitate scăzută, care garantează cea mai rapidă creștere de semnal fără suprasarcină.

Presupunând totalitatea gazelor de evacuare aflate în timp real în țeava de evacuare, fiecare opacimetru indică o urmă de opacitate măsurată diferit și cu întârziere. Întârzierea și dimensiunea urmei de opacitate măsurată depinde în primul rând de geometria camerei de măsurare a opacimetrului, inclusiv de liniile de eșantionare ale gazelor de evacuare, precum și de timpul necesar procesării semnalului de către componentele electronice ale opacimetrului. Valorile care caracterizează aceste două efecte sunt denumite timpul de reacția fizică și electrică ce reprezintă câte un filtru individual pentru fiecare tip de opacimetru.

Scopul aplicării unui filtru Bessel este de a garanta o caracteristică de filtrare medie uniformă pentru întregul sistem al opacimetrului, constând în:

—	timpul de reacție fizică al opacimetrului (tp);

—	timpul de reacție electrică al opacimetrului (te);

—	timpul de reacție al filtrului Bessel aplicat (tF).

Timpul de reacție mediu al sistemului tAver este dat de:

și trebuie să fie egal pentru toate tipurile de opacimetru, astfel încât să se producă aceeași valoare pentru fum. Prin urmare, un filtru Bessel trebuie creat astfel încât din timpul de reacție al filtrului (tF) plus timpul de reacție fizică (tp) și timpul de reacție electrică (te) al opacimetrului individual să rezulte timpul mediu de reacție cerut (tAver). Întrucât tp și te sunt valori date pentru fiecare opacimetru individual, iar tAver este definit ca 1,0 s în prezenta directivă, tF se poate calcula după cum urmează:

Prin definiție, timpul de reacție al filtrului tF este timpul de creștere a semnalului de ieșire filtrat între 10 % și 90 % la un semnal de intrare în pași. Prin urmare, frecvența de întrerupere a filtrului Bessel trebuie repetată astfel încât timpul de reacție al filtrului Bessel să se încadreze în timpul de creștere cerut.

Figura a

Urme de semnal de intrare pe pași și semnalul de ieșire filtrat

În figura a sunt indicate urmele unui semnal de intrare în pași și a semnalului de ieșire filtrat, precum și timpul de reacție al unui filtru Bessel (tF).

Elaborarea algoritmului final Bessel este un proces în etape care necesită mai multe cicluri de iterare. Schema procedurii de iterare este prezentată mai jos.

2.2.   Calcularea algoritmului Bessel

În exemplul de față este prezentat un algoritm Bessel în mai multe etape în conformitate cu procedura de repetare anterioară, care se bazează pe anexa III apendicele 1 punctul 6.1

Pentru opacimetru și sistemul de colectare a datelor, se presupun următoarele caracteristici:

—	timpul de reacție fizică tp 0,15 s

—	timpul de reacție electrică te 0,05 s

—	timpul de reacție mediu tAver 1,00 s (prin definiție în prezenta directivă)

—	rata de eșantionare 150 Hz

Etapa 1   Timpul de reacție cerut al filtrului Bessel

Etapa 2   Estimarea frecvenței de întrerupere și calcularea constantelor Bessel E și K pentru prima repetare:

	=
Δt	=	1/150 = 0,006667 s
Ω	=
E	=
K	=

Din aceasta rezultă următorul algoritm Bessel:

unde Si reprezintă valorile semnalului de intrare în pași (fie „0”, fie „1”), iar Yi reprezintă valorile filtrate ale semnalului de ieșire.

Etapa 3   Aplicarea filtrului Bessel asupra semnalului de intrare în pași:

Timpul de reacție al filtrului Bessel tF se definește ca fiind timpul de creștere al semnalului de ieșire filtrat între 10 % și 90 % la un semnal de intrare în etape. Pentru determinarea timpilor de 10 % (t10) și 90 % (t90) ai semnalului de ieșire, trebuie aplicat un filtrul Bessel asupra unui semnal de intrare în etape folosind valorile de mai sus ale lui fc, E și K.

Numerele de index, timpul și valorile semnalului de intrare în etape și ale valorilor rezultate ale semnalului de ieșire în etape pentru prima și a doua repetare sunt indicate în tabelul B. Punctele adiacente lui t10 și t90 sunt marcate cu litere îngroșate.

În tabelul B, prima repetare, valoarea de 10 % apare între numerele de index 30 și 31 și valoarea de 90 % apare între numerele de index 191 și 192. Pentru calcularea tF,iter și valorile exacte t10 și t90 se determină prin interpolare liniară între punctele de măsurare adiacente, după cum urmează:

unde outupper și outlower sunt puncte adiacente ale semnalului de ieșire Bessel filtrat, iar tlower este timpul punctului de timp adiacent, după cum se indică în tabelul B.

Etapa 4   Timpul de reacție al filtrului la primul ciclu de repetare:

Etapa 5   Deviația între timpii de reacție cerut și obținut al primului ciclu de repetare:

Etapa 6   Verificarea criteriilor de iterare:

Se impune |Δ| ≤ 0,01. Întrucât 0,081641 > 0,01, criteriul de repetare nu este întrunit și s-a început următorul ciclu de iterare. Pentru acest ciclu de repetare, se calculează o nouă frecvență de întrerupere din fc și Δ, după cum urmează:

Această nouă frecvență de întrerupere se utilizează în al doilea ciclu de repetare, începând din nou cu etapa 2. Iterarea trebuie repetată până la îndeplinirea criteriului de repetare. Valorile rezultate din prima și cea de-a doua repetare sunt rezumate în tabelul A.

Tabelul A

Valorile primei și celei de-a doua repetări

Parametrul		Repetarea 1	Repetarea 2
fc	(Hz)	0,318152	0,344126
E	(-)	7,07948 E-5	8,272777 E-5
K	(-)	0,970783	0,968410
t10	(s)	0,200945	0,185523
t90	(s)	1,276147	1,179562
tF,iter	(s)	1,075202	0,994039
Δ	(-)	0,081641	0,006657
fc,nou	(Hz)	0,344126	0,346417

Etapa 7   Algoritmul Bessel final:

Imediat ce a fost întrunit criteriul de repetare se calculează constantele finale ale filtrului Bessel și algoritmul Bessel final în conformitate cu etapa 2. În acest exemplu, criteriul de repetare a fost atins după a doua repetare (Δ = 0,006657 ≤ 0,01). Algoritmul final este apoi utilizat pentru determinarea valorilor de fum medii (a se vedea punctul 2.3).

Tabelul B

Valorile semnalului de intrare pe pași și semnalului de ieșire filtrat Bessel pentru primul și al doilea ciclu de repetare

Indice i [-]	Timp [s]	Semnal de intrare în pași Si [-]	Semnal de ieșire filtrat Yi [-]
			Repetarea 1	Repetarea 2
-2	-0,013333	0	0,000000	0,000000
-1	-0,006667	0	0,000000	0,000000
0	0,000000	1	0,000071	0,000083
1	0,006667	1	0,000352	0,000411
2	0,013333	1	0,000908	0,001060
3	0,020000	1	0,001731	0,002019
4	0,026667	1	0,002813	0,003278
5	0,033333	1	0,004145	0,004828
∼	∼	∼	∼	∼
24	0,160000	1	0,067877	0,077876
25	0,166667	1	0,072816	0,083476
26	0,173333	1	0,077874	0,089205
27	0,180000	1	0,083047	0,095056
28	0,186667	1	0,088331	0,101024
29	0,193333	1	0,093719	0,107102
30	0,200000	1	0,099208	0,113286
31	0,206667	1	0,104794	0,119570
32	0,213333	1	0,110471	0,125949
33	0,220000	1	0,116236	0,132418
34	0,226667	1	0,122085	0,138972
35	0,233333	1	0,128013	0,145605
36	0,240000	1	0,134016	0,152314
37	0,246667	1	0,140091	0,159094
∼	∼	∼	∼	∼
175	1,166667	1	0,862416	0,895701
176	1,173333	1	0,864968	0,897941
177	1,180000	1	0,867484	0,900145
178	1,186667	1	0,869964	0,902312
179	1,193333	1	0,872410	0,904445
180	1,200000	1	0,874821	0,906542
181	1,206667	1	0,877197	0,908605
182	1,213333	1	0,879540	0,910633
183	1,220000	1	0,881849	0,912628
184	1,226667	1	0,884125	0,914589
185	1,233333	1	0,886367	0,916517
186	1,240000	1	0,888577	0,918412
187	1,246667	1	0,890755	0,920276
188	1,253333	1	0,892900	0,922107
189	1,260000	1	0,895014	0,923907
190	1,266667	1	0,897096	0,925676
191	1,273333	1	0,899147	0,927414
192	1,280000	1	0,901168	0,929121
193	1,286667	1	0,903158	0,930799
194	1,293333	1	0,905117	0,932448
195	1,300000	1	0,907047	0,934067
∼	∼	∼	∼	∼

2.3.   Calcularea valorilor pentru fum

În schema de mai jos se prezintă procedura generală de determinare a valorilor pentru fum.

În figura b sunt indicate urmele de semnal de opacitate brut măsurat și coeficienții de absorbție a luminii filtrate și nefiltrate (valoare k) ai primului pas de sarcină al unui test ELR și valoarea maximă Ymax1,A (vârf) al urmei k filtrate. În mod corespunzător, tabelul C conține valorile numerice ale indicelui i, timpul (rata de eșantionare 150 Hz), opacitatea brută, k filtrat și nefiltrat. Filtrarea s-a realizat utilizându-se constantele algoritmului Bessel elaborat la punctul 2.2 din prezenta anexă. Dată fiind cantitatea mare de date, numai acele secțiuni ale urmei de fum din apropierea începutului și a vârfului sunt introduse în tabel.

Figura b

Urme de opacitate măsurată N, de fum nefiltrat k și de fum filtrat k

Valoarea de vârf (i = 272) se calculează presupunând următoarele date pentru tabelul C. Toate celelalte valori individuale de fum se calculează în mod asemănător. Pentru inițierea algoritmului, S-1, S-2, Y-1 și Y-2 sunt setate la valoarea zero.

LA (m)	0,430
Indice i	272
N (%)	16,783
S271 (m-1)	0,427392
S270 (m-1)	0,427532
Y271 (m-1)	0,542383
Y270 (m-1)	0,542337

Calcularea valorii k (anexa III apendicele 1 punctul 6.3.1):

Această valoare corespunde lui S272 din următoarea ecuație.

Calcularea valorii medii Bessel de fum (anexa III apendicele 1 punctul 6.3.2):

În următoarea ecuație se utilizează constantele Bessel din punctul 2.2 anterior. Valoarea k reală nefiltrată, calculată prin procedeul anterior, corespunde lui S272 (Si). S271 (Si-1) și S270 (Si-2) sunt cele două valori k precedente nefiltrate, Y271 (Yi-1) și Y270 (Yi-2) sunt cele două valori k precedente filtrate.

	=
	=

Această valoare corespunde lui Ymax1,A din următoarea ecuație.

Calcularea valorii de fum finale (anexa III Apendicele 1 punctul 6.3.3):

Se ia valoarea maximă filtrată k din fiecare urmă de fum pentru continuarea calculelor.

Presupunând următoarele valori

Viteza	Ymax (m-1)
	Ciclul 1	Ciclul 2	Ciclul 3
A	0,5424	0,5435	0,5587
B	0,5596	0,5400	0,5389
C	0,4912	0,5207	0,5177

Validarea ciclului (anexa III apendicele 1 punctul 3.4)

Înaintea calculării SV, ciclul trebuie validat prin calcularea abaterilor standard relative ale fumului pentru cele trei cicluri ale fiecărei turații.

Turația	SV mediu (m-1)	Abaterea standard absolută (m-1)	Abaterea standard relativă (%)
A	0,5482	0,0091	1,7
B	0,5462	0,0116	2,1
C	0,5099	0,0162	3,2

În acest exemplu, criteriile de validare de 15 % sunt îndeplinite pentru fiecare turație.

Tabelul C

Valorile de opacitate N, valoarea k filtrată și nefiltrată la începutul pasului de sarcină

Indice i [-]	Timp [s]	Opacitate N [%]	Valoare k nefiltrată [m-1]	Valoare k filtrată [m-1]
- 2	0,000000	0,000000	0,000000	0,000000
- 1	0,000000	0,000000	0,000000	0,000000
0	0,000000	0,000000	0,000000	0,000000
1	0,006667	0,020000	0,000465	0,000000
2	0,013333	0,020000	0,000465	0,000000
3	0,020000	0,020000	0,000465	0,000000
4	0,026667	0,020000	0,000465	0,000001
5	0,033333	0,020000	0,000465	0,000002
6	0,040000	0,020000	0,000465	0,000002
7	0,046667	0,020000	0,000465	0,000003
8	0,053333	0,020000	0,000465	0,000004
9	0,060000	0,020000	0,000465	0,000005
10	0,066667	0,020000	0,000465	0,000006
11	0,073333	0,020000	0,000465	0,000008
12	0,080000	0,020000	0,000465	0,000009
13	0,086667	0,020000	0,000465	0,000011
14	0,093333	0,020000	0,000465	0,000012
15	0,100000	0,192000	0,004469	0,000014
16	0,106667	0,212000	0,004935	0,000018
17	0,113333	0,212000	0,004935	0,000022
18	0,120000	0,212000	0,004935	0,000028
19	0,126667	0,343000	0,007990	0,000036
20	0,133333	0,566000	0,013200	0,000047
21	0,140000	0,889000	0,020767	0,000061
22	0,146667	0,929000	0,021706	0,000082
23	0,153333	0,929000	0,021706	0,000109
24	0,160000	1,263000	0,029559	0,000143
25	0,166667	1,455000	0,034086	0,000185
26	0,173333	1,697000	0,039804	0,000237
27	0,180000	2,030000	0,047695	0,000301
28	0,186667	2,081000	0,048906	0,000378
29	0,193333	2,081000	0,048906	0,000469
30	0,200000	2,424000	0,057067	0,000573
31	0,206667	2,475000	0,058282	0,000693
32	0,213333	2,475000	0,058282	0,000827
33	0,220000	2,808000	0,066237	0,000977
34	0,226667	3,010000	0,071075	0,001144
35	0,233333	3,253000	0,076909	0,001328
36	0,240000	3,606000	0,085410	0,001533
37	0,246667	3,960000	0,093966	0,001758
38	0,253333	4,455000	0,105983	0,002007
39	0,260000	4,818000	0,114836	0,002283
40	0,266667	5,020000	0,119776	0,002587

Valori de opacitate N, valoare k filtrată și nefiltrată în apropierea Ymax1,A (= valoare de vârf, indicată cu litere îngroșate)

Indice i [-]	Timp [s]	Opacitate N [%]	Valoare k nefiltrată [m-1]	Valoare k filtrată [m-1]
259	1,726667	17,182000	0,438429	0,538856
260	1,733333	16,949000	0,431896	0,539423
261	1,740000	16,788000	0,427392	0,539936
262	1,746667	16,798000	0,427671	0,540396
263	1,753333	16,788000	0,427392	0,540805
264	1,760000	16,798000	0,427671	0,541163
265	1,766667	16,798000	0,427671	0,541473
266	1,773333	16,788000	0,427392	0,541735
267	1,780000	16,788000	0,427392	0,541951
268	1,786667	16,798000	0,427671	0,542123
269	1,793333	16,798000	0,427671	0,542251
270	1,800000	16,793000	0,427532	0,542337
271	1,806667	16,788000	0,427392	0,542383
272	1,813333	16,783000	0,427252	0,542389
273	1,820000	16,780000	0,427168	0,542357
274	1,826667	16,798000	0,427671	0,542288
275	1,833333	16,778000	0,427112	0,542183
276	1,840000	16,808000	0,427951	0,542043
277	1,846667	16,768000	0,426833	0,541870
278	1,853333	16,010000	0,405750	0,541662
279	1,860000	16,010000	0,405750	0,541418
280	1,866667	16,000000	0,405473	0,541136
281	1,873333	16,010000	0,405750	0,540819
282	1,880000	16,000000	0,405473	0,540466
283	1,886667	16,010000	0,405750	0,540080
284	1,893333	16,394000	0,416406	0,539663
285	1,900000	16,394000	0,416406	0,539216
286	1,906667	16,404000	0,416685	0,538744
287	1,913333	16,394000	0,416406	0,538245
288	1,920000	16,394000	0,416406	0,537722
289	1,926667	16,384000	0,416128	0,537175
290	1,933333	16,010000	0,405750	0,536604
291	1,940000	16,010000	0,405750	0,536009
292	1,946667	16,000000	0,405473	0,535389
293	1,953333	16,010000	0,405750	0,534745
294	1,960000	16,212000	0,411349	0,534079
295	1,966667	16,394000	0,416406	0,533394
296	1,973333	16,394000	0,416406	0,532691
297	1,980000	16,192000	0,410794	0,531971
298	1,986667	16,000000	0,405473	0,531233
299	1,993333	16,000000	0,405473	0,530477
300	2,000000	16,000000	0,405473	0,529704

3.   TESTUL ETC

3.1.   Emisiile gazoase (motor diesel)

Presupunând următoarele rezultate de test pentru un sistem PDP-CVS

V0 (m3/rev)	0,1776
Np (rev)	23 073
pB (kPa)	98,0
p. 1 (kPa)	2,3
T (K)	322,5
Ha (g/kg)	12,8
NOx conce (ppm)	53,7
NOx concd (ppm)	0,4
COconce (ppm)	38,9
COconcd (ppm)	1,0
HCconce (ppm)	9,00
HCconcd (ppm)	3,02
CO2,conce (%)	0,723
Wact (kWh)	62,72

Calcularea debitului de gaz de evacuare diluat (anexa III apendicele 2 punctul 4.1):

Calcularea factorului de corecție NOx (anexa III apendicele 2 punctul 4.2):

Calcularea concentrațiilor corectate de fond (anexa III apendicele 2 punctul 4.3.1.1):

Presupunând un carburant diesel cu compoziția C1H1,8

Calcularea debitului masic de emisie (anexa III apendicele 2 punctul 4.3.1):

Calcularea emisiilor specifice (anexa III apendicele 2 punctul 4.4):

3.2.   Emisiile de particule (motor diesel)

Presupunând următoarele rezultate de testare pentru sistemul PDP-CVS cu diluție dublă

MTOTW (kg)	4 237,2
Mf,p (mg)	3,030
Mf,b (mg)	0,044
MTOT (kg)	2,159
MSEC (kg)	0,909
Md (mg)	0,341
MDIL (kg)	1,245
DF	18,69
Wact (kWh)	62,72

Calcularea emisiei masice (anexa III apendicele 2 punctul 5.1):

Calcularea emisiei masice corectate (anexa III apendicele 2 punctul 5.1):

Calcularea emisiei masice (anexa III apendicele 2 punctul 5.1):

3.3.   Emisii gazoase (motor CNG)

Presupunând următoarele rezultate de test pentru un sistem PDP-CVS cu dublă diluție

MTOTW (kg)	4 237,2
Ha (g/kg)	12,8
NOx conce (ppm)	17,2
NOx concd (ppm)	0,4
COconce (ppm)	44,3
COconcd (ppm)	1,0
HCconce (ppm)	27,0
HCconcd (ppm)	3,02
CH4 conce (ppm)	18,0
CH4 concd (ppm)	1,7
CO2,conce (%)	0,723
Wact (kWh)	62,72

Calcularea factorului de corecție NOx (anexa III apendicele 2 punctul 4.2):

Calcularea concentrației de NMHC (anexa III apendicele 2 punctul 4.3.1):

(a)

metoda GC

(b)	metoda NMC Presupunând o eficiență a metanului de 0,04 și a etanului de 0,98 (a se vedea anexa III apendicele 5 punctul 1.8.4)

Calcularea concentrațiilor corectate (anexa III apendicele 2 punctul 4.3.1.1):

Presupunând un carburant de referință G20 (metan 100 %) cu compoziția C1H4:

Pentru NMHC, concentrația de fond este diferența dintre HCconcd și CH4 concd

Calcularea debitului masic de emisii (anexa III apendicele 2 punctul 4.3.1):

Calcularea emisiilor specifice (anexa III apendicele 2 punctul 4.4)

4.   FACTORUL DE ADAPTARE λ (Sλ)

4.1.   Calcularea factorului de adaptare λ (Sλ) (1)

unde:

Sλ	=	factorul de adaptare λ;
% gaze inerte	=	% per volum de gaze inerte în carburant (respectiv N2, CO2, He etc.);
O2 *	=	% per volum de oxigen inițial în carburant;
n și m	=	se referă la CnHm medii reprezentând hidrocarburile din carburant, respectiv:

unde:

CH4	=	% pe volum de metan în carburant;
C2	=	% pe volum din toate hidrocarburile C2 (de ex. C2H6, C2H4 etc.) din carburant;
C3	=	% pe volum din toate hidrocarburile C3 (de ex. C3H8, C3H6 etc.) din carburant;
C4	=	% pe volum din toate hidrocarburile C4 (de ex. C4H10, C4H8 etc.) din carburant;
C5	=	% pe volum din toate hidrocarburile C5 (de ex. C5H12, C5H10 etc.) din carburant;
diluant	=	% pe volum din gazele de diluție din carburant (respectiv O2 *, N2, CO2, He etc.).

4.2.   Exemple de calcul pentru factorul de adaptare λ (Sλ)

Exemplul 1:

G25: СН4 = 86 % N2 = 14 % (per volum)

Exemplul 2:

GR: СН4 = 87 % C2H6 = 13 % (per volum)

Exemplul 3:

USA: СН4 = 89 %, C2H6 = 4,5 %, C3H8 = 2,3 %, C66H14 = 0,2 %, O2 = 0,6 %, N2 = 4 %

---

(1)  Proporțiile stoichiometrice de aer/carburant ale carburanților din industria auto - SAE J1829, June 1987. John B. Heywood, Internal combustion fundamentals, McGraw-Hill, 1988, Chapter 3.4 „Combustion stoichiometry” (pp. 68 to 72).

---

ANEXA VIII

CERINȚE TEHNICE SPECIFICE PRIVIND MOTOARELE DIESEL ALIMENTATE CU ETANOL

În cazul motoarelor diesel alimentate cu etanol, sunt valabile următoarele modificări la paragrafele, ecuațiile și factorii corespunzători în ceea ce privește procedurile de testare definite în anexa III la prezenta directivă.

LA ANEXA III, APENDICELE 1:

4.2.   Corecția uscat/umed

4.3.   Corecția NOx pentru umiditate și temperatură

unde

А	=	0,181 GFUEL/GAIRD – 0,0266
В	=	– 0,123 GFUEL/GAIRD + 0,00954
Ta	=	temperatura aerului, în K
Ha	=	umiditatea aerului de admisie, g de apă per kg de aer uscat

4.4.   Calcularea ratelor debitului masic de emisie

Ratele de debit masic al emisiei (g/h) pentru fiecare mod se calculează după cum urmează, densitatea gazelor de evacuare fiind 1,272 kg/m3 la 273 K (0 °C) și 101,3 kPa:

1.

2.

3.

unde

NOx conc, COconc, HCconc  (1) reprezintă concentrațiile medii (ppm) în gazul de evacuare brut, conform determinării de la punctul 4.1

În cazul în care, opțional, emisiile gazoase se determină cu un sistem de diluție cu debit complet, se aplică următoarele formule:

1.

2.

3.

unde

NOx conc, COconc, HCconc  (1) reprezintă concentrațiile medii corectate de fond (ppm) ale fiecărui mod din gazul de evacuare diluat, conform determinării din anexa III apendicele 2 punctul 4.3.1.1.

LA ANEXA III, APENDICELE 2:

Punctele 3.1, 3.4, 3.8.3 și 5 din apendicele 2 nu sunt valabile numai pentru motoarele diesel. ele se aplică, de asemenea, și pentru motoarele diesel alimentate cu etanol.

4.2.   Se pregătesc condițiile pentru testare astfel încât temperatura aerului și umiditatea măsurate la admisia în motor să fie aduse la condițiile standard pe parcursul desfășurării testului. Standardul trebuie să fie 6 ± 0,5 g de apă per kg de aer uscat la intervalul de temperatură de 298 ± 3 K. În cadrul acestor limite nu trebuie să se mai facă nici o altă corecție a NOx. Testul se anulează în cazul în care aceste condiții nu sunt întrunite.

4.3.   Calcularea debitului masic al gazelor de evacuare

4.3.1.   Sisteme cu debit masic constant

Pentru sistemele cu schimbător de căldură, masa poluanților (g/test) se determină prin următoarele ecuații:

1.

2.

3.

unde

NOx conc, COconc, HCconc  (1), NMHCconc = concentrațiile medii corectate pe parcursul ciclului de la integrare (obligatoriu pentru NOx și HC) sau măsurare cu sac, în ppm;

MTOTW = masa totală de gaz de evacuare diluat pe parcursul ciclului determinat în conformitate cu punctul 4.1, în kg

4.3.1.1.   Determinarea concentrațiilor corectate de fond

Concentrațiile medii de fond ale gazelor poluante în aerul de diluție se scad din concentrațiile măsurate pentru a obține concentrațiile nete de poluanți. Valorile medii ale concentrațiilor de fond se pot obține prin metoda eșantionării cu sac sau prin măsurare continuă cu integrare. Se folosește următoarea formulă.

unde

conc	=	concentrația poluantului respectiv în gazul diluat, corectată cu cantitatea poluantului respectiv conținută în aerul de diluție, în ppm;
conce	=	concentrația poluantului respectiv măsurată în gazul de evacuare diluat, în ppm;
concd	=	concentrația poluantului respectiv măsurată în aerul de diluție, în ppm;
DF	=	factorul de diluție.

Factorul de diluție se calculează după cum urmează:

unde

CO2conce	=	concentrația de CO2 în gazul de evacuare diluat, % vol
HCconce	=	concentrația de HC în gazul de evacuare diluat, în ppm C1
COconce	=	concentrația de CO în gazul de evacuare diluat, în ppm
FS	=	factorul stoichiometric

Concentrațiile măsurate pe o bază uscată se convertesc la o bază umedă în conformitate cu anexa III apendicele 1 punctul 4.2.

Factorul stoichiometric se calculează în felul următor pentru compoziția normală a carburantului CΗαΟβΝγ:

Alternativ, în cazul în care nu se cunoaște compoziția carburantului, se folosesc următorii factori stoichiometrici:

4.3.2.   Sisteme cu compensare a debitului

Pentru sisteme fără schimbător de căldură, masa poluanților (g/test) se determină prin calcularea emisiilor masice instantanee și integrarea valorilor instantanee pe parcursul ciclului. De asemenea, corecția de fond se aplică direct la valoarea concentrației instantanee. Se aplică următoarele formule:

1.

2.

3.

unde

conce	=	concentrația respectivului poluant măsurată în gazul de evacuare diluat, în ppm;
concd	=	concentrația respectivului poluant măsurată în aerul de diluție, în ppm;
MTOTW,i	=	masa instantanee de gaz de evacuare diluat (a se vedea punctul 4.1), în kg;
MTOTW	=	masa totală a gazului de evacuare diluat pe parcursul ciclului (a se vedea punctul 4.1), în kg;
DF	=	factorul de diluție determinat în conformitate cu punctul 4.3.1.1

4.4.   Calcularea emisiilor specifice

Emisiile (g/kWh) se vor calcula pentru toate componentele individuale în felul următor:

unde

Wact

=

efortul de ciclu real, determinat în conformitate cu punctul 3.9.2, în kWh.

---

(1)  Bazat pe echivalent C1.

---

ANEXA IX

TERMENUL LIMITĂ PENTRU TRANSPUNEREA DIRECTIVELOR ABROGATE ÎN LEGISLAȚIILE NAȚIONALE

Menționate la articolul 10

Partea A

Directive abrogate

Directive	Journalul Oficial
Directiva 88/77/CEE	L 36, 9.2.1988, p. 33.
Directiva 91/542/CEE	L 295, 25.10.1991, p. 1.
Directiva 96/1/CE	L 40, 17.2.1996, p. 1.
Directiva 1999/96/CE	L 44, 16.2.2000, p. 1.
Directiva 2001/27/CE	L 107, 18.4.2001, p. 10.

Partea B

Termene limită pentru transpunerea în legislațiile naționale

Directiva	Termene limită pentru transpunere	Data intrării în vigoare
Directiva 88/77/CEE	1 iulie 1988
Directiva 91/542/CEE	1 ianuarie 1992
Directiva 96/1/CE	1 iulie 1996
Directiva 1999/96/CE	1 iulie 2000
Directiva 2001/27/CE	1 octombrie 2001	1 octombrie 2001

---

ANEXA X

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

(menționat la articolul 10 paragraful al doilea)

Directiva 88/77/CEE	Directiva 91/542/CEE	Directiva 1999/96/CE	Directiva 2001/27/CE	Prezenta directivă
Articolul 1	—		—	Articolul 1
Articolul 2 alineatul (1)	Articolul 2 alineatul (1)	Articolul 2 alineatul (1)	Articolul 2 alineatul (1)	Articolul 2 alineatul (4)
Articolul 2 alineatul (2)	Articolul 2 alineatul (2)	Articolul 2 alineatul (2)	Articolul 2 alineatul (2)	Articolul 2 alineatul (1)
—	Articolul 2 alineatul (3)	—	—	—
Articolul 2 alineatul (3)	—	—	—	—
Articolul 2 alineatul (4)	Articolul 2 alineatul (4)	Articolul 2 alineatul (3)	Articolul 2 alineatul (3)	Articolul 2 alineatul (2)
—	—	—	Articolul 2 alineatul (4)	Articolul 2 alineatul (3)
—	—	—	Articolul 2 alineatul (5)	—
—	—	Articolul 2 alineatul (4)	—	Articolul 2 alineatul (5)
—	—	Articolul 2 alineatul (5)	—	Articolul 2 alineatul (6)
—	—	Articolul 2 alineatul (6)	—	Articolul 2 alineatul (7)
—	—	Articolul 2 alineatul (7)	—	Articolul 2 alineatul (8)
—	—	Articolul 2 alineatul (8)	—	Articolul 2 alineatul (9)
Articolul 3	—	—	—	—
—	—	Articolele 5 și 6	—	Articolul 3
—	—	Articolul 4	—	Articolul 4
—	Articolul 3 alineatul (1)	Articolul 3 alineatul (1)	—	Articolul 6 alineatul (1)
—	Articolul 3 alineatul (1) litera (a)	Articolul 3 alineatul (1) litera (a)	—	Articolul 6 alineatul (2)
—	Articolul 3 alineatul (1) litera (b)	Articolul 3 alineatul (1) litera (b)	—	Articolul 6 alineatul (2)
—	Articolul 3 alineatul (2)	Articolul 3 alineatul (2)	—	Articolul 6 alineatul (2)
—	Articolul 3 alineatul (3)	Articolul 3 alineatul (3)	—	Articolul 6 alineatul (5)
Articolul 4	—	—	—	Articolul 7
Articolul 6	Articolele 5 și 6	Articolul 7	—	Articolul 8
Articolul 5	Articolul 4	Articolul 8	Articolul 3	Articolul 9
—	—	—	—	Articolul 10
—	—	Articolul 9	Articolul 4	Articolul 11
Articolul 7	Articolul 7	Articolul 10	Articolul 5	Articolul 12
Anexele I-VII	—	—	—	Anexele I-VII
—	—	—	Anexa VIII	Anexa VIII
—	—	—	—	Anexa IX
—	—	—	—	Anexa X

---