Acumularea de cunoștințe privind tranziția verde și dezvoltarea durabilă – recomandare

SINTEZĂ PRIVIND:

Recomandare privind învățarea pentru tranziția verde și dezvoltarea durabilă

CARE ESTE ROLUL ACESTEI RECOMANDĂRI?

Aceasta are ca scop evidențierea rolului crucial al educației și al formării profesionale în realizarea obiectivelor Pactului verde european.

ASPECTE-CHEIE

Principalele recomandări

Recomandarea propune o foaie de parcurs pentru ca statele membre ale UE să sprijine învățarea și predarea în vederea tranziției verzi și a dezvoltării durabile în toate etapele educației și formării. Principalele recomandări includ:

Rolul Comisiei

Comisia va contribui la punerea în aplicare a recomandării prin:

Finanțarea

Sprijinul financiar este disponibil prin Erasmus+, Orizont Europa și alte programe de finanțare ale UE.

CONTEXT

Recomandarea se bazează pe o propunere înaintată de Comisie în ianuarie 2022, după consultarea cu factorii de decizie politică, cadrele didactice, organizațiile de tineret, partenerii sociali, cercetătorii și publicul larg.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Recomandare a Consiliului din privind învățarea pentru tranziția verde și dezvoltarea durabilă (JO C 243, , pp. 1-9).

data ultimei actualizări